psychology

1. Între termeni cum ar fi valori, atitudini, norme, interes, idealuri sunt multe suprapuneri
semantice, iar în numeroase contexte lingvistice ei sunt echivalenţi (P. Ilut, 2004). De altfel în
psihologia socială şi chiar în sociologie, conceptul de valoare a fost în largă măsură diluat în
conceptele de norma şi atitudine. Este adevărat că acestea din urma par mai operaţionale, dar în
acest fel se pierde sau se neglijează un conţinut psihosocial specific şi relevant în explicaţia şi
predicţia mentalităţilor şi conduitelor individuale şi grupale. Cu atât mai mult nu poate fi ignorat
conceptul de valoare atunci când se doreşte cunoaşterea marilor colectivităţi umane (popoare,
grupuri etnice,clase sociale).
Valorii i-au fost date o varietate de definiţii şi interpretări, dar în disciplinele socio-
umane, accepţiunea cea mai frecventa este aceea de principii generale şi abstracte despre ceea ce
este important şi de preţuit în viata, despre cum trebuie oamenii să se comporte şi să aprecieze
(în termeni de bun/rău, drept/nedrept, urât/frumos etc.) situaţiile, evenimentele, persoanele
precum şi obiectele naturale şi sociale. Astfel de principii sunt bunătatea, adevărul, dreptatea,
frumuseţea, libertatea, cooperarea, competiţia, realizarea de sine. O atare definiţie are un caracter
orientativ, este importanta dezvăluirea analitica a notelor fundamentale ale conceptului valoare
şi surprinderea relaţiei cu alte concepte apropiate. Ne referim atât la valorile sociale (ca elemente
principale ale contextului sociocultural) cât şi la varianta lor interiorizata la nivel de
personalitate.
Notele fundamentale ale conceptului de valoare sunt : generalitate şi centralitate în
universul spiritual simbolic al societăţii şi în structura personalităţii umane, standarde, (criterii
evaluative) ale acţiunilor umane, vectori motivaţionali care determina şi orientează acţiunea,
accentuatul lor caracter conştient, deliberat în sensul de adeziune « la ceea ce este de dorit ».
P. Smith şi S. Schwartz (apud P. Ilut, 2004), doi remarcabili analişti actuali ai
problematicii valorilor, desprindcinci aspecte mai importante ale acestora:
1. Valorile sunt idei (credinţe), dar nu unele reci, ci infuzate de simţuri;
2. Ele se refera la scopuri dezirabile (de exemplu egalitatea) şi la moduri de conduite prin
care se promovează respectivele scopuri (corectitudine, ajutor);
3. Valorile transcend acţiuni şi situaţii specifice (supunerea, spre pildă se practică la
şcoală, la locul de muncă, în familie, cu prietenii sau cu străinii);
4. Valorile servesc drept standarde de selecţie şi evaluare a comportamentelor
persoanelor şi evenimentelor;
5. Ele se ordonează atât la nivel societal, cât şi individual, după importanţa uneia faţă de
alta, formând sisteme de valori.
Cele mai importante concepte cu care se intersectează conceptul de valoare, sunt :
atitudinea, norma, idealul, interesul, nevoia şi trăsăturile de personalitate.
Faţă de normele sociale, care sunt şi ele standarde ale conduitei, valorile sunt prescrieri
mai generale ale modului de comportament, fiind, în acelaşi timp, şi scopuri, stări ultime de atins
ale existentei noastre. Normele sociale ne spun cum să ne comportam în împrejurări date, fără a
constitui însă mobiluri ale organizări vieţii cu bătaie pe termen lung. R. Williams (apud P. Ilut,
2004) arăta că valorile sunt standarde ale dezirabilităţii, aproape independente de situaţiile
specifice. Aceeaşi valoare este punct de referinţă pentru mai multe norme particulare. Pe de alta
parte, normele sociale, chiar însuşite şi practicate de către individ, ii apar acestuia mult mai

2. exterioare şi impersonale, în timp ce valorile sunt resimţite mai intim ancorate în eu, conform lui
Rokeach (ibidem).
Nu e uşor de descifrat raportul dintre ideal şi valoare. Pentru Petre Andrei (ibidem),
idealul ar fi o valoare generala pe care individul o formulează sub în fluenta societăţii şi spre a
cărei realizare tinde din toate puterile, valoare ce devine criteriu de apreciere a tuturor celorlalte
valori. Sociologul roman se refera aici la idealuri înalt umaniste asumate de personalităţi de
excepţie şi care transgresează viata cotidiana. În mod obişnuit insa, idealurile de viata ni se
înfăţişează ca o ţesătură a năzuinţelor şi aspiraţiilor indivizilor cu estimarea posibilităţilor proprii
şi a tendinţelor dezvoltării sociale, ţesătură ce se brodează pe canavaua axiologică a persoanei în
cauză. Idealurile apar mai concrete ca valorile şi nu au funcţii de criterii în evaluarea acţiunilor
noastre sau ale altora.
M. Rokeach consemnează distincţia dintre valoare şi interes în următorii termeni : „Un
interes este doar una dintre manifestările valorii si, prin urmare, are doar câteva dintre atributele
acesteia. Un interes poate (…) ghida acţiuni (…), poate servi funcţiilor de adaptare, apărare,
cunoaştere şi actualizare a eului. Dar interesul (…) nu este clasificabil ca un mod ideal de
comportament sau stare ultimă a existentei. Ar fi dificil de argumentat că un interes este un
standard sau că are caracter de « trebuie »”.
Valorile nu pot fi identificate nici cu nevoile, propensiunile şi trebuinţele. Ele apar ca o
reprezentare şi distilare pe plan cognitiv a nevoilor si, la nivel individual, ca o sinteza a
trebuinţelor personale cu cele grupal-societale. Eul simte de multe ori tendinţa de a nega, de a nu
recunoaşte anumite propensiuni; valorile însă nu sunt niciodată negate de eu. Spre deosebire de
nevoi şi propensiuni, valorile sunt proprii omului. În acest sens Ludwig von Bertalanffy (ibidem)
notează că « …valorile sunt în parte verbalizări ori simbolizări ale datelor biologice şi acestea se
aplica la multe valori egotiste şi societale din comportament. Dar anumite valori transcend
universurile biologice; acestea reprezintă aşa-numitele valori superioare, ce sunt frecvent fără
utilitate biologica ».
Trăsăturile de personalitate, prin gradul lor de generalitate în structura personalităţii, se
aseamănă cu valorile. Dar, în vreme ce valorile sunt criterii ale dezirabilului, trăsăturile sunt
mai degrabă caracteristici instrumentale neutre axiologic ale personalităţii.
Caracteristicile introvertit, extravertit, vorbareţ, dominant sunt stiluri de comportament, şi nu
scopuri de urmărit.
În ceea ce priveşte raportul valoare-atitudine, dintr-o perspectiva preponderent
macrosocioculturală, valorile ne apar ca date obiective, supraindividuale, ca fapte sociale în
expresie durkheimiană. În acest fel putem vorbi îndreptăţit despre atitudinea faţă de valoare, aşa
cum vorbim despre atitudinea faţă de şcoală, faţă de părinţi, faţă de Biserica sau faţă de alte
componente ale mediului înconjurător. Astfel încât diferenţa noţională dintre valoare şi atitudine
este clara, prima reprezentând obiectul atitudinii, iar cea de-a doua reacţiile, poziţiile
indivizilor. Acesta este însă doar un nivel al relaţiei dintre valori şi atitudini. Dacă privim valorile
ca principii despre dezirabil interiorizate, încapsulate în structura personalităţii, atunci distanta
dintre subiectiv (reacţie atitudinală) şi exterior(valoare obiectiva) dispare, delimitarea atitudine /
valoare (interiorizată) devenind mai greu de realizat.
În versiunea lor de valori însuşite de indivizi, acestea se situează în aceeaşi zona a
latentului, a virtual-subiectivului ca şi atitudinea. Dar, chiar în aceasta postura, între valori şi

3. atitudini se pot stabili anumite distincţii. Înconcepţia lui M. Rokeach, diferenţele ar decurge în
primul rând din faptul că o atitudine se refera la un complex de convingeri faţă de un obiect sau
o situaţie specifică, pe când o valoare se refera la o singura convingere, însă una de mare
generalitate, transgresând situaţii şi obiecte particulare : valorile, ca principii fundamentale
despre moduri de comportament sau scopuri ultime ale existentei, sunt la nivelul individului de
ordinul zecilor, iar atitudinile – de ordinul sutelor sau chiar al miilor.
Valorile ocupa, apoi, un loc mai central în configuraţia personalităţii umane şi ghidează
deopotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile umane, intr-un anume sens, valorile se exprima în
atitudini. Atitudinile apar astfel ca fiind instrumentele, faţă de valori. Plasate mai în centrul
sistemului motivaţional, valorile determina şi asigura direct procesele de apărare şi manifestare a
eului, stima de sine. Conţinutul atitudinilor este legat de aceste mecanisme doar mijlocit. De
asemenea, atitudinile, nu sunt prin ele însele standarde (criterii) ale conduitelor noastre, în vreme
ce valorile au prin excelenţă această funcţie.
Prin analogie cu structura (factorială) ierarhica a personalităţii în general, am putea
considera că şi profilul axiologic al indivizilor are o asemenea forma: situate în centru şi
deasupra, valorile ca principii generale despre dezirabil se transcriu în norme şi atitudini, iar
atitudinile se specifica şi exprima în opinii. De remarcat că acest model are un corespondent la
nivel sociocultural : în fiecare societate şi cultura – şi cu deosebire în societăţile moderne şi
complexe – funcţionează un ethos, un nucleu axiologic fundamental(valori de baza), o
mentalitate(un sistem de norme, crezuri, atitudini), clădită pe acel nucleu, şi o opinie publica
(reacţii mai mult sau mai puţin consensuale la diferite evenimente, situaţii, personalităţi
marcante). Atât la nivel individual, cât şi la cel grupal sau macrosocial, se poate spune că gradul
de stabilitate(si, în consecinţă, de rezistenta la schimbare) este : valori, norme, atitudini şi opinii.
Acestea din urma sunt mult mai fluctuante şi versatile.
Modelul prezentat mai sus, ca, de altfel, şi delimitările conceptuale operate în legătură cu
valorile, atitudinile, normele şi alte noţiuni apropiate au însă un caracter cu totul general şi
aproximativ. La o analiza mai concreta şi la nivelul cercetărilor efective, distincţiile, relativ uşor
de făcut pe plan pur teoretic se estompează sau, oricum, devin problematice. Delimitările
conceptuale nu trebuie supralicitate şi artificializate, în fapt între conţinutul şi sfera diferiţilor
termeni discutaţi existând puternice interferente şi suprapuneri. Privite în contextele semantice în
care sunt inserate, conceptele de atitudine, valoare, nevoi şi altele sunt în înalt grad
interşanjabile. Între atitudini generalizate şi valori (interiorizate), diferenţele se dizolvă, mergând
până la identitate totală (Linton, apud P. Ilut, 2004). Tot aşa cum valorile pot fi considerate nevoi
spirituale sau trebuinţe superioare. Idealul personal, o data constituit, devine el însuşi valoare, iar
trăsăturile de personalitate pozitive s-au consacrat ca valori : harnic, prietenos. Suntem aici pe
teritoriul a ceea ce s-ar putea numi echivalenţe enunţiale (Ilut, 1984), adică expresii deosebite ce
vizează conţinuturi conceptuale identice, cum ar fi valori interiorizate, scara personală de
valori, orientare axiologică, sistem de valori.
Fără a subaprecia necesitatea clarificărilor conceptuale, e profitabil de recunoscut deci că
deosebirile dintre diferite expresii sunt mai mult de accent şi perspectiva : în ceea ce pentru
observatorul din exterior, de exemplu, apare ca trăsături, interese, nevoi, subiecţii umani în cauza
pot vedea valori, convingeri, scopuri de urmărit. Individul nu numai că absoarbe – filtrând
continuu – datele simbolice (ideaţionale) ale realităţii, ci le şi topeşte, converteşte şi sublimează

4. în delicata retorta a subiectivităţii umane în acord cu o serie de parametri ai personalităţii sale,
prin care, desigur, şi valorile prealabile pe care le deţine, dar şi felul în care îşi evaluează
propriile calităţi fizice, intelectuale şi emoţionale(P., Ilut, “Valori, atitudini şi comportamente
sociale”, 2004).