SlideShare a Scribd company logo
1 of 6
În exclusivitate colecţie 
nouă de carte 
Realizare: Plop Corneliu
În cadrul Salonului Internaţional de Carte din 31 august – 4 
septembrie, ed. 2014, editorul albaiulian Virgil Şerbu Cisteianu a donat 
Bibliotecii “Alba Iulia” antologia în trei volume „Din lirica feminină a 
Basarabiei” şi volumul “Despre viaţa şi moartea lui Nichita Stănescu”, 
apărute la Alba Iulia, Editura „Gens Latina”, în 2014. Sperăm că aceste 
volume, intrate, recent, în fondul bibliotecii, vor fi utile cititorilor noştri în 
procesul de instruire şi documentare. Vă invităm la bibliotecă să 
deschideţi volumele ce urmează:
Şerbu Cisteianu, Virgil. Despre viaţa şi moartea 
lui Nichita Stănescu. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 114 p. 
Volumul respectiv cuprinde, în paginile sale, 
interviuri luate lui Nichita Stănescu, precum şi mamei 
şi surorii sale, de către diverse personalităţi ale 
culturii româneşti, redactori de presă şi televiziune.
Şerbu Cisteianu, Virgil. Din lirica feminină a 
Basarabiei vol I. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 262 p. 
Volumul I din trilogia respectivă de versuri este 
unul mai voluminos, cuprinde poezie feminină 
aleasă cu drag de pe mealeagurile Basarabiei şi 
editată cu bun spor la Alba Iulia de către autor şi 
editor.
Şerbu Cisteianu, Virgil. Din lirica feminină a 
Basarabiei vol II. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 242 p. 
Editarea prezentei antologii reprezintă o 
modalitate de a pune în evidenţă poezia feminină din 
Basarabia, mai mult sau mai puţin cunoscută. Volumul II 
cuprinde versuri ale altui grup de tinere poete 
Basarabene, precum Nina Josu, Lidia Codreanca, 
Victoria Covalciuc ş. a.
Şerbu Cisteianu, Virgil. Din lirica feminină a 
Basarabiei vol III. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 252 p. 
Volumul III cuprinde un alt ciclu de versuri ale unui 
grup de 9 poete basarabene: Tatiana Dabija, Eugenia 
Bulat, Doina Postolache, Marcela Mardare, Nina Slutu etc. 
Inantologia respectivă ve-ţi găsi, deasemenea, şi scurte 
date biografice ale personalităţilor încluse. 
Antologia ar putea fi un “atlas liric” al vocilor 
feminine contemporane basarabene, fără a avea pretenţia 
de a acoperi întreaga “geografie poetică” a liricii feminine 
româneşti contemporane din Basarabia.

More Related Content

What's hot

Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaRolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
 
Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”
Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”
Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”BibliotecaMickiewicz
 
Eminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelorEminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelorlfarcas
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaVlad Bodareu
 
Descoperă Arta Poloneză în cărți
Descoperă Arta Poloneză în cărțiDescoperă Arta Poloneză în cărți
Descoperă Arta Poloneză în cărțiBibliotecaMickiewicz
 
Recitim Eminescu
Recitim EminescuRecitim Eminescu
Recitim EminescuElena Rosca
 
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)Ioan M.
 
Ziua victimelor staliniste
Ziua victimelor stalinisteZiua victimelor staliniste
Ziua victimelor stalinisteDIB ULIM
 
Scriitorii interbelici
Scriitorii interbeliciScriitorii interbelici
Scriitorii interbeliciMariusSica
 
145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorga145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorgaLazar Viorica
 
Viorel Alecu - prezentare
Viorel Alecu - prezentareViorel Alecu - prezentare
Viorel Alecu - prezentareIoan M.
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
 

What's hot (19)

Dacia literara
Dacia literaraDacia literara
Dacia literara
 
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaRolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
 
Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”
Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”
Descoperă Chișinăul ascuns în cărți, la filiala „A. Mickiewicz”
 
Eminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelorEminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelor
 
Vladimir Beșleagă - artistul cuvîntului
Vladimir Beșleagă - artistul cuvîntuluiVladimir Beșleagă - artistul cuvîntului
Vladimir Beșleagă - artistul cuvîntului
 
Expoziţie virtuală
Expoziţie virtualăExpoziţie virtuală
Expoziţie virtuală
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
 
Descoperă Arta Poloneză în cărți
Descoperă Arta Poloneză în cărțiDescoperă Arta Poloneză în cărți
Descoperă Arta Poloneză în cărți
 
Recitim Eminescu
Recitim EminescuRecitim Eminescu
Recitim Eminescu
 
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
 
Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu
 
Ziua victimelor staliniste
Ziua victimelor stalinisteZiua victimelor staliniste
Ziua victimelor staliniste
 
Pasoptismul
PasoptismulPasoptismul
Pasoptismul
 
Scriitorii interbelici
Scriitorii interbeliciScriitorii interbelici
Scriitorii interbelici
 
145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorga145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorga
 
Viorel Alecu - prezentare
Viorel Alecu - prezentareViorel Alecu - prezentare
Viorel Alecu - prezentare
 
Studiu De Caz
Studiu De CazStudiu De Caz
Studiu De Caz
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
 
Studiu De Caz
Studiu De CazStudiu De Caz
Studiu De Caz
 

Viewers also liked

cresta-resume 2015-revised
cresta-resume 2015-revised cresta-resume 2015-revised
cresta-resume 2015-revised Giovanni Cresta
 
Why Stittsville Needs a Public High School - Stories from Parents
Why Stittsville Needs a Public High School - Stories from ParentsWhy Stittsville Needs a Public High School - Stories from Parents
Why Stittsville Needs a Public High School - Stories from ParentsStittsvilleCentral.ca
 
20130125 titanium meetupvol5
20130125 titanium meetupvol520130125 titanium meetupvol5
20130125 titanium meetupvol5Hiroshi Oyamada
 
Google new trends
Google new trends Google new trends
Google new trends Sally Jarkas
 
Hmiagwgoipyritiou
HmiagwgoipyritiouHmiagwgoipyritiou
HmiagwgoipyritiouNatassa An
 
Justmeans power point
Justmeans power pointJustmeans power point
Justmeans power pointjustmeanscsr
 
Distance selling 2013 fullfilment presentation
Distance selling 2013 fullfilment presentationDistance selling 2013 fullfilment presentation
Distance selling 2013 fullfilment presentationEvgeniy Shchepelin
 
Year 2 week 9 presentation
Year 2 week 9 presentationYear 2 week 9 presentation
Year 2 week 9 presentationvikkis
 
computation_redes
computation_redescomputation_redes
computation_redesmario_bar94
 
California DECA - What is DECA?
California DECA - What is DECA?California DECA - What is DECA?
California DECA - What is DECA?californiadeca
 
Автодисконт. Коммерческое предложение
Автодисконт. Коммерческое предложениеАвтодисконт. Коммерческое предложение
Автодисконт. Коммерческое предложениеMaxim Levashov
 
Prepaid Vs Post-paid Energy
Prepaid Vs Post-paid EnergyPrepaid Vs Post-paid Energy
Prepaid Vs Post-paid Energyphil_Brook
 

Viewers also liked (18)

cresta-resume 2015-revised
cresta-resume 2015-revised cresta-resume 2015-revised
cresta-resume 2015-revised
 
Why Stittsville Needs a Public High School - Stories from Parents
Why Stittsville Needs a Public High School - Stories from ParentsWhy Stittsville Needs a Public High School - Stories from Parents
Why Stittsville Needs a Public High School - Stories from Parents
 
雁行理論
雁行理論雁行理論
雁行理論
 
20130125 titanium meetupvol5
20130125 titanium meetupvol520130125 titanium meetupvol5
20130125 titanium meetupvol5
 
Fluturele de matase
Fluturele de mataseFluturele de matase
Fluturele de matase
 
Google new trends
Google new trends Google new trends
Google new trends
 
Hmiagwgoipyritiou
HmiagwgoipyritiouHmiagwgoipyritiou
Hmiagwgoipyritiou
 
Justmeans power point
Justmeans power pointJustmeans power point
Justmeans power point
 
Distance selling 2013 fullfilment presentation
Distance selling 2013 fullfilment presentationDistance selling 2013 fullfilment presentation
Distance selling 2013 fullfilment presentation
 
Year 2 week 9 presentation
Year 2 week 9 presentationYear 2 week 9 presentation
Year 2 week 9 presentation
 
ιερά θεολογική σχολή της χάλκης
ιερά θεολογική σχολή της χάλκηςιερά θεολογική σχολή της χάλκης
ιερά θεολογική σχολή της χάλκης
 
computation_redes
computation_redescomputation_redes
computation_redes
 
Missouri UAA Protocol Update by Ed Galbraith, Barr Engineering, at REGFORM's...
Missouri UAA Protocol Update by Ed Galbraith, Barr Engineering,  at REGFORM's...Missouri UAA Protocol Update by Ed Galbraith, Barr Engineering,  at REGFORM's...
Missouri UAA Protocol Update by Ed Galbraith, Barr Engineering, at REGFORM's...
 
California DECA - What is DECA?
California DECA - What is DECA?California DECA - What is DECA?
California DECA - What is DECA?
 
vivek
vivekvivek
vivek
 
Classroom
ClassroomClassroom
Classroom
 
Автодисконт. Коммерческое предложение
Автодисконт. Коммерческое предложениеАвтодисконт. Коммерческое предложение
Автодисконт. Коммерческое предложение
 
Prepaid Vs Post-paid Energy
Prepaid Vs Post-paid EnergyPrepaid Vs Post-paid Energy
Prepaid Vs Post-paid Energy
 

Similar to Nichita stănescu şi basarabencele

Biblioteca Alba Iulia autor de publicatii
Biblioteca Alba Iulia autor de publicatiiBiblioteca Alba Iulia autor de publicatii
Biblioteca Alba Iulia autor de publicatiiMarius Țurcanu
 
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroaseColecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroaseZinaida Pahomi
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluidalex4c
 
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărțiBibliotecaMickiewicz
 
Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României Elena Rosca
 
Ioan slavici autor canonic
Ioan slavici  autor canonicIoan slavici  autor canonic
Ioan slavici autor canonicCris Kristinel
 
Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02
Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02
Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02cipilica
 
Titluri noi de carte în colecţia bibliotecii
Titluri noi de carte în colecţia biblioteciiTitluri noi de carte în colecţia bibliotecii
Titluri noi de carte în colecţia biblioteciiAlba Iulia
 
1.ioan slavici-bibliografie
1.ioan  slavici-bibliografie1.ioan  slavici-bibliografie
1.ioan slavici-bibliografieOlesea_Moldovan
 
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelicaDiversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelicaAngesha
 
CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...
CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...
CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 

Similar to Nichita stănescu şi basarabencele (20)

Biblioteca Alba Iulia autor de publicatii
Biblioteca Alba Iulia autor de publicatiiBiblioteca Alba Iulia autor de publicatii
Biblioteca Alba Iulia autor de publicatii
 
Maria Iliuț - interpretă de muzică populară
Maria Iliuț - interpretă de muzică popularăMaria Iliuț - interpretă de muzică populară
Maria Iliuț - interpretă de muzică populară
 
Elena CRISTIAN. Svetlana CECAN. Ediţii de lux şi bibliofile din colecția de p...
Elena CRISTIAN. Svetlana CECAN. Ediţii de lux şi bibliofile din colecția de p...Elena CRISTIAN. Svetlana CECAN. Ediţii de lux şi bibliofile din colecția de p...
Elena CRISTIAN. Svetlana CECAN. Ediţii de lux şi bibliofile din colecția de p...
 
Istoria bibliotecii
Istoria biblioteciiIstoria bibliotecii
Istoria bibliotecii
 
Elena Cristian. Omagiu Doamnei Faina TLEHUCI prin colecţia de Carte cu aut...
Elena Cristian. Omagiu Doamnei Faina TLEHUCI  prin  colecţia  de Carte cu aut...Elena Cristian. Omagiu Doamnei Faina TLEHUCI  prin  colecţia  de Carte cu aut...
Elena Cristian. Omagiu Doamnei Faina TLEHUCI prin colecţia de Carte cu aut...
 
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroaseColecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroase
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamului
 
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
 
Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României
 
In Memoriam Nicolae Baiesu
In Memoriam Nicolae BaiesuIn Memoriam Nicolae Baiesu
In Memoriam Nicolae Baiesu
 
Ioan slavici autor canonic
Ioan slavici  autor canonicIoan slavici  autor canonic
Ioan slavici autor canonic
 
Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02
Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02
Poetii datebiografice-091221074601-phpapp02
 
Tatiana Galusca
Tatiana GaluscaTatiana Galusca
Tatiana Galusca
 
Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi la venerabila vârstă de 118 ani
Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi  la venerabila vârstă de 118 ani Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi  la venerabila vârstă de 118 ani
Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi la venerabila vârstă de 118 ani
 
Titluri noi de carte în colecţia bibliotecii
Titluri noi de carte în colecţia biblioteciiTitluri noi de carte în colecţia bibliotecii
Titluri noi de carte în colecţia bibliotecii
 
1.ioan slavici-bibliografie
1.ioan  slavici-bibliografie1.ioan  slavici-bibliografie
1.ioan slavici-bibliografie
 
Revista bibliografica "Aurel Scobioala: Biobibliografie"
Revista bibliografica "Aurel Scobioala: Biobibliografie"Revista bibliografica "Aurel Scobioala: Biobibliografie"
Revista bibliografica "Aurel Scobioala: Biobibliografie"
 
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelicaDiversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
 
CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...
CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...
CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ LOCALĂ – CONTRIBUŢII CONSIDERABILE LA SCRIEREA MEMOR...
 
Daria Harjevski - directorul bibliotecii publice orășenești din Chișinău
Daria Harjevski  - directorul bibliotecii publice orășenești din ChișinăuDaria Harjevski  - directorul bibliotecii publice orășenești din Chișinău
Daria Harjevski - directorul bibliotecii publice orășenești din Chișinău
 

More from Alba Iulia

Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)
Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)
Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)Alba Iulia
 
Cum se face o carte?
Cum se face o carte?Cum se face o carte?
Cum se face o carte?Alba Iulia
 
Scriitori români ilustraţi
Scriitori români ilustraţiScriitori români ilustraţi
Scriitori români ilustraţiAlba Iulia
 
Sfatul ţării declară unirea
Sfatul ţării declară unireaSfatul ţării declară unirea
Sfatul ţării declară unireaAlba Iulia
 
DE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAI
DE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAIDE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAI
DE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAI Alba Iulia
 
Chișinău – comori ascunse
Chișinău – comori ascunseChișinău – comori ascunse
Chișinău – comori ascunseAlba Iulia
 
Cărţi noi pe raftul bibliotecii
Cărţi noi pe raftul biblioteciiCărţi noi pe raftul bibliotecii
Cărţi noi pe raftul biblioteciiAlba Iulia
 
Cărţi viu colorate
Cărţi viu colorateCărţi viu colorate
Cărţi viu colorateAlba Iulia
 
Ştefan cel Mare şi Sfânt
Ştefan cel Mare şi SfântŞtefan cel Mare şi Sfânt
Ştefan cel Mare şi SfântAlba Iulia
 
Cărţi-jucării pentru voi, copii
Cărţi-jucării pentru voi, copiiCărţi-jucării pentru voi, copii
Cărţi-jucării pentru voi, copiiAlba Iulia
 
Creativitate, inovatii
Creativitate, inovatiiCreativitate, inovatii
Creativitate, inovatiiAlba Iulia
 
Creativitate, inavatii
Creativitate, inavatiiCreativitate, inavatii
Creativitate, inavatiiAlba Iulia
 
Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015Alba Iulia
 
Diverse cărți utile
Diverse cărți utileDiverse cărți utile
Diverse cărți utileAlba Iulia
 
Dicționare și jurisprudență
Dicționare și jurisprudențăDicționare și jurisprudență
Dicționare și jurisprudențăAlba Iulia
 
Cărți noi pentru copii
Cărți noi pentru copiiCărți noi pentru copii
Cărți noi pentru copiiAlba Iulia
 
Donație de carte
Donație de carteDonație de carte
Donație de carteAlba Iulia
 
Cărți pentru tine
Cărți pentru tineCărți pentru tine
Cărți pentru tineAlba Iulia
 
Laudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun ChișinăuLaudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun ChișinăuAlba Iulia
 

More from Alba Iulia (20)

Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)
Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)
Bătălia Cărţilor 2016 (15-18 ani)
 
Cum se face o carte?
Cum se face o carte?Cum se face o carte?
Cum se face o carte?
 
Scriitori români ilustraţi
Scriitori români ilustraţiScriitori români ilustraţi
Scriitori români ilustraţi
 
Sfatul ţării declară unirea
Sfatul ţării declară unireaSfatul ţării declară unirea
Sfatul ţării declară unirea
 
DE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAI
DE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAIDE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAI
DE-ALE AVENTURII ŞI NU NUMAI
 
Chișinău – comori ascunse
Chișinău – comori ascunseChișinău – comori ascunse
Chișinău – comori ascunse
 
Cărţi noi pe raftul bibliotecii
Cărţi noi pe raftul biblioteciiCărţi noi pe raftul bibliotecii
Cărţi noi pe raftul bibliotecii
 
Cărţi viu colorate
Cărţi viu colorateCărţi viu colorate
Cărţi viu colorate
 
Ştefan cel Mare şi Sfânt
Ştefan cel Mare şi SfântŞtefan cel Mare şi Sfânt
Ştefan cel Mare şi Sfânt
 
Cărţi-jucării pentru voi, copii
Cărţi-jucării pentru voi, copiiCărţi-jucării pentru voi, copii
Cărţi-jucării pentru voi, copii
 
Creativitate, inovatii
Creativitate, inovatiiCreativitate, inovatii
Creativitate, inovatii
 
Creativitate, inavatii
Creativitate, inavatiiCreativitate, inavatii
Creativitate, inavatii
 
Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015
 
Diverse cărți utile
Diverse cărți utileDiverse cărți utile
Diverse cărți utile
 
Copilași
CopilașiCopilași
Copilași
 
Dicționare și jurisprudență
Dicționare și jurisprudențăDicționare și jurisprudență
Dicționare și jurisprudență
 
Cărți noi pentru copii
Cărți noi pentru copiiCărți noi pentru copii
Cărți noi pentru copii
 
Donație de carte
Donație de carteDonație de carte
Donație de carte
 
Cărți pentru tine
Cărți pentru tineCărți pentru tine
Cărți pentru tine
 
Laudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun ChișinăuLaudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun Chișinău
 

Nichita stănescu şi basarabencele

  • 1. În exclusivitate colecţie nouă de carte Realizare: Plop Corneliu
  • 2. În cadrul Salonului Internaţional de Carte din 31 august – 4 septembrie, ed. 2014, editorul albaiulian Virgil Şerbu Cisteianu a donat Bibliotecii “Alba Iulia” antologia în trei volume „Din lirica feminină a Basarabiei” şi volumul “Despre viaţa şi moartea lui Nichita Stănescu”, apărute la Alba Iulia, Editura „Gens Latina”, în 2014. Sperăm că aceste volume, intrate, recent, în fondul bibliotecii, vor fi utile cititorilor noştri în procesul de instruire şi documentare. Vă invităm la bibliotecă să deschideţi volumele ce urmează:
  • 3. Şerbu Cisteianu, Virgil. Despre viaţa şi moartea lui Nichita Stănescu. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 114 p. Volumul respectiv cuprinde, în paginile sale, interviuri luate lui Nichita Stănescu, precum şi mamei şi surorii sale, de către diverse personalităţi ale culturii româneşti, redactori de presă şi televiziune.
  • 4. Şerbu Cisteianu, Virgil. Din lirica feminină a Basarabiei vol I. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 262 p. Volumul I din trilogia respectivă de versuri este unul mai voluminos, cuprinde poezie feminină aleasă cu drag de pe mealeagurile Basarabiei şi editată cu bun spor la Alba Iulia de către autor şi editor.
  • 5. Şerbu Cisteianu, Virgil. Din lirica feminină a Basarabiei vol II. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 242 p. Editarea prezentei antologii reprezintă o modalitate de a pune în evidenţă poezia feminină din Basarabia, mai mult sau mai puţin cunoscută. Volumul II cuprinde versuri ale altui grup de tinere poete Basarabene, precum Nina Josu, Lidia Codreanca, Victoria Covalciuc ş. a.
  • 6. Şerbu Cisteianu, Virgil. Din lirica feminină a Basarabiei vol III. ─ Alba Iulia, 2014. ─ 252 p. Volumul III cuprinde un alt ciclu de versuri ale unui grup de 9 poete basarabene: Tatiana Dabija, Eugenia Bulat, Doina Postolache, Marcela Mardare, Nina Slutu etc. Inantologia respectivă ve-ţi găsi, deasemenea, şi scurte date biografice ale personalităţilor încluse. Antologia ar putea fi un “atlas liric” al vocilor feminine contemporane basarabene, fără a avea pretenţia de a acoperi întreaga “geografie poetică” a liricii feminine româneşti contemporane din Basarabia.