Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Aspiratii nr 7

457 views

Published on

SCOALA VALEA MOLDOVEI - REVISTA CENACLULUI ASPIRATII

Published in: Education
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Aspiratii nr 7

  1. 1. 1
  2. 2. 2
  3. 3. ARGUMENT Revista ,,Aspiraţii” îşi propune să fie un mijloc de promovare a lecturii, deoarece cititul ne permite accesul la un univers infinit şi-apoi se ştie că ,,Omul cititor e ca pomul roditor”. Membrii Cercului literar ,,Aspiraţii” şi-au propus să citească din scriitorii clasici şi nu numai, să pună în scenă operele lor, să promoveze cultura şi tradiţiile locale. ,,Aspiraţii”este revista cercului literar cu acela i nume ce con ine multe crea ii ale elevilorș ț ț i fotografii de la activităţile desfăşurate.ș Activităţile din cadrul cercului i-au impulsionat pe elevi să afle răspunsuri la întrebările despre lume şi despre ei înşişi, nu numai pătrunzând în universul mirific al cărţii ci lăsându-se purtaţi pe aripile imaginaţiei, călătorind cu personajele, învăţând lucruri noi şi reflectând asupra celor citite. De altfel fiecare întâlnire din cadrul cercului a fost un bun prilej de a se bucura de jocurile copilăriei, de a călători în ţara poveştilor, de a face o incursiune în trecut sau de a pleca în călătorii celebre. Profesor îndrumător, Timu Mihaela Cristina 3
  4. 4. LECTURIADA ELEVILOR - CLUJ 2014 Participarea la Concursul Naţional al Cercurilor de lectură, organizat la Cluj în luna septembrie 2014, a fost o onoare pentru noi dar şi o provocare în acelaşi timp. Încă din prima zi am înţeles că toţi participanţii la acest eveniment împărtăşesc o pasiune comună şi anume dragostea pentru lectură. Fiecare participant a avut posibilitatea să-şi exprime sentimentele şi emoţiile într-o manieră personală, fără a fi judecat. Pe parcursul unei săptămâni, împreună cu copiii am participat la atelierele de creaţie, sub atenta îndrumare a scriitorilor, Florin Bican şi Adina Popescu. Copiii au intrat cu uşurinţă în pielea unor creatori adevăraţi, şi-au lăsat imaginaţia liberă, au scris, au citit şi au ascultat părerile celorlalţi. Unii au scris despre natură, alţii despre poveşti reale sau imaginare din viaţa lor. Atelierele de scriere au fost foarte plăcute, cu momente de neuitat şi prietenii care s- au format sub acelaşi imbold: scrisul, de aceea considerăm că este foarte important să ne aventurăm cu pasiune în lumea creaţiei, pentru că aşa cum spunea dl.Florin Bican ,,subiectele le găsim în cărţi, în aer, important este să rezonăm la ele”. 4
  5. 5. Scrisul şi lumea Pentru mine lumea se defineşte ca o carte plină de poveşti diverse, dar care au un singur lucru comun şi anume sufletul. De ce spun asta? Pentru că în ziua de astăzi mult prea puţini oameni mai ştiu să se iubească între ei ca fraţii, ci se ceartă din ce în ce mai mult din cauza unor lucruri lipsite de importanţă. Spre deosebire de lumea care este rea şi ne îndepărtează unii de alţii, scrisul ne apropie şi ne face să devenim un singur lucru, un ideal. Chiar dacă cele două sunt la capete diferite ale vieţii, unite pot distruge orice lucru care vrea să intervină în legătura divină dintre vieţile oamenilor. Dacă de cele mai multe ori vedem doar partea rea a vieţii însă prin scris vom descoperi că ,,paharul nu era atât de gol pe cât credeam.” Popescu Ioana, clasa a - VII - a B 5
  6. 6. Vals cu stelele... Era seară... Pe cerul melancolic soarele parcă ne zâmbea pentru ultima dată. Iarba odată verde ca smaraldul îşi pleacă în jos firele subţiri şi arse de soare care se asemănau unor săbii lăsate la pământ, semn că un aprig război sângeros a luat sfârşit printre fire de iarbă dese. Razele apusului se varsă încet ca apa unui izvor la pământ iar cu ultima lor suflare mai încălzesc doar frunzele argintii şi aurii ale copacilor lipsiţi de apărare. Pe cealaltă parte a cerului se afla rotunda lună, ea era sclipitoare ca un diamant nespus de preţios. Odată cu incredibila şi frumoasa lună au apărut şi stelele ca nişte surori nedespărţite una de cealaltă. Jos, pe pământ, într-o casă mică cu acoperiş de draniţă vopsită în negru ca cenuşa şi cu tablă gri ca argintul, cu geamuri fumurii şi mari şi cu o uşă vopsită în alb, însă acum închisă, trăia un băieţel împreună cu familia sa. El avea părul castaniu, ochii albaştri ca gheaţa, nările calde ca focul, faţa rotundă ca a soarelui, buzele ca două petale de trandafiri, nasul cârn şi mic, iar el se numea Nicuşor. Nicuşor, în ciuda faptului că prin descriere pare un băiat cu stil şi cuminte, însă nu-i aşa, el este foarte obraznic, până şi eu naratorul mă întreb: ,,Cum poate un băiat care arată ca un înger să fie atât de obraznic, pe mama n-o ascultă, de tata nici nu zic, însă pe bunica sub un mare semn de întrebare o ascultă, culmea, nu? Odată, spre seară, bunica îl strigă: - Nicuşor! Nicuşor! Nicuşor! Vino maică! - Vin, a răspuns băiatul plin de entuziasm. Şi a venit, însă când a intrat pe uşă a şi întrebat: - Care este povestea de astăzi, bunico? - Astăzi, Nicuşor, vom dansa cu stelele. - Oau...abia aştept, bunico, dar noi nici nu putem să le atingem pe aşa numitele stele, dar să mai i dansăm cu ele. Dumneata poţi, bunico? Dumneata poţi să zbori?ș - Eu... pot. - Cum, bunico, cum poţi dumneata să zbori, iar eu nu? - Nicuşor, eu zbor odată cu povestea. - A, am înţeles, dumneata te laşi călăuzită de poveste, nu-i aşa? 6
  7. 7. - Aşa este, în sfârşit ai ghicit. - Bunico! Bunico! Bunico!!! Când începe povestea? - Acum. Dar să nu mă întrerupi cumva cu întrebări, bine, Nicuşor? - Bine. ,,A fost odată ca niciodată că de n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit, a fost odată un tărâm de poveste. Pe acel tărâm se aflau nori de zahăr pufoşi, cerul era făcut din mii de bomboane colorate, copacii erau din cristale, iar fructele din jeleuri colorate şi dulci, toate aceste minunăţii se aflau pe un tărâm de basm uluitor mai presus de orice imaginaţie. În fiecare dimineaţă odată cu zorile mii de păsări colorate zburau şi cântau cântece dulci şi line. Însă ele nu cântau prin ciripire, cum fac păsările obişnuite din lumea noastră, ele vorbeau ca oamenii, ba chiar cântau melodii care te alinau, dar mai ales dezgheţau suflete îngheţate ca a oamenilor din zilele noastre. În fiecare dimineaţă te trezeai înconjurat de copaci ale căror fructe îţi spuneau cu glas tare: ,,Bună dimineaţa!”. Fluturaşi în mii de culori vii îţi desfătau privirile. Noaptea, acel tărâm devenea uluitor sub privirile lunii şi a stelelor. Poate vă întrebaţi cum am ajuns eu acolo. Fiind prietenă cu zâna cea bună, m-a luat cu ea, spre marea mea bucurie. Îndrăzneaţă din fire, m-am apropiat de cea mai strălucitoare stea pe care am întrebat-o: - Bună, cum te numeşti? - Bună, mă numesc Magic, sânt o stea ca oricare alta, dar tu cum te numeşti? Eu...nu voiam să-i dau numele meu aşa că i-am spus că mă numesc Flay. - Şi de unde eşti? a întrebat ea. - Păi...de acolo, de jos. - Şi cum e jos? - Jos...jos e un tărâm ca de poveste însă aici este adevărata viaţă, e frumos, e nemaipomenit. - Da, e frumos. Vino cu mine. - Unde? Am întrebat-o eu. 7
  8. 8. - Să ţi le prezint pe surorile mele. - Bine. - Ea e Lucia, care vine de la cuvântul ,,lucire”, ea e Scăpărici, aşa este porecla ei... - Dar numele ei care este? - Strălucire, o cheamă Strălucire. - Bună Flay, a spus Scăpărici. - Bună, Scăpărici, nu te recunoscusem. - Păi da, doar tu m-ai ajutat să scap de scânteile care îmi făceau grea viaţa de stea. - Da, mă bucur că te-am salutat. - Şi eu, a răspuns Scăpărici. - Să trecem mai departe, a spus Magic... - Da. - Ea este Flaura, apoi urmează: Sclipire, Lus, Armonie, Frumuseţe, Tristeţe. O, vino, era să uit. - Unde mergem? Am întrebat eu. - La balul stelelor. - Unde? - La balul stelelor, acolo vom dansa la nesfârşit, vino cu mine. Când am ajuns în sala mare, jocul şi voia bună erau în toi. Am dansat, m-am distrat apoi am ieşit tiptil, tiptil şi le-am lăsat pe toate stelele dansând, cine ştie poate mai dansează şi astăzi. ” - Ţi-a plăcut povestea, Nicuşor? - A, da, a fost superbă, a răspuns Nicuşor pe-o ureche parcă adormit. Într-adevăr Nicuşor ,,băietu′ mamii” a adormit. Lumina lunii se reflecta în geam, strălucind peste faţa băiatului. Sunt sigură că nu va uita prea curând această poveste. 8
  9. 9. Joc vals cu stelele Care-s ca mărgelele. Joc vals cu luna Că-i numai una. Lumina se zărea Luna strălucea. Stelele dansau Şi ne bucurau. MOROŞAN SÂNZIANA, clasa a -VIII-a EMOŢII LA CERCUL PEDAGOGIC NOROCUL OGLINDIT ÎN OPERA LUI CARAGIALE 9
  10. 10. Noroc şi ghinion Viaţa este o legătură a omului cu tot ceea ce-l înconjoară. Eu cred că înainte să exist, viaţa mea a fost creată după un plan. Am avut norocul să mă nasc în familia Popescu, formată dintr-o mamă şi un tată la fel de minunaţi. Mă iubesc foarte mult, m-au susţinut şi mă susţin în tot ceea ce fac. M-au sprijinit totdeauna, au fost lângă mine când am avut nevoie. Am şi un frate mai mic pe nume Marian care are şapte ani. Eu consider că familia mea este cea mai frumoasă din lume. Pentru mine contează foarte mult chiar şi cele mai mici detalii, pentru că detaliile fac un lucru să fie important. Sunt mândră de familia mea şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. Mă bucur pentru norocul de a mă naşte într-o astfel de familie dar tristeţea mă cuprinde când mă gândesc la acei copii bătuţi de soartă care nu s-au bucurat niciodată de mângâierea dulce a mamei sau de căldura căminului. Dacă aş câştiga lozul cel mare În toate cele omeneşti, cred că norocul are o mare însemnătate, fiindcă îl vedem stăpânind şi amuzându-se, ridicând în slăvi pe unii fără vreun merit oarecare sau împingând în prăpastie pe cei mai vrednici de a fi apreciaţi. Norocul nu dă nimic, el face împrumut pentru un timp, mâine cere înapoi ceea ce părea că a dat pentru totdeauna. Norocul e prea mic şi lumea e prea mare. Eu cred că rară e virtutea care să nu fie condusă de noroc şi care să rămână fermă, când acela fuge. Oamenii slabi cred în noroc. Cei puternici cred în cauză şi efect. Norocul este pregătirea care se întâmplă adesea să se întâlnească cu prilejul. 10
  11. 11. Aş minţi să vă spun că sunt sigură de ceea ce aş face cu banii, dacă lozul cel mare ar fi al meu. Oamenii slabi nu muncesc ci aşteaptă să dea norocul peste ei, deşi ştiu că atunci când îl aştepţi nu vine. Ei doresc ,,să cadă bani din cer”. Însă viaţa le oferă acelora care nu aşteaptă minuni. Problema este următoarea: mai întâi să aflu că biletele sunt câştigătoare, apoi voi vedea ce o să fac cu banii. Popescu Ioana, clasa a-VII-a B Hipnoza -Bună ziua, viceversa, viceversa! -Bună ziua! -Pot să intru? Viceversa, viceversa. -Ce s-a întâmplat? -Vreau...viceversa...să scap de acest cuvânt, vreau să îl ştergeţi cumva din creierul meu, că nu mai rezist, viceversa... -Staţi jos...O să folosesc hipnoza şi sper că vom reuşi. -O...mă bucur...viceversa! -Când voi pocni din degete vei dormi... -Nu ţine la mine deloc, viceversa. -Mai vedem noi...1, 2, 3 (poc) -Te afli pe strada Pacienţei, nr.13 în casa ta care a fost răsturnată de vreo zece ori în căutarea biletelor rătăcite. Ce simţi? -Multă oboseală psihică. Îi tot repetam consoartei: ,,Unde sunt? Dracu n-a venit să le ia!” -Şi totuşi această oboseală nu-ţi scuză comportamentul violent cu soţia, chivuţele, prietenii. Spune-mi ce ai simţit când ai aflat că soţia ta a dat jacheta? -Vice... -Te rog, gata cu viceversa. 11
  12. 12. -O...singurul lucru pe care îl vedeam în faţa ochilor era un om roşu ce îmi repeta sardonic: Sparge! Jos cu farfuriile! Îţi trebuie jacheta, nu nişte bucăţi de marmură, căci poţi mânca şi din palme... -Ce te-a determinat să devii impulsiv şi violent cu Ţâca? -Dacă zbiera ca o nebună că nu ştia nimic despre bilete. Atunci mi-am pierdut definitiv controlul şi i-am spus: ,,...te omor, mă-nţelegi? Te omor!” -Ce aţi simţit în momentul când aţi găsit biletele? -O...Toţi zeii! Toţi au murit! Toţi mor! Numai Norocul trăieşte şi va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca şi el!... Sunt aici!...aci, biletele! Aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbeşte pe-ntuneric! (Domnul Lefter sare de pe scaun şi se repede spre uşă) -Nu, nu poţi pleca...Eşti încă sub efectul hipnozei. (Apare o soră medicală): -Domnule doctor, sunteţi pregătit pentru pacientul următor? -Viceversa, viceversa!!! Dialog creat şi pus în scenă de către elevele: Olar Raluca, Popescu Ioana şi Pomohaci Ştefana Speranţa În noaptea cea de basm În codrul fermecat Auzi la ceas de seară Un bucium întristat. În leagănul de frunze Din codrul împărat Un prinţ cu ochii negri Cu părul bucălat 12
  13. 13. E de-o bucat′ de vreme Tot mai îndepărtat. E rupt de astă lume Cu capul printre stele Priveşte lung izvorul Şi luna, zâna mării. La ce gândeşte oare? Care e dorul lui? O fi frageda prinţesă Crăiasa zorilor? Ea îi răpise inima Speranţa viselor. De-atuncea n-are tihnă Dar nici somn liniştit Pe-altarul de iubire El singur s-a jertfit. Ascultă vocea apei Susurul ei grăbit Va dezlega misterul Acestui vis dorit? Popescu Ana, clasa a -VI - a C Iubita mea Iubita mea, cu ochii ca de lună, Iubita mea, cu gură ca de stea, Acum ascult cum vocea-ţi blând răsună Şi-mprăştie har în lumea mea. Te văd adesea la izvorul Şi-aş vrea mereu să-mi alini dorul Şi tot te- aştept la pieptul meu 13
  14. 14. Te-aştept mereu. Când buciumul răsună-n depărtare Şi leagănul te-mbie spre visare Te-aştept pe-altarul dragostei vrăjit Din visul meu cu slove de argint. Dar tu n- apari ca altădată Pe dup-un nor Rănit de soare Şi codru-i întristat se pare şi-i singuratic. Moroşan Sânziana, clasa a-VIII-a Codrul mirific Codrul e-un leagăn din basme Sclipitor sub clar de lună Iară stelele-l veghează Ca să-i dea vestea cea bună. Frumuseţe, cântec, viaţă, Toate te trezesc la viaţă. Susur dulce de izvor Bucium ce sună cu dor Ducând şoapta tuturor. Şoaptă dulce de amor Pe altarul viselor De la craiul codrului Către zâna zânelor. Olar Raluca, clasa aVII-a Cugetare... Şi doar poetul e fiinţa ce poate Să lupte împotriva singurătăţii, Să îi vorbească codrului în şoapte Despre leagănul cel sfânt al vieţii. Dulce susură izvorul Buciumul sună cu dor, Pe-altarul singuratic. 14
  15. 15. Al distinsului amor. Cu regret poetul nostru, Eminescu cel iubit A plecat mult prea devreme, Ca floarea s-a ofilit. Popescu Ioana, clasa a -VII-a Frământări... M-am rătăcit în zare... Te caut, te aştept... Mă regăsesc pe mine În leagănul copilăriei, În freamătul codrului, În sunetul buciumului. Suntem două flori înmiresmate de nufăr, Două stele aruncate pe-o boltă Pe altarul Destinului... Încercăm în zadar Să ne regăsim cu dor Şi atunci ne pierdem iar În marea taină a universului. Moroşan Andreea, clasa a –VII - a Sclipitoarea iarnă A sosit în sfârşit mult aşteptata iarnă. Crăiasa poartă o rochie cusută cu ace de gheaţă şi îmbogăţită cu steluţe argintii iar crengilor le-a pus mănuşi de puf. Minusculii fulgi dansatori poartă obligatoriu tunică albă şi parcă s-au dezlănţuit într-un dans fantastic. Copiii îl aşteaptă pe Moş Crăciun, repetându- şi poeziile. Prin văzduh plutesc steluţe mici şi albe de nea. În jur nu se mai văd decât perdele de fulgi care cad necontenit. 15
  16. 16. Chiar dacă este frig, copiii sunt bucuroşi să se joace cu bulgări şi să scoată săniile pe derdeluş. Numai noaptea îi mai trimite în case, nu înainte de a-şi face planuri pentru ziua următoare. Deşi veşmintele iernii sunt reci, inima ei este caldă pentru că revarsă asupra noastră bucurie, emoţie, încântare şi ne umple sufletele de fericire. Cât de frumoasă poate fi iarna care a venit cu multă bucurie şi fericire. Stratul pufos de argint încântă privirile. Copacii şi casele dorm sub cuşmele de omăt. Dealul care astă vară era verde şi strălucitor acum este acoperit cu o plapumă de zăpadă numai bună pentru săniuş. Din loc în loc se zăresc oameni de zăpadă care par adevăraţi străjeri ai acestuia. Valuri de copii au împânzit derdeluşul. Printre aceştia se află şi Radu, un băieţel de cinci anişori, însoţit de câinele lui, Azor. Radu era extrem de fericit că o să-şi încerce noua sanie! Câtă bucurie! Toţi copiii urcau veseli până în vârful dealului pentru că înapoi să se lase purtaţi de săniile lor, până jos la marginea uliţei. Radu le propune să facă o întrecere. Rând pe rând, grupuri de copii pornesc din vârful dealului, entuziasmaţi şi cu dorinţa de a câştiga. Treptat, jocul se animă iar copiii par acum adevăraţi oameni de zăpadă. Spre seară, aceştia şi-au luat rămas bun şi au pornit fericiţi spre casele lor. A fost o zi minunată de care-mi voi aminti mereu cu mult drag! Cotoc Andrei, clasa a -VI- a B Miracol de Crăciun Deşi era iarnă, afară soarele sclipea mai tare ca oricând. Mai aveam o zi până la Crăciun, ziua în care toate drumurile duc spre casă. Mama făcea 16
  17. 17. ultimele pregătiri. Pe uliţa copilăriei mele mirosea a sarmale şi cozonaci. Era o iarnă aproape perfectă, îi lipsea un singur lucru, zăpada. Mică fiind, nu vedeam celelalte lucruri frumoase care se întâmplau pe lângă casă, vedeam doar că afară nu ninge, aşa că i-am spus mamei: - Mamă, tu crezi că zânele şi minunile sunt adevărate? - La vârsta ta sunt adevărate, dar când vei creşte mai mare, ele vor dispărea şi vor apărea alte vise de ale tale. - Bine, dar până voi creşte, ştii unde pot găsi o zână? - Nu prea ştiu, zânele au dispărut demult din imaginaţia mea. Dar de ce ai nevoie de una? - Pentru că zânele fermecate îţi îndeplinesc trei dorinţe. - Care ar fi dorinţele tale dacă te vei întâlni cu o zână? - Prima dorinţă ar fi să ningă afară, a doua să vină tata acasă, măcar de Crăciun să ne întregim familia, iar a treia o păstrez pentru tine mămico. - Ei bine, prima dorinţă doar Dumnezeu ţi-o poate îndeplini iar celelalte mai vedem. După spusele mamei am făcut o rugăciune, şi când m-am uitat pe geam ningea foarte frumos. Şi acum când sunt mare tot cred că a fost un miracol de Crăciun. Legat de a doua dorinţă nici acum după şase ani nu mi s-a îndeplinit, tata nu a mai venit acasă de Crăciun, dar ştiu că el mă iubeşte şi se gândeşte la mine şi la mama. Crăciunul este o sărbătoare sfântă în care orice este posibil de crezi şi te rogi la Dumnezeu. Floriştean Cristina, clasa a -VI - a C 17
  18. 18. Spiriduşii lui Moş Crăciun Iarna ne întâmpină cu zăpezile care ne împodobesc satul cu o pătură albă şi pufoasă de zăpadă. Cu prilejul iernii ne putem bucura de multe sărbători pe care le întâmpinăm cu multă bucurie. La Polul Nord, printre troiene şi mări îngheţate, acolo unde se află casa lui Moş Crăciun au început de mult pregătirile. Spiriduşii, ajutoarele lui Moş Crăciun, lucrează de zor la construirea unor jucării care vor aduce un zâmbet pe feţele copiilor. Renul Rudolf care este cel mai popular se află şi el printre personajele pe care le îndrăgim foarte mult căci fără el şi ceilalţi nu ar mai putea fi livrate cadourile. La plecare, Moş Crăciun pune pe reni să ducă sania pentru a-şi putea duce călătoria la bun sfârşit. Înainte presară pe reni un praf magic care le dă abilităţile de a zbura, dar care are efect numai în noaptea de ajun. La intrarea în sat, prin văzduh se simţea mireasma cozonacilor abia scoşi din cuptor. Acum că se face noapte şi toţi copiii dorm, Moş Crăciun şi spiriduşii se pot strecura liniştiţi prin hornurile caselor ca să pună sub brad cadourile mult aşteptate. La fiecare casă poţi zări umbrele brazilor frumos decoraţi pe geamurile îngheţate cu flori de nea. De sute de ani povestea Crăciunului este neschimbată, dar de fiecare dată aflăm noutăţi de la Moş Crăciun. Dimineaţa, bucuria copiilor este mare când descoperă darurile, dar mai întâi se uită pe geam să vadă dacă Moş Crăciun a plecat. Pe cer se văd numai nişte steluţe mici care dansează. Magia pe care o ascunde cu adevărat este nerăbdarea noastră să vedem din nou cadourile, străzile pline de colindători şi de brazi frumos împodobiţi. De Crăciun trăim povestea adevărată pe care o iubim şi care ne dorim să nu se mai termine niciodată. Cocoş Lorina, clasa a- VI-a B 18
  19. 19. Fulgul călător Era o dimineaţă foarte friguroasă şi nu mă simţeam în apele mele. M-am apropiat de geam cât de plăpând am putut şi dintr-o dată, în faţa mea parcă se derula un film despre Crăiasa zăpezii. Totul în jur era acoperit cu mantia albă a crăiesei şi fulgii mari cădeau din adâncul cerului cristalin cu o mare viteză. Am ieşit cu nerăbdare în pragul uşii, unde un fulg mic a căzut pe umărul meu. Eram atât de entuziasmată încât nu ştiam ce aş mai putea face. Dintr-o dată cineva mă strigă: - Hei! Iuhu!Hei!Aici! M-am uitat în faţă, în spate, în stânga, în dreapta mea dar nimic. - Hei, zăpăcitule, uită-te pe umărul tău. Când am auzit şi am văzut că fulgul de pe umărul meu vorbeşte, am rămas uimit ceva timp. - Dar tu eşti un fulg, cum poţi vorbi sau visez? Dacă ,,da” să mă ciupească cineva. - Of course dear is a snow flake. Şi nu trebuie să te ciupească nimeni. - O my good, ştie şi engleză. Nu cumva eşti google translaite? - Nu vrei să fii şi wikipedia? Eu am călătorit până a ajunge pe umărul tău, aici în România mai exact Mironu, am călătorit prin atâtea ţări: Anglia, Franţa, Italia, Spania, Germania şi nici nu le mai ţin minte. Tu crezi că am călătorit doar aşa de fantezie fără să-mi rămână ceva în minte? - Îmi spui ceva şi în franceză? - Bonjour-aurevoire. - Stai! De ce pleci? - Păi, ţi-am spus ,,Bună ziua” şi ,,La revedere”, pentru că eu sunt prea deştept să stau cu oamenii mai puţin ,,deştepţi”. 19
  20. 20. - Da? Atunci i-auzi franceză. Tu mi-ai spus ,,Bonjour”- ,,Aurvoire” eu îţi transmit salutări mari, în română, limba mea. Olar Raluca, clasa a - VII - a B Iarna, mistere ascunse... Nimeni n-ar fi crezut vreodată că iarna ascunde atâtea secrete. De fiecare dată am privit-o ca pe un anotimp frumos şi friguros dar nu m-am gândit niciodată că e mult mai mult decât credeam eu. Copiii nu au nicio grijă şi nici nu-şi pot închipui că pentru fericirea lor muncesc foarte mulţi, dar nu persoane ci spirite, spirite ale Crăciunului. Primul spirit este Crăiasa Zăpezii care ne face bucuroşi aşezând uşor pe pământ fulgi de nea. Gândiţi-vă câţi fulgi de zăpadă croşetează şi apoi îi aruncă peste casele noastre. Al doilea spirit este Moş Nicolae care împarte la toţi copiii din întreaga lume cadouri. Nu numai că le împarte dar le şi creează în atelierul propriu. Următorul este Moş Crăciun, care spre deosebire de Moş Nicolae este ceva mai darnic. Moş Crăciun şi Moş Nicolae, dacă nu ştiaţi sunt verişori, aşa că amândoi locuiesc la Polul Nord. Mai sunt şi alte spirite ale sărbătorilor de iarnă care ne umplu inimile de fericire şi iubire. Vă întrebaţi cum de ştiu toate aceste lucruri? Ei, bine, să vă povestesc. Era iarnă iar afară era seară şi un ger cumplit. Mă uitam pe geam cum ninge, fermecată de dansul lor lin. Deodată aud câinele lătrând. Nu l-am luat în seamă, crezând că acesta a văzut o pisică. A trecut mult timp dar câinele nu mai înceta aşa că am ieşit afară. Era frig dar voiam să aflu de ce lătra căţelul. M-am uitat în jur şi am văzut pe zăpadă urme proaspete de sanie. Eu nu am mers în acea zi cu sania şi oricum distanţa dintre urme era prea mare. Mă întrebam de unde erau. Am intrat nelămurită în casă. Fratele meu era în drum cu ceilalţi copii pe uliţă, dându-se cu săniile şi schiurile. Am minţit-o pe mama că merg la sanie cu alţi 20
  21. 21. copii. Ies din casă, dar nu merg în drum, ci caut şi alte indicii. Privesc într-o parte şi-n alta, dar nu văd nimic. Mă uit spre livadă şi zăresc o luminiţă care pâlpâia...Mi-am îndreptat curioasă paşii înspre acel loc. Pe măsură ce mă apropiam lumina se făcea tot mai mare şi strălucitoare. Deodată am descoperit o fată frumoasă ce stătea nemişcată, cu părul alb şi coroniţa de aur pe cap. Era îmbrăcată într-o rochie lungă şi albastră cu mărgele de argint şi safir. Era cam subţire îmbrăcată pentru vremea de afară şi mirată am constatat că purta nişte pantofi de gheaţă. Mă întrebam cum cum de nu îi era frig, ce caută în curtea mea şi cine era de fapt acea prinţesă misterioasă. Mi s-a părut ciudat mai ales că ţinea ochii permanent închişi. Din dorinţa de a afla dacă are viaţă sau este doar o figurină de gheaţă am aruncat peste ea o mână de fulgi şi astfel aceasta s-a trezit. Era parcă mai frumoasă ca atunci când ţinea ochii închişi. Mi-a mulţumit că am readus-o la viaţă şi mi-a spus că se numeşte Crăiasa Zăpezii. Mi-a mai spus că a căzut jos din cauza unui nor îngheţat. M-a luat de mână. Era rece. Mi-a spus să închid ochii şi să am încredere în ea. Nici nu ştiu când am ajuns în văzduh apoi m-am trezit într-o pădure întunecată. În depărtare se vedea un castel de cristal albastru. Am crezut că visez, dar era adevărat. Am intrat în castel. Era o sală mare iar în mijlocul ei era ceva înalt ca un portativ. Când m-am uitat era o inimă de diamant. Am întrebat ce importanţă are. Crăiasa Zăpezii mi-a răspuns că el arată magia Crăciunului în inimile oamenilor. Era foarte strălucitoare. Ea mi-a mai spus, că atunci când oamenii nu prea mai cred în Crăciun, inima îşi pierde din strălucire. Mi-a arătat toate camerele din palat. Unele erau mari iar altele mai mici. După ce am mai vorbit m-a trimis în zbor la Polul Nord. Acolo i-am văzut pe Moş Crăciun şi Moş Nicolae cu soţiile lor. Mi-au arătat fabrica de jucării, unde lucrau mii şi mii de elfi. Bineînţeles că şi Moşii lucrau cot la cot cu aceştia. Mi-au arătat renii şi m- au lăsat să fac o tură cu sania. Am urcat sus, în faţa lunii, apoi au făcut câteva piruete printre stele. Era un spectacol pe cinste care nu voiam să se termine. Am coborât jos din sanie şi m-au dus apoi într-un hambar. Acolo erau spiritele sărbătorilor de iarnă, care cântau colinde. Era o adevărată mângâiere pentru suflet dar după un timp amintindu-mi de părinţi şi gândindu-mă să nu intre la griji, le-am spus că vreau să merg acasă. Am vrut să le mai pun o întrebare, dar deja m-am trezit în faţa casei. În mână aveam o mărgică albastră, strălucitoare şi două bucăţele de material de culoare roşu şi verde. Le-am ascuns repede pentru a nu dezvălui secretul. 21
  22. 22. Seara, când bunica ne deapănă la gura sobei poveşti şi legende despre Moş Crăciun şi despre spiriduşii săi privesc în mare taină la mărgica albastră care mă duce cu gândul la o lume plină de basm. Iarna este un anotimp mirific, aşa că vă sfătuiesc să credeţi în magia Crăciunului, findcă doar aşa inima de cristal va continua să strălucească iar spiritele sărbătorii ne vor aduce speranţa şi lumina în suflete. Rancia Lorena Fulgii, prietenii mei La fel ca în fiecare an, iarna îşi face simţită prezenţa prin minunata ei ploaie de cristale ce coboară încet asemenea făinii care trece prin sită. ,,Ploaia” albă care îşi strecoară stropii uşori printre particulele de aer ce se află deasupra pământului, învăluie lumea într-o atmosferă magică. Fulgii zboară prin aer, fiind parcă nehotărâţi în a lua o decizie: să coboare sau să rămână acolo unde se află? O ceaţă lăptoasă acoperă întreaga natură, iar zimţii de gheaţă de pe acoperişurile caselor parcă îţi zâmbesc, visând la o cuşmă călduroasă. După ce arborii coloraţi, plini de energie şi-au dezbrăcat frunzişul, aşteaptă goi, dârdâind de frig hainele moi ale primăverii. Un fulg mai mititel a întârziat să apară iar când sărbătorea deasupra lumii înfăşurat într-o mantie de lumină, fulgul nostru simţea cum îi slăbesc puterile. Deşi el făcea parte din 22
  23. 23. zăpada fragedă care tocmai se aşezase pe rochia maronie a pământului, a îndrăznit să întrebe în zborul lui Soarele: - Măria-Ta, ce crezi că e zăpada? - Ha, ha, chiar eşti extraordinar de amuzant. Eu cred că e o mulţime de lacrimi îngheţate, care s-au prelins pe feţele triste ale unor oameni măcinaţi de suferinţă. Fără să observe că timpul trece, fulgul a descoperit că mai avea un pas şi ajungea la pământ, dar se simţea împlinit pentru că a apucat măcar să-i spună Soarelui: ,,Mulţumesc!” Popescu Ioana, clasa a-VII-a B BUCURIA DE A DĂRUI Proiect educaţional ,,Nu există prilej mai minunat pentru dăruire, decât să poţi da, zi de zi, tot ce ai mai bun şi mai adevărat unei fiinţe cu suflet deschis.” Rabindranath Tagore Dintre toate lunile anului, ultima, decembrie, este poate cea mai aşteptată de către toţi oamenii. Este luna sărbătorilor de iarnă, a mirosului de îngeri şi de zăpadă, a cadourilor primite sau oferite celor dragi. Copiii sunt cei care se bucură cel mai mult de sosirea lunii decembrie, pentru că acum doi Moşi se pregătesc să vină încărcaţi. Din păcate, pentru unii copii această bucurie rămâne de multe ori în stadiul de vis. Prin derularea ediţiei a-III-a a proiectului de voluntariat ,,Bucuria de a dărui” s-a urmărit dezvoltarea la elevi a sentimentelor de respect pentru tradiţiile şi obiceiurile poporului român, dar şi sensibilizarea lor faţă de cei aflaţi în nevoi şi suferinţe. Calendarul acţiunilor proiectului ,,Bucuria de a dărui” cuprinde: -Din inimă pentru inimi…(prima activitate s-a desfăşurat la grădiniţă cu prilejul zilei de 6 decembrie.). unul din obiectivele acestui proiect fiind educarea sensibilităţii copiilor prin implicarea lor în acţiuni caritabile venite în sprijinul copiilor ce se află în dificultate. Mai întâi, copiii din clasa a-VI-a au confecţionat cu multă migală ghetuţele în care au aşezat dulciuri şi au pornit spre grădiniţă. Beneficiarii au fost preşcolarii de la grupa mare/pregătitoare. Sentimentul pe care îl trăieşti atunci când dăruieşti, în prag de sărbători, este unul de bucurie, de linişte, pentru că ai făcut o faptă bună, care nu va fi trecută cu vederea, ci din contră, te va face să fii demn de lăudat. -Moş Crăciun la bibliotecă 23
  24. 24. Festivitatea a fost organizată în prag de sărbători la bibliotecă, în cadrul căreia s-au oferit cadouri constând în cărţi dar şi în daruri oferite de Moş Crăciun celor mai fideli dintre cititori. S-a dorit a fi un moment emoţionant, prin intermediul căruia să ne putem exprima deosebita apreciere faţă de cei care iubesc cu adevărat cărţile. Îmbinând utilul cu plăcutul, într-o ambianţă feerică de sărbătoare, membrii cercului de lectură l-au colindat pe Moşul. Apoi membrii Cercului literar ,,Aspiraţii” au participat la un concurs de scrisori adresate lui Moş Crăciun, În final toţi le-au citit spre satisfacţia Moşului care i-a servit pe copii cu bomboane, dar a fost impresionat în mod deosebit de scrisoarea realizată de Popescu Ioana, din care citez următoarele rânduri: ,,Ştiu că în fiecare an, în pragul sărbătorilor de iarnă, oricare dintre noi îţi trimite o scrisoare care te ajută să pregăteşti cadourile pe care să ni le aduci în ajunul Crăciunului. Într-adevăr, ca orice copil am multe dorinţe, însă m-am hotărât ca în acest an să ţi-o mărturisesc pe cea mai mare. Aceasta cuprinde mai multe lucruri care se unesc printr-un singur cuvânt şi anume BUCURIA. Aş fi foarte mulţumită ca în acest an să dăruieşti cadoul meu unui copil care are mare nevoie de el. Cred că se va bucura din tot sufletul şi va simţi şi el magia Crăciunului.” Crăciunul este perioada anului în care avem ocazia să redescoperim bucuria de a dărui. În pragul sărbătorilor de iarnă toţi oamenii îşi deschid sufletele, transformând aceste momente în fapte bune. Dacă pe parcursul anului ne gândim mai mult la noi, Crăciunul este momentul când trebuie să ne gândim la cei mai puţini norocoşi din jurul nostru. -,,Spiriduşii lui Moş Crăciun” Elevii clasei a-VI-a, membri ai cercului de lectură, şi-au dorit să fie din nou ajutoarele Moşului pentru copiii rromi de la Şcoala Mironu. Şi pentru că au în primul rând nevoie de sponsori au pregătit un frumos program artistic care să cuprindă colinde şi obiceiuri practicate din moşi-stămoşi ( jocul caprei, jocul ursului) la care şi-au invitat să participe părinţii şi bunicii. Elevii participanţi, membri ai cenaclului ,,Aspiraţii” şi-au propus astfel să întindă o punte între generaţii, să reînvie câteva frânturi din tradiţie, căci, precum se ştie prezentul este valoros numai împreună cu trecutul . Copiii şi adolescenţii sunt cei care reînvie în fiecare an tradiţiile şi obiceiurile frumoase de la noi din sat, colindă cu clopoţelul, buhaiul şi cu capra, iar tinerii - cu ursul şi plugul. Dintre toate aceste obiceiuri, ,,Jocul ursului” este cel mai spectaculos care prin ingenuitatea mişcărilor şi prin pofta de viaţă fac aproape din oricare privitor un participant, lucru demonstrat şi de elevii clasei a-VI-a la această activitate. Tinerii din alai se îmbracă în cojoace întoarse pe dos, iar pe faţă poartă măşti imitând capul de urs. „Urşii” sunt însoţiţi de toboşari şi de muzicanţi. Conducătorul lor este ,,Ursarul”, cel care ţine în mână un ciomag şi ,,cântă” strigările pe ritmul cărora joacă „urşii” şi „puii” lor. „Urşii” execută mai multe mişcări rituale, se urcă pe ciomag, se tăvălesc, se prefac că sunt fără viaţă, se ridică şi se prind 24
  25. 25. în horă, imitând mormăitul şi paşii legănaţi şi sacadaţi ai masivelor animale, izbind puternic pământul cu tălpile. Aceste obiceiuri s-au născut parcă pentru armonizarea legăturilor fireşti dintre oameni, natură şi istorie, dintre trecere şi permanenţă, ca simboluri ale vieţii şi bucuriei. Altădată începând cu luna decembrie, oamenii din sat se adunau la clăci şi la şezători unde se pregăteau colindele şi pluguşorul. Ei găseau frumuseţe şi bucurie în lucruri simple, mărunte. Permanent reuşeau să transforme până şi munca în veselie. Se trăia cu atâta intensitate toate evenimentele din sat. Puţini îşi mai amintesc, iar tinerii de astăzi nici nu vor şti vreodată câtă frumuseţe şi autenticitate sta în tradiţiile şi obiceiurile din trecut. Clăcile, şezătorile erau un mijloc ca tinerii să se cunoască mai bine între ei, deoarece se spuneau glume, poveşti, ghicitori, vorbe cu talc şi cântece bătrâneşti. Astăzi, din păcate, comunicarea în cadru colectiv lipseşte. O modalitate de a strânge relaţiile cu cei dragi, prieteni sau rude ar putea fi realizată prin participarea comună la realizarea unor acte de caritate, aşa cum s-a dovedit a fi şi activitatea noastră. A fost o întâlnire interactivă între generaţii, în care părinţii şi bunicii retrăind aceste momente reprezentative pentru sărbătorile de iarnă i-au sfătuit pe tineri să nu uite valorile satului de odinioară, fiindcă aceste comori ale trecutului ne asigură identitatea noastră ca români. S-au vizionat filmuleţele intitulate ,,Trenul vieţii” şi ,,Bagajul vieţii”, menite să sensibilizeze toţi participanţii la activitate în prag de Crăciun şi să-i determine să se gândească mai mult la aproapele lor. Obţinând acordul şi fondurile necesare, copiii clasei a-VI-a, membri ai Cercului literar ,,Aspiraţii” s-au mobilizat şi au cumpărat dulciuri, rechizite, au adunat diverse jucării şi cărţi, cu care au făcut numeroase pachete. Activitatea cu scop caritabil a devenit deja o tradiţie . Înmânarea acestor daruri a fost cel mai plăcut moment al întregului proiect. Micuţii beneficiari(15 elevi ai clasei I da la Şcoala Mironu) ne-au întâmpinat cu colinde şi urături. Am rămas cu toţii uimiţi de bucuria care li se citea pe chipuri atunci când au primit cadourile. Elevii clasei a-VI-a au avut prilejul să cunoască nişte copii cu suflete curate şi totuşi îngreunate de lipsurile vieţii. Au înţeles cât este de frumos să dăruieşti, să aduci câte o rază de bucurie în sufletul copiilor sărmani, pentru că uneori un gest cât de mic le poate face lumea mai frumoasă. Impresiile nu au întârziat să apară în urma derulării unui astfel de proiect şi au fost consemnate cu multă emoţie în jurnalul de bord al cercului de lectură. Astfel că Nicoleta ne mărturiseşte cu sinceritate ce a simţit: ,,În viaţă trebuie să înveţi să dăruieşti, nu doar să primeşti, cel mai bun dar pentru un copil este o carte, o cale spre cunoaştere. Destinul a împărţit lumea în două grupe: norocoşi şi ghinionişti. Eu şi alţi colegi, prieteni, am ,,tras la sorţi un bilet norocos, însă cei de la şcoala din Mironu, nu au avut norocul să fie la fel ca şi noi. De aceea în pragul sărbătorilor de iarnă am hotărât să facem un echilibru între noi, să fim toţi la fel de ,,bogaţi”. Pentru mine, cea mai mare bogăţie este cartea. În primul rând este un lucru care ar putea să îi facă să zâmbească, să uite de griji. 25
  26. 26. În ziua de astăzi, puţini copii şi oameni mai citesc cu pasiune. Aceşti oameni şi copii sunt pura dovadă că nu toată lumea a uitat un singur lucru şi anume că cel mai important este să nu uiţi niciodată în viaţa aceasta trecătoare, cărţile. Aceasta a fost şi învăţătura de la care am pornit în acest proiect. Toţi acei copii s-au bucurat şi ne-au mulţumit de zeci de ori pentru cadourile primite. Şi astfel, sufletele noastre s-au umplut de bucurie, la auzul acestor vorbe frumoase şi sper ca această dragoste şi pasiune pentru citit să se transmită din generaţie în generaţie.” Derularea unui astfel de proiect aduce şcolii şi elevilor deschidere spre valorificarea obiceiurilor tradiţionale în paralel cu desfăşurarea unor acţiuni caritabile, prin care aceştia învaţă să fie mai buni, mai toleranţi. Milostenia nu poate fi separată de aspectul de jertfă pentru că fie că renunţăm la un bun, fie că ne implicăm într-o acţiune care necesită timp şi dăruire. Dar jertfa nu poate fi lipsită nici de dragoste, pentru că dacă milostenia ar fi condiţionată de ceva, atunci nu ar mai fi milostenie, nu ar mai fi jertfă. Prin urmare, jertfa, milostenia se face din dragoste. În ceea ce priveşte continuitatea şi sustenabilitatea proiectului menţionăm că el se va desfăşura anual, atâta timp cât vor exista copii ale căror familii nu le pot oferi sprijinul material necesar. Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului vor fi postate pe site-ul şcolii. Acest proiect poate aduce un plus de imagine şcolii şi întregii comunităţi. Prin implicarea elevilor (membri ai Cenaclului literar ,,Aspiraţii”), părinţilor şi cadrelor didactice, prin dărnicia de care au dat dovadă au reuşit de fiecare dată să aducă zâmbetul pe feţele copiilor nevoiaşi. BUCURIA DE A DĂRUI - ediţia a-III-A -Din inimă pentru inimi…(Activitate desfăşurată la grădiniţă) 26
  27. 27. -Moş Crăciun la bibliotecă au fost premiaţi copiii care au realizat cele mai frumoase scrisori -,,Spiriduşii lui Moş Crăciun” 27
  28. 28. Cu emoţie am pornit la drum Bucuria de a fi ajutoarele moşului şi în acest an 28
  29. 29. Moş Crăciun la bibliotecă 29
  30. 30. PAGINA CITITORULUI AVENTURILE BARONULUI VON MUNCHHAUSEN Gottfried August Burger Personajul pe care-l îndrăgesc Nu pot spune că nu m-au încântat minciunile baronului Munchhausen, pe care îmi permit să-l consider unul dintre cele mai mincinoase personaje din literatură. Oare ce-l determina pe baron să mintă astfel? Capacitatea sa deosebită de a-şi imagina sau plăcerea de a-şi imagina? Baronul mărturiseşte că a fost ajutat de multe ori de noroc, dar nu recunoaşte niciodată neadevărul istorisirilor sale. Uneori însă povestitorul atinge şi anumite probleme sociale (fermierul hrăpăreţ, care păstra roadele până când le putea vinde mai scump) sau creează legende (sâmburii strugurilor de pe lună cad pe pământ sub formă de grindină). Amuzante şi uneori ridicole, istorisirile baronului Munchhause nu sunt decât nişte glume, destinate să aducă buna dispoziţie, după cum se poate înţelege din motoul cărţii: ,,o, oameni cu ifose aflaţi /Că înţelepţilor le place gluma”. Însă nu numai întâmplările povestite sunt extraordinare ci şi însuşirile protagonistului. Acesta are întotdeauna prezenţă de spirit şi e mereu neînfricat. Este generos(când îi oferă mantaua bătrânelului neputiincios) dar şi modest (refuză toate rangurile şi onorurile, ba chiar şi mâna ţarinei). Prin toate aceste calităţi de care dă dovadă putem afirma că baronul Munchhausen rămâne un personaj fermecător care vă invită alături de el, la o aventură în imaginar. ,,Gândiţi-vă numai, domnilor, în ce groaznică împrejurare mă aflam! În spate, leul; în faţă, crocodilul; la stânga, un torent repede; iar la dreapta, o prăpastie în care, după cum am aflat mai pe urmă, îşi făceau veacul cei mai veninoşi şerpi.” Prezentare realizată de Huţu Nicoleta, clasa a- VI-a C ,,PE URMELE LUCEAFĂRULUI...” - ACTIVITATE ÎN CADRUL PARTENERIATULUI ,,CARTEA - BALSAM PENTRU SUFLETUL CITITORULUI” Activitatea a avut ca temă dezvoltarea expresivităţii şi a simţului artistic prin abordarea creaţiei eminesciene. Pentru început s-au constituit grupele. Din teiul lui Eminescu elevii au extras bile ele pe care se aflau versuri dintr-o poezie cunoscută, ,,Sara peț deal”, pe care le-au ordonat pe strofe, fiecare strofă reprezentând câte o grupă. Apoi, lucrând în echipă, au căutat răspunsul la câte o ghicitoare referitoare la poeziile lui Eminescu: ,,Floare albastră”, ,,Somnoroase păsărele”, ,,Luceafărul”. 30
  31. 31. Activitatea a continuat cu un exerciţiu de imaginaţie, elevii fiind invita i să-şi imagineze o conversaţie între Ion Creangă şi Mihai Eminescu.ț Fiecare echipă a realizeat apoi o planşă cu imaginile primite. În final s-a organizat concursul ,,Cel mai bun recitator”, elevii recitând versurile lui Eminescu în limba română, franceză şi engleză. Bineînţeles că nu a lipsit nici recompensarea celei mai bune echipe cu diplome şi cărţi. Imagini surprinse de la concursul interjudeţean ,,NUMAI POETUL” desfăşurat la Fălticeni unde au participat membrii Cenaclului ,,ASPIRAŢII”-14 FEBRUARIE 2015 NE-AM DESCURCAT LA CONCURSUL DE CULTURĂ GENERALĂ 31
  32. 32. CONCURSUL DE RECITARE Ne-a reprezentat eleva Rancia Lorena NE-AM SUSŢINUT COLEGII 32
  33. 33. Moment poetic: ,,Floare albastră”, M.Eminescu 33
  34. 34. 34
  35. 35. Un omagiu adus POETULUI prin paşi de dans În final ne-am numărat printre câştigători: 35
  36. 36. Aveam în suflete o părticică din soarele de afară COLECTIVUL DE REDACŢIE REDACTORI: IOANA POPESCU RANCIA LORENA FLORIŞTEAN CRISTINA SÂNZIANA MOROŞAN OLAR RALUCA CONSULTANT TEHNOREDACTARE: PROF. FEDOROVICI MIHAI PROFESOR ÎNDRUMĂTOR ŞI COORDONATOR: PROF.TIMU MIHAELA CRISTINA 36
  37. 37. NR.7/2015 37

×