SlideShare a Scribd company logo
APA
ÎN VIATA
• A trecut ceva vreme de când fiecare dintre noi a
renunţat uşor la consumul apei de la robinet în
favoarea apei
plate din sticle.
• Ceea ce nu ştim încă este că ceea ce bem din sticlă
nu este întotdeauna mai bun decât ceea ce bem de
la robinet.
• Deşi incoloră şi cu aspect cristalin apa conţine
micro-organisme.
Ambalajul din plastic nu poate asigura
puritatea microbiologică şi după doar
3 zile de expunere la razele soarelui,
întru-un ml de apă îmbuteliată în plastic
sunt de până la 500 ori mai multe bacterii
decât în aceeaşi cantitate de apă de la robinet.
Explicaţia este
simplă!
• Deoarece apa de la robinet nu intră în
contact cu razele soarelui, iar temperatura
este sub 24 °C nu sunt îndeplinite condiţiile
dezvoltării microbilor şi bacteriile care există
în orice mediu de pe pământ.
• Nu acelaşi lucru se
poate spune despre
pet-urile din plastic,
pe care adesea le
găsim depozitate în
aer liber şi la
temperaturi de peste
30°C în curţile
engrosiştilor, pentru
ca apoi să ajungă pe
mesele noaste.
• Lucrurilesuntatâtmai
gravecucâtînurma
analizelorcarenusefac
publice,înapele
înbuteliatesegăsesc
culturidecyptosporidium
caresuntresponsabile
pentru25%dincauzelede
greaţă,diaree,febrăşi
care,pentrubătrânişi
copiipotfifatale.
• Darbacteriilenusunt
singureleprobleme.
• Ca şi cum lucrurile nu sunt suficient de
grave, căldura accelerează procesul astfel
încât o sticlă de apă devine nepotabilă
după ce a stat 10 zile la soare cu
temperatura de peste 35 °C
• Ce putem face?
• Cea mai bună soluţie
este să verificăm data
îmbutelierii şi să nu
consumăm apa mai
veche de 30 de zile şi
să incălzim apa înainte
în cuptorul cu
microunde, expunerea
la radiaţia
microundelor minim
15 secunde pentru 1l
de apă timp în care
sunt neutralizate 90%
din bacterii.
Igiena personala
Cuprinde trei componente:
1. Igiena corporală
2. Igiena îmbrăcămintei
3. Igiena încălţămintei
Igiena corporală
• Pielea este stratul
protector al
corpului, bariera
împotriva
microbilor din
mediu.
• De aceea este
foarte importantă
permanenta
igienizare cu apă
caldă şi săpun şi
menţinerea acesteia
intactă.
Importanţa igienii pielii
• Îndepărtatrea
celulelor moarte.
• Intensificarea
circulaţiei sângelui.
• Îndepărtarea: prafului,
grăsimii şi
transpiraţiei.
• Săpunul are efect
antimicrobian.
Îngrijirea părului
• Pielea capului produce: sebum, transpiraţie,
reţine praful foarte uşor.
• De aceea părul trebuie: spălat, periat, zilnic sau
de câte ori este nevoie.
• La rădăcina firului de păr se pot cuibări ciuperci,
păduchi...
• Nu trebuie împrumutată şapca şi peria de păr!
Igiena unghiilor
• Tăierea la timp şi cu grijă,
întrucât se pot produce
“încărnări” dureroase
sau chiar infecţii:
panariţiul.
• Sub unghii se adună
microbi, ouă de paraziţi.
• Prezenţa petelor albe pe
unghie indică
incapacitatea de a fixa
calciul in corp.
Zâmbetul sănătos
• Spălatul dinţiilor este o
îndatorire zilnică.(de minim
două ori pe zi)
• Periajul se realizează prin
mişcări verticale, pe ambele
feţe de la gingie spre
marginea dintelui. Un periaj
corect durează 2-3min.
• Cariile dentare nu trebuie
neglijate, pot duce la boli
renale, cardiace...
Igiena îmbrăcămintei
• Împotriva frigului se recomandă îmbrăcaminte din lână
sau bumbac.
• Împotrica căldurii excesive se recomandă inul,
bumbacul, cânepa.
• Hainele nu trebuie să incomodeze.
• Lenjeria de corp se schimbă ori de câte ori este cazul.
Igiena încălţămintei
• Încălţămintea trebuie să respecte configuraţia
anatomică a piciorului, să permită mişcarea
degetelor şi să fie strînsă la spate pentru a fixa cât
mai bine piciorul.
• Se recomandă încăţămintea din piele şi cât mai
comodă, mai ales pentru cei care practică un sport.
Nu uitaţi!
• Igiena personală ne fereşte de boli, ne
menţine starea de curăţenie şi starea de bine,
în general...
• Starea de sănătate depinde însă şi de o
alimentaţie corectă, de un stil de viaţă
sănătos!
• @Calin Iulia
Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei
Europene.
Această publicaţie (comunicare) reflectă numai
punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este
responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe
care le conţine.
Acest produs a fost realizat de elevi ai Școlii Gimnaziale Halmeu (jud. Satu
Mare) în cadrul proiectului Comenius multilateral

More Related Content

Viewers also liked

Apa -Universul Vietii
Apa  -Universul VietiiApa  -Universul Vietii
Apa -Universul Vietii
L M
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiTundeLaudat
 
Circuitul apei in natura
Circuitul apei in naturaCircuitul apei in natura
Circuitul apei in natura
monicampan2015
 
Didactic ro apa
Didactic ro apaDidactic ro apa
Didactic ro apa060264
 
Apa si transformarile ei.
Apa si transformarile ei.Apa si transformarile ei.
Apa si transformarile ei.
danacretu
 
Pregatire protectie civila scoli
Pregatire protectie  civila scoliPregatire protectie  civila scoli
Pregatire protectie civila scoli
Pompierii Români
 
Lectia de-educatie-fizica-si-sport
Lectia de-educatie-fizica-si-sportLectia de-educatie-fizica-si-sport
Lectia de-educatie-fizica-si-sport
cristi05
 
Surse de-alimentare-cu-apa
Surse de-alimentare-cu-apaSurse de-alimentare-cu-apa
Surse de-alimentare-cu-apa
Vica Balan
 
Belinda cannone triumful prostiei
Belinda cannone   triumful prostieiBelinda cannone   triumful prostiei
Belinda cannone triumful prostiei
eyla70
 
Apa
ApaApa
Prezentare scolari pdf
Prezentare scolari pdfPrezentare scolari pdf
Prezentare scolari pdfCampania INPCP
 
Viata in oceane
Viata in oceaneViata in oceane
Viata in oceane
EmaCiolan
 
Mari si oceane
Mari si oceaneMari si oceane
Mari si oceanefs38
 
Viewers also liked (17)

Importanța apei
Importanța apeiImportanța apei
Importanța apei
 
Apa -Universul Vietii
Apa  -Universul VietiiApa  -Universul Vietii
Apa -Universul Vietii
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietii
 
Circuitul apei in natura
Circuitul apei in naturaCircuitul apei in natura
Circuitul apei in natura
 
Didactic ro apa
Didactic ro apaDidactic ro apa
Didactic ro apa
 
Apa si transformarile ei.
Apa si transformarile ei.Apa si transformarile ei.
Apa si transformarile ei.
 
Pregatire protectie civila scoli
Pregatire protectie  civila scoliPregatire protectie  civila scoli
Pregatire protectie civila scoli
 
apele
apeleapele
apele
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Lectia de-educatie-fizica-si-sport
Lectia de-educatie-fizica-si-sportLectia de-educatie-fizica-si-sport
Lectia de-educatie-fizica-si-sport
 
Surse de-alimentare-cu-apa
Surse de-alimentare-cu-apaSurse de-alimentare-cu-apa
Surse de-alimentare-cu-apa
 
Belinda cannone triumful prostiei
Belinda cannone   triumful prostieiBelinda cannone   triumful prostiei
Belinda cannone triumful prostiei
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Prezentare scolari pdf
Prezentare scolari pdfPrezentare scolari pdf
Prezentare scolari pdf
 
Curs3
Curs3Curs3
Curs3
 
Viata in oceane
Viata in oceaneViata in oceane
Viata in oceane
 
Mari si oceane
Mari si oceaneMari si oceane
Mari si oceane
 
More from copeliaoros

LEARNING BY DOING.pptx
LEARNING BY DOING.pptxLEARNING BY DOING.pptx
LEARNING BY DOING.pptx
copeliaoros
 
Prezentare proiect Under the same sky
Prezentare proiect Under the same skyPrezentare proiect Under the same sky
Prezentare proiect Under the same sky
copeliaoros
 
Bunele maniere
Bunele maniereBunele maniere
Bunele maniere
copeliaoros
 
Voluntariat la Scoala Gimnaziala Halmeu
Voluntariat la Scoala Gimnaziala HalmeuVoluntariat la Scoala Gimnaziala Halmeu
Voluntariat la Scoala Gimnaziala Halmeu
copeliaoros
 
Romania by Sara
Romania by SaraRomania by Sara
Romania by Sara
copeliaoros
 
Romania by Marian
Romania by MarianRomania by Marian
Romania by Marian
copeliaoros
 
Romania vazuta de Bogdan
Romania vazuta de  BogdanRomania vazuta de  Bogdan
Romania vazuta de Bogdan
copeliaoros
 
Micii cercetatori
Micii cercetatoriMicii cercetatori
Micii cercetatori
copeliaoros
 
Under the same sky logo
Under the same sky logoUnder the same sky logo
Under the same sky logo
copeliaoros
 
Romania by Bogdan
Romania by BogdanRomania by Bogdan
Romania by Bogdan
copeliaoros
 
Coltul apei
Coltul apeiColtul apei
Coltul apei
copeliaoros
 
Campanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatateCampanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatate
copeliaoros
 
Apa potabila
Apa potabilaApa potabila
Apa potabila
copeliaoros
 
Boli determinate de poluarea apei
Boli determinate de poluarea apeiBoli determinate de poluarea apei
Boli determinate de poluarea apei
copeliaoros
 
Rezervatia Tur
Rezervatia TurRezervatia Tur
Rezervatia Tur
copeliaoros
 
Statia de epurare
Statia de epurareStatia de epurare
Statia de epurare
copeliaoros
 
Criza apei
Criza  apeiCriza  apei
Criza apei
copeliaoros
 
More from copeliaoros (17)

LEARNING BY DOING.pptx
LEARNING BY DOING.pptxLEARNING BY DOING.pptx
LEARNING BY DOING.pptx
 
Prezentare proiect Under the same sky
Prezentare proiect Under the same skyPrezentare proiect Under the same sky
Prezentare proiect Under the same sky
 
Bunele maniere
Bunele maniereBunele maniere
Bunele maniere
 
Voluntariat la Scoala Gimnaziala Halmeu
Voluntariat la Scoala Gimnaziala HalmeuVoluntariat la Scoala Gimnaziala Halmeu
Voluntariat la Scoala Gimnaziala Halmeu
 
Romania by Sara
Romania by SaraRomania by Sara
Romania by Sara
 
Romania by Marian
Romania by MarianRomania by Marian
Romania by Marian
 
Romania vazuta de Bogdan
Romania vazuta de  BogdanRomania vazuta de  Bogdan
Romania vazuta de Bogdan
 
Micii cercetatori
Micii cercetatoriMicii cercetatori
Micii cercetatori
 
Under the same sky logo
Under the same sky logoUnder the same sky logo
Under the same sky logo
 
Romania by Bogdan
Romania by BogdanRomania by Bogdan
Romania by Bogdan
 
Coltul apei
Coltul apeiColtul apei
Coltul apei
 
Campanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatateCampanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatate
 
Apa potabila
Apa potabilaApa potabila
Apa potabila
 
Boli determinate de poluarea apei
Boli determinate de poluarea apeiBoli determinate de poluarea apei
Boli determinate de poluarea apei
 
Rezervatia Tur
Rezervatia TurRezervatia Tur
Rezervatia Tur
 
Statia de epurare
Statia de epurareStatia de epurare
Statia de epurare
 
Criza apei
Criza  apeiCriza  apei
Criza apei
 
Recently uploaded

PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIAPARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
FlorinaTrofin
 
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
savinioana
 
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptxScriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
LAURA524699
 
Accelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptxAccelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptx
SimiSasu
 
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptxProiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
AlexandrinaCn
 
Căutarea binară într-un vector proiect informatica
Căutarea binară într-un vector proiect informaticaCăutarea binară într-un vector proiect informatica
Căutarea binară într-un vector proiect informatica
MarioButnaru
 
Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptxProiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
NataliaPachevici
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptxProiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
EuSimina
 
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power pointCircuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
gabrielchiritoi
 
Prezentare Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă
Prezentare Povestea lui Harap Alb de Ion CreangăPrezentare Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă
Prezentare Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă
stanalun54
 
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdfDezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
CjraeBacau
 
Recently uploaded (12)

Apa in viata

  • 2. • A trecut ceva vreme de când fiecare dintre noi a renunţat uşor la consumul apei de la robinet în favoarea apei plate din sticle. • Ceea ce nu ştim încă este că ceea ce bem din sticlă nu este întotdeauna mai bun decât ceea ce bem de la robinet.
  • 3. • Deşi incoloră şi cu aspect cristalin apa conţine micro-organisme. Ambalajul din plastic nu poate asigura puritatea microbiologică şi după doar 3 zile de expunere la razele soarelui, întru-un ml de apă îmbuteliată în plastic sunt de până la 500 ori mai multe bacterii decât în aceeaşi cantitate de apă de la robinet.
  • 4. Explicaţia este simplă! • Deoarece apa de la robinet nu intră în contact cu razele soarelui, iar temperatura este sub 24 °C nu sunt îndeplinite condiţiile dezvoltării microbilor şi bacteriile care există în orice mediu de pe pământ.
  • 5. • Nu acelaşi lucru se poate spune despre pet-urile din plastic, pe care adesea le găsim depozitate în aer liber şi la temperaturi de peste 30°C în curţile engrosiştilor, pentru ca apoi să ajungă pe mesele noaste.
  • 7.
  • 8. • Ca şi cum lucrurile nu sunt suficient de grave, căldura accelerează procesul astfel încât o sticlă de apă devine nepotabilă după ce a stat 10 zile la soare cu temperatura de peste 35 °C
  • 9. • Ce putem face? • Cea mai bună soluţie este să verificăm data îmbutelierii şi să nu consumăm apa mai veche de 30 de zile şi să incălzim apa înainte în cuptorul cu microunde, expunerea la radiaţia microundelor minim 15 secunde pentru 1l de apă timp în care sunt neutralizate 90% din bacterii.
  • 10.
  • 11. Igiena personala Cuprinde trei componente: 1. Igiena corporală 2. Igiena îmbrăcămintei 3. Igiena încălţămintei
  • 12. Igiena corporală • Pielea este stratul protector al corpului, bariera împotriva microbilor din mediu. • De aceea este foarte importantă permanenta igienizare cu apă caldă şi săpun şi menţinerea acesteia intactă.
  • 13. Importanţa igienii pielii • Îndepărtatrea celulelor moarte. • Intensificarea circulaţiei sângelui. • Îndepărtarea: prafului, grăsimii şi transpiraţiei. • Săpunul are efect antimicrobian.
  • 14. Îngrijirea părului • Pielea capului produce: sebum, transpiraţie, reţine praful foarte uşor. • De aceea părul trebuie: spălat, periat, zilnic sau de câte ori este nevoie. • La rădăcina firului de păr se pot cuibări ciuperci, păduchi... • Nu trebuie împrumutată şapca şi peria de păr!
  • 15. Igiena unghiilor • Tăierea la timp şi cu grijă, întrucât se pot produce “încărnări” dureroase sau chiar infecţii: panariţiul. • Sub unghii se adună microbi, ouă de paraziţi. • Prezenţa petelor albe pe unghie indică incapacitatea de a fixa calciul in corp.
  • 16. Zâmbetul sănătos • Spălatul dinţiilor este o îndatorire zilnică.(de minim două ori pe zi) • Periajul se realizează prin mişcări verticale, pe ambele feţe de la gingie spre marginea dintelui. Un periaj corect durează 2-3min. • Cariile dentare nu trebuie neglijate, pot duce la boli renale, cardiace...
  • 17. Igiena îmbrăcămintei • Împotriva frigului se recomandă îmbrăcaminte din lână sau bumbac. • Împotrica căldurii excesive se recomandă inul, bumbacul, cânepa. • Hainele nu trebuie să incomodeze. • Lenjeria de corp se schimbă ori de câte ori este cazul.
  • 18. Igiena încălţămintei • Încălţămintea trebuie să respecte configuraţia anatomică a piciorului, să permită mişcarea degetelor şi să fie strînsă la spate pentru a fixa cât mai bine piciorul. • Se recomandă încăţămintea din piele şi cât mai comodă, mai ales pentru cei care practică un sport.
  • 19. Nu uitaţi! • Igiena personală ne fereşte de boli, ne menţine starea de curăţenie şi starea de bine, în general... • Starea de sănătate depinde însă şi de o alimentaţie corectă, de un stil de viaţă sănătos! • @Calin Iulia
  • 20. Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine. Acest produs a fost realizat de elevi ai Școlii Gimnaziale Halmeu (jud. Satu Mare) în cadrul proiectului Comenius multilateral