neurologie pediatrica

1. PUBERTATEA ȘI ADOLESCENȚA

2. DEFINIȚII
 Pubertatea constituie ansamblul fenomenelor de
maturizare somatică, precum şi psihică,
finalizarea sa fiind reprezentată de transformarea
copilului în adult.
 Adolescenţa, termen utilizat ca sinonim, ar
trebui rezervat transformărilor psiho-afective şi
comportamentale care permit de a dobândi, între
altele, o identitate şi un rol sexual de adult.

3. ÎN PERIOADA DE PUBERTAT (10-15 ANI)
 se produc cele mai profunde dereglări neuroendocrine
şi psihovegetative. Comportamentul acestor copii
deasemenea este deosebit, mişcările sunt
neîndemînatice, impulsive. Impulsivitatea se observă şi
în procesele psihologice, apare conflictul dintre “Eu” şi
mediul înconjurător, dintre “vreau multe” dar “ pot
puţin”. Aceşti copii imită vârstnicii, dar
comportamentul lor duce la conflicte cu cei din jur.
Deacea la ei dereglările neurotice şi psihovegetative
apar pe primul plan.

4. LA VÂRSTA DE 18-20 ANI
 Formarea deplină a sistemului nervos. După
datele electroencefalografiei (EEG) tabloul
activităţii electrice a cortexului se apropie către
tabloul maturului aproximativ la vârsta de 18 ani.
Complicitatea şi multietapele ce au loc în
dezvoltarea funcţiilor neuropsihice în ontogeneză
au o mare însemnătate clinică.

5. EXAMINAREA ADOLESCENTULUI
 atmosferă a consultaţiei,
 tact în luarea anamnezei şi la efectuarea
examenului fizic,
 timp şi răbdare pentru a stabili cât mai exact
cine este individul din faţa noastră, ce probleme
ridică, cât sunt de urgente, ce conduită şi
orientare ne impunem de la început

6. Din primele minute, medicul trebuie să aibă abilitatea
de a se apropia de adolescent şi va alege dacă îi va
vorbi apropiat, ca şi copilului propriu, sau mai
politicos (aparent distant), dacă adolescentul

7.  Foarte important ar fi de a intui dacă
consultul este bine să se facă sau nu în
prezenţa părinţilor.
 Este în fond dreptul adolescentului de a
discuta singur cu medicul. Prezenţa părinţilor
ar putea fi uneori o piedică în stabilirea
relaţiilor medic-adolescent.

8.  Una din cele mai importante condiţii a relaţiilor
medic-adolescent este respectul faţă de secretul
profesional, inclusiv în privinţa diferitelor
obiceiuri, vieţii afective şi sexuale, a consumului
de toxice (alcool, cafea, droguri, nicotină).

9.  Trebuie găsite mijloacele de a afla motivaţii prin
întrebări simple, enunţate cu tact, ca de exemplu:
 “Tinerii de vârsta ta pe care eu i-am cunoscut
cred că …, tu gândeşti la fel sau ai altă părere, sau
crezi că au sau nu dreptate ?”;
 “În societatea voastră, a tinerilor de aceeaşi
vârstă, când se discută probleme de viitor tu eşti
mai agresiv sau dimpotrivă timid, chiar deprimat,
fără curaj, comparativ cu prietenii tăi ?”.

10. EXISTĂ MAI MULTE ASPECTE :
 uneori este vorba realmente de un
adolescent în pericol (depresie
importantă, tentativă de suicid prin
autoagresiune, intoxicaţie acută
voluntară cu medicamente, etc), când
medicul trebuie să acţioneze rapid, de
obicei împreună cu un specialist,
recurgând la internare de urgenţă; el
se va ocupa de rezolvarea acestui caz,
chiar dacă în sala de aşteptare se vor
aduna mai mulţi pacienţi;

11.  alteori este o aparentă urgenţă sau o situaţie amplificată de
tensiunea creată între adolescent şi familie sau şcoală, şi
atunci pot exista 2 eventualităţi:
 dacă medicul este liber, el va începe primul consult, preluând
adolescentul;
 dacă medicul nu are timp în acel moment (are bolnavi
planificaţi) şi îşi dă seama că nu există în mod real un pericol,
el poate propune un consult cât mai rapid posibil, dar să existe
un climat adecvat discuţiilor şi consultului; în mod obişnuit,
“furia” trece, iar adolescentul şi părinţii acceptă o nouă
întâlnire, cu speranţa eficacităţii ei.

12.  Adolescentul poate refuza un tratament sau altul, în special
medicamente sau poate refuza toată asistenţa medicală.
 Medicul va dori să înţeleagă motivele care justifică
refuzul. Dacă nu există o urgenţă în instituirea tratamentului,
practicianul va încerca să îl “convoace” pe pacient la o nouă
discuţie. Dacă refuzul este categoric, medicul îi va explica
clar tânărului consecinţele acestui refuz, după care
adolescentul poate accepta un nou consult şi respectarea
tratamentului refuzat, cel mai des nemotivat.

13.  Uneori, în anumite situaţii critice şi cu potenţial periculos
(exemplu, anorexie mentală cu scădere majoră în greutate, risc
de sinucidere), medicul trebuie să rupă principiul "libertăţii" faţă
de tratament, la fel cel de confidenţialitate şi să avertizeze,
implicându-i, părinţii şi anturajul adolescentului.
 O astfel de măsură autoritară poate fi binevenită,
adolescentul simţind că cineva ia o poziţie clară şi restabileşte
cadrul relaţional şi îi arată drastic limitele situaţiei.

14.  La modul general, în domeniul alcoolului şi fumatului, se constată o evoluţie diferenţială în funcţie de sex,
situaţie şcolară sau socială, de cultură, de locuinţa în care adolescenţii trăiesc şi de modurile în care se
consumă.
 Dacă adolescenţii “întâlnesc” drogurile permisibile foarte precoce, aceasta este fără îndoială, în primul rând,
datorită faptului că dezvoltarea lor fizică începe foarte devreme,
 din punct de vedere al “consumului” în general, caracterizează sau conturează “zona de frustraţie” în care orice
obiect de consum suscită plăcerea, cu o forţă cu atât mai mare, cu cât el are ţintă – tânărul, adolescentul, dar
care nu-şi poate satisface singur din punct de vedere financiar, această plăcere, lansată asiduu de publicitate,
în special cea televizată.

15. FACTORI DE RISC
 “Rupturi” (neînţelegeri, despărţiri…): şcoală, familie, prieteni,
activităţi;
 Lipsa perspectivelor de viitor, excluderea socială;
 Absenţa autonomiei;
 Absenţa comunicării cu anturajul;
 Pierderea respectului de sine;
 Identitate rău (insuficient) definită, vid interior;
 Traumă prin supunere la violenţă, abuz sexual;
 Intoleranţă faţă de frustrare.

16.  Echipe de psihologi, sociologi şi medici trebuie să cunoască strategiile
 prevenţiei şi să găsească metodele de recuperare.
 Strategiile prevenţiei primare şi secundare sunt:
 Informaţie exactă + dialog;
 Dezvoltarea capacităţilor afective şi sociale;
 Căutarea unor alternative la consumul de alcool;
 Munca cu anturajul (părinţi, educatori);
 Revederea riscurilor (factorii de risc pot fi asociaţi!);
 Clasificarea noţiunii de valoare (aprecierea cât mai exactă a valorilor);
 Acţiuni sociale;
 Acţiuni politice.

18.  În acest fel putem afirma că în special la
adolescenţi orice act de sănătate este
preventiv şi că fiecare act de sănătate are o
dimensiune etică.
 Este nevoie în fiecare ţară să se abordeze şi
respecte liniile directoare ale promovării
sănătăţii adolescenţilor şi tinerilor, iar în
acest sens combaterea fumului de ţigară şi a
folosirii alcoolului face parte din activităţilor
prioritare.

19.  Utilizarea drogurilor poate fi asociată diferitelor fenomene care merită să fie
clarificate, deşi toxicele, drogurile, produsele psihotrope au făcut şi vor face
totdeauna parte din problemele unei societăţi:
 dependenţa psihologică dacă se dezvoltă o “tendinţă” de a lua un produs în mod
periodic sau continuu, fie pentru a “uşura” o stare de tensiune sau o stare depresivă,
fie pentru a “găsi” o plăcere; o ”beţie-nebunie”, efecte deosebite.
 dependenţa fizică atunci când sevrajul unui produs se însoţeşte de fenomene
corporale şi neurobiologice (în sevrajul cocainei de ex., pe lângă semnele fizice se
observă cu deosebire un dezechilibru psihic de origine biologică!).
 toleranţă dacă individul este “constrâns” de a creşte dozele şi frecvenţa prizelor,
pentru a obţine aceleaşi efecte.

20. PROBLEMELE SOCIALE ALE CONSUMULUI DE
DROGURI
 Uzajul abuziv al psihotropelor se înscrie, adeseori, într-o atmosferă
familială tensionată şi în care comunicarea este problematică: parinţii
sunt depăşiţi de situaţie, fie că sunt prea anxioşi şi incapabili de a
aborda foarte serios problema drogurilor cu copilul lor, fie că
minimalizează sau nici măcar nu "concep" problema, răspunsul fiind
aproape stereotip: "Copilul meu nu poate, nu face aşa ceva !". Pe de
alta parte, trebuie analizată situaţia şcolară şi profesională,
descoperindu-se uneori adevărate semnale de alarmă. Utilizarea
drogurilor constituie adesea cauza, iar alteori este consecinţa
dificultăţilor de adaptare ale adolescenţilor.

21. ÎNTREBĂRI IMPORTANTE:
 Cu cine îşi petrece adolescentul timpul liber?
 Ce fel de relaţii întreţine cu prietenii săi?
 Cunoaşte tineri care consumă heroină sau alte droguri?
 Dacă da, ce crede despre acest fapt, cum îl apreciază?
 Unde obişnuiesc să se întrunească tinerii?
 Ce fel de muzică preferă să asculte când se întâlnesc?
 Astfel de întrebări pot permite reperarea unei reţele de droguri sau absenţa acesteia, a izolării, a unui deficit de
susţinere socială şi afectivă.
 Ultimul element care este important de a fi analizat este aspectul financiar şi deci, raportul adolescentului cu
banii: "Are oare datorii ?", "Cum îşi procură banii?", "Cât cheltuieşte pentru viaţa care o duce?"

22. PROBLEMA DEPISTĂRII ADOLESCENŢILOR CARE
FOLOSESC DROGURI
 Este foarte dificilă, deoarece nu există sau sunt puţine semnele
directe care permit să se suspecteze utilizarea de droguri. De aceea,
trebuie să învăţăm să privim tinerii, să-i observăm, dar cu discreţie,
pentru a nu greşi. De exemplu, conjunctivele intens congestionate
ale consumatorilor de canabis nu au nimic specific. Unele semne pot
determina pe părinţii anxioşi, care-şi imaginează că fiul sau fiica
recurge la droguri să pretindă analize pentru confirmare, situaţie
posibil generatoare de conflicte, în general nebinevenite (!). Aici
este momentul să subliniem rolul unul mediator activ, care poate
greşi mai puţin: personalul medico-sanitar(!).

24. SEMNE INDIRECTE
 Legate înainte de toate, de modul de viaţă. Aceste semne,
care impun de fiecare dată o evaluare exactă, pot fi:
 absenteismul şcolar repetat, mergând cu o scădere a nivelului
rezultatelor şcolare sau a formării profesionale; furt sau
dispariţia de bani, reveniri (la domiciliu) nocturne-tardive, în
repetate rânduri şi nejustificate (!).

25.  În aceste cazuri, trebuie confruntat adolescentul cu aceste observaţii şi, nu cum fac foarte des
părinţii, evitarea problemei. Întâlnirea dintre medic şi adolescent nu este totdeauna uşoară :
medicul (şi apoi psihologul) trebuie să aibă mult tact, răbdare şi să ştie că tinerii sunt extrem de
abili şi că pot, sub masca unui “zâmbet inofensiv" să ascundă lucruri grave.
 Respectul confidenţialităţii este o condiţie indispensabilă comunicării între medic şi adolescent.
Este lăudabil dacă medicul încearcă să scape de atitudini moralizatoare şi părinteşti. El nu
trebuie să se confunde în trăirile adolescentului nici cu mama, nici cu tata.
 Medicul trebuie să înveţe şi să accepte să vorbească despre plăcere, despre rolul drogului in
viaţă, despre rolul conflictelor în formarea caracterelor şi în procesul de adaptare, despre
gestiunea actelor de agresivitate.

26. TRATAMENTUL ADOLESCENTULUI DEPENDENT
 Câteva principii generale trebuie să ghideze munca practicianului confruntat cu un adolescent care foloseşte în
mod problematic psihotropele.
 În adolescenţă, locul produşilor de substituire, în special Methadona, este slab. Este tentant de a vrea să
administreze medicamente sau derivaţi de opiacee la un adolescent, dar la acestea se apelează de către
medic numai de urgenţă (!).
 Este foarte important de a se însuşi noţiunea de timp de evaluare, de a se crea un cadru terapeutic, de
exemplu sub forma de contract. Acest contract va fi “negociat” pe un termen scurt, atâta vreme cât
adolescentul nu este “dispus” să se supună unui tratament greu, apoi renegociat, într-un alt cadru, într-o
veritabilă relaţie, ceea ce va permite adolescentului de a accepta un plan terapeutic mult mai susţinut. Această
muncă de “du-te şi vino” este destul de specifică pentru adolescentul consumator de droguri şi se diferenţiază
de cea necesară toxicomanului adult dependent. Ea lasă tânărului, progresiv, speranţa unei perspective de
vindecare.

27.  Este bine ca medicul să nu intervină singur într-o asemenea situaţie, mai ales când adolescentul
este pe punctul sevrajului şi când actul medical se completează cu cel psihiatric şi social,
componente care se pun în mişcare progresiv.
 Este bine să se efectueze un bilanţ profesional, să se propună o muncă, pentru a evita în mare
parte "recăderea". Serviciile sociale sau instituţiile specializate în ţările civilizate sunt în acest
sens de mare utilitate.
 Astfel, se constituie progresiv o reţea de îngrijire foarte utilă pentru adolescent, cu realizarea
unor valoroase schimburi informaţionale.
 Adolescentul are o familie (imaginară sau reală) şi ori de câte ori se poate, acesta trebuie
reintegrat în familie, în aşa fel încât tratamentul să fie cât mai eficient, lăsând, însă,
adolescentului o anumită libertate; se va avea în vedere, în mod ideal, o terapie de familie (!).

28.  În unele cazuri, asistenţa ambulatorie a adolescentului consumator de
droguri se dovedeşte a fi decepţionată: fără muncă, leneş, cu o imagine
catastrofală despre el însuşi, tânărul toxicoman se “reînfundă” în mod
regulat în consumul de droguri. Trebuie deci găsite (la noi, înfiinţate)
instituţii educative sau specializate în recuperarea tinerilor dependenţi de
droguri.
 În toată această muncă grea, de recuperare, trebuie să nu uităm că
folosirea drogului este un simptom şi că este foarte importantă evaluarea
psiho-socială a adolescentului şi a familiei sale şi de a propune prudent un
tratament adecvat, un contract de îngrijire, care implică măsuri medicale,
psihiatrice şi socio-profesionale.