2. ONTOGENEZA >> cuprinde toate diferenţierile şi
transformările ce au loc cu o fiinţă, de la etapa de contopire a
ovulului cu spermatozoidul până la încetarea existenţei sale.
Embriologia umană este o ramură a anatomiei ce studiază
evoluţia ontogenetică a fiecărui organism uman, începând cu
momentul fecundării ovulului de către spermatozoid şi a
formării zigotului uman, până la momentul naşterii şi apariţia
unei noi fiinţe umane viabile.
Ea are ca perioadă de studiu dezvoltarea intrauterină a
organismului uman.
Etimologia cuvântului vine din limba greacă EMBRION (ce
se dezvoltă în interior) şi logos (ştiinţă).
3. Conform desfăşurării, în ordine cronologică, a dezvoltării
ontogenetice, embriologia se poate împărţi în trei capitole de
studiu:
• Perioada preembrionară (reproducerea)
• Perioada embrionară (embriogeneza)
• Perioada fetală (organogeneza)
I. Perioada Preembrionară (reproducerea)
Această parte a embriologiei studiază:
• organele de reproducere,
• gametogeneza (procesul de formare a gameţilor sau celulelor
sexuale mature masculine şi feminine)
• şi procesul fecundaţiei, din care rezultă > ZIGOTUL UMAN.
4. Organele de reproducere
Testiculul (gonada masculina) si ovarul (gonada feminina) sunt glande mixte: exocrine, asigurând
formarea gametilor, si endocrine prin secretia hormonilor sexuali.
Activitatea lor devine evidenta în timpul perioadei de crestere si dezvoltare, si anume la pubertate.
Aceasta este definita drept perioada in care functia gametogenetica si endocrina a gonadelor atinge
un stadiu de dezvoltare care face posibila functia de reproducere.
5. • În cadrul speciei umane, garnitura diploidă (2n) este constituită din 46 de
cromozomi, din care 44 autozomi şi 2 cromozomi sexuali (heterosomi sau
gonosomi).
Cei 2 cromozomi sexuali sunt:
XX pentru sexul feminin .
XY pentru sexul masculin .
Astfel, formula cromozomială diploidă umană este 44 XX la sexul feminin şi
44 XY la sexul masculin.
Cromozomii umani sunt dispuşi în 23 de perechi, cei doi cromozomi ai fiecărei
perechi fiind identici morfologic, deci omologi.
Celulele sexuale mature (gameţii) au o garnitură cromozomială haploidă (n)
înjumătăţită, astfel: 22 X pentru ovul şi 22 Y pentru spermatozoid.
Astfel, zestrea cromozomială a ovulului este invariabilă (22X), iar cea a
spermatozoidului este 50% 22X (set haploid), 50% 22Y (set haploid ).
6. Aceste transformări au rolul de a înjumătăţi
numărul de cromozomi ai celulei somatice, de la 46
(diploid) la 23 (haploid).
Aceasta se realizează prin diviziuni meiotice sau
reducţionale, permiţând astfel refacerea setului
cromozomial diploid şi preluarea caracterelor genetice
ale ambilor genitori.
Modificarea formei şi a rolurilor gameţilor se petrece
pentru asigurarea fuziunii prin fecundaţie spre a forma
zigotul, ce apoi se transformă în embrion.
Gametul masculin, care iniţial era mare şi rotund,
îşi pierde citoplasma şi dezvoltă următoarele structuri:
cap, piesa intermediară şi coada.
Gametul feminin se dezvoltă treptat, datorită
creşterii cantităţii de citoplasmă.
Gameţii sexuali (celulele sexuale mature) prezintă
numeroase asemănări cu celulele umane somatice, de
care însă se deosebesc prin garnitura cromozomială
haploidă, redusă la jumătate.
7. GAMETOGENEZA
Dezvoltarea umană începe odată cu fecundarea sau fertilizarea ovulului feminin (gametul feminin) de către
spermatozoidul masculin (gametul masculin), care unindu-se, formează un nou organism, ZIGOTUL.
Aceste celule reprezintă celulele sexuale mature şi sunt produse în glandele sexuale (foliculi ovarieni,
respectiv în tubii seminiferi contorţi din structura testiculului).
Ansamblul transformărilor succesive a materialului cromozomial ce duce la formarea gameţilor se numeşte
gametogeneză.
Gametogeneza la femele se numește ovogeneză, iar la masculi spermatogeneză.
8. OVOGENEZA
Este procesul de diferențiere și dezvoltare a ovulului, ale unui
organism femel, într-o celulă capabilă de a fi fertilizată de
către gametului mascul.
Procesul de ovogeneză se realizează prin
dezvoltarea oocitului primar prin maturare.
Ovogeneza este inițiată încă din faza embrionică la organismele
de sex feminin.
La ambele sexe, una din cele două diviziuni de maturație este
reducțională cromozomial, prin procesul numit meioză.
Meioza este tipul de diviziune celulară care permite formarea
celulelor reproducătoare. Ea se desfășoară în organele
reproducătoare, în celulele germinale, și se finalizează cu
formarea celulelor reproducătoare asexuate (spori) sau sexuate
(gameți). Meioza se desfășoară în două faze: o primă
fază reducțională (meioza I), urmată de o
fază ecvațională (sau ecuațională, meioza II).
Ca atare, nucleul ovului matur (precum spermatozoidul, în cazul
masculin) va avea doar jumătate din cromozomii tipici,
caracteristici acelei specii.
În acest caz, cei doi gameți, feminin și masculin se găsesc în
fază haploidă.
9. SPERMATOGENEZA
reprezintă procesul de formare şi maturare a celulelor sexuale
masculine (spermii sau spermatozoizi), proces ce are loc în
tubii seminiferi contorţi ai testiculelor.
Diferenţierea celulelor germinale primordiale la femeie
începe în a treia lună de sarcină, dar la bărbat începe la
pubertate.
În momentul naşterii, celulele germinale pot fi recunoscute
în cordoanele sexuale ale testiculelor ca nişte celule mari,
palide, înconjurate de celule de susţinere.
Acestea din urmă, derivate din epiteliul de suprafaţă ale
glandelor, la fel ca şi celulele foliculare, devin celule de
susţinere sau celulele Sertoli.
La bărbat, timpul necesar pentru ca spermatogonia să se
transforme într-un spermatozoid matur este de aproximativ 61
de zile. Atunci când este complet format, spermatozoidul intră
în lumenul tubilor seminiferi.
10. Etapa de maturaţie a gameţilor sexuali umani se realizează prin două diviziuni succesive de maturaţie:
I . Diviziune reducţională heterotipică (meioza), specifică fiinţelor cu reproducere sexuată, în care se reduce la
jumătate setul de cromozomi (n). Acest tip de proces este necesar pentru reproducerea sexuată în celulele eucariote .
Prin meioză, dintr-o celulă diploidă (2n=4) se ajunge la 4 celule haploide (n=2), iar prin procesul de fecundaţie,
din contopirea a două celule haploide, rezultă celula-ou sau zigotul diploid, deci se menţine constant numărul de
cromozomi în cadrul speciei
11. Fazele meiozei
Deoarece meioza apare după două diviziuni celulare, cunoscute sub numele de meioza I și meioza
II, fazele primesc același nume ca etapele mitozei urmate de numărul perioadei în care apar:
Meioza I
1.Profaza I: cromozomii omologi se împerechează și schimbă materialul genetic prin trecere.
2.Metafaza I: Cromozomii sunt localizați la ecuatorul celulei într-un mod aleatoriu.
3.Anafaza I: Cromozomii omologi se separă și se îndreaptă către polii celulei.
4.Telofaza I: Cromozomii care sunt deja la poli încep să se dezorganizeze și să fie înconjurați de
învelișul nuclear.
Când se termină această primă perioadă de diviziune celulară, se obțin două celule haploide
fiecare conținând jumătate din materialul genetic.
Meioza II
Celulele fiice din perioada I intră într-o interfață scurtă II, unde cromozomii sunt dezorganizați și
nu există duplicări genetice.
1.Profaza II : Cromatina se condensează din nou și învelișul celular dispare.
2.Metafaza II : Cromozomii formați de două cromatide sunt situate la ecuatorul celulei.
3.Anafaza II : cromatidele surori se separă și sunt aduse la polii celulei.
4.Telofaza II : Cromozomii acum cu o singură cromatidă se întâlnesc la poli și învelișul nuclear
din jurul lor începe să se reorganizeze.
La sfârșitul acestei a doua perioade de diviziune nucleară, rezultatul este formarea a patru celule
haploide, care au aceeași cantitate de material genetic cu celulele parinte ale meiozei I.
12. II .Diviziune ecvaţională homotipică (mitoza), ce menţine numărul
haploid din etapa anterioară.
Mitoza este cunoscută ca procesul prin care o celulă eucariotă separă
toți cromozomii din nucleul său, cu alte cuvinte o celulă stem este
divizată în două celule fiice care sunt identice cu ea.
Acest lucru se realizează după împărțirea nucleului celulei originale
(mama) în două părți. Este important faptul că celulele fiice conțin același
număr de cromozomi ca progenitorul lor.
Fazele mitozei
Mitoza este un proces continuu în care pot fi identificate patru faze
succesive:
1.Profază : materialul genetic începe să se condenseze și să formeze fire
lungi și subțiri. Se formează fusul mitotic.
2.Metafaza : dispariția învelișului nuclear sau a cariotei și localizarea
cromozomilor în ecuatorul celulei.
3.Anafază : cromozomii migrează către polii celulei.
4.Telofază : la fiecare pol al celulei, învelișul celular începe să se
reorganizeze, înconjurând cromozomii care deja se descompun.
Mitoza este urmată de procesul de citokinezie , adică împărțirea
citoplasmei pentru a da naștere la două celule fiice.
13. II. Perioada Embrionară (embriogeneza)
Produsul de concepţie rezultat în urma fecundării ovulului de
către spermatozoid se dezvoltă, începând de la forma
primară, unicelulară de zigot, până la forma de embrion ce
prezintă toate structurile diferenţiate.Ca delimitare temporală
se consideră săptămâna 8 de viaţă intrauterină, moment în
care produsul de concepţie prezintă aspect general uman,
purtând numele de EMBRION.
14. Placenta umana
Placenta este un organ fetal temporar care începe să se dezvolte din blastocist la scurt timp după
implantare.
Compozitia placentei:
Membrana amniotică - include două tipuri de bază de celule stem: mezenchimale și epiteliale, care prezintă
proprietăți similare cu cele ale celulelor stem pluripotente.
Membrana corion - conține două straturi, care sunt formate din celule mezenchimale și celule trofoblaste.
Placenta este bogat vascularizată prin difuzie are rolul de respirație și nutriție a embrionului, dar
mai are un rol de barieră, protejand embrionul față de unii germeni patogeni.
Ea mai are un rol de glandă endocrină, prin secreția unor hormoni estrogeni, hormonul
gonadotrop, progesteron prin care în perioada sarcinii este sistat ciclul menstrual, fiind stimulată
creșterea sânilor și apariția secreției laptelui matern, acesta eliminându-se la naștere.
15. III. Perioada Fetală -Organogeneza
Această perioadă se întinde de la sfârşitul săptămânii 8 de viaţă intrauterină, până la momentul naşterii.
Această etapă face trecerea embrionului la stadiul de făt (foetus), care va dezvolta din organele primordiale ale
embrionului toate organele, sistemele şi aparatele definitive ale organismului uman matur, aşa cum apar la naştere.
In saptamana a 4-a cavitatea amniotica creste, inconjurand embrionul.
Vezicula vitelina se imparte in doua parti: vezicula ombilicala si intestinul primitiv,unite intre ele prin canalul
vitelin. alantoida inainteaza in pediculul embrionar impreuna cu o prelungire mezenchimatoasa, din care vor proveni
vasele alantoidiene care se vor anastomoza cu reteaua vasculara vilozitara formand astfel circulatia feto- placentara.
Intre saptamanile a 4-a si a 8-a, fiecare foita embrionara incepe diferentierea proprie in tesuturi si organe. din
ectoblast vor lua nastere tesutul nervos ; din endoblast aparatul digestiv si glandele sale anexe, aparatul respirator,
gonadele; din mezoblast scheletul, muschii, tesutul conjunctiv, aparatul renal, aparatul vascular si tractul genital.
