SlideShare a Scribd company logo
6.10.
                                                                         Boli ale sistemului nervos



               STERSUL
             boala secolului


       Pentru cei mai multi dintre noi stressul    Efectele stressului
este parte a vietii de zi cu zi. Este generat de
interventiile altora asupra timpului si energiei         Indiferent de sursa de stress, efectul
de care dispunem sau de asteptarile pe care        stressului prelungit este acela ca apare
le avem fata de noi însine. Este folositor în      sentimentul ca nu mai putem controla
unele cazuri când ne avertizeaza de poten-         modul în care evenimentele vietii noastre
tiale pericole. Sau ne mobilizeaza pentru a        se desfasoara. Chiar cea mai simpla solic-
face fata unui examen.                             itare ne poate face sa intram într-o stare
       Atunci când suntem supusi unei situatii     de tensiune. Pe termen lung apar diverse
aparte organismul nostru reactioneaza              efecte fizice cum ar fi:
automat astfel încât sa fim cât mai bine pre-      · dureri de cap, indigestii, dureri de spate;
gatiti de actiune. Muschii intra în tensiune,      · perturbarea somnului ;
inima bate mai rapid si mai eficient. Toate        · pofta de mâncare scade sau creste
aceste modificari sunt temporare si dispar         exagerat;
când înceteaza si situatia respectiva.             · scade apetitul sexual.
          Uneori presiunea exercitata asupra
noastra este atât de mare încât simtim ca nu       În plus, a fi sub un stress excesiv mai
îi putem face fata. Aceasta înseamna ca va         poate însemna:
trebui sa schimbam ceva în modul nostru de         · dificultate de relaxare fara sentimentul
actiune sau de comportament. Sau modifi-
cam situatiile stressante. Alteori este nevoie
sa actionam pe ambele componente.

Surse de stress

        Stresul poate afecta oameni de toate
vârstele si din toate paturile sociale.
Sursele de stress pot fi:
· probleme cu sotul-sotia, prietenii, copiii,
parintii, colegii sau vecinii;
· problemele financiare;
· somajul;                                         vinovatiei; grijile zilei de mâine pot duce la
· probleme la locul de munca- schimbarea           iritabilitate permanenta, dificultate de con-
locului de munca, munca excesiva, anxi-            centare, treceri bruste de la o sarcina la
etatea legata de securitatea locului de            alta fara a duce nimic la bun sfârsit;
munca;                                             · greutate în luarea unor decizii;
· problemele de sanatate;                          · întârzierile sau întreruperile, frustrarile
· casa insalubra.                                  pot genera adevarate "furtuni emotionale".

APC - Romania                             Sterssul - boala secolului                           -1-
· creste consumul de alcool, tutun, cafea                        Câteva sfaturi
 în speranta ca acestea vor furniza sprijin                   · Determina care sunt principalele
 pentru a face fata stressului.                    surse de stress si ce poti face în privinta
                                                   lor. Pot fi unele lucruri pe care nu le poti
 Ce putem face                                     schimba sau nu imediat. Dar altele pot fi
                                                   schimbate. De pilda daca te simti înecat în
       Stressul face din ce în ce mai dificila     sarcinile de serviciu încearca sa le
 misiunea de a face fata cerintelor vietii         selectezi pe cele mai importante si prior-
 cotidiene. Cresc epuizarea, tensiunea,            itare.
 nervozitatea. Oamenii îti pot gasi compa-         · Gaseste modalitati de relaxare si
 nia de-a dreptul insuportabila. Simti ca          deconectare.
 începi sa pierzi controlul asupra vietii tale     · Nu uita activitatea fizica.
 si ca nu exista posibilitatea recâstigarii        · Modifica-ti dieta si încearca sa dormi sufi-
 acestuia.                                         cient. Alcoolul si tigarile nu reprezinta solu-
                                                        tii pentru stress.
                                                        · Încearca sa gasesti pe cineva cu
                                                        care sa discuti ceea ce simti. Nu e
                                                        usor dar s-ar putea sa ai surpriza sa




APC - Romania                      sterssul - boala secolului!                                  -2-
.




APC - Romania   -3-

More Related Content

Viewers also liked

Contract servicii turism
Contract servicii turismContract servicii turism
Contract servicii turismCostel Stanciu
 
Casa nationala de asigurari de sanatate
Casa nationala de asigurari de sanatateCasa nationala de asigurari de sanatate
Casa nationala de asigurari de sanatateCostel Stanciu
 
5.3. centrale cu functionare prin condensare
5.3. centrale cu functionare prin condensare5.3. centrale cu functionare prin condensare
5.3. centrale cu functionare prin condensareCostel Stanciu
 
3 cum alegem piesele de mobilier
3 cum alegem piesele de mobilier3 cum alegem piesele de mobilier
3 cum alegem piesele de mobilierCostel Stanciu
 
Medifcamentul sanatate sau boala
Medifcamentul   sanatate sau boalaMedifcamentul   sanatate sau boala
Medifcamentul sanatate sau boalaCostel Stanciu
 
Sa le facem sa lucreze pentru noi
Sa le facem sa lucreze pentru noiSa le facem sa lucreze pentru noi
Sa le facem sa lucreze pentru noiCostel Stanciu
 

Viewers also liked (20)

Hipertensiune
HipertensiuneHipertensiune
Hipertensiune
 
Transportul
TransportulTransportul
Transportul
 
Osteoporoza
OsteoporozaOsteoporoza
Osteoporoza
 
5 lista de plata
5 lista de plata5 lista de plata
5 lista de plata
 
Contract servicii turism
Contract servicii turismContract servicii turism
Contract servicii turism
 
6 tabele comparative
6 tabele comparative6 tabele comparative
6 tabele comparative
 
Reteta
RetetaReteta
Reteta
 
Singur vs agentie
Singur vs agentieSingur vs agentie
Singur vs agentie
 
Tratament balnear
Tratament balnearTratament balnear
Tratament balnear
 
Casa nationala de asigurari de sanatate
Casa nationala de asigurari de sanatateCasa nationala de asigurari de sanatate
Casa nationala de asigurari de sanatate
 
5.3. centrale cu functionare prin condensare
5.3. centrale cu functionare prin condensare5.3. centrale cu functionare prin condensare
5.3. centrale cu functionare prin condensare
 
3 cum alegem piesele de mobilier
3 cum alegem piesele de mobilier3 cum alegem piesele de mobilier
3 cum alegem piesele de mobilier
 
2 grupul sanitar
2 grupul sanitar2 grupul sanitar
2 grupul sanitar
 
Medifcamentul sanatate sau boala
Medifcamentul   sanatate sau boalaMedifcamentul   sanatate sau boala
Medifcamentul sanatate sau boala
 
Reglementari
ReglementariReglementari
Reglementari
 
Cancerul pulmonar
Cancerul pulmonarCancerul pulmonar
Cancerul pulmonar
 
Calculi renali
Calculi renaliCalculi renali
Calculi renali
 
Sa le facem sa lucreze pentru noi
Sa le facem sa lucreze pentru noiSa le facem sa lucreze pentru noi
Sa le facem sa lucreze pentru noi
 
Pneumonia
PneumoniaPneumonia
Pneumonia
 
Agrement
AgrementAgrement
Agrement
 

Similar to Stressul boala secolului

Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.docAceastă carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
ClaudiusAndreia
 
OBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptx
OBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptxOBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptx
OBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptx
ValentinTerente
 
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilorDiana Ștefaneț
 
Stresul inainte de bac
Stresul inainte de bacStresul inainte de bac
Stresul inainte de bac
DIB ULIM
 
Presentation1
Presentation1Presentation1
Presentation1
Andreea Tiba
 
psihoprofilaxia stresului.pptx
psihoprofilaxia stresului.pptxpsihoprofilaxia stresului.pptx
psihoprofilaxia stresului.pptx
ElenaChetrari
 
Stresul
StresulStresul
Stresul
theofana
 
Stresul pascu-roxana-anamaria
Stresul pascu-roxana-anamariaStresul pascu-roxana-anamaria
Stresul pascu-roxana-anamaria
CjraeBacau
 
Depresia
DepresiaDepresia
Depresia
CerneaMihnea
 
Noesiterapia-Angel Escudero
 Noesiterapia-Angel Escudero Noesiterapia-Angel Escudero
Noesiterapia-Angel Escudero
Georgia Popescu
 
Depresia.pptx
Depresia.pptxDepresia.pptx
Depresia.pptx
MarinelaMadalinaLung
 
Doliul
DoliulDoliul
Doliul
Matei Adina
 
Controlul emotiilor
Controlul emotiilorControlul emotiilor
Controlul emotiilor
Liceul Banatean Otelu Rosu
 
Stresul si sanatatea
Stresul si sanatateaStresul si sanatatea
Stresul si sanatatea
Rodica B
 
Traieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdf
Traieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdfTraieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdf
Traieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdf
Madalina SCIPANOV UNAP Conta
 
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptxO minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
AnisoaraFurtuna
 
Mudras sau terapia prin degete
Mudras sau terapia prin degeteMudras sau terapia prin degete
Mudras sau terapia prin degeteCristiana Toma
 

Similar to Stressul boala secolului (20)

Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.docAceastă carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
 
OBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptx
OBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptxOBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptx
OBOSEALA_PROFESIONALA20200513-42048-yx8j6.pptx
 
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
 
Stresul inainte de bac
Stresul inainte de bacStresul inainte de bac
Stresul inainte de bac
 
Presentation1
Presentation1Presentation1
Presentation1
 
psihoprofilaxia stresului.pptx
psihoprofilaxia stresului.pptxpsihoprofilaxia stresului.pptx
psihoprofilaxia stresului.pptx
 
Depresia
DepresiaDepresia
Depresia
 
Stresul
StresulStresul
Stresul
 
Stresul pascu-roxana-anamaria
Stresul pascu-roxana-anamariaStresul pascu-roxana-anamaria
Stresul pascu-roxana-anamaria
 
Depresia
DepresiaDepresia
Depresia
 
Noesiterapia-Angel Escudero
 Noesiterapia-Angel Escudero Noesiterapia-Angel Escudero
Noesiterapia-Angel Escudero
 
Depresia.pptx
Depresia.pptxDepresia.pptx
Depresia.pptx
 
Doliul
DoliulDoliul
Doliul
 
Controlul emotiilor
Controlul emotiilorControlul emotiilor
Controlul emotiilor
 
Stresul si sanatatea
Stresul si sanatateaStresul si sanatatea
Stresul si sanatatea
 
Traieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdf
Traieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdfTraieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdf
Traieste_echilibrat_ghid_minimalist.pdf
 
Stil de viata sanatos
Stil de viata sanatosStil de viata sanatos
Stil de viata sanatos
 
Noua energie
Noua energieNoua energie
Noua energie
 
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptxO minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
 
Mudras sau terapia prin degete
Mudras sau terapia prin degeteMudras sau terapia prin degete
Mudras sau terapia prin degete
 

More from Costel Stanciu

Infectiile tracului urinar
Infectiile tracului urinarInfectiile tracului urinar
Infectiile tracului urinarCostel Stanciu
 
Medicamentele un moft prea scump
Medicamentele   un moft prea scumpMedicamentele   un moft prea scump
Medicamentele un moft prea scumpCostel Stanciu
 
Servicii ambulatorii 2
Servicii ambulatorii 2Servicii ambulatorii 2
Servicii ambulatorii 2Costel Stanciu
 
Servicii ambulatorii 1
Servicii ambulatorii 1Servicii ambulatorii 1
Servicii ambulatorii 1Costel Stanciu
 
Ghidul bolnavului internat in spital
Ghidul bolnavului internat in spitalGhidul bolnavului internat in spital
Ghidul bolnavului internat in spitalCostel Stanciu
 
Anexa lista servicii de ambulanta
Anexa lista servicii de ambulantaAnexa lista servicii de ambulanta
Anexa lista servicii de ambulantaCostel Stanciu
 

More from Costel Stanciu (11)

Alimentatie publica
Alimentatie publicaAlimentatie publica
Alimentatie publica
 
Parazitoze
ParazitozeParazitoze
Parazitoze
 
Medicina viitorului
Medicina viitoruluiMedicina viitorului
Medicina viitorului
 
Infectiile tracului urinar
Infectiile tracului urinarInfectiile tracului urinar
Infectiile tracului urinar
 
Hepatitele virale
Hepatitele viraleHepatitele virale
Hepatitele virale
 
Cardiopatia eschemica
Cardiopatia eschemicaCardiopatia eschemica
Cardiopatia eschemica
 
Medicamentele un moft prea scump
Medicamentele   un moft prea scumpMedicamentele   un moft prea scump
Medicamentele un moft prea scump
 
Servicii ambulatorii 2
Servicii ambulatorii 2Servicii ambulatorii 2
Servicii ambulatorii 2
 
Servicii ambulatorii 1
Servicii ambulatorii 1Servicii ambulatorii 1
Servicii ambulatorii 1
 
Ghidul bolnavului internat in spital
Ghidul bolnavului internat in spitalGhidul bolnavului internat in spital
Ghidul bolnavului internat in spital
 
Anexa lista servicii de ambulanta
Anexa lista servicii de ambulantaAnexa lista servicii de ambulanta
Anexa lista servicii de ambulanta
 

Stressul boala secolului

  • 1. 6.10. Boli ale sistemului nervos STERSUL boala secolului Pentru cei mai multi dintre noi stressul Efectele stressului este parte a vietii de zi cu zi. Este generat de interventiile altora asupra timpului si energiei Indiferent de sursa de stress, efectul de care dispunem sau de asteptarile pe care stressului prelungit este acela ca apare le avem fata de noi însine. Este folositor în sentimentul ca nu mai putem controla unele cazuri când ne avertizeaza de poten- modul în care evenimentele vietii noastre tiale pericole. Sau ne mobilizeaza pentru a se desfasoara. Chiar cea mai simpla solic- face fata unui examen. itare ne poate face sa intram într-o stare Atunci când suntem supusi unei situatii de tensiune. Pe termen lung apar diverse aparte organismul nostru reactioneaza efecte fizice cum ar fi: automat astfel încât sa fim cât mai bine pre- · dureri de cap, indigestii, dureri de spate; gatiti de actiune. Muschii intra în tensiune, · perturbarea somnului ; inima bate mai rapid si mai eficient. Toate · pofta de mâncare scade sau creste aceste modificari sunt temporare si dispar exagerat; când înceteaza si situatia respectiva. · scade apetitul sexual. Uneori presiunea exercitata asupra noastra este atât de mare încât simtim ca nu În plus, a fi sub un stress excesiv mai îi putem face fata. Aceasta înseamna ca va poate însemna: trebui sa schimbam ceva în modul nostru de · dificultate de relaxare fara sentimentul actiune sau de comportament. Sau modifi- cam situatiile stressante. Alteori este nevoie sa actionam pe ambele componente. Surse de stress Stresul poate afecta oameni de toate vârstele si din toate paturile sociale. Sursele de stress pot fi: · probleme cu sotul-sotia, prietenii, copiii, parintii, colegii sau vecinii; · problemele financiare; · somajul; vinovatiei; grijile zilei de mâine pot duce la · probleme la locul de munca- schimbarea iritabilitate permanenta, dificultate de con- locului de munca, munca excesiva, anxi- centare, treceri bruste de la o sarcina la etatea legata de securitatea locului de alta fara a duce nimic la bun sfârsit; munca; · greutate în luarea unor decizii; · problemele de sanatate; · întârzierile sau întreruperile, frustrarile · casa insalubra. pot genera adevarate "furtuni emotionale". APC - Romania Sterssul - boala secolului -1-
  • 2. · creste consumul de alcool, tutun, cafea Câteva sfaturi în speranta ca acestea vor furniza sprijin · Determina care sunt principalele pentru a face fata stressului. surse de stress si ce poti face în privinta lor. Pot fi unele lucruri pe care nu le poti Ce putem face schimba sau nu imediat. Dar altele pot fi schimbate. De pilda daca te simti înecat în Stressul face din ce în ce mai dificila sarcinile de serviciu încearca sa le misiunea de a face fata cerintelor vietii selectezi pe cele mai importante si prior- cotidiene. Cresc epuizarea, tensiunea, itare. nervozitatea. Oamenii îti pot gasi compa- · Gaseste modalitati de relaxare si nia de-a dreptul insuportabila. Simti ca deconectare. începi sa pierzi controlul asupra vietii tale · Nu uita activitatea fizica. si ca nu exista posibilitatea recâstigarii · Modifica-ti dieta si încearca sa dormi sufi- acestuia. cient. Alcoolul si tigarile nu reprezinta solu- tii pentru stress. · Încearca sa gasesti pe cineva cu care sa discuti ceea ce simti. Nu e usor dar s-ar putea sa ai surpriza sa APC - Romania sterssul - boala secolului! -2-