SlideShare a Scribd company logo
Viziunea cosmogonic a numeroase popoare cuprinde ca elementeă
fundamentale apa, focul, aerul si p mântul din care se presupune c totă ă
universul palpabil a fost f urit. Mai mult, imaginea increatului, a viduluiă
ini ial care a precedat existenta material este adeseori descris deţ ă
credin a popular ca fiind “o întindere mare de ape”. Se observ astfelţ ă ă
c apa este considerat , dintre toate, sursa primordial a existen ei.ă ă ă ţ
Interesant este ca inteligenţa
populară oferă apei , în anumite
condiţii, proprietaţi de panaceu.
Astfel, în basmele românesti, apa
“neîncepută”, provenind de la
izvoare aflate in locuri
inaccesibile:”unde se bat munţii
cap în cap”, adusă de erou după
mari eforturi, culeasă dimineaţa,
în anume zile ale anului (de
Sânziene, de Bobotează), are
proprietăţi vindecatoare. Apa
miraculoasa este numită “apa vie”
si, împreuna cu “apa moartă”,
reprezintă remediul oricărei
afecţiuni. Chiar şi trupul
sfârtecat al eroului ucis se
poate reconstrui, printr-o
extraordinară sutură, cu ajutorul
“apei moarte”, pentru ca apoi
“apa vie” sa-i redea
“duhul”.Aceeaşi “apă vie”, pură
si binecuvantată poate reda
tineretea si prelungi viaţa.
Interesant este ca inteligenţa
populară oferă apei , în anumite
condiţii, proprietaţi de panaceu.
Astfel, în basmele românesti, apa
“neîncepută”, provenind de la
izvoare aflate in locuri
inaccesibile:”unde se bat munţii
cap în cap”, adusă de erou după
mari eforturi, culeasă dimineaţa,
în anume zile ale anului (de
Sânziene, de Bobotează), are
proprietăţi vindecatoare. Apa
miraculoasa este numită “apa vie”
si, împreuna cu “apa moartă”,
reprezintă remediul oricărei
afecţiuni. Chiar şi trupul
sfârtecat al eroului ucis se
poate reconstrui, printr-o
extraordinară sutură, cu ajutorul
“apei moarte”, pentru ca apoi
“apa vie” sa-i redea
“duhul”.Aceeaşi “apă vie”, pură
si binecuvantată poate reda
tineretea si prelungi viaţa.
In Praslea cel Voinic si merele
de aur:“Fata de împ rat deteă
ap lui Prâslea de b u i prinseă ă ş
mai mult putere; atunciă
strânse pe zmeu în bra e, îlţ
ridic în sus i, când îl l s jos,ă ş ă ă
îl b g pân în genunchi înă ă ă
p mânt;”, apa vie furnizează ă
eroului puterea, for a iţ ş
energia necesare înfrângerii
for elor r ului.ţ ă
Ion Luca
Caragiale,mentioneaz ină
Sm r ndi a (construit dupaă ă ţ
modelul basmului popular),
puterea benefic a apei vii:” ...ă
i a descoperit izvorul cu apş ă
vie de soare nev zut, de jivineă
neatins, de suflet muritor
negustat, cu care s - i vindeceă ş
setea pe care i-a turnat-o în
inim s geata otr vit cu baleă ă ă ă
necurate ale Zmeului, pân să ă
se apuce la trânt dreaptă ă
voinice te”.ş
In Harap Alb:” — Ia mai îngăduieşte puţin, nerăbdătorule, zise fata împăratului,
luând o turturică în braţe, spunându-i nu ştiu ce la ureche şi sărutând-o cu drag;
nu te grăbi aşa, Harap-Alb, că te-i pripi. Stai, că mai ai şi cu mine oleacă de
vorbă: înainte de pornire, trebuie să meargă calul tău şi cu turturica mea să-mi
aducă trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în
capete. Şi de-a veni turturica mea înainte cu smicelele şi apa, ia-ţi nădejdea
despre mine, căci nu merg, ferească Dumnezeu! Iară de-i avea noroc şi-a veni calul
tău mai întâi şi mi-o aduce cele poruncite, să ştii că merg cu tine, oriunde mi-i
duce; s-a mântuit socoteala.”,aducerea apei vii este o încercare iniţiatică pe care
eroul trebuie să o ducă la îndeplinire pentru a se dovedi vrednic.Aşadar, apa vie
este accesibilă doar celor aleşi, calităţile sale miraculoase fiind puse întotdeuna
doar în slujba binelui.
APA VIE, DE UNDE MUNTII
SE BAT IN CAP…
Un grup de cercetatori români din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru
Tehnologii Criogenice si Izotopice I.C.S.I. Rm. Vâlcea a căutat “sâmburele de adevar” din spatele
miturilor despre apa vie.A apărut astfel interesul pentru proprietăţile fizice si chimice pe care le-ar
prezenta această apă miraculoasa. Cum s-ar deosebi această apă de apa obisnuită, de importanţă
vitala, dar inerta din punct de vedere terapeutic? Răspunsul se pare ca stă în conţinutul în deuteriu
al apei. Cercetarile începute de chimistii români şi continuate apoi in Ungaria şi SUA au arătat că
apa sărăcită in deuteriu are proprietăţi deosebite, existând indicaţii că ar avea aplicabilitate în
tratarea unui număr mare de afecţiuni, de la boli de piele la cancer, în acelaşi timp încurajând
creşterea reactivităţii vasculare, stimularea imunităţii, creşterea rezistenţei animalelor la doze de
radiaţii subletale si letale.Deşi studiile în acest domeniu nu sunt înca încheiate, se pare că deuteriul
are un rol deosebit de important în dezvoltarea tumorilor canceroase. Teoretic, în absenţa
deuteriului, tumorile îşi înceteaza creşterea sau chiar dispar definitiv.
Dar cum acţionează apa vie pentru eradicarea tumorilor? Se ştie că pentru a se
divide, celula primeşte un “semnal” , exprimat în raportul dintre hidrogen si deuteriu
din interiorul celulei. Exact înainde de a se divide celula, plasmalema expulzează la
exterior, prin mecanism activ(cu consum de enrgie) ionii de hidrogen. Rezultatul este
o concentraţie mai mare de deuteriu la interiorul celulei(comparativ cu concentraţia
ionilor de hidrogen

Dacă organismul primeşte mai puţin deuteriu,
datorită consumului de apă saracită în deuteriu,
celulele canceroase, cu metabolism alterat, nu
se mai divid. După o perioadă în care diviziunea
lor este împiedicată, intervine liza celulară, un
proces natural de auto-distrugere a celulei,
iniţiat de organite celulare numite “lizozomi”.
Celelalte celule ale organismului, cele cu un
metabolism normal posedă rezerve care să
faciliteze diviziunea, resurse de care celulele
canceroase sunt lipsite.Astfel, prin scăderea
aportului de deuteriu, celulele sănătoase nu
sunt afectate, iar cele canceroase sunt
eliminate.

Alte efecte benefice Ale Apei u oAre includ : scAde nevoiA de insulin ,ş ă
reduce glicemiA, îmbun tA e te somnul i digestiA, Are efecteă ţ ş ş
imunomodulAtoAre, scAde colesterolul, combAte AnxietAteA, stresul si
depresiA, controleAz psoriAzisul, combAte AcneeA, AngioAmele i bolileă ş
dermAtologice, determin resorb iA chisturilor, AdenoAmelor de prostAt ,ă ţ ă
mioAmelor.
ApA sãrãcitã în deuteriu este de fApt Apã distilAtã, microbiologic purã, cu
o concentrAtie izotopicã de 25 ppm, obtinut prin distilAreA izotopicã sub vidă
A Apei nAturAle cu o concentrAtie izotopicã de 145 ppm d/(d+h).

Interpretarea miturilor stravechi prin intermediul
stiin ei, exprimarea unor observa ii empirice sub formaţ ţ
unor date stiin ifice au condus a adar la o descoperireţ ş
(sau redescoperire?)de o importan de necontestat. Seţă
dovede te înc o dat în acest mod c tradi iileş ă ă ă ţ
populare nu trebuiesc uitate sau tratate cu
superficialitate de c tre omul modern, ci dimpotriv ,ă ă
trebuie investigate i puse în valoare prin cuno tin eleş ş ţ
 
Profesor AvrAm olgu A ţ
liceul TeoreTic “cArol i” feTeşTi, jude ul iAlomi Aţ ţ
 
Profesor AvrAm olgu A ţ
liceul TeoreTic “cArol i” feTeşTi, jude ul iAlomi Aţ ţ
 
More Related Content

Similar to Apa vie, apa moarta mit si realitate

Apa de ghetar
Apa de ghetarApa de ghetar
Apa de ghetaraniki1308
 
Apa esenta vietii
Apa esenta vietiiApa esenta vietii
Apa esenta vietii
cristinaabdouch
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apei
clasasasevm
 
Apa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apaApa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apa
Marcela Patrichi
 
Apa inseamna viata
Apa inseamna viataApa inseamna viata
Apa inseamna viata
Teodora Daniela Stroie
 
Apa inseamna viata
Apa inseamna viataApa inseamna viata
Apa inseamna viata
Teodora Daniela Stroie
 
Cum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iiiCum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iiiBiro Bela
 
Importanta Apei In Lumea Vie
Importanta Apei In Lumea VieImportanta Apei In Lumea Vie
Importanta Apei In Lumea Vie
Corina Chirila
 
Apa iti poate afecta sanatatea de dr norman walker
Apa iti poate afecta sanatatea de dr norman walkerApa iti poate afecta sanatatea de dr norman walker
Apa iti poate afecta sanatatea de dr norman walker
Marcela Patrichi
 
Argila ingerul-pamantului
Argila ingerul-pamantuluiArgila ingerul-pamantului
Argila ingerul-pamantului
fut_tare_bine
 
Argila ingerul pamantului a goris - a liot - p goris
Argila ingerul pamantului   a goris - a liot - p gorisArgila ingerul pamantului   a goris - a liot - p goris
Argila ingerul pamantului a goris - a liot - p goris
zfrunzescu
 
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului   a goris -a liot -p gorisArgila ingerul pamantului   a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goris
zfrunzescu
 
Argila ingerul pamantului
Argila ingerul pamantuluiArgila ingerul pamantului
Argila ingerul pamantului
Laurentiu Decu
 
Apa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiApa, esenta vietii
Apa, esenta vietii
emiliaciocan
 
Postul un-miracol
Postul un-miracolPostul un-miracol
Postul un-miracol
Laurentiu Decu
 
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
George Cazan
 
Tao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reid
Tao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reidTao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reid
Tao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reid
Cretu Marian
 
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reidTao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reidra1965
 
A Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdf
A Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdfA Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdf
A Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdf
ssuserf93366
 
Similar to Apa vie, apa moarta mit si realitate (20)

Apa de ghetar
Apa de ghetarApa de ghetar
Apa de ghetar
 
Apa esenta vietii
Apa esenta vietiiApa esenta vietii
Apa esenta vietii
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apei
 
Apa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apaApa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apa
 
Apa inseamna viata
Apa inseamna viataApa inseamna viata
Apa inseamna viata
 
Apa inseamna viata
Apa inseamna viataApa inseamna viata
Apa inseamna viata
 
Cum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iiiCum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iii
 
Importanta Apei In Lumea Vie
Importanta Apei In Lumea VieImportanta Apei In Lumea Vie
Importanta Apei In Lumea Vie
 
Apa iti poate afecta sanatatea de dr norman walker
Apa iti poate afecta sanatatea de dr norman walkerApa iti poate afecta sanatatea de dr norman walker
Apa iti poate afecta sanatatea de dr norman walker
 
Argila ingerul-pamantului
Argila ingerul-pamantuluiArgila ingerul-pamantului
Argila ingerul-pamantului
 
Argila ingerul pamantului a goris - a liot - p goris
Argila ingerul pamantului   a goris - a liot - p gorisArgila ingerul pamantului   a goris - a liot - p goris
Argila ingerul pamantului a goris - a liot - p goris
 
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului   a goris -a liot -p gorisArgila ingerul pamantului   a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goris
 
Argila ingerul pamantului
Argila ingerul pamantuluiArgila ingerul pamantului
Argila ingerul pamantului
 
Apa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiApa, esenta vietii
Apa, esenta vietii
 
Postul un-miracol
Postul un-miracolPostul un-miracol
Postul un-miracol
 
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
 
Tao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reid
Tao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reidTao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reid
Tao carte completa de medicina traditional a chineza daniel reid
 
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reidTao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
 
A Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdf
A Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdfA Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdf
A Goris A Liot P Goris - Argila Ingerul Pamantului.pdf
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Recently uploaded

Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx
Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptxRaport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx
Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx
OlgaCasareci
 
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptxPROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
MaryLicaciu
 
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
CjraeBacau
 
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdfDezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
CjraeBacau
 
Raport proiect transnațional România-Moldova
Raport proiect transnațional România-MoldovaRaport proiect transnațional România-Moldova
Raport proiect transnațional România-Moldova
nadiusha12345
 
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptxRaport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
nadiusha12345
 
valori culturale necesare la ex 9 pentru en
valori culturale necesare la ex 9 pentru envalori culturale necesare la ex 9 pentru en
valori culturale necesare la ex 9 pentru en
PopescuAnaMaria10
 
Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptxProiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
NataliaPachevici
 
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaveriiproiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii
auraortacu
 
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptxProiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
AlexandrinaCn
 
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptxScriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
LAURA524699
 
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "
AndreeaChelaru7
 
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
CarmenAmoraritei
 
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power pointCircuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
gabrielchiritoi
 
Proiect transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
Proiect transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
PaisCarmen
 
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore VieruRomânismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
inachirilov
 
Proiect transfrontalier„Povestea are fir bogat”..
Proiect  transfrontalier„Povestea are fir bogat”..Proiect  transfrontalier„Povestea are fir bogat”..
Proiect transfrontalier„Povestea are fir bogat”..
AngelaButnaru1
 
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptxProiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx
puriceana2
 
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
DusikaLevinta1
 
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin NadejdaRaport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
NadejdaTrohin1
 
Recently uploaded (20)

Apa vie, apa moarta mit si realitate

  • 1. Viziunea cosmogonic a numeroase popoare cuprinde ca elementeă fundamentale apa, focul, aerul si p mântul din care se presupune c totă ă universul palpabil a fost f urit. Mai mult, imaginea increatului, a viduluiă ini ial care a precedat existenta material este adeseori descris deţ ă credin a popular ca fiind “o întindere mare de ape”. Se observ astfelţ ă ă c apa este considerat , dintre toate, sursa primordial a existen ei.ă ă ă ţ
  • 2. Interesant este ca inteligenţa populară oferă apei , în anumite condiţii, proprietaţi de panaceu. Astfel, în basmele românesti, apa “neîncepută”, provenind de la izvoare aflate in locuri inaccesibile:”unde se bat munţii cap în cap”, adusă de erou după mari eforturi, culeasă dimineaţa, în anume zile ale anului (de Sânziene, de Bobotează), are proprietăţi vindecatoare. Apa miraculoasa este numită “apa vie” si, împreuna cu “apa moartă”, reprezintă remediul oricărei afecţiuni. Chiar şi trupul sfârtecat al eroului ucis se poate reconstrui, printr-o extraordinară sutură, cu ajutorul “apei moarte”, pentru ca apoi “apa vie” sa-i redea “duhul”.Aceeaşi “apă vie”, pură si binecuvantată poate reda tineretea si prelungi viaţa. Interesant este ca inteligenţa populară oferă apei , în anumite condiţii, proprietaţi de panaceu. Astfel, în basmele românesti, apa “neîncepută”, provenind de la izvoare aflate in locuri inaccesibile:”unde se bat munţii cap în cap”, adusă de erou după mari eforturi, culeasă dimineaţa, în anume zile ale anului (de Sânziene, de Bobotează), are proprietăţi vindecatoare. Apa miraculoasa este numită “apa vie” si, împreuna cu “apa moartă”, reprezintă remediul oricărei afecţiuni. Chiar şi trupul sfârtecat al eroului ucis se poate reconstrui, printr-o extraordinară sutură, cu ajutorul “apei moarte”, pentru ca apoi “apa vie” sa-i redea “duhul”.Aceeaşi “apă vie”, pură si binecuvantată poate reda tineretea si prelungi viaţa.
  • 3. In Praslea cel Voinic si merele de aur:“Fata de împ rat deteă ap lui Prâslea de b u i prinseă ă ş mai mult putere; atunciă strânse pe zmeu în bra e, îlţ ridic în sus i, când îl l s jos,ă ş ă ă îl b g pân în genunchi înă ă ă p mânt;”, apa vie furnizează ă eroului puterea, for a iţ ş energia necesare înfrângerii for elor r ului.ţ ă Ion Luca Caragiale,mentioneaz ină Sm r ndi a (construit dupaă ă ţ modelul basmului popular), puterea benefic a apei vii:” ...ă i a descoperit izvorul cu apş ă vie de soare nev zut, de jivineă neatins, de suflet muritor negustat, cu care s - i vindeceă ş setea pe care i-a turnat-o în inim s geata otr vit cu baleă ă ă ă necurate ale Zmeului, pân să ă se apuce la trânt dreaptă ă voinice te”.ş
  • 4. In Harap Alb:” — Ia mai îngăduieşte puţin, nerăbdătorule, zise fata împăratului, luând o turturică în braţe, spunându-i nu ştiu ce la ureche şi sărutând-o cu drag; nu te grăbi aşa, Harap-Alb, că te-i pripi. Stai, că mai ai şi cu mine oleacă de vorbă: înainte de pornire, trebuie să meargă calul tău şi cu turturica mea să-mi aducă trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete. Şi de-a veni turturica mea înainte cu smicelele şi apa, ia-ţi nădejdea despre mine, căci nu merg, ferească Dumnezeu! Iară de-i avea noroc şi-a veni calul tău mai întâi şi mi-o aduce cele poruncite, să ştii că merg cu tine, oriunde mi-i duce; s-a mântuit socoteala.”,aducerea apei vii este o încercare iniţiatică pe care eroul trebuie să o ducă la îndeplinire pentru a se dovedi vrednic.Aşadar, apa vie este accesibilă doar celor aleşi, calităţile sale miraculoase fiind puse întotdeuna doar în slujba binelui.
  • 5. APA VIE, DE UNDE MUNTII SE BAT IN CAP…
  • 6. Un grup de cercetatori români din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice I.C.S.I. Rm. Vâlcea a căutat “sâmburele de adevar” din spatele miturilor despre apa vie.A apărut astfel interesul pentru proprietăţile fizice si chimice pe care le-ar prezenta această apă miraculoasa. Cum s-ar deosebi această apă de apa obisnuită, de importanţă vitala, dar inerta din punct de vedere terapeutic? Răspunsul se pare ca stă în conţinutul în deuteriu al apei. Cercetarile începute de chimistii români şi continuate apoi in Ungaria şi SUA au arătat că apa sărăcită in deuteriu are proprietăţi deosebite, existând indicaţii că ar avea aplicabilitate în tratarea unui număr mare de afecţiuni, de la boli de piele la cancer, în acelaşi timp încurajând creşterea reactivităţii vasculare, stimularea imunităţii, creşterea rezistenţei animalelor la doze de radiaţii subletale si letale.Deşi studiile în acest domeniu nu sunt înca încheiate, se pare că deuteriul are un rol deosebit de important în dezvoltarea tumorilor canceroase. Teoretic, în absenţa deuteriului, tumorile îşi înceteaza creşterea sau chiar dispar definitiv.
  • 7. Dar cum acţionează apa vie pentru eradicarea tumorilor? Se ştie că pentru a se divide, celula primeşte un “semnal” , exprimat în raportul dintre hidrogen si deuteriu din interiorul celulei. Exact înainde de a se divide celula, plasmalema expulzează la exterior, prin mecanism activ(cu consum de enrgie) ionii de hidrogen. Rezultatul este o concentraţie mai mare de deuteriu la interiorul celulei(comparativ cu concentraţia ionilor de hidrogen Dar cum acţionează apa vie pentru eradicarea tumorilor? Se ştie că pentru a se divide, celula primeşte un “semnal” , exprimat în raportul dintre hidrogen si deuteriu din interiorul celulei. Exact înainde de a se divide celula, plasmalema expulzează la exterior, prin mecanism activ(cu consum de enrgie) ionii de hidrogen. Rezultatul este o concentraţie mai mare de deuteriu la interiorul celulei(comparativ cu concentraţia ionilor de hidrogen Dacă organismul primeşte mai puţin deuteriu, datorită consumului de apă saracită în deuteriu, celulele canceroase, cu metabolism alterat, nu se mai divid. După o perioadă în care diviziunea lor este împiedicată, intervine liza celulară, un proces natural de auto-distrugere a celulei, iniţiat de organite celulare numite “lizozomi”. Celelalte celule ale organismului, cele cu un metabolism normal posedă rezerve care să faciliteze diviziunea, resurse de care celulele canceroase sunt lipsite.Astfel, prin scăderea aportului de deuteriu, celulele sănătoase nu sunt afectate, iar cele canceroase sunt eliminate. Dacă organismul primeşte mai puţin deuteriu, datorită consumului de apă saracită în deuteriu, celulele canceroase, cu metabolism alterat, nu se mai divid. După o perioadă în care diviziunea lor este împiedicată, intervine liza celulară, un proces natural de auto-distrugere a celulei, iniţiat de organite celulare numite “lizozomi”. Celelalte celule ale organismului, cele cu un metabolism normal posedă rezerve care să faciliteze diviziunea, resurse de care celulele canceroase sunt lipsite.Astfel, prin scăderea aportului de deuteriu, celulele sănătoase nu sunt afectate, iar cele canceroase sunt eliminate.
  • 8. Alte efecte benefice Ale Apei u oAre includ : scAde nevoiA de insulin ,ş ă reduce glicemiA, îmbun tA e te somnul i digestiA, Are efecteă ţ ş ş imunomodulAtoAre, scAde colesterolul, combAte AnxietAteA, stresul si depresiA, controleAz psoriAzisul, combAte AcneeA, AngioAmele i bolileă ş dermAtologice, determin resorb iA chisturilor, AdenoAmelor de prostAt ,ă ţ ă mioAmelor. ApA sãrãcitã în deuteriu este de fApt Apã distilAtã, microbiologic purã, cu o concentrAtie izotopicã de 25 ppm, obtinut prin distilAreA izotopicã sub vidă A Apei nAturAle cu o concentrAtie izotopicã de 145 ppm d/(d+h). Alte efecte benefice Ale Apei u oAre includ : scAde nevoiA de insulin ,ş ă reduce glicemiA, îmbun tA e te somnul i digestiA, Are efecteă ţ ş ş imunomodulAtoAre, scAde colesterolul, combAte AnxietAteA, stresul si depresiA, controleAz psoriAzisul, combAte AcneeA, AngioAmele i bolileă ş dermAtologice, determin resorb iA chisturilor, AdenoAmelor de prostAt ,ă ţ ă mioAmelor. ApA sãrãcitã în deuteriu este de fApt Apã distilAtã, microbiologic purã, cu o concentrAtie izotopicã de 25 ppm, obtinut prin distilAreA izotopicã sub vidă A Apei nAturAle cu o concentrAtie izotopicã de 145 ppm d/(d+h).
  • 9. Interpretarea miturilor stravechi prin intermediul stiin ei, exprimarea unor observa ii empirice sub formaţ ţ unor date stiin ifice au condus a adar la o descoperireţ ş (sau redescoperire?)de o importan de necontestat. Seţă dovede te înc o dat în acest mod c tradi iileş ă ă ă ţ populare nu trebuiesc uitate sau tratate cu superficialitate de c tre omul modern, ci dimpotriv ,ă ă trebuie investigate i puse în valoare prin cuno tin eleş ş ţ
  • 10.   Profesor AvrAm olgu A ţ liceul TeoreTic “cArol i” feTeşTi, jude ul iAlomi Aţ ţ     Profesor AvrAm olgu A ţ liceul TeoreTic “cArol i” feTeşTi, jude ul iAlomi Aţ ţ