SlideShare a Scribd company logo
Ion Nistor
Oglinda istoriei române
Obiective
 Prezentarea biografiei
 Cunoașterea activității științifice
 Cunoașterea activității politice
 Reflectarea influenței regimului comunist
asupra intelectualității românești
Cuprins
1. Biografie
2. Activitate științifică
3. Opere
4. Activitate politică
5. Noaptea demnitarilor
6. Închisoarea Sighet
7. N. Iorga despre Ion Nistor
8. Concluzie
9. Anexe
10. Bibliografie
Biografie
Ion I. Nistor a fost un istoric și militant unionist bucovinean.
S-a născut la 4 august 1876 în satul Bivolărie, comuna Vicovu
de Sus, districtul Rădăuți, Bucovina. Părinți: Ilie și Maria
Nistor. A fost căsătorit cu Virginia Pauliucu-Burlă și au avut
împreună un singur copil: Oltea I.Nistor-Apostolescu.
Urmează 2 ani școala primară în satul natal și apoi o continuă,
în limba germană, în orașul Rădăuți.
Între anii 1889-1897 urmează cursurile Liceului „Eudoxiu
Hurmuzachi”. Apoi, este admis ca student la Facultatea de
Filosofie a Universității Cernăuți. A activat o perioadă ca
profesor suplinitor la Cernăuți, iar în anii 1904-1907 a fost
profesor secundar la Liceul clasic din Suceava.
Activitate științifică
A fost doctor (1909), apoi docent (1912) al
Universităţii din Viena, profesor
extraordinar la Universitatea din Cernăuţi
(1912), membru al Academiei Române
(1915), preşedinte al Secţiunii Istorice a
Academiei (1930), director al Bibliotecii
Academiei (1945–1948), rector al
Universităţii din Cernăuţi şi profesor de
istorie la Facultatea de Litere şi Filozofie
(1920–1940) şi la Facultatea de Istorie din
Bucureşti (1940–1941).
Opere
 «Ștefan cel Mare» (1904);
 «Relaţiile comerciale externe ale Moldovei în sec.
XIV—XVI» (1911);
 «Despre istoria sistemului școlar din Bucovina»
(1912);
 «Românii și rutenii în Bucovina» (1915);
 «Cehoslovacii și românii» (1930);
 «Alexandru cel Bun» (1932);
 «Problema ucraineană în lumina istoriei» (1934)
 «Unirea Bucovinei cu România» (1940);
 «Istoria Basarabiei» (1923);
 «Istoria Bucovinei» (1951, publicată în 1991).
Activitate politică
 A redactat Actul Unirii, pe care l-a
citit în cadrul Congresului General al
Unirii Bucovinei (28 noiembrie
1918). După Unirea din 1918 a făcut
parte din mai multe guverne, ca
ministru delegat cu administraţia
Bucovinei (1918–1920; 1922–1926),
ministru al lucrărilor publice (1927–
1928), ministru al muncii, sănătăţii şi
asigurărilor sociale (1934–1937),
ministru al cultelor şi artelor (1939–
1940).
Proclamarea unirii Bucovinei cu Regatul Român din 28
noiembrie 1918 este anunțată, în ediţia de a doua zi a ziarului
Glasul Bucovinei, printr-un articol scris de Ion Nistor:
Noaptea demnitarilor
Noaptea demnitarilor a fost un val de arestări care au
avut loc în noaptea de 5/6 mai 1950. Regimul
comunist a arestat în cadrul acestei operațiuni un lot
de foști înalți demnitari români. Au fost arestate 69
persoane, printre care au fost Ion Nistor și mulți alți
intelectuali, și transportați la Sighetu Marmației,
în Închisoarea Sighet.
Fișa de încarcerare al lui Ion Nistor
Închisoarea Sighet
 Închisoarea Sighet a
fost una dintre cele mai
notorii închisori
politice din România.
Aceasta a fost
dezafectată și
transformată în
muzeul Memorialul
Victimelor
Comunismului și al
Rezistenței, fiind
declarată monument
istoric.
Grupul statuar "Cortegiul sacrificaţilor", opera
sculptorului Aurel Vlad
Nicolae Iorga despre Ion Nistor
 „În nenumărate studii, care au atins toate
domeniile vieții românilor de acolo, ai
lămurit atâtea puncte confuze și ai adus o
informație cu totul nouă și de cel mai mare
folos, dând astfel bazelor istoriei Bucovinei
românești o lărgime, necunoscută până
atunci.”
 „Ai fost unul dintre rarii cărturari români
care au scos din studiile lor altceva decât
arme pentru a înlătura pe alții și a se
impune ei singuri. Nu te-ai lăsat terorizat
de nimeni, și nici n-ai vrut să terorizezi pe
cineva.”
Concluzie
Anexe
Casa Memorială “Ion Nistor” din
Bivolărie, muzeu înființat în 1993
Bustul lui Ion Nistor, amplasat în
fața colegiului din Vicovu de Sus
Guvernul Brătianu la învestitura după moartea regelui Ferdinand
 citat
Bibliografie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Nistor
 https://humanitas.ro/autori/ion-nistor
 https://adevarul.ro/locale/suceava/masonul-ion-nistor--artizanul-unirii-bucovinei-
regatul-roman-1_527b5faac7b855ff56c90411/index.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Noaptea_demnitarilor
 https://amintiridincomunism.wordpress.com/2020/05/05/noaptea-demnitarilor-
regimul-dej/
 https://www.memorialsighet.ro/fisa-matricola-penala-ion-nistor/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Enchisoarea_Sighet
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Memorial%C4%83_%E2%80%9EIon_Nistor%E
2%80%9D
 https://mvu.ro/product/fotografie-a-lui-ion-i-nistor-1876-1962-fruntas-bucovinean/
 https://commons.wikimedia.org/wiki/File:1926_-
_Guvernul_Bratianu_la_investitura_dupa_moartea_regelui_Ferdinand.PNG
Ion Nistor

More Related Content

What's hot

Potential turistic al orasului tg jiu gorj
Potential turistic al orasului tg jiu gorjPotential turistic al orasului tg jiu gorj
Potential turistic al orasului tg jiu gorj
Aura Dumi
 
Scurtcircuitul
ScurtcircuitulScurtcircuitul
Scurtcircuitul
Cucler Liviu
 
Eminescu si poeziile lui.pptx
Eminescu si poeziile lui.pptxEminescu si poeziile lui.pptx
Eminescu si poeziile lui.pptx
CodrutPopovici1
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...
GalinaGanziuc
 
Oxidul de calciu
Oxidul de calciu Oxidul de calciu
Oxidul de calciu Ioana Popa
 
Galvanotehnica
GalvanotehnicaGalvanotehnica
GalvanotehnicaCriss996
 
Lazar polimeri vinilici
Lazar polimeri viniliciLazar polimeri vinilici
Lazar polimeri vinilici
jenilazar
 
Ziua Naţională a României
Ziua Naţională a RomânieiZiua Naţională a României
Ziua Naţională a României
Istoria Altfel
 
Amidon
AmidonAmidon
Amidon
Ingulcik
 
отец паисий
отец паисийотец паисий
отец паисийguestae2868
 
11Starea gazoasa_1ora.pptx
11Starea gazoasa_1ora.pptx11Starea gazoasa_1ora.pptx
11Starea gazoasa_1ora.pptx
Cristina Tudor
 
America
AmericaAmerica
La Finlandia
La FinlandiaLa Finlandia
La Finlandia
secondag dicambio
 
24 ianuarie - Unirea Principatelor Române
24 ianuarie -  Unirea Principatelor Române24 ianuarie -  Unirea Principatelor Române
24 ianuarie - Unirea Principatelor Române
Rodica B
 
златният век на българската книжнина
златният век на българската книжниназлатният век на българската книжнина
златният век на българската книжнинаПоли Махова
 
What's hot (20)

Potential turistic al orasului tg jiu gorj
Potential turistic al orasului tg jiu gorjPotential turistic al orasului tg jiu gorj
Potential turistic al orasului tg jiu gorj
 
Scurtcircuitul
ScurtcircuitulScurtcircuitul
Scurtcircuitul
 
Germania
GermaniaGermania
Germania
 
Eminescu si poeziile lui.pptx
Eminescu si poeziile lui.pptxEminescu si poeziile lui.pptx
Eminescu si poeziile lui.pptx
 
Norvegia
NorvegiaNorvegia
Norvegia
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „PRI...
 
Oxidul de calciu
Oxidul de calciu Oxidul de calciu
Oxidul de calciu
 
2 mihai eminescu
2 mihai eminescu2 mihai eminescu
2 mihai eminescu
 
Galvanotehnica
GalvanotehnicaGalvanotehnica
Galvanotehnica
 
Lazar polimeri vinilici
Lazar polimeri viniliciLazar polimeri vinilici
Lazar polimeri vinilici
 
Ziua Naţională a României
Ziua Naţională a RomânieiZiua Naţională a României
Ziua Naţională a României
 
Asia
AsiaAsia
Asia
 
Zaharuri
ZaharuriZaharuri
Zaharuri
 
Amidon
AmidonAmidon
Amidon
 
отец паисий
отец паисийотец паисий
отец паисий
 
11Starea gazoasa_1ora.pptx
11Starea gazoasa_1ora.pptx11Starea gazoasa_1ora.pptx
11Starea gazoasa_1ora.pptx
 
America
AmericaAmerica
America
 
La Finlandia
La FinlandiaLa Finlandia
La Finlandia
 
24 ianuarie - Unirea Principatelor Române
24 ianuarie -  Unirea Principatelor Române24 ianuarie -  Unirea Principatelor Române
24 ianuarie - Unirea Principatelor Române
 
златният век на българската книжнина
златният век на българската книжниназлатният век на българската книжнина
златният век на българската книжнина
 
Similar to Ion Nistor

Istorie adelin vali
Istorie adelin valiIstorie adelin vali
Istorie adelin valiSkizzo Skit
 
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
 Studiu de caz 5 - criticismul junimist Studiu de caz 5 - criticismul junimist
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
ChiricutaIulian
 
Ernest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docx
Ernest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docxErnest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docx
Ernest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docx
AlexandraEfrem
 
Revista bibliotecii: Polonistica
Revista bibliotecii: Polonistica Revista bibliotecii: Polonistica
Revista bibliotecii: Polonistica
BibliotecaMickiewicz
 
Criticismul junimist.pdf
Criticismul junimist.pdfCriticismul junimist.pdf
Criticismul junimist.pdf
Chircu Elena
 
7 NOIEMBRIE - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI
7 NOIEMBRIE  - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI7 NOIEMBRIE  - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI
7 NOIEMBRIE - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI
Hota Octavian
 
publicistica lui Panait Istrati
publicistica lui Panait Istratipublicistica lui Panait Istrati
publicistica lui Panait Istrati
Oana Filipov
 
Criticismul junimistfinal
Criticismul junimistfinalCriticismul junimistfinal
Criticismul junimistfinalGnl Massimo
 
BIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.ppt
BIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.pptBIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.ppt
BIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.ppt
Monica805379
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimistdeiiia
 
C personalitatii lugojene 2
C personalitatii lugojene 2C personalitatii lugojene 2
C personalitatii lugojene 2vlaicu
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
FlorinRobert27
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
FlorinRobert27
 
Proiect istorie
Proiect istorieProiect istorie
Proiect istorie
dorinstolearenco
 
ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016
ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016
ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016
Mîneran Sergiu
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
Denisa Ionascu
 
Calendar istoric PNTCD 2015
Calendar istoric PNTCD 2015 Calendar istoric PNTCD 2015
Calendar istoric PNTCD 2015
Cristina Elena Andrei
 
145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorga145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorga
Lazar Viorica
 
Proiect power point cotori mihai
Proiect power point cotori mihaiProiect power point cotori mihai
Proiect power point cotori mihaiMihai-Daniel Cotori
 
Titu Maiorescu
Titu MaiorescuTitu Maiorescu
Titu Maiorescu
Angesha
 
Similar to Ion Nistor (20)

Istorie adelin vali
Istorie adelin valiIstorie adelin vali
Istorie adelin vali
 
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
 Studiu de caz 5 - criticismul junimist Studiu de caz 5 - criticismul junimist
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
 
Ernest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docx
Ernest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docxErnest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docx
Ernest Bernea, un mistic rătăcit în viaţa socială şi în cea politică.docx
 
Revista bibliotecii: Polonistica
Revista bibliotecii: Polonistica Revista bibliotecii: Polonistica
Revista bibliotecii: Polonistica
 
Criticismul junimist.pdf
Criticismul junimist.pdfCriticismul junimist.pdf
Criticismul junimist.pdf
 
7 NOIEMBRIE - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI
7 NOIEMBRIE  - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI7 NOIEMBRIE  - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI
7 NOIEMBRIE - ZIUA INTERNATIONALA A VICTIMELOR COMUNISMULUI
 
publicistica lui Panait Istrati
publicistica lui Panait Istratipublicistica lui Panait Istrati
publicistica lui Panait Istrati
 
Criticismul junimistfinal
Criticismul junimistfinalCriticismul junimistfinal
Criticismul junimistfinal
 
BIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.ppt
BIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.pptBIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.ppt
BIOGRAFIA MILITIANULUI NICOLAE IVANESCU.ppt
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 
C personalitatii lugojene 2
C personalitatii lugojene 2C personalitatii lugojene 2
C personalitatii lugojene 2
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 
Proiect istorie
Proiect istorieProiect istorie
Proiect istorie
 
ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016
ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016
ZIARUL COMUNEI BOCSIG LUNA MAI 2016
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 
Calendar istoric PNTCD 2015
Calendar istoric PNTCD 2015 Calendar istoric PNTCD 2015
Calendar istoric PNTCD 2015
 
145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorga145 de ani nicolae iorga
145 de ani nicolae iorga
 
Proiect power point cotori mihai
Proiect power point cotori mihaiProiect power point cotori mihai
Proiect power point cotori mihai
 
Titu Maiorescu
Titu MaiorescuTitu Maiorescu
Titu Maiorescu
 
Recently uploaded

Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdfDezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
CjraeBacau
 
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
CjraeBacau
 
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIAPARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
FlorinaTrofin
 
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptxProiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
EuSimina
 
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power pointCircuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
gabrielchiritoi
 
Căutarea binară într-un vector proiect informatica
Căutarea binară într-un vector proiect informaticaCăutarea binară într-un vector proiect informatica
Căutarea binară într-un vector proiect informatica
MarioButnaru
 
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptxProiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx
puriceana2
 
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptxPROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
MaryLicaciu
 
Accelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptxAccelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptx
SimiSasu
 
valori culturale necesare la ex 9 pentru en
valori culturale necesare la ex 9 pentru envalori culturale necesare la ex 9 pentru en
valori culturale necesare la ex 9 pentru en
PopescuAnaMaria10
 
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptxScriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
LAURA524699
 
Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptxProiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
NataliaPachevici
 
Romania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptx
Romania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptxRomania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptx
Romania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptx
SimiSasu
 
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
DusikaLevinta1
 
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptxRaport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
nadiusha12345
 
Recently uploaded (15)

  • 2. Obiective  Prezentarea biografiei  Cunoașterea activității științifice  Cunoașterea activității politice  Reflectarea influenței regimului comunist asupra intelectualității românești
  • 3. Cuprins 1. Biografie 2. Activitate științifică 3. Opere 4. Activitate politică 5. Noaptea demnitarilor 6. Închisoarea Sighet 7. N. Iorga despre Ion Nistor 8. Concluzie 9. Anexe 10. Bibliografie
  • 4. Biografie Ion I. Nistor a fost un istoric și militant unionist bucovinean. S-a născut la 4 august 1876 în satul Bivolărie, comuna Vicovu de Sus, districtul Rădăuți, Bucovina. Părinți: Ilie și Maria Nistor. A fost căsătorit cu Virginia Pauliucu-Burlă și au avut împreună un singur copil: Oltea I.Nistor-Apostolescu. Urmează 2 ani școala primară în satul natal și apoi o continuă, în limba germană, în orașul Rădăuți. Între anii 1889-1897 urmează cursurile Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”. Apoi, este admis ca student la Facultatea de Filosofie a Universității Cernăuți. A activat o perioadă ca profesor suplinitor la Cernăuți, iar în anii 1904-1907 a fost profesor secundar la Liceul clasic din Suceava.
  • 5. Activitate științifică A fost doctor (1909), apoi docent (1912) al Universităţii din Viena, profesor extraordinar la Universitatea din Cernăuţi (1912), membru al Academiei Române (1915), preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei (1930), director al Bibliotecii Academiei (1945–1948), rector al Universităţii din Cernăuţi şi profesor de istorie la Facultatea de Litere şi Filozofie (1920–1940) şi la Facultatea de Istorie din Bucureşti (1940–1941).
  • 6. Opere  «Ștefan cel Mare» (1904);  «Relaţiile comerciale externe ale Moldovei în sec. XIV—XVI» (1911);  «Despre istoria sistemului școlar din Bucovina» (1912);  «Românii și rutenii în Bucovina» (1915);  «Cehoslovacii și românii» (1930);  «Alexandru cel Bun» (1932);  «Problema ucraineană în lumina istoriei» (1934)  «Unirea Bucovinei cu România» (1940);  «Istoria Basarabiei» (1923);  «Istoria Bucovinei» (1951, publicată în 1991).
  • 7. Activitate politică  A redactat Actul Unirii, pe care l-a citit în cadrul Congresului General al Unirii Bucovinei (28 noiembrie 1918). După Unirea din 1918 a făcut parte din mai multe guverne, ca ministru delegat cu administraţia Bucovinei (1918–1920; 1922–1926), ministru al lucrărilor publice (1927– 1928), ministru al muncii, sănătăţii şi asigurărilor sociale (1934–1937), ministru al cultelor şi artelor (1939– 1940).
  • 8. Proclamarea unirii Bucovinei cu Regatul Român din 28 noiembrie 1918 este anunțată, în ediţia de a doua zi a ziarului Glasul Bucovinei, printr-un articol scris de Ion Nistor:
  • 9. Noaptea demnitarilor Noaptea demnitarilor a fost un val de arestări care au avut loc în noaptea de 5/6 mai 1950. Regimul comunist a arestat în cadrul acestei operațiuni un lot de foști înalți demnitari români. Au fost arestate 69 persoane, printre care au fost Ion Nistor și mulți alți intelectuali, și transportați la Sighetu Marmației, în Închisoarea Sighet.
  • 10. Fișa de încarcerare al lui Ion Nistor
  • 11. Închisoarea Sighet  Închisoarea Sighet a fost una dintre cele mai notorii închisori politice din România. Aceasta a fost dezafectată și transformată în muzeul Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fiind declarată monument istoric.
  • 12. Grupul statuar "Cortegiul sacrificaţilor", opera sculptorului Aurel Vlad
  • 13. Nicolae Iorga despre Ion Nistor  „În nenumărate studii, care au atins toate domeniile vieții românilor de acolo, ai lămurit atâtea puncte confuze și ai adus o informație cu totul nouă și de cel mai mare folos, dând astfel bazelor istoriei Bucovinei românești o lărgime, necunoscută până atunci.”  „Ai fost unul dintre rarii cărturari români care au scos din studiile lor altceva decât arme pentru a înlătura pe alții și a se impune ei singuri. Nu te-ai lăsat terorizat de nimeni, și nici n-ai vrut să terorizezi pe cineva.”
  • 15. Anexe Casa Memorială “Ion Nistor” din Bivolărie, muzeu înființat în 1993 Bustul lui Ion Nistor, amplasat în fața colegiului din Vicovu de Sus
  • 16. Guvernul Brătianu la învestitura după moartea regelui Ferdinand
  • 18. Bibliografie  https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Nistor  https://humanitas.ro/autori/ion-nistor  https://adevarul.ro/locale/suceava/masonul-ion-nistor--artizanul-unirii-bucovinei- regatul-roman-1_527b5faac7b855ff56c90411/index.html  https://ro.wikipedia.org/wiki/Noaptea_demnitarilor  https://amintiridincomunism.wordpress.com/2020/05/05/noaptea-demnitarilor- regimul-dej/  https://www.memorialsighet.ro/fisa-matricola-penala-ion-nistor/  https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Enchisoarea_Sighet  https://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Memorial%C4%83_%E2%80%9EIon_Nistor%E 2%80%9D  https://mvu.ro/product/fotografie-a-lui-ion-i-nistor-1876-1962-fruntas-bucovinean/  https://commons.wikimedia.org/wiki/File:1926_- _Guvernul_Bratianu_la_investitura_dupa_moartea_regelui_Ferdinand.PNG