SlideShare a Scribd company logo
1 of 47
CLICK pentru avansare !
“Avem şansa de a vedea, mai jos, imagini inedite de la un eveniment 
istoric pentru naţiunea noastră. 
Aici nu este vorba de sentimente sau resentimente, ci de un fapt istoric 
de o importanţă extraordinară pentru istoria poporului român şi nu 
numai. 
Pentru mine, ca militar, este o onoare şi o mare bucurie să vă pot 
transmite un asemenea mesaj. 
Consider că este un eveniment istoric excelent ilustrat. 
Lăsăm deoparte patimi, emoţii, pasiuni etc. 
Aici este vorba despre istoria neamului românesc, aşa cum a fost ea!!! 
Iar noi, ca militari, ne plecăm cu profund respect în faţa celor care au 
avut şansa de a face istorie! Punct. 
Toate urările de bine! 
Cu mult respect şi prietenie, 
colonel în rezervă Dorel Pietrăreanu.” 
O imagine face cât o mie de cuvinte. Am adunat aici 39 de imagini din timpul 
campaniei din vara anului 1919, când Armata română a eliberat Ungaria de 
sub regimul bolşevic al lui Bela Kun.
SCURT ISTORIC 
La 19 martie 1919, colonelul francez Fernand Vyx a prezentat Ungariei, din 
partea aliaţilor învingători în război, “Nota Vyx”, prin care se ordona forţelor 
militare ungare să se retragă în graniţele Ungariei, până la tratativele de pace 
cu Aliaţii. 
“Nota Vyx” a provocat o serioasă alienare naţională. Presedintele Mihaly 
Karolyi şi-a înaintat demisia, iar două zile mai târziu (pe 21 martie 1919), 
bolşevicul Bela Kun a proclamat Republica Sovietică Ungaria. 
Prima promisiune a lui Kun a fost restaurarea “Ungariei Istorice”, adică a 
“Ungariei Mari”. Kun se baza, în primul rând pe sprijinul lui Lenin şi pe 
probabilitatea unui război între Rusia sovietică şi Aliaţi. 
Promisiunea bolşevicilor lui Kun a dat apă la moară speranţelor revizioniste ale 
maghiarilor. 
La sfârşitul lui mai 1919, trupele Republicii Sovietice Ungare invadează 
teritoriul Slovaciei, în ciuda Tratatului de la Trianon în urma căruia a apărut un 
stat nou, Cehoslovacia. 
La 17 iunie 1919, însă, confruntate cu armata cehoslovacă, precum şi cu 
ameninţările de intervenţie ale SUA şi Franţei, trupele bolevice ale lui Bela Kun 
sunt nevoite să se retragă din Slovacia. 
Bela Kun se întoarce imediat contra României şi îşi trimite trupele în 
Transilvania, revenită după război patriei mamă, România (15 aprilie 1919). 
Planul militar de ocupare a întregului Ardeal românesc prevedea joncţiunea 
dintre forţele bolşevice din Ungaria şi cele din Rusia sovietică, pe teritoriul 
Transilvaniei.
Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfăşurat conform 
planurilor lui Lenin,care prevedeau declanşarea la scară europeană a unor mari 
demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice. 
La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, 
respingând-o până la Oradea. A avut loc o contraofensivă şi, după şapte zile 
de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta. 
La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, 
sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta. 
Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece 
mitraliere. 
În jurul orei douăzeci, detaşamentul de cavalerie român descăleca în curtea 
cazărmii de husari „Arhiducele Josif”din Budapesta. A 
doua zi, la ora optsprezece, aflat în centrul bulevardului Andrássy din 
Budapesta, comandantul armatei române ce operase în Ungaria, generalul 
Mărdărescu, va privi parada militarilor români din compunerea Diviziei 1 
Vânători. Războiul romano-maghiar din 1919 s-a desfăşurată pe o perioadă 
de nouă luni. Pe această perioadă soldaţii români au împărţit alimente şi pâine 
populaţiei civile maghiare, îndelung înfometată de propii conducători. 
Românii au pierdut 188 de ofiţeri şi 11. 478 de soldaţi, din care 69 ofiţeri şi 3.601 
de soldaţi morţi . Românii au început retragerea din Ungaria în noiembrie 
1919. Între 14 februarie şi 28 martie 1920, toate unităţile Armatei Române a 
părăsit teritoriul Ungariei .
Principalii lideri bolşevici au fugit din Ungaria. Bela Kun şi alţi kunerişti 
s-au refugiat în Austria, unde se afla la putere un guvern social-democrat. 
Au fost însă arestaţi si au rămas într-un lagăr până în iulie 1920, când un 
acord privind schimbul de prizonieri intervenit între Austria şi Rusia 
sovietică, a permis unui număr de 415 kunerişti să se refugieze la Moscova. 
La Moscova, Bela Kun a intrat în rândul Partidului Comunist (bolşevic) din 
Rusia sovietică, a primit cetăţenia sovietică şi a fost numit în conducerea 
Komiternului,răspunzând de Germania, Austria, Cehoslovacia şi…România. 
În noua funcţie Bela Kun a ordonat executarea a 10.000 de prizonieri albi. 
Victor Serge spunea ca Bela Kun le-a promis acestora amnistierea dacă se 
predau. Ulterior, după ce trupele lui Wrangel s-au predat conform 
înţelegerii, Bela Kun a ordonat executarea lor. 
Tot la ordinul lui mai mulţi exilaţi unguri au fost arestaţi la sfârşitul anilor 
’20 şi începutul anilor ’30 pentru a fi, ulterior, executati. 
Acuzat de legături cu “trotkismul”, Bela Kun – împreună cu soţia, fiica şi 
ginerele – au fost arestaţi în mai 1937 şi trimisi in GULAG. 
În 1989, guvernul sovietic a anunţat că Bela Kun a fost executat în GULAG, 
pe 29 august 1938. În pofida trădării şi executării unui număr mare de 
compatrioţi, un grup statuar îl imortalizează pe Bela Kun în centrul 
Budapestei de astăzi.
PRIMIREA SUVERANILOR ROMÂNIEI LA BEKES-CSABA.
PRIMARUL ORAŞULUI BEKES-CSABA OFERĂ REGELUI FERDINAND 
PÂINE ŞI SARE.
REGELE FERDINAND I DISCUTÂND CU IULIU MANIU ŞI GENERALII PREZAN, 
MĂRDĂRESCU ŞI PANAITESCU LA BEKES-CSABA.
ÎN AŞTEPTAREA ÎNCEPERII DEFILĂRII TRUPELOR ROMÂNE LA 
BEKES CSABA.
REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ SOLDAŢI ÎN PIAŢA CENTRALĂ 
A ORAŞULUI BEKES-CSABA.
REGELE FERDINAND I PRIMEŞTE DEFILAREA TRUPELOR ROMÂNE ÎN 
BEKES CSABA.
REGELE FERDINAND I ÎNTÂMPINAT DE PRELAŢII CATOLICI 
DIN CAREII MARI.
REGELE FERDINAND I PRIMEŞTE RAPORTUL GENERALULUI 
TRAIAN MOŞOIU LA CAREII MARI.
IULIU MANIU, REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA DISCUTÂND CU 
TINERE DIN CAREII MARI.
REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ PE LOCOTENENTUL GHICA DIN 
REGIMENTUL 14 ARTILERIE.
REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA TREC ÎN REVISTĂ 
TRUPELE DIVIZIEI A 2-A VÂNĂTORI .
REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ SOLDAŢI DIN DIVIZIA 2-A VÂNĂTORI .
GENERALUL TRAIAN MOŞOIU ŞI REGELE FERDINAND I TREC ÎN REVISTĂ 
GARDA DE ONOARE PE PERONUL GĂRII DIN CAREII MARI .
REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ PE GENERALUL DABIJA, COMANDANTUL 
DIVIZIEI 2 VÂNĂTORI
REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA ÎN VIZITĂ LA CASTELUL KAROLY ..
REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA ÎNAINTE DE A PLECA DIN CAREII MARI .
PRIMIREA REGELUI FERDINAND I ÎN GARA ORADEA MARE .
REGELE FERDINAND I, REGINA MARIA ŞI IULIU MANIU ÎN FAŢA GĂRII 
ORADEA MARE .
SUVERANII ROMÂNIEI AJUNGÂND LA MITROPOLIA DIN ORADEA .
PLECAREA DE LA PALATUL EPISCOPAL GRECO-CATOLIC DIN ORADEA.
REGELE FERDINAND I TRECE ÎN REVISTĂ GARDA DE ONOARE.
DECORAREA OSTAŞILOR CARE S-AU DISTINS ÎN LUPTELE 
PENTRU ELIBERAREA TRANSILVANIEI .
DECORAREA OFIŢERILOR EROI DE CĂTRE SUVERANUL ROMÂNIEI .
GENERALUL GHEORGHE MĂRDĂRESCU ŞI REGELE FERDINAND I 
TREC ÎN REVISTĂ TRUPELE DIN PIAŢA CENTRALĂ A ORAŞULUI ORADEA .
REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA PRIMESC DEFILAREA 
TRUPELOR DIN GARNIZOANA ORADEA .
CEREMONIA DECORĂRII GENERALULUI GHEORGHE MĂRDĂRESCU DE 
CĂTRE REGELE FERDINAND I .
SUVERANII ROMÂNIEI ÎN TRIBUNA OFICIALĂ LA ORADEA.
ŢĂRANII BIHORENI TREC PRIN FAŢA REGELUI FERDINAND 
ŞI A REGINEI MARIA .
SUVERANII PRIMESC DEFILAREA TRUPELOR ROMÂNE LA ORADEA.
REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA DECOREAZĂ OSTAŞI 
ÎN CENTRUL ORAŞULUI ORADEA.
REGELE FERDINAND I, GENERALUL PREZAN, REGINA MARIA ŞI 
GENERALUL BALIF LA ORADEA .
REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA ASISTĂ LA MOMENTUL TRECERII TISEI 
DE CĂTRE TRUPELE DIN DIVIZIA 2, 13 AUGUST 1919.
GENERALII MOŞOIU ŞI OLTEANU ASISTÂND LA TRECEREA TISEI.
SOLII MAGHIARI CARE AU CERUT LA SZOLNOC ÎNCETAREA OSTILITĂŢILOR.
REGIMENT ROMÂNESC DE VÂNĂTORI ÎN CENTRUL BUDAPESTEI.
PATRULĂ MILITARĂ DE INFANTERIE ROMÂNĂ ÎN CENTRUL BUDAPESTEI.
REGIMENT DE ARTILERIE ÎN MARŞ PRIN BUDAPESTA.
GENERALUL PANAITESCU PE TERASA HOTELULUI GELLERT DIN 
BUDAPESTA.
GORNIŞTII ROMÂNI ANUNŢÂND PLECAREA ARMATEI ROMÂNE DIN 
BUDAPESTA.
Au fost folosite texte şi fotografii publicate in Istorice, Multimedia , 
http://www.george-damian.ro/category/istorice sub semnătura colonelului în 
rezervă Dorel Pietrăreanu. 
De asemenea compediu istoric poate fi găsit la : 
http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/05/28/3-august-1919-ocuparea-budapestei- 
de-catre-armata-romana-si-lichidarea-republicii-sovietice-ungare/ 
Montaj : DIEGIS. << diegisro@yahoo.com >> 
Coloana sonoră : Tudor Gheorghe - Acolo Este Ţara Mea. 
17.04.2011
Arhiva fotografica istorica_romaneasca._1919 (1)

More Related Content

What's hot

Cucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de statCucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de statbrenicolet
 
Carol i si_cucerirea_independentei_romaniei
Carol i si_cucerirea_independentei_romanieiCarol i si_cucerirea_independentei_romaniei
Carol i si_cucerirea_independentei_romanieiVictoria Stratan
 
Formarea statelor medievale româneşti.doc.rebus
Formarea statelor medievale româneşti.doc.rebusFormarea statelor medievale româneşti.doc.rebus
Formarea statelor medievale româneşti.doc.rebussimonachihaia
 
Mihai Viteazul
Mihai ViteazulMihai Viteazul
Mihai Viteazulianaramona
 
Casa Regala De Romania
Casa Regala De RomaniaCasa Regala De Romania
Casa Regala De RomaniaArt 37
 
Casa Regala A Romaniei
Casa Regala A RomanieiCasa Regala A Romaniei
Casa Regala A Romanieivoxvocis
 
Relatiile internationale
Relatiile internationaleRelatiile internationale
Relatiile internationaleralenneblack
 
Domnitorii moldovei
Domnitorii moldoveiDomnitorii moldovei
Domnitorii moldoveiSergiu Bejan
 
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-IulianMircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-IulianIulian Marius
 
Unirea Principatelor Române 1859
Unirea Principatelor Române 1859Unirea Principatelor Române 1859
Unirea Principatelor Române 1859Istoria Altfel
 
Statul medieval si institutiile sale
Statul medieval si institutiile saleStatul medieval si institutiile sale
Statul medieval si institutiile salesimonachihaia
 
Casa Regala de Romania
Casa Regala de RomaniaCasa Regala de Romania
Casa Regala de RomaniaErelinde
 

What's hot (18)

Mircea cel Bătrân
Mircea cel BătrânMircea cel Bătrân
Mircea cel Bătrân
 
Cucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de statCucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de stat
 
Fişă de lucru
Fişă de lucru Fişă de lucru
Fişă de lucru
 
Mircea cel batran
Mircea cel batranMircea cel batran
Mircea cel batran
 
Carol i si_cucerirea_independentei_romaniei
Carol i si_cucerirea_independentei_romanieiCarol i si_cucerirea_independentei_romaniei
Carol i si_cucerirea_independentei_romaniei
 
Formarea statelor medievale româneşti.doc.rebus
Formarea statelor medievale româneşti.doc.rebusFormarea statelor medievale româneşti.doc.rebus
Formarea statelor medievale româneşti.doc.rebus
 
Proiect istorie
Proiect istorieProiect istorie
Proiect istorie
 
Mihai Viteazul
Mihai ViteazulMihai Viteazul
Mihai Viteazul
 
Casa Regala De Romania
Casa Regala De RomaniaCasa Regala De Romania
Casa Regala De Romania
 
Casa Regala A Romaniei
Casa Regala A RomanieiCasa Regala A Romaniei
Casa Regala A Romaniei
 
Relatiile internationale
Relatiile internationaleRelatiile internationale
Relatiile internationale
 
Domnitorii moldovei
Domnitorii moldoveiDomnitorii moldovei
Domnitorii moldovei
 
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-IulianMircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
 
Unirea Principatelor Române 1859
Unirea Principatelor Române 1859Unirea Principatelor Române 1859
Unirea Principatelor Române 1859
 
Ucraina
UcrainaUcraina
Ucraina
 
Statul medieval si institutiile sale
Statul medieval si institutiile saleStatul medieval si institutiile sale
Statul medieval si institutiile sale
 
Casa Regala
Casa RegalaCasa Regala
Casa Regala
 
Casa Regala de Romania
Casa Regala de RomaniaCasa Regala de Romania
Casa Regala de Romania
 

Similar to Arhiva fotografica istorica_romaneasca._1919 (1)

Regele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România MareRegele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România MareMarinelaBurca
 
Paul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si Evreii
Paul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si EvreiiPaul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si Evreii
Paul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si EvreiiFrescatiStory
 
ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918
ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918
ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918MariaDobre7
 
Romanitatearomanilor5
Romanitatearomanilor5Romanitatearomanilor5
Romanitatearomanilor5Roxana Arhire
 
Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...
Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...
Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieIoan M.
 
Calendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieCalendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieIoan M.
 
Grațiere regală în contul bunelor relații cu ungurii
 Grațiere regală în contul bunelor relații cu ungurii Grațiere regală în contul bunelor relații cu ungurii
Grațiere regală în contul bunelor relații cu unguriiBiblioteci Bihorene
 
Istoria bizantului
Istoria bizantuluiIstoria bizantului
Istoria bizantuluiSima Sorin
 
Maiski - Amintirile unui ambasador sovietic
Maiski - Amintirile unui ambasador sovieticMaiski - Amintirile unui ambasador sovietic
Maiski - Amintirile unui ambasador sovieticRobin Cruise Jr.
 
Holocaustul in romania
Holocaustul in romaniaHolocaustul in romania
Holocaustul in romaniaSima Sorin
 
P.17,franz werfel +ƒi musa dagh
P.17,franz werfel +ƒi  musa daghP.17,franz werfel +ƒi  musa dagh
P.17,franz werfel +ƒi musa daghMircea Tivadar
 
Regina Maria Romania
Regina Maria RomaniaRegina Maria Romania
Regina Maria RomaniaMcGogoo
 
Constantin cantacuzino
Constantin cantacuzinoConstantin cantacuzino
Constantin cantacuzinoSima Sorin
 
Eu ro - regina maria a romaniei
Eu   ro - regina maria a romaniei Eu   ro - regina maria a romaniei
Eu ro - regina maria a romaniei Costel Galateanu
 
Ppt.9.franz werfel åÿi musa dagh
Ppt.9.franz werfel åÿi musa daghPpt.9.franz werfel åÿi musa dagh
Ppt.9.franz werfel åÿi musa daghMircea Tivadar
 
Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)
Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)
Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)gruianul
 

Similar to Arhiva fotografica istorica_romaneasca._1919 (1) (20)

Regele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România MareRegele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
 
Paul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si Evreii
Paul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si EvreiiPaul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si Evreii
Paul Goma - Saptamana rosie: 28 iunie - 3 iulie1940 sau Basarabia si Evreii
 
ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918
ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918
ZIUA NATIONALA A ROMANIEI 1 decembrie 1918
 
Romanitatearomanilor5
Romanitatearomanilor5Romanitatearomanilor5
Romanitatearomanilor5
 
Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...
Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...
Prezentarea colecției „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Mol...
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrie
 
Calendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieCalendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrie
 
Grațiere regală în contul bunelor relații cu ungurii
 Grațiere regală în contul bunelor relații cu ungurii Grațiere regală în contul bunelor relații cu ungurii
Grațiere regală în contul bunelor relații cu ungurii
 
Istoria bizantului
Istoria bizantuluiIstoria bizantului
Istoria bizantului
 
Maiski - Amintirile unui ambasador sovietic
Maiski - Amintirile unui ambasador sovieticMaiski - Amintirile unui ambasador sovietic
Maiski - Amintirile unui ambasador sovietic
 
Holocaust
Holocaust Holocaust
Holocaust
 
Holocaustul in romania
Holocaustul in romaniaHolocaustul in romania
Holocaustul in romania
 
P.17,franz werfel +ƒi musa dagh
P.17,franz werfel +ƒi  musa daghP.17,franz werfel +ƒi  musa dagh
P.17,franz werfel +ƒi musa dagh
 
Regina Maria Romania
Regina Maria RomaniaRegina Maria Romania
Regina Maria Romania
 
Constantin cantacuzino
Constantin cantacuzinoConstantin cantacuzino
Constantin cantacuzino
 
Memorandum
MemorandumMemorandum
Memorandum
 
Istorie BAC (2)
Istorie BAC (2)Istorie BAC (2)
Istorie BAC (2)
 
Eu ro - regina maria a romaniei
Eu   ro - regina maria a romaniei Eu   ro - regina maria a romaniei
Eu ro - regina maria a romaniei
 
Ppt.9.franz werfel åÿi musa dagh
Ppt.9.franz werfel åÿi musa daghPpt.9.franz werfel åÿi musa dagh
Ppt.9.franz werfel åÿi musa dagh
 
Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)
Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)
Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1657 1659)
 

More from Stelian Ciocarlie (20)

Dale Chihuly, sticlar modern.
Dale Chihuly, sticlar modern.Dale Chihuly, sticlar modern.
Dale Chihuly, sticlar modern.
 
I love the '60 s
I love the '60 sI love the '60 s
I love the '60 s
 
Antonov 225.
Antonov 225.Antonov 225.
Antonov 225.
 
Cele mai frumoase fresce din lume.
Cele mai frumoase fresce din lume.Cele mai frumoase fresce din lume.
Cele mai frumoase fresce din lume.
 
Coloana vertebrala
Coloana vertebralaColoana vertebrala
Coloana vertebrala
 
Frumusețea forței!
Frumusețea forței!Frumusețea forței!
Frumusețea forței!
 
Misterele aeroportului denver.
Misterele aeroportului denver.Misterele aeroportului denver.
Misterele aeroportului denver.
 
Examen ușor!
Examen ușor!Examen ușor!
Examen ușor!
 
O zi de toamna
O zi de toamnaO zi de toamna
O zi de toamna
 
Dương Quốc Định - Artist Vietnamez. Nud Artistic!
Dương Quốc Định - Artist Vietnamez. Nud Artistic!Dương Quốc Định - Artist Vietnamez. Nud Artistic!
Dương Quốc Định - Artist Vietnamez. Nud Artistic!
 
Lecția de istorie.
Lecția de istorie.Lecția de istorie.
Lecția de istorie.
 
Grădinile din Vatican.
Grădinile din Vatican.Grădinile din Vatican.
Grădinile din Vatican.
 
Mama!
Mama!Mama!
Mama!
 
Ciudățenii aeronautice!
Ciudățenii aeronautice!Ciudățenii aeronautice!
Ciudățenii aeronautice!
 
100 de oameni.
100 de oameni.100 de oameni.
100 de oameni.
 
Din istoria castelului Peles.
Din istoria castelului Peles.Din istoria castelului Peles.
Din istoria castelului Peles.
 
Atentie la dorinte
Atentie la dorinteAtentie la dorinte
Atentie la dorinte
 
Detection des avions avant le radar.
Detection des avions avant le radar.Detection des avions avant le radar.
Detection des avions avant le radar.
 
Cine moare (pablo neruda)
Cine moare (pablo neruda)Cine moare (pablo neruda)
Cine moare (pablo neruda)
 
Cărți extraordinare
Cărți extraordinareCărți extraordinare
Cărți extraordinare
 

Arhiva fotografica istorica_romaneasca._1919 (1)

  • 1.
  • 3. “Avem şansa de a vedea, mai jos, imagini inedite de la un eveniment istoric pentru naţiunea noastră. Aici nu este vorba de sentimente sau resentimente, ci de un fapt istoric de o importanţă extraordinară pentru istoria poporului român şi nu numai. Pentru mine, ca militar, este o onoare şi o mare bucurie să vă pot transmite un asemenea mesaj. Consider că este un eveniment istoric excelent ilustrat. Lăsăm deoparte patimi, emoţii, pasiuni etc. Aici este vorba despre istoria neamului românesc, aşa cum a fost ea!!! Iar noi, ca militari, ne plecăm cu profund respect în faţa celor care au avut şansa de a face istorie! Punct. Toate urările de bine! Cu mult respect şi prietenie, colonel în rezervă Dorel Pietrăreanu.” O imagine face cât o mie de cuvinte. Am adunat aici 39 de imagini din timpul campaniei din vara anului 1919, când Armata română a eliberat Ungaria de sub regimul bolşevic al lui Bela Kun.
  • 4. SCURT ISTORIC La 19 martie 1919, colonelul francez Fernand Vyx a prezentat Ungariei, din partea aliaţilor învingători în război, “Nota Vyx”, prin care se ordona forţelor militare ungare să se retragă în graniţele Ungariei, până la tratativele de pace cu Aliaţii. “Nota Vyx” a provocat o serioasă alienare naţională. Presedintele Mihaly Karolyi şi-a înaintat demisia, iar două zile mai târziu (pe 21 martie 1919), bolşevicul Bela Kun a proclamat Republica Sovietică Ungaria. Prima promisiune a lui Kun a fost restaurarea “Ungariei Istorice”, adică a “Ungariei Mari”. Kun se baza, în primul rând pe sprijinul lui Lenin şi pe probabilitatea unui război între Rusia sovietică şi Aliaţi. Promisiunea bolşevicilor lui Kun a dat apă la moară speranţelor revizioniste ale maghiarilor. La sfârşitul lui mai 1919, trupele Republicii Sovietice Ungare invadează teritoriul Slovaciei, în ciuda Tratatului de la Trianon în urma căruia a apărut un stat nou, Cehoslovacia. La 17 iunie 1919, însă, confruntate cu armata cehoslovacă, precum şi cu ameninţările de intervenţie ale SUA şi Franţei, trupele bolevice ale lui Bela Kun sunt nevoite să se retragă din Slovacia. Bela Kun se întoarce imediat contra României şi îşi trimite trupele în Transilvania, revenită după război patriei mamă, România (15 aprilie 1919). Planul militar de ocupare a întregului Ardeal românesc prevedea joncţiunea dintre forţele bolşevice din Ungaria şi cele din Rusia sovietică, pe teritoriul Transilvaniei.
  • 5. Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfăşurat conform planurilor lui Lenin,care prevedeau declanşarea la scară europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice. La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o până la Oradea. A avut loc o contraofensivă şi, după şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta. Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere. În jurul orei douăzeci, detaşamentul de cavalerie român descăleca în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”din Budapesta. A doua zi, la ora optsprezece, aflat în centrul bulevardului Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române ce operase în Ungaria, generalul Mărdărescu, va privi parada militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători. Războiul romano-maghiar din 1919 s-a desfăşurată pe o perioadă de nouă luni. Pe această perioadă soldaţii români au împărţit alimente şi pâine populaţiei civile maghiare, îndelung înfometată de propii conducători. Românii au pierdut 188 de ofiţeri şi 11. 478 de soldaţi, din care 69 ofiţeri şi 3.601 de soldaţi morţi . Românii au început retragerea din Ungaria în noiembrie 1919. Între 14 februarie şi 28 martie 1920, toate unităţile Armatei Române a părăsit teritoriul Ungariei .
  • 6. Principalii lideri bolşevici au fugit din Ungaria. Bela Kun şi alţi kunerişti s-au refugiat în Austria, unde se afla la putere un guvern social-democrat. Au fost însă arestaţi si au rămas într-un lagăr până în iulie 1920, când un acord privind schimbul de prizonieri intervenit între Austria şi Rusia sovietică, a permis unui număr de 415 kunerişti să se refugieze la Moscova. La Moscova, Bela Kun a intrat în rândul Partidului Comunist (bolşevic) din Rusia sovietică, a primit cetăţenia sovietică şi a fost numit în conducerea Komiternului,răspunzând de Germania, Austria, Cehoslovacia şi…România. În noua funcţie Bela Kun a ordonat executarea a 10.000 de prizonieri albi. Victor Serge spunea ca Bela Kun le-a promis acestora amnistierea dacă se predau. Ulterior, după ce trupele lui Wrangel s-au predat conform înţelegerii, Bela Kun a ordonat executarea lor. Tot la ordinul lui mai mulţi exilaţi unguri au fost arestaţi la sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30 pentru a fi, ulterior, executati. Acuzat de legături cu “trotkismul”, Bela Kun – împreună cu soţia, fiica şi ginerele – au fost arestaţi în mai 1937 şi trimisi in GULAG. În 1989, guvernul sovietic a anunţat că Bela Kun a fost executat în GULAG, pe 29 august 1938. În pofida trădării şi executării unui număr mare de compatrioţi, un grup statuar îl imortalizează pe Bela Kun în centrul Budapestei de astăzi.
  • 8. PRIMARUL ORAŞULUI BEKES-CSABA OFERĂ REGELUI FERDINAND PÂINE ŞI SARE.
  • 9. REGELE FERDINAND I DISCUTÂND CU IULIU MANIU ŞI GENERALII PREZAN, MĂRDĂRESCU ŞI PANAITESCU LA BEKES-CSABA.
  • 10. ÎN AŞTEPTAREA ÎNCEPERII DEFILĂRII TRUPELOR ROMÂNE LA BEKES CSABA.
  • 11. REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ SOLDAŢI ÎN PIAŢA CENTRALĂ A ORAŞULUI BEKES-CSABA.
  • 12. REGELE FERDINAND I PRIMEŞTE DEFILAREA TRUPELOR ROMÂNE ÎN BEKES CSABA.
  • 13. REGELE FERDINAND I ÎNTÂMPINAT DE PRELAŢII CATOLICI DIN CAREII MARI.
  • 14. REGELE FERDINAND I PRIMEŞTE RAPORTUL GENERALULUI TRAIAN MOŞOIU LA CAREII MARI.
  • 15. IULIU MANIU, REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA DISCUTÂND CU TINERE DIN CAREII MARI.
  • 16. REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ PE LOCOTENENTUL GHICA DIN REGIMENTUL 14 ARTILERIE.
  • 17. REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA TREC ÎN REVISTĂ TRUPELE DIVIZIEI A 2-A VÂNĂTORI .
  • 18. REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ SOLDAŢI DIN DIVIZIA 2-A VÂNĂTORI .
  • 19. GENERALUL TRAIAN MOŞOIU ŞI REGELE FERDINAND I TREC ÎN REVISTĂ GARDA DE ONOARE PE PERONUL GĂRII DIN CAREII MARI .
  • 20. REGELE FERDINAND I DECOREAZĂ PE GENERALUL DABIJA, COMANDANTUL DIVIZIEI 2 VÂNĂTORI
  • 21. REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA ÎN VIZITĂ LA CASTELUL KAROLY ..
  • 22. REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA ÎNAINTE DE A PLECA DIN CAREII MARI .
  • 23. PRIMIREA REGELUI FERDINAND I ÎN GARA ORADEA MARE .
  • 24. REGELE FERDINAND I, REGINA MARIA ŞI IULIU MANIU ÎN FAŢA GĂRII ORADEA MARE .
  • 25. SUVERANII ROMÂNIEI AJUNGÂND LA MITROPOLIA DIN ORADEA .
  • 26. PLECAREA DE LA PALATUL EPISCOPAL GRECO-CATOLIC DIN ORADEA.
  • 27. REGELE FERDINAND I TRECE ÎN REVISTĂ GARDA DE ONOARE.
  • 28. DECORAREA OSTAŞILOR CARE S-AU DISTINS ÎN LUPTELE PENTRU ELIBERAREA TRANSILVANIEI .
  • 29. DECORAREA OFIŢERILOR EROI DE CĂTRE SUVERANUL ROMÂNIEI .
  • 30. GENERALUL GHEORGHE MĂRDĂRESCU ŞI REGELE FERDINAND I TREC ÎN REVISTĂ TRUPELE DIN PIAŢA CENTRALĂ A ORAŞULUI ORADEA .
  • 31. REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA PRIMESC DEFILAREA TRUPELOR DIN GARNIZOANA ORADEA .
  • 32. CEREMONIA DECORĂRII GENERALULUI GHEORGHE MĂRDĂRESCU DE CĂTRE REGELE FERDINAND I .
  • 33. SUVERANII ROMÂNIEI ÎN TRIBUNA OFICIALĂ LA ORADEA.
  • 34. ŢĂRANII BIHORENI TREC PRIN FAŢA REGELUI FERDINAND ŞI A REGINEI MARIA .
  • 35. SUVERANII PRIMESC DEFILAREA TRUPELOR ROMÂNE LA ORADEA.
  • 36. REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA DECOREAZĂ OSTAŞI ÎN CENTRUL ORAŞULUI ORADEA.
  • 37. REGELE FERDINAND I, GENERALUL PREZAN, REGINA MARIA ŞI GENERALUL BALIF LA ORADEA .
  • 38. REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA ASISTĂ LA MOMENTUL TRECERII TISEI DE CĂTRE TRUPELE DIN DIVIZIA 2, 13 AUGUST 1919.
  • 39. GENERALII MOŞOIU ŞI OLTEANU ASISTÂND LA TRECEREA TISEI.
  • 40. SOLII MAGHIARI CARE AU CERUT LA SZOLNOC ÎNCETAREA OSTILITĂŢILOR.
  • 41. REGIMENT ROMÂNESC DE VÂNĂTORI ÎN CENTRUL BUDAPESTEI.
  • 42. PATRULĂ MILITARĂ DE INFANTERIE ROMÂNĂ ÎN CENTRUL BUDAPESTEI.
  • 43. REGIMENT DE ARTILERIE ÎN MARŞ PRIN BUDAPESTA.
  • 44. GENERALUL PANAITESCU PE TERASA HOTELULUI GELLERT DIN BUDAPESTA.
  • 45. GORNIŞTII ROMÂNI ANUNŢÂND PLECAREA ARMATEI ROMÂNE DIN BUDAPESTA.
  • 46. Au fost folosite texte şi fotografii publicate in Istorice, Multimedia , http://www.george-damian.ro/category/istorice sub semnătura colonelului în rezervă Dorel Pietrăreanu. De asemenea compediu istoric poate fi găsit la : http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/05/28/3-august-1919-ocuparea-budapestei- de-catre-armata-romana-si-lichidarea-republicii-sovietice-ungare/ Montaj : DIEGIS. << diegisro@yahoo.com >> Coloana sonoră : Tudor Gheorghe - Acolo Este Ţara Mea. 17.04.2011