SlideShare a Scribd company logo
1 of 8
UNDE PLASEAZĂ CRIZA FINANCIARĂ GLOBALĂ ROMÂNIA ÎN ECONOMIA UE?
	Declanşarea crizei financiare globale la sfârşitul anului 2008 a găsit ţara noastră nepregătită, astfel încât România a intrat într-o puternică criză economică internă marcată de reducerea severă a activităţii economice în toate sectoarele şi de înrăutăţirea rapidă a tuturor parametrilor economici. În aceste circumstanțe, se naște întrebarea crucială: 	Ce trebuie să facă România pentru a-și asigura, în primul rând, acoperirea cererii interne prin oferta unor produse realizate local, care să valorifice resursele naturale regenerabile și neregenerabile (in primul rând cele agricole si cele energetice)?
Un posibil răspuns la  această întrebare îl reprezintă adoptarea de către țara noastră a unei politici economice consistente, coerente, și eficiente pentru traversarea cât mai ușoară și rapidă a acestei perioade de criză, ce ar trebui focalizata în esență pe următoarele elemente:   reducerea progresivă, cu pana la 50%, a dezvoltării economice pe baza valorificării resurselor natural neregenerabile;  reducerea consumurilor energetice, la nivelul mediu al UE, și susținerea programelor de investiții private sau public/private în proiecte care să asigure în mod constant compensarea reducerii cantităților realizate din producția interna de gaze și petrol;  organizarea producției agricole pe baze industriale; valorificarea prin prelucrare avansată a resurselor vegetale si animale;   realizarea unui sistem complex de fluidizare a pieţelor monetare şi valutare în momente de turbulenţe;  stimularea procesului investiţional care vizează modernizarea, retehnologizarea sau realizarea de noi capacităţi de producţie în România;  informatizarea agresiva a societății românești, inclusiv a zonelor rurale; proces susținut de pregătirea populației, îndeosebi a celei adulte, pentru utilizarea sistemelor informatice si de comunicații in viața cotidiană;  stimularea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare, difuzare şi transfer tehnologic, creşterea interesului agenţilor economici pentru aplicarea rezultatelor acestor activităţi în producţie.
Figura 1. Ritmul de creștere a PIB real: decalaje între România și nivelul mediul al UE, 2001-2009* (%) *pentru anii 2008 și 2009 – estimări și previziuni   Sursa: IEM, 2007, pe baza datelor Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă 2009,  European Economy 10/2009.
Figura 2.  PIB/locuitor – decalaje între România și nivelul mediu  din UE,  2001-2008  Sursa: IEM, 2007 pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă 2008,European Economy 6/2008
Figura 3.  Productivitatea muncii pe angajat: decalaje între  România și UE, 2001-2008 Sursa: IEM, 2007 pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă 2008, European Economy 6/2008
Figura 4.  Rata inflației - decalaje între România și media UE, 2001-2009* (%) *pentru anii 2008 și 2009 – estimări și previziuni  Sursa: IEM, 2007 pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă2009,  European Economy 10/2009.
În actualul context al efectelor crizei economice internaționale ţara noastră, înscrisă pe traiectoria integrării în UEM trebuie să  reducă şi apoi să elimine marile decalaje sub aspect economic, faţă de ţările dezvoltate din Zona Euro. În acest scop, apreciem că devine imperios necesar pentru România să fie depistate, analizate şi cuantificate noi posibilităţi în vederea reluării creşterii economice pe termen lung. În opinia mea, asemenea posibilităţi ar putea fi conturate în câteva direcţii principale:     valorificarea adecvată a tuturor resurselor economice disponibile atât prin stoparea risipei sub toate formele, cât şi prin creşterea gradului  lor de utilizare. Perseverând în această direcţie, s-ar putea modifica favorabil tipul de creştere economică realizat la noi, prin sporirea aportului factorilor intensivi;    continuarea restructurării economiei naţionale în profil de ramură şi în profil teritorial, în concordanţă cu criteriile eficienţei economice, sociale şi ecologice, prin valorificarea crescândă a realizărilor ştiinţifico-tehnice actuale;   ameliorarea situaţiei ţării noastre în cadrul relaţiilor economice internaţionale, prin dezvoltarea unor relaţii reciproc avantajoase cu ţările capitaliste dezvoltate şi recuperarea unor poziţii în relaţiile cu ţările foste socialiste şi ţările în curs de dezvoltare, astfel încât soldul relaţiilor economice externe să contribuie la creşterea PIB;   eficientizarea întreprinderilor publice cu pierderi, dar care desfăşoară o activitate utilă, prin elaborarea şi înfăptuirea unor programe axate pe creşterea productivităţii, reducerea costurilor şi îmbunătăţirea calităţii cu implicarea celor mai buni specialişti în activitatea managerială;   subordonarea politicilor monetar-valutare, de preţuri, fiscală, vamală, în domeniul veniturilor, faţă de creşterea  anuală  a PIB-ului, astfel încât România să tindă spre un echilibru macroeconomic dinamic. Aşadar, subliniem că dezvoltarea economică durabilă susţinută trebuie să devină obiectivul fundamental ce se impune realizat cu perseverenţă pe o perspectivă îndelungată. Considerăm că numai acţionând în aceasta direcţie, România are şansa realizării obiectivului integrării în zona euro, ajungând astfel la un nivel economic apropiat de cel al statelor dezvoltate din UE.

More Related Content

Viewers also liked

Carpark Lighting Energy Savings
Carpark Lighting Energy SavingsCarpark Lighting Energy Savings
Carpark Lighting Energy SavingsPaul Williams
 
Unde plaseaza criza
Unde plaseaza crizaUnde plaseaza criza
Unde plaseaza crizaBogdanel32
 
Social Media as a Public Diplomacy Tool
Social Media as a Public Diplomacy ToolSocial Media as a Public Diplomacy Tool
Social Media as a Public Diplomacy ToolKeith Powell
 
Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...
Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...
Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...Keith Powell
 

Viewers also liked (6)

Carpark Lighting Energy Savings
Carpark Lighting Energy SavingsCarpark Lighting Energy Savings
Carpark Lighting Energy Savings
 
Unde plaseaza criza
Unde plaseaza crizaUnde plaseaza criza
Unde plaseaza criza
 
Anglais diapo
Anglais diapoAnglais diapo
Anglais diapo
 
Social Media as a Public Diplomacy Tool
Social Media as a Public Diplomacy ToolSocial Media as a Public Diplomacy Tool
Social Media as a Public Diplomacy Tool
 
Payloveforward
PayloveforwardPayloveforward
Payloveforward
 
Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...
Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...
Humanitarian Diplomacy in the Digital Age: Analysis and use of digital inform...
 

Similar to Unde plaseaza criza

Jurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramuresJurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramuresRadu Big
 
Programul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane ase
Programul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane aseProgramul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane ase
Programul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane asemitza07
 
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr.10_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.10_2011-ed maramuresJurnal cdimm nr.10_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.10_2011-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstGhid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstTomoniu Antonio
 
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Prezentare Pos Cce 10 05 2007
Prezentare Pos Cce 10 05 2007Prezentare Pos Cce 10 05 2007
Prezentare Pos Cce 10 05 2007stepanescu_anne
 
Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016andrei679
 
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Studiu antreprenoriat
Studiu antreprenoriatStudiu antreprenoriat
Studiu antreprenoriatAndreea Marin
 
Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011Agora Group
 
Jurnal cdimm nr.9_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.9_2011-ed maramuresJurnal cdimm nr.9_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.9_2011-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM MaramuresJurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM MaramuresMargareta Capilnean
 
Indrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri StructuraleIndrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri Structuraleibulandra
 
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Newsletter ed maramures iulie2011
Newsletter ed maramures iulie2011Newsletter ed maramures iulie2011
Newsletter ed maramures iulie2011Margareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 

Similar to Unde plaseaza criza (20)

Jurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramuresJurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramures
 
Programul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane ase
Programul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane aseProgramul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane ase
Programul sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane ase
 
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal cdimm nr.10_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.10_2011-ed maramuresJurnal cdimm nr.10_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.10_2011-ed maramures
 
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstGhid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
 
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
 
Prezentare Pos Cce 10 05 2007
Prezentare Pos Cce 10 05 2007Prezentare Pos Cce 10 05 2007
Prezentare Pos Cce 10 05 2007
 
Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016
 
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
 
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
 
Studiu antreprenoriat
Studiu antreprenoriatStudiu antreprenoriat
Studiu antreprenoriat
 
Newsletter 04 imi-net_2011-11
Newsletter 04 imi-net_2011-11Newsletter 04 imi-net_2011-11
Newsletter 04 imi-net_2011-11
 
Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011
 
Jurnal cdimm nr.9_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.9_2011-ed maramuresJurnal cdimm nr.9_2011-ed maramures
Jurnal cdimm nr.9_2011-ed maramures
 
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM MaramuresJurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
 
Indrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri StructuraleIndrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri Structurale
 
20091215 Ipr66441 Ro
20091215 Ipr66441 Ro20091215 Ipr66441 Ro
20091215 Ipr66441 Ro
 
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
 
Newsletter ed maramures iulie2011
Newsletter ed maramures iulie2011Newsletter ed maramures iulie2011
Newsletter ed maramures iulie2011
 
Jurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 12/2017_Europe Direct Maramures
 

Unde plaseaza criza

  • 1. UNDE PLASEAZĂ CRIZA FINANCIARĂ GLOBALĂ ROMÂNIA ÎN ECONOMIA UE?
  • 2. Declanşarea crizei financiare globale la sfârşitul anului 2008 a găsit ţara noastră nepregătită, astfel încât România a intrat într-o puternică criză economică internă marcată de reducerea severă a activităţii economice în toate sectoarele şi de înrăutăţirea rapidă a tuturor parametrilor economici. În aceste circumstanțe, se naște întrebarea crucială: Ce trebuie să facă România pentru a-și asigura, în primul rând, acoperirea cererii interne prin oferta unor produse realizate local, care să valorifice resursele naturale regenerabile și neregenerabile (in primul rând cele agricole si cele energetice)?
  • 3. Un posibil răspuns la această întrebare îl reprezintă adoptarea de către țara noastră a unei politici economice consistente, coerente, și eficiente pentru traversarea cât mai ușoară și rapidă a acestei perioade de criză, ce ar trebui focalizata în esență pe următoarele elemente: reducerea progresivă, cu pana la 50%, a dezvoltării economice pe baza valorificării resurselor natural neregenerabile; reducerea consumurilor energetice, la nivelul mediu al UE, și susținerea programelor de investiții private sau public/private în proiecte care să asigure în mod constant compensarea reducerii cantităților realizate din producția interna de gaze și petrol; organizarea producției agricole pe baze industriale; valorificarea prin prelucrare avansată a resurselor vegetale si animale; realizarea unui sistem complex de fluidizare a pieţelor monetare şi valutare în momente de turbulenţe; stimularea procesului investiţional care vizează modernizarea, retehnologizarea sau realizarea de noi capacităţi de producţie în România; informatizarea agresiva a societății românești, inclusiv a zonelor rurale; proces susținut de pregătirea populației, îndeosebi a celei adulte, pentru utilizarea sistemelor informatice si de comunicații in viața cotidiană; stimularea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare, difuzare şi transfer tehnologic, creşterea interesului agenţilor economici pentru aplicarea rezultatelor acestor activităţi în producţie.
  • 4. Figura 1. Ritmul de creștere a PIB real: decalaje între România și nivelul mediul al UE, 2001-2009* (%) *pentru anii 2008 și 2009 – estimări și previziuni Sursa: IEM, 2007, pe baza datelor Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă 2009, European Economy 10/2009.
  • 5. Figura 2. PIB/locuitor – decalaje între România și nivelul mediu din UE, 2001-2008 Sursa: IEM, 2007 pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă 2008,European Economy 6/2008
  • 6. Figura 3. Productivitatea muncii pe angajat: decalaje între România și UE, 2001-2008 Sursa: IEM, 2007 pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă 2008, European Economy 6/2008
  • 7. Figura 4. Rata inflației - decalaje între România și media UE, 2001-2009* (%) *pentru anii 2008 și 2009 – estimări și previziuni Sursa: IEM, 2007 pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat; Comisia europeană Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare, Prognoza de toamnă2009, European Economy 10/2009.
  • 8. În actualul context al efectelor crizei economice internaționale ţara noastră, înscrisă pe traiectoria integrării în UEM trebuie să reducă şi apoi să elimine marile decalaje sub aspect economic, faţă de ţările dezvoltate din Zona Euro. În acest scop, apreciem că devine imperios necesar pentru România să fie depistate, analizate şi cuantificate noi posibilităţi în vederea reluării creşterii economice pe termen lung. În opinia mea, asemenea posibilităţi ar putea fi conturate în câteva direcţii principale: valorificarea adecvată a tuturor resurselor economice disponibile atât prin stoparea risipei sub toate formele, cât şi prin creşterea gradului lor de utilizare. Perseverând în această direcţie, s-ar putea modifica favorabil tipul de creştere economică realizat la noi, prin sporirea aportului factorilor intensivi; continuarea restructurării economiei naţionale în profil de ramură şi în profil teritorial, în concordanţă cu criteriile eficienţei economice, sociale şi ecologice, prin valorificarea crescândă a realizărilor ştiinţifico-tehnice actuale; ameliorarea situaţiei ţării noastre în cadrul relaţiilor economice internaţionale, prin dezvoltarea unor relaţii reciproc avantajoase cu ţările capitaliste dezvoltate şi recuperarea unor poziţii în relaţiile cu ţările foste socialiste şi ţările în curs de dezvoltare, astfel încât soldul relaţiilor economice externe să contribuie la creşterea PIB; eficientizarea întreprinderilor publice cu pierderi, dar care desfăşoară o activitate utilă, prin elaborarea şi înfăptuirea unor programe axate pe creşterea productivităţii, reducerea costurilor şi îmbunătăţirea calităţii cu implicarea celor mai buni specialişti în activitatea managerială; subordonarea politicilor monetar-valutare, de preţuri, fiscală, vamală, în domeniul veniturilor, faţă de creşterea anuală a PIB-ului, astfel încât România să tindă spre un echilibru macroeconomic dinamic. Aşadar, subliniem că dezvoltarea economică durabilă susţinută trebuie să devină obiectivul fundamental ce se impune realizat cu perseverenţă pe o perspectivă îndelungată. Considerăm că numai acţionând în aceasta direcţie, România are şansa realizării obiectivului integrării în zona euro, ajungând astfel la un nivel economic apropiat de cel al statelor dezvoltate din UE.