proces penal

1. 1. Definiţi noţiunea procesul penal.
De la nasterea raportului juridic conflictualpenal ,in urma
savirsirii infractiunii ,pina la incetarea acestuia,in cazul
executarii pedepsei stabilite de instanta judecatoreasca,o
serie de organe statale desfasoara o activitate prin care se
constata existenta infractiunii si se realizeaza raportul
juridic procesual penal
Procesul penal a fost definit in literatura de specialitate
ca o activitate reglementata de lege , desfasurata de
organele competente cu participarea partilor si a altor
persoane ,in scopul constatarii la timp si in mod cmplet a
faptelor ce constitue infr.,aceasta fiind pedepsita conform
vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa
la raspundere penala .
Conform izvoarelor doctrinale procesul penal a fost
definit ca un sistem de actiuni ale organelor de stat
competente si raporturi juridice ce se nasc intre aceste
organe si participanti,plus un al 3 element –actiunile
procesuale ale persoanelor participa in cauza penala .
Latina, processus semnifica succesiune de stari ,etape
prin care trec diverse fenomene , evenimente ,sisteme
naturalesau sociale .Aspect juridic miscarea ,actiunea,ce
trebuie sa se desfasoare pentru aplicarea dreptului penal
,pentru descoperirea,prinderea si cercetarea,judecarea
acelora care savirsesc infractiuni.
Franceza , procesul penala se utilizeaza si ca
procedura ,ce semnifica totalitatea formelor si actelor
indeplinite de unorgan de jurisdictie sau de un alt organ de
stat in exercitarea functiei sale fiind utilizate ca
cvasisinonime .

2. Procesul penal fiind o succesiune de actiuni intreprinse
de organe de urmarure oenala , constatare ,procuror
,instanta si ceilalti participanti ai proceuslui conf
CPP.Procedura penala contine formele si exigentele legale
impuse actiunilor procesuale din care este compus
procesul penal
2. Ilustraţi evoluţia formei procesuale în cadrul
formelor istorice ale procesului penal.
Procesul penal in contextul istoriei statului si dreptuluise
prezinta traditional in urmatoarele tipuri istorice : (proces
penal sclavagist ,pr.penal
feudal,burghez,modern.).Fiecarui tip de stat si de drept ii
sunt carcteristice un tip de proces penal ,fiind la diferite
etape de dezvoltare a societatii,in functie de rolul
organelor ce desfasoara anumite activitati procesulae,de
mijloacele de proba ,sarcina probatiuniiin proces si de alti
factori se deosebesc urmatoarele forme ale procesului
penal:
Procesul privat acuzatorial ,aparut in epoca scalvagista
in Grecia si Roma Antica,avind forma dominanta in prima
perioada a feudalismului..Trasatura specifica se declansa
de catre persoanele ce au ssuferitin urma infr (cauze
private)sau de carte orice cetatean al Atenei sau
romei.,insa nu era posibila intentarea din oficiu ,chiar si in
cazurile uor infractiuni concrete .Invinuitul se afla in stare
de libertate ,pregatindu-se sa se apere singur sau cu
ajutorul avocatului ,laudatores si patroni.In grecia Antica
sistemul probatoriu includea :legile ,depozitiile
martorilor ,recunoasterea ,tortura (robii )si
juramintulForma data a evoluat regasindu-se in in procesul

3. penal modern pentru unle infr reduse socialmente ,cind se
institue procedura prealabila direct la instanta de jud
.Proceul privat acuzatorial e determinat de vointa celui
vatamat de al trage la raspundere pe cel vinovat de sav infr
,si o particularitate admisibilitatea impacarii partilor atit
procesual cit si jurisdictional.
Procesul inchizitorial apare odata cu dezvoltarea
caracterului oficialitatii procedurii vechi privat
acuzatoriale ,prin excluderea principiului egalitatii partilor
,prin negarea drepturilor elementare ale invinuitului care
devine obiect de examinare supus torturii ,ect.Astfel se
judecau cauze penale privind infractiuni le flagrante si
infractiuni urmarite de strigatul sau invinuirea
obstaeasca .Izvorul principal al procesului inchizitoarial
era procesul ecleziastic (canonic) raspindit in Europa in
sec 11-12 si aupra procesului laic .Specific si dreptului
medieval in Moldova si Tara Romaneasca ,dar carcteristic
carui era neadmiterea impacarii partilor .In materia
probelor cu martorul se aplica adagiul ,precum si norme
morale ,religioase,ect.Se bazau pe prezumtiile legale,pe
amanunte cazuistice ,declaratiile unor specialisti in
medicina , ect.
Recunoasterea vinovatiei de invinuit avea o importanta
deosebita ,considerindu-se regina probelor,frecvent fiin
utilizata tortura pentru dobindirea acesteia..O alta
particularitate e faptul ca nu se aplica [rezumtia
nevinovatiei ,invinuitul fiind inmpus sa-si demonstreze
nevinovatia ,nu se respecta nici la pronuntarea sentintei
,daca se stabilea pe deplin vinovatia atunci se condamna
,dac partiala at se achita ,iar in cazul insuficietei de probe
se lasa pe timp nedeterminat sub invinuire .Procesul dat
mai exclude participarea aparatorului ,motivinduse ca

4. acesta ar putea fi o piedica in aflarea adevarului ,astfel
invinuitul raspundea personal la intrebari.Form secreta si
lipsa contradictorialitatii .Forma dat se regaseste in
procesul modern in statele cu sitem continental dar cu o
drastica modificari ,mai umane ,principii noi.
Pr.acuzatorial -apare in urma reformei pr
inchizitorial.In Franta sec 18 ,forma inchizit. E inlocuita
cu cea acuzatoriala.Invinuitului i se acorda drpturi la
administrarea probelor ,ir trimiterea in judecata se dispune
de reprezentatii poporului care participa si la infaptuirera
justitiei prin curtile cu jurati ,in baza codului din 1808 se
divide in 2 faze principale una ancheta ce ramine
inchizitoriala iar judecatade principii
acuzatoriale.Carcateristic formei acuzotoriale acordarea
mai multor atributii procurorului ,functia de invinuire
decit aparatorul statului . Juratii -Un alt aspect trecerea de
la sistemul probelor legale formale,la principiul liberii
aprecieri ,preluat din proceul englez cu juratii ce apreciau
probele dupa propria convingere .Sarcina probatiunii ii
revineau –partii civile si procurorului ,dac nu se proba
invinuitul benificia de prezumtia nevinovatiei recunoscuta
in Declaratia dr omului si cetateanului 1789
Pr.contradictorial –cunoscut in tarile cu sitemul anglo –
saxon (Anglia ,SUA,Canada) bazata pe egalitatea partilor
si separarea functiilor intre invinuire aparare si judecata –
faza urmarire si judecatii .Procesul englez dominat de
princip nevinovatiei ,sarcina probatiunii revine partii
acuzarii,dar specific este si posibilitatea trecerii sarcinii
probatiunii da la acuzator la invinuit .(faptul ca invinuitul
este iresponsabil-revine partii apararii ) .Organele de stat
nu are obligatia sa adune probe in favoarea invinuitului
.Recunoasterea vinei de catre invinuit ,ancheta

5. judecatoreasca nu se desfasoara si judecatorul emite
sentinta fara a mai pune juratilor intrebari cu privire la
vinovatie si fapte .Daca invinuitulneaga vinovatia sa si
probe nu sunt suficiente ,judectarorul emite ordin de
inscriere a verdictului de achitare fara a transmite cauza
sper examinare juratilor .
Forma mixta-s-a constitui in urma reformelor judiciare
si presupune existentei elemnetlor proceesului
inchizitorial in faza uramririi penale (carcaterul nepublic si
scris ,lipsa carcterului contradictoriu si
nemijlocirii,indeplinirea functiei de urmarire penala
concomitent cu luarea hotaririlor in cauza de catre organul
de urmarire sau procuror) precum si a elementelor
procesului contradictorial in fazele judiciare .
Procesul penal al RM a capatat o forma mixta in urma
modificarilor in CPP prin legea din 9 dec 1994 care a
schimbat esential rolul instantei in proces cu particularitati
specifice formei contradictoriale.Noul CPP din 2003 14
martie a cunosctut schimbari majore ,fiin unproces
contradictoriu. Procesul penal al Republicii Moldova
aparţine formei procesului penal mixt, care îşi are originea
în Revoluţia Franceză de la 1789 şi în care domină
principiul liberei aprecieri a probelor în baza intimei
convingeri
3. Estimaţi oportunitatea respectării formei
procesuale în cadrul procesului penal.
Formele reglementate de lege in care se desfasoara
procesul penal sunt denumite forme procesuale .Ordinea
procesuala constitue totalitatea conditiilor stabilite in legea
procesuala in baza carora se desfasoara procesul penal in

6. general si se adopta hotariri in cauza sau a unei actiuni
procesuale distincte care determina raportul si succesiune
actiunilor efectuate cu solutii date
Forma procesuala stabileste acel regim imperativ de
desfasurare a acestei activitati,fiind totodata considerate
acele garantii impotriva abuzurilor .
Astfel acea formalitate prevazuta de lege si introdusa in
CPP ,necesita respectare si evedentiaza o derulare a
procesului penal general.
Formele procesuale in procedura penala a RM sunt :
-forma generala (tipica )prevazuta pentru majoritatea
absoluta aa cauzelor penale.Aceasta este forma dominanta
in proces ,desfasurata in baza regulilor unice si
parcurgerea tuturor fazelor obligatorii ai procesului penal.
-Formele speciale(atipice) ,prevazute pentru
anumite cauze penale se desfasoara la fel sub incidenta
regulilor generale insa cu careva exceptii determinate de
de particularitatile cauzei ,unde unele faze lipsesc.
(procedura in cauzele privind minorii,cu garantii
suplimentare ,masurile de constringere cu carcter medical
fiind conditionata de starea de iresponsabilitate a
faptuitorului,acordul de recunoastere a vinovatiei )
Procesul penal in RM ,pe linga formele descrise mai
cunoaste urmatoarele proceduri cu o forma atipica :
-pr.de urmarire si judecare a unor infr.flagrante
-pr.privind urmarirea penala si judecarea cauzelor privind
infractiunile savirsite de pj
-procedura de reparare a prejud cauzat prin actiunile
ilicite ale organelor de urmarire penala si ale instantelor
judecatoresti
-pr.de restabilire a documentelor judiciare disparute

7. Acetse proceduri speciale imbraca o forma diferita decit
cea generala ,insa nu genereaza inegalitati fata de persoane
in fata legii sau incalcarea princip legalitatii.
Astfel oportunitatea respectarii acestora urmeaza calea
legala ,descrisa de catre legiutor ,doar ca acesta cale e
diferita de cea generala si prevazuta in cazurile cu
particularitati ,dat fiind faptul ca intregul proces penal este
guvernat de princiipii ca legelitatea ,egalitatea persoanelor
in fata legii si alte principii de baza .
4. Definiţi noţiunea de probă în procesul penal.
Probele -reprezinta acea categorie juridica ce consta în
anumite împrejurari, realitati, întâmplari -denumite
generic elemente de fapt- care servesc la aflarea
adevarului si realizarea scopului procesului penal,
respectiv constatarea la timp si în mod complet a faptelor
care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a
savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei
sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la
raspundere penala.
Categorie juridica distincta, mijloacele de proba pot fi
definite ca fiind izvorul probei, adica acele mijloace care
pun în evidenta proba prin care pot fi constatate
elementele de fapt care pot servi ca proba în procesul
penal .
Asa cum remarca si literatura de specialitate, cele doua
notiuni trebuie delimitate întotdeauna cu precizie. În nici
un caz, o împrejurare de fapt care conduce la o concluzie
de vinovatie ori de nevinovatie nu poate fi confundata cu
mijlocul prin care o asemenea împrejurare este cunoscuta

8. sau demonstrate.Conform CPP art 6 pct. 33)probele-
elemente de fapt ,dobindite in modul prevazut de Cod , ce
servesc la constatarea imprejuarilor care au importanta
pentru justa solutionare a cauzei penale.
Potrivit legii, constituie proba orice element de fapt care
serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei
infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la
cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa
solutionare a cauzei. Ele constituie atat un mijloc prin
intermediul caruia se afla adevarul cat si un instrument de
dovedire a sustinerilor partilor intr-o cauza. Probele nu au
o valoare dinainte stabilita, aprecierea fiecarei probe se
face de organul de urmarire penala si instanta de judecata
in urma examinarii tuturor probelor.
5. Analizaţi situaţiile în care poate fi încălcată sarcina
probei.
Obligatie ce revine partilor dintr-un proces de a face
dovada imprejurarilor, faptelor, afirmatiilor, sustinerilor
pe care isi intemeiaza pretentiile ori apararile prezentate in
fata organului de jurisdictie. In procesul penal este
consacrat principiul potrivit caruia partea care face o
afirmatie sau o propunere in fata organului de judecata
este obligata sa o dovedeasca. In toate cazurile, pentru
aflarea adevarului, organul de judecata are dreptul si
obligatia sa ceara din oficiu administrarea oricaror probe
pe care le apreciaza ca necesare si sa sprijine partile in
obtinerea probelor propuse in solutionarea pricinii.
În materia probelor sarcina reclamantului este mai
grea decât cea a pârâtului.Dacă reclamantul nu-şi

9. dovedeşte afirmaţiile, i se va respinge acţiunea ca
fiind neîntemeiată, pentru că ceea ce nu s-a dovedit
este considerat că nu există. Dacă reclamantul nu şi-
a dovedit nici una din afirmaţiile sale, pârâtul se
poate situa numai pe poziţia negării, fără a fi ţinut să
dovedească ceva. (prezumtia nevinovatiei)
Problema administrării probelor nu poate fi cercetată fără
examinarea chestiunii privind sarcina probei, fiind necesar
să se ştie cine are obligaţia de a dovedi diverse
împrejurări. Prin sarcina probaţiunii (onus probanti) se
înţelege obligaţia procesuală ce revine participanţilor la
procesul penal de a dovedi împrejurările care formează
obiectul probaţiunii. Plecând de la prezumţia de
nevinovăţie, sarcina de a proba revine întotdeauna celui
care acuză. Instanţa de judecată este doar un arbitru în
acest proces, autorizând administrarea unei sau altei probe.
Pornind de la principiul prezumţiei de nevinovăţie,
procurorul, organul de urmărire penală este obligat să
colecteze suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei
persoanei. Sub acest aspect se invocă problema referitor la
rolul părţii vătămate în administrarea probelor, mai ales în
cazurile de plângere prealabilă. Consider că şi în asemenea
cazuri sarcina de a proba vinovăţia revine organului de
urmărire penală şi procurorului, având în vedere atât
prevederile art. 28 referitoare la principiul oficialităţii
procesului penal, potrivit căruia aceşti subiecţi, în limitele
competenţei lor, sunt obligaţi să efectueze acţiuni necesare
în vederea constatării faptei penale şi a persoanei vinovate.
Desigur că în asemenea cazuri partea vătămată dispune de
capacitatea de a determina soarta procesului acceptând sau
nu împăcarea, însă în sarcina ei nu poate fi pusă probarea
vinovăţiei făptuitorului. În acelaşi timp, partea vătămată,

10. ca şi martorul, este obligată să depună mărturii sincere
referitor la circumstanţele cauzei, dacă dispune de
informaţia dată. Un exemlu elocvent in acest sens rezida
in practica jusiciara. Reiesind din practica judiciara, o
doamna invinuita de savirsirea unei infractiuni care afirma
ca a savirsit infractiunea sub influenta sotului, urmeaza sa
demonstreze cum anume sotul a influentato, in caz
contrar, aceasta circumstanta nu se va invoca in instanta
de judecata.
O alta cauza e existenta unei masini de batut monede la
o persoana. In sarcina apararii ramine de a demonstra ca
masina data se afla la persoana in cauza legal si ca aceasta
are licenta, pentru a dovedi nevinovatia acesteia.
6. Proiectaţi o situaţie cînd în procesul penal o
informaţie a fost administrată prin altă modalitate
decît prin mijlocul legal.
Datele de fapt care sunt utilizate in calitate de p[roba sunt
incluse in anumite mijloace de proba pentru ca aceste date
sa fie recunoscute ca probe se necesita de dispunerea
capacitatii juridice,care sunt admisibilitatea ,,pertinenta
,concludenta si utilitatea.Doctrina recunoasteexigenta unor
reguli de asigurarea admisibilitatii (1.proba sa fie
administrata de un subiect competent2.mijlocul cuvenit 3.
procedura cuvenita ) In cadrul celei de a 3 reguli,are unele
exceptii,acestea fiind cercetarea la fata locului si
perchezitia corporlaa sau ridicarea care pot fi efectuate
pina la pornirea procesului penal.O alta exceptie a
admisibilitatii probei conteaza in dependenta de sursa
acesteia .Astfel daca provinienta ei are radacini dintr-o
sursa independenta ,sau ar fi fost descoperite inevitabil.

11. Urmatoarea situatie:La audierea banuitului i s-a incalcat
dreptul la apartaor,aplicindu-se contringere psihica pentru
a obtine careva informatii.In urma audierii s-a constatat
locul aflarii bunurilor sustrase de catre acesta in urma
savirsirii furtului.
7. Definiţi funcţiile procesual penale.
În cadrul procesului penal sunt realizate funcţii specifice.
Prin funcţii procesual penale înţelegem căile, direcţiile sau
orientările de desfăşurare a activităţii procesuale. În
proces penal modern deosebim 2 funcţii de bază:
Funcţia acuzării ( a învinuirii) este exercitată şi
realizată, în principal, de procuror prin promovarea unor
acte cum ar fi : începerea urmăririi penale, punerea în
mişcare a acţiunii penale, trimiterea în judecată, susţinerea
acuzării in faţa instanţei de judecată, formularea
concluziilor de condamnare, exercitarea căilor de atac
etc. Funcţia de acuzare poate fi definită ca imperativa în
dezbaterile judiciare a cauzei penale, ca direcţie de
activitate reglementată de lege a subiecţilor
acuzării ( procurorul, partea vătămată ), abilitaţi cu
drepturi de a-l demasca pe inculpat de comiterea unei
fapte pasibile de pedeapsă şi întemeierea răspunderii
penale a inculpatului.
Procurorul participă la şedinţa judiciară în calitate de
exponent al funcţiei de acuzare. Acuzatorul trebuie sa
demonstreze în faţa judecăţii temeinicia acuzării. La
realizarea acestei funcţii contribuie şi partea vătămată
care, alături de procuror, se situează pe poziţiile acuzării.
Rolul părţii vătămate sporeşte în cazuri de acuzare

12. particulară sau privată. Când urmărirea penală începe în
baza plângerii părţii vătămate .
acuzarea privata-in forma sa pura e un fenomen
istoric ,acuzarea apartinea victemei infr si rudele ei sau
tribului,fara implicarea vreunui organ de drept ,sau vreo
autoritate publica . Actual in cadrul urmaririi penale ce se
pune in miscare la depunerea plingerii de catre victima ,
organel intervin ,insa odata cu retragerea plingerii
prealabile ,procesul penal inceteaza.
acuzarea publica –reprezinta pornirea si
desfasurarea procesului penal indifferent de vointa
victemei.Principiul oficialitatii oblige organelle
responsabile sa descopere infr sis a atraga la rasp pen
faptuitorii .Actul de justitie exceed interesele pers
,devenind un interes al societatii..Pornirea urmaririi penala
se face indifferent de faptul depunerii plingerii prealabile
de catre victima Victima are dreptul de a depune plingere
la organul de drept ,insa aceasta nu are efecte juridice
.Statul are obligatia pozitiva de a atrge la raspundere
faptuitorii vinovati de sav unei infr ,acesta fiind un process
general util pentru ordine de drept si societate .
acuzarea privat-publica .In acest caz urmarirea
penal se porneste doar la cereare partii vatamate ,dar
nu inceteaza la retragerea ei(in CPP 1961,abrogate de
DPPP 2003) Noul cod prevede doar forma private si
cea publica a acuzarii
Funcţia apărării o exercită, în principiu, pentru sine
fiecare parte, realizându-se drepturile
procesuale. Apărarea – activitate procesuală efectuată de
partea apărării în scopul combaterii, în tot sau în parte, a
învinuirii ori a atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi

13. intereselor persoanelor bănuite sau învinuite de
săvârşirea unei infracţiuni, precum şi a reabilitării
persoanelor supuse ilegal urmăririi penale .
La aceasta se adaugă şi contribuţia organului judiciar,
care prin atitudinea sa activa şi în baza principiului
oficialităţii asigură respectarea, garantarea şi exercitarea
drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.
Un rol important îi revine apărătorului, care realizează
asistenţă juridică calificată sau reprezintă părţile în proces,
potrivit condiţiilor prevăzute de lege. Funcţia de apărare
este acea activitate procesuală ce are ca obiect promovarea
şi exercitarea dreptului de apărare – drept recunoscut
învinuitului, inculpatului şi oricărei alte părţi în procesul
penal, de către ele însele ori prin beneficiere prin asistenţă
juridică a altor persoane în toate fazele procesului penal
sau de condamnare a inculpatului.
Funcţia judecatii -soluţionării cauzei
penale aparţine, în condiţiile şi limitele legii, numai
instanţei de judecată. Astfel, soluţionarea propriu-zisă care
are loc în fza judecării, este o funcţie realizată exclusiv de
instanţă de judecată prin pronunţarea definitive de
achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare
a inculpatului.
Realizarea funcţiilor diametral opuse în procesul
penal de acuzare şi constituie condiţia stabilirii adevărului
obiectiv de către instanţă de judecată, care depăşeşte
interesele părţilor şi urmăreşte înfăptuirea funcţiei proprii
– soluţionării cauzei penale.
În procesul penal se disting următoarele funcţii auxiliare:
a) funcţia de supraveghere a respectării
legilor în cursul procesului penal, exercitată de
instanţa de judecată ( de ex. Legalitatea aplicării

14. măsurii preventive, arestul, sau a refuzului de a
începe urmărirea penală );
b) funcţia soluţionării acţiunii civile ce se
manifestă prin repararea prejudiciului material
cauzat de infracţiune;
c) funcţia de furnizare a probelor, care este
legată de declaraţiile unui martor, de prezentarea
concluziilor de către experţi etc.
d) funcţia de favorizare a procesului
penal, legată de antrenarea unor subiecţi, care într-
un fel dau altul, înlesnesc soluţionarea cauzei
penale ( de ex. Chemarea specialistului pentru
acordarea ajutorului la administrarea probelor
etc. ) ;
e) funcţia de educaţie şi de prevenire ea poate
fi demonstrată parţial prin următorul exemplu: o
şedinţă de judecată, bine organizată într-o cauză
penală, poate servi ca lecţie de morală şi educaţie
cu mult mai eficient decât o lecţie pregătită şi ţinută
anume în acest scop.
Din cele expuse mai sus, reiese că funcţiile procesului
penal au un caracter corelativ, se pătrund reciproc şi nu se
limitează numai la activitatea unui singur subiect.
8. Divizaţi funcţiile procesuale în dependenţă de fazele
procesului penal.
Fazele procesului penal constitue diviziuni ale procesului
penal,in care se efctueaza mai multe activitati desfasurate
succesiv ,progresiv si coordonat ,pe baza de raporturi
juridice carcteriistice in vederea realizarii unor sarcini

15. specifice.Sistemul actiunilor procesual penale este divizat
in urmatoarele faze obligatorii:
Urmarirea penala –consta in efectuarea actelor
proesuale si de investigare operativa de organele de
urmarire in scopul stabilire circumstantelor
cauzei,administr. si verif. probelor , intocmindu-se in cele
din urma rechizitoriu in caz de identificare a persoanelor
vinovate de savirsirea infr.,confirmata de procuror dupa
care se transmite in judecata .(Functia acuzarii ,invinuirii)
Judecarea cauzei in 1 instanta –a 2 faza a procesului
penal ,care incepe odata cu sesizarea instantei si cuprinde
toate activitatile procesuale desfasurate de catre acestea
sau in fata ei pentru solutionarea fondului cauzei Faza
data fiind recunoscuta ca fiind principala ,datorita
procesului de examinare de catre instanta a tuturor
probelor administrate de parti in conditii de
contradictorialitate,solutionind conflictul de drept astfel
constatarea vinonavatiei pers si stabilirea pedeps
corespunzatoare fie nevinovatia acesteia si restabilirea
acesteia prin sentinta de achitare Momentul final e cel de
pronunhtare a sentinteiApelul si recursul sunt 2 ci ordinare
de atac exercitate de titularii de drept impotriva hotaririlor
nedefinitive ,parcurgind judecarea in apel la instanta
superioara urmata de judecarea in recurs Neutilizarea
cailor de atac in termenul prevazut de lege duce l;a
executarea hot judecatoresti.(functia judecarii , )
Executarea hotaririlor-faza obligatorie a procesului
penal care incepe odata cu raminerea definitiva a hot jud si
cuprinde activitatile instantei de punere in
aplicare.Instanta solutioeaza chestiuni privind aminarea
executarii sentinetei,eliberarea de pedeeapsa din cauza
bolii,executarea sentintei in cazul existentei si altor

16. sentinte neexecu8tate ,cerereile de stingere si reabilitare
inaninte de termen precum si alte chestiuni.
Examinarea cauzei penale in urma exercitarii cailor
extraordinare de atac e o faza facultativa in prezenta unor
imprejurari deosebite ,pentru a corecta erorile din
activitatea jurisdictionala anterioara (caile
extraordinare:recursul in anulare si revizuirea
procesului-functia apararii ).
9. Proiectaţi o situaţie de încălcare a funcţiei
procesuale în raport cu unele principii a procesului
penal.
Principiul art 7 CPP Legalitatea procesului penal-
procedura in cauzele privind minorii Audierea
banuitului ,invinuitului ,inculpatului minor ce dureaza mai
mult de 2 ore fara intrerupere ,si cu depasirea totala de 4
ore . Atunci cind :Termenul tinerii persoanei in stare de
arest fata de invinuitii minori durata poate fi prelungita
numai pina la 4 luni ect.
10. Daţi definiţia admisibilităţii probelor şi a
criteriilor de apreciere a admisiilităţii probelor.
Prin intermediul admisibilităţii se asigură calitatea
procesuală a probei. Sunt admisibile probele pertinente,
concludente şi utile administrate în conformitate cu Codul
de procedură penală. Doctrina procesual penală
recunoaşte existenţa unor reguli de asigurare a
admisibilităţii probelor. Pentru ca o probă să fie admisibilă
ea trebuie să fie administrată de un subiect competent,
mijlocul cuvenit, procedura cuvenită, regula privind

17. "fructele pomului otrăvit"inadmisibilitatea probelor care
contin date de provininta necunoscuta . Proba se consideră
inadmisibilă dacă este obţinută din altă probă cu
încălcarea procedurii.
1regula .Administrarea de un subiect
competent,enumerati de legea procesuala penala.Proba
poate fi administrata atit de organul de urmarire penala
din oficiu ,prin efectuarea unor actiuni procesuale fie de
catre parti prinpunerea la dispozitia organului de
urmarire penala sau instantei ,fie de catre instanta la
solicitarea partilor.
2.regula a doua privind mijlocul cuvenit .,prevazute
de cPP.Ca o declaratie sa fie recunoscuta ca mijloc de
proba ea trebuie sa fie depusa in cadrul procesului penal
si nu in afara,nu poate fi inlocuit raportul de expertiza
cu un act departamental ,sau opinia specialistului
3regula.Asigurarea admisibilitatii e cea privind
procedura cuvenita ,respectarea procedurii in ceea ce
priveste termenii procesuali Regula data asigura si
repsectarea calitatii procesuale a persoanei implicate in
proces(se interzice audierea i calitate se invinuit fata de
persoana care nu s-a emis ordonnata de punerea sub
invinuire si careia nu i s-a inaintat acuzarea ,sau
persoana in calitate de martor dar ea in realitate e
banuit ) Sunt inadmisibile probele obtinute :
1) prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a altor
mijloace de constrîngere, prin violarea drepturilor şi
libertăţilor persoanei;
2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului,
învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, martorului;
3) prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al
participanţilor la proces;

18. 4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni
procesuale în cauza penală;
5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa
de recuzare;
6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în
şedinţa de judecată;
7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor
ştiinţifice;
8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire
penală a dispoziţiilor prezentului cod;
9) fără a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de
judecată;
10) de la o persoană care nu poate recunoaşte
documentul sau obiectul respectiv, nu poate confirma
veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii
acestuia.
4 regula privind fructul pomului otravit .Proba se
considera inadmisibila daca este obtinuta din alta proba
cu incalcarea procedurii ,regula fiin adese utilizata la
ridicarea obiectelor sau perchezitiei,cu exceptia cazurile
cind probele derivate se bazeaza pe o sursa independenta
sau ar fi fost descoperite inevitabil.
5 regula inadmisibilitatii probelor care contin date de
provinienta necunoscuta care asigura admisbilitatea
probelor,astfel autencitatea careia poate fi verificata.
Prin pertineta se intelege legatura intre continutul probei
si circumstantele care necesita a fi probate intr-o cauza
penala.
Concludente sunt probele pertinente care influenteaza
aupra solutionarii cauzelor penale.

19. Utile sunt probele concludente si, prin urmare pertinente,
care prin informatiile pe care le contin sunt necesare
solutionarii cauzei
11. Divizaţi subiecţii procesuali în sarcina cărora
este pusă probarea inadmisibilităţii
probelor.
Obligaţia organului de urmărire penală este de a examina
sub toate aspectele, complet şi obiectiv toate
circumstanţele cauzei care are o aplicare fundamentală în
cadrul procesului de apreciere a probelor, fiind
mecanismul legal de formare a propriei convingeri a
instanţei de judecată, procurorului şi ofiţerului de urmărire
penală. Existenţa regulii examinării sub toate aspectele,
complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei şi probelor
prezentate este dictată de necesitatea realizării scopului
procesului penal şi aflării adevărului pe fiecare cauză
examinată.
Nici o proba nu are o valoare juridică dinainte stabilită,
din aceste considerente obligaţia organului de urmărire
penală este sa administreze probe nu numai în defavoarea
bănuitului, inculpatului şi învinuitului, dar şi în favoarea
acestora. Aceasta fiind o obligaţie fundamentală care
asigură aflarea adevărului în procesul penal.
Sarcina probarii inadmisib.unei probe revine partii care o
invoca ,insa toate probele administrate în cauza penală vor
fi verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv.
Verificarea probelor constă în analiza probelor
administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea
de noi probe şi verificarea sursei din care provin probele,

20. în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin
procedee probatorii respective.Insa instanţa e cea care va
pune la baza hotărîrii sale numai acele probe la cercetarea
cărora au avut acces toate părţile în egală măsură.
1. În faza de urmărire penală, obligaţia de a verifica
admisibilitatea probelor este pusă în seama organului de
urmărire penală din oficiu. Organul de urmărire este
obligat din oficiu să verifice admisibilitatea probelor.
Părţile au dreptul în toate cazurile de a invoca prin cererile
sale necesitatea verificării anumitor probe. Faptul că
partea nu a invocat verificarea admisibilităţii unei probe în
cadrul urmăririi penale nu o limitează de dreptul de a o
invoca. Instanţa nu este în drept de a respinge cererea
persoanei, de a verifica admisibilitatea probei din motivul
că această cerere nu a fost înaintată în timpul urmăririi
penale. Atît organul de urmărire, cît ţi instanţa sunt
obligate de a emite o hotărîre motivată în cazul cînd
resping cererea de verificare a admisibilităţii probelor. În
timpul verificării admisibilităţii probelor, la cererea
părţilor se emite o hotărîre motivată prin care se
recunoaşte proba inadmisibilă, fie se respinge cererea
părţii de a recunoaşte această probă ca inadmisibilă.
În cadrul verificării probelor, organul de urmărire sau
instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii acestor probe.
În cazul cînd după verificarea probei instanţa, sau organul
de urmărire au constatat că această probă este admisibilă,
partea are dreptul să-şi înainteze argumentele sale. Proba
poate fi respinsă în asemenea situaţii, numai că partea care
a invocat inadmisibilitatea probei aduce argumente
convingătoare. În cazul cînd au fost aduse asemenea
argumente, organul care a administrat proba sau în

21. favoarea cărei părţi a fost administrată, poate aduce
argumente privind admiterea acestei probe.Prevederea
data se realizeaza mai dificil in cadrul urmaririi,cind se
pune in diascutie chestiunea privind admiterea probelor de
organul de urmarire penala .
2.In cadrul judecatii nu pot aparea dificultati privind
admiterea sau respingerea unei anumite probe administrate
de organ de urm pen tinind seama de faptul ca instanta
este limitata de principiul contradictorialitatii al
administrarii probelor
Insa există situaţii cвnd acuzatul trebuie să
dovedească că a efectuat o activitate autorizată;258 оn
cazul cвnd elementul, de fapt, este cunoscut unei părţi,
aceasta trebuie să-și asume
sarcina probei, indiferent de faptul in sarcina cui este
pusă
12. Proiectaţi un caz prin care se poate observa proba
„fructul pomului otrăvit”.
La data de 16 dec.2011 cet Cazanov a fost retinut ca
fiind banuit in comiterea infractiunii de furt.Ca temei de
retinere a fost plingerea lui Avram ,care se prezinta a fi ca
martor ocular .In cadrul audierii acestuia ,organul de
urmarirea penala apelind la constringerea psihica
,amenintindul va sta o perioada indelungata dupa gratii il
impune pe acesta sa semneze procesul verbal de
recunoastere a vinovatiei .Dat fiind faptul ca lui Cazanovi
s-a promis ca va fi ajutat in caz ca semneaza procesul
verbal, si nu I s-a oferit nici un avocat din oficiu ,din
nestirea acestuia ,el s-a facut vinovat de infractiune fiindu-
I teama de inchisoare ,

22. Incalcinduse art 94 ,probe obtinute prin aplicarea
mijloacelor de constringere si incalcarea dreptului la
parator ..
13.Notiune garantii procesuale in procesul penal . pg
28
Garantiile procesuale sunt mijloace ce asigura
realizarea drepturilor prevazute de lege tuturor subiectilor
in procesul penal. In calitate de garantii procesuale pot
aparea orice elemente care contribuie la rezolvarea optima
acauzei penale, in cf cu legea, cu adevarul si cu
necesitatile realizarii scopurilor politicii penale.
Semnificatia generala,in calitatea de garantii procesuale
pot aparea orice elemente care contribute la rezolvarea
optima a cauzei penale ,in conform cu lg si adevarul si cu
necesitatitile realizarii scopurilor politice penale.
Intr-un sens restrins garantiile procesuale reprezinta
acele mijloace legale care permit exercitare efectiva, reala
a tuturor drepturilor proesuale in concordanta cu interesele
legitime ale fiecarei personae.
Pentru aisgurarea respectarii legalitatii in cursul
desfasurarii procesului penal legiutorul a instituit o serie
de garntii procesuale :
1.-nulitatea actelor efectuate cu incalcare dispozitiilor
legale care
reglementeaza desfasurarea procesului penal (251
CPP)
2.-decaderea din exercitiul unor drepturi procesuale cu
sanctiunea procesuala (324 aln2 )
3.-aplicarea unei amenzi judiciare pentru incalcare
obligatiunilor procesuale

23. 4.-calificarea ca infractiune a incalcarilor grave a legii
procesuale penale
14. Clasificaţi tipurile de garanţii procesuale.
Prin natura lor juridica, garantiile procesuale se
clasifica in :
a) mijl care asigura realizarea scopului procesului
penal
• Caracterul obligatoriu al ordonantelor
procurorului sau hot inst de jud in legatura cu
desfasurarea process penal pt toate pf so pj
• Atributiile organelor de urm penala de a
efectua unele actiunide urm penala desinestatator,
fara sanctiunea procurorului sau inst de jud
• Atributiile organ de urm penala de a retine
pers timp de 72 ore fara mandate
• Atrib org de urm penala de a cita si asculta
orice pers in calitate de martor
• Atrib inst de jud de a aplica amenda
juduciara
b) garantii privind respectarea drepturilor si intereselor
legitime ale persoanei
• Obligatia organ ce desf process penal de a
Instiinta participantii despre drept procesuale si de
asigura realizarea acestora
• Obliga pers de urm penala de a cerceta
circumst cauzeisub toate aspectele
• Oblg org de urm penala si a instantei de jud
de a emite hotariri legale, intemeiate si motivate

24. • Atributia procuror de a anula ordonantele
ilegale
• Drept partilor de a avea aparator sau
reprezentant
• Dr la repararea prejuduciul cauzat prin
actiunile organ de urmarire penala si ale inst de jud
Prin natura lor juridica garantiile procesuale pot fi
clasificate in :
1.mijloace ce asigura posibilitatea exercitarii obligatiilor
si imputernicirilor de catre organele statului si persoanele
cu functii de raspundere pentru realizarea scop procesului
penal prev la art.1
2.mijloace ce asigura realizarea de catre participanti a
drepturilor procesuale prevazute ,precum si apararea
libertatilor si intereselor legitime ale cetatenilor
15. Proiectaţi o situaţie în care sunt afectate
garanţiile procesuale.
Cetateanul Boicu Vasile la data de 16 decembrie
2011 domiciliata pe str.Dominiuc15/1
ap. 56 ,sectorul Ciocana ,a fost retinut de catre organele
competente ,fiind banuit de savirsirea infractiunii de omor
a unui coleg de lucru a acestuia .
Drept temei a fost ordonanta organului de urmarire
penala.Retinerea cet.Boicu a durat 74 de ore .In cele din
urma acesta a fost eliberat .IN cazul spetei date ,se
evedentiaza o incalcare din partea organelor de drpt in
privinta duratei de timp care persoana poate fi retinuta
,aceata constituind pina la 72 ore ,iar pentru minori 24 .
Precum si persoana in termenul de 74 ore nu a fost dusa
in fata judecatorului de instructie pentru a fi examinata

25. chestiunea arestarii lui.Demersul privind arestarea
persoanei fiind obligatoriu inaintat cu cel putin 3 ore pina
la expirarea termenului de retinere ,procurorul fie emite
ordonanta de eliberare fie inainteaza demersul .Fiindui
afecatat drepturile sale respectiv garantiile procesuale in
legaura cu termenul retinerii .
16. Definiţi noţiunea de obiect al probatoriului.
Noţiunea de obiect al probaţiunii (thema probantum)
include totalitatea circumstanţelor care urmează a fi
dovedite într-o cauză penală. Constatarea acestor
circumstanţe permite de a soluţiona just cauza penală şi în
esenţă de a realiza în fiecare caz concret sarcinile unui
proces echitabil.
Prin circumstanţese înţeleg fenomenele lumii materiale,
adică faptele şi împrejurările de fapt. Existenţa normelor
juridice nu trebuie dovedită, prezumându-se că ele sunt
cunoscute atât de către organele judiciare, cât şi de către
justiţiabili. La descrierea obiectului probaţiunii, o mare
importanţă o au normele dreptului penal, care abordează
câteva aspecte: în dispoziţiile normelor părţii generale a
Codului penal sunt indicate cele mai importante semne ale
faptei criminale (în principal obiectul, latura obiectivă,
subiectul, latura subiectivă); normele părţii generale conţin
semnele subiectului, coparticipării, legitimei apărări,
extremei necesităţi, riscului întemeiat, cazului fortuit etc.
În legătură cu aceasta este necesar de menţionat că
normele legii procesual penale nu determină necesitatea
constatării şi a circumstanţelor care exclud răspunderea
penală, însă constatarea acestora este într-o legătură
directă cu chestiunea privind existenţa sau inexistenţa

26. faptei criminale; în normele părţii generale a Codului
penal sunt enumerate circumstanţele atenuante şi
agravante.
Obiectul generic este: Faptele referitoare la existenţa
infracţiunii, precum şi cauzele care înlătură caracterul
penal al faptei;
Circumstanţele prevăzute de lege care atenuează sau
agravează răspunderea penală a făptuitorului; Datele
personale care caracterizează inculpatul şi victima;
Caracterul şi mărimea daunei cauzată prin infracţiune;
Circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei;
Just cauza penala si in esenta de a realize in fiecare caz
concret sarcinile unui process echitabil. Faptele si
imprejurarile incluse in obiectul probatoriu sunt de 2
feluri: faptele si imprejurarile cu ajutorul carora este
solutionat fondul cauzei si fapte sau imprejurari care
vizeaza desfasurarea normala a procesului.
Faptele si imprejurarile cu ajutorul carora este
solutionat fondul cauzei, la rindul lor, se divizeaza in >
prinicipal( insusi obiectul procesului penal, sunt probe
directe) si probatorii(imprejurari de fapt care nu sunt
incluse in faptul principal, probe indirecte).
17. Distingeţi elementele componente ale obiectului
probatoriului.
Totalitatea de împrejurări care trebuie dovedite într-o
cauză penală constituie obiectul probaţiunii.
Totalitatea de împrejurări, circumstanţe, prevăzute de
articolul 96, determină conţinutul rechizitoriului, a
sentinţei, cît şi se iau în consideraţie în căile de atac
cînd este pusă în discuţie chestiunea privind

27. examinarea fondului cauzei. În acelaşi moment, toate
împrejurările, în dependenţă de cauza penală concretă,
dispun de anumite particularităţi individuale, de aceea şi
obiectul probaţiunii este individual în fiecare cauză
penală.
1Faptele referitoare la existenta infr ,precum si
cauzele care inlatura carcterul penal Si anume dacă a
avut loc în realitate un asemenea fenomen (moartea,
leziunile corporale, traficul de fiinţe umane, ş.a.), apariţia
acestui fenomen; corespunderea circumstanţelor acestei
fapte cu elementele componenţei de infracţiune, realizarea
intenţiei şi altele.In procesul de constatare a faptului
infractiunii este necesar de a solutiona chestiunea privind
cauzele care inlatura caracteul penal al faptei
2.Circumstanţe prevazute de lg care atenueaza sau
agraveaza raspunderea penala
care confirmă faptul că un asemenea fenomen a avut loc
în realitate-timpul, locul, caracterul acţiunilor, ş.a.
Enumerarea din articolul 96 nu este exhaustivă, spre
exemplu, la soluţionarea chestiunii despre vinovăţia de
omor a persoanei, instanţa va reieşi din cumulul tuturor
circumstanţelor infracţiunii săvârşite, va ţine cont, în
special, de anturajul, modul de săvârşire a infracţiunii,
arma utilizată, numărul, caracterul şi localizarea rănilor şi
a altor leziuni corporale, comportarea anterioară a
vinovatului şi a victimei, relaţiile dintre ei.
Probarea faptului infracţiunii presupune stabilirea
împrejurărilor concrete de comitere a infracţiunii.
În toate cauzele penale trebuie să fie cu certitudine
stabilit locul, timpul, mijlocul. Este necesar deci de a
proba unele circumstanţe care caracterizează latura
obiectivă a infracţiunii. Cu toate că aceasta depinde de

28. particularităţile fiecărei componenţe de infracţiuni.
Timpul comiterii infracţiunii: Timpul săvârşirii faptei,
conform art. 9 Cod Penal, se consideră „Timpul cînd a fost
săvîrşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent de
timpul survenirii urmărilor”. În unele cazuri este
obligatoriu de a se stabili pe cît de posibil timpul exact, de
exemplu în infracţiunea de omor, în cazul cînd este
imposibil de evaluat exact timpul comiterii infracţiunii, se
apreciază: (de exemplu, în jurul orelor). Pentru unele
infracţiuni (spre exemplu evaziunea fiscală) nu este
important de a stabili ora, dar perioada respectivă, (spre
exemplu trimestrul întâi al anului)
Există şi împrejurări care caracterizează pericolul social
al infracţiunii şi consecinţele şi acestea trebuie de stabilit..
Dacă infracţiunea a fost comisă de un grup de persoane,
este necesar de stabilit concret care faptă infractorică a
comis fiecare din co-participanţi.
Fapta prejudiciabilă trebuie să fie săvîrşită cu vinovăţie.
La probarea împrejurărilor stabilite de către articolul 96
punctul 1 este necesar de luat în consideraţie articolul 20
al Codului Penal care vorbeşte despre fapta săvîrşită fără
vinovăţie (cazul fortuit). În legătură cu aceasta este
necesar de a verifica toate împrejurările care mărturisesc
despre prezenţa la persoană a unei posibilităţi reale de a
conştientiza caracterul periculos al faptelor sale, cît şi
obligaţia şi posibilitatea de a preîntâmpina survenirea
consecinţelor.
În afară de acesta ca obiect al probaţiunii sunt şi
calităţile psiho-fiziologice ale persoanei care din anumite
împrejurări nu au putut să prevadă survenirea
consecinţelor.

29. În orice cauză penală este necesar de stabilit motivul şi
scopul infracţiunii.
Articolul 96 alineatul 1 punct 1 stabileşte că este
necesar ca într-o cauză penală să fie dovedite şi cauzele
care înlătură caracterul penal al faptei
Codul penal stabileşte circumstanţele atenuante şi
agravante dând posibilitatea instanţei de a aprecia o
asemenea circumstanţă. Din aceste considerente în
obiectul probaţiunii este necesar de inclus şi asemenea
împrejurări, cum ar fi „concurs de împrejurări grele, căinţa
sinceră, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii,
acţiunile ilegale sau imorale ale victimei, provocare a unor
urmări grave, batjocorirea victimei, mijloace care prezintă
un pericol, alte interese josnice, cu folosirea încrederii
acordate”
3.Punctul 3 al articolului 96 date personale care
caracterizează inculpatul şi victima.
Faptul că în partea pregătitoare a şedinţei de judecată,
potrivit articolului 358 Cod de Procedură Penală se
stabileşte identitatea inculpatului nu eliberează instanţa de
a analiza personalitatea acestuia. Constatarea acestor
împrejurări are importanţă atît la stabilirea pedepsei, cît şi
la executarea acesteia.
Orice împrejurare poate fi luată în consideraţie, dacă
această împrejurare caracterizând persoana poate contribui
la stabilirea unei pedepse echitabile,dacă a participat la
unele operaţiuni militare, starea sănătăţii, vîrsta, prezenţa
unor minori la întreţinere şi alte împrejurări.
Se ia în consideraţie şi recomandările serviciului de
resocializare la stabilirea pedepsei, dacă o asemenea
anchetă a fost efectuată.

30. Un aspect esenţial la caracterizarea personalităţii
învinuitului sunt şi datele despre comportamentul acestuia
după comiterea infracţiunii şi atitudinea faţă de fapta
comisă. Este necesar de a proba şi faptul că persoana în
virtutea unor defecte fizice sau psihice nu poate
desinestătător să-şi realizeze dreptul la apărare,daca e
alcoolic sau narcoman sau învinuitul dispune de putere
mare fizică, sau cunoaşterea unor procedee de luptă este
necesar de a indica în sentinţă sau în rechizitoriu că
atacând persoana învinuitul conştientiza că dispune de
asemenea capacităţi şi acesta intenţionat sau din neglijenţă
avea o atitudine faţă de consecinţe.
Date care nu au legătură cu cauza penală, nu trebuie să
figureze nici în rechizitoriu, nici în sentinţă. În toate
dosarele nu trebuie să figureze date care înjosesc onoarea
şi demnitatea victimei.
4. Caracterul şi mărimea daunei cauzată prin
infracţiune.
În noţiunea de daună se include prejudiciul moral, fizic
sau material. Este necesar în primul rînd de constatat
legătura cauzală între faptă şi prejudiciul cauzat, mărimea
acestui prejudiciu, existenţa unor bunuri care ar putea
repara acest prejudiciu. În cazul unor infracţiuni de
vătămare, este necesar de a constata gradul acestor leziuni
corporale, consecinţele, mijloacele care au fost necesare
pentru tratament, îngrijire, ş. a. m. d.(prejudiciu moral,
această trebuie inclusă în obiectul probaţiunii,
împrejurările care mărturisesc despre faptul înjosirii
cinstei şi demnităţii, încălcării onoarei, unele suferinţe
psihice a persoanei.)
În cazul unor infracţiuni contra patrimoniului obiectul
probaţiunii este inclus nu numai preţul real al bunurilor

31. sustrase, dar şi împrejurările care caracterizează preţul
subiectiv a celor sustrase pentru victimă, cît şi
consecinţele care au survenit sau ar fi putut surveni în
activitatea victimei, tratamentul său, asigurarea familiei,
îndeosebi a minorilor şi a persoanelor incapabile de
muncă. În asemenea cazuri se ia în consideraţie starea
materială a victimei şi veniturile acesteia.
5.Este necesar de inclus în obiectul probaţiunii şi
existenţa anumitor bunuri destinate sau utilizate
pentru săvârşirea infracţiunii care se află la învinuit
sau alte persoane, sau bunurile care au fost obţinute în
rezultatul activităţii criminale. În categoria bunurilor nu
se includ numai obiectele, dar şi alte venituri sau avantaje,
care au fost primite de învinuit, sau alte persoane. Are
importanţă formarea grupării criminale, prezenţa intenţiei,
sau înţelegerii prealabile, modul de comitere a infracţiunii,
de ascundere a urmelor, surselor de obţinere a armelor, de
realizare a bunurilor sustrase, ş. a.
6.Stabilirea conditilor ce au determinat infractorul la
savirsirea infractiunii
La examinarea cauzei penale la urmărire trebuie de
examinat şi chestiunea privind formarea grupării
criminale, motivele care au contribuit la activitatea
îndelungată, modurile de recrutare a participanţilor, de
corupere a persoanelor oficiale, modul de obţinere a
informaţiei pentru activitatea criminală şi asigurarea
securităţii participanţilor.
În caz de recidivă este necesar de a examina cauzele şi
condiţiile, inclusiv faptul că este dificil de angajat în
cîmpul muncii, asigurarea cu spaţiu locativ, restabilirea
relaţiilor cu familia, ş.a. Este necesar de a stabili din vina
cărei persoane au fost comise asemenea erori.

32. 7.Toate circumstantele relevante la stabilirea pedepsei
In cadrul Laturii civile ,privind despagubierele ,in
obiectul probatiuniisunt incluse faptele care constata ca a
fost produs prejudiciul .
18. Generalizaţi situaţiile legale prevăzute în legea
procesuală şi în practică cînd circumstanţele cauzei
sunt constatate prin anumite mijloace de probă.
In cele mai dese cazuri ,mijloacele de proba prin care se
constta anumite circumstante sunt expertizele medico-
legale sau psihiatrice .Expertizele pot fi ordinare cit si
complexe ,cum ar fi psihologico-psihiatrica;medico-legala
si psihiatrica.
Obligatia pusa in fata subiectilor procesuali de a dovedi
toate circumstantele faptei nu este absoluta .Exista situatii
cind in cadrul examinaii unei cauze faptele examinate sa
fie cunoscute majoritatii lumii ,si nu este necesar de a
aduce probe privind existenat acestora .
Exceptie de la regula generala sunt actele unanim
recunoscute ,acele fapte evidente (faptele notorii ) precum
si veridicitatea metodelor moderne de cercetare unanim
recunoscute in domeniul stiintei ,tehnicii , artei ,meseriei.
In doctrina se exista opinii potrivit careia faptele
similare ,auxiliare si negative nu necesita probare .
Conf CPP Articolul 97. Circumstanţele care se constată
prin anumite
mijloace de probă
În procesul penal se constată, prin anumite mijloace de
probă, următoarele circumstanţe:
1) cauza decesului – prin raportul expertizei medico-
legale;

33. 2) caracterul şi gradul leziunilor corporale în cauzele
penale privind infracţiunile grave, deosebit de grave şi
excepţional de grave – prin raportul expertizei medico-
legale;
3) incapacitatea persoanei, la momentul săvîrşirii faptei
prejudiciabile, de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile
sale sau de a le dirija ca urmare a unei boli mintale sau a
unei dereglări psihice temporare, a unei alte dereglări a
sănătăţii sau debilităţii – prin raportul expertizei
psihiatrice;
4) incapacitatea martorului de a percepe şi a reproduce
circumstanţele, ce urmează a fi constatate în cauza penală,
ca urmare a unei boli mintale, unei dereglări psihice
temporare, a unei alte dereglări a sănătăţii sau a debilităţii
– prin raportul expertizei psihiatrice;
5) atingerea de către partea vătămată, bănuit, învinuit,
inculpat a unei anumite vîrste, dacă aceasta are importanţă
în cauză – prin certificat de vîrstă, iar în caz de
incapacitate legată de vîrstă – prin raportul expertizei
medico-legale sau psihiatrice;
6) prezenţa antecedentelor penale ale bănuitului,
învinuitului, inculpatului – prin certificat de cazier judiciar
sau, după caz, prin copii de pe hotărîrile judecătoreşti de
condamnare devenite definitive.
19. Definiţi tipurile şi sistemul izvoarelor interne şi
internaţionale ale procesului penal.
Acestea sunt de două feluri:
– izvoare în sens material, respectiv condiţiile materiale
de existenţă ale

34. societăţii care determină evoluţia dreptului procesual
penal;
– izvoare în sens formal, respectiv formele juridice prin
care sunt exprimate
normele procesual penale: ConstituţiaCodul de procedură
penală, Codul
penal, Codul de procedură civilă, Codul civil, Legile de
organizare a organelor
judiciare, Decizii ale Curţii Constituţionale, acte
normative care conţin
dispoziţii procesual penale
Izvorul juridic al dreptului procesual penal este legea
procesuală penală. Legea procesuală penală are
următoarele părţi componente:
- normele dreptului internaţional, tratatele şi covenţiile
nternaţionale ce conţin dispoziţii procesual penale la care
Republica Moldova este parte;
- normele procesuale penale fixate în Constituţia
Republicii Moldova;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
Lista izvoarelor juridice ale dreptului procesual penal
stipulată în art. 2 din CPP RM este exhaustivă, cea ce
înseamnă că normele juridice cu caracter procesual penal
care se conţin în alte legi, decît în cele indicate în ea, nu
pot fi aplicate dacă ele nu sînt incluse în Codul de
procedură penală al Republicii Moldova.
Constituţia, ca Lege Fundamentală a Republicii Moldova
este izvor al dreptului procesual penal. Normele
constituţionale, avînd putere juridică supremă, poartă un
caracter general, însă în cazurile necesare ele pot fi

35. aplicate nemijlocit în cadrul reglementării raporturilor
juridice procesual penale. Legea procesual penală
naţională, care contravine dispoziţiilor Constituţiei
Republicii Moldova, nu are putere juridică. În aceste
cazuri se aplică direct normele constituţionale. În
Constituţia Republicii Moldova au fost întărite majoritatea
principiilor generale care stau la baza procesului penal şi a
organizării judecătoreşti. Constituţia Republicii Moldova
garantează, de asemenea, drepturile şi libertăţile omului
inclusiv ale persoanei implicate în procesul penal.
Respectarea şi ocrotirea persoanei implicate în procesul
penal constitue o îndatorire primordială a organelor de
urmărire penală, a procuraturii şi a instanţelor
judecătoreşti (art.16 alin.(1) din Constituţia RM), dreptul
ei la apărare fiind garantat de Legea Supremă a statului
(art. 26 din Constituţia RM).
Principiile generale şi normele unanim recunoscute ale
dreptului internaţional, tratatele şi convenţiile
internaţionale la care Republica Moldova este parte
constitue elemente integrante ale dreptului procesual
penal, pot să reglementeze nemijlocit raporturile juridice
procesual penale şi au supremaţie asupra Constituţiei
Republicii Moldova şi legislaţiei procesual penale
naţionale.
Aceasta înseamnă că legile şi alte acte normative
naţionale nu pot avea putere juridică, dacă ele contravin
normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional,
prevederilor tratatelor internaţonale la care Republica
Moldova este parte, dacă prin ele se încalcă independenţa
judecătorească, fie nu corespund principiului
contradictorialităţii, anulează sau limitează drepturile
omului. Dacă există neconcordanţe cu actele

36. internaţionale, au prioritate şi se aplică reglementările
internaţionale. (Сarta Organizatiei Natiunilor
Unite,Conventia pentr apararea dr si libertatilor
fundamentale ,Roma 4 noiembrie 1950,jurisprudenta
CtEDO :interpretarile fiind oficiale si obligatorii pentru
instante in calauzirea procesului )
Codul de Procedura Penala adoptatla 14 martie 2003 ,in
vigoare 12 iunie 2003,prevederile unor legi la care codul
face trimitere :Lg cu privire la secretul de stat,Lg cu
privire la secretul commercial,Lg cu privire la protectia
martorilor si altor participanti la procesul penal,Lg cu
privire la asistenta juridical internationala in materie
penala..
Desigur, fi ecare cauză are particularităţile sale și nici
precedentul nu poate acoperi cu soluţii multitu dinea de
situaţii care pot exista. Cu atвt mai mult această funcţie nu
o poate realiza norma juridică care stabilește reguli
generale.
Precedentul оn acest sens are capacitatea de a suplini
lacunele оn drept, fi ind mai mult prompt decвt un act
normativ.
Este necesar a lua оnconsideraţie și faptul că
precedentul, situвnd pe aceeași treaptă puterea legislativă,
execu tivă și judecătorească, asigură fi ecărei vocaţia de a
crea izvoare de drept Este controversată problema
recunoașterii hotărвrilor Plenului Curţii Supreme de
Justiţie ca obligatorii оn procesul penal, conceptul avвnd
suficienţi oponenţi Se consideră că hotărвrile Plenului
Curţii Supreme de Justiţie nu pot fi obligatorii,

37. consideraţia pornind de la apartenenţa sistemului de drept
moldovenesc la cel continental. Оn opinia noastră aceste
argumente sunt insufi cient оntemeiate. Un argument ar fi
faptul că, actualmente, оn Europa nu se poate vorbi despre
apartenenţa la un sistem cu rigori stricte care ar interzice
aplicarea hotărвrilor judecătorești, accentul fi ind pus pe
efi cacitatea normelor de drept și a activităţii instanţelor.
Dacă este de revenit la analiza perspectivei elaborării
precedentului de către Curtea Supremă de
Justiţie, optăm doar pentru hotărвri оn cauze concrete și
avem unele reserve vizavi de hotărвrile explicative ale
Plenului, care nu pot fi considerate, оn opinia noastră,
hotărвri ale unei instanţe de judecată.
In Republica Moldova perspectiva precedentului ţine
оndeosebi de activitatea
Curţii Constituţionale. Fiind principalele forme de
garantare a drepturilor și libertăţilor persoanelor,
prevederile constituţionale sunt prea vagi, fi ind prescrise
doar la nivel
de principiu constituţional. Оn așa mod, prin precedentul
constituţional sevor suplini lacunele оn ceea ce privește
realizarea drepturilor persoanei.
20. Clasificaţi şi explicaţi formele de interpretare a
normelor juridice procesual-penale.
Reprezintă operaţiunea logică prin care se caută sensul
exact al legii. Din punctul de vedere al subiectului care
face interpretarea, se cunosc:

38. – interpretarea legală, autentică (făcută de organul care
a edictat legea); autentica facuta de organul care a adoptat
legea .Aceasta este obligatorie,forta normei imperative
fiind aceeasi ca si a normei interpretate
– interpretarea judiciară –jurisprudentiala (făcută de
organele judiciare cu prilejul soluţionării
fiecărei cauze). De catre instante in procesul aplicarii NJ
pr pen ,fara a avea caracter obligatoriu si pentru alte
instante judiciare,utilizata la solutionarea unei cauze
penale.Astfel sunt evitate eronarile si abuzurile.
-interpretarea doctrinara(sau stiitifica )mai numita
interpretare neoficiala ,realizata de catre
specialistii,cercetataorii domeniului dreptului.Forta
argumentelor stiintifice se gasesc in cadrul
manualelor,,cursuri,tratate,monografii,articole stiintifice in
domeniul procesului penal.Nu este obligatorie,insa poate
sta la baza unor modificarii legistlative viitoare
Referitor la metodele folosite în explicarea sensului
legilor, se cunosc:
– interpretarea gramaticală (potrivit sensului
etimologic al termenilor); literara consta in lamurirea
continutului normelor juridice prin intelegerea exacta a
termenilor folositi,punerea in lumina a conexiunii
gramaticale precum si legatura dintre parti intr-o
propozitieIn cadrul inetrpretarii gramaticale ,substantivel
se vor examina cu atributele ,iar verbele impreuna cu
complementele ,in termenul masculin se contine si cel
femenin ,singularului i se aplica si pluralul
-interpretarea sistematica ajuta la elucidarea
continutului unei normejur prin corelarea ei cu alte

39. dispozitii legale din aceeiasi ramura de drept sau din alte
ramuri de drept
– interpretarea logică (potrivit raţionamentelor logice
per a contrario, afortiori),lamurirea intelesului unei norme
cu ajutorul rationamentelor logice ,utilizat a majori ad
minus ,unde legea permite mai mult implicit permite si
mai putin .
Sub aspectul rezultatelor sau al efectelor interpretarii
aceasta poate fi :
-Interpretarea declarativa se face prin redarea intocmai
a textului de lege interpretat,daca s-a constat ca redactarea
este corecta si precisa
-Interpretarea restrictiva are loc atunci cind se constata
ca in textul de lege interpreta s-a spus mai mult decit s-a
voit ,adica litera legii s-a depasit Astfel norma se va
restringe la limitele trasate de vointa legii .
-Interpretarea extensiva –este inversul interpretarii
restrictve,adica atunci cind se constata ca textul de lege
spune mai putin decit a voit sa spuna legea ,iar prin
interpretare se va extinde norma si la alte situatii care nu
sunt explicit prevazute ,dar implicit de subinteles
21. Proiectaţi o situaţie în care să demonstraţi
modul de funcţionare al excepţiei de
neconstituţionalitate în procesul penal
La 10 iulie 2011 cetateanul ucrainean , Vaiculescu Ion ,
fara domiciliu temporar in RM, a fost retinut ca fiind
banuit in comiterea infractiunii de tarfic de influenta ,ca
temei de retinere a fost informatia operativa de la un agent
sub acoperire.

40. La data de 12 iulie acesta a fost supus arestarii
preventive pe termen de 30 de zile .
Ca temei a fost presupunerea ca cet. V.I. va contiuna
activitatea infractionala si se va sustrage de la urmarire .La
1 august procurorul a incetat urmarirea penala atragindul
pe cetateanul V la raspundere contraventionala (tainuirea
unui act de coruptie ) fiind eliberat de sub arest .La 28
august procurorul ierarhic superior a reluat urmarirea
penala.
Pe lîngă alte drepturi procesuale, oferite de lege
persoanei şi dreptul constituţional de a nu fi urmărită,
judecată sau pedepsită de mai multe ori pentru aceeaşi
faptă. Principiul în cauză presupune că cel care prin
conduita sa a ignorat ordinea de drept va răspunde o
singură dată pentru fapta ilicită, pentru o încălcare a legii
se va aplica o singură sancţiune juridică. Acest principiu
constituţional se aplică nu numai în cauzele penale, dar şi
în cauzele contravenţionale, precum şi în orice altă formă
de răspundere juridică din aceeaşi materie de drept (de
exemplu - penală sau civilă). În prezenta hotărîre Curtea
Constituţională va aborda acest principiu în special în
materia penală.
22. Definiţi noţiunea de probatoriu.
(1) În procesul penal, probatoriul constă în invocarea de
probe şi propunerea de probe, admiterea şi administrarea
lor în scopul constatării circumstanţelor care au importanţă
pentru cauză.
(2) Probele administrate se verifică şi se apreciază de
către organul de urmărire penală sau instanţă.
Administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de
probă în procesul penal, care presupune strîngerea şi

41. verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea
învinuitului, inculpatului, de către organul de urmărire
penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la
proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin
procedeele probatorii. Fiecare probă urmează să fie
apreciată din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei,
utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probele în ansamblu –
din punct de vedere al coroborării lor
23. Analizaţi atribuţiile subiecţilor procesuali în
cadrul probatoriului.
Probele administrate se verifică şi se apreciază de către
organul de urmărire penală sau instanţă. În scopul
administrării probelor, apărătorul admis în procesul penal,
în modul prevăzut de prezentul cod, este în drept:
1) să solicite şi să prezinte obiecte, documente şi
informaţii necesare pentru acordarea asistenţei juridice,
inclusiv să poarte convorbiri cu persoane fizice dacă
acestea sînt de acord să fie audiate în modul stabilit de
lege;
2) să solicite certificate, caracteristici şi alte documente
din diverse organe şi instituţii care pot să le elibereze în
modul stabilit;
3) în interesul asistenţei juridice, să solicite, cu
consimţămîntul persoanei pe care o apără, opinia
specialistului pentru explicarea chestiunilor care necesită
cunoştinţe speciale.
(3) Bănuitul, învinuitul, inculpatul, apărătorul,
acuzatorul, partea vătămată, partea civilă, partea
civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor, precum şi
alte persoane fizice sau juridice, sînt în drept să prezinte

42. informaţii orale şi scrise, obiecte şi documente care pot fi
utilizate ca mijloace de probă.
(4) Toate probele administrate în cauza penală vor fi
verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv.
Verificarea probelor constă în analiza probelor
administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea
de noi probe şi verificarea sursei din care provin probele,
în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin
procedee probatorii respective. eprezentantul organului de
urmărire penală sau judecătorul apreciază probele conform
propriei convingeri, formate în urma examinării lor în
ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv,
călăuzindu-se de lege.
(3) Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită
pentru organul de urmărire penală sau instanţa de judecată.
(4) Instanţa pune la baza hotărîrii sale numai acele
probe la cercetarea cărora au avut acces toate părţile în
egală măsură.
24. Redactaţi o cerere la CtEDO în situaţia cînd un
subiect procesual a încălcat prevederile Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului datorită depăşirii
atribuţiilor sale în cadrul probatoriu.
25. Definiţi principiul legalităţii în procesul
penal.
In conformitate cu alin 3 al art1 Constitutie ,RM este
un stat de drept si democratic.Acesta este un principiu
general de drept cu o aplicabilitate universala in cadrul
raporturilor juridice

43. Principiul legalităţii procesuale este o transpunere pe plan
procesual a principiului general de drept al supremaţiei şi
respectării necondiţionate a dreptului. Acest principiu se
deduce şi din caracterul de ordine publică al normelor de
drept procesual penal. Acesta este un principiu general al
dreptului cu o aplicabilitate universală în cadrul
raporturilor juridice, ce constă în respectarea exactă şi
uniformă a legii de către toţi subiecţii de drept. Analiza
principiului legalităţii procesului penal se poate efectua
doar în concordanţă cu art. 15 al Constituţiei Republicii
Moldova, care consfinţeşte obligaţia cetăţenilor de a
respecta Constituţia şi legile Republicii Moldova.
Obligarea respectării legii este universală şi se extinde
asupra tuturor domeniilor sociale. În CPP se prevede că
procesul penal reprezintă o activitate desfăşurată în
conformitate cu legea procesual penală. Legalitatea
procesului penal include obligaţia ca întreaga desfăşurare
a procesului penal şi toată activitatea instanţei de judecată,
părţilor şi participanţilor la procesul penal să se realizeze
în conformitate cu legea.Principiul legalitatii pr pen etse
aplicabil in egala masura tuturor activitatilor instantei de
judecata ,partilor sia ltor particpanti la pr penal,toti fiind
obligate sa respecte legea in actvitatea lor procesuala
.Respectarea principiului legalitatii asigura concomitant
respectarea tuturor principiilor ,acest fiind unprincipiu-
cadru si ca prima conditie a existentei celorlate principii.
26. Distingeţi situaţiile în care jurisprudenţa
este o parte componentă a sistemului de drept.
In sistemul de drept al Republicii Moldova,
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

44. este direct aplicabilă, avînd forţă constituţională şi
supralegislativă. Or, C.E.D.O. a statuat în repetate
rînduri că dreptul la tribunal este pus grav în discuţie
dacă taxa de stat este fixată într-un cuantum excesiv, în
deosebi atunci cînd cel care intenţionează să exercite
acţiunea în justiţie sau calea de atac este lipsit de
resurse financiare.
Ansamblu de solutii pronuntate de catre organele de
jurisdictie in legatura cu probleme de drept sau
institutiile juridice examinate cu prilejul desfasurarii
litigiilor din competenta lor.Mai este denumita si
practica judiciara.
In unele sisteme de drept, cu deosebire in sistemul
anglo-american. Jurisprudenta constituie izvor de drept
mai ales sub forma precedentului judiciar, adica a unei
solutii pronuntate anterior in cauze similare. In tara
noastra, desi jurisprudenta nu constituie un izvor de
drept, are o valoare orientativa, contribuind la
aplicarea corecta si unitara a normelor legale.
O importanţă primordială capătă și perspectiva utilizării
jurisprudenţei naţionale оn activitatea subiecţilor
procesuali. Cu toate că оn majoritatea ţărilor cu sistem de
drept continental legea este considerată ca unic izvor al
dreptului sau ca unul esenţial, оn același timp, precedentul
este viabil, pornindu-se de la premisa că asupra dreptului
statelor membre ale Consiliului
Europei infl uenţează jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului a cărei esenţă constă оn utilizarea
precedentelor. Este certă poziţia superioară a legiuitorului
faţă de instanţă оn ceea ce privește ela borarea normelor
de drept; legiuito rul nu este оn stare să prevadă totalitatea

45. aspectelor juridice ale normei elaborate, misiunea de a defi
ni tiva norma rămвnвnd a fi pusă оn seama instanţei,
vitalitatea procesului de cristalizare a normei juri dice fi
ind condiţionată de instituţia precedentului judiciar.
Precedentul are capacitatea de a suplini lacunele оn
drept, fi ind mai mult prompt decвt un act normativ. Este
necesar a lua оn consideraţie și faptul că precedentul,
situвnd pe aceeași treaptă puterea legislativă, execu tivă și
judecătorească, asigură fi ecărei vocaţia de a crea izvoare
de drept. Precedentul judiciar poate fi mai simplu de
modifi cat оn cazul apariţiei necesităţii sociale de
schimbare a elementului normativ prin adoptarea unei noi
hotărвri.
27. Proiectaţi o situaţie în care în cadrul
procesului penal s-ar aplica analogia dreptului
sau legii.
In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia
analogiei, aceasta ofera organului de aplicare a dreptului
ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa
gaseasca solutie juridica chiar daca nu se gasesc norme
care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua
forme de analogie:
1. Analogia legii este procedeul la care se recurge
atunci cand se constata lipsa normei juridice, in cazul ce
urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul
analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece
legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun
rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai
pe baza normelor juridice.

46. 2. Analogia dreptului constituie o alta forma a analogiei,
la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze
lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau
texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare.
Analogia legii :In cadrul procesului penal este greu de
afirmat prezenta unei oarecare analogii ,insa nici nu ne
permite sa afirmam lipsa acesteia.Afirmatia potrivit careia
in procesul penal se lasa loc de analogie ar fi cazurile ce
sunt nemijlocdit legate de drepturile si libertatile
fundamentale ale omului prevazute de Conventie.Se
creaza astfel de situatie deoarece ,este imposibil de
prevazut si de inclus in cadrul legii procesual penale
toatlitatea de multitudini de cazuri in cadrul careia s-ar
incalca vreun drept sau libertate.
Un alt concept in privinta a careva elemente de analogie
ar fi ultraactivitatea le retroactivitatea legiiOdata cu
adoptarea codului in anul 2003 ,organele de constatare nu
esrau incluse intro lista exhaustiva ,astfel pompierii care
prin intermediul unui raport constatau producerea unui
incediu lipseau in Cod ,insa acestia aveau astefl de
atributie.
Un alt exemplu constitue institutia impacarii ,in carul
careia se prevedeau infraciunile ce urmeaza sa benificieze
de institutia data .Violul conform CP aln 1 ,insa nu era
inclus in CPP ,dar in practica institutia impacarii se
practica.
Iar in cazul interpretariilor dubiilor in privinta
invinuitului ,acesteia se lua in favoare persoanei acuzate si
nicidecum in defavoare.
28. Identificaţi atribuţiile apărătorului în cadrul
probatoriului.

47. Articolul 68. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
(1) Apărătorul, în funcţie de calitatea procesuală a
persoanei ale cărei interese le apără, are dreptul:
1) să cunoască esenţa bănuielii sau învinuirii;
2) să participe, la propunerea organului respectiv, la
efectuarea de către organul de urmărire penală a acţiunilor
procesuale şi la toate acţiunile procesuale efectuate la
solicitarea sa;
3) să explice persoanei pe care o apără drepturile şi să
atenţioneze persoana care efectuează acţiunea procesuală
asupra încălcărilor legii comise de ea;
4) să pregătească materiale în cauza respectivă;
5) să prezinte documente sau alte mijloace de probă
pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa
de judecată;
6) să ceară recuzarea persoanei care efectuează
urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului,
interpretului, traducătorului, grefierului;
7) să înainteze cereri;
8) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de
urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în
procesul-verbal respectiv;
9) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor
efectuate cu participarea lui şi să ceară completarea lor sau
includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
10) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din
momentul terminării urmăririi penale şi să noteze orice
date din dosar, să facă copii;
11) să participe la şedinţele de judecată în primă
instanţă, în apel, în recurs, precum şi la judecarea cauzei
pe cale extraordinară de atac;

48. 12) să pledeze în dezbateri judiciare;
13) la solicitarea sa, să primească gratuit copii de pe
hotărîrile care se referă la drepturile şi interesele persoanei
pe care o apără;
14) să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor
organului de urmărire penală, precum şi să atace sentinţa
sau orice altă hotărîre judecătorească finală în cauza
respectivă;
15) să participe la împăcarea cu partea oponentă dacă
persoana pe care el o apără participă la împăcare;
16) să facă obiecţii referitor la plîngerile altor
participanţi la proces despre care a fost informat de către
organul de urmărire penală sau a aflat despre ele din alte
surse, precum şi să-şi expună părerea în şedinţa de
judecată referitor la cererile şi propunerile altor
participanţi la proces şi referitor la chestiunile soluţionate
de instanţa de judecată;
17) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale
celorlalţi participanţi la proces;
18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui
şedinţei de judecată;
19) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza
penală de la persoana interesele căreia le apără sau, în
cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului;
20) să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile
nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale
instanţei.
(2) Apărătorul bănuitului, învinuitului, inculpatului în
scopul clarificării circumstanţelor care combat învinuirea,
exclud răspunderea penală a persoanei pe care o apără sau
atenuează pedeapsa ori măsurile procesuale de
constrîngere, precum şi în scopul acordării asistenţei

49. juridice necesare, în afară de drepturile prevăzute la alin.
(1), dispune, de asemenea, de următoarele drepturi:
1) să aibă întrevederi cu bănuitul, învinuitul, inculpatul,
fără a se limita numărul şi durata lor;
2) să participe la orice acţiune procesuală efectuată cu
participarea persoanei pe care o apără dacă aceasta o cere
persoana pe care o apără sau însuşi apărătorul;
3) să ia cunoştinţă de materialele prezentate în judecată
de către organul de urmărire penală pentru confirmarea
reţinerii şi necesităţii arestării.
(3) Apărătorul nu este în drept să întreprindă careva
acţiuni împotriva intereselor persoanei pe care o apără şi
să o împiedice să-şi realizeze drepturile. Apărătorul nu
poate, contrar poziţiei persoanei pe care o apără, să
recunoască participarea ei la infracţiune şi vinovăţia de
săvîrşirea infracţiunii. Apărătorul nu este în drept să
destăinuiască informaţiile care i-au fost comunicate în
legătură cu exercitarea apărării dacă aceste informaţii pot
fi utilizate în detrimentul persoanei pe care o apără.
(4) Avocatul nu este în drept să renunţe nemotivat la
apărare. Apărătorul nu este în drept să-şi înceteze de sine
stătător împuternicirile de apărător, să împiedice invitarea
unui alt apărător sau participarea lui în această cauză.
Apărătorul nu este în drept să transmită altei persoane
împuternicirile sale de a participa în cauza respectivă.
(5) Apărătorul nu este în drept, fără consimţămîntul
persoanei pe care o apără, să efectueze următoarele
acţiuni:
1) să o declare vinovată de săvîrşirea infracţiunii;
2) să declare împăcarea persoanei pe care o apără cu
partea oponentă;
3) să recunoască acţiunea civilă;

50. 4) să retragă plîngerile persoanei pe care o apără;
5) să-şi retragă apelul sau recursul împotriva sentinţei
de condamnare.
(6) Apărătorul este obligat:
1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire
penală sau a instanţei;
2) să se supună dispoziţiilor legitime ale
reprezentantului organului de urmărire penală şi ale
preşedintelui şedinţei de judecată;
3) să nu părăsească sala de şedinţe pînă la anunţarea
întreruperii, fără permisiunea preşedintelui şedinţei;
4) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
Poartă un caracter specii c rolul apărătorului în
probatoriu. În Codul de procedură penală din 1961,
potrivit art.46, apărătorul avea obligaţia de a folosi toate
mijloacele și formele de apărare prevăzute de lege pentru
a lămuri împrejurările care ar putea să determine achitarea
învinuitului ori să-i atenueze răspunderea. Codul de
procedură penală din 2003 determină statutul apărătorului
ca persoană care acordă asistenţă juridică. În doctrină nu
există o poziţie unitară referitor la dei niţia noţiunii de
asistenţă juridică, aceasta i ind un element al dreptului la
un proces echitabil. Art.6 par.3) lit. (c) din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului proclamă dreptul
acuzatului la asistenţă juridică conform propriei sale
alegeri sau când acesta nu dispune de mijloacele necesare,
posibilitatea de a i asistat în mod gratuit dacă o cer
interesele justiţiei.
Potrivit Codului de procedură penală din 2003, se
lărgesc drepturile părţilor de a avea acces la piesele
dosarului în faza de urmărire. Avocatul dispune atât de
dreptul de a participa la orice acţiune procesuală efectuată

51. cu participarea persoanei pe care o apără, cât și să ia
cunoștinţă de procesele-verbale ale acţiunilor efectuate cu
participarea lui. Atribuţii similare capătă și alte părţi în
proces
Este evident că apărătorul participă în probatoriul penal
fără a purta sarcina probei. În acest aspect se cere de
remarcat că obligaţia, în sens juridic, reprezintă opusul
dreptului subiectiv și constă în satisfacerea sau, după caz,
îndeplinirea prerogativelor pe care le implică drepturile
sau competenţa celuilalt subiect al raportului juridic
concret.
Nerespectarea obligaţiilor atrage sancţiuni care, în
aspect procesual penal, reprezintă consecinţe survenite
pentru subiectul raporturilor juridice în cazul nerespectării
de către acesta a normelor procesual penale.
29. Analizaţi modalităţile de administrare a
probelor de către apărător. 1. Sarcina apărării în sensul
articolului 100 constă în descoperirea unor împrejurări
care fie îl îndreptăţesc pe învinuit, fie contribuie la
atenuarea responsabilităţii. Sarcina apărătorului nu poate fi
asimilată cu sarcina organului de urmărire, care în baza
articolului 19, alineatul 3 are obligaţia de a lua toate
măsurile prevăzute de lege, pentru cercetarea sub toate
aspectele, complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei,
reieşind din faptul că articolul 19 determină accesul la
justiţie, şi pune această sarcină în seama organelor
statului. Trebuie de luat în consideraţie şi faptul că dacă
apărarea nu şi-a realizat atribuţiile sale potrivit articolul
100, aceasta nu poate fi interpretat ca o dovedire a
vinovăţiei persoanei. Apărătorul, însă nu poate administra

52. probe, aplicînd aceleaşi mijloace probatorii aplicate de
către organul de urmărire penală.
2. Reieşind din faptul că persoana se prezumă
nevinovată, toate acţiunile în constatarea vinovăţiei este
pusă în seama subiectului care intentează acţiunea penală.
Partea apărării au dreptul de a participa la probaţiune, la
administrarea probelor, utilizînd metoda de solicitare. În
acest sens avocatul are dreptul de a descoperi şi a
transmite anumite obiecte, documente, poate efectua
fotografierea, înregistrarea audio sau video, poate întocmi
anumite scheme sau planuri, în caz cînd sunt necesare
anumite cunoştinţe speciale avocatul poate apela la un
specialist. În cazul cînd avocatul a purtat convorbiri cu
unele persoane fizice, aceste date sunt transmise organului
de urmărire, care trebuie să audieze aceste persoane în
calitate de martori. În cazul cînd a dus convorbiri cu
persoana fizică, avocatul poate înregistra aceste convorbiri
video sau audio cu acordul persoanei, fie poate propune
persoanei de a întocmi o lămurire care apoi poate fi
autentificată în notariat şi servi în continuare temei pentru
audierea persoanei de către organul de urmărire sau de
către instanţa de judecată.
3. O altă metodă de administrare a probelor de către
apărare este solicitarea diferitor documente din organizaţii
şi instituţii. Aceste documente pot să fie certificate de
sănătate, materiale de arhivă, diferite acte normative
departamentale, ş.a. Cu toate că în fiecare caz concret
organul de urmărire ia decizia privind efectuarea actelor
suplimentare la cererea avocatului, refuzul de a efectua
aceste acte trebuie să fie întemeiat şi argumentat.
4. Este necesar de menţionat şi faptul că administrarea
probelor de către apărător este un drept şi nu o obligaţie a

53. acestuia şi faptul că apărarea nu a administrat probe nu
poate fi interpretat ca un eşec al apărării. Apărarea
determină oportunitatea administrării anumitor probe.
Verificarea probelor în sensul alineatului 4, articolul 100,
se efectuează prin anumite metode: analiza conţinutului
probelor administrate, coroborarea cu alte probe. Corobora
(din latinescul „corroborare”) înseamnă a întări, a sprijini,
a da putere, a consolida, a confirma. Probele trebuie
coroborate cu alte probe care au fost administrate mai
înainte, pot fi administrate noi probe sau poate fi verificată
sursa (de exemplu, prezentarea spre recunoaştere,
verificarea declaraţiilor la faţa locului, experimentul, ş.a.).
30. Estimaţi în ce măsură atribuţiile apărătorului în
cadrul probatoriului se conformează cu principiul
„egalităţii armelor” consfinţit de CtEDO.
In jurisprudenta europeana, principiul egalitatii armelor
semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata
desfasurarii procedurii in fata unui tribunal, fara
ca una dintre ele sa fie avantajata in raport cu cealalta
parte sau celelalte parti in proces. Acest principiu decurge
inmod direct din faptul ca orice persoana are dreptul
la ascultarea cauzei sale in mod echitabil.Principiul este
un element esential al dreptului la un proces
echitabil. Acest principiuimpune fiecarei parti sa i se
ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza sa in
conditiicare sa nu plaseze intr-o situatie de net dezavantaj
in raport cu adversarul ei si ca exigenta„egalitatii armelor”
in sensul unui just echilibru intre parti are, in principiu
acelasi rol atat in procesel civile, cat si in cele
penale.Astfel, o diferenta de tratament in ascultarea

54. martorilor poate incalca principiul egalitatiiarmelor.
Orice inegalitate in comunicarea documentelor poate
fi sanctionata in numeleacestui principiu. Partile trebuie
sa aiba posibilitatea de a prezenta in mod egal mijloacele
de proba de care dispun. De asemenea, principiul egalitatii
armelor trebuie sa fie respectat intimpul exercitarii cailor
de atac.
Aceasta implica faptul ca orice parte a unei proceduri,
indiferent dacă este in materie civilasau penala, trebuie sa
aibă posibilitatea rezonabila de a-si prezenta punctul de
vedere in fatatribunalului in conditii care sa nu o
dezavantajeze fata de celelalte parti ale procesului saufata
de acuzare.Astfel, s-a decis ca exista o incalcare a
principiului egalitatii armelor in situatia in
careacuzarea depune la dosar un document, inainte de
audienta publica, in care isi prezinta inrezumat
argumente, iar acuzatul nu are acces la acel document.
Atunci cand se depune la dosarul cauzei
undocument important pentru solutionarea acesteia,
este insa obligatoriu ca partile sa
aibacunostinta de continutul sau, indiferent daca i
nstanta utilizeaza sau nu documentul inmotivarea
hotararii.
Tot astfel, s-a constat o violare a exigentelor egalitatii
armelor procedurale in situatia in carelegea austriaca nu
permitea participarea si expunerea orala a argumentelor in
fata instanteide apel decat a reprezentantului
parchetului, nu si inculpatului sau avocatului sau.
De asemenea, faptul ca in urma caii de atac se poate
inrautati situatia inculpatului conduceinstanta
europeana la o analiza stricta a posibilitătilor egale de
a declansa procedura decasare. În acelaşi context,

55. Curtea a precizat că se poate vorbi de o atingere
serioasă a principiului egalităţii armelor atunci când
pentru declanşarea unei proceduri de atac
statul beneficiază de suspendarea termenul de apel pe
perioada vacanţei, în timp ce cealaltă partenu beneficiază
de această posibilitate de prelungire a termenului.
Actualmente, în legislaţia procesual penală nu există
mecanisme care ar avea ca scop contribuţiala asigurarea
efectivă a unei „egalităţi a armelor”. Cu toate că art.100
alin.(2) C.proc.pen. prevede uneleatribuţii ale apărării în
cadrul probatoriului penal, această normă rămâne însă a
avea o naturădeclarativă, fără anumite garanţii procesuale.
În asemenea condiţii, una dintre soluţiile pertinente
estecea de consolidare a instituţiei investigaţiei
avocatului.Acordarea unor drepturi avocatului în cadrul
probatoriului vine să asigure principiul „egalităţiiarmelor”
în raport cu partea acuzării. În situaţia în care extinderea
dreptului avocatului de a fi implicatactiv în probatoriu va
avea ca obiectiv asigurarea echităţii procesului, acest fapt
va predomina asupraunor tradiţii în care rolul acuzării era
predominant.
Reformele în acest domeniu trebuie să fie promovate
moderat, luându-se în considerare factoriisociali,
economici ş.a. La promovarea instituţiei cercetării
avocatului trebuie să se ţină cont de obligaţia autorităţilor
de a întreprinde toate măsurile pentru cercetarea sub toate
aspectele, completă şi obiectivă,a circumstanţelor cauzei,
inclusiv de obligaţia de a administra probe în apărare.
Proporţinonalitatea înacest sens se manifestă prin
acordarea dreptului şi obligaţiei avocatului de a administra
probe, iar lipsa probelor în apărare nu trebuie să fie
interpretată ca un eşec al apărării. Instituţia investigării

56. avocatului poate căpăta în aspect de formă diverse
conotaţii. Fiind după natura sa mixtă, instituţia va
consolidagaranţiile procesuale de protecţie a drepturilor
persoanei în probatoriul penal sub aspectul
principiului„egalităţii armelor”
31. Stabiliţi esenţa principiului Prezumţiei
nevinovăţiei în cadrul procesului penal.
Principiul prezumtiei nevinovătiei reprezintă o regulă de
bază a PP ii unul dintre dr. Fundamentale ale omului.
Esenta acestui principiu constă în statutul acordat
bănuitului, învinuitului sau inculpatului în cadrul PP, fiind
considerat o persoană de bună credintă. Din acest statut
rezultând toate garantiile puse la dispozitia acestora si
respectarea dr. de a nu încălca acest drept fundamental si
de ai acorda garantii reale de a se apăra de o acuzatie
injustă. Principiul prezumtiei nevinovătiei mai include si
lipsa obligatiei vreunei persoane săsi dovedească
nevinovătia sa.
Prezumţia de nevinovăţie (presupunerea, recunoaşterea
juridică a unui fapt pînă la proba contrarie) este una legală
şi relativă. Aceste se explică prin faptul că este prevăzută
expres în lege şi este posibilă răsturnarea (tot în baza legii)
acestei prezumţii.
Prezumţia nevinovăţiei cuprinde şi lipsa obligaţiei vre-
unei persoane să-şi dovedească nevinovăţia sa (art. 8 al (2)
CPP R.M.). De asemenea este recunoscut şi atribuit
dreptul recunoaşterii întemeiate a persoanei ca vinovat de
săvîrşirea unei infracţiuni, doar instanţei de judecată, care
nu este ţinută de vre-un interes de serviciu ca să acuze sau
să achite în mod preconceput o persoană. Vinovăţia

57. persoanei se stabileşte în cadrul unui proces cu respectarea
garanţilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu
înseamnă şi stabilirea vinovăţiei1
. Sarcina probei revine
organelor de urmărire penală (art. 100 CPP R.M., art. 64
al. P. 7, art. 66, al. 2 p. 7). Pînă la adaptarea unei hotărîri
de condamnare şi pînă la rămînerea definitivă a acesteia,
inculpatul are statutul de persoană nevinovată. Acest
statut al persoanei se răsfrînge şi în alte raporturi, decît cel
Procesual-penal – pînă la rămînerea definitivă a sentinţei
persoana dispune de toate drepturile constituţionale,
participarea la alegeri, dreptul la libera alegere a locuinţei,
Legea procesual-penală stabileşte că răsturnarea
prezumţiei nevinovăţiei sau concluziile despre vinovăţia
persoanei despre săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate
pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii, care
nu pot fi înlăturate legal, se interpretează în favoarea
bănuitului, învinuitului, inculpatului. Această
reglementare se include în spiritul prezumţiei nevinovăţiei
datorită faptului că pedepsirea oricărei persoane pentru o
faptă penală se poate realiza doar în baza unor informaţii
certe şi veridice despre vinovăţia ei, neadmiţîndu-se
presupunerile sau probele afectate de incertitudine. Chiar
în cazul aprecierii probelor orice informaţie, în baza căreia
se pot trage 2 sau mai multe concluzii opuse (în sensul
apărării sau acuzării) despre aceeaşi circumstanţă arată
imposibilitatea punerii acesteia în baza unei sentinţe de
vinovăţie.
Principiul procesual al prezumţiei de nevinovăţie este
subordonat principiului legalităţii şi constituie baza
principiilor, libertăţii persoanei, respectării demnităţii
umane şi a dreptului de operare.
1

58. Cu toate acestea nu este posibil şi nici utilă societăţii
respectarea într-un mod absolut al acestei prezumţii pentru
a nu ajunge într-o extremă cînd să nu fie permise nici o
acţiune procesual-penală, care limitează unele drepturi ale
persoanei din motiv că nu avem o sentinţă definitivă, or
sentinţa definitivă nu poate fi emisă decît după o urmărire
penală care implică şi măsurile procesuale de constrîngere
cu respectarea prevederilor legii.
Dacă prezumţia nu permite pedepsirea unui nevinovat
atunci tot ea presupune şi faptul că nici o persoană
recunoscută vinovată de săvîrşirea unei fapte penale, în
spiritul de dreptate şi justiţie, nu trebuie să rămînă
nepedepsită şi sancţiunile să fie aplicate cu toată
fermitatea şi severitatea în raport se greutatea
infracţiunilor săvîrşite2
.
32. Generalizaţi constatările CtEDO în cauza
Popovici vs Moldova.
Reclamantul a susţinut că a avut loc încălcarea
articolului 3 din Convenţie pe motivul condiţiilor
inumane şi degradante de detenţie; o încălcare a
articolului 5 pe motivul arestării preventive
nemotivate; o încălcare a articolului 13 pe motivul lipsei
unor căi de recurs efective referitor la condiţiile
inumane şi degradante de detenţie; o încălcare a
articolului 6 pe motivul neechităţii proceselor penale; şi
o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie
Reclamantul, dl Petru Popovici, cunoscut drept Micu
(“reclamantul”), este cetăţean al Moldovei care s-a născut
2

59. în 1962. În prezent, el ispăşeşte o condamnare pe viaţă în
închisoarea din Rezina.
Condiţiile de detenţie ferestrele erau acoperite cu plăci
din metal iar lumina electrică era tot timpul stinsă.
Celulele nu aveau sistem de ventilare. Nu existau saltele,
perne, pături sau paturi. Deţinuţilor li se refuza
oportunitatea unei plimbări zilnice. Nu existau mijloace de
menţinere a igienei în celulă. Nu exista duş şi deţinuţii nu
primeau mîncare suficientă. Din cauza imposibilităţii
statului de a oferi mîncare corespunzătoare, deţinuţilor li
se permitea în mod excepţional de a primi mîncare de la
familiile lor.
Curtea va considera că condiţiile de detenţie au rămas
neschimbate. În continuare, Curtea reiterează că în cauza
Becciev ea a constatat că condiţiile de detenţie au atins
pragul minim de severitate contrar articolului 3 din
Convenţie (a se vedea Becciev,În prezenta cauză, Curtea
nu constată nici un motiv de a se îndepărta de acea
constatare şi, prin urmare, conchide că condiţiile de
detenţie din timpul arestului administrativ al reclamantului
au constituit un tratament inuman şi degradant şi că a
existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie.
motivele invocate de instanţele naţionale pentru deţinerea
lui în timpul procesului erau generale şi prestabilite şi nu
puteau prin urmare fi considerate relevante şi suficiente în
sensul articolului 5 § 3 din Convenţie.
instanţele naţionale cînd au dispus arestarea
reclamantului şi prelungirea acestei măsuri, au invocat
dreptul intern pertinent, fără a arăta motivele de ce au
considerat că susţinerile precum că reclamantul s-ar putea
sustrage sau să influenţeze ancheta ar fi întemeiat - Curtea

60. a constatat încălcări ale articolului 5 § 3 din Convenţie. În
lumina celor de mai sus, Curtea consideră că motivele pe
care s-a bazat Judecătoria Buiucani şi Curtea de Apel
Chişinău în hotărîrile lor de a dispune arestarea
preventivă a reclamantului şi de a o prelungi nu au fost
“relevante şi suficiente”.
Reclamantul a susţinut că procedurile care au condus la
condamnarea sa au fost inechitabile şi arbitrare. În
particular, el a susţinut că, Curtea Supremă de Justiţie l-a
condamnat în lipsa sa
Totuşi, după casarea sentinţei de achitare a reclamantului
adoptată de prima instanţă, Curtea Supremă a calificat
acuzaţiile penale împotriva reclamantului, condamnînd-ul
aproape pe toate capetele de acuzare aplicînd-ui
detenţiunea pe viaţă, fără a examina anumite probe aduse
personal de el şi fără a prezenta probele în prezenţa sa într-
o şedinţă publică cu scopul de a asigura procedura
contradictorie. Guvernul a susţinut că reclamantul a
refuzat să participe la şedinţa din faţa Curţii Supreme din
1 martie 2004. O asemenea renunţare din partea
reclamantului – în măsura în care este permisă – trebuie
stabilită fără ambiguitate
Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din
Convenţie.
Reclamantul a susţinut că declaraţia dlui Gurbulea, precum că el era conducătorul unei
organizaţii criminale, înainte ca acesta să fie condamnat, a constituit o încălcare a dreptului său de
a fi prezumat nevinovat
Curtea reiterează că prezumţia de nevinovăţie garantată
de articolul 6 § 2 din Convenţie este unul din elementele
unui proces echitabil prevăzut de articolul 6 § 1. Ea ar fi
încălcată dacă o declaraţie a unei persoane oficiale
referitor la o persoană acuzată de o infracţiune penală
reflectă opinia că aceasta este vinovată înainte ca aceasta

61. să fi fost dovedit în conformitate cu legislaţia. Este de
ajuns, chiar şi-n lipsa unei constatări formale, că există un
anumit raţionament care sugerează că oficialul îl consideră
pe acuzat ca pe un vinovat. Cu privire la aceasta Curtea
reiterează importanţa alegerii cuvintelor de către
persoanele oficiale în declaraţiile lor înainte ca o persoană
să fi fost judecată şi găsită vinovată de comiterea unei
infracţiuni
In consecinţă, declaraţia dlui Gurbulea a fost o declaraţie
clară referitoare la vinovăţia reclamantului, care, mai întîi
de toate, a încurajat publicul în a-l considera vinovat şi, în
al doilea rînd, a prejudiciat aprecierea faptelor de către
autoritatea judiciară competentă. Prin urmare, a existat o
încălcare a articolului 6 § 2 din Convenţie.
Reclamantul a susţinut că potrivit dreptului intern nu
exista un recurs în temeiul căruia ar fi putut solicita o
încetare imediată a încălcării articolului 3 pe motivul unor
condiţii inadecvate de detenţie
Curtea nu consideră posibil de a se îndepărta de
constatările sale din cauza Ostrovar. În consecinţă, a
existat o încălcare a articolului 13 din Convenţie,
combinat cu articolul 3 din Convenţie
33. Compuneţi anumite reguli care trebuie
respectate de către organul de urmărire penală în
relaţiile cu mass-media, astfel încît să nu se încalce
prezumţia de nevinovăţie.
In ceea ce priveste incalcarea prezumtiei de
nevinovatie prin declaratiile oficiale ale reprezentantilor