Anuarul arhivelor muresene 2012
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Like this? Share it with your network

Share

Anuarul arhivelor muresene 2012

on

  • 4,802 views

 

Statistics

Views

Total Views
4,802
Views on SlideShare
4,645
Embed Views
157

Actions

Likes
0
Downloads
8
Comments
0

5 Embeds 157

http://instruireonline.blogspot.com 77
http://instruireonline.blogspot.ro 66
http://www.instruireonline.blogspot.ru 6
http://www.instruireonline.blogspot.ro 4
http://instruireonline.blogspot.ru 4

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

CC Attribution-ShareAlike LicenseCC Attribution-ShareAlike License

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Anuarul arhivelor muresene 2012 Document Transcript

  • 1. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ARHIVELE NAŢIONALE JUDEŢUL MUREŞASOCIAŢIA ARHIVIŞTILOR „DAVID PRODAN” FILIALA TÎRGU – MUREŞ ANUARUL ARHIVELOR MUREŞENE Serie Nouă Nr. I (V) Tîrgu – Mureş 2012 1
  • 2. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ANUAR EDITAT DE ARHIVELE NAŢIONALE JUDEŢUL MUREŞ ŞI ASOCIAŢIA ARHIVIŞTILOR „DAVID PRODAN” FILIALA TÎRGU – MUREŞ COLEGIUL DE REDACŢIE Prof. Dr. LIVIU BOAR – redactor şef Dr. BEATRICE MILANDOLINA DOBOZI RAMONA CARMEN PĂCURAR Drd. LÁSZLÓ MÁRTON Dr. PETER MOLDOVAN CONSILIUL ŞTIINŢIFIC (În ordine alfabetică)ANGHELESCU HERMINA GEORGETA BENEDICTA, Associate Professor (tenured), Wayne State University, School of Library and Information Science U.S.A.BERENY MARIA, Doctor în istorie, Director, Institutul de Cercetări din Gyula al Românilor din UngariaBOCŞAN NICOLAE, Prof. Univ. Dr. Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj NapocaBOLOVAN IOAN, Prof. Univ. Dr. Prorector, Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj -NapocaDOBRINCU DORIN, Doctor în istorie, cercetător, Institutul de Istorie” A.D. Xenopol, IaşiDRĂGAN IOAN, Doctor în istorie, Directorul Arhivelor Naţionale ale României, BucureştiEDROIU NICOLAE, Prof. Univ. Dr. Membru al Academiei Române, director, Institutul de Istorie şi Arheologie „G. Bariţ” din Cluj NapocaFENEŞAN COSTIN, Doctor în istorie, medievistFLOREA PAVEL-MIRCEA, Prof. Univ. Dr. Facultatea de Arhivistică, BucureştiGRAF RUDOLF, Prof. Univ. Dr. Prorector Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj NapocaNAGY MIHÁI ZOLTÁN, Doctor în istoriePÁL – ANTAL SÁNDOR, Doctor în istorie, arhivist, membru extern al Academiei Maghiare din BudapestaPLATON FLORIN ALEXANDRU, Prof. Univ. Dr. Universitatea „Al. I. Cuza” IaşiPOP IOAN AUREL, Prof. Univ. Dr. Rectorul Universităţii „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Membru al Academiei RomâneSIGMIREAN CORNEL, Prof. Univ. Dr. Preşedintele Senatului Universităţii „Petru Maior” din Tîrgu Mureş, directorul Institutului de Cercetări Socio - Umane „Gheorghe Şincai” al Academiei, Tîrgu - Mureş Corectura: Liviu Boar, Tehnoredactare: Achim Firuţa, Liviu Boar Coperta şi grafica: Liviu L. Boar jr. ISSN 1583 – 1337 Copyrigt © Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Mureş Adresa pentru corespondenţă: mures.an@mai.gov.ro Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor revine în exclusivitate autorilor 2
  • 3. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă CUPRINS / CONTENU / INHALT / CONTENTSLIVIU BOAR Un nou început………………………………………………………………….…7 A New Beging……………………………………………………………………..8 Ein neuer Anfang………………………………………………...............................9 Un nouveau débu............…………………………………………………………11 Egy új kezdet……………………………………………………………………..12 ARHIVISTICĂNICOLETA LUIZA ILIE Psihologia iniţierii şi desfăşurării controlului la creatorii şi deţinătorii de documente………………………………………………………………….........17 The psychology of the initiation and the development of the control at the creators and holders ofdocumentsBERNÁD RITA Arhondologia. Sursele cercetării arhondologice în arhivele romano-catolice din Transilvania…………………………………………………………………........45 The Archontology. Research Sources int the Roman-Catholic Archives of TransylvaniaCONSTANTIN CHERAMIDOGLU Arhivele şi comunităţile locale……………………………………………….......54 Archives and Local CommunitiesCORNEL ŢUCĂIULIAN-STELIAN BOŢOGHINĂ Cercul de Recrutare Mureş (1919-1940) şi Cercul Teritorial Mureş (1944-1950). Werbekreises (Zeitraum 1919-1940), Territorialwerbekreises (Zeitraum 1944-1950) Mureş................................................................................62LAURENŢIU OVIDIU ROŞU Fondul personal scriitor Petru Vintilă - structură şi valoare documentară………69 Le fond personnel de l’ écrivain Petru Vintila - structure et valeur documentaireLIVIU BOAR Aspects of the relations between the archives of Romania and Hungary after 1989……..................................................................................................….80 Aspecte privind relaţiile dintre arhivele româneşti şi maghiare după 1989 3
  • 4. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ISTORIEIOAN LĂCĂTUŞUVASILE STANCU Documente din Arhivele Naţionale Covasna referitoare la momente din istoria actualului judeţ Mureş (1526-1906)………………………………………...……93 Documents from the National Archives of Covasna regarding moments from the history of the Mures County (1525 – 1906)IOAN EUGEN MAN Casa Pálffy – cel mai vechi monument în stil baroc din Tîrgu – Mureş……………………......................................................................109 Pálffy House – The oldest Baroque monument in Tîrgu-MureşPÁL – ANTAL SÁNDOR Scaunele secuieşti - Istoricul instituţiei scăunale ……………………………….124 The Szekler system of SeatsMIHAI GEORGIŢĂ Un text polemic anticalvin anterior „Răspunsului” redactat de mitropolitul Varlaam..............................................................................................145 A polemic anti-calvin text prior to the „Response” written by metropolitan VarlaamBOGDAN DUMITRU ALECA Aspecte referitoare la asigurarea ordinii şi liniştii publice în oraşul Râmnic în perioada regulamentară .......................................................................................153 Des aspects  relatives à l `assurance de l’ordre public et de la sécurité dans la ville de  Râmnic pendant la période  règlementaireFLORIN BENGEAN The charitable and social asistance preocupation with the activity of the Romanian Orthodox Church from Transylvania XIX th century…………………………165 Preocupări filantropice şi de asistenţă socială în activitatea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania în secolul al XIX-leaCLAUDIA SEPTIMIA SABĂU Atitudinea faţă de copii în satele năsăudene foste grănicereşti în a II-a jumătate a secolului al XIX-lea……………………………………………………………175 L’attitude envers les enfants dans les anciens villages de frontière de Năsăud dans la 2ème moitiè du 19ème siècleNICOLAE TEŞCULĂ Biserica ortodoxă din Saschiz în secolul al XIX-lea……………………………192 Die ortodoxiche Kirche aus Kesid im 19. Jh.FLORIN BENGEAN Activităţi caritabile ale preoţimii din Protopopiatul ortodox român Reghin în timpul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi primii ani ai secolului 4
  • 5. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă al XX-lea…………..............................................................................................198 Charitable activities of the priests of the Romanian Orthodox Archpriestship Reghin during the second half of the XIX century and the early years of the XX centuryTUDOR RĂŢOI Împrumutul maghiar din anul 1895 „zis al Porţilor de Fier” şi problema rambursării lui după 1920………………………………………………............219 The Hungarian loan for „the Iron Gates” from 1895 and its payment after 1920IONELA NIŢUDAN-OVIDIU PINTILIE Istoricul societăţilor petroliere „ALPHA”, „COLOMBIA” şi „AQILA” între 1904-1930………………………………………………………………………229 The history of the oil companies “Alpha”, “Columbia” and “Aquila” between 1904-1930PETER MOLDOVAN Daten betreffend die Regelung des Regimes des Eigentums der deutschen Bevölkerung in Rumänien in der Zeitspanne 1944-1948................................249 Date privind reglementarea regimului proprietăţii populaţiei germane din România în anii 1944-1948ADRIAN ONOFREIU Factori politici şi instituţionali în judeţul Bistriţa-Năsăud în perioada 1989-1992. Paradigme ale schimbării……………………...................…………………..…265 Political and institutional factors in Bistriţa Năsăud County during 1989-1992. Paradigms of change DOCUMENTELAURENŢIU OVIDIU ROŞU Pavel Jumanca – amintiri din cătănie……………………………………….….277 Pavel Jumanca – souvenirs de l’armèeAURELIA DIACONESCU Iustin Handrea „omul faptei bune” în documentele de arhivă (I)……………....295 Iustin Handrea the “good need” man in the archive documents (ILÁSZLÓ MÁRTON Un document inedit privind evenimentele din toamna anului 1944 din Tîrgu – Mureş …. ................................................................................................318An unpublished document about events from the autumn of year 1944 in Tîrgu-Mureş 5
  • 6. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ARHIVIŞTI ARDELENICORNELIA VLAŞIN IULIU MOISIL (1859 - 1947)…………………………………………...……339VIOREL VÂNĂTORU IOAN FRĂŢILĂ (1932-1996)…………………………………………...……345ALEXIU TATU NICOLAE NISTOR ( 1932-2007)....................................................................349LIVIU BOAR AUREL MARC (1941-1997)………………………………………………......358IOAN LĂCĂTUŞU DAN V. BAICU (1944-2006)…………………………………………….……366KLARA GUSHET SABĂU V. IOAN (1930-2005)………………………………….………374 VASILE CĂPÂLNEAN (1934 –2005)…………………………………….......376 SCHREK VASILE (1935 – 1993)………………………………..………380RECENZII ....................................................................................................................... 383AUTORII, LES AUTEURS, DIE VERFASSER, THEAUTHORS………………………....................................................................................405ANEXE, ANNEXES, BEILAGEN,ANNEXES………………………………………………................................................408 6
  • 7. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă UN NOU ÎNCEPUT În urmă cu un deceniu, în anul de graţie 2002, apărea în peisajul publicisticmureşean o nouă revistă de specialitate editată de către Arhivele Naţionale DirecţiaJudeţeană Mureş cu titlul Anuarul Arhivelor Mureşene. Vedea lumina tiparului prima publicaţie de specialitate a arhiviştilormureşeni şi printre primele şi puţinele publicaţii de acest gen din acea perioadă,editată de către o structură judeţeană a Arhivelor Naţionale. Iată ce scriam în editorialul intitulat LA ÎNCEPUT DE DRUM: Suntemconştienţi de greaua misiune pe care ne-am asumat-o dar avem ferma convingerecă în ciuda greutăţilor materiale, pe care le traversează instituţia noastră, vomreuşi să publicăm ritmic acest anuar, care să fie o oglindă a activităţii arhivisticeromâneşti. Anuarul este rezultatul îmbinării entuziasmului tinerei generaţii dearhivişti de după 1989, mulţi formaţi la Facultatea de Arhivistică din Bucureşti,înfiinţată în anul 1992, cu experienţa şi maturitatea arhiviştilor care şi-au începutactivitatea cu mulţi ani în urmă, punând bazele acestei instituţii menite să păstrezememoria scrisă a neamului românesc, pe baza căreia trebuie rescrisă adevărataistorie „sine ira et studio” eliberată de patimi de orice fel. Am reuşit să publicăm doar 5 volume din anuar în perioada 2002-2005. În ciuda optimismului cu care am demarat acest proiect, greutăţile materialene-au învins iar apariţia publicaţiei a fost din păcate suspendată. Iată că după zece ani de la apariţia primului număr şi după şapte ani dela ultimul număr care a văzut lumina tiparului, am hotărât reluarea publicăriiSERIEI NOI a Anuarului Arhivelor Mureşene, apariţia acestuia făcându-se cu girulunui Consiliu Ştiinţific din care fac parte personalităţi marcante ale istoriografieiromâneşti şi nu numai, academicieni, profesori universitari, cercetători, arhivişticărora le mulţumim pentru onoarea pe care ne-au făcut-o acceptând să facă parte dinacest consiliu, precum şi cu sprijinul financiar al unor sponsori generoşi, cărora lemulţumim încă odată şi pe această cale. Vom păstra structura care s-a cristalizat în cele 4 numere anterioare. Vom avea o rubrică de Arhivistică, una de studii bazate pe documente dearhivă, vom publica documente inedite de arhivă, recenzii şi prezentări de publicaţiide specialitate. O noutate va fi o rubrică permanentă intitulată ARHIVIŞTI ARDELENI încare vom publica biografii ale unor arhivişti ardeleni care însă nu mai sunt printrenoi. 7
  • 8. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Aceste biografii vor fi publicate ulterior într-un volum cu acelaşi titlu. Esteun proiect menit să cinstească memoria truditorilor, de multe ori anonimi din arhive,care au purces la adunarea documentelor, la păstrarea cestora, la inventariereaacestora şi punerea lor la dispoziţia cercetării ştiinţifice. Fără munca lor mulţicercetători nu ar fi putut elabora lucrări fundamentale în domeniul istoriei naţionale. La rândul lor, aceşti arhivişti erau unii adevăraţi erudiţi, cercetători aiistoriei, cunoscători ai limbilor şi paleografiilor documentelor păstrate în arhiveleromâneşti şi uneori şi străine. Acestea fiind zise, să fie într-un ceas bun! Tîrgu Mureş 14 septembrie 2012 la Sărbătoarea Sfintei Cruci Dr. LIVIU BOAR Redactor şef A NEW BEGINNING A decade ago, in 2002, the Yearbook of the Mures Archives was firstpublished in Tirgu Mures. This was the first specialized publication of the Mures archivists and amongthe first and few of its kind in that period, published by a county branch of theNational Archives. Here is a fragment of my editorial STARTING OUT in its first issue: We areaware of our difficult mission but we are also convinced that, despite the materialdifficulties experienced by our institution, we will be able to publish this yearbookperiodically and make it a mirror of Romanian archival activities. The yearbookis the result of mixing the enthusiasm of the young generation of archivists post-1989 with the experience and maturity of those who started out many yearsago, establishing this institution whose aim is to keep the written memory of theRomanian people, based on which the true history should be re-written “sine iraet studio”. We were able to publish 5 issues between 2002 and 2005. However, despitethe optimism of the beginning, material difficulties led to our publication beingsuspended. Now, 10 years after the publishing of its first issue and seven years since itslast, we have decided to resume the publishing of the NEW SERIES of the Yearbookof the Mures Archives, under the supervision of a Scientific Council including reputed 8
  • 9. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăhistorians, members of the Academy, professors, researchers, archivists, whom wehereby thank for honoring us with their presence as members of the Council. We arealso grateful for the financial support of our generous sponsors We will keep the structure of our previous 4 issues. We will have one section on archival science, one of studies based onarchival records. We will include previously unpublished archival records, reviewsand information on specialized publications. A new permanent section, entitled TRANSYLVANIAN ARCHIVISTS willinclude biographies of Transylvanian archivists who have passed away. These will later be published in a book bearing the same title. It is a projectmeant to honor the memory of those who have toiled, often anonymously, inthe archives, gathered records, kept and inventoried them and prepared them forresearch. Many of the fundamental works of national history would not have beenpossible without their work. These archivists themselves were truly erudite, competent researchers ofhistory, experts in the languages and paleographies of documents kept in Romanianand foreign archives. That being said, may this be a good new beginning! Tîrgu Mureş, 14 September 2012, on the Elevation of the Holy Cross Dr. LIVIU BOAR Editor-in-chief EIN NEUER ANFANG Vor einem Jahrzehnt – im Jahre des Heils 2002 - erschien eineneue Fachzeitschrift in Neumarkt am Mieresch – Târgu Mureş, die von derKreisdirektion Mureş der Nationalarchive Rumäniens mit dem Titel „AnuarulArhivelor Mureşene“ (Jahrbuch der Archive des Kreises Mureş) herausgegebenwurde. Damals erschien die erste Fachveröffentlichung der Neumarkter Archivareund eine der wenigen derartigen Publikationen jener Zeit, die von einer Kreisbehördeder Nationalarchive herausgebracht wurde. In dem Leitartikel mit dem Titel „Am Beginn des Weges” schrieben wirdamals1. Wir sind uns der schweren Aufgabe voll bewußt, die wir übernommenhaben, aber wir sind auch der festen Überzeugung, daß wir trotz der materiellen 9
  • 10. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăSchwierigkeiten, in denen sich unsere Istitution derzeit befindet, dieses Jahrbuchrhythmisch veröffentlichen können, damit es ein Spiegelbild der Tätigkeit derrumänischen Archivare sein wird Dieses Jahrbuch ist das Ergebnis der Verbindung der Begeisterung der jungenGeneration von Archivaren aus der Zeit nach der Wende von 1989, von denenviele in der im Jahre 1992 gegründeten Bukarester Fakultät für Archivwissenschaftausgebildet wurden, mit der Erfahrung und der Reife der Archivare, die ihreTätigkeit viel früher begannen. So konnten die Archivare Grundlagen legen für dieNationalarchive Rumäniens, die dazu berufen sind, die schriftliche Überlieferungder Bevölkerung Rumäniens zu bewahren, auf Grund derer die wahre Geschichte„sine ira et studio“ frei von allen Leidenschaften neu geschrieben werden kann. Es gelang uns nur fünf Bände dieses Jahrbuches in den Jahren 2002 – 2005.Obwohl wir voller Optimismus dieses Vorhaben begonnen hatten, überwandenuns die materiellen Schwierigkeiten und leider mußte die weitere Veröffentlichungunterbrochen werden. Zehn Jahre seit dem Erscheinen des ersten Bandes und fünf Jahre seit demletzten herausgebrachten Band haben wir die Wiederaufnahme der Veröffentlichungeiner neuen Folge des Jahrbuches der Archive des Kreises Mureş beschlossen. DasErscheinen dieses Jahrbuches erfolgt mit der Bürgschaft eines WissenschaftlichenBeirates, dem bedeutende Persönlichkeiten der rumänischen Historiographieangehören, Akademiemitglieder, Hochschulprofessoren, Forscher und Archivare.All diesen danken wir für die Ehre, die sie uns erwiesen haben, indem sie dieMitgliedschaft in diesem Beirat angenommen haben, ebenso danken wir auch aufdiesem Wege für die finanzielle Hilfe von großzügigen Spendern. Siehe ihre Listeam Ende dieses Bandes. Wir werden die Struktur bewahren, die sich in den bisherigen vier Ausgabenherausgebildet hat. Wir werden eine Rubrik Archivwissenschaft haben, eine weitere mitAbhandlungen die auf Grund von Archivdokumenten verfaßt sind, wir werdenungedruckte Urkunden veröffentlichen, Buchbesprechungen und Vorstellungen vonFachpublikationen. Eine Neuigkeit wird die ständige Rubrik „Siebenbürgische Archivare” sein,in der wir die Biographien siebenbürgischer Archivare veröffentlichen werden, dienicht mehr unter uns weilen. Diese Biographien sollen später in einem Band mit dem gleichen Titelveröffentlicht werden. Unser Vorhaben soll das Andenken unserer Vorgänger ehren,die die Archivdokumenrte gesammelt und bewahrt haben, die sie verzeichnet undder wissenschaftlichen Forschung zur Verfügung gestellt haben. Ohne die Vorarbeit 10
  • 11. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăder Archivare hätten viele Forscher keine grundlegenden historischen Arbeitenverfassen können. Einige von diesen Archivaren waren wahre Gelehrte, Geschichtsforscherund Kenner der Sprachen und der Paläographien, in denen die Dokumente in denrumänischen und auch in ausländischen Archiven geschrieben waren. His dictis et scriptis, sit in hora bona! Neumarkt am Mieresch, am 14. September 2012, am Festtage derKreuzerhöhung. Dr. Liviu Boar, Herausgeber und Chefredakteur. UN NOUVEAU DÉBUT Il y a dix ans, en l’an de grâce 2002, une nouvelle publication spécialiséeparaissait à Târgu Mureş. Éditée par la Direction départementale des ArchivesNationales, la publication était intitulée Répertoire des Archives de Mureş. Naissait ainsi la première publication spécialisée des archivistes de TârguMureş. À l’époque, ce répertoire édité par une structure départementale des ArchivesNationales était une des rares publications de ce genre. Voilà ce que nous écrivions dans l’éditorial intitulé UN NOUVEAU DÉBUT:Nous sommes parfaitement conscients de la lourde mission que nous avonsassumée. Pourtant, nous avons la ferme conviction qu’en dépit des difficultésmatérielles auxquelles est confrontée notre institution nous réussirons à publierrégulièrement ce répertoire – un miroir de l’activité archivistique roumaine. Lerépertoire est une fusion entre l’enthousiasme de la jeune génération d’archivistes(née après 1989), dont beaucoup sont diplômés de la Faculté d’Archivistiquede Bucarest (créée en 1992) et l’expérience et la maturité des archivistes ayantcommencé leur activité il y a longtemps, jetant les bases de cette institution. Cetteinstitution est une mémoire écrite du peuple roumain. L’histoire objective, « sineira et studio », sera écrite en s’appuyant sur ces bases. Dans la période 2002-2005, nous n’avons réussi à publier que cinq numérosde ce répertoire. En dépit de l’optimisme qui a marqué le début de ce projet, les difficultésmatérielles nous ont terrassés. La parution de ce répertoire a malheureusement dûêtre suspendue. Dix ans après la parution du premier numéro et sept ans après la parution dudernier, nous avons décidé de reprendre la publication de la NOUVELLE SÉRIE 11
  • 12. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădu Répertoire des Archives de Mureş. Cette démarche est soutenue par un ConseilScientifique dont les membres sont des personnalités marquantes de l’historiographieroumaine, ainsi que des académiciens, des chercheurs, des archivistes. Nous leursremercions de nous avoir fait l’honneur de faire partie de ce conseil. De même, noustenons à remercier nos sponsors pour avoir soutenu financièrement notre projet. Nous allons maintenir la structure adoptée pour les 4 numéros antérieurs (unerubrique d’archivistique; une rubrique dédiée aux études basées sur des documentsd’archive). Nous allons publier des documents d’archive inédits, des recensions etdes présentations de publications spécialisées. Nous introduirons une nouvelle rubrique permanente intitulée ARCHIVISTESTRANSYLVANIENS, dans laquelle nous publierons des biographies d’archivistestransylvaniens qui, malheureusement, ne se trouvent plus parmi nous. Ces biographies seront publiées par la suite dans un volume portant le mêmetitre. Le but de ce projet est d’honorer la mémoire des archivistes, parfois anonymes,qui ont rassemblé, gardé et inventorié les documents, les mettant à la disposition deschercheurs. Sans ce travail, de nombreux chercheurs n’auraient pas pu élaborer desouvrages fondamentaux pour le domaine de l’histoire nationale. À leur tour, les archivistes étaient de véritables érudits, des chercheurs-historiens, maîtrisant les langues et les paléographies des documents gardés dans lesarchives roumaines et, parfois, étrangères. Ceci dit, espérons que ce projet sera couronné de succès! Târgu Mureş, le 14 septembre 2012, Fête de la Croix Glorieuse Dr. Liviu BOAR Rédacteur en chef EGY ÚJ KEZDET Egy évtizeddel ezelőtt, 2002-ben jelent meg a Maros megyei kiadványokközött egy új szakfolyóirat, amelyet Románia Nemzeti Levéltára Maros MegyeiIgazgatósága adott ki, A Maros Megyei Levéltár Évkönyve címmel. Napvilágot látott a Maros megyei levéltárosok első szakkiadványa, amely azidőszak egyik első olyan szakfolyóirata volt amelyet a Román Nemzeti Levéltárakegy területi szerve adott ki. Íme, mit írtam akkor a kiadói előszóban, AZ ÚT KEZDETÉN címmel:Tudatában vagyunk a nehéz feladatnak amelyet felvállaltunk, de szilárd a meggyőződásünk, hogy az anyagi nehézségek ellenére, amelyeken az intézményünkátmegy, sikerült majd időszakosan kiadnunk ezt az évkönyvet, hogy egytükre legyen a román levéltárosok tevékenységének. Az évkönyv az 1989 12
  • 13. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăutáni ifjú levéltáros nemzedék lelkesedésének és a már sok éve tevékenykedőlevéltárosok kiforrottságának eredménye, azon idős kollégáké, akik letettékezen intézmény alapjait. A levéltárunk célja hogy megőrizze a román nemzetírott emlékezetét, amely alapján újra kell írni az igazi történelmet „sine ira etstudio” megszabadítva mindenféle elfogultságtól. Sajnos csak öt kötetet tudtunk közölni az évkönyvből 2002-2005 között, ésazon optimizmus dacára, amellyel elindítottuk a sorozatot, az anyagi nehézségekerősebbnek bizonyultak, és sajnos fel kellett függesztenünk az évkönyv kiadását. De tíz évvel az első szám, és hat évvel az utolsó kötet kiadása után, újraindítjuka Maros Megyei Levéltár Évkönyve Új sorozatát, amely minőségére garanciaa szerkesztői Tudományos Tanács, amelynek tagjai a romániai és nemzetközitörténetírás jeles személyiségei, akadémikusok, egyetemi tanárok, kutatók,levéltárosok, akiknek megköszönjük azt a megtiszteltetést, hogy elvállalták arészvételt. És itt köszönjük meg szponzoraink nagyvonalú anyagi támogatását. Az új sorozatban is megtartjuk azt a szerkezetet, amely kikristályosodottaz előző négy kötetben: lesz egy levéltártan fejezetünk, egy másik, amelyben alevéltári kutatásokon alapuló tanulmányokat közlünk, egy harmadik, amelybeneddig ismeretlen levéltári dokumentumokat adunk közre, közlünk recenziókat, ésszakkiadványokat is ismertetünk. Egy újdonság lesz az „Erdélyi Levéltárosok” – állandónak tervezett - fejezet,amelyben olyan erdélyi levéltárosok életrajzát közöljük, akik már nincsenekközöttünk. Ezeket az életrajzokat utólag egy azonos című kötetben tervezzük közölni. Ezegy olyan terv, amelynek célja a – sokszor ismeretlen – elődök emlékének tisztelete,akik hozzájárultak az iratok összegyűjtéséhez, megőrzéséhez, feldolgozásához és atudományos kutatásra való közreadásához. Munkájuk nélkül sok kutató nem tudottvolna a nemzet történelme szempontjából alapvető munkákat elkészíteni. A maguk során ezek a levéltárosok széleskörű tudással rendelkeztek, igazitörténelemkutatók voltak, a romániai és külföldi levéltárakban őrzött iratoknyelvének és paleográfiájának jó ismerői. Ezeket előrebocsátva azt kívánom, hogy az új kiadvány szerencsés csillagzatalatt szülessen! Marosvásárhely, 2012 szeptember 14, a Szent Kereszt ünnepén. Dr. LIVIU BOAR főszerkesztő 13
  • 14. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 14
  • 15. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăARHIVISTICĂ 15
  • 16. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 16
  • 17. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă PSIHOLOGIA INIŢIERII ŞI DESFĂŞURĂRII CONTROLULUI LA CREATORII ŞI DEŢINĂTORII DE DOCUMENTE Nicoleta – Luiza ILIE În cadrul atribuţiilor funcţionarului public din arhive, un rol determinant înproiectarea imaginii instituţiei îl are activitatea de îndrumare şi control la creatorii şideţinătorii de documente. De modul de desfăşurare a întregii acţiuni şi de atitudineaadoptată de inspectorul de teren, depinde reuşita sau eşecul acestei activităţi. Relaţiileinter-umane sunt una dintre cele mai complexe şi sensibile laturi ale activităţiiarhivistice. Accentul care se pune în ultimul timp pe relaţia cu cetăţeanul, atitudineafuncţionarului public în faţa cetăţeanului, reclamă un studiu aprofundat atât ametodelor de lucru în concordanţă cu legile arhivistice, cât şi analiza tipologiilorumane întâlnite în munca de teren, determinând în cele din urmă formarea uneipersonalităţi şi atitudini competente şi complete, din punct de vedere profesional, alucrătorului din arhive. Formarea profesională a arhivistului începe întotdeauna cuaprofundarea legislaţiei în domeniu şi cunoaşterea întregii legislaţii de specialitate.Numai prin aplicarea legislaţiei, aceasta devine cunoscută şi respectată atât de celcare o promovează, cât şi de cel căruia i se adresează. Capacitatea de adaptare lasituaţiile neprevăzute şi de reacţie la stres, profesionalismul în abordarea problemelorridicate de partenerii de discuţie, sunt calităţi pe care legea le cere, dar care nu potfi dobândite decât în urma experienţei profesionale şi cu implicarea activă în faţaprovocărilor societăţii. Psihologia umană joacă un rol foarte important în activitateapublică pe care inspectorul de teren o dezvoltă în activitatea de control şi acordarea asistenţei de specialitate. De cele mai multe ori abordarea din perspectiva socio-umană este mai valoroasă şi cu rezultate mai rapide decât o abordare strict legislativăşi ultimativă. În activitatea sa, lucrătorul de teren are de înfruntat caractere umaneşi situaţii determinate de factorul uman. Gestionarea acestor situaţii este un factorde evaluare ulterioară a acţiunii de control, iar rolul inspectorului de teren poate fideterminat şi de răspunsul (pozitiv sau negativ) al unităţii controlate. Contrar altordomenii de activitate, în care răspunsul pe termen scurt este cel mai bine evaluat,în domeniul arhivistic impactul pozitiv pe termen lung şi prelungirea în timp aactivităţilor ce se efectuează asupra unei arhive este un factor pozitiv şi denotă oreuşită a inspectorului de teren pentru unitatea respectivă. Implicarea pe termenlung a factorilor de decizie şi condensarea permanentă a relaţiilor profesionale îndomeniul prelucrării şi conservării documentelor, nu fac decât să confirme roluldeosebit de important al acţiunilor întreprinse de instituţia Arhivelor, prin intermediulinspectorilor de teren. Imaginea instituţiei este astfel susţinută şi îmbunătăţităpermanent şi cu ajutorul profesioniştilor care sunt percepuţi numai din spatele uşilor 17
  • 18. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcare ascund dosare prăfuite de vreme. Privită din perspectiva legislativă, activitateade acordare a asistenţei de specialitate la creatorii şi deţinătorii de documente areo sferă largă de acoperire, dezvoltând paleta relaţiilor sociale prin prisma abordăriimetodologice a problemelor arhivistice. Urmând firul metodologiei prin care unlucrător atinge pragul dezvoltării la cote optime a relaţiilor din afara unităţii, lanivel naţional au fost elaborate legi directe şi legi colaterale care aduc o imaginede ansamblu asupra cerinţelor ce trebuiesc îndeplinite pentru afişarea în cadrullegislativ a relaţiilor cu publicul. Activitatea la creatorii şi deţinătorii de documente implică relaţiile cuorganizaţii de stat şi private, cu creatori persoane fizice şi juridice. Din aceastăperspectivă, legislaţia românească prevede o serie de norme şi reguli de conduită încadrul relaţiilor cu publicul şi a relaţiilor publice. Prima categorie salarială care areprevăzută această activitate, este categoria funcţionarilor publici. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici prevede, la art.2 alin (3), activităţile desfăşurate de funcţionarii publici din perspectiva relaţiilorpublice şi principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice1: legalitate,imparţialitate şi obiectivitate; transparenţă; eficienţă şi eficacitate; responsabilitate,în conformitate cu prevederile legale; orientare către cetăţean; stabilitate înexercitarea funcţiei publice; subordonare ierarhică. Din analiza acestor principii sepoate dezvolta o întreagă filozofie a exercitării atribuţiunilor de serviciu. Extinzândsfera aplicabilităţii şi depăşind cadrul legislativ, se poate afirma cu certitudine căaceste principii sunt mai mult decât necesare în desfăşurarea activităţilor în oricedomeniu care presupune dezvoltarea unor relaţii inter-umane. Mai mult decâtatât, privite strict din perspectiva semnificaţiei lor „literare”, aceste principii auguvernat dintotdeauna relaţiile dintre instituţii şi chiar mediul de afaceri. Privitădin perspectiva reglementării unor standarde salariale, Legea privind Statutulfuncţionarilor publici reflectă drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici. În ceeace priveşte relaţiile ce le dezvoltă funcţionarii publici în virtutea principiilor carestau la baza funcţiei, legea defineşte câteva drepturi cu incidenţă asupra subiectuluilucrării de faţă2: dreptul la opinie; interzicerea discriminării între funcţionariipublici, pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice,de sex, orientare sexuală, origine socială sau de orice altă asemenea natură; dreptulla informare; dreptul la asociere sindicală; dreptul la salariu; timp de lucru de 8 orepe zi şi de 40 de ore pe săptămână; autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia săasigure funcţionarilor publici condiţii normale de muncă şi igienă de natură să leocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică; dreptul la asistenţă medicală,proteze şi medicamente, în condiţiile legii; dreptul la pensie şi alte drepturi de1 Legea nr. 188/1999.2 Ibidem. 18
  • 19. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăasigurări sociale de stat, potrivit legii; funcţionarii publici beneficiază, în exercitareaatribuţiilor lor, de protecţia legii. Autoritatea sau instituţia publică este obligatăsă asigure protecţia funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor,faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau înlegătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituţia publicăva solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii. Legea a fost modificată laalineatul 10, care se referă la dreptul la despăgubiri în cazul în care funcţionarulpublic a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material întimpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu 3. În virtutea aceleaşi legi, sunt stabiliteşi obligaţiile funcţionarilor publici4 : îndeplinirea cu profesionalism, imparţialitateşi în conformitatea cu legea a îndatoririlor de serviciu; abţinerea de la orice faptăcare ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiuluicorpului funcţionarilor publici; respectarea normelor de conduită profesională şicivică prevăzute de lege; să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică aconvingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sauvreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice;îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şia atribuţiilor ce le sunt delegate; păstrarea secretului de stat, secretul de serviciuprecum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele decare iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţiainformaţiilor de interes public; le este interzis să solicite sau să accepte, directsau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, darurisau alte avantaje; rezolvarea, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici,lucrările repartizate; este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intrăîn competenţa lor sau să discute direct cu petenţii, cu excepţia celor cărora le suntstabilite asemenea atribuţii, precum şi să intervină pentru soluţionarea acestor cereri;respectarea regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor,stabilite potrivit legii. Cariera profesională este unul dintre elementele de bază în desfăşurareaactivităţii. De modul cum sunt îndeplinite sarcinile de serviciu şi de calitatealucrărilor efectuate, depinde evoluţia carierei profesionale. La toate acestea seadaugă ambiţia şi interesul pe care funcţionarul public le afişează în zona interesuluipersonal pentru dezvoltarea carierei profesionale. Legislaţia românească areprevăzute, pentru categoria funcţionarilor publici, o serie de prevederi care stabilescprincipiile, metodele şi mijloacele prin care este organizată şi se poate dezvoltacariera funcţionarilor publici. Legea defineşte cariera în funcţia publică ca fiind3 Au fost menţionate doar drepturile care au incidenţă cu activitate de îndrumare şi controlla creatorii şi deţinătorii de documente.4 Legea nr. 188/1999. 19
  • 20. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşteriiraportului de serviciu al funcţionarului public până în momentul încetării acestuiraport, în condiţiile legii5. Prin aceeaşi reglementare sunt stabilite şi principiile carestau la baza organizării şi dezvoltării carierei funcţionarului public6: competenţa,competiţia, egalitatea de şanse, profesionalismul, motivarea, transparenţa. Evaluareaperformanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici cuprind o seriede elemente care stabilesc cadrul general pentru formarea unui corp profesionistde funcţionari publici. În conformitate cu prevederile legii, a fost elaborat Codulde conduită al funcţionarilor publici7, care reglementează normele de conduităprofesională a funcţionarilor publici. Acestea sunt obligatorii pentru toţi funcţionariipublici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice ale administraţiei publicecentrale şi locale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome şi areca obiective creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizareainteresului public, eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţiapublică, prin8: reglementarea normelor de conduită profesională; informareapublicului cu privire la conduita profesională a funcţionarilor publici; creareaunui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii publici– pe de o parte – şi între cetăţeni şi autorităţile publice, pe de altă parte. AcelaşiCod emite şi principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilorpublici9: supremaţia Constituţiei şi a legii; prioritatea interesului public; asigurareaegalităţii de tratament a tuturor cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice;profesionalismul; imparţialitatea şi independenţa; integritatea morală; libertateagândirii şi a exprimării; cinstea şi corectitudinea; deschiderea şi transparenţa. Pebaza acestor principii, au fost elaborate Normele generale de conduită profesionalăa funcţionarilor publici10, care cuprinde 15 enunţuri de care funcţionarii publici seghidează în desfăşurarea activităţilor stabilite conform fişei postului : asigurareaunui serviciu public de calitate, loialitatea faţă de Constituţie şi lege, loialitateafaţă de autorităţile şi instituţiile publice, libertatea opiniilor, respectarea eticii înactivitatea publică, neefectuarea de activităţi politice, respectarea legii în folosireaimaginii proprii, conduita în cadrul relaţiilor internaţionale, interdicţia privindacceptarea cadourilor, serviciilor şi avantajelor, participarea la procesul de luare a5 Hotărârea nr. 611, din 4 iunie 2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea şidezvoltarea carierei funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 530, din 14 iulie 2008,art. 2.6 Idem, art. 4.7 Codul de conduită al funcţionarilor publici, publicat în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr.525, din 2 august 2007, art. 2.8 Ibidem.9 Idem, art. 3.10 Ibidem. 20
  • 21. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădeciziilor, obiectivitate în evaluare, respectarea legii în exercitarea prerogativelor deputere publică, respectarea legii în utilizarea resurselor publice, limitarea participăriila achiziţii, concesionări sau închirieri, coordonarea, monitorizarea şi controlulaplicării normelor de conduită profesională se efectuează prin Agenţia Naţională aFuncţionarilor Publici. Prima lege democratică a Arhivelor Naţionale, adoptată în 1996, stabileşteprincipiile de funcţionare ale acestei instituţii greu încercată de-a lungul timpului.Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale11 este baza legală în care se desfăşoarăactivitatea instituţiei şi care reglementează relaţiile cu persoanele fizice şi juridice,inclusiv prin prisma acordării asistenţei de specialitate şi a relaţiilor cu publicul.Elaborarea acestei legi a fost punctul de plecare în schimbarea opticii în ceeace priveşte relaţiile publice şi relaţiile cu publicul, în democratizarea instituţieiArhivelor şi în afirmarea principiilor care, ulterior, au fost cuprinse în legilecolaterale. Articolul 4 al legii are prevederi referitoare la creatorii şi deţinătorii dedocumente. Acest articol deschide calea acordării asistenţei la creatorii şi deţinătoriide documente şi trasează obiectivele controlului de specialitate. Activitatea decontrol şi asistenţă de specialitate este unul din atribuţiile Arhivelor Naţionale şieste cuprinsă în prevederile art. 5. Constatările de pe teren au demonstrat faptulcă legislaţia arhivistică nu este pe deplin cunoscută, şi cu atât mai puţin aplicatăla creatorii şi deţinătorii de documente, cu toate că legea are o prevedere specialăpentru activitatea de arhivă de la aceştia, cuprinsă în art. 7–13 şi 23-2412. În ceeace priveşte abordarea legislativă a activităţii de arhivă de la creatorii şi deţinătoriide documente, de-a lungul timpului s-au încercat îmbunătăţiri în funcţie de evoluţiasocietăţii. Una dintre problemele cu care se confruntă inspectorii de teren esteproblema spaţiilor de arhivă. Spaţiile de depozitare a arhivelor au fost întotdeauna„punctul slab” al creatorilor şi deţinătorilor de documente. Legislaţia de specialitateîn domeniu construcţiilor nu a prevăzut şi o corelare cu Legea nr. 16/1996. Astfel, încele mai multe cazuri, spaţiul de depozitare nu numai că nu corespunde din punct devedere structural cu destinaţia acestuia, dar prezintă şi diferite grade de periculozitatepentru documente şi personalul responsabil din unitatea respectivă13. De cele maimulte ori, creatorii apelează la art. 13 al Legii nr. 16/1996 şi consideră că amenajareaunui spaţiu de depozitare a documentelor este o problemă „care mai poate aştepta”.Legislaţia arhivistică a încercat de-a lungul timpului să reglementeze cât mai bineşi să impună reguli de păstrare şi conservare a documentelor, astfel încât să se evitedistrugerea fizică şi chimică a acestora. Legea nr. 16/1996 dezvoltă mult articolul11 Legea Arhivelor Naţionale nr. 16 / 1996, publicată în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr.71, din 9 aprilie 1996.12 Ibidem.13 Ibidem. 21
  • 22. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă17 al Decretului nr. 472/1971, care cuprindea doar două rânduri în ceea ce priveştepăstrarea documentelor : „Documentele se păstrează în depozite construite specialpentru arhivă sau în încăperi amenajate în acest scop. Depozitele de arhivă trebuiesă fie dotate cu mijloace adecvate de păstrare şi prevenire a incendiilor.” Odată cuLegea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale se aduc foarte multe lămuriri atât în ceea cepriveşte spaţiul de depozitare a documentelor, cât şi în privinţa obligaţiilor creatorilorşi deţinătorilor de documente. O întreagă secţiune, Secţiunea a III-a, este dedicatăpăstrării documentelor. Art.12 al legii prevede, pe lângă obligativitatea păstrăriidocumentelor în condiţii corespunzătoare astfel încât să fie evitate distrugerea,degradarea, sustragerea ori comercializarea ilegală, şi obţinerea unui aviz din parteaArhivelor Naţionale sau a direcţiilor sale judeţene, care condiţiona construcţia unuinou sediu de existenţa unui spaţiu destinat păstrării arhivei. Poate că şi formulareadin lege a acestei condiţii „noile clădiri vor fi avizate de Arhivele Naţionale numaidacă au spaţii prevăzute pentru păstrarea documentelor”, a dat naştere la interpretări,în sensul că dacă nu era prevăzut un spaţiu de depozitare a documentelor nu mai eranecesar avizul instituţiei Arhivelor şi, cu atât mai mult cu cât acesta era necesar numaipentru noile sedii, cele construite anterior elaborării Legii nr. 16/1996 fiind absolvitede această obligativitate. Pe baza acestei prevederi au fost elaborate Instrucţiunileprivind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate deconducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul de zi nr. 217 din 23 mai 1996, care laart. 81 – 108 sunt prevăzute condiţiile pe care trebuie să le întrunească depozitul dearhivă, pornind de la amplasarea acestuia şi până la dotarea sa interioară. Dezvoltareaart. 7 din Legea nr. 16/1996 şi stabilirea atribuţiilor personalului de la compartimentulde arhivă de la creatori, au deschis cu succes calea acordării asistenţei de specialitatedin partea Arhivelor Naţionale14. Avizul din partea Arhivelor a fost obiectul unuiNormativ privind caracteristicile tehnico-funcţionale ale spaţiilor şi echipamentelorde depozitare şi conservare a arhivelor aflate în administrarea creatorilor publicişi privaţi de arhivă15. Pentru că nu a fost publicat în Monitorul Oficial al Românieişi mai ales din cauza omiterii prevederii şi în legile colaterale a acestei condiţii,Normativul a avut mai mult un caracter intern, aplicabilitatea acestuia fiind posibilădoar atunci când, în urma controalelor la creatori, acesta a fost adus la cunoştinţalor. Acesta prevedea condiţiile pe care trebuia să le întrunească un spaţiu destinatpăstrării arhivei precum şi formalităţile necesare avizului. Modificările ulterioareale legii Arhivelor Naţionale nu au schimbat sau actualizat cu realitatea prevederileNormativului.14 Idem, art. 5.15 Normativ privind caracteristicile tehnico-funcţionale ale spaţiilor şi echipamentelor dedepozitare şi conservare a arhivelor aflate în administrarea creatorilor publici şi privaţi de arhivă,aprobat prin Ordinul de zi al Directorului general al Arhivelor Naţionale nr. 235 din 5 iulie 1996. 22
  • 23. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Noţiunile privind evidenţa documentelor, gruparea documentelor în dosare,inventarierea documentelor, predarea acestora la compartimentul de arhivă,selecţionarea documentelor, folosirea documentelor, organizarea depozituluide arhivă, păstrarea documentelor şi depunerea acestora la Arhivele Naţionale,toate aceste probleme fac obiectul Instrucţiunilor care devin astfel un manual allucrătorului în arhive şi, totodată, un îndrumător de valoare în organizarea activităţii.În încercarea de a reglementa cât mai eficient activitatea de acordare a asistenţeide specialitate din partea Arhivelor Naţionale, a fost emis un Ordin al MinistruluiAdministraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul oficial, prin care s-a încercat„oficializarea” documentelor de control întocmite de inspectorii de teren. Lasfârşitul anului 2006, legislaţia arhivistică „s-a îmbogăţit” cu o nouă reglementarecare adaugă la zestrea Patrimoniului Arhivistic Naţional şi documentele deţinutede A.V.A.S. Această ultimă reglementare în domeniu este benefică dacă privimlucrurile din punct de vedere al prelucrării documentelor. Se elimină – în mare parte– preluarea documentelor fără evidenţe, aşa-zisele preluări „în regim de urgenţă”, darse introduce obligativitatea preluării de către instituţia Arhivelor a unor documentecare nu prezintă importanţă documentar istorică foarte mare, dar care sunt încadrate,conform Nomenclatoarelor arhivistice, la termenul de păstrare permanent şi fiindastfel incluse în Fondul Arhivistic Naţional. O altă reglementare se referă la arhivarea documentelor în formă electronică.Astfel Legea nr. 135 din 15 mai 2007 privind arhivarea documentelor în formăelectronică16 stabileşte regimul juridic aplicabil creării, conservării, consultării şiutilizării documentelor în formă electronică arhivate sau care urmează a fi arhivateîntr-o arhivă electronică. Se prevede că „operaţiunile de prelucrare arhivisticăa documentelor în formă electronică se fac cu respectarea dispoziţiilor LegiiArhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precumşi a reglementărilor în vigoare privind conservarea, accesul şi protecţia informaţieicu caracter public sau privat”. Este definită terminologia de specialitate şi suntreglementare metodele de lucru în domeniul arhivării electronice. Furnizareaserviciilor de arhivare a documentelor în formă electronică sunt un domeniu careîncă nu intră în atribuţiile Arhivelor Naţionale. Cu toate că este prevăzut, în art. 4, că„orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a depune spre păstrare documenteîn formă electronică în cadrul unei arhive electronice, în condiţiile prezentei legi” sepoate spune că aici s-a produs o ruptură de Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996,nu neapărat din perspectiva legislativă, cât mai ales din punct de vedere logistic,întrucât Arhivele Naţionale nu deţin în prezent resursele necesare gestionării uneiarhive electronice. Mai mult decât atât, la art. 5 legea precizează că „furnizarea16 Legea nr. 135 din 15 mai 2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică,publicată în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 345 din 22 mai 2007. 23
  • 24. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăserviciilor de arhivare electronică nu este supusă niciunei autorizări prealabile şi sedesfăşoară în concordanţă cu principiile concurenţei libere şi loiale, cu respectareaactelor normative în vigoare.” În aceste condiţii, orice prelucrare a informaţiei înformat electronic este liberă de orice răspundere pentru integritatea persoanelorcare gestionează aceste programe. Cu toate că este invocată legislaţia arhivistică,anumite reglementări din această lege nu fac în totalitate obiectul prevederilor Legiinr. 16/1996. Încă de la începuturi, instituţia Arhivelor şi-a impus norme de funcţionare şiplanificare a activităţilor. Astfel, Jurnalul Sfatului Administrativ al Ţării Româneştidin 9 iunie 1831, stabilea regulile pentru evidenţa arhivei. Pentru a „să păzi o bunăorânduială şi a să găsi cu înlesnire orice hârtie va cere trebuinţă”, în Jurnal se fixeazăca dosarele (deliile) ce urmau să fie depuse la Arhive să fie trecute în două inventare(opise), unul la arhivar iar al doilea la instituţia ce le depunea; arhivarul trebuia săle aranjeze pe ani şi pe dregătorii (instituţii) şi să le dea numărul Arhivei, pe lângănumărul lor; numărul se dădea de la 1 pentru un an întreg; pentru toate dosarele cese primeau de la orice instituţie, trebuiau ţinute registre deosebite pentru fiecarean 17. Până în anul 1935 când apare prima lege a Arhivelor, s-a lucrat îndeosebidupă acest jurnal, îmbunătăţit în 1840 şi 187218. Abia cu H.C.M. 1.119/1957 sestabileşte ca o sarcină de bază pentru toate instituţiile, obligaţia de a organiza arhiveproprii, conform unui Regulament întocmit de comun acord cu Arhivele Statului,să înfiinţeze servicii, secţii, birouri de arhivă sau să desemneze un responsabil cuarhiva. În cazul când cantitatea de arhivă sau se desemneze un responsabil cu arhiva.În cazul când cantitatea de arhivă nu necesită o muncă intensă, responsabilitatealucrărilor de arhivă poate şi trebuie să fie încredinţată unei persoane care îndeplineşteşi alte munci, numită printr-o decizie a conducerii19. În aceste condiţii, prelucrareaarhivei la creatori s-a efectuat alternativ cu efectuarea altor activităţi. Lipsapersonalului sau distribuirea pe mai multe sectoare de lucru, între care şi „arhiva”,a dus la constituirea la unităţi a unei arhive răvăşite, ordonată incorect care, odatăajunsă în păstrarea Arhivelor, nu corespunde standardelor de prelucrare arhivistică.De aici şi până la elaborarea unui plan de prelucrare arhivistică a documentelornu a fost decât un pas. Necesitatea planificării etapelor de prelucrare arhivistică adocumentelor este cu atât mai imperativă cu cât numărul de solicitări de documentede importanţă ştiinţifică sau practică a crescut în procent covârşitor după anul 1990.Cantitatea şi varietatea materialului documentar aparţinând Fondului ArhivisticNaţional este foarte mare. Cercetarea şi folosirea acestei mari cantităţi de arhivă este17 Marcel Dumitru Ciucă18 Idem.19 M. Soveja, M. Lăzărescu, Prelucrarea tehnico-ştiinţifică a materialelor documentare dinFondul Arhivistic de Stat, în „Revista Arhivelor”, nr. 2/1962, p. 222. 24
  • 25. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăimposibilă fără instrumente arhivistice de evidenţă care să orienteze cercetătorul încunoaşterea fondurilor şi a conţinutului lor 20. Prelucrarea documentelor trebuiesă se facă într-o ordine prestabilită. Astfel, după elaborarea nomenclatoruluiarhivistic se trece la constituirea documentelor în dosare, pe direcţii, servicii etc.21Dosarele trebuie să fie cusute, numerotate, certificate, îndepărtându-se toate acele,clamele şi filele nescrise. După terminarea acestor operaţiuni urmează inventariereamaterialelor documentare. La prima vedere, până aici totul pare simplu, dar tocmaiaceastă constituire a dosarelor este problema principală a arhivisticii. Pornind dela elaborarea nomenclatorului arhivistic şi până la selecţionarea documentelor,sistemul de lucru este acelaşi, fiind bazat pe aceleaşi principii. Modul de aplicare aacestui sistem diferă de la un creator la altul şi, odată ajunse în depozitele ArhivelorNaţionale, aceste documente trebuiesc prelucrate corect de specialiştii noştri,conform instrucţiunilor în vigoare, pentru ca posteritatea să aibă o imagine cât maifidelă asupra evoluţiei, pe ansamblu, a societăţii. Aici intervine rolul inspectoruluide teren, de a cărui experienţă, dăruire şi abilitate depinde prelucrarea arhivistică adocumentelor creatorului şi, implicit circuitul acestora până în depozitele ArhivelorNaţionale. De aceea, pornind de la planificarea activităţii de control şi terminândcu preluarea documentelor în depozitele noastre, întreaga activitate trebuie să sedesfăşoare după o planificare bine stabilită, astfel încât să nu fie omis nici un aspectşi să nu fie trecută cu vederea nicio problemă sau prioritate în acordarea asistenţeide specialitate. În ultimii ani, datorită reducerii activităţii la marile întreprinderi, controaleles-au axat în principal pe ramurile învăţământ, administraţie şi agricultură, peconsiderentul că acestea acoperă aproape toate domeniile de activitate, atât lanivel comunal cât şi în mediul urban. Atenţia Arhivelor a fost îndreptată, după1990, spre agricultură, ramura care a fost lovită din plin de urgia transformării.Desfiinţarea formelor de cooperativizare, transformarea întreprinderilor agricole destat şi a staţiunilor de mecanizarea agriculturii în noi unităţi agricole, a aruncat valularhivei asupra primăriilor, care s-au văzut nevoite să accelereze ritmul întocmiriievidenţelor pentru documentele proprii şi să preia din mers şi arhivele unităţilordesfiinţate. În aceste condiţii, lucrătorii din Arhive au fost puşi în faţa unor situaţiineprevăzute dar, cu o planificare realistă şi bine fundamentată legislativ, au reuşitstăpânirea şi preluarea controlului asupra întregului sistem de preluare şi prelucrarearhivistică a acestor documente. Planificarea controlului la unităţi este stabilităanual, pentru fiecare lucrător, în funcţie de următorii factori : situaţia juridică aunităţii, periodicitatea controalelor anterioare, importanţa unităţii, localizarea20 C. Timaru, Despre pregătirea cadrelor de specialitate în domeniul arhivisticii, în „RevistaArhivelor”, nr. 1/1959, p. 165.21 M. Soveja, M. Lăzărescu, op.cit., p. 230. 25
  • 26. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăacesteia pe raza judeţului, cantitatea de arhivă, valoarea documentelor, personaluldisponibil. Numai procedând astfel reuşim să distingem esenţialul de amănuntulneconcludent, fără caracter general. Desigur, atunci când dintr-un motiv sau altulse ivesc situaţii deosebite, asupra cărora trebuie luate măsuri pe loc şi fără ezitări,acestea stau în prim-planul asistenţei de specialitate şi, în funcţie de împrejurări, seiau măsurile corespunzătoare. La rândul său, fiecare inspector de teren îşi planifică,în funcţie de planul de muncă stabilit pentru fiecare trimestru, numărul unităţilorce urmează a fi controlate lunar şi, în cadrul lunii având în vedere aceeaşi factorigenerali, data la care va efectua acţiunea de îndrumare şi control, întocmind unplan metodic de control. Consider că metoda ideală de efectuare a unui controleste formarea de echipe de inspectori, care să aibă în componenţă reprezentanţi dintoate forurile de control locale (administraţie, interne, sănătate publică, finanţe),pentru a sensibiliza creatorul în respectarea tuturor măsurilor stabile şi pentru aatrage atenţia reprezentanţilor instituţiilor din care fac parte membrii echipei decontrol, asupra obiectivelor ce ar putea face şi subiectul unor controale interne dinpartea conducerii ramurilor de activitate. Astfel, dacă în învăţământ, spre exemplu,la controlul efectuat la o şcoală ar participa şi un reprezentant al inspectoratuluişcolar judeţean, un inspector de la Direcţia de Sănătate Publică şi un reprezentantal administraţiei locale alături de inspectorul coordonator al controlului din parteaArhivelor Naţionale, ar avea un impact mult mai mare constatările specialistuluide la Sănătate Publică în materie de întreţinere a spaţiului de depozitare, igienadocumentelor şi a muncii, apoi ale inspectorului şcolar privind probleme de personalşi gestiunea documentelor şi, nu în cele din urmă, ale reprezentantului administraţieilocale, care ar putea participa la stabilirea măsurilor şi termenelor în mod realist,astfel încât să se aducă la cunoştinţa tuturor acestor factori responsabilităţile şinecesităţile unităţii controlate. În acest fel, fără a submina autoritatea Arhivelor înmaterie de acordare a asistenţei de specialitate la creatorii şi deţinătorii de arhivă,s-ar crea o sferă relaţională determinantă pentru respectarea în mod consecventşi realist a prevederilor legale în materie de documente şi, totodată, ar putea fi oformă de popularizare a activităţii şi rolului Arhivelor în sistemul social, legislativşi de administrare a Patrimoniului Arhivistic Naţional. Alternativa acestei soluţii deefectuare a unui control cu eficienţă maximă este informarea conducerii superioareunităţii controlate asupra neregulilor constatate de inspectorul de specialitate darpropagarea în rândul factorilor de decizie ar avea efect întârziat. În cadrul activităţilor desfăşurate de Arhivele Naţionale, un spaţiu majorîl ocupă activitatea de control la creatorii şi deţinătorii de documente. Cu toatecă în legislaţia arhivistică această activitate cuprinde şi asistenţa de specialitate,consider că ar trebui acordată o atenţie specială numai controlului, pentru că numaiîn urma constatărilor efectuate în urma acestei acţiuni se poate determina măsura 26
  • 27. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăîn care – ulterior – unitatea controlată are nevoie de asistenţă de specialitate dinpartea instituţiei noastre şi ce anume implică această asistenţă. În cadrul activităţiide planificare anuală a creatorilor şi deţinătorilor de documente care urmează a ficontrolaţi, se urmăresc o serie factori determinanţi, care stabilesc atât importanţaunităţilor controlate, a documentelor create, cât şi „prezenţa” acestora în plan local.Astfel, nu se poate delimita criteriul importanţei documentelor de cel al activităţiiunităţii. Din experienţa profesională în acest domeniu, pot afirma cu certitudine că ounitate care are o cantitate mare de documente este în aceeaşi măsură şi generatoarede documente istorice şi – implicit – necesită un mai mare interes din parteaspecialiştilor noştri. Dar, în aceeaşi măsură, şi o unitate care creează o cantitate micăde documente, poate avea importanţă pentru istoria locală. Există două categorii deunităţi care generează cantităţi mici de documente, dar care joacă un rol destul demare în plan local : unităţile care nu sunt sedii centrale, ci doar puncte de lucru pentrusedii centrale aflate în alte locaţii şi unităţi care au o mare cantitate informaţionalăstocată în format electronic, care au creat arhivă curentă sub formă de copii (faxuri,xeroxuri, printări), iar arhiva istorică se află stocată în format electronic şi, astfel,cantitatea de arhivă existentă se rezumă – fizic – doar la câţiva metri liniari. Maieste o situaţie – destul de dificilă – şi cu care inspectorii din Arhivele Naţionale duco bătălie nesfârşită : arhiva unităţilor aflate în lichidare judiciară. Aceste arhive suntuneori dispărute fără urmă datorită neglijenţei foştilor lucrători şi, mai nou, datoritănoilor proprietari care nu acordă importanţa cuvenită arhivei istorice. Toate aceste probleme generează principii care stau la baza „alegerii”unităţilor ce vor face obiectul controlului periodic. Acestea se stabilesc ţinând contde două elemente majore : - numărul limită de unităţi la care un lucrător poate acorda asistenţă de specialitate într-un an calendaristic - importanţa documentară a unităţilor de pe raza de competenţă Aceste două elemente generează principiile după care sunt repartizateunităţile pentru fiecare inspector : - teritorialitatea – acest principiu se aplică în cazul în care inspectorul deteren a mai efectuat controale în anii anteriori la unităţile dintr-o anumită zonă şi carecunoaşte foarte bine atât problemele cu care se confruntă responsabilul cu arhiva dinacea unitate, cât şi activitatea de arhivă de-a lungul unei anumite perioade de timp(verificare de nomenclatoare arhivistice, spaţii de arhivă, lucrări de selecţionare,instruiri periodice). Este foarte bine ca atunci când se creează o punte de legătură viabilă întreunitatea controlată şi inspectorul de teren, aceasta să fie menţinută şi frecventverificată, astfel încât încrederea în stabilitatea şi profesionalismul lucrătorilor dinArhive să fie maximă şi să nu facă loc unor incertitudini şi instabilitate şi acordarea 27
  • 28. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăasistenţei de specialitate. Datorită acestor legături profesionale stabilite întrereprezentantul instituţiei Arhivelor în relaţia cu creatorii şi deţinătorii de documenteşi personalul din unitatea respectivă, se poate realiza o colaborare eficientă şicoerentă în problema desfăşurării activităţii de arhivă din fiecare unitate. - frecvenţa controlului – are la bază sistemul repetabilităţii controlului la ounitate, la un interval mai mic de 3 ani. Acest principiu este în strânsă legătură cuprincipiul teritorialităţii, în sensul că, atunci când se planifică un control, automat seinduce şi acest principiu, prin „vizitarea” şi celorlalte unităţi de raza localităţii undese află unitatea controlată. Astfel, în cazul controlului la o instituţie administrativă(primărie, şcoală), se efectuează şi control la unitatea sanitară din acea zonă sau la ounitate bancară sau agricolă. - distanţa – este un factor care este în strânsă legătură cu teritorialitatea. Încondiţiile actuale, este mai important ca oricând. Acest factor determină, de multeori, frecvenţa controlului. Acest factor este în strânsă legătură cu factorul meteorologic În funcţie devreme se poate determina şi raza de desfăşurare a controlului. - importanţa unităţii - este determinant în stabilirea priorităţilor de control.Principalele elemente care determină importanţa unităţii sunt : cantitatea dedocumente creată, domeniul de activitate, numărul de personal, transformărileistorice, zona de reşedinţă, importanţa sa în plan local. - evoluţia istorică a unităţii – mai ales în cazul unităţilor în curs de lichidare,care necesită o atenţie sporită - măsurile şi termenele stabilite la controalele anterioare – este un elementde care se ţine cont mai ales în cazul controalelor tematice şi de revenire, precumşi în cazul acordării asistenţei de specialitate pentru întocmirea nomenclatoarelorarhivistice şi a lucrărilor de selecţionare. - solicitarea din partea unităţii – sunt cazuri destul de frecvente în ultimultimp, în care unităţile solicită asistenţă de specialitate, mai ales unităţile nouînfiinţate şi care sunt „îndemnate” de forurile superioare să ia legătura cu unitateateritorială a Arhivelor Naţionale pentru a-şi defini activitatea de arhivă. Aici existătrei componente de care trebuie să ţinem seama. Un prim element este vechimea unităţii. Dacă unitatea este nou înfiinţată şinu are o vechime mai mare de 2 ani, se poate vorbi doar de acordarea asistenţei despecialitate şi finalizarea acestei activităţi cu o instruire colectivă pe probleme dearhivă. În cazul unei unităţi cu o vechime mai mare de 3 ani, atunci se impune – pelângă instructajul efectuat la solicitarea unităţii – şi un control de specialitate pentrua depista eventualele probleme cu care se confruntă. Al doilea element este cantitatea de arhivă creată. Acest criteriu îl întâlnimîn aproape toate planificările de controale, fie ele tematice, de fond etc. Chiar dacă 28
  • 29. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăunitatea este nou înfiinţată sau chiar dacă nu are o activitate în urma căreia să rezulte ocantitate mare de documente cu caracter istoric, sunt cazuri în care sunt create foartemulte documente cu termen permanent, mai ales cele de genul financiar-contabil(acte justificative de cheltuieli). În acest caz, cele mai multe solicitări din parteaacestor unităţi vin pentru asistenţa în cazul întocmirii lucrărilor de selecţionare pentruaceste documente. Şi se aici decurg o serie de înlănţuiri procedurale, pornind de laexistenţa sau inexistenţa unor căi de soluţionare a acestei probleme: nomenclatorarhivistic, comisie de selecţionare, spaţiu de arhivă etc. Cel de-al treilea element îl constituie situaţia economică a unităţii, şiaici mă refer la unităţile aflate în procedură de lichidare judiciară, care necesităasistenţă imediată. La acest criteriu mai trebuie avut în vedere genul solicitării,care în funcţie de caracterul acestuia îi este alocat un anumit timp : Nomenclatoarearhivistice, lucrări de selecţionare, instruiri individuale sau colective, inventariereadocumentelor, organizarea depozitului de arhivă, verificare spaţii de arhivă, solicităride deplasare la sediul unităţilor pentru soluţionarea diferitelor probleme legate deactivitatea de arhivă etc. - personalul disponibil. În ultimul timp, lipsa personalului specializat caresă efectueze controale la creatorii de documente, a devenit o problemă acută, încondiţiile în care numărul creatorilor se măreşte an de an şi, mai ales, creşte numărulunităţilor lichidate, care necesită atenţie imediată şi – de cele mai multe ori – fărăa putea fi planificate la control periodic. În cazul unui personal redus, format din2 – 3 inspectori de teren dintr-un judeţ, de exemplu, unde numărul unităţilor carefuncţionează este de rangul sutelor, şi unde aceşti inspectori mai au şi alte sarcini seserviciu, într-un an calendaristic nu se pot planifica mai mult de 20 – 25 de unităţipentru a fi controlate. Pe baza acestui criteriu (al numărului personalului disponibil)planificarea se justifică mai mult ca oricând, celelalte elemente componente fiindfactori determinanţi în „alegerea” unităţilor dintr-un an calendaristic. - situaţii neprevăzute – este un element despre care nu se poate spune căintră în planificarea anuală a controalelor la creatori, dar care influenţează realizareaplanului. Este vorba de calamităţi naturale, accidente în urma cărora s-au produsincendii, inundaţii sau chiar furturi sau distrugeri de documente, toate acesteanecesitând prezenţa la faţa locului a inspectorului de teren. Planificarea lunară a controlului se face în funcţie de activităţile lunare, înansamblul lor. Datorită numărului redus de personal cu studii superioare, într-ounitate judeţeană a Arhivelor Naţionale nu se pot delimita activităţile în funcţiede specializarea personalului. Pe lângă activitatea la creatorii şi deţinătorii dedocumente, un inspector trebuie să desfăşoare şi activităţi în interiorul unităţii cumar fi : activitate de valorificare, activităţi la nivel de depozit (fondare, ordonare,inventariere, selecţionare, sistematizare), referate în urma verificărilor de spaţii de 29
  • 30. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăarhivă, lucrări de selecţionare etc., activitate în Comisia de selecţionare, sala destudiu, alte activităţi ordonate de conducerea unităţii. În funcţie de aceste activităţi,se poate face o planificare riguroasă a deplasărilor în teren, ţinând însă cont şide criteriile de selecţie a unităţilor care au fost planificate. Astfel, în planificareaactivităţilor, se poate realiza o balanţă între activităţile „de interior” şi cele „deexterior”, în funcţie de complexitatea acestora. În lunile de iarnă se poate rezervatimp pentru activităţile care solicită mai puţine deplasări în teren, sau care sunt celmai aproape de sediu. În această perioadă este de preferat ca numărul unităţilorplanificate la control să fie cât mai redus. De obicei, din experienţa profesională, amconstatat că în lunile de iarnă de la începutul anului sunt cele mai multe solicităridin partea creatorilor pentru lucrări de selecţionare sau mutări de arhivă, în timpce în lunile friguroase de la sfârşitul anului (noiembrie – decembrie) activitatea dearhivă de la creatori este foarte redusă. În lunile de primăvară şi toamnă sunt celemai multe solicitări pentru inventariere, verificări de spaţii şi instruiri. În lunile devară primează activitatea de selecţionare. În funcţie de aceste estimări, se poate face o planificare lunară a genurilorunităţilor controlate. În funcţie de specificul activităţii creatorilor repartizaţi anual,se efectuează o analiză comparativă pe baza criteriilor de selecţie : domeniul deactivitate, cantitatea de documente, activitatea personalului responsabil cu arhivadin unitate, spaţiul de depozitare şi dotarea acestuia. Activitate complexă în cadrul activităţilor desfăşurate în cadrul ArhivelorNaţionale, controlul şi asistenţa de specialitate sunt reglementate legislaţia despecialitate. Această activitate este definită ca fiind forma specifică de aplicareconcretă a legislaţiei în vigoare de către Arhivele Naţionale şi direcţiile judeţene 22.Conform prevederilor legale, toate tipurile de activităţi de asistenţă de specialitatese pregătesc în prealabil prin studierea dosarului creatorului şi deţinătorului dearhivă23. Toate dosarele creatorilor sunt evidenţiate într-un registru, de obiceiinventariate alfabetic, pe localităţi. După depistarea dosarului în evidenţe, acestase supune aceloraşi reguli de scoatere din depozit, ca la oricare unitate arhivisticăsolicitată pentru cercetare: completarea registrului de depozit, a foii de folosire,înlocuirea cu fişa de control. În activitatea de îndrumare şi control, am deprins anumite „tehnici” destabilire a unităţilor care vor fi supuse controlului într-un interval relativ scurt detimp. Astfel că, întotdeauna, îmi rezerv şi o a doua sau chiar o a treia unitate pentruefectuarea controlului. Situaţii neprevăzute pot face imposibilă realizarea acţiunii şi,pentru a nu înregistra un eşec în deplasare, mai ales în unităţile care necesită22 ������������������������������������������������������������������������������������������ Norme tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale aprobate de Direc-torul general prin Ordinul nr. 227 din 18 iunie 1996, art. 138, p. 65.23 Idem, art. 139, p. 66. 30
  • 31. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădeplasarea pe o distanţă mai mare, analizez mai multe dosare ale creatorilor din zonăşi – în funcţie de situaţie – stabilesc ce acţiuni urmează a fi desfăşurate (de fond,tematice etc). În principiu, planul metodic de control trebuie să-şi propunăparcurgerea întregii problematici ce face obiectul activităţii creatorului, să fie înconformitate cu prevederile Legii 16/1996, modificată şi completată prin Legea358/2002 şi să respecte Instrucţiunile privind activitatea de arhivă la creatorii şideţinătorii de arhivă, aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul dezi nr. 217 din 23 mai 1996. După completarea tuturor cerinţelor din planul metodicde control şi având în vedere criteriile de departajare a unităţilor repartizate, sestabileşte ordinea sau prioritatea executării acţiunii de control şi se trece la etapaurmătoare. Conform planificării activităţilor lunare, ziua destinată activităţii decontrol se planifică şi în funcţie de disponibilitatea conducerii unităţii care urmeazăa fi controlată. De obicei, anunţarea controlului se face în scris, cu cel puţin 15 zileînainte, timp în care unitatea trebuie să confirme faptul că a luat la cunoştinţă că înziua planificată urmează a se desfăşura un control din partea Arhivelor Naţionale. Oastfel de procedură, de cele mai multe ori, este greoaie în sensul că necesită foartemult timp pentru planificare. Aşteptarea răspunsului din partea unităţii şi, în funcţiede acesta, planificarea datei la care urmează a se desfăşura controlul, implică ooarecare relativitate în aplicarea planului de muncă pentru celelalte activităţi. Însituaţia în care mijloacele de comunicare au evoluat în ultimul timp, nu se mai puneproblema metodei de anunţare a controlului ci mai degrabă a rapidităţii cu care seefectuează comunicarea între instituţii. De aceea, în ultimul timp, comunicarea înscris o aplic doar unităţilor la care urmează a se face un control tematic, sau oconfirmare a deplasării pentru instruiri colective, verificări de spaţii, verificări lucrăride selecţionare etc. În cazul controlului de fond (aşa cum sunt majoritatea controalelorla creatori), anunţarea acestuia se poate face telefonic, prin comunicarea datei, apersoanelor de contact (atât din partea unităţii controlate, cât şi din partea ArhivelorNaţionale) şi a scopului deplasării. Convorbirea telefonică directă cu conducereaunităţii, scurtează atât timpul alocat corespondenţei, dar mai ales creează o legăturăimediată între reprezentanţii instituţiilor implicate, deschizând astfel dialogul şi, dinmodul de anunţare a controlului, poate declanşa chiar interesul din partea unităţiirespective. După stabilirea legăturii cu unitatea, se contactează conducerea unităţiipentru a se crea un prim feed-back privind anunţarea controlului, a datei la careurmează a avea loc acţiunea, precum şi în ce constă. De cele mai multe ori, conducereaunităţii se interesează mai degrabă „dacă durează mult” şi cine trebuie „să fie înunitate” decât în ce constă acţiunea. Am întâlnit multe cazuri în care conducereaunităţii chiar recomandă, telefonic, ca atunci când soseşte „controlul” în unitate, săse ia legătura direct cu responsabilul cu arhiva. Acest aspect induce două idei : fie căresponsabilul cu arhiva „duce greul” întregii activităţi cu arhiva şi că implicarea 31
  • 32. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăconducerii este minimă, fie că întreaga activitate de arhivă din unitate decurge foartebine şi implicarea permanentă a conducerii face ca – la data unui control – să nu fienicio problemă care să necesite prezenţa conducerii. Totuşi, în cele mai multe cazuri,s-a constatat o indiferenţă sau o necunoaştere evidentă a problematicii referitoare laactivitatea de arhivă, iar dialogul a dus la o implicare ulterioară mult mai mare. Înceea ce priveşte metodele de stabilire a contactului cu conducerea unităţii, se potaborda aici mai multe aspecte. Privită din punct de vedere metodologic, stabilirealegăturii cu conducerea unităţii este foarte simplu de descris. Fie la anunţareacontrolului, prin adresarea directă către reprezentantul unităţii, fie la sosirea înunitate. Cea mai bună opţiune se pare că este cea a contactului înainte de sosirea înunitate şi are la bază atât considerente ierarhice, cât şi „diplomatice”. Prin anunţareacontrolului direct către conducerea unităţii nu numai că se creează o primă legăturăcu reprezentantul unităţii, dar se şi deschide poarta dialogului şi colaborării la acestnivel. Anunţarea, fie telefonic, fie prin corespondenţă, face posibilă planificareacorespunzătoare a acţiunii de control, mergând până la fixarea orei la care urmeazăa începe acţiunea, precum şi persoanele care se solicită a fi în unitate la datacontrolului. În acest fel sunt evitate situaţiile neplăcute în care deplasarea la sediulunităţii ar putea fi cu un succes parţial sau chiar inutil, datorită lipsei de comunicareprealabilă cu conducerea unităţii. De multe ori evit să comunic secretarei sau alteipersoane scopul pentru care solicit convorbirea telefonică cu reprezentantul unităţii,limitându-mă la a mă prezenta şi a solicita o convorbire pe probleme de arhivă cuconducerea unităţii. În funcţie de solicitudinea cu care reprezentantul unităţii estedispus să discute imediat cu inspectorul de teren, se poate deduce interesul şideschiderea către dialog în problema arhivei, din partea unităţii. Din propriaexperienţă, am constatat că o astfel de atitudine poate descrie chiar şi ceea ce urmeazăa se constata pe teren. O atitudine binevoitoare nu este întotdeauna oglinda uneiarhive ideale, dar în cele mai multe cazuri se poate constata o deschidere către dialogşi o reacţie destul de promptă la rezolvarea problemelor constatate în urma acţiuniide control. La fel cum, o atitudine de respingere a ideii de control din partea instituţieiArhivelor, nu înseamnă în mod necesar că unitatea nu are idee de activitatea dearhivă, ci dimpotrivă o astfel de atitudine poate duce la concluzia că se cunosc foartebine problemele unităţii pe această ramură şi că ceea ce va urma în timpul controluluinu va fi tocmai pe placul conducerii. Respingerea ideii de control înseamnă aproapeîntotdeauna că în acea unitate se cunosc foarte bine problemele care trebuie rezolvateşi nu este de dorit ca la un control pe această problemă să fie constatate neregulile pecare reprezentantul unităţii încearcă – prin atitudinea sa – să le diminueze sau chiarsă le ascundă. Îngrijorătoare este atitudinea conducerii manifestată prin indiferenţăîn faţa anunţării controlului. Atunci se poate pune problema unei dificultăţi înexercitarea atribuţiilor de control. Buna dispoziţie, furia, interesul exagerat sau 32
  • 33. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouănegarea problemelor sunt reacţii care se pot modela în timpul controlului şi care sepot folosi de către un inspector de teren abil, pentru a rezolva multe dintre situaţiilecu care se confruntă unitatea. Dar un sentiment de indiferenţă este o adevăratăprovocare pentru cel care efectuează controlul. În acest caz este nevoie nu numai decunoştinţe profesionale de neclintit din partea inspectorului de teren, dar şi abilităţidezvoltate de comunicare şi de psihologie umană, astfel încât să trezească nu numaiinteresul pentru problematica în cauză, dar să obţină şi colaborarea conducerii îndemersul pentru care militează. Aici se dă o adevărată bătălie psihologică şidărâmarea barierei indiferenţei este o mare realizare în munca de teren. Acum se vădabilităţile dezvoltate de-a lungul timpului, în acest caz se dovedeşte profesionalismulinspectorului de teren şi, mai ales calităţile sale de „asamblare” a relaţiilor socio-umane cu activitatea de arhivă pe care o reprezintă în faţa conducerii unităţii care vaface obiectul controlului. De modul în care se încheie convorbirea cu conducereaunităţii se poate deduce cum vor decurge celelalte etape ale controlului. De cele maimulte ori, atitudinea conducerii este reflectată şi în atitudinea personalului şi aresponsabilului cu arhiva din unitate. Există şi excepţii care confirmă regula, daracestea sunt din ce în ce mai rare într-o societate încărcată de priorităţi care reclamăsoluţii şi rezolvări în fiecare moment. La sosirea în unitate şi după anunţarea conducerii unităţii asupra scopuluişi coordonatelor ce vor fi urmărite pe parcursul controlului, imediat se trece lacontactarea persoanei responsabile cu arhiva. De obicei, persoana responsabilă cuarhiva este pusă în temă de către conducerea unităţii cu faptul că urmează să sedesfăşoare un control pe probleme de arhivă în unitate şi, de cele mai multe ori,este deja la faţa locului pentru a oferi informaţiile necesare. Sunt rare sunt cazurileîn care – la anunţarea unui control din partea instituţiei Arhivelor Naţionale – sănu se poată lua legătura cu responsabilul cu arhiva. Aceste situaţii sunt generatefie de concedii, probleme neprevăzute care implică prezenţa acestuia de urgenţăîn altă locaţie şi – mai rar – lipsa interesului faţă de acţiunea de control. În acestdin urmă caz – la care am avut neplăcerea să fac faţă de două ori – am insistatcu continuarea controlului (spre dezamăgirea conducerii unităţii) şi am deschisforţat depozitul de arhivă (după care a apărut imediat şi cheia care până atunci„fusese la responsabilul care nu era în unitate”) şi am continuat operaţiunea decontrol în prezenţa conducerii unităţii. De cele mai multe ori însă, am întâlnit omare deschidere către dialog a persoanelor implicate în activitatea de arhivă, iaratitudinea manifestată a creat o relaţie de colaborare care a dus de multe ori cătreremedierea imediată şi cu destul de mult profesionalism a problemelor depistateîn urma controlului. Pe lângă responsabilul cu arhiva, la acţiunea de control amrecomandat întotdeauna să mai participe cel puţin trei persoane de la compartimentede lucru care generează cantităţi însemnate de arhivă cum ar fi, după caz: secretariat, 33
  • 34. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăresurse umane, contabilitate, laboratoare de lucru, şefi de compartimente, inspectori.Discuţiile cu personalul implicat în activitatea de arhivă dintr-o unitate, esterecomandat a se purta într-un spaţiu cât mai aproape de depozitul de arhivă, sauchiar în incinta depozitului. Am observat că o discuţie purtată într-un spaţiu neutru(o sală de şedinţe, un birou de lucru) nu generează acelaşi interes pentru problemadezbătută, ca atunci când discuţia se axează pe exemplificarea la faţa locului. Aceastădiscuţie nu se pretează a fi o instruire colectivă, ci mai degrabă o încercare deresponsabilizare faţă de materialul arhivistic creat în unitatea respectivă. În general,responsabilul cu arhiva este desemnat prin decizia conducerii. În cazul unităţilordin administraţia locală, responsabilitatea pentru activitatea de arhivă este stabilităşi prin fişa postului. Activitatea responsabilului cu arhiva se perfecţionează prinparticiparea la instruiri individuale sau colective şi prin asistenţa de specialitate pecare Arhivele Naţionale o acordă în cazul întocmirii nomenclatoarelor arhivistice,lucrărilor de selecţionare sau la orice solicitare din partea unităţii. În cadrul unităţiicreatoare şi deţinătoare de documente, rolul responsabilului cu arhiva este esenţialîn prelucrarea, păstrarea şi conservarea documentelor. De colaborarea acestuia cucompartimentele de lucru depinde fluidizarea activităţii de arhivare şi evidenţă adocumentelor. În acest scop, la majoritatea instruirilor colective participă şi şefiide compartimente, care primesc aceleaşi informaţii ca şi responsabilul cu arhiva.Colaborarea nu numai între responsabilul cu arhiva şi compartimente, ci şi întrecompartimente şi implicarea conducerii în toate deciziile privind constituireaşi păstrarea arhivei dintr-o unitate, sunt cheia reuşitei în activitatea ce presupunegrija faţă de documentele create şi deţinute într-o instituţie. Ca principale metodede implementare a legislaţiei arhivistice şi de responsabilizare a personaluluiimplicat în crearea şi manipularea documentelor, se numără: participarea tuturorfactorilor de decizie la acţiunea de control, exemple privind stabilirea indicativuluidosarului după Nomenclator, participarea inspectorului de teren la câteva acţiunide prelucrare a documentelor la compartimente (constituirea documentelor îndosare, legarea, numerotarea şi certificarea unităţilor arhivistice), familiarizareapersonalului cu terminologia arhivistică şi cu legislaţia în domeniu, implementareatehnicilor de lucru şi exemplificarea câtorva tehnici de inventariere a documentelor(ordonarea pe criterii a documentelor, folosirea formularelor de inventar conformAnexei 2 din legea nr. 16/1996, constituirea dosarelor în pachete sau aşezarea încutii, sistematizarea documentelor în depozit), acordarea asistenţei în organizareadepozitului de arhivă descrierea sancţiunilor şi consecinţelor pentru nerespectarealegislaţiei arhivistice, explicarea rolului pe care îl joacă fiecare lucrător în crearea şievidenţa propriei arhive, până la predarea acesteia la depozit, explicarea noţiunilor deprotecţia muncii în arhive, deplasarea personalului din unitatea controlată, la sediuldirecţiei judeţene a Arhivelor Naţionale pentru a lua contact cu un depozit de arhivă 34
  • 35. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăorganizat şi întreţinut corespunzător şi pentru a participa la acţiuni de instruire îndomeniu. Am observat că deplasarea personalului la sediul direcţiei judeţene a avutun impact major asupra responsabilizării şi, mai ales a prelucrării corespunzătoarea documentelor. Exemplul dat de Arhivele Naţionale prin deschiderea depozitelorcătre creatorii şi deţinătorii de documente este benefic din mai multe puncte devedere : - contactul direct cu instituţia care verifică activitatea unităţii; - accentuarea rolului coordonator al inspectorului de teren, prin discuţiile personale cu fiecare responsabil cu arhiva, lucrătorul conştientizând importanţa rolului pe care îl are în unitatea din care face parte; - prestanţa şi profesionalismul în discuţiile purtate, ridică nivelul de cunoaştere al responsabilului cu arhiva; - contactul cu munca de arhivă din direcţia judeţeană constrânge la crearea unei legături între lucrător şi instituţia Arhivelor şi îl integrează în sistemul relaţiilor profesionale din acest domeniu, devenind parte integrantă din lanţul circuitului documentelor de la creator la cercetătorul de la sala de studiu a Arhivelor. Întreaga activitate de control şi acordare a asistenţei are influenţe dindomeniul psihologiei umane bazate pe relaţiile inter-umane şi pe stabilirea depriorităţi metodologice de aplicare a legii. După încheierea controlului şi a discuţiilor cu personalul responsabil cuarhiva, urmează discuţiile cu conducerea unităţii, unde se face o prezentare pe larga tuturor problemelor cu care se confruntă unitatea din punct de vedere arhivisticşi ce măsuri se pot lua pentru remedierea situaţiei. Rolul inspectorului de teren înaceastă etapă a discuţiilor este esenţial în evoluţia ulterioară a relaţiilor cu unitateaşi pentru rezolvarea cu profesionalism a tuturor problemelor depistate. Dialogulcu conducerea unităţii ar trebui să cuprindă o serie de elemente definitorii pentruactivitatea arhivistică, iar limbajul folosit de inspector trebuie să fie unul profesionist,coerent şi autoritar în acelaşi timp, dar cu implicarea factorilor de decizie în stabilireamăsurilor şi responsabilităţilor concrete. Abordarea discuţiei este în egală măsurăinfluenţată de problemele constatate. Cu cât problemele depistate sunt mai numeroaseşi mai greu de rezolvat, cu atât tonul folosit trebuie să fie mai grav iar implicareainspectorului de teren în remedierea problemelor depistate să fie mai intensă şicu dezvoltarea punctuală a soluţiilor oferite de acesta. După efectuarea acţiunii,se aduce la cunoştinţa conducerii rezultatul controlului. Concluziile desprinse dinactivitatea desfăşurată în unitate se consemnează într-un proces-verbal de controlcare cuprinde toate constatările începând cu profilul unităţii şi până la măsurile cese impun pentru remedierea neregulilor. La stabilirea măsurilor se are în vedereimportanţa activităţilor ce urmează a se efectua, precum şi logica evoluţiei acestora. 35
  • 36. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăAstfel, vor fi remediate întâi problemele de ordin formal (decizii pentru comisiade selecţionare, nomenclator, amenajare spaţii de arhivă) şi mai apoi cele de ordinpractic, cum ar fi ordonarea, inventarierea, selecţionarea, predarea arhivei deţinute.În funcţie de complexitatea măsurilor stabilite, se repartizează şi competenţele.Ca un factor decisiv în implicarea întregului personal în activitatea de arhivă, esterecomandat ca la stabilirea măsurilor urmate de acţiunea de control să participe toţifactorii de decizie din unitate şi în funcţie de opiniile acestora să fie „distribuite”sarcini de lucru personalului unităţii. Astfel, în procesul – verbal de control vor fitrecute, pe lângă măsura ce va fi dispusă spre rezolvare şi persoana care urmează săîndeplinească sarcina respectivă, împreună cu termenul de rezolvare. În felul acestase realizează o responsabilizare maximă a personalului şi la următorul control acestava face tot posibilul ca să arate remedierea corespunzătoare a problemei depistateanterior. Din propria experienţă am observat că o trecere generală în procesul-verbala măsurilor şi termenelor de execuţie, duce la o responsabilizare minimă a întregiiunităţi, conducerea fiind de multe ori acuzată, de personalul implicat în activitatea dearhivă, de neîndeplinirea măsurilor stabilite. Chiar conducerea unităţii încurajeazăuneori astfel de afirmaţii, pe considerentul că angajatul respectiv nu poate fi sancţionatatâta timp cât nu a putut îndeplini, din motive „obiective”, măsurile stabilite – lamodul general – prin procesul-verbal de control. Nominalizarea factorilor de decizieşi a executanţilor reclamă o implicare activă a acestora în îndeplinirea măsurilor şi,mai mult decât atât, solicită şi o implicare afectivă astfel încât, la controlul următor săfie constatate nu numai remedierea situaţiei, dar şi o îndeplinire calitativă a măsuriirespective. De asemenea, implicarea inspectorului de teren în îndeplinirea din parteaunităţii a măsurilor stabilite, este esenţială în respectul şi încrederea cu care unitateava credita instituţia Arhivelor. Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 prevede la capitolul IV, art. 26 –3324, sancţiuni şi contravenţii pentru25: sustragerea, distrugerea, degradarea oriaducerea în stare de neîntrebuinţare a documentelor care fac parte din FondulArhivistic Naţional al României; scoaterea peste graniţă a documentelor care facparte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau înstrăinarea acestora cătrepersoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale;neinventarierea documentelor sau neîntocmirea de către creatorii acestora, persoanejuridice, a nomenclatoarelor arhivistice pentru documentele proprii; nepredareade către compartimentele unităţii creatoare, la arhiva proprie, a documentelor cutermen de păstrare permanent, pe bază de inventar şi proces-verbal de predare-primire; neîntocmirea nomenclatorului dosarelor; neselecţionarea documentelor24 Legea Arhivelor Naţionale nr. 16 / 1996, publicată în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr.71, din 9 aprilie 1996.25 Responsabilităţile sunt trecute in ordinea importanţei şi a atribuţiilor conform funcţieideţinute în unitate. 36
  • 37. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcreate şi deţinute de către persoane juridice, la termenele prevăzute în nomenclatorulpropriu, de către comisia de selecţionare a documentelor; neasigurarea condiţiilorcorespunzătoare de păstrare şi protejare a documentelor create şi deţinute de cătrecreatorii şi deţinătorii de arhivă, persoane juridice sau persoane fizice; nepredarea,la Arhivele Naţionale şi, după caz, la direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale, adocumentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României de cătrecreatorii şi deţinătorii de documente de arhivă, la expirarea termenelor prevăzutela art. 13 din Legea nr. 16/1996; oferta de vânzare sau vânzarea documentelor carefac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României de către persoane fizice saupersoane juridice, fără respectarea priorităţii Arhivelor Naţionale de a le cumpăra,potrivit prevederilor art. 15 alin.2; nedepunerea la Arhivele Naţionale sau ladirecţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale, după caz, de către creatorii şi deţinătoriide documente de arhivă, a inventarelor pe care le deţin la expirarea termenelorde depunere, în condiţiile prevăzute la art. 17 din Legea nr. 16/1996. În cazulaplicării sancţiunilor contravenţionale persoanelor juridice, amenzile se imputăpersoanelor fizice (director, patron, administrator, salariat), care nu şi-au îndeplinitatribuţiile de serviciu ce îi revin în baza unui act normativ, statut, contract etc.26Constatarea contravenţiilor reprezintă prima fază procedurală privind răspundereacontravenţională; ea este dată în competenţa anumitor persoane prevăzute înactul normativ care reglementează contravenţiile într-un anumit domeniu deactivitate. Aceste persoane sunt denumite generic agenţi constatatori. Constatareacontravenţiilor prevăzute de Legea nr. 16/1996 se face de către împuterniciţiiArhivelor Naţionale sau ai direcţiilor judeţene, în urma împuternicirii anuale prinordin de zi pe unitate dat de către conducerea unităţii. Sancţiunile contravenţionalesunt principale şi complementare 27. Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul; amendacontravenţională; prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilordestinate, folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau anularea, dupăcaz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închidereaunităţii; blocarea contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic;retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi decomerţ exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenuluiîn starea iniţială. Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericolsocial al faptei săvârşite. Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de naturaşi de gravitatea faptei. Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o26 Idem, art. 227 �������������������������������������������������������������������������������������������� Ordonanţa de Guvern nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţii-lor, cu modificările şi completările ulterioare. 37
  • 38. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăsancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare.Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenientpersoană fizică sau juridică 28. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sepoate aplica numai contravenienţilor persoane fizice. Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunilecontravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenziiprevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit înprezenta ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. În cazul încare la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se vaaplica fiecăreia separat. Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie întermen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. cazul contravenţiilor continue termenulcurge de la data constatării faptei. Executarea sancţiunii amenzii contravenţionalese prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicatcontravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. Procesul-verbalneatacat în termenul legal, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă princare s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face de către organuldin care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atacîmpotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut delege, sau de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri. La finalul acţiunii de control are loc acordarea asistenţei de specialitate. Decele mai multe ori discuţiile purtate în urma desfăşurării acţiunii concluzioneazăreuşita sau eşecul activităţii inspectorului de teren în unitatea controlată. Încă de laînceputul acţiunii, impresia lăsată de inspectorul de teren îşi pune amprenta asupradesfăşurării ulterioare a controlului şi, implicit, a finalizării acestuia. Discuţiilepurtate atât în timpul desfăşurării acţiunii, cât şi la finalul acesteia au rolul de aasigura o legătură permanentă între acţiunile desfăşurate în timpul controlului şiacordarea asistenţei de specialitate necesară în funcţie de situaţie. După încheiereaprocesului-verbal de control, se stabilesc şi acţiunile imediate. În cazul în care estenecesară organizarea unei instruiri colective sau individuală cu personalul implicatîn activitatea de arhivă din unitate, se pot stabili coordonatele desfăşurării unei astfelde acţiuni. În cazul lucrărilor de selecţionare care se impun în urma constatărilorcontrolului, se poate evalua încă de la încheierea acţiunii, cantitatea de documentece urmează a face obiectul selecţionării şi, în funcţie de acest factor, se poate stabilio dată ulterioară pentru verificarea lucrării de selecţionare. Tot la încheierea controlului se pot da relaţii cu privire la activitatea deansamblu a unităţii în raport cu instituţia Arhivelor. Permanentizarea legăturii cuinstituţia respectivă şi implicarea activă a factorilor de decizie în desfăşurarea28 Idem. 38
  • 39. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăactivităţii arhivistice în unitate sunt strâns legate de conştientizarea rolului pe careArhivele Naţionale îl au în societate şi de importanţa activităţii desfăşurată de acestea.De impresia lăsată de inspectorul de teren, de limbajul folosit, comportamentulprofesionist şi fără interpretări, precum şi de hotărârea în luarea deciziilor de moment,depinde imaginea pe care Arhivele Naţionale o dezvoltă în sistemul instituţionallocal şi naţional. Respectul faţă de instituţia Arhivelor şi faţă de personalul sau are labază amprenta discuţiilor, atitudinilor, prezenţei fizice şi profesionalismului de careinspectorul de teren trebuie să dea dovadă în orice situaţie. La întoarcerea la locul de muncă, inspectorul de teren completeazăinstrumentele de evidenţă cu datele rezultate în urma controlului efectuat, aflate ladosarul creatorului. Instruirea personalului desemnat cu munca de arhivă este o activitate carese organizează de obicei după efectuarea controalelor de fond şi care necesită oprogramare şi pregătire ulterioară, prin cursuri colective sau individuale. Instruirilecolective sunt precedate de întocmirea următoarelor lucrări 29: raport cuprinzânddata, scopul şi participanţii ce vor fi instruiţi; acesta se întocmeşte după solicitareadin partea unităţii a instruirii şi se aprobă de către conducerea unităţii; programul dedesfăşurare a instruirii, pe ore şi teme ce urmează a fi abordate; lista participanţilor lainstruire; materiale scrise ce vor fi prezentate participanţilor (instrucţiuni, formulare,inventare, nomenclatoare etc.); circulară privind instruirea, adresată instituţiei/instituţiilor creatoare şi deţinătoare de documente; adeverinţă-tip de participare lainstruire, ce va fi înmânată cursanţilor; raport privind modul în care s-a desfăşuratacţiunea. Toată documentaţia rezultată în urma instruirilor susţinute se grupează într-un dosar şi se clasează la arhivă, conform nomenclatorului dosarelor. De remarcataici sunt rolul instructorului şi abilităţile sale de pedagog în relaţia cu participanţiila instruire. De-a lungul carierei mele am efectuat peste 30 de astfel de instruiri şipot spune că mi-am format o metodologie proprie de lucru, care se axează atât pedezbaterea problemelor din punct de vedere legislativ, cât mai ales din punct devedere tehnic şi socio-uman. Din astfel de instruiri colective se pot extrage foartemulte date, care de multe ori scapă în timpul desfăşurării controlului individualla o singură unitate şi în prezenţa unui număr redus de persoane. Astfel, mi-amconstituit o „bază de date” despre problemele cu care se confruntă fiecare unitatecu care am intrat în contact, iar în urma instruirilor colective se pot colecta dateimportante privind relaţia responsabilului cu conducerea unităţii, receptivitateaconducerii unităţii faţă de problema arhivei deţinute, interesul personalului angajatfaţă de prelucrarea, manipularea şi păstrarea documentelor, cunoaşterea legislaţieiarhivistice la nivelul unităţii, impactul acţiunii de control din partea Arhivelor29 Norme tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale aprobate de Direc-torul general prin Ordinul nr. 227 din 18 iunie 1996, art. 138, p. 67 39
  • 40. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăNaţionale. Rezultatul direct al acestor instruiri este responsabilizarea atât aresponsabililor cu arhiva din unităţi, cât şi a factorilor de decizie. Drept urmare, dinexperienţa proprie, în urma organizării unor astfel de instruiri colective, s-a redusîn mod constant spontaneitatea efectuării controlului, realizându-se o „aerisire”a solicitărilor în care este necesară intervenţia de urgenţă a Arhivelor, situaţiileneprevăzute fiind eliminate prin efectuarea operaţiunilor arhivistice la timp şi cuprofesionalism. Verificarea lucrărilor de selecţionare a documentelor30, se efectuează curespectarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de selecţionaredin cadrul Arhivelor Naţionale şi a Procedurilor privind exercitarea atribuţiilorArhivelor Naţionale în raporturile cu organizaţiile creatoare şi deţinătoare dedocumente în vederea administrării şi protejării Fondului Arhivistic Naţionale.Verificarea lucrărilor de selecţionare repartizate se efectuează la sediul creatoruluişi deţinătorului de documente, în depozitul de arhivă. Constatările se consemneazăîntr-un referat care se anexează la lucrare. Verificarea nomenclatoarelor arhivistice 31 constă în analiza, din punctde vere forma şi de fond a proiectului de nomenclator înaintat pentru confirmareArhivelor Naţionale, avându-se în vedere : modul în care proiectul de nomenclatorîntocmit acoperă întreaga schemă de organizare (direcţii, servicii, birouri etc.) aunităţii care l-a elaborat, modul de grupare a documentelor pe probleme şi termenede păstrare, modul în care este redactat conţinutul dosarelor, modul în care termenelede păstrare reflectă valoarea practică sau ştiinţifică a documentelor, verificareamodului de respectare, din punct de vedere formal, a cerinţelor legii nr. 16/1996 aArhivelor Naţionale privind respectarea rubricaţiei din Anexa nr. 2. Preluarea documentelor de la creatorii şi deţinătorii de arhivă 32 seefectuează pe baza unui plan de perspectivă, avându-se în vedere importanţaacestora din punct de vedere importanţa lor ştiinţifică şi starea lor de conservare.Preluarea documentelor cu valoare istorică de la creatorii şi deţinătorii de documenteconstă în verificarea inventarelor de preluare, confruntarea inventarelor cu unităţilearhivistice care urmează a face obiectul preluării, întocmirea procesului-verbal depredare-preluare, înregistrarea procesului-verbal în evidenţe, înscrierea inventarelorîn Registrul inventarelor, întocmirea fişei „Situaţia fondului”. În cadrul acţiunilordesfăşurate după efectuarea activităţii de îndrumare şi control, se poate face oevaluare a gradului de impact a controlului efectuat de inspector în fiecare unitaterepartizată. La toate acestea se mai adaugă solicitările din partea unităţilor noi înfiinţatesau în curs de desfiinţare, care se confruntă cu diferite situaţii şi care apelează la30 Ibidem.31 Idem, p. 68.32 Idem, p. 70. 40
  • 41. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăspecialiştii din Arhive pentru soluţionarea problemelor. În aceste cazuri, se poatevorbi mai mult de acordarea asistenţei de specialitate care este precedată de activităţide control la sediul unităţii respective. Procedura de acordare a asistenţei despecialitate este aceeaşi ca şi în cazul constatărilor de pe teren, aici intervenind maimult legătura prin corespondenţă, dar odată intrată unitatea în sistemul de evidenţăal Arhivelor, aceasta beneficiază de acelaşi regim de control şi acordare a asistenţeide specialitate. Din acest punct de vedere, legislaţia arhivistică ar trebui să prevadăo conlucrare şi cu celelalte organe de evidenţă juridică a creatorilor de documente depe raza unui judeţ. Astfel, se poate face o propunere ca viitoarea lege a Arhivelor săconţină, pe lângă obligaţia comunicării din partea unităţii a schimbărilor survenitede-a lungul timpului, şi obligativitatea organelor de evidenţă fiscală, a Registruluicomerţului şi judecătoreşti ca, periodic, să comunice liste cu unităţile care au suferittransformări în ultimul an calendaristic. În acest fel ar putea fi efectuate prognozecorecte de preluări de documente, efectuarea controlului periodic la unităţi în funcţiede priorităţi, precum şi o mai judicioasă pregătire de specialitate a inspectorilor deteren, pentru a face faţă tuturor domeniilor de activitate de provenienţă a documentelorcare fac obiectul controlului şi acordării asistenţei de specialitate. Întreaga activitate de control şi acordare a asistenţei de specialitate seconturează într-un ansamblu de relaţii şi atribuţii care definesc specificul activităţiiîn Arhivele Naţionale. Activitatea de îndrumare şi control îmbină sfera relaţiilorcu publicul cu cea a relaţiilor publice. Problematica relaţiilor publice dezvoltată delegislaţia românească şi cea europeană pun accentul pe latura umană a activităţilordesfăşurate în acest domeniu, fără însă a diminua rolul corector şi de control legislativde specialitate, cu respectarea şi aplicarea corespunzătoare a legilor în vigoare. Denatura relaţiilor socio-umane dezvoltate în urma acţiunii inspectorului de teren,depinde evoluţia relaţiilor publice şi a relaţiilor cu publicul, reflectate în imagineade ansamblu pe care o unitatea o realizează la nivelul comunităţii, atât din punctde vedere profesional, cât şi din perspectiva abordării în plan psihologic a tuturorproblemelor întâlnite. Studiul temperamentelor umane ar trebui să fie o componentăde bază a formării profesionale a angajaţilor, îmbinată cu educaţia generală. Latoate acestea se adaugă formarea profesională care, împreună, definesc şi formeazăcaracterul „angajatului-model” al societăţii, care să facă faţă, cu ajutorul cunoaşterii,tuturor provocărilor profesionale şi, nu în ultimul rând, să facă faţă a stresului cotidiancare, îmbinat cu stresul profesional, poate genera atitudini şi reacţii de moment carepot fi interpretate eronat şi care pot da naştere, la rândul lor, la acţiuni defensivesau chiar ofensive faţă de care societatea ar avea o imagine reflectată greşit atâtasupra individului cât şi a comunităţii profesionale din care face parte. De aceea,legislaţia actuală a prevăzut condiţii şi caracteristici pe care funcţionarul public careare în atribuţii relaţiile cu publicul, trebuie să le întrunească astfel încât întreaga sa 41
  • 42. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăactivitate să fie în completare şi în concordanţă cu nevoile societăţii şi, implicit, alecomunităţii locale. De formarea profesională a fiecărui angajat depind foarte mulţifactori care influenţează atitudini şi decizii cu incidenţă asupra întregii activităţi şiimagini asupra instituţiei, iar în mod particular cu formarea unei reflecţii corectea imaginii în fata societăţii, privind competenţele, integritatea şi profesionalismulangajatului. Cunoştinţele profesionale temeinice şi principiile de viaţă ale fiecăruilucrător, determină formarea de atitudini şi aptitudini definitorii ale desfăşurăriiactivităţii de specialitate în raport cu relaţiile inter-umane şi în raport cu cerinţelesocietăţii. Particularizând pentru lucrătorul din arhive, teoria trebuie îmbinată cuaplicaţiile practice, rezultanta fiind o calitate sporită a activităţilor desfăşurate şi omai bună responsabilizare în raport cu atribuţiile în domeniul acordării asistenţei despecialitate şi a efectuării controlului la creatorii şi deţinătorii de documente. BIBLIOGRAFIE LEGISLAŢIE 1. Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996. 2. Norme tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale, Bucureşti, 1996. 3. Instrucţiuni privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, în Broşura „Legislaţie arhivistică”, Bucureşti, 2001. 4. Legea 182 privind protecţia informaţiilor clasificate, în „Monitorul Oficial” nr. 248 din 12 aprilie 2002. 5. H.G. nr. 51/2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor şi/sau deţinătorilor de documente, persoane juridice, persoane care s-au desfiinţat, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 12.02.2003. 6. Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial nr. 365/ 29. 05. 2007. 7. Legea nr. 7/ 2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, Republicată în Monitorul Oficial nr. 157/ 23. 02. 2004, modificată şi completată prin L. 50/2007 – M. Of. 196/21.03.2007. 8. Norme privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control asupra aplicării legislaţiei arhivistice şi de constatare a contravenţiilor la prevederile Legii nr. 16/1996, aprobate prin ordinul de zi nr. 336 din 25 martie 1998. 9. Proceduri privind exercitarea atribuţiilor Arhivelor Naţionale în raporturile cu organizaţiile creatoare şi deţinătoare de documente în vederea administrării şi protejării Fondului Arhivistic Naţionale. 42
  • 43. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă PERIODICE ŞI LUCRĂRI DE SPECIALITATE PERIODICE1. Revista Arhivelor. 1924 – 1985. Bibliografie tematică, Bucureşti, 1988.2. Revista Arhivelor. 1986 – 1994. Bibliografie tematică, Cluj – Napoca, 1998. LUCRĂRI DE SPECIALITATE1. Ciucă Marcel Dumitru, Arhivele existente în depozitele Arhivelor Statului şi la alţi deţinători, în „Revista Arhivelor”, nr. 4/1978.2. Coman Voica, Metodologia de elaborare a nomenclatorului dosarelor, în „Revista Arhivelor”, nr. 4/1984.3. Coman Voica, Selecţionarea documentelor la organizaţii, în „Revista Arhivelor”, nr. 4/1982.4. Comănescu, Ion, Îndrumarea şi controlul muncii de arhivă la instituţii, întreprinderi şi organizaţii socialiste, în „Revista Arhivelor”, nr. 1/1963, p. 189 – 196.5. Couture Carol, Nomenclatoarele. Aspecte teoretice, în Revista de Arhivistică, Cluj-Napoca, tom IV, nr.1-2/1998.6. Dinu Cristina, Nicula Vasile, Constituirea dosarelor pe termene de păstrare, în „Revista Arhivelor”, nr. 4/1978.7. Mera Laurenţiu, Îndreptar arhivistic, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2001.8. Mircea Timbus, Aplicarea Legii Arhivelor Naţionale între cerinţe şi posibilităţi, în „Revista Arhivelor”, Seria a III-a, vol. II, 1996, nr. 1-2, p. 27.9. Mocanu Marin Radu, Arhivele Naţionale şi societatea românească, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1997.10. Necşa Teodor, Bolontoc Dumitru, Înregistrarea documentelor şi constituirea arhivei curente, în „Revista Arhivelor”, nr. 3/1972.11. Necşa Teodor, Precizări privind întocmirea şi folosirea nomenclatorului şi indicatorului în arhivele curente, în „Revista Arhivelor”, nr. 1/1975.12. Nicula Vasile, Ordonarea şi inventarierea documentelor care nu au fost constituite potrivit nomenclatorului dosarelor, în „Revista Arhivelor”, nr. 4/1972.13. Oprea Florea, Lungu Corneliu-Mihail, Conservarea şi restaurarea documentelor de arhivă, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2008.14. Oprea Florea, O problemă de interes naţional: spaţiile de depozitare a arhivelor, în „Revista Arhivelor”, nr. 2/1993.15. Popa Gheorghe, Concepţia despre selecţionare în arhivistica românească contemporană, în „Revista de Arhivistică”, nr. 1-2/1998. 43
  • 44. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă THE PSYCHOLOGY OF THE INITIATION AND THE DEVELOPMENT OF THE CONTROL AT THE CREATORS AND HOLDERS OF DOCUMENTS Summary As an integral part of the activities carried at the National Archives, theactivity of guidance and control is the image of the completely professional trainingof an archivist and, in the same time, it reunites personal abilities and qualities ofgreat commitment in the relation with the society. This stuff wishes to be a pleadingfor the importance of this activity based on professional experience, being thoroughlygot into methodological and psychological methods, techniques and approaches inthe relation with the creators and holders of documents, an attempt to give form andcontent to the “backstage” activities, which an archivist carries on before and afterthe activity of control at the creators and holders of documents. In the same time the paper, also contain appreciations on different classicalworking methods and puts forward some new ideas for carrying on, in goodconditions, the activities programmed during the action of control. We consider that in the activities of control and specialized assistance animportant part plays not only the professional knowledge obtained during the yearsof study and the professional activity at the working place, but also the knowledgeof human psychology and sociology, fields which weren’t approached at the coursesof professional training performed at the National Archives. This paper approachesalso from this point of view the whole methodology of initiation and developmentof the activity of control at the units, which create and keep documents. The novelty of this paper consists in the description of the personal techniquesused in the activity performed out of the working place, techniques trained duringthe years, with the purpose of solving the problems appeared practicing the dutyof an archivist. The accent was set on the study of human psychology and on theadaptation of the specific legislation to the situations determined by the human typesmet, without diminishing the role of the archivist and the character of the action.The method of the ending the action of control defines, in most cases, the actionswhich can be planned afterwards and can make – in same time – a radiography ofthe development of the action on the whole. The theme approached in the paper is far to be ended. The new provocations ofthe society and the modifications of the law, will give new dimensions to the activityof guidance and control. Although it seems not to be given so much importance, therole of the archivist becomes more and more important in a society in which thedocument (indifferent of support) and the proving value of this one, put more andmore the mark on the relations among people. 44
  • 45. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ARHONDOLOGIA. SURSELE CERCETĂRII ARHONDOLOGICE ÎN ARHIVELE ROMANO-CATOLICE DIN TRANSILVANIA BERNÁD Rita 1. Arhondologia. Definiţie, metoda de lucru Arhondologia, ştiinţa demnitarilor şi a purtătorilor de funcţii, este o ştiinţăauxiliară încă nerecunoscută sau mai degrabă prea puţin cunoscută în România.Astfel, prezentarea ei în acest subcapitol se consideră a fi o abordare de pionieratîn ştiinţa istorică românească. Fără conştiinţa şi cunoştinţa tipologiei şi a metodeide lucru, practicarea şi dezvoltarea acestei ramuri ştiinţifice auxiliare a istorieiîn ultimele secole nu poate fi negată, deoarece, după cum vom vedea în cele ceurmează, au apărut deja lucrări arhondologice şi pe teritoriul geografic discutat. În primul rând vom defini în linii mari ce este arhondologia, când anumes-a format, cine şi când s-a ocupat de dezvoltarea acestei ştiinţe auxiliare în sferaecleziastică şi care este metoda ei de lucru. Conform definiţiei istoricului Fallenbüchl Zoltán, arhondologia este ştiinţaauxiliară a istoriei care se ocupă cu constituirea listelor demnităţilor oficiale şi cuanaliza carierei lor oficiale. Ca ştiinţă auxiliară de sine stătătoare, arhondologia s-aseparat de cronologie doar treptat. Ea este strâns legată de genealogie, de istoriaoficiilor, de statistica istorică, prin urmare şi de istoria socială, de sociologia istorică,respectiv alte ştiinţe istorice.33 În definiţia lui Engel Pál, arhondologia este o ramură ştiinţifică, a căreisubiect îl constituie aşa-numitul archontes, care în limba greacă înseamnă“domnitor”, “conducător”, termen care, în limba latină, s-ar traduce în formaregentes. Arhondologia, din punct de vedere formal, înseamnă ştiinţa conducătorilor/domnitorilor. Arhondologia mai înseamnă şi acele liste care cuprind, în ordinecronologică, toţi purtătorii unei demnităţi (oficiu sau demnitate), cu marcareahotarelor de timp a purtării demnităţii respective. Istoricul Engel Pál caredefineşte arhondologia precizează că introducerea arhondologiei printre ştiinţeleauxiliare ale istoriei nu este motivată, deoarece ea diferă de ele prin faptul că nuare un subiect dat, ca şi celelalte ştiinţe auxiliare reale (de ex. diplomatica are casubiect al cercetării ei diplomele, sigilografia sigiliile etc.). Din contră, subiectularhondologiei se formează pe parcursul activităţii propriu-zise de cercetare a ei.Astfel, ar fi mai oportun, dacă nu am considera-o ştiinţă auxiliară, ci doar o activitate33 Fallenbüchl Zoltán, Archontológia, în Kállay István red., A történelem segédtudományai,Budapest, 1986, p. 124. 45
  • 46. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăştiinţifică, al cărei scop este întocmirea unui repertoriu istoric de un anumit tip.34Oriunde şi-ar avea locul arhondologia (ramură de ştiinţă auxiliară a istoriei sau oactivitate ştiinţifică istorică), ea şi-a dobândit un loc aparte în cărţile de specialitateapărute în Occident, în volume care se ocupă de ştiinţele auxiliare ale istoriei. Înmanualului ştiinţelor auxiliare ale istoriei din ţară, publicat de Nicolae Edroiu, nuse află menţionată existenţa acestei ramuri auxiliare ale istoriei.35 Acest lucru sedatorează faptului, că publicaţia respectivă este de fapt varianta îmbogăţită a unuicurs universitar întocmit în domeniul ştiinţelor auxiliare ale istoriei, elaborat cu douădecenii înainte de apariţia rezultatelor preocupărilor arhondologice din ţara noastră. Pe teritoriul românesc singurul reper în definiţia arhondologiei a constituitdicţionarul sţiinţelor speciale ale istoriei. Conform acestuia, arhondologia(archondologhia) este o denumire a unui tip de izvor diplomatic, arhondologia fiindde fapt un grecism preluat de limba română în timpul domniilor fanariote şi utilizatpentru a denumi registrul în care erau trecute toate familiile boiereşti din ţară. Acestregistru se numea şi Condica rangurilor boiereşti.36 Prin această definiţie existentăîn istoriografia românească, iese la iveală cunoaşterea termenului în sine, dar totodatăşi lipsa informării asupra domeniului de cercetare – al subiectului şi al obiectivuluiştiinţei auxiliare în sine – mult mai larg, acoperit de acesta. În ceea ce priveşte metoda acestei mici ramuri de ştiinţă auxiliară, cele douăscopuri de cercetare ale arhondologiei au fost conturate de către arhivistul EmberGyőző în anii 1930’: cine şi ce au fost demnitarii? Ca şi primă informaţie trebuierelevat numele deţinătorului demnităţii şi perioada de purtare a demnităţii respective,iar toate acestea trebuie făcute în ordine strict cronologică şi cu precizie. Acesteinformaţii sunt urmate de celelalte date biografice.37 Schiţa cercetării arhondologiceeste deci: funcţia, numele şi perioada de purtare a funcţiei respective. Arhondologiile pot fi de cinci tipuri: 1. Liste nominale conform funcţiilor, cu perioadele de purtare a demnităţilor, în ordine cronologică 2. Liste nominale conform funcţiilor, cu perioadele de purtare a demnităţilor, în ordine cronologică, completate cu date biografice şi cu date ale carierei profesionale 3. Liste nominale conform funcţiilor, cu perioadele de purtare a34 Engel Pál, Archontológia, în Bertényi Iván red., A történelem segédtudományai, Buda-pest, 1998, p. 29.35 Nicolae Edroiu, Ştiinţele auxiliare ale istoriei, Cluj-Napoca, 1999.36 Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealo-gie, heraldică, paleografie, sigilografie, Bucureşti, 1982, p. 46.37 Ember Győző, A Commissariatus Provincialis felállítása Magyarországon 1723-ban, înA Gróf Klebelsberg Kuno Magyar Történetkutató Intézet Évkönyve, 1934, pp. 338–363; EmberGyőző, A Magyar Királyi Helytartótanács ügyintézésének története 1742-1848, Budapest, 1940. 46
  • 47. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă demnităţilor, cu detalii narative biografice şi cu valorificarea minuţioasă a activităţii lor 4. Colecţii biografice şi de activitate a anumitor persoane cu o anumită funcţie de altă ordonare (alfabetică, teritorială etc.), prezentate în cadrul unei perioade de timp definite în prealabil 5. Tabele cu funcţii repetate anual, cu semnalarea schimbărilor în rândul persoanelor cu funcţia respectivă.38 La fiecare tip de arhondologie este extrem de importantă stabilirea formeicorecte şi precise a numelui. În ceea ce priveşte întrebarea ce au fost demnitarii, aici se pot culege diverseinformaţii despre demnitarul respectiv privind: originea etnică sau teritorială,apartenenţa confesională, starea socială, anturajul financiar, formarea lui intelectualăşi spirituală, starea lui familială (legăturile de căsătorie), vârsta, gradul de eficienţăa activităţii sale (cariera), rezultatele profesionale, importanţa lui profesională,eventualele activităţi creatoare (literare, artistice etc.). Arhondologii, care iniţiază o asemenea cercetare trebuie să ţină cont defaptul, că activitatea lor se bazează în primul rând pe istoricul de persoane în cadrulanumitor funcţii, şi nu pe istoricul instituţiilor şi organizaţiilor, aceasta din urmăaparţinând istoriei oficiilor şi a instituţiilor. Astfel, în timpul culegerii izvoarelor,beneficiază de prioritate datele arhivistice cu caracter personal.39 Întocmirea arhondologiilor prin urmare este o activitate ce necesită o muncăîntemeiată şi serioasă, ca de altfel şi punctualitate în publicarea datelor, lucrărilerezultate fiind indispensabile atât în scrierea istorică, cât şi în informarea culturalăistorică. Practicarea acestei ştiinţe auxiliare poate fi realizată nu numai datoritărutinei tehnice, ci şi prin cunoştinţe aprofundate în mare măsură în ştiinţa istoriei şiîn limbi străine.2. Arhondologia ecleziastică. Evoluţia ei şi sursele cercetării arhondologice în arhivele ecleziastice din Transilvania Rădăcinile arhondologiei se întind adânc în timp. Despre suverani pontifi şidomnitori s-au întocmit liste nominale încă în evul mediu, dar acestea erau numitecronologii şi nu arhondologii. Însuşi conceptul de arhondologie a fost introdus decătre Johann Philipp Abelinus, cunoscut sub pseudonimul Johannes LudovicusGotofredi, istoric german şi geograf în lucrarea sa întitulată Archontologia Cosmica(apărută la Frankfurt am Main, 1638, 1649). Anterior apariţiei lucrării sale,prezentarea demnităţilor şi a activităţii aferente s-a efectuat în cadrul ştiinţei numită38 Fallenbüchl Zoltán, Archontológia, în Kállay István red., A történelem segédtudományai,p. 124.39 Fallenbüchl Zoltán, Archontológia, p. 132. 47
  • 48. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcronologie. Cu timpul însă, aceste conscripţii s-au extins şi la datele biografice aledemnităţilor, transformându-se în ştiinţa arhondologiei. În cazul arhondologiilor ecleziastice, alături de pontifi, au fost prelucrate şipublicate şi datele arhiepiscopilor, episcopilor şi a abaţilor, iar în cazul împăraţilor,regilor şi principilor s-au întocmit înregistrări de tip arhondologic şi cu datelepersonale ale altor demnităţi ai curţii. Subiectul arhondologiei astfel s-a extins dinsus în jos pe scara ierarhiei deja în secolele XVII-XVIII, devenind chiar o necesitatepentru administraţia oficială mai bună, întocmirea de liste nominale cu funcţionariişi funcţiile lor deţinute în anumite perioade de timp în cadrul unei anumite instituţiisau oficii. În cartea geografico-istorică a lui Bél Mátyás, la prezentarea comitatelorse află publicate nu numai listele nominale ale comiţilor, dar autorul a încercat săpublice şi caracteristicile acestora în parte.40 Tot în această categorie se înscriu şilucrările iezuiţilor Wagner Károly SJ şi Nicolaus Schmitth SJ. Primul a elaboratîn manuscris în 1782 seria comiţilor din Ungaria, repartizaţi pe comitate, iar celde al doilea a publicat arhondologii în mai multe domenii. Astfel de la NicolausSchmitth cunoaştem arhondologia palatinilor maghiari în două volume (PalatiumRegni Hungariae, Cassoviae, 1739) şi sultanii turci prezentaţi în ordine cronologică(Imperatores Ottomanici, Tyrnaviae, 1747-1752). Numele lui Schmitth se remarcăşi în domeniul arhondologiei ecleziastice, publicând şi prelucrarea arhondologico-biografică a arhiepiscopilor de Strigoniu/Esztergom (Archiepiscopi Strigonienses,Tyrnaviae, 1752), precum şi a episcopilor de Eger (Episcopi Agrienses, Jaurini41,1763). Metoda de lucru a lui Nicolaus Schmitth este caracterizată a fi strictcronologică şi narativă.42 În domeniul arhondologiei ecleziastice se consideră ca fiind o lucrare esenţialăcea publicată în Franţa de către Boyer de Saint-Suzanne, intitulată Le personneladministratif sous l’Ancien Régime (Paris, 1868) precum şi seria de volume apărutăîn Germania, graţie demersului întreprins de către Pius Bonifacius Gams. Lucrarease intitulează Series episcoporum Ecclesiae Catholicae (Regensburg, 1873-1886).Despre episcopii din Regatul Maghiar a apărut deja la sfârşitul secolului al XVII-leao lucrare arhondologică întitulată Series episcoporum regni Hungariae ad annum1696 păstrată în manuscris în Biblioteca Naţională din Zagreb.43 Scrierea istorică nu se poate imagina fără repertorii, cărţi auxiliare, indici,lexicoane, dicţionare de specialitate, toate fiind menite să contribuie la activitateade cercetare şi de publicare a istoricului. Arhondologia, ştiinţa cercetării datelor40 Bél Mátyás, Notitia Hungariae novae historico-geographica, I-V, Vindobonae, 1735-1742.41 Iaur = Győr (Ungaria).42 Fallenbüchl Zoltán, Archontológia, p. 138.43 Fallenbüchl Zoltán, Archontológia, pp. 137-138. 48
  • 49. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădemnităţilor, se poate mândri în Transilvania cu un volum editat pe linie ecleziastică,care însumează numeroase date privind funcţionarea ierarhilor catolici şi protestanţiîn România. Ea a fost întocmită de către Excelenţa Sa Jakubinyi György, arhiepiscopromano-catolic de Alba Iulia, şi se intitulează Romániai katolikus, erdélyi protestánsés izraelita vallási archontológia, Cluj, 2010.44 Această lucrare, mult aşteptatăşi indispensabilă în istoria ecleziastică a Transilvaniei, s-a născut din izvoarestrict arhivistice, inclusiv cele ale Arhivei Arhiepiscopale şi Capitulare de AlbaIulia. Lucrarea are următoarea structură: mai întâi este prezentat Sfântul Scaun(Nunţiatura), apoi arhondologia întregii Biserici Catolice cu cele trei rituri, urmânddupă aceasta prezentările premergătorilor Bisericilor Reformate, Unitariene,Evanghelice şi Izraelite. Capitolele referitoare la personalităţile Bisericii Catolicenu au fost despărţite după rit, ele fiind detaliate în ordinea denumirilor latine aleeparhiilor. Seria demnităţilor ecleziastice ale Bisericii Protestante urmăreşte ordineacronologică a înfiinţării lor. Arhondologia cuprinde, alături de lista nominalăa nunţiilor din Viena şi Bucureşti, înşiruirea ierarhilor celor doisprezece diecezecatolice din România, episcopii celor cinci eparhii protestante, precum şi rabiniiPrincipatului Transilvaniei. Fiecare dintre aceste capitole începe cu o scurtăprezentare istorică a diecezei sau a eparhiei tratate, după care urmează arhondologiapropriu-zisă a ierarhilor ecleziastici. După cercetările arhondologice de la sfârşitul secolului al XVIII-lea alecanonicului Szeredai Antal arhondologia mai sus menţionată oferă o imagine cucertitudine mult mai amplă asupra conducătorilor diecezei de Alba Iulia, cuprinzândîn acelaşi volum şi celelalte eparhii istorice din ţară.45 Iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale dr. Jakubinyi György nu este un debut înpreocupările similare în domeniul arhondologiei, deoarece predecesorul său în sediulepiscopal, eruditul episcop romano-catolic de Alba Iulia Batthyány Ignác (1741-1798) a mai publicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea o arhondologie remarcabilăcu episcopii diecezei de Cenad.46 O altă lucrare cu privire la demnităţile preoţeşti ale diecezei a apărut în anuljubiliar milenar al Arhidiecezei de Alba Iulia, în 2009, şi cuprinde datele tuturorpreoţilor romano-catolici care au funcţionat sau provin de pe teritoriul Arhidiecezeide Alba Iulia.47 O altă lucrare recent apărută în domeniul arhondologiei ecleziastice44 Această lucrare a mai cunoscut încă două ediţii anterioare: Jakubinyi György, Romániaikatolikus, erdélyi protestáns és izraelita vallási archontológia, Cluj, 1998 şi 2003.45 Szeredai Antal, Series antiquorum et recentiorum episcoporum Transilvaniae, Gyula-fehérvár, 1791.46 Ignatius de Batthyany, Sancti Gerardi episcopi Chanadiensis scripta et acta hactenusinedita cum serie episcoporum Chanadiensium, Albae-Carolinae, 1790.47 Ferenczi Sándor red., A gyulafehérvári (erdélyi) egyházmegye papi névtára, Budapest-Kolozsvár, 2009. 49
  • 50. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăromano-catolice din România este o prelucrare de date personale ale preoţimii cuprovenienţă sau cu o activitate desfăşurată în Sighetu - Marmaţiei, prezentând dupămai multe criterii (alfabetice, în ordinea hirotonirii lor etc.) preoţii hirotoniţi de-alungul a două secole.48 Noile publicaţii în acest domeniu atestă interesul crescutpentru dezvoltarea şi practicarea acestei ştiinţe auxiliare încă anonime, dar totodatăoferă şi rezultate utile care la rândul lor servesc mai ales istoriografia ecleziastică darîn acelaşi timp şi întreaga istoriografie din ţară. Desigur, trebuie să constatăm că şi celelalte dieceze catolice ale BazinuluiCarpatic s-au afirmat prin publicaţii de schematisme asemănătoare, realizate cu scurttimp înainte de demersul arhidiecezei noastre.49 Trebuie menţionat aici o iniţiativăcu succes a Bisericii Ortodoxe din România, şi-anume un dicţionar al teologilorromâni, care au activat pe teritoriul României, sau care îşi trag originea de pe acestemeleaguri. În această lucrare sunt prelucrate în ordine alfabetică datele biografice şiactivităţile ştiinţifice ale teologilor (hirotoniţi) români.50 Desigur, şi acest repertoriunominal ca şi orientare ştiinţifică, dar şi ca metodă de lucru, se înscrie în domeniularhondologiei româneşti, indiferent de conştiinţa sau de neştiinţa practicării acesteiştiinţe auxiliare, şi indiferent de titlul principal al ediţiei. Preotul greco-catolic şi istoricul Mircea Remus Birtz a realizat la rândul său înultimii ani câteva lucrări în acest domeniu. Volumul său apărut în anul 2007 trateazăsuccesiunea la conducerea episcopiilor greco-catolice, dar şi romano-catolice dinRomânia şi ale episcopiei Muncaciului (Мукачеве, Ucraina) în clandestinitate, dela momentul fatidic 1948 şi până la revoluţia din 1989.51 Într-o altă lucrare apărutăîn domeniul arhondologiei al autorului menţionat editat în coautorat cu ManfredKierein sunt reconstituite şi prezentate succesiunile apostolice ale ierarhiei catoliceorientale de pe teritoriul românesc de la sfârşitul secolului al XVII-lea, însă autoriise focalizează şi asupra perioadei de după 1948, pentru toate riturile catolice dinţara noastră, demersul ştiinţific dorind să ilustreze transmiterea Darului Apostolic încondiţii vitrege.5248 Jakubinyi György – Melega Péter: A máramarosszigeti római katolikus papság névtára(1804-től), Kolozsvár, 2012.49 Grossing József, Tabulae Chronologicae… Regni Hungariae… ab Anno Christi natomillessimo usque ad nostra… tempora (Pozsony, 1806) conţine şi datele cronologice ale arhie-piscopilor de Strigoniu. În şirul arhondologiilor cu preoţi ca şi exemplu menţionăm următoarelevolume: Chobot Ferenc–Csáky Károly Emánuel, A váci egyházmegye történeti névtára, I-II, Vác,1915-1917; Pfeiffer János, A veszprémi egyházmegye történeti névtára (1630-1950). München,1987 (Dissertationes Hungariae ex historia ecclesiae, 8.); Balogh Margit-Gergely Jenő, Egyházakaz újkori Magyarországon 1790-1992, Adattár, Budapest, 1996.50 Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, 1996. Cartea aceasta se poateaccesa şi virtual pe pagina www.teologiromani.org. (Data accesării: 15 ianuarie 2012).51 Mircea Remus Birtz, Cronologia ordinarilor diecezani greco-catolici (uniţi) 1948-1989.Încercare de reconstituire, Cluj Napoca, 2007.52 Mircea R. Birtz – Manfred Kierein, Câteva succesiuni apostolice catolice din România, 50
  • 51. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Aceste lucrări sunt urmate acum de o arhondologie ecleziastică a întregiiRomânii, în care, după prezentarea nunţiaturii apostolice, figurează ierarhii romano-catolici, greco-catolici şi armeano-catolici, precum şi conducătorii eclesiastici aiBisericilor Protestante, ai Bisericii Unitariene, precum şi rabinii izraeliţilor (evreilor).Pentru a oferi o formă completă a acestei lucrări, un loc important îl ocupă în aceastăprelucrare episcopii greco-catolici şi episcopii diecezelor romano-catolice din Regat.Arhondologia Bisericii Ortodoxe nu figurează în această publicaţie, deoarece, cu optani mai devreme, aceasta a fost publicată deja de către Mircea Păcurariu.53 Pentru realizarea unei asemenea arhondologii în domeniul Bisericii Romano- Catolice din Transilvania este necesară cercetarea următoarelor surse arhivisticeprimare, existente în Arhiva Arhidiecezană de Alba Iulia: - actele înregistrate ale Institutului Teologic din Alba Iulia (în cazul în care persoana respectivă şi-a efectuat studiile la Alba Iulia)54 - acte înregistrate episcopale (diplome de numiri în diferite funcţii, actele legate de decesul persoanei, inclusiv testamentul şi necrologul său)55 - acte înregistrate ale capitlului (diplome de numiri în diferite funcţii, decesul persoanei, inclusiv testamentul şi necrologul său)56 - lăsăminte personale (preoţeşti, ale canonicilor şi ale episcopilor)57 - evidenţele personale ale preoţilor58 În Transilvania, extrem de compozită şi astăzi din punct de vedere etnic,de-a lungul secolelor, locuitorii erau formaţi din cele trei naţiuni recunoscute (UnioTrium Nationum: maghiari, secui şi saşi) şi cele patru religii recepte (Religio recepta:romano-catolică, reformată, unitariană şi evanghelică). Astăzi, în România, suntrecunoscute legal un număr de 18 religii.59 Atât demnitarii instituţiilor religioase de odinioară sau/şi actuale legalrecunoscute, cât şi sursele arhivistice primare enumerate îşi aşteaptă prelucrareaştiinţifică cu scopuri arhondologice.Cluj Napoca, 2011.53 Mircea Păcurariu, Enciclopedia de Istorie a României, Ed. III, Bucureşti, 2002, pp. 598-643.54 Arhiva Arhidiecezană Romano-Catolică de Alba Iulia (în continuare AARCAI): ActeleInstitutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia (/1738/1753-2002).55 AARCAI: Actele Oficiului Episcopal (/1224/1729-2010).56 AARCAI: Actele Capitlului (/1176/-1964).57 AARCAI: Lăsăminte personale (1728-2008).58 AARCAI: Evidenţele personale ale preoţilor (1715-1997).59 ��������������������������������������������������������������������������������������� Conform noii legi cu nr. 489 votată pe 28 decembrie 2006 în România există legal urmă-toarele religii: ortodoxă română, ortodoxă sârbă, romano-catolică, greco-catolică, armeană (gre-gorian apostolic), rusă de rit vechi, reformată, evanghelică sasă, evanghelică maghiară, unitariană,baptistă, creştină evanghelic, evanghelică română, penticostală, adventistă, izraelită, musulmană şimartorii lui Iehova. 51
  • 52. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Arhondologia este o activitate constituită din mai multe faze de lucru. Primatreaptă este constituită din culegerea datelor nominale ale persoanelor, care auactivat în cadrul unui domeniu administrativ, sau al unei oficii. Mai apoi acestedate sunt completate cu cele biografice, urmând ca să se valorifice activităţilepersoanelor tratate, care de fapt la rândul său însumează produsul final al cercetăriiarhondologice. Înainte de toate trebuie menţionat faptul, că arhondologia necesită o activitateextrem de minuţioasă, presupunând o culegere şi o prelucrare conştiincioasă de date.Poate şi din aceste motive, puţini cercetători s-au încumetat să apeleze la cultivareaacestei ramuri auxiliare a cercetării istorice. De aceea istoricii nu au fost preaatraşi nici de arhondologia laică a Transilvaniei. Singura prelucrare de acest gense datorează autorului Trócsányi Zsolt, care a publicat în cadrul istoriei instituţieiPrincipatului şi datele arhondologice ale mai importanţilor demnitari princiari.60 Arhondologia laică a Ungariei din perioada medievală a fost deja acum undeceniu şi jumătate prelucrată şi publicată.61 În ţara noastră a apărut acum patru decenii o lucrare, care prelucreazădatele boierilor din Moldova, metoda de lucru fiind la hotarul ştiinţei auxiliare agenealogiei şi a arhondologiei, apelând la cronologie.62 Această publicaţie atestăfaptul, că termenul de arhondologie nu este unul străin în istoriografia românească,şi există deja dovezi ferme ale preocupării în domeniu. Arhondologia ca şi ştiinţăauxiliară, deci, încă îşi aşteaptă doar recunoaşterea, şi apoi practicarea sa pe scarălargă de către cei interesaţi de acest domeniu mai puţin cercetat. Concluzii În ceea ce priveşte cultivarea arhondologiei în cadrul ştiinţelor auxiliareale istoriei, opiniile publice ale istoricilor diferă de la caz la caz. Înainte de toate,trebuie subliniat faptul că, din moment ce izvoarele arhivelor bisericeşti abundăîn date (diversele evidenţe personale), care contribuie îndeajuns la dezvoltareaarhondologiei, ea trebuie recunoscută ca ştiinţă auxiliară existentă şi îi trebuieacordat un loc de cinste între ştiinţele auxiliare ale istoriei. Sursele arhivisticepăstrate în cadrul Bisericilor, inedite din această perspectivă, ar putea reprezentapuncte de sprijin pentru cei interesaţi de acest domeniu. Arhondologia este, deci, o activitate constituită din mai multe trepte: prima60 Trócsányi Zsolt, Erdélyi központi kormányzata 1540-1690, Budapest, 1980.61 Engel Pál, Magyarország világi archontológiája 1301-1457, I-II, Budapest, 1996.62 Costandin Sion, Arhondologia Moldovei – Amintiri şi note contemporane. Boierii moldo-veni, Bucureşti, 1973. 52
  • 53. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouătreaptă este culegerea datelor nominale pure ale persoanelor, care au activat încadrul unui domeniu administrativ, dezvoltând şi completând aceste date cu celebiografice; apoi aceasta este urmată de valorificarea activităţii persoanelor rând perând, care este de fapt produsul final al cercetării arhondologice. Noi considerăm, totuşi, că arhondologia, în mod asemănător cu genealogia,este o ştiinţă aferentă istoriei, care are subiect de cercetare de sine stătător – şianume demnitarii sau purtătorii unei anumite funcţii în cadrul unui oficiu. Aşadar,arhondologia îşi merită locul demn în cadrul ştiinţelor auxiliare ale istoriei şi înţara noastră. Ca şi preocupare auxiliară istorică, aceste liste nominale ale diferiţilordemnitari, completate cu datele carierei şi informaţiile biografice ale persoanelor alecăror date se prelucrează, apărute fie în publicaţii separate dedicate, fie ca şi anexela diverse lucrări de istorie instituţională, ele sunt realmente menite să sprijine şi săpromoveze cercetarea istorică bazată pe documente arhivistice. The Archontology. Research Sources int the Roman-Catholic Archives of Transylvania Summary Archontology, perhaps the most neglected science among the auxiliarysciences of history, not taught in the faculties of universities from our country, ispresented based on Hungarian bibliography and on several recent works appearedin ecclesiastical archontology in Romania. As regards the cultivation of archontology as an auxiliary science of history,the public opinion of the historians differ from case to case. Above all, be notedthat since the church archives full of data sources (various personal records), whichcontribute to the development of archontology enough, it must be recognized asauxiliary science and its existing subsidiary should be given pride of place amongthe auxiliary sciences of history. Furthermore, we propose that it must be includedin the range of auxiliary sciences of history taught in the Faculties of Romania. Thearchival sources kept in the churches, unique in this respect could be the points ofsupport for those interested in this field. Archontology is therefore an activity consisting of several steps: first stepis purely nominal data collection of individuals who worked in an administrativedomain, developing and completing these data with the biographical data, then it isfollowed by recovery activities of all persons turn, which is the end product of thearchontological research. 53
  • 54. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ARHIVELE ŞI COMUNITĂŢILE LOCALE Constantin CHERAMIDOGLU Evoluţia societăţilor moderne în ultimele decenii a creat posibilitateadezvoltării unor activităţi de interes local, de către locuitorii unor oraşe sauregiuni, a transferat – putem spune – descentralizarea administrativă şi în domeniulcultural. E vorba aici de cultura locală, cea care oferă certitudini cetăţeanului,care îl face să-şi cunoască rădăcinile, să înţeleagă mai bine lumea în care trăieşte.Modernizarea mijloacelor media şi rapida extindere a internetului au permis accesuluşor la informaţii, au stimulat interesul locuitorilor dintr-o localitate oarecarepentru cunoaşterea istoriei locale, pentru realizarea de colecţii virtuale de obiecteşi imagini cu mare încărcătură emoţională, dar şi informaţională. Lumea arhivelorse îmbogăţeşte acum cu noi forme de manifestare a interesului pentru păstrareadocumentelor trecutului, iar arhivistica – inclusiv cea de la noi – trebuie să apreciezecorect fenomenul, să-i sprijine evoluţia, adaptând normele clasice ale arhivisticiila condiţiile vieţii moderne. Acţionând la timp şi cu grijă, arhiviştii pot ajuta laîmbogăţirea bazei documentare de care va dispune societatea viitorului, într-un ritmnemaiîntâlnit încă. Vom prezenta în continuare din experienţa ultimilor douăzeci de ani, dealcătuire a arhivelor comunităţilor locale, câteva cazuri care sunt reprezentativepentru înţelegerea fenomenului şi a evoluţiei sale. The Buckley Society Archive (Societatea Arhivei din Buckley) a apărutde circa un deceniu, ca parte a programului Comma Net, din dorinţa membrilor eide a strânge materiale şi informaţii referitoare la istoria localităţii Buckley. Avândcam 290 de membrii, societatea a beneficiat de sprijinul bibliotecilor publice dinlocalitate; aici se află şi locul de întâlnire a membrilor ei, iar site-ul propriu neinformează că “oricine este binevenit să ne viziteze la bibliotecă, să aducă materialepentru a fi incluse în arhivă, să arunce o privire în arhiva existentă, sau doar săcunoască oamenii implicaţi în această activitate şi să discute cu ei despre vremuriletrecute din Buckley.63 Ideea unei arhive a comunităţii, accesibilă pe internet (Community MultiMedia Archive - COMMA), a fost emisă de Geoff Clout din Leeds, în 1995, dezvoltatăapoi de Chris Levack şi Patsy Cullen, dar probleme de administrare a site-ului aufăcut ca după câţiva ani această reţea să-şi înceteze activitatea, afectând astfel alte65 de societăţi ce apelau la serviciile sale, pentru a pune în reţea arhiva virtuală pecare o deţineau. Este aici punctul slab al activităţilor de acest gen, lipsa unor resursemateriale constante afectând stabilitatea reţelelei şi a mediilor de stocare a arhivei.6463 http://www.buckleysociety.org.uk/archive.htm, accesat la 25.09.2012.64 http://www.commanet.org/downloads/Comma_and_Commanet_-_the_future.pdf, accesat 54
  • 55. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Un frumos exemplu pentru ceea ce se poate realiza pozitiv în acest domeniu,îl constiuie “Living Archive”, din Milton Keynes. O localitate tipică rurală cu cevavreme în urmă, Milton Keynes, situat la 50 de kilometri nord de Londra, a devenit înultimele patru decenii oraşul nou cu cea mai rapidă creştere. Populaţia sa în vârstă,a trăit într-o localitate pentru care schimbarea continuă a constituit principalul modde viaţă. Oraşul a primit noi valuri de locuitori cu alte obiceiuri şi alte tradiţii. Înaceste condiţii, prezentatorii site-ului organizaţiei, se întrebau: “cum să ajuţi vechiilocuitori să-şi menţină tradiţiile de care sunt mândri şi vestigiile istorice distruseacum în numele progresului? Cum să dai noilor sosiţi posibilitatea să se adaptezeunui loc ce are un trecut, în aceeaşi măsură în care are un viitor? Acestea au fostprovocările care au condus la înfiinţarea ‘Living Archive’. Este o organizaţie acomunităţii, creativă şi culturală”, ce funcţionează formal din 1984. Partea creativăa activităţii societăţii a folosit articolele materiale din trecut, constituite într-o arhivăatipică. S-au strâns astfel 11 filme de lung metraj, documentare şi muzicale, alte 50de filme şi peste 20 de cărţi bazate pe amintiri locale; localnicii sunt atraşi în acesteactivităţi de recreare a evenimentelor din alte timpuri, se confecţionează costume,se organizează expoziţii, se editează cărţi şi se înfiinţează site-uri web pe asemeneateme. Iniţial această activitate a pornit de la realizarea de documentare deinteres local, unele pe baza programelor şcolare; s-a trecut aproape simultan şi laînregistrarea de mărturii orale ale oamenilor a căror viaţă a fost schimbată de afluxulde noi veniţi în localitate. Pe baza lor s-au alcătuit emisiuni radio, apoi chiar cărţi.Această activitate iniţiată în Milton Keynes a fost preluată şi de alţii, ceea ce a dusla înfiinţarea în 1984 a proiectului “The Living Archive Project” cunoscut acum ca“Living Archive”. Printr-un proiect de trei ani, s-au realizat peste 300 de casete audiocu înregistrări de istorie orală, colecţia fiind completată cu imagini şi documente;toate acestea constituie un fond documentar de istorie socială, surprinzând momentecheie în evoluţia zonei, declinul manufacturilor şi creşterea ramurii serviciilor, darşi rolul organizaţiilor ce au omogenizat o societate formată din grupuri şi oameniizolaţi, provenind din culturi locale aparte. Accesul la această bază de date esteliber fireşte, atât direct cât şi pe internet. Desigur, unele fotografii, unele produse(cataloage, afişe, etc.) se pot achiziţiona contra cost, aceasta fiind una din sursele definanţare a activităţii.65 Cea ce caracterizează arhivele comunitare (colecţiile de fotografii şi filmevideo, înregistrările audio, dar şi alte articole, precum etichete, cutii de ambalaje,sticle, etc), este faptul că aceste arhive sunt creaţia unei comunităţi, care are înla 25.09.2012.65 http://www.livingarchive.org.uk/content/about-us/background-of-living-archive, accesatla 25.09.2012. 55
  • 56. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăconsecinţă, controlul editorial, drepturile de proprietate asupra lor. Pe de altă parte,ele constituie un rod al activităţii unor grupuri sociale diverse, ca origine (socială,profesională), dar şi ca dimensiuni, animate de interese culturale comune, iar faptulcă îşi desfăşoară activitatea în bună parte în şcoli, biblioteci sau muzee locale,măreşte impactul social al activităţii lor. După cum spuneam, arhivistica actuală nu poate ignora fenomenul răspândiriiarhivelor comunitare şi ca atare apar publicaţii ce urmăresc să instruiască pe ceiimplicaţi voluntar în activitatea de realizare a acestor baze documentare, pentru acrea un mod de lucru general acceptat, ce va asigura atât conservarea în bune condiţiia documentelor respective cât şi accesul facil la ele, datorat sistemului de descriere,catalogare, folosit. Lucrările de arhivistică apărute în ţările unde acest fenomeneste evoluat, cuprind pe lângă principiile generale ale arhivisticii şi studii de cazasupra arhivelor comunitare; se explică specificul arhivelor comunităţilor diverse, alconservării înregistrărilor (articolelor) care nu se arhivează în mod obişnuit, cazurilede distrugere a arhivelor şi modul de restaurare a lor, arhivele on-line, etc.66 Astfel, Biblioteca Naţională din Noua Zeelandă pune la dispoziţie pe site-ul său, un adevărat manual pentru cei interesaţi de arhivele comunităţilor, intitulat“Managing and Preserving Community Archives”, care în 27 de pagini acoperăproblemele cele mai importante de care se loveşte cel ce intenţionează să iniţiezeformarea unei asemenea arhive. Enumerăm în continuare din cuprinsul lucrării:1. Introducerea şi începutul activităţii; 2. Achiziţia şi prelucrarea arhivelor; 3.Conservarea; 4. Acces şi îndrumări; Apendice (conţinând şi un glosar).67 Unul din cei ce s-a preocupat de această în anii din urmă este Andrew Flinn,profesor la University College din Londra. În lucrările sale el a analizat importanţaacestor istorii comunitare şi situaţia lor în raport cu lucrările realizate de instituţiileacreditate, apreciind că, dincolo de impactul tehnologiei moderne, nu avem de-aface cu lucruri total noi, o istorie orală, precum şi o activitate ca a cercurilor deistorie, existând şi anterior.68 Acelaşi autor revine asupra temei într-un articol mai recent, analizând înprimul rând terminologia folosită. Astfel, el arată modul diferit de înţelegere aexpresiei “arhivele comunităţilor” (“community archives”), în lumea anglo-saxonă.66 De ex.: Jeannette A. Basstian, Ben Alexander, Community archives: The Shaping ofMemory (Principles and Practice in Record Management and Archives), London, Facet Publishing,2009.67 http://www.natlib.govt.nz/catalogues/library-documents/managing-community-archives,accesat la 28.09.2012.68 Andrew Flinn, Independent Community Archives and Community-Generated Content.Writing, Saving and Sharing our Histories, în “Convergence”, februarie 2010, vol. 16, nr. 1, pp. 39-51. Vezi: http://con.sagepub.com/content/16/1/39.abstract?rss=1#aff-1, accesat la 29.09.2012. 56
  • 57. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăChiar termenul de “comunitate”are un înţeles ambiguu, spune el, desemnând atât o“vecinătate locală”, cât şi – mai ales în limbajul politicienilor – un grup considerat“altfel”, din punct de vedere etnic, religios sau sexual. Se foloseşte simultan cu“arhivele comunităţilor” şi expresia “arhive conduse de comunităţi”, iar chiarfolosirea termenului de “arhive” este pusă la îndoială în unele cazuri, de unii arhivişti,care consideră acest termen impropriu pentru a descrie colecţiile personale şi alecomunităţilor. “Este adevărat – spune autorul – că multe arhive comunitare adunădocumente de arhivă tradiţionale, documente personale sau ale unor organizaţii, darşi o largă varietate de altfel de articole, inclusiv obiecte, lucrări de artă, haine, istorieorală, fotografii şi filme, prospecte, broşuri, insigne, ziare, cărţi, literatură fărăvaloare – toate aceste elemente luate individual, dar mai ales văzute ca o colecţie,sunt percepute ca reflectând aspectele semnificative ale vieţii comunităţii”.69 O altă opiniei asupra acestei definiţii vine de la Andrew Prescott, care scrie:“existenţa arhivelor comunităţilor presupune că se pot crea arhive şi de grupurineoficiale, care pur şi simplu împărtăşesc experienţe şi interese comune.”Iar maideparte, observă: “Caracteristic pentru aceste arhive este că ele constituie un amestecde interviuri de istorie orală, cu fotografii şi documente scanate”. Exemplul cel maielocvent în opinia autorului citat, îl constituie Arhiva diasporei cipriote.70 Dincolo însă de importanţa terminologiei folosite, de “istoria comunităţilor”,sau “moştenirea comunităţilor” repective, importantă este necesitatea ca specialiştiidin arhive, biblioteci şi muzee să se implice în sprijinirea acestui gen de activităţi,care au menirea de întregi imaginea societăţii, văzută în diversitatea ei.71 Un alt teoretician scria referitor la arhivele comunităţilor: “Majoritatea acestorcolecţii tind să apară şi “on-line”, creând astfel o comunitate virtuală, răspândită(locaţia geografică a celor ce le folosesc sau a participanţilor nefiind importantă).Partea bună însă este că aceste proiecte au puterea de a permite comunităţilor săintre în contact cu propria istorie, să dezvolte abilităţi de management informaţionalşi sa obţină o largă audienţă”.72 La 27 iunie 2012 a avut loc la University College din Londra, a şasea69 Andrew Flinn, Archival Activism: Independent and Community-led Archives, RadicalPublic History and the Heritage Professions, în “Interactions: UCLA Journal of Education andInformation Studies”, 7 (2), 2011; vexi la: http://escholarship.org/uc/item/9pt2490x#page-1, accesatla 29.09.2012.70 Andrew Prescott, Archives of exile: Exile of archives, în Louise Craven (editor), What areArchives? Cultural and Theoretical Perspectives: A Reader, Ashgate Publishing Limited, 2008, p.139.71 Pentru rolul arhivelor comunităţilor, cu exemple din Noua Zeelandă, vezi şi Joanna M.A.Newman, Sustaining community archives: where practice meets theory, la: http://www.ica2012.com/files/data/Full%20papers%20upload/ica12Final00190.pdf, accesat la 29.09.2012.72 Jerome De Groot, Consuming History, 2009, p. 100. 57
  • 58. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăConferinţă a Grupului pentru Arhive comunitare şi Moştenire culturală, având catemă, “problemele istorice”. S-a urmărit educaţia tinerilor în scopul implicării lor înactivităţile legate de moştenirea culturală şi proiectele de arhive comunitare. S-auavut în vedere posibilităţile imense oferite de tehnologia informaţională modernă,necesitatea unor parteneriate care să facă posibilă reunirea colecţiilor diverse, cuun scop clar educaţional. Cu această ocazie, Geoff Young, un manager de proiect(“Making History Project”), a relatat despre succesul proiectului “Who Do YouThink You Are for young people with a twist”, la şcolile din Londra şi Lincoln;elevii au cercetat istoria famililor lor, cu ajutorul calculatorului pentru arhiveledisponibile on-line (recensăminte, acte de stare civilă, de la Arhivele Naţionale), darşi documente aflate la îndemână. Au realizat apoi jurnale video, ce au fost postate peYou Tube. Un alt proiect realizat tot de elevi, (Planned Environment Therapy Trust)a studiat evoluţia unor copii din preventorii, elevi suferinzi de diferite boli şi care auavut o existenţă aparte în anii 1930-1980. Pe baza celor adunate de ei s-a realizat unfilm şi unul dintre copii a scris o carte.73 În Ţara Galilor a apărut o iniţiativă ce urmărea să întărească comunităţilelocale, legându-le în acelaşi timp între ele, pe baza alcătuirii unei arhive digitale,considerată ca “o colecţie de materiale aflate în proprietate privată, dar folositede grupuri comunitare, ce permit comunităţilor să-şi prezinte istoria cu propriilecuvinte.” Activitatea se desfăşoară de 11 grupuri dedicate anumitor domenii; deexemplu, “Simpy Us”, este un grup de 15-20 de femei tinere, care au urmat un cursde zece săptămâni de istorie, prin departamentul de formare continuă pentru adulţi,al Universităţii din Swansea. Acum se ocupă de cercetarea modului de desfăşurare acarnavalului tradiţional din Bonymaen, scop în care au adunat fotografii, programeşi costume, ce sunt apoi digitalizate pentru a intra în arhiva comunităţii.74 Un exemplu edificator îl constituie comunitatea de Morley, o localitate de47000 de locuitori, aflată în zona metropolitană a oraşului Leeds, care a alcătuitun site intitulat “Morely Community Archives” şi cu motto-ul “salvând moştenireanoastră pentru generaţia viitoare”. Motivaţia acestei iniţiative este prezentată laînceput; “Mulţi dintre noi au cutii cu fotografii vechi, cărţi poştale, jurnale sau alteobiecte de istorie locală, ascunse în dulapuri, de multe ori moştenite de la părinţi saubunici. Când nu vom mai fi pe aici, va putea cineva să identifice oamenii din acelefotografii, sau să cunoască poveştile din spatele lor?”. Şi după aceasta prezentareacontinuă, clar, limpede şi la obiect, astfel ca trebuie pur şi simplu să redăm câtevadin frazele respective: “Cine suntem? Suntem un grup de voluntari care şi-au luat73 http://www.making-history.org/ şi http://georgepadmoreinstitute.org/node/150, accesate la30.09.2012.74 http://www.ourwales.org.uk/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=1&Itemid=10, accesat la 26.09.2012. 58
  • 59. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăsarcina de a conserva materialul arhivistic referitor la Morley, pentru generaţiileviitoare şi să-l facă disponibil pentru uzul publicului, mai ales pentru localnici.Suntem o organizaţie non-profit. Ce facem noi? O mare parte din activitatea noastrăeste dedicată materialului lăsat moştenire de David Atkinson, un proeminent istoriclocal, dar scopul nostru este mult mai larg şi primim cu plăcere alte contribuţiiarhivistice. Organizăm şedinţe ale colecţionarilor pentru a permite locuitorilor săcontribuie cu fotografiile şi amintirile lor. La aceste şedinţe prezentăm şi documentedin arhive, în moduri diferite, pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce facem.” Iarmai departe: “Cum puteţi să ne ajutaţi? Veniţi la şedinţele noastre, programul lor îlputeţi afla din pagina Evenimente şi vedeţi singuri ceea ce facem. Aduceţi cu dvs.orice mărturie de interes local, arătând viaţa în toate aspectele ei - oamenii obişnuiţişi activităţile lor în legătură cu Morley sunt la fel de interesanţi ca şi evenimenteledeosebite. Cu cât avem mai multe informaţii despre un articol, cu atât mai valorosel devine pentru arhive.”75 Un alt proiect este cel intitulat “East Midlands Oral History Archive”, ceîşi propune să adune şi să difuzeze pe website filme video realizate de amatori,referitoare la fenomenul migraţionist din zonă, alcătuind astfel o bază documentarăpe baza experienţei trăite de locuitorii ce s-au stabilit în această regiune după cel de-al doilea război mondial. Beneficiind de fonduri din partea unor fundaţii, dar şi aleconsiliului regional, programul poate asigura echipamentul necesar celor implicaţiîn acest proiect, inclusiv instruirea lor în realizarea filmelor video şi a interviurilor.Prin acest program sunt încurajaţi indivizii şi grupurile din diferite sectoare alecomunităţii să îşi realizeze propriile proiecte de istorie orală.76 Pe coasta de sud a Angliei se află o localitate de mare interes turistic, Brightonand Hove, care cu suburbiile se apropie de jumătate de milion de locuitori. În anul2000, cu ocazia sărbătorilor dedicate Mileniului, a fost lansat şi site-ul “My Brightonand Hove”, dedicat unei istorii vii a oraşului. În fiecare săptămână se adaugă noiamintiri, fotografii, cunoştinţe şi opinii despre oraş, aşa cum arată el astăzi, sau cuma fost în trecut. În anul 2007 avea deja 2500 de pagini, iat acum, în 2012, a trecut de11000 de pagini. Trebuie să ţinem cont că nu este pagina oficială a localităţii, site-ulfiind construit în întregime şi editat de voluntari de la publicaţiile din Brighton andHove, beneficiind şi de unele grant-uri din partea municipalităţii.77 Istoria recentă a României a cuprins şi ea fenomene migraţioniste interne,individuale sau organizate, voluntare sau datorate unor măsuri adminsitrative. Ar fiinteresant ca asemenea acţiuni să se realizeze şi la noi, în scopul obţinerii unor bazedocumentare, a unor arhive referitoare la modul cum au trăit acei oameni experienţa75 http://www.morleyarchives.org.uk/, accesat la 26.09.2012.76 http://www.le.ac.uk/emoha/, accesat la 27.09.2012.77 http://www.mybrightonandhove.org.uk/, accesat la 30.09.2012. 59
  • 60. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădislocării în alte zone decât cele natale, a adaptării lor la condiţiile respective. Avemîn vedere de exemplu refugiaţii din Basarabia, Ardealul de Nord, Cadrilater, apoidislocaţii din Banat în Bărăgan, sau cei din Mangalia, de la începutul anilor ’50 aisecolului trecut, dar şi migraţiile voluntare din zonele mai sărace ale Moldovei încentrele industrializate din Transilvania, etc. Este limpede că arhivele instituţiiloradministrative nu sunt suficente pentru întelegerea fenomenului şi ele trebuiecompletate cu mărturiile celor care au trăit din plin epoca respectivă. Pe de altă partetrebuie avut în vedere că ceea ce nouă, celor care am trăit epoca zisă “comunistă”, nise pare simplu de înţeles, inutil de explicat, va fi greu sau chiar imposibil de înţelesde generaţiile viitoare, pentru care toate amănuntele existenţei noastre duble din aceiani terni, vor trebui recreate, ca într-un joc de piese. Un alt aspect al acestor arhive de tip nou, este diferenţa în percepereaimportanţei documentelor; dacă arhivele oficiale par unora – şi în bună măsură sunt– prea elitiste, prea depărtate de viaţa adevărată a oamenilor, aceste noi colecţii dedocumente – de diverse tipuri – sunt mai apropiate de traiul cotidian, de diversitateaexistenţei umane. In programul de studii pentru persoanele cu handicap de la ArhivaUniversităţii din Toledo, o dezvoltare a unei “istorii a poporului” a fost încurajată,pe când anterior, istoriile acestor categorii erau ignorate sau ascunse, acum suntexplorate şi puse la dispoziţie.78 Aceasta înlesneşte societăţii o mai bună privireretrospectivă a evolţiei sale, o mai corectă înţelegere a trecutului propriu. Se poatevorbi chiar de un principiu de justiţie socială în egala îndreptăţire de reprezentareîn arhiva unei societăţi, precum există şi memoria colectivă a timpului şi loculuirespectiv. Ne putem întreba, care este locul în arhiva de acum al persoanelor cuhandicap, al categoriilor sociale defavorizate, al foştilor şi actualilor deţinuţi, etc.Dacă necesitatea studierea acestor categorii şi a problemelor pe care ei le traversează,este unanim recunoscută, baza documentară pentru aceste studii este însă precară,pentru că legislaţia arhivistică nu li se adresează în particular, iar societatea nu îiconsideră îndreptăţiţi a crea arhive instituţionalizate. Atunci ei trebuie încurajaţi saarhiveze toate acele documente care îi reprezintă, care îi leagă de societate, care leexplică existenţa cotidiană şi îi ajută să se identifice în timp şi spaţiu. Unele iniţiative de acest gen au apărut şi la noi, cu precădere în învăţământulpreuniversitar. Astfel, proiectul “Lumea lu’ bunicu”organizat de o şcoală dinGalaţi79 şi un proiect similar, “Din cufărul bunicii” realizat de Inspectoratul Şcolardin Constanţa, au avut rezultate frumoase. S-au adunat şi expus apoi, fotografiialb-negru, diverse obiecte din gospodările rurale, etc. Amintim aici de o iniţiativă78 http://www.prairienet.org/op/digarch/approaches-for-smaller-community-institutions/community-archiving/, accesat la 28.09.2012.79 http://www.viata-libera.ro/societate/29172-elevii-au-deschis-cufarul-bunicii, accesat la29.09.2012. 60
  • 61. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouărealizată mai mulţi în urmă în Anglia, pe când nu apăruseră încă proiectele în acestdomeniu; la un moment dat, elevilor din anul terminal al liceului li s-a cerut să vinăla începutul anului (ca temă de vacanţă) cu o casetă audio, pe care să înregistreze unvecin, o rudă, care să relateze simplu, cum a trăit anii de război. Ne putem imaginace fonotecă deosebită s-a putut realiza astfel, fără cheltuieli, fără o metodă de lucru,dar de mare importanţă pentru o mai bună înţelegere a perioadei respective.Un punct de vedere ce poate fi considerat o concluzie, îl preluăm de la reprezentanţiiCAHG din Anglia (Community Archives and Haritage Group): “Arhivelecomunităţilor fructifică experienţa şi oferă o unică oportunitate de a dezvoltapredarea şi învăţarea prin angajare activă, combinând reflecţia, înţelegerea şi şansade a dezvolta noi competenţe, pe măsura avansării în cunoaşterea comunităţilor”80. ARCHIVES AND LOCAL COMMUNITIES Abstract:Communities’archives have become more and more visible in the developed countries. Whatthey have in common is that they belong to a certain community, geographical, ethnical,professional or religious defined. Sometimes they simply represent the common interests ofits members. On the other hand, the archives made up of these associations do not deal withonly official documents but also with unconventional ones, as posters, flyers, labels, photos,video films or audio-cassetes with oral history. Then these collections are organized and puton everybody’s disposal on the internet. The benefit is great for the whole society, from themiddle of wich this activity appeared. The archivist must take into account this phenomenonand try to guide it and encourage it.80 http://www.communityarchives.org.uk/page_id__1166_path__.aspx, accesat la30.09.2012. 61
  • 62. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă CERCUL DE RECRUTARE MUREŞ (1919-1940) ŞI CERCUL TERITORIAL MUREŞ (1944-1950) Cornel ŢUCĂ Iulian-Stelian BOŢOGHINĂ Prezentarea succintă a istoricului unui creator de fond are menirea dea asigura cercetătorului cunoaşterea evoluţiei structurale şi, în mod deosebit,atribuţiilor esenţiale şi rolului acestuia. CERCUL DE RECRUTARE MUREŞ Realizată Marea Unire, la 1 Decembrie 1918, în teritoriu s-a trecut laorganizarea şi instalarea noului aparat de stat român. Drept urmare, unul dintreproiectele prioritare a fost cel privitor la reorganizarea administrativ-teritorialămilitară a provinciei. Urmare a tratativelor dintre reprezentanţii Marelui CartierGeneral român şi Consiliul Dirigent s-a hotărât înfiinţarea, la 1 ianuarie 1919, a 8cercuri de recrutare, printre care şi Mureş81. Ministerul de Război a dispus la data de 26 ianuarie 1919, prin Decizianr.40, înfiinţarea în garnizoana Târgu-Mureş a Cercului de Recrutare Mureş82.Organigrama acestuia a fost fixată de către Serviciul Organizării VI-VII (ordinulnr.5889), la 7 martie 1919, conform tabelei de efective şi dotare83: - Comandant - Biroul recrutare şi mobilizare - Biroul rechiziţii - Administrator. În cadrul Cercului, la 1 iunie 1919, a fost constituit, identic pentru toatecercurile de recrutare din ţară, Biroul pensii84. Cercul a fost subordonat direct Serviciului Organizării VI-VII până la datade 25.07.191985. De la această dată, respectivul serviciu încetându-şi activitatea,Cercul a fost subordonat direct nou înfiinţatului Corp 6 Armată, iar administrativ atrecut sub gestiunea Regimentului 98 Infanterie86. Structura organizatorică internănu a înregistrat modificări87.81 Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti, fond Corpul 6 Armată,dosar nr.89, f.20082 Ibidem, dosar nr.95, f.151-15383 Ibidem, dosar nr.92, f.46-4884 Loc.cit., fond Marele Stat Major, Secţia 1, dosar nr.2641, f.7785 Loc.cit., fond Corpul 6 Armată, dosar nr.89, f.20086 Ibidem, dosar nr.94, f.23-25, 46, 4887 Ibidem, dosar nr.95, f.113-114 62
  • 63. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Ierarhic, Cercul de Recrutare Mureş a fost subordonat, începând cu 1octombrie 1920, Comandamentului 6 Teritorial88. Importanţa crescândă, de laan la an, a rolului cercurilor militare de recrutare în pregătirea de apărare a ţării,în general în sistemul militar, a determinat preluarea de către acestea a propriilorgestiuni. Astfel că, începând cu 15 septembrie 1921, Cercul a ieşit din administrareaRegimentului 98 Infanterie şi şi-a constituit propriile gestiuni (financiară şimaterială)89. Structura organizatorică, pentru perioada următoare acestei date, afost completată cu: „ofiţer contabil în bani şi materii”. Importanţa pregătirii tineretului pentru apărarea ţării a cunoscut în perioadaurmătoare noi valenţe. Ca urmare, în acest sens, s-a impus crearea unui cadru legalorganizatoric adecvat. De la data de 1 noiembrie 1934 şi-a început activitatea încadrul Cercului de Recrutare Mureş: - Subinspectoratul de pregătire premilitară Mureş90. Creşterea atribuţiilor proprii şi importanţei acestei structuri militar teritorialea determinat Inspectoratul General al Comandamentelor Teritoriale să ordone, la 13aprilie 1937, ridicarea Cercului de Recrutare Mureş la „categoria I”, cu următoareastructură organizatorică91: - Comandant - Adjutant - Biroul 1 recrutare şi pensii - Biroul 2 organizare, mobilizare şi rechiziţii - Biroul 3 mobilizare teritorială, apărare aeriană şi protecţia populaţiei civile - Biroul 4 adjutantură, informaţii şi registratură - Biroul administrativ - Plutonul trupei - Subinspectoratul de pregătire premilitară Mureş. Neagra zi de 30 august 1940, rămasă în istoria noastră ca Ziua Dictatuluide la Viena, a impus evacuarea de urgenţă a Cercului. La 31 august 1941, conformordinelor Marelui Stat Major român, a început evacuarea Cercului de RecrutareMureş de la Târgu-Mureş la Blaj92. Sosit la Blaj, personalul evacuat a lucrat lalichidarea gestiunilor Cercului până la data desfiinţării acestuia: 19 septembrie194093. De la respectiva dată, încheiată cu predarea arhivei Cercului de Recrutare88 Ibidem, dosar nr.89, f.201-20389 „Monitorul Oficial”, nr.126 din 8 septembrie 1921, p.4976-497790 „Monitorul Oastei”, nr.107 din 11 mai 1934, p.2919-292191 Loc.cit., fond Comandamentul 6 Teritorial, dosar nr.630, f.77, 13192 Loc.cit., fond Divizia 17 Infanterie, dosar nr.41, f.1-893 Loc.cit., fond Cercul de Recrutare Someş, dosar nr.71, f.147 63
  • 64. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăTârnava-Mică şi personalului către alte unităţi militare, şi-a încetat existenţa Cerculde Recrutare Mureş. Cunoaşterea atribuţiilor unora dintre structurile organizatorice principaleale Cercului fac mai uşoară înţelegerea rolului şi importanţei acestuia. Tocmai deaceea, cât mai pe scurt, le prezentăm în continuare pe acestea: Biroul recrutare şi pensii – lua în evidenţă militară tinerii încorporabili(recensământul clasei), stabilea aptitudinile acestora pentru serviciul militar,repartiza pe arme şi încorpora, întocmea dosarele de pensii Invalizi, Orfani şiVăduve de Război ( I.O.V.R.) şi evidenţa acestora. Scutirile de serviciul militar(dispensele) erau acordate de consiliile de recrutare ale fiecărui contingent. Biroul mobilizare – pregătea lucrările de mobilizare pentru formaţiunisanitare, de lucrători, de etape şi de pază a lucrărilor de artă, ţinea evidenţamutaţiilor survenite în situaţia militarilor şi rezerviştilor, viza anuală a livretelormilitare, efectua recensământul anual al bunurilor rechiziţionabile şi repartizarealor pe unităţi pentru nevoile de mobilizare, urmărea dezertorii şi tinerii neprezentaţila recrutare, încorporare sau concentrare. Biroul mobilizare teritorială – efectua recensământul resurselor economiceşi umane ale judeţului, evidenţa căilor de comunicaţie, aplicarea regulamentului deîncadrare a autorităţilor civile în caz de mobilizare, întocmea planul de evacuare apopulaţiei şi resurselor economice în caz de război şi a planului de apărare pasivă. Întregul material arhivistic creat de către Cercul de Recrutare Mureş a fostconstituit „cronologic - structural” şi păstrat ca atare până în prezent. Inventariereaacestui fond de arhivă s-a efectuat în decembrie 1977 de către: Cristescu Virgil,Dimcea Elena, Ivan Cornelia şi Sofronie Nicolae, iar selecţionarea lui în noiembrie1981 de către regretatul profesor Popescu Corneliu, toţi din cadrul fostei Secţii 3 aCentrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti. La ora actuală,după eliminarea materialului arhivistic cu termenul de păstrare expirat, în cadrulfondului mai sunt gestionate un număr de 300 unităţi arhivistice (dintr-un totaliniţial de 1075). Repartiţia pe ani a acestor unităţi arhivistice rămase păstrate la „permanent”este următoarea : 1921= 1 unitate arhivistică (în continuare se va folosi abrevierea : u.a.);1923=1 u.a. ;1924= 3 u.a. ;1925= 2 u.a. ;1926= 1 u.a. ;1927= 6 u.a. ;1928= 6 u.a. ;1929=7 u.a. ;1930= 7 u.a. ;1931= 4 u.a. ;1932= 7 u.a. ;1933= 11 u.a ;1934= 33 u.a. ;1935=39 u.a. ;1936= 27 u.a. ;1937= 37 u.a. ;1938= 17 u.a. ;1939= 43 u.a. ;1940= 48 u.a. Subliniem faptul că întreaga perioadă de funcţionare a Cercului, anii 1919-1940, nu are şi acoperire completă în materialul arhivistic existent în fondul propriude arhivă. 64
  • 65. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă În ceea ce priveşte starea lor de conservare, mare majoritate a unităţilorarhivistice din acest fond de arhivă sunt apte pentru studiu, ele păstrându-şi coperţileşi conţinutul şi certificarea iniţiale. O analiză, pe tipologii specifice, a documentelor existente în cadrul unităţilorarhivistice deţinute de fondul de arhivă creat de Cercul de Recrutare Mureşdetermină identificarea cu precădere de: ordine, instrucţiuni, rapoarte, tabele,situaţii, comunicate, adrese, buletine informative, dări de seamă, cereri, diferitetipuri registre control şi evidenţă etc. Pe de altă parte, tipologia informaţiilor documentar-istorice, identificabileîn această gamă atât de variată de documente, este foarte diversificată, reliefând înesenţă problematicile specifice însuşi scopului creării şi existenţei unei asemeneastructuri militare. De aceea, ca tipologii problematice, informaţiile documentare,în marea lor majoritate, sunt axate pe obiectul activităţilor curente ale unui cerc derecrutare, în genere. Tocmai de aceea, problematicile identificate în documentele de acest fondde arhivă sunt în linii generale, chiar dacă ne repetăm, cele referitoare la întocmirealucrărilor de mobilizare, dispersare sau evacuare (umană sau materială); recrutare,încorporare, repartizare şi mutare la unităţi, concentrare şi desconcentrare,mobilizare şi demobilizare, clarificare situaţie militară şi actualizare mutaţii lapartidă a personalului (activ/în rezervă); evidenţă pierderi şi clasări medicale,acordare pensii şi ajutoare; întocmire şi actualizare evidenţe (nominale/statistice)cu potenţial uman şi material (instituţii, întreprinderi, mijloace transport, spaţiicazare, depozitare, subzistenţe, furaje etc.) de pe raza de competenţă a Cercului şialte activităţi de profil ale acestuia. CERCUL TERITORIAL MUREŞ Prezentăm în cele ce urmează, drept continuare a Cercului de RecrutareMureş, evoluţia istorică a Cercului Teritorial Mureş. După Actul de la 23 August 1944, concretizat prin trecerea României, cuîntregul ei potenţial militar, economic şi uman, din tabăra Axei în cea a NaţiunilorUnite, a început imediat eliberarea, prin grele lupte şi multe jertfe umane, ateritoriului transilvan cedat la 30 august 1940. Luptele ofensive ale armatelor române şi sovietice au creat posibilitatea,pe măsura înaintării lor spre vest, reinstalării fostelor cercuri de recrutare îngarnizoanele de reşedinţă ale judeţelor ce constituiau aria lor de activitate. Trebuiesubliniat faptul că denumirile acestora, pentru întregul teritoriu naţional, fuseserăschimbate din august 1942 din cercuri de „recrutare” în cercuri „teritoriale”. 65
  • 66. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Reinstalarea cercurilor în teritoriul eliberat transilvan a fost concepută deMarele Stat Major ca o acţiune, tip „basculă” de la est la vest. Astfel, conformacestei concepţii, s-a ordonat ca, de la 12 septembrie 1944, (ordinul nr.65810) săînceapă dislocarea în Ardeal a cercurilor teritoriale din Bucovina şi Basarabia, cao recunoaştere a trecerii implacabile a acestor provincii istorice în compunereastatului sovietic, precum şi preluarea de către acestea a arhivei fostelor cercuri derecrutare ardelene a căror rază de activitate o preluau94. Comandantul Cercului Teritorial Ismail a primit ordinul de a reînfiinţa, cupersonalul din subordine, Cercul Teritorial Mureş şi a se deplasa în acest sens spregarnizoana Târgu Mureş. Luând cunoştinţă de conţinutul ordinului Marelui StatMajor (nr.66870) din 29 septembrie 194495, comandantul Cercului Teritorial Ismails-a deplasat, începând cu 16 octombrie 1944, împreună cu întregul personal dinsubordine, la Turda. Ziua de 29 septembrie 1944 o putem considera data oficialăa înfiinţării Cercului Teritorial Mureş, dar – în acelaşi timp – şi cea a desfiinţăriiCercului Teritorial Ismail. De la Cercul Teritorial Turda a fost preluată arhivafostului Cerc de Recrutare Mureş, predată acestuia între timp de către Cercul deRecrutare Târnava Mică. Comandantul Cercului Teritorial Mureş (fostului cerc Ismail) s-a instalatîmpreună cu personalul din subordine ( 22 ofiţeri, 35 subofiţeri şi 89 trupă), lasfârşitul lunii octombrie, în cazarma veche a cercului, Cetate, din Târgu Mureş. Activităţile specifice unui cerc teritorial au început din primele zile alelunii noiembrie 1944. Evidenţiem faptul că aceste activităţi s-au desfăşurat subcomandamentele reorganizării structurale a potenţialului militar, sarcinilor specificelegate de aplicarea prevederilor Convenţiei de Armistiţiu şi începerii procesului de„democratizare” a armatei române. Pe lângă atribuţiile principale ale structurilor organizatorice deja prezentate,datorită contextului politic şi militar specific perioadei post 23 august 1944, aufost necesare înfiinţarea unor noi compartimente de activitate în cadrul Cercului.Astfel, la 2 octombrie 1945 (Ordinul general nr.113) Ministerul de Război a dispusînfiinţarea în toate unităţile armatei române, inclusiv în cadrul Cercului TeritorialMureş, a „Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă”96. Mai înainte cu câtevazile, la 28 septembrie 1945 (Ordinul nr.11228), Comandamentul 6 Teritorial adispus înfiinţarea „Biroului pentru Aplicarea Armistiţiului”, considerat „organ decontrol al întregii activităţi desfăşurate pe raza judeţului” (Mureş) în acest sens97.Începând cu 1 iulie 1947, Cercul Teritorial Mureş a fost subordonat Regiunii a 3-a94 Loc.cit., fond Marele Stat Major, Secţia 1, dosar nr.4390, f.100-10295 Loc.cit., fond Cercul Teritorial Mureş, dosar nr.16, f.10,3896 Loc.cit., fond Marele Stat Major, Secţia Adjutantură, dosar nr.675, f.15397 Ibidem, dosar nr.228, f.91 66
  • 67. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Militare ca urmare a desfiinţării comandamentelor teritoriale în armata română (Legea 206 din 21 iunie 1947)98. În anul următor, în luna martie 1948, Biroul 3 resurse şi mobilizare şi Biroul 4 organizare a armatei şi teritoriului s-au contopit într-un singur birou, intitulat: Biroul 3 evidenţă, resurse materiale şi teritoriu99. După alte câteva mici modificări, de la 1 aprilie 1949 organigrama Cercului Teritorial Mureş, ordonată de Secţia 4 din cadrul Marelui Stat Major, a devenit următoarea100: - Comandant - Secund politic - Ajutor tehnic - Ajutor administrativ - Ofiţer informator - Biroul 1 recrutare - Biroul 2 pensii, ajutoare - Biroul 3 mobilizare, organizare teritoriu - Biroul 4 organizare, mobilizare - Biroul 5 cadre - Biroul domenii militare - Biroul contabilitate - Ofiţeri cu: caseria, aprovizionarea, îmbrăcămintea, armătura, cazarmarea - Medicul cercului - Veterinarul cercului - Compania gospodărie Această organizare a fost modificată la 18 mai 1949 când funcţia de„secund politic” a fost transformată în cea de „locţiitor politic al comandantului”101,iar începând cu 1 noiembrie 1949 a fost înfiinţat în cadrul Cercului  : „Biroul 12documente secrete”102. Cercul territorial Mureş a fost desfiinţat începând cu data de 1 martie1950 (conform prevederilor Decretului nr.93/1950), prin schimbarea denumirii înComisariatul Militar Judeţean Mureş103. Prelucrarea arhivistică a întregului fond de arhivă creat de către CerculTeritorial Mureş s-a efectuat în aceeaşi perioadă şi de către acelaşi personalnominalizat pentru cercul de recrutare respectiv. În prezent, după eliminarea98 Loc.cit., Biblioteca arhivistică, litera „L”, crt.35999 Loc.cit., Cercul Teritorial Arad, dosar nr.197 pe anul 1948, f.1100 Loc.cit., Cercul Teritorial Cluj, dosar nr.129 pe anul 1949, f.1-3101 Loc.cit., Cercul Teritorial Arad, dosar nr.4 pe anul 1949, f.31102 Loc.cit., fond Marele Stat Major, Secţia 4, dosar nr.221 bis, f.504103 Loc.cit., „Buletinul Oficial al Republicii Populare România”, nr.36 din 20.04.1959, p.466 67
  • 68. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouămaterialului arhivistic cu termenul de păstrare expirat, în cadrul fondului mai suntdepozitate un număr de 724 unităţi arhivistice (din totalul iniţial de 1852). Drept urmare, repartizarea pe ani a unităţilor arhivistice păstrate la„permanent” are compunerea :1944= 36 u.a., 1945= 171 u.a., 1946= 158 u.a., 1947= 85 u.a., 1948= 119 u.a.,1949=112 u.a.1950= 43 u.a. Menţionăm faptul că, spre deosebire de fondul de arhivă Cercul de RecrutareMureş, fondul de arhivă Cercul Teritorial Mureş are acoperire completă în materialarhivistic propriu pentru întreaga perioadă de funcţionare. Diversitatea tipologicăatât a documentelor existente, cât şi al conţinutului informaţional al acestora dinacest fond de arhivă este identică cu cea prezentată pentru fondul de arhivă precedent. Documentele, în cele mai multe cazuri consemnate în conţinutul pe scurt alunităţilor arhivistice înscrise în inventarele acestor fonduri de arhivă, pot fi accesate– funcţie de tema fixată – de către cercetători la Sala de studiu a Centrului deStudii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti. Cercetarea poate fi efectuatănumai cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Informativ, ne vedem obligaţisă specificăm că documentele solicitate spre studiu trebuie – obligatoriu – să fieîn prealabil expertizate arhivistic şi, pentru cele clasificate, declasificate. Acestprocedeu este valabil numai în cazul unităţilor arhivistice care nu au mai făcutanterior obiectul studiului. Considerăm că, fondurile de arhivă create de către Cercul de Recrutare şiCercul Teritorial Mureş, prezentate cât mai succint, pot constitui un izvor valorospentru cercetarea şi cunoaşterea istorică a judeţului Mureş, raportat la intervalul detimp nominalizat. Werbekreises (Zeitraum 1919-1940), Territorialwerbekreises (Zeitraum 1944-1950) Mureş Werbekreises (Zeitraum 1919-1940), Territorialwerbekreises (Zeitraum 1944-1950) Mureş ZUSAMMENFASSUNG Im Aufsatz werden die geschichtliche Entwicklung und die Struktur desWerbekreises (Zeitraum 1919-1940) beziehungsweise, des Territorialwerbekreises(Zeitraum 1944-1950) Mureş behandelt. Der Autor stellt auch die zweientsprechenden Archivsbestände vor, was den Umfang und den Inhalt betrifft. 68
  • 69. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă FONDUL PERSONAL SCRIITOR PETRU VINTILĂ, STRUCTURĂ ŞI VALOARE DOCUMENTARĂ Laurenţiu Ovidiu ROŞU Între materialele documentare păstrate în cadrul arhivelor fondurile şicolecţiile de documente personale sau familiale au o valoare aparte, datorită faptuluică, alături de documentele create de către instituţii sau de către societăţi, contribuiela întregirea imaginii unei epoci sau perioade într-un anumit areal. Dacă din documentele oficiale poate fi deprinsă o anumită imagine, celecreate de către personalităţi din domeniul culturii, religiei, economiei, sportului,ştiinţelor aduc lămuriri suplimentare despre viaţa cotidiană, credinţele sau năzuinţeleoamenilor care au vieţuit într-o anumită perioadă şi care nu pot fi regăsite în altăparte. În speţă este vorba de o încercare de salvare a memoriei, a unei percepţiiumane subiective, care în documentele oficiale nu putea fi exprimată liber, fărăteama de repercusiuni. Un repertoar al „arhivelor personale şi familiale” a fost editat de cătreFilofteia Rânziş, în anul 2001, pentru Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale,Direcţia Municipiului Bucureşti şi direcţiile judeţene: Alba, Arad, Argeş, Bacău,Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi,Constanţa şi Covasna104 şi în anul 2002 pentru Direcţia Arhivelor Naţionale IstoriceCentrale şi direcţiile judeţene Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghitaşi Hunedoara105 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş Severin păstrează îndepozitele de arhivă astfel de mărturii, în rândul cărora amintim documentele dincadrul Fondului Familial General Ioan Dragalina106, Colecţiei de DocumenteRomolus Novacovici107, Colecţiei de Manuscrise George Cătană108, FonduluiPersonal Învăţător Pavel Jumanca109, Fondului Familial Boşcaiu sau FonduluiPersonal Profesor Octavian Răuţ Reşiţa. Mai sunt şi altele pe care nu le-ammenţionat, însă apreciem că ponderea acestora este destul de scăzută şi sunt încă<?> Filofteia Rânziş, Arhive personale şi familiale, Repertoriu arhivistic, volumul I, Bucu-reşti, 2001, p. 8.105 Idem, Arhive personale şi familiale, Repertoriu arhivistic, volumul II, Bucureşti, 2002, p.7.106 Constantin Brătescu, Istorie şi cultură în arhivele Caraş Severinului, Bucureşti, 1997, p.156-159.107 Ibidem, p. 160-164.108 Ibidem, p. 165-167.109 Ibidem, p. 168-169. 69
  • 70. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouămulte asemenea fonduri şi colecţii a căror valoare le-ar permite includerea în cadruldocumentelor Fondului Arhivistic Naţional. Poetul, prozatorul şi dramaturgul Petru Vintilă a văzut lumina zilei la datade 12 iunie 1922 în localitatea Orşova din judeţul Mehedinţi, ca fiu al subofiţeruluiPetru Vintilă şi al Mariei, născută Barbeş şi a decedat la 7 august 2002 în Bucureşti. A urmat liceul la Caransebeş şi apoi Facultatea de Filologie a Universităţiidin Bucureşti, între anii 1942-1948. În paralel, este redactor la Luptătorul Bănăţean(1945-1946) şi Frontul plugarilor (1946-1948). A debutat în Fruncea, din Timişoaraîn anul 1939. A fost redactor la Contemporanul (1948-1951), Gazeta literară(1954-1957), Luceafărul (1958-1963), România liberă (1964-1965), redactor şefadjunct la Colocvii (1966-1968) şi Satul socialist (1968-1970). Scriitor cu activitatediversificată, în afară de poezie, proză şi teatru Petru Vintilă a mai scris literaturăpentru copii, după reţeta genului Mai tare ca sfântul (1969) şi Călătorie pe planetaZeta (1972), reportaje inspirate din noile realităţi social politice ale RomânieiDobrogea în marş (1961), Şoseaua milionarilor (1961) şi Oraşe fără arhive (1964),publicistică 101 picături de cerneală (1973), un eseu confesiune Miliţa (1972),şi un roman cronologic Eminescu (1974), cercetare, compilaţie şi sistematizarecronologică a vieţii poetului. Prezent în numeroase antologii, autor de scenarii, aprefaţat ghiduri turistice sau a tradus singur şi în colaborare din H. Sienkiewicz, H.Lebrecht110. Alături de cele de mai sus, din cele peste 60 de apariţii editoriale şi puneriîn scenă, vădind o mare disponibilitate creatoare, unele scrieri suferind de influenţaspiritului prolecultist al vremii, mai amintim: Gheorghe Doja, piesă în trei tablouri(1944), Cinci dioptrii, poeme, (1945), Nepoţii lui Horea, roman (1951), Oraş deprovincie, nuvelă (1954), Steaua magilor, nuvele, (1958), Oraşul încercuit, roman(1964), Zăpezile de altă dată, poezii, (1973), Pictor de duminică, amintiri(1983)ş.a.111. În 4 ianuarie 1980, Petru Vintilă donează Filialei Arhivelor Statului CaraşSeverin 68 de dosare, în cantitate de 1,25 m.l. create între anii 1874-1982. Ceamai mare parte a acestora au fost create sau sunt în directă legătură cu activitateadonatorului, o mică parte fiind colecţionate de către acesta. Genurile de documente sunt diverse şi cuprind: acte personale şi familiale,afişe, invitaţii, corespondenţă, adeverinţe, manuscrise ale lucrărilor ştiinţifice şiliterare, lucrări artistice, fotografii şi vederi. Ordonarea şi inventarierea acestora a fost realizată de către şeful FilialeiArhivelor Statului Caraş Severin, Constantin Brătescu după cum urmează:110 Aurel Sasu, Dicţionarul biografic al literaturii române, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006, p.814.111 Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş Severin,Ed. Timpul, Reşiţa, 1998, p.283. 70
  • 71. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă A. Documente personale şi familiale; B. Documente rezultate din activitatea ziaristică; C. Manuscrise ale lucrărilor ştiinţifice; D. Manuscrise litarare. Proză. Scenarii. Poezii. Reportaje; E. Documente şi lucrări despre Petru Vintilă; F. Opere literare ale altor scriitori. Corespondenţă literară; G. Documente create de alte persoane; H. Lucrări artistice ale lui Petru Vintilă; I. Fotografii. Vederi. În prima categorie, Documente personale şi familiale, 1918-1982, sepăstrează o filă dintr-un jurnal intim al scriitorului, precum şi scrisori şi vederitrimise familiilor Vintilă şi Barbeş din ţară şi din străinătate şi invitaţii de a participala conferinţa pe ţară a scriitorilor, la întâlniri ale lucrătorilor din gospodăriile de stat,la expoziţii comerciale, la sărbătoarea centenarului teatrului din Caransebeş şi lavernisarea unor expoziţii de pictură. A doua categorie, Documente rezultate din activitatea ziaristică, 1952-1981, cuprinde corespondenţă literară şi publicistică cu Camil Baltazar, RaduCârneci, Nicolae Crevedia, Mircea Şerbănescu şi Dragoş Vicol, cu teatre de stat,edituri şi Uniunea Scriitorilor din România în legătură cu punerea în scenă a unorpiese de teatru, sărbătorirea unor scriitori sau participarea la întocmirea unor lucrăriştiinţifice, cu poetul Nichifor Mihuţa din Caransebeş privind întâlnirea scriitorilorcaransebeşeni şi apariţia baladei Costa păcurariul, cu Horia Vasilescu despreînfiinţarea unei reviste literare în Caransebeş, cu juristul Antoniu Marchescu pentrucolaborarea în vederea apariţiei unor studii cu caracter istoric, cu Aurel Cosmaşi scriitori ţărani precum Ion Frumosu, Petru Petrica şi Ghiţă Bălan Şerban dar şiscrisori ale unor animatori culturali din Moldova, Dobrogea sau Transilvania desprecolaborarea la diverse ziare şi reviste. 71
  • 72. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Intrarea armatei române în Oraviţa, în 3 august 1919 primită de la scriitorul Petru Petrica112 În a treia categorie se regăsesc manuscrisele lucrărilor: Dicţionar de geografieliterară, Dicţionarul literaturii bănăţene, Dicţionar de terminologie literară,Romanul cronologic Eminescu, Cum era Eminescu, evocări de I. L. Caragiale, Al.Vlahuţă, M. Sadoveanu, Gh. Teodorescu Kirileanu şi Mite Kremniz volumele I-VI,Călătorie la Parnas – fals tratat de istoria literaturii române şi Carte de excursiiliterare. În Manuscrise litarare. Proză. Scenarii. Poezii. Reportaje întâlnimmanuscrisele romanului Horea, povestirii Raiul pierdut, scenariului literar Hiena,poezii, epitaful O specie solitară, O lăptărie suprarealistă despre lăptăria de pestrada Bărăţiei, pe care o frecventau scriitorii, Cum mor scriitorii despre moartealui Caragiale, Eminescu ş.a., Lecturi anodine despre poeţi români necunoscuţi,Paranoia şi literatura cu referiri la Saşa Pană şi Constantin Baclabaşa, Veteranuldoctor Isac despre unul dintre medicii lui Eminescu, reportaje pentru Românialiberă, Satul românesc ş.a.112 Serviciul Judeţean Caraş Severin al Arhivelor Naţionale, Fondul Personal Scriitor PetruVintilă, inventar 382, dos. I 2, f. 1. 72
  • 73. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă La Sonnemberg împreună cu alţi scriitori 16-24 octombrie 1975113 A patra categorie - Documente şi lucrări despre Petru Vintilă cuprinde olucrare de diplomă dedicată operei literare a lui Petru Vintilă114 şi o epigramă carei-a fost dedicată de către Gabriel Teodorescu cu următorul conţinut: „De-mi dai un litru de absint, Eu sunt în stare să şi mint; Aşi spune în întregul burg: Vintilă-i mare dramaturg115.” Grupa F Opere literare ale altor scriitori. Corespondenţă literară strângelaolaltă texte precum: Amar este drumul spre Palermo de J. Werterheimer-Ghika,Evocări literare de Aurel Cosma, Dor de Fănuş Neagu, lucrări transcrise de scriitorulţăran Petru Petrica şi corespondenţa dintre Silvia Gruziu, fiica lui Dimitrie Birăuţiuşi I. L. Caragiale. În grupa G, Documente create de alte persoane se află scrisori trimise întreanii 1874-1880 de către locuitori din Bocşa, Lugoj şi Reşiţa.113 Ibidem, dos. I 1, f. 3.114 Ibidem, dos. E 1, f. 1.115 Ibidem, dos. E 2, f. 1. 73
  • 74. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă În categoria Lucrări artistice ale lui Petru Vintilă se păstrează schiţeşi desene ale acestuia, dar şi două caricaturi aparţinând lui V. Mândra Crâiţa dinFocşani. Schiţă aparţinând lui Petru Vintilă116 Grupa I Fotografii. Vederi conţine o vedere a oraşului Sibiu, o cartepoştală ilustrând portul popular din Bucovina, o fotografie care surprinde intrareaarmatei române în Oraviţa, 3 august 1919, trimisă de scriitorul plugar Petru Petricaşi fotografii ale lui Petru Vintilă, Aurel Cosma Junior şi cu un grup de scriitori laSonnemberg. Vedere a oraşului Sibiu, începutul secolului XX117116 Ibidem, dos. H 1, f. 1.117 Ibidem, dos. I 3, f. 1. 74
  • 75. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Deşi lucrarea de faţă are drept scop doar semnalarea bogatului materialdocumentar din Fondul Personal Petru Vintilă, mă voi opri asupra unor documentesemnificative. Din scrisoarea118 pe care Petru Hamat i-o adresează din Caransebeş, la 28septembrie 1976 obţinem informaţii inedite despre unchiul acestuia, inginerul silvicSimeon Simu119, despre viaţa şi despre preocupările ştiinţifice ale acestuia, darşi despre intenţionata Enciclopedie bănăţeană pentru care Petru Vintilă strângeadocumente. În octombrie 1970 Comitetul pentru Cultură şi Artă al Judeţului Caraş Severinîi lansa invitatţia de a participa la aniversarea centenarului teatrului de amatori dinCaransebeş: „... ne-am simţi deosebiţi de onoraţi, atât noi, cât şi slujitorii sceneicaransebeşene, dacă aţi consimţi să adresaţi mişcării teatrale din localitate uncuvânt de salut la împlinirea unui secol de activitate”120 Adresa era însoţită de un scurt istoric al mişcării teatrale în urbea de pe Timişşi Sebeş. „Vechi centru de cultură românească în această parte a ţării, oraşulCaransebeş... înregistrează cele dintâi manifestări ale artei teatrale de amatori înanul 1870. După numeroase trupe vieneze de teatru care susţin spectacole în oraşîncă din prima jumătate a secolului trecut 121, localnicii atraşi de mirajul scenei,îşi constituie la rândul lor societăţi şi formaţii teatrale proprii, încercându-se, dupăcum era şi firesc, mai întâi pe tărâmul declamării. Un document datând din 8 noiembrie 1869 atestă existenţa unei săli despectacole, solicitată de trupa profesionistă a Ernestinei Schmidt pentru o perioadăde două luni. La 1 decembrie 1871 ia fiinţă Cercul Român de Citit, iar un an mai târziuSocietatea de Lectură a Junimii Române din Caransebeş, care includeau frecvent,în programele lor declamări şi lecturi dramatizate, contribuind la formarea unorbuni interpreţi de teatru. Despre doi asemenea interpreţi pomeneşte Familia înnumărul său din 6 mai 1877. Societatea Română de Cântări şi Muzică, înfiinţată în 1876, ca şiCaransebeşer Gesang und Musikverein, creată în 1867, includ în repertoriul lorpiese de teatru sau fragmente din operete. În ultimele decenii ale secolului văd luminarampei comediile lui Vasile Alexandri, piese semnate de Iosif Vulcan sau Alexandru118 Ibidem, dos. B 12, f. 1-4.119 Simeon Simu a fost unul dintre preşedinţii Comunităţii de Avere a fostului RegimentGrăniceresc din Caransebeş.120 Serviciul Judeţean Caraş Severin al Arhivelor Naţionale, Fondul Personal Scriitor PetruVintilă, inventar 382, dos. A 5, f. 1.121 Este vorba despre secolul al XIX-lea. 75
  • 76. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăCosma, pentru ca la începutul veacului nostru, artişti amatori să abordeze partituridificile de talia celor ale lui I. L. Caragiale, alături de alte lucrări dramatice dinrepertoriul românesc şi străin (Haşdeu, V. Urechia, Kotzebue etc). În decursul timpului, au fost montate, în afară de operetele reprezentativeale lui Offenbach, Lehar, Ciprian Porumbescu, Filaret Barbu etc, acte întregidin operele lui Wagner (Tanhauser, Lohengrin) sau Verdi (Trubadurul). Succesulremarcabil, consemnat în coloanele presei timpului, pe care l-au înregistratspectacolele de operă şi operetă, atestă că aceste tentative temerare şi-au aflatacoperirea în calităţile şi pasiunea interpreţilor amatori. Reprezentarea operetei Crai Nou de Ciprian Porumbescu, spre exemplu, afost calificată, de către ziarele din Caransebeş, Timişoara şi Oradea ca o reuşităartistică certă”122. În final mă voi opri asupra câtorva gânduri dintr-un jurnal intim al scriitorului,datând din 2 octombrie 1949, care nu ar fi putut vedea necenzurate lumina tiparuluiîn România perioadei comuniste: „2 octombrie 1949 Sunt de trei zile în Bucureşti. E prima zi în care nu mănâncdecât doi covrigi la prânz şi beau apă de la izvorul lui Eminescu din Cişmigiu. M-amfăcut proprietar pe o bancă între grilajele calicilor, lângă rotonda trandafirilor şi ascriitorilor de marmură. Banca e de piatră. E cam rece, îmi ajută însă prin temperatura ei joasă săfiu calm şi fatalist. Stau pe bancă de dimineaţa până seara. Unde-aş putea umbla? Pe străzi coşurile oltenilor încărcate cu pergamule şi cu struguri îmi fac rău.Nu mai am nici ţigări. Lângă mine un pensionar pufăie de zor dintr-o lulea cât uncoş de locomotivă şi citeşte ziarul. Mă dau mai aproape de el, chipurile ca să citescşi eu ziarul. În realitate stau cu gura căscată şi aspir pe furiş o bună parte din fumulslobozit de el. Pe aleea din mijloc trece un sergent de stradă. Priveşte profesionalîn dreapta şi-n stânga. Nu ştiu de ce, dar sunt neliniştit. E acelaşi sergent care afost şi ieri şi alaltăieri pe aici. E a treia zi când mă vede în acelaşi loc. Îmi faceimpresia că m-a privit mai mult decât era necesar. De partea cealaltă a rotondeis-a aşezat o femeie. Picioarele şi le-a aşezat într-un fel atât de neglijent încât i sevăd pulpele albe până sus unde se unesc într-un petic de negreaţă. N-are chiloţi.Privirile noastre s-au unit, ca două priviri care s-au căutat. Îmi face impresia că-mi zâmbeşte. E un limbaj interesant zâmbetul. Spune mult. Nu ştiu dacă am zâmbitşi eu. Îi privesc fascinat pulpele până sus de tot, până unde generozitatea ei caldămi le oferă. În mine parcă e un şarpe ce zvâcneşte. Sângele, gândesc. E fierbinte.Moşul a lăsat ziarul şi priveşte şi el cu interes. Ne-am surprins unul pe altul şi roşim.Bâlbâie ceva. A, da, întreabă:122 Serviciul Judeţean Caraş Severin al Arhivelor Naţionale, Fondul personal scriitor PetruVintilă, inventar 382, dos. A 5/1970, f. 2-3. 76
  • 77. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă - Cât e ceasul? Răspund insinuant: N-am ceas. Ca şi cum i-aş spune: Dă-mi pace. A observat tonul. Mă priveşte chiorâş. Ne bănuim rivali... Câţiva vânzători de ziare au năvălit în rotondă cu ediţia Evenimentului deprânz.Stomacul mi-l simt ca un balon dezumflat, lipit de spate. E aşa de gol în mine. Moşul cumpără un ziar. Citeşte tare. Parcă-mi citeşte mie. - Nu se mai termină războiul ăsta!... Răspund ceva neînţeles, privind picioarele femeii din faţă. Moşul nu maipoate răbda nici el şi-mi spune: - Straşnică femeie, domnule!...”123. În concluzie, apreciem documentele create de către personalităţi din diferitedomenii sau colecţionate de către oameni obişnuiţi, care nu s-au remarcat în moddeosebit pe vreun plan, ca deosebit de importante pentru istorie, dar mai ales pentruacel segment al mentalităţilor, a vieţii private sau a cotidianului, care nu poate fireconstituit din documentele oficiale. În mod particular, cele de faţă, reunite în cadrulFondul personal scriitor Petru Vintilă permit reconstituirea unei lumi, a scriitorilor,publiciştilor, poeţilor sau artiştilor plastici din Bucureşti, dar şi din provincie Fondul personal scriitor Petru Vintilă, structură şi valoare documentară Între materialele documentare păstrate în cadrul arhivelor fondurile şicolecţiile de documente personale sau familiale au o valoare aparte, datorită faptuluică alături de documentele create de către instituţii sau de către societăţi contribuie laîntregirea imaginii unei epoci sau perioade într-un anumit spaţiu. Poetul, prozatorul şi dramaturgul Petru Vintilă (12 iunie 1922, Orşova - 7august 2002 Bucureşti) a urmat liceul la Caransebeş şi apoi Facultatea de Filologiea Universităţii din Bucureşti, între anii 1942-1948. În paralel, este redactor laLuptătorul Bănăţean (1945-1946) şi Frontul plugarilor (1946-1948). A debutat înFruncea, din Timişoara în anul 1939. A fost redactor la Contemporanul (1948-1951),Gazeta literară (1954-1957), Luceafărul (1958-1963), România liberă (1964-1965), redactor şef adjunct la Colocvii (1966-1968) şi Satul socialist (1968-1970).Scriitor cu activitate diversificată, în afară de poezie, proză şi teatru Petru Vintilă amai scris literatură pentru copii, după reţeta genului Mai tare ca sfântul (1969) şiCălătorie pe planeta Zeta (1972), reportaje inspirate din noile realităţi social politiceale României Dobrogea în marş (1961), Şoseaua milionarilor (1961) şi Oraşe fără123 Ibidem, dos. A 2/1943, f. 1-1v. 77
  • 78. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăarhive (1964), publicistică 101 picături de cerneală (1973), un eseu confesiuneMiliţa (1972), şi un roman cronologic Eminescu (1974), cercetare, compilaţie şisistematizare cronologică a vieţii poetului. Prezent în numeroase antologii, autorde scenarii, a prefaţat ghiduri turistice sau a tradus singur şi în colaborare din H.Sienkiewicz, H. Lebrecht. Alături de cele de mai sus, din cele peste 60 de apariţii editoriale şi puneriîn scenă, vădind o mare disponibilitate creatoare, unele scrieri suferind de influenţaspiritului prolecultist al vremii, mai amintim: Gheorghe Doja, piesă în trei tablouri(1944), Cinci dioptrii, poeme, (1945), Nepoţii lui Horea, roman (1951), Oraş deprovincie, nuvelă (1954), Steaua magilor, nuvele, (1958), Oraşul încercuit, roman(1964), Zăpezile de altă dată, poezii, (1973), Pictor de duminică, amintiri(1983) ş.a. În 4 ianuarie 1980, Petru Vintilă donează Filialei Arhivelor Statului CaraşSeverin 68 de dosare, în cantitate de 1,25 m.l. create între anii 1874-1982. Ceamai mare parte a acestora au fost create sau sunt în directă legătură cu activitateadonatorului, o mică parte fiind colecţionate de către acesta. Genurile de documente sunt diverse şi cuprind: acte personale şi familiale,afişe, invitaţii, corespondenţă, adeverinţe, manuscrise ale lucrărilor ştiinţifice şiliterare, lucrări artistice, fotografii şi vederi. Deşi păstrat în cadrul Serviciului Judeţean Caraş Severin al ArhivelorNaţionale, fondul permite reconstruirea unei lumi a prozatorilor, poeţilor, publiciştilor,dramaturgilor şi artiştilor plastici din spaţiul românesc vreme de o jumătate de secol. Le fond personnel de l’ écrivain Petru Vintila structure et valeur documentaire Parmi les documents conservés au cadre des archives les fonds et lescollections de documents personnels ou familiaux ont une valeur particulière, parceque, à côté des documents créés par des institutions ou par des sociétés ils contribuentà compléter l’image d’une époque ou d’une période dans un certain espace. Poète, romancier et dramaturge Petru Vintila (Juin 12, 1922, Orşova - 7Août 2002 Bucarest) a fréquenté l’école secondaire à Caransebes, puis la facultéde philologie de l’Université de Bucarest, entre 1942-1948. En parallèle, il étaitrédacteur en chef du Luptătorul Bănăţean (1945-1946) et Frontul plugarilor (1946-1948). Il a fait ses débuts dans Fruncea, à Timisoara en 1939. Il a été rédacteuren chef du Contemporanul (1948-1951), Gazeta literară (1954-1957), Luceafărul(1958-1963), Romania Libera (1964-1965), rédacteur en chef des Colocvii (1966-1968) et Satul socialist (1968-1970). Ecrivain d’une activité diversifiée, en dehorsde la poésie, de la prose et du théâtre Petru Vintilă a écrit de la littérature pour 78
  • 79. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăles enfants, suivant la recette du genre de Mai tare ca sfântul (1969) et Călătoriepe planeta Zeta (1972), des histoires inspirées par les nouvelles réalités politiqueset sociales de la Roumanie Dobrogea în marş (1961) Şoseaua milionarilor (1961)et Oraşe fără arhive (1964) publication 101 picături de cerneală (1973), un essaide confession Miliţa (1972), et un roman chronologique Eminescu (1974), de larecherche, de la compilation et systématisation chronologique de la vie du poète.Présent dans de nombreuses anthologies, auteur de scénarios, il a réalisé les préfacesde nombreux guides de voyage ou bien il a traduit seul et en collaboration H.Sienkiewicz, H. Lebrecht. Outre ce qui précède, de plus de 60 éditoriales et mises en scène, enmanifestant une haute disponibilité créative quelques unes de ses écritures étantinfluencées par l’esprit prolecultiste de l’époque, on rappelle: Gheorghe Doja, pièceen trois tableaux (1944), Cinci dioptrii, poèmes, (1945 Nepoţii lui Horea, roman(1951), Oraş de provincie, roman (1954), Steaua magilor, histoires courtes, (1958),Oraşul încercuit, roman (1964), Zăpezile de altă dată, des poèmes, (1973), Pictorde duminică, des souvenirs (1983) etc. Le 4 Janvier 1980, Petru Vintila fait un don de 68 dossiers à la DirectionGénérale des Archives de l’Etat de Caraş-Severin, le montant de 1,25 ml créé entre1874-1982. La plupart d’entre eux ont été créés ou sont directement liées à l’activitédes bailleurs de fonds, une fraction recueillie par lui. Les types des documents sont variés et comprennent: les papiers personnelset familiaux, des affiches, des invitations, de la correspondance, des certificats,des manuscrits d’ouvrages scientifiques et littéraires, les œuvres artistiques, desphotographies et des cartes postales. Bien que conservé au cadre du Service du Département de Caraş-Severindes Archives Nationales, le fonds permet de reconstruire un monde des romanciers,des poètes, des publicistes, des dramaturges et des artistes de l’espace roumain pourun demi-siècle. 79
  • 80. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ASPECTS OF THE RELATIONS BETWEEN THE ARCHIVES OF ROMANIA AND HUNGARY AFTER 1989124 Liviu BOAR Until 1989 - the year of radical political changes in the two neighboring,formerly socialist countries - Romania and Hungary had cooperated in the area ofarchives only as members of the International Council on Archives.125 Due to the events of 1989, border passing became less difficult and touristpassports were more easily issued therefore more and more researchers fromRomania and Hungary were able to access the archives of each other’s countries.However no agreement regarding the institutional cooperation between the archivesof the two countries was at that time in place. In 1991, the line of army officials appointed as general managers of the StateArchives126 ended with the appointment of esteemed historian and professor Dr.IOAN SCURTU.127 As part of his policy of open archives in international relations,124 ��������������������������������������������������������������������������������������� This paper is based on official documents drawn up following contacts between the mana-gements of the National Archives of Romania and of Hungary (quoted as such) and on my notes asmember of the official delegations between 1994 – 2007. The photographs are from my personalarchive. Being a speaker of Hungarian, I have also often acted as interpreter in official or privateencounters between the delegations of the archives of Romania and Hungary. I would like to thankDr. LAKOS JÁNOS for the photographs he provided from the meetings of the two delegations in1994 in Budapest and in 1996 in Bucharest, as well as for the copies of the Hungarian and Roma-nian versions of the agreement signed in Bucharest in 1996, archived at MOL: Magyar OrszágosLevéltár irattára, 1994 - 21. tétel - 479/1994. (857/1996.) szám.125 Since 1956 Romania has been a member of the International Council on Archives (Conse-il International des Archives), an international organization created in June 1948 by the committeeof archival experts convened by UNESCO which, acting as a constitutive assembly, adopted theprovisional bylaws of ICA. The first International Congress on Archives (Paris, August 1950)established the legal status of the Council. The general aims of ICA are to convene an InternationalCongress on Archives every 4 years, to establish and maintain relationships between archivistsfrom all countries, to facilitate the progress of archives and professional development of archivistsetc. In 1979 Romania became part of a regional organism of ICA, the CIBAL (International Infor-mation Center on the Sources of Balkan & Mediterranean History) seated in Sofia. It was createdin 1976 on the initiative of the International Association for South and East European Studies andICA. Its aim is to promote research on the history of balkan peoples and made its results availableto the public through archives and libraries.126 ������������������������������������������������������������������������������������� Since the establishment of the institution on May 1, 1831 based on the Organic Regu-lations until the coming into force of the National Archives Law 16/1996 it was named STATEARCHIVES. Afterwards its name was changed to NATIONAL ARCHIVES.127 Professor at the University of Bucharest, specialized in Romanian contemporary history,general manager of the State Archives between 1991 and 1996. 80
  • 81. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăthe new general manager took steps to resume the official connection to the archivesof Hungary and initiated the negotiation of a cooperation agreement. The agreement was preceded by an institutionally unofficial action, namelythe visit of the students of the Course in Hungarian Paleography held at Cluj Napocaby the General Directorate of the State Archives, accompanied by the coursecoordinator, archivist Pál Antal Alexandru of the Tirgu-Mures Branch of the StateArchives, between October 26 and 28, at the Székesfehérvár (Fehér county) townarchives and the National Archives of Budapest, where they were received by thegeneral manager Dr. Lakos János.128 Between June 7 and 11, 1994, at the invitation of the management of theNational Archives of Hungary, Dr. Ioan Scurtu, the general manager of the StateArchives of Romania, and Prof. Liviu Boar129, manager of the Mures Branch of theState Archives, paid an official visit in Budapest. On June 7 preliminary talks took place at the headquarters of the NationalArchives of Hungary at 4 Bécsi Kapu Tér, attended from the Hungarian side by Dr.Lakos János, general manager of the National Archives of Hungary, Molnár Jozsef,head of the Archive section of the Ministry of Culture and Education, Buzási János,first deputy general manager and Halász Hajnal, counselor on international issuesand official interpreter, and from the Romanian side by Dr. Ioan Scurtu, Prof. LiviuBoar and Andrei Haţeganu, 1st secretary, cultural and press attaché of the RomanianEmbassy in Budapest. Following the customary welcoming greetings, the program of the visit waspresented. Then the two general managers gave short overviews of the activity ofthe archives and the status of the relations between the two institutions, pointingout the need for a development of bilateral relations and conclusion of a writtenagreement between the two Archives. On June 8, the Romanian delegation, accompanied by Buzási János, visitedthe archives of the city of Eger, capital city of the Heves county, where it wasreceived by the manager Dr. Bán Péter and his deputy Csifári Gergely. On June 9 at 9.30 a.m. the official debates began, attended by Ioan Scurtuand Liviu Boar from the Romanian side and by Lakos János şi Molnár Jozsef fromthe Hungarian side, and by Ms. Halász Hajnal as interpreter130.128 Information on this visit and related photographs were provided to me by my colleagueDr. Pál Antal Alexandru, to whom I am grateful. (L.B.)129 See Profesioniştii noştri, 2, LIVIU BOAR LA 60 de ani, coordinated by Dr. Ioan Lăcătuşu,published by the European Center for Studies Covasna Harghita, Eurocarpatica Publishing House,Sfântu Gheorghe, 2011, 555 p.130 Occasionally helped by myself. 81
  • 82. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă The first official cooperation act between Romania and Hungary, after 1989,in the field of archives was signed on June 10, 1994 in the protocol room of theNational Archives of Budapest. Mr. Andrei Haţeganu, 1st secretary, cultural andpress attaché of the Romanian Embassy in Budapest also attended the signing. It was entitled Pro Memoria and drawn up in Romanian and Hungarian,both versions being original ones.131 The document was signed on the Romanian side (in the order of thesignatures) by Dr. Ioan Scurtu, general manager and Liviu Boar, branch manager,and from the Hungarian side by Molnár Jozsef, department head (in the Ministryof Culture, A/N L.B.) and Dr. Lakos János, general manager. The document stated that „talks were held in Budapest between June 7 and10, 1994 regarding the relations between the two countries in the field of archives.The parties informed each other of the status of the archives in their respectivecountries, their aims, and reached the conclusion that it is in their interest tocooperate, and therefore believe that the conclusion of an agreement is necessary” It further shows that the Romanian party presented a written proposal for thecontents of the agreement, which was discussed and accepted as basis of the futurecooperation agreement to be signed in Bucharest after its finalization following anexchange of texts. A delegation of the National Archives of Hungary went to Bucharest tonegotiate and sign the agreement, between November 4 and 8, 1996: Dr. LakosJános, general manager and Ms. Halász Hajnal, head of the External RelationsOffice. The representatives of the two countries had a useful exchange of expertiseon issues of archival legislation, especially as new laws on archives had beenrecently passed in both countries (1995 in Hungary and 1996132 in Romania) aswell as document conservation and restoration and archival informatics, both at thecentral headquarters in Bucharest and during their visit at the Galati Branch of theNational Archives on November 6 and 7, 1996. The agreement was signed in Bucharest on November 8, 1996133 by the twogeneral managers of the Archives of Romania and Hungary, Dr. Ioan Scurtu and Dr.Lakos János134.131 The final version was written by myself and Ms. Halász Hajnal, on a typewriter that didnot have Romanian diacritical marks, therefore these were added later, by pen. See the annex for afacsimile of the text.132 Archives Act LXVI/1995- Hungary, National Archives Act no. 16/1996 - Romania133 See the annex for the Romanian and Hungarian versions.134 On December 11, 1996 Dr. Lakos János sent Ioan Scurtu, general manager of the NationalArchives of Romania the following letter, in Romanian: „Stimate Domnule Director General ! Ţin 82
  • 83. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă This agreement was in force until March 21, 2007 when a new one wassigned in Budapest by then general managers Corneliu Mihail Lungu and GecsényiLajos.135 Article 1 of the agreement stipulated that: „The Parties will initiate anexchange of expertise in areas of common interest of archival activities. In thisrespect, the Parties will organize periodical meetings between the managers ofarchival institutions in Romania and the Republic of Hungary and will exchangeexperts, archivists annually. The receiving Party shall cover the boarding andaccommodation expenses, while the international travel expenses will be coveredby the sending Party.” In 1995, shortly before the signing of the agreement which provided for anexchange of researchers, a delegation of the State Archives of Romania, made up ofthe managers of the Mures and Timis Branches, Liviu Boar and Gheorghe Mudurarespectively, were able to perform research at the National Archives of Budapestbetween November 27 and December 11. A second research visit followed fromOctober 22 to November 4, 1997. On this occasion I have researched various archival funds containinginformation regarding the history of Transylvania, as well as the relations betweenRomania and Hungary, such as: Departamentum religionare graeci ritus nonunitorum (1793-1848), Departamentum scholarum Nationalium (1776-1848),Fassiones fundationum reformatorum (1784-1786), Fassiones monasteriorumgraeci ritus non uniti in Regno Hungariae existentium anno 1785, Libri contoales(1782-1893), Indices mapparum (1724-1837), Acta regulationis parochiarum(1782-1801), Departamentum cehale (1783-1788) and a very important fund: TheRoyal Hungarian Ministry for Foreign Affairs, including documents from the19th and 20th century, issued mainly by the Hungarian Embassy in Bucharest ,provided for research purposes up to the year 1960. I was able to study most of the documents referring to the history of Romania,namely of Transylvania, as well as to the relations between the two states, from theForeign Ministry fund and made up a list of documents to be copied, in exchange forthose requested by the Hungarian archivists researching Romanian archives withinthe same project.136să Vă mulţumesc atît Dumneavoastră cît şi Colegilor Dumneavoastră pentru primirea extrem deamabilă pe care ne-aţi oferit(o) la Bucureşti şi Galaţi. Sînt sigur că pe baza Acordului semnat denoi, între instituţiile noastre se va desfăşura o colaborare fructuoasă. Budapesta, 11 dec. 1996. Custimă, Dr. János Lakos Director general (ss.LS)” (Dear sir, I would like to thank you and your col-leagues for being such gracious hosts during our visit in Bucharest and Galati. I am convinced thatthe agreement concluded by our institutions will lead to a fruitful cooperation. Budapest, December11, 1996. Respectfully yours, Dr. János Lakos, general manager (ss. LS).)135 See the annex for the text of the Agreement, in Romanian and in English.136 The two Hungarian archivists researched the National Archives of Cluj Napoca and the 83
  • 84. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă At the invitation of the National Archives of Hungary, between March 20 and22, 2007, a delegation of the National Archives of Romania made up of professorDr. Corneliu Mihail Lungu, general manager, professor Dr. Costin Feneşan, seniorcounselor, former general manager and Dr. Liviu Boar, manager of the MuresBranch of the National Archives paid an official visit to the National Archives ofBudapest in order to sign the „Agreement of Cooperation in the Field of Archivesbetween the National Archives of Romania and the National Archives of Hungary”,previously negotiated by the management of the two institutions. The National Archives of Hungary were represented by Prof. Dr. GecsényiLajos, general manager of the National Archives of Hungary, Dr. Reisz Csaba,deputy general manager, Dr. Szabó Csaba, Dr. Kőrmendi Lajos and Ms. HalászHajnal, counselor on international issues and official interpreter, On March 20, the Romanian delegation was received by professor Dr.Gecsényi Lajos, general manager of the National Archives of Hungary and Dr. ReiszCsaba, deputy general manager. The status of the relations between the Archives of the two countries wasdiscussed, as well as relevant issues of the archival institutions in Romania andHungary. The next day the Romanian delegation visited several archive storage facilitiesand the restoration and reprography lab of the National Archives of Hungary. Lateron the same day the „Agreement of Cooperation in the Field of Archives betweenthe National Archives of Romania and the National Archives of Hungary”137 wassigned by the two general managers. In addition to the two official delegations, the signing was attended byRadojka Gorjanác from the Ministry of Education and Culture and Dr. Szász Zoltánof the Hungarian Academy, chairman of the Hungarian side of the joint Romanianand Hungarian history commission. The event was recorded on the official website of the National Archives ofHungary, where an official release and photographs of the signing were published. The agreement stipulated that „the Contracting Parties agree to carry outexchange of experience on archival theory and practice, on the basis of reciprocity,and in accordance with the legislation in force in both States” and to „exchangeexperts for documentary research in the archives under their administration” An important chapter of the agreement refers to additions to the archivalarchive of the Ministry for Foreign Affairs in Bucharest. The scope of their research were the cen-suses from before 1876 and Romanian –Hungarian relations between 1918 and1960.137 Published in the Official Gazette no. 497 of July 25, 2007. 84
  • 85. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăfund. Thus: „The Contracting Parties agree to carry out an exchange, free of charge,of copies of the documents they keep, on the basis of reprocity, in conformity withthe legal procedure in force in both States”. The Agreement also provides for theorganization of documentary exhibitions in common, facilitates the exchange ofarchival publications, free of charge, as well as professional contacts and cooperationbetween the county archives departments of the two countries. ASPECTE PRIVIND RELAŢIILE DINTRE ARHIVELE DIN ROMÂNIA ŞI UNGARIA DUPĂ 1989 RezumatPrezentul material se bazează pe documentele oficiale întocmite cu ocazia contactelordintre conducerile Arhivelor Naţionale din România şi Ungaria pe care le-am citatca atare, precum şi pe însemnările pe care le-am făcut eu în calitate de membrual delegaţiilor oficiale din care am făcut parte în perioada 1994-2007. Fotografiileprovin din arhiva personală. Fiind cunoscător al limbii maghiare am asigurat de multeori şi traducerea discuţiilor oficiale sau particulare dintre delegaţiile arhivelor dinRomânia şi Ungaria. Mulţumesc şi pe această cale domnului Dr. LAKOS JÁNOSpentru fotografiile pe care mi le-a pus la dispoziţie realizate cu ocazia întâlnirilorcelor doua delegaţii din 1994 de la Budapesta şi 1996 de la Bucureşti şi de asemeneapentru facsimilele variantelor în limbile română şi maghiară ale acordului semnat laBucureşti în 19946 aflate în arhiva MOL la cota: Magyar Országos Levéltár irattára,1994 - 21. tétel - 479/1994. (857/1996.) szám. 85
  • 86. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăSzékesfehérvár - 27 October 1993: Farkas Gábor (Manager of the Székesfehérvár City Archives), Kiss Andrei, Ioan Drăgan, Pál Antal Alexandru, Raab Ştefan Budapest 10 June 1994: Andrei Haţeganu, Ioan Scurtu, Liviu Boar 86
  • 87. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 87
  • 88. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăBucharest 8 November 1996: Gabriela Birceanu, counselor on international issues, Prof. Univ.Dr. Ioan Scurtu, general manager, prof. Marin Radu Mocanu, manager, Dr. Lakos János, general manager, Halász Hajnal, counselor on international issues Budapest 20 March 2007: Dr. Reisz T. Csaba, Prof. Dr. Liviu Boar, Prof. Univ. Dr. Corneliu Mihail Lungu in the restoration laboratory of the National Archives of Hungary 88
  • 89. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Budapest 20 March 2007: The reception hall of the National Archives of Hungary Prof. Dr. Szasz Zoltan, Prof. Dr. Gecsényi Lajos, Radojka GorjanácBudapest 20 March 2007. The reception hall of the National Archives of Hungary Dr. Costin Feneşan, Prof. Univ. Dr. Corneliu Mihail Lungu, ,Prof. Dr. Liviu Boar 89
  • 90. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăBudapest 20 March 2007. The reception hall of the National Archives of Hungary : Exchange of gifts between Prof. Dr. Gecsényi Lajos and Prof. Dr. Liviu Boar 90
  • 91. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ISTORIE 91
  • 92. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 92
  • 93. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăDOCUMENTE DIN ARHIVELE NAŢIONALE COVASNA REFERITOARELA MOMENTE DIN ISTORIA ACTUALULUI JUDEŢ MUREŞ (1525-1906) Ioan LĂCĂTUŞU Vasile STANCU Prezentul studiu se referă la 71 de documente, emise în perioada 1525 –1906, păstrate în fondurile Arhivelor Naţionale Covasna, care oglindesc aspectediverse ale societăţii ardelene din teritoriul actualului judeţ Mureş. Documenteleprovin dintr-un număr de 19 fonduri, aflate în păstrare în depozitele A.N. Covasna;patru fonduri administrative: Scaunul Treiscaune, Primăria oraşului Târgu Secuiesc,Primăria oraşului Sfântu Gheorghe şi Prefectura judeţului Trei Scaune şi 15 fondurifamiliale şi colecţii personale. (Anexa nr. 1) Creatorii acestor documente sunt diverse instituţii ale statelor româneşti:Domni ai Ţării Româneşti şi Moldovei, Voievozi, Vicevoievozi, Principi, Guvernatorişi Guberniu Transilvaniei, autorităţile administrative, judecătoreşti, bisericeşti şipersoanele particulare din arealul scaunelor Mureş, Odorhei, Ciuc, Treiscaune şi acomitatelor Alba şi Târnava. În cazul a 35 de documente se specifică şi localităţilede unde s-a emite actul. (Anexa nr. 2) Din cele 71 de documente 35 sunt originale, 15 sunt redactate pe suport filigran,13 sunt semnate şi 14 sunt confirmate cu pecete sau sigiliu. Rezumatul acestora, la31 dintre ele, specifică şi limba de redactare: 10 în limba latină, 9 în limba latinăşi maghiară şi 12 în limba maghiară. Între acestea deosebim tipuri de documentediferite - 22 de scrisori, din care: scrisori de adeverire 14, scrisori testimoniale 3,scrisori personale 3, scrisoare de cercetare şi scrisoare de înştiinţare şi chemare înjudecată câte una; 13 rapoarte ale juraţilor, asesorilor, pretorilor, vicejuzilor cătreautorităţile superioare;11ordine ale principilor şi guvernatorilor sau gubernelor; 6extrase din procesele verbale; două porunci domneşti; două înştiinţări; două acte degaranţie-chezăşie; şi câte un document reprezentând: intentare de proces, hotărârejudecătorească, act de privilegii, adeverinţă de proprietate, conscripţie şi împărţireabunurilor, registru de inventariere, monografia oraşului Târgu Mureş, epidemie deciumă, cerere, petiţie, plângere, schimbare de domiciliu. (Anexa nr. 3) Din cercetarea rezumatelor principalelor categorii de documente - scrisorilede adeverire, rapoartele şi ordine guberniale se desprind următoarele aspecte: optdintre scrisorile de adeverire tratează chestiuni privind situaţia iobagilor în secolulal XVII-lea(17 decembrie 1607- 10 decembrie 1678): legarea de pământ, individualsau cu familia, pe viaţă sau pe o anumită perioadă de timp, vinderea ca iobag, garanţiipentru iobagi, convenţii între persoane private privind iobagii, iar 6 dintre acestea 93
  • 94. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăse referă la confirmarea unor învoieli asupra unor posesiuni, zălogirea sau cedareaunor terenuri arabile sau fâneţe şi convenţii între proprietari asupra unor posesiuni.Cele 13 rapoarte, situate în timp între 4 aprilie 1628 – 8 august 1804, reprezintă,în majoritate (9), audieri întreprinse de juraţi, asesori, pretori privind situaţia unoriobagi (4), litigii între persoane private (3) şi împărţirea unor posesiuni (2). Foarteinteresante sunt documentele nr. 58/ 2 ianuarie 1784, 59/22 noiembrie 1784 şi 60/24noiembrie 1784 prin care nobilimea locală raportează măsurile luate pentru a facefaţă răsculaţilor lui Horea precum şi cererile acestora adresate comitelui suprem alComitatului Turda, cu reşedinţa la Reghin, de a acorda ajutor în oameni, praf depuşcă şi arme. Din totalul ordinelor, 7 sunt guberniale iar 4 sunt princiare. Cele guberniale,adresate autorităţilor administrative şi judecătoreşti locale, aduc la cunoştinţalocuitorilor chestiuni de importanţă locală şi regională: numiri în funcţii a unorpersoane – medic oftalmolog al Transilvaniei, cu sediul la Târgu Mureş, consilier deGealacuta (Fântânele); ridicarea în rang, de oraş, a localităţii Reghin şi de parohieindependentă a celei de la Damieni-Mureş; schimbare a denumirii localităţii Rontascu Troiţa (Sentharomsag); falimentele unor meşteşugari târgmureşeni şi răspundereaîn faţa creditorilor a magistrului oraşului Reghin. În ansamblu, cele 71 de documentecuprind acte din domeniile: juridico-administrative – 27; sociale – relaţii întrecategorii, iobagi-proprietari şi mişcări sociale – 24; economico-comerciale – 4;diverse alte probleme 16. În cuprinsul lor regăsim denumirea a 78 de localităţi ardelene, a 13 unităţiadministrativ-teritoriale transilvănene şi a patru state. (Anexa nr. 4) Cronologic, documentele se pot grupa pe secole: 9 documente din sec. alXVI-lea, 42 din sec. al XVII-lea, 10 din sec. al XVIII-lea, 9 din sec. al XIX-leaşi unul din sec. XX. Ultima poziţie a actualelor acte, cu numărul 72, reprezintă ocolecţie de cărţi poştale ilustrate din diferite localităţi transilvănene printre care şioraşul Luduş-Mureş, provenite din fondul familial Kovacs din Mărtineni. Redăm în ordine cronologică rezumatele documentelor menţionate, indicândde fiecare dată, cota acestora, în vederea cercetării lor exhaustive.1. (1525 sept. 28, STÂNA DE MUREŞ) Scrisoare de cercetare dată în numele vicevoivodului TRANSILVANIEI, TOMORI STEFAN, privind procesul dintre PALFI MIHAI şi KOZSOKAR IOAN cu ILLIESI VALENTIN şi alţii. Fond Familia KALNOKY, Fasc. 1, nr.2, fila 1, original, limba latină.2. (1541 iul. 7, TG. MUREŞ) Porunca emisă de domnul Moldovei, PETRU RAREŞ1 prin care acordă protecţie oraşului TG. MUREŞ împotriva trupelor imperiale şi contra abuzurilor mercenarilor străini. Fond APOR, Fas. I/2, 1 filă, original, limba latină, semnătură, pecete aplicată. 94
  • 95. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 1 Petru Rareş a avut două domnii în Moldova: 14 ianuarie 1527 – 18 septembrie 1538 şi 19 februarie 1541 – 3 septembrie 1546. După înfrângerea Ungariei la Mohacs, la 29 august 1526, şi moartea regelui, Ludovic al II-lea (1516-1526), pe câmpul de luptă, la începutul primei sale domnii, Petru Rareş a intervenit în luptele pentru succesiunea la tronul Ungariei sprijinindu-l pe Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, împotriva lui Ferdinand de Habsburg, fratele împăratului Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, Carol al V-lea de Habsburg. Datorită ajutorului acordat lui Ioan Zapolya şi victoriilor sale din Ardeal, Petru Rareş îşi consolidează autoritatea asupra unei mari părţi a Transilvaniei stăpânind, pe lângă cetăţile moştenite de la Ştefan cel Mare, Ciceiul şi Cetatea de Baltă, cetăţile Bistriţa, Rodna şi Unguraşul. Revenit în scaunul domnesc, cu sprijinul turcilor, la începutul anului 1541, nu este de mirare că Domnul emite astfel de acte târgumureşenilor pentru a le acorda protecţie şi privilegii împotriva abuzurilor trupelor imperiale austriece şi a mercenarilor străini. (Dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Vasile Stancu, Documente din secolele XVI-XIX, aflate în Arhivele Naţionale Covasna, emise de Domnii Ţărilor Române sau referitoare la aceştia, în „Profesioniştii noştri 2, Liviu Boar, Arhivist, istoric, profesor”, Ed. Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2011, p. 216-217);3. (1554 nov. 11, TG. MUREŞ) Scrisoare testimonială referitoare la donarea tuturor drepturilor către DAMAKOS KATA soţia lui THAMASSI FERENC lui KAMARES NICOLAE. Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc. LI, lit. T, nr. 15 (cota nouă nr.136), original, limba latină4. (1577 feb. 5, SIGHIŞOARA) Proces intentat de BOTSKAN ŞTEFAN şi hotărârea adoptată contra lui VERES PETRU, IANOŞY GHEORGHE şi FILE BENEDICT, pentru trei locuri de pădure. Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc. IV, lit. B, nr. 88(cota nouă nr. 44),, original, limba latină, sigiliu5. (1586 feb. 9, TG. MUREŞ), Scrisoare de înştiinţare şi de chemare în judecată, dată în numele voievodului TRANSILVANIEI şi comite al secuilor, BATHORY SIGISMUND2, cu privire la împărţirea bunurilor între ILLIEŞI LAURENŢIU şi HENTAER BENEDICT. Fond KALNOKY, Fasc. 1, nr. 18, fila 19, original, limba latină, sigiliu, filigran 2 Sigismund Bathory, de trei ori principe al Transilvaniei: mai 1581-1597; 20 august 1598-martie 1599; aprilie-iunie 1601. Este fiul principelui Transilvaniei Cristofor Bathory (1576-1581) şi al Elisabetei, provenită din puternica familie nobiliară Bocskai. A abdicat de două ori, în favoarea lui Rudolf al II- lea (1576-1612), împăratul Imperiului Roman de Naţiune Germană, şi a vărului său, cardinalul Andrei Bathory (mai - octombrie 1599). Revenit la tronul Transilvaniei cu sprijinul nobilimii maghiare în aprilie 1601, va fi înfrânt la Gorăslău (3 august 1601) de armatele lui Mihai Viteazul şi cele ale gen. Basta. De pe câmpul de luptă se refugiază în Moldova şi apoi în Cehia unde va muri în martie 1613. (Istoria României în date, Ed. Enciclopedică română, Bucureşti, 1971, p. 130, 462)6. (1592 ian. 28, TG. MUREŞ) Hotărâre judecătorească dată în numele voievodului TRANSILVANIEI şi comite al secuilor, BATHORY SIGISMUND, în procesul dintre CSEFEY IOAN cu ILLIESI CASPAR şi LAURENŢIU. Fond KALNOKY, Fasc. 1, nr. 25, fila 25, original, limba latină, filigran7. (1592 feb. 1, TG. MUREŞ) Hotărâre judecătorească dată în procesul lui HENTER BENEDICT cu ILLIESI CASPAR, pentru moara şi posesiunile aflate în satul AITA MARE. Fond KALNOKY, Fasc. 1, nr. 26, fila 26, original, limba latină, sigiliu, filigran 95
  • 96. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă8. (1599 nov. 18, ALBA IULIA) Poruncă a domnitorului ŢĂRILOR ROMÂNE, MIHAI VITEAZUL3 către oraşul TG. MUREŞ în care se cere magistratului confecţionarea de steaguri pentru armata română. Cu aducerea la îndeplinire a poruncii este însărcinat IOAN TAMASFALVI. Fond APOR, Inv. 2, Fasc. 55, fila 1 -2, original, limba maghiară, semnătură, filigran, pecete aplicată9. (1600 mar. 15) Privilegiu dat de MIHAI VITEAZUL, oraşului TG. MUREŞ, Fondul familial APOR, Inv. Nr.2, Fas. nr. .58, filele 1 -2 3 Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti (sept. 1593 – 9 aug. 1601). Realizează unirea celor trei ţări române în anii 1599-1600. Titulatura lui Mihai Viteazul, devenit conducător al Transilvaniei, este diferită: în hrisoavele slavone titlul său este de „Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi Ardealului”; în corespondenţa cu Rudolf al II-lea, Mihai se intitula „consilier şi locţiitor al împăratului” sau „căpitan general al oştilor imperiale”; Rudolf al II-lea i-a recunoscut doar calitatea de „guvernator”; Dieta transilvană îl numeşte „principele nostru milostiv” sau „milostivul nostru Domn”; nobilimea ardeleană i se adresa cu titlul de „principe”, care era titlul conducătorului unui stat, cu statut de principat. Mai târziu, după cucerirea Moldovei, în mai 1600, Mihai se intitula „din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei”. Indiferent cum se intitula sau i se adresa lumea politică, militară sau categoriile sociale, în practică el era stăpânul Transilvaniei şi putea da porunci oricăror instituţii politico-administrative şi judecătoreşti, asemenea celei adresate celor de la Târgu Mureş. (Dr. Ioan Lăcătuşu, Prof. Vasile Stancu, op. cit., p. 218)10. (1607 dec. 17 – 1609 ian. 26) Scrisoare de adeverire dată de juraţi, referitoare la legarea mai multor iobagi pe vecie, în localitatea REMETEA (Scaunul MUREŞ). Fondul familial SZENTIVANYI, Fas. XXII, nr. 1, filele 1 -2, original11. (1628 apr. 4) Raportul juraţilor adresat Principelui GABRIEL BETHLEN4, cu privire la audierea martorilor privind situaţia lui BOSI PAUL, iobagul lui PATYO MELCIOR din satul CORUNCA (Scaunul MUREŞ) şi apoi a lui BORSOS TOMA, din oraşul TG. MUREŞ. Fondul Familial SZENTKERESZTY, Fac. XII, fila 9 4 Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei (1613-1629). El va da „mâna cu cei doi voievozi - Radu Mihnea din Ţara Românească şi Ştefan Tomşa din Moldova - şi s-au jurat că-şi vor fi fraţi unul altuia şi până la moarte nu se vor lăsa unul de altul”, cuvinte parafate şi de înţelegerile scrise munteano- transilvane din anii 1612 şi 1619. Va duce o politică antihabsburgică angajând Transilvania în războiul de 30 de ani împotriva Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană.(Dinu C. Giurescu, Istoria ilustrată a Românilor, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981, p.161);12. (1630 feb. 28) Raport adresat comitatului TÂRNĂVENI prilejuit de litigiul dintre văduva lui ŞTEFAN KAROLY şi familia SULYOK ce a luat o nouă amploare după intervenţia nereuşită a lui TOMA KOPECZKY. Fond APOR, Inv. Nr.2, nr. 159, fila 1, pachetul 213. (1636 - 1875) Conscripţia şi împărţirea bunurilor între membrii familiei FEKETE- NAGY, din GĂLEŞTI, jud. MUREŞ; (...)lista răsculaţilor din anii 1752 – 1836, din registrele de stare civilă. Colecţia arhivelor familiale preluate de la Muzeul din SF. GHEORGHE. Fondul familiei FEKETE-NAGY, din GĂLEŞTI, jud. MUREŞ, nr. 199, limba maghiară – latină 96
  • 97. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă14. (1638 iul. 27, BOGAT, UNGARIA) Ordinul lui RAKOCZY GHORGHE I5, Principiile TRANSILVANIEI, către Magistratul oraşului TG. SECUIESC, prin care comunică faptul că, deoarece este un conflict între voievozii MOLDOVEI şi ŢĂRII ROMÂNEŞTI, să se trimită la SIGHIŞOARA în cel mai scurt timp, numărul de soldaţi, căruţe cu cai şi alimente pe care oraşul este dator să-i dea. Fond primăria oraşului TG. SECUIESC, Inv. Nr. 5, dos. 223/1638, filele 1-2, limba maghiară - latină, semnătură, sigiliu, filigran 5 Gheorghe Rakoczy I, principe al Transilvaniei (1 dec. 1630 – 11 oct. 1648). A continuat politica predecesorului său încheind noi tratate cu Matei Basarab, „consolidând temporar poziţia celor două state cu prevederea, semnificativă, că ajutorul armat reciproc poate opera şi faţă de turci şi tătari, dacă aceştia nu ar respecta convenţiile existente.” (Dinu C. Giurescu, Op. cit,. p, 166);15. (1638 nov. 19) Prin condamnarea la moarte pentru trădare, casa din TG. MUREŞ a lui ŞTEFAN BORSOS revine lui PETRU VALLON din VÂNĂTORI, ce trebuie să aibă grijă şi de familia rămasă în urma decapitării ginerelui său. Fond APOR, Inv. Nr. 2, dos.237, fila 1 -2, original, pachet 216. (1640 iul.8) ŞTEFAN PETRE SZOCS din TG. MUREŞ schimbă casa din strada POKLOS cu casa lui TOMA NYERGES, în partea de sus din faţa şcolii. Fond APOR, Inv. Nr. 2, dos.261, fila 1 -3, copie, pachet 417. (1645 mai 7) Scrisoare de adeverire prin care se comunică o convenţie încheiată între ISAK PETRU cu LAZAR GHEORGHE privind câţiva iobagi din satul SÂNTANA NIRAJULUI (Scaunul MUREŞ). Fondul Familial SAMBLER, Fasc. XLI, fila 618. (1647 mai 27) Extras din procesul verbal al Scaunului MUREŞ, referitor la partea de posesiune a lui GH. LAZAR din MICEŞTI ( comitatul ALBA)Fond APOR, Inv. Nr. 2, dos.327, fila 1, pachet 419. (1647 iun.. 22) Urmaşii lui IEREMIA LAKATOS din TG. MUREŞ sunt mulţumiţi de modul în care s-a rezolvat succesiunea. Fond APOR, nr. 328, file 1, pachetul 420. (1649 apr. 12) Românii liberi din TG. MUREŞ depun chezăşie pentru iobagul român Andrei Pinteli, din acelaşi oraş, garantând că acesta nu va fugi. Fond APOR, Inv. Nr. 2, dos.348, fila 1 - 2, pachet 421. (1656 iun. 24) Scrisoarea lui MIKO NICOLAE din satul OROSFAIA (Scaunul MUREŞ) către FODOR BLAZIU din TURIA, prin care îl informează despre eliberarea iobagului român TOMA IOAN. Colecţia arhivelor preluate de la Muzeul din SF. GHEORGHE, nr.1/I, fila 1/1522. (1657 ian. 7) Scrisoare de adeverire prin care se confirmă că numitul GARDA PETRU, proprietar în satul VĂDAŞ (Scaunul MUREŞ) a dat în zălog o fâneaţă proprietarului ISAK PETRU din satul NEAUA (Scaunul MUREŞ). Fondul Familial SAMBLER, Fasc. XVI, fila 7 97
  • 98. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă23. (1657 mai 6) Scrisoare de adeverire a juraţilor privind vinderea ca iobag a lui MOLDVAI THOADER, pe proprietatea VARVAREI, soţia lui TIRDAY FRANCISC, din localitatea SMIG (Comitatul TARNAVA). Fondul APOR Nr. 986, Fas. VII, nr. 3, f. 224. (1657 dec. 24) Scrisoare de adeverire dată de juraţi, despre înţelegerea convenită între SAROSI ŞTEFAN, PASZTOR GRIGORE şi MATHE FRANCISC, asupra unor posesiuni aflate în satul NEAUA (Scaunul MUREŞ). Fondul Familial SAMBLER, Fasc. XLI, fila 725. (1658 mar. 25) Raportul lui FODOR GRIGORE adresat Scaunului de Judecată MUREŞ, cu privire la litigiul dintre ISAK PETRU şi KIS IOAN, proprietari din satul VIFOROASA (Scaunul MUREŞ), pentru un teren dat în zălog. Fondul Familial SAMBLER, Fasc.XVI, fila 926. (1660 iun. 4) Ordin al lui ACATIU BARCSAI6 către oraşul TG. MUREŞ, privind trădătorul IOAN KOKOSI, căruia să nu i se restituie bunurile ci să întocmească o listă ce să fie trimisă lui ŞTEFAN DOBOLY.. Fondul APOR Nr. 422, file 2, pachetul 4 6 Acaţiu Barcsa, principe al Transilvaniei (23 aug. 1658 – 31 dec. 1660). Ajunge principe cu sprijinul militar turco-tătar. Drept recompensă, pentru ajutorul acordat, va ceda turcilor Banatul de Lugoj- Caransebeş, care va fi încorporat Paşalâcului de Timişoara. În timpul domniei sale, scuteşte pe preoţii români din Transilvania de obligaţia de a da dijme şi none din cereale şi vite. Este silit să abdice de Ioan Kemeny (1 ian 1661 – 22 ian. 1662) fiind învins de acesta la Ormeniş. (Istoria României în date, p. 160; 462);27. (1666 aug. 4) Trei iobagi din OROIU depun chezăşie pentru GHEORGHE LUPULUS iobag al oraşului TG. MUREŞ. Fond Apor, Inv. Nr.2, nr.468, 1 filă, original, pachetul 528. (1666 nov. 8) Scrisoare de adeverire prin care se confirmă o învoială între familiile ROMHANY, TARNOCZI şi HERENCZENI privind posesiuni aflate în localitatea ZAGĂR(comitatul TÂRNAVA). Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc. B, VI, nr. 11, original, limba maghiară29. (1667 ian. 21) Ordin al lui MIHAIL APAFFI7, adresat lui PETRU SZUCSAKI de la Tribunalul Princiar, de a preda oficialităţii din oraşul TG. MUREŞ, documentele referitoare la bunurile mobile depuse de soţia lui PETRU SZUCSAKI în cetatea din TG. MUREŞ, după ce în 1657 soţul ei fusese luat în robie de către tătari. Fond Apor, Inv. Nr.2, nr.473, 1 filă, fragment, pachetul 5 7 Mihai Apaffi I, principe al Transilvaniei (14 sep. 1661 – 15 apr. 1690), „om slab şi şovăitor, incapabil să facă faţă noilor sfidări politico-militare.... în timp ce trupele imperiale ocupa un şir de cetăţi, Transilvania a declarat la 9 mai 1688 că renunţă la suzeranitatea otomană şi trece sub protecţia împăratului Leopold I. Astfel pentru mai bine de două secole Transilvania intra sub stăpânirea imperiului habsburgic. (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, p.165); 98
  • 99. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă30. (1669 - 1809) Informări în legătură cu epidemia de ciumă din satul VÂNĂTORI, precum şi măsurile de siguranţă ce trebuie luate pentru a proteja oraşul SIGHIŞOARA. Colecţia „CSUTAK VILHELM”, dos. nr. 2, file 94, limba maghiară, latină31. (1671 apr. 6) Scrisoare de adeverire în care se arată că proprietarul KOZMA GHEORGHE din satul GĂNEŞTI (Scaunul MUREŞ) a dat în zălog un jugăr de pământ arabil lui SEPSI SUENTIVANI SAMULE DEAK, din aceiaşi localitate). Fondul familial SZENTIVANYI, Fas. I, nr. 1, filele 31 -32, original32. (1673 feb. 25) Scrisoare de adeverire referitoare la legarea ca iobag a unui român cu numele de BARRABAS, pe moşia lui SEPSI SENTIVANY SAMUILĂ, din Scaunul MUREŞ. Fondul familial SZENTIVANYI, Fas. II, nr. 1, fila 20, original33. (1673 dec. 19) Audiere în ALUNIS a martorilor văduvei ANA KALNOKY, conform ordinului principelui din 30 octombrie 1673, referitor la partajul unui munte din ALUNIS, DEDA şi TOPLITA. Fondul APOR, nr. 538, file 2, pachetul 534. (1674 mai 4, BODOC) Scrisoare de adeverire a juraţilor referitoare la contractul încheiat între MIKO ŞTEFAN din satul BODOC şi SZENTROTTA şi PETRU, din Scaunul MUREŞ, prin care ultimul se obligă ca iobag pe vecie cu soţia şi copii lui, la MIKO ŞTEFAN şi urmaşii acestuia. Fondul APOR, nr. 986, Fasc. VII, nr. 3, fila 2 -335. (1675 feb. 5) Proces verbal adresat Principelui TRANSILVANIEI, MIHAI APAFI I, referitor la audierea martorilor în cazul lui IGNA GAVRUIL şi fiii săi GRIGORE şi DUMITRU, iobagi fugari de pe moşia lui KALNOKI ŞTEFAN. Fondul APOR, nr. 988, Fasc. VII, nr. 5, fila 1 (REGHIN)36. (1675 mar. 5) Proces verbal în legătură cu audierea martorilor, în vederea soluţionării reclamaţiei numiţilor DOSA TOMA şi DOSA FRANCISC din satul GHIBED (Scaunul MUREŞ), referitoare la iobagul NEMA MIHAI, a lui DOSA ANDREI. ). Fondul familial SZENTIVANYI, Fas. I, nr. 1, filele 39 -40, original37. (1675 mai 6) Scrisoarea de adeverire prin care se confirmă iobăgirea lui KIS IOAN pe moşia lui OZDI NICOLAE, din satul GĂLEŞTI (Scaunul MUREŞ) Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc.1/II.50, nr.15, original 38. (1677 mai 10) Scrisoare de adeverire a juraţilor referitoare la zălogirea unui teren, în hotarul satului GĂLEŞTI (Scaunul MUREŞ), de către KOZMA GHEORGHE, lui SZENTIVANY SAMUILĂ. Fondul familial SZENTIVANYI, Fas. II, nr. 1, fila 69, original39. (1677 iul 4) Scrisoare de adeverire a juraţilor referitoare la cedarea unui teren arabil de către CSUKA VALENTIN şi CSUKA MATEI, din satul GĂLEŞTI (Scaunul MUREŞ), lui SZENTIVANY SAMUILĂ. Fondul familial SZENTIVANYI, Fas. II, nr. 1, fila 74, original 99
  • 100. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă40. (1677 iul.7) Scrisoare de adeverire a juraţilor cu privire la persoanele care au depus garanţie pentru SZIKRA ŞTEFAN, din localitatea ADĂMUŞ (Comitatul TÂRNAVA), iobagul lui KALNOKI ŞTEFAN, din localitatea VALEA CRIŞULUI. . Fondul APOR Nr. 987, Fas. VII, nr. 4, f. 5 (ADĂMUŞ)41. (1678 aug. 5) Raportul pretorului GABOR MOISE, către Scaunul de Judecată al Comitatului TÂRNAVEI cu privire la împărţirea posesiunilor familiilor TARNOCZI, HERENCZI şi ROMHANYI, din localitatea ZAGĂR (Comitatul TÂRNAVA). Fondul Familial SZABO, Fas. I, fila 7542. (1678 dec. 10) Scrisoare de adeverire a juraţilor referitoare la legarea ca iobag, pe termen de opt ani, pe moşia lui NITRAY GHEORGHE, din satul ADĂMUŞ (Comitatul TÂRNAVEI) a lui KOCSIS sau BARTHOS TOMA. Fondul APOR, nr. 988, Fasc. VII, nr. 5, fila 1 -2 (GHIJASA DE JOS)43. (1679 dec. 20) Proces verbal transmis lui MIHAI APAFI I referitor la audierea martorilor privind fuga lui DEMETER IOAN, iobag pe moşia lui SULYOK ŞTEFAN din ADĂMUŞ (Comitatul TÂRNAVEI). Fondul APOR, nr. 988, Fasc. VII, nr. 5, fila 1 -2 (ADĂMUŞ)44. (1680 iun. 7) Raportul juraţilor transmis Scaunului de Judecată MUREŞ, cu privire la audierea martorilor la cererea soţiei lui CIRE ŞTEFAN, ILEANA, născută KASA, din localitatea DROJDII (Scaunul MUREŞ)cu privire la proprietăţile deţinute de soţul său, KAŞA PAUL. Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc. I, nr. 13, original45. (1681 ian. 4) Registrul oraşului TG. MUREŞ, conform privilegiului din anul 1623, a elibera o scrisoare testimonială despre comerţul oraşului TG. MUREŞ, mai ales cu bere, fier şi peşte din DUNĂRE. Fond Primăria oraşului TG. SECUIESC, Inv. Nr. 5, dos. 501, fila 1 – 346. (1684 mar. 8) Raport trimis Principelui TRANSILVANIEI, MIHAI APAFI I, cu privire la audierea martorilor, la cererea DRUJINEI soţia lui SAMUILĂ SZENTIVANI, născută MIKO, cu privire la iobagul MOLDOVAN GHEOTGHE a cărui tată MOLDOVAN NIKIFOR a venit din MOLDOVA şi a fost iobag la SAROSI IOAN, din localitatea BALA (Comitatul MUREŞ - TURDA). Fondul familial SZENTIVANYI, Fas. III, nr. 1, filele 21 -22, original47. (1693 mai 25) Raportul asesorilor transmis Scaunului de Judecată MUREŞ referitor la audierea martorilor în litigiul dintre ISAK GHEORGHE şi ISAK PETRU, din satul NEAUA (Scaunul MUREŞ). Fondul Familial SAMBLER, Fasc. XVI, filele 24 -2548. (1696 mai 1) Raportul pretorilor din Comitatul ALBA DE SUS către Scaunul de judecată al Comitatului ALBA DE SUS, cu privire la audierea martorilor în legătură cu iobagii NASKUL GHEORGHE şi MIHAI, aserviţi pe moşia lui 100
  • 101. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă SIKES MIHAI, din localitatea BOTEZ (Scaunul MUREŞ). Fondul familial KONCZEI, nr. I/1, fila 2/152 -15349. (1699 mai 6) Raport al asesorilor Scaunului ODORHEI, către magistratul oraşului SIGHIŞOARA referitor la audierea martorilor, la cererea văduvei lui CZERJEK IOAN, ELISABETA născută KALLAI, din satul SÂNTSIMION (Scaunul CIUC) în legătură cu iobagul OLA MIHAI de pe moşia nemeşului CZIRJEK ANDREI, din satul PĂLTINIŞ (Scaunul ODORHEI). Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc.1/II.54, nr. 5 -6, original 50. (1699 dec. 5)Scrisoarea lui HURKO GRIGORE din localitatea UNGHENI (Scaunul MUREŞ) către MIKO IOAN din JIGODIN în legătură cu unele relaţii personale. Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc. 1. II.49, nr. 23, original, limba maghiară51. (1700 iun. 11) Scrisoare testimonială în numele Împăratului LEOPOLD I8, prin care soţia lui BERZENTZEI MARTIN, CATALINA născută OZDI din GURGHIU (Scaunul MUREŞ) îi desemnează pe BERZENTZEI MARTIN şi pe MIKO IOAN, din satul JIGODIN (Scaunul CIUC) ca reprezentanţi în cauzele sale procesuale. Colecţia Dr. NAGY EUGEN, Fasc. XXX,II.29 nr. 6, original 8 Leopold I de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1658 – 1705). Reuşeşte să facă din Austria o mare putere europeană. Învinge pe turci în asediul Vienei (17 iulie-12 septembrie 1683) după care începe ofensiva împotriva Imperiului Otoman de cucerire a Europei Centrale şi sud-estice. În urma victoriilor obţinute la Buda (2 septembrie 1686) şi Mohacs (12 august 1687), impune principelui Transilvaniei, Mihai Apaffi I, Tratatul de la Blaj (27 octombrie 1687), prin care 12 oraşe şi cetăţi ale principatului sunt puse la dispoziţia trupelor austriece, practic principatul intrând sub stăpânire militară habsburgică. La 9 mai 1688, Mihai Apaffi I este silit să accepte protecţia împăratului şi să cedeze cetăţile Chioar, Hust, Gurghiu şi Braşov. La 4 decembrie 1691 Leopold I emite actul cunoscut în istorie sub numele de „Diploma leopoldină” prin care principatul Transilvaniei este încorporat legislativ Imperiului Habsburgic şi subordonat direct împăratului. În urma victoriei obţinute împotriva turcilor la Zenta (11 septembrie 1697), Leopold I de Habsburg, impune Imperiului Otoman pacea de la Karlowitz (26 ianuarie 1699) prin care turcii sunt siliţi să recunoască stăpânirea austriacă asupra Transilvaniei, Croaţiei şi Sloveniei. (coord. Andrei Oţetea, Istoria lumii în date, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969, p. 186).52. (1713 iun. 9) Raport al asesorului SAMUIL FODOR către Scaunul MUREŞ privind situaţia unor familii iobăgeşti fugare. Fond APOR, Inv. Nr. 2, nr. 980, fila 1, original53. (1717 oct. 20, CISTEIU DE MUREŞ) Cererea contelui MIKES MIHAIL adresată oficialităţii Scaunului TREISCAUNE prin care solicită să fie trimise căruţe pentru a se putea transporta vinul din cele două ŢĂRI ROMÂNE. Fond Scaunul TREISCAUNE, Inv.195/ nr.24, 2 file, original, limba maghiară, semnătură, sigiliu, filigran54. (1728 aug. 4, MUREŞENI) Gubernatorul KORNIS SIGISMUND ordonă oficialilor Scaunului TREISCAUNE să-i trimită răspunsul la scrisoarea 101
  • 102. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă formulată cu privire la controversele de graniţă cu moldovenii. Se ordonă să se înceteze orice conflict şi ocuparea prin forţă a terenurilor moldovenilor, până când vor sosi comisarii, iar dacă s-a ocupat vreun teren, acesta să se restituie şi să se raporteze cazul. Fond Scaunul TREISCAUNE, nr. 9/1728, 2 file, original, limba maghiară, sigiliu, filigran55. (1749 iunie 9 CRISTEŞTI, Scaunul MUREŞ) Adeverinţă dată de asesorul GYITRAI P MIHAI, juratul Comitatului Cluj, precum că DOMOKOS PETRU din satul CERNATUL DE JOS, posedă în satul RĂDEŞTI, Comitatul Cluj, 5 iobagi contribuabili, dintre care nici unul nu este scutit de plata impozitelor. Fond Scaunul TREISCAUNE, Inv.1, nr.1228 (46), 1 filă, original, limba maghiară şi latină, semnătură, filigran56. (1764 mart. 16, SIBIU) Ordin gubernial prin care se cere scaunului TREISCAUNE să publice ordinul privitor la faptul că localitatea RONTAS din scaunul MUREŞ va relua numele său mai vechi TROIŢA (SENTHAROMSAG). Fond Scaunul TREISCAUNE, Inv.1, nr. 2565 (22), 2 file, copie, limba latină, filigran57. (1766 mai 30, SIBIU) Ordin gubernial către Tabla continuă a Scaunului TREISCAUNE prin care se solicită publicarea faptului că împăratul a acordat lui IOAN LAZAR din comuna GIALACUTA (FÂNTÂNELE), scaunul MUREŞ titlul de consilier intem secret. Fond Scaunul TREISCAUNE, Inv.1, nr.2948 (61), 2 file, original, limba latină, filigran, sigiliu58. (1784 ian 2, SUPLAC, TÂRNAVA) Raportul lui SZEPLAKI LUDOVIC către KALNOKI LUDOVIC, comitele suprem al comitatului TURDA, cu sediul în Reghin, cu privire la măsurile luate pentru împiedicarea noilor mişcări care se pot ivi în urma mişcării lui HOREA. S-au adunat trupe nobiliare care veghează drumurile şi trecătorile dintre oraşul şi districtul BISTRIŢA şi comitatul TURDA. Fond familial KALNOKY, inv. 18, Fasc. IX/2, original, limba maghiară - latină, semnătură, sigiliu, filigran, fila 37 -3859. (1784 nov 22, PÎINGENI, Scaunul MUREŞ) Raportul nobilului SZANTO ALEXANDRU către KALNOKI LUDOVIC, comitele suprem al comitatului TURDA, prin care se comunică mobilizarea nobililor din ţinutul SAPARTOC şi se cere sprijinul oamenilor din alte localităţi, precum şi praf de puşcă şi muniţie, pentru a putea face faţă răsculaţilor. Fond familial KALNOKY, inv. 18, Fasc. IX/2, original, limba maghiară - latină, semnătură, sigiliu, filigran, fila 65 – 6660. (1784 nov 24, BRÂNCOVENEŞTI, scaunul MUREŞ) Raportul nobilului SZANTO ALEXANDRU către KALNOKI LUDOVIC, comitele suprem al comitatului TURDA, prin care se comunică pregătirea nobililor din împrejurimi pentru întâmpinarea revoluţionarilor; cere praf de puşcă şi arme. Fond familial KALNOKY, inv. 18, Fasc. IX/2, original, limba maghiară, semnătură, fila 67 102
  • 103. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă61. (înainte de 1789) Plângerea lui CLARA, soţia lui PALKO STEFAN, născută SZAVA, din satul Ghelinţa către Tabla Districtuală din oraşul Tg. Mureş cu privire la cauza de proces cu LASZLO DRUJINA, asupra bunurilor aflate în satul Ojdula. Colecţia arhivelor familiale preluate de la Muzeul din SF. GHEORGHE, Fondul familiei HAMAR, nr. 139, file 262. (1823 aprl. 24, CLUJ) Ordin al guberniului ce informează magistratul oraşului SF. GHEORGHE, despre falimentul tăbăcarului NICOLAE URDA şi al blănarului IOAN SZENTPETERI, ambii din TG. MUREŞ, se menţionează că adunarea în 24 iunie 1823. Fond Primăria SF. GHEORGHE, Inv. Nr.1, dos. 107, 1 filă, original, limba maghiară, latină, semnătură, sigiliu63. (1823 sep. 23, CLUJ) Ordin al guberniului care comunică magistratului oraşului SF. GHEORGHE, decretul privind numirea ca medic oftalmolog în TRANSILVANIA cu sediul la TG. MUREŞ, a lui IZIDOR IABINI. Fond Primăria SF. GHEORGHE, Inv. Nr.1, dos. 123, 1 filă, original, limba maghiară, latină, semnătură, sigiliu64. (1804 aug.8, RECI, Scaunul TREISCAUNE) Raportul vicejudelui regesc al Scaunului SEPSI, SZEKELY FRANCISC, prin care se comunică că militarului NYSTOR GHEORGHE, din ALUNGENI, i s-a comunicat, prin pretor, faptul că în ziua de 1 septembrie 1804, să se prezinte la manevra militară din localitatea REGHIN. Fond Scaunul TREISCAUNE, nr.1172/1804, fila 148, original, limba maghiară, semnătură, sigiliu, filigran65. (1816, dec. 10,CLUJ) Ordin al guberniului, prin care se trimite magistratului oraşului SF. GHEORGHE, scrisoarea de chemare a magistratului oraşului liber şi privilegiat REGHIN, pentru creditorii comerciantului decedat IONITA JURCA, care sunt convocaţi în 01 aprilie 1817, orele 9, la REGHIN. Fond Primăria SF. GHEORGHE, Inv. Nr.1, dos. 36, 2 file, original, tipărit şi copie, limba maghiară, latină, semnătură, sigiliu66. (1828 - 1829). Registru cu inventarierea şi conscrierea posesiunilor şi iobagilor răposatei ANA, soţia baronului LUSINTZKI ISTVAN născută HENTER, din localităţile SÂNTION LUNCA ( azi SÂNTIONLUNCA), BICFALĂU, ILIENI, COMOLĂU, BITA, PETENI, COVASNA, ANINOASA, MEGHERUS, LISNĂU, TALPATAK, MALNAS, BACIU, DOBÂRLĂU din SCAUNUL TREI SCAUNE şi din BUDIUL MIC, Scaunul Mureş. Colecţia arhivelor familiale preluate de la Muzeul din SF. GHEORGHE. Fondul familiei HENTER, nr. 38, file 393, limba maghiară67. (cca. 1840) Monografia oraşului TG. MUREŞ redactată de GHEORGHE LOKODI. Colecţia „KISS ARPAD”, nr. 146, manuscris, original, limba maghiară, 37 file 103
  • 104. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă68. (1843, iun. 28, CĂLUGĂRENI, Scaunul MUREŞ). Scrisoarea lui IOAN JOSA, prin care comunică unele date istorice găsite în diferite cărţi despre mânăstirea construită în anul 1350 de către IOAN TOTH şi LADISLAU BOLGAR, în satul SÎNCRAI, Scaunul MUREŞ, pentru Ordinul Paulinilor. Colecţia KISS ARPAD, nr. 41, fila 2, original, limba maghiară, semnătură.69. (1863 feb.20, CLUJ) Ordin gubernial prin care se comunică spre publicare Rescriptul regal referitor la ridicarea localităţii REGHIN la rangul de oraş. Fond Primăria oraşului TG. SECUIESC, nr. 1967, fila 2, copie, limba maghiară70. (1868 mai. 22, CLUJ) Ordin gubernial prin care se comunică că parohia romano –catolică din DAMIENI, afiliată înainte parohiei romano –catolice din HODOŞA, Comitatul MUREŞ, a devenit parohie independentă conform hotărârii episcopului romano-catolic al TRANSILVANIEI. Fond Primăria oraşului TG. SECUIESC, înregistrat la nr. 2134, copie, fila 1, limba maghiară71. (1906 iun. 30 – iul 18). Petiţia Comisiei pentru dezvoltarea industriei din judeţul MUREŞ-TURDA pentru împiedicarea emigrării muncitorilor agricoli. Fond Prefectura Jud. TREISCAUNE. Comisia Agricolă, dos. nr. 116, file 472. (1901 -1915) Cărţi poştale, ilustrate din oraşele Sf. Gheorghe, Târgu Secuiesc; Braşov, Oradea, Cluj şi Luduş. Fond Familial Kovats din Mărtineni, dos. 8, fila 29. Anexa nr. 1. Fondurile de unde provin documentele aflate în Arhivele Naţionale Covasna privitoare la istoria actualului judeţ Mureş. Fondul/Colecţia Nr. Documentului. Fam. KALNOKY 1, 5, 6, 7, 58, 59, 60. 2, 8, 9, 12, 15, 16, 18, 19, 20, 23, Fam. APOR 26, 27, 29, 33, 34, 35, 40, 42, 43, 52 Fam. SZENTIVANYI 10, 31, 32, 36, 38, 39, 46. Fam. SZENTKERESZTY 11. Fam. FEKETE-NAGY 13. Fam. SAMBLER 17, 22, 24, 25, 47. Fam. SZABO 41. Fam. KONCZEI 48. Fam. HAMAR 61. Fam. HENTER 66. Fam. KOVACS 72. Colecţia „Dr. NAGY EUGEN” 3, 4, 28, 37, 44, 49, 50, 51. 104
  • 105. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăColecţia „ARHIVELOR MUZEULUI” 21. Colecţia „CSUTAK VILHELM” 30. Colecţia „KISS ARPAD” 67, 68. Fond „Primăria TG. SECUIESC” 14, 45, 69, 70. Fond „Scaunul TREI SCAUNE” 53, 54, 55, 56, 57, 64. Fond „Primăria SF. GHEORGHE” 62, 63, 65. Fond „Prefectura TREI SCAUNE” 71 Anexa nr. 2. Creatorii documentelor şi localităţile de unde s-au emis A. Creatorul documentului Nr. Documentului 1, 5, 6, 14, 26, 29, 51, 54, 56, 57, Autorităţile centrale ale Transilvaniei 62, 63, (principii, guvernatorul şi guberniu) 65, 69, 70. Domnii Moldovei şi Ţării Româneşti 2, 8. 9. 7, 10, 11, 12, 15, 19, 23, 24, 25, 27, 28,Instituţii locale judecătoreşti 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, (asesori,juraţi, pretori) 39, 40, 41, 42, 43, 44, 46, 47, 49, 52, 55. 13, 18, 45, 48, 58, 59, 64, 68, Instituţii locale administrative 71, 72. 3, 4, 17, 20, 21, 50, 53, 60, 61, 66, Particulari 67 Neprecizat 16, 22, 30.B. Localitatea emitentă a documentului Nr. Documentului Alba Iulia 8, 48 Aluniş, Mureş 33 Bodoc, Treiscaunne 34 Bogat, Ungaria 14 Brâncoveneşti, Mureş 60 Călugăreni, Mureş 68 Cisteiul de Mureş 53 Cluj 62, 63, 65, 69, 70 Cristeşti, Mureş 55 Găleşti, Mureş 13 Mureşeni 54 Odorhei 49 Orosfaia 21 105
  • 106. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Pîingeni, Mureş 59 Reci, Treiscaune 64 Sibiu 56, 57 Sighişoara 4 Smig, Târnava 23 Stâna de Mureş 1 Suplac, Târnava 58 Târgu Mureş 2, 3, 5, 6, 7, 16, 19, 20, 22, 45 Ungheni, Mureş 50 9, 10, 11, 12,13, 15, 17, 18, 22, 28, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 35, Neprecizat 36, 37, 38, 39, 40, 42, 43, 44, 46, 47, 51, 52, 61, 67, 71, 72 Anexa nr. 3. Tipuri de documente Tip de document Nr. Documentului Scrisori: 10, 17, 22, 23, 24, 28, 31, 32, 34, - scrisori de adeverire 37, 38, 39, 40, 42 - scrisori testimoniale 3, 45, 51 - scrisori de înştiinţare şi chemare în 5 judecată - scrisori pentru cercetare 1 - scrisori personale 21, 50, 68Rapoarte juraţi, asesori, pretori, hotărâri 11, 12, 25, 41, 44, 47, 48, 49, 52, 58, judecătoreşti, procese intentate 59, 60, 66 Ordine emise de principi, guvernatori 14, 26, 29, 54, 56, 57, 62, 63, 65, 69, sau guberniu Transilvaniei 71 Porunci şi hotărâri domneşti 2, 8, 9 Extrase din procese verbale 18, 33, 35, 36, 43, 46 Cerei, plângeri, petiţii 53, 61, 71 Conscripţii,registre de inventare, 13, 66, 20, 27, 55împărţirea bunurilor, garanţii, adeverinţe de proprietate Înştiinţări, schimb locuinţă 15, 19, 30, 16 Monografii 67 Colecţie cărţi poştale ilustrate 72 106
  • 107. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Anexa nr. 4.Localităţile, unităţile administrativ-teritoriale şi statele la care se referă documentul A - Localităţi Nr. document Adămuş, Târnava 40, 42, 43 Aita Mare, Trei Scaune 7 Alba Iulia 8 Alungeni, Treiscaune 66 Aluniş 33 Aninoasa, Treiscaune 66 Baciu, Braşov 66 Bala, comt. Mureş-Târnava 46 Bicfalău, Treiscaune 66 Bita, Treiscaune 66 Bodoc, Treiscaune 34 Bogat, Ungaria 14 Botez, Mureş 48 Braşov 72 Brâncoveneşti, Mureş 60 Budiul Mic, Mureş 66 Călugăreni, Mureş 68 Cernatul de Jos, Treiscaune 55 Cisteiu de Mureş 53 Cluj 62, 63, 65, 69, 70, 72 Comalău, Treiscaune 66 Corunca, Mureş 11 Covasna 66 Cristeşti, Mureş 55 Damieni, Mureş 70 Dobârlău, Treiscaune 66 Drojdii, Mureş 44 Găleşti, Mureş 13, 37, 38, 39 Găneşti, Mureş 31 Ghelinţa, Treiscaune 61 Ghibed, Mureş 36 Ghijasa de Jos 42 Gialacuta(Fântânele) Mureş 57 Gurghiu, Mureş 51 Hodoşa, Mureş 70 Ilieni, Treiscaune 66 Jigodin, Ciuc 50, 51 Lisnău, Treiscaune 66 Luduş, Mureş 72 Malnaş, Treiscaune 66 Megheruş, Treiscaune 66 Miceşti, comt. Alba 18 Mureşeni 54 Neaua,Mureş 22, 24, 47 Niforoasa, Mureş 25 Ojdula, Treiscaune 61 Oradea 72 Oroiu 27 Orosfaia, Mureş 21 Păltiniş, Odorhei 49 Peteni,Treiscaune 66 Pîingeni, Mureş 59 Rădeşti, Cluj 55 Reci, Treiscaune 64 107
  • 108. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Reghin 35, 58, 64, 65, 69 Remetea, Mureş 10 Routaş, Mureş 56 Sâncrai, Mureş 68 Sântana Nirajului, Mureş 17 Sântion Lunca 66 Sântsimion, Ciuc 49 Sfântu Gheorghe 62, 63, 65, 72 Sighişoara 4, 14, 30, 49 Smig, comt. Târnava 23 Stâna de Mureş 1 Suplac, comt. Târnava 58Talpatok (Floroaia Mare), Treiscaune 66 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 15, 16, Târgu Mureş 19, 20, 29, 45, 61, 62, 63, 68 Târgu Secuiesc 14, 72 Topliţa 33 Troiţa, Mureş 56 Turia, Treiscaune 21 Ungheni, Mureş 50 Valea Crişului, Treiscaune 40 Vădaş, Mureş 22 Vânători, Mureş 15, 30 Zagăr, comt. Târnava 28 B – unităţi ad-teritoriale Nr. document Comitatul Alba 18 Comitatul Alba de Sus 48 Comitatul Cluj 55 Comitatul Mureş-Târnava 46 Comitatul Târnava 23, 28, 40, 41, 42, 43, 58 Comitatul Turda 58, 59, 60 58 Districtul Bistriţa Judeţul Mureş-Turda 71 Scaunul Ciuc 49, 51 10, 11, 13, 17, 18, 21, 22, 24, 25, Scaunul Mureş 31, 32, 34, 36, 37, 38, 39, 44, 47, 48, 50,51, 52, 55, 56, 57, 59, 60 Scaunul Odorhei 49 Scaunul Treiscaune 53, 54, 56, 57, 64, 66 C – State. Nr. document Moldova 14, 46, 53, 54 Transilvania 1, 5, 6, 35, 46, 63, 70 Ţara Românească 14, 53 Ungaria 14 108
  • 109. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Documents from the National Archives of Covasna regarding moments from the history of the Mures County (1525 – 1906) Abstract This study refers to 71 documents issued between 1525 and 1906, kept in theNational Archives of Covasna, reflecting various facets of the Transylvanian societyfrom the area of what is today known as the Mures County. The annexes contain information regarding the funds in which the researcheddocuments are included, the names of the issuers and of the places where theywere issued, types of documents, towns, counties and states to which the analyzeddocuments refer. The summaries of the documents are in cronological order andindicate the document quota, so as to allow their research in full. CASA PÁLFFY – CEL MAI VECHI MONUMENT ÎN STIL BAROC DIN TÂRGU-MUREŞ Ioan Eugen MAN În perimetrul vechiului centru istoric al municipiului Târgu-Mureş,138 pelatura de sud a străzii Bolyai, la nr. 12, se află una dintre cele mai vechi clădiricivile din localitate şi prima realizată în stil baroc. Clădirea face parte din listamonumentelor istorice şi de artă, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor,Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, având codul MS - II – B - 15483, ca monumentcaracteristic stilului baroc. Mai este cunoscută şi sub denumirea de Casa Pálffy,după numele de familie al ultimilor proprietari.139 Tema casei, în general, o abordăm cu grijă, deoarece nu avem a face cu unobiect neînsufleţit, din contră, casa constituie un spaţiu al vieţii, ea constituind un138 Dintre cele trei nuclee ce constituiau localitatea medievală, zona pieţii Bolyai (fostă Sf.Nicolae) este cea mai veche, ea fiind pomenită începând cu anul 1567, însă o putem considera caexistentă încă în secolul al XIV-lea.”1567: platea Sancti Nicolai, 1586: Zen Miklos Vtczajaban,etc, în Vigh Károly, Marosvásárhelyi helynevek és földrajzi közszavak (Denumiri de l������������� ocuri şi geo-grafice din Târgu-Mureş), Miercurea Ciuc, Ed. Pallas-Akadémia, 1996, p.202-203 pentru strada Sf.Nicolae; Ioan Eugen Man, Aspecte privind evoluţia istorică a oraşului Tîrgu-Mureş pînă la 1848. I.De la începuturi pînă la sfîrşitul sec. XVI., în Marisia, XIII-XIV, 1984, p. 157, 160-161.139 ����������������������������������������������������������������������������������������������������� În tradiţia orală a locuitorilor oraşului, s-a păstrat ideia că în această casă ar fi locuit ulti-mul călău al oraşului. Documentele nu confirmă tradiţia, ea putând fi pusă pe seama că de-a lungulanilor, în această casă, au locuit oameni ai legii, printre care un judecător suprem şi un avocat. Dealtfel, călăii îşi aveau locuinţa la marginea oraşelor, în zone izolate şi nici decum în centrul acesto-ra. 109
  • 110. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcămin, locul de autorealizare a fiecărui membru al comunităţii. Totodată, casa poartăamprenta comunităţii din care face parte la un moment dat. De aceea, cunoaştereatrecutului acestei case devine o necesitate, la care considerăm că o contribuţie audescrierile, planşele, schiţele şi fotografiile, mai vechi sau mai noi, ce ne oferăocazia de a face unele comparaţii. O reconstituire a fondului de locuinţe din Târgu-Mureş, aparţinând secoluluial XVII-lea, dar şi celui următor, este destul de greu de realizat. Pe lângă clădiriledistruse în urma numeroaselor războaie, dispariţia caselor construite, îndeosebia celor din secolul al XVII-lea, este determinată şi de numeroasele accidente şicalamităţi naturale. Un prim factor de distrugere l-au constituit incendiile, datorateşi existenţei a numeroase construcţii din lemn. Fără a avea intenţia de a trata maipe larg acest gen de accidente, amintim totuşi câteva. Un asemenea dezastru a avutloc în anul 1617, când ard două case în Piaţa Trandafirilor (Pocloş);140 un altul, la 2aprilie 1623, provenit de la casa lui Gáll Mihai din strada Revoluţiei (Sf. Gheorghe),mistuie până la temelie un număr de 57 case;141 la 13 martie 1662 turcii stabiliţiîn oraş produc un incendiu;142 ca, la nici un deceniu distanţă, un altul, să distrugănumeroase clădiri.143 La 3 ianuarie 1704, curuţul Kaszás Pál cu oamenii săi distrugnumeroase clădiri, între care şi casa iezuiţilor,144 iar la 7 aprilie 1783, numai în stradaCălăraşilor un puternic incendiu mistuie un număr de 12 case.145 Şi dacă la acesteamai adăugăm calamităţile naturale, la fel de distrugătoare, precum inundaţiile sauvânturile puternice, avem explicaţia numărului scăzut al clădirilor păstrate, provenitedin secolul al XVII-lea sau cele anterioare. Pentru că, trebuie să menţionăm faptulcă, din perioada anterioară clădirii ce formează obiectul prezentului studiu, s-au maipăstrat doar două clădiri civile: Casa Kőpeczi, din strada Revoluiţiei nr. 1, realizatăîn anul 1554 şi casa cronicarului Francisc Nagy Szabó din Piaţa Trandafirilor nr. 61,edificată în anul 1623.140 Memorialul lui Nagy Szabó Ferencz din Tîrgu-Mureş (1580-1658), Bucureşti, Ed.Kriterion, 1993, p.168 (în continuare: Memorialul). Traducerea s-a făcut după lucrarea: Maros-Vásárhelyi Nagy Szabó Ferencz memorialéja, apărută în Erdély történelmi adatok (Izvoare istoricetransilvănene), I, Cluj, 1855, p.39-168.141 „uliţa Sfântu Gheorghe s-a aprins de la casa lui Gál Mihály şi au ars 57 de case”, înMemorialul, p.189.142 Traian Popa, Monografia oraşului Târgu-Mureş, Târgu-Mureş, Ed. „Corvin”, 1932,p.126; SzOkl, VI, 1603-1698, Cluj, 1897, p.270-271.143 Sebestyen Gheorghe, O pagină din istoria arhitecturii României. Renaşterea, Bucureşti,Ed. Tehnică, p. 165.144 Orbán Balázs, A székelyföld leirasa (Descrierea secuimii), vol. IV, Pest, Ed. Ráth Mór,1870, p.115145 Fodor István, Krónikás fűzetek (Caiete de cronicar), Seria II, nr.10, Târgu-Mureş, 1937,p.19 110
  • 111. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Clădirea din strada Bolyai nr. 12 (corpul „A”) prezintă o indiscutabilăamprentă a spiritului baroc, fiind primul edificiu din oraş ce prezintă influenţe aleacestui stil. Clădirea se află în vecinătatea unor monumente de seamă din piaţaBolyai, tot în stil baroc, dar mai târziu realizate, precum: Prefectura Veche (1745-1843), Biblioteca Teleki (1799-1803); Internatul Colegiului Reformat (1802-1803)sau Tabla Regească, iniţial Casa Kendeffi (1789). Născut în Italia, acel rezervor deunde apar toate mişcările importante în arta Apusului, barocul se răspândeşte înrestul Europei, bineînţeles acomodându-se gustului public, împrejurărilor locale saual temperamentului artiştilor. Cercetări mai vechi şi mai noi statornicesc începutulbarocului din Transilvania în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, elementerăzleţe apărând la castelul din Sânmiclăuş, prin stucaturile complicate şi frontoanelecu vârful suprimat, însă primele forme perfect închegate ale barocului, pentru începutle întâlnim în arhitectura miliară a principatului, la Cluj-Napoca şi Alba Iulia.Spiritul modern al epocii a putut pătrunde în Transilvania după înfrângerea turcilor,efectul înnoitor producându-se prin instalarea barocului austriac târziu în toatedomeniile. Prin Diploma Leopoldină din 1691, se consfinţeşte noua „constituţie”a Transilvaniei, care dăinuie mai mult de un veac şi jumătate. Alături de celelaltemăsuri politice şi economice luate de noua stăpânire, barocul – ca stil oficial – estealiniat noii tendinţe politice a imperiului austriac, astfel încât, cu prima jumătate asecolului al XVIII-lea, arhitectura şi decoraţia barocă dobândesc contururi tot maipregnante în fenomenul artistic transilvănean. Deşi apreciat de biserică şi nobilime, barocul transilvănean, întârziat ca şiRenaşterea, a avut ca şi aceasta un caracter specific. Nu avem surse sigure caresă ilustreze faza de început a barocului în Transilvania şi implicit la Târgu-Mureş.Ştim doar că dorinţa de decorare a casei s-a menţinut şi la edificiile noi, apăruteîn perioada „urbanizării” localităţii. Manifestându-se în toate domeniile, socialeşi spirituale, barocul devine un fenomen de ansamblu. În viziunea lui AlexandruCiorănescu barocul este „epoca cea mai glorioasă şi mai fertilă pe care a cunoscut-ovreodată gândirea umană. Este vorba de două secole, sau poate numai de unulsingur, care este posibil să nu aibă termen de comparaţie nici măcar în secolelecele mai strălucitoare din antichitate”.146 Cu excepţia unor elemente decorativeîntâlnite la porţile cetăţii din Alba Iulia, barocul transilvănean cuprinde forme relativsimple, cu o morfologie modestă, în care linia curbă apare doar la unele elemente dedetaliu, fără a se ridica la formele exuberante, caracteristice monumentelor barocedin ţările Europei Centrale. O particularitate aparte o prezintă locuinţele realizateîn mai toate oraşele, care păstrează tipologia tradiţională a casei simple orăşeneşti,146 Alexandru Ciorănescu, Barocul sau descoperirea dramei, Ed, Dacia, Cluj-Napoca,1980, p.26. 111
  • 112. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădispusă pe faţada principală, îngustă, intrarea fiind asigurată prin curte. Acesteaprezintă numai incidental elemente stilistice cu o configuraţie şi o valoare deosebită,comparabile cu cele întâlnite în Europa Occidentală sau Centrală. Cât priveşte perioada realizării construcţiei de la Târgu-Mureş, executantulacesteia, proprietarii pe care i-a avut, ca şi alte date privind trecutul ei istoric, literaturade specialitate este deosebit de lacunară, iar documentele sunt puţine şi adeseorisărace în date. De aceea, prin intermediul actelor de carte funciară, a evidenţelorfiscale şi recensămintelor populaţiei aflate la Arhivele Naţionale din Târgu-Mureş,registrelor de stare civilă ale Primăriei Târgu-Mureş, precum şi a unor lucrări despecialitate, reconstituim în parte şirul proprietarilor clădirii. În istoria dedicată oraşului Târgu-Mureş, publicată în anul 1942, Kiss Pál facemenţiunea că această clădire a fost ridicată în urmă cu aproximativ 300 ani, adicăîn jurul anului 1640, de către judecătorul principal Tolnay János de Şilea Nirajului,într-un frumos stil baroc, fiind şi prima indicare a datei realizării clădirii. În anul1885 trece în proprietatea familiei Pálffy.147 Fără a se mai aduce alte completăriprivitoare la cei doi proprietari, sau la alţii, care au mai fost, aceste date sunt preluatede unii autori.148 De un real folos, la cunoaşterea ctitorului, mi-a fost lucrarea luiPálmay József privitoare la familiile nobiliare din fostul comitat de Mureş-Turda,149deşi datele despre unele persoane sunt lacunare. Un Tolnay Miklós ce îndeplineafuncţia de arhivist la Conventul din Cluj-Mănăştur, probabil, este cel mai vechi şimai cunoscut reprezentant al familiei. Cert este faptul că în anul 1609, Tolnay ImreLiteratul (Literati Tolnay Imre) de Şilea Nirajilui şi Sânvăsii (selyei és szentlászlói),tatăl lui Tolnay János, este înnobilat. Din nefericire, despre János, ctitorul clădirii,autorul nu prezintă nici o dată, doar faptul că a avut un fiu, István, şi acesta cunoscutdoar între anii 1660-1680. El a terminat academia în străinătate, ca în anul 1680 săse retragă pe moşia din Foi (Folyfalva), azi cuprinsă în comuna Crăciuneşti. Soţialui era Judith din Ilieni (Ilefalva) din judeţul Harghita. La rândul său, István a avutdoi copii, primul fiind Pál, căsătorit cu Miklósy Bóra, a decedat în anul 1690 înbătălia de la Zărneşti, al doilea, Ferencz, despre care nu avem nici o ştire. Analizândarborele genealogic al familiei Tolnay, putem aprecia că ctitorul clădirii a trăit celpuţin în primele şase decenii ale veacului al XVII-lea, deci datarea din jurul anului147 „A Bolyai-utcában a több mint 300 éves, selyei Tolnai János itélőmester (1885-töl Pálffy)háza a maga ősi formájában tesz bizonyságot Vásárhely szép barokk épületeiről”, Kiss Pál, Maros-vásárhely története, (Istoria Târgu-Mureşului), Târgu-Mureş, 1942, p.54.148 Fodor Sándor – Balés Árpád, Marosvásárhely útikalauz (Ghidul Târgu-Mureşului),Târgu-Mureş, Ed. Impres, 1996, p.37, poziţia 81; Keresztes Gyula, Marosvásárhely régi épületei(Clădiri vechi din Târgu-Mureş), Târgu-Mureş, Ed. Difprescar, 1998, p. 119-120, poziţia 120.149 Pálmay Józef, Marostorda vármegye nemes családai (Familii nobiliare din comitatulMureş-Turda), Târgu-Mureş, Ed. Adi Arpád, 1904, p.138. 112
  • 113. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă1640 o considerăm corectă. Însă, fişa tehnică a imobilului, aflată la SC. „LOCATIV” SA, ca fostadministrator al clădirilor intrate în proprietatea statului, indică clădirea ca fiindrealizată în anul 1579, fără a exista un suport documentar care să confirme datarea.Opinăm însă că anul 1579 nu poate fi luat în considerare, întrucât în acea perioadă asecolului al XVI-lea barocul, ca artă acceptată şi dezvoltată în Europa Centrală, încănu a pătruns în Transilvania. Nu putem să nu luăm în seamă aprecierile unor istorici,precum Pál – Antal Sándor, bun cunoscător al istoriei oraşului din perioada secolelorXVII - XIX- lea. Categoric o consideră ca fiind o casă particulară, fără a fi vreodatăo clădire publică şi foarte apropriată de formele stilului baroc. În ceea ce priveştedata realizării o apreciază ca fiind produsul secolului al XVIII-lea, probabil dupăstabilirea Tablei Regeşti la Târgu-Mureş, în anul 1754, probabil de către sau pentruun înalt funcţionar al instituţiei respective. Nu exclude nici posibilitatea ca aceastăclădire să fi fost ridicată de către cunoscutul meşter al epocii respective, numitul TürkAntal (1750-1798), care de la vârsta de 29 ani a activat şi la Târgu-Mureş. Aceasta arpresupune faptul că meşterul ar fi realizat casa Pálffy cel mai devreme în anii 1780-1785, după ce a trecut la realizarea unor importante lucrări la Târgu-Mureş. Privitorla acest meşter, în nici una dintre lucrările de specialitate consultate, nu întâlnimreferiri cu privire la realizarea de către acesta la casa Pálffy.150 De aceea, apreciemperioada din jurul anului 1640 ca dată posibilă când a fost construită clădirea.Pentru un timp, destul de îndelungat, nu mai avem date privitoare la clădire sau laproprietarii acesteia. Conscripţia locuitorilor din 10 decembrie 1849 menţionează,ca proprietar, pentru imobilul nr. 1258 (571) din cartierul Sfântu Nicolae,151 pevăduva Tolnay Jánosne, născută Szentiváni Susana, care avea venituri de la ţară.În clădire locuiau: văduva Turi Istvánne născută Bors Ana, Domokos Lajos deprofesie croitor şi Hegedüs Mária cu fiul Samuel. Potrivit datelor furnizate de KissPál, în anul 1885 clădirea, atunci purtând adresa poştală: strada Bolyai nr.15, estecumpărată de Pálffy Mihály, cunoscut avocat din Târgu-Mureş, împreună cu soţia,Pálffy Juliánna. Tot în acest an sunt efectuate procedurile legale de luare a clădiriiîn evidenţa fiscală a municipiului cu stabilirea taxei de impunere.152 Născut la 11mai 1843 la Tărceşti, lângă Odorheiu Secuiesc, acest Pálffy Mihály 153 urmează150 Biró József, A Gernyeszegi Teleki – Kastély (Castelul Teleki de la Gorneşti), Budapest,1938,. În lucrare, cât şi în altele, sunt enumerate numeroase construcţii realizate de către Türk An-tal, fără ca această clădire să fie amintită.151 ANDJ Mureş, Fondul Conscripţii şi recensăminte, Recensământul populaţiei din cartierul„Sf. Nicolae”, nr. 37/1849, filele 56-57. Datele finale s-au încheiat la 20 decembrie 1849.152 ANDJ Mureş, Fondul Primăria municipiului Târgu-Mureş, Magistratul oraşului, Acteadministrative, nr. 4920/1885, filele 2, 5, 6.153 Szinnye József, Magyar irók élete és munkái (Viaţa şi opera scriitorilor maghiari), vol. X.Ótócsa-Popea, Budapest, 1905, p. 178. 113
  • 114. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăşcoala primară la Cristuru Secuiesc, apoi la Cluj, ca, în iulie 1876, la Budapestasă-şi ia licenţa de avocat. După o perioadă de practică desfăşurată la Târgu-Mureş,rămâne în localitate îndeplinind funcţia de adjunct al Procurorului general dinjudeţul Mureş-Turda, precum şi Consilier juridic la Protopopiatul unitarian. Urmândfirul cercetărilor, aflăm că Pálffy Mihály, căsătorit cu Juliánna, a trăit 65 ani, şi adecedat la Târgu-Mureş, la 27 noiembrie 1908.154 De la numele acestui proprietars-a păstrat şi denumirea clădirii, de Casa Pálffy. Deşi 1885 este indicat ca anul cândfamilia Pálffy cumpără casa, Registrul proprietăţilor oraşului,155 ca anexă la vastalucrare topografică a oraşului terminată în anul 1898, indică totuşi faptul că imobiluldin strada Bolyai nr. 15, la poziţia nr. 1147, cu casă şi curte de 1329 mp, şi poziţianr.1148, cu grădină de 2140 mp, formează proprietatea lui Tolnai Regináld. Faptulne surprinde, însă această catagrafiere o putem pune pe seama faptului fie că s-aumenţinut datele ultimului proprietar al familiei Tolnai, fie că luarea în evidenţă anoului proprietar s-a făcut mai târziu. Începând cu secolul al XX-lea datele privind proprietarii clădirii devin totmai exacte. Foaia de Carte Funciară nr. 3762 Târgu-Mureş 156 indică faptul căasupra imobilului de sub top nr. 1222/2, ca teren în Pasajul Mare cu 158 mp şi top nr.1223/1, ca teren cu casă în strada Sf. Nicolae, cu 673 mp, la 20 mai 1910, este înscrisdreptul de proprietate în favoarea lui Pálffy Ilona, ca moştenitoare. La rândul său,Registrul de impuneri pe anul 1919, face menţiunea că imobilul din strada Bolyai nr.15 (azi nr.12), formează proprietatea aceleiaşi Pálffy Ilona, cu un teren în valoarede 34650 coroane, pentru care achită un impozit de 259 coroane şi 88 fileri.157Următoarea însemnare din Cartea funciară, din 30 octombrie 1946, arată că „Înbaza deciziunei de predarea moştenirii nr. 1116/1945 a Jud. Mixtă Tg.Mureş dreptulde proprietate asupra imobilului de sub nr. ord A+1. se intabulează cu titlul de dreptde succesiune în favoarea văduvei lui Szabó Dionisie, născ. Pálffy Lenke.” Iar la 26ianuarie 1956, în temeiul Decretului nr. 11/1951 şi a Sentinţei Civile nr. 1305/1955 aTribunalului Popular al oraşului Tîrgu-Mureş, imobilul trece în proprietatea StatuluiRomân, ca bun părăsit. Prin Hotărârea nr. 49 din 24 iulie 1997 a Consiliului localMunicipal Târgu-Mureş, clădirea trece în administrarea Academiei de Artă Teatralădin Târgu-Mureş, după care, noul administrator a trecut la realizarea unor lucrări deextindere şi amenajare la vechea clădire.154 ������������������������������������������������������������������������������������������ Conform Registrului de decese pentru anul 1908, poziţia nr. 505, aflat la Primăria muni-cipiului Târgu-Mureş.155 Arhiva compartimentului Arhitect Şef, al Primăriei municipiului Târgu-Mureş.156 Aflată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Târgu-Mureş, Biroul de CarteFunciară.157 Maros-Vásárhely sz. Kir. Város telekérték-adójának kivetési lajstroma az 1919-ik évre,Târgu-Mureş, 1919, p. 10. 114
  • 115. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă La data realizării clădirii strada Bolyai încă nu exista, în locul ei fiind„Pasajul Mare” (Nagy-Köz), ce lega pietonal piaţa Bolyai (Sf. Nicolae) de piaţaTrandafirilor (str. Pocloş). Documentar, pasajul este amintit încă din anul 1575:„popular Ulicioara care duce până la strada Sf. Nicolae”, iar din 1676 ca PasajulMare.158 În ultimul sfert al secolului al XIX-lea s-a trecut la amenajarea pasajului,ca în anul 1882, odată cu terminarea lucrărilor de pavare a trotuarelor, acesta săprimească denumirea de strada Bolyai. Lucrările de lărgire şi modernizare a noiistrăzi solicită demolarea, parţială sau totală, a mai multor clădiri din stradă, cusăpături masive de pământ, noul aliniament al străzii fiind mai retras, spre clădire,cu 3-4 m. Cel puţin pentru partea superioară a străzii, pe tronsonul cuprins întreintersecţiile cu străzile Köteles Samuel şi Justiţiei, noul aliniament a fost, probabil,realizat după 1900, întrucât harta din 1898 indică încă vechea situaţie. Cu ocaziaacestor lucrări, intrarea frontală de la demisol a fost înzidită, în dreptul acesteia,aproape pe întregul aliniament fiind realizat un zid de sprijin. Potrivit fişei tehnice amonumentului la care ne-am mai referit, în anul 1889 este realizat corpul de clădire(„B”), situat în prelungirea monumentului, precum şi corpul „C”, amplasat lateral încurte. Această ultimă clădire este realizată însă mai târziu, după anul 1900, deoareceharta oraşului din anul 1898 nu o prezintă ca existentă. Din punct de vedere planimetric, casa orăşenească din secolele XVII-leaşi XVIII-lea, în general, cuprinde trei tipuri de planuri. O primă formă de planeste aceea rectangulară, compact grupată, ce dispune de un vestibul la parter, înjurul căruia sunt distribuite celelalte încăperi. Este tipul de casă de care aparţine şiedificiul ce face obiectul prezentului studiu. Următorul tip, destul de des întâlnit,este cel în formă de „L”, cu faţada principală dispusă în aliniamentul străzii şi faţadalaterală dezvoltată în profunzimea curţii. Mai puţin folosit este planul în formă de„U”, el fiind tot mai mult întâlnit în secolul al XIX-lea, la casa patriciatului înstăritsau a casei nobiliare. Structural, clădirea se desfăşoară pe două niveluri. Grupată compact, pe unplan de formă dreptunghiulară, clădirea prezintă spre stradă latura îngustă, cu olăţime de 9,41 m, laturile lungi fiind de 17,81 m. Demisolul, ce se întinde subparter aproximativ pe 2/3 din suprafaţă, are pereţii perimetrali în grosimi de 80 cm,iar cei interiori de 78 cm, ce circumscriu trei încăperi: două a câte 5,01 x 5,60 m,respectiv 5,o1 x 3,7 m, aflate sub corpul principal, a treia încăpere de 10,25 x 2,21m, aflată sub traveea mai îngustă a clădirii. Pe axa centrală, spre stradă, se află miculspaţiu de sub foişor, încăpere care, odinioară făcea legătura cu fostul pasaj. Odată curealizarea actualei străzi, prin lucrări de aliniere şi terasamente, intrarea respectivă a158 „1575: vulgo Szent Miklos Uttzára menő Sikátor”, „1676: mely házunk vicinussi ab unaa fel menö nagy köz ab altera Deák András házok”, Vigh Károly, op.cit., p.151. 115
  • 116. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăfost înzidită, spre stradă fiind realizat un zid de sprijin. Zidăria de cărămidă, de 65cm la pereţii perimetrali şi 50 cm la cei despărţitori ai parterului, cuprinde încăperile,toate structurate în două tronsoane paralele. Este tipul de casă a cărui plan menţineîncă formele arhaice ale casei simple, realizată într-un singur tract, păstrând tradiţialocuinţelor ţărăneşti din zonă. Partea principală a construcţiei o constituie cele treiîncăperi înşiruite, de formă aproximativ pătrată, respectiv de câte: 5,65 x 5,06 m,4,10 x 5,60 m şi 5,70 x 5,08 m. Sistemul de acoperire a încăperilor propriu-zise,este cel al boltirilor cu calote boeme, „a vella”. Cel puţin bolţile încăperilor maiimportante au avut stucaturi, care în zona lor centrală aveau frumoase decoraţiuniexecutate în stuc. Încăperii de mijloc îi atribuim funcţia de hol principal, ea fiind compartimentatăîn două părţi prin intermediul unui arc dublou. Formele şi dimensiunile aproximatividentice ale celor trei încăperi, folosirea aproape raţională a spaţiului, alături deaproape austera înfăţişare a faţadelor, după părerea noastră se datoreşte nu atâtopţiunii stilistice a ctitorului, cât specificului temei, acela de a-şi construi o casănu pretenţioasă, dar confortabilă. Accesul în clădire se află pe axa de mijloc aholului, iniţial fiind direct din curte prin intermediul unor scări. În partea dreaptăacestor încăperi, pe toată lungimea clădirii, sunt situate alte trei încăperi, cu aceeaşilungime, lăţimea acestora fiind doar de 2,52 m, desigur, ele având mai mult rolulde adăpostire a funcţiunilor de ordin gospodăresc ale locuinţei. Şi aceste încăperipreiau sistemul de acoperire cu calote boeme. Pe latura îngustă, dispusă spre stradăclădirea este întregită cu foişorul, menit să confere imobilului o funcţiune şi unaspect aparte, acesta având o lăţime de 3,10 m şi o lungime de 3,20 m, iar interiorulde 2,18 x 2,70 m. Pe cele trei laturi foişorul are arcade semicirculare, ale cărorancadrament, abia schiţat în partea superioară de un chenar de mortar care iesedin planul peretelui, se încheie printr-un bolţar median. Şi foişorul este acoperit cucalotă boemă, care, împreună cu sistemul unitar constructiv, demonstrează faptulcă acesta a fost realizat concomitent cu clădirea. Odată cu lucrările de amenajarea străzii cele trei deschizături arcuite ale foişorului sunt înzidite, fiecare primindcâte o fereastră. Deasupra cornişei profilate se ridică acoperişul în patru ape, cupanta frântă, acoperit cu şindrilă, penetrat de golurile de aerisire a podului, formândun spaţiu mansardat cu o înălţime de peste 5,20 m, contribuind la particularizareaconstrucţiei. Dacă structura şi planimetria clădirii are mai puţine elemente caracteristicestilului baroc, exteriorul prezintă compoziţii şi forme surprinzătoare faţă de ceea ces-a realizat până atunci. Faţada principală, în forme simetrice, prezintă cele trei axe.După cum am mai arătat, axa de mijloc cuprinde rezalitul foişorului, ca „accent”compoziţional. Pornind de la nivelul demisolului, corpul foişorului cuprinde 116
  • 117. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădeschizătura dreptunghiulară, marcând conturul intrării de odinioară (odată cudecaparea tencuielii s-a descoperit şi vechea intrare înzidită). La nivelul parteruluise află golul semicircular al ferestrei, cu o deschizătură de 1,30 m, lateral având altedouă deschideri arcuite, mai largi de până la 2,25 m. Deasupra cornişei profilate,ce se continuă pe toate laturile ale clădirii, se află frontonul, ca element esenţial alîntregii compoziţii. Pornind de la traseul simplu al formei triunghiulare, frontonulînscrie o formă mai complicată, cuprinzând segmente drepte, datorită acoperişuluiîn două pante frânte. În zona centrală a frontonului se află fereastra de aerisire apodului, de formă eliptică, mărginită de un chenar decorativ realizat în tencuială. Cele două axe dispuse lateral foişorului, cuprind ferestrele ce străpung parterulşi care, printr-un interesant sistem de baghete, primesc un gen de ancadrament.Părţile laterale ale pridvorului, precum şi ale clădirii, sunt mărginite de pilaştriprofilaţi (lesene), mărginite de două baghete semirotunde, realizate din mortar, ce seîncheie printr-un segment de cerc. În mijlocul acestora se află cea de a treia baghetă,a cărei parte superioară de desparte în două ramuri ce se răsucesc, susţinând grupuride frunze alungite, totul având rolul de a susţine pomul vieţii, sau a pomului-soare.Pomul vieţii este un arbore artificial, stilizat, din punct de vedere semantic fiindsemnul cel mai complex, care, pe lângă elementele simbolice fitomorfe el conţinândşi elemente ce ţin de cultul solar, dar şi ca simbolică creştină. Mai remarcăm faptulcă originea pomului vieţii este pusă în legătură cu anul solar, ca simbol al reînnoirii,a unei perpetue renaşteri. Faţada laterală din curte, prin intermediul a patru pilaştri,identici cu precedenţii ca formă şi mărime, are câmpul împărţit în trei panouri,având axele în ritmul 1 – 3 – 1. Pe axa de mijloc a panoului central se află intrareaîn hol, acoperită cu o copertină sprijinită pe console, iar lateral mărginită de ferestreînguste, fără ancadramente. Panourile laterale au câte o fereastră identică cu cele dela faţada principală. Mai puţin cunoscută este decoraţia interioară şi anume, pictura decorativă. Înstudiul dedicat clădirii din strada Târgului nr. 1,159 respectiv a casei Bornemisza,160Kiss Loránd, prezintă decoraţia picturală la această clădire, din care, la cel puţindouă dintre ele face comparaţii cu două fragmente picturale de la casa Palffy din159 Kiss Loránd, Casa Bornemisza din Târgu-Mureş. Sondaje stratigrafice, Târgu-Mureş, 25ianuarie 2010. Studiu întocmit la solicitarea SC. „Proiect” S.A., ca proiectant general.160 Efectuând cercetări în vederea clarificării unor aspecte de periodizare a clădirii, istoriculdin Târgu-Mureş, Orbán János, în studiul „Casa negustorului Csiki Márton” (strada Târgului nr.1), Târgu-Mureş, 2010, constată că denumirea „Casa Bornemisza” este greşit atribuită, ca fiind alui Bornemisza János. În realitate clădirea se afla în proprietatea comerciantului armean, CsikiMárton, în vecinătatea casei contelui Haller Gábor, cu care a avut diferende în ceea ce priveştelimita hotarului dintre cele două proprietăţi. Mărturie stă şi un raport al comisiei delegate pentruclarificarea divergenţei apărute, întocmit la 26-28 august 1813, aflat la Arhivele Naţionale DirecţiaJudeţului Mureş, Acta Politica, nr. 81/1813. 117
  • 118. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăstrada Bolyai nr. 12. Un prim decor, realizat în tehnica „a secco”, cuprinde o bandădecorativă, ce conţine elemente florale de culoare roşie, frunze verzi, realizate înparte cu şablonul, restul manual cu pensula, aflată fiind în una dintre încăperile maimari ale clădirii. Al doilea element decorativ, este rozeta de pe bolta foişorului,a cărui fond verde conţine o floare deschisă cu opt petale albe, frunze de culoareverde mai deschis şi grupuri de puncte roşii. Pe baza analogiilor existente, autorulpresupune că decoraţiile picturale ale celor două clădiri au fost realizate în primaparte a secolului al XIX-lea, deci mai târziu decât data ctitoririi clădirii din stradaBolyai nr. 12. Luând în considerare asemănarea dintre decoraţiile celor două clădiri,autorul presupune că ambele constituie opera aceluiaşi pictor, ideie ce o susţinem.Realizatorul acestor picturi ne este însă necunoscut, nefiind nici o însemnare înacest sens. Deşi la Târgu-Mureş nu se poate vorbi de o şcoală de pictură, totuşi,aici, au activat mai mulţi pictori, între care Boér Márton (Cluj, 1762-Târgu-Mureş1830), Neuhauser Gottfried (Viena, 1772-1836), la Târgu-Mureş lucrând pentrucontele Teleki, Sikó Miklós (1816-1900, Târgu-Mureş), sau Szabó János (1784Odorhei-1851 Târgu-Mureş), ca să amintim doar pe cei mai cunoscuţi artişti. Urmărind firul istoriei, după naţionalizare clădirea a păstrat funcţia de locuinţă.Datorită vechimii, dar mai mult neîntreţinerii îndelungate, îndeosebi a acoperişuluişi învelitorii din şindrilă, în jurul anului 1970 în zidurile şi bolţile de cărămidă auapărut crăpături tot mai periculoase, determinând până la urmă recazarea locatarilor.Pentru salvarea clădirii, încă în anul 1967 se propunea transformarea acesteia în localde alimentaţie publică,161 sub denumirea de „La Cocoşul de Munte”, fără extinderi,ci doar lucrări de amenajare şi de terasamente a terenului, cu înlăturarea zidului desprijin de la stradă şi redeschiderea vechiului acces de la demisol. Lucrarea propusă,deşi aprobată nu s-a mai realizat, determinând deteriorarea tot mai accentuatăa edificiului. În anul 1982, la solicitarea proprietarului, în baza acordurilor deprincipiu date, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu din Bucureşti,întocmeşte o nouă documentaţie în vederea conservării şi amenajării clădirii într-un centru de cultură,162 proiect rămas tot nerealizat. O porţiune din zidul centralal demisolului a suferit tasări însemnate, atrăgând după sine şi elementele portantesuperioare, astfel încât, bolţile şi-au pierdut capacitatea lor portantă, prăbuşindu-separţial. Concomitent s-au degradat şi tencuielile interioare şi exterioare, astfel încâtmajoritatea elementelor decorative, pilaştrii şi ancadramentele, au dispărut. Lipsităde protecţia unei învelitori adecvate, structura de lemn a acoperişului s-a distrus în161 Proiect nr. 4237/1967 întocmit de fostul institut de proiectare D.S.A.P.C, arhitect HavasA. şi Keresztes G, păstrat în arhiva compartimentului Arhitect Şef al Primăriei municipiului Târgu-Mureş, dosar nr. 20 privitor la evidenţa monumentelor.162 Proiect nr. 128/1982, arhitect A. Teodorescu, aflat tot în arhiva compartimentului ArhitectŞef. 118
  • 119. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăîntregime, astfel încât după anul 1995 acesta s-a prăbuşit, întregul edificiu fiind cao ruină. În anul 1987, fosta Regie de Gospodărie Comunală şi Locativă, solicită caaceastă clădire, împreună cu casa „Haller” din piaţa Bernády György nr.2, cunoscutmonument în stil baroc din secolul al XVIII-lea, să fie demolate, considerândrenovarea lor ca nerentabilă. În calitatea mea de Şef serviciu la compartimentulde sistematizare şi arhitectură, precum şi de secretar al Comisiei de stabilitate amunicipiului, am reuşit să salvez cele două edificii de la demolare, făcând propuneride renovare şi punerea lor în circuitul civil. După anul 1990 s-au demarat formele delicitare a clădirii în vederea renovării, stabilindu-se şi lucrările de construcţie necesare.La 23 octombrie 1995, Guvernul României îşi dă acordul în vederea transferăriiclădirii Academiei de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, ca spaţiu de învăţământ. Caurmare, Consiliul local Municipal Târgu-Mureş, prin Hotărârea nr. 49 din 27 iulie1997, stabileşte ca începând cu data de 1 iulie 1997, casa „Palffy” din strada Bolyainr. 12 (corpul „A”) să fie transferat, fără plată, Academiei de Artă Teatrală dinTârgu-Mureş, în anumite condiţii, între care şi prezentarea până la 31 mai 1998, adocumentaţiei în vederea autorizării lucrărilor ce se impun. La 19 septembrie 1997,Consiliul local al Municipiului Târgu-Mureş, prin Regia Autonomă de GospodărieComunală şi Locativă, ca administrator al clădirii şi Academia de Artă Teatrală dinTârgu-Mureş, încheie protocolul de transfer al edificiului. Lucrările de consolidare,reparare şi amenajare sunt aprobate cu Autorizaţia de construire nr. 477/9585/2002,ele fiind finalizate la sfârşitul anului 2005.163 Pe considerente de ordin funcţional,dar şi pentru asigurarea unei stabilităţi a clădirii, la nivelul demisolului s-a construito adăugire, care se desfăşoară aproape pe toată latura dinspre curte, partea superioară,respectiv terasa circulabilă, comunicând cu intarea de la parter. În acest nou spaţius-au amplasat grupurile sanitare, diferite anexe, astfel încât monumentul nu a suferitmodificări structurale deosebite, iar aspectul general nu a fost afectat. În concluzie, putem afirma că imobilul Pálffy ocupă un loc aparte înarhitectura oraşului, datorită elementelor arhitectonice şi decorative păstrate, prinformele ce le cuprinde, încadrându-se în şirul tipologiei caselor orăşeneşti, cu certeinfluenţe de trecere la palatele baroce ale nobilimii din Transilvania.163 ��������������������������������������������������������������������������������������������� Potrivit datelor aflate în arhiva compartimentului Arhitect Şef al Primăriei şi a SC. „LO-CATIV” S.A. 119
  • 120. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă „PÁLFFY” HOUSE – THE OLDEST BAROQUE MONUMENT IN TÂRGU-MUREŞ ABSTRACT One of the oldest civil buildings in the city of Târgu-Mureş, the firstaccomplished in Baroque style, is located within the area of the historical center, atno. 12 on Bolyai Street. I was built around the year 1640 by judge Tolnay János. In1885 the building was bought by Pálffy Mihály, a well known lawyer in the town,and that is how the building received its name. The building fully displays the characteristics of TransylvanianBaroque style: a simple approach, of humble presentation, preserving the traditionaldistribution and form of urban houses. At the time when it was built the street usedto be only a pedestrian lane, known as „The Big Lane”. In the last decades of the19th century when the street was set up the new alignment passed very close to thebuilding and thus caused a close down of the access from the street to the basement.On that occasion the ground floor stoop was built in, too. The ground floor has arectangular plan, marked by the open jutty stoop, with three rooms lined up andcovered by „vella” vaults, doubled by three other narrower rooms, under the samecover. The basement, covering partially the underground of the ground floor has thesame cover system. The main facade and the side looking over the yard are observeddue to their pilasters which divide the sides into three panes; their upper decorationsare flowers from mortar. The windows are also remarkable because an interestingheadpiece system provides them some frame. Vast anchorage, repair and restoration works were started in 2002 bythe Academy of Performing Arts from Târgu-Mureş which were finished in 2005and thus the entire building regained its freshness and original artistic value. 120
  • 121. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 121
  • 122. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 122
  • 123. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă 123
  • 124. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă SCAUNELE SECUIEŞTI – ISTORICUL INSTITUŢIEI SCĂUNALE PÁL-ANTAL Sándor În Transilvania feudală comunităţile diferitelor districte şi regiuni auformat organe autonome care au funcţionat, în decursul timpului, sub controlul şisupravegherea puterii centrale. Comitatele nobiliare, districtele, scaunele săseşti şisecuieşti, în decursul formării şi funcţionării lor, au constituit autonomii locale, cutrăsături individuale şi, în multe privinţe, cu particularităţi esenţiale. Aşezarea secuilor în partea de sud-est a Transilvaniei şi trecerea lor laviaţa sedentară agrară au atras după sine formarea organismelor săteşti şi creareaorganelor autonome teritoriale. În documentele din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, ţinuturile locuite de secui au fost numite “pământuri” (lat. “terrae”), cum eraude exemplu “pământul secuilor din Sepsi” (lat. “Siculorum terrae Sebus”), sau, dupăorganizarea bisericească romano-catolică, “districte”, “dioceze” (lat. “districtus”,“diocessis”).164 Iar de la sfârşitul secolului al XIV-lea au căpătat numele de “scaune”(lat. “sedes”). Menţionăm că sub denumirea de „scaun” s-a înţeles orice instituţie dedezbatere ori de judecată a vreunei autorităţi. Această denumire la saşii şi la secuiiardeleni a indicat totodată şi o organizare administrativ-teritorială. Formarea scaunelor are loc în secolul al XIV-lea, primele atestări documentareînsă păstrându-se de la începutul secolului al XV-lea.165 Până la sfârşitul veacului alXVI-lea au existat şapte scaune secuieşti: Odorhei, în Valea superioară a TârnaveiMari, Mureş, pe Valea Mureşului şi a Nirajului, Şepşi, pe şesul dintre Olt şi RâulNegru, Orbai, în partea stângă a Râului Negru, Kezdi, în partea de sus a Văii RâuluiNegru de sub arcul Carpaţilor, Ciuc, în văile intramontane ale cursurilor superioareale râurilor Mureş şi Olt, Arieş, în Valea Arieşului. Pe la sfârşitul secolului al XVI-lea sau în prima parte a secolului al XVII-lea, scaunele Şepşi, Kezdi şi Orbai s-auunit sub denumirea de Trei Scaune. Data unirii celor trei scaune nu am putut-ostabili, ea, probabil, nici nu se lega de o anumită dată, constituind rezultatul unuiproces mai îndelungat. Între timp, câteva teritorii care, din punct de vedere geografic şi economic, auformat unităţi aparte, au înfiinţat organe judecătoreşti-administrative proprii, dintrecare unele au devenit scaune de rang egal scaunele existente deja, altele scaunefiliale. Scaunele din prima categorie au rămas unite cu cele din care s-au desprins,menţinând organizarea internă proprie. Din această categorie făceau parte scaunulMicloşoara, unit cu scaunul Şepşi, şi scaunele Casin şi Giurgeu, unite cu scaunul164 Szádeczky, Kardoss Lajos, A székely nemzet története és alkotmánya (Istoria naţiunii şia constituţiei secuieşti), Budapest, 1927, p. 30. (În continuare: Szádeczky 1927.)165 Ibidem, p. 31. 124
  • 125. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăCiuc. Scaunele Cristur şi, din secolul al XVII-lea, Bărduţ (sau Brăduţ) au devenitfilii ale scaunului Odorhei. Scaunele filiale n-au obţinut independenţă în privinţaorganizării şi a conducerii, fiind subordonate şi chiar conduse de dregătorii scaunuluimamă.166 Scaunele Micloşoara şi Casin apar probabil la sfârşitul secolului al XIV-lea,iar drepturile lor autonome şi le-au asigurat prin diplome regale, confirmate şi deprincipii Transilvaniei.167 Raporturile dintre scaunele ulterior formate şi cele din care s-au desprinsprezintă o serie de particularităţi. Astfel, cei din scaunul Micloşoara, în decursulsecolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, au fost nevoiţi să-şiapere, pe calea plângerilor şi a proceselor, dreptul lor de a ţine scaune de judecată.Prin diploma emisă la 5 iulie 1531, Ioan Zapolya menţine independenţa scaunuluiMicloşoara, dar pentru liniştirea celor din scaunul Şepşi dispune ca juzii celor douăscaune să fie aceiaşi.168 În ceea ce priveşte scaunul de judecată, scaunul Micloşoaraavea aceleaşi drepturi ca şi celelalte scaune secuieşti, dar, având aceeaşi conducerecu scaunul Şepşi, nu s-a putut separa complet de acesta din urmă. Locuitorii din scaunul Casin au avut şi ei dreptul de a-şi alege juzi şi căpitanişi a ţine scaunul de judecată separat. În principiu, scaunul Casin era egal cu scaunulCiuc, dar conducătorii acestuia din urmă au încercat, în repetate rânduri, să anihilezeacest drept al celor din Casin, luându-le cu forţa chiar şi diploma regală emisă înacest sens.169 Apartenenţa scaunului Giurgeu de Ciuc până la mijlocul secolului al XVI-lea,rămâne discutabilă. În perioada Principatului este unit cu Ciucul.170 În rapoarteleîntocmite în 1552 de către comisarii imperiali se menţionează că Giurgeul şiCasinul fac parte din scaunul Ciuc.171 În a doua jumătate a secolului al XVI-lea166 Pál-Antal, Sándor, Székely önkormányzat-történet (Istoria autonomiei secuieşti). MentorKiadó, Marosvásárhely, 2002, p. 48-58. (În continuare Pál-Antal 2002a)167 ������������������������������������������������������������������������������������������ Despre scaunul Micloşoara vezi: Székely Oklevéltár (Diplomatariu secuiesc), (În conti-nuare: SzOkl), I, p. 181; II, p. 24; III, p. 20-21. În legătură cu scaunul Casin vezi: Szádeczky 1927,p. 27; SzOkl, I, p. 194; III, p. 341; IV, p. 16-18, 189; Benkő, Károly, Csik, Gyergyó és Kászonmúltja és jelene (Trecutul şi prezentul Ciucului, Giurgeului şi Casinului), Kolozsvár, 1853, p. 65.168 SzOkl, II, p. 24.169 SyOkl, I, p. 194, 198-299. Prin, diploma din 18 august 1571, emisă de Ştefan Báthory,dar şi prin cea din 26 august 1626, obţinută de la Gabriel Bethlen, scaunului Casin reîntăreşte drep-tul de a-şi alege căpitanul şi pe juzi şi de a ţine scaun de judecată, de unde se putea apela direct lacurtea princiară, fără obligaţia de a apela la vreun alt scaun de judecată. = SzOkl, IV, p. 16-18.170 În anul 1680 dieta Transilvaniei îi interzice să mai apeleze direct la tabla principeluipricinile dezbătute la scaunul de judecată propriu, şi îi obligă să recunoască autoritatea Scaunuluigeneral de judecată a scaunului Ciuc, ca for de apel şi pentru ei. Cf. Pál-Antal 2002a, p. 80.171 Kölönte, Béla, Gyergyó története (Istoria Giurgeului), Gyergyószentmiklós, 1910, p. 257. 125
  • 126. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcele trei scaune formează scaunul Ciuc-Giurgeu-Casin. În 1587 ele aveau un singurprim-jude regal în persoana lui Bertalan Szemere – ceea ce este totodată şi primamenţiune scrisă a funcţiei de prim-jude regal (supremus judex regius)172 – dar aveauconducători (vicejuzi regali, notari şi asesori) proprii aleşi din sânul lor şi scaunede judecată proprii. Din diploma de libertăţi dată de Mihai Viteazul, la 7 martie1600, rezultă că cele trei scaune de odinioară formau un scaun unit.173 Din punctde vedere judecătoresc scaunul Giurgeu şi-a păstrat independenţa până în anii 1680,când a fost obligat prin hotărâre dietală să recunoască ca for de apel scaunul generalal scaunului unit. Caracterul unitar al jurisdicţiei scaunelor Ciuc, Giurgeu şi Casinera asigurat de instituţia prim-judelui regal (a cărui competenţă se extindea asupratuturor celor trei scaune), de adunarea generală unitară şi de scaunul general dejudecată. Nu a fost unitar nici scaunul Odorhei. În perioada cercetată avea un scaunfilial (lat. “sedes filialis”, ung. “fiúszék”) Cristur. Raporturile dintre ele în perioadavoievodatului transilvănean nu sunt cunoscute. Pe linie judecătorească, dispuneade un organ propriu, dar judecata o făceau vicejuzii regali ai scaunului mamă(ung. „anyaszék”) Odorhei. În cazul ridicării la oaste, precum şi în alte problemede interes comun, Cristurul făcea parte integrantă din scaunul mamă, nepericlitândunitatea administrativ-teritorială a acestuia. Scaunul filial Brăduţ (ung. “Bardocz”)s-a format târziu. Localitatea Brăduţ şi alte opt sate învecinate, cunoscute subdenumirea de „districtul Vargyas”, în anul 1635 au obţinut dreptul de a ţine scaunde judecată şi de a alege câte un vicecăpitan şi un vicejude regesc scăunal din rândullor, prin diploma princiară acordă de Gheorghe Rákóczi I, fără să obţină dreptul deindependenţă faţă de scaunul Odorhei.174 Scaunul Arieş a rămas unitar din punct de vedere organizatoric. Despreorganizarea teritorială a scaunului Mureş avem pentru această perioadă date extremde puţine. Există doar o singură menţiune în raportul comisarilor imperiali de la1552 privind scaunul filial Miercurea.175 Funcţionarea acestuia o putem urmări însănumai din deceniul al patrulea al secolului al XVII-lea.176 El ne apare drept scaunde judecată, ca primă instanţă pentru întregul scaun, nu ca şi subunitate teritorială.172 SzOkl, V, p. 141.173 Veress, Andrei, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti,Bucureşti, 1933, VI, p. 46.174 Jakab, Elek – Szádeczky, Lajos, Udvarhelyvármegye története a legrégibb időktől 1849-ig (Istoria comitatului Odorhei din cele mai vechi timpuri până la 1849), Budapest, 1901. Ediţiereprint, Editura Pallas–Akadémia, Csíkszereda, 1994, p. 355-357. (În continuare Jakab–Szádeczky1901, p. 355-357.175 SzOkl, II, p. 99.176 Pál-Antal, Sándor, Arhiva Scaunului Mureş, = Studii de istorie a naţionalităţilorconlocuitoare în România şi a înfrăţirii lor cu naţiunea română. Naţionalitatea maghiară, vol. I,Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 20. 126
  • 127. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă La secui, conducerea „naţională”, adică armonizarea activităţilor de interesgeneral a tuturor secuilor, era asigurată de adunarea obştească generală a secuilor,iar în scaune, de adunările şi scaunele de judecată scăunale şi de dregătorii militarişi civili aleşi. Până la mijlocul secolului al XVI-lea, la adunări luau parte membriicelor trei stări: fruntaşii, primipilii şi secuii de rând. Termenele pentru adunărilescăunale erau, probabil, stabilite de la o adunare la alta sau ocazional, când eranecesar. Instituţia scaunului de judecată a juzilor şi asesorilor aleşi, separată de ceaa adunării generale scăunale, apare după 1562. Excepţie fac scaunele de judecatăţinute de comitele secuilor atunci când el se deplasa dintr-un scaun în altul. Pânăla construirea reşedinţelor scăunale în secolul al XVIII-lea locul ţinerii adunărilornu era fix. Acestea erau convocate, de obicei, în localităţi care ocupau un loc maicentral în cadrul scaunului, sau unde se afla reşedinţa primdregătorilor. În competenţa adunărilor scăunale (lat. “congregatio generalis”, ung.“közgyűlés”, “közönséges gyűlés”), intrau chestiunile judiciare, militare şiadministrative ale scaunului. Astfel, scaunul secuiesc era, pe lângă adunarea generalăa tuturor secuilor, forul care dirija orice manifestare publică pe teritoriul administrat. Viaţa publică la secui poartă în sine trăsăturile specifice ale unei societăţiorganizate milităreşte. Ca autoritate militară, scaunul a ţinut sub supraveghereasa puterea armată a secuilor. Prin căpitanul său, numit la început şi „locotenentscăunal” (ung. “hadnagy”), verifica periodic pregătirea lor militară.177 În timp derăzboi, ordinul de mobilizare a fost dat, în timpul regatului ungar, de rege, comiteluisecuilor, acesta l-a transmis căpitanilor de scaune, iar în timpul principatului deprincipe. Înainte de pornire în tabăra militară, ori la începutul acesteia, avea loctrecerea în revistă a unităţilor, pe baza registrelor militare (numite în latineşte“lustra”). Atunci se verifica prezenţa celor obligaţi de a purta arme şi înzestrarea lorcu armamentul necesar pentru cavalerie ori pedestrime. Funcţia de bază a scaunului ca instituţie a constat în aceea a judecării pricinilor.Sentinţele se aduceau şi se pronunţau de către dregătorii aleşi, adică de căpitanulşi de judele scaunului, cu fruntaşii (lat. “seniores”) din scaun. Presupunem cătransformarea sfatului fruntaşilor într-o instituţie de juraţi, formată dintr-un numărstabilit de reprezentanţii aleşi, a avut loc în secolul al XV-lea. Scaunul, ca organ dejudecată – asemănător scaunelor săseşti – dezbătea şi dădea sentinţe în general, întot felul de pricini, atât în cele de drept privat şi public, cât şi în cele civile şi penale.În urma procesului de dezvoltare a raporturilor feudale la secui şi, legat de acesta,a transformărilor economico-sociale, numărul pricinilor a crescut, în primul rând177 Connert, János, A székelyek alkotmányának históriája különösen a XVI. és XVII. század-ban (Istoria constituţiei secuieşti în special în secolele XVI şi XVII), Székelyudvarhely, 1906, p.27-28. 127
  • 128. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăal celor privind dreptul de proprietate, formând o parte tot mai considerabilă dinactivitatea adunării scaunului. Se pronunţau sentinţe în chestiuni de moştenire, înprobleme de hotărnicii, în pricini privind proprietatea, defăimarea, crima, imoralitatea,furtul şi alte cazuri penale, sau în cauze privind comerţul cu sare, apărarea libertăţiiindividuale şi altele. Numai cu duelurile nu se ocupau scaunele. Conform statutuluiMunicipalis consuetudo Siculorum ex Juridicis (1555.) în „Secuime se poate judecaorice chestiune, numai duelul nu se poate judeca şi sentinţă nouă nu se poate da”.178Cu excepţia pricinilor ce ţineau de competenţa judelui sătesc, orice acţiune trebuiaîncepută în faţa judelui regal sau direct la scaun, care era instanţa obligatorie pentrutoţi secuii. De aici recursurile se puteau face la Odorheiu Secuiesc, la adunareagenerală a secuilor, iar de aici la comitele secuilor şi apoi la rege. În atribuţiile scaunului intrau şi problemele economice, menţinerea ordiniipublice şi altele. Ca autoritate ce era chemată să asigure ordinea şi liniştea, scaunulîi urmărea pe răzvrătitori, pe cei ce se făceau vinovaţi de omucidere, pe hoţi,pedepsindu-i pe cei prinşi. Strângerea dărilor – datul boilor – iar în a doua jumătate asecolului al XVI-lea, al dărilor în bani, de către comisarii trimişi de puterea centralăcădea de fapt tot în sarcina scaunului. De averea comună a scaunului dispuneaadunarea scaunului care intervenea şi în problemele economice ale satelor. Activitatea curentă a scaunului ca instituţie era asigurată de dregători.. Corpuldregătorilor consta, în secolul al XVI-lea, din puţine persoane: locotenentul, zisşi căpitanul, judele scaunului, judele regesc şi juraţii. În cazuri excepţionale maierau desemnaţi notari sau persoane ce împlineau o anumită misiune pe o perioadălimitată. Dregătorul principal al scaunului era locotenentul sau căpitanul. Denumirea luiîn documentele vremii nu este uniformă. În documentele scrise în limba latină esteamintit şi sub denumirea de maior exercitus, capitaneus, ba chiar şi de primipilus.În documentele în limba maghiară figurează mai des sub denumirea de hadnagy saufőhadnagy. El îndeplinea funcţia conducătorului militar-administrativ al scaunului.În afară de atribuţiile sale militare amintite mai sus, el prezida adunările scaunului,dădea sentinţe în procese împreună cu judele scăunal şi cu juraţii, iar în caz de nevoie,lua parte şi la executarea sentinţelor. În exercitarea funcţiei sale militare, căpitanul –până în anul 1562 - nu acţiona singur, ci însoţit de alţi fruntaşi (primipili). Acest faptrezultă dintr-o menţiune din anii 1569–1571, când se menţiona că: „locotenentulavea consorţi în exercitarea funcţiei de locotenent, la fel şi judele în exercitareafuncţiei sale de judecător.”179 Aceştia erau reprezentanţii celor 24 de neamurisecuieşti.178 SzOkl, II, p.123.179 Ibidem, II, p. 282. 128
  • 129. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Alături de căpitan, al doilea dregător în scaun era judele scăunal (lat. “iudexterrestris”, ung. „székbíró”). Atribuţia sa, după cum arată şi denumirea, era de ajudeca. El prezida scaunul de judecată împreună cu căpitanul, ţinea zile de judecatăîmpreună cu asesorii şi executa sentinţele date. Dregătoriile superioare din scaun,cel de căpitan şi cel de jude scăunal au fost îndeplinite chiar şi în prima jumătatea secolului al XVI-lea, conform obiceiului strămoşesc, prin rotaţie, pe neamuri şiramuri.180 După obiceiul tribal, reprezentanţii celor 24 de ramuri din cele şase neamuriale primipililor au purtat, cu schimbul, dregătoria de căpitan şi de jude scăunal,dar niciodată nu le-au purtat pe amândouă în acelaşi an. Ocuparea dregătoriilorîn secolul al XV-lea era legată deja de proprietate, de aşa numitul „primipilat”(lat. “primipilatus”). Achiziţionarea acestei proprietăţi prin vânzare-cumpărare,moştenire etc., a asigurat pentru proprietarii lor şi dreptul de a purta dregătorii care,până la urmă, a devenit privilegiul câtorva familii care, de multe ori, nici nu erau deorigine secui, ci dintre nobilii din comitate.181 Juraţii sau asesorii (zişi „juzii consorţi”, ung. „bíró társak”), la început, eraureprezentanţii ramurilor. La începutul secolului al XVI-lea numărul lor se reducela 12 (împreună cu căpitanul şi cu judele). Aceste funcţii puteau fi ocupate doar decei din starea primorilor şi a primipililor. A treia stare, cea a secuilor de rând, carealcătuia majoritatea secuimii, era exclusă de la purtarea dregătoriilor. Excepţie s-afăcut în cele trei scaune sudice atunci, când în anul 1466 adunarea scaunelor Şepşi,Kezdi şi Orbai, ţinută la Zăbala, la insistenţa stării a treia a hotărât ca juzii să fie aleşianual, numărul lor să fie de 12 şi să aibă următoarea componenţă: 1/3 fruntaşi şi 2/3secui de rând.182 Pe lângă dregătorii scăunali, încă din secolul al XV-lea, a apărut o altă funcţie,cea a judelui regal (lat. “iudex regius”). Judele regal, cum arată şi denumirea sa,a reprezentat puterea regească, iar ca om al comitelui secuilor – numit de lege – aîndeplinit rolul de supraveghetor acolo unde era trimis. El controla modul în carese desfăşura judecarea pricinilor, modul de aplicare a dispoziţiilor date de comitelesecuilor, executa poruncile acestuia, încasa veniturile care i se cuveneau comiteluisecuilor. Înainte de 1562, scaunul secuiesc avea o autonomie numai în măsura în care nuafecta întreaga comunitate a secuilor. El nu putea avea raporturi directe cu puterea180 Ibidem, II, p. 78-79, 139-143, 282.181 Ibidem, V, p. 28; Elekes, Andor, Szemelvények a székelyek sajátságos jogtörténetéből (Pa-gini din istoria dreptului propriu al secuilor), în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenévesjubileumára (Volum omagial editat cu prilejul jubileului de 50 de ani al Muzeului Naţional Secu-iesc), Sfântu-Gheorghe, 1929, p. 119.182 SzOkl, I, p. 205-206. 129
  • 130. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcentrală şi cu alte autorităţi, ci numai prin comunitatea secuilor celor trei stări (lat.“trium generum Siculorum”), prin aşa-numita „naţiune secuiască”. În raporturilecu comunitatea săsească (lat. “Universitas Saxonum”), cu comitatele şi cu putereacentrală, secuimea apărea ca o comunitate nedivizată. În această privinţă există oasemănare cu comitatele din Transilvania istorică care, în timpul voievodatului, potfi considerate, toate împreună, o singură instituţie aflată sub autoritatea voievodului,ca reprezentant al regelui.183 Chestiunile care priveau întreaga comunitate secuiască în ansamblu eraudezbătute de organul principal al autonomiei lor, de adunarea obştească numită„adunarea naţională”. Adunările obşteşti erau ţinute de regulă într-una din localităţiledin scaunul Odorhei. După 1562 rareori au avut loc astfel de adunări generale, ultimafiind cea de la Lutiţa din 15-16 octombrie 1848. Secuimea se afla în perioada voievodatului sub supravegherea şi controlulcomitelui secuilor (lat. “comes siculorum”, ung. “székelyek ispánja”), reprezentant alputerii centrale. El era numit de rege, mai întâi dintre magnaţii din Ungaria, apoi dinTransilvania, dar niciodată dintre secui. Începând cu Ioan de Hunedoara, voievoziidin Transilvania purtau şi demnitatea de comite al secuilor. De la 1571, ŞtefanBáthory şi principii care i-au succedat, apoi în secolul al XVIII-lea împărăteasaMaria Tereza şi urmaşii ei au luat între titlurile lor şi pe cel de comite al secuilor.Sediul obişnuit al comiţilor era cetatea Gurghiului al cărei domeniu îl stăpâneau,beneficiind de veniturile acestuia. Odată cu formarea Principatului Transilvanieicompetenţa comitelui secuilor a trecut direct asupra suveranului. După constituirea Principatului Transilvaniei, în comunitatea secuiască au avutloc schimbări profunde. Pe timpul celei de-a doua domnii a lui Ioan Sigismund, „regeleales” a procedat la reglementarea impunerii secuilor şi la restrângerea autonomieilor. A pus în vedere introducerea şi în Secuime a dreptului regesc (lat. “ius regium”)şi a mărit competenţa juzilor regali în dauna dregătorilor aleşi ai scaunelor.184Schimbarea hotărâtoare a intervenit în anul 1562, în urma înăbuşirii marii răscoalea secuilor, care a adus chiar lichidarea parţială a autonomiei lor şi extinderea unuicontrol sever de la centru. Între hotărârile dietei din 1562, ţinută la Sighişoara, seaflă şi unele dispoziţii referitoare la activitatea de organizare treitorială.185 Conformacestora, în fiecare scaun juzii regali şi asesorii scăunali trebuiau să se întruneascăodată la 15 zile şi să ţină scaun de judecată, ca şi în comitate. Numărul asesoriloraleşi din rândul fruntaşilor şi a primipililor a fost stabilit la 12. De la forul de judecatăal scaunului, apelul se făcea acum nu la scaunul de judecată din Odorheiu Secuiesc183 Szolnok-Doboka 1901, I, p. 320.184 Monumenta comitialia regni Transsylvaniae – Erdélyi Országgyűlési Emlékek. 1540-1699, Szerkesztette Szilágyi, Sándor, Budapest, 1875-1898. vol. II, p. 75, 122-126.185 SzOkl, II, p. 163-164. 130
  • 131. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă– care, prin urmare, a rămas fără obiect – ci direct la principe. Hotărârea a stabilit şiînfiinţarea dregătoriei de notar al scaunului. Faţă de adunările deliberative şi judiciare de până atunci ale scaunelor, au fostînfiinţate acum organe pur judiciare care să se ocupe numai de chestiuni procesuale,îmbunătăţind activitatea de organizare şi accelerând rezolvarea proceselor.Dregătoriile de căpitan şi de jude scăunal au fost lichidate, excepţie au făcut o vremescaunele Arieş şi Casin. Pentru supravegherea secuilor „neastâmpăraţi”, se construiesc în sânulSecuimii două cetăţi (la Odorheiu Secuiesc şi la Varheghi din Trei Scaune), în frunteacărora principele a numit pârcălabi, numiţi şi căpitani. Aceşti căpitani au exercitat ovreme şi funcţia de juzi regeşti într-unul sau în mai multe scaune. Căpitanul cetăţiidin Odorheiu Secuiesc era şi jude regal al scaunelor Ciuc, Odorhei şi Mureş, iarcăpitanul de la Varheghi, jude regal ale scaunelor Şepşi, Kezdi şi Orbai. Pârcălabii,în calitate de căpitani, erau şi comandanţii militari ai forţelor armate secuieşti dinscaunele mai sus menţionate. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, judele regal devenise o autoritateadministrativă şi judiciară cu puteri depline în scaun, dar ca funcţionar numit şi nuales. După anul 1562 se lărgeşte treptat sfera de activitate administrativă a scaunelorsecuieşti. În rezolvarea sarcinilor pur administrative a crescut tot mai mult roluljudelui regal. Din acest motiv la sfârşitul secolului al XVI-lea apare şi dregătoriavicejudelui regal (lat. „vice judex regius”, ung. „vice királybíró”, „alkirálybíró”),câte unu-doi pe scaun. În urma restabilirii drepturilor de libertăţi ale secuilor de către SigismundBáthori la sfârşitul anului 1601, s-a restabilit şi autonomia activităţilor instituţionaleale scaunelor. De acum, corpul dregătorilor scăunali, în afară de căpitan, va fi alesdin sânul comunităţii scaunului, iar viaţa instituţională va cunoaşte o înfloriresemnificativă. Organele scaunului secuiesc erau: adunarea generală, scaunele dejudecată şi dregătorii cu atribuţii multiple: judecătoreşti, militare şi de altă natură.Numirea căpitanului a devenit un privilegiu al principelui, dar cu rescripţia ca acestasă fie unul dintre primorii secui propuşi de comunitatea scăunală şi să fie proprietariîn scaunul respectiv,. În a doua jumătate a secolului XVII, corpul dregătorilor scăunali se lărgeşte.Începând cu anul 1657, şi secuii sunt impuşi la plata despăgubirilor de război faţăde turci şi a dării faţă de Poarta otomană. Pentru repartizarea şi strângerea sumelorimpuse, a apărut strângătorul de dări, perceptorul. În general adunarea generală era principalul organ al autonomiei scăunaletrata şi rezolva problemele esenţiale ale vieţii publice din scaun. În secolul al XVII-lea la adunările generale, luau parte nu numai primele două stări – a primorilor 131
  • 132. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă(fruntaşilor) şi a primipililor (călăreţilor) – ci şi cea a pedestraşilor. Acestea se ţineaude mai multe ori pe an (nu avem informaţii despre numărul adunărilor scăunaledin această perioadă), fiind prezidate de căpitanul scaunului. În adunările generalese hotăra ţinerea lustrelor, se stabilea numărul celor mobilizaţi la armată, se fixamodul executării dispoziţiilor primite de la comitele secuilor, se rezolvau plângerişi se judecau procesele legate de dreptul patrimonial, vânzări-cumpărări, silniciietc. În adunările generale se luau şi hotărâri cu caracter normativ, zise „constituţii”,considerate părţi componente ale „dreptului secuiesc”, fiind de fapt consemnarea înscris a unor practici consuetudinare. Activitatea judecătorească în secolul al XVII-lea se amplifică. Pentru a facefaţă cerinţelor crescânde ale activităţii judecătoreşti, apar noi instanţe, ierarhizate.Astfel, chiar de la începutul secolului al XVII-lea, vom cunoaşte scaunul ambulantca for penal (lat. “inquisitio generale malefactorum”) şi vicescaunul de judecată,ambele ca foruri inferioare, şi scaunul general de judecată, ca for de apel. Scaunul general de judecată ( lat. „Sedes Generalis”, ung. „Derek Szék”).apare menţionat în documente mai întâi în scaunul Odorhei la sfârşitul secoluluial XVI-lea, apoi în Mureş în anul 1612, apoi şi în celelalte scanune.186 În urmaierarhizării a devenit instanţa de apel. Acest for de judecată se compunea din căpitanşi prim-judele regal ca prezidenţi, 12 asesori juraţi şi notarul. De aici se putea apeladoar la Tabla principelui. Vicescaunul de judecată (lat. „vice sedes judiciaria”, ung. „viceszék”,„Szereda szék”) era instanţa de fond. Aici se dezbăteau cauzele indiferent de naturalor. În scaunul Mureş practica era puţin diferită de restul secuimii. Aici unele cauzeputeau fi soluţionate doar la scaunul general de judecată. Crimele de omor, dacă eravorba de nobili, până în anul 1656, nu puteau fi dezbătute decât la scaunul general,procesele patrimoniale cu o valoare mai mare de 100 de florini, potrivit hotărârii dinanul 1657, intrau de asemenea numai în atribuţiile acestui for.187 Dezbătea cauze dezălogire pentru valori mai mici, acte de violenţă, datorii mai mici de 100 florini etc.Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea corespondentul acestui for la comitateera scaunul parţial. De obicei, vicescaunul de judecată era prezidat de cei doi vicejuziregali, dar avem cazuri când era prezent şi prim-judele regal, sau din anumite motivenumai unul dintre vicejuzi. Forul de apel era Scaunul general de judecată. Scaunul ambulant (lat. „inquisitio generale malefactorum”, ung. „cirkálás”)judeca cazurile de nerespectare a legilor scrise şi nescrise, deci de urmărire arăufăcătorilor. Menirea „anchetărilor generale ale răufăcătorilor” era înfrânarea186 Pál-Antal, Sándor, Sistemul instituţional al scaunului secuiesc Mureş în perioada prin-cipatului autonom al Transilvaniei, în Medievalia Transilvanica, tom. III, 1999, nr. 1-2, p. 113-114.187 Ibidem. 132
  • 133. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcriminalităţii, reglementată şi prin Aprobate.188 Acest for judecătoresc era alcătuitdin dregătorii scaunului: cei doi prim-dregători – căpitanul şi prim-judele regal –,care însă deseori lipseau fiind ocupaţi cu alte treburi, cei doi vicejuzi regali, notarulşi trei-patru asesori. Componenţa scaunului ambulant era stabilită de fiecare datăde adunarea generală, care hotăra şi data deplasărilor la faţa locului. Acest scaunde judecată se deplasa de la o localitate la alta şi dezbătea toate cazurile prezentatelor de juzii şi juraţii satelor. În scaunul Mureş, spre deosebire de celelalte scaunesecuieşti, scaunul ambulant putea dezbate orice problemă în afară de cea a caselorşi a succesiunilor care erau obiectul „moştenirilor secuieşti”. Scaunul ambulantşi-a pierdut caracterul de instanţă penală la începutul secolului al XVIII-lea. Cuanchetarea cazurilor de contravenţii ne vom întâlni şi mai târziu, chiar până în anul1848, dar aceasta nu mai era efectuată de funcţionarii superiori ai scaunului, ca şiinstanţă de judecată, ci de către comisarii de plăşi (dullo commissarius, dullones),care dădeau amenzi contravenţionale. Numai cazurile mai grave erau transpuseinstanţelor de judecată. În ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, ca urmare a evenimentelormilitare şi a schimbării statutului Transilvaniei, au suferit modificări şi instituţiileadministrativ-judecătoreşti. Activitatea administrativă a sporit mult, fiind orientatăspre strângerea impozitelor şi la rezolvarea plângerilor făcute împotriva abuzurilorarmatei încartiruite ori în mişcare prin scaun. Odată cu instalarea şi consolidarea ocupaţiei habsburgice în Transilvania dupăpacea de la Satu Mare din 1711, noua stăpânire s-a amestecat tot mai mult în viaţainternă a jurisdicţiunilor din principat, ceea ce a atras după sine încheierea uneiepoci şi începerea alteia cu trăsături noi, adecvate noii situaţii. În aceste împrejurăriinstituţiile jurisdicţiunilor vor cunoaşte o serie de transformări legate de sfera lor deactivitate şi o perfecţionare a mecanismului lor administrativ-judecătoresc. Curtea din Viena, renunţând la serviciile militare ale secuilor, a desfiinţatinstituţia primului dregător al scaunului, astfel că din anul 1711 dispare căpitanulscaunului (în funcţiile devenite libere nu s-au mai făcut denumiri noi). De acumscaunul va avea un singur oficial superior, prim-judele regal, şi unu-doi viceoficiali,numiţi, în continuare, vicejuzi regali. Prim-judele regal va fi numit de suveran dintretrei candidaţi aleşi de adunarea generală a scaunului. Restul funcţionalilor, la rândullor, erau aleşi tot de adunarea generală, dar vicejuzii regali trebuiau confirmaţi deCurte. În timpul regimului austriac Adunarea generală (căreia mai nou i se spuneaîn lat. „Congregatio Marchalis” sau „Congregatio Gyralis” şi în ung. „Marchalis188 Pentru activitatea scaunelor ambulante din Secuime vezi Aprobate Constitutiones. ParteaV, ed. 52-54 şi 61. = Corpus Iuris Hungarici. 1540–1848. évi erdélyi törvények (Corpul de legi alUngariei. Legile Transilvaniei. 1540–1848), Budapest, 1900, p. 114-115, 232-233. 133
  • 134. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăgyűlés” sau „Gyrás gyűlés”), pe lângă probleme privind alegerea funcţionarilor,trimiterea de delegaţi în dietă şi hotărâri în probleme juridice sau administrativeapelate aici, în cadrul adunărilor generale apar la ordinea zilei, altele noi, legatede îmbunătăţirea funcţionării aparatului administrativ. În perioada guberniului,adunarea generală a fost mult preocupată de problema încartiruirii şi alimentăriiarmatei şi de strângerea impozitelor foarte ridicate. Tot acum creşte preocupareapentru sănătatea publică, se iau măsuri pentru combaterea epidemiilor. Adunareagenerală se ocupă de asemenea şi de efectuarea diferitelor conscripţii (de ex. în1750), ca şi de probleme de ordin religios (neînţelegerile dintre catolici şi protestanţi,conflictele dintre greco-uniţi şi ortodocşi în primul rând pentru biserică etc.). În secolul al XVIII-lea a devenit mai dinamică şi mai profundă activitateainstanţelor de judecată, dar şi mai „birocratizată”. Procesele intrate pe rol au începutsă fie dezbătute şi rezolvate cu mai multă competenţă. Au dispărut din registrelede procese verbale (zise protocoale) cazurile pornite şi neterminate ş. a. În unelecazuri creşterea numărului proceselor a fost urmată de unele schimbări survenite înorganizarea instituţională. Vicescaunul de judecată a scaunului Mureş se divizeazăîn două. Între anii 1725-1732 pe lângă cel din Miercurea Nirajului, se înfiinţeazăuna şi la Târgu Mureş, apoi cel din Miercurea Nirajului se desfiinţează definitivîn 1805.189 După influenţa practicii juridice ele comitatelor în scaunul Mureş, totla începutul secolului al XVIII-lea, apare scaunul filial (lat. „sedria filiales”, ung.„filiális szék”, „fiúszék”) pentru dezbaterea cauzelor penale ale ţăranilor aflaţi îndependenţă feudală. Cauzele civile ale iobagilor le rezolva scaunul dominal sausenioral (lat. “sedria dominales”, ung. “úriszék”). În restul scaunelor atribuţiilescaunului filial este exercitată de vicescaunele de judecată. Modificările de natură organizatorică n-au atins procedura juridică, iar pela mijlocul secolului al XVIII-lea s-a dovedit că aceasta este, în genere, greoaieşi învechită. Procesele decurgeau încet, anevoios, sentinţele erau aduse în sesiuniţinute periodic care le prelungeau durata. Vrând să modernizeze justiţia, MariaTereza a desfiinţat instanţele de judecată mai sus amintite, înlocuindu-le la 1763-64 cu Tablele Continue, înfiinţând de regulă una la un comitat sau scaun. De acumadunările se ţin exclusiv pentru alegerile de funcţionari, iar problemele dezbătuteşi rezolvate până acum în adunări intră în competenţa Tablei Continue, cu un corprestrâns de funcţionari. În felul acesta Tabla Continuă, pe lângă sarcini juridice,se ocupa şi cu probleme administrative, economice şi fiscale. Reşedinţe de TableContinue erau Şumuleu Ciuc pentru scaunul Ciuc, Târgu Mureş pentru scaunulMureş, Odorheiul Secuiesc pentru scaunul Odorhei, Sfântu Gheorghe pentru Trei189 Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Mureş, Scaunul Mureş, Organe reprezentative, nr.10. (Protocolul adunărilor generale din 1718 – 1744), p. 122, 262. 134
  • 135. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăScaune şi Bădeni pentru scaunul Arieş, dar s-a înfiinţat o tablă continuă cu personalredus şi pentru scaunele Brăduţ-Micloşoara şi una pentru scaunul Giurgeu. Membrii Tablei se compuneau din 12 asesori ordinari şi 12 supranumerari.Preşedinte era prim-judele regal. Vicejuzii regali, notarul, vicenotarul şi perceptoriiregali intrau în categoria asesorilor ordinari. Restul asesorilor ordinari şi a celorsupranumerari se alegea dintre nobilii scaunului. Personalul subordonat Tablei îlformau comisarii de plăşi, comisarii rectificatori sau de dări, avocaţii scaunuluişi cei orfanali, scribii etc. Membrii ordinari ai Tablei primeau salar anual, iar ceisupranumerari plată zilnică.190 În şedinţele juridice, care se ţineau în şase sesiuni pe an, se dezbăteau proceselemai vechi, după care urmau cele noi. În afara ordinii de zi, se tratau cauzele deţinuţiloraflaţi în închisoarea scaunului şi cele care erau repartizate de Guberniu. Proceseleurgente ale parohiilor, văduvelor şi orfanilor se dezbăteau extraordinar în orele dedupă amiază.191 Până la începutul secolului al XVIII-lea lucrările de cancelarie erau rezolvatede notarul însuşi. De acum sarcinile notarului se înmulţesc. Pe lângă faptul că eltrebuia să fie prezent la adunarea generală şi la scaunele de judecată, era tot maimult ocupat cu emiterea şi transcrierea actelor. De multe ori era solicitat şi pentrurezolvarea altor obligaţii. Din acest motiv pe la mijlocul secolului în unele scaune,cum a fost cazul scaunului Mureş, apare şi vicenotarul, ales, împreună cu ceilalţifuncţionari, la adunarea generală. Aparatul fiscal al scaunului s-a dezvoltat concomitent cu creşterea obligaţiilorfiscale ale locuitorilor. Până la mijlocul secolului al XV-lea, impozitul secuilorconsta din darea de boi, dare care se strângea de către comisarii regali cu ajutorulfuncţionarilor scăunali. Perceptorii regali permanenţi apar în a doua jumătate asecolului al XVII-lea, având sarcina de a strânge impozitul pentru Poarta otomană.În secolul al XVIII-lea aparatul fiscal s-a dezvoltat semnificativ. În anul 1702, seînfiinţează funcţiile de conumeratori (lat. “connumeratores”) pentru împărţireaimpozitului stabilit de scaun, de strângerea lui ocupându-se perceptorii şi strângătoriide dări (lat. “perceptores et exactores”), numiţi apoi viceperceptori, conduşi deperceptorul general (lat. “generalis perceptor”).192 Fiecărui viceperceptor îi erarepartizat un teritoriu de 10-15 sate denumit „plasă” (lat. „processus”, ung. „járás”).Din anul 1753 în ajutorul perceptorilor regali, în locul comisarilor strângători,respectiv viceperceptori vor fi aleşi comisari de dări (lat. „rectificator commissarius”,190 Benkő, Josephus, Trannsilvania sive Magnus Transylvaniae Principatus. Pars genera-lis, Vindobonae, 1778, vol. II, p. 33-47; Jakab–Szádeczky 1901, p. 525.191 Jakab–Szádeczky 1901, p. 525.192 Jakab–Szádeczky 1901, p. 410. 135
  • 136. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăung. „adóíró biztos”), câte unul pentru fiecare plasă.193 După această dată, până înanul 1849, aparatul fiscal al scaunelor secuieşti n-a suferit modificări esenţiale. La începutul secolului al XVIII-lea, împărţirea administrativ-teritorialăa scaunului Mureş suferă unele modificări. A fost împărţit în două cercuri (lat.“circumscriptio”) în fruntea cărora stătea câte un vicejude regal, deveniţi independenţiunul de altul. În celelalte scaune se menţine în continuare sistemul scaunelorasociate, ori a scaunelor filii conduşi de câte un vicejude regal. Scaunele asociate,scaunele filii cât şi cercurile (în cazul scaunului Mureş), la rândul lor, se împărţeau înplăşi formate din câte 12-18 sate. Fiecare plasă era condusă de un comisar de plasă(ung. “dullo biztos”, “dúlóbiztos”), ales anual în adunările generale, care trebuiasă fie originar din plasa respectivă.194 Comisarii aveau sarcina de a controla şi aurmări pe „răufăcători şi pe hoţi”, de a sancţiona vătămarea integrităţii corporale,pe prevaricatorii de păduri şi de sare, pe desfrânaţi etc. şi a raporta cele constatatevicejudelui regal. Sub îndrumarea comisarilor se alegeau juzii şi juraţii săteşti.Aceştia controlau hotărârile luate de antistia comunală şi modul de repartizare şistrângere a impozitelor la sate. Tot ei se îngrijeau de bunăstarea drumurilor şipodurilor şi controlau instrumentele de măsurat ale cârciumarilor. În prezenţa lor seîncheiau contractele cu ciobanii, se căutau animalele dispărute, se curăţau cuptoareleşi hornurile etc. Ei aveau obligaţia să participe la scaunele dominale ţinute de stăpâniifeudali şi aveau dreptul să participe la scaunele de judecată ale scaunului. Comisarulera şi organul executor al ordinelor date de scaun. Neavând dreptul de a pedepsi penimeni fără ştirea superiorului său, era obligat să predea în casieria scaunului toateamenzile strânse. Reforma administrativă introdusă de Iosif al II-lea, în anul 1784 a uniformizatsistemul teritorial-administrativ din Transilvania. Ca urmare au fost desfiinţate toatejurisdicţiunile necomitatense, între care şi scaunele secuieşti, fiind create în locullor comitate. În urma acestor măsuri, scaunul secuiesc Mureş s-a unit cu comitatulTârnava, scaunul Odorhei cu Ciucul şi Giurgeul formând comitatul Odorhei, TreiScaune împreună cu scaunul Casin, vicescaunul Bărduţ ţi o parte a Ţării Bârseiconstituind comitatul Trei Scaune, iar scaunul Arieş a inclus în comitatul Cluj. Şi organizarea judecătorească a suferit modificări. În 1785 au fost reorganizateTablele Continue. De acum o Tablă Continuă se compunea din vicecomite, caprezident, 6 asesori ordinari şi 6 supranumerari, notarul şi acuzatorul public (lat.“fiscalis procurator”, ung. “közvádló”) al comitatului. În anul 1786 administraţiapropriu-zisă s-a separat de justiţie. Locul Tablelor Continue a fost fost create193 Benkő, Károly, Marosszék ismertetése 1861-1862-ben (Prezentarea Scaunului Mureşdin anii 1861-1862), I-II, Kolozsvár, 1868-1869, p. 79.194 Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Mureş, Scaunul Mures, Organe reprezentative nr.14 (1755-1760), p. 161 şi nr. 67 (1795-1803), p. 226. 136
  • 137. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăjudecătorii ale comitatelor subordonate unuia dintre districtele înfiinţate la TârguMureş şi la Cluj în locul Tablei Regeşti din Târgu Mureş Tot de atunci, corpulfuncţionarilor care rezolvau chestiunile administrative, a fost organizat instituţionalîn oficialitatea comitatului (lat. “officiolatus”, ung. “tisztség”). Noua organizare a administraţiei a dat naştere la generalizarea birocratismuluişi a lărgit foarte mult activitatea de cancelarie. În cadrul Cancelariei comitatului(germ. “Komitats-Kanzlei“) funcţionau diferite birouri nou create. Prim-notarulera referentul oficial al problemelor administrative şi trebuia să stea continuu lareşedinţa comitatului împreună cu vicecomitele (până acum el putea sta pe moşie şisă se prezinte numai la adunări şi şedinţe). Vicenotarul trebuia să fie în permanenţăla reşedinţa comitatului, întocmind procesele-verbale, formulând hotărâri şi sentinţe.Notarii erau ajutaţi de scribi, care conduceau registrele de intrare-ieşire şi transcriauactele. Iosif al II-lea a dispus ordonarea arhivelor şi întocmirea instrumentelor deevidenţă a actelor. Acum se reînfiinţează şi postul de arhivar, înfiinţat prima datăcu zece ani în urmă. Arhivarul, pe lângă treburile de arhivă, ajuta şi pe notari, fiindsubordonat acestora. Pe lângă arhivari erau angajaţi, mai ales pentru arhivarea actelorjuridice, diurnişti. Funcţionarii din cancelarie lucrau în birouri separate (prim-notarul, vicenotarul, perceptorii şi arhivarul). La registratură, pe lângă registrelede intrare-ieşire era ţinută şi arhiva. Şeful cancelariei era prim-notarul, în păstrareacăruia era şi sigiliul scaunului. Pe lângă funcţionarii sus-amintiţi, de Oficialitatea comitatului aparţineapersonalul de specialitate: medicul (lat. “phisicus”), şi chirurgul (lat. “chirurgus”)şi personalul auxiliar: uşieri (lat. “ianitor”), curieri călare (lat. “obequitatores”),temniceri (lat. “carcerarius”), dorobanţi (lat. “haidones”) şi executori judecătoreţti(lat. “instantiae executor”). Astfel, personalul total al unui comitat nou, fiind inclusaici şi personalul plăşilor, s-a ridicat la un număr de 70-80 funcţionari plătiţi, la carese mai pot adăuga şi unii practicanţi onorifici ori diurnişti. Reformele iosefine au fost de scurtă durată. La 28 ianuarie 1790 au fostrevocate de însuşi împăratul. Nobilimea victorioasă s-a grăbit să restabileascăvechile instituţii administrative. Cu data de l mai 1790 au fost reînfiinţate şi scaunelesecuieşti cu funcţiile administrative existente în 1780, înaintea urcării pe tron a luiIosif al II-lea.195 Funcţionarii s-au ales, din nou, în adunările generale, candidândpe religii, fiind confirmaţi de Guberniu. Funcţiile înfiinţate după 1784 au fostdesfiinţate, cum a fost cazul arhivarului. Funcţionarii administrativi, recrutaţi dinrândul nobilimii, alcătuiau Oficialitatea scaunului (ung.”Tisztség”, „Tiszti Szék”).Înlocuirea judecătoriilor comitatense cu vechile instanţe judecătoreşti scăunale s-a195 Ibidem, Organe reprezentative, nr. 22 (1788-1795), p. 69-70, 214. 137
  • 138. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăfăcut cu o oarecare întârziere, fiind aşteptată reglemetarea situaţiei pe cale legislativă.Funcţionarea vechilor instituţii scaunale au fost reglementate prin legile XII, XCVIşi XCVII, aduse în anii 1790-1792. Din 1791 începând adunările generale se ţineau, potrivit prevederilor legale,de patru ori pe an. La adunări puteau participa numai nobilii. Prin această hotărâreau fost îndepărtaţi din „comunitatea nobilului scaun” chiar şi foştii primipili. Afost acceptată participarea primipililor şi pedestraşilor secui doar la alegerea prim-judelui regal, şi aceasta numai prin reprezentanţi. Cele două stări neîndreptăţite n-aurenunţat la vechile lor drepturi şi în anii 1832–1834, sprijiniţi de nobilimea liberalădin scaune, dar şi din întregul Principat, au pornit o amplă acţiune de revendicare, darfără rezultat. Guberniul, motivând refuzul său cu lipsa unor reglementări legislativeal chestiunii (cele două legi votate de dieta din anii 1790-1792 n-au fost sancţionatede împărat), n-a acceptat reprimirea celor două stări secuieşti în rândul „comunităţiinobilimii”.196 Scaunul general de judecată se ţinea de patru ori pe an, sesiunile având locimediat după adunări. În componenţa lui intrau 12 asesori juraţi care, sub preşedinţiaprim-judelui regal sau a locţiitorului acestuia, împreună cu notarul, dezbăteauprocesele amânate de la sesiunea anterioară şi a celor deschise între cele două sesiuni.Judecata se făcea în prezenţa a cel puţin şapte asesori. Aici se dezbăteau cauzeleapelate de la scaunele de judecată inferioare, cauzele de hotărnicie, cauzele penaleale nobililor şi, în general, procesele care nu intrau în competenţa altor instanţe. Vicescaunul de judecată s-au reînfiinţat în anul 1791 cu structura avută în anul1763. Şi această instanţă se întrunea în intervalele dintre adunări, lucrând în sesiuni(numărul sesiunilor depindea de numărul proceselor) şi nu câte o zi pe săptămână,ca odinioară. Instanţa era compusă din preşedinte în persoana unui vicejude regal,şapte asesori şi un vicenotar. Atribuţiile ei erau cele avute înaintea înfiinţării TableiContinue. La sfârşitul secolului al XVIII-lea au luat fiinţă sedriile orfanale, câte una lafiecare scaun centru. Activitatea acestora s-a reglementat, pe baza legii LII din 1791,prin ordinul Guberniului 446 J/1806 şi 1428/1829. Potrivit acestor instrucţiuni pelângă sedrii la scaunul centru, s-au înfiinţat sedrii orfanale cu caracter permanent şi lascaune asociate ori filii, cât şi la circumscripţii (acestea din urmă la scaunul Mureş).Fiecare sedrie se compunea din trei juzi orfanali, egali în rang cu perceptorii regalişi cu asesorii scaunului general de judecată. Juzii orfanali erau aleşi în adunareagenerală, trebuind să depună jurământ în faţa ei. Aceştia erau scutiţi de orice fel demunci publice şi puteau participa la Scaunul general de judecată cu drept de vot.196 Pál-Antal 2002a, p.175-177. 138
  • 139. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăSedria orfanală era instanţa tutelară pentru administrarea, rezolvarea şi reprezentareatuturor treburilor privind cauzele de tutelă (minori) şi curatelă (neputincioşi, infirmi,condamnaţi, risipitori etc.) Ocuparea funcţiilor la scaune dina doua parte a secolului al XVIII-lea se făceaprin alegeri organizate din doi în doi ani. Candidări se făceau, de regulă, separat peculte (romano-catolică, reformată şi unitariană), acolo unde populaţia cu drept de votera divizată pe religii (cum a fost cazul scaunului Mureş, Odorhei s-au Trei Scaune.Candidaţii pentru funcţia de conducător al scaunului, adică pentru prim-judeleregal se alegeau în adunarea generală pe religii, lista lor fiind înaintată guberniului.Guberniul, la rândul lui, înainta lista Curţii din Viena, cu recomandarea celui maipotrivit pentru scaun, după care Curtea desemna unul, care în unele cazuri nu era celdorit de majoritatea alegătorilor. Acesta era ales pe o perioadă nelimitată şi deţineafuncţia, de obicei, până la sfârşitul vieţii. Revoluţia din anul 1848, a avut un rol determinant cu privire la schimbareavechii organizări instituţionale. După unirea Transilvaniei cu Ungaria, a urmataplicarea şi în Principat a legilor votate la Pojon in domeniul administraţiei. Primelemăsuri în această privinţă a fost crearea comisiilor electorale pentru alegereadeputaţilor la dietă. A urmat apoi, în vara-toamna anului 1848, înfiinţarea comitetelorreprezentative (ung. „képviseleti bizottmány”), în locul adunărilor generale şidesfiinţarea scaunelor de judecată.197 Continuarea reorganizării administraţiei şi ajustiţiei în toamna anului 1848 a fost împiedicată de izbucnirea războiului civil dinţară. Ea a fost reluată doar în primăvara anului 1849. În februarie-martie 1849 înlocul instanţelor vechi de judecată au fost create tribunale civile şi penale, precum şitribunale statariale, impuse de împrejurarea războiului civil din ţară. La sfârşitul luniiaprilie 1849 s-a trecut şi la reorganizarea administrativă, scaunele fiind transformateîn comitate de tip nou. Această din urmă acţiune n-a reuşit să fie efectuată peste tot,doar acolo unde situaţia o permitea (scaunul Mureş şi Odorhei), nefiind afectatede teatrul de război. Acum are loc şi crearea, respectiv reînfiinţarea a organelorreprezentative ale autonomiei jurisdicţionale, a comitetelor reprezentative, organe alcăror membri erau, pe lângă nobili, şi reprezentanţii comunelor, precum şi unii aleşidintre contribuabili mai mult plătitori.198 Înăbuşirea revoluţiei din Transilvania de către trupele intervenţioniste ţariste şide cele imperiale habsburgice a fost urmată de introducerea bruscă a absolutismului.A fost introdusă şi menţinută, ani de-a rândul, starea de asediu, trecându-se direct subadministraţie austriacă timp de 12 ani tot Principatul, instituţiile vechi jurisdicţionale(comitatele, scaunele săseşti şi secuieşti, cât şi districtele) sunt desfiinţate şi197 Pál-Antal 2002a, p. 193-195.198 Pál-Antal 2002a, p. 203-206. 139
  • 140. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăînlocuite cu altele militaro-administrative (districte militare, comisariate cercuale şisubcercuale). * Privind în ansamblu organizarea scaunelor secuieşti, constatăm că în generaldispunea, asemănător celorlalte jurisdicţiuni comitatense, ori scăunale săseşti, deo autonomie locală largă, caracteristică obştilor libere din acea vreme. Lăsândneatins dreptul de control şi supraveghere al puterii centrale, scaunul a funcţionat caautoritate autonomă administrativ-judecătorească, având dreptul de a alcătui statute,de a reglementa raporturile juridice ale comunităţilor din subordine, de a alege dinsânul său juzi, asesori şi alţi conducători civili şi militari, adică de a se administrasingur în cadrul statului feudal. Ca o trăsătură specifică, scaunul poartă amprenta străvechii organizări gentilico-tribale de până la mijlocul secolului al XVI-lea, concretizată prin ţinerea, şi dupăcristalizarea organizării teritoriale, a adunărilor scăunale, după vechiul obicei, cât şiprin dăinuirea obiceiului ocupării funcţiilor de conducători, prin rotaţie, pe neamurişi ramuri. O altă trăsătură este cea legată de sarcinile militare ale secuilor reflectatăşi în organizarea scăunală, căpitanul fiind principalul dregător al scaunului, cu rolpreponderent militar, şi nu judele, cum se întâmpla de obicei în cazul altor obştilibere. Apariţia şi generalizarea relaţiilor feudale în Secuime şi-a pus amprenta şiasupra organizării instituţionale a scaunelor secuieşti. Ele s-au transformat îninstituţii organizate pe principiile stărilor, excluzând din organele de conducerestarea a treia, adică pe secuii de rând, care formau majoritatea secuimii. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, puterea princiară, urmărind osubordonare cât mai strânsă a secuilor, le-a desfiinţat organele superioare deautonomie (adunarea obştească generală şi scaunul de judecată de apel), a intervenitbrutal în viaţa internă a scaunelor secuieşti şi chiar în cea a comunităţilor săteşti. Aufost lichidate de asemenea, vechile dregătorii de conducători militari şi judecătoreştiscăunali, fiind înlocuite cu altele, dependente direct de puterea centrală. Noii dregători– juzii regeşti numiţi – au fost înzestraţi cu puteri depline de către principe. Larândul lor, scaunele de judecată au avut o activitate în permanentă sporire. Scaunulde judecată format din asesorii aleşi dintre fruntaşii şi primipilii secui, era – caşi întreaga conducere scaunală – în mâna juzilor regali, oameni de încredere aiprincipelui. Deci transformările din viaţa social-politică a secuilor, petrecute în adoua jumătate a secolului al XVI-lea, au provocat schimbări substanţiale în modulde organizare a societăţii lor. Secolul al XVII-lea s-a dovedit a fi o epocă de înflorire a instituţiilor scăunale.În această perioadă scaunul şi-a dezvoltat instituţiile proprii, potrivit cerinţelor 140
  • 141. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăvremii. Adunarea generală a scaunului a redevenit principalul organ deliberativ,unde se dezbăteau toate problemele importante legate de viaţa publică din scaunşi unde, pentru menţinerea pe un făgaş bun a manifestărilor publice, s-au creatreglementări numite „constituţii”. Justiţia locală a evoluat mult în comparaţie cuepoca anterioară, atât din punct de vedere procedural, cât şi organizatoric, urmărindsă ţină pasul cu evoluţia pretenţiilor vremii, iar prin crearea forurilor diferenţiatede judecată (scaunul general şi vicescaunul) s-a asigurat posibilitatea aplicării uneijudecăţi mai drepte pentru împrocesuaţi. Trebuie să menţionăm că instituţiile scăunele n-au fost peste tot uniforme.Cele ale scaunului Mureş au avut în acea vreme unele trăsături specifice, diferite deale celorlalte scaune secuieşti, cu asemănări parţiale de cele comitatense. ScaunulMureş, din punct de vedere teritorial, nu era divizat în subunităţi, numite scaunefilii; cu ocazia deplasărilor în teritoriu, scaunul ambulant dezbătea nu numai cauzelepenale, ci şi alte chestiuni; instanţa inferioară de judecată, numită vicescaun, avea ocompetenţă mai limitată decât organele similare ale celorlalte scaune secuieşti, iarscaunul general de judecată funcţiona pentru cazurile importante ca prima instanţă. Ocuparea funcţiilor de conducere, în afară de cea a primului dregător, adicăa comandantului militar, se făcea prin alegeri, candidaţii fiind membrii obştiiscaunului. Dar şi în cazul căpitanului, suveranul era într-o oarecare măsură îngrădit,persoana aleasă şi numită de el trebuia să fie nobil proprietar în scaun. Încălcareaacestei îngrădiri a avut de fiecare dată urmări neplăcute. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, activitatea legată de administraţiadin scaune secuieşti se lărgeşte. Apare un nou domeniu pentru care trebuie asiguratpersonal adecvat, şi anume fiscalitatea. În urma impunerii secuimii la dări, aparperceptorii cu sarcini legate de repartizarea şi strângerea dărilor. În acelaşi timp,înmulţindu-se treburile cu carater administrativ, se creează şi funcţia ajutoruluivicejudelui regal care, cu timpul, va deveni şef al unei plăşi, numit comisar deplasă. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi în primul deceniu al secolului următor,din cauza evenimentelor conflictuale, activitatea instituţiilor locale a fost dereglată;a fost îngrădită, mai ales, afirmarea autonomiei scăunale. Aceasta s-a rezumatla problemele legate de încartiruirea şi aprovizionarea armatei, la repartizarea şistrângerea dărilor şi la rezolvarea plângerilor făcute împotriva abuzurilor săvârşiteîn aceste domenii. În timpul stăpânirii habsburgice, instituţiile scăunale, ca şi ale celorlaltejurisdicţiuni din principat, suferă esenţiale transformări în mai multe privinţe. Înurma renunţării la serviciile militare ale secuilor, scaunul îşi pierde trăsăturile deordin militar, ceea ce atrage după sine dispariţia dregătoriei de căpitan al scaunului.Se înmulţesc şi cresc mereu sarcinile de ordin fiscal şi administrativ, necesitând 141
  • 142. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădezvoltarea adecvată a organelor interne care să facă faţă cerinţelor impuse. Caurmare, teritoriul scaunelor va fi divizat în subunităţi fiscale şi administrative (înplăşi), asigurând pentru conducerea acestora şi personal adecvat (perceptori, comisaride plăşi şi de dări). Corpul funcţionarilor, sub povara treburilor administrative încreştere, va fi constrâns să se organizeze într-o instituţie administrativă aparte,numită Oficialitate, şi să rezolve actele primite de la Guberniu, dar şi din partea altorautorităţi sau de la populaţie, în şedinţe ţinute sistematic. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, instanţele de judecată s-au dovedit afi arhaice, depăşite de cerinţele epocii. De aceea, prin intervenţie puterii centrale,justiţia locală se reorganizează. Se creează aşa numitele Table continue, adicăinstanţe cu activitate permanentă. În timpul iluminismului absolutist, promovat de Iosif al II-lea, se încearcă chiarlichidarea vechiului sistem instituţional-teritorial din Transilvania, bazat pe largaautonomie locală, măsură care a avut şi scopul lichidării cuiburilor de rezistenţă alenobilimii faţă de politica de centralizare a monarhiei absolutiste. Tot atunci, maiprecis în anul 1786, are loc pentru scurtă vreme şi separarea pentru prima dată ajustiţiei de administraţie. În perioada ce a urmat după Iosif al II-lea, reînvie viaţa publică din scaunelesecuieşti. Sunt reînfiinţate instituţiile anterioare aplicării reformelor administrativ-judecătoreşti iluministe. De data aceasta, activitatea instituţiilor şi instanţelorscăunale, ca şi cele comitatense sunt reglementate prin legi aduse în dieta ţării.Astfel, vechiul sistem administrativ-judecătoresc repus în funcţie şi-a putut continuaactivitatea, fără modificări esenţiale, încă mai bine de o jumătate de secol, adicăpână la revoluţia din 1848-1849. La rândul său, cancelaria scaunului a apărut odată cu notarul scăunal la sfârşitulsecolului al XVI-lea, dar mult timp a rămas o instituţie unipersonală. Doar din a douajumătate a secolului al XVIII-lea, activitatea scriptică la scaune se desfăşoară într-un atelier de creare a actelor, într-o cancelarie adevărată, după ce apar, funcţionariinecesari pentru desfăşurarea activităţii de cancelarie, ca vicenotarii, scribii,protocoliştii ş.a. Publicat în limba germană sub titlul: Die Herausbildung der Szeklerstühleîn volumul de studii Roth, Harald (Hg.) Die Szekler in Siebernbürgen. Von derprivilegierten Sondergemeinschaft zur ethnischen Gruppe. Böhlau Verlag KölnWeimar Wien, 2009, 126–148. 142
  • 143. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă THE SZEKLER SYSTEM OF SEATS Summary This study surveys the development of the Szekler system of seats fromthe settlement of the Szeklers in the southeastern part of Transylvania until therevolution of 1848/1849. After their settlement they organized themselves intoterritorial unities called “lands” (“földek”, “terrae”), and from the end of the 14century “seats” (“székek”, “sedes”). The seats were governed by institutions withrights of self-government. The main instrument of the local government was thegeneral assembly, in which they made decisions about the most important issuesof the public life of the seat and enacted mandatory rules of law. Legal issues weremanaged through their own judicial institutions. Until the middle of the 16 century,military and administrative superiors and judges were elected according to thecustom preserved from the clan system of the primores class, on the basis of the pre-ordained order of the “nems” and “kars”. Their executive officer were lieutenantsand captains of the seat who administered the tasks of military leaders, and judgesof the seat. The Szekler seats went through significant changes during the second part ofthe 16th century. they became institutions with the features of feudal society. Thetraditional way of electing superiors was abolished. Until the beginning of the 17century the seats were governed by captains and government official (királybíró)appointed by the prince, and the functioning of judicial institutions were systematized. At the beginning of the 17 century they switched to the free election of thesuperiors. As a result of the growing number of the tasks, the network of judicialinstitutions and the scope of the duties of officialincreased. Government officials(alkirálybíró) became the keystone of the administration of the seat During the 18th century the scope of the authority of the institutions of theseats went through basic changes in the same way as in case of other municipalitiesof Transylvania. Because of the centralizing policy of the Viennese Court, theiradministrative and executive roles increased, and an institutional network wascreated to manage the difficultasks of taxation. As a result of the reform policies ofMarie Theresa and Joseph II, the structure of the institutions went through changesas well. The Szekler seats were basic institutions of autonomy during the centuries.As regards their form, they went through a relatively small number of changes,but as regards the scope of their authority they always conformed to the changingrequirements of the ages. 143
  • 144. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Összefoglalás A székely székrendszer A fennebbi tanulmány a székely székrendszer alakulását követi nyomon aszékelyeknek Erdély dél-keleti részére való letele­ edé­ üktől az 1848-1849-es p sforradalom és szabadságharcig. Letelepedésük után a székelyek előbb „földek”-nek(lat. terrae), majd a 14. század végétől „székek”-nek (lat. sedes) nevezet területiegységekbe szerveződtek. A székeket önkormányzati jogokkal ren­ elkező intéz­ dményeik révén igazgatták. Az önkormányzat fő szerve a széki közgyűlés volt, ahol aszék közéletének fő kérdéseiben döntöttek és kötelező jogszabályokat alkottak. Peresügyeiket saját bírósági szerveik révén intézték. Katonai és igazgatási elöljáróikat,bíráikat a 16. század közepéig a nemzetségi szervezetből megmaradt szokás szerinta lófők rendjéből tették a „nemek” és „karok” előre meg­ llapított sorrendje alapján. áFő tisztség­ iselőik a katonai vezetők feladatait végző széki hadnagyok, akiket vkésőbb kapitányoknak neveztek, valamint a székbírók voltak. A 16. század második felében a székely székek jelentős válto­ áson estek át. zA hűbéri társadalom jegyeit magán viselő intéz­ ényekké váltak. Megszűnt az melöljárók régi választási módja. A 17. század elejéig a székek élén a fejedelem általkinevezett kapitányok és királybírák működtek, ugyanakkor rendszeresítették azülnökök alkotta bírósági szerek tevékenységét. A 17. század elején áttértek az elöljáróknak a katona rendűek közül való szabadválasztására. A megszaporodott teendők intézésére bővült a bírósági szervek hálózataés a tisztviselők feladatköre. Az alkirálybírók a széki igazgatás alappilléreivé váltak. A 18. században a székely székek intézményei, akárcsak Erdély más törvényhatóságaié, alapvető hatásköri átalakulást szenvedtek. A bécsi udvar központosítópolitikája következtében megnőtt a közi­ azgatási, főként a végrehajtó szerepük, ga terhes adózási feladatok elvégzésére adózási intézményhálózatot építettek ki.Maria Terézia és II. József reformpolitikája következtében intézményszer­ ezeti vváltozásokat is szenvedtek. A székely székek az évszázadok során a székely önkormányzat érvényesítésénekalapvető szervei voltak. Formailag viszonylag kevés átalakuláson estek át, dehatáskör tekintetében a változó korszakok igényeihez igazodtak. 144
  • 145. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă UN TEXT POLEMIC ANTICALVIN ANTERIOR „RĂSPUNSULUI” REDACTAT DE MITROPOLITUL VARLAAM Mihai GEORGIŢĂ Apariţia catehismului atribuit patriarhului Kiril Lukaris la Geneva,în care punctele de doctrină înrâurite de calvinism nu erau puţine, a produs unmoment de mare tensiune în biserica ortodoxă. Replica la acest catehism a dat-oimediat mitropolitul Petru Movilă, care la Kiev redactează împreună cu teologiide la Academia movileană o Mărturisire ortodoxă, rămasă până astăzi la bazadogmei ortodoxe. Prima variantă a fost aprobată de un sinod local de la Kiev înseptembrie 1640, însă era nevoie de o consacrare de rang superior, ce putea decurgedoar din întrunirea unui sobor general al reprezentanţilor bisericii răsăritene.Neputând fi organizat la Constantinopol, Vasile Lupu, cel mai mare protector deatunci al patriarhiilor răsăritene, l-a organizat în 1642 la Iaşi, întrucât bisericaMoldovei avea rang autocefalic. Între 15 septembrie şi 26 octombrie au dezbătutpe baza Mărturisirii lui Petru Movilă, teologii din Ucraina, mitropolitul Varlaam alMoldovei cu episcopii săi, Porfirie, fost mitropolit de Niceea şi reputatul teolog şimarele predicator al Patriarhiei ecumenice, Meletie Syrigos. Acesta din urmă a avutcâteva obiecţii de fond, deoarece Mărturisirea lui Movilă, combătând învăţăturilecalvine din catehismul lui Lukaris, făcea concesii catolicismului, acceptând dogmaPurgatoriului şi precizarea momentului epiclezei. Astfel, Syrigos a introdus anumitemodificări, acceptate de sinod, şi a tradus textul în greceşte, confirmat mai apoi decei patru patriarhi ai răsăritului199. După tipărirea Mărturisirii ortodoxe a lui Petru Movilă, ea a fost adoptatăca operă normativă a bisericii ortodoxe. De acum acţiunea de contracarare aprozelitismului protestant este susţinută aproape sistematic, urmând în aceastăperioadă de maximă afirmare a propagandei calvine reacţii ortodoxe extrem de ferme.Există date care confirmă faptul că, după încheierea lucrărilor sinodului de la Iaşi,la tipografia mănăstirii Trei Ierarhi, în 20 decembrie 1642, s-a imprimat un decretîn limba greacă al patriarhului Partenie, care în anul următor a apărut în versiunelatină la Paris, emis împotriva învăţăturilor calvine şi a scrierilor de nuanţă calvinăa patriarhului Kiril Lukaris, peste care s-a aruncat în acelaşi timp anatema200. Totîn aceeaşi zi, adică 20 decembrie 1642, a ieşit de sub teascurile tipografiei ieşene un199 Dan Horia Mazilu, Recitind literatura română veche, Partea I, Bucureşti, 1994, p. 329-330.200 B ibliografia Românească Veche, editat de I Bianu, N. Hodoş, tom I, Bucureşti, 1903, p.119, 536. 145
  • 146. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăCatehism slav, sub auspiciile comune ale bisericilor din greceşti şi ruseşti adunateîn sobor, având un conţinut polemic îndreptat împotriva luteranilor şi calvinilor201,deci o lucrare care nu mai urmărea să stabilească dogmele credinţei răsăritene înraport cu celelalte confesiuni, ci să le combată. Desigur, Catehismul slav a fostalcătuit în preajma sinodului ţinut în Moldova în acelaşi an, iniţiat, de asemenea,împotriva protestanţilor. Cuprinsul cărţii, împărţit pe întrebări şi răspunsuri, era oreplică la mărturisirea de credinţă tipărită de luteranul Conrald Teodorie. Textulsistematizat pe întrebări şi răspunsuri scurte era menit pentru „oricine dintrecreştini, doritor a învăţa, să poată răspunde de la sine, fără nici o altă cârmuire,împotriva mai sus-pomeniţilor luterano-calvini”. Dacă Mărturisirea ortodoxă erao lucrare profund teologică destinată slujitorilor altarului, acest Catehism slavonera un simplu instrument cultural-religios pus la dispoziţia credinciosului ortodoxcu o minimă educaţie pentru a face faţă singur într-o dispută confesională cu unprotestant. Fireşte, credinciosul trebuia să fi fost educat în mediul cultural slavon,dar nu era eficient pentru românii care în mare majoritate nu cunoşteau slavona. Atitudine împotriva propagandei protestante nu s-a luat doar în afaraTransilvaniei, ci şi în interiorul ei. Foarte probabil, ca un ecou al Sinodului de laIaşi şi desigur împotriva prozelitismului calvin promovat acum agresiv de principiiArdealului, s-au alcătuit texte polemice anticalvine, anterior scrierii mitropolituluiVarlaam: Răspuns împotriva Catehismului calvinesc. La mijlocul veacului al XVII-lea cărturarul Mihai Românul, bun cunoscătoral limbilor slavonă şi română, copia cărţi româneşti în zona Munţilor Apuseni, înZarand şi Bihor. Primul manuscris care s-a păstrat de la acesta a fost copiat pe valeaCrişului Negru şi este o Carte de învăţătură având la bază Cazania a I-a a lui Coresi202,dar amplu prelucrată, dând o versiune locală cu toate trăsăturile lingvistico-dialectale203. Această Cazanie (Tâlcul evangheliilor), după cum se cunoaşte, afost tipărită de Coresi împreună cu un Molitvelnic, şi el puternic calvinizat. Nuştim dacă Mihai Românul le-a copiat laolaltă, deoarece manuscrisul nu păstreazăMolitvelnicul. Totuşi, şi aşa, copia Cazaniei, chiar dacă a fost prelucrată, rămâne omărturie a influenţei calvine. Astfel, putem presupune că la începutul activităţii salea lucrat într-un mediu înrâurit de protestantism, însă mai apoi se va distanţa treptatpentru a adopta o atitudine anticalvină în scrierile sale ulterioare. Un miscelaneu, descoperit la Ighiel, a fost atribuit, după toate caracteristicilescrisului şi ale însemnării, lui Mihai Românul. Miscelaneul a fost copiat în jurulanului 1647 în zona Brad, iar în 1672 este cumpărat de Nistor Magda din Brotuna (201 Ibidem, tom IV, Bucureşti, 1944, p. 23-24.202 Florian Dudaş, Urme din trecutul Transilvaniei, Timişoara, 2004, p. 205.203 Idem, Vechile manuscrise din Ţara Bihorului, vol. I, Oradea, 2008, p. 38-40. 146
  • 147. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă20 de km vest de Brad) şi donat popii Mihai din Bucureşti ( 10 km est de Brad), deunde trece în posesia popii Ion din Ampoiţa (15 km de Alba Iulia ) pentru ca în 1684să ajungă de ziua Sfintei Crucii în mâinile popii Ion din Ighiel204. Pentru investigaţianoastră este interesant fragmentul din slujba cununiei. Slujba de cununie apare şi înMolitvelnicul lui Coresi, pe care presupunem că Mihai Românul îl cunoştea, aşacum a cunoscut şi Cazania. În copia sa, de data aceasta, Mihai Românul aduce multecorecturi textului coresian, încercând să-l purifice de ingerinţele calvine. Chiar dacănu a reuşit întrutotul, se poate constata o redresare spre ortodoxie. Dar textul cel mai cunoscut anticalvin, copiat de Mihai Românul într-un miscelaneu, în intervalul 1640-1644, se intitulează Spunerea legiei creştinecu răspuns. Alexandru Mareş, primul care a făcut o cercetare filologică asupratextului şi l-a datat, a dovedit că este o copie şi nu compoziţia proprie a lui MihaiRomânul205. Copia întregului miscelaneu s-a făcut în grabă, căci, exceptând Psalmidin Catisma întâi, restul textelor nu se păstrează integral. Interesant este faptul căSpunerea legiei…, a fost integrată într-un manuscris, în care toate celelalte texteaveau în mare parte o destinaţie identică, fiind întrebuinţate în slujba religioasă.Ce l-a determinat pe copist să alăture un fragment dintr-un text polemic, putemdoar presupune. Era foarte probabil o nevoie imperioasă în utilizarea acestuia într-un timp şi într-o zonă, unde existau confruntări cu calvini. Referitor la surseleacestei scrieri polemice, Alexandru Mareş a dovedit că nu e vorba de o traduceredin Catehismul slavon, apărut la Iaşi în 1642, deoarece vizează în primul rând stăride lucru din Transilvania. Critica textului arată, pe de altă parte, că este o elaborareromânească, în care citatele evanghelice sunt preluate după versiuni româneşticontemporane ale Noului Testament, iar faptul că trimiterile la capitole şi versetesunt omise uneori, indicate eronat şi inversate de cel care a alcătuit textul –chiardacă indicaţiile cifrice greşite le putem pune pe seama copistului-, dovedeşte în pluscă un text tipărit de genul Catehismului slavon nu se putea dispensa de trimitericlare şi exacte la Sfânta Scriptură. În acelaşi timp, putem remarca aici, că asemeneagreşeli, la fel ca şi transcrierea, sunt rezultatul grabei cu care a fost alcătuit textul,grabă impusă de confruntarea teologică a bisericii ortodoxe cu cea calvină. Totuşi,scrierea putea fi şi o prelucrare după un Catehism polemic, de genul celui slavon,publicat la Iaşi, cu fragmente din traduceri româneşti ale părţilor din Biblie, adaptatela realităţile şi nevoile din Transilvania, lucru sugerat de faptul că intervenţiile celordoi parteneri de polemică sunt notate constant în limba slavonă, iar forma liutur204 Ioan Turcu, Popa Mihai, un interesant copist din secolul al XVII-lea. Fragmentul său dinslujba cununiei, păstrat în miscelaneul din Ighiel, în „Biserica Ortodoxă Română”, an XCI, Nr. 11-12, 1973, p. 1268-1273.205 Alexandru Mareş, Un text polemic românesc din prima jumătate a secolului al XVII-lea,în „Limba Română”, an XX, nr. 6, 1971, p. 589-592. 147
  • 148. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăsau liuter, prezintă fonetismul lui l din slavonă206. Dacă persoana copistului ocunoaştem, nu-l cunoaştem însă pe autor. Presupunem, alături de Alexandru Mareş,că lucrarea trebuie să fi fost emanată de la un ierarh ( mitropolit, episcop, protopop),care îşi putea permite să adreseze sfaturi la persoana întâi. Particularităţile de limbăşi referirile la stări de lucru din Transilvania ne demonstrează că izvodul după care acopiat Mihai Românul provine din aceeaşi regiune, de unde trăia acesta. Utilizareafragmentelor dintr-un Apostol moldovenesc, îl determină pe Alexandru Mareş săpresupună, la nivel ipotetic, că autorul textului polemic putea fi mitropolitul IlieIorest, fost călugăr la Putna şi cunoscător al realităţilor confesionale din Trasilvania,dar nu exclude, în acelaşi timp, ipoteza ca textul să fi fost alcătuit de vreun protopopsau de un egumen al mănăstirii Prislop, de lângă Haţeg207. Nu atât aspectele formale ale textului, analizate cu mult profesionalism deAlexandru Mareş, ne interesează, cât conţinutul său. Analiza discursului polemicşi al conţinutului trebuie aprofundate, din punctul nostru de vedere, pentru a relevanivelul la care se purta confruntarea doctrinară dintre ortodocşi şi calvini, precum şimijloacele intelectuale şi ale argumentării teologice puse în dezbatere. Pentru toateacestea am consultat originalul manuscrisului, aflat la biblioteca Academiei românedin Bucureşti. În mare parte, Spunerea legiei…este un dialog polemic între Hristiian, înţelesprin ortodox şi Liuter, înţeles prin calvin. Termenul liuter, folosit în text, trebuieluat cu accepţiunea generică de protestant, iar dacă avem în vedere faptul că luteraniinu mai făceau prozelitism la mijlocul secolului al XVII-lea, cu certitudine acesttermen se poate atribui calvinilor208. De fapt, acest termen era mai uzual în limbajulromânilor. Varlaam, deşi combate în Răspunsul său Catehismul calvin publicat în1642, îi aminteşte rar pe calvini şi atunci alături de luterani. Dar preferă să le spunăluterani, aşa cum îi menţionează în scrisoarea adresată Ţarului Rusiei, cerându-imilostenie pentru Ilie Iorest; despre superintendentul calvin George Csulay, afirmăcă „este în eresul luteran, în care sunt şi craiul şi toţi unguri”, iar că Ilie Iorest a fostîntemniţat împreună cu alţi preoţi, „pentru credinţa creştină, voind să-i converteascăla luteranism”209. Înşiruirea „ ereziilor” din Transilvania în textul Spunerii legiei…,fără să-i menţioneze pe calvini, reprezentanţi principalului curent reformat, întăreşteideea că termenul de liutur îl substituia pe cel de calvin210. Textul este alcătuit înmare parte din citate şi reproduceri din Sfânta Scriptură, mai ales din Noul Testament,206 Ibidem, p. 593-596.207 Ibidem, p. 596-598.208 Ibidem, p. 590-591.209 Silviu Dragomir, Relaţiile bisericii româneşti cu Rusia, în „ Analele Acedemiei Române.Memoriile secţiunii istorice”, seria a II-a, tom XXXIV, 1911-1912, p. 1169-1170.210 BIblioteca Academiei Române Bucureşti, Manuscrisul românesc 4818, fila 48. 148
  • 149. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăînsoţite de scurte comentarii. Pentru că propagandişti calvini le reproşau ortodocşiloro credinţă „fără de Scriptură”, teologii ortodocşi considerau că îi combat cel maieficient cu propriile instrumente, făcând referiri numai la textul scripturistic, însoţitde argumente logice, fără a invoca tradiţia şi învăţăturile sfinţilor părinţi, contestatevehement de calvinism Scurte pasaje din primul răspuns oferit de partea ortodoxă ne indică faptulcă Spunerea legiei…avea menirea să servească ca un ghid pentru a purta o disputăîntr-un loc public, eventual o adunare a unui sobor, convocat la cererea principelui,unde să se poată demonstra adevărurile de credinţă între calvini şi ortodocşi: „ce dene întrebaţi, noi ne cearem la dumneavoastră cu numele lui Hristos să nu ne fie opritcuvântul ce vom grăi, nice cu numele lui Dumnezeu, nice cu numele craiului” sau„în cinste ne întrebaţi, de nu ne lăsaţ să ţinem cum am apucat dintâiu de la sfinţiiapostoli”211. De asemenea, tot din acest pasaj se desprinde ideea că ortodocşii erauadesea defavorizaţi în timpul confruntărilor publice. Spunerea legiei…începe cu o introducere, în care autorul invită pe cititor şiauditor să ispitească scripturile „ca să nu ne cumva smentim, că mulţi s-au smentitdin scriptură”, aluzie clară la reformaţii, arătând prin profeţiile apostolilor Petru şiPavel că „unii carii sânt neîntăriţ şi neînvăţaţ, ei le strâmbeadză ca şi alte scripturicătre perirea lor”, iar alţi se vor ridica „ de vor grăi srâmb”. Autorul scoate în reliefprofeţia lui Petru, care spunea că la „dzilele din apoi vor veni ocarnicii de vorumbla după voia sa şi după pohtele sale”, profeţie adeverită acum când s-au „rădicatvrăjmaş credinţei”… „şi de toate părţile ca nişte lupi cască spre creştini şi vor sărăsipiască beseareca lui Hristos şi să piardză lauda lui”. Astfel, atrage atenţia căbiserica ortodoxă şi învăţătura ei este asaltată din toate părţile de răuvoitori. Dar celmai periculos duşman este identificat în calvin (luteran): „Că carii sânt mai vrăjmaşlui Hristos decât liuturii, carii strâmbeadză scripturile şi le strică după cum li-i voialor cum au dzis Petru apostol şi unde le place cred, iar unde nu le place nu cred. Şidin afară să arată credincioş, iar din lontru cugetă spre credinţă ca şi lupul spre oaie.Printru acea şi Domnul ne învaţă să ne păzim de unii ca aceştia”212. Calvinii pot firecunoscuţi, în principal, pentru că „vieţuiesc ca şi păgânii şi nice o pocăianie n-auprintru greşealele lor niceodinioară”, adică pentru faptul că nu mărturisesc niciodatăpăcatele şi nu au taina spovedaniei. Autorul se arată alarmat de faptul că unii dintrecreştinii ortodocşi îşi leapădă credinţa şi îi urmează pe calvini. Această nelinişteeste o dovadă în plus că, în acea vreme, aveau loc convertiri printre ortodocşi:„ce încă şi din noi ia oameni şi samănă erese într-inima lor şi-i învaţă să huleascămoartea şi răstignirea lui Hristos, adică crucea”. Rezultă, în egală măsură, că prima211 Ibidem, filele 47-54.212 Ibidem, filele 42-44. 149
  • 150. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouămanifestare şi cea mai vizibilă a noilor convertiţii era dispreţul faţă de cinstireaCrucii, una din principalele dogme care despărţea ortodoxia de calvinism şi, îngeneral, de protestantism, generatoare de numeroase polemicii interconfesionale, ceantagonizau permanent biserica ortodoxă şi cea protestantă. Pe lângă faptul că nesocotesc învăţătura cea dreaptă, calvini sunt mereu gatade polemici şi dezbateri confesionale pentru a denigra credinţa ortodoxă. „Aceştiatoţi nu părăsesc de a facerea sfadă şi pâră asupra creştinătăţei şi-s gata a întrebaşi pritci în toată vreamea”. De aceea, ortodocşi trebuie să fie pregătiţi la nevoie şistrâmtorare să dea răspuns acestora. Însă, autorul, în temeiul epistolelor lui Pavel,le recomandă, totuşi, când nu este nevoie şi strâmtorare, mai bine să-i ocoleascăpe calvini şi să se ferească să intre în dispute şi polemici cu aceştia. De aici putemdeduce, pe de o parte, că autorul recunoştea înclinaţia calvinilor spre polemică şiiscusinţa lor în dispute teologice, iar, pe de altă parte, poziţia defensivă a bisericiiortodoxe în confruntarea cu alte confesiuni213. Cu toate acestea, tonul nu este unulresemnat în faţa profeţiei apostolilor, potrivit cărora la vremea din urmă se vorînmulţi ereticii: („ să vor rădica eretici, cum vedem că să rădică liuturii şi sâmbotaşiişi arianii şi alţi ca aceştia”), şi nici catastrofic cum înţelege traducătorul unui text dinCodicele de la Cohalm214. Îngrijorarea şi, în egală măsură, indignarea, se manifestă mai ales faţă deortodocşi care cad în apostazie pentru a-şi satisface măruntele scopuri lumeşti: „şidin noi să vor rădica unii de vor grăi strâmb, în ce chip vedem acmu mulţi. Că printrucă-ş împle voia pre toate poftele lumiei şi să fie slobodzi de sub giugul cel bun şiuşor a lui Hristos, ci să leapădă de credinţa cea dreaptă şi luminată. Şi ocarnicii şihulitorii legiei lui Hristos mai răi-s decât ceia ce-s din naştere necredincioş”. Maiales cu aceştia din urmă trebuia să se confrunte preotul ortodox din Transilvania.Pentru a face faţă satisfăcător disputelor doctrinare cu calvinii, autorul îşi prezintăşi structurează scrierea în opt puncte dogmatice, toate ireconciliabile pentru celedouă confesiuni, anume: crucea, postul, preotul căsătorit doar o dată, interdicţiacăsătorie pentru episcop, mântuirea ortodoxului, cultul sfinţilor, pomenirea morţilorşi sfintele taine. Cu explicaţia că acestea vor fi discutate sub formă de întrebări şirăspunsuri, se încheie introducerea215. Din păcate nu s-a copiat decât răspunsul la dogma sfintei cruci. Laargumentele liuturilor, extrase din Biblie, pentru ce nu trebuie cinstită sfânta cruce,care simbolizează osânda lui Isus şi nu biruinţa morţii şi a păcatului, autorul aducecontrargumente tot din Biblie. Ideea de bază în jurul căreia acest teolog ortodox213 Ibidem, filele 45-47.214 Eufrosina Simionescu, Manuscrise literare vechi-codicele de la Cohalm, Huşi, 1924, p.14.215 BAR, Manuscrisul românesc4818, filele 48-49. 150
  • 151. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăîşi construieşte întrega argumentaţie, destul de amplă şi nuanţată, este, la început,aceea că nu se cinsteşte lemnul crucii, ci obiectul ca simbol şi altar al mântuirii216.Însă răspunsul nu se limitează doar la autoritatea textului biblic, ci se cautăargumente logice pentru a justifica şi apăra dogma sfintei crucii. Spre exempluse face o comparaţie a crucii cu steagul şi arma. „Spune-mi, o, liuture, spune-mi,steagul împărătesc sau crăiesc pentru pândza lui să închină toţ au printru putereaîmpăratului? Sau arma cu care biruieşte craiul vrăjmaşii lui, printru herul este cinstităsau printru vitejia craiului? Ştim că nice steagul, nice arma n-are cinste printrusine, ce printru biruirea şi putearea craiului. Aşea şi noi nu iaste credinţa noastră înlemnul cruciei, ce în putearea lui Hristos ce-au făcut pre cruce”217. Aşadar, cruceaera cinstită pentru că prin ea şi pe ea Hristos a adus mântuirea lumii. De aceea, totcrucea va fi semnul care se arată înaintea celei de a doua Veniri218. Ultima frazăde unde apoi se întrerupe textul, ne dovedeşte că scrierea era adresată românilor,fireşte celor din Ardeal: „Voi, rumânilor, deacă vă închinaţ crucei, treabuiaşte să văînchinaţ tuturor leamnelor, că pre lemnu s-au răstignit domnul Hristos…”219. Prinîndemnul final de a duce credinţa în Sfânta Cruce până la paroxism, îndemn ce paresă contrazică afirmaţiile anterioare despre cinstirea crucii ca simbol, autorul vreasă sublinieze incompatibilitatea totală cu doctrina calvină şi, în subsidiar, dispreţulpentru reproşurile calvinilor. Aşadar, românii ortodocşi sunt sfătuiţi, pentru a sedeosebi categoric de protestanţii calvini, să se închine „tuturor lemnelor”, adică sănu fie respectată şi cinstită doar Crucea ca simbol şi obiect pe care s-a răstignit Isus,ci şi materia din care a fost alcătuit obiectul sacrificial. Chiar dacă s-a păstrat numai un fragment copiat din această scriere, eane dezvălui nivelul discursului polemic anticalvin din acea etapă culminantă aconfruntării cu propaganda calvină, unul destul de bine articulat, în măsură să deaoricând replică provocărilor doctrinare de substanţă. Spunerea legiei reprezintă,totodată, o iniţiativă locală a bisericii ortodoxe din Transilvania, născută dinnecesitatea de a face faţă prozelitismul făţiş, promovat de principe şi superintendenţacalvină.216 Ibidem, filele 50-62.217 Ibidem, fila 63.218 Ibidem, fila 64.219 Ibidem, fila 65. 151
  • 152. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă A POLEMIC ANTI-CALVIN TEXT PRIOR TO THE „RESPONSE” WRITTEN BY METROPOLITAN VARLAAM Abstract It was taken an attitude against the Calvinist propaganda not only out ofTransylvania but inside too. As an echo of the synod from Iaşi and of course againstthe Calvinist proselytism promoted by the princes of Transylvania, there weremade up polemical and anticalvinist texts, previous to the polemical writing of thearchbishop Varlaam: “Answer against the Calvinist catechism”. The most knownanticalvinist text, copied by Mihai Românul in a miscellany in the period 1640-1644, it is called ,,Spunerea legiei crestine cu raspuns’’. The writing could be aprocessing after a polemical Catechism, with fragments from Romanian translationsof Bible parts, adapted to the realities and requests from Transylvania. In great part, the text ,,Spunerea legiei…’’ is a polemical dialogue betweenHristiian, understood as orthodox and Liuter, understood as Calvin. The termliuter, used in the text, must be taken generically as protestant, and if we take intoconsideration the fact that the Lutherans didn’t make proselytism anymore in themiddle of 17th century, certainly this term could be attributed to Calvinists. Theauthor is alarmed by the fact that some of the orthodox Christians disavow theirfaith and follow the Calvinists, what proves that there have been convertionson. Onthe one hand, that the author recognized the inclination of Calvinists to polemic andtheir skill in theological contests, and on the other hand, the defensive position of theorthodox church in the confrontation with other confessions In order to cope with the doctrinal contests of Calvinists, the author presentsand consists his writing in eight points  : the cross, the post (the Lent), the priestmarried just once, the interdiction of marriage for the bishop, the salvation of theorthodox, the worship of the saints, the prayer for the dead and the holy mysteries.Unfortunately, it was copied only the answer to the dogma of the holy cross Even if it was kept only a fragment copied from this writing, it reveals usthe level of the polemical anticalvinist discourse from that culminate stage of theconfrontation with the Calvinist propaganda 152
  • 153. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ASPECTE REFERITOARE LA ASIGURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE ÎN ORAŞUL RÂMNIC ÎN PERIOADA REGULAMENTARĂ Bogdan Dumitru ALECA Poliţia oraşului Regulamentul Organic a legiferat, prin reformele propuse, o nouă abordarea controlul spaţiului public de către puterea politică, în acord cu spiritul veacului.În capitalele judeţelor Ţării Româneşti a fost înfiinţat un serviciu de poliţie alcătuitdintr-un „poliţ–maister” şi 6 dorobanţi, aflat în subordinea Cârmuirii Judeţene.Obiectivul noii instituţii era „paza bunei orânduieli şi apărarea oraşului de oricebântuire şi asuprire”. În plus, în sarcina Poliţiei cădea „îngrijirea închisorilor deprin oraşe”. Poliţia orăşenească, prin întreaga sa activitate, era însă strâns legatăde Magistratul oraşului, pe care îl seconda în îndeplinirea multitudinii de îndatoririprevăzute de Regulamentul Orăşenesc220 pentru aceste noi instituţii administrativemunicipale. În acest sens, Regulamentul Organic prevedea expres obligaţia că„Poliţia şi sfatul orăşenesc trebuie să se ajutoreze întru toate câte privesc pazabunei orânduieli”. În realitate, au existat numeroase dispute între cele două instituţii,în măsura în care consolidarea rolului instituţiei municipale determina tendinţasubordonării Poliţiei oraşului şi transformarea ei într-un auxiliar al administrăriioraşului, cu atât mai mult cu cât Magistratul asigura fondurile necesare funcţionăriiserviciului poliţienesc: chiria localului, achiziţionarea de mobilier şi lemne de foc.Aceste tendinţe au determinat rezistenţa poliţiştilor râmniceni, care îşi apărau cuardoare autonomia şi locul în cadrul instituţional local. Sediul Poliţiei Ca toate instituţiile din perioada regulamentară, Poliţia orăşenească nubeneficia de un sediu propriu, desfăşurându-şi activitatea în case închiriate de laparticulari. La 2 decembrie 1831, poliţaiul oraşului atrăgea atenţia Magistratuluiasupra faptului că sediul acestei dregătorii nu beneficia de spaţiul necesar desfăşurăriiactivităţii, şi anume: câte o încăpere pentru odihnă, „trebile poliţieneşti”, cancelarieşi dorobanţi. La 22 noiembrie 1831, Dvornicia din Lăuntru cerea municipalităţiiRâmnicene să pună la dispoziţia Poliţiei orăşeneşti o încăpere în imobilul „unde săcaută trebile sale”, tocmai în scopul unei bune conlucrări între cele două instituţii221.Astfel, Sfatul Orăşenesc a închiriat, contra sumei de trei sute şaizeci de taleri pe an,două odăi şi un beci în hanul lui Zisu Papastate, poliţia având dreptul de a „ţinea şi220 Acesta legifera modul de alegere, organizare şi atribuţiile organelor de conducere aleoraşelor Ţării Româneşti.221 Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Vâlcea (în continuare A.N.- S.J.V.), fond Primă-ria Oraşului Rm. Vâlcea, dos. 5/1831, f. 1. 153
  • 154. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouădoi cai în grajd şi căruţa sub şopru”. Contractul prevedea ca încăperile să fie predate,la expirarea contractului, „întocmai precum le dau, adică cu geamurile ferestrelorşi broaştele uşilor”222. În anul 1852, Magistratul plătea suma de 500 de lei pentruînchirierea, în hanul Stăncuţei Capeleanu, pe durata unui an, a câtorva încăperipentru cancelaria Poliţiei, odihna angajaţilor Comenzii de Foc, a unui şopron şi aunui grajd pentru adăpostirea materialelor şi cailor acestui serviciu public aflat încoordonarea Poliţiei. La 6 noiembrie 1854, Take Borănescu închiria casele părinteşti, cu toateanexele, pentru sediul Poliţiei şi Comenzii de Foc din Râmnic, pe trei ani. Înaprilie 1856 cele două instituţii s–au mutat, însă, în casele Marghioalei Chiovicidin Râmnic223. La sfârşitul anului 1858, Administraţia Judeţului Vâlcea cerea casediul Poliţiei şi al Comenzii de foc să fie în acelaşi local cu al său, dar Magistratulnu a fost de acord să plătească suma de 500 de lei pe an pentru satisfacerea cereriiinstituţiei judeţene. Neînţelegerile au degenerat într-un conflict deschis între poliţistulSolomonescu şi municipalitate, aceasta reclamând faptul că „poliţaiul ş-au însuşitde la o vreme încoace ca să facă adică observaţii municipalităţii”224 şi cerând caacesta „să-şi modereze scrierile şi să se mărginească numai în cercul datoriilor deare, neavând mai mult drept de a cere de la municipalitate încăperi după gustuldumisale”. Conflictul se pare că i-a cauzat comandantului Solomolescu, mutareadin Râmnic, din iunie 1859 funcţia fiind ocupată de Nicolae Stavrescu. Aspecte ale activităţii poliţieneşti în Râmnic Documentele de arhivă conţin amănunte referitoare la modul de acţiune alPoliţiei orăşeneşti. La nivelul anului 1832, căpitanul (un anume Iovan) împreună cudorobanţii, pleca la două ceasuri din noapte „a se preumbla cu straja” pe uliţeleoraşului, „spre a nu să întâmpla vreo pricină”225. De multe ori, metodele de acţiuneale Poliţiei erau brutale, iar mulţi cetăţeni cădeau victime abuzurilor angajaţilor săi.În noiembrie 1837, Petru Băcanu mărturisea că „aseară, viind de la prăvălie, m-ampomenit cu doi dorobanţi luându-mă de gât şi de păr ca să mă ducă la poliţie cu atâtazor şi necinste pă uliţe, mai rău ca tâlharii, fără să ştiu pentru ce, şi ducându-mă totîn bătăi până la poliţie unde nici mai puteam să mai vorbesc, au poruncit dumnealuipoliţai ca să mă dezbrace să mă bată … văzându-mă într-atâta osândă în care nu amfost nici în vremea stăpânirii turcilor”226. Cauza corecţiei aplicate de dorobanţi înacest caz o constituia „silnica înpilare” prin care negustorii erau obligaţi de Poliţie a222 Ibidem, f. 6.223 Ibidem, dos. 6/1856, f. 249.224 Ibidem, dos. 2/1859, f. 36225 Idem, fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 86/1831, f. 55.226 Idem, fond Primăria Oraşului Rm. Vâlcea, dos. 11/1833, f. 60. 154
  • 155. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăplăti „de fieşcare doi sfanţi în plata a doi îngrijitori pentru aprinderea felinarelor”.Modalităţilor brutale de coerciţie îi cădeau victime şi angajaţi ai Magistratului. Înianuarie 1838, vătăşelul de vopseaua roşie reclama „bătăile şi înjurăturile” cu care„dumnealui poliţaiul îl silea a sluji”227. Mai mult, vătăşelul de culoarea neagră sejeluia că „au pus dorobanţul în casă pă mine şi m-au bătut de moarte făcându-mănumai sânge şi să-mi scoaţă şi ochii”. În acest caz, Magistratul a atras atenţia Poliţieilocale „a să mărgini de asemenea asprime pă viitor, căci va fi silit Magistratul aîncunoştinţa unde să cuvine pentru neîncuviinţatele prepurtări ale domniei sale”. Înfaţa acestei ameninţări, şeful Poliţiei neagă acuzaţiile, arătând că „vătăşelul nu s-aubătut vreodată, ci numai prin grai s-au dojenit pentru neîmplinirea datoriilor sale”. Perioada Regulamentelor Organice a fost percepută de populaţie ca începutulunei epoci în care cetăţeanul era apărat de abuzurile şi arbitrariul funcţionarilorpublici. „Pus în puşcărie la un loc cu vinovaţii”, negustorul Gheorghe AtanasieCanaforu arăta Magistratului orăşenesc „că în vremile trecute, fără regulaţie, şitot era mai apărată aceste întinderi de la partea neguţătorească ca acum, cândcunoaştem patria noastră fericită şi norocită cu regulament şi cu hotărâri de oricebune orânduieli şi aşezate complecturi, ca nişte părinţi ai fieşcăruia oraş, ca săprivească cu ochii plini de milă şi de adevăr la nişte asemenea sfârşituri, să fimosândiţi la pedepse şi trăsuri de dorobanţi.”228. Un raport al Cârmurii Judeţene din anul 1846 atrăgea atenţia asupra „slabeiîngrijiri a lucrurilor poliţieneşti în coprinsul acestui oraş, încât fără sfială ceicu cugete rele îndrăznesc a face călcări şi feluri de furtişaguri”. În faţa valuluiinfracţional s-au luat o serie de măsuri vizând ordinea publică: - s-a interzis orăşenilor „a umbla de la 9 ceasuri evropeneşti seara prin uliţi, fără felinar”; - s-a interzis hangiilor şi cârciumarilor din cuprinsul oraşului să „primească slugi sau ţigani boiereşti în petrecere la ale lor hanuri, precum nici să nu cumpere de la dânşii orice lucruri vor arăta că au de vânzare”, în acest din urmă caz având obligaţia de a anunţa imediat Poliţia locală; - hangii erau obligaţi să înainteze Poliţiei lista musafirilor „ce vor primi în locuinţele lor”. Aceasta urma să cuprindă informaţii referitoare la locul de unde veneau, destinaţia, actele pe baza cărora călătoreau, ziua în care era cazat. Pe baza acestor situaţii, Poliţia raporta Cârmuirii judeţene, de două ori pe săptămână (lunea şi joia), numărul celor care intrau şi ieşeau din oraş; - efectivele de patrulare nocturnă ale Poliţiei au fost întărite, în fiecare noapte, cu câte un dorobanţ şi un căprar ai Cârmuirii judeţene.227 Ibidem, f. 64.228 Ibidem, dos. 2/1838, 344. 155
  • 156. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Documentele vremii conţin informaţii referitoare la atribuţiile Poliţiei oraşului înprivinţa prevenirii incendiilor, asigurarea condiţiilor decente de trai pentru deţinuţiidin arestul judeţean, verificarea activităţii corporaţiei brutarilor, a „contracciilor” decarne şi lumânări, pentru ca oraşul „să fie îndestulat despre aceste articole şi toateîn calitate bună”. 229 Toate aceste prerogative ajutau forţele de poliţie să realizeze, periodic, informăriasupra stării de spirit a populaţiei, trimise Departamentului Treburilor din Lăuntru. Instituţia Poliţiei era însă implicată în tot ceea ce reprezenta în prima jumătatea secolului XIX administrarea unui oraş: realiza săptămânal rapoarte despre stareade sănătate a populaţiei, ajutându-se în îndeplinirea acestei activităţi de doi vătăşei,câte unul pentru cele două vopsele ale oraşului. Aceşti doi funcţionari erau plătiţi deMagistrat, dar activitatea şi-o desfăşurau într-o strictă subordonare faţă de Poliţie.Toate înscrisurile cu caracter contractual erau certificate de Poliţia orăşenească,iar încasarea amenzilor aplicate de Magistrat împotriva celor care încălcau diferitenorme legale cădea tot în sarcina acestei instituţii230. Apăreau şi situaţii deosebite,aşa cum arată un raport al poliţaiului orăşenesc către Magistratul oraşului, prin carecerea „ajutorul ce se cuvine a se slobozi pentru întâmpinarea răului unei streine”găsită de dorobanţi „plină de răni şi foarte bolnavă, petrecând afară în dureri şichinuri, fără nicio îngrijire”. Poliţia, „mişcată de a sa datorie”, a plasat bolnavaîn îngrijirea unei locuitoare a Râmnicului pentru două zile, dar pretenţiile financiareale acesteia de 10 sfanţi pe lună pentru „a o căuta cu toate cele trebuincioase” audeterminat apelul la intervenţia forului orăşenesc, instituţia nedispunând de resurselefinanciare necesare unor astfel de acţiuni231. Poliţia oraşului primea semnalmentele unor persoane căutate pentru diferitefărădelegi şi efectua cercetări pentru posibila identificare a lor în cuprinsul oraşului.În ianuarie 1843 a primit semnalmentele lui Nastase a lui Gheorghe suditu, autor de„omoruri şi alte nelegiuiri dosit în această ţară: în vârstă de ani 22, la stat înalt şisubţire, părul capului scurt tăiat şi negru, fruntea lată, ochi mici şi înfundaţi, nasullung şi ascuţit, obrazul prelung, mustăţile scurte rase şi negre, deasupra sprânciniinegre are un neg lung de un ţol şi obrazul stricat de vărsat, poartă haine rumâneşti,cu o cămaşă de pânză proastă, murdară, cu o pereche pantaloni albi şi la mai multepărţi cârpiţi şi un chimir roşu, în cap cu o căciulă albă de miel, la picioare cuopincă, vorbeşte rumâneşte şi bine ungureşte”232. O adevărată fotografie „scrisă” acelui în cauză.229 Ibidem, dos. 2/1843, f. 128-128v.230 Ibidem, dos. 3/1837, f. 115.231 Ibidem, dos. 12/1848, f. 94.232 Idem, Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 28/1843, f. 4. 156
  • 157. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Afrontul adus angajaţilor Poliţiei orăşeneşti atrăgea amenzi consistente. Înnoiembrie 1855, Ghiţă Arsenie şi Radu Cojocarul au fost amendaţi de autorităţicu treizeci de lei „pentru nemoderatele ecspresii cu care s-au adresatu către niştedorobanţi”. Primii poliţişti ai Râmnicului Memoria documentelor de arhivă păstrează numele primelor persoane careau ocupat funcţia şef al Poliţiei oraşului Râmnic. Până la data de 10 iunie 1834,poliţai al oraşului a fost boierul Matache Greceanul, ulterior„aşezat la PoliţiaCraiovei”. În locul său, Ocârmuirea de Vâlcea a numit pe ceauşul GheorgheCapeleanul, pomojnicul cancelariei Judecătoriei Judeţului Vâlcea. La 14 iunie1834, Magistratul atrăgea atenţia Marii Dvornicii din Lăuntru asupra conflictuluide interese în care se afla persoana numită, aceasta ocupând cele două funcţiisimultan şi împiedicând Magistratul „a se ajutora fără împiedicare cu poliţia lacerutele întâmplătoare trebuinţe, după regulament”233. Aceste duble însărcinărideterminau disfuncţionalităţi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către angajaţiiPoliţiei: şeful instituţiei se afla „când la cancelaria cinstitului Tribunal, cândafară, la moşie, rămâind într-acest chip tahtul poliţiei nelucrat”; „cele ce atingde Poliţie se săvârşeşte în cancelaria Tribunalului”; vătăşeii orânduiţi pentru„cercetarea sănătăţii hălăduitorilor” erau folosiţi pentru „împlinirea de bani”datoraţi ca impozite către Ocârmuire de cetăţeni, Poliţia refuzând însă sprijinulpentru „împlinirea” banilor datoraţi de râmniceni Magistratului234. Din toamna anului 1835 şi în 1838, postul de poliţist al Râmnicului a fostocupat de Alecu Ralea235. În lipsa titularului de post, instituţia era coordonată deun fel de adjuncţi ai poliţistului orăşenesc, nume precum Costache Pleşoianu, NicuVlădescu (iunie 1835) sau Dimitrie Dobriceanu236 ocupând vremelnic aceastăfuncţie. Din luna martie a anului 1838, atribuţiile au fost încredinţate lui DimitrieDobriceanu, înlocuit din luna octombrie de titularul Moise Rădulescu237. Au maiocupat acest post Ioan Radovici (1843-1844), Ştefan Dobriceanu (1844- iunie1845), Matache Fizul (iunie 1845-martie 1846), Alecu Sterian (martie 1846 – iulie1848), P. Bezeanu (în timpul Revoluţiei de le 1848), C. Tămăşescu (noiembrie1848- ianuarie 1849), Săndulache Piteaşteanu (ianuarie 1949 – 5 septembrie 1850),pitarul Gheorghe Râmniceanu ( 5 septembrie 1850- 22 aprilie 1851), Ghiţă Pietraru(22 aprilie 1851- octombrie 1852), Costache Deşliu (octombrie 1852 – decembrie233 Idem, Primăria Oraşului Rm. Vâlcea, dos. 5/1831, f. 7.234 Ibidem, f. 8.235 Ibidem, dos. 8/1833, f. 156.236 Ibidem, dos. 5/1835, f. 2.237 Ibidem, dos. 3/1838, f. 101. 157
  • 158. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă1856), A. Solomonescu (decembrie 1856 – aprilie 1859) şi Nicolae Stravescu (diniunie 1859). Paza de noapte Personalul insuficient al Poliţei orăşeneşti în raport cu atribuţiile salediverse, a determinat autorităţile centrale să suplinească efectivele de ordine publicăprin organizarea unui serviciu de pază de noapte a oraşului, iniţial instituindu-seobligativitatea tuturor locuitorilor de a-şi aduce aportul material sau fizic la aceastăacţiune. La 20 noiembrie 1835, în „urma unor furtişaguri ce s-au urmat în nopţiletrecute”, Ocârmuirea Judeţului Vâlcea „a pus în îndatorire Magistratului ca prinînţelegere cu deputaţii şi neguţătorii oraşului să întocmească prin toate mahalalelecâte un comisar şi vătăşel care cu calfe după la prăvălii şi lăcuitori să străjuiascăcu voiciune fieşcare mahalale şi chiar Târgul”. Măsura se dovedea necesară dinpricina faptului că „poliţia, cu dorobanţii care-i are, nu poate întâmpina ocolirea şistrejuirea de noapte în tot cuprinsul oraşului, având asupră-i şi îngrijirea strejuiriiarestului”238. În urma acestei solicitări, Sfatul orăşenesc a orânduit câte un vătăşel pentrufiecare din cele două mahalale ale oraşului, plătiţi cu „câte trei parale de la fiecarecasă din oraş pe săptămână”, a căror obligaţie consta în a păzi, „pe toate nopţileşi zilele, mahalalele pe care sunt rânduiţi”. Zilnic, vătăşeii înaintau Magistratuluiorăşenesc rapoarte referitoare la „strejuirea şi starea mahalalei sale”. În sarcinaPoliţiei orăşeneşti urma să rămână paza târgului şi a două mari uliţe ale oraşului,„adică uliţa de la Biserica Maicii Domnului până la căpitan Ioan Jugravu şi UliţaMare din Târg, pănă la casăle dumnealui medelnicer Costache Sterian, cu carese încheie complectul uliţelor oraşului”239. Cei doi paznici aveau şi sarcina de aaprinde felinarele pentru iluminarea de noapte a oraşului. Acesta a fost un prim pasîn organizarea unui serviciu profesionist de pază a oraşului şi în asigurarea unuiclimat de siguranţă în Râmnic. Eforturile s-au dovedit insuficiente, de vreme ce înluna iulie a anului 1839, Ocârmuirea a cerut Magistratului, pentru stăvilirea valuluide „furtişaguri ce să urmează de către cei rău nărăviţi”, să impună obligaţia caîntreaga suflare a oraşului să participe la paza obştească prin organizarea unui serviciude „păzitori atât pă la răspântii, cât şi la mijlocul uliţilor, care să fie datori a străjuide seara până dimineaţa”240. În anul 1840, în condiţiile în care rata criminalităţiinu a scăzut, fiecare locuitor a fost obligat să îndeplinească acest serviciu de strajănocturnă, astfel încât la fiecare „cap de uliţă şi colţuri să se afle negreşit strejari casă nu să poată strecura vreun om fără de a fi văzut de strejari”241.238 Ibidem, , dos. 11/1833, f. 3.239 Ibidem, f. 6.240 Ibidem, f. 86.241 Ibidem, f. 110. 158
  • 159. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă În luna noiembrie a anului 1843 Cârmuirea Judeţului Vâlcea a cerutMagistratului să „întocmească o strejuire de noapte în coprinsul oraşului, care înunire cu Poliţia capitală să poată asigura mai lesne averea şi odihna lăcuitorilordespre aceia ce uneltesc şi cugetă să săvârşească fapte rele”242. Se dorea desemnareaunui paznic de noapte la un anumit număr de case şi organizarea lor „in patrucete, însoţiţi cu măsurile ce se vor lua din partea Poliţiei”. Au fost angajaţi patrupaznici de noapte ai oraşului, aceştia asumându-şi prin contract şi responsabilitateaaprinderii felinarelor din cuprinsul oraşului.243 În anul 1846, Poliţia oraşului a făcutdemersuri pentru angajarea a nu mai puţin de opt paznici, „deosebit de straja ei deacum”, dar Magistratul a refuzat iniţiativa, arătând Cârmuirii judeţului că în acel an„orăşenii erau împovăraţi cu răspunderea banilor pentru încăperile de la şcoalăpentru dumnealui profesor şi nu să pot înpovăra”244 cu alte contribuţii. S-a încercatangajarea a doi paznici, al căror salariu să fie plătit de negustorii cu prăvălie înpiaţă centrală a oraşului. Din cauză că „nu s-au putut găsi alţi paznici decât ţiganide-ai Sfintei Episcopii şi ai Coziei, neavând încredere neguţătorii”245, proiectul afost abandonat. Numai în luna mai a anului 1847 au fost angajaţi cei opt paznici denoapte necesari, ale căror salarii anuale ajungeau la suma de 1056 lei, bani asiguraţiprin contribuţia proprietarilor de prăvălii din cuprinsul oraşului şi plătiţi în tei ratefixe anuale. Prin jurnalul încheiat în cancelaria Magistratului, celor opt paznici lis-au fixat zone de pază la „câte o răspântie a oraşului”246. Starea de insecuritate din oraşele Ţării Româneşti determinat DepartamentulTreburilor din Lăuntru să schiţeze liniile generale ale unei noi organizări ale acestuiserviciu public de pază de noapte a oraşelor. Aceasta urma să se realizeze „cuoameni tocmiţi cu anul, vrednici şi chezăşiţi pentru ecsacta slujbă şi bună purtare”,stabiliţi în fiecare mahala a oraşului, în funcţie de întinderea acesteia. Contribuţiabănească pentru salariile angajaţilor a fost extinsă asupra „domnilor orăşani,proprietari de case de orice condiţie, fără vreo altă osăbire, afară din văduvelece sânt scăpătate”. Stabilirea sumei datorată „pentru fiecare casă sau prăvălie”urma să se facă în funcţie de mărimea încăperilor fiecărui imobil, grupate în patruclase, astfel încât diversele contribuţii să „poată însuma banii trebuincioşi simbrieichibzuită” de autorităţile fiecărui oraş. Proiectul prevedea un număr „îndoit destrejuitori, ca unii să străjuiască de seara până la miezul nopţii şi ceilalţi de lamiezul nopţii până la ziuă sub îngrijirea Poliţii, peste putinţa oamenilor fiind ca un242 Ibidem, dos. 16/1843, f. 5.243 Ibidem, f. 29.244 Ibidem, f. 73v.245 Ibidem, f. 119.246 Ibidem, dos., f. 123. 159
  • 160. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăsingur om să păzească o noapte întreagă, mai cu seamă iarna, pe vreme aspră”247.Magistratul oraşului Râmnic nu a putut respecta această ultimă prevedere referitoarela numărul paznicilor248 din cauza „mijloacelor foarte împiedicătoare pentru acestoraş, împovărat de văduve şi alte individe scăpătate”249. În luna septembrie aanului 1851 au fost angajaţi unsprezece paznici ai oraşului, numărul lor scăzând înanul 1852 la nouă, pentru „apărarea bântuirii focului şi faptele tâlhăreşti”: patrudintre ei erau însărcinaţi cu paza centrului oraşului, iar alţi cinci au fost angajaţi„să păzească necontenit oraşul cu ceilalţi oameni ai Poliţii”. Salariul celor patrupaznici era asigurat prin contribuţia proprietarilor de prăvălii din centrul oraşului,iar pentru plata celorlalţi cinci contribuiau ceilalţi locuitori ai oraşului250. Lanivelul anului 1857 fiecare proprietar plătea anul suma de 8,37 lei, pentru asigurareaveniturilor acestui serviciu. În anul 1853 a apărut primul epistat al oraşului, iar înanul 1856 s-a hotărât crearea celui de al doilea post de epistat, câte unul pentrufiecare vopsea a oraşului, de roşu şi de albastru. Atribuţiile acestora erau diverse:„noaptea toată de caraulă cu patrula prin toate colţurile oraşului pă jos; dimineaţapână la ziuă la scaunul de carne să privegheze a să împăca toţi şi a nu să întâmplaneorânduială şi de la nouă ceasuri dimineaţa şi până la unu şi două după prân,zla prescris” 251. În plus, epistatul vopselei de roşu strângea taxa de la contribuabilipentru salariile paznicilor de noapte, făcea plata simbriei către acuştia, administraactivitatea Comenzii de Foc a oraşului, fiind „supus poruncilor dumnealui poliţaişi îndatorat a îndeplini orice porunci i se va da pentru ceea ce se va atinge despreComanda de Foc şi despre ce se va atinge de furtişaguri şi paza oraşului, atât ziua,cât şi noaptea, despre bântuiri tâlhăreşti”252. Primul epistat al mahalalelor oraşuluia fost Costache Georgescu, din data de 3 februarie 1853. Cei nouă paznici ai oraşului erau organizaţi în două grupe: cinci dintreei erau puşi la dispoziţia Poliţiei pentru serviciul de pază de zi şi de noapte, iarpatru asigurau serviciul de pază numai noaptea, în Piaţa Târgului, toţi fiind directsubordonaţi epistaţilor. Cei cinci paznici de zi şi de noapte puteau fi întrebuinţaţinumai pentru paza contra „focului şi furtişagurilor”, fiindu-le interzis a participa la„alte treburi ale Poliţiei”. Din anul 1857, aceştia au fost folosiţi şi la intervenţiileComenzii de Foc a oraşului; o parte din paznici „şedeau la puncturile ştiute” dincuprinsul oraşului, iar datoria lor era să „strige”, pentru a-i descuraja pe răufăcători.247 Ibidem, dos. 13/1848, f.70v.-71.248 ������������������������������������������������������������������������������������������� Pentru Râmnic urmau a fi angajaţi 25 de paznici, câte cinci pentru fiecare mahala a oraşu-lui.249 A.N.- S.J.V., fond Primăria Oraşului Rm. Vâlcea, dos. 8/1855, f. 46.250 Ibidem, dos. 13/1848, f. 181v.251 Ibidem, dos. 8/1855, f. 155.252 Ibidem, dos. 4/1854, f. 14v. 160
  • 161. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Întreg personalul de pază era obligat ca din „iconomiea lefii să-şi facăuniforma cuvenită care să va compune dintr-un spenţer253 de postav sur cu gulernegru sau roşu, o pereche de pantaloni din nou de postav, fie şi de dimie văpsită, decisme lungi şi de căciulă de hârşie254 în cap” 255. Primii paznici angajaţi s-au dovedit însă „nişte ticăloşi beţivi, care în toatenopţile îi găsesc adormiţi şi câte odată şi lipsă cu totul câte unul sau câte doi”, aşacum arăta un raport al epistatului către Magistratul oraşului Râmnic256. Sumele plătite de râmniceni pentru asigurarea funcţionării acestui serviciuapăsau greu asupra unei părţi a populaţiei, banii se colectau cu greutate, salariile erauplătite cu întârziere şi erau atât de mici încât mulţi renunţau la slujbă „nemaiavândcu ce să îşi întâmpine hrana”257. În luna noiembrie a anului 1856, chiar Episcopulde Râmnic intervenea pentru scutirea preoţilor din oraş de plata sumelor datoratepentru paza de noapte, dar Magistratul a refuzat să accepte orice excepţie de laobligaţiile legale. În plus, modul în care angajaţii îşi îndeplineau atribuţiile lăsade dorit, aşa cum aflăm dintr-un raport de inspecţie al cinovnicului orăşenesc, carearăta că paznicii se sustrăgeau obligaţiei de „preumblare prin oraş”, mulţumindu-se numai „să strige”. Ei invocau în apărarea lor dispoziţiile epistatului date pentruorganizarea serviciului din acea noapte, epistat care, „aprins de beţie în birtul lui NiţăTemelie”, l-a atacat pe angajatul Magistratului „cu feluri de vorbe necuvenite”258. În anul 1854 au fost „înfiinţaţi” doi dorobanţi călări pe lângă Poliţiaorăşenească, plătiţi din casa municipalităţii. Posturile au fost însă desfiinţate în ianuarie1856 din lipsă de fonduri şi pe motiv că „nici nu s-au cunoscut trebuincioşi”259. Infracţionalitatea Jalbele adresate de râmniceni Magistratului orăşenesc lasă să se întrevadăo serie de probleme reale cu care cetăţenii oraşului se confruntau în privinţainfracţionalităţii. Încartiruirea soldaţilor din armata pământeană în casele locuitorilororaşului, în schimbul a 16 parale de soldat pe zi, a reprezentat o ameninţarepermanentă în privinţa securităţii în oraşul nostru. În ciuda documentelor oficialeeliberate de Sfatul Orăşenesc, prin care se adeverea că militarii „s-au purtat cu bunăorânduială şi cu dragoste către noi, nici un fel de supărare şi asuprire lăcuitorilornu au făcut”260, conflictele dintre soldaţi şi cetăţeni erau frecvente. Atacurile asupra253 Haină scurtă, ca o vestă.254 Piele fină de miel.255 Ibidem, dos. 4/1853, f. 14.256 Ibidem, f. 68.257 Ibidem, dos. 8/1855, f. 48.258 Ibidem, f. 226.259 Ibidem, dos. 6/1856, f. 1.260 Ibidem, dos. 6/1831, f. 3. 161
  • 162. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăfemeilor şi furturile mărunte dominau paleta infracţională descrisă în documente.Mihai Iovepali jeluia, la 28 mai 1834, despre un incident ale cărui victime au fostsoţia sa şi slujnica ce o însoţea „pă vale, pă la Sf. Dumitrie către soţia dumnealuiIordache Olănescu de aici, să facă dulceaţă şerbet de trandafiri”, moment în care„câţiva militari (…) nu numai că s-au repezit la slujnică supărând-o, dar cu mareobrăznicie au început a presăra vorbe nesimţitoare şi către soţia mea”261. AcelaşiMihai Iovepali reclama un incident mai grav al cărui protagonistă a fost tot o slujnicăa sa. Trimisă să aducă „două urcioare de apă de la fântâna dintre râuri”, aceastas-a întors după „un ceas jumătate (…) cu rochia ruptă în câteva locuri”, arătând că„abia a scăpat în asemenea hal de la militarii care era<u> la fântână şi trăgea casă o aducă înapoi ca să o siluiască”. În scurt timp, locuitorii se văd obligaţi să eviteacel loc din cauza soldaţilor ce „strejuiesc la acea fântână seara spre săvârşire deasemenea întrebuinţări”. De multe ori, soldaţii aplicau corecţii fizice locuitorilor cu care intrau înconflict. Un anume Gheorghe Tâmplarul a avut parte de o bătaie „straşnică” înmomentul în care a intervenit în apărarea soţiei, pe care un soldat dorea să o ia înbraţe într-un moment de relaxare al militarilor, când „un soldat cânta cu fluierul, iarceilalţi jucau joc pă drum”. Tot cu o agresiune fizică s-a terminat şi conflictul dintreGheorghe Cojocaru şi soldatul încartiruit în casele sale, acesta din urmă refuzândspălarea hainelor de către o ţigancă, pălmuindu-l şi „necinstindu-l” pe cel care s-aopus ca aceste servicii să fie făcute de soţia sa. Pentru descurajarea neorânduielilor din oraş, dar mai ales a furturilor, gazdelesoldaţilor au fost obligate „a încunoştinţa cinstitul Magistrat în orice noapte valipsi un soldat de la cfartir şi nu va rămânea în casă decuseară, de la două ceasuriturceşti înainte”262. Rezultatele nu au întârziat, denunţurile a doi orăşeni în privinţasoldaţilor ce „au lipsit de acasă de cum au cinat” determinând identificarea celor,în aceeaşi noapte, „au spart la Dincă Olănescu, luând mai multe lucruri”263. În anul 1834, o plângere colectivă a locuitorilor adresată Magistratuluiorăşenesc împotriva încartiruirii militarilor în oraş arăta că „ne este destul nouă şipeste puteri supărările ce am purtat până acum cu cfartiruirea lor, cum şi cu alteneîntocmite îndepliniri de cereri”. În urma acestui demers, o parte a soldaţilor a fostmutată „prin sate cu apropiere de oraş”. În anul 1843, Poliţia Râmnicului s-a confruntat cu o situaţie deosebită creatăde supuşi austrieci şi prusieni aflaţi în Râmnic şi care tulburau liniştea locuitorilor.Rapoartele instituţiei arătau că în oraşul de sub Capela „se aflau adunaţi un numărînsemnat de supuşi străini, cei mai mulţi aplecaţi la patima beţiei; aceştia toţi să261 Ibidem, f. 134.262 Ibidem, dos. 11/1833, f. 7.263 Ibidem, f. 12. 162
  • 163. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăprotejează de starostea supuşilor KK, de mai multe ori fac gâlcevuri prin cârciumi şiatât Ocârmuirea, cât şi Poliţia primesc jălbi din partea lăcuitorilor oraşului pentrubătăi săvârşite sau înşelătorii urmate de dânşii prin luare de bani pentru facereaunor lucruri care nu le săvârşesc”264. Mai mult, „unii dintre ei erau proprietaride„cârciumă şi nu voiesc a se supune regulilor poliţieneşti (…) şi de mai multeori bate şi pe dorobanţi şi necinstesc şi pă însuşi poliţaiul cu vorbe proaste”. Dincorespondenţa autorităţilor române aflăm că reacţia acestora, în cursul anului 1843a fost dură, pe măsura actelor de nesupunere a cetăţenilor străini, cinci dintre ceivinovaţi fiind osândiţi la câte trei zile de arest. „Această măsură a Ocârmuirii auprodus doritul sfârşit, căci numiţii s-au încredinţat că calitatea lor dă streini nueste pentru dânşii un mijloc de apărare, când se abat din datoriile lor. Au încetat şibătăile ce săvârşea prin cârciumi şi înşelătoriile ce urma către orăşeni, prin luare debani pentru lucrarea unor obiecturi, care niciodată nu le săvârşa şi prin furtişaguride bucăţile din materiale de haine ce să încredinţa”. Cu acest prilej, a fost realizatăşi o verificare atentă a tuturor supuşilor prusieni din oraş, iar ancheta a scos la ivealăcă între ei figura „şi Alecsandru Androne cofetarul, român născut în Râmnic, avândpatentă prusăcească subt. no. 384, eliberată lui acum de curând, înpotriva tuturorformelor, de către prusanescul consulat ”. Întregul material documentar păstrat în arhive referitor la perioadaregulamentară înfăţişează cercetătorilor „filmul” a aproximativ 30 de ani deistorie în care Principatele Române au cunoscut o transformare substanţială pediferite paliere: instituţional, social, economic, al mentalităţii colective. S-au născutşi maturizat instituţii moderne, s-a afirmat o nouă clasă socială foarte dinamică,burghezia, românii s-au conectat din ce în ce mai mult la realităţile occidentale aleveacului. Realitatea românească, în special în zona urbană, s-a schimbat rapid, iarefortul colectiv de construire a acestei noi realităţi a fost deosebit. Des aspects  relatives à l `assurance de l’ordre public et de la sécurité dans la ville de  Râmnic pendant la période  règlementaire Résumé Le Règlement Organique a organisé une vie municipale moderne dans lesvilles et bourgs de Valachie. Les autorités de l’époque ont imposé une nouvelleconception en ce qui concerne le contrôle de l’espace publique et la Police étaitl’institution qui pouvait remplir cette tâche. Dans chaque ville du pays a été organiséun service de police subordonné à l’Administration du district, c’est-à-dire au264 Idem, fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 28/1843, f. 53v. 163
  • 164. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăpouvoir central.  Mais ses attributions la transformaient dans une institution presquemunicipale : veiller à la sûreté générale de la ville, arrêter les malfaiteurs, assurerl’ordre dans les attroupements publiques, prendre les mesures en cas d’inondationou d’incendie, surveiller les manufactures, la qualité et les prix des marchandises,assurer la garde de la prison de la ville. Les fonctionnaires de Police exécutaient lesdébiteurs et avaient des attributions notariales. La Police faisait faire exécuter lesordonnances à toutes fins utiles du Magistrat de la ville. Pendant toute cette période de l’histoire de notre pays, le vol a sévi un peupartout dans la ville de Ramnicu Valcea. Les six agents demeuraient inaperçus dansune ville habitée par 1500 âmes. Les rues étroites, la nuit sans lumières constituaientun refuge universel pour les voleurs. A partir de 1835, cette situation a crée unclimat d’insécurité dans la ville et les autorités ont pris des mesures pour suppléercette manque d’effectifs. On a attaché au service de Police des gardes de nuit avecdes attributions de police municipale. L’étude présente ses attributions, les moyensd’action, ses effectifs. Les autorités ont adopté des règlements pour les auberges etles tavernes, considérés comme des lieux ou la criminalité était présente. Les documents de la période continent les plaintes des citoyens contre lesabus des fonctionnaires de la Police  et surtout contre l’utilisation des châtimentsphysiques, défendus par la législation du temps. La Police coordonnait l’activité de la Compagnie d’incendie. A partir de1853, on a ajouté au service de Police un commissaire, puis deux commissaires dequartier qui organisaient l’activité de cette Compagnie et celle des gardes de nuit,mais sous la coordination de la Police. 164
  • 165. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă THE CHARITABLE AND SOCIAL ASISTANCE PREOCCUPATIONS WITH THE ACTIVITY OF THE ROMANIAN ORTHODOX CHURCH FROM TRANSYLVANIA XIXTH CENTURY Florin BENGEAN Interweaving from an organically point of view its mission with the aspirationsof the community in which it lives, the Orthodox Church is by definition a Churchof the worship, in its hesitating aspect: the worship of God and the worship of thepeople. Because worship is in connection with the communitarian and ecclesiasticalaspect of the Christian life. The Christian community is realized as “ecclesia” notonly by the confession of faith and by cult, but also by the worship towards theworld. Worship is, in fact, the expression of the inner life of the Christianity and ofthe Church, in their relation with the world. In this sense, Orthodoxy does not havea formulated doctrine of the worship, but it has the experience of the worship, thatcan be formulated if it is needed. In order to underline the Christian perspectiveof worship and its dynamism, the orthodox theology had to analyze a series offundamental, biblical and patristic notions. Being preoccupied to answer to theproblems concerning the commitment of the Church in the worship of world, it hasbeen put in the situation where it had to demonstrate the evangelical basis of worship,as well as its directions. Orthodoxy was always careful to keep the worship on anideological basis and in a Christian perspective, because the Church’s relation withthe world had and still has a profound dialectical character. In the Orthodox Church,worship is not determined from a sociological point of view with the purpose ofsaving the Church from a crises generated by its confrontation with the world, but,more likely, worship is the pastoral form that keeps the Church opened to humanity,in an adequate manner to the situations through which it is passing in its historicalevolution. The Christian worship can be heading towards two concrete, essentialforms that blend: individual and collective. Individual worship has first of all in itscenter the charitable deed of Christianity towards its people, and then the creative,personal contribution, at the increase of the spiritual goods and commonly usedmaterials. At the elaboration of this work, we have used o great variety of historicalsources: archives, collections of documents, press, iconography, memoirism. Of areal use was proven to be the study undertaken in the background of the MetropolitanArchives of Ardeal and Sibiu. The periodical religious publications and some secularpublications were also studied, in which were presented information concerning thesubject, or different collections of archived documents were published. Thereby the 165
  • 166. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăfollowing publications were analyzed: The Romanian Telegraph, The TheologicalMagazine, Psychology, Theological Studies, Orthodoxy, The Metropolitan Churchof Moldavia and Suceava, The Metropolitan Church of Ardeal, The MetropolitanChurch of Oltenia, The Romanian Orthodox Church, The Voice of the Church,Transylvania, The Metropolitan Church of Banat, Banat’s Altar, etc. Worksconcerning history and religious history that include relevant information regardingthe researched subject, have also been studied. In the introduction we have presented the structure of the work and the sourcesof information regarding the elaboration of this work. Further on we have a fewelements of philanthropy. The social assistance is reality as ancient as the history ofthe humanity, at least for two reasons: first of all, all the collectivities had in theircomponent individuals that, because of genetic causes, natural or social, have foundthemselves in the impossibility of satisfying their own needs by their own means;secondly, in no type of civilization what so ever, was there a total lack of concerntowards its members that were in difficulty. After the birth of Christianity, for almosttwo millenniums, the protection of the persons, groups and communities that foundthemselves in difficult situations was the exclusive preoccupation of the Church. Thepolitical power from certain countries (especially Protestant ones) had manifested acertain interest for the social problems, but from another point of view and for otherreasons then those of the Church. We also observe a “positive” conception aboutpoverty. On one hand, being born and living in poverty represented a chance to gainnever-ending life after death; one the other hand, poverty gave the chance to thosewho were rich to practice compassion, charity, without which they couldn’t hopeat the salvation of their soul. Convents, churches, hospitals and other institutionskept by the Church had become the national assistance network of the poor. Povertywas no longer seen as a chance and a virtue, but, on the contrary, as a result of thelaziness, as a moral mistake and even as a crime and a subversion that had to berepressed. Referring to the origins of the philanthropy we say that in the pre-Christianworld, the care for the human being was insufficiently developed. At the ancientJews, pagans, Egyptians, Indians, ancient Chinese, Assyrians and Babylonians, atthe ancient Greeks, Romans, there can be seen actions of charity. A very importantaspect is represented by the social concern in the primary Church. A huge springregarding the growth of the social concern was represented by the anthropologicalprinciples of Christianity and by the new order of love. The first Christians inJerusalem have presented an exemplary unity. The Christian community fromJerusalem had everything in common as a result of the good willing manifestationof love. The community from Jerusalem has been poor from the beginning, but this 166
  • 167. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăstate had got worse because of the hunger. Because of this the Christian communitiesfrom outside of Palestine have supported it by means of collections. Each Sundayor once a month, or, each time it was necessary, they brought gifts in the Churchduring the religious service (money and natural produces) and they gave them to thepriest who put these gifts on the Holy Table, in order to be consecrated to God andfor those who took them, to take them from the hand of God. From the beginningthe Church took care of the widows and orphans. There were also clerk doctors, whomedically attended the ill ones. The bishop had to be “loving the poor”, accordingto the apostolic dispositions. The etymological senses of the word philanthropy (fileo = to love; filo = loving;antropos = human being; philanthropist = loving the man) reflects the richness ofits content: a feeling of humanity- benevolence, goodwill, generosity, clemency,charity, kind actions in the use of the needy: generosity, devotion, sacrifice. Thephilanthropist loves people, he is a devoted friend of the people, maker of thesocial Good, creator of material and spiritual goods. He is the open-handed man,magnanimous, generous, he is benevolent, charitable and merciful. We have alsoanalyzed a few interesting aspects such as: From the philanthropy as an attributeof God, to the philanthropy as relations among humans; From anthropocentrismto hristocentrism; From particular to universal; From individual philanthropy toinstitutionalization. At the beginning Sunday collections were practiced, and thenthe Church took care to have a permanent fund for philanthropical actions. TheChurch even had an institution named “diaconia”. The elements of philanthropy and social assistance have also existed in the XIXth century Europe. After we have presented general issues concerning the XIX thcentury Europe, we have also analyzed a few elements regarding assistance inthe XIX th century Europe. The interest that was manifested by the Church for “thesocial question” marks in the mean time the awakening of the catholic conscience infront of the problems concerning the exploitation of the industrial workers, evokedin the great encyclical Rerum novarum (1891),but also a confirmed repulsion ofthe modernism. As a matter a fact, the researches that were undertaken have led tothe development of a concept of social Catholicism. These social problems are alsobeing referred to in the encyclical La civilta cattolica. Enciclica Graves de comuni,emitted by the pope Leon the XIII th (1878-1903), admits the democrat- Christianmovement but he limits its ray of action. Pius the X th admits the survival of someorganisms of research, such as les Semaines socials, but most of all of the catholicunions which, in Germany, already know a real success. The growing discrepancybetween the welfare of the industrialists and the miserable conditions of living of theworkers had led to a growth concerning the dissatisfaction among them. Hospitals, 167
  • 168. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăthat take in the needy, ill people, asylums in which old people are placed, crippledpersons, abandoned and found children, bureaus of benevolence, that partially takeback the role of the former parochial bureaus of the Ancient Regime, remain theessential reinforcement of the social politics of the XIX th century. The 1848 Revolution clearly shows to the industrial society the maladjustmentof the works of benevolence. An idea is imposed from 1848 to 1851: socialprotection must be a collective business that implies the state. The idea of a mutualinsurance at the scale of the social structure is slowly making its place. In Germany,the revolutionary spring from 1848 confirms the rejection of the liberal option. It isintended for a “providence-monarchy” to be promoted, being capable to organizea true collaboration between the “crown” and the proletariat against the liberalbourgeoisie. The laws of Bismarck, establishing compulsory regimes of insurancein case of illness, accident, pensions, suggest to the working Europe an unusualmodel of protection. Bismarck, very amazed by the Commune from Paris and confronted with arapid affirmation of the German socialism, was quickly convinced by the necessityof a much more interventionist politics in a society tried by the changes of thecapitalism. The end of the century brings with itself the search for social peace.In the United Kingdom, the faith in self-assistance is progressively contested bythe idea of collective action. In Belgium, The national Belgian League helps theworking societies and understand to restore “the social harmony”. In France, theliberal tradition, although solidly installed, is put to the test. An important turningpoint is made in 1898, when, after the German model, a law concerning workaccidents that introduces in France the principle of professional risk is introduced.France develops a panoply of laws of assistance. The German model that consistsin the application of a regime of insurance in the case of illness and old age wascompulsorily followed by several other countries. Then we have presented the activity of the Romanian Orthodox Church fromTransylvania in the first half of the XIX th century. We have presented here severalaspects such as: the situation of the Romanian Church before 1848, the RomanianRevolution from Transylvania between 1848-1849, the Romanian Orthodox Churchfrom Bihor during the revolution from 1848-1849, the unity of thought and feelingof the Romanians from everywhere in the revolution from 1848, bishop Vasile Moga– an outstanding personality of the first half of the XIX th century. Then we have presented the charitable acts of the Transylvanian priesthoodin the first half of the XIX th century. Here we have presented a few aspects suchas: the concern of the Transylvanian Orthodox Church towards its members, thepastoral activity of bishop Vasile Moga, the contribution of bishop Vasile Moga 168
  • 169. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăat the development of the Romanian education in Transylvania. Then we haveemphasized the activity of the orthodox priesthood in Transylvania in the period ofthe absolutism (1851-1860) and in the “liberal period”. A part of the work is represented by the so-called activity of the RomanianOrthodox Church from Transylvania in the period between 1867-1900. After wehave made a presentation of ensemble of the situation in Transylvania between 1867-1900, we have referred to the organization of the Romanian Orthodox Church fromTransylvania between 1864-1900, observing the activity of the hierarchs, especiallythe activity of the great metropolitan bishop Andrei Saguna. We have to notice themanner in which the problem of philanthropy and social assistance is regulated inthe Statute of Organization of the Romanian Orthodox Church. Article VIII fromthe Statute refers to this problem as follows: “The above mentioned organic partsof the metropolis will be responsible for the intellectual and material means thatare necessary in order to be able to reach the religious, scholastic and foundationalgoals; and because the expenses cannot be covered only by the collections madeinside and outside the metropolitan Church, they will ask for financial support fromthe state.” This article expresses on one hand the necessity, on the other hand theright of the Church to procurate the necessary means to be able to reach its religious,scholastic and foundational goals. By Article VIII from the organic Statute, theChurch has the right to make collections inside and outside the metropolitan Church.Referring to the surrounding dioceses we can say that the Episcopate of Arad wasgrazed in the second half of the XIX th century, by three hierarchs who were laterplaced in the metropolitan chair from Sibiu namely: Procopie Ivascovici, MironRomanul and Ioan Metianu. At the Episcopate of Caransebes have grazed: IoanPopasu, his descendant, Nicolae Popea, and lastly Miron Cristea. We have also made an ensemble presentation of the Romanian orthodoxpriesthood from Transylvania from the period 1867-1900, referring especially to thestate’s relation with the priesthood and to the wage system regarding priests. Untilthe last years of the XIX th century the Romanian priesthood from Transylvania didnot beneficiate of salaries paid by the state, but it maintained itself from with its ownresources, meaning parochial funds and especially with the donations made by thebelievers. The confessional teachers were also paid by the parishes in which theyfunctioned. From 1898 the state was giving to the Romanian and Serbian OrthodoxChurches an annual subvention for the support oh the rural priests. Only in 1898 wasintroduced the filling or the supplementing of the priestly incomes up to a certainsum, based on the scholastic preparation of each priest (Article of law XIV). We have highlighted the manner in which the Priesthood from Transylvaniawas present in the whirl of the events from the second half of the XIX th century, 169
  • 170. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăemphasizing here a few significant moments such as: The Romanian Priesthood fromTransylvania and the War of Independence; The Priesthood and the memorandistmovement. Then we have showed at length the charitable actions of the Transylvanianpriesthood in the second half of the XIX th century. The chief target of the priestlyendeavors is represented in fact, by the spiritual part from our being: the human souland its salvation. But the priest also cannot ignore the material side concerning thelives of his believers, because it represents the indispensable foundation of spirituallives, and the man’s cultural, moral and religious progress depends on his wellbeing,his contentment and his happiness. In the social actions undertaken by the Churchduring this period we have to observe two extremely important factors namely: theextremely hard period through which the entire Transylvania was passing through,and implicitly its Romanian Church; and also the poverty state, also generalizedover the Romanian Transylvanian priests. There have existed permanent circularsfrom the part of the Metropolitan Church to the Protopopiates to help the poorones and to gather money and necessary things for the survival of the oppressed.From the documents we discover information about the helping of those who havesuffered after the nature’s disasters: terrible fires, floods, hails, etc. We must alsomention the manner in which the widow priestesses were materially helped andsupported consistently by the Church. A lot of demands of the priestesses made tothe Arch pries and Metropolitan Churches were registered, demands due to whichthey were helped with certain limitations, but pretty substantially. The MetropolitanChurch constantly makes appeals to the archpriests to send lists with the widowpriestesses in order to be helped. From the documents of the Metropolitan Archivesfrom Sibiu we discover information about a lot of these widow priestesses who havebeneficiated of help from the part of the Church. The Metropolitan Church demandsthe creation of parochial funds in order to have a better administration of each parish.Also, through another circular the Metropolitan Church urges each protopresbitarialorganization to allocate 60 florins annually for a son of the protopresbitariat forthe preparandial course. In the Archive of the Metropolitan Church of Ardeal fromSibiu, as well as in the published documents, of the Arhidiecezan Consistorium wecome upon a lot of demands for help coming from parishes, schools, priests or reallypoor teachers. Great efforts were made to solve these demands as well as possible,the majority was helped, some of them even several times, some had to wait becauseof the multitude of demands, but it is certain that a lot of the needy people havebeneficiated of help coming from the Metropolitan Church’s funds or from the fundsthat it administrated. From the documents we also discover information about thehelp given to some teachers. It is appropriate to remind also the fact that the people 170
  • 171. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăof the Church have made a lot of donations to these institutions, some of thesedonations being constituted in foundations that helped a lot of needy people. In thissense is remarkable the generosity of the members of the Mocioni family. An important chapter from the work is represented by the social assistanceof the Orthodox Church from Transylvania during the War of Independence. Theactivity of the Romanian clerics during the war of independence has manifesteditself through divine services and prays for defeat, through the hierarch’s pastoralsand the discourses of the priests, through articles and appeals, through urges andgathering supplies in the use of the soldiers from the front, of their families, throughgifts and sanitary material for the wounded, through services fulfilled as militaryconfessors on the battle field, through the acts of bravery made by some of thepriests on the front, through the appointment of the monks and nuns in the sanitarybody. The soul and the sacrifice with which the Romanian Orthodox clergy hasanswered to the call of the country, has embraced the holy cause and has foughtfor the undeniable right of the people to freedom and independence, has proventhat “being chosen and coming from the nation, it supported the nation in all thecircumstances through which Romania has passed through since centuries.” Thewar of independence has represented a new occasion for the Orthodox Romanianclerics to prove the continuation of the ancient customs that demonstrated the factthat priests represent an integral part of the people and that the Church fulfils aneffective role in the Romanian society. In Transylvania was born the campaign of fund raising for the supplies destinedfor the army on the front and for the wounded in the hospitals. In this sense comitieswere organized, appeals were published and lists of subscription have circulated. Inthe comities organized in Transylvania, a lot of priests and priestesses were members,and on the lists of subscription are inscribed names of bishops, archpriests, priestsand religious singers, alongside the great number of Romanian believers. On thenearly 300 lists of subscription, published, from which 90 were organized and heldby archpriests and priests, and 20 priestesses, figure hundreds of names belongingto the servants of our Church. The support of the Church also went to the familiesof the ones on the front, widows and orphans. The Church urged their servantsto support the families, widows and war orphans, showing to the clergy and itsbelievers the ways and means of serving them. A chapter from the work is dedicated to the social assistance in the preoccupationsof the Astra. Although only at the end of the XIX th century and at the beginning ofthe XX th century some juridical regulations regarding the right to social assistancehave appeared, philanthropy based on moral and religion was always practiced,sometimes sporadically, other times systematically. The protection of the persons 171
  • 172. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăand collectivities disadvantaged by ignorance and pauperism, of the dependants(orphans, crippled, ill people, and old people) was imposed by necessity, and the“Transylvanian Association” got involved in this painful subject. The main directionsof action taken by the “Transylvanian Association” on the field of social assistanceand demographical politics are the following: the sanitarian-medical education ofthe people; the guidance of the demographical processes; the woman’s emancipationthe education of the children in the family; sheltering from poverty the sociallydisadvantaged ones, the dependents: orphans, crippled, ill people and old people.The philanthropic actions of the Astra were headed towards helping poor people,widows, orphan children, students and future young craftsmen with little materialpossibilities. By means of press (The Romanian Telegraph, The Sheet of the People,Transylvania Magazine, The Scholastic Hearth, The Pedagogical Sheet) the publicopinion got touched in order to found and maintain asylums and orphanages. Thefeminine section of Astra acted through women’s reunions, sustaining the foundationof asylums and orphanages in Sibiu, Cluj, Brasov, Targu-Mures, Dej, Gherla, Lugoj,Beius, Arad, Oradea, Alba Iulia, Cernauti and Chisinau. First of all we have to remember about de stipends and the supplies given bythe “Association for the Romanian Literature and for the Culture of the RomanianPeople”. Then we also remind about the supplies for the journeymen and for theyoung pupils. There were also supplies given to schools. Among Astra’s scholarswe remind: Andrei Barsanu; Iuliu Hatieganu; Elie Daian; Stefan Pop-Cicio;Gavril Todica, Eugen Piso; Alexandru Liuba; Rea-Silvia Radu. We must also referto the Reunion of the Romanian soldiers from Sibiu, a social-cultural-trade shiporganization affirmed with Astra’s support. In another chapter from this work we have analyzed the role of the foundationsof stipends in the formation of the Romanian intellectuality from Transylvania. Inthe second half of the XIX th century as well as in the first two decades of the XX thcentury the formation of the Romanian intellectuality was the result of the collectiveeffort of the Romanian nation, expressed by dozens of foundations that assured thescholar and university education of the young Romanians. In the second half of theXIX th century a true rebirth of the Romanian Orthodox Church has produced, arebirth that was profoundly marked by the personality of the metropolitan bishopAndrei Saguna, who has created new funds of stipends. In 1853 Saguna has putthe basis of the “Francisc Iosif” Foundation. Also from the fund of the episcopate,Saguna has sent the first scholars at studies in Germany, Ioan Popescu at Leipzigand Jena and Zaharia Boiu and Nicolae Cristea at Leipzig. Over the years, theMetropolitan Orthodox Church from Sibiu has registered in its administration newfoundations such as : ‘Cologea’, “Peiovici”, “Ecaterina Ratiu”, ”Ioan Popescu”, 172
  • 173. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă“Nicolau Putnoky”, “Miron Romanul”, “Ioan Hania”, “Nicolau Vlad”, “Manovici”,“Mihai”, “Cora”, “Absolon Todea”, etc. After the constitution of the Orthodoxepiscopates from Arad and Caransebes foundations similar to those from Sibiu werealso created here. It has to be especially remarked the role of the Gojdu Foundation. To be ableto develop its activity in optimum conditions, according to Emanuil Gojdu’s willand its precautions, the representation of the foundation has elaborated in time, aseries of normative acts. Between 1871-1918 the Gojdu Foundation has granted37.776 scholarships and support, for pupils and students, for diploma taxes, rigorousand doctorate. According to the estimations, over 967 Romanian students, from thefuture Romanian intellectuals, were beneficiaries of the Gojdu Foundation. Alsoother foundations had an important role. For example the ones administrated bythe Metropolitan Church, from which significant support were granted in time.Nevertheless we must mention the fact that the material possibilities were prettyreduced, money was short, but the Church tried to handle the demands as much aspossible. At the end of the XIX th century and the beginning of the XX th century, animportant factor of encouragement of the Romanian cultural phenomenon, implicitlyof the formation of the intellectuality, was represented by Romanian bancs fromTransylvania. The “Ardeleana” Banc has donated in 25 years the sum of 69.061,69crowns for cultural purpose, representing shares between 3-7% of its annual profit.The”Albina” Banc has allocated for cultural and charity purposes, between 1872-1918, the sum of 684.540,27 crowns. Therefore we can say that the Church being poor couldn’t fulfill on this realmas much as it would have wanted or as much as it would have been necessary. Thegeneral conclusion that results from what we have presented is clear: the priesthoodstood by the people in the crossroad moments of its history, supporting its aspirationsto a better, more human life, has struggled for his members to have everything thatis necessary for a decent living. 173
  • 174. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Preocupări filantropice şi de asistenţă socială în activitatea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania în secolul al XIX-lea Rezumat Trebuie să menţionăm faptul că activitatea Bisericii Ortodoxe Române dinTransilvania în prima jumătate a secolului al – XIX – lea este una foarte rodnică.Menţionăm şi aici câteva aspecte pe care le-am dezbătut în lucrare, cum ar fi:situaţia Bisericii româneşti înainte de 1848, Revoluţia românească din Transilvaniade la 1848-1849, Biserica Ortodoxă Română din Bihor în timpul revoluţiei din1848-1849, unitatea de cuget şi simţire a românilor de pretutindeni în revoluţiade la 1848, episcopul Vasile Moga – personalitate marcantă a primei jumătăţi asecolului al XIX – lea. Merită să amintim faptul că actele caritabile ale preoţimiitransilvănene în prima jumătate a secolului al XIX – lea sunt remarcabile. Aiciamintim câteva aspecte cum ar fi: grija Bisericii Ortodoxe transilvănene faţă depăstoriţii săi, activitatea pastorală a episcopului Vasile Moga, contribuţia episcopuluiVasile Moga la dezvoltarea învăţământului românesc din Transilvania. Esteremarcabilă de asemenea activitatea preoţimii ortodoxe din Transilvania în perioadaabsolutismului (1851-1860) şi în „perioada liberală”. În întreaga perioadă 1867-1900 românii transilvăneni au desfăşurat o vie activitate de organizare politică amişcării de eliberare şi unitate naţională, şi-au concentrat în bună măsură energiade luptă pe terenul vieţii cultural-naţionale, cultura constituind unul din cele maiputernice mijloace de afirmare naţională, au depus eforturi susţinute în împrejurărideosebit de potrivnice, în vederea înaintării materiale, economice, dar cu deosebireau declanşat mari momente de manifestare a luptei şi solidarităţii naţionale, care auapropiat mult momentul suprem --- desăvârşirea unităţii statale. Biserica ortodoxădin Transilvania a venit sub diferite forme, în sprijinul celor năpăstuiţi, pe unii i-aajutat cu bani deoarece au suferit de pe urma inundaţiilor, a incendiilor, a grindineisau a altor calamităţi, locuinţele acestora fiind atât de afectate încât nu mai eraulocuibile. Foarte multe văduve, fie de preoţi, fie de învăţători, fie de oameni simpliau fost ajutate în limita posibilităţilor, fie li s-a dat o sumă de bani, fie li s-a găsit undomiciliu unde să stea, pentru că multe preotese au rămas văduve destul de tinereşi cu copii mici şi nu aveau unde să se ducă. Preoţii Bisericii au înţeles să vinăşi în ajutorul celor ce luptau pentru libertate şi independenţă ca să întărească şisă sporească în sufletul apărătorilor curajul şi bărbăţia, încrederea în biruinţa lordeplină şi în dreptatea cauzei pe care o apărau. Prin servicii divine săvârşite şi prinrugăciuni înălţate către Dumnezeu în biserici pentru izbânda armatei române, prinîndemnuri şi acţiuni în strângerea de ajutoare în folosul soldaţilor de pe front, prin 174
  • 175. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăofrande dăruite şi adunate pentru cei răniţi, Biserica şi-a arătat slujirea ei faţă decredincioşii şi poporul cărora ea aparţine. De asemenea afirmăm că „Asociaţiuneatransilvană”--- Astra s-a implicat în toate domeniile vieţii social-economice şiculturale ale ţării, onorându-şi apelativul de „academie de cultură” a românilor dintoate zonele ţării. Meritul „Asociaţiunii transilvane” este şi acela de a fi conturato concepţie teoretică de asistenţă socială şi o practică constantă de filantropiedin caritate morală şi religioasă. În a doua jumătate a secolului XIX s-a produso adevărată renaştere a Bisericii Ortodoxe Române, renaştere profund marcată depersonalitatea mitropolitului Andrei Şaguna, care a creat noi fonduri de stipendii.Din fondurile şi fundaţiile Mitropoliei s-au acordat foarte multe burse la tineri,pentru studii, un rol foarte important avându-l fundaţia Gojdu. După constituireaepiscopiilor ortodoxe de la Arad şi Caransebeş s-au creat şi aici fundaţii similarecelor de la Sibiu şi acestea acordând numeroase ajutoare. ATITUDINEA FAŢĂ DE COPII ÎN SATELE NĂSĂUDENE FOSTE GRĂNICEREŞTI ÎN A II-A JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA Claudia Septimia SABĂU Folosind documente de arhivă inedite (procese pentru neglijenţă, maltratareşi crimă; porunci vicariale; dispense) şi edite (porunci ale primăriei Năsăud), dar şiscrieri folclorice (cântece de leagăn, bocete), corespondenţă privată şi articole dinpresa vremii, în cuprinsul acestui studiu urmărim modul în care era acceptat, înţelesşi tratat copilul, mai întâi în sânul familiei (spaţiul privat), şi apoi din perspectivaautorităţilor bisericeşti şi civile năsăudene (spaţiul public), în cea de-a doua jumătatea secolului al XIX-lea. Pe parcursul acestei cercetări nu de puţine ori am întâmpinat dificultăţi,deoarece spre deosebire de oamenii mari care au lăsat suficiente mărturii pe bazacărora se pot reconstitui principalele lor atitudini şi manifestări, „oamenii mici”,autori eminamente ai unei istorii orale, nu ne spun aproape nimic despre primii lorani de viaţă. Surprinderea copiilor năsăudeni în documente s-a transformat deseoriîntr-un joc „de-a v-aţi ascunselea” pe care l-am jucat cu adulţii: părinţi, dascăli saupreoţi care s-au „încăpăţânat” să ţină pruncii departe de trecerea timpului şi a istorieişi implicit, departe de ochii istoricului de astăzi. Iar când ies la iveală, de regulă, ofac, după cum vom vedea, în situaţii limită şi pentru a servi intereselor adulţilor.În consecinţă, în paginile următoare, fără a avea pretenţia de exhaustivitate, vomreda doar „vocile auzite” ale micuţilor năsăudeni, începând cu câteva consideraţii 175
  • 176. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăprivind atitudinea faţă de copii atât în familiile ţăranilor, cât şi ale intelectualilornăsăudeni; vom continua cu prezentarea destinului a trei copii, ajunşi personajeprincipale în trei procese judecate la Sedria Districtului Năsăud şi vom încheia cucâteva consideraţii legate de modul în care era receptat, înţeles şi tratat copilul înspaţiul public năsăudean în cea de-a doua parte a secolului XIX.1.Copilul în familia ţăranilor năsăudeni „Datorinţa întâie şi cea mai de căpetenie a părinţilor către copiii lor esteiubirea. Părinţii au să-şi iubească copiii lor, atâta pentru că-s copiii lor, cât şi căaceştia sunt copiii lui Dumnezeu.”265. Dar oare putem vorbi despre iubire în relaţiapărinte-copil în societatea năsăudeană266 în intervalul de timp studiat? Şi asta încontextul în care opinia consacrată în istoriografia copilăriei este că, de regulă,în societăţile tradiţionale, nivelul de trai precar şi grija zilei de mâine făceau casentimentul de grijă şi afecţiune, de dragoste faţă de copii să nu fie prea intens. Acestindiferentism era provocat de diverse cauze, printre care se pot enumera, numărulmare de prunci născuţi într-o familie şi mortalitatea infantilă foarte ridicată care îipriva pe părinţi de posibilitatea ataşării de copii267. Totuşi, cel mai probabil sentimentul de iubire era resimţit de mama careaducea pe lume, hrănea şi îngrijea pruncul în primii ani de viaţă: „În adevăr, cinene naşte, cine ne creşte, cine ne poartă pe braţe cu atâta căldură, cine ne învaţă avorbi, cine în fine ne pune în contact cu cei ce ne înconjoară? Mama: mama dar este[cea, n.n.] care ne formează şi ne dă societăţii”268. Iar cântecele de leagăn din ţaraNăsăudului din cea de-a doua jumătatea a secolului XIX sunt dovada de netăgăduita puternicei relaţii afective mamă-copil, căci în mentalitate epocii, numai mama eracea care scăpa „sufletul de urât, trupul de boală şi casa de sărăcie”269. Cuvintelede alint şi scenariile imaginate de aceasta reflectă locul primordial avut de copil înviaţa cotidiană a mamei, iar melodicitatea versurilor avea rolul de a linişti şi adormi265 „Amicul Şcolei”, Gherla, nr. 2, an III, 13 ianuarie 1862, p. 11.266 Prin folosirea sintagmei de „societate năsăudeană”, „ţinut năsăudean” sau „sate năsăudenefoste grănicereşti” facem referire la cele 44 de comunităţi cuprinse în Regimentul II românesc degraniţă (1762-1851): Rodna-Nouă sau Şanţ; Rodna-Veche; Maieru; Ilva-Mare; Sîngeorz; Sîniosifsau Poiana-Ilvei; Măgura-Ilvei; Leşu; Ilva-Mică; Feldru; Rebrişoara; Rebra; Nepos; Parva; Năsă-ud; Salva; Hordou sau Coşbuc; Telciu; Bichigiu; Romuli; Zagra; Poieni; Găureni; Suplai; Mo-cod; Runc; Mititei; Tiha-Bârgăului; Prundul-Bârgăului; Mureşenii-Bârgăului; Bistriţa-Bârgăului;Josenii-Bârgăului; Susenii-Bârgăului; Rusu-Bârgăului; Mijlocenii-Bârgăului; Nuşfalău; Sîntioana;Budac; Gledin; Monor; Ragla; Şieuţ; Morăreni şi Ruşii-Munţi.267 Toader Nicoară, Transilvania la începuturile timpurilor moderne (1680-1800). Societaterurală şi mentalităţi colective, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 2001, p. 147.268 „Biblioteca familiei”, cartea I, Gherla,1882, p. 58.269 Anton Buta, George Coşbuc – Autor de manuale şcolare, în „Studii şi cercetări etnocultu-rale” (în continuare „SCEB”), Bistriţa, XI, 2006, p. 29. 176
  • 177. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăpruncul: „Haida liulea, şi te culcă,/ Până mâne la ziucă,/ Haida, liulea, cu mama,/ Cămama te-a legăna/ Şi copilul s-a culca”270. În multe dintre ele este invocat soarelepentru a scurta ziua mamei aflate la câmp, nerăbdătoare să revină la copilul lăsatacasă: „Cobori, soare, mai spre vale/ Că-i bugăt ziua de mare./ Cobori, soare, maispre luncă,/ Ca şi oile la strungă,/ Ca şi vacile la junci/ Şi ca maicile la prunci.”. Încuprinsul altora, mama îşi alină odrasla şi îi promite toată dragostea în speranţa căva deveni un om bun: „Haida, buia cu mama,/ Că mama te-a dezmierda/ Şi în braţete-a purta,/ În braţe şi-n legănuţ,/ Şi te-a purta şi prin munţi,/ Şi de-i creşte om debine/ Ferice atunci de mine,/ Dar de ti-i face om rău/ Vai şi-amar de capul meu”271.Şi din textul bocetelor locale desluşim puternicele sentimente afective, care o legaupe mamă de pruncii săi: „ – Să fii’n lume orice ai fi/ Numai mamă să nu fii./ Să nufii să creşti copii./ Până-s mici îi creşti cu greu,/ Dacă mor îţi pare rău./ Până-s miciîi creşti greu tare,/ De trăiesc ai supărare”272. În mentalitatea timpului, tinerele copile trebuiau pregătite încă din fragedăcopilărie, pentru „rolul” suprem al vieţii lor – acela de mame – şi unde altundevadecât la şcoală şi la biserică se puteau pune bazele unei educaţii propice în acestsens: „Între scopurile cele varii ce are să le ajungă Şcoala noastră de fetiţe cel mainobil şi mai sublim e de a creşte din fetiţe nu numai mame adevărate române, cimai vârtos mame pie şi moralii”, scria Cosma Anca (directorul Şcolii Normale şi acelei de fetiţe din Năsăud) la 8 aprilie 1872. Frecventarea Şcolii de fetiţe, a bisericiişi exemplul personal oferit de învăţătoare erau, în opinia intelectualului năsăudean,principalele repere în formarea unei „mame model”: „Baza simţului de moralitateşi religiozitate se poate pune mai vârtos în biserică unde elevele au să înveţe pietatemai cu seamă de la învăţătoare care are nu numai să le conducă la acel loc sfânt,dar acolo are prin exemplul său să stârnească întră-nsele simţul de religiozitate”273. În adolescenţă, prin cursurile de catehizare desfăşurate în biserici, în duminicişi sărbători274, tinerele fete erau atenţionate „să se silească mai cu de-a dinsul lacatehizare”, pentru că mamele, „care de comun”, stau mai mult acasă sunt primeleînvăţătoare ale pruncului şi „cei dintâi păstori sufleteşti şi docenţi de religiune” aiacestora, spre deosebire de bărbaţi, care „după chemarea lor sunt siliţi mai adeseaori a se duce de acasă la nevoi”275.270 Liviu Păiuş, Folclorul Ţării Năsăudului, Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2009, p. 172,apud I. P. Reteganul, Ms. 4.540, Biblioteca Academiei Bucureşti, f. 45.271 Ibidem, p. 173.272 Sever Hurdea, Bocete culese de Floarea Turşan din Zagra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în„SCEB”, Bistriţa, VII, 2002, p. 404.273 Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud (în continuare ANSJBN), fondŞcoala normală primară din Năsăud, dos. 77, f. 12.274 Idem, fond Oficiul parohial greco-catolic Mureşenii Bârgăului, registrul 5, f. 37.275 Mihail Velceanu, Educaţiunea de şcoală şi acasă compusă după datele, cunoştinţele şi 177
  • 178. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Tatăl nu se implica în creşterea copilului, căci această îndeletnicire nuinterfera cu sfera preocupărilor sale „bărbăteşti” şi, din documentele consultate,putem surprinde doar fragmentar sentimentele şi trăirile acestuia pentru cel mai micmembru al familiei. Pruncul era o prezenţă constantă în casă, în leagăn sau în braţelemamei, dar până la vârsta la care putea fi folositor în gospodărie – adică de pe la 4-5ani – acesta era exclusiv al mamei, al bunicii, al surorii mai mari care îl îngrijeau şisupravegheau. Abia de la această vârstă, copiii deveneau parte componentă a vieţiitatălui, care avea datoria să îi înveţe „de mici, dar treptat şi potrivit cu vârsta şi sexullor, la lucrul câmpului, precum: la plug, la grăpat, la sapă, la secere, apoi la coasă, lafân, la cules şi la cărat”276. Copiii foştilor grăniceri constituiau o forţă de lucru valoroasă în epocă, eiparticipând la toate muncile câmpului, cu atât mai mult, cu cât, conform spuselorvicarului Grigore Moisil, „poporaţiunea acestui district fiind în mare parte avizatăla economia rurală, iar nefiind aici în uz semănăturile de toamnă”, cea mai mareparte din provizii se obţine din semănăturile de primăvară, care împreună cu fânulse adună de pe câmp în luna octombrie. Date fiind aceste realităţi, în scrisoareaadresată Ordinariatului episcopesc la 17 octombrie 1875, vicarul solicita ca începerea„cursului scolastic” în şcolile populare grănicereşti să se facă la 1 noiembrie, nu la 1octombrie, deoarece „în acesta timp, dar, când economii noştri sunt ziua şi noapteaocupaţi cu strângerea bucatelor de pe câmp e imposibil a-i astrânge ca tocmai înaceastă lună să-şi dea pruncii la şcoală, când mult, puţin, tocmai acum au mai marelipsă de dânşii la economie, ba orice silă sau forţă întrebuinţată în astă privinţă arrămânea fără efectul dorit”277.2. Atitudinea oamenilor educaţi faţă de copiii din viaţa lor Corespondenţa privată din cea de-a doua jumătate a veacului studiat, înmăsura în care s-a păstrat, reprezintă o sursă valoroasă de informaţii în ceea cepriveşte atitudinea oamenilor educaţi faţă de copiii din viaţa lor. Grija pentrucreşterea şi îndrumarea acestora, interesul pentru parcursul şcolar şi comportamentullor cotidian, dar şi durerea profundă cauzată de pierderea copiilor, sunt sentimenteleilustrate de exemplele de mai jos. Astfel, la 3 aprilie 1889, Artemie Cârcu, căpitan pensionar, locuitor dinVincovce (Slavonia) adresează 2 scrisori familiei sale din Rebrişoara şi, dinexperienţele educatorilor celor mai probaţi, Sibiu, Imprimeria şi provedietura lui W. Krafft, 1877,p. 10.276 Macedon Maniu, Descriere scurtă din monografia comunei Zagra, în „Periplu istorico-to-ponimic: valea Zăgrii”, vol. îngrijit de Mircea Prahase, Cluj-Napoca, ed. Napoca-Star, 2003, p. 167.277 Simion Retegan, În umbra clopotniţelor. Şcolile confesionale greco-catolice din diecezaGherlei între 1875-1885, Cluj-Napoca, ed. Argonaut, 2008, p. 10. 178
  • 179. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăconţinutul lor răzbate interesul şi grija semnatarului pentru nepotul său Artene,despre care spune că dacă va auzi că învaţă bine îi va trimite „veşminte de vază”,dar mai întâi aşteaptă „testimoniu de la profesorul lui” ca să fie convins „că e bunşcolar şi student”. Pentru a fi sigur de informaţiile primite, îl roagă şi pe preotul dinlocalitate să îi scrie despre „cum se poartă şi cum învaţă pruncul Artene, pentru caremare grijă port ca să nu fie în zadar frecventarea gimnaziului”278. În epistola trimisă unui amic din Rebrişoara, la 29 decembrie 1896, preotulIoan Rebreanu deplânge profund pierderea a doi copii în cursul anului respectiv:„Grigore mi-a murit în aprilie în urma unui morb de creier primit din cori [varicelă,n.n.]; iar o mândrucă copiliţă, Otilia, de 12 ani, în 25 octombrie când îmi era maidragă am pus-o la odihnă, pe lângă toate opintirile cu medicii cei mai distinşi […]”.Suferinţa tatălui e nemărginită: „mi-au cauzat atâta durere, cât credeam că nu mă voireteurna pururea: Cine nu practisează asta nici nu-şi poate închipui”. Singura alinarea preotului rămân ceilalţi doi copii şi preoteasa alături de care „cu anevoie am pututînvinge pierderile familiale”279. În anul 1872, învăţătorul şcolii din Rodna trimite Senatului scolastic dinlocalitate o epistolă prin care îşi anunţă demisia din postul ocupat vreme de 15 ani.Motivaţia sa este determinată de „frustrările casnice şi familiare”, care decurg dinsalariul său foarte mic, care nu îi permite să-şi întreţină familia: „Sunt părinte a cinciprunci micuţi despre a căror creştere trebuie ca părinte adevărat a mă îngriji, apoisalariul care-l trag ca învăţător nu-mi este de ajuns spre a putea susţine familia meaşi aşa mă văd silit a mă îngriji în alt mod”280.3.Copiii – actori principali în trei procese judecate la Sedria Districtului Năsăud Totuşi, atât documentele de arhivă, cât şi sursele folclorice sunt săraceîn exemplificări privind atitudinile şi sentimentele părinţilor şi ale comunităţiinăsăudene faţă de copii, acestea fiind detectabile doar în situaţii de criză,determinate, în principal, de moartea violentă a acestora. Afirmaţia noastră estesusţinută de inventarul a trei procese judecate la Sedria generală (instanţa juridicăsupremă) a Districtului năsăudean281: primul, intentat în anul 1869, de către preotuldin Rebrişoara, lui Maftei şi Maria Barbura, prin care îi acuză de neglijenţă, ceeacea determină moartea fiicei lor în vârstă de 7 luni; al doilea, este cel declanşatcontra conducătorului poştalionului din Rodna pentru uciderea unei fetiţe de 6 ani,în localitatea Sângeorz, în anul 1867, şi, al treilea, este cel iniţiat de judele din Zagra,278 ANSJBN, fond Emil Precup, dos. 4, f. 8-10.279 Ibidem, dos. 3, f. 1-2.280 ANSJBN, fond Titus Pop, dos. 12, f. 171.281 Districtul Năsăud (1861-1876) a fost o unitate administrativ-teritorială şi politică care s-asuprapus peste teritoriul Regiment II românesc de graniţă de la Năsăud după desfiinţarea acestuia. 179
  • 180. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouătot în 1867, pentru a se ancheta maltratarea cauzatoare de moarte pentru un băiat de12 ani. Aşadar, neglijenţa, crima şi maltratarea sunt evenimentele care scot dinnegura istoriei destinul copiilor foştilor grăniceri, ilustrând, pe de-o parte, nu numaiviaţa lor cotidiană, ci şi a părinţilor, a vecinilor, a celorlalţi oameni din sat, iar pe dealta, mentalitatea „omului mare”, atât a celui din familie, cât şi a celui din exterior,faţă de copil. În lumea satului năsăudean, preotului sau judelui local le revenea obligaţiade a anunţa forurile superioare despre orice eveniment care întrerupea mersul firescal lucrurilor şi încălca legislaţia scrisă sau nescrisă a locului, fie că era doar un zvon,fie că era realitate, şi cu atât mai mult, moartea suspectă a unui copil nu putea fitrecută cu vederea de cei responsabili cu păstrarea moralităţii şi siguranţei în sânulcomunităţii. Astfel, din înştiinţările trimise de către aceştia oficiilor cercuale dinNăsăud, Feldru şi Mocod facem cunoştinţă cu „personajele” povestirii noastre. Din plângerea întocmită de preotul din Rebrişoara, Ştefan Pop, în data de31 decembrie 1868, reiese că locuitorului de acolo, Maftei Barbura „i-au repausat[murit, n.n.] una pruncă în zilele trecute şi după ştiri private, silniceşte, la carefaptă ar fi fost părinţii vinovaţi”. În plus, parohul îl acuză pe părintele fetei că aînmormântat-o fără a primi atestat mortuar de la Inspectorul de morţi, dar şi fărăceremonialul religios specific282. Cel de-al doilea caz se petrece astfel: în data de 5 iulie 1867, Nastasia Costan,o fetiţă de 6 ani din localitatea Sângeorz, a fost ucisă, prin călcare, de către teleagaşi calul poştalionului care venea din Rodna, singura ei vină fiind aceea că se aflape marginea drumului împreună cu alţi copii de vârsta ei. Prima sesizare privindaceastă tristă întâmplare a venit din partea judelui local, care la 6 iulie 1867 anunţăoficiul cercual din Feldru despre contextul în care fata a decedat solicitând „[…]cercetare oficiosă şi satisfacţiune din cauză că poştalionul numai din răutate - fiinddrumul la locul întâmplării de tot larg şi la timp de zi – a mânat calul de a trecut cucăruţa peste copilă de a omorât-o”283. Despre soarta celui de-al treilea copil aflăm din „arătarea” [document, n.n.]înaintată Sedriei la 29 iulie 1867, de către judele cercual din Mocod care, pe baza„relaţiunii antistiei comunale Zagra”, anunţă că în această localitate a murit un copilorfan, servitor, în vârstă de 12 ani, Ioan Eremia, ca urmare a maltratărilor suferite dela stăpânul său, Axinte Logigan284. Pe baza acestor plângeri, judecătoria a decis numirea de comisii care săîntreprindă cercetări preliminare (desfăşurarea lor a fost însă condiţionată de282 ANSJBN, fond Sedria Generală a Districtului Năsăud, LXIV/dos. 50, f. 10-11.283 Ibidem, XLIX/dos. 13/1867, f. 3.284 Ibidem, LXXXI/dos. 13/1867, f. 1. 180
  • 181. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăîmprejurările producerii deceselor celor trei copii), primul pas fiind deplasareacomisiilor de investigare în fiecare localitate pentru a constata decesul, a realizaautopsia şi a interoga persoanele implicate. Pentru că prunca decedată din Rebrişoara era înmormântată deja, soluţionareaacestui caz se va face doar prin audierea preotului şi a tatălui, restul martorilor citaţineprezentându-se în faţa instanţei. La interogatoriul preotului Pop, desfăşurat în 1februarie 1869, prima întrebare care i s-a adresat a fost: „că de unde ştie dânsuldespre moartea silnică a repausatei”? Acesta afirmă că însuşi tatăl fetei, „a recunoscutsingur înaintea mea că copila ce a murit fiind în braţele unei alte copile a scăpat-ope o oală mare cu apă fierbinte, care spărgându-se de capul copilei s-a ars”, şi, dinaceastă cauză, preotul crede că părinţii sunt responsabili „de neglijenţă faţă cu copilalor pentru că dânsa în ori ce caz numai din neglijenţa lor a murit”. În plus: „[…] ioi-am pârât pe dânşii pentru că ei au îngropat-o fără de ceremonialul religios, ce şidânsul, adică Maftei Barbura recunoaşte şi numai la intervenirea judelui comunals-a dezgropat şi apoi îngropat a doua oară după ritul bisericii”285. „Acuzat de neglijenţă şi vină la moartea copilei”, la 6 februarie 1869, a fostaudiat tatăl respectivei, căruia i se cere să prezinte amănunţit cauza decesului acesteia.Pe parcursul mai multor file, bărbatul relatează cu lux de amănunte împrejurărilenefericite care au dus la tragicul eveniment: într-o după-amiază de miercuri, la finelelunii decembrie 1868, în timp ce soţia sa Maria era la vale şi spăla cămăşi cu o altăfiică, Firoana, în vârstă de 15 ani, acasă se afla doar el împreună cu fratele său Simion,şi o altă fată, Ana, care ţinea în braţe şi îngrijea pe copila mai mică, Marinca. Celmai probabil, dorind să se urce pe vatră, Ana a scăpat-o pe fetiţa de 7 luni într-o oalămare, care fierbea pe foc, iar copila s-a lovit cu capul de aceasta şi s-a fript pe obraji:„Din această arzătură apoi copila mea Marinca într-a 5-a zi a murit”. Tatăl crede călui nu i se poate imputa nici o vină în legătură cu moartea fetei, deoarece el a fost„ocupat cu lucruri bărbăteşti, n-am putut io să ţin băeta în braţe, făr’ precum ela noi la români datina, copiii cei mai mici sunt în grija muierii şi a băieţilor maimărişori” [subl. n.]. Cu seninătate, omul spune că nu s-a dus după doctor, deoarece„n-am avut nici un crucer şi aşa n-am cutezat pentru că am fost sigur că doctorul fărăplată şi câştig nu va veni la copila mea în Rebrişoara”. În legătură cu acuzaţia că şi-ar fi înmormântat fata fără slujbă religioasă, Maftei Barbura se justifică spunând căpreotul nu a vrut să îndeplinească cele prescrise de canoanele bisericeşti fără platape care bărbatul a promis să i-o dea după 3 zile, cerere neacceptată de paroh, şi, înconsecinţă, lipsit de bani, omul şi-a îngropat singur copila286.285 Ibidem, LXIV/dos. 50/1868, f. 5-6.286 Ibidem, f. 12-15. 181
  • 182. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Cercetarea preliminară a acestui caz fiind încheiată, judecătoria decideurmărirea penală a lui Maftei şi Maria Barbura, în concordanţă cu paragrafele 360şi 376 din Codul Penal287, însă cu toate că acuzele aduse celor doi părinţi au fostgrave, ei scapă nepedepsiţi, deoarece la 8 decembrie 1870, Judecătoria din Năsăuddecide sistarea urmăririlor penale288. Nu la fel de uşor se vor soluţiona celelalte două cazuri. Cum am afirmatmai sus, după constatarea decesului şi identificarea cadavrelor, „pricepătorii delucru” [medicii, n.n.] din comisii au înfăptuit autopsia acestora, pentru a confirmasau infirma acuzaţiile aduse conducătorului poştalionului din Rodna, respectiv luiAxente Logigan din Zagra. Membrii comisiei o găsesc pe fetiţa din Sângeorz în casa părinţilor, „în tindă,pusă pe năsălie, îmbrăcată cu o cămaşă, încinsă cu o pânzătură şi încălţată cu opinci;pe cap a avut o cunună de flori”289, în vreme ce orfanul din Zagra se afla în clădireaantistiei comunale [primăriei, n.n.] „într-o căsuţă [cu sens de cameră, n.n.] undezace pe una laiţă”, îmbrăcat doar într-o „cămaşă curată şi acoperit cu un lepedeu depânză”290. Dacă rezultatul autopsiei Nastasiei confirmă moartea violentă produsă decălcarea ei de poştalion şi cal: „[…] pe partea dreaptă s-a aflat o julitură şi contuziede forma unei potcoave, corespunzătoare unei vătămări externe, apoi lobul din afarăa plămânului drept, cât şi diafragma zdrobit, apoi ficatul dimpreună cu beşica defiere şi cu începutul maţului duoden, zdrobit”291, în cazul orfanului Ioan, concluziamedicilor a fost că, „pentru că în exteriorul corpului nu s-a văzut nici o urmă demaltratare”, cauza morţii a fost „una emphyzema a plămânilor în legătură cu o boalăde plămâni şi de pericard”292. După finalizarea cercetărilor preliminare, partea cea mai consistentă adosarelor celor două cazuri este reprezentată de depoziţiile celor apropiaţi copiilor287 În Codul Penal austriac, Viena, 1853, p. 131, § 360 preciza: „Când se va comproba căaceia din care sau din datorinţă naturală sau din sarcină luată asupră-le să ţină grija de un părinte,au neîngrijit cu totul de a-i aduce ajutorul medical, când acest ajutor se poate aduce, comit abatereşi se vor pedepsi cu arest de la una până la şase luni, după cum vor fi împrejurările”. Iar la p. 136,§ 376 spune: „Peste toţi aceia care sau din datorinţă naturală sau din obligaţiune luată asupră-şipoartă grijă de prunci, ver de alţi oameni, care nu sunt în stare de a prevedea singuri pericolul, dea se feri şi de a se apăra de el sunt răspunzători pentru neglijenţă în împlinirea acestei datorii. Prinurmare dacă un atare prunc, ver om, s-ar omorî sau s-ar vulnera greu, acela despre care s-a compro-bat că dator fiind a priveghea nu a îngrijit cum se cade se va trata după § 335”.288 ANSJBN, fond Sedria Generală a Districtului Năsăud, LXIV/dos. 50/1869, f. 2.289 Ibidem, XLIX/dos. 13/1867, f. 4-6.290 Ibidem, LXXXI/dos. 13/1867, f. 8.291 Ibidem, XLIX/dos. 13/1867, f. 4-6.292 Ibidem, LXXXI/dos. 13/1867, f. 8. 182
  • 183. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouămorţi şi a martorilor care, frază după frază, prin spusele lor reconstituie fragmentedin microcosmosul cotidian năsăudean. Primul caz: Sângeorz; 5 iulie 1867; între 6 şi 7 seara; pe drum în dreptulmorii Licanilor; Pe drumul care vine de la Rodna spre Sângeorz se iveşte poştalionul (o teleagăcu un cal), cu scopul de a ridica corespondenţa din această localitate. Ileana Haliţa,soţia notarului din Sângeorz, terminându-şi vizita la o vecină, când iese din ocolul(curtea) acesteia aude un clopoţel şi vede pe drum vehiculul menţionat. În acelaşitimp, câteva case mai departe, Precup Varvari, aflat în casă, aude şi el clopoţelul şi,lăsându-şi lucrul, vine, curios, la „fereastra de glajă” pentru a vedea cine trece pedrum. Vede şi el poştalionul care mergea la trap. În tot acest timp, pe drumul colbuitse aflau 4 copii cu vârsta între 5 şi 8 ani şi, în momentul când calul ajunge în dreptullor, unul îi aruncă cu ţărnă în ochi. Calul se sperie, o ia la fugă şi calcă o fetiţă carese afla în drum (sau după spusele lui Precup, după ce doi copii au trecut drumul şi altreilea vrea să îi urmeze, dar nu mai are timp, pentru că poştalionul îl ucide). Copilul ucis este o fetiţă de 6 ani, Nastasia. După săvârşirea accidentului,nici Calistru Flămând, conducătorul telegii, nici cei doi martori nu aleargă la copilăsă constate ce s-a întâmplat. Unul din martori spune că i-a văzut pe cei doi copii cumîncercau să o ridice de la pământ, iar celălalt că a zărit-o pe mama ei cum „a ridicat-ope umeri şi a dus-o ca un îmblăciu în casă”293. În timpul interogatoriului, Calistru Flămând spune că nu este vinovat cunimic, pentru că nu şi-a putut controla calul speriat, dar Precup Varvari îl considerăvinovat de producerea accidentului, pentru că „nu a băgat de seamă” şi nu a încetinitcând a văzut copiii pe drum, motiv pentru care, conducătorul poştalionului esteacuzat de delict contra siguranţei de viaţă (§ 335 din Codul penal294). Sentinţa contralui s-a pronunţat în 7 martie 1868, şi îl recunoaşte de vinovat la delictul de mai sus,motiv pentru care este condamnat la „6 săptămâni de arest aspru, cu 2 posturi şi unpat dur pe săptămână, apoi, la dezdăunarea [despăgubirea, n.n.] lui Lazăr Costancu 12 florini şi plata cheltuielilor judecătoreşti de la care fiind inculpatul miser seabsolvă”295.293 Ibidem, XLIX/dos. 13/1867, f. 7-20.294 Codul penal austriac, Viena, 1853, p. 124: „Ver ce fapte sau omise, despre care autorul audupă naturalele lor urmări ce se pot cunoaşte uşor de ver cine, au după prescripte publicate anume,au după statul oficial, profesiunea, meseria, ocupaţiunea sa şi peste tot după specialele sale referinţepoate pricepe cum că ele sunt în stare de a produce ver de amărire vreun pericol de viaţă, sănătatesau securitatea trupească a oamenilor – dacă din ele va urma vreo grea stricăciune trupească (§ 152)pentru vreun om, se vor pedepsi ca abateri cu arest de la o lună până la şase; iar dacă dintr-însele vafi urmat moartea cuiva se vor pune ca delicte cu arest riguros de la şase luni până la un an”.295 ANSJBN, fond Sedria Generală a Districtului Năsăud, XLIX/dos. 13/1867, f. 51. 183
  • 184. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Pe lângă declaraţiile Ilenei Haliţa, a lui Precup Varvari şi Calistru Flămând,la dosar se păstrează şi depoziţia tatălui fetei, care nu a fost de faţă când s-a produsaccidentul. Tranşant, cu sânge rece şi parcă fără nici o urmă de regret, acesta pareinteresat numai în a-şi recupera cheltuielile şi timpul pierdut cu înmormântarea ei:„De cumva însă se va afla că poştalionul e de vină la moartea copilei mele, adicăcă nenorocirea s-a întâmplat din nebăgarea lui de seamă, io pretind de la dânsulurmătoarele despăgubiri: a) pentru băutura, mâncarea şi luminile de s-au petrecut în acele zile cât a fost copila moartă, apoi pomenile făcute şi plata la preot, 12 fl. v. a. b) mi-am pierdut eu, muierea mea, un fecior şi o fată a mea mare 3 zile de lucru în timpul în care a zăcut copila moartă şi pentru aceea pretind pe zi pentru fiecare persoană a 40 cr. v.a…….4 fl. 80 cr. v. a.”296. Şi astfel, în opinia sa, moartea fetei pare să se reducă doar la câţiva florini…iar în ceea ce priveşte reacţia mamei, unul dintre martori relatează că, după accident,a văzut-o cum şi-a ridicat copila de pe jos şi a dus-o pe umăr în casă. Această „lipsă a sentimentelor”, mai ales din partea tatălui poate fi explicatăprin greutăţile ridicate de asigurarea traiului cotidian, în contextul în care, dupădesfiinţarea regimentului, principalele surse de venit ale familiilor au rămas doarocupaţiile agro-pastorale. Tatăl era cel care muncea în permanenţă ca să „punăpâinea pe masă”, nu avea timp să se ataşeze de copii, şi, dacă se întâmpla ca unul sămoară, cel mai probabil în scurt timp se năştea un altul, şi după el un altul, şi tot aşa,viaţa îşi urma cursul firesc. Martorii reconstituie în amănunt împrejurările producerii accidentului, afaptului de senzaţional din localitate, conţinutul depoziţiilor concentrându-se maimult pe momentul anterior întâmplării, decât pe tragedia în sine sau pe urmări. Doarîntr-un loc apare exprimarea „nenorocita copilă”, iar într-un altul se pomeneştedespre accident, ca fiind o „nenorocire”. Desfăşurarea cazului orfanului din Zagra are un alt parcurs. Într-o zi de iuniea anului 1867, judele din Zagra, pentru că a auzit prin sat că orfanul Ioan Eremia de12 ani a fost maltratat pe câmp de stăpânul său, se duce să îl vadă pentru a verificadacă ştirea este adevărată. Copilul îi confirmă zvonurile, şi cu toate că judele nudescoperă nici un semn de maltratare pe corpul acestuia, pentru că „era un copil taresărac, fără părinţi şi văzând că n-are nimeni grija lui”, îi dă o scrisoare pentru a seduce la Năsăud, să fie consultat de medic. Acesta îl consultă şi descoperă că de fapttânărul are o boală de plămâni, nu urme de violenţă pe corp. Dar, în ciuda acestui diagnostic, când la sfârşitul lui iulie Ioan moare, judeleşi notarul sătesc consideră că ar fi necesar să se declanşeze o anchetă pentru a se296 Ibidem, f. 13-14. 184
  • 185. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăafla cauza reală a decesului celui care, după ce s-a reîntors de la Năsăud la Zagra, „aumblat din căsi în căsi pentru că loc permanent nu a avut şi aşa fiind dânsul sărac,fiecare i-au dat ce au avut de mâncare”. Înduioşat de soarta sa, judele va ruga ofamilie de bătrâni din sat să îl primească la ei şi copilul se stinge în casa acestora. Pentru a elucida cauzele decesului au fost interogaţi mai mulţi localnici, carel-au primit şi hrănit pe copilul bolnav, din iunie şi până când a murit, şi toţi ştiau,din spusele copilului, că era suferind din cauza maltratării de către numitul Axente.Numai că, din interogatoriul bărbatului acuzat şi al soţiei sale, aflăm altceva. Cei doil-au angajat pe Ioan să le aibă grijă de capre, la câmp şi, într-o zi, mergând să vadă ceface, Axente descoperă că Ioan nu supraveghează animalele şi, ca să îl pedepsească,„am luat o jordă şi i-am dat de vreo două ori cu ea peste cur ”, fără a-i face altceva.După ce bărbatul a dus „oile pe brânză”, nemaiavând nevoie de serviciile lui Ioan,acesta pleacă şi din acel moment începe să răspândească prin sat zvonul maltratăriisale. Invocând rezultatul autopsiei orfanului şi declaraţiile oamenilor din Zagra,Sedria decide la 21 august 1867, încetarea urmăririi penale împotriva lui Axente şi asoţiei sale, care sunt găsiţi nevinovaţi pentru moartea nefericitului orfan297. Din cuprinsul tuturor declaraţiilor înregistrate în acest caz răzbate cu puterecompasiunea pentru soarta acestui copil orfan şi bolnav, nevoit să cerşească pentrua-şi susţine existenţa. Oamenii îl primesc în casele lor, îl hrănesc şi, chiar maimult, după ce moare, propun declanşarea unei anchete pentru a se descoperi dacăspusele sale, cum că ar fi fost maltratat, se verifică. Neştiind de unde vine durerealui „dinlontru”, în mintea lui de copil o asociază cu gestul lui Axente şi, poate dinneştiinţă, poate din răzbunare, că acesta l-a lăsat pe drumuri, stârneşte un zvon care,uluitor, mobilizează autorităţile satului de pe valea Ţibleşului pentru a descoperiadevărul. Acest caz fiind din păcate singular, este irelevant pentru a emite păreri legatede felul în care erau priviţi copiii orfani în spaţiul năsăudean după 1850. Ştim că, celpuţin în perioada de funcţionare a Districtului Năsăud, de soarta lor, îndeosebi dedrepturile lor ereditare se ocupa Sedria Orfanală298 şi, până la vârsta de 24 de ani,fiecare dintre ei avea un tutore, care îi administra averea, asigurându-se că intereselemateriale ale copilului sunt bine protejate.4.Prezenţa copiilor în spaţiul public năsăudean Atitudinea forurilor bisericeşti şi a celor civile faţă de copiii în răstimpuldat se conturează, cu predilecţie, din cuprinsul cererilor de dispensă, din poruncilevicariale, respectiv din hotărârile primăriilor comunităţilor foste grănicereşti. Din297 Ibidem, LXXXI/dos. 13/1867, f. 11-27.298 Simion Lupşan, Adrian Onofreiu (vol. îngrijit), Districtul Năsăud. 1861-1876. Contribuţiidocumentare, Năsăud, ed. Fundaţiei „George Coşbuc”, 2003, p. 34. 185
  • 186. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăpăcate, nu am găsit prea multe informaţii despre evoluţia copilăriei în faza preşcolară,adică până la 6 ani, deoarece abia după înmatricularea în sistemul educaţional alvremii, timpul copilului şi activităţile sale încep să fie supravegheate şi dirijate debiserică şi primărie, şi, în consecinţă, copilul apare înseriat în documentele elaboratede aceste foruri. Imediat după ce se nasc, pruncii intră în atenţia reprezentanţilor bisericii,deoarece aceştia sunt investiţi cu misiunea sacră de a-i transforma din păgâni încreştini, prin taina sfântului botez, de a-i înregistra în „matricula botezaţilor” şi dea le conferi, astfel, o identitate. După primirea copiilor în sânul bisericii, într-o lumecaracterizată de insecuritate, principala datorie a acesteia era de a-i ajuta şi proteja,uneori chiar şi faţă de comportamentul părinţilor, influenţat de superstiţii şi interesemateriale. O „primă intervenţie”, dacă o putem numi aşa, în viaţa copilului aparela câteva luni după naştere, prin campania intensă desfăşurată continuu în spaţiu şitimp pentru înlăturarea superstiţiilor şi convingerea părinţilor să accepte vaccinareaîmpotriva variolei (,,ultuirea cu vărsat”)299. Prin intermediul poruncilor bisericeşti, atât în zonele greco-catolice, cât şi încele ortodoxe din Transilvania, promotorii politicii de introducere a „ultuirii” au fostpreoţii, în calitate de lideri locali. În multe cazuri, pentru a-i convinge pe oamenide necesitatea injectării pruncilor, tonul folosit în cuprinsul poruncilor a variat de laexplicări amiabile, până la exagerări pătimaşe şi sancţiuni scandalizatoare300. Încă din perioada de funcţionare a Regimentului oficiul vicarial a susţinutcu tărie, în comunităţile locale necesitatea vaccinării contra „vărsatului”. În 1812,vicarul Ioan Nemeş solicita preoţilor să se străduiască a-i convinge pe oameni săaducă ,,pruncii la oltuit [...] care scapă pruncii de multe chilăvii”, pentru că ceicare nu îi aduc sunt ca nişte ,,ucigaşi a pruncilor când mor de vărsat”. Din trei întrei luni, preoţii aveau datoria de a citi în biserică numele tuturor copiilor care aumurit din cauza acestei maladii, iar părinţii ,,cari se vor lenevi şi împotrivi a-şi oltuipruncii se vor scrie în uişaguri spre batjocuri”. În plus, ajunşi la vârsta maturităţii,tinerii neimunizaţi în copilărie, nu primeau permisiunea de căsătorie. Dacă toateaceste directive nu vor avea efect, vicarul ameninţa că din ,,1-ma Noiembrie”, copiiicare vor muri ,,neoltuiţi”, nu mai beneficiau de serviciile religioase ale preotului laînmormântare: ,,îi vor duce ca pe nişte trupuri jidoveşti fără popă, ba nici la neamnu a fi slobod a-i petrece la mormânt”301.299 ������������������������������������������������������������������������������������������� Vaccinarea devenise obligatorie în Transilvania de la începutul secolului al XIX-lea, con-form Aurel Răduţiu, Ladislau Gyémánt, Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania tipărite înlimba română (1701-1847), Bucureşti, 1981, pp. 248-249.300 Ana Grama, Copiii – Într-o lume reală complexă, schimbătoare şi mereu asemenea. Con-tribuţii documentare, în vol. Luminiţa Dumănescu (coord.), „9 ipostaze ale copilăriei româneşti.Istorii cu şi despre copii de ieri şi de azi”, Cluj-Napoca, ed. International Book Acces, 2008, p. 16.301 Iulian Marţian, Documente bisericeşti, în ,,A.S.”, Năsăud, nr. 9, 1928, p. 125. 186
  • 187. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Prejudecăţile oamenilor simpli faţă de acest act rămân de neclintit şi peparcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX, deoarece ierarhii greco-catolicitrimit frecvent porunci (cum este cea din 20 feb./8 martie 1855), în care insistăasupra necesităţii vaccinării şi cer preoţilor să îi sprijine pe medici când încep„împunsura cu vărsat”, punându-le la dispoziţie evidenţa pruncilor „neultuiţi” dinmatricola botezaţilor302. Pentru că, „în mai multe părţi s-a arătat boala vărsatului, baîn unele locuri au luat şi un caracter periculos”, la 19 martie 1857, preoţii sunt dinnou îndemnaţi să înveţe poporul despre folosul imunizării şi să îi sprijine pe doctoriîn această acţiune303. Simion Stoica, medic cercual la Rodna în ultimele decenii ale veacului XIX,publică o lucrare despre igiena copilului, de la naştere şi până la vârsta de 7 ani, încuprinsul căreia rezervă un capitol şi bolilor copilăriei, inclusiv „vărsatului” sau„bubatului”. Pentru a-i convinge pe părinţi să-şi vaccineze odraslele, el avertizeazăîn primul rând asupra consecinţelor acestei boli: „[…] mulţi dintre prunci rămân orbi,surzi, muţi şi cu gropi deformate în faţa obrazului”304. Părinţii erau greu de convinssă accepte injectarea copiilor, probabil şi din cauză că, în epocă, procedura eradureroasă şi rudimentar aplicată: „Operaţiunea se face prin înţeparea ori crestăturaepidermului pe suprafaţa externă a ambelor braţe superioare, la fiecare în câte 2-3locuri, cu distanţă de câte 1-2 cmetri, cu băgare de seamă ca să nu curgă sânge. Înmomentul operaţiunii, braţul individului se ţine în mâna stângă. Vârful acului dealtuit (lancetta) se unge cu materia necesară. În pielea întinsă cu ajutorul degetelor,se face o împunsătură sau tăietură superficială, în epiderm […]. Pe această rană seunge limfa de altuire”305. Conform unei relatări din „Gazeta Transilvaniei” din anul 1892, se pare că înpofida intensei campanii de prevenire a acestei boli, vărsatul de vânt continuă săfacă victime în satele năsăudene: „Bubatul, ni se scrie, că bântuie în comuna IlvaMare în dimensiuni mari. Au murit până acum 9 copii şi mulţi alţii sunt bolnavi.Chiar şi între adulţi s-au ivit câteva cazuri de bubat, ba o nevastă, în etate de 21 deani a şi murit. De la 14 februarie n. şcolile sunt închise din cauza bolii”306.302 ANSJBN, fond Anton Coşbuc, dos. 269, f. 149.303 Ibidem, f. 176.304 Simion Stoica, Higiena copilului de la nascere până la al 7-lea an al etăţii, Sibiu, 1895,p. 54.305 Idem, Tratatul bolelor acute infectătore cu privire la istoricul şi la descrierea lor spe-cială, la vindecarea principală şi sistematică, conform sciinţei şi invenţiunilor mai recente, cumedicamente aprobate parte de casă, parte de farmacie, în adaus cu recepte numeroase, cu regulede precauţiune şi cu dietetică descris pentru poporul şi cărturarii români, Sibiu, 1891, p. 29.306 „Gazeta Transilvaniei”, Braşov, nr. 45, miercuri, 26 feb. (9 Martie) 1892, p. 3. 187
  • 188. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Ţăranii localnici acceptă cu foarte mare greutate prezenţa şi utilitatea mediculuiîn mijlocul comunităţii, deoarece, aproape sigur, fiecare comunitate avea o femeiebătrână, aşa cum era Tecla Griga, din Ilva Mare, care strângea ierburi şi îi ajuta pebolnavi, iar medicamentele de căpetenie ale oamenilor erau „cetania, Sf. Liturghieşi maslul”. Şi atunci la ce mai era bun doctorul? Mai ales că Tecla „era şi doctor devite, le străpungea în limbă, în splină, le freca şi tare pe mulţi ajuta”307. Preoţilor le revenea datoria ca în duminici şi sărbători să le aducă amintepărinţilor despre datoriile şi responsabilităţile pe care le au faţă de odraslele lor, iarde se va întâmpla „ceva primejdie unui prunc din nebăgare de seamă a părinţilordin care să urmeze moartea sau altă vătămare trupească, atunci îs răspunzători nunumai înaintea judecăţii dumnezeieşti, ci şi înaintea mai marilor lumeşti căci […]părinţii care vor lăsa pruncii singuri pe uliţe, lângă apă, fântâni, focuri etc. şi li se vaîntâmpla ceva, aspru se vor pedepsi”308. Un alt gen de documente bisericeşti în care copiii sunt prezenţi, e adevărat,de multe ori doar numeric, sunt cererile de dispensă pentru căsătorie, fie de la unanumit grad de rudenie, fie de la perioada de doliu, „soarta nefericită” a acestora(fără a se insista asupra altor amănunte din viaţa lor), fiind unul din principaleleargumente care asigura succesul obţinerii actului amintit. De exemplu, tinerii Ioan şi Eudoxia Curtuiuşiu din Romuli, rude degradul al doilea, solicită dispensă, deoarece „având moşiile pe lângă olaltă, dinfragilitatea omenească, laolaltă am progenerat 2 prunci prin incest şi rogătorea cual 3-lea e îngreunată. Soarta pruncilor prin dezbinarea oratorilor şi neîmpărtăşireadispensaţiunii ar fi periclitată”309; la şase luni după moartea soţiei, văduvul TomaAdaos din Maieru se roagă de dispensă de la „timpul jelei”, pentru a se putearecăsători, fiindcă a rămas singur „cu un prunc micuţ ca de 9 luni împovărat”, şiavea nevoie de cineva să îl ajute la creşterea acestuia, şi la „purtarea sau conducereaeconomiei”310. Dar, de departe, cel mai mare număr de documente bisericeşti din ceade-a doua jumătate a secolului XIX, care fac referire la copii, sunt în legătură cupreocuparea pentru educarea acestora. Insistenţa pentru frecventarea şcolii şisusţinerea materială a dascălilor a fost determinată de interesul pentru dezvoltareaunui învăţământ sistematic şi dirijat, moştenire a mentalităţii habsburgice, care încădin timpul Regimentului a încetăţenit obligaţia de a-i forma pe copii, ca buni cetăţeniviitori ai Imperiului.307 Ieronim Slavocă (editor), Istoria parochiei Ilva Mare, Bistriţa, tiparul Tipografiei „G.Matheiu”, 1906, p. 37.308 ANSJBN, fond Anton Coşbuc, dos. 269, f. 31-32.309 Idem, fond Oficiul parohial greco-catolic Romuli, dos. 3, f. 25.310 Idem, fond Oficiul parohial greco-catolic Maieru, dos. 10, f. 10-11. 188
  • 189. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă În opinia ierarhilor bisericeşti, principala datorie a părinţilor era de a creştepruncii ca buni creştini, cunoscând de timpuriu datoriile faţă de Dumnezeu, deîmpărat, de ,,cei mai mari şi către de-aproapele”. Pentru aceasta erau obligaţi (subameninţarea de pedepse) să îşi trimită copiii la şcoală şi la biserică, ,,înduplecânddin tinereţele lor grumazii lor întru cărările Domnului cele plăcute”, oprindu-i şicertându-i de la obiceiurile rele fie cu ,,dojana”, fie cu ,,varga”311, căci „copilulnepedepsit, rămâne nepricopsit, copilul răzgâiat rămâne neînvăţat”312. Pe de altă parte, mentalitatea ţărănească de acum, a neglijat necesitateasau chiar utilitatea operei de instruire şcolară, deoarece oamenii de la sate erau,,contaminaţi” în timp de ideea că, ceea ce a fost bun pentru ei va fi şi pentru urmaşiilor. Bazându-se pe hărnicia propriilor mâini, muncind pământul şi crescând animale,ţăranii puteau supravieţui şi fără şcoală. În cuprinsul instituţiei confiniare năsăudene,autorităţile locale au dus o bătălie aprigă împotriva acestor idei, prin mari eforturişi sacrificii materiale reuşind înfiinţarea unui sistem şcolar puternic, care a rezistatîn timp şi s-a bucurat de un prestigiu remarcabil. Pentru ca acesta să rămână viabilşi după desfiinţarea graniţei, forurile bisericeşti şi civile vor folosi toate mijloacele,oscilând între convingere şi ameninţare, pentru a-i determina pe părinţi să le permităcopiilor frecventarea şcolii. Rezultatul inspecţiei efectuate de către Moise Panga (directorul ŞcoliiNormale din Năsăud), în anul 1852, în instituţiile de învăţământ existente peteritoriul fostului Regiment de graniţă, ne oferă imaginea veridică a situaţiei în carese găseau şcolile năsăudene la aceea dată. Pe lângă activitatea didactică desfăşuratăde învăţători şi implicarea preoţilor în procesul de învăţământ, un alt subiect carel-a preocupat pe directorul Panga a fost frecvenţa şcolară, cu atât mai mult cu câtsituaţia întâlnită local era îngrijorătoare: în 22 de comunităţi prezenţa la cursuria fost slabă sau ,,mediocră”, iar în 15 ,,îndestulitoare” spre bună. Din fericire,inspectorul consemnează în raportul său şi cauzele acestui fenomen, pe primul locfiind sărăcia şi ,,scumpetea” produselor, familiile nefiind capabile să procure copiilorîmbrăcămintea şi încălţămintea necesare pentru şcoală şi, în plus, aceştia eraufolosiţi de timpuriu la muncile gospodăreşti şi paza animalelor. Acestor motivaţii lise adaugă, în unele comunităţi, şi pagubele provocate de desfăşurarea Revoluţiei din1848-1849 (Năsăud, Rebrişoara etc.), utilizarea foştilor grăniceri ,,extrem de mult laîncartiruirea trupelor”, la cărăuşii şi la construcţia şoselelor (Mijlocenii Bârgăului,Josenii Bârgăului etc.) dar şi obligaţia de a plăti impozite ,,neobişnuite” (Ragla). Încinci localităţi, Moise Panga constată progrese ,,mulţumitoare” sau ,,îmbucurătoare”ceea ce demonstrează o bună prezenţă la cursuri, numai în două comunităţi (Poiana-311 Iulian Marţian, Documente bisericeşti, în ,,A.S.”, Năsăud, nr. 7, 1926, p. 42.312 J. C. Hinţescu, Proverbele românilor, Sibiu, editura şi Tipografia eredei de Closius, 1877,p. 38. 189
  • 190. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie NouăIlvei şi Prundul Bârgăului) frecvenţa şcolară a fost foarte bună. Actul întocmitprivind rezultatul examenelor desfăşurate în şcolile năsăudene, în anul 1852, neoferă imaginea veridică a situaţiei acestora, dar şi a societăţii năsăudene imediat dupăevenimentele din anii 1848-1849 şi după desfiinţarea Regimentului din 1851. Dacăconsecinţele Revoluţiei pot fi constatate îndeosebi ,,fizic”, prin distrugerile suferitede edificiile şi grădinile şcolare, urmările desfiinţării graniţei sunt resimţite ,,psihic”,la nivelul mentalului omului de rând. Anularea privilegiilor condiţionate de stareamilitară şi introducerea obligaţiilor regimului civil determină, cel puţin pentru ovreme, tendinţa de îndepărtare a foştilor grăniceri de instituţiile şcolare, necesitateaşi utilitatea operei de instruire şcolară fiind înlocuite cu credinţa conform căreiamuncind pământul şi crescând animale, oamenii pot supravieţui şi fără şcoală313. Cunoaştem faptul că, cel puţin între 1863-1867, în atitudinea forurilor civile,îndeobşte a primăriei năsăudene, stricteţea şi intransigenţa militară, moştenite dintimpul existenţei graniţei, îşi vor pune amprenta asupra deciziilor ce îi vizau pe copiişi, drept urmare, viaţa cotidiană a acestora era strict reglementată. Atât programulşcolar, cât şi timpul liber erau organizate după reguli stricte: cu excepţia vacanţelor,copiii trebuiau să frecventeze regulat cursurile şcolii populare, de luni până sâmbătă;pentru absenţa pruncilor erau pedepsiţi părinţii cu amenzi în bani sau zile de lucru:„Părinţii pruncilor ce or absenta de la şcoală se vor pedepsi dintâi cu 1 florin, a2-a oară cu 2 florini, a 3-a oară cu 3 florini şi aşa mai încolo, în favoarea caseicomunale”. După câtva timp, o nouă reglementare amintea părinţilor că: ,,Acumaa intrat timpul călduros, unde fiecare îşi poate trimite copilul la şcoală, fără de a seescusia că nu are cu ce-l încălţa, deci se aduce aminte că fiecare părinte ce în repetaterânduri nu-şi va trimite copilul la şcoală, în toate zilele, sau duminicală, se va globi,pentru toată ziua absenţă, cu o zi de lucru”. Duminica dimineaţa, de la ora 7, trebuiau să urmeze cursurile şcolii „deduminică” sau „repetitoare” şi, după terminarea acestora, „spălaţi” şi „curăţaţi”,în prealabil, de către mame, mergeau la biserică. În acest caz, pentru absenţa„nemotivată”, mama era responsabilă şi pasibilă de pedeapsă: „Fiecare mamă apruncilor umblători de şcoală capătă poruncă, ca pe prunci să-i spele şi să-i curăţeascăîn toate duminicile şi sărbătorile legale; să meargă la biserică; de or rămâne vreunprunc de la biserică, atunci s-a pedepsi mama pruncului, de toată ziua cu una zi delucru”. Li se interzicea cu desăvârşire să meargă pe câmp: „de s-or afla copii prinmălaie, atunci se vor aresta şi se vor pedepsi”. Şi părinţii erau consideraţi responsabili:„Se republicadia ca pruncii să nu meargă în ţarini; care se vor afla se vor zălogi şi313 ���������������������������������������������������������������������������������������� Claudia Septimia Peteanu, Raportul lui Moise Panga privind rezultatul examenelor desfă-şurate în şcolile năsăudene în anul 1852, în „A.S.”, Cluj-Napoca, seria III, VII, Ed. Mega, 2008, pp.33-58. 190
  • 191. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăpărinţii se vor pedepsi cu una zi de lucru la comună”. Nu aveau voie să iasă pe stradădupă ora 9 pentru că riscau să fie arestaţi: „Care pe preparand sau şcolar l-or afla după9 ore seara pe uliţe, să se aresteze”. Chiar şi colindatul era interzis: „Precum în anultrecut, aşa şi acum se opreşte colindatul, pentru aceea se demandă aspru juraţilor cape care îi vor vedea prin fârtaiele sale, să-i aducă la dregătoria opidană”314. Nu aveau voie să se joace în locurile publice: la 1 aprilie 1868, Vasile Năşcuţ,judele opidan din Năsăud, invocând plângerile primite la primărie, cere direcţiuniiŞcolii Normale din Năsăud să interzică junimii şcolare să se joace pe stradă de-a„amicia (hapuciu)” şi alte jocuri, deoarece acestea împiedică „trecerea fără periclitarede sănătate pe unde se află uzitate acele jocuri” şi în acelaşi timp îi „împiedică petrecătorii pe acolo de la mergerea liberă”315. Totodată, prin ordinaţiunea împăratuluidin 12 ianuarie 1857, pruncilor (fetele sub 15 ani şi băieţii sub 17) nu le era permisăprezenţa la „jocurile teatrale”316. În ciuda acestor restricţii şi interdicţii, cei mai mici locuitori din Năsăud aveaudin când în posibilitatea şi bucuria de a participa la petrecerile şi balurile organizatespecial pentru ei de către primăria opidană sau şcolile năsăudene, aşa cum a fostcel din 5 martie 1863, la care au fost invitaţi să participe, contra unei taxe de 20creiţari: ,,toţi locuitorii mari şi mici, tineri şi bătrâni”317 sau cel din 6 februarie1875, intitulat „Balul pruncilor”, desfăşurat în sala Casinei, cu începere de la ora 4p.m. (taxa de participare era de 40 cr. de copil, respectiv 80 cr. de adult), continuatde la ora 8 p.m., cu balul celor mai „înaintaţi în etate”318. În concluzie, în documentele studiate, prezenţa copiilor se face resimţită îndouă contexte. Mai întâi, în cazul unor întâmplări tragice, care impun atât reacţiapărinţilor, cât mai ales a forurilor militare şi bisericeşti, iar acest gen de mărturiiilustrează faptul că societatea năsăudeană nu era indiferentă faţă de soarta copiilor,„actori influenţi, activi, în societăţile trecute”; aceştia apar, în opinia lui William A.Corsaro drept „contribuitori la producţia şi schimbarea socială şi creatori ai proprieiculturi”319. Îi regăsim pe copii, apoi, ca actori principali ai măsurilor adoptate debiserică şi stat, care reglementează strict timpul şcolii, cel dedicat bisericii şi cel liberpersonal, ceea ce denotă, pe lângă o veritabilă politică demografică, grija generală,vizibilă prin măsuri concertate sau individuale, de a asigura protecţia copiilor, dar şibuna lor educaţie morală şi şcolară.314 Simion Lupşan, Adrian Onofreiu, Poruncile…, p. 84, 107, 117, 116.315 ANSJBN, fond Şcoala primară normală din Năsăud, dos. 74, f. 60-61.316 Mirela Andrei Popa, Aurelia Mariana Dan, Şcoală şi biserică. Circularele şcolare dinVicariatul Rodnei (1850-1918), Clu-Napoca, vol. I, ed. Argonaut, 2008, p. 72.317 Simion Lupşan, Adrian Onofreiu (studiu introductiv, note şi text), Poruncile..., p. 168.318 ANSJBN, colecţia Iuliu Moisil, dos. 175, f. 165-166.319 William A. Corsaro, Sociologia copilăriei, Cluj-Napoca, ediţia a II-a, ed. InternationalBook Access, 2008, p. 82. 191
  • 192. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă L’ATTITUDE ENVERS LES ENFANTS DANS LES ANCIENS VILLAGES DE FRONTIÈRE DE NĂSĂUD DANS LA 2ÈME MOITIÉ DU 19ÈME SIÈCLE Résumé Au long de cette étude, en employant des documents d’archives édites etinédites et des écritures folkloriques aussi, on poursuit la manière dont l’enfant étaitaccepté, compris et traité au sein de la famille (dans son espace privé) et puis de laperspective des autorités religieuses et civiles de Năsăud (espace public), dans la2ème moitié du 19ème siècle. En général, dans les sources ci-dessus citées, la présencedes enfants apparait dans deux contextes. Tout d’abord, en cas d’événementstragiques, qui exigent tant la réaction des parents, tant la réaction des forumsmilitaires et religieux. Ce genre de témoignage montre que la société de Năsăudn’était pas indifférente au sort des enfants. Ensuite, les enfants apparaissent commeles acteurs principaux des mesures adoptées par l’Église et l’État qui réglementaientrigoureusement le temps passé à l’école, à l’église et le temps libre personnel. Cesdécisions montrent, outre une véritable politique démographique, la préoccupationgénérale, visible à travers les mesures concertées ou individuelles, pour protéger lesenfants mais aussi pour leur donner une bonne éducation morale et scolaire. BISERICA ORTODOXĂ DIN SASCHIZ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA Nicolae TEŞCULĂ Prezenţa românilor la Saschiz o găsim din punct de vedere documentar abiaîn secolului al XVIII, când în urbarii sunt pomenite prezenţa a 20 de familii deromâni. Se presupune că primii români stabiliţi pe teritoriul actual al comunei aufost iobagi, care au slujit până atunci pe moşi nobiliare. Folosindu-se de dreptul deconcivilitate acordat de împăratul Iosif al II-lea, aceştia s-au aşezat aici, profitând destatutul de oameni liberi de pe Fundus Regius. Asupra istoricului comunităţii avem mai multe surse. În primul rând estecronica scrisă de preotul Ioan Boiu pe la 1840, apoi monografia părintelui RomulPulca, din jurul anului 1911-1913, după unele surse aflate în arhiva parohiei ortodoxelocale. Nu în ultimul rând avem de a face Schiţa monografică a parohiei ortodoxeromâne a comunei Saschiz scrisă de Alexandru Enache, păstor al Bisericii Ortodoxe 192
  • 193. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăîn anii 50 ai secolului XX. Această ultimă lucrare se găseşte în colecţia BiblioteciiMuzeului de Istorie Sighişoara. Conform acestor surse documentare, evoluţa demografică a credincioşilorortodocşi se dovedeşte a fi extrem de ridicată, deoarece în jurul anilor 1800-1820erau deja 80 de familii româneşti, la care se adăugau 30 de familii de rromi.320 Pe la 1770 existau în jur de 20 de familii româneşti şi tot atâtea rrome.Venirea românilor de pe moşiile nobiliare din vecinătate este trădată, conformmărturiei preoţilor însăşi de numele de familie al acestora, de ex. Haler –ceea ceatestă prezenţa acestora pe moşia contelui Haller din Albeşti. Ei au profitat de peurma dreptului liber de concililitate din timpul lui Iosif al II-lea şi au ajuns aici,într-un teritoriu administrat de saşi. 321 De altfel ocupaţia principală a românilor saschizeni în secolul al XVIII-leaera păstoritul, lucru evidenţiat şi din numele de persoane. Se pare că numărul marede animale deţinute de saşi a necesitat o forţă de muncă mai mare şi de acea vor sosiîn Saschiz români din satul vecin Feleag. Cele două grupări de români au format comunitatea ortodoxă română dinSaschiz. Din punct de vedere bisericesc până în 1785, comunitatea a fost dependentăde biserica ortodoxă din Vânători, din Protopopiatul Paloş. După aceea intră încomponenţa Protopopiatul din Sighişoara, care a hotărât ca Saschizul să devină filiea Bisericii din Daia. Preotul de acolo o dată la trei săptămâni ţinea slujba în Saschiz.Din această cauză mulţi oameni au murit neîmpărtăşiţi sau chiar fără preot, de aceeadin 1820 a devenit parohie de sine stătătoare. 322 Conform uzanţelor Guberniului Transilvaniei o comunitate primea dreptulde a avea loc de biserică şi de a avea preot propriu, doar dacă dispunea de 100 demembrii capi de familie. Îndeplinind condiţiile legale au făcut demersuri pentrucrearea unei parohi independente şi încă din anii 1818-1819 aşteptau prezenţacomisiei de validare. La mijlocul anului 1819 aceasta a venit şi a dat un avizfavorabil, deoarece erau 85 de familii de români şi 35 familii rrome şi au îndeplinitbaremul fiind 120 de famili.323 Acest barem era foarte greu de obţinut deoarece în cadrul comunităţii, dupăcum atestă matricolele Bisericii Ortodoxe, mortalitatea infantilă era foarte mare. Demulte ori depăşea jumătate din numărul total al deceselor. Pentru a exemplifica acestlucru pentru anii 20 ai secolului XIX avem următoarea statistică:324320 Alexandru Enache, Schiţa monografică a parohiei ortodoxe române a comuneiSaschiz, mss. 1956, Biblioteca Muzeului de Istorie Sighişoara, p. 1.321 Ibidem,322 Ibidem, p. 2.323 Ibidem324 Conform: Arhiva Primăriei Saschiz. Registrul: Protocolum pentru însămnarea 193
  • 194. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă An Total nr. decese Nr. decese copii 1823 9 7 1824 20 11 1825 11 3 1826 13 9 1827 10 5 1828 15 7 1829 16 7 1830 16 9 1831 8 3 1832 12 5 Aşadar până la 1820 ortodocşi saschizeni nu au avut nici preot, nici biserică,slujbele ţinându-se in diverse case. Astfel, începe activitatea misionară a cântăreţuluibisericesc din Haşfalău ( azi Vânători n.n.) Ioan Şoneriu, originar din Daneş, iniţialîn calitate de dascăl. Aici se căsătoreşte cu Ana Sechel şi în 1822 devine preot, iarîn anul următor se pune temelia bisericii comunităţii. Cu mari eforturi reuşeşte săridice biserica în anul 1825, însă ea rămâne netencuită deoarece apare o dispută însânul comunităţii.325 După alegerea lui sa ca preot, în funcţia de dascăl ajunge tânărul saschizeanEmanoil Călugăr. Acesta cere comunităţii salariu de dascăl, care consta intr-ofelderă326 de cereale de fiecare familie. O parte dintre credincioşi se opun acestei dărisocotită a fi prea mare şi drept urmare, învăţătorul îi cheamă în judecată. Nemulţumiţicei 20 de dizidenţi vor adera la Biserica Unită cu Roma, Greco-Catolică. Majoritateadintre ei, în frunte cu epitropul Ioan Maftei Haler formau comitetul bisericii, carea construit biserica. De aici vor apare nenumărate scandaluri şi nemulţumiri, ce adetermina decesul prematur al preotului ortodox.327 Certurile vor determina intervenţia autorităţiilor guberniale şi între anii1827-1828 se stabileşte ca biserica să fie deservită o săptămână de comunitatea unităşi două săptămâni de comunitatea ortodoxă. Când spiritele erau pe cale să se liniştească a intervenit acelaşi EmanoilCălugăr. Acesta între timp a fost hirotonit preot ortodox şi a ajuns capelan al parohieiMorţilor pe seama Bisearicii Ne-unite din Saschiz. De la anul Domnului 1822 până la1908. pp. 2-7.325 Alexandru Enache, op.cit., p. 3.326 O felderă reprezintă aproximativ 15 kilograme.327 Ibidem. 194
  • 195. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăortodoxe din Nadeş, unde slujea socrul său, Mailat. Trece la Biserica Greco-Catolică,şi se întoarce la Saschiz cu gândul de a deveni preot unit aici. Fracţiunea unită acomunităţii se revoltă şi este pe punctul de a reveni la ortodoxie. Nereuşind planul,Călugăr trece din nou la ortodoxie şi încearcă să devină preot paroh ortodox, dupădecesul lui Ioan Şoneriu în 1837.328 Pentru comunitatea neunită este numit Ioan Boiu din Hetiur. Călugărîncearcă să-i submineze autoritatea însă, noul preot Ioan Boiu va reuşi cu ajutorulepiscopului ortodox Andrei Şaguna să rezolve disputele confesionale în 1846. Înurma reglementărilor, uniţii pierd orice drept asupra bisericii din localitate, careeste atribuită greco-orientalilor. Şicanele lui Călugăr continuă, fapt care îl determinăpe Ioan Boiu să se mute la Săcel. Călugăr încearcă din nou să devină preot parohortodox, dar nu reuşeşte. În locul lui Ioan Boiu este numit Gheorghe Şoneriu,moment care determină finalul disputelor şi al dezbinării religioase. 329 Dincolo de aceste probleme vedem că anumite registre bisericeşti sunt folositeîn comun de către comunitate. De pildă, în registrul de înmormântări completa atâtpreotul ortodox cât şi cel unit. 330 Aceasta este situaţia comunităţii româneşti din Saschiz înaintea revoluţiei dela 1848/49. După revoluţie în protopopiatul ortodox Sighişoara, de care depindeaparohia Saschiz face un inventar. Cu această ocazie aflăm la anul 1854 că în comunăexistau 96 de familii româneşti la care se adăugau 82 de familii de rromi. Aflăm căbiserica se găseşte: „ ... pe un costiş frumos, spre răsărit în rândul curţilor româneştiînchisă cu pălan slab, curte(a) bisericii împrejur are 22 de st(ânjeni), lăţimea 10.Biserica e zidită din piatră, coperită cu ţigle, cu 9 fereste, neboldivită, nepodită,nevăchluită, acoperişul pus pe zidirile ei neisprăvite (...). Turn neisprăvit (...) 2clopote (...), cel mai vechiu ca de 45 de fonţ(i) din annul 1806, la acesta aveau parteşi uniţii, altul mai nou, numai al neuniţilor de 57 fonţ(i) din anul 1852, toacă dinfier de 7 fonţ(i).”331 Mai aflăm din inventar că în biserică sunt patru „ icoane proaste gherleşti...”,deci icoane pe sticlă de la centrul iconografic Nicula, două sfeşnice din lemn,iconistasul e din lemn. Urmează apoi două candele, şi o listă impresionată de cărţi328 Ibidem.329 Ibidem, p. 4.330 Pentru anul 1847 semnează Emanoil Călugăr în calitate de preot unit, după ce înainte şidupă el a semnat preotul Ioan Boiu, conform: Conform: Arhiva Primăriei Saschiz. Registrul: Pro-tocolum pentru însămnarea Morţilor pe seama Bisearicii Ne-unite din Saschiz. De la anul Domnu-lui 1822 până la 1908.p. 44.331 Ana Grama, „ Inventare ale bisericilor româneşti ortodoxe din Transilvania.Protopopiatul Sighişoara 1854-1855”, în Marisia. Arheologie. Istorie. XXV, Tg. Mureş,1996, p.183. 195
  • 196. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăde cărţi de cult. La Biserica Ortodoxă din Saschiz erau atunci: Evanghelia de laSibiu din 1806, Apostolul din Blaj din 1814, „ ...numai al neuniţilor...”, Liturghia dela Sibiu din 1835 dăruită de „...Rahira, moueria morarului Ioan Roman”, Octoihulmare de la Buda din 1846, Triodul de la Blaj din 1813, Penticostariul din Bucureşti,„ Predica lui Petru Maior din annul 1810, obştească şi a uniţilor”, Dreptul canonicde la Sibiu din 1834, despre căsătorie din anul 1854 de la Sibiu, „... toate obşteştial(e) neuniţilor.” 332 Parohia mai dispunea de o casă parohială: „ ... a şaptea de la biserică (...)într-on costiş de faţă cu grădină”. Casa era din lemn „ lipită şi vălurită”, acoperităcu ţiglă, cu „ pevniţă cu crinţi” şi cu şură şi grajd acoperit cu paie. Comunitatea nudispunea de moşie, dar avea cimitir. 333 Acest inventar a fost făcut la: „ Szasskiz în 5 devemvrie 1854” şi semneazăpe lângă protopotul Zaharie Boiu din Sighişoara, preotul paroh Gheorghe Şoneriuşi Mihail Haler „ gojman”, deci epitrop, Constantin Prunea, Bucur Costea, IonSpornic, Lazăr Haler, Ilie Ciulei, toţi în calitate de juraţi, deci membrii ai consiliuluiparohial. 334 Prezenţa preotului Gheorghe Şoneriu se dovedeşte a fi benefică pentrucomunitate. El este cel care reuşeşte să împace taberele şi dizidenţii vor revenila Biserica Ortodoxă. În timpul păstoririi sale între 1850 şi 1907 se vor terminalucrările la biserică. În acest sens, în anul 1873 adresează un memoriu UniversităţiiNaţionale Săseşti prin care solicită un împrumut de 3000 de florini pentru terminareaturnului bisericii. Deşi nu primeşte banii cu eforturile comunităţii reuşeşte să terminelucrarea. De asemenea, la 1890 se reface iconostasul bisericii cu ajutorul meşteruluişi sculptorului Nicolae Fleşariu, care va realiza şi celelalte picturi existente înbiserică. 335 Preotul Şoneriu se retrage din activitate in anul 1907 din cauza bătrâneţii.Moare la Saschiz in anul 1909 fiind în vârstă de 80 de ani. Îi urmează preotul RomulPulca336 originar din Stena, de lângă Rupea. 337 În timpul păstoririi sale se va adăuga un clopot la biserică şi se va pune bazeleedificiului şcolar ortodox inaugurat în anul 1911. De asemenea moşia parohialăajunge să posede 170 de iugăre de teren agricol, fâneţe şi 100 de iugăre de pădure.De asemenea de acest vrednic slujitor se leagă modificarea bisericii în anul 1935. 338332 Ibidem.333 Ibidem.334 Alexandru Enache, Op. cit. p. 4.335 Tatăl renumitului artist Ion Dacian.336 Ibidem.337 Ibidem,p.5.338 ����������������������������������������������������������������������������������������� Traian Bosoancă, „ Contribuţia preoţimii mureşene la realizarea Marii Uniri din 1 decem- ���������������������������������������������������������������������������������������� 196
  • 197. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Se va implica în viaţa politică şi naţională a românilor din Saschiz organizândşi conducând în noiembrie 1918 comitetul naţional român local şi va organiza micagardă naţională de aici. 339 Preotul Romul Pulca va sluji 42 de ani, doi ani capelan pe lângă preotulGheorghe Şoneriu şi 40 în calitate de preot până în 1949, când moare bolnav decancer. 340 Se va dovedi a fi un foarte bun administrator, reuşind în anii tulburi de laînceputul secolului XX să menţină în Saschiz o şcoală confesională ortodoxă şichiar să reclădească edificiul şcolii între anii 1910-1910. A preluat o parohie închegată, dar care mai avea nevoie de lucrări deîntreţinere a edificilor. Cu ocazia vizitei canonice făcute de către protopopul DemetriuMoldovan la 8 octombrie 1903 referitor la Biserica ortodoxă din Saschiz arăta: „ 1. Biserica în interior şi exterior să se repare şi vrăjbile din biserică să securmezească; 1. Curtea şcoalei să se cureţe de buruieni şi de alte murdării...”341 Munca sa de slujitor pe tărâm spiritual o va duce cu destoincie şi nu doar căva curăţa, repara biserica şi va reface edificiul şcolii, ci se va evidenţia ca învăţătorpentru generaţiile de tineri saschizeni, învăţându-i pe aceştia taina cititului şisocotitului cu o abnegaţie desăvârşită, după cum menţioneză preotul Herţioagădin Daia, în calitatea sa de inspector şcolar din partea Mitropoliei Sibiului în anul1921. Dar, mai bine să lăsăm textul să vorbească: „... s-a ţinut examenul final alşcolii noastre primare gr. ot. române din Saschiz sub conducerea învăţătorului (...).Rezultatul examenului cl. I şi a II-a, unde a predat preotul nostru Romul Pulcaşi a fost foarte bun, iar al claselor III şi IV în care învăţământul a fost predat deînvăţătorul Nicolae Dragomir a fost neîndestulător.”� Din această scurtă analiză asupra Bisericii Ortodoxe din Saschiz vedem că avemde a face cu o comunitate închegată cu toate că o serie de probleme interne au făcutca o parte dintre credincioşi să adere la Biserica Greco –Catolică Unită cu Roma.O comunitate care încearcă să reziste şi să îşi dezvolte sistemul şcolar confesionalîn ciuda problemelor determinate de lipsa banilor şi de legile statului maghiar, careimpunea noi standarde la nivel educaţional.brie 1918” în Marisia. Arheologie. Istorie. XXV, Tg. Mureş, 1996, p.314.339 Alexandru Enache Op. cit. p.5.340 Arhivele Naţionale ale României. Direcţia Judeţeană Mureş. Fond Parohia ortodoxăromână Saschiz. Jurnalul de casă şcolar şi alte însemnări ( 1908-1923), f. 44.341 Ibidem, f. 42. 197
  • 198. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă DIE ORTODOXISCHE KIRCHE AUS KESID IM 19. JH. ZUSAMMENFASSUNG Dieser Artikel untersucht die Geschichte der orthodoxen Kirche von Keisd in19. Jh. Beschäftigen wir uns mit einer geschlossenen Gemeinschaft, obwohl einigeinternen Probleme einige Christen, die griechisch-katholischen Kirche uniertebeitreten geführt haben. Eine Gemeinschaft, zu widerstehen und die Entwicklungseiner religiösen Schulsystem trotz der Probleme, die durch Mangel an Geld undRecht des ungarischen Staates, das Maßstäbe setzt in Bildungs-Ebene verursachtversucht. ACTIVITĂŢI CARITABILE ALE PREOŢIMII DIN PROTOPOPIATUL ORTODOX ROMÂN REGHIN ÎN TIMPUL CELEI DE A DOUA JUMĂTĂŢI A SECOLULUI AL XIX – LEA ŞI PRIMII ANI AI SECOLULUI AL XX – LEA Florin BENGEAN Activităţi filantropice ale preoţimii ortodoxe române din Reghin şiîmprejurimi în timpul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX – lea şi primiiani ai secolului al XX – lea. Ţinta de căpetenie a strădaniilor preoţeşti este, în fond, partea spirituală din fiinţanoastră: sufletul omenesc şi mântuirea lui. Dar preotul nu se poate dezinteresa nicide latura materială a vieţii credincioşilor săi, pentru că aceasta constituie temeliaindispensabilă a vieţii lor sufleteşti, iar de bună-starea, mulţumirea şi fericirea omuluiatârnă în bună parte şi progresul său cultural, moral şi religios. Nu poţi propovăduipe Dumnezeu şi Evanghelia lui Hristos asistând nepăsător la suferinţele, lipsurileşi mizeria materială a credincioşilor tăi. Nu poţi să spui că iubeşti pe Dumnezeuşi pe oameni --- care sunt fiii Lui --- dacă tolerezi sau rămâi pasiv în faţa urii careînvrăjbeşte şi desparte pe oameni, a lăcomiei şi a asupririi, care împarte pe oameniîn bogaţi şi săraci, în stăpâni şi robi, în exploatatori şi exploataţi. Preoţimea, care înmajoritatea ei a fost recrutată din mijlocul poporului e datoare deci să împărtăşeascădin toată inima, dreptele năzuinţe ale poporului muncitor spre o viaţă mai bunăşi să se alăture la strădaniile acestuia spre împlinirea lor. Idealurile veşnice dedreptate socială, de pace şi de iubire între toţi oamenii şi toate popoarele de pe faţapământului, egal îndreptăţite la viaţă sunt în definitiv şi ale Bisericii creştine, ele 198
  • 199. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăfiind înscrise în învăţătura Mântuitorului şi în Sfânta Scriptură încă de acum maibine de două mii de ani. Preoţia creştină, din perioada în care ne ocupăm, nu putea rămâne unaexclusiv ritualistă, mărginită adică la îndeplinirea îndatoririlor rituale prevăzute înMolitfelnic, ci a trebuit să iasă pe şantierul larg al vieţii sociale, să se alinieze înrândurile luptătorilor pentru înfăptuirea idealurilor de progres şi dreptate socială.În acţiunile sociale întreprinse de Biserică în această perioadă trebuie să ţinemcont de doi factori extrem de importanţi: perioada extrem de grea prin care treceaîntreaga Transilvanie, deci implicit şi Biserica românească de aici; precum şi stareade sărăcie, generalizată şi asupra preoţilor români transilvăneni. Au existat circulare permanente din partea Mitropoliei către Protopopiate casă îi ajute pe cei săraci şi să adune bani şi cele necesare vieţii pentru cei năpăstuiţi. La 10/22 martie 1879 se trimite de la Sibiu înştiinţare despre inundaţiileprovocate de Tisa şi îndemnul mitropolitului Miron Romanul către credincioşi casă adune bunuri şi bani, să le ducă la protopopiat ca apoi să ajungă la cei năpăstuiţi.Protopopii şi preoţii, prin scrisori adresate Mitropoliei anunţă că au efectuat acestecolecte pentru cei afectaţi de inundaţii, colecte pe care le-au predat deja la protopopiatsau urmează să le predea în cel mai scurt timp cu putinţă, ba mai mult unii au adunatşi bunuri (haine, mâncare) care au fost trimise către cei năpăstuiţi. Trebuie să menţionăm şi modul în care preotesele văduve au fost ajutate şisusţinute material în mod consistent de către Biserică. Se înregistrează foarte multecereri ale preoteselor văduve către protopopiate şi către mitropolie, în urma căroraau fost ajutate în limita posibilităţilor, dar destul de substanţial. Mereu mitropoliaface apel la protopopi ca să trimită liste cu preotesele văduve spre a fi ajutate. S-aumai întâmplat astfel de cazuri şi în alte locuri, cazuri în care preoteasa văduvă, cucopii mici, a rămas să locuiască pe mai departe în casa parohială pentru că nu aveao casă personală. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care s-a putut, fie preotulnou venit făcea naveta, fie preoteasa văduvă rămânea să locuiască în casa parohială(un timp, până ce se rezolva problema) împreună cu familia noului preot numit înacea parohie. De asemenea Mitropolia cere protopopiatului Reghin liste cu preotesele văduveca să le dea ajutor din veniturile Tipografiei Arhidiecezane. Aflăm mai multe ştiridespre ajutorarea unor preotese văduve din acest protopopiat. De la Sibiu se trimiteînştiinţare către protopop despre ajutorul acordat văduvelor preotese din venituriletipografiei arhidiecezane din anul 1876, în sumă totală de 24 florini. Se trimitprotopopului aceşti bani spre a-i distribui, urmând ca apoi să fie trimise la mitropoliedocumentele din care să reiasă că banii au ajuns unde trebuia. Circulara este trimisăde la Sibiu la 10 februarie 1877 şi este semnată de către Miron Romanu342.342 Arhivele Naţionale, Filiala Târgu-Mureş, Fondul Protopopiatului Ortodox Român Reghin, 199
  • 200. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă De asemenea la 27 februarie 1877 se anunţă de la Mitropolia din Sibiu cătreProtopopiatul Reghin că se acordă ajutor către preoteasa văduvă Ioana Popoviciu.Mitropolia trimite înştiinţare către Protopopiat cum că din fondul de pensiuniarhidiecesan pe baza ordinului 32 din statut s-a votat un ajutor văduvei preoteseElisaveta Fulea din Jabeniţa în sumă de 15 fl.343. De asemenea înregistrăm un ajutorvăduvelor preotese Elisa Popescu din Topliţa Română în sumă de 40 coroane şiElisaveta Fulea din Jabeniţa în sumă de 20 coroane344. Din documentele Arhiveimitropolitane de la Sibiu aflăm date despre foarte multe preotese văduve care aubeneficiat de ajutor din partea Bisericii. Mitropolia solicită crearea de fonduri parohiale pentru mai buna gospodărirea treburilor administrative ale fiecărei parohii. Mitropolia trimite de asemeneacirculară către toate oficiile protopopeşti să facă „disc” (o colectă specială) în 6ianuarie în fiecare an pentru sporirea fondului mitropolitan, circulară dată la Sibiuîn 30 decembrie 1881 şi semnată de Miron Romanul. Şi cu alte ocazii se solicităefectuarea de colecte pentru fondul mitropolitan. Din documente aflăm că acestecolecte s-au făcut în mai multe etape. Dintr-o circulară aflăm o listă cu protopopiatelecare au predat colecta la un moment dat. În 1872 Mitropolia cere înfiinţarea de fonduri proprii locale din care să fieajutat preotul, învăţătorul, lucrările de zidire de biserici, să se acorde ajutoare pentruvăduve, săraci etc. În 1881 întâlnim circulare către toate oficiile protopresbiterale, cainspectorate districtuale de şcoli, şi către toţi învăţătorii de la şcolile confesionale gr.or. române din arhidieceza Transilvaniei ca să vegheze asupra stării şcolilor345. Deasemenea printr-o altă circulară Mitropolia îndeamnă fiecare tract protopresbiteral săaloce câte 60 florini anual unui fiu al protopresbiteratului pentru cursul preparandial.Mitropolitul solicită protopopilor, ca oficiile parohiale să urmărească cu atenţietinerii meseriaşi subvenţionaţi din Fundaţia ,,Andronic”. Întâlnim de asemenea o mulţime de circulare prin care se solicită parohiilorsă facă colecte pentru zidirea de biserici, reparaţii, ajutorarea celor nevoiaşi etc.În 1911 întâlnim o cerere a Consistoriului către toţi protopopii să facă colecte pentruridicarea unui monument pentru arhiducele Iosif346. Întâlnim colecte în acest sensîn: Potoc, Râpa superioară, Hodac, Deda, Urisiul superior şi în multe ale localităţidin această zonă.D. 1443/1877, f. 30.343 Idem, D. 1461/1895, f. 114.344 Idem, D. 1472/1906, f. 62.345 Idem, 1881.346 Arhivele Naţionale, Filiala Târgu Mureş, Fondul Protopopiatului Ortodox Târgu Mureş,D. 353, f. 6. 200
  • 201. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Tot atunci avem o circulară către toate oficiile parohiale să vorbească despreiubirea aproapelui şi despre importanţa instituţiei pompierilor347, pentru a puteapreveni necazurile provocate de foc. De asemenea, Mitropolia solicită colectarea defonduri pentru construirea catedralei mitropolitane din Sibiu. Şi acum protopopiateleşi parohiile au recurs la adunarea de fonduri pe care apoi le-au predat mitropolieiîmpreună cu listele cu cei care au contribuit. În Arhiva Mitropoliei Ardealului de la Sibiu, precum şi în documentelepublicate, ale Consistoriului Arhidiecezan întâlnim foarte multe cereri de ajutor fiede la parohii, fie de la şcoli, fie de la preoţi sau învăţători foarte săraci. Amintim aiciastfel de câteva cazuri: cererea învăţătorului Mateiu Radu din Meşterhaza pentruun ajutor; cereri ale preoţilor şi învăţătorilor cu posibilităţi materiale reduse pentruprimirea unui ajutor. Preotul Ioan Branea din Măierău îi scrie protopopului că în comunasa a bătut gheaţa cât ouăle de găină şi a distrus recolta, încât ei sunt expuşi chiarfoametei. De asemenea preotul mai spune că trebuie să-şi ţină soţia la băi, adică latratament, pentru că aceasta este foarte bolnavă. Aşadar preotul cere ajutor de laprotopop şi mitropolit. Scrisoarea preotului a fost trimisă de la Măierău la data de 3iunie 1898348. S-a încercat pe cât s-a putut ca să se rezolve aceste cereri cât mai bine,majoritatea au primit ajutoare, alţii au primit chiar de mai multe ori, unii au trebuitsă aştepte până ce au primit din cauza multitudinii de cereri, cert este că foartemulţi nevoiaşi au beneficiat de ajutoare din fondurile mitropoliei sau din fondurileadministrate de aceasta. Dăm în continuare câteva exemple de acte de caritate înurma unor cereri ca cele de mai sus. Mitropolia trimite o circulară prin care înştiinţează că, Consistoriul arhidiecesana acordat din fondul şcolar eparhial pentru anul 1894, un ajutor catehetului IacobStavilă, paroh în Lueriu, în sumă de 50 fl.349. La 10 decembrie 1894 mitropoliaînştiinţează pe protopopul Şagău că a primit 100 florini din fondul Rudolfin. Parohia Cuieşdiu anunţă la 22 mai 1895 că a colectat o sumă de bani pentruconstruirea unei biserici. Din circulară mai aflăm că suma adunată este de 80 cr. şieste destinată pentru a ajuta la construirea unei biserici din Reghin, de asemenea maiaflăm că preot era un anume Nicoară350. La fel şi alte parohii au făcut acelaşi lucru:Râpa de Sus, Râpa de jos etc.347 Ibidem, fila 29.348 Arhivele Naţionale, Filiala Târgu Mureş, Fondul Protopopiatului Ortodox Român Reghin,1898, D. 1103, f. 11.349 Idem, D. 1461/1895, f. 137.350 Ibidem, f. 84. 201
  • 202. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă De asemenea trebuie să menţionăm că circularele, rapoartele pe careprotopopii le trimit periodic către mitropolie prezintă o importanţă semnificativă.Astfel, în multe rapoarte către mitropolie, protopopii solicită ajutor în numelemultor preoţi şi credincioşi săraci, din cuprinsul protopresbiteratului lor. După cese trimit ajutoare de la mitropolie, protopopii trimit îndărăt chitanţele din care sărezulte că banii au ajuns la destinaţia cerută de mitropolie. Protopopii înştiinţeazămitropolia despre tot ce se petrece în viaţa unei parohii, despre situaţia preotului,mai ales despre starea materială a acestuia, despre situaţia credincioşilor, despremodul cum se desfăşoară serviciul liturgic, despre situaţia şcolilor, a învăţătorilor.Protopopii trimit de asemenea periodic la mitropolie liste cu preotesele văduve, cuscopul ca acestea să beneficieze de un oarecare ajutor material pentru asigurareatraiului de zi cu zi. De asemenea se informează mitropolia de către protopopi că s-auefectuat colectele generale solicitate de mitropolie şi de asemenea protopopii trimitbanii rezultaţi din aceste colecte precum şi documentele adiacente către centrulmitropolitan. Protopopii anunţă de asemenea mitropolia că toate cele cerute deaceasta spre comunicare preoţilor şi credincioşilor din cuprinsul întregii mitropoliiau fost duse la îndeplinire numaidecât. Trebuie să ne referim şi la rolul mănăstirilor în acţiunea de ocrotire,ajutorare şi îndrumare a creştinilor. Monahii au fost în toate timpurile suflete dornicede desăvârşire creştinească şi morală, idealul lor era acela de a împlini prin cuvântşi prin fapte porunca iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii oamenilor, după cuvântulSfintei Scripturi. Monahismul a constituit întotdeauna puterea înflăcărată a credinţei,căldura şi lumina dragostei, râvna neobosită pentru câştigarea virtuţilor, eroismul înmuncă şi jertfă, dăruirea pentru păstrarea nestricată a credinţei creştine, iubirea caren-a cunoscut margini pentru interesele neamului şi ale ţării. Se ştie că în trecutulnostru istoric şi bisericesc mănăstirile au fost aşezăminte creatoare şi păstrătoare aînvăţăturii de carte ca şi a culturii, care prin rostul monahilor, în perspectivele deviaţă pe care le aveau şi le trăiau, au făcut să răsară cele dintâi raze ale unei luminibinefăcătoare, au luminat cărările existenţei şi vieţii poporului nostru. Mănăstirileşi monahismul transilvănean au fost totuşi asemenea unui frumos răsărit de soarepentru neamul românesc, au fost focare nestinse din care au iradiat necontenit energiide spiritualitate ortodoxă şi românească. Monahismul transilvănean a adus multeservicii neamului, a format suflete de îndârjiţi eroi şi apărători ai credinţei, eroi aineamului şi a apărat cu toată împotrivirea nu numai legea noastră strămoşească ci şiunitatea sufletească între toţi românii. Trebuie să ne referim şi la circularele prin care Mitropolia îndeamnă peprotopopi şi pe preoţi să lucreze pentru „lecuirea plăgilor sociale”. Atunci când seconstată apariţia în popor a unor fapte imorale, apar imediat astfel de îndemnuri prin 202
  • 203. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcare slujitorii altarelor sunt chemaţi să vegheze mai atent asupra stării credincioşilorlor, şi dacă aceştia au apucat pe o cale mai greşită să se lucreze cu atenţie pentruaducerea lor către starea de virtute. Activitatea preoţimii din Protopopiatul Ortodox Reghin în timpulRăzboiului de Independenţă. Activitatea clericilor români din tot spaţiul românesc– implicit şi cei din Transilvania şi cu siguranţă şi cei din cadrul protopopiatuluiortodox român Reghin – în timpul războiului de independenţă s-a manifestat prinservicii divine şi rugăciuni pentru biruinţă, prin pastoralele ierarhilor şi cuvântărilepreoţilor, prin articole şi apeluri, prin îndemnuri şi strângeri de ajutoare în folosulostaşilor de pe front, ale familiilor lor, prin ofrande şi material sanitar pentru răniţi,prin serviciile împlinite în calitate de confesori militari pe câmpul de luptă, prinfaptele de vitejie săvârşite de unii preoţi pe front, prin încadrarea în corpul sanitar acălugărilor şi călugăriţelor. Însufleţirea şi jertfelnicia cu care clerul ortodox româna răspuns la chemarea ţării, a îmbrăţişat cauza sfântă şi a luptat pentru dreptul denetăgăduit al poporului la libertate şi independenţă, a dovedit că <<fiind ales şi ieşitdin naţiune, a fost alături cu naţiunea în toate împrejurările prin care a trecut Româniade secole>>. Războiul de independenţă a constituit un nou prilej pentru clericiiortodocşi români să dovedească continuarea străvechilor datini care demonstrau căpreoţii fac parte integrantă din popor şi că Biserica îndeplineşte un rol efectiv însocietatea românească. Preoţii Bisericii din Reghin şi împrejurimi, ca şi cei din alte părţi, au înţelessă vină în ajutorul celor ce luptau pentru libertate şi independenţă ca să întăreascăşi să sporească în sufletul apărătorilor curajul şi bărbăţia, încrederea în biruinţa lordeplină şi în dreptatea cauzei pe care o apărau. Ei au îmbrăţişat cu entuziasm cauzadreaptă a întregului popor, sprijinind pe cei care au luat ferma hotărâre de a fi stăpânipe destinele lor, de a fi liberi şi independenţi. Şi acţiunile prin care Biserica şi clerulei, de la înalţii ierarhi şi până la slujitorii altarelor din sate şi cătune, şi-au doveditdragostea prin sprijinul moral şi material faţă de popor au fost diferite şi multiple.Prin servicii divine săvârşite şi prin rugăciuni înălţate către Dumnezeu în bisericipentru izbânda armatei române, prin îndemnuri şi acţiuni în strângerea de ajutoareîn folosul soldaţilor de pe front, prin ofrande dăruite şi adunate pentru cei răniţi, prindărnicia faţă de lipsurile şi necazurile celor rămaşi acasă, prin serviciile împlinitede confesorii militari pe câmpul de luptă în mijlocul soldaţilor, ca şi prin fapte devitejie ale unor preoţi de pe front, Biserica şi-a arătat slujirea ei faţă de credincioşiişi poporul cărora ea aparţine. Aşa după cum mărturisesc vechile cronici şi mărturiiale vremurilor, în clipele mari din istoria neamului, clipe de bucurie sau de restrişte,Biserica Ortodoxă Română a fost continuu alături de cei ce luptau să-şi apere ţara şilegea strămoşească. Ea s-a rugat neîncetat pentru biruinţa românilor, aşa după cum 203
  • 204. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăs-a rugat şi pentru biruinţa ostaşilor care, prin grelele lupte de la Griviţa, Rahova şiPlevna, au făurit un viitor mai strălucit pentru ţara şi neamul lor. Cu rugăciuni cătreCel Atotputernic ca să trimită ajutorul Său, Biserica a însoţit pe soldaţii plecaţi pefront; cu rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu a cinstit biruinţele ostaşilor şi curugăciuni de pioasă reculegere a petrecut la mormânt pe cei ce şi-au jertfit viaţa înlupte. Biserica a însoţit cu rugăciunile ei armata română pe toată durata campanieide război, de la trecerea Dunării şi până la încheierea păcii, împlinind îndemnulSfântului Apostol Pavel, de a face <<cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentrutoţi oamenii>>. Entuziasmul patriotic care a însufleţit pe români n-a rămas fără răsunet însufletele celor din Transilvania, căci dragostea de neam şi legătura de sânge şi limbăîi unea pe toţi. Ei vor veni în ajutorul armatei şi al răniţilor cu ofrande în bani şidiferite lucruri, dacă situaţia nu le-a îngăduit să fie pe front alături de fraţii lor. Paralel cu acţiunea voluntarilor a luat naştere în Transilvania campania destrângere a ajutoarelor pentru armata de pe front şi pentru răniţii din spitale. Înacest sens s-au organizat comitete, au fost publicate apeluri şi au circulat liste desubscripţie. Din comitetele organizate în Transilvania au făcut parte numeroşi preoţişi preotese, iar pe listele de subscripţie sunt înscrise nume de vlădici, protopopi,preoţi şi cântăreţi bisericeşti, alături de marele număr al credincioşilor români. Biserica nu şi-a îndreptat acţiunea ei de slujire şi sprijinire numai a aceloracare luptau pe front sau erau răniţi în spitale, ci sprijinul ei s-a îndreptat şi sprefamiliile celor de pe front, văduve şi orfani. Biserica a îndemnat pe slujitorii eisă vină în sprijinul familiilor, văduvelor şi orfanilor de război, arătând clerului şicredincioşilor ei căile şi mijloacele de slujire a acestora. În centrele de colectare din Budiul de Câmpie şi Reghin, conduse de Carolina Pop,Amalia Crişan şi avocatul Patriciu Barbu, întâlnim de asemenea printre colectanţinume de preoţi cum ar fi preotul Alexandru Boeriu din Grebenişul de Câmpie carea colectat suma de 2,11 florini. Găsim şi alte multe nume de preoţi care au colectatşi au donat însemnate sume de bani, precum şi diferite obiecte, pentru folosul celorcare au avut de suferit de pe urma războiului. Contribuţia protopopiatului Reghin la construirea catedralei dinSibiu. Andrei Şaguna a iniţiat aşadar o colectă pentru zidirea catedralei încă din anul1857. Între primii donatori s-a numărat însuşi împăratul Francisc Iosif I cu 2000de galbeni (4833 florini). Şaguna a oferit 2000 fl., iar guvernatorul TransilvanieiKarl Schwarzenberg 50 de galbeni (241 florini). La aceşti bani se adaugă şicontribuţiile venite din partea celor 40 de protopopiate ale Arhiepiscopiei. Dintabelele cu contribuţii din anii 1858-1864, rezultă că sumele oferite au fost destulde modeste, venite mai ales de la preoţi, dar şi de la credincioşii din localităţi mai 204
  • 205. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăînstărite. În anul 1862 fondul de zidire al catedralei a fost încredinţat de Şaguna,pentru a fi administrat, unei „eforii” speciale; el se ridica pe atunci la 44.072 florini.Datorită dobânzilor obţinute şi în urma unor donaţii, la moartea lui Şaguna, fondulcatedralei se ridica la aproximativ 70.000 florini. La sfârşitul anului 1901, deciînainte de începerea lucrărilor de construcţie, fondul se ridica la 507.837 coroane(valută maghiară). Desigur, fondul nu era suficient. De aceea, în cursul anului 1902s-a iniţiat o nouă colectă, de data aceasta de mari proporţii, în toată ArhiepiscopiaSibiului. La 5/18 august 1902 mitropolitul Ioan Meţianu a adresat o emoţionantăpastorală clerului şi credincioşilor, îndemnându-i să ofere, după posibilităţi, o sumăde bani pentru fondul catedralei: protopopi, preoţi, învăţători, credincioşi. Preoţiişi învăţătorii erau îndrumaţi să umble „pe la casele credincioşilor noştri cu staremai binecuvântată de Dumnezeu pentru a aduna oferte benevole”. Sumele mai mariputeau fi plătite în decurs de 3 ani. În vederea realizării în bune condiţiuni a acesteicolecte, mitropolitul a delegat pe asesorul Dr. Elie Miron Cristea să prezidezecâteva conferinţe preoţeşti la sediile unor protopopiate, ca să-i îndrume pe toţi săcontribuie cu bani pentru fondul catedralei. Îndemnul mitropolitului Ioan Meţianuşi al asesorului său Elie Miron Cristea a găsit ecoul dorit în sufletul clerului şi alcredincioşilor din Arhiepiscopia Sibiului. Mitropolitul Ioan Meţianu a oferit 5.000 de coroane. Dintre asesorii „ordinari”(titulari) şi onorari notăm pe următorii: arhimandritul-vicar Dr. Ilarion Puşcariu(1.000 cor.), Dr. Elie Miron Cristea (1.000 coroane), Nicolae Ivan, viitorul episcopal Clujului (600 cor.), Zaharia Boiu (500 cor), Matei Voileanul (500 cor.), MoiseLazăr (500 cor.). Protopopii Arhiepiscopiei au oferit sume între 100 şi 1.000 de coroane. Notămîntre ei şi pe protopopul Galaction Şagău din Reghin care a donat suma de 400coroane pentru construirea catedralei din Sibiu, o sumă destul de importantă. Au contribuit, cu sume cuprinse între 50 şi 600 de coroane, toţi preoţii dinArhiepiscopia Sibiului, doar câţiva au putut oferi 20-40 coroane, mai ales tinerii„capelani” sau preoţi din parohii mai sărace, unde veniturile erau mai mici. Merităsă menţionăm faptul că venitul anual al unui preot într-o parohie de „clasa III” erade aproximativ 600 coroane anual, deci practic ei ofereau salariul lor pe două luni.Cei mai mulţi dintre preoţi au oferit câte 100 de coroane. Suma totală încasată de lapreoţi se ridica la 131.677 coroane. Învăţătorii confesionali au contribuit cu sumemai modeste, în funcţie de posibilităţile lor materiale, au putut oferi maxim până la125 coroane (o singură excepţie s-a înregistrat, de 200 coroane). S-au organizat colecte şi în parohiile celor 34 de protopopiate pe care leavea atunci Arhiepiscopia Sibiului. Între acestea se află bine-nţeles şi Protopopiatulortodox român Reghin. 205
  • 206. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Se cuvine să ne referim întâi la colecta veche. În anul 1859 între colectanţiîntâlnim pe părintele protopop din Gurghiu Ştefan Branea, care a colectat suma de50 fl. şi pe Vasilie al lui Vas. Simon din Porceşti care a colectat 2 fl. Tot în 1859obştea din Porceşti a colectat suma de 109 fl. 74 cr., parohia Idicel (prot. Gurghiului)17 fl. 48 cr., iar V. Gliga, dascăl din Deda a colectat 2 fl. 10 cr. În anul 1860 întrecolectanţi întâlnim pe D. George Moldovanu din Băiţa cu 10 fl. şi pe Toma Filip,paroh în Porceşti cu suma de 10 fl. În 1861 apar ca şi colectanţi: parohul Toma Filipdin Porceşti cu suma de 10 fl. şi Ioan Simon, paroh Porceşti cu 5 fl. În 1862 întâlnimiar pe Toma Filip, paroh în Porceşti, cu suma de 10 fl. În anul 1863 între colectanţiîntâlnim pe Teodor Stoica, capelan în Filea, cu 10 fl., iar în 1864 pe Ioana lui IoanuStoişoriu, din Porceşti cu 10 fl.351. Între protopopiatele din arhidieceză, în colectadin 1858-1864, întâlnim şi protopopiatul Gurghiului (cum se numea atunci) cu sumade 83 fl. 44 cr.352. Referitor la colecta propriu-zisă pentru catedrala din Sibiu, în cele ce urmeazămenţionăm pe preoţii din cadrul protopopiatului ortodox român Reghin care auluat parte la această colectă precum şi suma colectată, astfel: Ioan Branea, paroh înMăiereu a colectat suma de 100 cor.; Mihail Brătianu, paroh Potoc, 120 cor.; GeorgeCăzan şi soţia Lucreţia, parohia Filea, 40 cor.; Toma Dragomir şi soţia Valeria,parohia Porceşti, 100 cor.; Ioan Duma, paroh în Săcal, 100 cor.; Vasilie Duma,parohia Jabeniţa, 40 cor.; Nicolae Gliga, parohia Râpa-superioară, 100 cor.; ZaharieLupu, paroh în Hodac, 40 cor.; George Maier, parohia Topliţa-română, 100 cor.;Vasilie Mateiu, paroh în Râpa-inferioară, 30 cor.; Zaharie Mateiu, paroh în Urisiul-superior, 50 cor.; Nicolae Naşcu, paroh în Poleţ, 30 cor.; George Nicoară, capelanîn Ibăneşti, 50 cor.; Alexandru Nicolescu, parohia Meşterhaza, 20 cor.; AlexandruOltean, parohia Jabeniţa, 100 cor.; Ioan Petru, paroh în Ibăneşti, 100 cor.; GeorgePopescu, parohia Topliţa-română, 4 cor.; Leon Popescu, paroh în Deda, 150 cor.;Iosif Popescu, paroh în Dumbrava, 100 cor.; Grigore Popovici, paroh în Murăş-Cueşdiu, 30 cor.; Dionisie Radu, paroh, şi soţia Cornelia, din Nadăşa-română, 30cor.; Iacob Stavilă, paroh în Lueriu, 100 cor.; Mihail Todea, paroh în Idicel, 100 cor.;Ioan Vodă, paroh în Deda, 150 cor.353, menţionăm aici între colectanţi şi pe ZaharieFrandeş, învăţător în Hodac, cu suma colectată de 20 cor.354 şi pe Pavel Şendrea,învăţător în Râpa-superioară cu 30 cor.355.351 Dr. Ilarion Puşcariu, Dr. E. Miron Cristea şi Mateiu Voileanu, Biserica Catedrală de la Mi-tropolia Ortodoxă Română în Sibiu, Istoricul zidirii 1857-1906, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidie-cezane, 1908, p. 189-192.352 Ibidem, p. 193.353 Ibidem, p. 155-164.354 Ibidem, p. 167.355 Ibidem, p. 170. 206
  • 207. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Situaţia cu colecta efectuată în cadrul protopopiatului ortodox român Reghinse prezintă astfel:1. DEDA …………………….34,22 cor.2. DUMBRAVA……………..19,70 cor.3. FILEA…………………….10 cor.4. HODAC…………………..231,42 între care Cassa bisericii 100, Floare Lupu, cantor 20.5. IBĂNEŞTI………………..152,30 cor., între care: E. Gliga lui Vasilie 10.6. IDICEL: Biserica …………50 cor.7. JABENIŢA………………..61,66 cor.8. LUERIU…………………..16,40 cor.9. MĂIERĂU………………...3,60 cor.10. MEŞTERHAZA………….82,90 cor., între care: Nuţ Toderică 20, Cadar PetruI. Cirila 20, Cadar Maria a Petri 10.11. MURĂŞ-CUIEŞD………...60,60 cor.12. NADĂŞA-ROMÂNĂ…….52 cor., între care Biserica gr.-or. 40.13. POTOC……………………27,10 cor.14. RĂSTOŞNEA cu filia POLEŢI….60,50 cor., numai de la filie tot.15. RÂPA-INFERIOARĂ…….56,32 cor., între care B. Grigore, epitrop 10.16. RÂPA-SUPERIOARĂ…….61 cor.17. SĂCAL…………………….34 cor., între care G. Duma, propr. 10.18. TOPLIŢA-ROMÂNĂ……..229,80 cor., între care I. Bucur, notar 10.19. URISIUL-SUPERIOR…….33,80 cor., între care Biserica 20356. Trebuie să amintim aici şi câteva aspecte legate de sfinţirea catedralei.După o muncă intensă care a durat mai puţin de patru ani, Consistoriul arhidiecezana stabilit sfinţirea catedralei în ziua de 30 aprilie st. v. (13 mai st. n.) 1906, laDuminica Samarinencii. S-a instituit din timp o „comisiune consistorială pentruaranjarea festivităţilor”, formată din arhimandritul Dr. Ilarion Puşcariu, vicarulArhidiecezei, protopopii Nicolae Ivan, Matei Voileanu şi ieromonahul Dr. E.Miron Cristea, asesori, precum şi Ioan de Preda, Dr. Liviu de Lemeny, PantaleonLucuţa, Dr. George Proca (secretar consistorial) şi Lazăr Triteanu (referent şcolar laConsistoriu, viitorul episcop Lucian al Romanului). Serbările au început în ajunulsfinţirii, sâmbătă 12 mai 1906 st. n., ora 16,00 când s-a întrunit Sinodul arhidiecezanîn sesiune extraordinară, în sala de festivităţi a „Casei naţionale” a Asociaţiunii(inaugurată în 1905). Şedinţa a fost deschisă de mitropolitul Ioan Meţianu, care asubliniat importanţa evenimentului în istoria Bisericii şi a neamului românesc dinArdeal.356 Ibidem, p. 182. 207
  • 208. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Protopopul Reghinului Galaction Şagău a prezentat apoi un „proiect derezoluţiune”, care – cu neînsemnate modificări – a fost acceptat ca act oficial, în 9puncte. Se exprima recunoştinţă principalilor binefăcători: împăratul-rege FranciscIosif I pentru cei 2.000 de galbeni şi Guvernului pentru suma de 15.000 coroaneşi – în mod deosebit – familiei Mocsonyi pentru donaţia de 60.000 coroane. Deasemenea se exprima recunoştinţa faţă de mitropoliţii Ardealului Andrei Şaguna,„iniţiatorul fondului de zidire”, Miron Romanul „ca bun chivernisitor al aceluia” şimai ales lui Ioan Meţianu, „pentru bunăvoinţa şi rezoluţiunea (devotamentul, n.n.) cucare a stăruit pentru facerea bisericii catedrale… cea mai frumoasă coroană cu careşi-a împodobit creştetul la bătrâneţele adânci cu care l-a înfrumuseţat Dumnezeu”.În continuare, actul exprima recunoştinţă Consistoriului arhidiecezan din anii 1898-1906, îndeosebi vicarului arhiepiscopesc Dr. Ilarion Puşcariu, referenţilor (asesori,consilieri, n.n.) Nicolae Ivan şi Dr. E. Miron Cristea şi membrilor din comisiunea declădire, Partenie Cosma şi Pantaleon Lucuţa, „care în special au stat cu sfatul lor şi cumunca lor spirituală într-ajutor capului Bisericii, ca să asigure reuşita întreprinderiiîn modul cel mai strălucit”. Se aduceau apoi cuvinte de apreciere „preoţimii întregişi protopopilor cari, în virtutea poziţiunii lor oficiale, au contribuit în măsură mare,ca să facă posibilă zidirea, care, fără al lor puternic concurs ar fi trebuit să sufereamânare”. Actul festiv se încheia prin aceste cuvinte emoţionante: „Cu ziua demâine predă biserica catedrală cu hramul „Sfintei Treimi” drept locaş sfinţit şi oînchină sfintei ei destinaţiuni, ca izvor nesecat pentru cultura fiilor Bisericii noastreşi pentru întărirea în credinţa strămoşească. Ea ne-a salvat limba şi datinile în trecut;şi în viitor ea să ne asigure păstrarea acestor comori, ca şi condiţii de viaţă şi deexistenţă”357. Sfinţirea a avut loc în ziua de duminică, 30 aprilie/13 mai 1906. Auslujit mitropolitul Ioan Meţianu cu episcopul Ioan Papp de la Arad, înconjuraţi deun impunător sobor de arhimandriţi, protopopi şi diaconi, între aceştia regăsindu-seşi protopopul Galaction Şagău al Reghinului. Activitatea socială a preoţimii ortodoxe din zona Reghinului întimpul primului război mondial. Confruntarea militară între marile puteriimperialiste, declanşată prin agresiunea Austro-Ungariei asupra Serbiei la 28 iulie1914, a determinat angajarea în luptă şi a unor naţiuni şi state ale căror obiective nuaveau nimic comun cu caracterul imperialist al războiului. Asemenea obiective eraucaracteristici ale îndelungatei lupte pentru afirmarea principiului naţionalităţilor; înanii primului război mondial, lupta cu arma în mână pentru dezrobirea teritoriuluinaţional ţinut prin forţă între hotarele marilor împărăţii, lupta diplomatică pentrurecunoaşterea dreptului naţiunilor de a trăi într-un stat naţional unitar, lupta princuvântul scris sau vorbit pentru susţinerea şi apărarea drepturilor de întregire357 Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu, Catedrala Mitropolitană din Sibiu 1906-2006, Editura An-dreiana, Sibiu, 2006, p. 50-51. 208
  • 209. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouănaţională şi politică erau mijloace şi metode prin care se exprima în fond, în condiţiileşi împrejurările create de război, aceeaşi multilaterală activitate pentru triumfulprincipiului naţionalităţilor. Iată pentru ce obiectivul central al politicii externe aRomâniei --- eliberarea teritoriilor aflate sub dominaţie străină şi reîntregirea ţării--- s-a pus cu acuitate deosebită în anii primei conflagraţii mondiale. Acesta a fostmotivul pentru care, în fapt, încă înainte de declanşarea ostilităţilor militare, Româniase desprinsese de obligaţiile ce-i reveneau prin tratatul de alianţă cu Puterile Centrale,ca şi Italia de altfel, rămânând timp de doi ani în atitudine de expectativă armată.Decizia României de a pregăti intrarea sa în război pentru eliberarea Transilvaniei,Banatului şi Bucovinei – dezideratul unităţii naţionale însufleţind masele cele mailargi ale poporului român –, colaborând în acest scop cu Puterile Antantei, era practicdoar o chestiune de timp, până când acestea îşi vor asuma obligaţii precise, cuprinseîn tratate, cu privire la recunoaşterea dreptului României de a readuce la patria-mamă teritoriile de dincolo de Carpaţi. În timpul neutralităţii s-au luat ample măsuriprivind buna dotare şi înarmare a armatei şi instruirea sa, aşteptându-se momentulpotrivit pentru a intra în acţiune. După intrarea României în războiul drept de eliberare a fraţilor din Austro-Ungaria şi de întregire a unităţii naţional-statale, românii din Transilvania au fostmereu cu revolverul la tâmplă, deasupra lor plana umbra sinistră a spânzurătorilorsau măcar cea a închisorilor şi deportărilor. Conform măsurilor excepţionale instituitede oficialităţile ungare, se alcătuiau în fiecare plasă şi judeţ listele „infidelilor”,se înregistra cu migală fiecare exponent al conştiinţei româneşti, din orice colţ alteritoriului său. Procesele „de agitaţie” care acuzau „inculpaţii” că exprimau într-un fel sau altul încrederea în viitorul luminos al poporului român, în eliberareaTransilvaniei de către România deveniseră un fel de monedă curentă. În acest context, nu putem să omitem drama preoţimii române în aniiprimului război mondial. Înţelegând prea bine faptul că preoţii au fost vestalele careau menţinut pururi vie flacăra credinţei naţionale în poporul român, din toamnaanului 1916 – îndeosebi –, furia stăpânirii ungare s-a dezlănţuit cu putere împotrivalor. Pentru că şi-au manifestat bucuria firească la pătrunderea trupelor româneeliberatoare în Transilvania, au ajutat prin diverse mijloace pe soldaţii români şis-au rugat pentru izbânda adevărului şi dreptăţii, au îndemnat la rezistenţă şi aumenţinut trează speranţa în apropierea ceasului dezrobirii naţionale şi a unirii tuturorromânilor, zeci şi zeci de preoţi români – nefiind ocoliţi nici octogenarii, nici ceicu mulţi copii, nici soţiile lor cu copil în pântec sau la sân – au fost aruncaţi întemniţele şi în lagărele de deportare ungare, au avut de îndurat schingiuiri şi umiliriinimaginabile, au fost omorâţi în chip barbar, după reţete medievale, avutul le-a fostprădat. 209
  • 210. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Din Transilvania propriu-zisă, un număr de peste 140 de preoţi români au fostaruncaţi în închisorile din Cluj, Târgu-Mureş, Odorhei, Braşov, iar cei din Banat,Arad şi Bihor la Seghedin, Vaţ, Timişoara, Caransebeş. Toţi erau acuzaţi de „trădarede patrie” sau „spionaj în favoarea României”. Cei mai mulţi au fost judecaţi de„tribunalul Diviziei honvezilor” din Cluj, câţiva de tribunale civile şi condamnaţila ani şi ani de „temniţă grea. Unii au fost arestaţi şi închişi luni de zile, chiar pânăla sfârşitul războiului, fără a fi judecaţi. Peste 200 de preoţi, mai ales din judeţelesituate la graniţa cu România de atunci (Braşov, Făgăraş, Sibiu, Hunedoara) au fostdeportaţi – unii cu familiile – în regiunea cea mai îndepărtată a Ungariei de vest,în judeţul Şopron (înspre Austria, într-un ţinut cu o climă insalubră). Unii dintre eifăcuseră şi câteva luni de închisoare în Transilvania. Acolo au trăit într-o mizeriecruntă, fără nici un ajutor, supravegheaţi cu străşnicie, lăsaţi la discreţia populaţieilocale (unguri şi şvabi), cu domiciliul în oraşul Şopron sau în unele localităţi dinjudeţ (îndeosebi în orăşelul Rust). Mulţi din preoţii din Ţara Haţegului – în care auintrat masiv trupele române în 1916 – au fost deportaţi în lagărul deţinuţilor sârbide la Nazsider, în aceeaşi zonă. Câţiva preoţi din judeţul Sibiu au fost deportaţi laZombor şi în Becicherecul Mare. Alţi 100 de preoţi, mai ales din judeţele Braşovşi Făgăraş, mai puţin din Sibiu, au fost nevoiţi să-şi părăsească parohiile şi să seretragă în vechea Românie, odată cu trupele române. Mulţi dinre ei au fost nevoiţi săpribegească până în Ucraina, de unde s-au reântors abia la sfârşitul anului 1918 sauînceputul lui 1919. Câţiva au avut ghinionul de a fi arestaţi de autorităţile germanede ocupaţie din vechea Românie şi trimişi în Transilvania, unde au fost închişi şicondamnaţi de tribunalele maghiare ca „trădători de patrie”; câţiva au murit înMoldova în timpul refugiului. Opt preoţi au fost ucişi de jandarmi, de către maghiarisau secui, în perioada de destrămare a imperiului Austro-Ungar, la sfârşitul anului1918 sau la începutul anului 1919. Mulţi dintre ei închişi sau deportaţi s-au reântorscu sănătatea grav zdruncinată şi destui dintre ei nu s-au mai întors deloc, intrândîn galeria miilor de eroi cărora le datorăm Unirea. Procesele intentate românilor,ca cel de la Curtea marţială a Diviziei a V –a honvezi din Cluj, în care din cei 16„inculpaţi” pentru „trădare de patrie” sau „spionaj românesc”, 9 persoane au fostcondamnate la pedeapsa cu moarte prin ştreang, iar ceilalţi la închisoare pe diferitetermene şi pierderea funcţiei publice, dovedesc împotrivirea românilor faţă de statulaustro-ungar şi dorinţa lor de a contribui cât mai mult la sprijinul României. Din liste, dar care sunt departe de a prezenta o situaţie completă, rezultăcă: au fost internaţi 140 preoţi în total 113 ani, 2 luni, 14 zile; un alt număr de 112preoţi internaţi, fără date precise; 85 preoţi închişi în temniţă, însumând în total 65ani, 6 luni şi 21 zile de detenţie; preoţi duşi în pribegie, 106; preoţi omorâţi, 4 şi uncleric; preoţi osândiţi la moarte, 4; preoţi osândiţi la închisoare, 15, în total la 85 de 210
  • 211. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăani şi 6 luni; au murit în închisoare trei preoţi; au murit în pribegie 7 preoţi; au statîn închisoare 3 preotese, în total 1 an, 3 luni şi 8 zile; au fost internate 16 preotese,în total făcând 14 ani, 4 luni şi 8 zile358. Din numărul extrem de mare al preoţilorcare au avut de suferit, reţinem doar câteva cazuri şi din zona de care ne ocupăm înprezenta lucrare: „Preoţi internaţi sunt: Octavian Petra – Ibăneşti; Alexandru Nicolescu –Măierău; Mihail Todea – Idicel Pădure; Ioan Branea – Măierău; Petru Cădar – Polăţi;Nicolau Gliga – Râpa superioară”359. Se cere ajutor pentru aceştia. Bine-nţeles, listapreoţilor din această zonă care au suferit în perioada aceasta este mult mai mare, noioferind aici câteva date pentru exemplificare. Menţionăm de asemenea faptul că Octavian Petra, preot ortodox în Ibăneşti,având neplăceri cu notarul maghiar din sat, a fost deţinut la 1 septembrie 1916în comuna Şamşud şi expediat la Târgu Mureş. A fost închis în temniţa poliţieiîmpreună cu alţi 14 preoţi şi cu mai multe prostituate, care, dezbrăcându-se în pieleagoală, îşi băteau joc de preoţii români cu vorbe şi gesturi triviale. După trei zile afost escortat la Şopron şi internat în Fertomegyes, de unde a scăpat la 1 august 1918.Deprimat sufleteşte din cauza devastărilor aflate acasă şi de mizeriile internării, amurit curând. Se cuvine să amintim aici faptul că preoţii din protopopiatul Reghinului –ca de altfel toţi preoţii din Transilvania – fac pe timpul războiului rapoarte desprecei morţi în război, despre răniţi, despre cei care s-au întors acasă schilozi, dacăaveau familii, toate acestea se făceau pentru a fi ajutaţi cei suferinzi de către oameniiBisericii. Preoţii întocmesc liste pe care le înaintează la protopopiat cu cei plecaţi larăzboi, astfel de liste întâlnim în sate precum: Deda, Ibăneşti, Luieriu, Hodac, MureşCuieşd, Nadăşa Română, Potoc, Meşterhaza, Răstoşnea-Polăţi, Râpa Inferioară,Râpa Superioară, Săcalul de Pădure etc. Astfel, desprindem constatarea că şi mulţi preoţi au avut de suferit pe perioadarăzboiului, fiind internaţi sau suferind alte greutăţi. În lipsa acestor martiri ai cauzeinaţionale româneşti, grija mângâierii sufletelor credincioşilor români a fost preluatăde soţiile preoţilor rămase acasă şi care, în plus, au luat asupra lor povara întreţineriigospodăriilor, în condiţiile în care salariul soţilor lor era sistat, sesiile parohialeîn bună măsură luate, ba adeseori scoase din casa parohială, la care se adăugasupravegherea poliţiei sau a autorităţilor locale. Să ne mai gândim şi la faptul că fiiiunor astfel de „trădători de patrie” au fost eliminaţi din şcolile ungare, indiferent detreapta de învăţământ pe care se aflau. Nu este deci de mirare faptul că multe din358 Constantin Voicu, Biserica strămoşească din Transilvania în lupta pentru unitatea spiritu-ală şi naţională a poporului român, Sibiu, 1989, p. 162.359 Arhivele Naţionale, Filiala Târgu Mureş, Fondul Protopopiatului Ortodox Român Reghin,D. 1120/1916, f. 127. 211
  • 212. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăpreotesele rămase acasă fără sprijin şi-au pierdut viaţa, altele s-au îmbolnăvit grav,iar peste 100 au trecut munţii în vechea Românie, împreună cu soţii şi copii lor,trăind din tot felul de expediente. Dar au fost destule preotese care au fost aruncateîn închisori sau deportate împreună cu soţii lor, nu arareori şi copiii. O pomenimacum pe mama poetului Octavian Goga, preoteasa văduvă Aurelia Goga, deportatăla Ruszt între 28 august 1916 – 10 mai 1918, pentru vina de a fi mama „poetuluipătimirii noastre”, care, aflat în România, prin înflăcărata sa propagandă în favoareacauzei naţionale, a grăbit momentul intrării României în război. După patru ani de suferinţă a urmat însă marea bucurie românească a realizăriistatului naţional român unitar, prin Unirea Transilvaniei cu România, proclamată laAlba Iulia la 1 Decembrie 1918. În luna noiembrie a acelui an, când administraţiaTransilvaniei era preluată de Consiliul Naţional Român Central, „unicul for carereprezintă voinţa poporului român din Transilvania”, şi se făceau febrile pregătiripentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, a fost trimis la Iaşi pentru a secoordona de comun acord cu bărbaţii de stat ai României acţiunea de afirmare avoinţei poporului român din Transilvania de autodeterminare şi de Unire cu Ţara,profesorul de la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu, deja cunoscut militant pentrudrepturile naţionale ale poporului român, Nicolae Bălan, care va fi primul mitropolitortodox al Ardealului în România întregită. Iar ca o supremă recunoaştere a rolului pecare Biserica Română l-a avut în procesul secular al rezistenţei românilor împotrivaasupririi străine şi al luptei sale pentru libertate şi unitate naţională, reprezentanţiisăi (ierarhii şi protopopii) au fost membrii de drept ai Adunării constituante carea decretat Unirea, mai mult, episcopii Ioan I. Papp şi Demetriu Radu au deţinutpreşedinţia Adunării, alături de George Pop de Băseşti; de asemenea, între delegaţiialeşi ai satelor au fost printre primii preoţii. Hotărârile luate în sala Unirii au fostaduse apoi la cunoştinţa imensei mulţimi de peste 100.000 de români care aşteptaupe câmpul lui Horea vestirea lor, printre oratori fiind episcopii Miron Cristea şi şiIuliu Hossu. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, la ora 7, s-a săvârşit câte un serviciureligios în ambele biserici, ortodoxă şi unită, după care episcopul Caransebeşului,Miron Cristea a înălţat o rugăciune către Dumnezeu, o patetică rugăciune demulţumire care a stors lacrimi de bucurie din ochii tuturor celor care se aflau de faţă.În rugăciunea sa, Miron Cristea scoate în evidenţă atotputernicia lui Dumnezeu, înopoziţie cu micimea omului, şi Îl roagă pe Părintele luminilor să nu-şi întoarcă faţanici o clipă de la încercatul şi oropsitul popor român360. Cei doi înalţi ierarhi vorface parte şi din delegaţia care va duce la Bucureşti actul Unirii.360 Pr. Florin Bengean, Patriarhul Miron Cristea – dincolo şi dincoace de timp, Editura Lira,Târgu Mureş, 2003, p. 33-34. 212
  • 213. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Preoţimea a fost aşadar alături de poporul român în grelele împrejurăriale primului război mondial, fie luptând alături de popor pe câmpul de luptă, fierugându-se în biserici pentru izbânda armatelor române, fie adresând cuvinte deîmbărbătare pentru cei rămaşi acasă, fie organizând colecte în bani şi produse pentrucei nenorociţi din pricina războiului sau pentru cei orfani, bătrâni, bolnavi, văduverămaşi acasă. Mitropolia, permanent, a adresat circulare şi pastorale către preoţişi protopopi îndemnându-i ca să fie alături de popor în aceste momente extrem dedificile. În 1914, mitropolitul Ioan Meţianu trimite o circulară în care se adreseazătuturor protopopilor şi la toată preoţimea din arhidieceza transilvană. Mitropolitulspune că mulţi dintre cei ce au trebuit să plece la trupe pe neaşteptate, vor fi lăsatacasă, în mare mizerie, părinţi bătrâni şi neputincioşi, soţii cu copii mici, dar vor filăsat pe câmp, încă neadunat, şi rodul muncii lor de peste an. Pentru alinarea durerilorcelor rămaşi în mizerie – spunea mitropolitul – s-au deschis liste de subscripţiepretutindeni în ţară şi cei cu dare de mână jertfesc sume frumoase în scopul acesta.Pentru a fi exemplu, mitropolitul a contribuit şi el, deocamdată cu o mie de coroane.Se vor aduna deci sume frumoase de bani, care la timpul potrivit vor fi împărţiţi cudreptate între cei lipsiţi, ai căror capi de familie îşi fac datoria pe câmpul de luptă.Mitropolitul îi îndeamnă pe preoţi să le întindă cel mai urgent şi mai necesar ajutor,care nu poate suferi amânare, anume să nu le lase pe câmp, pradă nimicirii, roadelepe care le au, ci să le dea tot sprijinul şi ajutorul, ca să şi le poată aduna de pe câmp. Mitropolitul îi sfătuieşte pe preoţi ca în proxima Duminică, în sfânta biserică,de pe amvon, să îndemne şi să anime poporul, să facă fapta bună şi frumoasăcreştinească, bineplăcută Domnului şi oamenilor, şi anume să sară în ajutorul celorrămaşi acasă fără braţe destoinice şi suficiente de lucru dintre consăteni, şi din facerede bine să adune de pe câmp şi roadele acestora. În acest scop, preoţii să se punăîn înţelegere cu primăria şi cu fruntaşii comunei, şi ascultând şi pe cei lipsiţi, săstabilească cu aceştia împreună planul de lucrare. Mitropolitul dă exemplu că aşa aufăcut şi românii din regatul vecin, când au avut război, şi aşa au făcut şi bulgarii, şialţii. Mitropolitul spune de asemenea că, pentru aceia, care n-ar avea roade pe câmp,ori acelea n-ar fi suficiente la susţinerea lor, să se facă şi colecte, în bani şi produsenaturale, prin epitropiile parohiale, din care apoi nevoiaşii să fie ajutaţi după putinţă.Circulara a fost trimisă de la Sibiu, la 21 iulie 1914 şi este semnată de Ioan Meţianu,arhiepiscop şi mitropolit361. Întâlnim de asemenea circulare prin care mitropolitul îndeamnă pe preoţi săfacă colecte pentru „cei nenorociţi din războiu”, astfel să adune bani şi produse pelistele de subscripţie deschise în acest scop pentru ca apoi cele colectate să ajungă361 Arhiva Mitropoliei Ardealului, Sibiu, Circulare, Nr. 9207 Pres. 1914. 213
  • 214. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăla cei oropsiţi din război. Unor astfel de solicitări, preoţii au dat curs imediat şiau adunat cele solicitate. Din documentele Arhivei Mitropoliei Ardealului de laSibiu aflăm date despre colectele efectuate pentru „cei nenorociţi în războiu”. Toatăsuflarea preoţească din Transilvania a luat parte la aceste acţiuni. S-au făcut colectedupă cum urmează: „În Protopresbiteratul Reghin, în parohiile: Deda, Dumbrava,Filea, Idicel, Jabeniţa, Lueriu, Potoc, Săcal, Răstoşnea, Urisiul-superior, Urisiul-inferior, Reghin, Caşva etc… .”362. Deci şi preoţii şi credincioşii din protopopiatulReghinului şi-au adus darul lor celor ce au au avut de suferit de pe urma rîzboiului. Se observă de aici faptul că întreaga suflare creştinească din Ardeal a participatla această acţiune de întrajutorare a celor suferinzi de pe urma cruntului război.Aflăm date despre aceste colecte şi din circularele pe care preoţii le trimit fieprotopopiatelor, fie Consistoriului Arhidiecezan prin care informează despre colectaefectuată şi raportează suma adunată. Avem foarte multe astfel de documente. Pe lângă aceste înştiinţări pe care le trimit spre protopopiat sau mitropolie,mulţi preoţi adaugă la acestea şi listele pe care sunt înscrişi cei care au contribuit laaceste colecte precum şi suma cu care au contribuit. De cele mai multe ori în capullistei este preotul şi de asemenea în aceste liste se regăsesc şi multe văduve care şi-au adus contribuţia lor la ameliorarea stării celor care au avut de suferit de pe urmarăzboiului. De asemenea preoţii, urmând îndemnurilor venite de la mitropolie, au fostcei care i-au mobilizat pe oameni ca să ajute familiile celor plecaţi pe front, ca şiaceştia să fie în rând cu lucrările câmpului, să adune roadele de pe ogoare şi săfacă însămânţările pentru anul următor. Astfel că preoţii în fruntea credincioşilorlor au sărit numaidecât în ajutorul celor oropsiţi de pe urma războiului, au sprijinitfamiliile afectate să-şi poată aduna roadele de pe ogoare să aibă cu ce supravieţui, şisă fie cu toate lucrările câmpului cât de cât la zi. Menţionând că înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania,prin activitatea lor patriotică au adus o mare contribuţie din partea Bisericii lapurtarea războiului din anii 1916–1918, şi că alţi numeroşi slujitori ai altarului auilustrat activitatea lor în acest timp prin acte de eroism şi sacrificiu se poate afirmacă la purtarea războiului care a dus la făurirea măreţului act al unirii, care este celmai de seamă eveniment din istoria poporului român, slujitorii Bisericii au aduso mare şi importantă contribuţie, pregătind sufleteşte poporul pentru dezrobireafraţilor români din Transilvania, suferind până la sacrificiu alături de ostaşii ţării, înmomentele cele mai grele din timpul războiului. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia înscrie o pagină de nepieritoareglorie în istoria poporului român, demonstrând viabilitatea şi trăinicia sentimentului362 Idem, Colecta pentru cei nenorociţi prin războiu, nr. 6375/1915. 214
  • 215. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouănaţional. Lanţurile robiei s-au rupt, zăgazurile nedreptăţii s-au sfărâmat, naţiunearomână priveşte înainte cu demnitate şi cu încredere în viitorul său. Actul uniriia fost un act firesc şi a întrunit adeziunea întregii suflări româneşti de pe celedouă versante ale Carpaţilor, el demonstrează totodată lumii întregi că legăturilesufleteşti dintre fraţi nu au putut fi rupte de vitregia istoriei, că asuprirea pe careguvernele claselor dominante au exercitat-o asupra fiilor naţiunii române din acestcolţ al pământului strămoşesc nu a făcut altceva decât să consolideze ideea unităţiinaţionale a românilor. Căci cu cât asuprirea era mai mare, cu atât mai dârză era luptapentru libertate, în suferinţă se călesc sufletele tari, prin suferinţă la biruinţă, spuneatât de plastic înţelepciunea poporului nostru. Jertfele celor mai buni fii ai neamuluiromânesc aduse pe altarul patriei nu au fost în zadar, ele au constituit un exemplu deurmat, un îndemn la luptă, căci zorile biruinţei vor apărea să aducă răsplata acestorsacrificii pe care naţiunea română le-a adus în lupta sa pentru libertate. Alba Iulia este cetatea neamului românesc, Alba Iulia, cetatea jertfei celortrei martiri ai neamului, Alba Iulia, al cărei pământ răsuna la 1600 de zăngănitularmelor oştirii voievodului cu nume de arhanghel, Mihai Viteazul, sub a cărei gliedorm soldaţii Legiunii a XIII – a Gemina, ca şi atâţia eroi anonimi care s-au jertfit îndecursul veacurilor sub flamurile aceluiaşi drapel care chema la libertate şi înfrăţire.Cetatea străbună trăia la 1 Decembrie 1918 cea mai glorioasă zi a existenţei sale, zicare a deschis calea spre noile zori de libertate a poporului român. Actul unirii esteopera întregului popor român care a avut o comportare eroică şi o voinţă de fier,înţelegând că numai prin unire şi înfrăţire se va putea realiza adevărata libertate,ideal de secole al poporului român. Contribuţia protopopiatului Reghin la înfiinţarea primului orfelinatromânesc ortodox în Sibiu, în 1916. Trebuie să prezentăm aici faptul că înfiinţareaprimului orfelinat românesc ortodox în Sibiu, în 1916, este un moment deosebitde important în ceea ce priveşte implicarea Bisericii în acte de caritate. Urmând pildaînălţătoare a religiei creştine, care se bazează pe cea mai largă iubire a aproapelui,şi socotind că omul nu este numai o fiinţă care, în mijlocul celorlalte vieţuitoare nuurmăreşte de cât un rost cât mai îmbelşugat în viaţă, Biserica a înţeles şi s-a pătrunsde adevărul că fiinţa umană, cu conştiinţa, superioară pe care o poseda, are menireaşi datoria să fie de ajutor şi altor semeni ai săi, mai ales celor slabi şi neputincioşi,celor neajutoraţi şi nesprijiniţi, celor săraci şi părăsiţi. Noua instituţie filantropică fu pusă de iniţiatorii ei sub scutul Bisericii,deoarece prin însăşi natura ei Biserica este chemată în prima linie a da mână deajutor celor nenorociţi, a svânta lacrimile orfanilor şi văduvelor, şi a-i lua subpărinteasca sa ocrotire; de altă parte, prin organizarea ei, Biserica este mai lesneîn stare a afla, unde într-adevăr este lipsă de ajutor, prin organele ei poate mai uşor 215
  • 216. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăaduna în jurul său, întocmai ca o mamă bună, pe copilaşii rămaşi fără tată şi fărăsprijin, şi aflându-se în strânsă legătură cu şcoala, le poate da mai bine acestoracreşterea trebuincioasă şi-i poate face cu timpul membrii folositori ai societăţiiomeneşti. Şi autoritatea bisericească solicitată îşi înţelese imediat însemnătateasituaţiei, ce-şi cerea dezlegarea cu atâta stăruinţă, şi fără amânare şi luă măsurilenecesare pentru întruparea instituţiei atât de reclamate de împrejurări. Încă în cursulsărbătorilor Naşterii şi ale Botezului Domnului – şi cum se puteau cinsti mai bineaceste sărbători – Consistoriul arhidiecezan hotărî înfiinţarea unui orfelinat peseama copiilor ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă sau ajunşi incapabili de muncăşi de câştig, şi spre acest scop decretă deschiderea unei colecte pentru adunareafondurilor necesare. <<E vorba de un orfelinat românesc şi creştinesc>>, ziceneuitatul Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan Meţianu, în apelul său către preoţime, unuldin cele din urmă acte ale vieţii sale, – <<ce Consistorul nostru plenar a decretat săînfiinţăm şi susţinem aici în Sibiu, şi încă cu posibilă grabă. Orfanii după cei căzuţiîn război ridică mâinile lor nevinovate către Tatăl cel ceresc şi reclamă ajutor. Cinele va putea da creştere, hrană, îmbrăcăminte, dacă nu Biserica, şi prin ea totalitateafiilor ei rămaşi în viaţă, cu puţină avere şi cu dare de mână? Cine îi va putea ocrotimai ales pe aceia, care au rămas câte 4-5-6 sub grija unei mame văduvite, slăbitătrupeşte şi istovită de durere, – dacă nu noi, ceice suntem datori să fim milostivişi cu îndurare faţă de cei nenorociţi şi în dureri? – Iată deci, onorată preoţime, unnou teren, ce ni se deschide de a face binele, de a ocroti şi milui pe toţi ceice azi aupierdut pentru Tron şi patrie pe părintele lor iubit>>363. Menţionăm aici faptul că şi protopopiatul ortodox al Reghinului şi-a aduscontribuţia sa la întemeierea acestui orfelinat. Protopopul Vasile Duma convoacăconferinţe preoţeşti şi învăţătoreşti din protopopiatul Reghinului pe 29 februarie/13martie 1916, la ora 2 p.m. în Reghin pentru a discuta problema orfelinatului, iarîn urma acestor discuţii s-au făcut donaţii importante din partea protopopiatuluiReghin pentru orfelinat364. De asemenea se cer date de copii orfani din zona aceasta pentru orfelinat,pentru a fi trimişi la orfelinat. Preoţii din cadrul protopopiatului Reghin întocmescliste cu copii orfani pe care le înaintează orfelinatului. Cu siguranţă că şi unii copiiorfani din această zonă vor fi fost duşi la orfelinatul de la Sibiu pentru a fi crescuţişi educaţi acolo. Se cuvine să mai amintim aici faptul că se trimite circular către oficiileparohiale şi protopresbiteriale din Transilvania, prin care se solicită ajutor pentruorfelinatul din Sibiu (1916).363 Andrei Bârseanu, Orfelinatele noastre, în Transilvania, nr. 1-6, 1916, p. 4-5.364 Arhivele Naţionale, Filiala Târgu Mureş, Fondul Protopopiatului Ortodox Român Reghin,D. 1120/1916, f. 67. 216
  • 217. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă La 23 decembrie 1915, Dionisiu Radu, paroh în Mureş Cuieşd înştiinţeazăcă „s-au trimis la Cassa Consistorială Arhidiecezană în favorul copiilor orfani… cor 14,60. Donaţiunea s-a făcut din partea preotului, învăţătorului, biserica şiunii dintre poporeni.Obiecte: cojoc, peptar.În favorul văduvelor şi orfanilor cor. 16”365. La 13 martie 1919, se trimite de la Sibiu o adresă protopopului Reghinului,Vasilie Duma, prin care mitropolia confirmă primirea sumei de 810 coroane 70fileri colectată în parohiile din tractul Reghinului în favorul orfelinatului dinSibiu366. Rezultă aşadar că, iată, şi preoţii şi credincioşii din zona Reghinului şi dinîmprejurimi şi-au adus darul şi jertfa lor la realizarea orfelinatului din Sibiu pentrua-şi găsi alinare suferinţelor cei care au rămas orfani şi pentru ca aceştia să poatăbeneficia de creştere şi educaţie moral creştinească. Un gest nobil! Concluzia care se desprinde din cele prezentate este limpede: preoţimea dinzona Reghinului a fost alături de popor în momentele de răscruce ale istoriei sale,sprijinindu-i aspiraţiile spre o viaţă mai bună, mai omenească, s-a zbătut ca enoriaşiisăi să aibă cele necesare unui trai decent. Charitable activities of the priests of the Romanian OrthodoxArchpriestship Reghin during the second half of the XIX century and the early years of the XX century Summary The clerics from Romanian Orthodox Archpriestship Reghin helped thepoor in different ways ,some were helped with money because they had sufferedthe destructive effects of floodings , fires, hail or other calamities,their dwellingsbeing no longer habitable. In this meaning the fraternal solidarity is remarcable ,the manner in which the Church through its sons rushed to help those of the samekind and belief. Compassion is one of the basic virtues for a christian and it has tocome from the heart and be charaterized by love and humbelness. Many widows , ofpriets, of teachers,simple people were helped according to possibilities, with money, a dwelling to live in, because many priestesses remained widows quite young withlittte children not having where to go.365 Ibidem, f. 15.366 Idem, D. 1122/1918, f. 23. 217
  • 218. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă The priests of the Church understood that they had to help also those who werefighting for freedom and independence to consolidate and strengthen in the soul ofthe defenders the courage and manliness , the confidence in their victory and in thejustice of the cause they were defending.They embraced enthusiastically the rightcause of the people, supporting those who took the determined decision to be themasters of their own destiny , to be free and independent .The actions through whichthe Church and clerics , from the highest ones to those serving in villages, provedtheir love through moral and material support , were different and multiple.Throughdivine services and prayers to God in churches for the victory of the Romanian ,through impulse and charity actions for the soldiers on the front , through gifts forthose who were wounded , through charity towards the discomfort and the troublesof those who remained at home, through the services done by military priests onthe battle field, as well as heroic deeds of some priets on the battlefield , the Churchshowed her servitude towards its believers and the people it belonged to.The clericsfrom the Romanian Orthodox Archpriestship Reghin contributed substantially to thebuilding of the metropolitan cathedral from Sibiu.. The priests from the Reghin area were alongside Romanian people in thehard circumstances of the first World War , fighting on the battle field ,praying in thechurches for the victory of the Romanian Army ,encouraging those who remainedat home , organizing money collection and products for those affected by the waror the orphans ,the old ,the sick , widows The Mitropoly addresed permanentlycircular letters and pastorals for the priests and protopopes encouraging to bealongside the people in difficult moments.We can also notice circular letters throughwhich the metropolitan encourages priests to make collections for those ‚’affectedby the war ‚’to collect money and products on the subscription lists opened forthis purpose for sending them to those affected by the war. These demans wereimmediately answered by the priests and they gathered everything required. Thepriests following the impulses from the Mitropoly , were the ones who mobilizedpeople to help the families or those who left for the battlefront ,to keep up withthe work of the field , to harvest the crops from the field and to plant the seeds fornext year.Thus the priests leading the believers helped the poor ones affected by thewar , supported their families to harvest the crops in order to survive and to keepup with the works of the field.We also mention here the fact that the priests fromRomanian Orthodox Archpriestship brought their contribution to the foundation ofthe orthodox orphanage from Sibiu where many orphans were raised .The generalconclusion is clear; the priests were together with Romanian people in the decisivemoments of its history , supporting its aspirations for a better ,more human life , itstrove for her believers to have a decent life. 218
  • 219. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă ÎMPRUMUTUL MAGHIAR DIN ANUL 1895 „ZIS AL PORŢILOR DEFIER” ŞI PROBLEMA RAMBURSĂRII LUI DUPĂ 1920 Tudor RĂŢOI În cele următoare vom supune atenţiei unul dintre aspectele semnificativeale problematicii Dunării aşa cum s-a cristalizat ea la sfârşitul secolului al XIX-leaşi în primele decenii ale celui următor. Este vorba despre împrumutul maghiar în aurcu dobândă de 3% zis şi al „Porţilor de Fier” sau „Obligaţiunile Porţilor de Fier”,contractat în anul 1895, în numele Ungariei, de către monarhia bicefală, pe fondulsporirii traficului comercial prin acest tronson dunărean şi al susţinerii financiare aabsolut necesarelor lucrări de regularizare a căii navigabile în cel mai dificil dintresectoarele fluviului367. Împrumutul a fost contractat, de asemenea, în condiţiile generate de efecteleCongresului de la Berlin din 1878, care, după cum se ştie, a prilejuit Austro–Ungarieiadjudecarea dreptului de a executa, singură, lucrările tehnice şi de a percepe taxe petronsonul Porţile de Fier, drept pe care, în 1879, guvernul de la Viena l-a transferatUngariei, iar aceasta l-a conservat până la sfârşitul Primului Război Mondial. Pe baza prevederilor Tratatului de la Berlin, în 1883 Ungaria a definitivatplanul lucrărilor de la Porţile de Fier, punerea lor în operă începând în septembrie1890368. Era pentru prima dată când se depăşea nivelul declaraţiilor de intenţii,după încercări eşuate datând din anii 1857, 1871 şi 1873-1874, iniţiate ca efecteale conferinţelor internaţionale precedente. Timp de aproape un deceniu, în anii1890-1898, Ungaria a desfăşurat lucrări care, deşi n-au întrunit toate exigenţeletehnice ale timpului, au adus îmbunătăţiri sensibile navigaţiei, dar au fost exploatatediscriminatoriu de către partea ungară, mai cu seamă după 14 iulie 1899, când aufost puse în aplicare cinci regulamente cu privire la navigaţia şi perceperea de taxeîn sectorul Porţile de Fier, toate în avantajul net al părţii maghiare369.367 În acest sector, greutăţile principale erau provocate de stânci, adâncimea variabilă a apei şiviteza curenţilor (de la 0,3 la 50 m/sec.) – vezi Iulian Cârţână, Ilie Seftiuc, Dunărea în istoria popo-rului român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 93.368 Ibidem, p. 94. După alţi autori, lucrările hidraulice au început în anul 1895 şi s-au terminatîn 1899 – vezi Paul Gogeanu, Dunărea în relaţiile internaţionale,Bucureşti, Editura Politică, 1970,p. 156.369 Aceste regulamente au fost: Regulamentul taxelor de navigaţie şi taxelor de remorcaj deperceput pe sectorul Dunării între Moldova Veche şi Turnu Severin, Regulamentul pentru stabilirea,perceperea şi ţinerea în evidenţă de către autoritatea regală ungară de navigaţie a Dunării de Jos ataxelor de navigaţie, de remorcare şi pilotaj de perceput de la vasele circulând între Moldova Vecheşi Turnu Severin, Regulamentul de organizare a autorităţii regale ungare de navigaţie a Dunării deJos, Dispoziţiile speciale pentru politica de navigaţie pe porţiunea de Dunăre supusă supravegheriisuperioare de către autoritatea regală ungară de navigaţie la Orşova şi Regulamentul serviciului 219
  • 220. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Acest regim a suferit schimbări în cursul Primului Război Mondial,periclitând şi mai grav interesele statelor riverane mici şi mijlocii - printre eleşi România -, pe fondul poziţiei privilegiate a Puterilor Centrale în sud-estulcontinentului. La sfârşitul războiului, situaţia s-a modificat în favoarea puterilorvictorioase ale Antantei, şi ele interesate în a-şi asigura supremaţia pe fluviu.Comandamentul trupelor aliate a împărţit Dunărea în mai multe sectoare, iar acesteaau fost puse sub controlul unei Comisii Interaliate a Dunării, organism militar creatad-hoc, cu sediul la Budapesta370. Tronsonul Porţilor de Fier şi Cataractelor a intratîn sectorul ce se întindea, în principiu, de la Orşova până la Ulm, şi care s-a aflat subcomanda amiralului englez Troubridge. În pofida noilor realităţi politice şi naţionaledin regiune, după 1918 Troubridge a păstrat la Porţile de Fier şi Cataracte vecheaadministraţie maghiară, pe care a sobordonat-o Comisiei Interaliate, nesocotindaproape tendenţios interesele noilor state riverane sectorului, România şi RegatulSârbo-Croato-Sloven, pe care nici măcar nu le-a consultat în legătură cu modul încare înţelegea să administreze porţiunea fluviului de sub autoritatea sa. Până la stabilirea statutului definitiv al Dunării, în 1921, Comisia Interaliatăa luat şi alte măsuri care au echivalat, practic, cu scoaterea sectorului Porţilor de Fierşi Cataractelor de sub jurisdicţia riveranilor şi punerea lui sub control străin, de faptsub controlul Puterilor Aliate. O serie de chestiuni importante privind acest tronsonşi care-i interesau direct pe riverani, cum a fost organizarea serviciilor la Porţilede Fier, au fost discutate în lipsa acestora. România a protestat energic, inclusiv laConferinţa Păcii de la Paris, împotriva acestor decizii ce fuseseră luate de ComisiaInteraliată în două şedinţe, din 29 noiembrie şi 2 decembrie 1919, desfăşurate laBelgrad, apreciind măsurile iniţiate ca fiind cel mult provizorii, până la definitivarearegimului Dunării. La rândul lor, cele două Mari Puteri Aliate şi-au menţinut poziţia de pânăatunci, justificând deciziile luate prin preţul pe care riveranii erau datori să-l plăteascăpentru internaţionalizarea inevitabilă şi completă a Dunării371. Până la urmă, din fericire, Comisia Interaliată a trebuit să-şi încheie misiuneaşi să fie desfiinţată, în mai 1920, urmare a ratificării de către Germania, în ianuarie1919, a Tratatului de la Versailles, care prevedea, între altele, şi crearea ComisieiInternaţionale a Dunării372. Pe de altă parte, sectorul Porţilor de Fier şi Cataractelor a intrat şi subincidenţa prevederilor Tratatului de la Trianon, din iunie 1920, dintre Puterile Aliateşi Ungaria, unde, la articolele 287-289, s-a prevăzut scoaterea lui de sub mandatulde pilotaj stabilit la Porţile de Fier şi la alte cataracte de la Dunărea de Jos – vezi Paul Gogeanu,op.cit., p. 154.370 Iulian Cârţână, Ilie Seftiuc, op.cit., p. 127.371 Ibidem, p. 137-138.372 Prima reuniune a acesteia s-a deschis în iunie 1920 la Paris. 220
  • 221. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouămaghiar, bunurile, instalaţiile şi toate celelalte amenajări puse aici în slujba navigaţieitrecând în administrarea Comisiei Internaţionale a Dunării. S-a sperat acum, ca şi mai înainte, că tronsonul în discuţie va intra, în sfârşit,sub controlul ţărilor care ar fi trebuit, de drept, să-l stăpânească, România şi RegatulSârbo-Croato-Sloven. Dorinţei celor două state i s-au opus, însă, atât unele statealiate neriverane, cât şi unele state riverane învinse, îndeosebi Ungaria. Iată de ceprevederile menţionate, din Tratatul de la Trianon, n-au adus împlinirea acesteidorinţe. În acelaşi spirit, prin articolul 350 al Tratatului de la Versailles, deşi s-areiterat scoaterea Porţilor de Fier de sub mandatul încredinţat Ungariei, tronsonul îndiscuţie n-a fost atribuit, nici prin acest tratat, statelor riverane, ci, în mod provizoriu,cum spuneam, Comisiei Internaţionale a Dunării (C.I.D.), care a înlocuit ComisiaInteraliată ce o precedase. Ulterior, după fixarea, în 1921, a statutului definitiv alDunării, potrivit articolelor 32 şi 33 din tratatul încheiat în acest scop, s-a stabilitca la Porţile de Fier să se constituie şi să se organizeze servicii speciale pentruadministrarea acestui sector, ca sarcină comună a României, Regatului Sârbo-Croato-Sloven şi C.I.D., sediul administraţiei fiind aşezat la Orşova. Din păcate însă, deşi aînsemnat un progres sensibil faţă de situaţia anterioară, punerea în aplicare a acestordispoziţii a întârziat, pe de o parte din cauza C.I.D., iar pe de alta şi din cauza unorasperităţi apărute între cele două state riverane373. A urmat o perioadă de mai bine de un deceniu, caracterizată, concomitent,de insistenţele României pentru rezolvarea problemei serviciilor la Porţile de Fierşi Cataracte prin exercitarea unei administraţii bilaterale, româno-sârbe, în acestsector, dar şi de ezitări şi de amânări repetate din partea regatului vecin, deşi, înprincipiu, acesta împărtăşea poziţia României. Asperităţilor româno-sârbe li s-aadăugat opoziţia C.I.D. şi mai ales a unor state precum Anglia, Ungaria, Italia şi chiarFranţa la teza românească. Această opoziţie a sfârşit prin a determina Belgradul săiasă din expectativă şi, în anul 1925, după tratative bilaterale desfăşurate în capitalasârbă, s-a ajuns să se semneze un proiect de convenţie privind serviciile pe sectorulîn discuţie374. Proiectul semnat a stârnit din nou reacţia negativă a adversarilor tradiţionaliai suveranităţii riveranilor în regiune, astfel că în decembrie 1925 C.I.D. a decisrediscutarea şi modificarea acordului româno-sârb. După mai multe runde denegocieri, în care România a refuzat constant să accepte diluarea drepturilor salela Porţile de Fier, cum cereau mai cu seamă Marea Britanie şi Ungaria, în martie1927, în urma unei sesiuni a C.I.D. desfăşurată la Strassburg, susţinerile englezeşi maghiare au fost respinse, ajungându-se la un acord care recunoştea caracterulinterriveran al serviciilor preconizate a se înfiinţa, dreptul riveranilor de a executa373 Iulian Cârţână, Ilie Seftiuc, op.cit., p.289-290.374 Ibidem, p. 293. 221
  • 222. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouălucrările, de a-şi numi personalul, de a arbora un pavilion special, de a folosi limbileromână şi sârbă ca limbi oficiale etc. Cu titlu de compensaţie acordată celor ceapăraseră vechile teze referitoare la astfel de servicii, C.I.D. era însărcinată cusupravegherea activităţii acestora, cu avizarea lucrărilor şi a cuantumului taxelor, cunumirea şefilor de servicii etc. După aprobarea, în 1928, a acordului realizat, la 28 iunie 1932, ComisiaInternaţională a Dunării, întrunită în sesiunea de la Semmering, a adoptat înunanimitate acordul pentru înfiinţarea serviciilor speciale de la Porţile de Fier.Împreună cu un regulament de aplicare pendinte, acordul a prevăzut modul deorganizare a serviciilor bilaterale româno-iugoslave, raporturile lor cu C.I.D.,condiţiile de executare a lucrărilor în defileul Dunării, supravegherea şi poliţianavigaţiei, taxele de navigaţie şi, în general, tot ceea ce se subsuma aspectelor denatură administrativă. Organismul creat prin acordul de la Semmering a purtat denumirea de„Administraţia Porţilor de Fier şi Cataractelor” (A.P.F.) şi a avut sediul central laOrşova, în timp ce Serviciul lucrărilor a fost fixat în dreapta fluviului, la Tekja, caexpresie a egalităţii perfecte în drepturi a celor două state. Acordul de la Semmering, din 28 iunie 1932, a avut darul de a încheia operioadă nedreaptă pentru statele din regiune, România şi Iugoslavia intrând,în sfârşit, în drepturile lor fireşti, suverane, asupra acestui sector375. El a pus, deasemenea, bazele unei colaborări bilaterale româno-iugoslave cu bune rezultate,administraţia comună a celor două ţări durând până la declanşarea celui de-al DoileaRăzboi Mondial şi la ocuparea Iugoslaviei de către trupele hitleriste. Pe tot acest parcurs în care s-au luat decizii organizatorice de felul celormenţionate, printre problemele care au intrat în atenţia organismelor dunărene,având tangenţe şi cu configuraţia relaţiilor postbelice dintre ţările regiunii, s-aunumărat şi cele generate de monarhia bicefală şi, în numele ei, de Ungaria, înaintede 1914, când tabloul Europei centrale era cu totul altul comparativ cu cel de dupăConferinţa Păcii. Este vorba, din acest punct de vedere, despre obligaţiile şi datoriileasumate de monarhia bicefală – şi, în spiritul Tratatului de la Berlin, în mod concret,de partea maghiară - în regularizarea cursului Dunării la Porţile de Fier şi Cataracte,obligaţii şi datorii a căror stingere a dat naştere după război unor vii polemici şidezbateri de ordin juridic, diplomatic şi politic. Parte din aceste dezbateri s-a concentrat asupra chestiunilor privind lucrăriîncepute de firmele particulare şi întinse pe perioade îndelungate, înainte şi dupărăzboi. S-a dovedit că decontarea cheltuielilor ocazionate de asemenea lucrăriîntâmpina obstacole nebănuite, neputându-se clarifica în mod cert proprietatea asupralor, asupra materialelor întrebuinţate sau rămase şi, mai cu seamă, în legătură cu cine375 Ibidem, p. 299-300. 222
  • 223. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăavea obligaţia plăţilor. Expresia sintetică a acestei situaţii a fost aşa-numita „AfacereFreund”, derulată în anii 1922-1925 şi relativă la revendicarea, ca proprietateprivată, de către firma omonimă, a unor bunuri constând în materiale din piatrăfolosite la lucrările de regularizare. Revendicarea menţionată intra în opoziţie cupretenţiile C.I.D. de a le considera proprietatea sa, ca moştenitoare a statului ungar,potrivit art. 288 din Tratatul de la Trianon, însă, cum chestiunile rămâneau neclaresub aspect juridic, fiind aproape imposibil să fie procurate dovezi credibile de oparte sau de alta, restul materialelor nu puteau fi întrebuinţate, iar dosarul risca să seîntindă pe un termen nedefinit376. În anul 1924, Serviciul de Navigaţie al Porţilorde Fier descoperea în arhivele sale şi trimitea Comisiei Internaţionale a Dunării laBratislava raportul şefului acestuia, Tompa, odată cu alte două documente din carerezulta că firma «Freund şi Fiii» încasase în anii 1912 şi 1914 sume importantedin partea statului maghiar pentru lucrările executate la Porţile de Fier şi pentrumaterialul strâns şi depozitat în acest sens377, însă mai mult decât atât părea să nu sepoată face nimic. Afacerea a fost, totuşi, lichidată până în anul 1925378. Un dosar asemănător şi infinit mai important decât cel referitor la „AfacereaFreund” a fost acela având în centru împrumutul maghiar din anul 1895, în aur şicu dobânda de 3%. Problema a ieşit la suprafaţă pentru prima dată în anul 1920, cuprilejul şedinţei din 4 decembrie a C.I.D., împrejurare în care în atenţia participanţilora intrat, în principiu, chestiunea moştenirii obligaţiilor contractate de Ungaria înaintede război şi a transmiterii lor către statele succesoare ale acesteia la Porţile de Fier,România şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven379. În septembrie 1923, dosarul a începutsă prindă contur după solicitarea «Societăţii de Bancă Elveţiene» pentru clarificăricu privire la împrumut. Punându-se problema rambursării lui, chestiunea a ajuns înfaţa Comisiei Reparaţiilor care, în martie 1923, a decis ca plata să fie făcută de cătrestatele succesoare pe teritoriul cărora se aflau după război lucrările de regularizare,respectiv de România380. La 10 aprilie 1924, în şedinţa Comitetului executiv alC.I.D. de la Praga, reprezentantul Cehoslovaciei pe lângă Comisie a ridicat dinnou problema împrumutului 3% al „Porţilor de Fier”. S-a aflat atunci că Ungariafăcuse acest împrumut în anul 1895, la valoarea de 45 de milioane coroane aur şi căserviciul său fusese transferat în 1923, de către Comisia Reparaţiilor, României, ca376 ������������������������������������������������������������������������������������������ Arhivele Naţionale Drobeta-Turnu Severin, fond Administraţia Porţilor de Fier şi Catarac-telor Orşova, dosar nr. 62/1922, f. 116-119 şi nr. 65/1923, f. 31-32; (vezi şi Tudor Răţoi, RegimulDunării la Porţile de Fier şi Cataracte (1891-1924). Documente. Vol. I. Craiova, Editura ALMA, p.123-130).377 Ibidem, dosar nr. 105/1924, f. 458-461; (Ibidem, p. 179-182).378 Ibidem, dosar nr. 120/1925, f. 110-111.379 Ibidem, dosar nr. 31/1920, f. 28-38; (Ibidem, p. 86-92).380 Ibidem, dosar nr. 65/1923, f. 151-152; (Ibidem, p. 155-157). 223
  • 224. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăstat succesor al Ungariei la Porţile de Fier381. Încercând să pună mai bine în luminăamănuntele afacerii, Constantin Contzescu, reprezentantul României la C.I.D.,şi Vilfan, reprezentantul Regatului sârbo-croato-sloven, constatau dificultateaîntreprinderii şi informau la 16 aprilie acelaşi an Comisia cu privire la greutăţileîntâmpinate în cercetarea arhivelor Serviciului Porţilor de Fier, absolut necesare înclarificarea problemelor relative la împrumut. În parte, aceste greutăţi decurgeau dinpierderea parţială a documentelor în timpul războiului, însă nu mai puţin pernicioasăera şi lipsa de cooperare a părţii maghiare în identificarea arhivaliilor evacuate dincauza evenimentelor militare. În opinia celor doi reprezentanţi era urgentă angajareaa doi ingineri, unul român şi altul sârb, pentru traducerea documentelor redactate înlimba maghiară382, ceea ce s-a şi acceptat în şedinţa Comitetului executiv din 23-24aprilie 1923383. Cu acest prilej, reprezentantul Cehoslovaciei a readus în discuţieproblema cadrului de analiză şi a competenţelor în soluţionarea litigiului, motivpentru care în iunie-iulie 1924, Seeliger, reprezentantul german pentru Bavaria laC.I.D., ca preşedinte de şedinţă al Comitetului executiv al Comisiei, s-a adresatşi Comisiei Consultative şi Tehnice a Comunicaţiilor şi Tranzitului de pe lângăSocietatea Naţiunilor pentru lămuriri cu privire la împrumutul maghiar 3% în aurnumit “Obligaţiile Porţilor de Fier” şi la sarcinile pendinte ale României384. Pânăsă se primească un punct de vedere oficial, în şedinţa Comitetului executiv al C.I.D.din 17 iulie 1924 s-a hotărât lansarea unui chestionar al documentelor de identificatvizând regimul maghiar şi internaţional în domeniu, situaţia şi regulamentulconturilor de cheltuieli şi aspectele de natură juridică, financiară, administrativă,economică şi tehnică ale împrumutului, scontându-se că desluşirea acestor aspecteera de natură să clarifice întreaga problematică a stingerii obligaţiilor menţionatede către ţările succesoare ale Ungariei la Porţile de Fier385. Până la sfârşitul anului1924, au mai intrat pe ordinea de zi priorităţile, din punctul de vedere al şefuluiServiciului, Tompa, la traducerea în limba franceză a documentelor administraţieimaghiare din perioada 1889-1918386, operă ce implica delimitarea precisă aatribuţiilor celor doi ingineri traducători387 şi subordonarea preferenţială, în pofidaatitudinii potrivnice a unor delegaţii, cum era acea engleză388, a muncii de traducerenecesităţii de lămurire a tuturor aspectelor pendinte împrumutului.381 Ibidem, dosar nr. 85/1924, f. 113-114; (Ibidem, p. 172-173).382 Ibidem, f. 115-116; (Ibidem, p. 173-176).383 Ibidem, f. 100-102; (Ibidem, p. 176-179).384 Ibidem, f. 150-153; (Ibidem, p. 187-189).385 Ibidem, f. 154-158; (Ibidem, p. 199-202).386 Ibidem, dosar nr. 105/1924, f. 463; (Ibidem, p. 258-259).387 Ibidem, dosar nr. 85/1924, f. 162, 171, 174-180, 221-222; (Ibidem, p. 212-224).388 Ibidem, f. 162, 171, 174-180; (Ibidem, p. 212-221). 224
  • 225. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Desfăşurarea afacerii în primii ani postbelici arăta, aşadar, diferenţe majorede interpretare juridică a acesteia din partea statelor membre ale C.I.D., problematicadezvoltată în jurul împrumutului rămânând în suspensie în primii patru ani de dupăTratatul de la Trianon. Începând cu anul 1925, documentele pun în evidenţă că,în mai acelaşi an, problema rambursării intrase în vizorul Asociaţiei Naţionale aDeţinătorilor Francezi de Valori Mobiliare şi Lloyds Bank Limited389 şi că demersulîntreprins în aplicarea deciziei din iulie 1924 a Comitetului executiv al C.I.D. aprimit un răspuns negativ. La 2 februarie 1925, Tompa, şeful Şerviciului Porţilorde Fier, îi scria reprezentantului C.I.D. la Orşova că în arhiva Serviciului nu segăsea nici un document referitor la împrumutul maghiar 3% aur, « zis al Porţilor deFier »390. De menţionat, însă, că activitatea de căutare şi identificare a unor astfel dedocumente întâmpina dificultăţi serioase, din cauza redactării lor în limba maghiară.Dacă pentru depăşirea impasului, în anul 1924, se hotărâse traducerea documentelorîn limba franceză, în anul următor s-a constatat că activitatea s-a împotmolit aproapedefinitiv. Nemulţumiţi de salariul primit, în august 1925, traducătorii şi-au încetatactivitatea391, fapt ce l-a determinat pe şeful Serviciului să propună înlocuirea lorcu interpretul său oficial, Breg, urmând ca acesta să fie plătit la nivelul care-i făcusepe traducători să se retragă392. În paralel, serviciul rambursării împrumutului maghiar a continuat să aibăo derulare incertă. O chestiune pendinte a fost, totuşi, clarificată în anul 1925 şianume aceea a băncilor unde urmau să fie păstrate fondurile de rulment, de rezervăşi fondul special de rezervă constituite pentru serviciul amintit. Astfel, potrivithotărârilor din 24-26 februarie 1925 ale Comitetului executiv al C.I.D., fondul derulment al împrumutului trebuia să fie depus, în cont curent pe bază de lei şi dinari,pentru cheltuieli previzionate pe timp de patru luni, până la concurenţa sumei de25000 de franci elveţieni, la Banca «  Timişoreana  » şi la sursala ei din Orşova,iar restul fondului de rulment la Banca Naţională a României; fondul de rezervătrebuia depus la Banca Franco-Sârbă din Belgrad, iar fondul special de rezervă launa dintre băncile care ofereau cele mai bune condiţii393. Pe parcurs, rambursareaîmprumutului a întâmpinat, cu siguranţă, dificultăţi, ceea ce a dus la intervenţiaComisiei Reparaţiilor. Un memorandum şi rezoluţii adoptate de C.I.D. în cea de-a23-a ei sesiune plenară394, desfăşurată în 1929, fac vorbire depre schimburi de scrisoriintervenite la 27 iulie şi 25 ocotmbrie acelaşi an între C.I.D. şi Comisia Reparaţiilorpe tema împrumutului. C.I.D. informa cu acest prilej că nu uitase să examineze389 Ibidem, dosar nr. 120/1925, f. 230-231.390 Ibidem, dosar nr. 126/1925, f. 92-93.391 Ibidem, f. 418, 420-422.392 Ibidem, dosar nr. 120/1925, f. 340.393 Ibidem, f. 142-179.394 Ibidem, dosar nr. 154/1927, f. 54, 56-57, 64; dosar nr. 23/1928-1929, f. 112, 116. 225
  • 226. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăcu cea mai mare atenţie considerentele expuse încă din 18 mai 1924, pe aceastătemă, de către Comisia Reparaţiilor, care stabilise că sarcina achitării împrumutuluimaghiar de 3% aur, « zis al Porţilor de Fier », revenea, indiscutabil, României. Statulromân încercase să conteste această obligaţie, însă Comisia Reparaţiilor se opusese,pe temeiul convenţiei din 23 iulie 1927 potrivit căreia guvernul român şi celelalteguverne semnatare aveau a ţine cont că, chiar de la contractarea împrumutului, taxelede navigaţie percepute pe sectorul Porţilor de Fier fuseseră destinate să reprezintesursa de bază a achitării împrumutului, iar România era principalul beneficiar alacestor taxe. Era ceea ce şi făcuse C.I.D., alocând produsul net pe taxele perceputela Porţile de Fier serviciului împrumutului. Modalităţile de vărsământ al acestuiprodus au fost fixate prin acordul din 27 aprilie 1927, elaborat şi pus în aplicare subegida Comisiei Reparaţiilor şi cea a asociaţiilor deţinătorilor de titluri la împrumutulmenţionat. La 11 iulie 1929, Comisia Reparaţiilor informa C.I.D. că împărtăşea tezace susţinea acoperirea serviciului împrumutului din taxele în discuţie, consideratesuficiente în această direcţie. În context, C.I.D. observa, însă, că plata dobânziloranuale şi cea a amortismentelor la împrumut fusese garantată în trecut nu numaiprin produsul taxelor de navigaţie, pe care guvernul regal maghiar fusese autorizatsă-l preleveze, dar şi prin alte venituri ale statului. Se crease astfel o situaţie de dreptîn legătură cu produsul taxelor serviciului împrumutului, care nu putea fi schimbatăde faptul substituirii statului maghiar. Nici un stat substituent n-avea dreptul săignore obligaţiile ce i se transmiteau ca stat succesor şi a căror respectare decurgeaîn ordinea prevederilor Tratatelor de Pace şi a deciziilor Comisiei Reparaţiilor.România şi Iugoslavia au consimţit să respecte această situţie de drept semnândacordul bilateral din 28 aprilie 1927, prin care îl recunoşteau şi ratificau pe celsemnat în ziua precedentă. Din întreaga jurisprudenţă astfel constituită, s-au desprins necesitateaineluctabilă a respectării stricte a obligaţiilor generate de acordul din 27 aprilie1927 şi în egală măsură nevoia activităţii de supraveghere a acoperirii cheltuielilorcu întreţinerea şi administrarea sectorului Porţilor de Fier. În decursul anilor, deşio astfel de jurisprudenţă n-a fost eludată, totuşi, probabil din cauză că achitareaanuităţilor a avut la bază exclusiv produsul net înregistrat pe perceperea taxelorde navigaţie iar acesta a fost insuficient, rambursarea împrumutului a acumulat undeficit asupra căruia, în iulie 1929, Comisia Reparaţiilor s-a simţit datoare să atragăatenţia. Că achitarea scadenţelor n-a fost în nici un fel neglijată, este un fapt doveditde documente. Nu este exclus ca, pentru mărirea veniturilor acumulate din taxele denavigaţie în perspectiva achitării ratelor împrumutului, dar şi din alte raţiuni, să fi fostavută în vedere o majorare a taxelor, aşa cum par să sugereze consideraţiile semnatede trei funcţionari ai Serviciului Porţilor de Fier care, folosind tabele comparative aletarifelor navale şi C.F.R. practicate pe traseie comune, în 1925, au abordat metoda 226
  • 227. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăde urmat în identificarea posibilităţilor de mărire moderată a tarifelor de navigaţiecorespunzătoare percepute în zona de competenţă a Serviciului395. Cum majorareatarifelor a rămas în faza de studiu, fiind discutată, fără rezultat, şi în 1928, de aceastădată în Comitetul executiv al C.I.D.396, în paralel, s-a procedat ca şi până atunci,adică, vărsându-se, periodic, prin Serviciul Porţilor de Fier, în contul împrumutului,sume reprezentând produsul net la taxele de navigaţie încasate. Exempli gratia, înanul 1926 s-a depus suma de 567459,59 franci elveţieni397, aferentă tarifelor încasatepe întregul an, în 1928 suma de 90000 de franci elveţieni, doar ca aconto la serviciulîmprumutului398, în 1929 suma de 75000 de franci elveţieni, tot ca aconto399,iar în anul 1930 suma de 150000 de franci, cu acelaşi regim, în contul anuluirespectiv400. Urmare a ratificării, la 28 aprilie 1927, a acordului din ziua precedentă,în septembrie 1928, Casa Comună cu sediul la Paris a Deţinătorilor de ObligaţiuniPublice Austriece şi Ungare emise înainte de război a anunţat că renunţa la reluareaserviciului cupoanelor întârziate la plată şi că acestea erau lichidate începând cu datade 10 august 1928401. Ar mai fi de adăugat, tot în legătură cu constituirea resurselorsubsumate împrumutului Porţilor de Fier, că, începând cu ianuarie 1927, lunar, laBanca Naţională a României, au fost transferate sume reprezentând excedentulbugetar estimat pe patru luni şi care au contribuit la alimentarea fondului de rulmental împrumutului402. Alte sume s-au prelevat şi vărsat în contul fondului special derezervă al împrumutului, cum este atestat pentru luna august 1925, când secretarulgeneral al C.I.D. îi scria din Bratislava reprezentantului său la Orşova, Etling, cuprivire la suma de 450905,24 de franci elveţieni plătită fondului special constituit395 Ibidem, dosar nr. 119/1925, f. 79-84.396 Ibidem, dosar nr. 2/1928, f. 9, 14-16.397 Ibidem, dosar nr. 154/1927, f. 3, 9.398 Ibidem, dosar nr. 24/1928, f. 4; dosar nr. 27/1928, f. 5, 8, 12, 17, 21, 23, 31, 37, 42, 52,55, 60, 62, 65, 68, 71, 96, 110, 113, 125, 131, 139, 167, 192, 221, 256, 290, 295, 296.399 Ibidem, dosar nr. 154/1927, f. 41, 46-47.400 Ibidem, f. 68, 70, 73.401 Ibidem, dosar nr. 2/1928, f. 86, 89.402 În decembrie 1926 a fost vărsată suma de 45000 de franci elveţieni (Ibidem, dosar nr.170/1927, f. 12, 13, 15), în ianuarie 1927 suma de 30000 de franci elveţieni (Ibidem, f. 56, 58, 59),în februarie 30000 de franci elveţieni (Ibidem, f. 149), în martie 35000 de franci elveţieni (Ibidem,f. 190, 192-194), în aprilie 40000 de franci elveţieni (Ibidem, f. 223, 225, 227-228), în mai 80000 defranci (Ibidem, f. 25-28), în iunie 100000 de franci elveţieni (Ibidem, dosar nr. 171/1927, f. 55-56,59-60), în iulie 80000 de franci (Ibidem, f. 127-129, 131), în august 100000 de franci (Ibidem, f.198-200, 202), în septembrie 100000 de franci elveţieni (Ibidem, f. 285-286), în npiembrie 100000de franci elveţieni (Ibidem, f. 432-433, 435), în mai 1928 suma de 15000 de franci elveţieni (Ibidem,dosar nr. 21/1928, f. 116-118), în iunie 40000 de franci elveţieni (Ibidem, f. 235-238), în iulie 60000de franci elveţieni (Ibidem, f. 339-340, 344), în august 40000 de franci (Ibidem, f. 431-432, 434), înseptembrie 50000 de franci elveţieni (Ibidem, dosar nr. 20/1928, f. 1, 2, 7), în octombrie 40000 defranci (Ibidem, f. 138-19, 146-147), în noiembrie 40000 de franci elveţieni (Ibidem, f. 367-368, 374). 227
  • 228. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăpentru serviciul ulterior al împrumutului maghiar. Suma nu trebuia luată în calcul laalcătuirea bilanţului mensual al Serviciului Porţilor de Fier403. De asemenea, esteatestat că, în august 1927, s-au vărsat 567459, 58 de franci elveţieni la Casa Comunăa Purtătorilor de Titluri Austro-Ungare din Paris404, după cum, pentru ianuarie 1925,un alt arhivaliu, printre cele mai interesante prin conţinutul său, documentează înlegătură cu raportul înaintat de delegaţia României Comisiei Internaţionale a Dunării,la Bratislava, cu privire la bunurile rămase pe teritoriul maghiar şi adjudecate prinTratatul de Pace de la Trianon în favoarea României. Raportul era trimis la cerereaguvernului de la Budapesta şi era menit să constituie o piesă importantă a dosaruluiconstituit cu privire la despăgubirile maghiare, ţinând seama că valoarea amintitelorbunuri se cifra la 37484557 coroane aur, valuta anului 1914, adică atingea un nivelrelativ apropiat cuantumului împrumutului maghiar « zis al Porţilor de Fier »405. Pecapitole, suma de mai sus era formată din 36602557 coroane aur – bunuri imobile(iar dintre acestea, printre cele mai semnificative componente figurau: clădirile de laOrşova ale Serviciului Porţilor de Fier – 202 255 de coroane aur, cheiul Orşovei – 1963 013 coroane aur etc.) şi bunuri mobile – 982000 de coroane aur406. În concluzie, la începutul deceniului patru al secolului trecut, rambursareaîmprumutului maghiar din 1895, zis al « Porţilor de Fier » era în plină desfăşurare.Conform prevederilor Tratatelor de Pace această obligaţie trecuse asupra Românieişi se baza, ca şi înaintea războiului, în principal, pe veniturile nete rezultate dintaxele de navigaţie. Insuficienţa acestora a avut ca efect acumularea unui deficitsemnificativ al serviciului rambursării, însă, ca parte componentă a relaţiilorinternaţionale având în centru Dunărea şi sud-estul Europei, România a făcut în aşafel încât să-şi onoreze ritmic obligaţiile, atitudinea ei, cristalizată în consens cu ceaa ţărilor din componenţa C.I.D., contribuind la prevenirea dezvoltării unui posibilfactor de criză în regiune. THE HUNGARIAN LOAN FOR «THE IRON GATES» FROM 1895 AND ITS PAYMENT AFTER 1920. Abstract The article deals with an interesting topic for the historiography of theDanube at the Iron Gates and Cataracts. It concerns the loan that the Austro-Hungarian monarchy contracted in 1895, on behalf of Hungary, for the regulationof the Danube’s navigable waterway in its most difficult section at Moldova Veche403 Ibidem, dosar nr. 126/1925, f. 492.404 Ibidem, dosar nr. 171/1927, f. 127-129, 131.405 Ibidem, dosar nr. 120/1925, f. 102-105.406 Ibidem. 228
  • 229. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăand Gura Văii. Contracted to a value of 45 million gold crowns, after World War Ithe loan payment gave rise to a lively debate on who to repay it, considering thatthe bicephalous monarchy was gone. The quasi-unanimous opinion was that thepayment was due, as an obligation, by the successors of Austria-Hungary at the IronGates, i.e. Yugoslavia and Romania, although the legal and diplomatic settlementwas not the easiest. ISTORICUL SOCIETĂŢILOR PETROLIERE „ALPHA”, „COLOMBIA” ŞI „AQUILA” ÎNTRE 1904-1930 Ionela NIŢU Dan-Ovidiu PINTILIE După apariţia în România a Legii minelor din 1895 se constată opătrundere a capitalurilor străine, interesate de sectorul petrolier, la început maipuţine, până în 1903, apoi într-un număr din ce în ce mai mare putându-se vorbi şide o colaborare cu capitalurile româneşti, precum şi de ajutorul şi cooperarea unoroficialităţi româneşti, în special din PNL407. Dacă valoarea capitalurilor româneşti investite cresc de la 12.800.000lei în 1903 la 31.000.000 lei în 1908, capitalurile străine investite cresc şi elespectaculos de la 46.000.000 lei în 1903 la 191.000.000 lei în 1908408. Pe locul întâi,în 1903 era capitalul german cu 87,5 milioane lei, apoi cel francez cu 33 milioanelei, olandez cu 22 milioane lei, american cu 15 milioane lei, italian cu 13 milioanelei, belgian cu 7,9 milioane, englez cu 6 milioane lei şi austro-ungar cu 5 milioanelei. Din anul 1904, câteva capitaluri franceze vin în România după ceCompania franceză „Desmarais Frères” (constituită în 1861) era deja interesată desectorul petrolier şi rafinarea de petrol pentru piaţa Franţei409. În 1905, capitalulfrancez constituie societatea Colombia, iar în 1906, grupul „Desmarais Frères”constituie societatea Aquila Franco-Română cu un capital de 3.000.000 lei şi carerepede va ajunge la 6.000.000 lei410. Cu capitaluri mai mici au fost create şi altesocietăţi cum ar fi Alpha (1905), Gallia, Steaua Franco-Română, IndependenţaFranco-Română411.407 Monitorul Petrolului Român, nr. 1 din 1905, p. 25.408 Industria Petrolului în România în 1908, p. 287.409 Monitorul Petrolului Român, nr. 9 din 1904, p. 278.410 Idem, nr. 33 din 1905, p. 949-950; nr. 1 din 1908, p. 11.411 Idem, nr. 1 din 1908, p. 6, nr. 2 din 1908, p. 42-43. 229
  • 230. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Societatea petrolieră franco-română Colombia, constituită înnoiembrie 1905 cu concursul societăţii Crédit Foncier d’Algérie et de Tunisie şiBanca Louis Hirsch et Cie pentru exploatarea terenurilor petrolifere în judeţulPrahova, la Buştenari, Bordeni, Băicoi şi Moreni-Ţuicani412. Constituirea societăţiis-a hotărât în 22 octombrie 1905, iar Actul constitutiv şi Statutele au fost publicate în„Monitorul Oficial” în 16 decembrie 1905413. Societatea avea ca obiect de activitateexplorarea şi exploatarea de terenuri petrolifere şi „toate operaţiunile relative laindustria şi comerţul petrolului”. Capitalul său era la început era de 1.200.000 leidivizat în 2.400 de acţiuni la purtător la câte 500 lei fiecare. Principalii acţionari ai societăţii au fost de la început următorii: 1. Firma Ruzicka, Elias & Taubes – industriaşi, Bucureşti, care primea2000 de acţiuni. Firma aducea ca aport la societate conform inventarului din 22octombrie 1905, puţuri, 5 sonde, trăsuri, căruţe şi terenuri la Buştenari şi Telega; 2. Banca Marmorosch Blank & Co, Bucureşti care primea 40 de acţiuni; 3. Emil Samuel – rentier, Paris care primea 12 acţiuni; 4. Robert Schumann – bancher, Paris care primea 238 acţiuni; 5. Stanislas Badel – bancher, Paris care primea 62 acţiuni; 6. Louis Hirsch – bancher, Paris care primea 38 acţiuni; 7. Achille Levy-Strauss – rentier, Paris care primea 10 acţiuni. Societatea a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, Secţia Comercială, subnr. 2.458/1905. Actul constitutiv a fost transcris la nr. 286 din 1905, iar în registrulsocietăţilor a fost înregistrată la nr. 125 din 1905. Primii administratori pe patru ani au fost desemnaţi: Achille Levy-Strauss, Herman Spayer şi Lazare I. Elias414. Preşedinte a fost ales Achille Levy-Strauss, administrator delegat Lazare I. Elias iar cenzori Leon Ruzicka, Marcel Hischşi M. Pragel. Supleanţi au fost aleşi Victor Raţiu, Armand Taubes şi A.G. Carissy415.În anul 1907, preşedinte al consiliului de administraţie era Barbu ŞtefănescuDelavrancea, iar Dumitru Zarifopol şi Achille Levy-Strauss, vicepreşedinţi. Membriîn consiliu erau Lazare I. Elias, S. Rosenthal. H. Spayer şi A. Blank. Director alsocietăţii era francezul D.G. Many profesor de Poduri şi Şosele care a predat atât laParis cât şi la Bucureşti. În primii ani exerciţiul financiar a fost stabilit între luna octombrie şiluna aprilie a anului următor.412 Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale (în continuare SJAN Argeş), fond Socie-tatea Colombia, dosar 9/1931-1944, f.n.413 Monitorul Oficial nr. 206 din 16 decembrie 1905, p. 7010-7011.414 Ibidem.415 Monitorul Oficial, 7 iunie 1906, p. 2143. 230
  • 231. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă În august 1906 s-au mai cumpărat alte terenuri la Buştenari sporindu-se capitalul la 2,8 milioane lei, exploatând un număr de 17 sonde. Apoi capitalul afost sporit prin depuneri succesive la 3,5 milioane lei, iar apoi la 5.000.000 lei fiindrambursat în proporţie de 90%. Alături de societăţile petroliere Steaua Română, Româno-Americană şiAurora, în anul 1908, Colombia participă la crearea societăţii petroliere „Distribuţia”destinată distribuirii produselor petroliere pe piaţa internă din România. Din anul 1905 până în anul 1912, activitatea societăţii a mers în creşterecontinuă, datorită activităţii rafinăriei construită între 1905 şi 1907, dar care va fidistrusă în timpul războiului şi reconstruită în 1919-1920. De asemenea, societatea abeneficiat de legea pentru încurajarea industriei conform jurnalului nr. 1014 publicatîn „Monitorul Oficial” nr. 28 din 6/19 mai 1919. Rafinăria se afla la o distanţă de2.100 metri faţă de Gara Sud Ploieşti având linii de garaj având linii de garaj cuecartament normal în lungime de 3.609 metri416. La începutul existenţei sale, societatea a achiziţionat concesiuni înapropierea vechilor sale proprietăţi precum şi în alte regiuni în special la Moreni-Bana, Cricov, Băicoi, Ţintea, Runcu-Scorţeni, Păcureţi, Copăceni. A instalat peconcesiunile sale sonde care au forat 26.000 metri precum şi rezervoare, ateliere,clădiri, depozite de produse şi materiale. Anul 1912 a fost de o prosperitate excepţională, societatea dominândcu producţia ei piaţa petrolului din România. Sonda nr. 1 din Moreni, răzbită în acelan, a dat timp de 10 luni cca. 1.000 tone pe zi iar producţia totală a acestei sonde aatins aproape 40.000 vagoane417. Beneficiul brut al exerciţiului 1912-1913 a fost depeste 13.000.000 lei aur, ceea ce era o cifră foarte importantă faţă de cele 5.000.000lei capitalul social. Producţia societăţii „Colombia” a reprezentat în 1914, 13% dinproducţia totală a României.418 În anul 1913 conform bilanţului societăţii, capitalul social era de5.000.000 lei iar valoarea terenurilor, sondelor, cai, trăsuri, puţuri, rezervoare,maşini, conducte, vagoane cisternă, imobile, instalaţii se ridicau la 1.517.050 lei419.Producţia societăţii reprezenta 18% din producţia totală a României. Producţiasocietăţii ocupa locul 4 din totalul societăţilor, societatea Alpha, locul 9 iar societateaAquila locul 12, reprezentând 15,4% din totalul producţiei obţinute de România420.416 SJAN Argeş, fond Societatea Colombia, dosar 1/1930, f.n.417 Ibidem, dosar 9/1931-1944, f. 108.418 Balkan Compas, teil I, Rumänien , 1914-1915, Wien, 1914, p. 236-237.419 Monitorul Oficial, nr. 59 din 18 iunie 1913, p. 2727.420 Daniela Buşă, Investiţiile străine de capital în economia României la începutul secoluluiXX. 231
  • 232. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă În 1913, mobilizarea armatei române a făcut ca cea mai mare partea personalului societăţii să fie chemat sub drapel. Ca urmare, lucrările de foraj şiexploatare au fost suspendate astfel că multe sonde au fost oprite din activitate.La sfârşitul mobilizări, exploatările au început să-şi reia activitatea normală pânăla sfârşitul lunii iunie 1914, când declanşarea războiului european a exercitatasupra societăţii o influenţă defavorabilă în sensul că unii ingineri, funcţionari şimuncitori străini au fost chemaţi în ţările lor, iar cei români, în cea mai mare parte,la concentrări. Cu toate acestea, societatea „Colombia” continuă să se dezvolte pânăîn anul 1916, începând numeroase şi importante lucrări de foraj şi exploatare înregiunile Moreni, Gropi şi Buştenari, îşi asigură concursul rafinăriei „Traian”, dinCernavodă, din 1913 care aparţinea Societăţii „Alpha”, precum şi al rafinăriei dinPlopeni, îşi procură vagoane-cisternă şi rezervoare necesare înmagazinării produselorsale, la Constanţă, în vederea exportului. Staţia de Export Constanţa a fost înfiinţatăîn anul 1904, de către Societatea „Aquila Franco-Română”, fiind preluată în anul1928 de „Colombia”. Tot la Constanţa a funcţionat până în anul 1931, o fabricăde bidoane care ulterior a fost demontată şi vândută, iar până în 1922 o fabrică deambalaje din lemn421. Pentru depozitarea produselor petroliere, în anul 1916, avea închiriatede la stat, pe 25 de ani un număr de trei rezervoare cu o capacitate de 10.000 m.c.Avea de asemenea, spaţii de depozitare particulare în cantitate de 26.300 m.c.pentru depozitarea ţiţeiului. Pentru transportul ţiţeiului şi produselor petroliere acumpărat şi închiriat vagoane-cisternă care au crescut de la un număr de 9 în 1908la 174 în 1916, iar numărul acestora va continua să crească în anii următori422. Însfârşitul anului 1930, societatea transporta pe calea ferată produsele petroliere cu318 vagoane423. La începutul războiului, societatea este defavorabil influenţată deevenimentele politice. O mare parte din lucrători şi din personalul tehnic estemobilizat, producţia scade în mod simţitor din cauza unor accidente survenite lasondele nr. 1 şi 2 din Moreni, care cereau reparaţii dificil de executat precum şi piesede schimb. Deteriorarea continuă a situaţiei militare şi pierderea a 2/3 din teritoriulţării a impus o evaluare rapidă a şanselor României de a păstra petrolul pentrunevoile ei şi ale Antantei. Ideea de a distruge sondele, pentru a nu mai fi folosite deinamic era susţinută în mod special de Anglia care era direct interesată ca germanii421 SJAN Argeş, fond Societatea „Colombia”, dosar 10/1932, f. 13-15; dosar 1/1930, f.n.422 Gh. Ivănuş, I. Ştefănescu, Şt. Mocuţa, Şt. Stirimin, M.P. Coloja, Istoria petrolului în Ro-mânia, Editura AGIR, Bucureşti, 2004, p. 164-172.423 SJAN Argeş, fond Societatea „Colombia”, dosar 9/1931-1944, f. 94. 232
  • 233. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăsă nu mai dispună de carburantul necesar, mai ales pentru submarine424. Dându-segaranţii de către guvernul englez, că România va fi despăgubită pentru pierderile ceurmau să rezulte din această măsură, s-a trecut la incendierea sondelor, depozitelorşi „să se distrugă rafinăriile (…), pe care inamicul ar putea să le utilizeze”425. Dedistrugerile instalaţiilor petroliere s-a ocupat Batalionul de specialităţi comandat delocotenent colonel Ştefan Botez, însărcinat de Comisia pentru Industria Petroluluipentru a experimenta şi studia modul de utilizare a benzinei volatilizată cu aparatele„Schilt”. Pentru a întrebuinţa această tactică, comandantul urma să se deplasezecu compania de „aruncători de gaze” în misiuni speciale, după ce experimentulera terminat426. La distrugerile din zilele de 20-21 noiembrie şi 3-5 decembrie1916 au participat şi comandanţii Comisiei de distrugere şi anume: coloneii engleziChristopher Thompson, ataşatul militar la Bucureşti şi John Griffiths, inginer şigenist, Norton Griffiths, Thomas Masterson, Philippon şi căpitanul George ValentinBibescu, detaşat pe lângă ofiţerii britanici „pentru a supraveghea distrugerea grâuluibritanic şi petrolului”, prin adresa nr. 13.999 din 29.12.1916 a Marelui CartierGeneral427. Pentru fiecare regiune mai importantă, Comisia de supravegherea numit însărcinaţi cu conducerea lucrărilor pregătitoare. Astfel, pentru regiuneaBuşteanri a fost numit inginerul A. Puşcariu, pentru Băicoi, Ţintea şi Filipeştii dePădure, inginerul I. Dinu, pentru Moreni, Ochiuri, Gura Ocniţei, ing. Ţânţăreanu,V. Tacit pentru conducte şi distrugerea stocurilor de petrol, ing. Stoica pentru zonaTârgovişte, ing. Iorgovici pentru regiunea Arbănaşi şi Buzău, dr. C. Zamfirescupentru rafinării, ing. Mazarie pentru Vega şi dr. Bossel, directorul rafinăriei AquilaFranco-Română428. Cu ocazia retragerii armatei, societatea a suferit pierderi foarte însemnatedin cauza distrugerilor făcute atât la schele cât şi la rafinăria din Cernavodă care seafla în zona ostilităţilor. S-au distrus maşini, motoarele au fost sparte cu lovituri deciocan, staţiile de pompare, uzinele de gaz, centralele electrice, sondele productiveşi sondele în sapă care au fost înfundate. Toate articolele de pielărie, sârmă, bronz,alamă, cupru au fost demontate de la piese şi de la motoare şi au fost transportatecu motoarele şi aparatele de rezervă în magaziile şi schelele fabricilor din Moldova.424 A. Pandea, Arde Valea Prahovei! Îndeplinirea unei hotărâri dramatice (1916), în “Luptaîntregului popor. Revistă Română de Istorie Militară”, Bucureşti, nr. 3, 1987, p. 15.425 Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti (în continuareC.S.P.A.M.I. Piteşti), fond 949, dosar 716/1916, f. 207.426 C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond Marele Stat Major, Comandamentul General al Etapelor, dosar87/1916-1917, f. 71.427 Ibidem, dosar 28/1916-1917, f. 6, 193;428 Ibidem, f. 93-97. 233
  • 234. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Totul a fost distrus şi ars pe loc în afară de cablurile de oţel care auslujit apoi la reluarea exploatărilor. Direcţiunea şi majoritatea personalului tehnicau urmat armata română în Moldova şi timp de 2 ani, schelele societăţii au rămaspărăsite în mâinile inamicului. În timpul ocupaţiei, „Colombia” a fost pusă sub sechestru şi toatebunurile ei au fost vândute societăţii „Erdoel Industrie Anlagen Gesellschaft”, creatăde germani pentru cumpărarea tuturor întreprinderilor petroliere cu capital aliat şilichidate de inamic. Aceste instalaţii vor fi reconstruite, iar materialele şi sondelerămase vor fi puse în exploatare. După bilanţul din 28 februarie 1919 valoarea activului la această datăcuprindea: Terenuri petrolifere …………………………………. 9.515.090 lei Sonde şi puţuri ……………………………………… 27.222.084 lei Rezervoare, conducte, clădiri, maşini etc. ………….. 784.743 lei Rafinăria de la Cernavodă ………………………….. 285.867 lei Total 37.807.785 lei Din această sumă, pasivul reprezenta 7.807.785 lei429. Producţia de ţiţei obţinută de societate în perioada 1906-1919 a fosturmătoarea: 1906 28.059 tone 1907 30.718 tone 1908 26.280 tone 1909 34.333 tone 1910 26.708 tone 1911 18.211 tone 1912 209.630 tone 1913 226.770 tone 1914 26.084 tone 1915 34.710 tone 1916 39.309 tone 1917 4.259 tone 1918 13.630 tone 1919 1.667 tone Rafinăria societăţii de la Cernavodă a prelucrat în 1913 – 47.067 tone,în 1914 – 31.769 tone iar în 1915 – 24.742 tone430. Principalele produse obţinute din prima distilare au fost următoarele(în tone): Anul Benzină Petrol distilat Uleiuri Reziduri 1913 11.372 10.827 2.935 20.075 1914 7.149 6.937 2.588 13.885 1915 8.333 7.472 4.168 20.255429 SJAN Argeş, fond Societatea Colombia, dosar 9/1931-1944, f.n.430 Ibidem. 234
  • 235. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Rezultatele financiare în lei au făcut ca societatea să obţină următoarelebeneficii în lei: Anul Beneficiu (lei) 1905-1906 57.096 1906-1907 301.763 1907-1908 401.662 1908-1909 501.260 1910-1911 591.175 1911-1912 255.529 1912-1913 12.000.636 1913-1914 1.314.003 1914-1915 1.113.681 1915-1916 1.141.000 1916-1919 (28 februarie) 1.359.192 În februarie 1919, „Colombia” a putut reintra în posesia bunurilor sale,activitatea ei mergând din nou, în mod crescând când, graţie avansurilor şi crediteloracordate de societatea franceză „Omnium International de Petroles”. Dacă în anul1922 datoriile la societatea franceză erau de 12.347.393 lei (pentru achiziţii deterenuri, sonde, maşini, materiale etc.), în anul 1927 aceste datorii se vor ridicala 38.780.234 lei. Sumele disponibile în valută erau depuse de către societate labăncile Creditul Român, Marmorosch Blank, Banca Românească, Banca Centralădin Ploieşti şi Banca Comercială Română. Operaţiunile cele mai numeroase, precumşi disponibilul cel mai mare era depus la Banca Creditul Român ale cărei acţiuni,în majoritate, erau deţinute începând cu 1920 de Banque de Paris et des Pays-Bas(Parisbas). În cursul anului 1921 se va încerca crearea unei bănci noi mai puternicăşi mai echilibrată rezultată din unificarea Băncii de Credit cu Banca ComercialăRomână a căror acţiuni erau deţinute în proporţie de 30% de Banque de l”UnionParisienne (BUP), a doua mare bancă din Franţa după Banca Parisbas. Cu toatetratativele şi intervenţiile făcute, unificarea va cădea datorită opoziţiei BUP de aintra în negocieri cu Parisbas. De asemenea, aceasta din urmă, controla în RomâniaBanca Marmorosch şi Banca Berkowitz. La terminarea războiului, guvernul român trebuia să plătească pentrudistrugerile de război din industria petrolieră, efectuate în 1916. Sumele au fostrepartizate în proporţie de 40% pentru societăţile grupate în „Grupul sinistraţilorfrancezi din industria petrolieră din România” şi 60% pentru statul francez. Lapropunerea lui Léon Wenger (mandatat din partea guvernului francez, în calitateasa de reprezentant al Ministerului Comerţului din Franţa să discute şi să tratezedirect cu Guvernul României), din cei 40% acordaţi sinistraţilor, se scădea 5% 235
  • 236. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouăpentru operaţiuni curente şi nevoi ale grupului. În iunie 1930, sumele vor fi împărţiteastfel: 1.093.000 lire sterline societăţilor sinistrate şi 657.300 lire sterline statuluifrancez, reprezentat prin Oficiul Naţional al Combustibililor Lichizi înfiinţat în10 ianuarie 1925 şi condus de Louis Pineau. La 5 iunie 1930, Societatea „AquilaFranco-Română” va primi 194.250 lire sterline, Societatea „Colombia”, 111.500 liresterline, iar Societatea „Alpha”, 16.250 lire sterline431. În data de 28 mai 1920 prin fuziunea între societăţile Alpha şi Colombiase constituie noua societatea franco-română Colombia. Iniţiativa a aparţinut unui grupfinanciar franco-belgian care cuprindea Banque de Paris et des Pays-Bas, Societed’Etudes et d’Entreprises, Societe des Petroles de Roumanie, Banca Mirabaud şiLouis Hirsch. Acest grup era reprezentant de Omnium International des Petrolescare deţinea majoritatea acţiunilor. La data fuziunii, Colombia care avea un capital de 30.000.000 lei aprimit 60.000 acţiuni a câte 500 lei fiecare prin contribuţii de la Societe Francaiseet Roumaine de Petroles. Societatea Alpha, cu tot pasivul greu ce greva inventarulaverii deţinute, avea un capital de 13.500.000 lei şi a primit 27.000 acţiuni a câte500 lei fiecare. Restul de 13.000 acţiuni valorând 6.500.000 lei a fost subscris demembri fondatori conform actului constitutiv şi a statutelor, respectiv de OmniumInternational des Petroles432. Capitalul societăţii, prin aporturi succesive va creşte la 100.000.000lei (divizat în 200.000 acţiuni a câte 500 lei fiecare), apoi la 120.500.000 lei în mai1921, la 138.000.000 lei în mai 1922 (prin atribuirea de către societatea Omnium asumei de 10.577.000 franci francezi) şi la 175.000.000 lei în 1927433. Pe exerciţiul financiar 1919-1920 care cuprindea 22 luni, societateaa avut un beneficiu de 64.170.689 lei şi s-au acordat dividende în valoare de 20%.Cursul acţiunilor în 1921a oscilat între 340 lei şi 750 lei, iar pe primul semestru din1922 între 331 lei şi 875 lei. După anul 1920, rafinăria de la Cernavodă prelucrează pentru societateaColombia 28.900 tone şi în 1923, 40.000 tone ceea ce era mult sub capacitateaacesteia. Acest lucru se va repeta şi în anul 1924 când se va ajunge la o producţiede 58.500434. Pentru extinderea rafinăriei consiliul de conducere va aproba în anul1925 cumpărarea unui teren de 15.000 m.p. conform actului autentificat sub nr. 282din 29.09.1925 a Judecătoriei de Ocol Cernavodă, transcris la Tribunalul Constanţasub nr. 2738 din 30.09.1925.431 Ibidem, dosar 9/1930-1933, f. 5-6; dosar 11/1931-1940, f. 10-11.432 Ibidem, dosar 55/1942-1949, f. 34.433 Ibidem, dosar 55/1942-1949.434 Monitorul Petrolului Român, nr. 11/1921, f. 521; nr. 12/1924, f. 956. 236
  • 237. Anuarul Arhivelor Mureşene - Serie Nouă Începând cu anul 1926, rafinăria va ajunge pe locul 10, producţiaacesteia aproape dublându-se la o capacitate de 435.000 tone faţă de 209.566 toneîn 1916. La 4 noiembrie 1926 se va pune în funcţiune o instalaţie de cracare Dubbs,prima de acest fel din Europa pentru prelucrarea păcurii. Prin intermediul societăţiiOmnium International şi după unele oferte venite din Cehoslovacia, se va ajungela o colaborare cu renumita firmă americană „Universal Oil Product” din Chicago,Illinois care se va ocupa de montarea instalaţiei sub supravegherea unui ingineramerican. Aceeaşi firmă va monta instalaţia Dubbs, în 1936 la rafinăria societăţiide la Ploieşti, instalaţie care va începe să funcţioneze în 1938435. Capacitatea deprelucrare a rafinăriei de la Cernavodă va ajunge la 95.700 tone în 1928 şi carecoroborată cu cantităţile rafinate la Ploieşti, care puteau ajunge la 216.000 tone pean, făceau din Colombia o societate foarte puternică, iar din grupul Standard Oil-Parisbas unul din marii producători mondiali de petrol. Cu toate acestea, începând cuanul 1929, rafinăria de la Cernavodă nu a mai produs nimic şi rămasă fără producţieva fi desfiinţată. Conform statisticii industriale din data de 31 decembrie 1930 înaintatăRegiunii a 3-a Industrială cu sediul la Galaţi, rafinăria a fost oprită în iunie 1929fiind în curs de demontare. Valoarea totală a investiţiilor se ridicau la 17.246.110lei. Situată la 2 km de portul şi gara Cernavodă, fabrica avea două linii de garajîn lungime de 1139 metri. Puterea motrică era asigurată de 9 maşini cu abur şicombustie internă cu o putere de 208 CP. Existau 7 cazane în demontare, precumşi 2 motoare electrice şi 4 generato