SlideShare a Scribd company logo
1 of 7
COMPARTIMENTUL ADM-JURIDIC
• selectează şi repartizează corespondenţa primită de la colaboratori, clienţi,
furnizori ;
• pregăteşte şi convoacă şedinţe de lucru;
• procură rechizitele de lucru;
• reprezintă interesele unităţii în faţa instanţelor judecătoreşti, a altor organe
de jurisdicţie, organelor de urmărire penală, notariatelor, precum şi în
raporturile cu persoanele juridice şi persoanele fizice, în limita
competenţelor acordate de conducerea instituţiei;
• propune măsuri de respectare a dispoziţiilor legale cu privire la aprobarea şi
conservarea patrimoniului, a drepturilor şi intereselor legitime ale
personalului, analizând cauzele care generează infracţiuni şi litigii;
• avizează asupra legalităţii contractelor economice, contractelor de muncă,
încetarea raporturilor de muncă, deciziilor de imputare, altor proiecte de
acte cu efect juridic, precum şi asupra legalităţii oricăror măsuri menite să
angajeze răspunderea materială şi patrimonială a unităţii ori să aducă
atingere drepturilor sau intereselor legitime ale acesteia sau ale personalului
angajat în instituţie;
• răspunde de aplicarea legalităţii în toate domeniile de activitate ale
instituţiei.
• ţine evidenţa actelor normative şi asigură aducerea la cunoştinţă şi
aplicarea acestora întocmai de către întreg personalul instituţiei.
COMPARTIMENTUL APROVIZIONARE
• studiază necesarul de aprovizionat pentru o desfăşurare a ciclului de
producţie în cele mai bune condiţii;
• Obţinerea de oferte
• Compararea ofertelor şi renegocierea acestora, daca este posibil (calitate si
pret)
• Comandă
• Înregistrarea comenzii în lista de comenzi
• Ţinerea evidenţei comenzilor şi, dacă este necesar, solicitarea efectuării
livrării de către furnizor. În caz de nerespectare a celui de-al doilea termen
de livrare (prelungit) rezilierea contractului de vânzare cumpărare şi
căutarea unui nou furnizor
• Verificarea facturii şi a avizului de expediţie şi confruntarea cu comanda
• Dispunerea efectuării plăţii şi înregistrarea completă a documentului
justificativ
• Asigură condiţii optime de păstrare şi depozitare a mijloacelor materiale şi
nemateriale ce intră în cadrul circuitului de producţie, a produsului final.
COMPARTIMENTUL DESFACERE
• redacteaza oferta
• inregistreaza comenzile în lista de comenzi de executat
• verifică şi centralizează comenzile primite
• ţine evidenţa nominala a clienţilor
• urmăreşte expedierea bunurilor pentru fiecare comandă în parte
• ţine evidenţa operativă a bunurilor gestionate (actualizeaza situatia
stocurilor)
• Pe baza listei stocurilor se verifică dacă mărfurile sunt disponibile în depozit
• Dacă marfa este disponibilă în depozit:
– Întocmirea avizului de expediţie
– Înregistrarea automată sau manuală a ieşirilor din depozit
– Întocmirea facturii si inregistrarea ei
– Ambalarea mărfurilor (Înscriere pe avizul de expediţie, dispunerea
eliberării materialului de ambalat)
– Dispunerea efectuării transportului
– Expedierea facturii
COMPARTIMENTUL MARKETING
• elaborează strategiile de marketing, programele de marketing ce cuprind:
obiective, strategii, tactici şi bugete corespunzătoare; coordonează şi
controlează îndeplinirea acestora;
• efectuează cercetările de marketing care vizează conceperea şi exercitarea
studiilor de piaţă, efectuează previziuni de marketing şi cercetări pentru
fundamentarea politicilor de marketing globale şi ale submixurilor de
marketing;
• fundamentează deciziile, în acest caz îndeplinind rolul de coordonator al
activităţii tuturor compartimentelor;
• asigură comunicarea cu consumatorul real sau potenţial sub toate formele:
publicitate, merchandising, relaţii publice;
• are atribuţii operaţionale, de execuţie în domeniul politicilor de produs, preţ,
plasare (distribuţie), promovare, deci a submixurilor de marketing, ca şi în
domeniul cercetării-dezvoltării, utilizării sistemelor informaţionale.
COMP. FINANCIAR-CONTABIL
• organizează şi răspunde de întocmirea lucrărilor de planificare financiară;
• organizează contabilitatea în conformitate cu dispoziţiile legale şi asigură efectuarea
corecta şi la timp a înregistrărilor;
• analizează cheltuielile de producţie sau de circulaţie şi ia sau propune măsuri de
reducere continuă a preţului de cost şi în mod deosebit a cheltuielilor materiale pe
total şi pe fiecare produs, activitate sau serviciu;
• organizează analiza periodică a utilizării mijloacelor circulante şi propune măsuri
pentru readucerea în circuitul economic a stocurilor disponibile, supranormative , fără
mişcare sau cu mişcare lentă, pentru prevenirea unor imobilizări de fonduri, pentru
accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante;
• analizează şi propune măsuri pentru creşterea rentabilităţii pe total şi pe fiecare
produs, activitate sau serviciu prestat;
• asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a obligaţiilor unităţii
economice către bugetul statului, unităţile bancare şi terţi;
• asigură întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a balanţelor de
verificare, bilanţurilor anuale şi trimestriale, precum şi a situaţiilor lunare privind
principalii indicatori economici-financiari;
• participă la organizarea sistemului informaţional al unităţii economice;
• asigură întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza
înregistrărilor în contabilitate şi se preocupă de mecanizarea lucrărilor din domeniul
financiar-contabil;
COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE
• Elaboreaza strategia si politica de personal ;
• Proiecteaza structurile de organizare ;
• Stabileste necesarul de personal actual pe categorii , profesii , meserii si
specialitati ;
• Stabileste fondul de salarii si grilele de incadrare ;
• Aduce motivatii asupra salarizarii personalului ;
• Asigura calificarea personalului conform ceritelor ;
• Asigura pregatirea personalului , conform profesiogramei ;
• Participa la reconvertierea si recalificarea profesionala , in fuctie de cerintele
societatii comerciale ;
• Raspunde de incadrarea pe post a personalului competent si pe baza de
concurs ;
• Promoveaza salariatii in functie de competenta ;
• Asigura conditii fereme de munca si de viata tututror salariatilor societatii
comerciale ;
•

More Related Content

What's hot

Proiectarea si elaborarea structurii organizatorice
Proiectarea si elaborarea structurii organizatoriceProiectarea si elaborarea structurii organizatorice
Proiectarea si elaborarea structurii organizatoriceRodica B
 
Functiile intreprinderii
Functiile intreprinderiiFunctiile intreprinderii
Functiile intreprinderiiRodica B
 
Politica de produs 2
Politica de produs 2Politica de produs 2
Politica de produs 2Rodica B
 
Tehnici de prezentare a unui discurs
Tehnici de prezentare a unui discursTehnici de prezentare a unui discurs
Tehnici de prezentare a unui discursDumitru Lefter
 
Comunicarea scrisa
Comunicarea scrisaComunicarea scrisa
Comunicarea scrisaRodica B
 
Clasificarea documentelor de evidenta
Clasificarea documentelor de evidentaClasificarea documentelor de evidenta
Clasificarea documentelor de evidentaRodica B
 
Structura organizatorica
Structura organizatoricaStructura organizatorica
Structura organizatoricaRodica B
 
Etapele procesului de vanzare
Etapele procesului de vanzareEtapele procesului de vanzare
Etapele procesului de vanzareRodica B
 
Contabilitatea marfurilor
Contabilitatea marfurilorContabilitatea marfurilor
Contabilitatea marfurilorRodica B
 
Tipuri de comunicare in afacerile internationale
 Tipuri de comunicare in afacerile internationale  Tipuri de comunicare in afacerile internationale
Tipuri de comunicare in afacerile internationale Stroe Sergiu Ionut
 
Comparatie intre alcooli si fenoli
Comparatie intre alcooli si fenoliComparatie intre alcooli si fenoli
Comparatie intre alcooli si fenoliRobotzelll
 
Documente de evidenta contabila
Documente de evidenta contabilaDocumente de evidenta contabila
Documente de evidenta contabilaRodica B
 
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.pptDIANAMIHAELASTANCU
 
Principii contabile
Principii contabilePrincipii contabile
Principii contabileRodica B
 
Depozitarea si aprovizionarea
Depozitarea si aprovizionareaDepozitarea si aprovizionarea
Depozitarea si aprovizionareaRodica B
 
Ce stim despre comunicare
Ce stim despre comunicareCe stim despre comunicare
Ce stim despre comunicareTundeLaudat
 
Model de proiect de lectie
Model de proiect de lectieModel de proiect de lectie
Model de proiect de lectieeconsiliere
 
What's hot (20)

Proiectarea si elaborarea structurii organizatorice
Proiectarea si elaborarea structurii organizatoriceProiectarea si elaborarea structurii organizatorice
Proiectarea si elaborarea structurii organizatorice
 
Evaluarea patrimoniului
Evaluarea patrimoniuluiEvaluarea patrimoniului
Evaluarea patrimoniului
 
Functiile intreprinderii
Functiile intreprinderiiFunctiile intreprinderii
Functiile intreprinderii
 
Politica de produs 2
Politica de produs 2Politica de produs 2
Politica de produs 2
 
Cv pdf
Cv pdfCv pdf
Cv pdf
 
Tehnici de prezentare a unui discurs
Tehnici de prezentare a unui discursTehnici de prezentare a unui discurs
Tehnici de prezentare a unui discurs
 
Comunicarea scrisa
Comunicarea scrisaComunicarea scrisa
Comunicarea scrisa
 
Clasificarea documentelor de evidenta
Clasificarea documentelor de evidentaClasificarea documentelor de evidenta
Clasificarea documentelor de evidenta
 
Structura organizatorica
Structura organizatoricaStructura organizatorica
Structura organizatorica
 
Etapele procesului de vanzare
Etapele procesului de vanzareEtapele procesului de vanzare
Etapele procesului de vanzare
 
Contabilitatea marfurilor
Contabilitatea marfurilorContabilitatea marfurilor
Contabilitatea marfurilor
 
Tipuri de comunicare in afacerile internationale
 Tipuri de comunicare in afacerile internationale  Tipuri de comunicare in afacerile internationale
Tipuri de comunicare in afacerile internationale
 
Comparatie intre alcooli si fenoli
Comparatie intre alcooli si fenoliComparatie intre alcooli si fenoli
Comparatie intre alcooli si fenoli
 
Documente de evidenta contabila
Documente de evidenta contabilaDocumente de evidenta contabila
Documente de evidenta contabila
 
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
 
Principii contabile
Principii contabilePrincipii contabile
Principii contabile
 
Depozitarea si aprovizionarea
Depozitarea si aprovizionareaDepozitarea si aprovizionarea
Depozitarea si aprovizionarea
 
Ce stim despre comunicare
Ce stim despre comunicareCe stim despre comunicare
Ce stim despre comunicare
 
Model de proiect de lectie
Model de proiect de lectieModel de proiect de lectie
Model de proiect de lectie
 
Plan marketing pensiune
Plan marketing pensiunePlan marketing pensiune
Plan marketing pensiune
 
Similar to Compartimentele firmei de exercitiu

functiunile întreprinderii clasa a 9a dd
functiunile întreprinderii clasa a 9a ddfunctiunile întreprinderii clasa a 9a dd
functiunile întreprinderii clasa a 9a ddVintageFairy1
 
Audit+ +practici+de+control+al+conturilor
Audit+ +practici+de+control+al+conturilorAudit+ +practici+de+control+al+conturilor
Audit+ +practici+de+control+al+conturilorBrezeanu Catalina
 
Fisa de-post-director-general
Fisa de-post-director-generalFisa de-post-director-general
Fisa de-post-director-generalGeorgiana Isabela
 
Activitatea de evaluare a intreprinderi
Activitatea de evaluare a intreprinderiActivitatea de evaluare a intreprinderi
Activitatea de evaluare a intreprinderiaditu_7
 
Licenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasiv
Licenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasivLicenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasiv
Licenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasivCristina Mihaela Solomon
 
Structuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activStructuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activRodica B
 
Procesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderiiProcesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderiiRodica B
 
Gestiunea financiara a intreprinderii
Gestiunea financiara a intreprinderiiGestiunea financiara a intreprinderii
Gestiunea financiara a intreprinderiiRodica B
 
Fisa postului cadru tehnic p.s.i.-model
Fisa postului cadru tehnic p.s.i.-modelFisa postului cadru tehnic p.s.i.-model
Fisa postului cadru tehnic p.s.i.-modelPompierii Români
 
Cadru psi (Inspector psi) fisa post
Cadru psi (Inspector psi)  fisa postCadru psi (Inspector psi)  fisa post
Cadru psi (Inspector psi) fisa postPompierii Români
 
54963681 ghid-practic-achizitii-publice
54963681 ghid-practic-achizitii-publice54963681 ghid-practic-achizitii-publice
54963681 ghid-practic-achizitii-publiceexodumuser
 
Similar to Compartimentele firmei de exercitiu (18)

functiunile întreprinderii clasa a 9a dd
functiunile întreprinderii clasa a 9a ddfunctiunile întreprinderii clasa a 9a dd
functiunile întreprinderii clasa a 9a dd
 
Audit+ +practici+de+control+al+conturilor
Audit+ +practici+de+control+al+conturilorAudit+ +practici+de+control+al+conturilor
Audit+ +practici+de+control+al+conturilor
 
Fisa de-post-director-general
Fisa de-post-director-generalFisa de-post-director-general
Fisa de-post-director-general
 
ARE SALES MANAGER IFN- PLOIESTI
ARE SALES MANAGER IFN- PLOIESTIARE SALES MANAGER IFN- PLOIESTI
ARE SALES MANAGER IFN- PLOIESTI
 
Activitatea de evaluare a intreprinderi
Activitatea de evaluare a intreprinderiActivitatea de evaluare a intreprinderi
Activitatea de evaluare a intreprinderi
 
Licenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasiv
Licenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasivLicenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasiv
Licenta inventarierea elementelor-de-activ-si-pasiv
 
Structuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activStructuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activ
 
Sistem informatic de gestiune proiect 1
Sistem informatic de gestiune proiect 1Sistem informatic de gestiune proiect 1
Sistem informatic de gestiune proiect 1
 
Evaluare
EvaluareEvaluare
Evaluare
 
cv
cvcv
cv
 
411617970-Inventarierea-patrimoniului.doc
411617970-Inventarierea-patrimoniului.doc411617970-Inventarierea-patrimoniului.doc
411617970-Inventarierea-patrimoniului.doc
 
Procesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderiiProcesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderii
 
Raport de audit intern
Raport de audit internRaport de audit intern
Raport de audit intern
 
Gestiunea financiara a intreprinderii
Gestiunea financiara a intreprinderiiGestiunea financiara a intreprinderii
Gestiunea financiara a intreprinderii
 
Fisa postului cadru tehnic p.s.i.-model
Fisa postului cadru tehnic p.s.i.-modelFisa postului cadru tehnic p.s.i.-model
Fisa postului cadru tehnic p.s.i.-model
 
Cadru psi (Inspector psi) fisa post
Cadru psi (Inspector psi)  fisa postCadru psi (Inspector psi)  fisa post
Cadru psi (Inspector psi) fisa post
 
Ghid paap
Ghid paapGhid paap
Ghid paap
 
54963681 ghid-practic-achizitii-publice
54963681 ghid-practic-achizitii-publice54963681 ghid-practic-achizitii-publice
54963681 ghid-practic-achizitii-publice
 
Recently uploaded

Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Recently uploaded (6)

Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Compartimentele firmei de exercitiu

  • 1. COMPARTIMENTUL ADM-JURIDIC • selectează şi repartizează corespondenţa primită de la colaboratori, clienţi, furnizori ; • pregăteşte şi convoacă şedinţe de lucru; • procură rechizitele de lucru; • reprezintă interesele unităţii în faţa instanţelor judecătoreşti, a altor organe de jurisdicţie, organelor de urmărire penală, notariatelor, precum şi în raporturile cu persoanele juridice şi persoanele fizice, în limita competenţelor acordate de conducerea instituţiei; • propune măsuri de respectare a dispoziţiilor legale cu privire la aprobarea şi conservarea patrimoniului, a drepturilor şi intereselor legitime ale personalului, analizând cauzele care generează infracţiuni şi litigii; • avizează asupra legalităţii contractelor economice, contractelor de muncă, încetarea raporturilor de muncă, deciziilor de imputare, altor proiecte de acte cu efect juridic, precum şi asupra legalităţii oricăror măsuri menite să angajeze răspunderea materială şi patrimonială a unităţii ori să aducă atingere drepturilor sau intereselor legitime ale acesteia sau ale personalului angajat în instituţie; • răspunde de aplicarea legalităţii în toate domeniile de activitate ale instituţiei. • ţine evidenţa actelor normative şi asigură aducerea la cunoştinţă şi aplicarea acestora întocmai de către întreg personalul instituţiei.
  • 2. COMPARTIMENTUL APROVIZIONARE • studiază necesarul de aprovizionat pentru o desfăşurare a ciclului de producţie în cele mai bune condiţii; • Obţinerea de oferte • Compararea ofertelor şi renegocierea acestora, daca este posibil (calitate si pret) • Comandă • Înregistrarea comenzii în lista de comenzi • Ţinerea evidenţei comenzilor şi, dacă este necesar, solicitarea efectuării livrării de către furnizor. În caz de nerespectare a celui de-al doilea termen de livrare (prelungit) rezilierea contractului de vânzare cumpărare şi căutarea unui nou furnizor • Verificarea facturii şi a avizului de expediţie şi confruntarea cu comanda • Dispunerea efectuării plăţii şi înregistrarea completă a documentului justificativ • Asigură condiţii optime de păstrare şi depozitare a mijloacelor materiale şi nemateriale ce intră în cadrul circuitului de producţie, a produsului final.
  • 3. COMPARTIMENTUL DESFACERE • redacteaza oferta • inregistreaza comenzile în lista de comenzi de executat • verifică şi centralizează comenzile primite • ţine evidenţa nominala a clienţilor • urmăreşte expedierea bunurilor pentru fiecare comandă în parte • ţine evidenţa operativă a bunurilor gestionate (actualizeaza situatia stocurilor) • Pe baza listei stocurilor se verifică dacă mărfurile sunt disponibile în depozit • Dacă marfa este disponibilă în depozit: – Întocmirea avizului de expediţie – Înregistrarea automată sau manuală a ieşirilor din depozit – Întocmirea facturii si inregistrarea ei – Ambalarea mărfurilor (Înscriere pe avizul de expediţie, dispunerea eliberării materialului de ambalat) – Dispunerea efectuării transportului – Expedierea facturii
  • 4. COMPARTIMENTUL MARKETING • elaborează strategiile de marketing, programele de marketing ce cuprind: obiective, strategii, tactici şi bugete corespunzătoare; coordonează şi controlează îndeplinirea acestora; • efectuează cercetările de marketing care vizează conceperea şi exercitarea studiilor de piaţă, efectuează previziuni de marketing şi cercetări pentru fundamentarea politicilor de marketing globale şi ale submixurilor de marketing; • fundamentează deciziile, în acest caz îndeplinind rolul de coordonator al activităţii tuturor compartimentelor; • asigură comunicarea cu consumatorul real sau potenţial sub toate formele: publicitate, merchandising, relaţii publice; • are atribuţii operaţionale, de execuţie în domeniul politicilor de produs, preţ, plasare (distribuţie), promovare, deci a submixurilor de marketing, ca şi în domeniul cercetării-dezvoltării, utilizării sistemelor informaţionale.
  • 5. COMP. FINANCIAR-CONTABIL • organizează şi răspunde de întocmirea lucrărilor de planificare financiară; • organizează contabilitatea în conformitate cu dispoziţiile legale şi asigură efectuarea corecta şi la timp a înregistrărilor; • analizează cheltuielile de producţie sau de circulaţie şi ia sau propune măsuri de reducere continuă a preţului de cost şi în mod deosebit a cheltuielilor materiale pe total şi pe fiecare produs, activitate sau serviciu; • organizează analiza periodică a utilizării mijloacelor circulante şi propune măsuri pentru readucerea în circuitul economic a stocurilor disponibile, supranormative , fără mişcare sau cu mişcare lentă, pentru prevenirea unor imobilizări de fonduri, pentru accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante; • analizează şi propune măsuri pentru creşterea rentabilităţii pe total şi pe fiecare produs, activitate sau serviciu prestat; • asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a obligaţiilor unităţii economice către bugetul statului, unităţile bancare şi terţi; • asigură întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a balanţelor de verificare, bilanţurilor anuale şi trimestriale, precum şi a situaţiilor lunare privind principalii indicatori economici-financiari; • participă la organizarea sistemului informaţional al unităţii economice; • asigură întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate şi se preocupă de mecanizarea lucrărilor din domeniul financiar-contabil;
  • 6. COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE • Elaboreaza strategia si politica de personal ; • Proiecteaza structurile de organizare ; • Stabileste necesarul de personal actual pe categorii , profesii , meserii si specialitati ; • Stabileste fondul de salarii si grilele de incadrare ; • Aduce motivatii asupra salarizarii personalului ; • Asigura calificarea personalului conform ceritelor ; • Asigura pregatirea personalului , conform profesiogramei ; • Participa la reconvertierea si recalificarea profesionala , in fuctie de cerintele societatii comerciale ; • Raspunde de incadrarea pe post a personalului competent si pe baza de concurs ; • Promoveaza salariatii in functie de competenta ; • Asigura conditii fereme de munca si de viata tututror salariatilor societatii comerciale ; •
  • 7. COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE • Elaboreaza strategia si politica de personal ; • Proiecteaza structurile de organizare ; • Stabileste necesarul de personal actual pe categorii , profesii , meserii si specialitati ; • Stabileste fondul de salarii si grilele de incadrare ; • Aduce motivatii asupra salarizarii personalului ; • Asigura calificarea personalului conform ceritelor ; • Asigura pregatirea personalului , conform profesiogramei ; • Participa la reconvertierea si recalificarea profesionala , in fuctie de cerintele societatii comerciale ; • Raspunde de incadrarea pe post a personalului competent si pe baza de concurs ; • Promoveaza salariatii in functie de competenta ; • Asigura conditii fereme de munca si de viata tututror salariatilor societatii comerciale ; •