1. EU VOI TRĂI PRIN TINE!
Nori grei afară şi asemenea e fum şi-n casă. Se poate-aşa să fie şi în mintea lor.
Tineri ce încearcă viaţa, petrec şi nu ştiu de e bun sau rău. Doar unul nu se-animă într-atât.
Ceva-l opreşte, îi ţine chiar şi ochii-n loc. În toată nebunia el e calm, mişcările îi sunt sacadate şi
vocea prea domoală. Nu e momentul, se pare, ca el să chefuiască, deşi-i stă-n fire. Deodată
pleacă. Nu-i locul lui acum printre dudui şi alti escroci când întreaga fiinţă-i e cufundată-n griji şi
suferinţe.
Porneşte agale spre casă, pe straduţa îngustă, respirând din ce în ce mai adânc. Parcă
vrea să lase în urmă printr-un oftat tot ce a îndurat. Zâmbeşte, căci e indicat, celui ce-a coborât,
la acelaşi ceas târziu dintr-un dric galben. Se regăseşte cu un vechi prieten ce-l simte şi-l invită la
un pahar de vin. E târziu în noapte şi totuşi *Einuro nu rezistă tentaţiei. Un om bun, dornic să te-
asculte şi un pahar cu siguranţă sunt de preferat în locul unei singurătăţi apăsătoare.[…] Şi-aşa
vorbesc ei câte şi mai câte, dar despre cele ce-l frământ-atât de tare, mai nimic. Parcă le-ar fi
vorbit deja şi n-ar mai fi nimic de-adăugit.
E ora 2 jumătate. Liniştea a cucerit şi ultima redută, oraşul infernal. Doar vântul ce
se mai înverşunează trântind de geam copacul cel inert. Îşi rulează liniştit, ca de obicei, ţigara şi
îşi încrucişează braţele ca şi cum frigul de afară l-ar fi cuprins. Privirea i se-animă doar ca să
caute bricheta şi-i umblă căutătoare-n încămpere. Apariţia focului îl face să stea ceva mai relaxat.
Se uită unul la celălalt parcă aşteptând ca ceva să se întample. *Vinur, căci aşa se numea acest
prieten, închise geamul cu grijă, dorindu-şi parcă să nu-i tulbure starea dragului său prieten şi-
atunci se-aude-n hol telefonul. E al lui Einuro, care se repede să răspundă. Deodată se aude:
“Ajung imediat.”, şi fără a spune niciun cuvânt plecă în fugă.

2. Afară se lăsase o ceaţă groasă şi stropi mărunţi de ploaie îl împiedicau să vadă
strada. Gonea nebuneşte de parcă ar fi trebuit să ajungă la capătul lumii. Avea de trecut tot oraşul
pentru a ajunge la casa mătuşii care de o bună perioadă de vreme era înlănţuită în ale bolii
vrejuri. Simţea că fiecare secundă e preţioasă şi nu voia să fie prea tarziu. Ochii i se
împăienjeniseră şi lacrimile îi curgeau şiroaie. Rostea fără-ncetare rugăciuni către Dumnezeul ei
să-l îmbuneze şi să o mai ţină în viaţă. Cu toate astea, singur se îmbărbăta spunându-şi să fie tare
şi să accepte legea firii. Şi-aşa, nici n-a simţit când a ajuns pe-aleea cu salcâmi. Parcă natura îi
înţelegea suferinţa şi îi era alături.
Priveşte spre fereastra prin care se zărea o lumină slabă ca de lumânări, mai trage o
data aer în piept, îşi şterge ochii şi urcă în grabă treptele. În casă atmosfera era lugubră. Mirosea
a suferinţă şi-a împăcare totodată. A aflat că de câteva ore ea îi tot rosteşte numele.
“Einur! Einur! A venit? Lasaţi-l pe Einur să vină la mine şi plecaţi cu toţii! Nu
vreau să stau decât cu el!”
Acestea au fost vorbele ce-au sădit o putere nebănuită în tânărul copilandru. A
intrat în camera ei, în vreme ce femeile care stăteau de veghe părăseau încăperea. Era o mână de
om, doar carne şi os, şi-abia îi puteai distinge trupul pe aşternuturile albe. Gemea şi parcă voia să
vorbească.
“ Nu te forţa. Rămân cu tine şi putem sta până mâine.”
“ Crezi tu că mâine eu am să mai fiu?”
Fără a-i răspunde, baiatul se aşeză lângă ea şi-ncepe sa-i povesteasca din câte s-au
mai întâmplat în viaţa lui cu un entuziasm deloc afectat de decorul în care plonjase. Abia acum
se simţea eliberat. Ea nu făcea decât să îl asculte ţinându-i mâna strâns la piept. Asta până în
momentul în care o tuse groaznică a năpădit-o şi-a împroşcat cu sânge otrăvit albul imaculat. El
nu se sperie. Iese liniştit din cameră şi cere ajutor. A fost momentul în care a realizat cât de
oribilă şi nemiloasă- i este boala.
După câteva minute liniştea s-a instalat din nou şi *Elska se încăpăţânează să stea
lângă el în pat, să-l poată vedea mai bine. Îi mângâie faţa de câteva ori vrând parcă să nu o uite
niciodata şi zâmbetul ce i-l trezeşte i-apare şi ei pe chip.
“ Frumosul meu, iubitul meu, să te bucuri de viaţă cât poţi de mult, să apreciezi
fiecare lucru mărunt care te face fericit, să le încerci pe toate. Să iubeşti, să suferi, să trăiesti

3. frumos şi să faci cât de mult poţi bine. Să nu te pierzi în ale lumii iluzii. Să fii împăcat cu tot ce ţi
se-ntâmplă. Iar eu am să trăiesc prin tine.”
Şiroaie de lacrimi îl inundă şi-i spală mâna uşoară ca o pană. A amuţit, dar cu
aceeaşi tărie se linişteşte şi îi sărută fruntea.
“ N-am să te uit nicicând şi-am să trăiesc întocmai cum îmi spui. Să mă veghezi!”
“ Să te bucuri de fiecare adiere de vânt, dragul meu, de fiecare picătură de ploaie, de
fiecare răsărit, de fiecare apus. Totu-i în van, dragule, cu toţii ne ducem de pe acest Pământ.”
Îmbrăţişând-o nu mai conteneşte de-atâtea lacrimi şi o întreabă dacă nu vrea să
simtă vântul, ploaia. Abia poate să mai spună ceva, dar îi zâmbeşte, lăsându-l să înţeleagă că-şi
doreşte nespus. O ia în braţe şi o apropie de geamul larg deschis şi parcă vântul înadins i-arată că
o iubeşte. Începe şi mai tare să se-arate şi stropi de ploaie-i mângâie obrajii. Câtă bucurie!
Au revenit în pat şi el a inceput sa îi citeasca din cărţile sfinte care o însoţeau
mereu până a adormit. A lasat-o aşa, a privit-o din uşă cu zambetul pe buze şi a plecat.
S-a stins, dar va lumina…prin el.
*Einuro = sinceritate
*Vinur = prieten
*Elska = bunătatate