Tipuri de comunicare

27,221 views

Published on

0 Comments
2 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
27,221
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
4
Actions
Shares
0
Downloads
347
Comments
0
Likes
2
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Tipuri de comunicare

  1. 1. Referat : ,, Tipuri de comunicare” În esenţă , ,, a comunica” înseamnă ,,a fi împreună cu”, ,, a împărtăşi şi a te împărtăşi”, ,,a realiza o comunicare de gând, simţire, acţiune”. Înainte de a face referire la formele comunicării nu este rău să notăm câteva axiome latema în discuţie şi anume :- comportamentului uman, în ansamblul său, îi este intrinsecă dimensiunea informaţională, care,receptată şi corect decodificată, devine comunicare ;- a comunica înseamnă cu mult mai mult decât a stăpâni cuvintele. Putem vorbi fără săcomunicăm fără a rosti nici un cuvânt ;- absenţa intenţiei comunicării nu anulează comunicarea ;- în prezent actul comunicării este văzut ca o unitate a informaţiei cu dimensiunea relaţională,aceasta din urmă fiind şi ea purtătoare de semnificaţii ;- perspectiva telegrafică asupra comunicării ( emiţător E – mesaj M – receptor R ) este înlocuităde modelul circular, interactiv ce analizează actul comunicării ca o relaţie de schimb permanentîntre parteneri, având fiecare dublul statut de emiţător şi receptor ;- informaţiile codificate prin cuvânt pierde teren în faţa diverselor coduri utilizate ( sunet, cuvânt,gest, cinetică, poziţie, etc.) şi acceptării multicanalităţii conumicării ( auditiv, vizual, tactil,olfactiv, etc.);- comunicarea, ca formă de interacţiune, presupune câştigarea şi activarea competenţeicomunicaţionale, care este deopotrivă aptitudinală şi dobândită.Forme ale comunicării umane : În sistemul lumii vii, comunicarea atinge un punct maxim, în forma sa umană. Este unproces complex, având în vedere formele, conţinuturile, nivelurile comunicării, diversitateacodurilor, canalelor, situaţiilor, modalităţilor în care se produce. Comunicarea este un fenomenplurivalent, în acelaşi timp relaţie, informaţie, acţiune, tranzacţie. Una dintre cele mai frecvente diferenţieri utilizate în analiza comunicării umane are labază natura semnelor utilizate în codarea informaţiei şi canalul predilect de transmitere amesajului astfel rezultat. Din acest punct de vedere putem analiza : comunicarea verbală,comunicarea paraverbală, comunicarea nonvebală. 1
  2. 2. În comunicarea verbală, informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceţine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic. Este specific umană, are formă orală şi /sau scrisă şi utilizează canalul auditiv şi / sau vizual. Permite formularea, înmagazinarea şitransmiterea unor conţinuturi extrem de complexe. Tendinţa actuală este orientată spre cercetarea comunicării orale, mult timp neglijată dincauza lipsei instrumentelor care să o surprindă în complexitatea sa. Comunicarea paraverbală priveşte informaţia codificată şi transmisă prin elementeprozodice şi vocale ce însoţesc cuvântul şi vorbirea şi care au semnificaţii aparte. Aici suntincluse : caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul, debitulvorbirii, intonaţia, pauza etc .Comunicarea paraverbală există concomitent cu comunicareaverbală, în cazul celei de a doua apare fenomenul de supracodificare. Paraverbalul foloseştecanalul auditiv, ceea ce face ca transmiterea unui mesaj extrem de bogat paraverbal să piardă dinconţinut. Comunicarea nonverbală transmite informaţia codificată printr-o diversitate de semnelegate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor. Dimensiunea nonverbală a comportamentului este puternic implicată în construireacondiţiilor interacţiunii (privirea, orientarea corpului, poziţia, şi distanţa dintre parteneri suntesenţiale pentru începerea, continuarea şi oprirea unei comunicări ).La fel şi în cazul structurăriiinteracţiunii, ca şi în cazul influenţării conţinutului acesteia. Important este cunoaştereapartenerului, stabilirea mutualităţii şi facilitarea cognitivă. Exprimarea verbală este înţeleasă de prezenţa gesturilor şi a mişcărilor. Interzicereaacestora dinrt-o cauză sau alta duce la apariţia perturbărilor în comunicarea verbală. Gesturile cotidiene care însoţesc comunicarea sunt :- expresorii sunt gesturi mimice sau corporale care însoţesc o trăire organică sau cu halo afectiv ;- regulatorii sunt mişcările care permit, reglementează şi menţin schimbul verbal dintreinterlocutori, susţin relaţia comunicativă;- ilustratorii sunt mişcările care facilitează, susţin, completează exprimarea verbală. Privindconţinutul aceste mişcări indică : direcţia, dimensiunea, forma, persoana, modalitatea de acţiune;- emblemele sunt gesturi cu o anumită semnificaţie, au valoare de substitut total al cuvântului; 2
  3. 3. - adaptorii sunt activităţi manipulatorii stereotipe. Rolul lor este de descărcare şi echilibrarepsihică, rol de supapă prin care se consumă surplusul de tensiune generat de acomodarea la oanumită situaţie, inclusiv comunicativă. Fiecare din categoriile gestuale îndeplineşte o funcţie specifică. În ansamblul eigestualitatea umană este complementară : expresorii dezvăluie subiectul care comunică,regulatorii structurează relaţia comunicaţională, ilustratorii sunt determinanţi pentru conţinutultransmis ca şi emblemele, în timp ce adaptorii facilitează racordarea şi adaptarea locutorilor lasituaţie. În funcţie de finalitatea actului de comunicare, conştientizată sau nu de locutorii relaţieise pot delimita alte tipuri de comunicare : accidentală, subiectivă sau instrumentală. Comunicarea accidentală se caracterizează prin transmiterea întâmplătoare de informaţiice nu sunt vizate expres de emiţător. Comunicarea subiectivă exprimă direct ( verbal, paraverbal sau nonverbal) stareaafectivă a locutorului, din necesitatea descărcării şi reechilibrării, în urma unei acumulări psihicepozitivă sau negativă. Comunicarea instrumentală apare când sunt reunite o serie de particularităţi :- focalizarea intenţionată pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai puţin partenerilor- urmărirea atingerii lui prin obţinerea unui anumit efect în comportamentul receptorului- capacitatea de a se modifica, în funcţie de reacţia partenerilor, pentru a-şi atinge obiectivul Ca o concluzie a celor relatate ar fi că : vorbim cu ajutorul organelor vocale, darcomunicăm cu întregul nostru corp şi nu numai. Semnificative sunt şi îmbrăcămintea, relaţiile pecare le stabilim, spaţiul pe care îl controlăm şi distanţa la care ne plasăm faţă de interlocutor.Specificul comunicării orale în consiliere Comunicarea specifică activităţii de consiliere psihologică şi educaţională , având învedere numărul de participanţi la aceste activităţi se împarte în comunicare interpersonală şicomunicare de grup. Comunicarea în consiliere are anumite variabile-tip psihologice cucomponenta atitudinală şi situaţională, cognitive şi sociale. Abordând comunicarea din punct de vedere psiho-social, J.C.Abric spune că ,,nu poate ficoncepută ca un simplu proces de transmitere ; bazată pe interacţiune, ea constituie întotdeauna otranzacţie între locutori: emiterea şi receptarea sunt simultane, emiţătorul fiind în acelaşi timpemiţător şi receptor şi nu întâi emiţător, apoi receptor (reciproca este şi ea valabilă)”. 3
  4. 4. În comunicare acţionează factorii psihologici şi psihosociali specifici actorilorcomunicării , codului şi canalului de comunicare. Factorii care influenţează rolul actorilor în comunicare sunt :- variabilele psihologice care provin din personalitatea, nevoile, motivaţiile şi intereselelocutorilor care se manifestă explicit, implicit sau inconştient. Asupra comportamentuluiacţionează forţe pozitive care induc un comportament de apropiere sau forţe negative care inducun comportament de evitare. Aceste două tipuri de comportamente declanşează în procesulcomunicării mecanisme psihologice distincte.- variabilele psihologice cognitive influenţează comunicarea datorită modului de realizare acogniţiei.- variabilele sociale se referă la poziţia locutorilor comunicării în câmpul social şi anume : a ) rolurile şi statusurile sociale cu două situaţii distincte : conflictul de rol şirigiditatea rolului b) prejudecăţile şi stereotipiileFactorii care influenţează codul şi canalul de comunicare sunt :- variabile psihice sau obiective : elaborarea codului în funcţie de caracteristicile psihice alereceptorului şi eliminarea ambiguităţilor în codificare- variabilele psihosemantice : efectul de hallo, ponderea cuvintelor, ordinea cuvintelor- alegerea canalului de comunicare care în consiliere este preponderent comunicarea orală- rolul actorilor, important este ca fiecare partener să se bucure de o anumită autoritateFactorii de context şi de mediu se referă la :- contextul material şi temporal : organizarea spaţială a partenerilor, distanţa, mobilarea spaţiului,mijloace ajutătoare, aspecte temporale;- contextul social : prezenţa sau absenţa unui public sau a unor observatori care pot potenţa sauinhiba comunicarea- contextul cultural şi ideologic : microcultura partenerilor şi macrocultura mediului socialComunicarea interpersonală şi atitudinile Comunicarea interpersonală este principalul tip de comunicare în consiliere. Ea esteeficientă în funcţie de tipul de relaţie care se stabileşte între parteneri , relaţie dependentă deatitudinile dezvoltate de cei doi interlocutori. 4
  5. 5. Atitudinile în comunicare determină climatul relaţiilor, influenţează calitatea şi naturarelaţiei.Tipuri de atitudini interpersonale :- atitudine de interpretare este o practică utilă dacă este bine stăpânită care poate provoca înconştiinţa pacientului o aotointerpretare corectă- atitudini de evaluare potrivit cărora se formulează judecăţi pozitive sau negative în legătură cuceea ce spune celălalt- atitudinea de ajutor prin care se propun soluţii pentru rezolvare problemelor prezentate- atitudinea de chestionare (anchetă) dă posibilitatea de a pune întrebări cu scopul de a uşuraexprimarea- atitudinea de comprehensiune arată celuilalt că te interesează şi asculţi ceea ce spuneComunicarea în tehnicile de grup : În situaţiile de grup centrate pe grup comunicarea are loc între membrii grupului, dupăvoinţa proprie a membrilor lui cu scopul de a descoperi fenomenele de grup şi factorii careasigură funcţionarea eficientă a grupului. Comunicarea în situaţiile de grup centrate pe sarcină, conţinutul ei depinde de tipurile deîntruniri proiectate :- în întrunirile de informare descendentă, comunicarea transmite grupului o sarcină, o normă,reguli, consemne;- în situaţiile de informare ascendentă prin comunicare se culeg informaţii din interiorul grupului;- în situaţia întâlnirilor-discuţi se schimbă informaţii în cadrul grupului pe o anumită temă ;- în situaţia rezolvării unei probleme membrii grupului caută soluţii comunicând. 5
  6. 6. POTOFOLIUL DE SARCINISARCINA 1.Realizaţi o enumerare cât mai cuprinzătoare a înţelesurilor termenului ,,a comunica”folosind verbe sau propoziţii simple. În ,,Dicţionarul explicativ al limbii române”, ,,a comunica” are înţelesul de ,,aface cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune, a se pune în legătură, în contactcu…” Didier Julia, în ,,Dicţionarul de filozofie”dă ,,relaţiei între persoane”,sensul derelaţie lingvistică care cuprinde totalitatea formelor de expresie umană codificate în limbaj. Horst Ruckle în cartea ,,Limbajul corpului”dă definiţia următoare : ,,comunicareareprezintă schimbul de informaţii”. Acest mod de a comunica ,,presupune interacţia socială,prin utilizarea modurilor de comportare înnăscute sau dobândite, precum şi existenţa unor semnaleverbale sau nonverbale care sunt emise şi recepţionate conştient sau inconştient.” Denis McQuail defineşte comunicarea ca un ,,transfer ordonat de semnificaţie” În cartea ,,Comportamentul organizaţional”, Gary Johns defineşte comunicareafoarte general : ,,Comunicarea este procesul prin care se schimbă informaţii între emiţător şireceptor „ , făcând precizarea că cei doi poli pot fi persoane sau instrumente.SARCINA 2.Analizaţi, din perspectiva sistemului de reprezentare, schiţa ,,C. F. R.” de I. L. Caragiale În schiţa ,,C. F. R.” a lui Caragiale, comunicarea se realizează în grup, Niţă şiGhiţă pe de o parte şi Muşteriul ( Amicul ) pe de altă parte. Comunicarea eliptică, viciată de prejudecăţi ( dacă o femeie este în compania unui bărbat,trebuie să existe neapărat o relaţie o relaţie de natură sentimentală), face ca reprezentarea în ceeace priveşte persoana şi moralitatea Miţei să fie deformată , nereală. Niţă şi Ghiţă comunică între ei şi nonverbal (,, face cu ochiul”, ,,cei doi amicirâd” ), punându-se de acord asupra naivităţii Amicului care poate să-şi lase soţia în companiaŞefului. 6
  7. 7. Statutul Amicului, proaspăt căsătorit, subalternul şefului şi colocatar cu acesta,induc şi mai mult convingerea că între Miţa şi Şefu există o legătură amoroasă. Amicul estemândru de soţia sa , o femeie frumoasă cum au văzut cei doi amici din fotografie. Nici şeful nuarată rău. Amicul se bucură de simpatia lui Niţă şi Ghiţă deoarece aceştia văd în el un omslab, naiv , ,,tradus” de femeia iubită. Buna dispoziţie a celor doi, care sunt alături de interlocutor, înţeleg cât de fericiteste pentru că are o nevastă frumoasă, slubuşoară bunicică, relaţia cu Şefu foarte bună, esteînlocuită de nedumerire şi chiar dezamăgire când află că de fapt Şeful este cumnatul Amicului. Este de acord şi Amicul că nu putea să lase o mândreţe de nevastă în companiaunui bărbat frumos, numai în cazul în care cei doi sunt fraţi. De data aceasta a venit rândul Amicului să facă haz de presupunerile celor doi.Comportamentul vesel al acestuia este opus plictiselii lui Niţă şi Ghiţă care realizează că mesajul afost înţeles greşit şi în acest caz alăturarea din grupul respectiv nu mai prezintă nici un interes, numai are nici un haz.SARCINA 3.Status şi rol, conflictul de rol şi rigiditatea rolului cu influenţe asupra comunicării În cadrul grupurilor şi colectivităţilor, comportamentele persoanelor se diferenţiazăpotrivit funcţiilor, poziţiilor şi locurilor pe care le ocupă acestea în cadrul anumitor structuri şisituaţii sociale. Statutul reprezintă o poziţie de bază a persoanei în structura socială care poate fisituată la un rang mai înalt sau mai scăzut. J. Stoetezel defineşte statutul ca reprezentând ,, ansamblu de comportamente lacare cineva se poate aştepta în mod legitim din partea altora”. De exemplu, statutul de ,,inginer” desemnează totalitatea comportamentelor pecare cel care ocupă această funcţie este îndreptăţit să le aştepte de la colectivul de muncă, alţicolegi, director, persoanele în raport cu care se defineşte. În cadrul grupurilor, statutele sunt cele mai mici elemente, mai mult sau mai puţinlegate între ele, compatibile unele cu altele, organizate în vederea atingerii unor scopuri comune. 7
  8. 8. Statutul exprimă persoana ca membru al societăţii, exprimă îndatoririle, drepturileşi obligaţiile persoanei şi se manifestă ca sursă de satisfacţie, ca un veritabil sistem protectorpentru individ, permiţându-i să înainteze în viaţă. Noţiunea de ,,rol” este strâns legată de cea de statut şi exprimă într-un fel, reversulstatutului, adică ansamblul comportamentelor pe care alţii le aşteaptă în mod legitim de la noi. De exemplu : comportamentele pe care le aşteaptă elevul de la profesor, bolnavulde la medic, cumpărătorul de la vânzător, alcătuiesc rolul profesorului, medicului, vânzătorului. Ceea ce pentru un partener de interacţiune este statut, reprezintă rolul pentrucelălalt şi invers. Cele două fenomene se întrepătrund, ambele se exprimă în termeni decomportamente expectate. Rolul poate fi ideal sau real, general sau specific, presupus sau emergent. Indiferentde accepţiunea care i se dă, relaţia mai mult sau mai puţin stabilă cu ceilalţi indivizi este dată decomportamentul individului în cauză. Factorii care reglează producerea şi schimbul, între indivizi, al comportamentelorcerute, permise, expectate, dorite sau interzise de poziţiile lor sunt normele de grup.Conflictul de rol Dacă rolurile au funcţie de reglare a raporturilor sociale şi funcţie integratoarepentru personalitate, conflictele de rol pot compromite aceste echilibre. Având în vedere conflictul de rol luat în discuţie trebuie făcute referiri la sursele deconflict ce ţin de condiţiile socio – culturale şi anume :- proliferarea rolurilor în societatea contemporană;- inconsecvenţa sau echivocul poziţiilor şi al modelelor corelative care apar fie între două culturi( ,,marginalul” plasat într-o cultură diferită de a sa), fie între două clase de vârstă ( cazuladolescentului ),fie între două grupuri profesionale ( cazul maistrului, plasat între două claseprofesionale ) ;- evoluţia rolurilor o devansează pe cea a statutelor şi a modelelor comune ( rolul femeiicontemporane );- articularea deficientă a funcţiilor ( cazurile de interferenţă a posturilor într-o organizaţieprofesională aflată în transformare ). 8
  9. 9. SARCINA 4.Experiment care să pună în evidenţă prejudecăţi şi stereotipii Suntem în situaţia unui părinte care vine din altă localitate şi doreşte să înscriepropriul copil la şcoala din cartierul unde locuieşte acum ,în clasa I. Se adresează directorului şcolii care precizează oferta educaţională pentru anulşcolar viitor. Vor fi trei clase I, la care sunt încadrate trei cadre didactice bine pregătite : o tânărăabsolventă de Institut pedagogic cu vechime de patru ani, o doamnă învăţătoare cu gradul didacticI şi vechime de douăzeci şi cinci de ani şi o doamnă învăţătoare tot cu gradul didactic I, în pragulpensionării. Opţiunea părintelui a fost pentru cadrul didactic cu vechimea de douăzeci şi cincide ani în învăţământ şi gradul didactic I. După o perioadă, după ce se interesează în cartiercompetenţele cadrelor didactice ce vor funcţiona la clasa I, aflând şi numele acestora, revine laşcoală. Oferta este aceiaşi însă de data aceasta, având informaţii noi privind persoanele încauză, alegerea se îndreaptă spre tânăra absolventă. 1. În cazul primei alegeri au funcţionat prejudecăţile că un învăţător tânăr nu are experienţă şi deci poate rezultate mai slabe în actul didactic, iar în cazul viitoarei pensionare se spune că un om în pragul pensiei este conservator, mai puţin receptiv la nou şi poate obosit. 2. Alegerea în cazul al doilea este influenţat de percepţia pozitivă pe care o are un cadru didactic tânăr cu patru ani vechime, datorită activităţii desfăşurate, imagine realizată de părinţii foştilor elevi , mulţumiţi de prestaţia acesteia.SARCINA 5.Utilitatea interpretării în domeniul consilierii Interpretarea permite relevarea de semnificaţii comportamentale, afective, atitudinale etc.de care clientul nu este conştient . Este esenţial ca interpretarea să se facă în momentul oportun,atunci când relaţia a ajuns în punctul în care clientul poate integra acest gen de mesaj. Dacăinterpretarea survine prea devreme, va constitui un motiv de defensă pentru client. De asemeneautilizarea neadecvată a interpretării poate duce la blocarea mesajului spre client. Metodele interpretative folosite sunt : clarificarea şi confruntarea. 9
  10. 10. 1. Clarificarea : consilierul are scop clarificarea semnificaţiilor unui comportament, afect, etc. al clientului comentat de acesta. Exemplu : ,,Nu este clar cine de cine depinde”, ,,Eşti mai curând furios decât neliniştit” ; 2. Confruntarea : reprezintă o metodă cu impact consistent asupra clientului care constă în punerea lui în raport direct cu problematica analizată. Metoda se aplică atunci când relaţia este bine structurată şi nici un caz ca trebuinţă agresivă a consilierului . Se pun faţă în faţă discrepanţe dintre : - confruntarea de tip ,,afect – raţiune” –între gândire şi trăire ( se simte deprimat şi singur, dar gândeşte că totul este bine ) ; - confruntarea de tip ,,declaraţie – comportament” – ceea ce clientul afirmă şi cum se comportă ( se consideră stăpân pe sine, dar este dependent ) ; - confruntarea de tip ,,sine – tu” – între imaginea de sine şi percepţia celorlalţi (se consideră mult prea slab , dar ceilalţi consideră că arată bine ) ; - confruntarea de tip ,,cred – este” – între ceea ce clientul crede că este şi ceea ce este în realitate ( a reuşit să-şi construiască o carieră, dar se consideră ratat ). Prin confruntare se propune clientului un alt câmp de referinţă care permite o mai bună aproximare a realităţii şi integrare în prezent. SARCINA 6. Formulaţi şi experimentaţi un caz de inducţie în chestionare Exemple : I. Inducţia prin formularea întrebării : utilizarea verbului ,,a interzice”, în locul verbului ,,a autoriza”. Prima formulare : ,,Sunteţi de părere că ar trebui să autorizeze plimbarea animalelor decompanie în spaţiile publice? A doua formulare : ,,Credeţi că ar trebui să interzică plimbarea animalelor de companie înspaţiile publice?Răspunsuri : Cazul 1. Cazul 2. Da : 32% Da : 45% Nu : 68% Nu : 55%Sunt preferate răspunsurile atenuate în defavoarea celor categorice. 10
  11. 11. II. Inducţia prin ordinea întrebărilor :Se pune întrebarea : ,, Animalele de companie au voie în spaţiile publice?Cazul I : Înaintea acestei întrebări se pune întrebarea : ,,Sunteţi iubitori de animale?Răspunsurile la întrebarea de bază sunt 68%.Cazul II : Nu se pune nici o întrebare înainte.Răspunsurile afirmative la întrebarea de bază sunt de 45%.Concluzie : între cele două cazuri este o diferenţă semnificativă determinată de inducţiaîntrebării preliminare, care obligă respondentul la o conduită conformă cu primele răspusuri.SARCINA 7.Sarcina monitorul întru-un grup de diagnostic Grupul de diagnostic unde activează monitorul care trebuie să se comporte ca unconsilier în situaţie de interviu nondirectiv are următoarele caracteristici :- numărul de persoane între 8 – 12 ,de vârste diferite, genuri şi profesii diferite- persoanele nu se cunosc între ele sau se cunosc foarte puţin- pentru fiecare grup există un monitor ( supraveghetor )- grupul are la dispoziţie aproximativ 15 şedinţe de câte 2-3 ore Scopul acestor tehnici de grup este acela de a-i învăţa pe oameni să devină mai eficienţi înrelaţiile lor de colaborare, de a dezvolta atitudini mai favorabile comunicării, relaţiiinterpersonale mai suple mai puţin conflictuale. În acest mod ajunge să se cunoască mai binepe sine. Exemplu : O familie aflată într-o situaţie dificilă deoarece află că unicul copil care abia aintrat în clasa I este diagnosticat cu diabet zaharat. Această familie care până nu de mult erafoarte echilibrată cu un climat sănătos şi foarte mulţi prieteni a ajuns să trăiască într-oatmosferă încordată să evite pe oricine, singura preocupare fiind problema de sănătate acopilului. După o perioadă de spitalizare a ajuns la un centru de evaluare şi recuperare pentru copiibolnavi de diabet unde copilul a fost internat împreună cu mama. Aceasta a participat laşedinţe de consiliere împreună cu alte mămici. De aici în colo îmi imaginez cum a decurs oşedinţă de acest gen. Prima întâlnire : 11
  12. 12. - grupul este format din 10 persoane , mamele copiilor internaţi , persoane de vârste şiprofesii diferite care nu se cunosc între ele - se întâlnesc într-o sală unde specialistul, în cazul nostru monitorul le explică intenţiile şiprincipiile metodologice fundamentale - după scurta expunere grupul este lăsat singur - nimeni nu are nici o iniţiativă, se creează o stare de tensiune - la un moment cineva propune să spună fiecare localitatea de unde vine pentru a secunoaşte - a doua propunere vine din partea altei persoane mai active care ar vrea să afle care esteproblema cu care se confruntă fiecare, ea fiind prima care sparge gheaţa în acest sens - când discuţia ajunge să creeze sensibilitate la comportamentul celorlalţi, conducătorulgrupului propune analiza primelor acţiuni întreprinse de aceştia : care a fost motivaţia lor,impactul asupra celorlalţi, reacţia acestora - fiecare caută să contribuie la înţelegerea a ceea ce se întâmplă lansând ipoteze înlegătură cu diferite comportamente - transferă şi expune efectul unui comportament asupra lui însuşi. SARCINA 8. Comportamentul animatorului în grupul centrat pe sarcină Grupul centrat pe sarcină presupune un grup omogen, cu numărul de membriipredeterminat, structura, coeziunea şi celelalte caracteristice deja formate. Animatorul grupului nu se identifică cu liderul informal al acestuia, el estedoar observator şi se transformă într-un operator de interviu de grup. Situaţiile de grup centrat pe sarcină sunt utilizate mai ales în consiliereaeducaţională.Exemplu : Grupul la care se face referire, este o clasă de elevi , clasa a III- a step. Colectivuleste format din 17 elevi. La 15 septembrie a venit în această clasă încă un elev . Acesta este îngrija bunicii materne deoarece părinţii sunt plecaţi în străinătate şi a fost diagnosticat şi cudeficienţă mintală de limită. Achiziţiile în planul cunoştinţelor, abilităţilor nu sunt la nivelulunui copil de clasa a III- a, în schimb este foarte bun la dexterităţi. 12
  13. 13. Integrarea în noul colectiv s-a realizat destul de greoi după ce au fost luateunele măsuri. Profesorul de sprijin împreună cu învăţătorul clasei au hotărât să fie folositeabilităţile şi talentul la desen ca un punct de plecare. Activitatea pe parcursul unei zile când se lucrează pe centre să aibă una dintremetode care să se axeze pe desen. Au fost proiectate activităţile şi desfăşurate. La analizafiecărei activităţi s-a constatat că grupul din care a făcut parte I. O. rezultatele au fost cel maibine susţinute prin desen , contribuţia esenţială fiind a acestuia. Valorificând ce avea mai bun I. O., percepţia negativă din grup a fost înlocuităcu una pozitivă, elevul a început să aibă încredere în forţele sale, iar comunicarea şirelaţionarea în clasa de elevi s-a îmbunătăţit simţitor. Din acest moment putem spune căadaptarea şi integrarea în noul colectiv s-a realizat.SARCINA 9. Imaginaţi o situaţie de comunicare în care se manifestă macrobariere în comunicare Macrobarierile (bariere contextuale ) din comunicare se împart în trei mari grupe :- tehnico – economice : volumul informaţiilor, complexitatea informaţiilor, nivele de dezvoltare economică ;- culturale : diferenţele culturale, diferenţe religioase, mentalităţi, obiceiuri, limbă, tradiţii;- social – politice : libertăţi sociale, statute politice, permeabilitatea graniţelor, legislaţii.Exemplu : Adopţiile internaţionale ;( bariere ce ţin de legislaţie ) După 1990, comunitatea internaţională şi-a îndreptat atenţia asupra copiilorinstituţionalizaţi sau din familiile numeroase foarte sărace. În acea perioadă au fost adoptaţi foarte mulţi copii prin intermediul unor fundaţiiumanitare din Franţa, Anglia, Statele Unite care au venit să sprijine aceşti copii. La aceavreme au fost prezentate în presă cazuri de copii ,,adoptaţi” de diverşi prin negociere directăcu părinţii copiilor, contra unor sume modice. Mai mult au fost făcute procese de intenţie unor personalităţi politice din sferaguvernamentală care au facilitat şi obţinut foloase necuvenite în urma adopţiilor care au avutloc. O serie de copii au fost monitorizaţi în continuare, se cunoaşte situaţia lor, dar în cazulaltora, odată cu plecarea din ţară li s-a pierdut urma. 13
  14. 14. Pentru a nu se mai ajunge în astfel de situaţii, Uniunea Europeană a impus, înainte deintegrare, condiţii în ceea ce priveşte protecţia şi respectarea drepturilor copilului şiarmonizarea legislaţiei privind adopţiile internaţionale, pentru a se elimina barierele decomunicare între ţara noastră şi celelalte state.SARCINA 10.Imaginaţi o situaţie de comunicare în care se manifestă microbarierile de comunicare Ne aflăm într-o şcoală de masă pilot unde elevii cu cerinţe educative speciale vor fiintegraţi individual sau în grup , depinde de la caz la caz. Aici este detaşat un profesor desprijin cu vechime în şcoala specială şi experienţă în activitatea cu elevul deficient mintal.Profesorul nu a fost format pentru noua activitate şi nici materiale informative nu au apărut înacest sens. Cunoştinţele privind această problematică le-a dobândit în urma absolvirii uneifacultăţi de psihopedagogie. Cu toate acestea consideră că un prim pas în ceea ce priveşteintegrarea copiilor cu CES, este constituirea echipei de lucru, iniţial profesor CDS –învăţătorul clasei. Are loc o primă întâlnire.Problema supusă dezbaterii : ,, Integrarea copiilor cu ,,cerinţe educative speciale”Sursa : profesorul de sprijinReceptorul : cadrele didacticeBariere ale sursei în comunicare :- profesorul, persoană emotivă care se exprimă mai greu în public ;- folosirea în comunicare a unor termeni : ,, CDS/Itinerant ( cadru didactic de sprijin /itinerant ), elev cu CES(elev cu cerinţe educative speciale ), PIP( plan de intervenţiepersonalizat ), PEG ( plan educaţional de grup ), PEI ( plan de educaţional de intervenţie )”,ca şi când receptorul i-ar cunoaşte ;- subiectivismul profesorului care crede în funcţionarea acestui sistem deşi nu este verificat şivrea să convingă interlocutorii cu orice preţ de eficienţa acestuia ;- informaţia nestructurată prezentată haotic.Bariere ale receptorului în comunicare :- învăţătorii nu cred în eficienţa acestui sistem, intervenind prejudecata , ,,că elevul cu nevoispeciale trebuie şcolarizat numai în şcoala specială ; 14
  15. 15. - nu sunt înţeleşi termenii utilizaţi în comunicare ;- se constată dezinteres şi inerţie în acceptarea unui nou sistem în activitatea cu elevii ;- credinţa că noile măsuri nu fac decât să împovăreze şi mai mult activitatea zilnică de la clasăBariere ale canalului de comunicare :- indiferenţa şi ostilitatea receptorului ;- lipsa mijloacelor care să susţină mesajul şi să-l explice. 15

×