1. 1
CURS SELECTIV DE LOGICA JURIDICA - pt.FR
Paralimbajele - limbajul trupului, gesturilor(privirea,atitudinea,pozitia).Relatia dintre limbaj-gandire - in istoria
stiintei, intr o conceptie initiala s a considerat ca gandirea e echivalenta limbajului. Limbajul ar fi aspectul
gandirii ,in timp ce gandirea, latura interioara a limbajului. Ulterior s a considerat ca gandirea ar functiona
independent iar limbajul nu ar face decat sa exteriorizeze rezultatul rationamentelor. Mai apoi, intr o alta faza s
a ajuns la concluzia ca gandirea si limbajul nu pot fi echivalente, identice ci sunt entitati distincte, dar
interdependente. Lipsa de identitate dintre gandire si limbaj se resimte cel putin in 2 situatii: 1)cand avem o idee
relativ clara, in minte dar nu gasim cuvintele potrivite pt a o exprima. 2)cand ne autoimpunem un control
rational asupra a ceea ce vorbim.Cand acest control se pierde, vorbirea noastra, devine ilogica,irationala,si
neinteligibila. Este cazul situatiilor de neglijenta, in starile febrile,in stare de ebrietate,sau in situatiile de
restructurare patologica mentala.Si totusi cuvantul ca element central al limbajului are UN ROL
FUNDAMENTAL IN STRUCTURAREA GANDIRII. Pt copilul mic, cuvintele sunt doar simple sonoritati fara
sens. Asociate in mod repetat cu aceleasi obiecte,fiinte,fenome,relatii,persoane,cuvintele directioneaza atentia,
se fixeaza si inlesnesc treptat=treptat operatiile gandirii. Astfel incat fiecare cuvant devine un punct de fixare a
semnificatiilor.
Initial, semnificatiile cuvintelor, sunt legate de experienta individului= fiecare poate intelege in felul lui.
Treptat, semnificatiile sunt corectate si precizate tot mai mult de societate. Cu alte cuvinte, societatea si
experientele noastre in cadrul societatii, ne obliga la rationalizarea si socializarea gandirii. Pentru a deveni
rationali, logici in ganduri, exprimare,gesturi,atitudini, trebuie sa eliminam din semnificatia cuvintelor ceea ce
este prea personal sau prea afectiv, adica sa cizelam limbajul facandu-l impersonal, riguros, precis,
clar,rational,universal. Concomitent cu cizelarea limbajului se face datorita interdependentei si cizelarea
gandirii.
Functiile limbajului - O prima functie este aceea de Comunicare - a doua este cea Practica - se refera la
caapcitatea acestuia de a influenta semenii in sensul de a i determina la actiune sau de a i opri de la o actiune
deja pornita.Exista o varianta simpla a functiei practice cand se utilizeaza termeni ca :"vino", pleaca ,stai ,aseaza
te". Exista si varianta complexa a functiei practica - arta oratorica/retorica, cand se influenteaza mase mari de
oameni. Functia practica poate fi considerata si o functie reglatoare a conduite proprii sau a conduitei altora.
Cand ne reglam propria conduita. PERSUASIUNEA - CAPACITATEA DE A CONVINGE PE CINEVA DE
UN ANUMIT LUCRU SAU A I DESTRUCTURA O CONVINGERE SI A O INLOCUI CU ALTA. Aceasta e
influentata de cateva elemente: 1)de caracteristicile sursei persuasive. Respectiv credibiliatte, atractivitate sau
puterea ori dreptul de a recompensa sau sanctiona. 2)Persuasiunea mai e influentata si de caracteristicile
mesajului. sa fie logic, coerent, convingator. 3)caracteristicile receptorului,masura in care e dispus sa accepte,
masura in care e dispus sa accepte mesajul, masura in care e atent.De aceea e f important in cazul exercitarii
2. 2
persuasiunii si punerea in garda a receptorului, atentionarea cu privire la intentia cu privire la sursa persuasiunii.
A 3a functie a limbajului - functia ludica de joc. Copiii au tendinta de a inventa cuvinte sonore, retin
poezioare, dar si adultii sa joaca cu limbajul dezlegand rebusuri, facand bancuri, glume, catrene, cu precizarea
ca jocul limbajului a adultilor au o profunzime mai mare, o incarcatura logica.
A4a functie - afectiva - consta in faptul ca prin cuvinte se pot exprima stari emotionale - bucuria,
dispretul,panica,frica. Atat prin continutul celor spuse cat mai ales prin caracteristicile extralingvistice. A5a
functie - catartica - capacitatea limbajului de a elibera de tensiune. Functie terapeutica (de aici vine acesta
denumire) este vorba de faptul ca : povesti cuiva, a relata suferintele, temerile, echivaleaza cu o reducere a
tensiunii emotionale.Pt realizarea acestei functii se recurge la o serie de tactici cum sunt;
injuria,barfa,defaimarea,calomnia,demigrarea.
Functiile limbajului - cu privire la individ- functie de integrare(mediul social). Functia de dezvaluire - a
sinelui, a personalitatii in fata celorlalti. Functia valorizatoare - prin functia acesta, ne facem cunoscute
celorlalti punctele noastre forte.
In cadrul grupului - functia productiva - limbajul perminte cooperarea inter individuala in problemele din
sarcina grupului. Functia facilitatoare a coeziunii. Functia rezolutiva a problemelor grupului. Functia de
valorizare a grupului.
2 forme de limbaj - interior si exterior. Cel interior - este cel pe care se sprijina gandirea. Limbajul exterior este
de 3 feluri:oral in forma monologului si a dialogului ,limbajul trupului. Dialogul poate fi situativ sau contextual.
Situativ e atunci cand cei care participa la dialog au inform. comune despre sub. sau tema pusa in discutie astfel
incat pt a 3 persoana, dialogul are adesea sens partial.CONTEXTUAL- INTELESUL e deplin. Limbajul
trupului - prin limbajul corpului., mimica, ochi, gura, putem transmite mesaje.
Limbajul juridic - gandirea juridca e inseparabila de limbaj pt ca in ultima instanta insusi dreptul e o profesie a
cuvintelor. Prin intermediul cuvintelor sunt formulate, fixate, toate normele juridice. Totalitatea termenilor
utilizati in dom. dr constituie universul discursului juridic. Avantajul discursului juridic sau al limbajului jurudic
specializat consta in eliminarea ambiguitatilor pr care le presupune limbajul natural. In limbajul natural avem de
a face cu sinonime, omonime.
O particularitate a limbajului juridc o reprzinta. abundenta de reguli de maxime, de adagii, de argumente care
adesea sunt formulate in limba latina. Utilizarea maximelor si adagiilor in latina inlatura un risc major - acela de
a se altera sensul original, prin traducerea in orice limba folosita. MAXIMELE sunt in fond scurte definitii ale
unor principii. Adagiile sunt formule generale concise si usor de retinut care ofera o sugestie, in situatia in acre
avem de a face cu o lege obscura, insuficienta. Ex de adagii: idem est non esse et non probari - a nu proba o
fapta e acelasi lucru cu a nu exista acea fapta. orce afirmatie trebuie insotita de probe. Un alt exemplu: error
cummunis facit ius - eroarea comuna face drept. Nemo cen setul ignorare legem - nimeni nu poate invoca
3. 3
necunoasterea legii. Un alt adagio: Nulla poena sine lege - nici o pedeapsa fara lege, nulla regula sine
exceptione, malla gramatica non chalta - gramatica deficitara nu afecteaza validitatea unui act juridic.
REGULI DE INTERPRETARE A JURIDICITATII - lacuna juridica.Lacuna juridica (lacuna legii, lacuna
dr.) consta in lipsa intr un sistem de drept a unei norme care sa poata fi aplicata la un caz determinat. Tot lacuna
juridica exisa si in situati cand norma e incompleta si pe baza ei nu poate fi formulata nici o solutie. Existenta
lacunei juridice si modul lor de complinire constituie una dintre temele centrale ale logicii juridice. lacunele
juridice sunt in ultima instanta inerente oricarui sist. de drept pt. ca orice lege este in fapt o creatie umana, si ca
tot ce e uman poate fi incompleta, limitata, incerta sau o lege nu poate epuiza, acoperi, intr un simplu text
ansamblul relatiilor sociale care se pot crea intre oameni atat acelor prezente cat mai ales a celor viitoare. lacuna
nu este similara cu antinomia, daca lacuna consta in lipsa unei regelmentari unui sistem de drept privitoare la un
caz determinat. Antinomia este un conflict, incompatibilitate intre norme care se bat cap in cap. si consta la
dificultatea de a alege o solutie din 2 sau mai multe solutii contradictorii. Situatia de conflict a legilor numita de
unii autori si LACUNA LOGICA A DREPTULUI poate fi solutionata prin 2 metode: 1)in cazul unei diferente
ierarhice a normelor de ex: dif dintre o norma constitutionala si una ordinara se aplica legea situata pe o pozitie
superioara. Conform principiului "lex superior derogat lex inferiori". 2) in cazul unor legi plasate pe acelasi
nivel ierarhic se aplica ultima lege, conform principiului lex posterior derogat lex anteriori. Pt ca o antinomie sa
fie perfecta si sa genereze o lacuna logica a dreptului este necesar ca 2 norme sa fie promulgate in aceeasi zi, sa
se afle pe acelasi nivel ierarhic, iar contradictia sa priveasca aceeasi actiune, acelasi subiect si aceleasi
circumstante. In dreptul international privat exista numeroase cazuri de antinomii pt ca avem de a face nu cu 1
ci cu 2 sau mai multe sisteme juridice la care cele 2 norme sunt inaplicabile. Cand rezolvarea antinomiei nu e
posibila cu nici un chip, se creaza o lacuna in drept. Tipuri de antinomii in practica: - sitiuatia in care 2 norme
de drept trebuie aplicate la aceasi relatie juridica, dar ele sunt simultam inaplicabile. Ex: casatoria sau adoptia
unor persoane de nationaliatte diferita, cand legiuitorii celor 2 tari au prevazut solutii divergente la aceasta
situatie. O alta situatie: legea nationala contravine ordinii publice internationale. Alta cauza: cea in care e
imposibil sa aplicam simultan doua norme asa cum sunt ele enuntate ,formulate. In acest caz este vb de o
antinomie de interpretare care este rezolvabila recurgand la o alta tehnica de interpretare. In concluzie, de cele
mai multe ori acest gen de conflicte, pot fi rezolvate printr o tehnica de interpretare, cum ar fi apelul la
interpretarea extensiva, apelul la spiritul legii, apelul la spiritul epocii, sau apelul la intentiile legiutorului, dar
validitatea cestei rezolvari este relativa, adesea poate sta sub semnul intrebarii.
Regula ab-absurdum sau ab-absurdo-sensum. Aceasta regula este similara cu procedeul cunoscut in
matematica. sub denumirea de reducere la absurd. Si consta in stabilirea adevarului unei teze de demonstrat prin
infirmarea tezei sau ideii care o contrazice.
Aceasta regula AB absurdum presupune 2 operatii:
4. 4
- admiterea ca teza sau ideea si implicit teza contrara ar fi adevarate.
- dovedirea falsitatii tezei contrarii cu ajutorul inferentei bazate pe anumite argumente. In acest mod, din
falsitatea unei judecati, decurge in mod necesar adevarul tezei,solutiei,etc contrare.
Plecand de la 2 teze contradictorii, acest procedeu determina obtinerea din teza presupus adevarata a unor
consecinte false de unde prin rationament a contrario se ajunge la considerarea celeilalte teze ca fiind adevarata.
Regula ab-absurdum se foloseste de regula in cauze controversate si in mod deosebit, pt combaterea unor
argumente ce se invoca in sustinerea sau in sprijinul,tezei,etc contrare.
Pe langa regulile de interpretare extensiva, exista si niste argument care se pot utiliza in acelasi sens.Unul
dintre acesta este arg. PER A CONTRARIO(arg. a contrario sensum).
Acest arg. se bazeaza pe una din legile fundamentale ale logicii, legea tertului exclus, care spune indirect,
"dintre 2 notiuni care se leaga reciproc adica sunt contradictorii, numai una este adevarata, cealalta este falsa, a
3a posibilitate neexistand".
In conformiate cu acest principiu, ori de cate ori un text de lege prevede un anumit lucru, implicit el neaga
contrariul. Valoarea acestui argument per a contrario este totusi relativa intrucat nu intotdeauna tacerea legii
poate fi luata spre exemplu drept echivalenta cu o solutie contrara celei prevazute expres de lege.
Arg. per a contrario impune cel putin 2 reguli indeosebi in materia probatoriului, care insa functioneaza doar
atunci cand aprecierea valorii unei probe este aceeasi pt. toti participantii la proces.
Aceste reguli sunt:
- un mijloc de proba nu poate dovedi ca un eveniment a avut loc si in acelasi timp ca el nu a avut loc.
- un arg. probatoriu nu poate sa dovedeasca si in acelasi timp sa nu dovedeasca acelasi lucru despre acelasi fapt
prin intermediul aceluias mijloc de proba.
Aceeptarea unui arg. probatoriu sau a unui mijloc de proba exclude acceptarea mijlocului de proba opus. Adica,
un justitiabil nu va putea avansa intr o situatie data un arg. de proba oarecare si cu acelasi prilej si opusul sau.
Un alt arg utilizat in interpretarea extensiva e argumentarii ratiunii superioare(ratiunii mai puternice sau arg a
fortiori ratione). Acest arg. extinde aplicarea unei norme la un caz neprevazut de norma in sit. in care motivele
avute in vedere la stabilirea acestei norme, se regasesc cu mai multa tarie in respectivul caz. De ex: daca intr un
parc public este interzis a se calca pe iarba cu atat mai mult este interzis a se parca autoturisme, a se sapa gropi a
se rupe flori a se taia arbori,etc.
Chiar daca aceste cazuri enumerate nu sunt expres prev de lege, ele se pot incrimina prin extinderea normei care
interzice calcarea ierbii.
In acest mecanism consta practic argumentul a fortiori ratione, el implicand compararea a 2 situatii de tarii
diferite si extinderea prevederilor de la situatia mai slaba la cea mai tare.
5. 5
In acelasi sens daca instanta este dispusa sa accepte declaratia unui martor oarecare, cu atat mai mult ea tre sa
accepte declaratia expertului deoarece , aceasta e mai puternica.
Criterii logice de utilizare a reg. de interpretare a legilor.
- Cel conform caruia norma juridica trebuie interpretata in sensul in care sa se aplice si nu in sensul inlaturarii
aplicarii ei. In fond normele juridice sunt create pentru a fi aplicate, altfel ele nu isi mai au rostul.
- Acolo unde legea nu distinge nici noi, nu trebuie sa distingem. Acest criteriu, se refera la faptul ca interpretul
unui text de lege, text conceput in termeni generali NU ARE voie sa-i restranga aplicatia si nici sa creeze vreun
fel de distinctii in cadrul normei pt. a solutiona diferentiat sau preferential unele situatii.
- Exceptiile sunt de stricta interpretare. Conform acestui criteriu, textele de exceptie trebuie sa si gaseasca
aplicare exclusiv la situatiile la care se refera neputand fi extinse si la alte impoteze sau cazuri. Un caz particular
al acestei reguli in constituie interpretarea legii speciale in rap. cu legea generala.
In acest caz legea speciala constituie exceptia iar legea generala, regula.
Cel mai adesea raportul lege-generala, lege-speciala se instituie intre 2 acte de aceeasi valoare juridica, in cadrul
aceluiasi act normativ intre normele de principiu si normele de exceptie.
Rezolvarea problemei raportului dintre legea generala si legea speciala se face conform urm. reguli:
- legea speciala deroga(se abate)de la cea generala
- legea generala nu deorga de la cea speciala.
Trebuie avut in vedere ca termenii de general si special in acest context sunt relativi. In sensul ca raportul
general special se realizaeaza prin comparatie ca operatie logica, adica o dispozitie poate fi considerata speciala
in raport cu o alta dispozitie cu o aplicare mai larga dar in acelasi timp, ea poate fi si o norma generala fata de o
dispozitie cu o sfera de aplicatie mai restransa.
CONSTRUCTIILE JURIDICE
Avem in vedere 3 concepte: acela de construct juridic, de prezumtie si de fictiune.
Constructia juridica este un procedeu logic, complex, care are drept scop sa ofere solutiilor legale o configurare
consistenta sintetica, logica.
Constructiile apar ca niste idei generale in drept in masura sa-si exprime si sa-si explice propria logica
interioara.
Intrucat acestea se prod. in planul mental, in planul ideilor, conceptelor, denumirea lor corecta este aceea de
constructe.
De ex.: conceptele de stat, patrimoniu, dr. subectiv,etc. sunt constructe.
6. 6
In situatia in care se refera la realtii sociale concrete cu care au legatura, constructele juridice se transforma
adesea in institutii juridice. Functia acestora fiind aceea de a induce un element de coerenta logica in complexul,
ansamblul de reglementari juridice. De ex: in cazul institutiei transmisiunii succesorale, constructul juridic care
leaga intre ele diferitele elemente ale acestei institutii, il constituie ideea potrivit careia, eredele(mostenitorul)
chemat la succesiune continua persoana defunctului.
Constructul uzeaza de procedeul artificial al fictiunii spre a oferi un principiu explicativ pt variatele reguli care
se pot grupa in jurul acestui principiu, ci conduce implicit la realizarea scopurilor urmarite de legiuitor.
CELE MAI UTILIZATE procedee de realizare a constructelor juridice sunt prezumtiile si fictiunile. In esenta,
prezumtia consta in transformarea unei probabilitati intr-o certitudine.
Prezumtia e un artificiu si in nici un caz, o fortare sau o deformare a realitatii ci are un rol atat economic cat si
de stabilitate juridica.
De cele mai multe ori probabilitatea pe care se bazeaza prezumtia este stabilita fie pe baze stintifice, fie pe
evidente faptuale.De aici rezultand si deosebirea dintre procedeul prezumtiei si cel al fictiunii.
In cazul prezumtiei se tinde la o justa reflectare a realitatii pe cand in cazul fictiunilor avem de aface cu o
deformare voita , constienta a faptelor reale in scopul atingerii unor obiective de politica legislativa.
Fundamentarea adevarului juridic - in general fundamentarea sau intemeierea este o operatiune logica prin
care se indica temeiul, baza afirmatiilor facute. Temeiul este o judecata, in sensul ei logic sau un sir de judecati
din care se poate deriva o noua judecata/asertiune. In doemniul juridic, cele mai importante forme ale
fundamentarii sunt demonstratia si argumentarea.
Delimitatrea intre cele 2 forme de fundamentare se face dupa criteriul valorii cognitive a premizelor, astfel
demonstratia se carcterizeaza prin premize certe care se impun datorita vizibilitatilor, evidentelor intuitive, in
timp ce argumentarea se deruleaza pe opinii, pareri care pot fi in anumite circumstante, doar premise probabile
dar care sunt acceptate de toata lumea.
Daca demonstratia tine doar de logica formala fiind alcatuita din lanturi de silogisme, rationamente,
argumentarea recurge in principal la logica informala si la retorica.
Daca demonstratia poate fi corecta/incorecta, argumentarea poate fi convingatoare ori din potriva, slaba mai
putin convingatoare.
Demonstratia se utilizeaza atunci cand textul de lege in care se incadreaza faptele este cunoscut, argumentatia
este folosita in cazu lacunei, obscuritatii legii, din aceasta cauza in argumentatie, punctul de plecare trebuie sa
fie admis de auditoriul care urmeaza a fi convins.
Demonstratia si argumentarea pot fi folosite pentru a proba un adevar faptil.
Avem de a face cu o demonstratie cand judecatorul aduce drept proba o pata de sange care poate fi atribuita
acuzatului cu ajutorul anaizei ADN. Dupa cum, avem de a face cu o argumentare atunci cand acelasi procuror
7. 7
arata ca acuzatul s-a aflat in apropierea locului in care a fost gasita victima omorului. Sau ca ameninat-o pe
aceasta de mai multe ori cu moartea iar hainele cu care acuzatul a fost imbracat in ziua respectiva si care ar fi
putut fi patate cu sange au disparut.
Posibilele argumente irelevante in fundamentarea adevarului juridic: Argumentul la persoana -cand se face
referire la calitatile personale ale inculpatului :intergitate, respectabilitate, mediu de provenienta relevat.
Argumentul prin care se face referire la pozitia oficiala a persoanei, la competenta sa la statutul sau social.
Argumentul prin apelul la opinia poporului. --------prin apelul la mila.
Argumentul prin apelul la modestie. Se face apel la ideea de modestie a unui acuzator in raport cu o persoana cu
o functie publica.
Argumentul prin apelul la ignoranta prin care se incearca acreditarea ideii prin acre o afirmatie, acuzatie prin
care apartine unui om simplu este falsa din capul locului si nedemna de a fi luata in considerare, ca apartine
unui ignorant.
Argumentul prin flatarea validitatii care consta in incercarea de a obtine adeziunea interlocutorului,
sprijinul/intelegerea unui martor advers, buna vointa judecatorului prin flatarea acestuia din urma.
Argumentul bastonului.
TEORIA SI LOGICA INTREBARILOR
Intrebarile numite si propozitii interogative detin un loc special si au o inportanta speciala atat in activitatea
stiintifica propriu zisa cat si in preocuparile noastre practice de zi cu zi. Studiul si analiza intrebarilor reprezinta
continutul unei discipline speciale numita logica interogativa sau logica intrebarilor.
Se mai numeste si logica erotetica, erotema in greaca inseamna intrebare.
Intre aplicatiile logicii interogative intalnim deopotriva sisteme de intrebari cu particularitati si caracteristici
speciale cum sunt de ex. instrumentele folosite in cercetarile psiho-sociale => interviul, ancheta soc, sondajele
de opinie, dar intalnim si sisteme de intrebari necesare juristilor in diferitele etape esentiale ale activitatii lor.
Interogatoriul, ancheta sau detectia comportamentului simulat.
Pentru justa solutionare a caz. cu care se confrunta, investigatorul si mai apoi magistratul au nevoie de anumite
informatii pe care nu le pot obtine decat prin intermediul intrebarilor. Intr o prima faza , aceste informatii vor
viza faptele persoanelor implicate intr o anume cauza, ce s-a petrecut, unde cum, cand, din ce motive, in ce
scop, in ce conditii. Pentru ca raspunsurile la astfel de intrebari sa poate fi valorificate ca probe pro sau contra
anumitor ipoteze legate de fapta, investigatorul, anchetatorul, magistratul trebuie sa respecte o serie de exigente
privind felul in care intrebarile se formuleaza si se adreseaza.
Analiza logica a intrebarilor. O intrebare autentica poate fi recunoscuta dupa anumite caracteristici. In
limbajul oral, dupa intonatie, sau dupa contextul iin care e formulat, in limbajul scris intrebarea e recunoscuta
8. 8
dupa “?”. De regula, o intrebare nu exprima o informatie ci o solicita. Exceptie fac poate intrebarile retorice
care sunt utilizate ca mijloace de convingere si care mascheaza un continut informational.
Intrebarea este aparenta, in fapt este vorba de o informatie mascata, potrivit careia orice incalcare a legii se
sanctioneaza.
Intrebarile autentice; CELE CARE SUNT LIPSITE DE continut informational sunt, in consecinta utilizate in
situatia in care avem nevoie de anumite informatii despre ceva necunoscut, incert si care trebuie descoperit.
Intrebarile au prin natura lor, constructia lor un caracter imperativ. Ele seamana cu un ordin, o cerinta ferma.
Daca cel care adreseaza intrebarea se poate numi investigator, anchetator, cercetator stiintific,etc cel caruia i se
adreseaza poarta numele de respondent si poate fi: un cetatean, un elev, martor la un fapt, un banuit, suspect, un
inculpat.
Raspunsul la o intrebare este ceea ce se cheama raspuns cognitiv si poate fi adevarat, fals, sau problematic. O
intrebare in general e constituita din 2 parti:
- o particula interogativa, ex cine ce cand, unde ce pt ce, etc.
- "datul" intrebarii, este partea din raspunsul asteptat care apare si in constructia intrebarii si in schema de
raspuns a respondentului.
Datul intrebarii, o substituire , dupa cum urmeaza: cine e inlocuit cu un nume de persoana, cand inlocuim cu o
ora si data, ce este inlocuit cu descrierea faptei, de ce inlocuim cu prezentarea motivelor, in ce scop, inlocuim
cu descreierea obiectivului.
Se mai poate observa ca raspunsurile asteptate sunt prefigurate prin insasi constructia intrebarilor.Intrebarea
sugereaza la ce anume trebuie sa se refera raspunsul si cum ar trebui sa fie formulat.Din acest motiv se
considera ca intrebarile in general, au o functie directional sugeratoare. Dincolo de faptul ca ele reprezinta un
factor stimulativ, catalizator pentru reactiile respondentului.
Tipurile de intrebari - diversitatea larga a intrebarilor pe de o parte iar pe de alta parte necesitatea necesitatii
adecvate acestora, impune un minim efort de clasificare a lor. Orice intrebare implica o solicitare si atunci un
prim criteru de clasificare a intrebarilor il constituie tipul de solicitare pe care il introduc intrebarile in sine. Din
acest pct de vedere, avem 2 tipuri de intrebari: decizionale si completive(cunoscand la randul lor 2 forme -
intrebari deschise si inchise). Prin intrebarile decizionale se solicita respondentului sa aleaga un raspuns din 2
sau mai multe care ii sunt oferite prin insasi constructia intrebarii si care cel mai adesea sunt exclusive unul fata
de altul.
ex: persoana in cauza purta o haina,geaca sau un tricou? Respondentul are practic 3 variante de raspuns
exclusive: purta o haina, purta o geaca sau purta un tricou. La aceste 3 variante posibile in practica se poate
adauga o a4-a sau o a5a varianta: persoana in cauza purta o camasa sau o bluza saau o a5a varianta, persoana nu
purta nimic.
9. 9
O astfel de intrebare decizionala poate avea si o forma mai simpla si cea mai simpla forma a intrebarii
decizionale, persoana in cauza era imbracata cu ceva sau nu purta nimic? In acest caz nu exista decat 2 variante
posibile de raspuns: da era imbracata cu... sau nu nu era imbracata cu nimic. In aceeasi ordine de idei, intrebarea
poate fi una decizionala plurala: de ex: cu ce era imbracata persoana respectiva: o camasa, o bluza, un tricou, un
maieu, helanca sau nu purta nimic.?
Intrucat raspunsul la o astfel de intrebare nu poate fi decat singular sau unic de ex: purta o bluza, camasa, ori
varianta nu purta nimic. Intrebarea este de tipul decizionala plurala exclusiva.
Daca la variantele ENUMERATE am adauga si articolele: palton, haina, geaca , sacou pluover, intrebarea ar
deveni de un alt tip: intrebare decizionala plurala neexclusiva: purta o bluza si un pulover, nu purta nimic,etc.
Intrebarile completive: se solicita informatii care permit completarea unor lacune de cunoastere referitoare la o
anumita situatie , intamplare, fenomen, persoana, etc.
Lacuna a carei completare se urmareste de catre cel ce intreaba, este sugerata oarecum de insasi configurarea
intrebarii care se pune respondentului. Ex: ce poti sa mi spui despre... sau ce parere aveti despre.... sau ce stiti
despre...ce s-a intamplat in data de..sau la Pavilionul expozitional...
Intrebarile completive pot fi si deschise .In aceste intrebari nu se sugereaza un raspuns sau o chema posibila de
raspuns. Nu este foarte clar pentru respondent ce se vrea de la el, ce i se cere sau cum ar trebui sa raspunda si
prin urmare, el are dificultati in formularea unor raspunsuri, clare precise, satisfacatoare.
Intrebarile completive inchise contin sau macar sugereaza posibilitatile de raspuns, acestea seamana cu
intrebarile decizionale, simple sau plurale exclusive sau neexclusive la care respondentul trebuie sa opteze pt.
varinatele care le considera adevarate.
Un alt criteriu de clasificare al intrebarilor => particula interogativa utilizata in constructia intrebarilor: ce cine,
unde cand cum din ce scop/motiv??? acestea sunt particule interogative dupa care evidentiem intrebari
referitoare la evenimente, persoane, tip, locuri, moduri, scopuri, motivatii,etc.
Datul intrebarii: avem intrebari factuale si normative. Prin intrebarile factuale, se solicita informatii
concrete:unde este, cine a ...?? Prin intrebarile normative se solicita anumite "instructiuni" care trebuie urmate
pt. a solutiona o problema.
Dupa domeniu, sunt intrebari cu domeniul vid: intrebari aberante, inconsistente, fanteziste la care nu se poate
raspunde, nu e necesar sa se raspunda, sau e inutil sa se raspunda.
Si intrebari cu domeniul concret, se pot referi la orice domeniu din realiatate.
Un al 5lea criteriu il reprezinta contextul in care intrebarile sunt formulate: intrebari proprii contextului stiintific
si intrebari proprii contextului didactic.
Intrebarile prorpii contextului stiintific, se utilizeaza in situatia lacunelor de informare, de cunoastere, fie ea
institutionala.
10. 10
Intrebarile didactice sunt specifice activitatile didactice. Intrebarile profesorilor: ex: intrebari test, intrebari
ajutatoare, intrebari pregatitoare si intrebari incuietoare, intrebari capcana sau intrebari indirecte.
Aceste intrebari pot fi completive, decizioanle si pot fi organizate in forma unor teste grila, extemporale, lucrari
de control, teze, lucrari scrise sau clasica ascultare orala la clasa.
Tipuri de intrebari in domeniul juridic. Aceste intrebari din domeniul juridic se inscriu intr o paleta larga.
Situatiile din cadrul activitatii juridice, care impun folosirea intrebarilor sunt: anchetele, interogatoriile,
audierile si bio-detectia judiciara, iar persoanele competente sa formuleze asemenea intrebari sunt: anchetatorul,
procurorul, politistul,avocatul, judecatorul sau specialistul in bio-detectie.
Cea mai generala clasificare a intrebarilor din dom. dr. cuprinde intrebari prealabile si intrebari privid faptele.
Intrebarile preabalie se pot adresa suspectului invinuitului, inculpatului si martorilor si se refera pe de o parte la
date persoanle(nume, varsta,,etcc) pe de alta parte la fondul cauzei.
Intrebarile privind faptele trebuie abordate, analizate in raport cu o serie de elemente si anume: pozitia
respondentului in respectivul context juridic, apoi in functie de starea psihica a respondentului, apoi in raport cu
nivelul cultural al respondentului.
In raport cu pozitia celui care formuleaza si adreseaza formularile, intr un fel ne ilumineaza anchetatorul,
pshihologul, judecatorul,procurorul,etc apoi ele trebuie analizate si in contextul anchetei in curs si in raport cu
scopul urmarit prin respectivele intrebari.
Alte intrebari utilizate in activitatea juridica sunt intrebarile de sprijin, de completare, de precizare, de control,
de detaliu, sau intrebari ajutatoare, neutre si intebari critice.
Exigente in formularea si adresarea intrebarilor specifice dreptului.
exigente in formularea si adresarea intrebarilor
1. intrebarile sa fie concise, clare, precise.
2. intrebarile sa fie accesibile respondentului, adaptate capacitatilor mentale ale acestuia
3. intrebarile indeosebi in modul de adresare nu trebuie sa implice elemente de intimidare.
4. intrebarile trebuie sa fie neutre, sub aspectul sugerarii sau inducerii unor varinate de raspuns
5. intrebarile trebuir sa fie neutre si sub aspectul incarcaturii emotionale care a putea fi transferata de la cel care
intreaba la respondent.
6. intrebarile nu trebuie sa sugereze respondentului in mod explicit sau implicit ideea unor promisiuni care nu
pot fi respectate.
Analiza logica a raspunsurilor -
1 raspunsuri adevarate si false.
2. raspunsuri adecvate sau inadecvate.
3. raspunsuri complete sau incomplete/partiale
11. 11
4. directe, explicite sau raspunsuri indirecte/implicite
5. raspunsuri consistente sau inconsistente
6. raspunsuri simple/monosilabice sau supraincarcate.
7. raspunsuri aberante.
Pentru examen:
Limbajul uman si functiile sale, - limbajul juridic,- lacuna juridica,- tipuri de lacune,- reguli de interpretate
logica a legilor,- interpretare extensiva a legilor,- criterii logice de utilizare a regulilor de interpretare a legilor-
constructii;e juridice, -fundamentarea adevarului juridic,- teoria si logica intrebarilor, - analiza logica a
intrebarilor,- tipuri de intrebari in drept,-exigente in formularea si adresarea intrebarilor.
