SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
EUROPA ȘI ROMÂNIA – ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZĂ
(Adaptat după Manualul de Geografie, clasa a XII-a, prof. univ. dr. George Erdeli, prof. univ. dr. Nicolae Ilinca,
prof. dr. Cătălina Şerban, prof. dr. Nela Burcea)
Examenul de bacalaureat naţional 2019
Proba de evaluare a competenţelor digitale - document de lucru
Carpaţii sunt apreciaţi ca munţi cu înălţime
mijlocie şi mică şi au altitudinea medie de 840 m. De
asemenea, circa 90% din suprafaţa lor se află sub altitudinea
de 1500 m. Cea mai mare parte din aria carpatică având
peste 2000 m, în proporţie de 85%, se află între Valea
Prahovei şi Culoarul Timiş-Cerna.
Treapta munţilor prezintă, deci, diferenţieri din
punct de vedere hipsometric: Carpaţii Meridionali, cu
altitudinea medie de 1136 m, Carpaţii Orientali, cu altitudinea
medie de 950 m, şi Carpaţii Occidentali, cu altitudinea medie
de 654 m.
Dealurile şi podişurile ocupă aproape 37% din
suprafaţa ţării, având o altitudine medie de 345 m. Relevant
este faptul că 60% din suprafaţa acestei trepte de relief este
cuprinsă între 200 şi 500 m.
Câmpiile reprezintă cea mai joasă treaptă de
relief, în cadrul acestora ponderea cea mai mare având-o
suprafeţele tabulare şi cele joase nefragmentate. De fapt, 59%
din suprafaţa câmpiilor o reprezintă altitudinile cuprinse între 0
şi 100 m şi 35%, între 100 şi 200 m.
Diversitatea tipurilor genetice de relief este
caracteristică şi spaţiului românesc. Relieful structural este
pus în evidenţă de abrupturi şi denivelări în Carpaţi şi Podişul
Dobrogei de Nord. […]
Examenul de bacalaureat naţional 2019
Proba de evaluare a competenţelor digitale - document de lucru
1. ÎN FUNCŢIE DE DISPUNEREA LOR ÎN RAPORT CU PRINCIPALII COLECTORI, RÂURILE SE GRUPEAZĂ ÎN
URMĂTOARELE SISTEME HIDROGRAFICE:
a) NORD-VESTIC, CARE CUPRINDE AFLUENŢII DE NORD AI TISEI: VIŞEU, IZA, TUR;
b) VESTIC, MARCAT DE TISA, CU AFLUENŢII SĂI: SOMEŞ, CRIŞURI ŞI MUREŞ;
c) SUD-VESTIC, CARE CUPRINDE RÂURILE SITUATE LA SUD DE VALEA MUREŞULUI, MAI IMPORTANTE FIIND
BEGA, TIMIŞ, CARAŞ ŞI NERA;
d) SUDIC, CE INCLUDE RÂURILE DE PE PARTEA STÂNGĂ A DUNĂRII, ÎNCEPÂND DE LA CONFLUENŢA CU
CERNA ŞI PÂNĂ LA CONFL UENŢA CU IALOMIŢA;
e) ESTIC, CARE CUPRINDE BAZINELE HIDROGRAFICE ALE SIRETULUI ŞI PRUTULUI;
f) DOBROGEAN (LITORAL), FORMAT DIN RÂURILE SCURTE DOBROGENE CARE SE VARSĂ ÎN LACURILE DE
PE LITORALUL MĂRII NEGRE. […]
2. CELE TREI REGIUNI PRINCIPALE ALE CONTINENTULUI – ATLANTICĂ, MEDITERANEEANĂ ŞI CONTINENTALĂ
– SE REPREZINTĂ PRIN SOLURI CARACTERISTICE:
a) ÎN EUROPA DE VEST PREDOMINĂ ARGILUVISOLURILE ŞI CAMBISOLURILE, ACOPERITE CU PĂDURI DE
FOIOASE ÎN SPAŢIILE CU RELIEF MAI COBORÂT. […]
b) SOLUL TIPIC EUROPEI MEDITERANEENE ESTE TERRA ROSSA, SPECIFIC PĂDURILOR XEROFILE ŞI
TUFIŞURILOR DE ARBUŞTI.
c) ÎN PARTEA CENTRALĂ ŞI ESTICĂ A CONTINENTULUI EXISTĂ CEA MAI MARE DESFĂŞURARE DE SOLURI
ZONALE. […]
3. ÎN ROMÂNIA, ÎN STRÂNSĂ LEGĂTURĂ CU SOLURILE EUROPEI, DAR INFLUENŢATE DE CONDIŢII LOCALE, SE
CONTUREAZĂ CINCI REGIUNI PEDOGEOGRAFICE:
a) REGIUNEA CARPATICĂ […]
b) REGIUNEA TRANSILVANĂ […]
c) REGIUNEA BANATO-CRIŞANĂ […]
d) REGIUNEA DUNĂREANO-PONTICĂ […]
e) REGIUNEA MOLDAVĂ […]
Examenul de bacalaureat naţional 2019
Proba de evaluare a competenţelor digitale - document de lucru

More Related Content

Featured

Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Kurio // The Social Media Age(ncy)
 

Featured (20)

PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
 
12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work
 
ChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slidesChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slides
 
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike RoutesMore than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
 
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
 
Barbie - Brand Strategy Presentation
Barbie - Brand Strategy PresentationBarbie - Brand Strategy Presentation
Barbie - Brand Strategy Presentation
 

comp_p (3).pptx

  • 1. EUROPA ȘI ROMÂNIA – ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZĂ (Adaptat după Manualul de Geografie, clasa a XII-a, prof. univ. dr. George Erdeli, prof. univ. dr. Nicolae Ilinca, prof. dr. Cătălina Şerban, prof. dr. Nela Burcea) Examenul de bacalaureat naţional 2019 Proba de evaluare a competenţelor digitale - document de lucru
  • 2. Carpaţii sunt apreciaţi ca munţi cu înălţime mijlocie şi mică şi au altitudinea medie de 840 m. De asemenea, circa 90% din suprafaţa lor se află sub altitudinea de 1500 m. Cea mai mare parte din aria carpatică având peste 2000 m, în proporţie de 85%, se află între Valea Prahovei şi Culoarul Timiş-Cerna. Treapta munţilor prezintă, deci, diferenţieri din punct de vedere hipsometric: Carpaţii Meridionali, cu altitudinea medie de 1136 m, Carpaţii Orientali, cu altitudinea medie de 950 m, şi Carpaţii Occidentali, cu altitudinea medie de 654 m. Dealurile şi podişurile ocupă aproape 37% din suprafaţa ţării, având o altitudine medie de 345 m. Relevant este faptul că 60% din suprafaţa acestei trepte de relief este cuprinsă între 200 şi 500 m. Câmpiile reprezintă cea mai joasă treaptă de relief, în cadrul acestora ponderea cea mai mare având-o suprafeţele tabulare şi cele joase nefragmentate. De fapt, 59% din suprafaţa câmpiilor o reprezintă altitudinile cuprinse între 0 şi 100 m şi 35%, între 100 şi 200 m. Diversitatea tipurilor genetice de relief este caracteristică şi spaţiului românesc. Relieful structural este pus în evidenţă de abrupturi şi denivelări în Carpaţi şi Podişul Dobrogei de Nord. […] Examenul de bacalaureat naţional 2019 Proba de evaluare a competenţelor digitale - document de lucru
  • 3. 1. ÎN FUNCŢIE DE DISPUNEREA LOR ÎN RAPORT CU PRINCIPALII COLECTORI, RÂURILE SE GRUPEAZĂ ÎN URMĂTOARELE SISTEME HIDROGRAFICE: a) NORD-VESTIC, CARE CUPRINDE AFLUENŢII DE NORD AI TISEI: VIŞEU, IZA, TUR; b) VESTIC, MARCAT DE TISA, CU AFLUENŢII SĂI: SOMEŞ, CRIŞURI ŞI MUREŞ; c) SUD-VESTIC, CARE CUPRINDE RÂURILE SITUATE LA SUD DE VALEA MUREŞULUI, MAI IMPORTANTE FIIND BEGA, TIMIŞ, CARAŞ ŞI NERA; d) SUDIC, CE INCLUDE RÂURILE DE PE PARTEA STÂNGĂ A DUNĂRII, ÎNCEPÂND DE LA CONFLUENŢA CU CERNA ŞI PÂNĂ LA CONFL UENŢA CU IALOMIŢA; e) ESTIC, CARE CUPRINDE BAZINELE HIDROGRAFICE ALE SIRETULUI ŞI PRUTULUI; f) DOBROGEAN (LITORAL), FORMAT DIN RÂURILE SCURTE DOBROGENE CARE SE VARSĂ ÎN LACURILE DE PE LITORALUL MĂRII NEGRE. […] 2. CELE TREI REGIUNI PRINCIPALE ALE CONTINENTULUI – ATLANTICĂ, MEDITERANEEANĂ ŞI CONTINENTALĂ – SE REPREZINTĂ PRIN SOLURI CARACTERISTICE: a) ÎN EUROPA DE VEST PREDOMINĂ ARGILUVISOLURILE ŞI CAMBISOLURILE, ACOPERITE CU PĂDURI DE FOIOASE ÎN SPAŢIILE CU RELIEF MAI COBORÂT. […] b) SOLUL TIPIC EUROPEI MEDITERANEENE ESTE TERRA ROSSA, SPECIFIC PĂDURILOR XEROFILE ŞI TUFIŞURILOR DE ARBUŞTI. c) ÎN PARTEA CENTRALĂ ŞI ESTICĂ A CONTINENTULUI EXISTĂ CEA MAI MARE DESFĂŞURARE DE SOLURI ZONALE. […] 3. ÎN ROMÂNIA, ÎN STRÂNSĂ LEGĂTURĂ CU SOLURILE EUROPEI, DAR INFLUENŢATE DE CONDIŢII LOCALE, SE CONTUREAZĂ CINCI REGIUNI PEDOGEOGRAFICE: a) REGIUNEA CARPATICĂ […] b) REGIUNEA TRANSILVANĂ […] c) REGIUNEA BANATO-CRIŞANĂ […] d) REGIUNEA DUNĂREANO-PONTICĂ […] e) REGIUNEA MOLDAVĂ […] Examenul de bacalaureat naţional 2019 Proba de evaluare a competenţelor digitale - document de lucru