SlideShare a Scribd company logo
APA INSEAMNA VIATA
 Apa se găsesește sub diverse forme în
natură: vapori de apă și nori în atmosferă, valuri
și aisberguri în oceane, ghețari la latitudini mici
sau altitudini mari, acvifere sub
pământ, râuri sau lacuri. Datorită importanței pe
care o are (în agricultură, dar și pentru omenire în
general), apei i s-au dat diverse nume în funcție de
formele pe care le ia.
 Ploaia e cunoscută în majoritatea țărilor, pe când
alte forme sunt mai puțin întâlnite, și pot fi
surprinzătoare când sunt văzute prima dată. De
exemplu: grindina, zăpada, ceața, roua sau chiciur
a. Un fenomen conex este curcubeul, întâlnit
atunci când lumina se refractă prin particulele de
apă din atmosferă.
 Un prim răspuns ar fi acela că
atunci când atingem apa o simțim
udă deoarece degetele noastre îi
spun creierului că senzația
provocată de atingerea apei este de
„ud”. Impulsurile nervoase trimit
tot timpul mesaje de la piele la
creier comunicând lucruri despre
mediul din jurul nostru. Acest
fenomen este numit simțul tactil şi
tot el ne spune când lucrurile pe
care le atingem sunt uscate,
fierbinți sau reci, moi sau tari.
Simțim că apa este udă deoarece ea
este un lichid.
 Apa lichidă are „o piele” subțire
la suprafață. Nu o putem vedea însă
ea este destul de puternică încât să
le permită unor insecte să meargă
pe ea. Asta înseamnă că apa lichidă
ne rămâne pe noi şi pe obiecte
dându-ne senzația de ud. Alte
lichide, ca de exemplu mercurul, nu
ne dau senzația de umezeală la
atingere atunci când este păstrat la
temperatura camerei, deoarece ele
nu au această vâscozitate. Dacă am
turna mercur lichid în mână (lucru
nerecomandat), el ar cădea pe
podea ca nişte mărgele.
 La îndemâna oricui, întâlnită peste tot în lume,
contribuind la dezvoltarea şi menținerea vieții pe Pământ,
apa este în acelaşi timp elementul miraculos dăruit de
Dumnezeu omenirii. Dintotdeauna apa a fost un element
sacru în orice religie şi practica spirituală din lume. Mai
ales pentru creştini, apa constituie elementul primordial
în botezul creştinesc. De asemenea, apa este cea care se
sfințeşte atât în religia noastră, cât şi în celelalte religii, ea
purificând, vindecând şi innobilånd sufletul.
 Entitățile malefice şi energia negativă sunt îndepartate
tot cu ajutorul acestei ape miraculoase sfințite. Oriunde
am privi, apa ne înconjoară: în creier, în corp, în pământ, în
afara lui, la robinet, în plante, în atmoferă… peste tot.
Este destul de clar că apa are o însemnătate specială şi
spirituală în acelaşi timp.
 Ştiința încă nu a reuşit să răspundă la întrebarea: "De
ce apa este singura substanță de pe planetă care poate
exista în trei stări: lichidă, solidă şi gazoasă?" De ce are
apa cea mai mare tensiune superficială dintre toate
lichidele?" "De ce este apa cel mai puternic solvent de pe
Pământ?" şi "Cum poate apa să se ridice prin trunchiurile
unor copaci gigantici sfidând legea gravitației şi
opunându-se la presiuni de zeci de atmosfere?" Am înțeles
cu adevărat că nu ştim aproape nimic despre apă.
 Pe Terra ceva uimitor se întâmplă: apa
cade din cer. Norii se condensează
deasupra oceanului din apa acestuia, se
deplasează spre uscat unde picăturile de
apă cad pe sol. Apa se scurge pe versanţi,
ajunge în râuri, mari şi înapoi în oceane.
Însă şi pe alte planete apa are un rol
important. Pe Marte găsim albii de râuri
secate, lacuri, delte si jumătate de
emisferă care ar fi putut fi un ocean puţin
adânc, dar foarte vast. La poli întâlnim
calote polare compuse din gaz îngheţat,
dar sub acestea aşteaptă cuminţi mii şi mii
de tone de apă îngheţată. Se crede că în
peşterile marţiene ar putea exista râuri şi
lacuri subterane unde viaţa înfloreşte. Se
crede doar, pentru că nimeni nu a fost
acolo să vadă. În ultimii ani s-a descoperit
apa acolo unde nu se credea că poate
exista: pe întunecatele roci numite
„asteroizi”.
Despre Ziua Mondiala a Apei
 Ziua Mondială a Apei se
sărbătoreste anual în data de 22
martie.Ziua Mondială a Apei este o
zi importantă de readucere în
atenția opiniei publice româneşti a
semnificatiei pe care o are apa,
calitatea apei şi accesul la apă, în
cadrul unei familii, a unei comunități
sau națiuni, fiind strâns legate de
accesul la hrană si la o hrană de
bună calitate.
 De Ziua Mondială a Apei, îmi
exprim speranța că, prin efortul
nostru comun, vom reuşi să-i
convingem pe cei implicați, agenți
economici, operatori, autorități
locale, dar chiar şi pe simplii
cetățeni, că este mult mai ieftin să
protejezi resursele de apă decât să
le risipesti sau să încerci să le
readuci la o calitate
corespunzătoare, după ce ele au
fost poluate deja.
 Toată apa stinge focul.
 Toate apele în mare se varsă şi marea
nu se mai umple.
 Va veni apa şi la moara mea.
 Setosul bea apă din orice lac.
 Râul lin are apă afundă.
 Sângele apă nu se face.
 Să nu te faci viteaz la apă mare.
 Nu poţi opri vântul, apa şi gurile
oamenilor.
 Omul seamănă cu apa – dacă stă mult,
se strică.
 Oricâtă apă bea un peşte, tot o scoate
pe urechi.
 Precum apa inima ti-o
racoreste asa si invatatura
si mintea ti-o limpezeste.















 http://greenly.ro/apa/ce-este-apa
 http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/de-unde-vine-apa-de-pe-pamant-savantii-au-descoperit-o-cometa-ce-contine-
apa-asemanatoare-cu-cea-de-pe-terra-8842748
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83
 http://stiati-ca.com/apa-stiati-ca/
 http://www.descopera.ro/mari-intrebari/10689383-de-ce-este-apa-uda
 http://www.complexitsolutions.ro/bacau_apa/poze/poze_scoli/lucrari_premiate/moinesti/gimnaziu/premiul3.pdf
 http://www.smartnation.ro/tutoriale/apa-in-univers/
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Mondial%C4%83_a_Apei
 http://proverbe-zicatori.com/tag/apa
 http://www.pinka.info/la-ce-se-foloseste-apa-rolul-apei-in-viata-noastra/
 http://protectio.org/apa-%E2%80%93-o-resursa-naturala-pretioasa/
 http://www.referat.ro/referate_despre/referat_poluarea_apei.html
 http://www.naturalist.ro/viata-si-sanatate/poluarea-apei/
Bibliografie
Apa inseamna viata

More Related Content

What's hot

Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiTundeLaudat
 
Apa -Universul Vietii
Apa  -Universul VietiiApa  -Universul Vietii
Apa -Universul Vietii
L M
 
Apa
ApaApa
Prezentare despre apa Terrei
Prezentare despre apa  TerreiPrezentare despre apa  Terrei
Prezentare despre apa Terrei
Laurentiu Calancea
 
Apa esenta vietii
Apa esenta vietiiApa esenta vietii
Apa esenta vietii
cristinaabdouch
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apeiionutz23
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
violetacorbu
 
Ziua mondiala a apei
Ziua mondiala a apeiZiua mondiala a apei
Ziua mondiala a apeidalex4c
 
Utilizarile apei
Utilizarile apeiUtilizarile apei
Utilizarile apei
copeliaoros
 
Apa echilibru pentru sanatate
Apa  echilibru pentru sanatateApa  echilibru pentru sanatate
Apa echilibru pentru sanatate
Aurelian Stroie
 
Lectie rîu
Lectie rîuLectie rîu
Lectie rîuserjic09
 
Murind Fara Apa
Murind Fara ApaMurind Fara Apa
Murind Fara Apagaitica78
 
Power point poluare.
Power point poluare.Power point poluare.
Power point poluare.Ana Maria
 
Marea neagră
Marea neagrăMarea neagră
Marea neagră
Anca Elena
 
Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!
Cata Catalin
 
Prezentare Delta Dunarii
Prezentare Delta DunariiPrezentare Delta Dunarii
Prezentare Delta Dunarii
Lucian
 

What's hot (20)

Eseu apa
Eseu apaEseu apa
Eseu apa
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietii
 
Apa -Universul Vietii
Apa  -Universul VietiiApa  -Universul Vietii
Apa -Universul Vietii
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Prezentare despre apa Terrei
Prezentare despre apa  TerreiPrezentare despre apa  Terrei
Prezentare despre apa Terrei
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Apa esenta vietii
Apa esenta vietiiApa esenta vietii
Apa esenta vietii
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
 
Ziua mondiala a apei
Ziua mondiala a apeiZiua mondiala a apei
Ziua mondiala a apei
 
Utilizarile apei
Utilizarile apeiUtilizarile apei
Utilizarile apei
 
Apa echilibru pentru sanatate
Apa  echilibru pentru sanatateApa  echilibru pentru sanatate
Apa echilibru pentru sanatate
 
Lectie rîu
Lectie rîuLectie rîu
Lectie rîu
 
Murind Fara Apa
Murind Fara ApaMurind Fara Apa
Murind Fara Apa
 
Power point poluare.
Power point poluare.Power point poluare.
Power point poluare.
 
Dunărea
DunăreaDunărea
Dunărea
 
Marea neagră
Marea neagrăMarea neagră
Marea neagră
 
Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!
 
Prezentare Delta Dunarii
Prezentare Delta DunariiPrezentare Delta Dunarii
Prezentare Delta Dunarii
 

Similar to Apa inseamna viata

Apa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiApa, esenta vietii
Apa, esenta vietii
emiliaciocan
 
Apa material teoretic
Apa material teoreticApa material teoretic
Apa material teoretic
didacticaro
 
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova
 
Experiments sobre l'aigua. Caracal
Experiments sobre l'aigua. CaracalExperiments sobre l'aigua. Caracal
Experiments sobre l'aigua. Caracal
ramonacapell
 
Circuitulapeiinnatura
CircuitulapeiinnaturaCircuitulapeiinnatura
Circuitulapeiinnatura
marika1991
 
Apa de ghetar
Apa de ghetarApa de ghetar
Apa de ghetaraniki1308
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apei
clasasasevm
 
Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.
Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.
Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.Constantin Borcia
 
Apa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apaApa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apa
Marcela Patrichi
 
Apa in natura_power_point
Apa in natura_power_pointApa in natura_power_point
Apa in natura_power_point
Cristina Tudor
 
Apa vie, apa moarta mit si realitate
Apa vie, apa moarta mit si realitateApa vie, apa moarta mit si realitate
Apa vie, apa moarta mit si realitate
Olguta Avram
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apei
martisulea
 
Scrisoare scrisa in anul 2070
Scrisoare scrisa in anul 2070Scrisoare scrisa in anul 2070
Scrisoare scrisa in anul 2070Nancy Samargiu
 

Similar to Apa inseamna viata (20)

Apa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiApa, esenta vietii
Apa, esenta vietii
 
apele
apeleapele
apele
 
apele
apeleapele
apele
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Apa material teoretic
Apa material teoreticApa material teoretic
Apa material teoretic
 
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
 
Experiments sobre l'aigua. Caracal
Experiments sobre l'aigua. CaracalExperiments sobre l'aigua. Caracal
Experiments sobre l'aigua. Caracal
 
1ziuaapei
1ziuaapei1ziuaapei
1ziuaapei
 
Circuitulapeiinnatura
CircuitulapeiinnaturaCircuitulapeiinnatura
Circuitulapeiinnatura
 
Apa de ghetar
Apa de ghetarApa de ghetar
Apa de ghetar
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apei
 
Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.
Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.
Constantin Borcia - Diversitatea cunoasterii pdf.
 
Apa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apaApa si-terapia-cu-apa
Apa si-terapia-cu-apa
 
Apa in natura_power_point
Apa in natura_power_pointApa in natura_power_point
Apa in natura_power_point
 
Apa vie, apa moarta mit si realitate
Apa vie, apa moarta mit si realitateApa vie, apa moarta mit si realitate
Apa vie, apa moarta mit si realitate
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apei
 
Scrisoare Din 2070
Scrisoare Din 2070Scrisoare Din 2070
Scrisoare Din 2070
 
Scrisoare scrisa in anul 2070
Scrisoare scrisa in anul 2070Scrisoare scrisa in anul 2070
Scrisoare scrisa in anul 2070
 

Apa inseamna viata

  • 2.
  • 3.  Apa se găsesește sub diverse forme în natură: vapori de apă și nori în atmosferă, valuri și aisberguri în oceane, ghețari la latitudini mici sau altitudini mari, acvifere sub pământ, râuri sau lacuri. Datorită importanței pe care o are (în agricultură, dar și pentru omenire în general), apei i s-au dat diverse nume în funcție de formele pe care le ia.  Ploaia e cunoscută în majoritatea țărilor, pe când alte forme sunt mai puțin întâlnite, și pot fi surprinzătoare când sunt văzute prima dată. De exemplu: grindina, zăpada, ceața, roua sau chiciur a. Un fenomen conex este curcubeul, întâlnit atunci când lumina se refractă prin particulele de apă din atmosferă.
  • 4.
  • 5.  Un prim răspuns ar fi acela că atunci când atingem apa o simțim udă deoarece degetele noastre îi spun creierului că senzația provocată de atingerea apei este de „ud”. Impulsurile nervoase trimit tot timpul mesaje de la piele la creier comunicând lucruri despre mediul din jurul nostru. Acest fenomen este numit simțul tactil şi tot el ne spune când lucrurile pe care le atingem sunt uscate, fierbinți sau reci, moi sau tari. Simțim că apa este udă deoarece ea este un lichid.
  • 6.  Apa lichidă are „o piele” subțire la suprafață. Nu o putem vedea însă ea este destul de puternică încât să le permită unor insecte să meargă pe ea. Asta înseamnă că apa lichidă ne rămâne pe noi şi pe obiecte dându-ne senzația de ud. Alte lichide, ca de exemplu mercurul, nu ne dau senzația de umezeală la atingere atunci când este păstrat la temperatura camerei, deoarece ele nu au această vâscozitate. Dacă am turna mercur lichid în mână (lucru nerecomandat), el ar cădea pe podea ca nişte mărgele.
  • 7.
  • 8.  La îndemâna oricui, întâlnită peste tot în lume, contribuind la dezvoltarea şi menținerea vieții pe Pământ, apa este în acelaşi timp elementul miraculos dăruit de Dumnezeu omenirii. Dintotdeauna apa a fost un element sacru în orice religie şi practica spirituală din lume. Mai ales pentru creştini, apa constituie elementul primordial în botezul creştinesc. De asemenea, apa este cea care se sfințeşte atât în religia noastră, cât şi în celelalte religii, ea purificând, vindecând şi innobilånd sufletul.  Entitățile malefice şi energia negativă sunt îndepartate tot cu ajutorul acestei ape miraculoase sfințite. Oriunde am privi, apa ne înconjoară: în creier, în corp, în pământ, în afara lui, la robinet, în plante, în atmoferă… peste tot. Este destul de clar că apa are o însemnătate specială şi spirituală în acelaşi timp.  Ştiința încă nu a reuşit să răspundă la întrebarea: "De ce apa este singura substanță de pe planetă care poate exista în trei stări: lichidă, solidă şi gazoasă?" De ce are apa cea mai mare tensiune superficială dintre toate lichidele?" "De ce este apa cel mai puternic solvent de pe Pământ?" şi "Cum poate apa să se ridice prin trunchiurile unor copaci gigantici sfidând legea gravitației şi opunându-se la presiuni de zeci de atmosfere?" Am înțeles cu adevărat că nu ştim aproape nimic despre apă.
  • 9.  Pe Terra ceva uimitor se întâmplă: apa cade din cer. Norii se condensează deasupra oceanului din apa acestuia, se deplasează spre uscat unde picăturile de apă cad pe sol. Apa se scurge pe versanţi, ajunge în râuri, mari şi înapoi în oceane. Însă şi pe alte planete apa are un rol important. Pe Marte găsim albii de râuri secate, lacuri, delte si jumătate de emisferă care ar fi putut fi un ocean puţin adânc, dar foarte vast. La poli întâlnim calote polare compuse din gaz îngheţat, dar sub acestea aşteaptă cuminţi mii şi mii de tone de apă îngheţată. Se crede că în peşterile marţiene ar putea exista râuri şi lacuri subterane unde viaţa înfloreşte. Se crede doar, pentru că nimeni nu a fost acolo să vadă. În ultimii ani s-a descoperit apa acolo unde nu se credea că poate exista: pe întunecatele roci numite „asteroizi”.
  • 10. Despre Ziua Mondiala a Apei  Ziua Mondială a Apei se sărbătoreste anual în data de 22 martie.Ziua Mondială a Apei este o zi importantă de readucere în atenția opiniei publice româneşti a semnificatiei pe care o are apa, calitatea apei şi accesul la apă, în cadrul unei familii, a unei comunități sau națiuni, fiind strâns legate de accesul la hrană si la o hrană de bună calitate.  De Ziua Mondială a Apei, îmi exprim speranța că, prin efortul nostru comun, vom reuşi să-i convingem pe cei implicați, agenți economici, operatori, autorități locale, dar chiar şi pe simplii cetățeni, că este mult mai ieftin să protejezi resursele de apă decât să le risipesti sau să încerci să le readuci la o calitate corespunzătoare, după ce ele au fost poluate deja.
  • 11.  Toată apa stinge focul.  Toate apele în mare se varsă şi marea nu se mai umple.  Va veni apa şi la moara mea.  Setosul bea apă din orice lac.  Râul lin are apă afundă.  Sângele apă nu se face.  Să nu te faci viteaz la apă mare.  Nu poţi opri vântul, apa şi gurile oamenilor.  Omul seamănă cu apa – dacă stă mult, se strică.  Oricâtă apă bea un peşte, tot o scoate pe urechi.
  • 12.  Precum apa inima ti-o racoreste asa si invatatura si mintea ti-o limpezeste.
  • 13.
  • 15.
  • 16.
  • 18.
  • 19.
  • 20.
  • 21.  http://greenly.ro/apa/ce-este-apa  http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/de-unde-vine-apa-de-pe-pamant-savantii-au-descoperit-o-cometa-ce-contine- apa-asemanatoare-cu-cea-de-pe-terra-8842748  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83  http://stiati-ca.com/apa-stiati-ca/  http://www.descopera.ro/mari-intrebari/10689383-de-ce-este-apa-uda  http://www.complexitsolutions.ro/bacau_apa/poze/poze_scoli/lucrari_premiate/moinesti/gimnaziu/premiul3.pdf  http://www.smartnation.ro/tutoriale/apa-in-univers/  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Mondial%C4%83_a_Apei  http://proverbe-zicatori.com/tag/apa  http://www.pinka.info/la-ce-se-foloseste-apa-rolul-apei-in-viata-noastra/  http://protectio.org/apa-%E2%80%93-o-resursa-naturala-pretioasa/  http://www.referat.ro/referate_despre/referat_poluarea_apei.html  http://www.naturalist.ro/viata-si-sanatate/poluarea-apei/ Bibliografie