1. Despre iubire. Sensuri, temeiuri ontologice, mituri, intrupari in arta “ Iubirea este arhitectul universului” Hesiod F. Hayez – Romeo si Julieta Februarie 2011 CAMELIA GAVRIL Ă

4. Termeni,definiri, concepte Eros Cuvîntul semnifică în general iubirea pasională . În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune , amor , dorință puternică , intensă. Este asociat de multe ori cu dorința sexuală, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. - intensitate foarte mare a trăirii, forța erosului a făcut ca vechii greci să-l așeze, personificat, printre zei, sau să-l considere chiar un principiu ordonator care a participat la geneza universului și care participă la viața oamenilor și a zeilor. Eros este un zeu, după Hesiod, însă nu numai cel mai frumos dintre zeii nemuritori, ci și acela care a apărut din Haos, odată cu Gea, Olimpul și Tartarul, cel care stăpînește asupra minții și trupului și sfătuiește cu înțelepciune pe oameni și pe zei ( ipostaza diferita de zeul Eros al iubirii ) . Acesta din urmă era fiul lui Zeus și al Afroditei, frate cu Anteros. Sub înfățișarea unui copil frumos, uneori înaripat, se ascundea un zeu temut. Cu săgețile lui care nu greșeau niciodată ținta, Eros semăna chinurile mistuitoare ale dragostei atât printre zei, cât și în rândul muritorilor. Însăși Afrodita se ferea de fiul ei cel capricios și necruțător - două semnificații diferite, ambele la fel de puternice pentru a fi personificate în zei: prima reprezintă iubirea ca element primordial , anterior apariției lumii, iar cea de-a doua reprezintă iubirea in dimensiune erotică, chinuitoare . Eros încordându-şi arcul

6. Agape Spre deosebire de pasiunea lui ἔρως, de tandrețea lui φιλία, agape (ἀγάπη) este acea dragoste rațională, care ține în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri. Ἀγαπάω - Sinonime posibile – a admira, a slavi, a se bucura de... Spre deosebire de celelalte feluri de iubire, agape înseamnă a iubi pe cineva pentru un anumit motiv, este alegere, este preferința pentru un lucru sau altul în virtutea unor caracte - - ristici ale acelui lucru Termenul este folosit de asemenea pentru a desemna iubirea în sens general; grecii își mărturisesc iubirea folosind acest termen. Agape - frescă paleocreștină

7. În Sfînta Scriptură, ἀγάπη, impregnat de viață spirituală , devine dragostea vibrantă , universală, dragostea libertății spirituale superioare. Ea se manifestă atît față de Dumnezeu cît și față de semenii noștri, inclusiv față de dușmani, spre deosebire de φιλία care se folosește doar față de cei apropiați și care nu poate fi folosită în cazul iubirii vrăjmașului. De asemenea, ἀγάπη este și un atribut divin, care se împărtășește celor ce cred în Hristos, revărsîndu-se, prin Duhul Sfînt, în inimi. Ea devine, prin conlucrarea credinciosului, și una din cele trei virtuți cardinale, alături de credință și de nădejde. Este de altfel cea mai mare dintre virtuți, pentru că fără ea, orice faptă, oricît de măreață, nu înseamnă nimic. Ea este condiție a actului mîntuirii , căci este sursa și motorul faptelor bune.

8. Ἀγάπη este și iubirea Lui Dumnezeu pentru om, datorită căreia pe Însuși Fiul Său L-a dat (morții), pentru ca să ne mîntuiască (Ioan 3, 16—17). Același cuvînt este folosit de sfîntul Ioan evanghelistul cînd spune că „Dumnezeu este iubire” (Ioan, 4, 8-16). „Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește, este născut din Dumnezeu. Cel ce nu iubește, nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 7—8). Această expresie a intrat și în cultul liturgic și o auzim rostindu-se de către preot în mijlocul liturghiei: „Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gînd să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh...”. Ea înseamnă abandon și negare de sine în favoarea și de dragul celui iubit, este o dragoste sacrificială , care în lume apare doar ca elan, ca o adiere venită din afară, și nu ca factor determinant de viață. De aceea ea nu se manifestă prin trăsături omenești și contingente, ci dumnezeiești și absolute. Iubirea a determinat modul de viață personală și colectivă a creștinilor. Expresia cea mai înaltă a iubirii creștine sunt mesele comune, numite „agape” care aveau loc înainte sau în legătură cu liturghia, dar separate de aceasta, care culminează cu un consum mistic, chiar tainic, al Preacuratului Trup și al Preacinstitului Sînge.

12. Mituri, traditii, ritualuri Dragobetele Tradiții Fiu al Babei Dochia, 'Dragobetele' era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii . Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Entitate m a gică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de bunatatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor , românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi. Hora de Dragobete

13. În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : “Dragobetele sărută fetele” . Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit , urmărite fiind de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

14. Pentru vârstnici , ziua Dragobetelui este ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul (un cult al naturii, al fertilității) . Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită “zăpada zânelor”, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

17. Sfantul Valentin (Valentine’s Day) – legenda si istorie Originile Zilei Îndrăgostiţilor sunt ambigue. Anumite scrieri amintesc de Sfântul Valentin ca fiind la origine o sărbătoare catolică, care înaintea Evului Mediu nu era sinonimă cu sărbătoarea îndrăgostiţilor. În calendarul Atenei antice , perioada cuprinsă între jumătatea lui ianuarie şi jumătatea lui februarie era destinată celebrării dragostei şi a fertilităţii , fiind rezervată uniunii sacre dintre Hera (zeiţa fecundităţii şi a mariajului) şi Zeus (stapanul zeilor). În Roma antică , pe 15 februarie avea loc Lupercalia , sau ziua fertilităţii , sărbătoare care era dedicată lui Lupercus , zeu al turmelor şi al păstorilor şi Junonei , protectoarea femeilor. Cel puţin trei sfinţi, purtând numele Valentin, au fost martirizaţi, data comemorării lor fiind fixată în jurul anului 498, pe 14 februarie. Unul dintre ei a trăit în timpul Împăratului roman Claudiu al II-lea, în sec. III ( 269 -270 ).

18. În acea epocă, Roma era angajată în campanii militare sângeroase, iar împăratul, numit şi Claudiu cel Crud, le interzicea soldaţilor lui să se căsătorească, considerând că bărbaţii nu mai voiau să plece la luptă din cauza ataşamentului pentru soţiile lor. În ciuda ordinelor Împăratului, preotul Valentin a continuat să celebreze căsătorii , în secret, motiv pentru care a fost decapitat. Asocierea dintre dragoste şi Sfântul Valentin a fost considerată de un mare număr ca istorici ca o legendă care viza descurajarea sărbătoririi Lupercaliilor de către tinerii îndrăgostiţi romani, considerată o sărbătoare păgână. Sfăntul Valentin a fost îndelung celebrat nu ca sărbătoare a îndrăgostiţilor, ci a celor singuri. În această zi, tinerele necăsătorile se ascundeau în împrejurimile satelor lor, cu speranţa de a-şi găsi perechea. Cuplurile care se formau trebuiau să se căsătorească în acelaşi an. Abia în epoca medievală, spre secolul al XVI-lea, ziua de Sfântul Valentin capătă o conotaţie erotica în Franţa şi în Anglia. În această zi îndrăgostiţii schimbau bilete (ilustrate cu simboluri cum ar fi Cupidon sau inimioare) şi îşi spuneau Valentini.

19. În zilele noastre, Sfântul Valentin este sărbătoarea îndrăgostiţilor în majoritatea statelor Occidentale. Însă ziua a fost preluată şi de ţări asiatice precum Japonia sau Coreea, unde îndrăgostiţii îşi dăruiesc pe 14 februarie bomboane, ciocolată şi flori. În Taiwan este sărbătorită atât ziua de 14 februarie, cât şi cea de 7 iulie, pe baza unei tradiţii chineze. Aici, bărbaţii obişnuiesc să le dăruiască femeilor buchete de flori scumpe, cu diferite semnificaţii: un trandafir roşu înseamnă "unica iubire", unsprezece trandafiri semnifică "favorită", 99 de transafiri este un jurământ pentru "totdeauna", iar un buchet de 108 trandafiri se traduce prin "Căsătoreşte-te cu mine!". Există însă şi ţări care au rămas fidele sărbătorilor autohtone( Brazilia ziua iubirii este 12 iunie, iar în Columbia o sărbătoare similară este celebrată în a treia vineri şi sâmbătă a lunii septembrie). Deşi românii au preluat Ziua Îndrăgostiţilor şi o sărbătoresc pe 14 februarie, unii îşi amintesc şi celebrează şi Dragobetele, pe 24 februarie, sarbatoare traditionala, cu radacini in mituri si ritualuri arhaice.

24. Cantec fara raspuns De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?... De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

26. trăgeam de fir, şi ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape statuia lui c.a. rosetti aluneca spre miliţie consiliul popular al sectorului doi se ciocni de foişorul de foc şi se duse la fund cu tot cu o nunta iar strada latină zâmbi; trăgeam de fir, încolăcindu-l pe braţ, şi deodată casa ta cu brauri albe şi roz ca o prajitura de var apăru cu fereastra ta în dreptul ferestrei mele geamurile plezniră cu zgomot iar noi ne-am trezit faţă-n faţă şi ne-am apropiat din ce în ce mai mult până ne-am îmbrăţişat strivindu-ne buzele pulverizându-ne hainele, pieile, amestecându-ne inima mâncându-ne genele, smalţul ochilor, coastele, sângele, ciobindu-ne şira spinării, arzând. arzând cu troznete, că daţi cu benzină arzând cu gheţuri albastre, cu stalactite de fum cu ceară sfârâitoare, cu seu orbitor până cenuşa a umplut lada de studio şi chiuveta din baie şi păianjenii şi-au făcut plase în coşul pieptului nostru.

28. Alessandro Botticelli – Nasterea lui Venus Michelangelo – Izgonirea din Rai

29. Titzian – Adam si Eva Francis Picabia – Adam si Eva

30. Rembrandt – Sfanta Familie Rafael – Sfanta Familie

31. Francisco Goya – Sfanta Familie Bartolome Esteban Murillo – Sfanta Familie

32. Diego Velasquez – Venus la oglinda Tizian – Venus si Adonis

33. Rogelio de Egusquiza – Tristan si Isolda John William – Tristan si Isolda

34. Poussin – Cupidon si Venus dormind Edgar Degas – Balerina

35. Giorgio de Chirico – Hector si Andromaca Picasso – Indragostiti

36. Salvador Dali – Triumful dragostei Salvador Dali – Halucinatii

37. Teme de reflectie „ Ce este dragostea ? Nevoia de a iesi din tine insuti” . Charles Baudelaire Iubirea este aripa daruita de dumnezeu sufletului ca sa urce pana la el. Michelangelo Iubirea-i fum ce din suspine creste . W. Shakespeare Iubirea misca soarele si celelalte stele . Dante Iubirea este o forma de comuniune si de intimitate . E. Cioran Iubirea este cea mai limpede oglinda in care il vezi pe Dumnezeu. Eugen Ovidiu Chirovici