JOC DIDACTIC

1. CARTEA ACEASTA m-a învăţat că până şi ele, stelele, care au călăuzit generaţii după generaţii de navigatori
şi au inspirat deopotrivă poeţi, visători, profeţi şi astronomi, nu sunt eterne. Deşi viaţa noastră e prea scurtă
ca să observăm stelele cum se schimbă şi în cele din urmă se sting, astronomii ŞTIU că ele evoluează. Ca să
explice cum este posibil acest lucru, autorul cărţii a comparat oamenii care privesc la cerul înstelat cu furnicile
din pădure. Furnicile nu trăiesc suficient de mult ca să observe schimbarea copacilor. Ele observă doar
ghindele căzute, tinerii arbuşti, stejarii semeţi şi bustenii acoperiţi de muşchi, putrezind în pământ. Şi din
existenţa tuturor acestor elemente în acelaşi timp, în acelaşi spatiu, furnicile E POSIBIL să intuiască povestea
naşterii şi a dispariţiei unui stejar la fel cum noi putem înţelege evoluţia stelelor, urmărindu-le în etape diferite
ale vieţii lor.
A fost o explicaţie pe cât de fascinantă, pe atât de convingătoare. Probabil de aceea încă mi-o amintesc. Cu
excepţia unui mic detaliu. Vedeţi voi, furnicile nu pot scrie. Nu pot lăsa un mesaj urmaşilor urmaşilor lor, nu le
pot transmite adevărurile pe care le descoperă despre pădurea lor, despre casa lor. Imaginaţi-vă cum ar fi
dacă furnicile şi-ar putea nota descoperirile. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă furnicile ar putea scrie şi ar putea
lăsa moştenire generaţiilor urmatoare ceva mai durabil, mai persistent decât simpla vorbă rostită în vânt, atât
de supusă erorilor şi, în cele din urmă, pierdută (dacă vă îndoiţi de acest lucru, gândiţi-vă doar o clipă la ultima
bârfă pe care aţi auzit-o).
Imaginaţi-vă că un pui de furnică s-ar împiedica într-o bună zi, absolut întâmplator, de o carte care povesteşte,
să zicem, despre cum norii aduc ploaia şi cum ploaia dă viaţă plantelor din padure. Ceva uimitor, ceva ce el nu
aflase niciodată până atunci. Imaginaţi-vă ca această carte îi trezeşte puiului de furnică, fascinaţia pentru
frumuseţea norilor de pe cer, îi aţâtă curiozitatea de a afla de ce apa este atât de importantă pentru plante.
Oare apa este importantă şi pentru propria viaţă, nu doar pentru cea a plantelor? …Şi aşa puiul de furnică
începe să se privească pe sine şi să-şi privească padurea cu alţi ochi - o pereche aproape nou-nouţă de ochi
pasionaţi, curioşi şi avizi de informaţie.
Spre deosebire de furnici, oamenii pot scrie. Oamenii construiesc pe baza experimentelor şi a teoriilor
documentate cu grijă de înaintaşi timp de sute de ani şi au ajuns până aici tocmai datorită acestui lucru. Tot
ceea ce avem - tehnologie, medicină, filosofie, matematică , tot ceea ce putem dobândi astăzi nu ar fi fost
posibil fără moştenirea scrisă a multor generaţii de dinaintea noastră.
Totuşi, spre deosebire de puiul de furnică imaginar, unii oameni reali din jurul nostru nu vor avea niciodată
şansa să se impiedice de o carte care să-i incite şi să-i stârneasca la a cerceta natura, la a se întreba dacă şi
corpul lor contine apa, sau dacă stelele sunt eterne, sau cum de un stejar imens poate să rasară dintr-o
ghindă atât de mică. Acestor oameni - care nu pot să citească şi care nu au acces la educaţie - li se refuză
una dintre cele mai mari avuţii pe care omenirea le deţine. Pentru că noi, oamenii, nu avem nevoie doar de
apa potabilă, mâncare şi adăpost. Avem nevoie să ştim cine suntem, din ce suntem facuţi şi cum evoluează
lucrurile în jurul nostru.