eseu despre mihai eminescu

1. Mihai Eminescu - ScrisoareaIV
Bookmarkand Share
Stă castelul singuratec,oglindindu-se înlacuri,
Iar în fundul apei clare doarme umbralui de veacuri;
Se înalţă în tăcere dintre rarişteade brazi,
Dând atâta întunerecrotitorului talaz.
Prinferestrelearcate,dupăgeamuri,tremurnuma'
Lungi perdele încreţite,care scânteie cabruma.
Luna tremurăpe codri, se aprinde,se măreşte,
Muchi de stâncă, vârf de arbor,ea pe ceruri zugrăveşte,
Iar stejarii paro strajă de giganţi ce-oînconjoară,
Răsăritul ei păzindu-l cape-otainicăcomoară.
Numai lebedelealbe,cândplutescîncetdintrestii,
Domnitoare peste ape,oaspeţiliniştei acestei,
Cu aripele întinse se mai scuturăşi-otaie,
Când în cercuri tremurânde,cândîn brazde de văpaie.
Papurase mişcă-nfreamătde al undelorcutrier,
Iar în iarbaînflorită,somnorossuspin-ungrier...
E atâta vară-naer,e atât de dulce zvonul...
Singurnumai cavalerul suspinândpriveabalconul
Ce-ncărcatera de frunze,de îi spânzur'prinostreţe
Roze roşie de Şirasşi liane-nfel de feţe.
Respirareaceade ape îl îmbată,ca şi sara;
Peste farmecul naturii dulce-ipicurăghitara:
"O, arată-mi-te iară-nhainălungăde mătasă,
Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă,

2. Te-aşprivi o viaţă-ntreagăîncununata de raze,
Pe când mâna ta cea albă părul galbenîl netează.
Vino!Joacă-te cumine...cunorocul meu...mi-aruncă
De lasânul tău cel dulce floareaveştedăde luncă,
Ca pe coardele ghitarei răsunândîncetsă cadă...
Ah!E-atât de albă noaptea,parc-arfi căzutzăpadă.
Ori în umbra parfumatăa buduarului săvin,
Să mă-mbete acel mirosde lapânzele de in;
Cupido,unpaj şăgalnic,va ascunde cu-alui mână,
Vioriul global lampei,mlădioasameastăpână!"
Şi uscat foşni mătasape podele,între glastre,
Între rozele de Şirasşi lianele albastre;
Dintre flori copilarâde şi se-nclinăpestegratii -
Ca un chipuşor de înger e-arătareaadoratei -
Dinbalconi-aruncă-oroză şi cu mâinile lagură,
Pare că îl dojeneştecândşopteşte cucăldură;
Apoi iardispare-nluntru...auzi pasuri ce coboară...
Şi ieşindpe uşăiute,ei s-auprinsde subsuoară.
Braţ de braţ păşescalături...le stăbine laolaltă,
Ea frumoasăşi el tânăr, el înaltşi eaînaltă.
Iar în umbrade la maluri se desface-acumlalarg
Luntreacu-ale ei vintrele spânzurate de catarg
Şi încet înainteazăîn lovire de lopeţi,
Legănândatâta farmecşi atâteafrumuseţi...
Luna...lunaiese-ntreagă,se înalţ-aşabălaie
Şi din ţărm în ţărm dureazăo cărare de văpaie,
Ce pe-orepede-nmiire de mici unde oaşterne

3. Ea, copilacea de aur, visul negurii eterne;
Şi cu cât lumina-i dulce totmai multse lămureşte,
Cu-atâtvalurile apei,cu-atâtţărmul parcăcreşte,
Codrul pare tot mai mare,parcă vine mai aproape
Dimpreunăcual lunei disc,stăpânitorde ape.
Iară tei cu umbra lată şi cu flori până-npământ
Înspre apa-ntunecatălinse scuturăde vânt;
Peste capul blondal fetei zboarăflorileş-oplouă...
Ea se prinde de grumazu-i cumâinuţele-amândouă
Şi pe spate-şi lasăcapul:- Mă uimeşti dacănumântui...
Ah,ce fiorosde dulce de pe buza ta cuvântu-i!
Cât de sus ridici acumaîn gândireata pe-oroabă,
Când durereatadin sufleteste singura-mipodoabă.
Şi cu focul blânddinglasu-ţi tumădori şi mă cutremuri,
De îmi pare o poveste de amordinalte vremuri;
Visurile tale toate,ochiul tăuatâtde tristu-i,
Cu-alui umed-adâncimetoatăminteameaomistui...
Dă-mi-i mie ochii negri...nuprivi cuei în laturi,
Căci de noaptealorcea dulce vecinicn-osămă mai saturi -
Aş orbi privindîntr-înşii...O,ascultănuma-ncoace,
Cum lavorbă mii de valuri staucu stelele proroace!
Codrii negri aiureazăşi izvoarele-i albastre
Povestescele-nde elenumai dragostele noastre
Şi luceferii ce tremuraşareci prin negre cetini,
Tot pământul,lacul,cerul...toate,toate ni-sprietini...
Ai puteasă lepezi cârmaşi lopeţile sălepezi,
După proprialorvoie să ne ducă unde repezi,

4. Căci oriunde numai ele ardori ca să ne poarte,
Pretutindeni fericire...de-i viaţă,de e moarte.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Fantazie,fantazie,cândsuntemnumai noi singuri,
Ce ades mă porţi pe lacuri şi pe mare şi princrânguri!
Unde ai văzut vrodatăaste ţări necunoscute?
Când se petrecur-aceste?Lao mie patrusute?
Azi n-ai chipîn toată voiaîn privirea-i săte pierzi,
Cum îţi vine,cumîţi place pe copilăs-odesmierzi,
După gât să-i aşezi braţul,gură-ngură,pieptlapiept,
S-oîntrebi numai cu ochii:"Mă iubeşti tu?Spune drept!"
Aş!abia ţi-ai întinsmâna,sare ivărul la uşă,
E-uncongresde rubedenii,vre ununchi,vre omătuşă...
Iute capul într-o parte şi te uiţi în jos smerit...
Oare nu-i în lumeaasta vrunungherpentruiubit?
Şi ca mumii egiptene staucutoţii-nscaunţepeni,
Tu cu mâinile-ncleştate,mai cudegeteledepeni,
Mai suceşti vre o ţigară,numeri fire de musteţi
Şi-nprobleme culinare te încerci a fi isteţ.
Suntsătul de-aşaviaţă...nusorbinda ei pahară,
Dar mizeriaaceasta,prozaasta e amară.
Să sfinţeşti cumii de lacrimi uninstinctatâtde van
Ce le-abate şi lapasări de vreodouăori pe an?
Nutrăiţi voi,ci un altul vă inspiră - el trăieşte,
El cu gura voastră râde,el se-ncântă,el şopteşte,
Căci a voastre vieţi cutoate sunt ca undele ce curg,

5. Veciniceste numai râul:râul este Demiurg.
Nusimţiţi c-amorul vostrue-unamorstrăin?Nebuni!
Nusimţiţi că-nproaste lucruri voi vedeţi numai minuni?
Nuvedeţi c-aceaiubire serv-ocauzădinnatură?
Că e leagănunorvieţe ce seminţe suntde ură?
Nuvedeţi că râsul vostrue în fiii voştri plâns,
Că-i de vinăcum că neamul Cainîncă nu s-astâns?
O, teatrude păpuşe...zvonde vorbe omeneşti,
Povestesccapapagalii mii de glume şi poveşti
Fără ca să le priceapă...Dupăele unactor
Stă de vorbă cu el însuşi,spune zeci de mii de ori
Ce-aspusveacuri dupolaltă,ce vaspune veacuri încă,
Pân' ce soarele s-ostinge îngenuneaceaadâncă.
Ce?Când lunase strecoară printre nouri,prinpustii,
Tu cu lumeata de gânduri după easă te aţii?
Să aluneci pe poleiulde pe uliţele ninse,
Să priveşti prinlucii geamuri laluminile aprinse
Şi s-o vezi înconjuratăde un roi de pierde-vară,
Cum zâmbeşte tuturoracugândireaei uşoară?
S-auzi zornetul de pinteni şi foşnirile de rochii,
Pe când ei sucescmusteaţa,iară ele faccu ochii?
Când încheie cu-oprivire amoroasele-nţelegeri,
Cu ridicula-ţi simţire tulapoartaei să degeri?
Pătimaşşi îndărătnic s-oiubeşti caun copil
Când ea-i rece şi cu toane ca şi lunalui april?
Încleştândatale braţe toată minteasă ţi-opierzi?
De lacreştetla picioare s-oadmiri şi s-odesmierzi

6. Ca pe-omarmurăde Parossau o pânză de Corregio,
Când ea-i rece şi cochetă?Eşti ridicul,înţelege-o...
Da...visamodinioarăpe acea ce m-ar iubi,
Când aş sta pierdutpe gânduri,peste umărmi-arprivi,
Aş simţi-ocă-i aproape şi arşti c-o înţeleg...
Dinsărmana noastră viaţă,am dura romanîntreg...
N-omai caut... Ce să caut? E acelaşi cântecvechi,
Setealiniştei eterne care-mi sunăînurechi;
Dar organele-ssfărmate şi-nstrigări iregulare
Vechiul cântecmai străbate cumîn nopţi izvorul sare.
P-ici,pe colomai străbate câte-orază mai curată
Dintr-unCarmenSaeculare ce-l visai şi euodată.
Altfel şuierăşi strigă,scapărăşi rupt răsună,
Se împingtumultuoase şi sălbatice pe strună,
Şi în gându-mi trece vântul,capul arde pustiit,
Aspru,rece sunăcântul cel eternneisprăvit...
Unde-sşirurile clare dinviaţa-misăle spun?
Ah!organele-ssfărmate şi maestrul e nebun!