SlideShare a Scribd company logo
Aparatul de fotografiat
          Evolutia aparatelor fotografice. Din timpuri strãvechi si pânã astãzi, la baza tuturor stiintelor, a tuturor descoperirilor mai mari sau mai mici, se aflã observarea fenomenelor naturale, urmatã de o imitatie inteligentã a acestora. Nevoia, spiritul practic, curiozitatea, l-au îndemnat pe om sã imite, sã repete, sã reporducã fenomenele observate în alte conditii, cu mijloace la îndemâna lui, în ajutorul lui .
Principiul de functionare al aparatului de fotografiat a fost descoperit de pe vremea artistului si inventatorului Leonardo da Vinci, care a aratat ca pentru a proiecta o imagine este suficient un mic orificiu prin care sa treacă lumina. Cu cat este mai mic orificiul, cu atat imaginea este mai clara. Acest aparat simplu, numit "camera obscura", exista de la inceputul sec. al XVII-lea. Mai mult a durat pana a fost gasit un material fotosensibil pentru a inregistra imaginea respectiva. Aceasta problema a fost rezolvata abia in 1826 cand Joseph Niepce a descoperit ca pentru a produce un bitum sensibil la lumina poate fi folosita clorura de  argint .
 
Pentru a functiona, orice aparat foto, oricat de simplu, trebuie sa aiba urmatoarele parti componente:  Corpul - O cutie perfect opaca in care sta filmul pentru a fi expus.  Obiectivul - Un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film  Diafragma - Un dispozitiv care controleaza cata lumina ajunge pe film  Obturatorul - Un dispozitiv care controleaza cat timp este filmul expus la lumina  Vizorul - Un dispozitiv folosit pentru a incadra eficient imaginea care va fi inregistrata pe film.  Sistemul de transport - Un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportul filmului.
Tipuri de aparate De-a lungul timpului au aparut multe modele de aparate foto, insa marea lor majoritate se incadreaza in una dintre aceste categorii:  - aparate cu vizor sau telemetru  - aparate cu vizare prin obiectiv (SLR, reflex)  - aparate cu doua obiective  - aparate cu planfilm
 
 
  Cel mai vechi aparat din lume!
 
Dragomir Alexandra Enescu Mihaela Caciulan Carmen  Stanciu Alina Draghia Andrei 9 E

More Related Content

What's hot

Instrumente optice
Instrumente opticeInstrumente optice
Instrumente optice
NoName0000
 
Instrumente optice luneta ( fizica )
Instrumente optice   luneta ( fizica )Instrumente optice   luneta ( fizica )
Instrumente optice luneta ( fizica )LUNGUFLORIN
 
Instrumente optice
Instrumente opticeInstrumente optice
Instrumente optice
escorteanu
 
Instrumente optice referat
Instrumente optice referatInstrumente optice referat
Instrumente optice referatCristina Anghel
 
Evolutia telescoapelor
Evolutia telescoapelorEvolutia telescoapelor
Evolutia telescoapelor
gratielas
 
Holografia
HolografiaHolografia
Holografiadoffy333
 

What's hot (14)

Aparatul de fotografiat
Aparatul de fotografiatAparatul de fotografiat
Aparatul de fotografiat
 
Instrumente optice
Instrumente opticeInstrumente optice
Instrumente optice
 
Instrumente optice
Instrumente opticeInstrumente optice
Instrumente optice
 
Instrumente optice luneta ( fizica )
Instrumente optice   luneta ( fizica )Instrumente optice   luneta ( fizica )
Instrumente optice luneta ( fizica )
 
Instrumente optice
Instrumente opticeInstrumente optice
Instrumente optice
 
Instrumente optice referat
Instrumente optice referatInstrumente optice referat
Instrumente optice referat
 
Telescopul
TelescopulTelescopul
Telescopul
 
Presentation1
Presentation1Presentation1
Presentation1
 
Evolutia telescoapelor
Evolutia telescoapelorEvolutia telescoapelor
Evolutia telescoapelor
 
Telescopul
TelescopulTelescopul
Telescopul
 
Holografia
HolografiaHolografia
Holografia
 
Holografia
HolografiaHolografia
Holografia
 
Microscopul
MicroscopulMicroscopul
Microscopul
 
Telescopul
TelescopulTelescopul
Telescopul
 

More from Cristina Anghel

Tranzitul planetei mercur
Tranzitul planetei mercurTranzitul planetei mercur
Tranzitul planetei mercur
Cristina Anghel
 
Heat engine .test
Heat engine .testHeat engine .test
Heat engine .test
Cristina Anghel
 
Learning science through active learning
Learning science through active learningLearning science through active learning
Learning science through active learningCristina Anghel
 
Romania
RomaniaRomania
X rays
X raysX rays
Infrared radiation
Infrared radiationInfrared radiation
Infrared radiation
Cristina Anghel
 
Microwaves
MicrowavesMicrowaves
Microwaves
Cristina Anghel
 
Ultraviolet eng
Ultraviolet engUltraviolet eng
Ultraviolet eng
Cristina Anghel
 
Legea atractiei universale
Legea atractiei universaleLegea atractiei universale
Legea atractiei universaleCristina Anghel
 

More from Cristina Anghel (20)

Tranzitul planetei mercur
Tranzitul planetei mercurTranzitul planetei mercur
Tranzitul planetei mercur
 
Heat engine .test
Heat engine .testHeat engine .test
Heat engine .test
 
Motoare termice 5
Motoare termice 5Motoare termice 5
Motoare termice 5
 
Motoare termice 4
Motoare termice 4Motoare termice 4
Motoare termice 4
 
Motoare termice 3
Motoare termice 3Motoare termice 3
Motoare termice 3
 
Motoare termice
Motoare termiceMotoare termice
Motoare termice
 
Motoare termice 2
Motoare termice 2Motoare termice 2
Motoare termice 2
 
Motoare termice
Motoare termiceMotoare termice
Motoare termice
 
Learning science through active learning
Learning science through active learningLearning science through active learning
Learning science through active learning
 
Romania
RomaniaRomania
Romania
 
X rays
X raysX rays
X rays
 
Infrared radiation
Infrared radiationInfrared radiation
Infrared radiation
 
Microwaves
MicrowavesMicrowaves
Microwaves
 
Ultraviolet eng
Ultraviolet engUltraviolet eng
Ultraviolet eng
 
Legea atractiei universale
Legea atractiei universaleLegea atractiei universale
Legea atractiei universale
 
Proiectul la fizica
Proiectul la fizicaProiectul la fizica
Proiectul la fizica
 
Telescopul
TelescopulTelescopul
Telescopul
 
Microscopul2
Microscopul2Microscopul2
Microscopul2
 
Aparat foto
Aparat  fotoAparat  foto
Aparat foto
 
Telescop
TelescopTelescop
Telescop
 

Aparatul de fotografiat

  • 2.           Evolutia aparatelor fotografice. Din timpuri strãvechi si pânã astãzi, la baza tuturor stiintelor, a tuturor descoperirilor mai mari sau mai mici, se aflã observarea fenomenelor naturale, urmatã de o imitatie inteligentã a acestora. Nevoia, spiritul practic, curiozitatea, l-au îndemnat pe om sã imite, sã repete, sã reporducã fenomenele observate în alte conditii, cu mijloace la îndemâna lui, în ajutorul lui .
  • 3. Principiul de functionare al aparatului de fotografiat a fost descoperit de pe vremea artistului si inventatorului Leonardo da Vinci, care a aratat ca pentru a proiecta o imagine este suficient un mic orificiu prin care sa treacă lumina. Cu cat este mai mic orificiul, cu atat imaginea este mai clara. Acest aparat simplu, numit "camera obscura", exista de la inceputul sec. al XVII-lea. Mai mult a durat pana a fost gasit un material fotosensibil pentru a inregistra imaginea respectiva. Aceasta problema a fost rezolvata abia in 1826 cand Joseph Niepce a descoperit ca pentru a produce un bitum sensibil la lumina poate fi folosita clorura de argint .
  • 4.  
  • 5. Pentru a functiona, orice aparat foto, oricat de simplu, trebuie sa aiba urmatoarele parti componente: Corpul - O cutie perfect opaca in care sta filmul pentru a fi expus. Obiectivul - Un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film Diafragma - Un dispozitiv care controleaza cata lumina ajunge pe film Obturatorul - Un dispozitiv care controleaza cat timp este filmul expus la lumina Vizorul - Un dispozitiv folosit pentru a incadra eficient imaginea care va fi inregistrata pe film. Sistemul de transport - Un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportul filmului.
  • 6. Tipuri de aparate De-a lungul timpului au aparut multe modele de aparate foto, insa marea lor majoritate se incadreaza in una dintre aceste categorii: - aparate cu vizor sau telemetru - aparate cu vizare prin obiectiv (SLR, reflex) - aparate cu doua obiective - aparate cu planfilm
  • 7.  
  • 8.  
  • 9.   Cel mai vechi aparat din lume!
  • 10.  
  • 11. Dragomir Alexandra Enescu Mihaela Caciulan Carmen Stanciu Alina Draghia Andrei 9 E