SlideShare a Scribd company logo
1 of 50
Download to read offline
Direcții de cercetare
Departamentul de Inginerie Chimica și Biochimică
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
• Dedic aceasta
prezentare memoriei
Profesorului Emilian A.
BRATU, fondatorul școlii
românești de inginerie
chimică
3
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
• Cuprins
– Realizări și perspective ale cercetării științifice în
Departamentul de Inginerie Chimică și Biochimică
– Realizări și persective în Centrul de Transfer Tehnologic
pentru Industriile de Proces
– O nouă abordare a cercetării științifice – Laboratorul de
Procese și Produse Inovative.
– Conexiunea cu industria din România – noi perspective
pentru cercetarea științifică de inginerie chimică
– Rolul tinerilor în dezvoltarea cercetării științifice
4
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Realizări și perspective ale
cercetăriii științifice în
Departamentul de Inginerie
Chimică și Biochimică
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Prof. Grigore BOZGA si colectiv
Directii de cercetare stiintifica
1) Studii experimentale si teoretice ale cineticii proceselor de combustie catalitica
a Compusilor Organici Volatili (COV). Modelarea matematica si calculul
performantelor unor reactoare catalitice de combustie a COV:
• 1 contract de cercetare CEEX nr. 14/2005 (UPB partener) 2005-2008;
• 2 teze de doctorat;
• 11 articole stiintifice in reviste cotate ISI (5 in reviste internationale).
2) Analiza si modelarea matematica a unor procese de valorificare a glicerinei
rezultata ca produs secundar la fabricarea biodieselului:
• 3 contracte de cercetare: PN2 nr. 71053 /14.09.2007 (2007-2010 – coord.
UPB); PN2 21072/2007 (2007-2010-UPB partener); PNIII nr. 80G /2016- coord
UPB)’
• 2 teze de doctorat (1 sustinuta si 1 in derulare);
• 8 articole stiintifice in reviste cotate ISI (4 in reviste internationale).
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
3) Studii experimentale si teoretice ale proceselor de eterificare in faza lichida si
de vapori, in cataliza eterogena. Modelarea matematica si calculul
performantelor proceselor de eterificare:
• Contract CERES nr.3-24/2003 (2003-2005; UPB-partener);
• 1 teza de doctorat;
• 8 articole stiintifice publicate in reviste cotate ISI (6 in reviste internationale).
4) Studii de sinteza si prelucrare a polimerilor si biopolimerilor (sinteza
poliuretanilor; sinteza polilactidei; extrudare reactiva; gelifierea chitosanului):
• 2 teze de doctorat;
• 11 articole stiintifice publicate in reviste cotate ISI (7 in reviste internationale).
5) Studii de modelare matematica, simulare si optimizare a unor procese si
reactoare chimice eterogene in regimuri stationare sau nestationare:
• 2 teze de doctorat;
• 10 articole stiintifice publicate in reviste cotate ISI (5 in reviste internationale).
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Combustia compusilor organici volatili
• Combustia catalitica este folosita pe scara larga pentru indepartarea compusilor organici volatili
• Mecanismul procesului nu este pe deplin cunoscut
Deducerea unor modele cinetice adecvate si
estimarea parametrilor acestora este
importanta pentru proiectarea proceselor
I Banu, G. Bercaru, G. Bozga, TD Danciu, 2016, Kinetic Study of Methyl
Isobutyl Ketone Combustion over a Commercial Pt/Alumina Catalyst,
Chemical Engineering and Technology, 39, 758-766
I Banu, CM Manta, G. Bercaru, G. Bozga, 2015, Combustion kinetics of
cyclooctane and its binary mixture with o-xylene over a Pt/gamma-alumina
catalyst, Chemical Engineering Research and Design, 102, 399-406
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
METHANOL TO HYDROCARBONS – A ROMANIAN PROJECT OF HIGH
SUCCESS
Project concept: residual biomass, waste wood, inferior quality coal → syngas
→ methanol → olefins, aromatics (BTX), gasoline
Duration: 1980-1995; Investment: equiv. tens of millions US$
Partner institutions and key-investigators:
(1) UPB (Chem. Eng. Dept.; Prof. R. MIHAIL)
(2) ICECHIM- Chem. Biochem. Energetics Institute
Management= dr. Gavril MUSCA, dr. Grigore POP
Math modelling, kinetics, pilot plant design= dr. Gheorghe MARIA, dr. Sorin STRAJA
Catalyst synthesis, lab-tests= dr. E. POP, dr. P. TOMI, D. IVANESCU, etc.
(3) IITPIC Institute of Technological Engineering and Design for Chemical Industry
Mechanical, technological design, utility routes, etc= dr. T. STAN, L. CRETOIU,etc.
Put in operation = 1985; Sold to OMV Petrom = 1997 (closed)
In the memoriam of Prof.dr.ing. Raul MIHAIL (1920-1985),
the founder of the chemical reactor school in Romania
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
THE INDUSTRIAL PILOT-
PLANT AT PETROCHEMICAL
WORKS BRAZI (1985)
The first in the world with the
concept of 2 fluidized-bed with
continuous pneumatic circulation of
the catalyst to be regenerated
SIMILAR INDUSTRIAL PILOT-
PLANTS FOR THE MTO/MTG
PROCESS
UOP/Hydro comp., Germany
(2005), and Chinese Dalian Institute
of Chemical Physics (2015)
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
TESTED RELATED CATALYTIC
PROCESSES WITH THE INDUSTRIAL
PILOT-PLANT AT PETROCHEMICAL
WORKS BRAZI (1985-1995)
•Methanol conversion to olefins (MTO)
•Methanol conversion to aromatic
hydrocarbons (BTX,MTH)
•Methanol conversion to gasoline (MTG)
•Benzene Alkylation in Vapour-Phase with
ethene on a zeolite catalyst
•Ethanol conversion to olefins (EtOH)
•C4 olefins alkylation with Methanol to
isoC5+ olefins
•Kinetic models for zeolitic catalysts
deactivation due to their coking
CONTRIBUTII STIINTIFICE
RECUNOSCUTE
•Peste 20 articole publicate in reviste de
top in INGINERIA CHIMICA
•Peste 50 comunicari in conferinte st.
internationale (EU, USA, CAN)
•Peste 500 citari
•3 capitole de carte (ISBN) in USA
•Premiul N. TECLU al ACADEMIEI
ROMANE (1985)
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
•3 capitole de carte (ISBN)
in USA
•Premiul N. TECLU al ACADEMIEI
ROMANE (1985)
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Modelarea proceselor de cristalizare
Studiul cristalizarii reactive (precipitare) a CaCO3 prin carbonatare şi reacţii de dublu schimb:
1. Popescu M.A., Isopescu R.*, Matei C., Fagarasan G., Plesu V., Thermal decomposition of calcium carbonate
polymorphs precipitated in the presence of ammonia and alkylamines, Advanced Powder Technology, 25(2), (2014),
500-507
2. Isopescu R., Mateescu C., Mihai M., Dabija G., The effects of organic additives on induction time and characteristics of
precipitated calcium carbonate, Chemical Engineering Research & Design, 88(11A), (2010), 1450-1454
Modelarea proceselor de obtinere a nanocristalelor
Vasile Lavric, Raluca Isopescu, Valter Maurino, Francesco Pellegrino, Letizia Pellutiè, Erik Ortel,Vasile Dan Hodoroaba, A
new model for nano-TiO2 crystals birth and growth in hydrothermal process using oriented attachment approach, Crystal
Growth and Design, 2017, 17 (11), pp 5640–5651
Proiecte in colaborare cu departamentul de ingineria mediului- aplicare a studiului proceselor
de cristalizare
1. Sinteza cabonatului de calciu cu proprietai prestabilite in camp de ultrasunete (SONOCARB), Proiect
CEEX, PC-D04-Pt04-504/2005
2. Sechestrarea CO2 prin legare chimica in compuşi minerali utili in scopul reducerii emisiilor de gaze cu
efect de sera, Proiect PNII, nr 22 116
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Aplicarea tehnicilor de analiza statistica la clasificarea produselor naturale
(colaborare cu departamentul Chimie analitica)
Aplicarea statisticii multivariate la analiza produselor naturale
S-au deschis colaborari importante cu Institutul de Cercetare si Dezvoltare
pentru Apicultura
Lucrari publicate:
1. Isopescu R.D., Josceanu, AM, Minca I. , Colta T. , Postelnicescu P. , Mateescu C., Characterization of
Romanian Honey Based on Physico-Chemical Properties and Multivariate Analysis, Revista de Chimie, 65(4),
(2014), 381-385
2. Raluca Daniela Isopescu, Ana Maria Josceanu, Teodora Coltea, Raxana Spulber, Romanian Honey:
Characterisation and classification in Honey Analysis, Edited by Vagner de Alecante Arnaut de Toledo, INTECH,
2017
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Proiectarea, optimizarea si automatizarea proceselor de
obtinere a esterilor acidului acrilic
• Traditional, procesele de esterificare folosesc catalizatori omogeni (H2SO4) si sunt operate discontinuu.
LC
FC
TC
TC LC LC
TC
PC LC
LC
TC
V-1
HX-1
247 kW
5.5 m2
C-1
C-2
WaterPC
Recycle
F1
F1 /FAA,0
FAA,0
SP
FC
X
V-2
TC 2-EHA
LC
2-EH (F2-EH,0)
AA (FAA,0)
FC
PFR
SPLIT
MIX
MIX
V-3
HX-2
-180 kW
4.9 m2
RIN ROUT
COND-1
-284 kW
27.3 m2
COND-2
-2119 kW
31.3 m2
0.1 bar (top)
D=0.6 m
QReb=285 kW
Areb=6.8 m2
1,600 kg cat.
31 tubes
L = 3 m
D = 0.17 m
0.1 bar (top)
D=2.0 m
QReb=2113 kW
Areb=113 m2
10
1
7
25
2
17
Sump
D=1.35 m
L=1.35 m
D=1.35 m
L=2.65 m
Sump
D=2.0 m
L=2.0 m
D=0.45 m
L=1.25 m
D=1.3 m
L=1.3 m
22
8
0a
0b
1 2
3
8
5
6
7
4
9
w2-EHA=0.995
wWater=0.998
A
QC
(wAA+w2-EH)SP
TC LC
LC
TC
LC
Water
PC
FAA,0
SP
FC
÷
LC
PC
TC
COND-2
LL-SEP
VL-SEP
Recycle (n-BuOH & Water)
TC
n-BA
TC
n-BuOH
AA
FC
COND-1
L D
RR
(L/D)SP
A
QC
(wAA+wn-BuOH)SP
TC
EVAP
1
HX
7
25
5
RD
Procesele continue in cataliza
eterogena au productivitate ridicata si
elimina problemele legate de
neutralizarea catalizatorului
Integrarea reactive chimica – separare in coloana de
distilarea reactiva reduce semnificativ costurile de
investitie si operare
MD Moraru, CS Bildea, 2017. Design and plantwide control of n-butyl
acrylate production process, Journal of Process Control, 58, 46-62
MD Moraru, CS Bildea, 2018. Reaction-separation-recycle processes for
2-ethylhexyl acrylate production: Design, control and economic
evaluation, Ind. Eng. Chem. Res, 57, 2609-2627
MD Moraru, CS Bildea, 2017. Process for n-butyl acrylate
production using reactive distillation: Design, control and
economic evaluation, Chem. Eng. Res. Des., 125, 130-145
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Procedee eficiente de separare a bio-butanolului obtinut
prin fermentatia ABE
• Butanolul este un combustibil compatibil cu motoarele cu combustie interna actuale
• Separarea dificila a bio-butanolul obtinut prin fermentatia ABE este un impediment in utilizarea pe scara larga
Separarea bio-butanolului in coloana cu perete de
divizare asistata de pompa de caldura si integrata termic
reduce drastic necesarul de energie
Analiza pinch demonstreaza ca utilizarea unei pompe de
caldura creste posibilitatea de recuperare a energiei prin
integrare termica
I Patrascu, CS Bildea, AA Kiss, 2017. Eco-efficient butanol separation in
the ABE fermentation process, Separation and Purification Technology,
177, 46-91
I Patrascu, CS Bildea, AA Kiss, 2018. Eco-efficient Downstream Processing of
Biobutanol by Enhanced Process Intensification and Integration, ACS
Sustainable Chemistry & Engineering, 6, 5452-5461
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Pigmenti de aluminiu pentru utilizare in vopsele
pe baza de apa
• Pigmentii de aluminiu sunt utilizati pe scara larga in industria auto, acoperiri industriale si decorative
• Utilizatorii industriali sunt interesaţi de vopsele pe bază de apă, dar aluminiul reacţionează uşor cu apa
Incapsularea in matrici de SiO2
creşte stabilitatea, reducand
drastic cantitatea de hidrogen
degajat prin reactia cu apa Pigmentii incapsulati au proprietati
optice si estetice deosebite
Influenta conditiilor de reactie (temp, pres, conc,
catalizator, etc) asupra structurii si proprietatilor a
fost elucidata folosind tehnici moderne de analiza
Procedee innovative de incapsulare a pigmentilor de aluminiu in
matrici polimerice – proiect finantat prin programul
PARTENERIATE IN DOMENII PRIORITARE
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Distilare ciclica
• Operarea ciclica a coloanelor de distilare creste eficienta separarii, permitand obtinerea unor puritati inalte
cu necesar redus de energie
Modelele matematice riguroase permit
proiectarea, evaluarea si optimizare
proceselor de distilare ciclica
Operarea ciclica imbunatateste
performantele coloanelor de
distilare reactiva
C. Patrut, CS Bildea, AA Kiss, 2014, Catalytic cyclic distillation - A novel
process intensification approach in reactive separations, Chemical
Engineering and Processing, 81, 1-12
C. Patrut, CS Bildea, I Lita, AA Kiss, 2014, Cyclic distillation - Design,
control and applications, Separation and Purification Technology, 125,
326-336
WO2015113914-A1 - Process and installation for the production of dialkyl ether
Inventor(s): Kiss AA, Bildea CS, Patrut C
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
Directii de bază în cercetare (DBC)
• Studiul fenomenelor de transfer de masă, energie și impuls: fundamente, modelare
și simulare
• Intensificarea operațiilor unitare și a proceselor chimice
• Proiectarea tehnologică a proceselor chimice și biochimice
• Modelarea și optimizarea proceselor de separare
• Studii privind proiectarea sistemelor eterogene pentru eliberarea principiilor biologic
active
• Extracția compușilor chimici din plante și biomasă
• Procedee chimice, biochimice și (micro)biologice de valorificare a produșilor naturali
• Biomateriale cu aplicații practice
• Procedee de tratare a efluenților industriali
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
Materializarea
actuala a DBC
Caracterizarea proceselor chimice și
fizice la piroliza materialelor vegetale
Studii de sinteză și valorificare a
celulozei bacteriene
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Caracterizarea proceselor chimice si
fizice la piroliza materialelor vegetale
Imagini TEM
catalizator de Ni pe suport de
cărbune activ (sinteza
primară prin piroliză)
Teze de doctorat: 2
Contract de cercetare:Cercetări de laborator privind caracterizarea pirolizei masei
vegetale proprii beneficiarului și caracterizarea masei lichide obținute
Articole: 17 (4 în reviste cotate ISI)
Ceatră, L., Pârvulescu, O.C., Rodriguez Ramos, I., Dobre, T. (2016) Preparation,
characterization, and testing of a carbon-supported catalyst obtained by slow pyrolysis
of nickel salt impregnated vegetal material. Ind. Eng. Chem. Res., 55 (6), 1491–1502.
Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Iavorschi, G., Stoica, A., Stroescu, M. (2010) Catalytic
effects at pyrolysis of wheat grains impregnated with nickel salts. International Journal
of Chemical Reactor Engineering, 8, 1968–1992.
Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Rodriguez Ramos, I., Ceatră, L., Stroescu, M., Stoica, A.,
Mirea, R. (2012) Global reaction kinetics and enthalpy in slow pyrolysis of vegetal
materials, Rev. Chim. (Bucharest), 63 (1), 54–59.
Pârvulescu, O.C., Dobre, T., Ceatră, L., Iavorschi, G. (2011) Characteristics of corn
grains pyrolysis in a fixed bed reactor. Rev. Chim. (Bucharest), 62 (1), 89–94.
Perspective: piroliza ultrarapidă
COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Teze de doctorat: 4
Publicații:
 Capitolul de Extracție lichid-solid din cartea: Guzun-Stoica A., Stroescu M. C. , Dobre T. , Floarea O., Operaţii de
transfer interfazic, Ed. Matrix ROM- Bucureşti, 2001.
 18 articole publicate în reviste (14 cotate ISI):
• Stroescu M., Stoica-Guzun A., Ghergu S., Chira N., Jipa I., Optimization of fatty acids extraction from Portulca oleracea
seed using response surface methodology, Industrial Crops and Products, 43, (2013), 405-411.
• Stoica A., Dobre T., Stroescu M., Sturzoiu A., Parvulescu O., From laboratory to scale-up by modelling in two cases of
β-carotene extraction from vegetable products, Food and Bioproducts Processing, 94, (2015), 218-228.
• Avram M., Stroescu M., Stoica A., Floarea O., Dobre T., Optimization of Curcumin Extraction from Turmeric Powder
using a Box-Behnken Design (BBD), Revista de chimie, 66(1), (2015), 79-82.
• M. Stroescu, A. Stoica, O. Pârvulescu, M. Avram and T. Dobre, A shrinking core model for seeds oil extraction and their
particularization, Chemical Engineering Research and Design, (2015), 97, (2015), 1-8.
• Isopencu, G., Marfa, M., Jipa, I., Stroescu, M., Stoica Guzun, A., Chira, N., Popescu, M., Optimisation of the Oil
Extraction from Nigella sativa Seeds Using Response Surface Methodology, Revista de Chimie, 68 (2), (2017), 331-
336.
• Dobre T., Parvulescu O. C., Popescu M., Stoica-Guzun, A., Cozea A., Processing of sea buckthorn fruits by electro-
osmosis under pressure, Journal of Food Engineering, 219, (2018), 38-51.
 4 articole în volumele unor conferințe internaționale
Caracterizarea extracţiei
principiilor active din
materiale naturale
COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
- Cultură statică
- Cultură dinamică
Teze de doctorat: 4
Contract:
PCCA2- 114/2012 - SUPERABSORBENTS BIOPOLYMER MATERIALS FOR AGRICULTURE USES
(SABIOM)
Publicații:
27 articole publicate in reviste cotate ISI:
Dobre T., Stoica A., Parvulescu O., Stroescu M., Iavorschi G., Factors influence on bacterial
cellulose growth in static reactors, Revista de chimie, 59(5), (2008), 591-594.
Guzun-Stoica A., Stroescu M., Tache F., Zaharescu T., Grosu E., Effect of electron beam
irradation on bacterial cellulose membranes used as transdermal drug deliverysystems, Nuclear
Instruments and Methods in Physical Research B, 265(1), (2007), 434-438.
Stoica-Guzun A., Jecu L., Gheorghe A., Raut I., Stroescu M., Ghiurea M., Danila M., Jipa I.,
Fruth V., Biodegradation of Poly(vinylalcohol) and Bacterial Cellulose Composites by
Aspergillusniger, Journal of Polymers and the Environment, 19(1), (2011), 69-79.
Stroescu M., Stoica-Guzun A., Jinga S. I., Dobre T., Jipa I. M., Dobre L. M., Influence of sodium
dodecylsulfate and cetyltrimethylammoniumbromide upon calcium carbonate precipitation on
bacterial cellulose, Korean Journal of Chemical Engineering, 29(9), (2012), 1216-1223.
Stroescu M., Stoica-Guzun A., Jipa I. M., Vanillinreleasefrompoly(vinylalcohol)-bacterial
cellulose mono and multilayer films, Journal of Food Engineering, 114(2), (2013) 153-157.
Studii de sinteză și valorificare a
celulozei bacteriene
COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Bioceluloza
Materiale
superabsorbante
Matrici de
eliberare
controlată
de principii
active,
încapsulare
enzime
Compozite
hibride
BC-Silice
BC-Calcit
BC-
Magnetita
BC-Ag
BC-Silice
BC-magnetită
Dobre M. L., Stoica-Guzun A., Antimicrobial Ag-Polyvinyl Alcohol-Bacterial Cellulose Composite Films, Journal of Biobased
Materials and Bioenergy, 7, (2013), 157-162.
Stoica-Guzun A., Stroescu M., Jinga S. I., Jipa I. M., Dobre T., Microwave assisted synthesis of bacterial cellulose- calcium
carbonate composites, Industrial Crops and Products, 50, (2013), 414-422.
Stoica-Guzun A., Stroescu M., Jinga S. I., Voicu G., Grumezescu A. M., Holban A. M., Plackett–Burman experimental design for
bacterial cellulose–silica composites synthesis, Materials Science and Engineering C, 42, (2014), 280–288.
Pavaloiu R. D., Stoica-Guzun A., Stroescu M., Jinga S. I., Dobre T. Composite films of poly(vinyl alcohol)–chitosan–bacterial
cellulose for drug controlled release, International Journal of Biological Macromolecules, 68, (2014), 117–124.
Juncu G., Stoica-Guzun A., Stroescu M., Isopencu G., Jinga S. I., Drug release kinetics from carboxymethylcellulose-bacterial
cellulose composite films, International Journal of Pharmaceutics, 510(2), (2016), 485-492.
Studii de sinteză și valorificare a
celulozei bacteriene
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Modelarea proceselor de
transfer la separarea COV
Micropilot experimental adsorbție COV:
(1) coloană uscare aer; (2) ventil de control; (3) debitmetru;
(4) saturator COV; (5) minicompresor; (6) încălzitor;
(7) suprafață extinsă încălzitor; (8) strat izolator;
(9) termometru digital; (10) baie termostatare; (11) pompă
centrifugă; (12) ventilator; (13) coloană de adsorbție;
(14) suport; (15) balanță electronică; (16) calculator.
Teze de doctorat: 2
Articole: 9 (5 în reviste cotate ISI):
Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Iavorschi, G., Stroescu, M.,
Stoica, A. (2014) Volatile organic compounds removal from
gas streams by adsorption onto activated carbon. Ind. Eng.
Chem. Res., 53 (9), 3622–3628.
Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Jacquemet, A., Ion, V.A.
(2016) Adsorption and thermal desorption of volatile
organic compounds in a fixed bed–Experimental and
modelling. Chem. Eng. Comun., 203 (12), 1554–1561.
Ion, V.A., Pârvulescu, O.C., Dobre, T. (2015) Volatile
organic compounds adsorption onto neat and hybrid
cellulose. Appl. Surf. Sci., 335, 137–146.
Ion, V.A., Pârvulescu, O.C., Dobre, T., Duțeanu, N., Nițu,
S.G. (2015) Modelling of thermal desorption of volatile
organic compounds from activated carbon, Rev. Chim.
(Bucharest), 66 (5), 703–706.
COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Procesarea apelor uzate cu
radioactivitate medie și
redusă
Instalație procesare ape uzate
 Filtrare in adâncime, osmoză inversă, ultrafiltrare, adsorbție, schimb ionic
COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
Teze de doctorat: 3
Articole: 12 (din care 8 în reviste cotate ISI)
Dobre T., ZicmanLaura, Parvulescu Oana, Neacsu Elena, Ciobanu C.,
Dragolici Felicia, Species removal from aqueous radioactive waste by
deep-bed filtration, Environmental Pollution, 241, 303-310, 2018
T. Dobre, Cristina Ciuculescu, Anicuta Stoica, Marta Stroescu, Modelling
of water consumption in a spent fuel storage facility, Int. J. Nuclear Science
and Technology, 4, 1, 45-64, 2008
Botez Adriana, Dobre T., Panturu Eugenia, Filicenco Antoaneta, Uranium
(VI) adsorption equiloibrium on purolite resin SGA 600 U/3472, Central
European Journal of Chemistry, 12, 7, Special Issue, 769-773, 2014
Colaborare: IFIN-HH
Perspective: implementare soft în formă de produs
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Colectiv modelare, simulare si integrare procese
Direcții principale de cercetare
• Metode de analiză și proiectare a proceselor chimice
• Cercetări privind eficientizarea energetică și reducerea impactului
asupra mediului a instalațiilor chimice
• Cercetări experimentale și modelarea separărilor în vid înaintat cu
aplicații la separarea componentelor FAME
• Studii de mecanica cuantica privind structura, mecanismele de
reacție și proprietațile fizico-chimice pentru eteri și esteri ai acizilor
grași
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Metode de analiză și proiectare a proceselor chimice
• Fezabilitatea, modelarea și
simularea proceselor de distilare
reactivă
• Metode de intensificare a
proceselor de obținere a
biodieselului
Plesu, A.E., Bonet, J., Plesu, V., Bozga, G., Galan, M.I., Residue
curves map analysis for tert-amyl methyl ether synthesis by reactive
distillation in kinetically controlled conditions with energy-saving
evaluation, Energy, 33(10), 1572-1589, 2008
Dimian A.C., Iancu P., Pleşu V., Bonet-Ruiz A.E., Bonet-Ruiz J., 2017,
Innovative design and simulation of a castor oil biorefinery, Computer
Aided Chemical Engineering, Part A, vol. 40, pp. 1111-1116
Pleşu V., Puigcasas J.S., Surroca G.B., Bonet J., Bonet-Ruiz A.E.,
Tuluc A., Llorens J., 2015, Process intensification in biodiesel
production with energy reduction by pinch analysis, Energy, 79, p.273,
28
• Cercetări privind eficientizarea energetică și reducerea
impactului asupra mediului a instalațiilor chimice
Iancu P., Vilas-Bonafoux S., Iglesias-Fernandez J. M., Pleşu V., Bonet-Ruiz
J., Bonet-Ruiz A.E., Llorens J., 2017, Computational Fluid Dynamics (CFD)
Simulation of Fuel Gas and Steam Mixtures to Decrease NOx Emissions of
Industrial Burners, Computer Aided Chemical Engineering, Part A, vol. 40,
pp. 565-570
a) b)
Pleşu V., Bonet-Ruiz A.E., Bonet-Ruiz J., Llorens J., Iancu P., 2015,
Shortcut Assessment of Alterna-tive Distillation Sequence Schemes
for Process Intensification, Comp.Chem.Eng., 83, pp 58-71.
Bonet-Ruiz A-E., Bonet J, Pleşu V., Bozga G., 2010, Environmental
performance assessment for reactive distillation, Resour. Conserv.
Recycl., 54(5), p.315.
BONET-RUIZ J., PARRA-PAZ A., BONET-RUIZ A.E., PLEŞU V.,
IANCU P., LLORENS J., 2017, Distillation Sequence Efficiency
(DSE) Applied to Trains of Columns with Recycle Streams,
Computer Aided Chemical Engineering, Part A, vol. 40, pp. 751-756
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
29
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
• Cercetări experimentale și modelarea separărilor în vid înaintat
cu aplicații la separarea componentelor FAME
Iancu P., Stefan N.G., Pleşu V.*, Toma A., Stepan E., 2015, Advanced High Vacuum Techniques for ω-3 Polyunsaturated
Fatty Acids Esters Concentration, Rev.Chim. (Bucharest), 66(6), p.911
30
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Marton G.I., Iancu P., Pleşu V., Marton A., Soriga S.G., 2015, Solketal - a Quantum Mechanics Study of the Reaction
Mechanism of Ketalisation, Rev.Chim.(Bucharest), 66(5), p.750
• Studii de mecanica cuantica privind structura, mecanismele de
reacție și proprietațile fizico-chimice pentru eteri și esteri ai
acizilor grași
Marton G.I., Marton A.L., Pleșu V., Iancu P., Soriga Ș.G., 2015, TAME – a Quantum Mechanics Study of the Reaction
Mechanism for Methoxylation of Isoamylenes, Rev.Chim. (Bucharest), 66(10), p.1711
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Prof.dr.ing. Vasile LAVRIC
Direcții de cercetare
• Scale de timp in bioinginerie – dinamica și timpii de întârziere
• Ingineria proceselor (bio)chimice și biologice;
• Operații unitare în (bio)inginerie;
• Modelarea, optimizarea și controlul optimal al sistemelor
 metode numerice aplicate și algoritmi clasici;
 rețele neuronale artificiale și algoritmi evolutivi;
• Integrarea termică și masică a sistemelor complexe;
• Modelarea curgerii în structuri complexe în interacțiune cu procesul (bio)chimic;
• Modelarea structurii de control asociate căilor metabolice;
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
- Conducător de doctorat din 2008 – 9 teze finalizate;
- Premiul Nicolae Teclu al Academiei Române (în colectiv), în 1998, pentru grupul
de lucrări: Aplicarea rețelelor neuronale artificiale (RNA) în inginerie chimică;
- Stagiu de cercetare la Université Jean Monnet - St.-Etienne, Franţa, în perioada
octombrie 1995 – martie 1996 (bursă TEMPRA);
- Stagiu de cercetare la Vrije Universiteit Brussel, Belgia, în perioadele:
aprilie 2000 – august 2003 (contractele de cooperare bilaterală BIL65/99 şi
WDGO339);
oct. 2005 – sept. 2006 (contract de cooperare bilaterală BWS04/05/MECHWER2);
- Profesor invitat:
ISTIL – Lyon, Franţa, în perioada 15 mai – 15 iunie 2002;
Jiaotong University, Xi’an, China, în perioada 14-20 oct. 2017
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Publicații recente
Muşină, A., van Zutphen, S., Lavric, V., 2018, Late transition metals recovery from
silver nitrate electrolyte using a phosphine-oxide bearing scavenger, New Journal
of Chemistry, 42, 7969-7975 (ISSN 1144-0546, IF: 3.27, DOI:
10.1039/C7NJ04928E)
Enascuta, C. E., Stepan, E., Bolocan, I., Bombos, D., Calin, C., Oprescu, E.-E.,
Lavric, V., 2018, Simultaneous production of oil enriched in ω-3 polyunsaturated
fatty acids and biodiesel from fish wastes, Waste Management, 75, 205-214 (ISSN
0956-053X; IF=4.03; DOI: 10.1016/j.wasman.2018.01.022)
Lavric, V., Călinescu, I., 2018, Modeling temperature field dynamics during
microwaves-assisted extraction of active principles from vegetables, AMPERE
Newsletter. Trends in RF and Microwave Heating, 95 (February 20), 14-21 (ISSN
1361-8598)
Calinescu, I., Vlaicu, A., Chipurici, P., Ighigeanu, D., Lavric, V., 2018, Alcoholic
fermentation in the presence of microwaves, Chemical Engineering & Processing:
Process Intensification, 126, 16-22 (DOI: 10.1016/j.cep.2017.02.003; ISSN 0255-
2701; IF=2.154)
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Publicatii recente
Stepan, E., Enascuta, C., Oprescu, E., Radu, E., Vasilievici, G., Radu, A., Stoica,
R., Velea, S., Nicolescu, A., Lavric, V., 2018, A versatile method for obtaining new
oxygenated fuel components from biomass, Industrial Crops & Products, 113, 288-
297 (DOI: 10.1016/j.indcrop.2018.01.059; ISSN: 0926-6690; IF=3.181)
Calinescu, I., Lavric, V., Asofiei, I., Gavrila*, A. I., Trifan, A., Ighigeanu, D., Martin,
D., Matei, C., 2017, Microwave assisted extraction of polyphenols using a coaxial
antenna and a cooling system, Chemical Engineering & Processing: Process
Intensification, 122, 373-379 (DOI: 10.1016/j.cep.2017.02.003;
WOS:000418211800036; ISSN 0255-2701; IF=2.154)
Dinculescu, D. D., Gîjiu, C. L., Lavric, V., 2017, Reactive extraction using moving
liquid membranes - mathematical model calibration through experiments, Rev.
Chim., 68(10), 2293-2306 (ISSN 0034-7752; IF=1.232; WOS:000416750000018)
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Publicatii recente
Lavric, V., Isopescu, R., Maurino, V., Pellegrino, F., Pellutie, L., Ortel, E.,
Hodoroaba, V.-D., 2017, A new model for nano-TiO2 crystals birth and growth in
hydrothermal treatment using oriented attachment approach, Crystal Growth &
Design, 17(11), 5640–5651 (DOI: 10.1021/acs.cgd.7b00302;
WOS:000414506300008; ISSN: 1528-7483; IF=4.055)
Mousa, N. E., Simonescu, C. M., Patescu, R. E., Lavric, V., Culita, D. C., 2017,
Regeneration of Calcium Alginate and Chitosan Coated Calcium Alginate Sorbents
to be Reused for Lead (II) Removal from Aqueous Solutions, Rev. Chim., 68(9),
1992-1996 (ISSN 0034-7752; IF=1.232; WOS:000416748800009)
Universitatea POLITEHNICA din București
Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Publicatii recente
Zwolińska, E., Gogulancea, V., Sun, Y., Lavric, V., Chmielewski, A., 2017, A kinetic
sensitivity analysis for the SO2 and NOx removal using the electron beam
technology, Radiation Physics and Chemistry 138, 29–36 (ISSN: 0969-806X;
IF=1.207; DOI: 10.1016/j.radphyschem.2017.05.004; WOS:000403863400005)
Mihon, M., Tuta, C. S., Ion, A. C., Koziorowski, J. Niculae, D., Lavric, V.,
Draganescu, D., 2017, Influence of the separation parameters applied in chemical
impurities determination, Farmacia, 65(1), 153-158 (ISSN: 0014-8237;
WOS:000394478400024; IF=1.348)
Mihon, M., Tuta, C. S., Ion, A. C., Niculae, D., Lavric, V., 2017, Fast Method for the
Determination of Residual Solvents in Radiopharmaceutical Products, Rev. Chim.,
68(4), 666-670 (WOS:000403863400005; ISSN: 0034-7752; IF=1.232).
37
Laborator Bioreactoare – responsabil Prof. Vasile Lavric
 Directii cercetare:
- Cinetica proceselor microbiene
- Evidentierea scalelor de timp in evolutia celulara (monocultura, consortii microbiene)
- Biotehnologii bazate pe procese microbiene
 Lucrari publicate
Influence of the Operating Parameters on the E. Coli BL21 (DE3) Growth in Fedbatch Bioreactor (2015)
Isopencu, G; Tanase, A; Josceanu, A; Lavric, V; REVISTA DE CHIMIE Volume: 65 Issue: 12 Pages: 1511-1516
Conditional confined oscillatory dynamics of Escherichia coli strain K12-MG1655 in chemostat systems (2012)
Ofiteru, ID ; Ferdes, M ; Knapp, CW ; Graham, DW ; Lavric, V; APPLIED MICROBIOLOGY AND BIOTECHNOLOGY
Volume: 94, Issue: 1, Pages: 185-192; DOI: 10.1007/s00253-011-3697-1
• Contracte cercetare
- Dinamica populației mixte bacteriene de Lactobacillus sp. și E. coli în condiții variabile de co-cultivare –
evidențierea scalelor de timp, GEX, 69/26.09.2016, perioada: 2016/2017. Director: s.l.dr.ing. Gabriela
ISOPENCU
- Dynamics of Escherichia coli population transformed to express archeal heterologous protein S-layer,
UEFISCSU PN-II-RU-TE-2012-3-0136 , 60/30.04.2013, perioada: 2013-2017. Director: s.l.dr.ing. Irina
Dana OFITERU
37
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
38
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
O nouă abordare a cercetării
științifice – Laboratorul de
Procese și Produse Inovative
3939
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Obiective: crearea unui nucleu de
competenţă ştiinţifică şi
tehnologică, la standarde
europene în UPB, în domeniul
dezvoltării proceselor
sustenabile de producere a
biocombustibililor (biodiesel) şi
de valorificarea produselor
secundare (glicerina, acizi
omega, etc.) prin procese
inovative (distilare catalitică,
distilare în vid înaintat, distilare
moleculară).
Obiective: noi sisteme tehnice, de
o înaltă eficienţă, pentru
separarea şi purificarea
produselor valoroase din bio-
resurse): noi operaţii de separare,
la echilibru, eficiente din punct de
vedere energetic, tehnici ne-
convenţionale pentru separarea
bio-produselor cu valoare
adăugată, noi tehnici de separare
hibride pentru valorificarea
resurselor biologice
2010-2014 2016-2020
40
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Instalații pilot de laborator
• Rectificare in vid DSL 5
• Distilare moleculară KDL 5
• Distilare reactivă
41
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Instalații pilot de laborator
• Echilibru lichid vapori
• Distilare reactiva
• Distilare titei
42
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Laboratorul OMV PETROM – UPB
• Instalație de distilare atmosferică a țițeiului DD-2892
• Instalație
de distilare
a țițeiului în
vid DD
5236
43
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Analiza compușilor cu
structură complexă
• GC-FID pentru trigliceride
• GS-MS pentru esteri ai acizilor
grași
• UV-Vis cuplat cu GC-MS pentru
izomeri ai compușilor cu
structură complexă
44
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Rezultate:
- Articole științifice
- Teze de doctorat
- Brevete
45
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Echipa:
46
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Conexiunea cu industria din
România – noi perspective
pentru cercetarea științifică
de inginerie chimică
4747
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
• Parteneriate colaborare
• Proiecte de cercetare derulate cu parteneri
industriali
• Sponsorizari privind îmbunătățirea
infrastructurii de cercetare și a spațiilor
• Burse pentru studenți
48
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
Rolul tinerilor în dezvoltarea
cercetării științifice
4949
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
RESEARCHER?
Sunt atrași tinerii absolvenți de cercetarea științifică?
5050
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
• Internship anul III

More Related Content

What's hot

What's hot (11)

Ingineria si Protectia Mediului in Industria Chimica si Petrochimica
Ingineria si Protectia Mediului in Industria Chimica si PetrochimicaIngineria si Protectia Mediului in Industria Chimica si Petrochimica
Ingineria si Protectia Mediului in Industria Chimica si Petrochimica
 
Ingineria Mediului
Ingineria MediuluiIngineria Mediului
Ingineria Mediului
 
Controlul Calitatii si Siguranta Produselor Alimentare
Controlul Calitatii si Siguranta Produselor AlimentareControlul Calitatii si Siguranta Produselor Alimentare
Controlul Calitatii si Siguranta Produselor Alimentare
 
Micro si Nanomateriale
Micro si NanomaterialeMicro si Nanomateriale
Micro si Nanomateriale
 
Protectia Consumatorului. Controlul Calitatii Produselor
Protectia Consumatorului. Controlul Calitatii ProduselorProtectia Consumatorului. Controlul Calitatii Produselor
Protectia Consumatorului. Controlul Calitatii Produselor
 
Expertizarea Produselor Chimice, Alimentelor si Materialelor
Expertizarea Produselor Chimice, Alimentelor si MaterialelorExpertizarea Produselor Chimice, Alimentelor si Materialelor
Expertizarea Produselor Chimice, Alimentelor si Materialelor
 
Biocombustibili, Biorafinarii si Tehnologii Conexe
Biocombustibili, Biorafinarii si Tehnologii ConexeBiocombustibili, Biorafinarii si Tehnologii Conexe
Biocombustibili, Biorafinarii si Tehnologii Conexe
 
Chimie Alimentara si Tehnologii Biochimice
Chimie Alimentara si Tehnologii BiochimiceChimie Alimentara si Tehnologii Biochimice
Chimie Alimentara si Tehnologii Biochimice
 
Stiinta si Ingineria Materialelor Oxidice Avansate si Nanomateriale
Stiinta si Ingineria Materialelor Oxidice Avansate si NanomaterialeStiinta si Ingineria Materialelor Oxidice Avansate si Nanomateriale
Stiinta si Ingineria Materialelor Oxidice Avansate si Nanomateriale
 
Produse Farmaceutice si Cosmetice
Produse Farmaceutice si CosmeticeProduse Farmaceutice si Cosmetice
Produse Farmaceutice si Cosmetice
 
Aplicatii ale Chimiei in Expertizele Juridice
Aplicatii ale Chimiei in Expertizele JuridiceAplicatii ale Chimiei in Expertizele Juridice
Aplicatii ale Chimiei in Expertizele Juridice
 

Similar to DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Inginerie Chimica si Biochimica

Contract 72218 milham
Contract 72218 milhamContract 72218 milham
Contract 72218 milhamNone
 
Prezentare contract 72218
Prezentare contract 72218Prezentare contract 72218
Prezentare contract 72218None
 
Prezentare contract 72216 v2
Prezentare contract 72216 v2Prezentare contract 72216 v2
Prezentare contract 72216 v2None
 
Prezentare 71118
Prezentare 71118Prezentare 71118
Prezentare 71118None
 
Prezentare contract 72216
Prezentare contract 72216Prezentare contract 72216
Prezentare contract 72216None
 
Prezentare 71132
Prezentare 71132Prezentare 71132
Prezentare 71132None
 
Prof. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIIS
Prof. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIISProf. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIIS
Prof. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIISCATIIS
 
Prezentare nanoștiințe.pptx
Prezentare nanoștiințe.pptxPrezentare nanoștiințe.pptx
Prezentare nanoștiințe.pptxVladimirLucianEne
 
Prezentatre 71066
Prezentatre 71066Prezentatre 71066
Prezentatre 71066None
 
Prezentare proiect bioxen 32 111
Prezentare proiect bioxen 32 111Prezentare proiect bioxen 32 111
Prezentare proiect bioxen 32 111Marius Matache
 

Similar to DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Inginerie Chimica si Biochimica (19)

DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Analitica si Ingineria Mediului
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Analitica si Ingineria MediuluiDIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Analitica si Ingineria Mediului
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Analitica si Ingineria Mediului
 
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Organica
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie OrganicaDIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Organica
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Organica
 
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Anorganica, Chimie Fizica si ...
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Anorganica, Chimie Fizica si ...DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Anorganica, Chimie Fizica si ...
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Anorganica, Chimie Fizica si ...
 
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Generala
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie GeneralaDIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Generala
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Chimie Generala
 
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Stiinta si Ingineria Materialelor Ox...
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Stiinta si Ingineria Materialelor Ox...DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Stiinta si Ingineria Materialelor Ox...
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Stiinta si Ingineria Materialelor Ox...
 
CISOPC_2023.pptx
CISOPC_2023.pptxCISOPC_2023.pptx
CISOPC_2023.pptx
 
Contract 72218 milham
Contract 72218 milhamContract 72218 milham
Contract 72218 milham
 
Prezentare contract 72218
Prezentare contract 72218Prezentare contract 72218
Prezentare contract 72218
 
Prezentare contract 72216 v2
Prezentare contract 72216 v2Prezentare contract 72216 v2
Prezentare contract 72216 v2
 
Prezentare 71118
Prezentare 71118Prezentare 71118
Prezentare 71118
 
Prezentare contract 72216
Prezentare contract 72216Prezentare contract 72216
Prezentare contract 72216
 
ADER 7.3.2.
ADER 7.3.2.ADER 7.3.2.
ADER 7.3.2.
 
Prezentare 71132
Prezentare 71132Prezentare 71132
Prezentare 71132
 
CATB_2023.pptx
CATB_2023.pptxCATB_2023.pptx
CATB_2023.pptx
 
ADER 1.2.2.
ADER 1.2.2.ADER 1.2.2.
ADER 1.2.2.
 
Prof. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIIS
Prof. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIISProf. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIIS
Prof. dr. ing. Adina Florea, Prezentarea proiectului CATIIS
 
Prezentare nanoștiințe.pptx
Prezentare nanoștiințe.pptxPrezentare nanoștiințe.pptx
Prezentare nanoștiințe.pptx
 
Prezentatre 71066
Prezentatre 71066Prezentatre 71066
Prezentatre 71066
 
Prezentare proiect bioxen 32 111
Prezentare proiect bioxen 32 111Prezentare proiect bioxen 32 111
Prezentare proiect bioxen 32 111
 

More from Faculty of Applied Chemistry and Materials Science (8)

Pharmaceutical Products and Cosmetics
Pharmaceutical Products and CosmeticsPharmaceutical Products and Cosmetics
Pharmaceutical Products and Cosmetics
 
Biorefineries and Bioproducts
Biorefineries and BioproductsBiorefineries and Bioproducts
Biorefineries and Bioproducts
 
Smart Polymers and Biopolymers
Smart Polymers and BiopolymersSmart Polymers and Biopolymers
Smart Polymers and Biopolymers
 
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Bioresurse si Stiinta Polimerilor
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Bioresurse si Stiinta PolimerilorDIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Bioresurse si Stiinta Polimerilor
DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Bioresurse si Stiinta Polimerilor
 
Chemical Processes Engineering
Chemical Processes EngineeringChemical Processes Engineering
Chemical Processes Engineering
 
Engineering and Informatics in Chemical and Biochemical Processes
Engineering and Informatics in Chemical and Biochemical ProcessesEngineering and Informatics in Chemical and Biochemical Processes
Engineering and Informatics in Chemical and Biochemical Processes
 
Industrial Biotechnologies
Industrial BiotechnologiesIndustrial Biotechnologies
Industrial Biotechnologies
 
The role of CAPE towards innovation in Engineering: Evolution or Revolution
The role of CAPE towards innovation in Engineering: Evolution or RevolutionThe role of CAPE towards innovation in Engineering: Evolution or Revolution
The role of CAPE towards innovation in Engineering: Evolution or Revolution
 

Recently uploaded

Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptxConcurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptxBibliotecaMickiewicz
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Lucretia Birz
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 

Recently uploaded (7)

Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptxConcurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 

DIRECTII DE CERCETARE - Departamentul de Inginerie Chimica si Biochimica

  • 1. Direcții de cercetare Departamentul de Inginerie Chimica și Biochimică Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
  • 2. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 • Dedic aceasta prezentare memoriei Profesorului Emilian A. BRATU, fondatorul școlii românești de inginerie chimică
  • 3. 3 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 • Cuprins – Realizări și perspective ale cercetării științifice în Departamentul de Inginerie Chimică și Biochimică – Realizări și persective în Centrul de Transfer Tehnologic pentru Industriile de Proces – O nouă abordare a cercetării științifice – Laboratorul de Procese și Produse Inovative. – Conexiunea cu industria din România – noi perspective pentru cercetarea științifică de inginerie chimică – Rolul tinerilor în dezvoltarea cercetării științifice
  • 4. 4 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Realizări și perspective ale cercetăriii științifice în Departamentul de Inginerie Chimică și Biochimică
  • 5. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Prof. Grigore BOZGA si colectiv Directii de cercetare stiintifica 1) Studii experimentale si teoretice ale cineticii proceselor de combustie catalitica a Compusilor Organici Volatili (COV). Modelarea matematica si calculul performantelor unor reactoare catalitice de combustie a COV: • 1 contract de cercetare CEEX nr. 14/2005 (UPB partener) 2005-2008; • 2 teze de doctorat; • 11 articole stiintifice in reviste cotate ISI (5 in reviste internationale). 2) Analiza si modelarea matematica a unor procese de valorificare a glicerinei rezultata ca produs secundar la fabricarea biodieselului: • 3 contracte de cercetare: PN2 nr. 71053 /14.09.2007 (2007-2010 – coord. UPB); PN2 21072/2007 (2007-2010-UPB partener); PNIII nr. 80G /2016- coord UPB)’ • 2 teze de doctorat (1 sustinuta si 1 in derulare); • 8 articole stiintifice in reviste cotate ISI (4 in reviste internationale).
  • 6. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 3) Studii experimentale si teoretice ale proceselor de eterificare in faza lichida si de vapori, in cataliza eterogena. Modelarea matematica si calculul performantelor proceselor de eterificare: • Contract CERES nr.3-24/2003 (2003-2005; UPB-partener); • 1 teza de doctorat; • 8 articole stiintifice publicate in reviste cotate ISI (6 in reviste internationale). 4) Studii de sinteza si prelucrare a polimerilor si biopolimerilor (sinteza poliuretanilor; sinteza polilactidei; extrudare reactiva; gelifierea chitosanului): • 2 teze de doctorat; • 11 articole stiintifice publicate in reviste cotate ISI (7 in reviste internationale). 5) Studii de modelare matematica, simulare si optimizare a unor procese si reactoare chimice eterogene in regimuri stationare sau nestationare: • 2 teze de doctorat; • 10 articole stiintifice publicate in reviste cotate ISI (5 in reviste internationale).
  • 7. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Combustia compusilor organici volatili • Combustia catalitica este folosita pe scara larga pentru indepartarea compusilor organici volatili • Mecanismul procesului nu este pe deplin cunoscut Deducerea unor modele cinetice adecvate si estimarea parametrilor acestora este importanta pentru proiectarea proceselor I Banu, G. Bercaru, G. Bozga, TD Danciu, 2016, Kinetic Study of Methyl Isobutyl Ketone Combustion over a Commercial Pt/Alumina Catalyst, Chemical Engineering and Technology, 39, 758-766 I Banu, CM Manta, G. Bercaru, G. Bozga, 2015, Combustion kinetics of cyclooctane and its binary mixture with o-xylene over a Pt/gamma-alumina catalyst, Chemical Engineering Research and Design, 102, 399-406
  • 8. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor METHANOL TO HYDROCARBONS – A ROMANIAN PROJECT OF HIGH SUCCESS Project concept: residual biomass, waste wood, inferior quality coal → syngas → methanol → olefins, aromatics (BTX), gasoline Duration: 1980-1995; Investment: equiv. tens of millions US$ Partner institutions and key-investigators: (1) UPB (Chem. Eng. Dept.; Prof. R. MIHAIL) (2) ICECHIM- Chem. Biochem. Energetics Institute Management= dr. Gavril MUSCA, dr. Grigore POP Math modelling, kinetics, pilot plant design= dr. Gheorghe MARIA, dr. Sorin STRAJA Catalyst synthesis, lab-tests= dr. E. POP, dr. P. TOMI, D. IVANESCU, etc. (3) IITPIC Institute of Technological Engineering and Design for Chemical Industry Mechanical, technological design, utility routes, etc= dr. T. STAN, L. CRETOIU,etc. Put in operation = 1985; Sold to OMV Petrom = 1997 (closed) In the memoriam of Prof.dr.ing. Raul MIHAIL (1920-1985), the founder of the chemical reactor school in Romania
  • 9. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor THE INDUSTRIAL PILOT- PLANT AT PETROCHEMICAL WORKS BRAZI (1985) The first in the world with the concept of 2 fluidized-bed with continuous pneumatic circulation of the catalyst to be regenerated SIMILAR INDUSTRIAL PILOT- PLANTS FOR THE MTO/MTG PROCESS UOP/Hydro comp., Germany (2005), and Chinese Dalian Institute of Chemical Physics (2015)
  • 10. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor TESTED RELATED CATALYTIC PROCESSES WITH THE INDUSTRIAL PILOT-PLANT AT PETROCHEMICAL WORKS BRAZI (1985-1995) •Methanol conversion to olefins (MTO) •Methanol conversion to aromatic hydrocarbons (BTX,MTH) •Methanol conversion to gasoline (MTG) •Benzene Alkylation in Vapour-Phase with ethene on a zeolite catalyst •Ethanol conversion to olefins (EtOH) •C4 olefins alkylation with Methanol to isoC5+ olefins •Kinetic models for zeolitic catalysts deactivation due to their coking CONTRIBUTII STIINTIFICE RECUNOSCUTE •Peste 20 articole publicate in reviste de top in INGINERIA CHIMICA •Peste 50 comunicari in conferinte st. internationale (EU, USA, CAN) •Peste 500 citari •3 capitole de carte (ISBN) in USA •Premiul N. TECLU al ACADEMIEI ROMANE (1985)
  • 11. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor •3 capitole de carte (ISBN) in USA •Premiul N. TECLU al ACADEMIEI ROMANE (1985)
  • 12. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Modelarea proceselor de cristalizare Studiul cristalizarii reactive (precipitare) a CaCO3 prin carbonatare şi reacţii de dublu schimb: 1. Popescu M.A., Isopescu R.*, Matei C., Fagarasan G., Plesu V., Thermal decomposition of calcium carbonate polymorphs precipitated in the presence of ammonia and alkylamines, Advanced Powder Technology, 25(2), (2014), 500-507 2. Isopescu R., Mateescu C., Mihai M., Dabija G., The effects of organic additives on induction time and characteristics of precipitated calcium carbonate, Chemical Engineering Research & Design, 88(11A), (2010), 1450-1454 Modelarea proceselor de obtinere a nanocristalelor Vasile Lavric, Raluca Isopescu, Valter Maurino, Francesco Pellegrino, Letizia Pellutiè, Erik Ortel,Vasile Dan Hodoroaba, A new model for nano-TiO2 crystals birth and growth in hydrothermal process using oriented attachment approach, Crystal Growth and Design, 2017, 17 (11), pp 5640–5651 Proiecte in colaborare cu departamentul de ingineria mediului- aplicare a studiului proceselor de cristalizare 1. Sinteza cabonatului de calciu cu proprietai prestabilite in camp de ultrasunete (SONOCARB), Proiect CEEX, PC-D04-Pt04-504/2005 2. Sechestrarea CO2 prin legare chimica in compuşi minerali utili in scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, Proiect PNII, nr 22 116
  • 13. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Aplicarea tehnicilor de analiza statistica la clasificarea produselor naturale (colaborare cu departamentul Chimie analitica) Aplicarea statisticii multivariate la analiza produselor naturale S-au deschis colaborari importante cu Institutul de Cercetare si Dezvoltare pentru Apicultura Lucrari publicate: 1. Isopescu R.D., Josceanu, AM, Minca I. , Colta T. , Postelnicescu P. , Mateescu C., Characterization of Romanian Honey Based on Physico-Chemical Properties and Multivariate Analysis, Revista de Chimie, 65(4), (2014), 381-385 2. Raluca Daniela Isopescu, Ana Maria Josceanu, Teodora Coltea, Raxana Spulber, Romanian Honey: Characterisation and classification in Honey Analysis, Edited by Vagner de Alecante Arnaut de Toledo, INTECH, 2017
  • 14. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Proiectarea, optimizarea si automatizarea proceselor de obtinere a esterilor acidului acrilic • Traditional, procesele de esterificare folosesc catalizatori omogeni (H2SO4) si sunt operate discontinuu. LC FC TC TC LC LC TC PC LC LC TC V-1 HX-1 247 kW 5.5 m2 C-1 C-2 WaterPC Recycle F1 F1 /FAA,0 FAA,0 SP FC X V-2 TC 2-EHA LC 2-EH (F2-EH,0) AA (FAA,0) FC PFR SPLIT MIX MIX V-3 HX-2 -180 kW 4.9 m2 RIN ROUT COND-1 -284 kW 27.3 m2 COND-2 -2119 kW 31.3 m2 0.1 bar (top) D=0.6 m QReb=285 kW Areb=6.8 m2 1,600 kg cat. 31 tubes L = 3 m D = 0.17 m 0.1 bar (top) D=2.0 m QReb=2113 kW Areb=113 m2 10 1 7 25 2 17 Sump D=1.35 m L=1.35 m D=1.35 m L=2.65 m Sump D=2.0 m L=2.0 m D=0.45 m L=1.25 m D=1.3 m L=1.3 m 22 8 0a 0b 1 2 3 8 5 6 7 4 9 w2-EHA=0.995 wWater=0.998 A QC (wAA+w2-EH)SP TC LC LC TC LC Water PC FAA,0 SP FC ÷ LC PC TC COND-2 LL-SEP VL-SEP Recycle (n-BuOH & Water) TC n-BA TC n-BuOH AA FC COND-1 L D RR (L/D)SP A QC (wAA+wn-BuOH)SP TC EVAP 1 HX 7 25 5 RD Procesele continue in cataliza eterogena au productivitate ridicata si elimina problemele legate de neutralizarea catalizatorului Integrarea reactive chimica – separare in coloana de distilarea reactiva reduce semnificativ costurile de investitie si operare MD Moraru, CS Bildea, 2017. Design and plantwide control of n-butyl acrylate production process, Journal of Process Control, 58, 46-62 MD Moraru, CS Bildea, 2018. Reaction-separation-recycle processes for 2-ethylhexyl acrylate production: Design, control and economic evaluation, Ind. Eng. Chem. Res, 57, 2609-2627 MD Moraru, CS Bildea, 2017. Process for n-butyl acrylate production using reactive distillation: Design, control and economic evaluation, Chem. Eng. Res. Des., 125, 130-145
  • 15. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Procedee eficiente de separare a bio-butanolului obtinut prin fermentatia ABE • Butanolul este un combustibil compatibil cu motoarele cu combustie interna actuale • Separarea dificila a bio-butanolul obtinut prin fermentatia ABE este un impediment in utilizarea pe scara larga Separarea bio-butanolului in coloana cu perete de divizare asistata de pompa de caldura si integrata termic reduce drastic necesarul de energie Analiza pinch demonstreaza ca utilizarea unei pompe de caldura creste posibilitatea de recuperare a energiei prin integrare termica I Patrascu, CS Bildea, AA Kiss, 2017. Eco-efficient butanol separation in the ABE fermentation process, Separation and Purification Technology, 177, 46-91 I Patrascu, CS Bildea, AA Kiss, 2018. Eco-efficient Downstream Processing of Biobutanol by Enhanced Process Intensification and Integration, ACS Sustainable Chemistry & Engineering, 6, 5452-5461
  • 16. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Pigmenti de aluminiu pentru utilizare in vopsele pe baza de apa • Pigmentii de aluminiu sunt utilizati pe scara larga in industria auto, acoperiri industriale si decorative • Utilizatorii industriali sunt interesaţi de vopsele pe bază de apă, dar aluminiul reacţionează uşor cu apa Incapsularea in matrici de SiO2 creşte stabilitatea, reducand drastic cantitatea de hidrogen degajat prin reactia cu apa Pigmentii incapsulati au proprietati optice si estetice deosebite Influenta conditiilor de reactie (temp, pres, conc, catalizator, etc) asupra structurii si proprietatilor a fost elucidata folosind tehnici moderne de analiza Procedee innovative de incapsulare a pigmentilor de aluminiu in matrici polimerice – proiect finantat prin programul PARTENERIATE IN DOMENII PRIORITARE
  • 17. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Distilare ciclica • Operarea ciclica a coloanelor de distilare creste eficienta separarii, permitand obtinerea unor puritati inalte cu necesar redus de energie Modelele matematice riguroase permit proiectarea, evaluarea si optimizare proceselor de distilare ciclica Operarea ciclica imbunatateste performantele coloanelor de distilare reactiva C. Patrut, CS Bildea, AA Kiss, 2014, Catalytic cyclic distillation - A novel process intensification approach in reactive separations, Chemical Engineering and Processing, 81, 1-12 C. Patrut, CS Bildea, I Lita, AA Kiss, 2014, Cyclic distillation - Design, control and applications, Separation and Purification Technology, 125, 326-336 WO2015113914-A1 - Process and installation for the production of dialkyl ether Inventor(s): Kiss AA, Bildea CS, Patrut C
  • 18. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER Directii de bază în cercetare (DBC) • Studiul fenomenelor de transfer de masă, energie și impuls: fundamente, modelare și simulare • Intensificarea operațiilor unitare și a proceselor chimice • Proiectarea tehnologică a proceselor chimice și biochimice • Modelarea și optimizarea proceselor de separare • Studii privind proiectarea sistemelor eterogene pentru eliberarea principiilor biologic active • Extracția compușilor chimici din plante și biomasă • Procedee chimice, biochimice și (micro)biologice de valorificare a produșilor naturali • Biomateriale cu aplicații practice • Procedee de tratare a efluenților industriali
  • 19. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER Materializarea actuala a DBC Caracterizarea proceselor chimice și fizice la piroliza materialelor vegetale Studii de sinteză și valorificare a celulozei bacteriene
  • 20. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Caracterizarea proceselor chimice si fizice la piroliza materialelor vegetale Imagini TEM catalizator de Ni pe suport de cărbune activ (sinteza primară prin piroliză) Teze de doctorat: 2 Contract de cercetare:Cercetări de laborator privind caracterizarea pirolizei masei vegetale proprii beneficiarului și caracterizarea masei lichide obținute Articole: 17 (4 în reviste cotate ISI) Ceatră, L., Pârvulescu, O.C., Rodriguez Ramos, I., Dobre, T. (2016) Preparation, characterization, and testing of a carbon-supported catalyst obtained by slow pyrolysis of nickel salt impregnated vegetal material. Ind. Eng. Chem. Res., 55 (6), 1491–1502. Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Iavorschi, G., Stoica, A., Stroescu, M. (2010) Catalytic effects at pyrolysis of wheat grains impregnated with nickel salts. International Journal of Chemical Reactor Engineering, 8, 1968–1992. Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Rodriguez Ramos, I., Ceatră, L., Stroescu, M., Stoica, A., Mirea, R. (2012) Global reaction kinetics and enthalpy in slow pyrolysis of vegetal materials, Rev. Chim. (Bucharest), 63 (1), 54–59. Pârvulescu, O.C., Dobre, T., Ceatră, L., Iavorschi, G. (2011) Characteristics of corn grains pyrolysis in a fixed bed reactor. Rev. Chim. (Bucharest), 62 (1), 89–94. Perspective: piroliza ultrarapidă COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
  • 21. 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Teze de doctorat: 4 Publicații:  Capitolul de Extracție lichid-solid din cartea: Guzun-Stoica A., Stroescu M. C. , Dobre T. , Floarea O., Operaţii de transfer interfazic, Ed. Matrix ROM- Bucureşti, 2001.  18 articole publicate în reviste (14 cotate ISI): • Stroescu M., Stoica-Guzun A., Ghergu S., Chira N., Jipa I., Optimization of fatty acids extraction from Portulca oleracea seed using response surface methodology, Industrial Crops and Products, 43, (2013), 405-411. • Stoica A., Dobre T., Stroescu M., Sturzoiu A., Parvulescu O., From laboratory to scale-up by modelling in two cases of β-carotene extraction from vegetable products, Food and Bioproducts Processing, 94, (2015), 218-228. • Avram M., Stroescu M., Stoica A., Floarea O., Dobre T., Optimization of Curcumin Extraction from Turmeric Powder using a Box-Behnken Design (BBD), Revista de chimie, 66(1), (2015), 79-82. • M. Stroescu, A. Stoica, O. Pârvulescu, M. Avram and T. Dobre, A shrinking core model for seeds oil extraction and their particularization, Chemical Engineering Research and Design, (2015), 97, (2015), 1-8. • Isopencu, G., Marfa, M., Jipa, I., Stroescu, M., Stoica Guzun, A., Chira, N., Popescu, M., Optimisation of the Oil Extraction from Nigella sativa Seeds Using Response Surface Methodology, Revista de Chimie, 68 (2), (2017), 331- 336. • Dobre T., Parvulescu O. C., Popescu M., Stoica-Guzun, A., Cozea A., Processing of sea buckthorn fruits by electro- osmosis under pressure, Journal of Food Engineering, 219, (2018), 38-51.  4 articole în volumele unor conferințe internaționale Caracterizarea extracţiei principiilor active din materiale naturale COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
  • 22. 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 - Cultură statică - Cultură dinamică Teze de doctorat: 4 Contract: PCCA2- 114/2012 - SUPERABSORBENTS BIOPOLYMER MATERIALS FOR AGRICULTURE USES (SABIOM) Publicații: 27 articole publicate in reviste cotate ISI: Dobre T., Stoica A., Parvulescu O., Stroescu M., Iavorschi G., Factors influence on bacterial cellulose growth in static reactors, Revista de chimie, 59(5), (2008), 591-594. Guzun-Stoica A., Stroescu M., Tache F., Zaharescu T., Grosu E., Effect of electron beam irradation on bacterial cellulose membranes used as transdermal drug deliverysystems, Nuclear Instruments and Methods in Physical Research B, 265(1), (2007), 434-438. Stoica-Guzun A., Jecu L., Gheorghe A., Raut I., Stroescu M., Ghiurea M., Danila M., Jipa I., Fruth V., Biodegradation of Poly(vinylalcohol) and Bacterial Cellulose Composites by Aspergillusniger, Journal of Polymers and the Environment, 19(1), (2011), 69-79. Stroescu M., Stoica-Guzun A., Jinga S. I., Dobre T., Jipa I. M., Dobre L. M., Influence of sodium dodecylsulfate and cetyltrimethylammoniumbromide upon calcium carbonate precipitation on bacterial cellulose, Korean Journal of Chemical Engineering, 29(9), (2012), 1216-1223. Stroescu M., Stoica-Guzun A., Jipa I. M., Vanillinreleasefrompoly(vinylalcohol)-bacterial cellulose mono and multilayer films, Journal of Food Engineering, 114(2), (2013) 153-157. Studii de sinteză și valorificare a celulozei bacteriene COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
  • 23. 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Bioceluloza Materiale superabsorbante Matrici de eliberare controlată de principii active, încapsulare enzime Compozite hibride BC-Silice BC-Calcit BC- Magnetita BC-Ag BC-Silice BC-magnetită Dobre M. L., Stoica-Guzun A., Antimicrobial Ag-Polyvinyl Alcohol-Bacterial Cellulose Composite Films, Journal of Biobased Materials and Bioenergy, 7, (2013), 157-162. Stoica-Guzun A., Stroescu M., Jinga S. I., Jipa I. M., Dobre T., Microwave assisted synthesis of bacterial cellulose- calcium carbonate composites, Industrial Crops and Products, 50, (2013), 414-422. Stoica-Guzun A., Stroescu M., Jinga S. I., Voicu G., Grumezescu A. M., Holban A. M., Plackett–Burman experimental design for bacterial cellulose–silica composites synthesis, Materials Science and Engineering C, 42, (2014), 280–288. Pavaloiu R. D., Stoica-Guzun A., Stroescu M., Jinga S. I., Dobre T. Composite films of poly(vinyl alcohol)–chitosan–bacterial cellulose for drug controlled release, International Journal of Biological Macromolecules, 68, (2014), 117–124. Juncu G., Stoica-Guzun A., Stroescu M., Isopencu G., Jinga S. I., Drug release kinetics from carboxymethylcellulose-bacterial cellulose composite films, International Journal of Pharmaceutics, 510(2), (2016), 485-492. Studii de sinteză și valorificare a celulozei bacteriene
  • 24. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Modelarea proceselor de transfer la separarea COV Micropilot experimental adsorbție COV: (1) coloană uscare aer; (2) ventil de control; (3) debitmetru; (4) saturator COV; (5) minicompresor; (6) încălzitor; (7) suprafață extinsă încălzitor; (8) strat izolator; (9) termometru digital; (10) baie termostatare; (11) pompă centrifugă; (12) ventilator; (13) coloană de adsorbție; (14) suport; (15) balanță electronică; (16) calculator. Teze de doctorat: 2 Articole: 9 (5 în reviste cotate ISI): Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Iavorschi, G., Stroescu, M., Stoica, A. (2014) Volatile organic compounds removal from gas streams by adsorption onto activated carbon. Ind. Eng. Chem. Res., 53 (9), 3622–3628. Dobre, T., Pârvulescu, O.C., Jacquemet, A., Ion, V.A. (2016) Adsorption and thermal desorption of volatile organic compounds in a fixed bed–Experimental and modelling. Chem. Eng. Comun., 203 (12), 1554–1561. Ion, V.A., Pârvulescu, O.C., Dobre, T. (2015) Volatile organic compounds adsorption onto neat and hybrid cellulose. Appl. Surf. Sci., 335, 137–146. Ion, V.A., Pârvulescu, O.C., Dobre, T., Duțeanu, N., Nițu, S.G. (2015) Modelling of thermal desorption of volatile organic compounds from activated carbon, Rev. Chim. (Bucharest), 66 (5), 703–706. COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER
  • 25. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Procesarea apelor uzate cu radioactivitate medie și redusă Instalație procesare ape uzate  Filtrare in adâncime, osmoză inversă, ultrafiltrare, adsorbție, schimb ionic COLECTIVUL FENOMENE DE TRANSFER Teze de doctorat: 3 Articole: 12 (din care 8 în reviste cotate ISI) Dobre T., ZicmanLaura, Parvulescu Oana, Neacsu Elena, Ciobanu C., Dragolici Felicia, Species removal from aqueous radioactive waste by deep-bed filtration, Environmental Pollution, 241, 303-310, 2018 T. Dobre, Cristina Ciuculescu, Anicuta Stoica, Marta Stroescu, Modelling of water consumption in a spent fuel storage facility, Int. J. Nuclear Science and Technology, 4, 1, 45-64, 2008 Botez Adriana, Dobre T., Panturu Eugenia, Filicenco Antoaneta, Uranium (VI) adsorption equiloibrium on purolite resin SGA 600 U/3472, Central European Journal of Chemistry, 12, 7, Special Issue, 769-773, 2014 Colaborare: IFIN-HH Perspective: implementare soft în formă de produs
  • 26. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Colectiv modelare, simulare si integrare procese Direcții principale de cercetare • Metode de analiză și proiectare a proceselor chimice • Cercetări privind eficientizarea energetică și reducerea impactului asupra mediului a instalațiilor chimice • Cercetări experimentale și modelarea separărilor în vid înaintat cu aplicații la separarea componentelor FAME • Studii de mecanica cuantica privind structura, mecanismele de reacție și proprietațile fizico-chimice pentru eteri și esteri ai acizilor grași
  • 27. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Metode de analiză și proiectare a proceselor chimice • Fezabilitatea, modelarea și simularea proceselor de distilare reactivă • Metode de intensificare a proceselor de obținere a biodieselului Plesu, A.E., Bonet, J., Plesu, V., Bozga, G., Galan, M.I., Residue curves map analysis for tert-amyl methyl ether synthesis by reactive distillation in kinetically controlled conditions with energy-saving evaluation, Energy, 33(10), 1572-1589, 2008 Dimian A.C., Iancu P., Pleşu V., Bonet-Ruiz A.E., Bonet-Ruiz J., 2017, Innovative design and simulation of a castor oil biorefinery, Computer Aided Chemical Engineering, Part A, vol. 40, pp. 1111-1116 Pleşu V., Puigcasas J.S., Surroca G.B., Bonet J., Bonet-Ruiz A.E., Tuluc A., Llorens J., 2015, Process intensification in biodiesel production with energy reduction by pinch analysis, Energy, 79, p.273,
  • 28. 28 • Cercetări privind eficientizarea energetică și reducerea impactului asupra mediului a instalațiilor chimice Iancu P., Vilas-Bonafoux S., Iglesias-Fernandez J. M., Pleşu V., Bonet-Ruiz J., Bonet-Ruiz A.E., Llorens J., 2017, Computational Fluid Dynamics (CFD) Simulation of Fuel Gas and Steam Mixtures to Decrease NOx Emissions of Industrial Burners, Computer Aided Chemical Engineering, Part A, vol. 40, pp. 565-570 a) b) Pleşu V., Bonet-Ruiz A.E., Bonet-Ruiz J., Llorens J., Iancu P., 2015, Shortcut Assessment of Alterna-tive Distillation Sequence Schemes for Process Intensification, Comp.Chem.Eng., 83, pp 58-71. Bonet-Ruiz A-E., Bonet J, Pleşu V., Bozga G., 2010, Environmental performance assessment for reactive distillation, Resour. Conserv. Recycl., 54(5), p.315. BONET-RUIZ J., PARRA-PAZ A., BONET-RUIZ A.E., PLEŞU V., IANCU P., LLORENS J., 2017, Distillation Sequence Efficiency (DSE) Applied to Trains of Columns with Recycle Streams, Computer Aided Chemical Engineering, Part A, vol. 40, pp. 751-756 Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
  • 29. 29 Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 • Cercetări experimentale și modelarea separărilor în vid înaintat cu aplicații la separarea componentelor FAME Iancu P., Stefan N.G., Pleşu V.*, Toma A., Stepan E., 2015, Advanced High Vacuum Techniques for ω-3 Polyunsaturated Fatty Acids Esters Concentration, Rev.Chim. (Bucharest), 66(6), p.911
  • 30. 30 Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Marton G.I., Iancu P., Pleşu V., Marton A., Soriga S.G., 2015, Solketal - a Quantum Mechanics Study of the Reaction Mechanism of Ketalisation, Rev.Chim.(Bucharest), 66(5), p.750 • Studii de mecanica cuantica privind structura, mecanismele de reacție și proprietațile fizico-chimice pentru eteri și esteri ai acizilor grași Marton G.I., Marton A.L., Pleșu V., Iancu P., Soriga Ș.G., 2015, TAME – a Quantum Mechanics Study of the Reaction Mechanism for Methoxylation of Isoamylenes, Rev.Chim. (Bucharest), 66(10), p.1711
  • 31. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Prof.dr.ing. Vasile LAVRIC Direcții de cercetare • Scale de timp in bioinginerie – dinamica și timpii de întârziere • Ingineria proceselor (bio)chimice și biologice; • Operații unitare în (bio)inginerie; • Modelarea, optimizarea și controlul optimal al sistemelor  metode numerice aplicate și algoritmi clasici;  rețele neuronale artificiale și algoritmi evolutivi; • Integrarea termică și masică a sistemelor complexe; • Modelarea curgerii în structuri complexe în interacțiune cu procesul (bio)chimic; • Modelarea structurii de control asociate căilor metabolice;
  • 32. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 - Conducător de doctorat din 2008 – 9 teze finalizate; - Premiul Nicolae Teclu al Academiei Române (în colectiv), în 1998, pentru grupul de lucrări: Aplicarea rețelelor neuronale artificiale (RNA) în inginerie chimică; - Stagiu de cercetare la Université Jean Monnet - St.-Etienne, Franţa, în perioada octombrie 1995 – martie 1996 (bursă TEMPRA); - Stagiu de cercetare la Vrije Universiteit Brussel, Belgia, în perioadele: aprilie 2000 – august 2003 (contractele de cooperare bilaterală BIL65/99 şi WDGO339); oct. 2005 – sept. 2006 (contract de cooperare bilaterală BWS04/05/MECHWER2); - Profesor invitat: ISTIL – Lyon, Franţa, în perioada 15 mai – 15 iunie 2002; Jiaotong University, Xi’an, China, în perioada 14-20 oct. 2017
  • 33. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Publicații recente Muşină, A., van Zutphen, S., Lavric, V., 2018, Late transition metals recovery from silver nitrate electrolyte using a phosphine-oxide bearing scavenger, New Journal of Chemistry, 42, 7969-7975 (ISSN 1144-0546, IF: 3.27, DOI: 10.1039/C7NJ04928E) Enascuta, C. E., Stepan, E., Bolocan, I., Bombos, D., Calin, C., Oprescu, E.-E., Lavric, V., 2018, Simultaneous production of oil enriched in ω-3 polyunsaturated fatty acids and biodiesel from fish wastes, Waste Management, 75, 205-214 (ISSN 0956-053X; IF=4.03; DOI: 10.1016/j.wasman.2018.01.022) Lavric, V., Călinescu, I., 2018, Modeling temperature field dynamics during microwaves-assisted extraction of active principles from vegetables, AMPERE Newsletter. Trends in RF and Microwave Heating, 95 (February 20), 14-21 (ISSN 1361-8598) Calinescu, I., Vlaicu, A., Chipurici, P., Ighigeanu, D., Lavric, V., 2018, Alcoholic fermentation in the presence of microwaves, Chemical Engineering & Processing: Process Intensification, 126, 16-22 (DOI: 10.1016/j.cep.2017.02.003; ISSN 0255- 2701; IF=2.154)
  • 34. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Publicatii recente Stepan, E., Enascuta, C., Oprescu, E., Radu, E., Vasilievici, G., Radu, A., Stoica, R., Velea, S., Nicolescu, A., Lavric, V., 2018, A versatile method for obtaining new oxygenated fuel components from biomass, Industrial Crops & Products, 113, 288- 297 (DOI: 10.1016/j.indcrop.2018.01.059; ISSN: 0926-6690; IF=3.181) Calinescu, I., Lavric, V., Asofiei, I., Gavrila*, A. I., Trifan, A., Ighigeanu, D., Martin, D., Matei, C., 2017, Microwave assisted extraction of polyphenols using a coaxial antenna and a cooling system, Chemical Engineering & Processing: Process Intensification, 122, 373-379 (DOI: 10.1016/j.cep.2017.02.003; WOS:000418211800036; ISSN 0255-2701; IF=2.154) Dinculescu, D. D., Gîjiu, C. L., Lavric, V., 2017, Reactive extraction using moving liquid membranes - mathematical model calibration through experiments, Rev. Chim., 68(10), 2293-2306 (ISSN 0034-7752; IF=1.232; WOS:000416750000018)
  • 35. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Publicatii recente Lavric, V., Isopescu, R., Maurino, V., Pellegrino, F., Pellutie, L., Ortel, E., Hodoroaba, V.-D., 2017, A new model for nano-TiO2 crystals birth and growth in hydrothermal treatment using oriented attachment approach, Crystal Growth & Design, 17(11), 5640–5651 (DOI: 10.1021/acs.cgd.7b00302; WOS:000414506300008; ISSN: 1528-7483; IF=4.055) Mousa, N. E., Simonescu, C. M., Patescu, R. E., Lavric, V., Culita, D. C., 2017, Regeneration of Calcium Alginate and Chitosan Coated Calcium Alginate Sorbents to be Reused for Lead (II) Removal from Aqueous Solutions, Rev. Chim., 68(9), 1992-1996 (ISSN 0034-7752; IF=1.232; WOS:000416748800009)
  • 36. Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Chimie Aplicată și știinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – știinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Publicatii recente Zwolińska, E., Gogulancea, V., Sun, Y., Lavric, V., Chmielewski, A., 2017, A kinetic sensitivity analysis for the SO2 and NOx removal using the electron beam technology, Radiation Physics and Chemistry 138, 29–36 (ISSN: 0969-806X; IF=1.207; DOI: 10.1016/j.radphyschem.2017.05.004; WOS:000403863400005) Mihon, M., Tuta, C. S., Ion, A. C., Koziorowski, J. Niculae, D., Lavric, V., Draganescu, D., 2017, Influence of the separation parameters applied in chemical impurities determination, Farmacia, 65(1), 153-158 (ISSN: 0014-8237; WOS:000394478400024; IF=1.348) Mihon, M., Tuta, C. S., Ion, A. C., Niculae, D., Lavric, V., 2017, Fast Method for the Determination of Residual Solvents in Radiopharmaceutical Products, Rev. Chim., 68(4), 666-670 (WOS:000403863400005; ISSN: 0034-7752; IF=1.232).
  • 37. 37 Laborator Bioreactoare – responsabil Prof. Vasile Lavric  Directii cercetare: - Cinetica proceselor microbiene - Evidentierea scalelor de timp in evolutia celulara (monocultura, consortii microbiene) - Biotehnologii bazate pe procese microbiene  Lucrari publicate Influence of the Operating Parameters on the E. Coli BL21 (DE3) Growth in Fedbatch Bioreactor (2015) Isopencu, G; Tanase, A; Josceanu, A; Lavric, V; REVISTA DE CHIMIE Volume: 65 Issue: 12 Pages: 1511-1516 Conditional confined oscillatory dynamics of Escherichia coli strain K12-MG1655 in chemostat systems (2012) Ofiteru, ID ; Ferdes, M ; Knapp, CW ; Graham, DW ; Lavric, V; APPLIED MICROBIOLOGY AND BIOTECHNOLOGY Volume: 94, Issue: 1, Pages: 185-192; DOI: 10.1007/s00253-011-3697-1 • Contracte cercetare - Dinamica populației mixte bacteriene de Lactobacillus sp. și E. coli în condiții variabile de co-cultivare – evidențierea scalelor de timp, GEX, 69/26.09.2016, perioada: 2016/2017. Director: s.l.dr.ing. Gabriela ISOPENCU - Dynamics of Escherichia coli population transformed to express archeal heterologous protein S-layer, UEFISCSU PN-II-RU-TE-2012-3-0136 , 60/30.04.2013, perioada: 2013-2017. Director: s.l.dr.ing. Irina Dana OFITERU 37 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018
  • 38. 38 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 O nouă abordare a cercetării științifice – Laboratorul de Procese și Produse Inovative
  • 39. 3939 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Obiective: crearea unui nucleu de competenţă ştiinţifică şi tehnologică, la standarde europene în UPB, în domeniul dezvoltării proceselor sustenabile de producere a biocombustibililor (biodiesel) şi de valorificarea produselor secundare (glicerina, acizi omega, etc.) prin procese inovative (distilare catalitică, distilare în vid înaintat, distilare moleculară). Obiective: noi sisteme tehnice, de o înaltă eficienţă, pentru separarea şi purificarea produselor valoroase din bio- resurse): noi operaţii de separare, la echilibru, eficiente din punct de vedere energetic, tehnici ne- convenţionale pentru separarea bio-produselor cu valoare adăugată, noi tehnici de separare hibride pentru valorificarea resurselor biologice 2010-2014 2016-2020
  • 40. 40 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Instalații pilot de laborator • Rectificare in vid DSL 5 • Distilare moleculară KDL 5 • Distilare reactivă
  • 41. 41 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Instalații pilot de laborator • Echilibru lichid vapori • Distilare reactiva • Distilare titei
  • 42. 42 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Laboratorul OMV PETROM – UPB • Instalație de distilare atmosferică a țițeiului DD-2892 • Instalație de distilare a țițeiului în vid DD 5236
  • 43. 43 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Analiza compușilor cu structură complexă • GC-FID pentru trigliceride • GS-MS pentru esteri ai acizilor grași • UV-Vis cuplat cu GC-MS pentru izomeri ai compușilor cu structură complexă
  • 44. 44 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Rezultate: - Articole științifice - Teze de doctorat - Brevete
  • 45. 45 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Echipa:
  • 46. 46 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Conexiunea cu industria din România – noi perspective pentru cercetarea științifică de inginerie chimică
  • 47. 4747 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 • Parteneriate colaborare • Proiecte de cercetare derulate cu parteneri industriali • Sponsorizari privind îmbunătățirea infrastructurii de cercetare și a spațiilor • Burse pentru studenți
  • 48. 48 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 Rolul tinerilor în dezvoltarea cercetării științifice
  • 49. 4949 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 RESEARCHER? Sunt atrași tinerii absolvenți de cercetarea științifică?
  • 50. 5050 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor 80 de ani de „Tradiție – Ştiinţă – Continuitate”, 20-21 iunie 2018 • Internship anul III