1. 1) Abţinerea şi recuzarea.
Art 50-C pr. Pen –persoana incompatibila este obligata sa declare, dupa caz, presedintelui
instantei, procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior, ca
se abtine de aparticipa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie
motivul abtinerii. Declaratia de abtinere se face de indata ce persoana obligata la aceasta a luat
cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate. Recuzarea-art.51-C. Pr. Pen.-in cazul in care
persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, poate fi recuzata atat in cursul urmaririi
penale cat si in cursul judecatii de oricare dintre parti de indata ce partea a aflat despre existenta
cazului de incompatibilitate. Recuzarea se formuleaza oral sau in scris cu aratarea cazului de
incompatibilitate. Abtinera sau recuzarea se solutioneaza de un alt complet in sedinta secreta fara
participarea celui care se abtine sau este recuzat. Examinarea declaratiei de abtinere sau a cererii
de recuzare se face de indata ascultandu-se procurorul si daca este necesar cel ce se abtine si
partile. Daca se admite abtinerea sau recuzarea se va stabili in ce masura se mentin actele.
Abtinerea sau recuzarea care priveste intreaga instanta se solutioneaza de instanta ierarhic
superioara. Incheierea nu ste supusa nici unei cai de atac. In cursul urmaririi penale asupra cererii
de abtine sau de recuzare se pronunta procurorul insarcinat cu supravegherea penala sau
procurorul ierarhic superior. Procurorul este obligat sa solutrioneze cererea in cel mult 3 zile printr-o
ordonanta.
2) Acţiunea civilă în procesul penal: noţiune; condiţii ale exercitării acesteia.
Art.476 – Instanta examineaza actiunea civila numai daca persoana vatamata este prezenta si se
constituie parte civila, iar pretentiile acesteia pot fi solutionate fara amanarea judecatii. Art.14-
Actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului precum si a partii
responsabile civilmente. Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale prin constituirea persoanei
vatamate ca parte civila. Reparatrea pagubei se face potrivit legii civile: in natura sau prin plata unei
despagubiri banesti. Persoana vatamata se poate constitui ca parte civila in contra invinuitului sau
inculpatului si a partii responsabile civilmente. Constituirea se poate face in cursul urmaririi penale
si in fata in stantei pana la citirea actului de sesizare.Este posibil ca săvârşirea unei infracţiuni să
producă, pe lângă urmările socialmente periculoase şi un prejudiciu material sau moral în dauna
unei persoane fizice sau juridice, caz în care infracţiunea este şi sursa unor obligaţii civile. Mijlocul
legal prin care persoana păgubită material cer să-i fie reparat prejudiciul cauzat este acţiunea civilă.
Acţiunea civilă constituie instrumentul juridic prin care sunt traşi la răspundere inculpatul şi partea
1

2. responsabilă civilmente deoarece prin aceeaşi faptă s-a încălcat atât norma de drept penal cât şi
norma de drept civil şi există temeiuri juridice ca fapta să atragă atât răspunderea penală cât şi cea
civilă. Aceste acţiuni au fost reunite în cadrul procesului penal pentru că îşi au izvorul în aceeaşi
faptă; fapta se referă la aceleaşi persoane ce trebuie trase la răspundere penală şi civilă şi pentru a
se evita darea unor soluţii contradictorii. Părţii vătămate i s-a lăsat şi dreptul de a opta pentru
exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului civil. Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale
în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Repararea pagubei
se face potrivit dispoziţiilor legii civile: în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei
anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt
mijloc de reparare; sau prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură
nu este cu putinţă. De asemenea, se acorda despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită
partea civilă. Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului
şi persoanei responsabile civilmente. Condiţii ale exercitării acţiunii civile. Pentru exercitarea acţiunii
civile în cadrul procesului penal trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii astfel: 1.
Infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral. Această condiţia înseamnă că nu în orice
proces penal poate fi exercitată acţiunea civilă întrucât unele infracţiuni (este vorba despre
infracţiunile de pericol, exemplu de infracţiune de pericol: pătrunderea fără drept în sediul unei
instituţii publice), prin natura urmărilor lor nu pot genera prejudicii materiale sau morale, şi astfel
este exclusă exercitarea acţiunii civile. 2. Între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu, să existe raport
de cauzalitate. Inexistenţa acestui raport înlătură existenţa temeiului tragerii la răspundere juridică a
persoanei care a săvârşit fapta. 3. Prejudiciul să fie cert. Această condiţie impune ca acţiunea civilă
să fie exercitată pentru repararea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub
aspectul posibilităţilor de evaluare. Prejudiciul este cert când este constatat, fiind astfel actual. Şi
prejudiciul viitor poate fi cert, în situaţia când este susceptibil de evaluare. 4. Prejudiciul să nu fi fost
reparat, condiţie cerută întrucât există posibilitatea ca, înainte de exercitarea acţiunii civile în
procesul penal, prejudiciul cauzat prin infracţiune să fi fost acoperit total sau parţial de către alte
persoane decât inculpatul. Însă, repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, nu exclude de plin
drept, posibilitatea exercitării acţiunii civile în procesul penal, întrucât există posibilitatea ca
prejudiciul să nu fi fost acoperit integral, sau, dacă prejudiciul a fost plătit, total sau parţial, de terţe
persoane cărora nu le revenea această obligaţie, acţiunea civilă poate fi exercitată în procesul
penal în funcţie de titlul cu care a fost acoperit prejudiciul. 5. Să existe manifestarea de voinţă din
partea persoanei juridice sau a persoanei fizice cu capacitatea deplină de exerciţiu de a fi
2

3. despăgubită, condiţie care se realizează prin constituirea de parte civilă.
3) Acţiunea penală: noţiune; obiectul şi subiecţii acţiunii penale; trăsăturile acţiunii penale.
Art.9-actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere a persoanelor care au savarsit
infractiuni. Art.23-inculpatul-persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala. Art.24
parte vatamata-persoana care a suferit prin fapta pena o vatamare fizica, morala sau materiala.
Parte civila-persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal. Parte
responsabila civilmente-persona chemata in procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile, pentru
pagubele provocate de invinuit sau inculpat. Acţiunea penală constituie instrumentul juridic prin
intermediul căruia se deduce în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal în
vederea tragerii la răspundere a celui vinovat de comiterea unei infracţiuni. Acţiunea penală are ca
obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Acţiunea penală
poate fi exercitată în tot cursul procesului penal, de unde rezultă că acţiunea penală nu are ca
obiect aplicarea sancţiunii penale, întrucât ar însemna a reduce posibilitatea exercitării acţiunii
penale numai în faza de judecată, concluzie inexactă întrucât acţiunea penală poate fi exercitată în
tot cursul procesului penal. Subiecţii acţiunii penale sunt în realitate subiecţii principali ai raportului
juridic procesual penal şi anume statul, ca subiect activ al acţiunii penale, şi autorul infracţiunii, ca
subiect pasiv al acestei infracţiuni. Subiecţii oficiali sunt persoane care îndeplinesc atribuţiile privind
activitatea organelor judiciare penale. Această categorie se subdivide în: subiecţi oficiali judiciari
(organele de cercetare penală, procurorii, judecătorii) şi subiecţii oficiali extrajudiciari (persoane cu
atribuţii de inspecţie din inspecţiile de stat, poliţie sanitară, poliţie sanitar-veterinară, vamală ş.a., de
organe de control şi constatarea infracţiunilor, de experţi oficiali etc.). Subiecţii particulari sunt
persoane care participă la diferite raporturi procesuale. Ei se subdivid în două categorii: subiecţii
particulari principali care sunt părţile şi subiecţii particulari secundari care participă la celelalte
raporturi procesuale. Părţile sunt inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă
civilmente. Aceştia sunt singurii subiecţi procesuali care pot efectua acte procesuale. Trăsăturile
acţiunii penale: acţiunea penală este o acţiune socială, în sensul că aparţine societăţii şi se exercită
prin intermediul organelor statului anume învestite în acest sens (de unde şi denumirea că acţiunea
penală aparţine statului, trăsătură care deosebeşte acţiunea penală de cea civilă, care este
privată); acţiunea penală este obligatorie (consecinţă directă a principiului oficialităţii procesului
penal), ea trebuie pusă în mişcare în mod necesar ori de câte ori sa săvârşit o infracţiune. În unele
cazuri acţiunea penală nu mai este obligatorie, de exemplu, când punerea în mişcare a acţiunii
3

4. penale este condiţionată de plângerea prealabilă; este o acţiune indisponibilă, întrucât odată pusă
în mişcare nu poate fi retrasă, trebuind fi continuată până la epuizarea ei care are loc prin
rămânerea definitivă a soluţiei care se pronunţă în cauza penală. Însă, şi de la această regulă
există excepţii când persoana vătămată are să-şi retragă plângerea prealabilă sau să se împace cu
făptuitorul; este indivizibilă (inclusiv când acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate), în sensul că se întinde asupra tuturor celor care au participat la
săvârşirea infracţiunii; acţiunea penală este individuală, urmare a principiului răspunderii penale
personale, putând fi exercitată numai împotrivapersoanelor care au calitatea de participanţi la
săvârşirea infracţiunii.
4) Apărătorul ca participant la desfăşurarea procesului penal. Drepturile şi obligaţiile
acestuia.
Art. 172-In cursul urmaririi penale aparatorul are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de
urmarire penala si poate depune cereri sau memorii. Inculpatul arestat are drept sa ia legatura cu
aparatorul. Aparatorul are dreptul de a face plangeri. In cursul judecatii aparatorul are dretul sa
asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia si sa ia contact cu inculpatul
arestat. Activitatea procesuala penala trebuie sa se desfasoare in asa fel incat sa fie trase la
raspundere penala numai persoanele care se fac vinovate de comiterea infractiunilor si numai in
masura gravitatii faptelor savarsite. Aceasta se realizeaza prin dreptul de aparare ce i se confera
inculpatului si celorlalte parti care participa in procesul penal. Dreptul de aparare cuprinde atat
eforturile persoanelor ce lupta pentru respectarea drepturilor si intereselor lor procesuale, cat si
obligatia organelor judiciare de a asigura exercitarea acestor drepturi. Constitutia Romaniei inscrie
acest drept in art.24 care consfinteste faptul ca dreptul de aparare este garantat in tot cursul
procesului. O asemenea reglementare intalnim si in Legea nr.92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca. Potrivit art.6 C.pr.pen., dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si
celorlalte parti in tot cursul procesului penal, ocazie cu care organele judiciare sunt obligate sa le
asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze
probele necesare in aparare. Din continutul acestor reglementari rezulta ca realizarea justitiei
penale intr-un stat de drept trebuie sa se faca cu respectarea tuturor drepturilor si intereselor
procesuale ale partilor, care nu este un simplu interes privat, ci este si un interes public. In acest
sens, alaturi de parti si societatea are interesul ca intr-o cauza penale sa se afle adevarul. Apararea
este o activitate procesuala de necesitate publica, reflectata atat in drepturile procesuale ale
partilor, cat si in obligatiile organelor judiciare. Apararea trebuie sa se refere la tot complexul
cauzei, atat in fapt, cat si in drept si trebuie sa se desfasoare prin actele si indeplinita dupa formele
4

5. procesuale prescrise de lege, ea neputand fi indeplinita in mod temeinic si in toata amploarea decat
de un aparator cu pregatire juridica, de un avocat. Realizarea acestei functii este asigurata de
avocatura care la noi in tara isi exercita activitatea si este organizate in baza Legii nr.51/1995,
publicata in M.O nr.116 din 9 iunie 1995 si a statului profesiei de avocat, publicat in M.O nr.237 din
17 octombrie 1995. Profesia de avocat se exercita numai de membrii barourilor, la alegere, in
cabinete individuale, cabinete asociate sau societati civile profesionale. In exercitarea profesiei,
avocatul este independent si se supune numai legii, statului si eticii profesionale. Acesta trebuie sa
ocroteasca interesele legale ale partii pe care o apara. Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.51/1995,
avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor,
autoritatilor si institutiilor, precum si a altor persoane, care au obligatia sa permita si sa asigure
desfasurarea nestingherita a activitatii avocatului in conditiile legii. Desi se inscrie printre principalii
participanti la rezolvarea cauzei penale si se situeaza pe pozitia procesuala a parti ale carei
interese le sustine, aparatorul nu este parte in proces, ci el indeplineste functia apararii, functie ce
reprezinta o necesitate publica. De asemenea, avocatul nu poate asista sau reprezenta parti cu
interese contrare in aceeasi cauza sau in cauze conexe si nu poate pleda impotriva partii care l-a
consultat mai inainte in legatura cu aspectele litigioase concrete ale pricinii (art.39 alin.1 din Legea
nr.51/1995). Totodata, avocatul nu poate fi ascultat ca martor si nu poate furniza relatii nici unei
autoritati sau persoane cu privire la cauza care i-a fost incredintata, decat daca are dezlegare
prealabila, expresa si scrisa din partea tuturor clientilor sai interesati in cauza. Calitatea de martor
are intaietate fata de calitatea de avocat cu privire la faptele si imprejurarile pe care acesta le-a
cunoscut inainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreunei parti in cauza. Avocatul nu
poate indeplini functia de expert sau de traducator in cauza in care este angajat aparator (art.39
alin. 2-5 din Legea nr.51/1995). Asistenta jurdica este una dintre cele mai importante componente
ale dreptului de aparare al partilor, alaturi de posibilitatea acestora de a-si asigura personal
apararea si de obligatia organelor judiciare de a avea in vedere, din oficiu, toate aspectele care
sunt in favoarea partilor, iar reglementarea ei in Constitutie, in Codul de procedura penala, in Legea
nr.92/1992 si in Legea nr.51/1995 constituie o garantie a exercitarii acestui drept fundamental.
Considerata ca o activitate procesuala complexa, apararea impune ca eforturile persoanei care isi
apara drepturile si interesele proprii sa se alature si un aparator. Acesta din urma asigura in cadrul
procesului penal-prin sustinerea si valorificarea drepturilor si intereselor partii pe care o apara, prin
mijloacele si caile prevazute de lege – asistenta juridica. Asistenta juridica in procesul penal
reprezinta activitatea complexa desfasurata in conditiile legii, de aparator pentru promovarea si
apararea intereselor procesuale legitime ale invinuitului sau inculpatului in procesul penal. Potrivit
5

6. art.3 din Legea nr.51/1995, asistenta juridica se realizeaza prin acordarea de consultatii si
intocmirea de cereri cu caracter juridic, prin asistarea si, dupa caz, reprezentarea juridica, a
persoanelor fizice sau juridice, in fata organelor de jurisdictie, de urmarire penala si de notariat,
precum si sustinerea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale acestora
cu autoritatile publice, institutiile si orice persoana romana sau straina, redactarea de acte juridice,
cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor, precum si orice mijloace
si cai proprii exercitarii dreptului de aparare, in conditiile legii. Din continutul art.6 alin.4 si art.171
alin.1 C.pr.pen cat si din alte reglementari, rezulta ca orice parte are dreptul sa fie asistata de
aparator in tot cursul procesului penal, iar folosirea acestui drept este facultativa, in sensul ca
partile vor aprecia daca vor apela sau nu la aparator. Tinand cont de toate aceste consideratii se
poate spune ca asistenta juridica este facultativa. Prin modificarile Legii nr.32/1990, legiuitorul a
inlocuit, in art.171 alin.1, formula „in tot cursul procesului penal” cu „in tot cursul urmarii penale si al
judecatii” dorind, astfel, sa aduca faza urmaririi penale, pe care o numeste expres, la aceleasi rigori
ca si faza judecatii, sub aspectul garantiilor procesuale ce trebuie sa apere dreptul la asistenta
juridica a invinuitului sau inculpatului. Totodata, prin aceleasi modificari, s-a dispus obligativitatea
organelor judiciare de a aduce la cunostiinta invinuitului sau inculpatului dreptul respectiv. In
anumite cazuri prevazute de lege, pentru asigurarea unei aparari reale a unor persoane care,
datorita situatiilor in care se gasesc, nu se pot apara singure, dreptul de aparare nu mai este
facultativ, ci devine o conditie legala necesara pentru normala desfasurare a procesului penal,
asistenta juridica devenind obligatorie. Deci, in asemenea situatii, partile nu mai dispun dupa voie
de dreptul de a fi asistate de un aparator, ci, daca nu si-a ales un avocat i se va desemna unul din
oficiu. Prevederile legale care impun obligativitatea asistentei juridice pentru cazurile date, sunt
conditii imperative ale valabilitatii actelor efectuate si orice abatere de la aceste norme se
sanctioneaza prin nulitate absoluta. In urma modificarilor art.171 alin.2 C.pr.pen., prin Legea
nr.32/1990, s-au adus noi prevederi in planul drepturilor si garantiilor procesuale ale partilor prin
instituirea unor cazuri noi de asistenta juridica obligatorie. Astfel, in cursul urmaririi penale,
asistenta juridica este obligatorie in urmatoarele cazuri: cand invinuitul sau inculpatul este minor,
militar in termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de
invatamant, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ ori cand este
arestat chiar in alta cauza. In cursul judecatii, pe langa aceste cazuri, asistenta juridica este
obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai
mare de 5 ani sau cand instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea. De
asemenea, potrivit art.2 din Legea nr.83/1992, este prevazuta asistenta juridica obligatorie si in
6

7. cazul procedurii urgente de urmarire si judecare a unor infractiuni de coruptie. Potrivit art.171 alin 4
C.pr.pen cand asistenta juridica este obligatorie, daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un
aparator, se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu. In asemenea situatii, legea
acorda prioritate alegerii facute de invinuit sau inculpat, dispunand ca delegatia aparatorului
desemnat din oficiu inceteaza la prezentarea celui ales, facand totodata precizarea ca, daca la
judecarea cauzei, aparatorul lipseste si nu poate fi inlocuit, cauza se amana (art.171 alin.5 si 6
C.pr.pen). Din reglementarile in vigoare rezulta ca asistenta juridica nu este obligatorie numai
pentru invinuit sau inculpat. Astfel, potrivit art.173 alin.3 C.pr.pen, cand instanta apreciaza ca din
anumite motive partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente nu si-ar putea
face singura apararea, dispune din oficiu sau la cerere luarea masurilor pentru desemnarea unui
aparator. Pentru a da suport deplin si consistenta reglementarii asistentei juridice, legea instituie o
consolidare esentiala a drepturilor aparatorului in cazul procesului penal cu efecte directe asupra
drepturilor si intereselor invinuitului, ale inculpatului si ale celorlalte parti. In acest plan, noua
reglementare realizeaza si cele mai solide garantii procesuale, atat in cursul urmarii penale cat si in
cursul judecatii. Potrivit dispozitiilor art.172 alin.1-6 C.pr.pen, in cursul urmaririi penale, aparatorul
invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, sa
formuleze cereri si sa depuna memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actelor de
urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostiintat de data si ora efectuarii
actului. Cand asistenta juridica este obligatorie, organul de urmarire penala va asigura prezenta
aparatorului la ascultarea inculpatului. In cazul in care aparatorul invinuitului sau inculpatului este
prezent la efectuarea unui act de urmarire penala se face mentiune despre aceasta, iar actul este
semnat si de aparator. Inculpatul arestat are dreptul sa ia contact cu aparatorul. In mod exceptional,
cand interesul urmaririi cere, procurorul – din oficiu sau la propunerea organului de cercetare
penala – poate dispune, prin ordonanta motivata, interzicerea luarii de contact a inculpatului arestat
cu aparatorul, o singura data, pe o durata de cel mult 5 zile. Luarea de contact cu aparatorul nu
poate fi interzisa la prelungirea duratei arestarii de catre instanta de judecata, iar la prezentarea
materialului de urmarire penala aceasta este obligatorie. Aparatorul are dreptul de a se plange,
potrivit art.275 C.pr.pen., daca cererile sale nu au fost acceptate, in cazul in care asistenta juridica
este obligatorie si nu si-a asigurat prezenta aparatorului la ascultarea inculpatului ori a fost interzisa
luarea de contact dintre inculpatul arestat si aparator in afara situatiilor prevazute de lege,
procurorul este obligat sa rezolve plangerea in cel mult 48 de ore. In cursul judecatii, potrivit art.172
alin.7 C.pr.pen., aparatorul are dreptul sa asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale
7

8. acestuia, iar in cazul cand inculpatul este arestat, sa ia contact cu acesta. Aparatorul ales sau
desemnat din oficiu este obligat sa asigure asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului. Pentru
nerespectarea acestei obligatii, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate sesiza
conducerea baroului de avocati spre a lua masuri (art.172 alin. Ultim C.pr.pen.). Astfel, in baza
art.65 din Legea nr.51/1995, avocatul raspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii
pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat sau ale statutului profesiei de avocat, pentru
nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii,
precum si pentru orice fapte savarsite in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care sunt de
natura a prejudicia onoarea si prestigiul profesiei sau ale institutiei. Instantele judecatoresti si
parchetele Ministerului Public sunt obligate sa inainteze consiliului baroului orice actiune de
urmarire penala sau de judecata pornita impotriva unui avocat. In acelasi timp, si aparatorul partii
vatamate, al partii civile si al partii responsabile civilmente are dreptul de a formula cereri si de a
depune memorii. De asemenea, are dreptul sa asiste la efectuarea urmatoarelor acte de urmarire
penala: ascultarea partii pe care o apara, cercetari la fata locului, perchezitii si autopsii, prelungirea
duratei arestarii, iar la efectuarea altor acte de urmarire poate asista cu incuviintarea organului de
urmarire penala. In cursul judecatii, aparatorul exercita drepturile partii pe care o asista (art.173
alin.1 si 2 C.pr.pen.). Aparatorul are o pozitie independenta fata de parte. Desi reprezinta interesele
partii, fiind legat sub multiple aspecte de vointa acesteia, aparatorul devine independent prin faptul
ca este chemat sa apere doar interesele legitime permise de lege.
5) Apelul peste termen.
Art.365-Partea care a alipsit atat la judecata cat si la pronuntare, poate declara apel si peste termen
dar nu mai tarziu de 10 zile dupa caz de la data inceperii executarii pedepsei sau a inceperii
executarii privind despagubirile civile. Apelul declarat peste termen nu suspenda executarea, dar
instanta poate suspenda executarea. Apelul peste termen. Participantul la proces care a lipsit atat
la judecata, cit si la pronuntarea sentintei, poate declara apel si peste termen, dar nu mai tarziu
decat 10 zile de la data inceperii executarii pedepsei sau a despagubirilor materiale. Apelul
declarat peste termen nu suspenda executarea sentintei. Instanta de apel poate suspenda
executarea sentintei atacate. Apelul se declara prin cerere scrisa, cererea de apel trebuie sa
contina: Denumirea instantei la care se depune apelul; Numele si prenumele apelantului, calitatea
procesuala si adresa lui; Denumirea instantei care a pronuntat sentinta, data sentintei, numele si
8

9. prenumele inculpatului in privinta caruia se ataca sentinta; Continutul si motivele cerintelor
apelantului; Indicarea probelor si mijloacelor cu ajutorul carora acestea pot fi administrate, daca se
invoca necesitatea administrarii de noi probe; Data declararii apelului si semnatura apelantului;
Lista documentelor ce se anexeaza la cererea de apel. Pentru persoana care nu poate sa
semneze, cererea se atesta de un judecator de la instanta a carei hotarare se ataca. Cererea
poate fi atestata si de primarul localitatii unde domiciliaza apelantul. Cererea de apel se depune la
instanta a carei sentinta se ataca, in atatea copii citi participanti la proces sunt. Persoana arestata
poate depune cererea de apel la administratia locului de detinere, fara a anexa copii. Dupa
expirarea termenului stabilit pentru declararea apelului, instanta judecatoreasca care a
pronuntat sentinta trimite, in termen de cinci zile, dosarul penal, impreuna cu apelul in instanta
judecatoreasca superioara.
6) Arestarea inculpatului: condiţii, organe judiciare care pot lua măsura; durata.
Art.148-Masura arestarii preventive se ia fata de inculpat daca sunt indicii temeinice ca a savarsit o
fapta prevazuta de legea penala in urmatoarele situatii: daca domiciliul inculpatului nu poate fi
stabilit, infractiunea este flagranta iar legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 3 luni,
inculpatul a fugit sau s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, sunt
date suficiente din care rezulta ca inculpatul a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului prin
influentarea unui martor expert sau interpret, inculpatul a comis din nou o infractiune, inculpatul
este recidivist, exista circumstante agravante, inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea
prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani si lasarea lui in libertate prezinta pericol pentru
ordinea publica. Art.149-arestarea inculpatului nu poate depasi 30 zile afara de cazul in care ea
este prelungita in conditiile legii. Masura poate fi luat de catre procuror sau de catre instanta.
Măsura arestării preventive poate fi luată faţă de o persoană dacă sunt probe sau indicii temeinice
că a săvârşit o faptă prevazută de legea penală şi numai în vreunul din cazurile prevăzute de art.
148 din Codul de procedură penală. Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în
cursul procesului penal, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
persoana este considerată nevinovată si nici o pedeapsa nu poate fi stabilita decat in conditiile si in
temeiul legii.Arestarea preventivă a inculpatului (persoana faţă de care se efectuează urmărirea
penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală). Arestarea preventivă a inculpatului în cursul
urmăririi penale şi al judecăţii nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în
9

10. condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusă după
ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusă în lipsa acestuia, termenul curge
de la data punerii în executare a mandatului de arestare. Minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi
arestat preventiv decât dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare şi o altă măsură preventivă nu este
suficientă. Durata arestării inculpatului minor între 14 si 16 ani este, în cursul urmăririi penale de cel
mult 15 zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se efectuează în cursul
judecăţii periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmăririi
penale sau menţinerea ei în cursul judecăţii nu poate fi dispusă decât în mod excepţional. În mod
excepţional, când pedeapsa prevazută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 20 de
ani sau mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor între 14 si 16 ani în cursul urmăririi
penale poate fi prelungită până la 180 de zile. Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat
preventiv în cursul urmăririi penale pe o durata de cel mult 20 de zile. Durata măsurii preventive
poate fi prelungită în cursul urmăririi penale de fiecare dată cu 20 de zile, dar fără a se putea depăşi
un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de
lege este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventivă a
inculpatului minor mai mare de 16 ani, în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de
zile.Durata arestării învinuitului minor este de cel mult 3 zile.Împotriva încheierii prin care s-a dispus
în timpul urmăririi penale arestarea preventivă a învinuitului sau a inculpatului sau prelungirea
arestării preventive ca şi împotriva încheierii dată în cursul judecăţii prin care s-a dispus luarea,
menţinerea arestării preventive, învinuitul sau inculpatul poate face recurs la instanţa superioară în
termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.
Persoanei arestate preventiv i se aduc, de îndată, la cunoştinţă, în limba pe care o întelege,
motivele arestării. Învinuirea i se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în
prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu. De asemenea, că are dreptul de a nu face nici o
declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
Preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a
propunerii de arestare preventivă formulată de procuror, care se comunică atât apărătorului ales
sau numit din oficiu cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa
judecătorului a învinuitului sau inculpatului. Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în
camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii iar învinuitul sau
inculpatul este adus în faţa judecătorului. Măsura arestării preventive a învinuitului sau inculpatului
10

11. poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către judecător în prezenţa apărătorului, în afară
de cazul când este dispărut, se află în străinatate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată.
În aceste cazuri, învinuitul sau inculpatul va fi ascultat imediat ce a fost prins sau s-a prezentat.
Judecătorul încunoştiinţează despre măsura arestării preventive în termen de 24 de ore un membru
al familiei învinuitului sau inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta. Minorilor arestaţi
preventiv li se asigură pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru deţinuţii preventiv ce au depaşit
18 ani drepturi proprii şi un regim special de detenţie preventivă. Atunci când s-a dispus arestarea
preventivă a unui învinuit sau inculpat minor se încunoştinţează în termen de 24 de ore părinţii,
tutorele, persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, alte persoane pe care le
desemnează acesta, precum şi serviciul de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a
executării sancţiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanţa căreia i-ar reveni să judece în
prima instanţa cauza. Constitutia permite eliberarea persoanei arestate preventiv, la cererea
acesteia, sub control judiciar sau pe cautiune atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii
de instanta de judecata. Cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune poate fi
făcută atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii de către învinuit sau inculpat, soţul ori
rudele apropiate ale acestuia. Cauţiunea se restituie în condiţiile legii. De asemenea, legea prevede
situaţiile în care cauţiunea nu se restituie. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune
poate fi revocată în condiţiile legii. În caz de revocare a liberării provizorii, instanţa dispune
arestarea preventivă a inculpatului sau a învinuitului. Împotriva încheierii instanţei prin care s-a
dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore şi
curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul se judecă
în termen de 2 zile.
7) Arestarea învinuitului.
Procurorul din oficiu sau la sesizarea organului de urmarire penala cand sunt indicii temeinice ca a
fost comisa o fapta prevazuta de legea penala daca considera ca in interesul urmaririi penale este
necesara privarea de libertate a invinuitului dispune prin ordonanta motivata arestarea acestuia
aratand temeiurile care justifica luarea masurii si fixand durata arestarii care nu poate depasi 5 zile.
Procurorul emite mandat de arestare a invinuitului.Arestarea invinuitului poate fi dispusa si de
instanta de judecata.Învinuitul este reţinut. Reţinerea durează 24 de ore. La sesizarea organului de
cercetare sau din oficiu, procurorul poate solicita judecătorului arestarea învinuitului, care nu poate
11

12. depăşi 10 zile, acestea calculându-se de la data expirării ordonanţei de reţinere. În cazul în care
procurorul solicită reţinerea se aplică art. 146 şi următoarele din Codul de procedură penală, astfel:
Dacă sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune reţinerea şi există probe din care rezultă vreunul
dintre cazurile în care se dispune arestarea învinuitului, procurorul, din oficiu sau la sesizarea
organului de cercetare penală, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară
arestarea învinuitului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, prezintă dosarul
cauzei, cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului, preşedintelui
instanţei sau judecătorului delegat de acesta; Dosarul se prezintă preşedintelui instanţei căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în fond sau al instanţei corespunzătoare în a cărei
circumscripţie se află locul de detenţie ori judecătorului delegat de preşedintele instanţei; La
prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta
fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de
ore de reţinere, în cazul în care învinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales
sau numit din oficiu, cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa
judecătorului a învinuitului reţinut; Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de
consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii; Învinuitul este adus în faţa
judecătorului şi va fi asistat de apărător; Participarea procurorului este obligatorie; După ascultarea
învinuitului, judecătorul, de îndată, admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin
încheiere motivată; Dacă sunt întrunite condiţiile pentru arestare, judecătorul dispune, prin
încheiere, arestarea preventivă a învinuitului, arătând în concret temeiurile care justifică luarea
măsurii arestării preventive şi fixând durata acesteia, care nu poate depăşi 10 zile; Totodată,
judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de arestare a învinuitului; Împotriva
încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la
comunicare, pentru cei lipsă. Dacă procurorul apreciază că sunt suficiente dovezi pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune
trimiterea în judecată şi trimite dosarul instanţei competente înainte de expirarea mandatului de
arestare. În cazul în care procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data
emiterii ordonanţei de reţinere, procurorul va prezenta instanţei cu propunerea de arestare
preventivă a învinuitului. Instanţa de judecată, poate dispune arestarea învinuitului în cazurile şi
condiţiile arătate mai sus. Când s-a dispus arestarea, preşedintele completului de judecată emite
mandatul de arestare a învinuitului. Învinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu
12

13. mandatul de arestare.
8) Cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau care sting acţiunea
penală.
In desfasurarea actiunii penale, pot interveni anumite cauze de impiedicare a pu-nerii in miscare a
actiunii penale sau a exercitarii actiunii penale, dupa caz. Ele pot interveni in orice moment, in orice
stadiu al procedurilor, adica fie inaintea inceperii urmaririi penale, cand persoana interesata este
faptuitorul, fie dupa inceperea urma-ririi penale, dar inainte de punerea in miscare a actiunii penale,
cand persoana intere-sata este inculpatul. Daca aceste cauze intervin inainte de inceperea urmaririi
penale, ele impiedica insasi inceperea urmaririi penale, adica sunt cauze de impiedicare a inceperii
urmaririi penale. Daca intervin dupa inceperea urmaririi penale, ele sunt cauze de impiedicare a
punerii in miscare a actiunii penale, iar daca intervin dupa punerea in miscare a actiunii penale,
impiedica exercitarea actiunii penale. Cu aceeasi consecinta procesuala (inchiderea dosarului)
aceste cauze sunt prevazute de un singur text de lege: art. 10, c.pr.pen. Art. 10, c.pr.pen.cuprinde
doua mari categorii de cauze de impiedicare: Cauze care fac ca actiunea penala sa fie lipsita de
temei-Sunt acele cauze in care fie lipseste insusi temeiul actiunii penale, care este iden-tic cu cel al
raspunderii penale si care este chiar infractiunea, fie in care este exclusa raspunderea penala.
Aceste cauze sunt prevazute de art. 10, lit. a-h, c.pr.pen. a) Fapta nu exista -; Cand fapta lispeste in
materialitatea ei b) Fapta nu este prevazuta de legea penala -; Cand fapta exista, insa ea nu este
prevazuta de Codul penal sau de o lege speciala. c) Fapta nu prezinta pericolul social al unei
infractiuni -; Cand lipseste una dintre trasaturile infractiunii si anume pericolul social. d) Fapta nu a
fost savarsita de invinuit sau inculpat -; Cand, in urma efectuarii actelor premergatoare sau de
urmarire, se constata ca fapta este savarsita de o alta persoana. e) Faptei ii lipseste unul dintre
elementele constitutive ale infractiunii -; Orice fapta presupune un continut constitutiv. Atunci cand
lipseste un element de care este conditionata insasi existenta infractiunii, fapta nu va constitui
infractiune. f) Exista una dintre cauzele care fac ca fapta sa nu fie infractiune -; Aceasta este
situatia in care avem una dintre cauzele ce inlatura caracterul penal al faptei (art. 44-51, c.pen.),
precum si cele prevazute de legile speciale (Ex: Proba veritatii, in caz de insulta sau calomnie). O
parte dintre aceste cauze opereaza in rem (situatia de la litera a), altele operea-za si in rem si in
personam. Cauze care lipsesc actiunea penala de obiect-Sunt acele cauze in care este inlaturata
sau inlocuita raspunderea penala, precum si acele cauze in care lipseste o conditie de procedura
ceruta de lege pentru punerea in miscare sau pentru exercitarea actiunii penale. Acestea sunt
13

14. prevazute in art. 10, lit. f-g, c.pr.pen., la care se adauga si cauzele de nepedepsire prevazute in
Codul penal sau in alte legi speciale: a) Lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate,
autorizarea sau sesizarea organului competent sau o alta conditie prevazuta de lege pentru
punerea in miscare sau pentru exercitarea actiunii penale. Plangerea prealabila a persoanei
vatamate este prevazuta fie in Codul penal, fie in legi speciale pentru anumite categorii de infracti-
uni, ca o conditie de punere in miscare si de exercitare a actiunii penale, cum este cazul infractiunii
de lovire sau de alte violente, de vatamare corporala din culpa, de furt intre soti, de tulburare de
posesie, de viol in forma simpla, de amenintare sau in-fractiunea de concurenta neloiala, pentru
care se cere conditia plangerii prealabile, prevazute de Legea nr. 11/1991. Plangerea prealabila se
poate adresa fie organului de urmarire penala, in cazurile prevazute de art. 279, lit. b) si c),
c.pr.pen. fie direct instantei de judecata, in condi-tiile art. 279 (2), lit. a), c.pr.pen. Ea este nu numai
un mod special de sesizare a organului de cercetare penala, ci si o conditie de procedura astfel
incat absenta ei, atunci cand este prevazuta expres de lege, face sa lispeasca insusi cadrul legal
proce-sual de punere in miscare sau de exercitare a actiunii penale. In afara plangerii prea-labile,
legea mai pretinde autorizarea sau sesizarea organului competent in alte situatii: Infractiunile
savarsite in strainatate impotriva sigurantei Statului Roman sau impotriva vietii, sanatatii sau
integritatii corporale a unui cetatean roman de catre un cetatean strain sau o persoana fara
cetatenie, aflata in strainatate; Infractiunile contra reprezentantului unui stat strain, pentru care este
necesara exprimarea dorintei Guvernului strain; Infractiunile contra circulatiei pe Caile Ferate,
pentru care se cere sesizarea or-ganelor Cailor Ferate; Infractiunile contra ordinii si disciplinei
militare, pentru care se cere sesizarea comandantului UM; Infractiunile comise de magistrati si de
notarii publici, pentru care se cere avi-zul ministrului Justitiei; Infractiunile comise de presedintele,
vicepresedintele si judecatorii CSJ, pentru care se cere autorizarea presedintelui Romaniei. b)
Intervine amnistia sau prescriptia, care inlatura raspunderea penala sau dece-sul faptuitorului, care
impiedica punerea in miscare a actiunii pentru ca este o acti-une personala. c) A intervenit
retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor. Retragerea plangerii prealabile a persoanei
vatamate, atunci cand plangerea pre-alabila este o conditie de punere in miscare sau exercitare a
actiunii penale are ca efect impiedicarea punerii in miscare sau a exercitarii actiunii penale. Pentru
a pro-duce aceste efecte, retragerea trebuie sa fie totala si neconditionata. Impacarea partilor
impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale, atunci cand legea penala prevede
expres ca inlatura raspunderea penala. Pentru a fi valabila trebuie sa aiba loc in fata autoritatii
judiciare competente care presupune prezenta ambelor parti. Trebuie sa fie totala si neconditionata,
14

15. pentru ca, potrivit art. 132, c.pen. “impacarea este personala si produce efecte numai daca intervine
pana la ramanerea definitiva a hotararii”. d) Atunci cand s-a dispus inlocuirea raspunderii penale cu
o raspundere adminis-trativa, conform modificarilor prevazute de Legea nr. 104/1992. e) Atunci
cand a intervenit autoritatea de lucru judecat. Hotararile ramase defini-tive intra in puterea de lucru
judecat, in baza legii. Acesta produce doua efecte: Efectul pozitiv -; Consta in posibilitatea punerii in
executare a hotararii penale definitive. Efectul negativ -; Consta in impiedicarea unei noi puneri in
miscare a actiunii penale pentru aceeasi fapta (Regula: Non bis in idem). In situatia in care legea
conditioneaza punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale de o autorizare sau de o sesizare
din partea organului competent, o noua acti-une penala poate fi pusa in miscare si exercitata, daca
ulterior este indeplinita condi-tia prevazuta de lege, ceea ce reprezinta o derogare de la regula “Non
bis in idem”. f) A intervenit una dintre cauzele de impunitate: Desistarea sau impiedicarea producerii
rezultatului (art. 22, c.pen.); Denuntarea faptei de trafic sau consum de droguri inaintea inceperii
urmaririi penale (art. 15, Legea 143/2000); Denuntarea faptei inainte de inceperea urmaririi penale;
Inlesnirea arestarii faptuitorilor dupa inceperea urmaririi penale, in cazul infrac-tiunii de trafic de
persoane, prevazuta de Legea 678/2001 privind prevenirea si com-baterea traficului de persoane;
Desi cauzele de impunitate nu sunt prevazute expres in art. 10, c.pr.pen. ele conduc la acelasi
efect, pentru ca, in realitate, inlatura raspunderea penala, adica impiedica punerea in miscare sau
exercitarea actiunii penale. Art.10-actiune penala nu poate fi pusa in miscare si daca a fost pusa in
miscare nu mai poate fi exercitata daca: a) fapta nu exista; b) fapta nu este prevazuta de legea
penala, b1) fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni; c) fapta nu a fost savarsita de
invinuit sau inculpat; d) faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii; e) exista
vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal ala faptei; f) lipseste plangerea prealabila a
persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent, ori alta conditie prevazuta de
lege pentru punerea in miscare a actiunii penale; g) a intervenit amnistia sau prescptia ori decesul
faptuitorului; h) a fost retrasa plangerea prealabila sau partie s-au impacat, pentru infractiunile
pentru care opereaza aceste institutii; i) s-a dispus inlocuirea raspunderii penale; j) exista autoritate
de lucru judecat.
9) Cazuri de conexitate şi indivizibilitate.
Prorogarea de competenţă constă în extinderea competenţei unui organ judiciar şi asupra unor
infracţiuni sau persoane care nu îi sunt date în competenţă. Un organ judiciar nu va putea, prin
15

16. prorogare de competenţă, să preia în competenţa sa cauze care revin organelor superioare ci
numai celor inferioare sau egale în grad. Cazurile de prorogare de competenţă sunt prevăzute de
lege, nefiind posibilă prorogarea convenţională. Cele mai des întâlnite cazuri de prorogare de
competenţă sunt indivizibilitatea şi conexitatea. Cazuri de conexitate. Conexitatea este o stare de
legătură între mai multe cauze penale care impune reunirea lor pentru a fi soluţionate împreună.
Legăturile între cauze pot fi subiective, referindu-se la persoana celui care a săvârşit toate
infracţiunile, sau obiective, creând o unitate de timp, de loc, sau o dependenţă între infracţiuni. În
alte cazuri legătura de conexitate este mixtă, referindu-se, pe de-o parte, la acea persoană care a
săvârşit mai multe infracţiuni, iar pe de altă parte la existenţa unei legături între infracţiuni. Cazurile
de conexitate sunt în număr de patru: când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte
diferite de una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc; când două
sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între
infractori. Elementul de conexitate constă în înţelegerea între infractorii care organizează comiterea
infracţiunilor şi pentru judecarea lor se impune o cunoaştere a întregului; când o infracţiune este
săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru
a înlesni sau pentru a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni.
Conexitatea este dată de faptul că trebuie judecate împreună infracţiuneamijloc cu infracţiunea-
scop (de ex. infracţiunea de fals cu infracţiunea de înşelăciune) şi infracţiunea săvârşită şi cea prin
care se încearcă ascunderea ei (favorizare, tăinuire, omisiunea denunţării); când între două sau
mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a
justiţiei. Motivele de reunire pot fi multiple dar urmăresc un singur scop, o mai bună înfăptuire a
justiţiei (de exemplu, o persoană a săvârşit mai multe infracţiuni, în concurs, fără legătură între ele
sau o persoană vătămată a fost prejudiciată prin infracţiuni diferite şi prejudiciul trebuie delimitat).
Cazuri de indivizibilitate. Indivizibilitatea este o stare de legătură între cauze, generată de anumite
împrejurări care, prin natura lor sau voinţa legii, formează o unitate care impune judecarea
întregului complex faptic şi de inculpaţi de o singură instanţă. Unitatea naturală există atunci când o
singură acţiune sau inacţiune constituie mai multe infracţiuni şi unitatea legală când mai multe fapte
penale constituie o singură infracţiune. Sunt trei cazuri de indivizibilitate şi anume: când la
săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane. Cazul se referă la participaţia penală
când există unitate infracţională cu pluralitate de infractori - coautori, instigatori, complici, care
trebuie judecaţi împreună pentru o bună administrare a probelor şi pentru o justă proporţionalizare
a pedepselor în funcţie de contribuţia fiecăruia la comiterea faptei; când două sau mai multe
infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act. Este cazul concursului formal de infracţiuni, când
16

17. datorită existenţei unei singure acţiuni sau inacţiuni, care datorită împrejurărilor în care a avut loc
sau urmăririlor pe care le-a produs, întruneşte elementele a două sau mai multe infracţiuni, se
impune judecarea într-o singură cauză; când mai multe acte materiale alcătuiesc, prin voinţa legii, o
singură infracţiune, cum este infracţiunea continuată, complexă sau din obişnuinţă. În acest caz
legea impune ca actele materiale ce intră în componenţa unei infracţiuni să fie tratate ca un întreg
indivizibil pentru care se aplică o singură sanctiune.
10) Cazurile de asistenţă juridică obligatorie.
Art.171-asistenta juridica este obligatorie cand invinuitul sau inculpatul este minor, militar in termen,
militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei institutii militatre de invatamant, internat
intr-un centru de reeducare sau institut medical educativ, arestat chiar si in alta cauza, daca legea
prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani sau instanta apreciaza ca inculpatul nu-si poate
face singur apararea.
11) Cazurile de contestaţie în anulare.
Art. 386 –impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele
cazuri: cand procedura de citare a partii pentu termenul la care s-a judecat cauza de instanta de
recurs nu a fost indeplinita conform legii; cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat
cauza de catre instanta de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a incunostinta
instanta despre aceasta impiedicare; cand instanta nu s-a pronuntat asupra unei cauze din cele
prevazute in art.10 lit. f-j cu privire la care existau probe in dosar; cand impotriva unei persoane s-
au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi cauza. Puteţi apela la această care de atac
extraordinară doar împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Puteţi exercita această cale de
atac extraordinară doar pentru motivele exprese prevăzute de lege. Nu puteţi formula o nouă
contestaţie în anulare pentru motive ce au existat la data celei dintâi. Între contestaţia în anulare şi
revizuire nu există o ordine care trebuie respectată. Exercitarea contestaţiei în anulare nu suspendă
executarea hotărârii atacate. Contestaţia în anulare are 2 forme: contestaţia în anulare obişnuită;
contestaţia în anulare specială. Puteţi formula contestaţia în anulare obişnuită, pentru următoarele
motive: când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită
potrivit legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică
privitoare la competenţă; Pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare de drept comun, trebuie
îndeplinite două condiţii: hotărârea contestată să fie irevocabilă ( indiferent dacă a fost pronunţată
17

18. în primă instanţă, în apel, recurs, revizuire, contestaţie în anulare ( exemplu: hotărârea dată în
primă instanţă care nu a fost apelată, sau legea prevedea că pot fi atacate cu recurs şi nu au fost
recurate, hotărârile pronunţate în apel nerecurate, hotărârea pronunţată în recurs, etc; motivele
contestaţiei în anulare obişnuite să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului ( exemplu:
dacă aţi invocat aceste motive prin apel şi deşi au fost respinse, nu le-aţi reiterat în recurs, sau aţi
invocat această neregularitate procedurală direct în recurs etc. Contestaţia în anulare obişnuită va fi
primită pentru motivele indicate, în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de
recurs, dar instanţa de recurs le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau recursul a
fost respins fără să fie judecat pe fond. Puteţi formula contestaţia în anulare specială pentru
următoarele motive: când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei
greşeli materiale; când instanţa de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte, însă a omis să
cerceteze vreunul din motivele de nelegalitate pe care le-aţi invocat. În cazul ambelor motive de
contestaţie în anulare specială, trebuie să fie vorba de hotărâri judecătoreşti pronunţate în recurs.
Care este instanţa competentă să soluţioneze contestaţia în anulare: instanţa a cărei hotărâre se
atacă. (prima instanţă, instanţa de apel, instanţa de recurs, instanţa care a soluţionat contestaţia în
anulare sau revizuirea, dacă se invocă motive de nelegalitate a procedurii de citare sau de
necompetenţă materială a instanţei sau instanţa de recurs, când se invocă motive specifice
contestaţiei în anulare speciale). Cererea ( contestaţia în anulare) trebuie să fie făcută în scris şi să
cuprindă: arătarea instanţei, numele, domiciliul ori reşedinţa părţilor, ori după caz, denumirea şi
sediul lor şi ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnătura. În ce termen puteţi exercita
contestaţia în anulare: Dacă formulaţi contestaţie la executare împotriva unei hotărâri judecătoreşti
care poate fi pusă în executare silită trebuie să o introduceţi înainte de începerea executării şi în tot
timpul executării ei, până la săvârşirea ultimului act de executare. Dacă formulaţi contestaţie în
anulare împotriva unei hotărâri irevocabilă care nu poate fi executată silit, trebuie să o introduceţi în
termen de 15 zile de la data când aţi luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la
data când hotărârea a rămas irevocabilă. Reguli privitoare la judecată: Contestaţia în anulare se
judecă de urgenţă şi cu precădere. Pentru judecarea cauzei se va dispune citarea părţilor. Citarea
trebuie, sub pedeapsa nulităţii, înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului judecăţii,
excepţie cazurile urgente, când termenul poate fi scurtat. Dacă nu vi s-a înmânat citaţia în termen
sunteţi în drept să cereţi amânarea cauzei. Dacă aveţi calitate de intimat, aveţi obligaţia să
depuneţi întâmpinare cel mai târziu cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
Dacă sunteţi intimat şi nu depuneţi întâmpinare, veţi fi decăzut din dreptul de a mai propune probe
18

19. şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Dacă sunteţi intimat şi nu sunteţi
reprezentat sau asistat de avocat, aveţi posibilitatea să cereţi un termen pentru pregătirea apărării
şi depunerea întâmpinării. Să nu consideraţi că dacă aţi formulat contestaţie în anulare, hotărârea
contestată nu se va pune în executare până la soluţionarea contestaţiei în anulare. Dacă doriţi ca
executarea hotărârii pe care aţi contestat-o să nu pornească, trebuie să solicitaţi acest lucru
instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare. Deci, veţi formula o cerere prin care veţi
solicita să dispună suspendarea executării hotărârii contestate până la soluţionarea contestaţiei în
anulate. Este foarte important să cunoaşteţi că această cerere o puteţi formula pe calea dreptului
comun, fie separat, fie prin cererea prin care aţi invocat motivul de contestaţie în anulare. Dacă
există urgenţă în soluţionarea cererii de suspendare, o puteţi formula pe calea ordonanţei
preşedinţiale. În acest caz trebuie să faceţi dovada că pe rolul instanţei se află înregistrată cererea
de suspendare în condiţiile dreptului comun, deoarece pe calea ordonanţei preşedinţiale măsura
se dispune doar până la soluţionarea acestei cererii. În cazul ambelor cereri, legea prevede
condiţia unei cauţiuni, pe care o va stabili instanţa prin încheiere, ce este supusă recursului în
termen de 15 zile de la comunicare. Cauţiunea pe care o depuneţi vă poate fi restituită după
rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a soluţionat cererea,în condiţiile legii. Hotărârea
pronunţată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea pe care o
atacaţi.
12) Cazurile de revizuire.
Art.394-revizuirea poate fi ceruta cand: s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost
cunoscute de instanta la solutionarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a savarsit
infractiunea de marturie mincinoasa in cauza a carei revizuire se cere; un inscris care a servit ca
temei al hotararii a carei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de
judecata, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infractiune in
legatura cu cauza a carei revizuire se cere; cand doua sau mai multe hotarari judecatoresti nu se
pot concilia. Puteţi exercita această cale de atac doar împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive
în apel sau prin neapelare, precum şi împotriva unei hotărâri judecătoreşti date de instanţa de
recurs, atunci când evocă fondul. Puteţi uza de calea revizuirii chiar dacă împotriva hotărârii nu aţi
declarat apel. Deci hotărârea supusă revizuirii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie
o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel; să fie o hotărâre definitivă a primei instanţe
19

20. împotriva căreia nu s-a declarat apel; să fie o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs; să evoce
fondul. Ce se înţelege prin a evoca fondul: Înseamnă că instanţa învestită cu cererea de chemare
în judecată a analizat probele administrate , raporturile dintre părţi şi a pronunţat o hotărâre.
Această condiţie trebuie să fie îndeplinită de orice hotărâre judecătorească supusă revizuirii. Puteţi
uza de această cale de atac doar pentru motivele exprese prevăzute de lege: dacă dispozitivul
hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; dacă s-a pronunţat asupra
unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult
decât s-a cerut; dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă; dacă un judecător , martor sau expert, care
au luat parte la judecată,a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă
hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care
, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa
de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei
infracţiunii invocate. La judecarea cererii se va cita şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii. dacă,
după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care
nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau
modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; dacă
statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţi, incapabili sau cei
puşi sub curatelă sau consiliu judiciar nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei
însărcinaţi să-i apere; dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de ace grad sau de
grade diferite , în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Această
dispoziţie se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date instanţe de recurs; dacă partea a
fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa sa; dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o
încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar
consecinţe grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii pronunţate. Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea
rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere. În cazul prevăzut la punctul 7, cererea de revizuire se
va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile
potrivnice. Dacă instanţele sunt situate în circumscripţii diferite , cererea de revizuire se va adresa
instanţei care a dat prima hotărâre. Cererea de revizuire trebuie să fie făcută în scris, să cuprindă
arătarea instanţei , numele , domiciliul şi reşedinţa părţilor, ori după caz, denumirea şi sediul lor şi
ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnătura. Dacă formulaţi cererea prin mandatar trebuie să
anexaţi procura în original sau în copie legalizată. Anexat cererii trebuie să depuneţi taxa judiciară
20

21. de timbru. Cine poate exercita contestaţia în anulare: doar persoanele care au avut calitate de parte
în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată. Nu este suficientă această condiţie, ci trebuie
să aveţi şi interes ca să promovaţi cererea de revizuire; procurorul poate declara contestaţie în
anulare, chiar dacă nu a participat la judecarea cauzei în care s-a pronunţat hotărârea contestată;
În ce termen se poate exercita revizuirea: În funcţie de motivul de revizuire invocat, legea prevede
puteţi exercita revizuirea în termen de o lună , termen ce se va socoti în funcţie de motivul invocat:
în cazurile prevăzute la pct. 1, 2, şi 7 alin (1) , de la comunicarea hotărârii definitive, iar când
hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului , de la pronunţare; pentru
hotărârile prevăzute la punctul 7 alin.(2) de la pronunţarea ultimei hotărâri; în cazul prevăzut la
punctul 3, de la cel din urmă act de executare; în cazul prevăzut la punctul 4 , din ziua în care
partea a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori
de hotărârea care a declarat fals înscrisul. Dacă nu există astfel de hotărâri , termenul curge de la
data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai
poate face printr-o hotărâre penală , dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora; în
cazurile prevăzute la punctul 5,din ziua în care sau descoperit înscrisurile care se invocă, ori, după
caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a
întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; în cazul prevăzut la punctul 6, de la comunicarea
hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau
de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste două cazuri termenul fiind
de 6 luni; în cazul prevăzut la punctul 8 , termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la
încetarea împiedicării; în cazul prevăzut la punctul 9, termenul este de 3 luni de la data publicării
hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României. Dacă doriţi ca
hotărârea supusă revizuirii să nu fie pusă în executare trebuie să formulaţi cerere de suspendare a
executării acesteia. Această cerere se formulează în condiţiile prezentate la contestaţia în anulare.
Regulile privitoare la judecată sunt aceleaşi ca la contestaţia în anulare-Hotărârea dată în revizuire
este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea revizuită. Dacă revizuirea s-a solicitat pentru
hotărâri potrivnice calea de atac este recursul.
13) Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune asupra luării, revocării, înlocuirii,
încetării sau menţinerii unei măsuri preventive.
Art 140unu-impotriva ordonantei de arestare preventiva se poate face plangere la instanta care ar fi
competenta sa judece cauza in fond. Plangerea se va cerceta in camera de consiliu. Instanta va
pronunta in aceasi zi o incheiere care este supusa recursului. )Plângerea împotriva ordonanţei
21

22. organului de cercetare penală sau a procurorului privind măsura. Potrivit dispoziţiilor art.140 ind.1
împotriva ordonanţei organului de cerecetare penală sau a procurorului, prin care s-a luat măsura
preventivă a reţinerii se poate face plângere penală, înainte de expirarea celor 24 de ore de la
luarea măsurii. Organul competent să soluţionze plângerea este procurorul care supraveghează
cercetarea penală, iar când ordonanţa este a procurorului, competent să soluţioneze plângerea
este prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea
de apel ori procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În
cazul când ordonanţa de reţinere este a prim-procurorului ori a procurorului general al parchetului
de pe lângă curtea de apel sau a procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea de
Casaţie şi Justiţie, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. Procurorul se pronunţă
asupra plângerii prin ordonanţă înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii reţinerii.
Când consideră că măsura reţinerii este ilegală sau nu se justifică, procurorul dispune revocarea ei.
Plângerea împotriva măsurilor de prevenţie luate de procuror. Potrivit art.140 ind.2 C.proc.pen.,
învinuitul sau inculpatul poate face plângere împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune
luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Plângerea se poate face într-un termen de 3 zile de la luarea măsurii. Organul competent să
soluţionte plângere este instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Procedura de soluţionare a plângerii este următoarea: în primul rând, plângerea se soluţionează în
camera de consliu. Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu
împiedică judecarea plângerii. Procurorul participă obligatoriu la judecarea plângerii. Dosarul de
urmărire penală este înaintat instanţei în termen de 24 de ore iar plângerea se soluţionează în
termen de 3 zile. Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere, iar când consideră că măsura
preventivă este ilegală sau nu este jusitificată, instanţa dipune revocarea ei. Plângerea învinuitului
sau inculpatului împotriva ordonanţei procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive nu
este suspensivă de executare. Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la
soluţionarea plângerii. Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul urmăririi
penale privind arestatrea preventivă. Potrivit dispoziţiilor art.140 ind.3 C.proc.pen., împotriva
încheirerii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive,
precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau
inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară. Din interpretarea per a contrario a
acestui text rezultă că încheierea prin care nu se dipune – instanţa refuză deci să dipună în timpul
urmăririi penale – revocarea, înlocuirea sau încetarea arestării preventive nu este susceptibilă de
recurs fiind, deci, definitivă. Termenul de recurs este de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei
22

23. prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Învinuitul sau inculpatul arestat este adus în faţa
instanţei şi este ascultat în prezenţa apărătorului său. În cazul în care acesta se află internat în
spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri în care
deplasarea sa nu este posibilă, recursul este examinat în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa
apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Participare procurorului la judecarea
recursului este obligatorie. Dosarul este înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar
recursul se soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul arestării învinuitului, şi 3 zile, în cazul
arestării inculpatului. Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere. Căile de atac împotriva
încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive. Potrivit dispoziţiilor
art.141 C.proc.pen., încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dipune luarea,
revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată
încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de
inculpat. Per a contrario, încheierea dată în prima şi în apel prin care nu se dipune – instanţa
refuză, deci, să dipună- revocarea, înlocuirea sau prin care nu se constată încetarea de drept a
măsurii arestării preventive nu este susceptibilă de recurs fiind, deci, definitivă. Termenul de recurs
este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei
lipsă. Dosarul este înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în trei
zile. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea
recursului. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea unei
măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestării preventive nu este
suspensiv de executare. Per a contrario, recursul declarat împotriva încheierii prin care nu s-a
dispus luarea sau menţinerea unei măsuri preventive, instanţa refuzând să ia măsura sau
nemenţinând-o, este suspensiv de execuatare. Drepturile proprii şi regimul special pentru minori.
Potrivit art.160 ind.f C.proc.pen., minorilor reţinuţi sau arestaţi preventiv li se asigură, pe lângă
drepturile prevăzute de lege pentru deţinuţii preventiv ce au depăşit 18 ani, drepturi proprii şi un
regim special de detenţie preventivă, în raport cu particularităţile vârstei lor, astfel încât măsurile
privative de libertate luate faţă de minori în scopul bunei defăşurări a procesului penal ori al
împiedicării sustragerii lor de la umrărirea penală, judecata ori de la executarea pedepsei, să nu
prejudicieze dezvoltarea fizică, psihică sau morală a minorului. Învinuiţilor sau inculpaţilor minori,
reţinuţi ori arestaţi preventiv, li se asigură, în toate cazurile, asistenţă juridică obligatorie, organele
judiciare fiind obligate să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu dacă minorul nu şi-a
ales unul şi pentru ca acesta să poată lua contact direct cu minorul arestat şi să comunice cu el.
Atunci când se dispune reţinerea sau arestarea preventivă a unui învinuit sau inculpat minor, se
23

24. încunoştiinţează despre aceasta imediat, în cazul reţinerii, şi în termen de 24 de ore, în cazul
arestării, părinţii, tutorele, pesoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, alte
persoane pe care le desemnează acesta, iar în caz de arestare, şi serviciul de reintegrare socială a
infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de liberate de pe lângă instanţa
căreia i-ar reveni să judece în primă instanţă cauza, consemnându-se acesta într-un proces-verbal.
În timpul reţinerii sau arestării preventive, minorii se ţin separat de majori, în locuri anume destinate
minorilor arestaţi preventiv. Respectarea drepturilor şi a regimului special prevăzute de lege pentru
minorii reţinuţi sau arestaţi preventiv este asigurată prin controlul unui judecător anume desemnat
de preşedintele instanţei, prin vizitarea locurilor de detenţie preventivă de către procuror, precum şi
prin controlul altor organisme abilitate de lege să viziteze deţinuţii prevetiv.
14) Cercetarea judecătorească.
Cand cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea sau cand a intervenit vreuna din cauzele de
incetare a procesului penal prevazute in art.10 lit f-h si j procurorul pune concluzii de incetare a
procesului penal sau de achitare. Dupa ce au fost indeplinite toate masurile premergatoare si
instanta constata ca nu exista vreo un impediment pentru buna desfasurare a procesului va
constata cauza in stare de judecata (art. 321). In cadrul acestei activitati denumita si "ancheta
judiciara", instanta va readministra probele care au fost administrate in faza de urmarire penala
putand administra si probe noi. Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecatoreasca poate fi
schimbata pentru buna desfasurare a procesului penal. Daca inculpatul este prezent, schimbarea
ordinii nu poate fi dispusa decat dupa ascultarea acestuia. Presedintele dispune ca grefierul sa dea
citire sau sa faca o prezentare succinta a actului de sesizare a instantei dupa care explica
inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce. Totodata, instiinteaza pe inculpat cu privire la
dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i atentia ca tot ceea ce declara poate fi folosit si
impotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune intrebari coinculpatilor, celorlalte parti,
martorilor, expertilor si de a da explicatii in cursul cercetarii judecatoresti cand socoteste ca este
necesar. Se trece apoi la ascultarea inculpatului dupa ce se verifica identitatea acestuia.
Declaratiile orale ale inculpatului se consemneaza de catre grefier in scris la persoana intai la
dictarea presedintelui si se semneaza dupa lectura de cel in cauza. Inculpatul este lasat sa spuna
tot ce stie despre fapta pentru care este trimis in judecata, apoi i se pot pune intrebari de catre
presedinte si in mod nemijlocit de catre ceilalti membri ai completului, de catre procuror, de partea
vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati si de aparatorul
24

25. inculpatului a carui ascultare se face. Intrebarile se pun prin intermediul presedintelui completului
de judecata care poate proceda la respingerea acelora ce nu sunt necesare pentru justa
solutionare a cauzei. Cand inculpatul face declaratii care nu corespund cu cele date anterior, i se
cer explicatii asupra contrazicerilor, iar daca refuza, instanta va dispune citirea declaratiilor
anterioare. In cauzele cu mai multi inculpati, regula este aceea ca fiecare inculpat se asculta in
prezenta celorlalti. Daca instanta considera necesar ii poate asculta pe inculpati separat iar dupa
terminarea audierilor le vor fi citite in mod obligatoriu declaratiile date de ceilalti inculpati. Instanta
de judecata poate proceda la reascultarea unuia sau mai multi inculpati in prezenta celorlalti.
Incalcarea dispozitiilor priviind ascultarea inculpatului pot atrage nulitatea hotararii daca se va
dovedi ca inculpatul a suferit o vatamare in sustinerea apararilor sale. Ascultarea celorlalte parti
(art. 326)-Dupa ascultarea inculpatului se procedeaza la ascultarea partii vatamate, partii civile,
partii responsabil civilmente. Regulile de ascultare a inculpatului se aplica si in cazul ascultarii
celorlalte parti. Ascultarea martorilor (art. 327 - 328)-In vederea audierii, martorii sunt chemati pe
rand in sala de judecata. Dupa identificare si prestarea juramantului protrivt normelor din partea
generala a codului, se trece la audierea acestora. Martorul este lasat sa declare tot ce stie cu
legatura la faptele si imprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus. Martorului i se pot pune
intrebari de catre instanta si de catre procuror, de partea care l-a propus, precum si de celelalte
parti. Martorul care poseda un inscris in legatura cu depozitia facuta poate sa-l citeasca in instanta,
iar inscrisul poate fi retinut la dosar in original sau in copie. In situatia in care un martor numai poate
fi audiat din motive bine intemeiate instanta poate dispune citirea depozitiei date in cursul urmaririi
penale. Daca cu ocazia audierii, martorul face afirmatii contradictorii, instanta poate dispune citirea
declaratiilor date la organul de urmarire penala. In asemenea cazuri urmeaza a retine numai acele
declaratii care, in raport cu toate elementele cauzei, pot fi considerate ca exprima adevarul,
indiferent in ce stadiu al procesului ai fost facute. Lipsa martorilor poate conduce la concluzia ca
audiera acestora numai este necesara astfel ca judecata va continua. In caz contrar, se va dispune
amanarea cauzei in vederea audierii martorilor a caror lipsa nu este justificata. Atat procurorul cat si
partile care au propus audierea unor martori pot renunta in masura in care numai este necesar
audierea acestora, insa instanta este obligata sa puna aceasta chestiune in discutia partilor. In
urma ascultarii martorii raman in sala la dispozitia instantei pana la terminarea cercetarii
judecatoresti care se efectueaza in sedinta aflata in curs. Daca instanta constata cu numai este
necesar reaudierea martorului poate permite plecarea acestuia din sala de sedinta. In continuarea
cercetarii judecatoresti se procedeaza la prezentarea mijloacelor materiale de proba atunci cand
25

26. acestea exista si la administrarea de probe noi. Astfel daca sunt necesare lamuririle unui expert se
va proceda la ascultarea acestuia, sau daca anumite dovezi pot fi facute prin inscrisuri ele vor fi
prezentate pentru a fi examinate de instanta. Cercetarea judecatoreasca poate necesita uneori
efectuarea unei cercetari la fata locului sau a unei reconstituiri, caz in care sunt aplicabile
dispozitiile din partea generala a Codului (art. 129 - 131). Instanta indeplineste aceste activitati in
conditiile proprii fazei de judecata, cu deplasarea intregului complet, a grefierului, prezenta
procurorului cand aceasta este obligatorie, citarea partilor s.a.. Toate aceste activitati efectuate se
desfasoara ca o continuare a sedintei de judecata. In cursul cercetarii judecatoresti, pot interveni
anumite situatii cand in urma administrarii unor noi probe sau in urma readministrarii probelor din
dosar instanta sa dispuna restituirea cauzei la procuror pentru ca urmarirea penala a fost efectuata
de un organ necompetent sau pentru completarea urmaririi penale, schimbarea incadrarii juridice,
extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale, extinderea procesului penal pentru alte fapte,
extinderea procesului penal cu privire la alte persoane. Toate aceste activitati au loc inainte de a se
termina cercetarea judecatoreasca insa acestea vor fi analizate distinct de aceasta activitate.
Terminarea cercetarii judecatoresti-Cand instanta constata ca au fost administrate toate probele
necesare in vederea aflarii adevarului, presedintele intreaba pe procuror si pe parti daca mai au de
dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti. Dupa acest
moment, daca nu s-au formulat cereri noi sau daca cererile propuse au fost respinse de instanta ori
daca s-a efectuat completarile cerute presedintele v-a declara terminata cercetarea judecatoreasca
(art. 339).
15) Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea.
Art.129-cercetarea la fata locului se efectueaza atunci cand este necesar sa se faca constatari cu
privire la situatia locului savarsirii infractiunii sa se descopere si sa se fixezeze urmele infractiunii,
sa se stabileasca pozitia si starea mijloacelor materiale de proba si imprejurarile in care infractiunea
a fost savarsita. Organul de urmarire penala efectueaza cercetarea la fata locului in prezenta
martorilor asistenti sau a partilor cand este necesar. Instanta de judecata efectueaza cercetarea la
fata locului cu citarea partilor si in prezenta procurorului cand prezenta acestuia la judecata este
obligatorie. Cand este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia locului savarsirii unei
infractiuni, sa se descopere si sa se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia si starea
26

27. mijloacelor materiale precum si imprejurarile in care infractiunea a fost savarsita, organul de
urmarire efectueaza o cercetare la fata locului. Masura poate sa fie luata, de asemenea, si de catre
instanta de judecata. Art.130-reconstituirea –organul de urmarire penala sau instanta de judecata
daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea unor date poate sa procedeze la
reconstituirea la fata locului. Reconstituirea se face in prezenta invinuitului sau inculpatului. Un alt
procedeu probator prin care organele judiciare amintite obtin date importante cu privire la modul de
savarsire al unei infractiuni, il reprezinta cel al reconstituirii. In acest sens, organul de urmarire
penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea unor date,
poate sa procedeze la reconstituirea la fata locului, in intregime sau in parte, a modului si a
conditiilor in care a fost savarsita fapta. Cand este necesar, ambele masuri se fac de catre organul
de urmarire penala, in prezenta partilor. La efectuarea actelor de procedura trebuie sa fie prezenti
si martorii asistenti, cu exceptia cazului cand acest lucru nu este posibil. Martorii asistenti sunt
persoane chemate sa participe la efectuarea anumitor acte procedurale in scopul de a garanta
faptul ca procedura urmata este legala, iar rezultatul corespunde celor consemnate. Nu pot fi
martori asistenti: minorii sub 14 ani, persoanele interesate in cauza si cei care fac parte din aceeasi
unitate cu organul care efectueaza actul procedural. Cand legea prevede ca la efectuarea unui act
procedural este necesara prezenta unor martori asistenti, numarul acestora trebuie sa fie de cel
putin doi. In cazul constatarii la fata locului, invinuitul sau inculpatul arestat sau retinut este adus la
cercetare, iar daca nu este posibil i se asigura la cerere reprezentarea. In procedura reconstituirii
prezenta invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Instanta de judecata efectueaza cercetarea la
fata locului cu citarea partilor si in prezenta procurorului, cand participarea acestuia la judecata este
obligatorie. La efectuarea cercetarii la fata locului se incheie proces-verbal, care trebuie sa
cuprinda: descrierea amanuntita a situatiei locului, a urmelor gasite, a obiectelor examinate si a
celor ridicate, a pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incat acestea sa fie
redate cu precizie si pe cat posibil cu dimensiunile respective. In caz de reconstituire a modului
in care a fost savarsita fapta, se consemneaza amanuntit si desfasurarea reconstituirii. In toate
cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrari, care se vizeaza si se
anexeaza la procesul-verbal.
16) Cererea de reabilitare: titularii cererii de reabilitare, conţinutul cererii de reabilitare.
Art.495-cererea de reabilitare se face de catre condamnat iar dupa moartea acestuia de sot sau
27

28. rude apropiate. In cerere trebuie sa se mentioneze: adresa condamnatului, condamnarea si fapta
pentru care a fost pronuntata, locurile de munca pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei
si pana la introducerea cererii, temeiurile cererii, orice alte informatii utile. Potrivit legii, reabilitarea
face sa inceteze decaderile si interdictiile, precum si incapacitatile rezultate din condamnare. Ea
este de drept si judecatoreasca. Reabilitarea de drept opereaza prin lege in cazul condamnarii la
amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul
nu a savarsit nici o infractiune. Reabilitarea judecatoreasca se acorda, la cererea celui condamnat,
de catre instanta de judecata, in cazurile in care nu opereaza reabilitarea de drept. Cererea de
reabilitare judecatoreasca trebuie sa cuprinda date cu privire la petitionar, obiectul, motivele in fapt
si in drept, mijloacele de proba in sustinerea ei, data depunerii si semnatura. Se poate face si
cerere de contestare a reabilitarii de drept si cerere de anulare a reabilitarii. Pentru acordarea ei,
trebuie indeplinite conditiile prevazute de lege cu privire la trecerea unor termene, care variaza intre
4 si 5 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate. Procurorul General poate
dispune, in cazuri exceptionale, reducerea acestor termene. Referitor la cel condamnat, se cere ca
acesta sa nu fi suferit o noua condamnare, sa aiba asigurata existenta prin munca sau prin alte
mijloace oneste, sa fi avut o buna conduita, sa fi achitat in intregime cheltuielile de judecata si
despagubirile civile la plata carora a fost obligat. Termenul se socoteste, pentru amandoua formele
de reabilitare, de la data cand a luat sfarsit executarea pedepsei principale sau de la data cand
aceasta s-a prescris ori de la data actului de gratiere. In caz de respingere a cererii de reabilitare,
nu se poate face o noua cerere decat dupa un termende 3 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa
inchisorii mai mare de 10 ani, dupa 2 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de
5 ani si dupa 1 an, in alte cazuri. Termenele se socotesc de la data respingerii cererii. Reabilitarea
nu are efecte asupra masurilor de siguranta, cu exceptia interzicerii de a se afla intr-o anumita
localitate, si nu duce la obligatia de reintegrare in functia din care infractorul a fost scos in urma
condamnarii, rechemarea in cadrele armatei sau de redare a gradului militar pierdut.
Condamnatului reabilitat i se anuleaza antecedentele penale, nu mai are astfel antecedente si, ca
urmare, daca savarseste o noua infractiune, este considerat infractor primar, nu va fi recidicvist, i se
pot aplica dispozitiile privind suspendarea executarii pedepsei pentru o noua infractiune etc.
Procedura reabilitarii judecatoresti mai prevede, in afara celor mentionate cu privire la instanta
competenta, cererea de reabilitare si masuri pentru solutionarea cererii (citarea petitionarului si a
altor persoane). Instanta poate dispune respingerea cererii pentru lipsa conditiilor de forma (de
exemplu, cand a fost introdusa inainte de termenul legal); suspendarea examinarii cererii (daca s-a
28

29. pus in miscare actiunea penala printr-o alta infractiune savarsita de condamnat); admiterea si
solutionarea prin hotarare a cererii. Hotararea prin care instanta rezolva cererea de reabilitare este
supusa apelului, iar hotararea pronuntata de instanta de apel este supusa recursului. Reabilitarea
de drept a persoanei juridice este reglementata de art. 134 alin. 2C. pen., introdus prin L. nr.
278/2006. Conditii: sa fii trecut 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa
complementara a fost executata si persoana juridica nu a savarsit nicio alta infractiune.
17) Citarea părţilor la judecată. Compunerea instanţei de judecată. Asigurarea apărării.
Art.291-judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate. Neprezentarea partilor nu
impiedica judecarea cauzei. Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele
urmatoare. Militarii in termen si detinutii sunt citati la fiecare termen. Art.292-compunerea instantei-
instanta judecat in complet a carui compunere este prevazuta de lege. Completul trebuie sa
ramana acelasi pana la terminarea judecatii. Daca aceasta nu este posibil completul se poate
schimba pana la inceperea dezbaterilor. Prin instanţă se înţelege organul împuternicit de lege să
rezolve litigiul intervenit între părţi. Constituţia României prevede că justiţia se realizează prin Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, respectiv curţile
de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile. Noţiunea de instanţă desemnează şi
judecătorul sau, după caz, completul de judecată ce soluţionează o anumită pricină. Rolul instanţei-
Instanţa este obligată să soluţioneze cererile de chemare în judecată cu care a fost sesizată, dat
fiind faptul că refuzul de a judeca, respectiv denegarea de dreptate, este interzis. În materie civilă,
rolul instanţei constă în: cercetarea cauzei - duce la stabilirea, pe bază de probe, a situaţiei de fapt;
soluţionarea cauzei - constă în pronunţarea hotărârii, prin aplicarea textului de lege corespunzător
situaţiei de fapt stabilite. Art.294-asigurarea apararii-in cauzele in care desemnarea unui aparator
din oficiu este obligatorie presedintele instanttei odata cu fixarea termenului ia masuri pentru
desemnarea unui aparator din oficiu.Inculpatul, partile si aparatorii au dreptul sa ia cunostinta de
dosar in tot cursul judecatii. Asistenta jurdica este una dintre cele mai importante componente ale
dreptului de aparare al partilor, alaturi de posibilitatea acestora de a-si asigura personal apararea si
de obligatia organelor judiciare de a avea in vedere, din oficiu, toate aspectele care sunt in favoarea
partilor, iar reglementarea ei in Constitutie, in Codul de procedura penala, in Legea nr.92/1992 si in
Legea nr.51/1995 constituie o garantie a exercitarii acestui drept fundamental. Considerata ca o
activitate procesuala complexa, apararea impune ca eforturile persoanei care isi apara drepturile si
29

30. interesele proprii sa se alature si un aparator. Acesta din urma asigura in cadrul procesului penal-
prin sustinerea si valorificarea drepturilor si intereselor partii pe care o apara, prin mijloacele si caile
prevazute de lege – asistenta juridica. Asistenta juridica in procesul penal reprezinta activitatea
complexa desfasurata in conditiile legii, de aparator pentru promovarea si apararea intereselor
procesuale legitime ale invinuitului sau inculpatului in procesul penal. Potrivit art.3 din Legea
nr.51/1995, asistenta juridica se realizeaza prin acordarea de consultatii si intocmirea de cereri cu
caracter juridic, prin asistarea si, dupa caz, reprezentarea juridica, a persoanelor fizice sau juridice,
in fata organelor de jurisdictie, de urmarire penala si de notariat, precum si sustinerea cu mijloace
juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale acestora cu autoritatile publice, institutiile si
orice persoana romana sau straina, redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestarii identitatii
partilor, a continutului si a datei actelor, precum si orice mijloace si cai proprii exercitarii dreptului de
aparare, in conditiile legii. Din continutul art.6 alin.4 si art.171 alin.1 C.pr.pen cat si din alte
reglementari, rezulta ca orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului
penal, iar folosirea acestui drept este facultativa, in sensul ca partile vor aprecia daca vor apela sau
nu la aparator. Tinand cont de toate aceste consideratii se poate spune ca asistenta juridica este
facultativa. Prin modificarile Legii nr.32/1990, legiuitorul a inlocuit, in art.171 alin.1, formula „in tot
cursul procesului penal” cu „in tot cursul urmarii penale si al judecatii” dorind, astfel, sa aduca faza
urmaririi penale, pe care o numeste expres, la aceleasi rigori ca si faza judecatii, sub aspectul
garantiilor procesuale ce trebuie sa apere dreptul la asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului.
Totodata, prin aceleasi modificari, s-a dispus obligativitatea organelor judiciare de a aduce la
cunostiinta invinuitului sau inculpatului dreptul respectiv. In anumite cazuri prevazute de lege,
pentru asigurarea unei aparari reale a unor persoane care, datorita situatiilor in care se gasesc, nu
se pot apara singure, dreptul de aparare nu mai este facultativ, ci devine o conditie legala necesara
pentru normala desfasurare a procesului penal, asistenta juridica devenind obligatorie.Deci, in
asemenea situatii, partile nu mai dispun dupa voie de dreptul de a fi asistate de un aparator, ci,
daca nu si-a ales un avocat i se va desemna unul din oficiu. Prevederile legale care impun
obligativitatea asistentei juridice pentru cazurile date, sunt conditii imperative ale valabilitatii actelor
efectuate si orice abatere de la aceste norme se sanctioneaza prin nulitate absoluta. In urma
modificarilor art.171 alin.2 C.pr.pen., prin Legea nr.32/1990, s-au adus noi prevederi in planul
drepturilor si garantiilor procesuale ale partilor prin instituirea unor cazuri noi de asistenta juridica
obligatorie. Astfel, in cursul urmaririi penale, asistenta juridica este obligatorie in urmatoarele cazuri:
cand invinuitul sau inculpatul este minor, militar in termen, militar cu termen redus, rezervist
30