Download to read offline
![Alphonse Daudet
zburdalnic , nasul mare şi cuceritor întră -o fa pîrlit şiţă ă
copil reasc , chelia şi barba de membru în Ligă ă ă8
a
unchiului Cesaire. La strig tul nepotului, el r spunse f ră ă ă ă
s lase c r ile din mîn :ă ă ţ ă
- Dup cum vezi, nu m plictisesc, joc un bezig cuă ă
nepoată-mea.
Nepoată-sa!
Şi Jean care-şi ascundea cu atîta grij tuturor leg tura!ă ă
Familiaritatea aceasta nu-i pl cu, şi nici tot ceă -i şuşotea
Cesaire în timp ce Fanny vedea de cin ... „Bravo ie,ă ţ
piciule... nişte ochi... nişte bra e... halal buc ic .” A fostţ ăţ ă
şi mai r u cînd, la mas , Fenat începu s vorbeasc peă ă ă ă
fa de treburile de la Castelet şi de ceea ceţă -i aducea la
Paris.
Pretextul c l toriei era s primeasc nişte bani, opt miiă ă ă ă
de franci împrumuta i odinioar prietenului s uţ ă ă
Courtebaisse şi pe care nu socotea să-i mai vadă
vreodat , cînd o scrisoare a notarului îl înştiin ase deă ţ
moartea lui Courtebaisse, p cat!, şi totodat deă ă
înapoierea oricînd a celor opt mii de franci. Dar adev rataă
pricin , fiindc banii i să ă -ar fi putut trimite, „adev rataă
pricin , dragul meu, e s n tatea mamei tale... De la oă ă ă
vreme îşi pierde puterea şi uneori bate cîmpii, uit tot,ă
pîn şi numele feti elor. Deun zi seara, taică ţ ă ă-tu ieşea din
odaie, şi ea a întrebat-o pe Divonne cine-i domnul cel de
treab care vine să -o vad aşa de des. Nimeni nă -a b gată
înc de seam lucrul asta, afar de m tuşă ă ă ă ă-ta, şi mi-a
spus-o numai spre a m hot rî s vin să ă ă ă-l consult pe
Bouchereau asupra st rii bietei femei pe careă -a îngrijit-o
alt dat ”.ă ă
- A i mai avut nebuni în familie? Întreb Fanny cu aerţ ă
pedant şi grav, aerul ei La Gournerie.
- Niciodat ...., r spunse Fenat, ad ugind cu un zîmbetă ă ă
şiret, care-i încre ea fa a pîn la tîmple, c el fusese camţ ţ ă ă
8
Confedera ie catolic din Fran a, întemeiat în 1576, împotrivaţ ă ţ ă
calviniştilor şi pentru a-] r sturna pe Henric al III-lea.ă
60](https://image.slidesharecdn.com/alphonsedaudet-sapho-150321080637-conversion-gate01/85/Alphonse-daudet-sapho-60-320.jpg)
Uploaded bymaria spatari
Alphonse daudet sapho
Documentul este o parte din lucrarea 'Sapho' de Alphonse Daudet, care descrie o serată artistică plină de dans și muzică, în care se intersectează personaje din lumea artei pariziene. Protagonistul, un tânăr artist, observă atmosfera vibrantă și diversitatea întâlnirilor din atelierul pictorului Dechelette, subliniind interacțiunile cu femei fascinante și prezențe celebre ale vremii. Această relatare evidențiază contrastul dintre viața artistică efervescentă și introspecțiile personajelor, capturând esența unei epoci boeme.
![[Clasa a VIII-a] [Maghiară] Lecția 8.pdf](https://cdn.slidesharecdn.com/ss_thumbnails/clasaaviii-amaghiarlecia8-250113055738-4b64e5ea-thumbnail.jpg?width=640&height=640&fit=bounds)
Alphonse daudet sapho
- 2. Alphonse Daudet ALPHONSE DAUDET SaphoSapho MoravuriparizieneMoravuri pariziene Traducere de: Livia Stroescu EDITURA EMINESCU 1972 2 53
- 3.
- 4. Alphonse Daudet Pentru fiiimei cînd vor avea dou zeci de aniă 4
- 5. Sapho I - HAIDE, UIT-TE LA MINE... ÎmiĂ plac ochii dumitale. Cum te cheam ?ă - Jean. - Jean şi mai cum? - Jean Gaussin. - Din Sud, în eleg... Ce vîrst ?ţ ă - Dou zeci şi unu de ani.ă - Artist? - Nu, doamn .ă - A! Cu atît mai bine... Crîmpeiele acestea de fraze, aproape de neîn elesţ printre strig tele, rîsetele, cîntecele de dans ale uneiă serb ri costumate, se schimbau - întră -o noapte de iunie - între un cimpoier italian şi o ranc egiptean , în sera deţă ă ă palmieri şi de ferigi-cop cei cu care se ispr vea atelierulă ă lui Dechelette. La st ruitorul interogator al egiptencei,ă cimpoierul r spundea cu naivitatea vîrstei lui fragede, cuă încrederea deplin şi mul umirea unui meridional care nuă ţ vorbise mult vreme. Str in în lumea aceasta de pictori şiă ă de sculptori, r t cit de cum intrase la bal de prietenulă ă care-l adusese, se plictisea de dou ceasuri, plimbînduă -şi chipul frumos de b lai, ars de soare şi aurit, cu p rulă ă cîrlion at m runt şi scurt ca pielicica de oaie a costumuluiţ ă 5
- 6. Alphonse Daudet s u;în juruă -i se ridica murmurul unui succes de care nu-şi d dea seama.ă Dansatorii îl izbeau pe neaşteptate cu umerii, pictorii cei tineri rîdeau b tînduă -şi joc de cimpoiul pe care-l pusta strîmb şi de zdrean a lui de la munte, grea şi sup r toareţ ă ă în noaptea de var . O japonez cu privire de periferie şiă ă cu nişte cu ite de o el ceţ ţ -i ineau cocul ridicat cîntaţ încetişor, înt rîtînduă -l: Ah, ce frumos, ce frumos e poştalionul..., în timp ce o spaniol în dantele albe deă m tase, trecînd la bra ul unui şef de apaşi, îi îndesa cuă ţ putere sub nas buchetul ei de iasomie alb .ă Nu în elegea nimic din a î rile acestea, se credeaţ ţ ţă foarte caraghios, şi se retrase în umbra r coroas aă ă galeriei cu geamlîc, m rginit de un divan lat, sub frunziş.ă ă Îndat , femeia venise s se aşeze lîng el.ă ă ă Tîn r , frumoas ? N-ar fi putut spune... Din rochiaă ă ă lung şi strîmt , de lîn albastr , în care i se ml diaă ă ă ă ă mijlocul plin, ieşeau dou bra e rotunde şi fine, goale pînă ţ ă la umeri; iar mîinile-i mici, înc rcate cu inele, ochii cenuşiiă larg deschişi, m ri i de ciudatele podoabe de fier ceă ţ -i atîrnau pe frunte alc tuiau un tot armonios.ă F r îndoial , o actri . Veneau multe la Dechelette; şiă ă ă ţă gîndul acesta-l împiedica s se simt la largul s u, fiin eleă ă ă ţ de felul ei speriindu-l grozav. Femeia-i vorbea de foarte aproape, cu un cot pe genunchi şi capul rezemat în mîn ,ă cu o blînde e grav , cam obosit : „Eşti întrţ ă ă -adev r dină Sud?... Şi ai p r aşa de blond!... E ceva neobişnuit”.ă Voia s ştie de cît vreme locuia la Paris, dacă ă ă examenul pentru consulat, pe car,e-l preg tea, era foarteă greu, cît lume cunoştea şi cum de se afla la serata luiă Dechelette din strada Romei, atît de departe de Cartierul Latin. Cînd îi spuse numele studentului care-l adusese... „La Gournerie... o rud deă -a scriitorului... ea-l cunoştea, f ră ă îndoial ..chipul femeii se schimb , se întunec deodat ;ă ă ă ă dar el nu b g de seam , fiind la vîrsta cînd ochiiă ă ă 6
- 7. Sapho str lucesc fr s vad nimic. La Gournerie îi f g duise că ă ă ă ă ă ă ă v rul s u va fi acolo, şi că ă ă-l va prezenta poetului. „îmi plac atît de mult versurile lui... aş fi aşa de fericit să-l cunosc...” Ea zîmbi cu mil de candoarea lui, d du dr g laş dină ă ă ă umeri, în timp ce cu mîna îndep rta frunzele sub iri aleă ţ unui bambus şi privea balul, s descopere cumva omulă renumit. În clipa aceea, serbarea scînteia şi se desf şura caă apoteoza unei feerii. Atelierul, sau mai bine zis holul - fiindc aici nu se prea lucra - era înalt cît toat vila, f cîndă ă ă din ea o singur înc pere uriaş , iar pe draperiileă ă ă -i de culoare deschis , uşoare, v ratice, pe storurile sub iri deă ă ţ pai sau de v luri str vezii, pe paravanele de lac, peă ă sticl riile de toate culorile şi pe tufişul de trandafiriă galbeni ce împodobea vatra unui c min mare, în stilulă Renaşterii, c dea lumina diferit şi ciudat aă ă ă nenum ratelor lanterne chinezeşti, persane, maure şiă japoneze, unele de fier forjat, t iate în ogive ca o poartă ă de moscheie, altele de hîrtie colorat , aidoma unor fructe,ă altele desf cute în evantai, avînd forme de flori, de ibişiă sau de şerpi; şi deodat , mari str fulger ri electriceă ă ă alb strii f ceau s p leasc miile de lumini şi înv luiauă ă ă ă ă ă într-o v paie de lun chipurile şi umerii goi, toată ă ă fantasmagoria de stofe, de pene, de fluturi, de panglici care se mototoleau prin bal şi se în l au pe treptele sc riiă ţ ă olandeze cu balustrad larg , ce ducea la galeriile de laă ă etajul întîi, peste care treceau gîturile contrabasurilor şi o baghet de capelmaistru b tînd frenetic m sura.ă ă ă De la locul s u, tîn rul vedea totul printră ă -o re ea deţ ramuri verzi, de liane înflorite care se amestecau în decor, încadrîndu-l, şi, printr-o iluzie optic , aruncau laă întîmplare în vîrtejul dansului ghirlande de glicin peă trena de argint a rochiei unei prin ese, sau o frunz deţ ă dracena pe capul unei p stori e pompadour; iar pentru elă ţ interesul spectacolului era sporit acum cu pl cerea deă -a 7
- 8. Alphonse Daudet afla prinegipteanc numele, toate glorioase, toateă cunoscute, care se ascundeau sub travestirile acestea atît de felurite şi de-o fantezie atît de vesel .ă H itaşul, cu biciul scurt deă -a curmezişul pieptului, era Jadin; pe când ceva mai departe sutana ponosit a unuiă preot de ar îl ascundea pe b trînul Isabey, în l atţ ă ă ă ţ printr-o pereche de c r i de joc vîrît în pantofii cuă ţ ă catarame. Moş Corot zîmbea sub cozorocul uriaş al unei şepci de invalid. Egipteanca îi mai ar t şi pe Thomasă ă Couture, costumat în buldog, pe Jundt, în paznic de ocn ,ă şi pe Cham, într-o pas re exotic .ă ă Apoi cîteva costume istorice şi grave, un Murat numai panaşuri, un prin Eugeniu, un Carol I, purtate de pictoriţ foarte tineri, v deau deosebirea dintre cele două ă genera ii de artişti; ultimii sosi i, serioşi, reci, capete deţ ţ oameni de burs îmb trîni i de anumitele zbîrcituri peă ă ţ care le sap grijile b neşti, ceilal i, mult mai ştrengari,ă ă ţ pictori încep tori, zgomotoşi şi neînfrîna i.ă ţ Cu toate c avea cincizeci şi cinci de ani şi palmeleă academice1 , sculptorul Caoudal, în husar de iarmaroc, cu bra ele goale, bicepşi de Hercule, în loc de sabretaşţ 2 cu o palet de pictor b tînduă ă -l peste pulpele lungi, se învîrtea pe lîng un cavaler singuratic de pe vremea şcolii Laă Grande Chaumitres3 , în fa a muzicianului de Potter, înţ muezin care petrece, cu turbanul într-o parte, imitînd dansul pîntecului şi ipîndţ Alah, il Alah cu glas pi ig iat.ţ ă B rba ii aceştia renumi i şi veseli erau înconjura i de ună ţ ţ ţ cerc larg de dansatori care se odihneau; în rîndul întîi, Déchelette, st pînul casei, cu o c ciul înalt , persan , îşiă ă ă ă ă 1 Distinc ie care se acord de Academia Francez oamenilor de ştiinţ ă ă ţă şi artiştilor, (notele apar in traduc toarei)ţ ă 2 Un fel de geant turtit de piele, atîrnat lîng sabie şi purtat , pînă ă ă ă ă ă la 1870, de cavaleriştii francezi. 3 La Paris, în Montparnasse, şcoal de pictur potrivnic genuluiă ă ă academic, pe care-l numea în argou „art pompier”, adic artă ă conven ional .ţ ă 8
- 9. Sapho strîngea ochii mici,nasul calmuc, barba ce înc run ea,ă ţ fericit de veselia celorlal i şi petrecînd nebuneşte, f r sţ ă ă ă par .ă Inginerul Déchelette, o figur a Parisului artistic deă acum zece-doisprezece ani, foarte bun, foarte bogat, cu veleit i de art şi cu purtarea liber , cu dispre ul fa deăţ ă ă ţ ţă opinia public pe care le dau c l toriile şi burl cia, luaseă ă ă ă pe atunci întreprinderea unei c i ferata dintre Tauris şiă Teheran; şi-n fiecare an, ca să-şi vin în fire dup zeceă ă luni de oboseal , de nop i în cort, de înfrigurate galopuriă ţ prin nisipuri şi mlaştini, venea s petreac vremea mariloră ă c lduri în vila din strada Roma, cl dit dup desenele lui,ă ă ă ă mobilat ca un palat de var , în care întrunea oameni deă ă spirit şi fete frumoase, cerînd civiliza iei sţ ă-i dea în cîteva s pt mîni esen a din tot ce are ea mai învior tor şi maiă ă ţ ă gustos. „A sosit Dechelette.” Vestea str b tea atelierele deă ă îndat ce se v zuse ridicînduă ă -se, ca o cortin de teatru,ă uriaşul stor de pînz de la fa ada cu geamlîc a vilei.ă ţ Însemna c serbarea începe şi c vor avea dou luni deă ă ă muzici şi ospe e, dansuri şi chefuri, care nu se potriveauţ de fel cu t cuta toropeal a cartierului Europei în timpulă ă vilegiaturilor şi al b ilor la mare.ă Dechelette, personal, n-avea nici un amestec în bacanala ce vuia la el zi şi noapte. Chefliul acesta neobosit petrecea cu o patim rece, o privire nedesluşit ,ă ă zîmbitoare ca dup haşiş, dar deă -o linişte, de-o luciditate de netulburat. Prieten foarte credincios, dînd f r să ă ă numere, avea pentru femei un dispre de oriental,ţ amestec de îng duin şi polite e, iar dintre cele careă ţă ţ veneau acolo, atrase de marea lui avere şi de fantezia voioas a mediului, nici una nu putea s se laude că ă -a fost iubita lui mai mult de o zi. „Oricum, e un om de treab ...” ad ug egipteanca ceă ă ă d dea lui Gaussin desluşirile acestea. Întrerupînduă -se deodat :ă 9
- 10. Alphonse Daudet - Iată-i poetul...ţ - Unde-i? - În fa a dumitale... În mire de ar ...ţ ţ ă Tîn rul scoase un „O!” dezam git. Poetul s u! Omulă ă ă asta gras, asudat, cu fa a lucioas , ar tînduţ ă ă -şi farmecul greoi în gulerul r sfrînt cu dou col uri şiă ă ţ -n jiletca înflorată a lui Jeannot... Îi veneau în minte marile strig teă dezn d jduite din Cartea amorului, din cartea pe careă ă niciodat nă -o citea f r o uşoar înfiorare; şi murmură ă ă ă maşinal: „Ca să- i însufle esc marmura mîndr a trupului,ţ ţ ă O, Sapho, mi-am d ruit tot sîngele din vine...”ă Ea se întoarse repede, zorn induă -şi podoaba barbar ;ă - Ce spui acolo? Erau versuri de La Gournerie; tîn rul se mir c nu leă ă ă cunoştea. - Nu-mi plac versurile..., r spunse ea scurt; şi sta înă picioare, cu sprincenele încruntate, privind dansul şi mototolind nervos frumoasele ciorchine liliachii ce atîrnau înaintea ei. Apoi, str duinduă -se s ia o hot rîre care oă ă costa, zise: „Bun seara”... şi disp ru.ă ă Bietul cimpoier r mase încremenit. „Ce are?... Ce iă -am spus?...” C ut , dar nu g si nimic, decît doar c bineă ă ă ă -ar face s se duc la culcare. Îşi ridic melancolio cimpoiul şiă ă ă intr iar printre dansatori, mai pu in tulburat de plecareaă ţ egiptencei decît de toat mul imea pe care trebuia să ţ -o str bat ca să ă -ajung la uş . Sim mîntul că ă ţă ă-i un necunoscut printre atî ia oameni iluştri îl f cea şi maiţ ă sfios. Acum nu se mai dansa; ici-colo, cîteva perechi se înverşunau pe ultimele m suri ale unui vals care seă ispr vea şi, printre ele, Caoudal, m re şi uriaş, seă ă ţ învîrtea cu capul sus, ridicînd pe bra eleţ -i roşcate o fetişcan din popor cu bonetaă -n vînt. Prin geamlîcul cel mare din fund, larg deschis, p trundea adierea zorilor alburii, foşnind frunzeleă 10
- 11. Sapho palmierilor, culcînd flc rile lumin rilor ca pentru a leă ă ă stinge. O lantern de hîrtie lu foc, cîteva fofeze de sfeşnic seă ă sparser şi de jur împrejurul s lii servitorii aşezau m su eă ă ă ţ rotunde ca pe terasele cafenelelor. Totdeauna se supă astfel, cîte patru-cinci, la Dechelette; şi-n clipa aceea se c utau şi se adunau dup simpatii.ă ă R sunau strig te, chem ri s lbatice de periferieă ă ă ă r spunzînd pi ig iatului Yu, yu, yu, yu al fetelor dină ţ ă Orient, şi discu ii cu glas sc zut, şi rîsete voluptoase deţ ă femei atrase cu o dezmierdare. Gaussin folosea zarva ca s se strecoare spre ieşire.ă cînd prietenul s u studentul îl opri, n duşit tot, cu ochiiă ă holba i şi cu cîte o sticl sub fiecare bra :ţ ă ţ - Da’ unde mi-ai fost?... Te-am c utat pretutindeni...ă Am o mas , femei, mica Bachellery de la Bouffes... Înă japonez , ştii doar... M-a trimis s te aduc... Vino repede...ă ă Şi plec iar alergînd.ă Cimpoierul era însetat; apoi îl ispitea be ia balului şiţ chipul dr g laş al micii actri e careă ă ţ -i f cea semne deă departe. Dar un glas grav şi dulce îi murmur la ureche:ă - Nu te duce!... Cea de adineauri era acolo, chiar lîng el, atr gînduă ă -l afar , şiă -o urm f r şov ire. De ce? Nu pentru farmeculă ă ă ă femeii; abia o privise, şi cealalt de colo careă -l chema, îndreptîndu-şi cu itele de o el din p r, îi pl cea mult maiţ ţ ă ă mult. Dar se supunea unei voin e mai puternice decît aţ lui, furiei n valnice a unei dorin e.ă ţ - Nu te duce!... Şi deodat se pomenir amîndoi pe trotuarul din stradaă ă Roma. Birjele aşteptau în diminea a palid . M tur torii şiţ ă ă ă lucr torii care mergeau la munc se uitau la serbarea ceă ă vuia neînfrînat şi la perechea travestit - un Carnaval înă ă toiul verii. - La dumneata sau la mine?... Întreb ea.ă 11
- 12. Alphonse Daudet F rsă ă ă-şi dea seama de ce, el gîndi c la dînsul ar fiă mai bine şi d du birjarului adresa lui îndep rtat ; iar înă ă ă timpul drumului, ce era lung, vorbir pu in. Dar eaă ţ -i ineaţ o mîn întră -ale sale, pe care el le sim ea foarte mici şiţ înghe ate; de nţ -ar fi fost r ceala acestei strîngeriă nervoase, ar fi putut crede c doarme, r sturnat înă ă ă fundul birjei, cu umbrele storului albastru lunecîndu-i pe obraz. Se oprir în strada Jacob, în fa a unui hotel de studen i.ă ţ ţ Patru etaje de urcat, era sus şi greu. - Vrei s te duc în bra e?... zise el rîzînd în buşit, dină ţ ă pricina casei adormite. Ea-l înv lui întră -o privire lung , dispre uitoare şiă ţ duioas , o privire cu experien , careă ţă -l cînt rea şi spuneaă limpede: „Bietul de tine...” Atunci el, într-un frumos avînt, într-adev r de vîrsta şiă din Sudul s u, o ridic şi o purt ca peă ă ă -un copil, c eraă voinic şi bine legat, cu toat pielea lui alb deă ă domnişoar , şi urc întră ă -un suflet primul etaj, fericit de greutatea pe care dou bra e frumoase, fragede şi goaleă ţ i-o legau de gît. Al doilea etaj fu mai lung, f r pl cere. Femeia se l saă ă ă ă în voie, f cînduă -se tot mai grea, pe m sur ce suiau.ă ă Podoabele de fier de pe frunte, care la început îl dezmierdau ca o gîdil tur , acumaă ă -i intrau pu in cîte pu inţ ţ şi dureros în carne. La al treilea, horc ia ca un hamal ceă -ar fi mutat un pian; gîfîia, pe cînd ea murmura încîntat , cu ochii închişi:ă „O, dragule, ce bine-i... ce bine m simt...” Iar cele dină urm trepte, pe care le urca anevoie una cîte una, i seă p reau că ă-s dintr-o scar uriaş , cu pere i, balustrad şiă ă ţ ă ferestre înguste ce se învîrteau într-o spiral nesfîrşit . Nuă ă mai ducea în bra e o femeie, ci o greutate îngrozitoareţ care-l în buşea, şiă -n fiece clip era ispitit să ă-i dea drumul, s-o arunce cu mînie, chiar de-ar fi zdrobit-o brutal. Ajungînd pe palierul îngust: 12
- 13. Sapho - Aşa derepede!... zise ea, deschizînd ochii. El gîndea: „în sfîrşit!...” f r să ă -o poat spune îns ,ă ă foarte palid, ap sînduă -şi cu amîndou mîinile pieptul gataă să-i plesneasc .ă Toat povestea lor - aceast urcare a sc rii în triste eaă ă ă ţ cenuşie a dimine ii.ţ 13
- 14. Alphonse Daudet II O INUDOU ZILE; APOI FE-Ţ Ă meia plec , l sînduă ă -i o impresie de piele catifelat şi deă ruf rie fin . Nici o alt desluşire despre ea decît numele,ă ă ă adresa şi acestea: „Cînd m vei vrea, cheamă ă-m !... Voi fiă totdeauna gata.” Pe cartea de vizit , foarte mic , elegant şi parfumat ,ă ă ă ă scria: FANNY LEGRAND Str. Arcadei 6 O puse la oglind , între o invita ie la ultimul bal de laă ţ Ministerul de Externe şi programul colorat şi fantezist al seratei lui Dechelette, singurele lui dou ieşiri în lume dină tot anul; şi amintirea femeii, r mas cîteva zile înă ă preajma c minului prin parfumul delicat şi uşor, se riă sipi o dat cu el, f r ca Gaussin, serios, muncitor, şi maiă ă ă presus de toate neîncrezîndu-se în ademenirile Parisului, s fi avut dorin a deă ţ -a reînnoi aceast dragoste deă -o seară Examenul ministerial avea loc în noiembrie. Îi r mîneauă numai trei luni ca să-l preg teasc . Apoi venea un stagiuă ă de trei-patru ani în birourile serviciului consular; după care va pleca undeva, tare departe. Gîndul exilului nu-l speria; fiindc în vechea familie Gaussin d’Armandy dină 14
- 15. Sapho Avignon tradi iacerea ca fiul cel mai mare s urmezeţ ă ceea ce numeau cariera, cu pilda, îmb rb tarea şiă ă ocrotirea moral a celor dinaintea lui. Pentru provincialulă asta, Parisul nu era decît prima escal a unei foarte lungiă c l torii pe ap , ceea ceă ă ă -i împiedica s lege vreo dragosteă sau o prietenie serioas .ă O s pt mîn sau dou dup balul de la Dechelette,ă ă ă ă ă într-o sear cînd Gaussin, cu lampa aprins şi c r ileă ă ă ţ preg tite pe mas , se apuca de lucru, cineva b tu sfios; şiă ă ă cînd uşa se d du în l turi, se ivi o femeie întră ă -o rochie elegant , de culoare deschis . O recunoscu numai după ă ă ce-şi ridic voaleta.ă - Vezi, eu sînt... M-am întors... Apoi, surprinzîndu-i privirea îngrijorat , stînjenit spre munca pe care oă ă începea: O! n-am s te sup r... ştiu ceă ă -i asta... Îşi scoase p l ria, lu un num r din Tour du Monde, seă ă ă ă aşez pe un scaun şi nu se mai mişc , p rînd adîncit înă ă ă ă lectur ; dar, de cîte ori ridica el ochii, îi întîlnea privirea.ă Şi, într-adev r, îi trebuia mult voin ca s nă ă ţă ă -o ia îndat în bra e, fiindc era foarte ispititoare şi plin deă ţ ă ă farmec, cu capu-i mic de tot, fruntea joas , nasul scurt,ă buzele senzuale şi bune, mijlocul împlinit şi ml dios înă rochia de-o des vîrşire cu totul parizian , ceă ă -i însp imîntaă mai pu in decît zdrean a ei de fat din Egipt.ţ ţ ă Pornind a doua zi devreme, se întoarse de mai multe ori în timpul s pt mânii şi totdeauna intra cu aceeaşi faă ă ţă aceleaşi mîini reci şi cam umede, acelaşi glas sugrumat de emo ie.ţ - O! ştiu bine c te plictisesc, zicea ea, c te obosesc.ă ă Ar trebui s fiu mai mîndr ... iă ă Ţ -ai g sit!... În fiecareă diminea cînd plec de la tine, jur s nu mai vin; pe urm ,ţă ă ă seara, m apuc iar ca o nebunie.ă ă O privea înveselit, mirat în dispre ul s u pentru femeieţ ă de statornicia ei în dragoste. Cele pe care le cunoscuse pîn atunci, fete de prin ber rii sau de laă ă skating uneori tinere şi frumoase, îl dezgustau totdeauna cu rîsul lor 15
- 16. Alphonse Daudet prostesc, cumîinile lor de buc t rese, cu instinctele şiă ă vorbele lor grosolane, care-l f ceau s deschid fereastraă ă ă în urma lor. Fiind un mare naiv, gîndea c toate femeileă uşoare sînt la fel. Aşa c era uimit s g seasc în Fanny oă ă ă ă blînde e, o rezerv întrţ ă -adev r de femeie - superioară ă burghezelor întîlnite în provincie, la maică-sa, printr-o spoial de art , cunoştin e despre toate lucrurile, careă ă ţ f ceau convorbirile interesante şi variate.ă Apoi era muzician , se acompania la pian şi cînta cu oă voce de contralto, cam obosit , neegal , dar cultivat ,ă ă ă cîte o roman de Chopin sau de Schumann, cînteceţă provinciale, melodii din Berry, din Burgundia ori din Picardia, din care avea un repertoriu întreg. Gaussin, nebun dup muzic , arta aceasta de lenevie şiă ă de aer liber care place tuturor în provincia lui, lucra înfl c rat de sunete, ceă ă -i leg nau fermec tor şi odihna.ă ă Mai ales asta-l încînta la Fanny. Se mira c nu e la vreună teatru, şi astfel afl c fusese la Liric. „Dar nu multă ă ă vreme... Prea m plictiseam...”ă Într-adev r, în ea nu era nimic studiat, nimic dină nefirescul femeii de teatru; nici umbr de îngîmfare, niciă de minciun . Numai oarecare tain asupra vie ii eiă ă ţ dinafar , tain p strat chiar în orele de patim , şi peă ă ă ă ă care iubitul ei nu încerca s-o p trund , nesim ind niciă ă ţ gelozie, nici curiozitate, l sîndă -o s vin la ora hot rît ,ă ă ă ă f r m car s se uite la pendul , necunoscînd înc fiorulă ă ă ă ă ă aştept rii şi marile b t i în tot pieptul care vestescă ă ă dorin a şi ner bdarea.ţ ă Vara fiind foarte frumoas în anul acela, se duceau dină cînd în cînd s descopere minunatele col uri dină ţ împrejurimile Parisului, a c ror hart precis şiă ă ă am nun it ea o cunoştea bine. Se amestecau înă ţ ă numeroasele plec ri zgomotoase din g rile de periferie,ă ă prînzeau în vreo cîrcium de la marginea apelor sau aă p durilor, ferinduă -se numai de anumite locuri prea umblate. Într-o zi, o îmbia s mearg la Vauxă ă -de-Cernay. 16
- 17. Sapho - Nu, nu...nu acolo... sînt prea mul i pictori.ţ Şi Gaussin îşi aminti c antipatia ei pentru artişti fuseseă începutul dragostei lor. O întreb careă -i pricina. - Sînt, zise ea, nişte descreiera i, care încurc treburileţ ă şi povestesc totdeauna mai multe lucruri decît sînt de fapt... Mi-au f cut mult r u...ă ă El se împotrivi: - Totuşi arta-i frumoas ... Nimic nu înfrumuse eaz şiă ţ ă nu l rgeşte mai mult orizontul vie ii.ă ţ - Vezi tu, dragule, frumos e s fii simplu şi drept caă tine, s ai dou zeci de ani şi s ne iubim tare...ă ă ă Dou zeci de ani! Nu iă -ai fi dat mai mult v zîndă -o atît de vie, totdeauna gata, rîzînd de toate, g sind totul bun.ă Într-o sear , la Saint-Clair, în valea Chevreusei, sosiră ă în ajunul serb rii şi nu mai g sir nici o. camer .? Eraă ă ă ă tîrziu, şi trebuia s faci o leghe noaptea prin p dure caă ă s-ajungi la satul cel mai apropiat. În sfîrşit, li se oferi un pat de chingi r mas liber la cap tul unui hambar undeă ă dormeau nişte zidari. - Haidem acolo, zise ea rîzînd.... O să-mi amintească vremea s r ciei.ă ă Cunoscuse dar s r cia.ă ă Se strecurar bîjbîind printre paturile ocupate în salaă mare, v ruit , unde o candel fumega întră ă ă -o firid dină perete;, şi toat noaptea, strînşi unul lîng altul, îşiă ă în buşeau s rut rile şi rîsetele, auzind cum sfor ie şi gemă ă ă ă de oboseal calfele de zidari, cu bluze scurte de pînz şiă ă înc l ri greoaie de lucru azvîrlite lîng rochia de m taseă ţă ă ă şi botinele sub iri ale pariziencei.ţ În zori, o cr p tur de jos din poarta mare se deschise,ă ă ă şi o dung de lumin alb atinse în treac t chingileă ă ă ă paturilor şi p mîntul b t torit, în timp ce un glas r guşită ă ă ă striga: „Hei, zidarilor!...” Apoi, în hambarul r mas iară întunecat, se isc o harababur anevoioas şi înceat :ă ă ă ă c scau, se întindeau, tuşeau gros - tristele zgomoteă omeneşti dintr-o sal plin de muncitori care seă ă 17
- 18. Alphonse Daudet deşteapt ;şi greoi, t cu i, lucr torii din Limoges plecară ă ţ ă ă unul cîte unul, f r a b nui c dormiser lîng o fată ă ă ă ă ă ă frumoas .ă În urma lor, ea se scul , îşi puse rochia dibuind şiă r sucinduă -şi p rul în grab .ă ă - Stai acolo... c vin îndat ... Dup o clip se întoarseă ă ă ă cu un bra mare de flori de cîmp, pline de rou . Şi acumţ ă s dormim, zise ea, împr ştiind pe pat mireasmaă ă proasp t a florilor dimine ii care înviorau aerul în jurulă ă ţ lor. Niciodat nu i se p ruse atît de frumoas ca la intrareaă ă ă în şur , rîzînd în zori, cu p ruă ă -i fin în vînt şi ierburile s lbatice în bra e.ă ţ Alt dat prînzeau la Villeă ă -d’Avray în fa a iazului. Oţ diminea de toamn înv luia în cea apa liniştit şiţă ă ă ţă ă crîngurile ruginite din fa a lor; singuri în gr dini aţ ă ţ restaurantului, se s rutau mîncînd peştişori. Deodat ,ă ă dintr-un chioşc rustic, atîrnat în crengile platanului, la picioarele c ruia le era pus masa, un glas puternic strigă ă ă în zeflemea: - Ia asculta i, voi de colo, cînd ve i ispr vi s vţ ţ ă ă ă giugiuli i... Şi chipul de leu, musta a roşcat a sculptoruluiţ ţ ă Caoudal se pleca din pervazul de lemn al pavilionului. Am un chef grozav s cobor şi s m nînc cu voi.... Mă ă ă ă plictisesc ca o bufni în copacul asta...ţă Fanny nu r spunse, v dit stingherit de întîlnire; el*ă ă ă dimpotriv , primi foarte repede, curios s cunoasc ună ă ă artist celebru şi m gulit să ă-l aib la masa lui.ă Caoudal, îmbr cat cu mult gust, deşi înf işareaă ăţ -i ar taă neîngrijit , dar unde totul era bine potrivit, de la cravataă de crepe de Chine alb, pentru a-i deschide fa a br zdatţ ă ă de zbîrcituri şi de vinişoare roşii, pîn la surtucul strîns peă talia înc zvelt şi pe muşchii ieşi i în relief. Caoudal i seă ă ţ p ru mai b trîn decît la balul lui Déchelette.ă ă 18
- 19. Sapho Dar ceea ce-iuimea, ba chiar îl şi cam stînjenea, era felul intim al sculptorului de-a vorbi cu iubita lui. Îi zicea Fanny şi o tutuia. - Ştii, spunea el, aşezîndu-şi tacîmul la masa lor, sînt v duv de cincisprezece zile. Maria a plecat cu Morateur.ă La început am fost destul de liniştit... Dar azi-diminea ,ţă intrînd în atelier, m-am sim it peste m sur de doborît...ţ ă ă Cu neputin s lucrez... Atunci am dat naibii grupulţă ă început şi am venit s prînzesc la ar . Prost gînd, dacă ţ ă ă eşti singur. Cît pe ce să-mi curg lacrimile în ostropelul deă iepure... Apoi, uitîndu-se la provensalul cu tuleie de barbă şi p r cîrlion at ce b teau în culoarea vinului de Sauternesă ţ ă din pahare: Frumoasă-i tinere ea!... Nici o primejdie ca elţ s fie p r sit... Şi culmeaă ă ă -i c e şi molipsitoare... Ea pareă tot atît de tîn r ca şi dînsul...ă ă - Obraznicule!... f cu Fanny rîzînd; şiă -n rîsul ei r sunaă într-adev r farmecul f r vîrst , tinere ea femeii careă ă ă ă ţ iubeşte şi vrea s se fac iubit .ă ă ă - Uimitoare... uimitoare... murmura Caoudal, cercetînd-o în timp ce mînca, şi cu o cut de triste e şi deă ţ invidie în col ul gurii. Ia spune, Fanny, mai ii minte unţ ţ prînz aici... P i, de, e mult deă -atunci... Eram toat banda,ă Ezano, Dejoie... Ai c zut în iaz. Teă -au îmbr cat în b rbat,ă ă cu tunica paznicului de pescuit. I i şedea straşnic deţ bine... - Nu-mi amintesc... r spunse ea rece şi f r s mint ;ă ă ă ă ă c ci fiin ele acestea schimb toare şi care se las la voiaă ţ ă ă întîmpl rii tr iesc totdeauna numai clipa de fa aă ă ţă dragostei lor. Nici o memorie pentru ce-a fost, nici o team de ce poate veni.ă Caoudal, dimpotriv , numai cu gîndul la trecut,ă sorbindu-şi vinul de Sauternes, dep na ispr vi deă ă dragoste şi de chefuri din falnica-i tinere e, petreceri laţ ar , baluri la Oper , glume de atelier, lupte şi cuceriri.ţ ă ă Dar, întorcîndu-se c tre ei cu ochi careă -şi rec p taseră ă ă 19
- 20. Alphonse Daudet str lucireade atîtea fl c ri a î ate, b g de seam c nuă ă ă ţ ţ ă ă ă ă -î ascultau de loc, cu grija de a ciuguli strugurii gură-n gur .ă - Da’ plicticos mai e ce v povestesc eu acuma... Ba da,ă v-am ame it. Ei, firţ -ar s fie... Prost lucru să -ajungi b trîn...ă Se ridic , aruncînduă -şi şervetul. Plata la mine, moş Langlois!... strig el spre restaurant.ă Se îndep rt cu triste e, tîrînduă ă ţ -şi picioarele, de parcă l-ar fi ros un r u f r leac. Mult vreme îndr gosti ii iiă ă ă ă ă ţ urm rir cu privirea statura înalt care se încovoia subă ă ă frunzele poleite cu aur. - Bietul Caoudal! Ce-i drept c se gîrboveşte...,ă murmur Fanny cu glas de blînd comp timire; şi cumă ă ă Gaussin se indigna c Maria ceea, o fat de strad , ună ă ă model, putuse s nesocoteasc suferin ele unui Caoudală ă ţ şi să-i plac mai mult decît marele artist... cine?... Moă rateur, un pictoraş f r talent, care nă ă -avea decît tinere eaţ Iui, ea pufni în rîs: Ah! Naivule... naivule..., şi r sturnînduă -i cu amîndou mîinile capul în poal , îl sorbea, îi respiraă ă ochii, p rul, toat fa a, ca peă ă ţ -un buchet. în seara aceea, Jean se culc pentru întîia dat la iubitaă ă lui, care-l h r uia de trei luni în privin a aceasta:ă ţ ţ - Dar, în sfîrşit, de ce nu vrei? - Nu ştiu... m stinghereşte.ă - Dacă- i spun cţ ă-s liber , c sînt singur ...ă ă ă Şi cum plimbarea la ar îi obosise, ea îl duse în stradaţ ă Arcadei, foarte aproape de gar . La mezanin, întră -o casă burghez care p rea cinstit şi bogat , o slujnic b trînă ă ă ă ă ă ă cu bonet r neasc şi înf işare ursuz veni s leă ţă ă ă ăţ ă ă deschid .ă - E Machaume... Bun ziua, Machaume..., zise Fannyă s rinduă -i de gît. Ştii, uite-l pe iubitul meu, st pînul meu...ă L-am adus... Repede, aprinde peste tot, f casaă frumoas ...ă Jean r mase singur întră -un salonaş micu cu ferestreţ joase, boltite şi cu draperii din aceeaşi banal m taseă ă albastr care îmbr ca divanurile şi cîteva mobile l cuite.ă ă ă 20
- 21. Sapho Trei-patru peisaje înveseleaupere ii şi înviorau stofa;ţ toate aveau o dedica ie: „Pentru Fanny Legrand”,ţ „Scumpei mele Fanny...” Pe c min, o marmur de m rime potrivit înf işîndă ă ă ă ăţ -o pe Sapho, de Caoudal, al c rei bronz se g seaă ă pretutindeni, iar Gaussin îl v zuse, din fragedaă -i copil rie,ă în biroul tat lui s u. La lumina slab a singurei lamin riă ă ă ă aşezate lîng soclu, îşi d du seama de asem narea, maiă ă ă zvelt şi ca întinerit , a operei de art cu iubita lui. Liniileă ă ă profilului, mişcarea mijlocului sub falduri, rotunjimea bra elor l sate în jos şi împreunînduţ ă -se în jurul genunchilor îi erau cunoscute, intime; ochii lui le admirau amintindu-şi senza ii mai duioase.ţ G sinduă -l în contemplarea marmurei, Fanny îi spuse cu glas firesc: - Are ceva din mine, nu-i aşa?... Modelul lui Caoudal îmi sem na...ă Şi îndat îl lu în odaia ei, unde Machaume bomb nea,ă ă ă punînd dou tacîmuri peă -o m su ; toate sfeşnicele erauă ţă aprinse, pîn şi bra ele de la dulapul cu oglind , ura focă ţ ă mare de lemne, voios ca focul dintîi, ardea sub ap r torulă ă de scîntei - odaia unei femei care se g teşte pentru bal.ă - Am vrut s sup m aici, zise ea rîzînd... vom fi maiă ă repede în pat. Jean nu v zuse niciodat mobile mai cochete.ă ă M t surile cu desene mari Ludovic al XVI-lea, perdeleleă ă luminoase din od ile mamei şi surorilor lui nu aduceauă nici pe departe cu acest cuib v tuit, capitonat, undeă lemn ria se ascundea sub atlazuri de culori gingaşe, iară patul nu era decît un divan mai lat, aşezat la cap tul od iiă ă pe bl nuri albe.ă Încînt toare, aceast dezmierdare a luminii, a c lduriiă ă ă şi a r sfrîngerilor albastre prelungite în oglinzile şlefuite,ă dup alerg tura lor prin cîmpii în ploaia ceă ă -i prinsese, prin noroiul drumurilor desfundate în seara care se l sa. Dar elă nu se putea desf ta ca un adev rat provincial în confortulă ă 21
- 22. Alphonse Daudet acesta întîmpltor, c slujnica era în toane rele, cuă ă privirea-i b nuitoare a intit asupra lui, încît Fanny îi d duă ţ ă ă drumul-cu câteva cuvinte: - Lasă-ne, Machaume... O s ne servim singuri... Şi cumă ranca trînti uşa ieşind: N-o lua în seam , iţă ă -e necaz pe mine c te iubesc prea mult... Spune că ă-mi stric via a...ţ Oamenii aştia de la ar sînt atît de hr p re i!... Darţ ă ă ă ţ bucatele ei, ce-i drept, fac mai mult decît dînsa... Ia gustă pateul asta de iepure. T ia buc i de pateu, destupa şampania, uita s seă ăţ ă serveasc pentru aă -l privi mîncînd şi la fiece mişcare îşi; ridica pîn la um r mînecile unei gandura din Alger, deă ă lîn moale şi alb , pe care o purta totdeauna în cas . Iiă ă ă reamintea astfel întîia lor întâlnire de la Dechelette; şi ghemui i în acelaşi fotoliu, mâncând din aceeaşi farfurie,ţ vorbeau de serat .ă - O! Eu, zicea ea, de cum te-am z rit intrând, teă -am dorit... Aş fi vrut s te iau, s te duc îndat deă ă ă -acolo, ca să nu fi al celorlalte... Dar tu, ce gîndeai cînd m-ai v zut?...ă La început îl înfricoşase; apoi se sim ise plin deţ încredere, foarte apropiat de ea: - De fapt, ad ug el, nu teă ă -am întrebat niciodat ... deă ce te-ai sup rat atunci?... Pentru dou versuri de Laă ă Gournerie?... Ea-şi încrunt sprîncenele ca în seara balului, şiă cl tinînd din cap:ă - Prostii!... S nu mai vorbim de asta... Şi cuprinzînduă -l cu bra ele: Vezi c şi eu m cam temeam... încercam sţ ă ă ă fug, să-mi vin în fire... Dar n-am putut, nu voi putea niciodat ....ă - O! Niciodat ...ă - Ai s vezi!ă Se mul umi sţ ă-i r spund cu surîsul neîncrez tor ală ă ă vîrstei lui, f r s ia în seam glasul aproape amenin toră ă ă ă ţă cu care-i aruncase acel: „Ai s vezi...” îmbr işarea femeiiă ăţ 22
- 23. Sapho era atît deblînd , atît de supus ; credea cu t rie că ă ă ă n-avea decît s fac o mişcare, ca s se desprind ...ă ă ă ă Dar la ce bun s se desprind ? Se sim ea atît de bine,ă ă ţ r sf at în odaia voluptoas , ame it atît de pl cut deă ăţ ă ţ ă r suflarea ei dezmierd toare peste pleoapele careă ă -i clipeau, grele de somn, pline de n luciri trec toare, deă ă crînguri ruginii, de cîmpii şi stoguri şiroind de ploaie - toat ziua lor de dragoste la ar ...ă ţ ă în zori îl trezi deodat glasul lui Machaume strigînd laă picioarele patului, f r nici o tain :ă ă ă - E aici... vrea s v vorbeasc ...ă ă ă - Cum! Vrea?... Oare nu mai sînt la mine acas !.. Va să ă zic lă -ai l sat s intre...ă ă Furioas , s ri din pat, o zbughi din odaie pe jum tateă ă ă goal , cu c maşa desf cut :ă ă ă ă - Nu te mişca, dragule... mă-ntorc îndat ...ă Dar el n-o aştept şi nu se sim i liniştit decît numaiă ţ dup ce se scul la rîndul s u, şi fu gata îmbr cat, cuă ă ă ă picioarele-i solide în cizme. în timp ce-şi aduna hainele de prin odaia bine închis ,ă unde lampa de noapte mai lumina neorînduiala micului supeu, auzea zgomotul unei certe îngrozitoare, în buşită ă de draperiile salonaşului. Un glas de b rbat, mai întîiă aprins de mînie, apoi rugîndu-se umilit, cu izbucniri ce se topeau în hohote de plîns, în scîncete slabe, se întret iaă cu alt glas, pe care nu-l recunoscu îndat , aspru r guşit,ă ă plin de ur şi de cuvinte mîrşave, ajungînd pîn la el caă ă sfada unor desfrînate din ber rii.ă Tot luxul asta pentru dragoste era pîng rit, înjosit, caă de o împroşc tur de noroi pe m tase; iar femeia, deă ă ă asemenea murd rit , pe aceeaşi treapt cu cele pe careă ă ă le dispre uise mai înainte.ţ Ea se întoarse gîfîind, r sucinduă -şi cu o frumoasă mişcare p rul despletit:ă - Ce tîmpit e un b rbat care plînge!... Pe urm ,ă ă v zînduă -l în picioare şi îmbr cat, scoase un ip t furios:ă ţ ă 23
- 24. Alphonse Daudet Te-ai sculat!...Culcă-te iar îndat ... Vreau... Îmă blînzită pe loc şi înl n uinduă ţ -l cu bra ele şi cu glasul: Nu, nu... nuţ pleca... Nu po i s te duci aşa... Mai întîi sînt sigur c nţ ă ă ă -o s te mai întorci.ă - Ba da... De ce nu?... - Jură-mi c nu eşti sup rat şi că ă -o s mai vii... Ah! Că ă doar te cunosc. El jur tot ce voia, dar nu se mai culc , cu toateă ă rug min ile şi încredin area repetat că ţ ţ ă ă-i la ea acas ,ă st pîn pe via a şi pe faptele ei. În sfîrşit, p ru c seă ă ţ ă ă resemneaz să ă-l vad plecînd şiă -l înso i pîn la uş ; nuţ ă ă mai avea nimic din delirul ei de faun, ba, dimpotriv , eraă foarte umil , încercînd să ă-l îmbuneze şi s-o ierte... O lung şi strîns îmbr işare de r mas bun îi mai inuă ă ăţ ă ţ în antret. - Atunci... pe cînd?... Întreb ea, privinduă -l drept în ochi. El era gata să-i r spund , să ă -o mint , f r îndoial , înă ă ă ă graba lui de-a se vedea afar , cînd sun clopo elul şiă ă ţ -l opri. Machaume ieşi din buc t rie, dar Fanny îi f cuă ă ă semn: „Nu... nu deschide”. Şi r maser acolo tustrei,ă ă nemişca i, f r s vorbeasc .ţ ă ă ă ă Auzir un geam t în buşit, apoi foşnetul unei scrisoriă ă ă strecurate sub uş şi paşi care coborau încet.ă - Cînd î i spuneam cţ ă-s liber ... Uite!...ă Întinse iubitului scrisoarea pe care o deschisese, o biată scrisoare de dragoste, foarte josnic , foarte laş ,ă ă mîzg lit în grab cu creionul pe o mas de cafenea, înă ă ă ă care nenorocitul cerea îndurare pentru nebunia lui de diminea , recunoscînd c nţă ă -are nici un drept asupra ei decît cel pe care va binevoi s iă -l îng duie; se ruga cuă amîndou mîinile împreunate s nuă ă -l izgoneasc de tot,ă f g duind s primeasc orice, resemnat la orice... numaiă ă ă ă s nă -o piard . Dumnezeule! S nă ă -o piard ...ă - Ei, ce zici?... Întreb ea cu un rîs r ut cios; şi rîsulă ă ă asta-i închise cu des vîrşire inima pe care voia să -o cucereasc .ă 24
- 25. Sapho Jean o gsi crud . Înc nu ştia c femeia care iubeşteă ă ă ă n-are suflet decît pentru dragostea ei, toat mila, toată ă bun tatea, comp timirea şi devotamentul fiinduă ă -i absorbite de o singur fiin .ă ţă - R u faci că ă- i ba i joc... Scrisoarea astaţ ţ -i cumplit de frumoas şi de sfîşietoare... Apoi foarte încet, cu glasă grav, inînduţ -i mîinile: Haide... de ce-i alungi?... - Nu-l mai vreau... Nu-l iubesc. - Totuşi a fost amantul t u... iă Ţ -a dat luxul asta în care tr ieşti, în care ai tr it totdeauna şi iă ă ţ -e necesar. - Dragule, zise ea cu glasu-i sincer, cînd nu te cunoşteam, g seam c totul e foarte bine... Acumaă ă -i obositor, ruşinos; mi-e scîrb ... A! Ştiu, o să ă-mi spui că pentru tine nu-i ceva serios, c nu m iubeşti... Dar astaă ă -i treaba mea... De vrei sau nu, te voi sili s m ?iubeşti.ă ă Nu-i r spunse şi se învoi să -o întîlneasc a doua zi, apoiă fugi, l sînd cî iva ludovici lui Machaume, de pe fundulă ţ pungii lui de student, ca plat a pateului. Pentru el, acumă se sfîrşise. Cu ce drept s tulbure via a acestei femei, şiă ţ ce-i putea da în schimbul celor pe care le pierdea din pricina lui. Chiar în ziua aceea îi scrise totul, cît putu mai blînd, mai sincer, dar f r aă ă -i m rturisi c din leg tura lor, dină ă ă capriciul asta uşor şi pl cut sim ise deodat c seă ţ ă ă r spîndeşte ceva brutal şi nes n tos, auzind, după ă ă ă noaptea de dragoste, plînsul amantului înşelat ce se întret ia cu rîsul şi înjur turile ei de sp l toreas .ă ă ă ă ă Tîn rul, crescut departe de Paris, în plin garigă ă ă4 provensal , avea pu in din asprimea tat lui s u şi toateă ţ ă ă ging şiile, toate nervozit ile mamei lui, cu care sem naă ăţ ă ca un portret. Iar pentru a-l împiedica s se avînte înă pl ceri, se mai ad uga şi pilda unui frate al tat lui, care,ă ă ă cu nechibzuin a şi nebuniile lui, le ruinase pe jum tateţ ă familia, primejduindu-i cinstea numelui. 4 Cuvînt provensal. În rile mediteraneene, forma ie vegetalţă ţ ă secundar (stejar verde amestecat cu tufişuri şi plante erbacee) careă se iveşte pe p mînt calcaros dup distrugerea p durii.ă ă ă 25
- 26. Alphonse Daudet Unchiul Cesaire!Numai cu aceste dou cuvinte şi cuă drama intim pe care o reaminteau, se puteau cere luiă Jean jertfe cu mult mai mari decît aceast iubireă trec toare, c reia nuă ă -i d duse niciodat vreoă ă însemn tate.ă Totuşi i-a fost mai greu s rup decît îşi închipuia.ă ă Deşi-i spusese pe fa cţă -a p r sit-o, ea se mai întoarse,ă ă f r a se descuraja c nu voia să ă ă -o vad , iar uşaă -i era închis cu neînduplecate ordine s nu fie primit . „N-amă ă ă nici un pic de mîndrie...” îi scria ea. Pîndea ora meselor lui la restaurant şi-l aştepta în fa a cafenelei undeţ -şi citea ziarele. Dar nici tu lacrimi, nici tu scene. Dac era înso ită ţ de al ii, se mul umea sţ ţ ă-l urm reasc şi s prind pe furişă ă ă ă clipa cînd r mînea singur.ă - M vrei desear ?... Nu?... Atunci r mîne pe alt dat .ă ă ă ă ă S.5 Şi se ducea cu blînde ea resemnat a negustorului deţ ă bîlci care-şi leag din nou balotul, l sînduă ă -i remuşcarea asprimii lui şi umilin a minciunii pe careţ -o îng ima laă fiecare întîlnire. Se apropie examenul... n-are vreme... Mai tîrziu, dac oă s mai doreasc ... De fapt, socotea c îndat ce va fiă ă ă ă admis, o să-şi ia o lun de vacan , în Sud, şi c . eaă ţă ă -l va uita în timpul asta. Din p cate, dup ce trecu examenul, Jean se îmboln vi.ă ă ă O anghin , c p tat pe un culoar din minister, şi care,ă ă ă ă neluat în seam , se înr ut ise. Nu cunoştea pe nimeniă ă ă ăţ la Paris, afar de cî iva studen i din provincia lui, pe careă ţ ţ preten ioasaţ -i leg tur îi îndep rtase şiă ă ă -i risipise. De altfel, aici trebuia mai mult decît un devotament obişnuit, şi chiar din prima sear Fanny Legrand se aşeză ă lîng patul s u şi nuă ă -l p r si zece zile, îngrijinduă ă -l neobosit , f r fric , nici dezgust, dibace ca o sor deă ă ă ă ă gard , cu dezmierd ri duioase, care uneori, în ceasurileă ă 5 Sapho. 26
- 27. Sapho cu febr ,îi aminteau o boal grea din copil rie şi-l f ceauă ă ă ă s-o cheme pe m tuşa lui, Divonne, spunînduă -i: „Mul umesc, Divonne”, cînd sim ea mîinile lui Fanny peţ ţ fruntea-i jilav .ă - Nu-i Divonne... Eu sînt... Te veghez... Îl sc p de îngrijirile pl tite, de focurile stinse cuă ă ă stîng cie, de ceaiurile de leac f cute întră ă -o camer deă portar; iar Jean se minuna ce sprintene, ce iscusite şi ce iu i erau mîinile acestea de trînd vie şi voluptate.ţ ă Noaptea, dormea şi ea vreo dou ceasuri pe divan - ună divan de hotel din cartier, moale ca scîndura unui post de poli ie.ţ - Dar, biata mea Fanny, nu te duci oare niciodată acas ?... o întreb el întră ă -o zi... Acum sînt mai bine... Ar trebui s-o linişteşti pe Machaume. Ea se porni s rîd . De mult vreme să ă ă -a dus Machaume, şi toat casa o dat cu ea. I se vînduse tot, mobilele,ă ă bulendrele, ba chiar şi aşternutul. Nu mai avea decît rochia de pe ea şi cîteva rufe bune, sc pate de slujnic ...ă ă Azi, dac nă -ar mai ineţ -o, ar r mîne pe drumuri.ă 27
- 28. Alphonse Daudet III - DEDATA ACEASTA CRED c-am g sit... Strada Amsterdam, în fa a g rii... Treiă ţ ă camere şi un balcon mare... Dac vrei, mergem să ă vedem, dup ce ieşi de la minister... E sus, cinci etaje...ă dar o s m duci în bra e. Era aşa de bine, ii minte...ă ă ţ ţ Şi, amintindu-şi înveselit , se lipea, se alinta la gîtul lui,ă îşi c uta locul de atunci, locul ei.ă Acum, fiind doi în camera de hotel, cu obiceiurile cartierului, t r g nelile pe scar ale fetelor cu plase şiă ă ă ă -n papuci, pere ii de mucava dincolo de care mişunau alteţ c snicii, harababura de chei, de sfeşnice şi de ghete,ă via a ajunsese de nesuferit. Nu pentru ea, desigur; fiindţ cu Jean, acoperişul, pivni a, pîn şi canalul, oriceţ ă -i pl ceaă ca s se cuib reasc . Dar firea aleas a iubitului seă ă ă ă însp imînta de unele apropieri, la care, cînd era singur,ă nu se gîndea de loc. C sniciile deă -o noapte îl stinghereau, o necinsteau pe-a lui, îi pricinuiau un pic triste ea şiţ dezgustul de la cuşca maimu elor din Gr dina Plantelorţ ă 6 , care schimonoseau toate mişc rile şi expresiile dragosteiă omeneşti. Îl plictisea şi restaurantul, prînzul pe care trebuia să-l ia de dou ori pe zi în bulevardul Saint-Michel.ă Într-o sal mare, ticsit de studen i, de elevi de la Bele-ă ă ţ Arte, de pictori şi de arhitec i, care, f r sţ ă ă ă-l cunoasc ,ă 6 Pe atunci, Gr dina zoologic din Paris; în prezent, Gr din Botanic .ă ă ă ă ă 28
- 29. Sapho erau obişnui icu chipul s u, deţ ă -un an de cînd mînca acolo. Cînd deschidea uşa, se înroşea sim ind toate privirileţ îndreptate spre Fanny, şi intra cu stinghereala ar goasţă ă a b rba ilor foarte tineri care înso esc o femeie; se maiă ţ ţ temea s nu întîlneasc pe vreunul din şefii s i de laă ă ă minister sau pe cineva de pe meleagurile lui. Apoi mai era vorba şi de economie. - Ce scump e!... zicea ea de fiecare dat , luînd şiă cercetînd mica not a prînzului... Dac am fi fost la noiă ă acas , aş fi inut gospod ria trei zile cu banii ştia.ă ţ ă ă - Bine, dar cine ne împiedic ?...ă Şi începur , s caute o locuin .ă ă ţă Asta-i capcana. To i cad în ea, cei mai buni, cei maiţ cinsti i din instinctul de cur enie şi gustul pentruţ ăţ home7 pe care le-au s dit în ei educa ia din familie şi c lduraă ţ ă c minului.ă Apartamentul din strada Amsterdam a fost închiriat îndat şi g sit încînt tor, deşi înc perile, toate în şir,ă ă ă ă d deau - buc t ria şi sufrageria întră ă ă -o curte dosnică muceg it , unde urcau mirosuri de l turi şi de clor de la oă ă ă crîşm englezeasc - iar dormitorul, dinspre stradaă ă povîrnit şi zgomotoas , se cutremura zi şi noapte deă ă furgoane, camioane, birje, omnibuze, de fluier turileă sosirii şi plec rii trenurilor, de toat zarva G rii de Vest,ă ă ă care-şi întindea peste drum acoperişurile cu geamlîc de culoarea apei murdare. Folosul era s ştii că ă- i treceaţ trenul la uş , iar Saint-Cloud, Villeă -d’Avray, Saint- Germain, sta iunile pline de verdea de pe malurileţ ţă Senei parc ar fi fost sub terasa lor. C ci aveau o terasă ă ă larg şi comod ce mai p stra din d rnicia foştilor locatariă ă ă ă un acoper mînt de zinc, vopsit ca o pînz v rgat , şiroindă ă ă ă trist sub r p itul ploilor de iarn , dar unde le va fi foarteă ă ă pl cut vara s ia masa la aer curat, ca întră ă -o caban deă munte. 7 La tine acas (în englez ).ă ă 29
- 30. Alphonse Daudet Se îngrijirde mobile. Cum Jean d duse de ştire acasă ă ă c are de gînd s se instaleze întră ă -o locuin , m tuşaţă ă Divonne, care era un fel de intendent a casei, trimiseă banii trebuitori; iar scrisoarea ei vestea în acelaşi timp că vor mai sosi curînd un dulap, un scrin şi un mare fotoliu de trestii împletite, scoase din Odaia Vîntului, anume pentru parizian. Parc vedea odaia din fundul unui coridor, de laă Castelet, totdeauna nelocuit , cu obloanele trase,ă în epenite cu un drug, şi cu uşa z vorit , odaie aşezat înţ ă ă ă b taia mistralului, care o f cea s pîrîie ca o camer deă ă ă ă far. Acolo se îngr m deau vechiturile, tot ce fiecareă ă genera ie de locuitori arunca trecutului, dup ce cump raţ ă ă lucruri noi. Ei! S fi ştiut Divonne la ce ciudat somn de dup -ă ă amiaz va sluji fotoliul de trestii, şi c jupoane din surahă ă şi pantalonaşi cu volane vor umple sertarele scrinului Empire... Dar remuşcarea lui Gaussin în privin a aceastaţ se pierdea în miile de mici bucurii ale instal rii.ă Era aşa de pl cut dup birou, cînd se îngîn ziua cuă ă ă noaptea, s-o porneşti la drumuri lungi, bra la braţ ţ amîndoi, şi s te duci în vreo uli m rginaş să ţă ă ă -alegi o sufragerie - bufetul, masa şi şase scaune - sau perdele de creton înflorat pentru pat şi fereastr ! El primea orice cuă ochii închişi; dar Fanny se uita pentru doi, cerca scaunele, tr gea t bliile mesei, ar tînduă ă ă -şi experien a la tocmeal .ţ ă Cunoştea pr v liile unde g seai cu pre de fabrică ă ă ţ ă toate vasele de buc t rie pentru o gospod rie mic , patruă ă ă ă crati e de fier, iar a cincea, sm l uit , pentru ciocolata deţ ă ţ ă diminea ; niciodat de aram , cţă ă ă ă-i prea greu de cur at.ăţ Şase tacîmuri de metal, cu polonicul de sup , şi două ă duzini de farfurii de faian englezeasc , trainic şiţă ă ă vesel , totul num rat, preg tit, ambalat ca pentru ună ă ă prînzişor de p puşi. Iar pentru cearşafuri, prosoape şiă albituri de mas , ea ştia un negustor, reprezentantul uneiă mari fabrici din Roubaix, la care pl teai în rate lunare; şiă 30
- 31. Sapho tot pîndind vitrinele,în c utarea lichid rilor, a r m şi eloră ă ă ă ţ de naufragiu, pe care Parisul le arunc neîncetat înă spuma rmurilor sale, descoperi pe bulevardul Clichy unţă minunat pat de ocazie, aproape nou, şi larg de-ai fi putut culca la rînd în el şapte fete ale C pc unului.ă ă Întorcîndu-se de la birou, încerca şi el s fac tîrguieli;ă ă dar nu se pricepea la nimic, neştiind s spun nu, şi niciă ă s plece cu mîinile goale. Intrînd la un negustor de lucruriă de ocazie s cumpere un o etar din vechime, despreă ţ care-i vorbise ea, aducea, în locul obiectului vîndut, un policandru de salon cu ar amuri de cristal, cu totulţ ţ nefolositor c nă -aveau salon. - O să-l punem în verand ..., zise Fanny pentru aă -l mîngîia. D-apoi fericirea de-a m sura, discu iile asupra loculuiă ţ unei mobile; şi strig tele, rîsetele nebune, bra eleă ţ însp imîntate ridicate spre tavan, cînd b gau de seamă ă ă c oricît ar fi fost de prev z tori, şi cu toat lista foarteă ă ă ă complet a cump r turilor neap rat trebuitoare,ă ă ă ă totdeauna uitau cîte ceva. Bun oar , piuli a de zah r. Cum s cread cineva că ă ţ ă ă ă ă erau să-şi întemeieze gospod ria f r piuli a de zah r!...ă ă ă ţ ă Pe urm , dup ceă ă -au cump rat de toate şi leă -au pus la loc, cu perdelele gata atîrnate şi un fitil în lampa cea nou , ce pl cut a mai fost seara instal rii, cercetareaă ă ă ă am nun it a celor trei înc peri înainte de culcare, şi cumă ţ ă ă rîdea ea inînduţ -i lumina în timp ce el încuia uşa: - Mai întoarce cheia o dat , înc o dat ... închide bine...ă ă ă S fim cu adev rat la noi acas ...ă ă ă Atunci începu o via nou , încînt toare. Cum ieşea deţă ă ă la slujb , se întorcea repede, gr bit să ă -ajung şi s stea înă ă papuci la gura sobei. Şi-n b l ceala neagr , a str zii, îşiă ă ă ă închipuia odaia lor luminat şi cald , înveselit de vechileă ă ă lui mobile provinciale, pe care Fanny le socotise dinainte drept bune de nimic, dar se nimeriser a fi foarteă frumoase lucruri de alt dat ; mai ales dulapul, ună ă 31
- 32. Alphonse Daudet giuvaier Ludovical XVI-lea, cu panouri pictate înf işîndăţ serb ri provensale, p stori cu jachete înflorate, jocuri înă ă sunetele fluierului cîmpenesc şi ale tamburinei. Prezen a acestor vechituri demodate, cu care ochii luiţ se obişnuiser din copil rie, îi aminteau casa p rinteasc ?ă ă ă ă şi-i consfin eau noua gospod rie, deţ ă -a c rei tihn seă ă bucura. Îndat ce suna, Fanny venea, îngrijit , cochet , „înă ă ă aşteptare”, cum spunea. Avea o rochie de lîn neagr ,ă ă foarte simpl , dar croit dup tiparul unui meşter bună ă ă - O simplitate de femeie care a fost elegant - cuă mînecile suflecate şi un şor mare alb, fiindc ea singurţ ă ă g tea, şi se mul umea cu o femeie de serviciu numaiă ţ pentru treburile grele, care în spresc mîinile sau leă deformeaz .ă Se pricepea chiar foarte bine, ştia o sumedenie de re ete, mînc ruri din Nord sau din Sud, felurite ca şiţ ă repertoriul ei de melodii populare pe care, cînd ispr veauă masa şi îşi anina şor ul alb dup uşa închis a buc t riei,ţ ă ă ă ă le cînta cu vocea-i de contralto, îndurerat şi p timaş .ă ă ă Jos, vuia strada pe care curgeau şuvoaiele. Ploaia rece r p ia pe zincul verandei; şi Gaussin, cu picioarele la foc,ă ă întins în fotoliu, privea în fa a lui geamurile g rii şiţ ă slujbaşii încovoia i care scriau la lumina alb a unor vţ ă mari reflectoare. Îi era bine, se l sa alintat. Îndr gostit? Nu; dară ă recunosc tor pentru iubirea cu careă -l înv luia, pentruă statornica-i duioşie. Cum de se putuse lipsi atîta vreme de fericirea aceasta, de frica - de care acum rîdea - frica unei leg turi josnice, sau a vreunei piedici? Oare nuă -i era via aţ mai curat decît atunci cînd trecea de la o fat la alta,ă ă primejduindu-şi s n tatea?ă ă Nici o grij pentru mai tîrziu. Peste trei ani, cînd aveaă s plece, ruptura se va face de la sine şi f r zguduire.ă ă ă Fanny ştia; vorbeau de ea împreun ca despre moarte, caă de-o fatalitate îndep rtat , dar de neînl turat. R mîneaă ă ă ă 32
- 33. Sapho marea sup rarepe careă -ar avea-o cei de acas , aflînd că ă nu tr ieşte singur, mînia tat lui s u atît de aspru şi deă ă ă iute. Dar cum ar fi putut ei s afle? Jean nu vedea pe nimeniă la Paris. Tat l s u, „consulul”, cum îi ziceau acolo, eraă ă înc tuşat tot anul de supravegherea propriet ii foarteă ăţ însemnate pe care o cultiva şi de îndîrjita-i lupt eu via.ă Mama, boln vicioas , nu putea face nici un pas, nici oă ă mişcare f r ajutor, l sînd Divonnei conducerea casei şiă ă ă îngrijirea celor dou surioare gemene, Marthe şi Marie, aă c ror dubl şi neaşteptat naştere îi luase pentruă ă ă totdeauna puterea de munc . Cît despre unchiul Cesaire,ă b rbatul Divonnei, el era un copil mare, pe care nuă -l l sauă s c l toreasc singur.ă ă ă ă Fanny cunoştea acum toat familia. Cînd Jean primea oă scrisoare de la Castelet, în josul c reia gemeneleă puseser cîteva rînduri cu scrisul gros al dege elelor mici,ă ţ ea o citea peste um rul lui şi se înduioşau amîndoi.ă Despre via a ei, el nu ştia nimic şi nici nu cerceta. Aveaţ trufaşul egoism al tinere ii lui, nici o gelozie şi nici oţ nelinişte. Plin de propria lui via , o l sa s se reverse, totţă ă ă ce gîndea spunea cu glas tare, nu ascundea nimic, pe cînd ea r mînea mut .ă ă Astfel treceau zilele, s pt mînile, întră ă -o fericit tihn ,ă ă tulburat o clip deă ă -o împrejurare care-i mişc mult, dară altminteri pe fiecare. Ea se crezu îns rcinat şiă ă -l vesti cu atîta bucurie, încît nu putu decît s-o împ rt şeasc . Deă ă ă fapt, se temea. Un copil, la vîrsta lui!... Ce-ar face cu el?... Trebuia să-l recunoasc ?... Şi apoi ce îndatoriri fa deă ţă femeia asta, ce încurc tur pentru viitor!ă ă Deodat , lan ul i se p ru greu, rece şi ferecat. Noapteaă ţ ă nu dormea, şi nici ea; amîndoi al turi, în patul cel mare,ă visau cu ochii deschişi, la o mie de leghe unul de altul. Din fericire, neîntemeiata alarm nu se reînnoi şi îşiă reluar via a liniştit , încînt tor de retras . Apoi, cînd seă ţ ă ă ă ispr vi iarna şi, în sfîrşit, se întoarse adev ratul soare,ă ă 33
- 34. Alphonse Daudet micul lorapartament se înfrumuse , m rit cu terasa şi cuţă ă acoper mîntul ei. Seara mîncau sub cerul ce b tea înă ă verde, br zdat de ciripitul ca o zgîrietur de unghie ală ă rîndunelelor. Strada îşi trimitea r bufnelile ei calde şi toateă zgomotele din casele vecine; dar şi cea mai slab adiereă de vînt ajungea la ei,, şi r mîneau acolo ceasuri întregi,ă cu genunchii înl n ui i, pîn se întuneca.ă ţ ţ ă Jean îşi amintea de nop i asem n toare pe malulţ ă ă Ronului, visa consulate îndep rtate în ri calde, pun i deă ţă ţ cor bii gata de plecare, unde briza avea aceeaşi r suflareă ă lung ce f cea s freamete acoper mîntul terasei. Şi cîndă ă ă ă o dezmierdare nev zut murmura pe buzele ei: „Mă ă ă iubeşti?...” el, totdeauna, parc pica din cer ca să ă-i r spund : „O! Da, te iubesc...” Iat ce înseamn să ă ă ă ă-i iei aşa de tineri; au prea multe în cap. Pe acelaşi balcon, desp r it de ei printră ţ -un grilaj de fier îmbr cat cu ghirlande de flori ag toare, gîngurea altă ăţă ă pereche, domnul şi doamna Hettema, oameni c s tori i,ă ă ţ doi gr sani ale c ror s rut ri pocneau ca palmele.ă ă ă ă Straşnic de potrivi i ca vîrst , gusturi şi înf işare greoaie,ţ ă ăţ te mişca să-i auzi pe îndr gosti ii aceştia, la sfîrşitulă ţ tinere ii, cîntînd încetişor în duo, rezema i de balustrad ,ţ ţ ă vechi roman e sentimentale...ţ „Dar îl ascult cum suspin în umbr ;ă ă E-un vis frumos, ah! l sa iă ţ -m s dorm.”ă ă Îi pl ceau lui Fanny, şiă -ar fi dorit s cunoasc . Uneori,ă ă peste fierul înnegrit al balustradei, vecina şi ea îşi zîmbeau ca dou femei îndr gostite şi fericite; dar, caă ă totdeauna, b rba ii se ineau mai reci şi nuă ţ ţ -şi vorbeau. Într-o dup -amiaz , Jean se întorcea de pe cheiulă ă d’Orsay, cînd, la col ul str zii Royale, auzi cţ ă ă-l cheamă cineva. Era o zi minunat , o lumin cald înveseleaă ă ă Parisul la cotitura aceasta a bulevardului, care într-un amurg frumos, pe la ceasul plimb rii la Bois, e f ră ă ă seam n pe lume.ă 34
- 35. Sapho - Stai colo,mîndr tinere e, şi bea ceva... să ţ ă-mi bucur ochii privindu-te. Dou bra e mari îl înşf car , aşezînduă ţ ă ă -l sub ap r toarea de pînz a unei cafenele ce invada trotuarulă ă ă cu trei rînduri de mese. El se l s dus, m gulit s aud înă ă ă ă ă jurul s u mul imea de provinciali şi de str ini, cu jacheteă ţ ă v rgate şi p l rii rotunde, şoptind curioşi numele luiă ă ă Caoudal. Sculptorul, la o mas în fa a unui absint care seă ţ potrivea cu statura-i milit reasc şi cu rozeta de ofi er1,ă ă ţ sta lîng inginerul Dechelette, sosit în ajun, neschimbat,ă ars de soare şi galben, cu umerii obrajilor ieşi i în afar ,ţ ă ridicîndu-şi ochii mici, buni, şi nara lacom ce adulmecaă Parisul. De cum se aşez tîn rul, Caoudal îl ar t cu oă ă ă ă furie comic :ă Ofi er al Legiunii de onoare.ţ - Ce frumos e animalul asta!... Cînd te gîndeşti c-am avut şi eu vîrsta lui şi c p rul mi se încîrlion a la fel... Ah!ă ă ţ Tinere ea, tinere ea...ţ ţ - Va s zic , mereu acelaşi? f cu Déchelette, zîmbindă ă ă de ciud enia prietenului s u.ăţ ă - Dragul meu, nu rîde... Tot ce am, ce sînt, medaliile, decora iile, Institutul şi toate celelalte leţ -aş da pentru p rul şi fa a asta însorit ... Apoi, întorcînduă ţ ă -se spre Gaussin, întreb în felul s u r stit: Şi Sapho, ceă ă ă -ai f cută dintr-însa?... Nu se mai arat nic ieri.ă ă Jean c sca ochii f r s în eleag .ă ă ă ă ţ ă - Nu mai eşti cu ea? Şi, v zînduă -i z p ceala, Caoudală ă ad ug cu glas ner bd tor: Ei, Sapho... Fanny Legrand....ă ă ă ă Ville-d’Avray... - A! S-a ispr vit de mult...ă Cum de-i veni minciuna asta? Dintr-un fel de ruşine, de nelinişte auzind numele de Sapho dat iubitei lui; apoi stînjeneala de-a vorbi de ea cu al i b rba i, poate şiţ ă ţ dorin a deţ -a afla lucruri care altfel nu i s-ar fi spus. 35
- 36. Alphonse Daudet - Ehei!Sapho... Mai are trecere înc ?... Întrebă ă Déchelette distrat, cu totul ame it c revedea sc rile deţ ă ă la Madeleine, pia a florilor şi lungul şir de bulevarde întreţ dou rînduri de copaci ca nişte buchete verzi.ă - Nu iţ -o mai aminteşti la dumneata anul trecut?... Era superb în tunica de felah... Iar în diminea a din toamnaă ţ trecut , cînd am g sită ă -o prînzind cu b iatul asta frumos laă Langlois, ai fi zis că-i m ritat de dou s pt mîni.ă ă ă ă ă - Oare ce vîrst s aib ... C de cînd o cunoaştem...ă ă ă ă Caoudal în l capul să ţă ă-şi aminteasc :ă - Ce vîrst ?... Ce vîrst ?... Stai pu in, şaptesprezece aniă ă ţ în ’53, cînd îmi poza pentru statuie.... Sîntem în '73. Aşa c socoteşte. Deodat , ochii i se aprinser : Ei! Deă ă ă -a i fiţ v zută -o acum dou zeci de ani... înalt , sub ire, cu guraă ă ţ arcuit şi fruntea dîrz ... Bra e şi umeri înc ceva camă ă ţ ă slabi, dar îi veneau bine înv p ierii lui Sapho... Şi ceă ă femeie, ce amant !... Ce z cea în carnea aceea menită ă ă pl cerii, ce scoteai din cremenea, din clapele acelea dină care nu lipsea nici-o not ... Toat lira!... cum spunea Laă ă Gournerie. Jean, foarte palid, întreb :ă - Şi acela i-a fost amant?... - La Gournerie?... Te cred, m-a f cut s suf r des-ă ă ă - tul... Patru ani de cînd tr iam împreun ca b rbat şiă ă ă femeie, patru ani de cînd o cocoleam şi m istoveam să ă-i fac toate gusturile... Profesori de canto, de pian, de c l rie, mai ştiu eu ce?... Şi dup ceă ă ă -am cioplit-o bine, i-am dat lustru, am şlefuit-o ca pe-o piatr pre ioas şi amă ţ ă scos-o din mocirla de unde o ridicasem într-o noapte, în fa a localului de bal Ragache, închipuitul asta, fabricantţ de rime, a venit s miă -o ia de la mine acas , de la masaă prieten unde se aşeza în fiecare duminic !ă ă R sufl din greu, ca pentru aă ă -şi alunga vechea duşm nie din dragoste ceă -i mai tremura în glas, apoi urm mai liniştit:ă 36
- 37. Sapho - De altfel,tic loşia nu iă -a folosit... Cei trei ani cît au tr it împreun au fost un iad. Poetul cu înf işare blîndă ă ăţ ă era zgîrcit, r ut cios şi maniac. S fi v zut cum seă ă ă ă p ruiau!... Cînd te duceai la ei, pe ea o g seai legat laă ă ă un ochi, iar pe el cu fa a zgîriat toat ... Dar frumos a maiţ ă ă fost cînd a vrut s-o p r seasc ! Se inea scai de el, îlă ă ă ţ urm rea, îi b tea cu pumnii în uş , îl aştepta culcat deă ă ă ă -a curmezişul preşului din prag. Într-o noapte, în toiul iernii, a stat cinci ceasuri jos, la locuin a lui Farcy, unde urcaseţ toat banda... Mai mare mila!... Dar poetul elegiacă r mase neînduplecat, pînă ă-n ziua cînd, ca s seă descotoroseasc de ea, a pus poli ia în mişcare. Halală ţ cavaler!... Şi ca încheiere, la sfîrşit, drept mul umire feteiţ frumoase care-i d duse ce avea mai bun din tinere ea,ă ţ din inteligen a şi din carnea ei, iţ -a deşertat în cap un volum de versuri b loase, pline de ur , de blesteme şi deă ă tînguiri, Cartea amorului, cea mai frumoas carte a lui...ă Nemişcat, aşteptîndu-se la orice, Gaussin asculta, sorbind cu înghi ituri mici printrţ -un pai lung b utura receă din fa a lui. Desigur vreo otrav care i se turnase acoloţ ă şi-l înghe a din inim pînţ ă ă-n m duva oaselor.ă Tremura de frig cu toat ora minunat , vedea întră ă -o dep rtare ştears umbre care umblau încoace şi încolo, oă ă saca de stropit oprit în fa a Madeleinei şi tr surile ce seă ţ ă încrucişau înaintînd t cute pe p mîntul moale ca pe vat .ă ă ă Nu mai era zgomot în Paris, nimic decît ce se spunea la masa aceasta. Acum vorbea Dechelette, el turna otrava: - Ce îngrozitoare sînt rupturile acestea... Iar glasu-i liniştit şi zeflemisitor se f cea blînd şi nesfîrşit de milos...ă Au tr it ani întregi împreun , au dormit unul lîng altul,ă ă ă şi-au amestecat visurile, sudoarea. Şi-au spus tot, şi-au dat tot. Au luat obiceiuri, un fel de-a fi, de-a vorbi, chiar tr s turi unul de la altul. Sînt uni i din cap pînă ă ţ ă-n picioare... Colajul, în sfîrşit!... Apoi, pe neaşteptate, se despart, se smulg... Cum fac?... Cum de au curajul asta?.. Eu n-aş putea niciodat ... Da, înşelat, batjocorit, ajuns înă 37
- 38. Alphonse Daudet caraghios şimînjit cu noroi, dac femeia ar plînge şi miă -ar spune: „R mîi…” Nă -aş pleca... Şi iat de ce, cînd oprescă vreuna, totdeauna e numai pentru o singur noapte...ă F r urm ri, cum spunea vechea Fran ... sau atunciă ă ă ţă c s toria. E definitiv şi mai curat .ă ă ă ă - F r urm ri... f r urm ri.. Vorbeşti şi dumneata cumă ă ă ă ă ă î i vine. Sînt femei pe care nu le ii numai o noapte... Asta,ţ ţ de pild ...ă - Nu i-am îng duit nici o clip mai mult..., r spunseă ă ă Dechelette cu un zîmbet blajin, pe care bietul amant îl,g si groaznic.ă - Atunci se vede c nu erai genul ei, fiindc altminteri...ă ă E o fat care, cînd iubeşte, se aga ... Are gustulă ţă c sniciei... De altfel, nă -are noroc în leg turile ei. Seă încurc cu Dejoie, romancierul, moare... Trece la Ezano,ă se însoar ... Pe urm a venit frumosul Flamant, gravorul,ă ă fostul model - c totdeauna iă -a pl cut talentul sauă frumuse ea - şi cunoşti însp imînt toarea lui întîmplare...ţ ă ă - Ce întîmplare?... Întreb Gaussin, cu glasul sugrumat;ă şi sorbi mai departe din pai, ascultînd drama pasională care zguduise Parisul cu cî iva ani în urm .ţ ă Gravorul era s rac şi nebun dup femeia asta; de frică ă ă s nu fie p r sit, ca să ă ă ă-i men in luxul, a f cut bancnoteţ ă ă false. Descoperit aproape îndat , şi închis cu iubita lui, seă alese cu zece ani de închisoare, iar ea, cu cinci luni de preven ie la Saint-Lazare, nevinov ia ei fiind dovedit .ţ ăţ ă Şi Caoudal îi amintea lui Dechelette - care urm riseă procesul - ce frumoas era cu bone ica de la Saint-Lazare,ă ţ şi semea , f r s se v ic re, credincioas omului ei pînţă ă ă ă ă ă ă ă la cap t... Apoi r spunsul pe care lă ă -a dat preşedintelui, n t fle ul cel b trîn, şi s rutarea trimis lui Flâmant pesteă ă ţ ă ă ă tricornurile jandarmilor, strigîndu-i cu un glas ce-ar fi înduioşat şi pietrele: „Nu te nec ji, dragule... Zileleă frumoase or s se întoarc , şiă ă -o s ne mai iubim iar!..ă Oricum, se cam dezgustase de c snicie, biata fat .ă ă 38
- 39. Sapho - De atunci,intrat în lumea galant , a, luat aman i cuă ă ţ luna, cu s pt mîna, şi niciodat artişti... O! de artişti iă ă ă -e o fric ... Cred c eram singurul pe care nă ă -a încetat să-l vad ... Din cînd în cînd venea să ă-şi fumeze igara laţ atelier. Pe urm au trecut luni f r s mai audă ă ă ă vorbindu-se de ea, pînă-n ziua cînd am reg sită -o prînzînd cu b iatul asta frumos şi mîncînd struguri de pe buzeleă lui. Mi-am zis: uite c pe Sapho a mea iar a p lită ă -o dragostea. Jean nu putea s mai asculte. Sim ea c moare de atîtaă ţ ă otrav înghi it . Dup frigul de adineauri, o arsur îiă ţ ă ă ă mistuia pieptul şi i se suia la cap de-i vîjîia, gata să-i plesneasc aidoma unei table de fier prea încinse. Trecuă de cealalt parte a bulevardului, cl tinînduă ă -se printre ro ile tr surilor. Unii birjari strigau. De cine sţ ă -or fi legînd tîmpi ii ştia?ţ ă Str b tînd pia a florilor de la Madeleine, îl tulbur ună ă ţ ă miros de eliotrop, mirosul care-i pl cea mai mult iubiteiă lui. Gr bi pasul, s fug de el, şi furios, zdrobit, vorbeaă ă ă singur: - Iubita mea!... Da, ce murd rie... Sapho, Sapho... Cîndă te gîndeşti c-am tr it un an cu ea!... Îi repeta numele cuă mînie, amintindu-şi că-l v zuse în ziaă rele m runte, printreă alte porecle de desfrînate, din ciudatul Almanah-Gotha al curtezanelor: Sapho, Cora, Caro, Phryne, Jeanne de Poitiers, Foca... Şi, o dat cu cele cinci litere ale numelui ei mîrşav,ă toat via a femeii se perinda pe dinaintea ochilor lui ca oă ţ scursur de canal... Atelierul lui Caoudal, trop ielile dină ă picioare la poet, îndelungatele aştept ri noaptea în fa aă ţ caselor de desfrîu sau pe preşul de la uşa lui La Gournerie... Apoi frumosul gravor, falsurile, Curtea cu juri... şi bone ica închisorii, careţ -i venea aşa de bine, şi s rutarea trimis falsificatorului: „Nu te nec ji, dragule...”ă ă ă Dragule! Acelaşi nume, aceeaşi alintare ca pentru el... Ce ruşine!... A! Ce frumuşei o s mai m ture toate murd riileă ă ă 39
- 40. Alphonse Daudet acestea... Şimereu acelaşi miros de eliotrop care-l urm rea intră -un amurg violet şters, ca şi micu a floare.ţ Deodat b g de seam c tot mai umbl încoace şiă ă ă ă ă ă încolo prin pia ca peţă -o punte de corabie. Îşi reluă drumul, ajunse într-o întinsoare în strada Amsterdam, foarte hot rît s alunge femeia din casa lui, să ă -o arunce pe scar f r nici o explica ie, scuipînduă ă ă ţ -i în spate injuria numelui ei. În fa a uşii şov i, se gîndi, mai f cu cî iva paşi.ţ ă ă ţ Ea avea s ipe, s plîng în hohote, să ţ ă ă ă-şi r cneasc înă ă toat casa întreg vocabularul de trotuar, ca acolo, înă strada Arcade... Să-i scrie?... Da, aşa, mai bine, să-i scrie, s-o ispr veasc în dou vorbe, foarte crude. Intr întră ă ă ă -o cîrcium englezeasc , pustie şi întunecat la luminaă ă ă gazului care tocmai se aprindea, se aşez la o masă ă n cl it , lîng singura client , o fat cu un cap ca deă ă ă ă ă ă mort, care mînca h mesit somon afumat, f r s beaă ă ă ă ă nimic. Ceru o halb de bere, nici nu gust din ea, şiă ă începu o scrisoare. În mintea lui se îmbulzeau îns preaă multe cuvinte, ce voiau s ias toate deodat , şi i seă ă ă p rea c cerneala îngroşat şi plin de scame le aşterneaă ă ă ă prea încet. Rupse două-trei foi începute şi, pîn la urm , plec f ră ă ă ă ă s mai scrie, cînd o gur plin şi lacom de lîng elă ă ă ă ă întreb încet, cu sfial : „Nu be i?... Se poate?...” El f cuă ă ţ ă semn c da. Fata înh halba şi o d du de duşc peă ăţă ă ă ner suflate, dezv luinduă ă -se strîmtoarea nenorocitei, care avea în buzunar numai cu ce să-şi astîmpere foamea, f ră ă s-o mai stropeasc şi cu pu in bere. Îl cuprinse o milă ţ ă ă care-l potoli, l murinduă -i deodat mizeriile unei vie i deă ţ femeie; începu s judece mai omeneşte şi să ă-şi analizeze nenorocirea. La urma urmei, nu-l min ise; şi dac nu ştia nimic dinţ ă via a ei era numai fiindc niciodat nţ ă ă -avusese grija aceasta. Ce învinuire-i aducea?... C a fost închis laă ă Saint-Lazare?... Dar de vreme ce fusese achitat , purtată ă 40
- 41. Sapho aproape în triumfla ieşire.... Atunci ce? Al i b rba iţ ă ţ înaintea lui?... Oare n-o ştia?... De ce să-i fie mai necaz pe ea fiindc numele acestor aman i erau cunoscute,ă ţ celebre, c putea să ă-i întîlneasc , s le vorbeasc , s leă ă ă ă priveasc portretele în vitrine? Trebuia să ă-i socoat dreptă o crim c iă ă -au pl cut m i mult aceştia?ă ă Şi din adîncul sufletului s u se ridica o mîndrie rea, deă nem rturisit, că -a împ r it-o cu aceşti mari artişti,ă ţ spunîndu-şi c o g siser frumoas . La vîrsta lui nu eştiă ă ă ă niciodat sigur, nu ştii prea bine. Iubeşti femeia,ă dragostea; dar ochii şi experien a lipsesc, şi tîn rul amantţ ă ce v arat un portret deă ă -al iubitei caut o privire, oă aprobare care să-l linişteasc . Figura lui Sapho i se p reaă ă m rit , aureolat , de cînd o ştia cîntat de La Gournerie şiă ă ă ă fixat de Caoudal în marmur şiă ă -n bronz. Dar, pe neaşteptate, apucat iar de furie, p r si bancaă ă de pe bulevardul m rginaş unde gîndurile lui îl azvîrliser ,ă ă în mijlocul ipetelor de copii şi al p l vr gelii nevestelorţ ă ă ă de lucr tori, în seara colb it de iunie; se porni din nou să ă ă ă umble şi s vorbeasc tare, mînios... Halal de bronzul luiă ă Sapho... bronz de nego , care sţ -a g sit pretutindeni, banală ca un cîntec de flaşnet , ca şi cuvîntul Sapho care, deă mult ce s-a rostogolit de-a lungul veacurilor, s-a mînjit cu legende mîrşave peste farmecul dintîi, şi dintr-un nume de zei ajunsese denumirea unei boli... Ce scîrboase maiţă sînt toate acestea, Dumnezeule!... Mergea astfel, cînd potolit, cînd furios, într-o vîltoare de gînduri şi de sim minte potrivnice. Bulevardul seţă întuneca, r mînea pustiu. În aerul cald plutea cevaă searb d şi acru; recunoştea poarta marelui cimitir undeă anul trecut luase parte, împreun cu tot tineretul, laă dezvelirea unui bust de Caoudal pe mormîntul lui Dejoie, romancierul Cartierului Latin, care a scris Cenderinette. Dejoie, Caoudal! Ce ciudat sunau pentru el de două ceasuri numele acestea! Şi cît i se p rea de mincinoas şiă ă de jalnic povestea studentei şi a micii ei gospod rii,ă ă 41
- 42. Alphonse Daudet acum că-icunoştea tristele dedesubturi şi aflase de la Dechelette groaznica porecl dat c sniciilor de trotuar.ă ă ă Îl speria umbra aceasta, mai neagr în vecin tateaă ă mor ii. Se întoarse din drum, atingînd în treac t bluze deţ ă lucr tori ce d deau tîrcoale, t cute ca nişte aripi deă ă ă noapte, şi fuste murdare la uşa caselor de desfrîu cu geamuri mate care aruncau fîşii mari, luminoase, ca de lantern magic , pe unde treceau perechi s rutînduă ă ă -se... Cît s fi fost ceasul?... Era frînt, ca un recrut la sfîrşitulă zilei de marş; iar din durerea-i amor it , ce i se l sase înţ ă ă pulpe, nu-i mai r mînea decît o mare oboseal . Ah! s seă ă ă culce, s doarm ... Apoi, la deşteptare, cu r ceal , f ră ă ă ă ă ă mînie, avea să-i spun femeii: „Ascult ... ştiu cine eşti...ă ă Nu-i vina ta, nici a mea; dar nu mai putem tr i împreun .ă ă S ne desp r im...” Şi pentru a se pune la ad post deă ă ţ ă urm ririle ei, se va duce să ă-şi îmbr işeze mama şiăţ surorile, să-şi scuture în vîntul Ronului, în mistralul liber şi învior tor, întinarea şi groaza visului s u urît.ă ă Ea se culcase, obosit de aşteptare, şi dormea subă lumina l mpii, cu o carte deschis pe cearşaf înaintea ei.ă ă Venirea lui n-o trezi; în picioare lîng pat, el o priveaă curios, ca pe-o alt femeie, o str in pe care ar fi g sită ă ă ă -o acolo. Frumoas , o! frumoas , bra ele, pieptul, umerii, deă ă ţ -un chihlimbar curat, trainic, f r pat , nici zgîrietur . Dar peă ă ă ă pleoapele înroşite - poate romanul pe care-l citea, poate îngrijorarea, aşteptarea - pe tr s turile destinse în odihnă ă ă şi pe care nu le mai sus inea apriga dorin a femeii ceţ ţă vrea s fie iubit , ce oboseal , ce m rturisiri! Vîrsta ei,ă ă ă ă povestea, aventurile, capriciile, leg turile ei, şi Saint-ă Lazare, loviturile soartei, lacrimile, spaimele, toate se vedeau, se desf şurau; şi cearc nele vinete ale pl cerii şiă ă ă nesomnului, şi cuta de dezgust coborînd buza de jos, tocit , trudit ca un colac de fîntîn unde tot satul a venită ă ă s bea, şi fa a uşor puhav cînd se las pielea înă ţ ă ă zbîrciturile b trîne ii.ă ţ 42
- 43. Sapho Tr darea somnului,t cerea de moarte careă ă -o înv luia,ă era ceva m re , ceva înfior tor; un cîmp de b t lieă ţ ă ă ă noaptea, cu toat groz via ce se arat şi cea pe care oă ă ă ghiceşti în nedesluşitele mişc ri ale umbrei.ă Şi, deodat , bietul copil fu cuprins deă -o mare, o în buşitoare dorin , deă ţă -a plînge. 43
- 44. Alphonse Daudet IV ISPR VEAUMASA, CU FEREAS-Ă tra deschis , în ciripitul lung al rîndunelelor ce salutauă amurgul. Jean nu vorbea, dar avea s vorbeasc , şiă ă mereu de acelaşi lucru cumplit ce-i chinuia şi cu care o tortura pe Fanny, de la întîlnirea cu Caoudal. Ea, v zînduă -i ochii pleca i şi înf işarea de pref cut nep sare pe careţ ăţ ă ă ă o lua pentru noi întreb ri, ghici şiă -i zise de mai înainte: - Ascult , ştiu ceă -ai să-mi spui... Cruţă-ne, te rog... Pînă la urm ne istovim... De vreme ce tot trecutul e mort, şiă nu te iubesc decît pe tine, fiindc numai tu eşti pe lume...ă - Dac tot trecutul ar fi mort, cum spui..., şi o priveaă drept în ochii ei frumoşi, de-un cenuşiu care se înfiora şi se schimba la orice impresie... n-ai p stra lucruri care iă ţ -l amintesc... da, acolo sus, în dulap... Cenuşiul se catifel cu o umbr întunecat :ă ă ă - Va s zic ştii?ă ă Un vraf întreg de scrisori de dragoste, de portrete, arhivele galante şi glorioase sc pate din atîtea pr p duri,ă ă ă la care va trebui deci s renun e!ă ţ - Cel pu in o s m crezi pe urm ?ţ ă ă ă Şi la zîmbetul lui neîncrez tor careă -o sfida, alergă s-aduc cuf raşul de lac ale c rui ferec turi d ltuite, întreă ă ă ă ă teancurile de lenjerie fin , îi neliniştiser atîta iubitul, deă ă cîteva zile. - Arde, rupe, e al t u...ă 44
- 45. Sapho Dar el nuse gr bea s r suceasc chei a, se uita laă ă ă ă ţ cireşii cu fructe de sidef trandafiriu şi la zborurile de cocostîrci încrustate în capacul pe care-l deschise brusc... Toate m rimile de pagini, tot felul de scrieri, hîrtii colorateă cu antete aurite, vechi bile ele îng lbenite şi rupte laţ ă îndoituri, mîzg lituri cu creionul pe foi de carnet, c r i deă ă ţ vizit cu duimul, în neorînduial ca întră ă -un sertar scotocit şi r sturnat adesea, unde el însuşi îşi înfunda acumă mîinile tremur toare...ă - Dă-mi-le. Am s le ard în fa a ta.ă ţ Vorbea cu înfrigurare, chircit înaintea c minului, cu oă ă luminare aprins pe jos, lîng ea.ă ă - Dă-le... Dar el: - Nu... aşteapt ... Şi mai încet, ca ruşinat: Aş vrea să ă citesc... - De ce? Iar o să- i faci r u...ţ ă Nu se gîndea decît la suferin a lui şi nicidecum laţ nedelicate ea de a dezv lui astfel tainele dragostei,ţ ă spovedenia pe pern a tuturor acestor b rba i careă ă ţ -o iubiser ; apropiinduă -se, tot în genunchi, citea în acelaşi timp cu el, pîndindu-l cu coada ochiului. Zece pagini, isc lite La Gournerie, din 1861, cu un scrisă lung şi ml dios, în care poetul, trimis în Algeria pentruă darea de seam oficiala şi liric a c l toriei împ ratului şiă ă ă ă ă a împ r tesei, f cea iubitei lui o descriere str lucit aă ă ă ă ă serb rilor.ă Algerul rev rsat pe coast şi mişunînd de lume,ă ă adev rat Bagdad din O mie şi una de nop i; toat Africaă ţ ă venit în grab , îngr m dit în jurul oraşului, b tînd înă ă ă ă ă ă por ile lui mai s le sparg , întocmai ca simunul.ţ ă ă Caravane de negri şi de c mile înc rcate cu gum , corturiă ă ă în l ate, un miros de mosc omenesc peste tot furnicarulă ţ acesta care-şi aşezase tab ra la marginea m rii, jucaă ă noaptea în jurul unor focuri mari, şi-n fiece diminea seţă d dea la o parte cînd soseau şefii din Sud aidoma Unoră 45
- 46. Alphonse Daudet magi cupomp oriental , muzici de tot felul, fluiere deă ă trestie, mici tobe r guşite şi aspre, trupa din jurulă stindardului în trei culori al Profetului; şi la urm , negrii ceă ineau de c p stru caii aduşi plocon pentru îmbarat,ţ ă ă înveşmînta i în m tase, cu armuri de argint, scuturînduţ ă -şi la tot pasul zurg l ii şi broderiile...ă ă Geniul poetului reda totul viu de parc-ai fi fost de fa ;ţă cuvintele str luceau pe pagin ca pietrele scumpeă ă neferecate pe care giuvaergii le pre uiesc pe coala deţ hîrtie. Intr-adev r, putea fi mîndr femeia la picioareleă ă c reia se aruncau bog iile acestea. Ce mult trebuie să ăţ -o fi iubit, de vreme ce, cu toat ciud enia s rb torilor, poetulă ăţ ă ă nu se gîndea decît la ea, murea de dorul ei: „O, astă-noapte eram cu tine pe divanul cel mare din strada Arcade. Erai goal , erai nebun , ipai de pl cereă ă ţ ă sub dezmierd rile mele, cînd mă -am trezit deodat brusc,ă înf şurat întră -un covor pe terasa mea, în toiul nop iiţ înstelate. Chemarea muezinului se în l a dintră ţ -un minaret vecin ca o luminoas şi limpede rachet , mai multă ă voluptuoas decît de rug ciune, şi tot pe tine te maiă ă auzeam trezindu-m din vis..ă Ce putere rea îl împingea oare s citeasc mai departe,ă ă cu toat groaznica gelozie careă -i înn lbea buzele şiă -i zgîrcea mîinile? Încetişor şi cu blînde e, Fanny încerc sţ ă ă-i ia scrisoarea; dar el o citi pîn la sfîrşit, şi dup ea alta,ă ă apoi alta, l sînduă -le s cad pe rînd cu o nep sareă ă ă dispre uitoare şi rece, f r s priveasc flac ra ce seţ ă ă ă ă ă înviora în c min la rev rs rile lirice şi p timaşe aleă ă ă ă marelui poet. Iar uneori, în dezl n uirea acestei iubiriă ţ peste m sur de încins la temperatura african , lirismulă ă ă ă amantului se p ta cu cîteă -o mare necuviin sold easc ,ţă ăţ ă ce-ar fi surprins şi scandalizat femeile de lume care citeau Cartea Amorului, de-un spiritualism rafinat, nepîng rit,ă cum e cornul de argint de pe Jungfrau. Inim tic loas ! Tocmai la p r ile acestea se opreaă ă ă ă ţ Jean, la petele ruşinoase ale paginii, f r să ă ă-şi dea seama 46
- 47. Sapho c , defiecare dat , fa aă ă ţ -i tres rea nervos, tulburînduă -se. Ba chiar avu curajul s rînjeasc la acest post scriptum,ă ă care urma dup str lucita descriere a unei serb ri laă ă ă Aisauas: „Recitesc scrisoarea... Într-adev r sînt lucruriă destul de bune; pune-mi-o deoparte, voi putea s leă folosesc...” - Un domn care nu l sa nimic s se piard ! f cu el,ă ă ă ă trecînd la alt foaie cu acelaşi scris, unde, cu tonul rece ală omului de afaceri, La Gournerie reclama o culegere de cîntece arabe şi o pereche de papuci din pai de orez. Era lichidarea amorului lor. A! El ştiuse s plece, era tare.ă Şi, f r s se opreasc , Jean drena mai departeă ă ă ă mlaştina, din care se ridica o suflare cald şi nes n toas .ă ă ă ă Cînd se înnopt , puse luminarea pe mas şi prinse aă ă r sfoi bile ele foarte scurte, necite e, parc scrise cu sulaă ţ ţ ă de nişte degete prea groase, care în graba dorin ei sau aţ mîniei, g ureau şi rupeau întră -una hîrtia. Începutul leg turii ei cu Caoudal: întîlniri, supeuri, plimb ri la ar ,ă ă ţ ă apoi certuri, rugi fierbin i de împ care, strig te, înjur turiţ ă ă ă mîrşave şi grosolane de salahor, amestecate deodat cuă carachioslîcuri, cu vorbe hazlii, cu învinuiri printre hohote de plîns, toat sl biciunea dat pe fa a marelui artist înă ă ă ţă vremea rupturii şi a p r sirii.ă ă Focul înghi ea totul, îşnind în fl c ri lungi, roşii, undeţ ţ ă ă fumegau şi sfîrîiau carnea, sîngele şi lacrimile unui om de geniu; dar ce-i p sa lui Fanny, numai cu grija tîn ruluiă ă iubit pe care-l supraveghea, iar fierbintea lui înfrigurare o frigea prin veşminte. Tocmai g sise un portret în peniă ţă isc lit de Gavarni, cu dedica ia: Prietenei mele Fannyă ţ Legrand, într-un han din Dampierre, pe-o zi ploioas . Ună chip inteligent şi îndurerat, cu ochii în fundul capului, ceva amar şi pustiit. - Cine-i? - André Dejoie... ineam la semn tur ...Ţ ă ă - P strează ă-l, eşti liber , r spunse el cu glas atît de silit,ă ă atît de nenorocit, încît ea lu desenul şiă -l arunc mototolită 47
- 48. Alphonse Daudet în foc,în timp ce Jean se adîncea în coresponden aţ romancierului, o serie sfîşietoare de scrisori datate din sta iuni de iarn , de la b i, unde scriitorul, trimis pentruţ ă ă a-şi îngriji s n tatea, pierdea speran a s se lecuiasc deă ă ţ ă ă chinul s u fizic şi moral, storcînduă -şi creierii s g seasc oă ă ă idee, departe de Paris, şi amesteca printre cereri de doctorii şi de re ete, printre griji de bani sau de meserie,ţ corecturi trimise şi poli e preschimbate, mereu acelaşiţ strig t de dorin şi de adorare pentru frumosul trup al luiă ţă Sapho pe care doctorii nu i-l îng duiau.ă Jean murmura, furios şi candid: - Da’ ce-aveau oare cu to ii ca s se in aşa de tine?...ţ ă ţ ă Pentru el era singurul în eles al scrisorilorţ dezn d jduite, ce m rturiseau marea tulburare a uneiaă ă ă din vie ile glorioase, rîvnite de tineri şi la care viseazţ ă femeile roman ioase... Da’ ceţ -aveau oare cu to ii? Şi ce leţ d dea ea s bea?... Îndura cumplita suferin a unuiă ă ţă b rbat care, legat fiind, ar vedea batjocorinduă -se în fa aţ lui femeia iubit ; şi, totuşi, nu se putea hot rî s deşerteă ă ă dintr-o dat , cu ochii închişi, fundul cutiei.ă Acum venea rîndul gravorului, care, s rac şiă necunoscut, f r alt celebritate decît cea din Gazetaă ă ă Tribunalelor, nu-şi datora locul în cuf raşul cu scumpeă amintiri decît numai marei iubiri pe care o avusese pentru el. Ruşinoase, scrisorile din Mazas, şi neroade, stîngace, sentimentale ca ale soldatului c tre ibovnica din satulă s u. Dar, printre banalit ile de roman , sim eai în eleă ăţ ţă ţ sinceritatea patimii, respectul pentru femeie, o uitare de sine care-l deosebea de ceilal i, pe osînditul asta; astfel,ţ cînd cerea iertare lui Fanny pentru vina c-a iubit-o prea mult, sau cînd din grefa Palatului de Justi ie, îndat dupţ ă ă condamnarea lui, îi scria bucurîndu-se c-o ştia achitat şiă liber . Nu se plîngea de nimic; avusese lîng ea,ă ă mul umit ei, doi ani deţ ă -o fericire atît de des vîrşit , atîtă ă de mare, încît chiar numai amintirea ajungea ca să-i umple via a, sţ ă-i îmblânzeasc îngrozitoarea soart , şiă ă 48
- 49. Sapho ispr vea rugîndă-o s -i fac un bine: „Ştii c am un copil laă ă ă ar , a c rui mam a murit de mult; tr ieşte la o rudţ ă ă ă ă ă b trîn , întră ă -un col atît de pierdut, c nţ ă -or s afleă niciodat nimic de afacerea mea. Banii careă -mi r mîneauă i-am trimis lor, spunînd c plec tare departe, întră -o c l torie, şi m bizui pe tine, buna mea Nini, ca, din cîndă ă ă în cînd, s te informezi despre micul nenorocit şi să ă-mi dai veşti.. Drept dovad a interesului ei, urm o scrisoare deă mul umire şi alta, de curînd, datat abia cu şase luni maiţ ă înainte: „O, ce bun eşti că -ai venit... Ce minunat erai şiă ce frumos miroseai, în fa a uniformei mele de puşc riaşţ ă de care m ruşinam atîta!...” Şi Jean se opri, furios:ă - Va’ s zic lă ă -ai mai v zut?ă - Arareori, de mil ...ă - Chiar de cînd sîntem împreun ?..ă - Da, o dat , o singur dat , la vorbitor... Nuă ă ă -i vezi decît acolo. - A! Eşti fat bun ...ă ă Gîndul c şiă -n timpul leg turii lor eaă -l mai vizita pe falsificatorul asta, îl înt rit mai mult ca orice. Era însă ă ă prea mîndru s-o spun ; dar un pachet de scrisori, cel dină urm , legat cu o panglic albastr peste litere mici,ă ă ă sub iri şi aplecate - un scris de femeie - îi dezl n uiţ ă ţ întreaga mînie. „Îmi schimb tunica dup cursa carelor... vino în lojaă mea...” - Nu, nu... nu citi asta... Se arunc asupra lui, îi smulse şi arunc în foc totă ă teancul, f r ca el s fi în eles de la început, chiară ă ă ţ v zîndă -o la picioarele lui, aprins la fa de r sfrîngereaă ţă ă fl c rii şi de ruşinea m rturisirii:ă ă ă - Eram tîn r , din pricina lui Caoudal... nebunul cela...ă ă f ceam ce voia.ă Abia atunci pricepu şi se îng lbeni.ă 49
- 50. Alphonse Daudet - A!Da... Sapho... Toat lira... Şi respingîndă -o cu piciorul, ca pe o bestie mîrşav : Lasă ă-m , nu m atinge,ă ă mi-e scîrb de tine...ă Strig tul i se pierdu întră -un groaznic bubuit de tunet, foarte apropiat şi prelungit, în timp ce o v paie puternică ă lumina odaia... Foc!... Ea se ridic însp imîntat , luă ă ă ă maşinal carafa r mas pe mas , o deşert pesteă ă ă ă mormanul de hîrtii a c ror flac r aprindea funinginea dină ă ă iarna trecut , apoi aduse cana cu ap şi ulcioarele, dar,ă ă v zînduă -se neputincioas , scînteile zburînd pînă ă-n mijlocul od ii, alerg pe balcon strigînd:ă ă - Foc! Foc! So ii Hettema sosir cei din ii, apoi portarul şi sergen ii.ţ ă ţ ţ R cneau cu to ii:ă ţ - Coborî i placa din c min!... Sui iţ ă ţ -v pe acoperiş!...ă Ap , ap !... Nu, o p tur !...ă ă ă ă Doborî i, îşi priveau amîndoi locuin a cotropit şiţ ţ ă mînjit ; apoi, dup ce se potoli zarva şi focul se stinse,ă ă cînd, sub felinarele din strad , întunecata îmbulzeal deă ă oameni se împr ştie, iar vecinii, acum linişti i, seă ţ întoarser acas , cei doi aman i, în mijlocul acestuiă ă ţ pr p d de ap , de funingine pref cut în noroi, de mobileă ă ă ă ă r sturnate şi ude, se sim ir scîrbi i şi laşi, f r putere deă ţ ă ţ ă ă a-şi relua cearta, nici de a face cur enie în odaie. Cevaăţ înfior tor şi josnic intrase în via a lor; iar seara, uitînduă ţ -şi vechiul dezgust, se duser s doarm la hotel.ă ă ă Jertfa lui Fanny n-avea s foloseasc la nimic. Dină ă scrisorile disp rute, arse, fraze întregi re inute pe de rostă ţ chinuiau memoria îndr gostitului, i se suiau în obraz caă sîngele, ca anumite pasaje din c r i primejdioase. Foştiiă ţ aman i ai metresei lui erau mai to i oameni celebri. Mor iiţ ţ ţ îşi supravie uiau, iar celor vii li se vedeau portretele şiţ numele pretutindeni, se vorbea despre ei în fa a lui, şi deţ fiecare dat se sim ea stingherit, ca deă ţ -a leg tur deă ă familie rupt dureros.ă 50
- 51. Sapho R ul limpezinduă-i mintea şi ochii, Jean ajunse curînd să reg seasc la Fanny urma primelor înrîuriri, şi cuvintele,ă ă ideile, obiceiurile pe care le p strase de la al ii. Felul ei deă ţ a-şi întinde degetul cel mare ca pentru a da o form , aă modela obiectul despre care vorbea, cu un „vezi asta...”, era al sculptorului. De la Dejoie luase ciud enia deăţ -a întrerupe fraza cuiva printr-un joc de cuvinte, ca şi cîntecele populare din care publicase o culegere, celebră în toate col urile Fran ei; de la poetul La Gournerie, tonulţ ţ seme şi dispre uitor, asprimea p rerilor lui despreţ ţ ă literatura modern .ă Şi le însuşise pe toate, suprapunînd lucruri lipsite de leg tur , prin acelaşi fenomen de stratificare careă ă îng duie s cunoşti vîrsta şi schimb rile p mîntului după ă ă ă ă feluritele-i p turi geologice; şi poate c nu era atît deă ă deşteapt cum i se p ruse la început. Parc mai era vorbaă ă ă de inteligen ; s fi fost proast f r pereche, vulgar şiţă ă ă ă ă ă chiar cu zece ani mai b trîn , c tot lă ă ă -ar fi inut prinţ puterea trecutului ei, prin josnica gelozie duşm noas şiă ă înt rîtat ceă ă -i rodea şi pe care el nu i-o mai t inuia,ă izbucnind în fiece clip împotriva unuia sau altuia.ă Romanele lui Dejoie nu se mai vindeau, întreaga edi ieţ se g sea pe tot cheiul cu dou zeci şi cinci de centime. Iară ă b trînul cel nebun de Caoudal se mai inea de dragoste laă ţ vîrsta lui... „Ştii c nu mai are m sele... Il priveam laă ă prînzul de la Ville-d’Avray... Parcă-i o capr , m nîncă ă ă numai cu din ii din fa .” S-a zis şi cu talentul: Ceţ ţă nereuşit faunesa lui, la ultimul Salon! „Nu sta înă picioare...” O vorb pe care o luase de la ea. „Nu sta înă picioare...”, şi pe care ea îns şi o p stra de la sculptor.ă ă Cînd îşi batjocorea astfel pe vreunul din rivalii lui de pe vremuri, Fanny îi b tea în strun ca să ă ă-i plac ; şi să ă-i fi auzit pe b ie andrul care habar nă ţ -avea de art , de via ,ă ţă de nimic, şi pe femeia uşuratic , superficial , nu cevaă ă spoial a min ii de la artiştii cei faimoşi, judecînduă ţ -i de sus şi osîndindu-i cu glas încrezut. 51
- 52. Alphonse Daudet Dar duşmanulcel mai mare al lui Gaussin era Flamant, gravorul. Despre acela ştia numai c era foarte frumos,ă blond ca şi el, c eaă -i zicea „dragule” şi se ducea să-l vad în tain , iar cînd îl ataca întocmai ca pe ceilal i,ă ă ţ numindu-l „Puşc riaşul sentimental” sau „Frumosulă de inut”, Fanny întorcea capul f r s scoat o vorb .ţ ă ă ă ă ă Curînd o învinui că-i îng duitoare cu banditul asta, şi ea fuă nevoit să ă-l l mureasc blînd, dar cu oarecare t rie.ă ă ă - Ştii bine c nuă -l mai iubesc, Jean, de vreme ce te iubesc pe tine... Nu m mai duc acolo, nu r spund laă ă scrisorile lui; dar n-o s m faci niciodat să ă ă ă-l vorbesc de r u pe omul care mă -a adorat pîn la nebunie, pîn laă ă crim ...ă La glasul acesta sincer - tot ce era mai bun în ea - Jean nu se mai împotrivea, dar îl chinuia o ur geloas , a î ată ă ţ ţ ă de-o îngrijorare care-l f cea s se întoarc uneori înă ă ă strada Amsterdam pe neaşteptate, în toiul zilei. „Dac să -o fi dus cumva să-l vad !”ă O g sea totdeauna acolo, mereu acas , trînd vind înă ă ă mica lor locuin , ca o femeie din Orient, sau la pian, dîndţă o lec ie de canto gr sanei lor vecine, doamna Hettéma.ţ ă Din seara focului se împrieteniser cu oamenii ştia deă ă treab , paşnici şi cu prea mult sînge în trup, care tr iauă ă într-un neîncetat curent, cu uşile şi ferestrele deschise. B rbatul, desenator la Muzeul artileriei, îşi aducea deă lucru acas , şiă -n fiecare sear din s pt mîn , iar duminicaă ă ă ă toat ziua, îl vedeai aplecat peste masa lui mare,ă sprijinit pe un fel de „capr ” cu patru picioare, asudînd,ă ă suflînd, numai în jiletc , scuturînduă -şi mînecile c m şii caă ă s pun aerul în mişcare, cu barba pînă ă ă-n ochi. Lîng el,ă gr sana de nevastă ă-sa, în capo el, îşi f cea şi ea vînt, cuţ ă toate c sta degeaba; şi, ca să ă-şi r coreasc sîngele,ă ă începeau din cînd în cînd unul din duetele care le pl ceauă mai mult. Intimitatea - se stabili repede între cele dou c snicii.ă ă 52
- 53. Sapho Diminea a, pela zece, glasul puternic al lui Hettémaţ striga în fa a uşii: „Gata, Gaussin?” şi birourile lorţ aflîndu-se în aceeaşi parte, mergeau împreun . Foarteă greoi, foarte vulgar, cu cîteva trepte sociale mai jos decît tîn ru-i tovar ş, desenatorul vorbea pu in, bolborosea deă ă ţ parc-ar fi avut tot atîta barb în gur ca şi pe obraji; dar îlă ă sim eai om de treab , şi descump nirea moral a lui Jeanţ ă ă ă avea nevoie de leg tura aceasta. O dorea mai ales dină pricina amantei lui ce tr ia întră -o singur tate plin deă ă amintiri şi de p reri de r u, mai primejdioase poate decîtă ă rela iile ei p r site de bun voie, şi care g sea oţ ă ă ă ă cunoştin cinstit şi s n toas în doamna Hettéma, cuţă ă ă ă ă gîndul numai la omul ei şi la pl cerea neaşteptat a uneiă ă mînc ri bune de g tit pentru cin , sau la noua romană ă ă ţă pe care i-o va cînta la desert. Totuşi, cînd prietenia se mai strînse de ajunser s seă ă pofteasc acas unii pe al ii, se sim i neliniştit. Oameniiă ă ţ ţ ştia îi credeau, desigur, c s tori i, şi cum conştiin a luiă ă ă ţ ţ respingea minciuna, o îns rcin pe Fanny s înştiin ezeă ă ă ţ vecina, ca s nu se iveasc vreo neîn elegere. Asta o f cuă ă ţ ă s rîd cu poft ... Bietul copilaş! Numai el putea fi atît deă ă ă naiv... - Dar n-au crezut nici o clip c sîntem c s tori i... Şiă ă ă ă ţ nici nu le pas !... Dacă -ai şti de unde şi-a luat el nevasta... Tot ce-am f cut eu e un fleac pe lîng ea. S-a însurat cuă ă dînsa ca s-o aib numai pentru el, şi vezi c trecutul nuă ă -l stînjeneşte de loc.... Jean nu se putea dumeri. O fost desfrînat , m mucaă ă ă asta cumsecade, cu ochi limpezi, cu rîs uşor de copil pe chipu-i fraged, cu provincialisme t r g nate, şi pentruă ă ă care roman ele nu erau niciodat destul de sentimentale,ţ ă nici cuvintele prea distinse; iar el, b rbatul, atît de liniştit,ă atît de sigur în dragostea lui tihnit . Îl privea cum mergeaă al turi cu luleaua în gur , r suflînd uşor de fericire, înă ă ă timp ce el se gîndea mereu şi se pr p dea de mînieă ă neputincioas .ă 53
- 54. Alphonse Daudet - Osă- i treac , dragule..., îi zicea cu blînde e Fanny, înţ ă ţ clipele cînd î i spui tot; şiţ -l potolea duioas şi încînt toareă ă ca în prima zi, dar cu un nu ştiu ce del sat pe care Jeană nu-l putea defini. Purtarea-i era mai liber , ca şi felul de a vorbi, îşi d deaă ă seama de puterea ei, dest inuinduă -i ciud enii despreăţ via aţ -r din trecut, pe care el nu i le cerea, vechi desfrîn riă şi nebunii f cute din curiozitate. Acum nu se mai lipsea să ă fumeze, r sucind între degete şi punînd pe toate mobileleă veşnica igar ce toropeşte ziua fetelor pierdute, iar înţ ă discu iile lor îşi exprima asupra vie ii, a nemernicieiţ ţ b rba ilor şi, a tic loşiei femeilor, p rerile cele mai cinice.ă ţ ă ă Pîn şi expresia ochilor ei se schimba, înv lui i întră ă ţ -o boare de ap st t toare, prin care trecea fulgerul unui rîsă ă ă desm at.ăţ De asemenea şi intimitatea dragostei lor se pref cea.ă La început rezervat fa de tinere ea iubitului şiă ţă ţ respectîndu-i prima iluzie, femeia nu se mai sfia, dup ceă v zuse efectul asupra acestui copil descoperinduă -i pe neaşteptate trecutul desfrînat şi frigurile primejdioase cu care-i aprinsese sîngele. Dezmierd rile perverse, atîtaă vreme st pînite, toate cuvintele de delir pe care din ii eiă ţ încleşta i le opreau s treac , le l sa acum sţ ă ă ă ă-i scape, se dezl n uia, se d ruia în deplin tatea ei de curtezană ţ ă ă ă îndr gostit şi cunosc toare, în toat cumplita glorie aă ă ă ă poetei Sapho. Sfial , re inere, la ce bun? B rba ii sînt to i la fel,ă ţ ă ţ ţ nebuni dup viciu şi corup ie, mititelul asta ca şi ceilal i.ă ţ ţ Să-i momeşti cu ce le place, e tot cel mai bun mijloc să-i ii. Şi ceea ce ştia, deprav rile pl cerii careţ ă ă -i fuseseră s dite, Jean le înv a la rîndul s u, ca s le treac altora.ă ăţ ă ă ă Astfel curge şi se r spîndeşte otrava ce arde trupul şiă sufletul, aidoma f cliilor despre care vorbeşte poetul laă tin, şi care alergau din mîn în mîn prin aren .ă ă ă 54
- 55. Sapho V ÎN ODAIA LOR,LÎNGA UN FRU- mos portret al lui Fanny de James Tissot, o r m şi dină ă ţă vechile splendori ale femeii, se afla o privelişte din Sud, numai în negru şi alb, grosolan redat , în b taia soarelui,ă ă de un fotograf de ar .ţ ă O coast stîncoas , n p dit de vii, proptit pe miciă ă ă ă ă ă parapete de piatr , apoi sus, în spatele unor şiruri deă chiparoşi, pav z împotriva vîntului de miaz noapte, şiă ă ă m rgininduă -se cu o p durice de pini şi de mir i cuă ţ r sfrîngeri luminoase - casa mare şi alb , jum tate ferm ,ă ă ă ă jum tate castel, cu teras larg la intrare, acoperişă ă ă italian, por i cu armoarii, de la care începeau zidurileţ roşcate ale unui mase provensal, stinghiile pentru p uni,ă ieslele turmelor, deschiz tura neagr a şoproanelor undeă ă luceau pluguri şi grape. Ruin a vechilor metereze, ună turn uriaş, ciopîr it pe un cer f r nori, se în l a pesteţ ă ă ă ţ toate, împreun cu cîteva acoperişuri şi clopotni aă ţ roman din Châteauneufă -des-Papes, unde neamul Gaussin d’Armandy locuise de cînd lumea. Castelet, conacul şi p mîntul, cu podgoriileă -i bogate şi renumite ca şi cele de la Nerte sau Ermitage, se moştenea din tat în fiu, neîmp r it între copii, dară ă ţ totdeauna mezinul îl lucra, dup tradi ia familiei de aă ţ -l 55
- 56. Alphonse Daudet trimite pecel mai mare în consulate. Din p cate, naturaă se împotriveşte adesea acestor planuri; şi dac a fostă vreodat om nedestoinic s administreze un domeniu, să ă ă administreze orice, apoi era într-adev r Cesaire Gaussin,ă c ruiaă -i revenea la dou zeci şi patru de ani aceast greaă ă r spundere.ă Uşuratic, nelipsit din tripourile şi din casele cu fete de prin sate, Cesaire, sau mai bine zis Fenat - sec tura,ă netrebnicul, pentru a-i p stra porecla din tinere e -ă ţ întruchipa individul contradictoriu care se iveşte din cînd în cînd în familiile cele mai austere, fiind ca supapa lor de siguran .ţă Dup cî iva ani de neîngrijire, de risip neghioab , deă ţ ă ă pierderi dezastruoase la c r i prin cluburile din Avignon şiă ţ din Orange, proprietatea fu ipotecat , pivni ele deă ţ rezerv golite, recoltele viitoare vîndute de mai înainte;ă apoi într-o zi, în ajunul unui sechestru definitiv, Fenat imit isc litura fratelui s u, f cu trei poli e pl tibile laă ă ă ă ţ ă consulatul din Shang-Hai, încredin at c înainte deţ ă scaden va g si banii pentru a le retrage, dar eleţă ă ajunser la fratele mai mare, cu o scrisoare însp imîntat ,ă ă ă m rturisind ruina şi falsurile. Consulul se întoarse întră -un suflet la Châteauneuf, îndrept starea dezn d jduit cuă ă ă ă ajutorul economiilor sale şi ale zestrei nevestei, apoi, v zînd ce nepriceput era Fenat, îşi p r si cariera, careă ă ă totuşi se deschidea str lucit înaintea lui, şi se f cuă ă ă simplu podgorean. Era un adev rat Gaussin, inînd la tradi ie pîn laă ţ ţ ă manie, iute şi potolit ca vulcanii stinşi care mai p strează ă amenin ri şi rezerve de erup ie; pe lîng toate, harnic şiţă ţ ă foarte priceput la cultivarea p mîntului. Mul umit lui,ă ţ ă Castelet prop şi, se m ri cu toate propriet ile de pîn laă ă ăţ ă Ron, şi, cum norocul omului merge totdeauna în tov r şie, micul Jean se ivi sub mir ii domeniului. Înă ă ţ vremea aceasta, Fenat r t cea prin cas , doborît deă ă ă greutatea vinei lui, abia îndr znind să ă-şi ridice ochii spre 56
- 57. Sapho fratele s u,careă -l copleşea cu t cereaă -i dispre uitoare; nuţ r sufla decît la cîmp, la vînat şi la pescuit, uitînduă -şi necazul în treburi de nimic, strîngînd melci, cioplindu-şi minunate bastoane de mirt sau de trestie, mîncînd singur la amiaz , departe de cas , o frig ruie de vr bii pe careă ă ă ă -o frigea la un foc de butuci de m slini, în plin garig .ă ă ă Seara, întorcîndu-se la masa fratelui, nu scotea o vorb ,ă cu tot zîmbetul îng duitor al cumnatei lui, c reiaă ă -i era mil de bietul om şiă -i d dea bani de buzunar,ă ascunzîndu-se de b rbatul ei, neînduplecat cu Fenat, maiă pu in pentru neroziileţ -i trecute, cît pentru toate cele viitoare; şi, într-adev r, dup ceă ă -i îndrept gravaă nes buin , mîndria lui Gaussin cel mai mare fu pus la oă ţă ă nou încercare.ă La Castelet venea de trei ori pe s pt mîn , s coase cuă ă ă ă ziua, o frumoas fat de pescari, Divonne Abrieu, n scută ă ă ă în r chitişul de pe malul Ronului, adev rat plant deă ă ă ă fluviu, cu lujerul ml dios şi înalt. Cu catalana din treiă buc i, strîns pe capuăţ ă -i mic, şi panglicile aruncate pe spate, l sînd s i se admire îmbinarea gîtului - uşoră ă bronzat ca şi fa a - cu z pada gingaş a pieptului şi aţ ă ă umerilor, ea î i amintea, vreo dona din fostele cur i deţ ţ dragoste inute odinioar lîng Châteauneuf, laţ ă ă Courthezon şi la Vacqueiras, în vechile turnuri ale c roră ruine se sf rîm pe colnice.ă ă Amintirea istoric nă -avea nici un amestec în iubirea lui Cesaire, suflet simplu, lipsit de ideal şi de lectur ; dar,ă mic de stat, îi pl ceau femeile înalte şi fu cucerit dină prima zi. Se pricepea. Fenat la aventurile s teşti: ună contradans la balul de duminic , un vînat trimis în dar,ă apoi la prima întîlnire în mijlocul cîmpului, atacul aprig şi trînta în lev n ic sau pe paiele m runte de pe p mînt.ă ţ ă ă ă Dar se nimeri c Divonne nu juca, aduse înd r t vînatul laă ă ă buc t rie, şi c , zdrav n ca un plop de pe mal, alb şiă ă ă ă ă ml dios, îmbrînci seduc torul, rostogolinduă ă -l la zece paşi. De atunci, îl inu la distan cu vîrful foarfecelui atîrnat laţ ţă 57
- 58. Alphonse Daudet brîu cuo verig de o el, îl înnebuni de dragoste, încît seă ţ hot rî să -o ia în c s torie şi se dest inui cumnatei lui. Ea,ă ă ă cunoscînd-o pe Divonne Abrieu din copil rie, ştiind că ă-i cuminte şi o fire aleas , g sea în adîncul inimii că ă ă mezalian a aceasta ar fi poate mîntuirea lui Fenat; darţ trufia consulului se revolta la gîndul c un Gaussină d’Armandy s-ar însura cu o ranc : „Dac Cesaire faceţă ă ă pasul asta, nu mai vreau să-l v d...” Şi se inu de cuvînt.ă ţ Dup c s torie, Cesaire plec de la Castelet şi tr i peă ă ă ă ă malul Ronului, la p rin ii nevestei lui, dintră ţ -un mic venit pe care i-l d dea fratele s u şi iă ă -l aducea în fiecare lună îng duitoarea cumnat . Micul Jean îşi înso ea mama înă ă ţ plimb rile acestea, încîntat de c su a familiei Abrieu - ună ă ţ fel de înc pere rotund , afumat , zguduit de tramontană ă ă ă ă sau de mistral şi sus inut de o singur grind vertical ,ţ ă ă ă ă aidoma, unui catarg. Pe uşa deschis se vedeau, caă într-un cadru, micul z gaz de piatr unde se uscauă ă plasele şi lucea tremurînd argintul viu, ca de sidef, al solzilor; mai jos, două-trei b rci mari, vîjîind şi scîr îind dină ţ otgoane, apoi marele fluviu, vesel, larg, luminos, pe care vîntul îl mîna înd r t împotriva insulelor lui ca nişteă ă smocuri de-un verde deschis. Şi, înc din copil rie, Jeană ă prinse acolo gustul c l toriilor îndep rtate şi al m rii peă ă ă ă care n-o v zuse înc .ă ă Exilul unchiului Cesaire inu doiţ -trei ani, şi poate c nuă s-ar fi ispr vit niciodat , de nu se întîmpla în familieă ă naşterea celor dou mici gemene, Marthe şi Marie. Mamaă se îmboln vi dup dubla lehuzie, iar Cesaire şi nevasta luiă ă avur voie s vin să ă ă -o vad . Împ carea celor, doi fra iă ă ţ urm de la sine, instinctiv , prin atotputernicia aceluiaşiă ă sînge; so ii locuir la Castelet şi, cum o anemie f r leac,ţ ă ă ă înr ut it curînd de o gut reumatic , o intuia locului peă ăţ ă ă ă ţ biata mam , Divonne se pomeni cu sarcina de a duceă gospod ria, de a supraveghea hrana copilelor, personalulă numeros şi de a merge de dou ori pe s pt mîn la liceulă ă ă ă din Avignon să-l vad pe Jean, f r a mai pune laă ă ă 58
- 59. Sapho socoteal c pentruîngrijirea bolnavei trebuia s fie lîngă ă ă ă ea în orice clip .ă Femeie cu rost şi cu cap, înlocuia înv tura ceăţă -i lipsea prin deştept ciune, prin asprimea ei de ranc şiă ţă ă crîmpeiele de studii r mase în creierul lui Finat, acumă potolit şi disciplinat. Consulul l s pe mîna ei toată ă ă cheltuiala casei, foarte grea cu sarcini sporite şi venituri din an în an mai sc zute, roase de filoxera ce d duse înă ă butucii de vie. Toat cîmpia era atins , dar podgoriile luiă ă ineau înc piept, şi grija consulului era s le scape cuţ ă ă multe cercet ri şi experien e.ă ţ Divonne Abrieu, care r mînea credincioas boneteloră ă ei, leg turii cu chei de fost meseriaş şi sta atît deă ă ă modest la locul ei de intendent şi de dam deă ă ă companie, feri casa de lipsuri în anii aceştia de criz :ă aceleaşi îngrijiri costisitoare pentru bolnav , copileleă crescute lîng mam , ca nişte domnişoare, între inereaă ă ţ lui Jean pl tit regulat, întîi la liceu, apoi la Aix, undeă ă urma dreptul şi, în sfîrşit, la Paris, unde se dusese să-l ispr veasc .ă ă Prin ce minuni de rînduial , de neîncetat veghereă ă izbutea, nu ştia nimeni şi nici ea îns şi. Dar de cîte oriă Jean se gîndea la Castelet şi ridica ochii spre fotografia ştears de lumin , cel dintîi chip ceă ă -i venea în minte, cel dintîi nume rostit era Divonne, ranca inimoas peţă ă care-o sim ea ascuns în conacul de ar şi inînduţ ă ţ ă ţ -l în picioare prin str dania voin ei sale. Totuşi, de cîteva zile,ă ţ de cînd ştia cine era amanta lui, se ferea s mai rostească ă înaintea ei numele acesta venerat, nici pe al mamei sau al vreunuia dintre ai s i; se sfia chiar s mai privească ă ă fotografia, nelalocul ei, r t cit pe acest perete, deasupraă ă ă patului lui Sapho. într-o sear , sosind la mas , se mir v zînd treiă ă ă ă tacîmuri în loc de dou , şi mai ales să -o g seasc pe Fannyă ă jucînd c r i cu un omule ce i se p ru necunoscut, dară ţ ţ ă care, întorcîndu-se, îi ar t ochii sp l ci i de capră ă ă ă ţ ă 59
- 60. Alphonse Daudet zburdalnic ,nasul mare şi cuceritor întră -o fa pîrlit şiţă ă copil reasc , chelia şi barba de membru în Ligă ă ă8 a unchiului Cesaire. La strig tul nepotului, el r spunse f ră ă ă ă s lase c r ile din mîn :ă ă ţ ă - Dup cum vezi, nu m plictisesc, joc un bezig cuă ă nepoată-mea. Nepoată-sa! Şi Jean care-şi ascundea cu atîta grij tuturor leg tura!ă ă Familiaritatea aceasta nu-i pl cu, şi nici tot ceă -i şuşotea Cesaire în timp ce Fanny vedea de cin ... „Bravo ie,ă ţ piciule... nişte ochi... nişte bra e... halal buc ic .” A fostţ ăţ ă şi mai r u cînd, la mas , Fenat începu s vorbeasc peă ă ă ă fa de treburile de la Castelet şi de ceea ceţă -i aducea la Paris. Pretextul c l toriei era s primeasc nişte bani, opt miiă ă ă ă de franci împrumuta i odinioar prietenului s uţ ă ă Courtebaisse şi pe care nu socotea să-i mai vadă vreodat , cînd o scrisoare a notarului îl înştiin ase deă ţ moartea lui Courtebaisse, p cat!, şi totodat deă ă înapoierea oricînd a celor opt mii de franci. Dar adev rataă pricin , fiindc banii i să ă -ar fi putut trimite, „adev rataă pricin , dragul meu, e s n tatea mamei tale... De la oă ă ă vreme îşi pierde puterea şi uneori bate cîmpii, uit tot,ă pîn şi numele feti elor. Deun zi seara, taică ţ ă ă-tu ieşea din odaie, şi ea a întrebat-o pe Divonne cine-i domnul cel de treab care vine să -o vad aşa de des. Nimeni nă -a b gată înc de seam lucrul asta, afar de m tuşă ă ă ă ă-ta, şi mi-a spus-o numai spre a m hot rî s vin să ă ă ă-l consult pe Bouchereau asupra st rii bietei femei pe careă -a îngrijit-o alt dat ”.ă ă - A i mai avut nebuni în familie? Întreb Fanny cu aerţ ă pedant şi grav, aerul ei La Gournerie. - Niciodat ...., r spunse Fenat, ad ugind cu un zîmbetă ă ă şiret, care-i încre ea fa a pîn la tîmple, c el fusese camţ ţ ă ă 8 Confedera ie catolic din Fran a, întemeiat în 1576, împotrivaţ ă ţ ă calviniştilor şi pentru a-] r sturna pe Henric al III-lea.ă 60
- 61. Sapho icnit în tineree..., dar nebunia meu nu displ ceaţ ţ ă doamnelor, şi n-a fost nevoie s m închid .ă ă ă Jean îi privea mîhnit. Sup rarea pe care iă -o pricinuia trista veste se îmbina cu o nelinişte ap s toare cînd oă ă auzea pe femeia asta vorbind de mamă-sa, de sl biciunileă ei la vîrsta critic , cu graiul slobod şi experien a uneiă ţ matroane, cu coatele pe mas , r sucinduă ă -şi o igar . Iarţ ă cel lalt, flecar, gur spart , se l sa prins, spunea taineleă ă ă ă cele mai intime ale familiei. Ah! Viile... s-au dus pe copc viile!... Şi chiar Casteletă n-avea s mai in mult vreme; jum tate din butuci erauă ţ ă ă ă gata mînca i, iar ceilal i nu se mai p strau decît printrţ ţ ă -o minune, îngrijind fiecare strugure, fiecare bobi ca peţă nişte copii bolnavi, cu leacuri care costau scump. Groaznic este c acum consulul se înc p îneaz s maiă ă ăţ ă ă s deasc mereu vi e noi, pe care viermele le atac , în locă ă ţ ă s lase pentru cultura m slinilor şi a caperelor totă ă p mîntul asta bun nefolositor, acoperit cu butuci leproşi şiă pîrli i.ţ Noroc c el, Cesaire, avea cîteva hectare pe malulă Ronului, pe care le îngrijea prin imersiune, o descoperire grozav ce se poate pune în practic numai pe terenurileă ă joase. Îl şi îmb rb ta o recolt bun de un vinişor nu preaă ă ă ă tare, o „poşirc ” îi zicea consulul cu dispre ; dar Fenat seă ţ înc p îna şi el, iar cu cei opt mii de franci ai luiă ăţ Courtebaisse avea s cumpere Pibouletta...ă - Ştii, piciule, cea dintîi insul pe Ron, mai jos de familiaă Abrieu... dar asta r mîne între noi, nimeni de la Casteletă nu trebuie s b nuiasc înc nimic...ă ă ă ă - Nici chiar Divonne, unchiule? Întreb Fanny zîmbind.ă La numele nevestei sale, ochii lui Fenat se umezir :ă - O! Nu fac niciodat nimic f r Divonne. De altminteri,ă ă ă ea are încredere în planul meu şi ar fi atît de fericit dacaă bietul ei Cesaire ar reface averea din Castelet, dup ceă -i pricinuise ruina... 61
- 62. Alphonse Daudet Jean seînfior ; avea oare s se spovedeasc , să ă ă ă istoriseasc jalnica poveste a falsurilor? Dar provensalul,ă cu gîndul numai la dragostea lui pentru Divonne, vorbea acum de dînsa, de fericirea pe care i-o d dea ea. Şiă totodat aşa de frumoas , cu o minunat cherestea:ă ă ă - Uite, nepoat , ca femeie trebuie s te pricepi.ă ă Şi-i întinse o fotografie scoas din portofoliu şi de careă nu se desp r ea niciodat .ă ţ ă Dup glasul filial al lui Jean cînd vorbea de m tuşă ă ă-sa, dup sfaturile de mam ale r ncii aşternute cu un scrisă ă ţă ă mare, cam tremurat, Fanny îşi închipuia o s teanc dină ă Seine-et-Oise, cu b sm lu , şi r mase încremenită ă ţă ă ă înaintea acestui chip frumos, cu tr s turi regulate,ă ă luminat de boneta îngust , alb , şi a mijlocului elegant şiă ă ml dios al unei femei de treizeci şi cinci de ani.ă - Foarte frumoas , întră -adev r... zise ea cu glas ciudat,ă strîngîndu-şi buzele. - Şi ce cherestea! f cu unchiul, care inea la compara iaă ţ ţ lui. Apoi trecur pe balcon. Dup o zi c lduroas de încă ă ă ă ă mai ardea zincul verandei, dintr-un nor pierdut cernea o ploi m runt ca dintrţă ă ă -o stropitoare, ce r corea aerul,ă r suna voios pe acoperişuri şi împroşca trotuarele. Parisulă rîdea sub ropot, iar zgomotul mul imii, al tr surilor, totţ ă vuietul care urca îl ame ea pe provensal, r scolea înţ ă capul s u gol şi nestatornic ca un zurg l u amintiri dină ă ă tinere e şi din cele trei luni pe care le petrecuse, cu vreoţ treizeci de ani în urm , la prietenul s u Courtebaisse.ă ă Ce chefuri, copii, ce mai plimb ri!... D-apoi intrarea loră la Prado într-o noapte de carnaval, Courtebaisse travestit în Chicard, şi armata lui, Mornasa, în vînz toare deă cîntece, travestire care-i adusese noroc, fiindc ajunseseă vestit la varieteu. El însuşi, unchiul, tîra în urma lui oă fetişcan din cartier, poreclit Pelliculeă ă 9 ... 9 M trea a (lb. fr.).ă ţ 62
- 63. Sapho Cu totul înviorat,rîdea cu gura pîn la urechi, îngînaă cîntece de dans şi o lua, în tact, pe nepoată-sa de mijloc. La dou sprezece, cînd îi p r si ca s se duc la hotelulă ă ă ă ă Cujas, singurul pe care-l cunoştea la Paris, cînta în gura mare pe scar , trimitea bezele nepoatei careă -i ineaţ lumina şi striga lui Jean: - P zea!...ă De cum plec , Fanny, care p stra o cut îngrijorat peă ă ă ă frunte, trecu repede în cabinetul de toalet şi, prin uşaă întredeschis , în timp ce Jean se culca, începu cu glasă aproape nep s tor:ă ă - Ascult , e tare frumoas m tuşă ă ă ă-ta, nu m mir că ă vorbeai de ea atît de des... Ce coarne îi ve i fi pus bietuluiţ Fenat, de altfel, un cap anume pentru asta... El se împotrivi cu toat indignarea... Divonne! O a douaă mam pentru dînsul, care, cînd era mic, îl îngrijea, îlă îmbr ca... la o boal îl sc pase de la moarte... nu,ă ă ă niciodat nu lă -ar fi ispitit asemenea nemernicie. - Ia las , las , relu glasul ascu it al femeii, cu spelci'ă ă ă ţ între din i, nţ -ai s m faci s cred c Divonna lui, cu ochiiă ă ă ă şi cu cheresteaua de care vorbea tîmpitul asta, s fi putută r mîne f r dorin i, lîng un b l ior frumos cu piele deă ă ă ţ ă ă ă fat ca tine!... Vezi tu, de pe malurile Ronului sau deă aiurea, sîntem toate la fel... Vorbea cu convingere, socotind c tot sexul ei e lesneă ademenit de orice capriciu şi învins la cea dintîi dorin . Elţă se ap ra, dar tulburat, cercetînduă -şi amintirile, întrebîndu-se dac vreodat o nevinovat dezmierdare ară ă ă fi putut să-l înştiin eze deţ -o primejdie oarecare, şi cu toate c nu g sea nimic, candoarea afec iunii lui r maseă ă ţ ă atins , cameea cea pur zgîriat cu unghia!ă ă ă - Iaca!... Priveşte... boneta din inutul t u...ţ ă Pe p rul ei frumos şi lung, cu c rare la mijloc, prinseseă ă cu bolduri o broboad alb ce aducea destul de bine cuă ă catalana, boneta din trei buc i a fetelor din Château-ăţ 63
- 64. Alphonse Daudet neuf; şidreapt înaintea lui, în faldurile l ptoase aleă ă c m şii de noapte sub iri, cu ochii arz tori, eaă ă ţ ă -l întreb :ă - Sem n cu Divonne?ă O, nu, de loc; nu sem na decît cu ea îns şi, cu bone icaă ă ţ aceasta amintind-o pe cealalt , cea de la Saint-Lazare,ă care-i venea aşa de bine, zice-se, în timp ce în plin tribunal trimitea puşc riaşului ei o s rutare la desp r ire:ă ă ă ţ „Nu te nec ji, dragule, zilele frumoase or s seă ă întoarc ...”ă Şi amintirea aceasta îi f cu atît de r u, încît, de cum seă ă culc iubita lui, stinse repede lumina ca s nă ă -o mai vad .ă A doua zi, unchiul sosi devreme, g l gios, cu bastonulă ă ridicat, strigînd: „Hei! Copilaşilor”, cu glasul vioi şi ocrotitor pe care-l avea odinioar Courtebaisse cîndă venea să-l ia din bra ele Pelliculei. P rea şi mai a î atţ ă ţ ţ decît în ajun: f r îndoial , hotelul Cujas, şi mai ales ceiă ă ă opt mii de franci împ turi i în portofoliul s u. Baniiă ţ ă Piboulletei, cum s nu, dar avea desigur dreptul s rupă ă ă din ei cî iva ludovici ca s ofere un prînz la ar nepoateiţ ă ţ ă lui!... - Da’ Bouchereau? Îi puse în vedere nepotul, care nu putea lipsi dou zile deă -a rîndul de la minister. Se în eleser s m nînce pe Champ-Elysees, dup careţ ă ă ă ă cei doi b rba i se vor duce la consulta ie.ă ţ ţ Nu era ceea ce visase Fenat, sosirea la Saint-Cloud într-o tr sur mare, închiriat , înc rcat cu sticle deă ă ă ă ă şampanie; oricum îns , prînzul fu foarte pl cut, pe terasaă ă restaurantului adumbrit de salcîmi şi de cenuşeri dină Japonia, prin care str b teau cupletele unei repeti ii de ziă ă ţ la varieteul vecin. Césaire, foarte vorb re , foarteă ţ curtenitor, f cu tot ceă -i sta în putin ca sţă -o încînte pe parizian . Dojenea chelnerii, l uda buc tarulă ă ă -şef pentru sosul meunière; iar Fanny rîdea cu un avînt prostesc şi silit, de-o nerozie de „separeu” care-l întrist pe Gaussin,ă ca şi intimitatea ce se stabilea între unchi şi nepoată peste capul s u.ă 64
- 65. Sapho Ai fi ziscă-s prieteni de dou zeci de ani. Ajungîndă sentimental o dat cu vinurile de la desert, Fénat vorbeaă de Castelet, de Divonne, cît şi de micul s u Jean; eraă fericit că-l ştie cu ea, o femeie serioas careă -l va împiedica s fac prostii. Iar asupra firii cam b nuitoare aă ă ă tîn rului, îi d dea sfaturi cum să ă ă-l ia, ca unei tinere abia m ritate, b tîndă ă -o uşurel pe bra e, cu limba împleticit ,ţ ă ochii stinşi şi umezi. Se dezmetici la Bouchereau. Dou ore de aşteptare laă etajul întîi din pia a Vendâme, în saloanele mari, înalte şiţ reci, ticsite de o mul ime t cut şi îngrijorat ; str b turţ ă ă ă ă ă ă pe rînd toate cercurile din infernul durerii, trecînd dintr-o înc pere întră -alta pîn la cabinetul renumitului savant.ă Bouchereau, cu memoria sa uimitoare, îşi aminti foarte bine de doamna Gaussin, c venise în consulta ie laă ţ Castelet, cu zece ani în urm , la începutul bolii; ceru s iă ă se istoriseasc diferitele faze, reciti re etele vechi şi,ă ţ îndat , îi linişti pe cei doi b rba i asupra accidenteloră ă ţ cerebrale ce se produseser , pe care le atribuiaă întrebuin rii unor anumite medicamente. În timp ce,ţă nemişcat, cu sprîncenele stufoase l sate peste ochii luiă mici, ageri şi cercet tori, doctorul scria o scrisoare lungă ă colegului s u din Avignon, unchiul şi nepotul ascultau,ă inînduţ -şi r suflarea, scîr îitul penei care, ea singur ,ă ţ ă acoperea pentru ei tot vuietul Parisului luxos; şi deodată în eleser puterea medicului în timpurile moderne, cel dinţ ă urm preot, suprem credin , supersti ie de neînvins...ă ă ţă ţ Césaire ieşi de acolo grav şi r corit.ă - M întorc la hotel să ă-mi fac geamantanul; aerul din Paris nu-mi prieşte, vezi tu, piciule... dac aş mai r mîneă ă aici, aş face prostii. Plec disear cu trenul de şapte, s mă ă ă scuzi fa de nepoatţă ă-mea, nu-i aşa? Jean se feri să-l opreasc , speriat de copil ria şi deă ă uşurin a lui; a doua zi, desteptînduţ -se, se bucura să-l ştie întors acas , sub cheie lîng Divonne, cînd îl v zur c seă ă ă ă ă iveşte, cu fa a însp imîntat şi c maşa în neorînduial .ţ ă ă ă ă 65
- 66. Alphonse Daudet - PentruDumnezeu, unchiule, ce-ai p it?ăţ Pr buşit întră -un fotoliu, f r glas şi f r gesturi laă ă ă ă început, dar însufle induţ -se cu încetul, unchiul m rturisiă întîlnirea lui cu unul de pe vremea lui Courtebaisse, apoi masa prea îmbelşugat , cei opt mii de franci pierdu iă ţ noaptea într-un tripou... Nu mai avea nici un ban, nimic!... Cum s se întoarc acas şi să ă ă ă-i spun Divonnei! D-apoiă cump rarea Piboulettei... Deodat , apucat de un fel deă ă nebunie, îşi puse mîinile pe ochi, astupîndu-şi urechile cu degetele cele mari, şi urlînd, plîngînd în hohote, dezl n uit, meridionalul se def ima, îşi ar ta remuşcareaă ţ ă ă într-o deplin spovedanie a întregii sale vie ii. Era ruşineaă ţ şi nenorocirea familiei; pe indivizi ca dînsul ar trebui s aiă dreptul de a-i ucide ca pe lupi. F r m rinimia frateluiă ă ă s u, unde ar fi ajuns?... La puşc rie, cu ho ii şi cuă ă ţ falsificatorii. - Unchiule, unchiule!... zicea Gaussin foarte nenorocit, încercînd să-l opreasc .ă - Dar cel lalt, orb şi surd cu înd r tnicie, se. desf taă ă ă ă m rturisinduă -şi public vina, povestit pîn în cele mai miciă ă am nunte, pe cînd Fanny îl privea cu o mil amestecată ă ă cu admira ie. Cel pu in asta era un p timaş, o fire aprinsţ ţ ă ă cum îi pl cea; şi, mişcat în inima ei de fat bun , c utaă ă ă ă ă un mijloc de a-l ajuta. Dar cum? Nu mai vedea pe nimeni de un an, Jean n-avea nici o cunoştin ... Deodat îi veniţă ă în minte un nume: Déchelette!... Trebuia s fie la Paris înă clipa de fa , şi era un b iat atît de cumsecade...ţă ă - Dar abia îl cunosc..., zise Jean. - M duc eu...ă - Cum! Vrei?... - De ce nu? Privirile lor se încrucişar şi se în eleser . Şi Décheletteă ţ ă fusese amantul ei, amant de-o noapte pe care abia şi-o mai amintea. Dar el nu uita pe nici unul; în capul lui erau to i la rînd, ca sfin ii dintrţ ţ -un calendar. - Dac te sup r ..., f cu ea cam stingherit .ă ă ă ă ă 66
- 67. Sapho Atunci Césaire, care,în timpul scurtei dezbateri, încetase s mai strige, foarte îngrijorat, întoarse spre ei oă privire atît de rug toare, atît de dezn d jduit , încît Jeană ă ă ă se resemn şi se învoi cu jum tate de gur ...ă ă ă Ce lung li se p ru ceasul acesta la amîndoi, sfîşia i deă ţ gînduri pe care nu şi le m rturiseau, rezema i de balcon şiă ţ pîndind întoarcerea femeii. - Dechelette asta st aşa de departe?...ă - Da’ de unde, pe strada Roma... la doi paşi, r spunseă Jean furios, g sind şi el c Fanny întîrzie prea mult.ă ă încerca s se linişteasc amintinduă ă -şi deviza în dragoste a inginerului: „F r urm ri” şi felul dispre uitoră ă ă ţ în care-l auzise vorbind de Sapho, ca despre o „fost ” dină via a galant ; dar mîndria lui de amant se revolta, şiţ ă parc-ar fi dorit ca Dechelette s-o mai g seasc încă ă ă frumoas şi ispititoare. Ah! icnitul asta b trîn de Cesaire,ă Ţ ă ce nevoie mai avea să-i redeschid astfel toate r nile!ă ă în sfîrşit, haina lui Fanny trecu de col ul str zii. Seţ ă întorcea, str lucind de mul umire.ă ţ - S-a f cut... Am banii...ă Cu cei opt mii de franci întinşi în fa a lui, unchiulţ plîngea de bucurie, voia s dea o chitan , s hot rască ţă ă ă ă procentele şi data înapoierii. - Degeaba, unchiule... Nici nu iţ -am spus numele... Mie mi-a împrumutat banii, mie mi-i datorezi, şi pe cît vremeă vei dori. - Asemenea îndatoriri, copila mea - r spunse Cesaireă înfl c rat de recunoştin - se pl tesc cu o prietenieă ă ţă ă ne rmuit ... Şi la gar , unde Gaussin îl înso ea ca s seţă ă ă ţ ă încredin eze de ast dat de plecarea lui, mai spunea cuţ ă ă lacrimi în ochi: Ce femeie, ce comoar !... Vezi tu, trebuieă s-o faci fericit ...ă Jean r mase foarte sup rat de întîmplare, sim ind că ă ţ ă lan ul s u, chiar pîn acum atît de greu, se strînge tot maiţ ă ă mult, şi se amestec dou lucruri pe care delicate eaă ă ţ -i înn scut le inuse totdeauna desp r ite şi deosebite:ă ă ţ ă ţ 67
- 68. Alphonse Daudet familia şileg tura lui. Acum, Cesaire o punea pe Fanny laă curent cu lucr rile, cu planta iile sale, îi d dea toate ştirileă ţ ă din Castelet; şi ea critica înd r tnicia consulului înă ă privin a viilor, vorbea de s n tatea mamei lui, mîniinduţ ă ă -l cu o grij sau cu sfaturi nelalocul lor. Dar niciodat vreoă ă aluzie la binele f cut, nici la vechea întîmplare a lui Fenat,ă la pata casei d’Armandy, pe care unchiul o dezv luise înă fa a ei. O singur dat îşi f cu din ea o arm întrţ ă ă ă ă -un r spuns, şi iat în ce împrejur ri:ă ă ă Se întorceau de la teatru şi se suiau în tr sur , peă ă ploaie, într-o sta ie de pe bulevard. Birja, o daradaicţ ă veche şi hodorogit , din cele care umbl numai după ă ă miezul nop ii, se urni anevoie din loc, omul fiind mahmurţ şi gloaba scuturîndu-şi traista cu ov z de la gît. Pe cîndă aşteptau la ad post în birj , un vizitiu b trîn, careă ă ă -şi îndrepta un şfichi la bici, se apropie liniştit de portier , cuă sfoara între din i, şiţ -i zise lui Fanny cu glas r guşit ceă duhnea a vin: - Bun seara... Ce mai faci?ă - Ia te uit , dumneata eşti?ă Ea tres ri uşor, dar se st pîni repede, apoi şoptiă ă amantului ei: „Tat l meu!...”ă Tat l ei, birjarul asta pleşcar cu halat lung dintră -o livrea veche, p tat de noroi, cu nasturii de metal rup i şiă ă ţ ar tînduă -şi sub felinarul trotuarului, fa a buh it ,ţ ă ă apoplectic de be ivan, unde Gaussin parc reg sea înă ţ ă ă vulgar profilul regulat şi senzual al lui Fanny şi ochii ei mari de femeie care se bucur de via . F r să ţă ă ă ă-i pese de b rbatul ceă -i înso ea fata, ca şi cum nici nu lţ -ar fi v zut,ă tata Legrand îi d dea veşti de acas .ă ă - B trîna e de dou s pt mîni la Necker, st prost cuă ă ă ă ă s n tatea... Ia duă ă -te s-o vezi într-o [joi, c are să -o îmb rb teze... Eu, noroc c am stomac şi pl mîniă ă ă ă zdraveni; mereu bici bun, şfichi bun. Numai c negustoriaă nu prea merge... Dac-ai avea nevoie de un vizitiu bun cu 68
- 69. Sapho luna, mi-ar prindetare bine... Nu? Atunci atîta pagub , şiă la revedere... Îşi strînser mîinile moale şi birja pomi.ă - Hei? Ce zici..., murmur Fanny: şi îndat începu să ă ă-i vorbeasc îndelung despre familia ei, lucru de care seă ferise totdeauna... Era ceva aşa de urît, aşa de josnic..., dar acum se cunoşteau mai bine, nu mai aveau nimic de ascuns. Ea se n scuse întră -o mahala din Moulin-aux-Anglais, din tat l asta, fost dragon, care era în slujb la cursa dină ă tre Paris şi Châtillon, şi dintr-o slujnic de han, între două ă rânduri de pia la tejghea.ţă Nu-şi cunoscuse mama, moart la naşterea ei; dară patronii popasului de poşt , oameni de treab , silir tat lă ă ă ă să-şi recunoasc feti a şi s pl teasc lunile de doic . Elă ţ ă ă ă ă nu îndr zni s se împotriveasc , fiindc le datora bani dină ă ă ă gros, şi cînd Fanny împlini patru ani, o lu în camion ca peă un c eluş; sta cuib rit sub coviltir, bucuroas c umblaăţ ă ă ă ă astfel pe drumuri, privind lumina felinarelor ce alerga de amîndou p r ile, spin rile cailor care fumegau, gîfîind, şiă ă ţ ă c adormea în bezn , pe ger, în clinchet de zurg l i.ă ă ă ă Dar tata Legrand se plictisi repede să-şi dea aere de p rinte; oricît de pu in ar fi costat, tot trebuia să ţ ă hr neasc şi s îmbrace mucoasa. Apoi îl mai stinghereaă ă ă s se însoare cu v duva unui zarzavagiu rîvninduă ă -i ap r toarele de sticl aşezate peste pepeni şi verzeleă ă ă aliniate în p trate din calea lui zilnic . Ea sim i atunciă ă ţ foarte limpede c tat l ei voia să ă -o piard ; toana lui deă be ivan era s se descotoroseasc de copil cu orice pre ,ţ ă ă ţ şi dac îns şi v duva, miloasa m tuş Machaume, nă ă ă ă ă -ar fi luat feti a sub ocrotirea ei...ţ - De fapt ai cunoscut-o pe Machaume, zise Fanny. - Cum! Servitoarea pe care am v zută -o la tine... - Era mamă-mea vitreg ... Fusese atît de bun cu mineă ă cînd eram mic ; o luam ca să -o smulg de la tic losul ei deă b rbat; dup ce iă ă -a tocat tot avutul, o mai şi stîlcea în 69
- 70. Alphonse Daudet b ti şi o silea s slujeasc o lep d tur cu care tr ia...ă ă ă ă ă ă ă ă Vai! Biata Machaume, ea ştie cît cost un b rbat frumos...ă ă Ei bine, cu toate sfaturile mele, dup ce mă -a p r sit, aă ă fugit s se împace cu el, şi acuma iată -o la spital. F r ea,ă ă în ce hal a mai ajuns b trînul nemernic! Ce murdar era!ă Ce mutr de şarlatan! Numai biciul e de capul lui... Aiă v zut cum îl inea de drept?... Chiar beat turt , de seă ţ ă clatin pe picioare, îl duce înaintea lui ca pe o luminare, îlă aşaz în odaie; numai atîta iă -a fost curat în via ... Biciţă bun, şfichi bun, asta-i vorba lui. Istorisea f r să ă ă-şi dea seama, ca despre un str in, f ră ă ă dezgust, nici ruşine; iar Jean se însp imînta ascultîndă -o. Tat l asta!... Mama aceea!... Fa de chipul aspru ală ţă consulului şi de zîmbetul îngeresc al doamnei Gaussin!... în elegînd deodat ce era în t cerea amantului ei, ceţ ă ă revolt împotriva acestei amestec turi sociale careă ă -l împroşca lîng ea, Fanny zise cu glas de filozof:ă - La urma urmei, cam aşa-i în toate familiile, şi nu sîntem r spunz tori... Eu îl am pe tata Legrand; tu îl ai peă ă unchiul Cesaire. 70
- 71. Sapho VI SCUMPUL MEU COPIL,Î IŢ scriu tremurînd înc toat de marele necaz pe care lă ă -am avut; gemenele noastre disp rute, plecate din Castelet oă zi întreag , o noapte şi diminea a urm toare!...ă ţ ă Duminic , la ora prînzului, neă -am dat seama c feti eleă ţ lipseau. Le f cusem frumoase pentru liturghia de la opt,ă unde consulul trebuia s le duc , apoi nu mai avusesemă ă grija lor, prins cu treaba pe lîng maică ă ă-ta, mai nervoasă ca de obicei, parc presim ind nenorocirea care ne d deaă ţ ă tîrcoale. Ştii c , de cînd cu boala ei, totdeauna a prev zută ă ce-o s se întîmple: şi cu cît se poate mişca mai pu in, cuă ţ atît mai mult i se fr mînt mintea.ă ă Din fericire maică-ta fiind în odaia ei, ne vezi pe to i înţ sal , aşteptînd feti ele; le chem m prin vie, ciobanul suflă ţ ă ă din cornul cel mare de adunat oile, apoi Cesaire pe de o parte, eu pe de alta, Rousseline şi Tardive, iată-ne pe to iţ alergind prin Castelet şi, de fiecare dat cînd neă întîlneam: «- Ei? - N-am v zut nimic». Pîn la urm nici nuă ă ă mai îndr zneam s ne întreb m; ni se b tea inima,ă ă ă ă îndreptîndu-ne spre fîntîn şi sub ferestrele cele înalte dină pod... Ce mai zi!... Şi trebuia s m mai urc în fiece clipă ă ă lîng maică ă-ta, să-i zîmbesc cu înf işare liniştit şi săţ ă ă-i l muresc lipsa feti elor spunînd c leă ţ ă -am trimis să-şi petreac duminica la m tuşa lor din Villamuris. P rea că ă ă ă m crede; dar seara tîrziu, în timp ce o vegheam, pîndindă 71
- 72. Alphonse Daudet de dupgeam luminile care alergau pe cîmpie şi pe Ronă în c utarea copilelor, am auzită -o c plînge încetişor în pat;ă şi cum o întrebam: -«Plîng pentru ceva care mi se ascunde, dar oricum am ghicit...» mi-a r spuns ea, cuă glasu-i de feti pe care lţă -a rec p tat dup atîta suferin ;ă ă ă ţă şi, f r s ne mai vorbim, ne îngrijor m amîndou , fiecareă ă ă ă ă în mîhnirea noastr ...ă În sfîrşit, scumpul meu copil, ca s nu mai lungescă povestea asta dureroas , luni diminea a, feti ele noastreă ţ ţ ne-au fost aduse de muncitorii tocmi i de unchiul t u înţ ă insul , care leă -au g sit pe un morman de curmei de vi ,ă ţă vinete de frig şi de foame dup noaptea sub cerul liber, înă mijlocul apei. Şi iat ce neă -au istorisit cu nevinov iaăţ inimioarelor. De mult vreme le fr mînta gîndul s fac şiă ă ă ă ele ca ocrotitoarele lor, sfintele Marthe şi Marie, a c roră poveste o citiser , şi să -o porneasc întră -o barc f ră ă ă pînze, nici vîsle şi nici un fel de merinde, să propov duiasc Evanghelia pe cel dintîi rm unde le vaă ă ţă împinge suflarea Domnului. Aşa c duminic dup slujb ,ă ă ă ă dezlegînd o barc de la pesc rie şi îngenunchind peă ă fundul ei ca sfintele femei, în timp ce curentul le lua, s-au împotmolit încet în trestiile din Pibouletta, cu toate că apele erau rev rsate în anotimpul asta, iar vîntul b teaă ă cumplit, cu vîrtejuri... Da, bunul Dumnezeu le p zea, şi totă el ni le-a înapoiat pe dr gu ele noastre! Plastronaşele loră ţ de dantel de duminic să ă -au cam mototolit şi poleiala c r ilor de rug ciune să ţ ă -a mai şters. N-am avut puterea să le dojenim, numai îmbr iş ri lungi cu bra ele deschise;ăţ ă ţ dar am r mas cu to ii bolnavi din frica pe care am trasă ţ -o. Cea mai lovit e maică ă-ta, care, f r ca noi să ă ă-i fi istorisit înc nimic, a sim it, cum zice ea, c treceă ţ ă moartea peste Castelet, şi ea, atît de liniştit , atît deă vesel de obicei, e cuprins de o triste e pe care nimică ă ţ n-o poate t m dui, cu toate c tat l t u, eu şi toată ă ă ă ă ă lumea ne strîngem cu dragoste în jurul ei... Şi dac iă ţ -aş spune, dragul meu Jean, c mai ales de tineă -i este mai dor 72
- 73. Sapho şi se îngrijoreaz... Nu îndr zneşte să ă -o m rturiseasc înă ă fa a consulului, care vrea s fii l sat la munca ta, dar nţ ă ă -ai venit dup examen, aşa cum ai f g duit. Fă ă ă ă-ne bucuria de s rb torile Cr ciunului, pentru ca bolnava noastr să ă ă ă ă-şi reia zîmbetul blînd. Cînd nu-i mai ai pe b trînii t i, dac aiă ă ă şti ce r u î i pare c nu leă ţ ă -ai d ruit mai mult vreme…ă ă În picioare, lîng fereastra prin care r zbea o zi leneşă ă ă de iarn cu cea , Jean citea scrisoarea, bucurînduă ţă -se nespus de mireasma ei s lbatic şi de scumpele amintiriă ă duioase şi însorite. - Ce este?... Arată-mi... Fanny se deşteptase în lic reala galben a perdeleiă ă date la o parte şi, umflat de somn, întindea maşinală mîna spre pachetul de Maryland nelipsit de pe m su a deă ţ noapte. El şov i, ştiind cît gelozie stîrnea în metresa luiă ă numai numele Divonnei; dar cum s ascund scrisoareaă ă cînd îi recunoştea formatul şi de unde vine? La început, întîmplarea feti elor o mişc , în timp ce, cuţ ă pieptul şi bra ele goale, ridicat pe pern în valul p ruluiţ ă ă ă ei negru, citea, r sucinduă -şi o igar ; dar sfîrşitul o înfurieţ ă şi, mototolind şi aruncînd scrisoarea în odaie: - Las’ că- i ar t eu ie femei sfinte! Toateţ ă ţ -s numai n scociri ca s te fac s pleci... Frumosul nepot îiă ă ă ă lipseşte acestei... El voi s-o opreasc , să -o împiedice s spun cuvîntulă ă murdar pe care-l arunc o dat cu multe altele în şir.ă ă Niciodat înc nu se înfuriase atît de grosolan în fa a lui,ă ă ţ rev rsînduă -şi mînia mocirloas ca dintră -un canal spart ce-şi împr ştie noroiul şi duhoarea grea. Tot graiul dină trecutul ei de desfrînat şi de hoinar pe uli ele Parisuluiă ă ţ fi umfla gîtul şi-i n v lea pe buze.ă ă Nu-i greu de v zut ce voiau cu to ii acolo... Cesaireă ţ vorbise, iar acum puneau la cale în familie s rupă ă leg tura lor, şi să ă-l atrag acas cu frumoasa cherestea aă ă Divonnei drept momeal .ă 73
- 74. Alphonse Daudet - Maiîntîi s ştii c , dac pleci, îi scriu încornoratuluiă ă ă t u. i-o spun de mai înainte... ehei!...ă Ţ Vorbind, se strîngea toat cu ur pe pat, vîn t , cu fa aă ă ă ă ţ supt şi tr s turile îngroşate, ca o fiar gata s seă ă ă ă ă repead .ă Şi Gaussin îşi amintea c-o mai v zuse în halul asta peă strada Arcade; dar acum împotriva lui se îndrepta ura aceasta amenin toare, careţă -l ispitea s se arunce asupraă ei şi s-o bat , c ci în dragostea senzual , unde nuă ă ă -i stimă şi respect pentru fiin a iubit , brutalitatea se iveşteţ ă totdeauna la mînie sau în dezmierd ri. Se temu de elă însuşi, fugi la birou, şi-n timp ce mergea îşi blestema via a pe care şiţ -o f cuse. Aşaă -i trebuie dac să -a dat pe mina unei astfel de femei!... Cîte tic loşii, cîte groz vii...ă ă Surorile, mamă-sa, toat lumea îşi avusese partea... Cum!ă N-avea nici m car dreptul deă -a se duce să-i vad pe aiă lui? Oare în ce ocn se închisese? Şi toat povesteaă ă leg turii lor ar tînduă ă -i-se, vedea cum frumoasele bra eţ goale ale egiptencei, încol cite de gîtul lui în searaă balului, se ag aser despotice şi puternice, desp r induăţ ă ă ţ -l de prietenii şi de familia lui. Acum luase o hot rîre. Chiară seara, şi cu orice pre , va pleca la Castelet.ţ Dup ce ispr vi cîteva treburi, ob inu concediu de laă ă ţ minister, se întoarse acas devreme, aşteptînduă -se la o ceart cumplit , fiind gata la orice, chiar şi la ruptur . Dară ă ă ging şia cu care Fanny îi zise îndat bun ziua, ochii eiă ă ă umfla i şi obrajii ca muia i de lacrimi abiaţ ţ -i l sar curajulă ă voin ei.ţ - Plec disear ..., f cu el, încordînduă ă -se. - Ai dreptate, dragule... Du-te să- i vezi mama, şi maiţ ales... Se apropie de el alintîndu-se... Uit ce rea am fost,ă te iubesc prea mult, asta-i nebunia mea... Tot restul zilei, f cînduă -i cuf rul cu o grij cochet ,ă ă ă blind caă -n primele timpuri, p str atitudineaă ă -i poc it ,ă ă n d jduind poate să ă ă-l opreasc . Totuşi, niciodat nuă ă -i ceru: „R mîi...”, şi pe cînd, în clipa din urm , oriceă ă 74
- 75. Sapho speran fiind pierdutîn fa a preg tirilor definitive, ea seţă ă ţ ă lipea, se strîngea lîng iubit, încercînd parc să ă ă-l p trundă ă de fiin a ei pentru cît va ine drumul şi lipsa lui,ţ ţ s rmînduă -l de r mas bun, ea nu murmur decît: „Spune,ă ă Jean, nu eşti sup rat pe mine?...”ă O, încîntarea de-a se trezi diminea a în od i a lui deţ ă ţ copil, cu inima cald înc de îmbr iş rile familiei şi deă ă ăţ ă frumoasele efuziuni sentimentale de la sosire, şi de-a reg si în acelaşi loc, pe v lul împotriva în arilor de laă ă ţ ţ patul îngust, aceeaşi dung luminoas pe care o c utauă ă ă deştept rileă -i de odinioar , deă -a auzi ipetele p unilor peţ ă stinghii, scîr îitul scripetelui de la fîntîn şi gr bitul tropotţ ă ă de copite al turmei; apoi, dup ce deschise obloanele,ă poenindu-le de zid, încîntarea de-a revedea frumoasa lumin cald ce intra în valuri ca o c dere de st vilar şiă ă ă ă minunatul orizont de vii povîrnite, de chiparoşi, de m sliniă şi de sclipitoare crînguri de pini, pierzîndu-se pîn la Ron,ă sub cerul adînc şi senin, f r nici un puf de cea , deşi eraă ă ţă atît de devreme, un cer verde, m turat toat noaptea deă ă mistral, ce umplea înc valea nem rginit cu suflareaă ă ă -i voioas şi puternic .ă ă Jean asemuia deşteptarea aceasta cu cele de acolo, sub cerul noroios ca şi dragostea lui, şi se sim ea fericit şiţ liber. Coborî. Casa alb în soare mai dormea, cu toateă obloanele închise ca nişte ochi; fu bucuros şi de-o clip deă singur tate, ca să ă-şi vin în fire, în convalescen a morală ţ ă pe care-o sim ea c începe pentru el.ţ ă F cu cî iva paşi pe teras , apoi o lu în sus pe o aleeă ţ ă ă din parc, cum numeau acolo un crîng de pini şi de mir i,ţ arunca i la întîmplare pe coasta rîpoas de la Castelet,ţ ă t iat de poteci neegale, acoperite cu ace uscate şi foarteă ă alunecoase. Miracol, cîinele s u, tare b trîn, ieşiseă ă şchiop tînd din cuşca lui şiă -l urma t cut de aproape; deă atîtea ori f cuser împreun plimbarea aceasta deă ă ă diminea !ţă 75
- 76. Alphonse Daudet La intrareaîn vii, împrejmuite cu chiparoşi mari ce-şi aplecau vîrfurile ascu ite, cîinele se codi; ştia el c înţ ă stratul gros de nisip - un leac nou împotriva filoxerei pe care-l încerca consulul - o s calce anevoie cu labeleă -i b trîne, ca şi pe micile trepte ce propteau terasa. Totuşi,ă bucuria de a-şi urma st pînul îl hot rî; şi la fiecare piedică ă ă f cea dureroase sfor ri, chel l ia de fric , se oprea,ă ţă ă ă ă zb tînduă -se ca un peşte pe uscat. Jean nu se uita la el, cercetînd noua planta ie de alicant, despre care tat l s uţ ă ă îi vorbise mult în ajun. Butucii p reau s fi crescut bine peă ă nisipul neted şi lucios. În sfîrşit, bietul om avea s fieă r spl tit pentru înd r tnica lui osteneal ; viile de laă ă ă ă ă Castelet vor mai putea tr i, în timp ce Nerte, Ermitage,ă toate marile podgorii din Sud, se pierduser !ă O mic bonet alb se ridic deodat înaintea lui. Eraă ă ă ă ă Divonne, cea dintîi sculat în cas ; avea în mîn ună ă ă cosoraş, şi înc ceva pe careă -l azvîrli, iar fa a ei atît deţ smead de obicei se îmbujor toat :ă ă ă - Tu eşti, Jean?... M-ai speriat... Am crezut că-i tat l t u.ă ă Apoi, liniştindu-se, îl s rut : Ai dormit bine?ă ă - Foarte bine, m tuşic , dar de ce iă ă ţ -era fric s nu vină ă ă tata?... - De ce? Ea ridic vi a pe care o smulsese:ă ţ - Consulul iţ -a spus, nu-i aşa, c de data aceasta e sigură c-o s izbuteasc ... Ei, poftim! Uite gîngania...ă ă Jean privea un mic muşchi g lbui înfipt în lemn, abiaă v zutul mucegai ceă -a ruinat treptat provincii întregi; şi în minunata diminea , sub soarele învior tor, nespus deţă ă micul distrug tor, cu neputin de distrus, era o pronie aă ţă naturii. - E începutul... Peste trei luni, toat via va fi mîncat , şiă ă tat l t u o va lua de la cap t, c şiă ă ă ă -a pus mîndria în joc. Vor fi noi planta ii, noi leacuri, pînţ ă-n ziua cînd... Un gest dezn d jduit îi ispr vi fraza, înt rindă ă ă ă -o. - Adev rat? Aici am ajuns?ă 76
- 77. Sapho - Ei! Doarîl cunoşti pe consul... Nu spune niciodată nimic, îmi d între inerea casei pe fiecare lun , caă ţ ă totdeauna; dar îl v d îngrijorat. Alearg la Avignon, laă ă Orange. Caut bani...ă - Şi Cesaire? Cu imersiunile lui? Întreb tîn rul, adîncă ă mîhnit. Slav Domnului, acolo totul mergea bine. Au scosă cincizeci de butoaie cu un vinişor cam slab, la ultima recolt ; şi anul asta avea s aduc de dou ori pe atîta.ă ă ă ă Fa de succesul asta, consulul a dat în seama frateluiţă s u toate viile de la şes, l sate pîn acum în paragin ,ă ă ă ă nişte usc turi aliniate ca un cimitir de ar ; iar acum erauă ţ ă sub ap pe trei luni...ă Şi mîndr de isprava omului ei, de Fenat, provensalaă ar ta lui Jean, de pe dîmbul unde se g seau, iazuri mari,ă ă aşa-zisele clairs, z g zuite cu brîuri de var, ca în saline.ă ă - Peste doi ani, vi ele acestea vor da rod, ca şiţ Pibouletta şi insula Lamotte, pe care unchiul-t u aă cump rată -o f r s spun nimic... Atunci vom fi boga i...ă ă ă ă ţ dar pîn atunci trebuie s inem piept şi fiecare s deaă ă ţ ă ajutor, s se jertfeasc .ă ă Vorbea cu voioşie şi cu atîta avînt despre jertf , de careă ea nu se mai mira, incit Jean, str fulgerat de un gînd, îiă r spunse cu acelaşi glas:.ă - Ne vom jertfi, Divonne... Chiar în ziua aceea îi scrise lui Fanny c p rin ii lui nuă ă ţ puteau să-i mai trimit bani lunar şi va r mîne numai cuă ă leafa de la minister, aşa c , în condi iile acestea, via a înă ţ ţ doi ajungea cu neputin . Rupea leg tura mai devremeţă ă decît crezuse, cu trei-patru ani înainte de plecarea prev zut ; dar avea încredere c iubita lui va în elegeă ă ă ţ pricinile acestea grave, îi va fi mil de el şi de suferin a luiă ţ şi-l va ajuta să-şi îndeplineasc dureroasa datorie.ă Era într-adev r o jertf ? Oare, dimpotriv , nu r suflaseă ă ă ă uşurat c sc pa deă ă -o via ce i se p rea mîrşav şiţă ă ă nes n toas , mai ales de cînd se întorsese în mijloculă ă ă 77
- 78. Alphonse Daudet naturii, alfamiliei şi-al afec iunilor simple şi curate?...ţ Scrise f r nici o greutate, nici o suferin , iar pentru aă ă ţă -l ap ra de un r spuns pe careă ă -l prevedea furios, plin de amenin ri şi de ciud enii, se bizuia pe dragostea cinstitţă ăţ ă şi credincioas a inimilor bune careă -l înconjurau, pe pilda acestui tat drept şi mîndru între to i, pe zîmbetulă ţ nevinovat al micilor sfinte, ca şi pe z rile largi şi liniştite,ă cu aer curat de munte, cu cerul înalt şi fluviul repede şi atr g tor; c ci gîndinduă ă ă -se la patima lui, la toate josniciile care-o alc tuiau, i se p rea c să ă ă -a sculat dup nişte friguriă rele, cum cape i din miasmele mlaştinilor.ţ Cinci-şase zile trecur în t cere, dup marea lovitură ă ă ă pe care o d duse. Diminea a şi seara, Jean se ducea laă ţ poşt şi se întorcea cu mîinile goale, foarte tulburat. Ceă f cea? Ce hot rîse şi, oricum, de ce nu r spundea? Nu seă ă ă gîndea decît la asta. Iar noaptea, cînd toat lumeaă dormea la Castelet în vuietul leg n tor al vîntului prină ă coridoarele lungi, Cesaire şi el vorbeau în od i a lui:ă ţ - E în stare s vin aici!... zicea unchiul; şi îngrijorareaă ă lui sporea, fiindc fusese nevoit s pun în plicul scrisoriiă ă ă de ruptur dou poli e, de şase luni şi de un an,ă ă ţ achitîndu-şi datoria cu procente cu tot. Cum va pl ti elă poli ele? Cum sţ -o l mureasc pe Divonne?... Se înfioraă ă numai la gîndul asta, iar nepotul se întrista cînd, la sfîrşitul serii, unchiul, cu fa a mîhnit şi scuturînduţ ă -şi luleaua, îi spunea am rît: Haide, bun seara... Oricum,ă ă tare bine ai f cut.ă În sfîrşit sosi r spunsul, şi de la primele rîndurii „Omulă meu drag, nu iţ -am scris mai devreme, fiindc ineamă ţ să- i dovedesc altfel decît prin vorbe ce mult te în eleg şiţ ţ te iubesc.. Jean se opri, uimit ca un om care aude o simfonie în locul certei furioase de care se temea. Întoarse repede ultima pagin , unde citi: „...s r mîn pînă ă ă ă la moarte cîinele t u ce te iubeşte, pe careă -i po i bate, şiţ tot te dezmiard cu patim ...”ă ă 78
- 79. Sapho Oare nu primisescrisoarea lui? Dar, mai citind o dată rînd cu rînd şi cu lacrimi în ochi, asta era într-adev ră r spunsul şi spunea limpede c Fanny se aştepta de multă ă la o veste rea, la strîmtorarea de la Castelet aducînd desp r irea de neînl turat. Îndat începuse aă ţ ă ă -şi c uta deă lucru, ca s nu mai fie în sarcina lui, şi g sise un loc deă ă administratoare a unui hotel mobilat, pe Bois-de- Boulogne, în slujba unei doamne foarte bogate. O sut deă franci pe lun , cas , mas şi duminica liber ...ă ă ă ă „Auzi tu, omul meu drag, o zi întreag pe s pt mîn caă ă ă ă s ne iubim; c ci o s mai vrei înc , nuă ă ă ă -i aşa? M veiă r spl ti pentru marea sfor are pe care o fac deă ă ţ -a munci pentru întîia oar în via a mea, pentru sclavia de zi şi deă ţ noapte pe care o primesc cu umiliri de neînchipuit, ce vor fi foarte grele pentru patima mea de independen ... Darţă simt o nemaipomenit mul umire s suf r din iubireă ţ ă ă pentru tine. Î i datorez atîta, mţ -ai f cut s în eleg atîteaă ă ţ lucruri bune şi cinstite, de care nimeni nu-mi vorbise niciodat ! Ah, dac neă ă -am fi întîlnit mai devreme!... Dar tu înc nu umblai, cînd eu şi treceam prin bra eleă ţ b rba ilor. Totuşi nici unul dintre ei nă ţ -o s se poat l udaă ă ă c miă -a insuflat o astfel de hot rîre, pentru aă -l mai p straă pu intel... Şi acum, întoarceţ -te cînd vei voi; apartamentul e liber. Mi-am strîns toate lucrurile; cel mai greu a fost să scutur sertarele şi amintirile. Nu vei g si decît portretulă meu, care nu te va costa nimic; numai bunele- i; priviri peţ care le cerşesc pentru el. Ah, dragule, dragule!... În sfîrşit, dacă-mi p strezi duminica, şi locuşorul meu pe gîtul t u...ă ă locul meu, ştii tu...” Şi duioşii, alint turi, o pisică ă lingîndu-şi voluptuos puii, vorbe p timaşe careă -l f ceauă pe amant să-şi lipeasc obrazul de hîrtia cu luciu de atlaz,ă ca şi cum dezmierdarea s-ar desprinde, omeneasc şiă cald .ă - Nu vorbeşte de poli ele mele? Întreb cu sfial unchiulţ ă ă Cesaire. - i le înapoiaz ... O sŢ ă ă-i pl teşti cînd vei fi bogat...ă 79
- 80. Alphonse Daudet Unchiul oftuşurat, cu tîmplele încre ite de mul umireă ţ ţ şi, cu o gravitate banal , cu puternicuă -i accent meridional: - Uite! Ce să- i spun... Femeia astaţ -i o sfînt .ă Apoi, cu uşurin a şi cu lipsa de logic şi de memorie ceţ ă era una din p r ile hazlii ale firii lui, trecu la alt ordine deă ţ ă idei. - Şi ce pasiune, dragul meu, ce înfocare! Mi-a pierit piuitul ca pe vremea cînd îmi citea Courtebaisse scrisorile lui de la Momas... înc o dat , Jean fu nevoit s mai îndure primaă ă ă c l torie la Paris, hotelul Cujas şi povestea Pelliculei, dară ă nu auzea, stînd cu coatele pe fereastra deschis spreă noaptea potolit , sc ldat deă ă ă -o lun plin , atît deă ă str lucitoare încît cocoşii se înşelau şi o salutau ca peă r s ritul zilei.ă ă Va s zic era adev rat izb virea prin dragoste deă ă ă ă ă care vorbesc poe ii; se sim ea mîndru gîndinduţ ţ -se c to iă ţ b rba ii cei mari şi iluştri pe care Fanny îi iubise înainteaă ţ lui, departe de-a o trezi la adev rata via , o stricau şiă ţă mai mult, pe cînd el, numai prin puterea cinstei lui, poate c o va scoate pentru totdeauna din viciu.ă îi era recunosc tor c acum g sise această ă ă ă semiruptur , în care ea se va deprinde cu munca, aşa deă grea pentru firea ei lipsit de energie; şi cu ton p rintesc,ă ă de om b trîn, îi Scrise a doua zi, să -o îmb rb teze înă ă schimbarea ei. şi s-o întrebe ce fel de hotel administra şi despre lumea ce venea acolo; fiindc nu se încredea înă marea-i îng duin şiă ţă -n uşurin a cu care spunea,ţ resemnîndu-se: „Ce vrei? Aşa-i...” Cu prima poşt şi cu supunerea unei feti e, Fanny îiă ţ descrise hotelul, adev rat cas de familie, locuit deă ă ă ă str ini. La etajul întîi, nişte peruvieni, tat , mam ,.copii şiă ă ă mul i servitori; la al doilea, cî iva ruşi şi un olandez bogat,ţ ţ negustor de m rgean. În camerele de la al treilea locuiauă doi c l re i de la Hipodrom, chic englezesc, foarteă ă ţ 80
- 81. Sapho cumsecade, şi ceamai interesant mic gospod rie,ă ă ă domnişoara Minna Vogel, ghitarist din Stuttgart, cuă fratele ei Léo, un biet mic ofticos, silit să-şi întrerupă studiile de clarinet la Conservatorul din Paris, şi pe care sora mai mare venise să-l îngrijeasc , f r alte mijloaceă ă ă de trai decît beneficiul cîtorva concerte pentru a pl tiă hotelul şi pensiunea. „Dup cum vezi, omul meu drag, tot ce se poateă închipui mai duios şi mai onorabil. Eu îns mi trec dreptă v duv , şi mi se arat mult considera ie. Mai întîi, niciă ă ă ă ţ n-aş îng dui s fie altfel; trebuie ca femeia ta s fieă ă ă respectat . Cînd zic «femeia ta», în elegeă ţ -m bine. Ştiuă c întră -o zi vei pleca şi te voi pierde, dar pe urm nu vaă mai fi altul; voi r mîne pentru totdeauna a ta, p strîndă ă gustul dezmierd rilor tale şi instinctele bune pe care leă -ai trezit în mine... E tare caraghios, nu-i aşa, Sapho virtuoas !... Da, virtuoas , cînd nu vei mai fi aici; dară ă pentru tine m p strez aşa cum mă ă -ai iubit, p timaş şiă ă înfocat ... Te ador „ă Deodat , Jean fu cuprins deă -o mare triste e şiţ plictiseal . La întoarcere, fiii risipitori, dup bucuriileă ă sosirii, dup belşugul osp ului cu vi elul gras şi ală ăţ ţ duioaselor efuziuni, duc totdeauna dorul vie ii nomade şiţ le pare r u dup ghinda amar şi dup turma leneş deă ă ă ă ă mînat. E o dezam gire ce vine din lucruri şi din fiin e,ă ţ deodat despuiate şi sp l cite. Dimine ile ierniiă ă ă ţ provensale nu mai aveau pentru el voioşia lor s n toas ,ă ă ă şi nici un farmec vîn toarea de vidre frumoasa, aurii, deă -a lungul malurilor, nici împuşcarea ra elor negre întrţ -un naye-chien al b trînului Abrieu. Jean g sea vîntul cumplit,ă ă apa aspr şi foarte monotone plimb rile prin viileă ă inundate împreun cu unchiul, l murinduă ă -i sistemul s uă de st vilare şi de rigole de adus ap .ă ă Satul, pe care în primele zile îl revedea prin goanele lui vesele de b ie el, era numai bar ci vechi, unele p r site,ă ţ ă ă ă şi mirosea a moarte şi a jale ca un sat italian; iar cînd se 81
- 82. Alphonse Daudet ducea lapoşt , trebuia s îndure, pe pragul şubred deă ă piatr al fiec rei uşi, sporov iala mereu aceeaşi a tuturoră ă ă b trînilor strîmbi ca nişte copaci b tu i de vînt, cu bra eleă ă ţ ţ vîrîte în buc i de ciorapi împleti i, cît şi a b trîăţ ţ ă nelor cu b rbia de merişor galben sub bonetele lor strânse, şi cuă ochişori lucioşi şi neastâmp ra i ca ai şopîrlelor dină ţ zidurile vechi. Mereu aceleaşi tânguiri despre pr p dul viilor, sfârşitulă ă garantei10 , boala duzilor, celor aste pl gi ale Egiptuluiă s r cind frumosul inut al Proven ei; şi pentru a sc pa deă ă ţ ţ ă ele, se întorcea uneori pe ulicioarele povîrnite de-a lungul fostelor ziduri ce împrejmuiau palatul papilor, ulicioare pustii cotropite de m r cini, de ierburi mari din Saint-ă ă Roch, bune de leac împotriva pecinginelor, şi atît de la locul lor în col ul acesta din evul mediu, adumbrit deţ uriaşa ruin ciopîr it de pe culmea drumului.ă ţ ă Atunci se întîlnea cu preotul Malassagne, care-şi f cuseă slujba şi cobora cu paşi mari furioşi, cu plastronul alb de pe piept strîmbat şi sutana suflecat cu amîndou mîinileă ă din pricina m r cinilor şi a zgrun urilor. Preotul se oprea,ă ă ţ tuna şi fulgera împotriva lipsei de credin a ranilor, aţă ţă nemerniciei consiliului municipal; blestema cîmpiile, animalele şi oamenii, nişte golani care nu mai veneau la biseric , careă -şi înmormîntau mor ii f r împ rt şanie, îşiţ ă ă ă ă c utau s n tatea cu magnetismul şi cu spiritismul, ca să ă ă ă fie scuti i de preot şi de doctor.ţ - Da, domnule, spiritismul! Iat unde au ajuns raniiă ţă noştri din Comitat... Şi mai vre i ca viile s fieţ ă s n toase!...ă ă Jean, care avea scrisoarea înfl c rat a lui Fanny gataă ă ă deschis în buzunar, asculta cu privirea pierdut , sc paă ă ă cît mai repede cu putin de predica plicticoas aţă ă preotului şi se întorcea la Castelet, s se ad posteasc înă ă ă scorbura unei stînci - un cagnard, cum le zic provensalii - 10 Plant erbacee, a c rei r d cin e folosit la vopsitul textilelor.ă ă ă ă ă ă 82
- 83. Sapho ferit de vîntulce bate de jur împrejur şi concentrînd razele soarelui r sfrînte în piatr .ă ă Alegea scorbura cea mai îndep rtat , cea maiă ă s lbatic , n p dit de m r cini şi de stej rei cîrmîziă ă ă ă ă ă ă ă 11 , şi se pitea acolo să-şi citeasc scrisoarea; încetul cu încetul,ă din mirosul delicat pe care-l r spîndea, din dezmierdareaă cuvintelor, din imaginile trezite, îi venea o ame ealţ ă senzual careă -i gr bea pulsul, îi d dea halucina ii pînă ă ţ ă pierdeau ca un decor zadarnic fluviul, re eaua de insule,ţ satele din scobiturile Alpililor, toat curba uriaşei v i undeă ă vîrtejurile de vînt alungau şi rostogoleau ca pe nişte valuri pulberea soarelui. Iar el era acolo, în odaia lor din fa aţ g rii cu acoperişuri cenuşii, prad dezmierd rilor nebuneă ă ă şi a dorin ei furioase careţ -i ag a unul de altul cuăţ încleşt ri de îneca i...ă ţ Deodat , paşi pe c rare, rîsete limpezi: „E acolo!”... Seă ă iveau surorile lui, mici pulpe goale în lev n ic , îndrumateă ţ ă de b trînul Miracle, tare mîndru c şiă ă -a descoperit st pînul şi dînd victorios din coad ; dar Jean îl alunga cuă ă piciorul şi respingea îmbierile sfioase ale feti elor deţ -a alerga sau de-a se juca de-a v-a i ascunselea. Le iubeaţ totuşi pe micu ele gemene, care înnebuneau dup frateleţ ă lor cel mare, mereu aşa de departe; de cum sosise se f cuse copil pentru ele; îi pl cea contrastul dintre celeă ă dou f pturi frumoase, n scute în acelaşi timp şi atît deă ă ă diferite. Una înalt , brun , cu p rul cre , exaltat şiă ă ă ţ ă totodat voluntar ; ea avusese gîndul cu barca, înrâurită ă ă de lecturile preotului Malassagne, şi mica Marie, egipteanca, o luase cu sine pe b laia Marthe, cam moaleă şi blînd , sem nînd cu mama şi cu fratele ei.ă ă Dar, pe cînd îşi scotocea amintirile, ce stinghereală odioas îi pricinuiau dezmierd rile nevinovate de copii,ă ă frecîndu-se de parfumul cochet pe care-l r spîndea pe elă scrisoarea iubitei. - Nu, l sa iă ţ -m ... trebuie s lucrez...ă ă 11 Varietate de stejari mediteraneeni, cu frunze spinoase persistente. 83
- 84. Alphonse Daudet Şi seîntorcea acas , ca s se închid în odaia lui; glasulă ă ă tat lui s u îl chema îns cînd trecea.ă ă ă - Tu eşti, Jean... Ia ascult ceva...ă Ora poştei aducea noi pricini de a se posomori omului şi aşa posac din fire, p strînd din Orient obiceiuri deă solemnitate t cut , curmat de neaşteptate amintiri...ă ă ă „cînd eram consul la Hong-Kong”, ce zbucneau ca aşchiile dintr-un buştean la foc mare. În timp ce-şi asculta tat lă citind şi discutînd ziarele de diminea , Jean se uita peţă c min la Sapho de Caoudal, cu bra ele pe genunchi şi liraă ţ lîng ea, toat lira, un bronz cump rat cu dou zeci de aniă ă ă ă în urm , pe vremea înfrumuse rilor din Castelet; şiă ţă bronzul din comer , careţ -l dezgusta în vitrinele pariziene, îi d dea aici, în singur tatea lui, o emo ie îndr gostit ,ă ă ţ ă ă dorin a sţ ă-i s rute umerii, să ă-i dezlege bra ele reci şiţ lucioase, s-o fac să ă-i spun : „Sapho pentru tine, d inuiriiă ă pentru tine!” Cînd ieşea din odaie, imaginea ispititoare se ridica, mergea împreun cu el, m rea zgomotul paşilor s i peă ă ă scara cea larg şi pompoas . Numele lui Sapho îl ritmaă ă limba vechii pendule, îl şuşotea vîntul prin coridoarele lungi şi reci, cu lespezi de piatr , din locuin a de var ,ă ţ ă numele ei îl reg sea în toate c r ile din biblioteca de ar ,ă ă ţ ţ ă c r i vechi cu muchiile roşii, mai p strînd între eleă ţ ă firimituri din gust rile lui de copil. Şi st ruitoare amintireaă ă iubitei îl urm rea pîn şiă ă -n odaia mamei lui, unde Divonne piept na bolnava, îi ridica frumosul p r alb deasupraă ă obrazului r mas liniştit şi trandafiriu cu toate neîncetateleă chinuri de tot felul. - A, iată-l şi pe Jean al nostru! zicea mama. Dar m tuşa lui, cu gîtul gol, cu mica ei bonet şiă ă mînecile suflecate pentru piept natul bolnavei, careă c dea numai în sarcina ei, îi amintea iar iubita, s rind dină ă pat în norul celei dintîi ig ri. Îl nec jeau asemeneaţ ă ă gînduri, mai ales în odaia aceasta! Totuşi, ce s facă ă pentru a sc pa de ele?ă 84
- 85. Sapho - Copilul nostrunu mai e acelaşi, surioar , spuneaă doamna Gaussin cu triste e... Ceţ -o fi avînd? Şi c utau împreun . Divonne îşi fr mînta pricepereaă ă ă naiv şi ar fi vrut să ă-l întrebe chiar pe tîn r; dar acumă p rea c fuge de ea şi se fereşte s r mîn singur cuă ă ă ă ă dînsa. Odat , dup ceă ă -i pîndise, veni să-l prind peă neaşteptate în cagnard, înfrigurat de scrisori şi de n lucirile lui rele. Se scul , cu ochii întuneca i... Eaă ă ţ -l opri şi se aşez lîng el pe piatra cald :ă ă ă - Oare nu m mai iubeşti?... Oare nu mai sînt Divonna?ă Mie-mi spuneai toate p surile tale!ă - Ba da, ba da..., gîng vea el, tulburat de felulă dr g stos cu careă ă -i vorbea şi întorcîndu-şi ochii ca s nuă poat reg si în ei ceva din ceea ce abia citise, chem ri deă ă ă iubire, strig te nebune, delirul patimei de la distan .ă ţă - Ce ai?... De ce eşti trist? murmura Divonne cu alint riă în glas şi-n mîini ca pentru copii. Era un pic şi micu ul ei, pentru ea avea tot zece ani,ţ vîrsta omule ilor pe careţ -i emancipezi. El, înfocat de lectura lui, se mai aprindea şi de farmecul tulbur tor al frumosului trup atît de aproape deă -al s u, ală gurii proaspete, cu sîngele înviorat de aerul liber care-i zburlea p rul, fluturînduă -l deasupra frun ii în bucleţ uşoare, dup moda parizian . Apoi lec iile lui Sapho:ă ă ţ „Toate femeile sînt la fel... În fa a b rbatului nţ ă -au decît un singur gînd în minte...”, îl f ceau s g seasc provoc toră ă ă ă ă zîmbetul fericit al r ncii, ca şi gestul ei pentru aţă ă -l opri la duiosul interogator. Deodat sim i că ţ ă-l ame eşte o ispit rea; iar la sfor areaţ ă ţ pe care o f cea ca s i se împotriveasc îl trecu un fior şiă ă ă tremura. Divonne se sperie v zînduă -l atît de palid şi cu din ii cl n nind.ţ ă ţă - Ah! Bietul copil... are friguri... Cu un gest de duioşie necugetat, îşi dezleg broboadaă cea mare care-i înf şur brîul, ca s iă ă ă -o pun la gît; dar,ă 85
- 86. Alphonse Daudet pe neaşteptate,cuprins în bra e, înl n uit , sim i arsuraă ţ ă ţ ă ţ unei dezmierd ri nebune pe ceaf , pe umeri, pe toată ă ă pielea scînteietoare care îşnise la soare. N-avu cînd sţ ă strige, nici s se apere, poate c nici nuă ă -şi d du bineă seama de ceea ce se petrecuse. - Vai! Sînt nebun... sînt nebun... Fugea acum departe, în gariga cu pietre ce se rostogoleau jalnic sub picioarele lui. În aceeaşi zi, la prînz, Jean vesti c pleac chiar înă ă seara aceea, fiind rechemat de un ordin al ministrului. - S pleci aşa de curînd!.... Doar ai spus... Abia aiă sosit... Şi strig te, şi rug min i. El îns nu mai puteaă ă ţ ă r mîne cu ei, fiindc între toate afec iunile lui seă ă ţ amesteca înrîurirea tulbure şi corup toare a lui Sapho. Deă altfel, nu le f cuse el cea mai mare jertf , p r sinduă ă ă ă -şi via a în doi? Ruptura deplin se va des vîrşi ceva maiţ ă ă tîrziu; atunci se va întoarce să-i iubeasc f r ruşine, niciă ă ă stinghereal , şi să ă-i îmbr işeze pe to i oamenii ştia deăţ ţ ă treab .ă Era noapte, casa se culcase, cu luminile stinse, cînd Cesaire se întoarse dup ceă -şi înso ise nepotul la trenulţ de Avignon. D du ov z calului, cercet cerul s vad cumă ă ă ă ă se ar ta vremea - privirea oamenilor care tr iesc de peă ă urma p mîntului - şi tocmai intra în cas , cînd z ri oă ă ă form alb pe o banc a terasei.ă ă ă - Tu eşti, Divonne? - Da, te aşteptam... Prins cu treburile toat ziua, desp r it de Fenat al ei,ă ă ă ţ ă la care inea foarte mult, se întîlneau astfel seara, s steaţ ă de vorb şi s se plimbe pu in împreun . S fi fost laă ă ţ ă ă mijloc scurta scen dintre ea şi Jean, pe care apoi,ă gîndindu-se, o în elesese, ba chiar mai mult decît ar fiţ vrut, sau emo ia deţ -a o fi v zut pe biata mam plîngîndă ă toat ziua în t cere? Glasuă ă -i era schimbat, cu o neobişnuit îngrijorare a min ii la aceast liniştit fiin aă ţ ă ă ţă datoriei. 86
- 87. Sapho - Ştii ceva?De ce ne-a p r sit aşa de repede?...ă ă Nu credea în povestea cu ministerul, b nuind maiă degrab vreo leg tur rea care atr gea copilul departe deă ă ă ă familia lui. Erau atîtea primejdii, atîtea întîlniri nenorocite în Parisul cela al pierz rii!ă Cesaire, care nu putea să-i ascund nimic, m rturisi c ,ă ă ă într-adev r era o femeie în via a lui Jean, dar o f ptură ţ ă ă bun , care nă -ar fi fost în stare să-l îndep rteze de ai lui; şiă vorbi de devotamentul ei, de scrisorile duioase ce-i trimitea, şi l ud mai ales hot rîrea curajoas pe care oă ă ă ă luase de a munci, ceea ce i se p ru tare firesc r ncii; c ,ă ţă ă ă ia urma urmei, trebuie s munceşti pentru a tr i!ă ă - Nu îns femeile de felul asta..., zise Cesaire.ă - Va s zic , ceea cu care tr ieşte Jean e o fiin deă ă ă ţă nimic!... Şi tu te-ai dus acolo?... - Î i jur, Divonne, c de cînd îl cunoaşte nuţ ă -i alt femeieă mai cinstit şi mai de treab ... Iubirea iă ă -a redat onoarea. Dar erau vorbe prea mari şi Divonne nu în elegea.ţ Pentru ea, doamna aceasta intra în rîndul celor pe care ie numea „femei stricate”, şi o indigna gîndul c Jean al eiă era prada unei astfel de fiin e. Dac ar b nui consulul!...ţ ă ă Cesaire încerca s-o potoleasc şi, zîmbind cu toateă cutele chipului s u bun şi cam ştreng resc, o încredin aă ă ţ c la vîrst b iatului nu te puteai lipsi de femeie.ă ă ă - Hei, la naiba! S se însoare, f cu ea cu o încredin areă ă ţ ce te mişca. - În sfîrşit, acum nu mai stau împreun , tot îi ceva...ă Atunci ea, cu glas grav: - Ascult , Cesaire... ştii cum se zice la noi: „Nenorocireaă ine totdeauna mai mult decît cel ceţ -o aduce...” Dacă-i cu adev rat aşa cum spui, dac Jean a scosă ă -o pe femeia ceea din noroi, poate c să -a murd rit r u cu treaba astaă ă p c toas . Se prea poate să ă ă -o fi f cut mai bun şi maiă ă cinstit , dar cine ştie dac r ul ce z cea întră ă ă ă -însa nu l-a stricat pe copilul nostru pînă-n m duva oaselor!ă 87
- 88. Alphonse Daudet Se întorceauspre teras . Noapte paşnic şi limpede peă ă toat valea t cut , unde nu tr ia decît lumina mişc toareă ă ă ă ă a lunii, fluviul vijelios şi cîte un iaz ca de argint. Sim eaiţ liniştea, dep rtarea de toate, marea odihn a unui somnă ă f r vise. Deodat , trenul care suia cu toat iu eala îşiă ă ă ă ţ dezl n ui vuietul în buşit pe malul Ronului.ă ţ ă - Of, Parisul asta! zise Divonne, ar tînduă -şi pumnul spre duşmanul pe care provincia îşi descarc toate mîinile...ă Parisul asta!... Ce-i d m noi şi ce ne înapoiaz !ă ă 88
- 89. Sapho VII ERA UN FRIGCU CEA , OŢĂ după-amiaz întunecoas la ora patru, chiar pe Champs-ă ă Elysées, calea cea larg unde se gr beau tr surile cu ună ă ă uruit în buşit şi v tuit. Jean abia putu s citeasc , înă ă ă ă fundul unei gr dini e cu poarta grilajului deschis , litereleă ţ ă acestea aurite, aşezate foarte sus, sub primul etaj al casei cu înf işarea luxoas şi liniştit a unei vile de ar :ăţ ă ă ţ ă Apartamente mobilate, pensiune de familie. Un cupeu aştepta lîng trotuar.ă Dup ce împinse uşa biroului, Jean v zu îndat femeiaă ă ă pe care o c uta, stînd la lumina ferestrei şi r sfoind ună ă registru gros de socoteli, în fa a altei femei, elegant şiţ ă înalt , în mîini cu o batist şi cu un s cule de speculantă ă ă ţ ă la burs .ă - Ce dori i, domnule?... Fanny îl recunoscu, se sculţ ă mirat şi, trecînd pe dinaintea doamnei, murmur : Eă ă mititelul... Cealalt îl m sur din cap pînă ă ă ă-n picioare cu îndr zne ul sînge rece de cunosc toare pe careă ţ ă -l dă experien a şi, cu glas tare, f r s se sfiasc :ţ ă ă ă ă - S ruta iă ţ -v , copii... Eu nu m uit. Apoi trecu pe loculă ă lui Fanny, verificîndu-şi mai departe cifrele. 89
- 90. Alphonse Daudet Amîndoi seluaser de mîini, şoptinduă -şi fraze prosteşti: „Ce mai faci?” „Bine, mul umesc”... „Va s zic ai plecatţ ă ă asear ?...” Dar glasurile lor schimbate d deau cuvinteloră ă adev ratul lor în eles. Apoi, aşezînduă ţ -se pe divan şi mai venindu-şi în fire, Fanny zise încet: - Nu mi-ai recunoscut patroana?... Totuşi ai mai v zută -o... la balul lui Dechelette, în mireas spaniol ...ă ă Cam trecut mireasa...ă - Atunci e...? - Rosario Sanches, femeia lui de Potter. Aceast Rosario, Rosa, dup numele ei de chefuri scrisă ă pe toate oglinzile din restaurantele de noapte şi totdeauna subliniat de cîte o murd rie, era o fost „damă ă ă a carelor” de la Hipodrom, vestit în lumea chefliiloră pentru desfrînarea-i cinic , insultele grosolane şi loviturileă de cravaş foarte c utate de b rba ii din cluburi, pe careă ă ă ţ -i mîna ca şi pe caii ei. Spaniol din Oran, fusese mai mult bine legat decîtă ă frumoas , şi mai f cea oarecare efect la lumina de sear ,ă ă ă cu ochii ei negri da i cu bistru şi cu sprînceneleţ -i îmbinate; dar aici, chiar stînd cu spatele la fereastr ,ă ar ta întră -adev r de cincizeci de ani b tu i pe o faă ă ţ ţă turtit , aspr , cu pielea zbîrcit şi galben ca o l mîie dină ă ă ă ă ara ei. Bun prieten de ani de zile cu Fanny Legrand, oţ ă ă îndrumase în lumea femeilor uşoare, şi chiar numai numele ei 11 însp imînta pe îndr gostit.ă ă Fanny, în elegînd de ceţ -i tremur bra ul, încerc s seă ţ ă ă dezvinov easc . Cui putea s se adreseze pentru a g siăţ ă ă ă de lucru? Era foarte încurcat . De altfel, acum Rosa seă liniştise: bogat , foarte bogat , locuia în casa ei din caleaă ă Villiers sau în vila de la Enghien, primind cî iva vechiţ prieteiji, dar un singur amant, mereu acelaşi, muzicianul ei. - De Potter? Întreb Jean... Îl credeam însurat.ă - Da... Însurat, cu copil, şi pare-se chiar c nevastă ă-sa e frumoas ... Asta nu lă -a împiedicat s se întoarc la fostaă ă 90
- 91. Sapho lui leg tur... Şi deă ă -ai vedea cum îi vorbeşte, cum se poart cu el... Ei, acela ştiu că ă-i bine prins în la ...ţ Ea-i strîngea mîna cu o gingaş dojan . În clipa aceea,ă ă doamna îşi întrerupse lectura şi se r sti spre s cule ul ei,ă ă ţ care s rea la cap tul şnurului:ă ă - Da’ astîmp ră ă-te odat , ce naiba!... Apoi c treă ă administratoare, cu glas poruncitor: - Dă-mi repede o buc ic de zah r pentru Bichito.ăţ ă ă Fanny se ridic , aduse zah rul, pe careă ă -l apropie de deschiz tura s cule ului cu mii de m guleli şi de cuvinteă ă ţ ă copil reşti...ă - Ia te uit ce frumos animal..., zise ea iubitului ei,ă ar tînduă -i un fel de şopîrl mare, inut în vat , diform ,ă ţ ă ă ă acoperit cu nişte bobi e rotunde, cu o creast zim at peă ţ ă ţ ă capul ca o glug peste carnea gelatinoas şi tremurînd deă ă frig; un cameleon trimis din Algeria, Rosei, care-l ap ra deă iarna parizian cu multe îngrijiri şi inînduă ţ -l la c ldur . Îlă ă adora cum nu iubise niciodat vreun b rbat; iar Jeană ă în elese din alint rile linguşitoare ale lui Fanny ce locţ ă avea în cas scîrboasa lighioan .ă ă Doamna închise registrul, gata de plecare: - Nu-i prea r u pentru a doua chenzin ... Numaiă ă supravegheaz lumin rile.ă ă Arunc o privire de patroan în jurul salonaşului,, bineă ă inut şi rînduit, cu mobile de catifea, sufl un pic de colbţ ă de pe planta aşezat pe mescioara rotund , constat că ă ă ă dantela de la fereşti era ag at întrăţ ă -un loc; apoi zise tinerilor cu un ochi priceput: - Şti i, copii, f r prostii... Casaţ ă ă -i foarte cumsecade..., şi, îndreptîndu-se spre cupeul ce-o aştepta la poart , plecă ă să-şi fac plimbarea la Bois.ă - Uf! Ce sîcîial !... zise Fanny. Aşa vin pe capul meu, eaă sau maică-sa, de doua ori pe s pt mîn ... Mamaă ă ă -i şi mai îngrozitoare, şi mai zgrip uroaic ... Vezi, numai fiindc teţ ă ă iubesc atîta pot s tr iesc în şandramaua asta... În sfîrşit,ă ă iată-te, eşti iar al meu!... Mi-a fost a?a de fric ...ă 91
- 92. Alphonse Daudet Şi, înpicioare, îl îmbr iş lung, încredin înduăţ ă ţ -se după tres rirea s rutului c mai era cu totul al ei. Dar pe culoară ă ă fiind forfot mare, trebuiau s se p zeasc . Dup ce seă ă ă ă ă aduse lampa, Fanny, se aşez la locul ei obişnuit, cu oă mic împletitur ; el, foarte aproape, ca în vizit ...ă ă ă - Sînt schimbat , nuă -i aşa?... Parcă-s alta?... Zîmbea ar tîndu-şi croşeta mînuit cu o stîng cie deă ă ă feti . Totdeaunaţă -i fusese sil de lucrul de mîn ; citea oă ă carte, cînta la pian, fuma sau, cu mînecile suflecate, g tea o mîncare bun , niciodat nă ă ă -avea alte îndeletniciri. Dar ce s fac aici? Nu putea s se gîndeasc la pianulă ă ă ă din salon, fiind nevoit s stea toat ziua în birou...ă ă ă Romane? Ştia, într-adev r, alte poveşti decît cele pe careă le istoriseau. În lipsa ig rii oprite, luase dantela asta, laţ ă care-i mergeau degetele, dar era liber s gîndeasc ,ă ă ă în elegînd acum pl cerea femeilor pentru lucrurileţ ă acestea m runte pe care le nesocotea odinioar .ă ă Şi pe cînd îşi prindea firul, cu neîndemînare înc , şi cuă aten ia lipsei de experien , Jean o privea, odihnit înţ ţă ă rochia-i simpl , cu guleraşul drept, p rul lins peă ă rotunjimea antic a capului, şi cu înf işarea atît deă ăţ cumsecade, atît de în eleapt . Afar , întrţ ă ă -un decor luxos, uruia într-una plimbarea femeilor uşoare la mod ,ă coco ate sus în faetoanele lor, coborînd spre Parisulţ zgomotos al bulevardelor; Fanny nu se ar ta c are vreoă ă p rere de r u pentru desfrîul asta dezv luit şi triumf tor,ă ă ă ă din care-ar fi putut să-şi ia partea, dar o dispre uiseţ pentru dînsul. Numai s vrea el să -o vad din cînd în cînd,ă şi primea bucuros via a ei de servitudine, ba chiar îiţ g sea şi p r i vesele.ă ă ţ To i clien ii din pensiune o iubeau mult. Str inele, femeiţ ţ ă f r gust, îi cereau sfatul pentru cump r turile deă ă ă ă îmbr c minte; diminea a, d dea lec ii de canto celei maiă ă ţ ă ţ mari dintre feti ele peruviene, iar pe domni îi pov uia ceţ ăţ carte s citeasc , la ce pies s se duc , şi to i aveauă ă ă ă ă ţ pentru ea tot felul de aten ii şi mare considera ie, maiţ ţ 92
- 93. Sapho ales unul, olandezulde la al doilea. „Se aşaz colo undeă stai tu şi r mîne privinduă -m pierdut, pîn ceă ă -i spun: Kuyper, m plictiseşti”. Atunci r spunde «pine» şi seă ă duce... El mi-a dat broşa asta mic de m rgean... Ştii,ă ă face cinci franci; am primit-o numai ca s m lase înă ă pace.” Un chelner intr , cu o tav înc rcat , pe care o puse peă ă ă ă un cap t al m su ei, dînd pu in la o parte planta ceaă ă ţ ţ verde. - Aici m nînc singur , cu un ceas înaintea celorlal i.ă ă ţ Ea comand dou feluri din lista destul de lung şiă ă ă îmbelşugat . Administratoarea nă -avea dreptul decît la dou feluri şi la sup .ă ă - Afurisit mai e şi Rosario asta!... De altfel, îmi placeă mai bine s m nînc aici; nă ă -am nevoie s vorbesc şiă - iţ recitesc scrisorile care-mi in de urît.ţ Se întrerupse ca s scoat o fa de mas şi nişteă ă ţă ă şervete; în fiece clip o stinghereau: s dea un ordin, să ă ă deschid un dulap sau s satisfac o reclama ie. Jeană ă ă ţ în elese c ar stînjeniţ ă -o r mînînd mai mult; apoi i seă aduse cina, şi micul castron de sup deă -o singur por ieă ţ care aburea pe mas era aşa de s r c cios, încît le veniă ă ă ă la amîndoi acelaşi gînd, aceeaşi p rere de r u după ă ă fostele lor mese între patru ochi! - Pe duminic ... pe duminic ..., murmur ea încetişor,ă ă ă l sînduă -l s plece. Şi cum nu puteau s se s rute dină ă ă pricina personalului şi a clien ilor care coborau, eaţ -i luase mîna şi o ap sa lung pe inima ei, ca să -o p trundă ă dezmierdarea. Seara şi noaptea, Jean se gîndi la ea, suferind pentru supunerea-i umilit fa de tic loasa ceea cu şopîrla; apoiă ţă ă olandezul îl tulbura şi el, aşa c nu avu linişte pînă ă duminic . De fapt, semiruptura, care trebuia să ă preg teasc f r zguduire sfîrşitul leg turii lor, fu,ă ă ă ă ă dimpotriv , lovitura de cosor a gr dinarului, ce înviorează ă ă copacul obosit. Îşi scriau aproape în fiecare zi bile ele deţ 93
- 94. Alphonse Daudet dragoste aşacum le mîzg leşte ner bdarea înamora ilor;ă ă ţ sau, dup ieşirea de la minister, şedeau pl cut de vorbă ă ă în biroul ei, în ceasul cînd împletea. Fanny spusese la pensiune, vorbind despre el: „O rudă de-a mea...” şi, datorit nedesluşitei denumiri, putea veniă uneori să-şi petreac seara în salon, la o mie de leghe deă Paris. F cu cunoştin cu familia din Peru, cuă ţă nenum rateleă -i domnişoare, împopo onate în culoriţ ip toare, aşezate în jurul salonului, adev ra i papagali peţ ă ă ţ stinghie: o auzi pe domnişoara Minna Vogel cîntînd din ghitara plin de ghirlande ca o pr jin de h mei, şiă ă ă ă -i v zuă fratele, bolnav, afon, urm rind p timaş cu capul ritmulă ă muzicii şi plimbîndu-şi degetele pe un clarinet închipuit. singurul din care avea voie s cînte. Juc whist cuă ă olandezul lui Fanny, un gr san chel, cu înf işareă ăţ murdar , care c l torise pe toate oceanele lumii, şi cînd îiă ă ă cereai cîteva l muriri despre Australia, undeă -şi petrecuse de curînd luni întregi, r spundea rotinduă -şi ochii: „Ghici iţ cît cost cartof la Melbourne?” Fiindc nuă ă -l uimise decît un singur fapt, scumpetea cartofilor în toate rile undeţă se ducea. Fanny era sufletul acestor reuniuni, vorbea, cînta, f ceaă pe pariziana bine informat şi pe femeia de lume; iară exoticii nu b gau de seam ceea ceă ă -i mai r m sese dină ă apuc turile de boem sau de atelier, ori li se p reaă ă ă culmea bunului gust. Erau ului i de rela iile ei cuţ ţ personalit ile renumite din art sau din literatur ;ăţ ă ă doamnei ruse, care se înnebunea dup operele lui Dejoie,ă îi d dea desluşiri despre felul cum scria romancierul,ă despre num rul ceştilor de cafea pe care le bea întră -o noapte şi cifra exact şi de nimic cu care editoriiă romanului Cenderinette pl tiser capodopera ceă ă -i îmbog ea. Iar Gaussin era atît de mîndru de succesulăţ iubitei lui, încît uita de gelozie, şi i-ar fi adeverit bucuros vorbele dac cineva să -ar fi îndoit de ele. 94
- 95. Sapho În timp ceîn salonul tihnit, luminat de l mpi cu abajur,ă o admira servind ceaiul, acompaniind melodiile tinerelor fete, dîndu-le sfaturi de sor mai mare, Jean sim ea oă ţ a î are ciudat închipuinduţ ţ ă -şi-o cu totul alta cînd sosea la el duminica diminea a, ud leoarc de ploaie, tremurîndţ ă ă de frig, şi, f r m car s se apropie de focul care ardea înă ă ă ă cinstea ei, se dezbr ca în grab şi se strecura în patulă ă larg, lîng iubit. Atunci, ce îmbr iş ri, ce dezmierd riă ăţ ă ă lungi cu care se r zbunau pe greut ile din timpulă ăţ s pt mînii ceă ă -i lipseau unul de altul, p strînduă -le dorin aţ care le însufle ea dragostea.ţ Ceasurile treceau, se încurcau; nu se mai mişcau din pat pîn seara. Nimic alta nuă -i ispitea; nici o pl cere, nuă vedeau pe nimeni, nici m car pe so ii Hettema care, dină ţ economie, se hot rîser s tr iasc la ar . Cu miculă ă ă ă ă ţ ă dejun preg tit lîng ei, auzeau pierdu i vuietul duminiciiă ă ţ pariziene umplînd strada, fluieratul trenurilor, uruitul birjelor înc rcate; pic turile mari de ploaie pe zincul dină ă bal- eon, împreun cu b t ile gr bite din pieptul lor,ă ă ă ă ritmau aceast lips de via , f r no iunea orei, pînă ă ţă ă ă ţ ă-n amurg. Gazul care se aprindea în fa strecura atunci o razţă ă ştears ; trebuiau s se scoale, Fanny fiind nevoit s seă ă ă ă întoarc la şapte. În lumina slab a od ii, îi veneau înă ă ă minte toate necazurile, toate scîrbele ei, mai grele şi mai crude, pe cînd îşi punea din nou botinele înc jilave după ă drumul pe jos, jupoanele şi rochia de administratoare, uniforma neagr a femeilor s race.ă ă Iar mîhnirea i-o mai sporeau lucrurile dragi din jurul ei, mobilele, micul cabinet de toalet din zilele frumoase...ă Se smulgea: „Haidem!...” şi, pentru a fi mai mult vremeă împreun , Jean o înso ea; urcau încet şi strînşi unul lîngă ţ ă altul pe Champs-Elysées, unde dublul rînd de lampadare, la cap t cu Arcul de Triumf, îndep rtat de umbr , şiă ă ă două-trei stele înfipte pe o bucat de cer înf işau un fondă ăţ de diorama. La col ul str zii Pergollse, foarte aproape deţ ă 95
- 96. Alphonse Daudet pensiune, eaîşi ridica voaleta pentru o ultim s rutare,ă ă şi-l l sa buim cit, dezgustat de locuin a lui unde seă ă ţ întorcea, cît mai tîrziu, blestemîndu-şi s r cia, fiinduă ă -i aproape ciud pe cei de la Castelet din pricina jertfei peă care şi-o impunea pentru ei. Două-trei luni duser via a aceasta ajuns de nesuferită ţ ă spre sfîrşit, Jean fiind nevoit să-şi r reasc vizitele laă ă pensiune, c servitorii flec riser , iar Fanny ar tînduă ă ă ă -se tot mai înt rîtat de zgîrcenia mamei şi a fiicei Sanchts.ă ă Se gîndea în t cere s reia mica lor gospod rie şi sim eaă ă ă ţ c nici iubitul ei nu mai putea r bda; ar fi vrut îns ca elă ă ă s vorbeasc cel dintîi.ă ă Intr-o duminic de april, Fanny sosi mai g tit ca deă ă ă obicei, cu o p l rie rotund şi o rochie de prim vară ă ă ă ă foarte simpl - nu erau boga i - dar turnat pe trupul eiă ţ ă gra ios.ţ - Scoală-te repede, mergem s prînzim la ar ...ă ţ ă - La ar !...ţ ă - Da, la Enghien, la Rosa... Ne-a poftit pe amîndoi... La început el nu primi, dar ea st rui. Niciodat Rosaă ă n-ar ierta un refuz. - Po i s faci şi tu asta pentru mine... c eu fac destul,ţ ă ă mi se pare. Pe malul lacului Enghien, în fa a unei pajişti imense ceţ cobora pîn la un mic port unde se leg nau cîteva iole şiă ă gondole, se în l a o vil mare în stil elve ian, minunată ţ ă ţ împodobit şi mobilat ; plafoanele şi panourile de oglinziă ă r sfrîngeau scînteierea apei, m re ele alei cu carpeniă ă ţ dintr-un parc frem tînd de verdea a timpurie şi de liliaculă ţ înflorit. Livrelele lacheilor corecte, drumurile unde nu z reai nici o crengu c zut f ceau cinste îndoiteiă ţă ă ă ă supravegheri a Rosariei şi a b trînei Pilar.ă Gînd sosir , to i erau la mas , o îndrumare greşită ţ ă ă f cînduă -i s r t ceasc în jurul lacului, prin ulicioare întreă ă ă ă ziduri înalte de gr dini. Jean se descump ni cu totul deă ă primirea rece a Rosei, furioas că -au f cută -o s aştepte, şiă 96
- 97. Sapho de neobişnuita înfişare a b trînelor Parceăţ ă 12 , c roraă st pîna casei îl prezent cu glasuă ă -i de c ru aş. Treiă ţ „elegante”, cum se numesc între ele marile cocote, trei antice curtezane, socotite printre gloriile imperiului al doilea, cu nume tot atît de faimoase ca al unui mare poet sau al unui general înc rcat de victorii, Wilkie Cob,ă Sombreuse şi Clara Desfous. Elegante, desigur, mai erau şi acum, înzorzonate după ultima mod , în culori prim v ratice, minunat g tite de laă ă ă ă guleraş la botine; dar atît de ofilite, de sulemenite, de reparate! Sombreuse, f r gene, cu ochii stinşi, buzaă ă c zut , dibuind în jurul farfuriei, a furculi ei şi ală ă ţ paharului; Desfous, enorm , cu fa a plin de vinişoareă ţ ă roşii, cu o pung de ap cald la picioare, r sfirînduă ă ă ă -şi pe mas bietele ei degete umflate şi r sucite de gut , cuă ă ă inele sclipitoare, tot atît de greu de pus şi de scos ca şi verigile unei maşini de tortur roman . Şi Cob, foarteă ă sub ire, cu talie tineric ceţ ă -i f cea şi mai slut capul jig rită ă de clovn bolnav, sub o coam de cîl i galbeni. Fiindă ţ ruinat , GU averea sechestrat , plecase la Monte-Carlo să ă ă încerce o ultim lovitur , şi se întorsese f r un ban şiă ă ă ă nebun îndr gostit de un frumos crupier care oă ă ă respinsese; Rosa ad postindă -o în casa ei, o hr nea, şi seă f lea grozav.ă Toate femeile acestea o cunoşteau pe Fanny şi-i d deau un bun ziua ocrotitor: „Ce mai faci, feti o?” Într-ă ă ţ adev r, cu rochia ei de trei franci metrul, f r altă ă ă ă bijuterie decît broşa roşie de la Kuyper, p rea o recrută ă printre însp imînt toarele gradate ale galanteriei, pe careă ă cadrul acesta de lux, lumina r sfrînt a lacului şi a cerului,ă ă intrînd laolalt cu miresmele prim verii pe uşile largă ă deschise ale sufrageriei, le f cea s semene şi mai multă ă cu nişte stafii. 12 Cele trei divinit i din infern (Clotho, Laciaesis şi Atropos, despreăţ care se credea c prima toarce, a doua deap n , iar a treia taie firulă ă ă vie ii omului.ţ 97
- 98. Alphonse Daudet Mai eraşi b trîna mama Pilar, un „chinge”ă 13 , cum îşi zicea chiar ea în p s reascaă ă -i franco-spaniol , adev rată ă ă maimu cu pielea sp l cit şi jerpelit , deţă ă ă ă ă -o r utateă s lbatic întip rit pe tr s turi schimonosite, cu p rulă ă ă ă ă ă ă c runt, tuns b ie eşte pîn la urechi, iar pe rochiaă ă ă ţ ă -i de satin vechi, negru, un mare guler albastru de marinar cîrmaci. - Şi apoi domnul Bichito..., zise Rosa, ispr vinduă -şi de prezentat musafirii şi ar tînd lui Gaussin un tampon deă vat trandafirie pe fa a de mas , unde cameleonulă ţ ă tremura de frig. - Ei, dar pe mine nu m prezin i? reclam cu o voioşieă ţ ă silit un b rbat înalt cu musta c runt , inut corect ,ă ă ţă ă ă ţ ă ă ba chiar ceva cam eap n , în surtucuţ ă ă -i de culoare deschis şi guler înalt.ă - Adev rat... Şi Tatave? ziser femeile rîzînd.ă ă St pîna casei îi arunc numele cu nep sare.ă ă ă Tatave era de Potter, renumitul muzician, autorul aclamat al operelor Claudia şi Savonarole; Jean, care abia îl z rise la Déchelette, se mira că ă-i g sea marelui artist oă înf işare atît de pu in genial , o fa de lemn aspr şiăţ ţ ă ţă ă regulat , ochi sp l ci i pecetluind o patim nebun şi f ră ă ă ţ ă ă ă ă leac ce-i ag a de ani întregi de tîrîtura asta şiăţ -l f ceaă să-şi p r seasc nevasta şi copilul, numai ca s r mînă ă ă ă ă ă comeseanul casei unde-şi toca o parte din marea lui avere, cîştigurile de teatru, şi unde se purtau cu el mai r u decît cu un servitor. F cea s vezi aerul peste m sură ă ă ă ă de plictisit al Rosei de cum povestea el ceva, cu ce glas dispre uitor îi curma vorba; şi, întrebîndţ -o pe fiic -sa,ă mama Pilar nu pierdea niciodat prilejul s adauge cuă ă t rie:ă - Ia mai lasă-ne în pace, b iete.ă Pilar era vecina lui Jean, şi buzele-i zbîrcite care mîrîiau cînd mînca de parc rumega un animal, c ut tura eiă ă ă cercet toare în farfuria lui chinuiau tîn rul, şi aşaă ă 13 Singe - maimu , stricat în lb. fr.ţă 98
- 99. Sapho stingherit de vorbade st pîn a Rosei, zeflemisindă ă -o pe Fanny pentru seratele muzicale din pensiune şi nerozia bie ilor str ini, care o luau pe administratoare drept oţ ă femeie din lumea bun , lovit de nenorocire. Fosta damă ă ă a carelor, buh it deă ă -o gr sime nes n toas , cu brilianteă ă ă ă de zece mii de franci la fiecare ureche, parcă-şi invidia prietena pentru reînnoita tinere e şi frumuse e pe care iţ ţ le d dea amantul asta tîn r şi frumos; Fanny nu seă ă sup ra, ba dimpotriv , înveselea masa, glumea ca ună ă pictor încep tor pe socoteala clien ilor, a peruvianuluiă ţ care-i m rturisea, rotinduă -şi ochii albi, dorin a deţ -a cunoaşte o mare cucut , şi curtea t cut a olandezului,ă ă ă r suflînd ca o foc şi gîfîind dup scaunul ei: „Ghici i cîtă ă ă ţ cost cartofi la Batavia?”ă Gaussin nu rîdea de loc; nici Pilar, ce supraveghea argint ria fiicei sale, ori se repezea cu o mişcare brusc *ă ă ochind pe tacîmul din fa a ei sau pe mîneca vecinuluiţ vreo musc , pe care, bîiguind stîlcit vorbe de alintare -ă „Manînc , mi alma; manînc , mi corazonu - o înf işaă ă ăţ hîdului animal picat pe fa a de mas , ofilit, numai cre uri,ţ ă ţ diform ca şi degetele lui Desfous. Uneori, toate muştele fiind alungate, z rea vreuna peă poli a pentru vase sau geamul uşii; atunci se ridica şi oţ prindea triumf toare. Goana aceasta neîncetat o scoaseă ă din r bd ri pe fiica ei, hot rît foarte nervoas înă ă ă ă diminea a aceea:ţ - Da’ nu te mai ridica în fiece clip , că ă-i obositor. Cu acelaşi glas, coborît cu dou tonuri şi în jargonuă -i p s resc, mama r spunse:ă ă ă - Voi v îndopa i, bos otros... de ce nu vrei s m nînceă ţ ă ă şi el? - Scoală-te de la mas , sau stai liniştit ... Neă ă plictiseşti... B trîna s ri ars şi amîndou începur s se înjure caă ă ă ă ă ă dou spaniole cucernice, amestecînd demonul şi iadul cuă oc ri de trotuar:ă 99
- 100. Alphonse Daudet - Hijadel demonio! - Cuerno de Satanas! - Puta!... - Mi madre! Jean le privea, însp imîntat, pe cînd ceilal i musafiri,ă ţ obişnui i cu asemenea scene de familie, mîncau maiţ departe în linişte. Numai de Potter interveni, inînd seamaţ de str in:ă - Haide, nu v mai certa i.ă ţ Dar Rosa, furioas , se întoarse c tre el:ă ă - Şi tu de ce te amesteci?... Ce mai apuc turi! Ce? Nuă -s liber s vorbesc?... Pleac la nevastă ă ă ă-ta şi mai sl beşteă -m !... M-am s turat de cînd tot faci ochi dulci şiă ă de cele trei fire de p r care iă ţ -au mai r mas... Duă -le gîştei tale, e şi vremea!... De Potter, cam palid, zîmbea: - Şi trebuie s tr ieşti cu asta!... murmura el înă ă musta .ţă - Asta face cît asta! Îl ar t ea urlînd, cu tot trupulă ă aplecat peste mas ... Şi ştii, uşaă -i deschis ... ştergeă -o... hop! - Haide, Rosa..., se rugar bie ii ochi sp l ci i.ă ţ ă ă ţ Iar mama Pilar, punîndu-se iar pe mîncat zise cu un sînge rece atît de caraghios: - Ia mai lasă-ne în pace, b iete!... Încît toat lumeaă ă pufni de rîs, chiar Rosa, chiar de Potter, s rutînduă -şi metresa care mai bomb nea şi, ca să ă-l ierte de tot, prinse o musc şi iă -o d du lui Bichito, inîndă ţ -o delicat de aripi. Şi doar era de Potter, compozitorul glorios, mîndria Şcolii franceze! Prin ce farmece şi cum de-l re inea femeieţ asta, îmb trînit în vicii, grosolan , cu mama aceastaă ă ă care-i m rea tic loşia, ar tîndă ă ă -o cum avea s fie pesteă dou zeci de ani, ca v zut întră ă ă -un glob spoit?... Cafeaua se servi pe malul lacului, într-o mic peşteră ă din pietricele şi scoici, c ptuşit pe din untru cu m t suriă ă ă ă ă de culoare deschis care luceau la unduirea lacului vecin,ă 100
- 101. Sapho unul din încînttoarele cuiburi pentru s rut ri, n scoă ă ă ă cite din povestirile din secolul al optsprezecelea; oglinda din tavan r sfrîngea pozi iile b trînelor ursitoare, împr ştiateă ţ ă ă pe divanul larg în moleşeala digestiei, şi pe Rosa, cu obrajii aprinşi sub vopsea, întinzîndu-şi bra ele şiţ l sînduă -se pe spate lîng muzicianul ei.ă - O! Tatave al meu... Tatave al meu... Dar c ldura dr g l şiei se risipi împreun cu aă ă ă ă ă chartreuseM, şi cum unei doamne îi venise cheful s seă plimbe pe lac, îl trimise pe de Potter s preg tească ă ă barca. - Barca, m-auzi, nu norvegiana14 . - Dac iă -aş spune lui Désiré... - Désiré m nînc .ă ă - Vorba-i c barca e plin de ap şi trebuie golit cuă ă ă ă lopata; e treab grea...ă - O s mearg Jean cu dumneata, de Potter, zise Fanny,ă ă care se aştepta la o nou ceart .ă ă Stînd faţă-n fa , cu picioarele r şchirate, fiecare pe oţă ă banc a b rcii, scoteau de zor apa din ea, f r să ă ă ă ă-şi vorbeasc , f r s se priveasc , parcă ă ă ă ă -ar fi fost hipnotiza iţ de ritmul apei azvîrlite. În jurul lor, umbra unui catalpa15 mare arunca o r coare înmiresmat şi se r sfrîngea peă ă ă lacul str lucitor de lumin .ă ă - De mult eşti cu Fanny? Întreb deodat muzicianul,ă ă oprindu-se din lucru. - De doi ani..., r spunse Gaussin, cam surprins.ă - Numai de doi ani!... Atunci ce-ai v zut ast zi iă ă ţ -o fi poate de înv tur . Uite c eu tr iesc de dou zeci de aniăţă ă ă ă ă cu Rosa, dou zeci de ani de cînd, întorcînduă -m din Italia,ă dup cei trei ani ai premiului Romei, am intrat întră -o seară la Hipodrom şi am v zută -o la cotitura pistei în picioare în micul ei car, venind asupra mea, cu biciul în sus, cu coiful din opt vîrfuri de lance şi zalele din solzi de aur ce-i 14 Ambarca ie cu partea dinainte rotunjit şi ridicat .ţ ă ă 15 Arbore decorativ cu frunze late. 101
- 102. Alphonse Daudet strîngeau trupulpîn la jum tatea coapsei. Ah! De miă ă -ar fi spus cineva... Şi, apucîndu-se iar s deşerte barca, istorisea cum ai luiă au rîs la început de leg tura asta; apoi, treabaă îngroşîndu-se, cu cîte sfor ri, cîte rug min i şi cîte jertfeţă ă ţ n-ar fi pl tit p rin ii lui o ruptur . De două ă ţ ă ă-trei ori fata plecase; dup ce i se d duser mul i bani, dar el se duceaă ă ă ţ dup ea de fiecare dat : „S încerc m o c l torie...”ă ă ă ă ă ă spusese mama. C l tori, se întoarse şi o lu din nou.ă ă ă Atunci se l sase însurat; fat frumoas , zestre mare,ă ă ă f g duiala Institutului printre darurile de nunt ... Şi după ă ă ă trei luni p r sea noua c snicie pentru cea vecheă ă ă - Ah, tinere, tinere!... Îşi povestea via a cu glas nep s tor, f r ca vreunţ ă ă ă ă muşchi să-i însufle easc chipul eap n ca şi gulerulţ ă ţ ă scrobit care-i inea capul atît de drept. Şi treceau b rciţ ă pline de studen i şi de fete, rev rsînduţ ă -şi cîntecele, rîsetele tinere ii şi ale be iei; cî i dintre inconştien iiţ ţ ţ ţ aceştia n-ar fi trebuit s se opreasc , să ă ă-şi ia partea din însp imînt toarea lec ie!.ă ă ţ În vremea aceasta, în chioşc, de parc să -ar fi în eles sţ ă lucreze la ruptura lor, b trînele elegante o d sc leau peă ă ă Fanny Legrand s fie cu judecat ... Frumos tinerelul, dară ă n-are un ban... Unde o s-ajung ?...ă - Dacă-l iubesc!... Şi Rosa, dînd din umeri: - Ia l sa iă ţ -o... Are să-l piard şi pe olandez cum amă v zut c şiă ă -a pierdut toate afacerile bune... Dup istoriaă cu Flamant, încercase doar s fie practic , dar iată ă -o mai nebun ca niciodat ...ă ă - Ay Vellaca... mîrîi mama Pilar. Englezoaica cea cu cap de clovn se amestec şi ea cuă îngrozitoru-i accent care atîta vreme îi f cuse faima.ă - Tare pine place la tine amor, mititica... Tare pun amor, ştii... dar trebuie place şi banii... Eu, acuma, dac fiă tot bogat, crezi c crupier a mea mai spune c sînt urît?...ă ă 102
- 103. Sapho S ri arsde furie şi glasul i se pi ig ie: O! Grozav, lucruă ă ţ ă asta... Eu fost celebra în lume, universala, cunoscuta ca un monument, ca un bulevard... aşa de cunoscuta c nuă era un p c tos birjar, cînd tu spus „Wilkie Cob!”, îndată ă ă ştia unde este... Eu avut prin i sub papuc a mea, şi regi,ţ dac scuipam, spuneam c frumos scuipata!... Şi uiteă ă acuma pungaş asta ordinar care nu vrea de mine pe motiv eu urît; şi nu avut cu ce mi-l pl tesc m car oă ă noapte. Înfierbîntîndu-se la gîndul c-a putut s-o g seasc urît ,ă ă ă îşi descheie pe neaşteptate rochia: - Figur, yes, sacrific; da’ asta, piepta, umerile... nu alb? Nu tare?... Îşi ar ta cu neruşinare carnea de zgrip uroaic b trîn ,ă ţ ă ă ă r mas ca prin minune tîn r , dup treizeci de ani de focă ă ă ă ă mistuitor, peste care, de la gît în sus, se în l a capul, ofilită ţ şi jalnic. - Doamnelor, barca e gata!... strig de Potter; şiă englezoaica, încheindu-şi rochia peste ce-i mai r mîneaă din tinere e, murmur cu o mîhnire comic :ţ ă ă - Da’ eu nu putut merg piele gol pe pie e...ţ În decorul acesta de Lancret16 , unde, prin verdea aţ nou , izbucnea albul cochet al vilelor cu terase şi pajiştiă care încadrau micul lac, sclipind cu solzi de soare, ce mai Citeră17 b trîn beteag : Sombreuse, oarba, clovnul sco-ă ă ă fîlcit şi Desfous, paralitica, l sînd în dîra apei mireasma deă mosc a sulimanului lor! Jean vîslea, cu spinarea încovoiat , ruşinat şi mîhnită c-ar putea fi v zut şi s i se pun în seam vreun josnică ă ă ă rost în sinistra barc alegoric . Noroc îns c , pentru aă ă ă ă -i odihni inima şi ochii, o avea înaintea lui pe Fanny Le- grand, ce sta în partea dind r t, al turi de cîrma pe careă ă ă 16 Lancret (Nicolas) - pictor francez, n scut la Paris (1690- 1743). Aă lucrat cu str lucire scene galante şi portrete în felul lui Watteau.ă 17 Aluzie la îmbarcarea spre Citera, celebru tablou de Watteau, pictor francez (1684-1721). Citera sau Cerigo, insul greac din mareaă ă Egee, între Peloponez şi Creta, unde Afrodita avea un templu. 103
- 104. Alphonse Daudet o mînuiade Potter, Fanny al c rei zîmbet nu i se p ruseă ă niciodat atît de tîn r, f r îndoial prin compara ie.ă ă ă ă ă ţ - Cîntă-ne ceva, mititico..., îi ceru Desfous, moleşit deă prim var .ă ă 104
- 105. Sapho VIII SE STABILIR LACHAVILLE,Ă între satul de Sus şi cel de Jos, pe vechiul drum forestier, numit Caldarîmul paznicilor, într-un fost pavilion de vîn toare, la intrarea în p dure: trei înc peri nu mai mariă ă ă decît cele din Paris, aceleaşi mobile de mic gospod rie,ă ă jil ul de trestii, dulapul pictat şi, pentru a împodobiţ groaznicul tapet verde din odaia lor, numai portretul lui Fanny, c ci rama fotografiei de la Castelet se stricase laă mutat şi se îng lbenea în pod..ă Nu mai vorbeau de loc de bietul Castelet, de cînd unchiul şi nepoata îşi curmaser coresponden a. „Ceă ţ frumuşel ne-a p r sit...” zicea ea, amintinduă ă -şi uşurin aţ cu care Fenat ocrotise întîia lor ruptur . Numai feti eleă ţ d deau veşti fratelui lor, Divonne îns nu mai scria.ă ă Poate-i mai era necaz pe nepotul ei; sau ghicea c femeiaă cea rea se întorsese să-i deschid şi să ă-i r st lm cească ă ă ă bietele scrisori de mam , cu litere groase r neşti.ă ţă ă Uneori, ar fi putut s se cread tot pe stradaă ă Amsterdam, cînd se deşteptau în roman a so ilorţ ţ Hettema, ajunşi iar vecinii lor, şi în fluier turile trenuriloră ce se încrucişau mereu de cealalt parte a drumului,ă z rinduă -se printre crengile unui parc mare. Dar, în locul geamlîcului sp l cit al G rii de Vest, al ferestrelor ei f ră ă ă ă ă perdele, prin care se vedeau umbre aplecate de func ionari, şi al uruitului asurzitor pe strada povîrnit , seţ ă 105
- 106. Alphonse Daudet bucurau cunesa de spa iul t cut şi verde de dincolo deţ ţ ă mica lor livad , înconjurat de alte gr dini şi de c su e înă ă ă ă ţ boschete de arbori ce coborau pîn la poalele coastei.ă Diminea a, înainte de a pleca, Jean mînca în micaţ sufragerie, cu geamul deschis c tre drumul cel larg,ă pietruit, n p dit de iarb şi m rginit de tufe de spini albiă ă ă ă cu mireasm am ruie. Pe acolo ajungea la gar în zeceă ă ă minute, de-a lungul parcului ce foşnea şi ciripea; iar la întoarcere, vuietul se potolea pe m sur ce umbra ieşeaă ă din crîng, l sînduă -se peste muşchiul verde al drumului înv p iat de amurg, iar chem rile cucului din toateă ă ă col urile p duricei se întret iau cu trilurile privighetorilorţ ă ă din ieder .ă Dar iat c dup ceă ă ă -şi aşez gospod ria şi se deprinseă ă cu liniştea lucrurilor din jurul s u, Jean începu s seă ă chinuiasc din nou cu gelozia lui zadarnic şi iscoditoare.ă ă Cearta cu Rosa, plecarea lui Fanny de la pensiune prilejuise între cele dou femei o explica ie monstruoas ,ă ţ ă cu dublu în eles, zgînd rinduţ ă -i b nuielile şi cele maiă tulbur toare îngrijor ri, iar cînd pleca şi z rea' din vagonă ă ă c su a lor joas , un parter avînd deasupra o ferestruică ţ ă ă rotund , în pod, privirea lui c uta s p trund prin zid. Îşiă ă ă ă ă zicea: „Mai ştii?” şi asta îl urm rea pînă ă-n hîr oagele de laţ birou. Cînd se întorcea, o punea să-i dea socoteal de celeă mai m runte fapte de peste zi, iar orice preocupare, deă cele mai multe ori neînsemnat , iă -o surprindea cu un: „La ce te gîndeşti?... Spune-mi repede...”, temîndu-se totdeauna s nuă -i par r u de ceva sau de cineva dină ă groaznicu-i trecut pe care, de fiecare dat , îl m rturiseaă ă cu aceeaşi nedezmin it sinceritate.ţ ă Cel pu in cînd nu se vedeau decît duminica, lacomi unulţ de altul, n-avea timp pentru perchezi ii morale, înţ jositoare şi am nun ite. Dar tr ind mereu unul lîng altul, seă ţ ă ă torturau pîn şiă -n dezmierd rile şiă -n îmbr iş rile cele maiăţ ă intime, fr mînta i de în buşit mînie, de durerosulă ţ ă ă 106
- 107. Sapho sim mînt alcelor cu neputin de îndreptat; el,ţă ţă istovindu-se s pricinuiasc blazatei de amor o înfiorareă ă pe care s nă -o mai fi cunoscut, ea, gata s îndureă martiriul, pentru a-i da o pl cere care s nu mai fi fost aă ă altor zece, neizbutind şi plîngînd de furie neputincioas .ă Apoi urm o destindere între ei: poate c le erauă ă sim urile potolite în calda înv luire a naturii, sau, maiţ ă simplu, datorit vecin t ii so ilor Hettema. Ceă ă ăţ ţ -i drept c ,ă dintre toate c sniciile stabilite prin împrejurimile Parisului,ă poate c nici una nă -a gustat atît libertatea vie ii la ar ,ţ ţ ă bucuria de-a umbla îmbr cat cu vechituri, cu p l rii deă ă ă pai tare, doamna f r corset, domnul cu espadrile;ă ă bucuria de a duce, sculîndu-te de la mas , coji de pîineă ra elor, coji de zarzavat şi de fructe iepurilor de cas , apoiţ ă s te apuci de plivit, de greblat, de altoit şi de stropit.ă Ah! Stropitul!... So ii Hettema se puneau pe treab de cum se întorceaţ ă b rbatul şi îşi schimba hainele de birou cu o vest deă ă Robinson; dup mas începeau din nou, şi noaptea seă ă l sase de mult cînd, din bezna gr dini ei din care se urcaă ă ţ un abur r coros de p mînt reav n, auzeai scîr îitulă ă ă ţ pompei, ciocnirea stropitorilor mari şi cum gîfîiau truditorii, r t cind pe la toate straturile, cu o şiroire ceă ă parc curgea de pe fruntea lor în ciurul stropitorilor, apoi,ă din cînd în cînd, un strig t de triumf:ă - Am turnat treizeci şi dou la maz rea verde!...ă ă - Şi eu paisprezece la balsamine18 . Oameni care nu se mul umeau s fie ferici i, dar se şiţ ă ţ priveau în acelaşi timp, îşi tr iau cu nesa fericirea deă ţ - iţ l sa gura ap ; mai ales b rbatul, prin felul s u cuceritoră ă ă ă de-a povesti bucuriile iernatului în doi: - Ei, acuma nu-i nimic, dar s vezi în decembrie!... Teă întorci acas plin de noroi, ud leoarc , cu toate plictiselileă ă Parisului pe cap; g seşti foc bun, lamp bun , supa careă ă ă 18 Plant ornamental , originar din India, cu flori albeă ă ă -ro- şietice sau pestri e.ţ 107
- 108. Alphonse Daudet miroase frumosşi, sub mas , o pereche de sabo i plini cuă ţ paie! Iaca, vezi, cînd iţ -ai umplut burta cu o farfurie mare de cîrna i cu varz şi cu o bucat de caşcaval inut laţ ă ă ţ r coare învelit întră -o pînz , cînd iă ţ -ai mai turnat pe deasupra şi un litru de vinişor care n-a trecut prin Bercy19 , nu-i botezat şi n-a pl tit tax la barier , ce bineă ă ă -i s - iă ţ tragi jil ul la gura sobei, sţ ă- i aprinzi luleaua, bînd oţ cafelu stropit cu pu in rom şi sţă ă ţ ă-i tragi un pui de somn, stînd unul înaintea celuilalt, în vreme ce poleiul se prelinge pe geamuri!... A, un somnişor scurt, numai cît să- i porneşti digestia!... Pe urm , desenezi un timp,ţ ă femeia strînge masa, îşi vede de treab , patul,ă c lug rulă ă 20 , şi cînd s-a culcat şi locu-i cald, cazi în aşternut şi- i trece prin totul trupul o c ldur de parc ai intra peţ ă ă ă de-a-ntregul în paiele din sabo i...ţ Vorbea aproape elocvent despre materialitate uriaşul asta p ros, cu f lci late, de obicei atît de sfios, încît nuă ă putea spune dou cuvinte f r s se înroşeasc şi să ă ă ă ă ă bîiguie. Sfiala aceasta nebun , caraghios de nepotrivit cuă ă barba-i neagr şi în l imea lui de colos, îi aduseseă ă ţ c s toria şi liniştea vie ii. La dou zeci şi cinci de ani,ă ă ţ ă plesnind de putere şi de s n tate, Hettema nu cunoşteaă ă dragostea şi femeia, cînd într-o zi, la Nevers, dup o masă ă între camarazi, cî iva dintre ei îl duser pe jum tate beatţ ă ă într-o cas cu femei şiă -l silir să ă-şi aleag una. Ieşi deă acolo tulburat, se mai întoarse, o alese totdeauna pe aceeaşi, îi pl ti datoriile, o lu la el şi, însp imîntînduă ă ă -se la gîndul c-ar putea s iă -o ia al ii, cţ -ar trebui s fac o nouă ă ă cucerire, pîn la urm se însur cu ea.ă ă ă - O c snicie legitim , dragul meu..., zicea Fanny cu ună ă rîs triumf tor lui Jean, care o asculta îngrozit... Şi, din cîteă am cunoscut, asta-i cea mai curat şi mai cinstit .ă ă 19 Cartier din Paris, pe malul stîng al Senei. Mare antrepozit de vinuri. 20 Înc lzitor de pat.ă 108
- 109. Sapho Vorbea cu sinceritateaneştiin ei, c sniciile legitimeţ ă unde putuse p trunde nefiind vrednice, f r îndoial , deă ă ă ă alt judecat ; şi toate no iunile ei despre via erau totă ă ţ ţă atît de neîntemeiate şi de sincere ca aceasta. So ii Hettema erau vecini odihnitori, totdeauna bineţ dispuşi, în stare chiar s te îndatoreze dac nuă ă -i stînjenea prea mult, fiindu-le mai ales groaz de scandal, de certuriă unde trebuie s iei partea cuiva şi, îndeobşte, de tot ceă poate tulbura o bun digestie. Femeia încerc să ă ă-i arate lui Fanny cum se cresc g inile şi iepurii de cas , să ă -o facă s guste s n toasa bucurie a stropitului, dar nu izbuti.ă ă ă Amantei lui Gaussin, crescut în suburbie, trecut prină ă atelierele artiştilor, nu-i pl cea la ar , decît numai dină ţ ă cînd în cînd, pentru plimb ri, ca un loc unde po i s strigiă ţ ă în voie, s te dai deă -a dura şi s te pierzi cu iubitul. Nuă putea suferi efortul şi munca; şi cum cele şase luni cît fusese administratoare îi istoviser pe mult vremeă ă h rnicia, se moleşea întră -o toropeal nedesluşit , oă ă ame eal de tihn şi de aer curat care aproape oţ ă ă împiedica s se îmbrace, s se pieptene sau chiar să ă ă-şi deschid pianul.ă Toat grija casei fiind l sat pe seama unei gospodineă ă ă din sat, spre sear , cînd îşi rezuma ziua ca să -o istoriseasc lui Jean, nu g sea nimic decît o vizită ă ă Olympiei, p l vr geli peste gard şi ig ri, gr mezi deă ă ă ţ ă ă ig ri cu mucuri ce murd reau marmura din fa aţ ă ă ţ c minului. A şi b tut de şase!... Abia are cînd să ă ă-şi pun oă rochie, să-şi prind o floare în piept ca să ă-i ias înainte peă drumul verde... Dar o dat cu cea a, cu ploile de toamn şi noaptea ceă ţ ă se l sa devreme, avu atîtea pricini s nu ias ; şi adeseoriă ă ă el o mai g sea la întoarcere tot întră -o gandur de lîn albă ă ă cu falduri mari pe care o purta diminea a, cu p rul ridicat,ţ ă aşa cum era cînd plecase. I se p rea fermec toare, cuă ă ceafa r mas tîn r , carnea ispititoare şi îngrijit pe careă ă ă ă ă 109
- 110. Alphonse Daudet o simea gata îndat şi f r piedici. Totuşi, moleşealaţ ă ă ă aceasta nu-i pl cea şiă -l speria ca o primejdie. El însuşi, dup o mare str duin pentru a mai sporiă ă ţă pu in mijloacele lor de trai, f r s recurg la Castelet,ţ ă ă ă ă dup seri petrecute asupra unor planuri şi reproduceri deă tunuri, piese de artilerie, de chesoane şi de puşti model nou, desenate pe socoteala lui Hettema, se sim i cuprinsţ deodat de înrîurirea nimicitoare a vie ii la ar şi aă ţ ţ ă singur t ii, în voia c reia se las cei mai puternici, ceiă ăţ ă ă mai activi, iar germenele ei amor itor iţ -l strecurase chiar frageda-i copil rie întră -un col pierdut de natur .ţ ă Datorit materialit ii vecinilor cei graşi, de care seă ăţ molipseau printr-un neîncetat du-te-vino de la o cas laă alta, o dat cu ceva din morala lor coborît şi a grozaveiă ă lor pofte de mîncare, Gaussin şi iubita lui ajunser şi ei să ă discute grav chestia prînzurilor şi ora culc rii. Cumă Cesaire le trimisese un butoi din „poşirca” lui, îşi petrecur o duminic întreag punîndă ă ă -o în sticle, cu uşa pivnicioarei deschis spre cel din urm soare al anului şiă ă cerul albastru unde alergau nori mari trandafirii, de un trandafiriu ca b l riile de p dure. Nu era departe ceasulă ă ă sabo ilor umplu i cu paie calde, nici a puiului de somn înţ ţ doi, de o parte şi de alta a unui foc de butuci. Din fericire, se întîmpl o schimbare.ă Într-o sear o g si foarte mişcat : tocmai îi spuseseă ă ă Olympe povestea unui biet copilaş, crescut în Morvan de bunica lui. Tat l şi mama la Paris, negustori de lemne, nuă mai scriau, nu mai trimiteau nici un ban de luni de zile. Bunica, murind pe neaşteptate, nişte luntraşi aduseseră plodul prin canalul Yonne ca să-l predea p rin ilor; dar nuă ţ mai g sir pe nimeni. Şantierul închis, mama plecat cuă ă ă un amant, tat l be iv, falit, disp rujt... Merg bineă ţ ă c sniciile legitime!... Şi iată ă-l pe bietul mititel, un îngeraş de şase ani, f r pîine, f r haine, r mas pe strad .ă ă ă ă ă ă Se tulbura pîn la lacrimi, apoi deodat :ă ă - Dac lă -am lua noi... vrei? 110
- 111. Sapho - Ce nebunie! -De ce?... Şi se apropie alintîndu-l: Ştii cît am dorit să am un copil cu tine; l-am creşte pe asta şi l-am înv aăţ carte. Micu ii pe careţ -i strîngi de pe drumuri, de la o vreme iţ -s dragi ca şi cum ar fi ai t i...ă Mai vorbea c ar fi şi o distrac ie pentru ea, singură ţ ă toat ziulica şi prostinduă -se cu tot felul de gînduri urîcioase pe care le fr mînta. Un copil e o sc pare. Apoi,ă ă v zînduă -l speriat de cheltuial :ă - Dar nu-i nici o cheltuial ... Ia gîndeşte, la şase ani!...ă O să-l îmbr c m cu vechiturile tale... Olympe, care seă ă pricepe, m asigur c nici nă ă ă -am b ga de seam că ă ă-l avem. - Atunci de ce nu-l ia Olympe! zise Jean nec jit, caă lingura, şi s r spund , cînd îl întrebau cum îl cheam ,ă ă ă ă că-n sat îi ziceau „Josaph”. Cît despre a-i da cele mai neînsemnate no iuni deţ înv tur , nici gînd nu putea fi înc . Crescut în mijloculăţă ă ă p durii, întră -o barac de f cut c rbuni, vuietul naturii ceă ă ă fîşîia şi mişuna în jurul lui îi vîjîia în c p îna tare de mică ăţ zeu al p durii, ca zgomotul m rii în golul unei scoici; şi nuă ă era chip să-i bagi altceva în ea, nici să-l ii în cas , chiarţ ă pe vremea cea mai urît . Pe ploaie, pe ninsoare, cîndă copacii despuia i îşi ridicau crengile ca un m rgean deţ ă promoroac , el fugea, b tea crîngurile, scotocea vizuinileă ă cu cruzimea iscusit a unei nev stuici la vînat, şi cînd seă ă întorcea, r pus de foame, g seai totdeauna în vestaă ă -i de barhet rupt ferfeni şi în buzunarul pantalonaşilor, pliniă ţă de noroi pîn la burt , cîte un animal amor it sau mort,ă ă ţ pas re, cîrti , chi can, sau, în lips , sfecle şi cartofiă ţă ţ ă smulşi de pe cîmp. Nimic nu putea învinge instinctele lui de braconier şi de g inar, amestecate cu apuc tura r neasc deă ă ţă ă ă -a piti tot felul de lucruri m runte şi lucioase, nasturi de aram ,ă ă m rgele de sticl neagr , staniol de la ciocolat , pe careă ă ă ă Josaph le strîngea în pumni şi le ducea spre ascunz toriă 111
- 112. Alphonse Daudet de coofan hoa . Prada aceasta avea pentru el un numeţ ă ţă nedesluşit, care le cuprindea pe toate, marfa; şi nici sfaturile, nici palmele peste cap nu l-ar fi putut împiedica să-şi adune marfa, în paguba tuturor şi a toate. Numai so ii Hettema îl ineau în frîu, desenatorulţ ţ p strînd la îndemîn pe masa lui, în jurul c reia seă ă ă învîrtea micul s lbatic, atras de compase şi de creioaneleă colorate, un bici pentru cîini, cu care-l plesnea peste pulpe. Dar nici Jean, nici Fanny n-ar fi întrebuin atţ asemenea amenin ri, deşi plodul se ar ta fa de eiţă ă ţă pref cut, neîncrez tor, cu neputin de îmblînzit chiar cuă ă ţă alint ri dr g stoase, ca şi cum menina, murind, lă ă ă -ar fi lipsit de orice sim mînt duios. Fanny, „fiindc pu eaţă ă ţ frumos”, mai izbutea să-l ia o clip pe genunchi, pe cîndă cu Gaussin, totuşi foarte blînd cu el, era mereu acelaşi animal s lbatic de la sosire, cu privirea b nuitoare şiă ă ghearele scoase. Sila de neînvins şi aproape instinctiv a copilului,ă şiretenia ciudat din ochii lui mici şi albaştri cu geneă albicioase, şi mai ales oarba şi neaşteptata dragoste a lui Fanny pentru str inul picat deodat în via a loră ă ţ tulburau tîn rul cu o nou b nuial . Poate c era copilulă ă ă ă ă ei, crescut la doic sau la mamă ă-sa vitreg ; iar moarteaă lui Machaume, pe care o aflase cam în acelaşi timp, p reaă o coinciden pentru aţă -i îndrept i chinul. Uneori,ăţ noaptea, cînd inea mînu a ag at deţ ţ ăţ ă -a lui - c ci, înă buim ceala somnului şi a visului, copilul credea mereuă c-o întinde meninei - îl întreba cu întreaga-i tulburare l untric şi nem rturisit : „De unde vii? Cine eşti?”ă ă ă ă n d jduind ca, prin c ldura micii fiin e, să ă ă ţ ă-i ghiceasc şiă taina naşterii. Dar îngrijorarea i se risipi la un cuvînt al tat lui ei, careă venea s le cear un ajutor pentru plata îngr dirii de laă ă ă mormîntul r posatei şi strig fiicei lui, z rind leag nul luiă ă ă ă Josaph: 112
- 113. Sapho - Ia teuit ! Un plod!... Trebuie s fii mul umit !... Tuă ă ţ ă care n-ai putut niciodat s te alegi cu unul.ă ă Gaussin fu atît de fericit, încît pl ti îngr direa, f r aă ă ă ă mai cere s vad devizul, şiă ă -l opri pe tata Legrand la prînz. Slujbaş, la tramvaiele dintre Paris şi Versailles, roşu de vin şi apoplectic, dar tot verde şi pl cut la înf işare, subă ăţ p l ria de piele tare, cu o band iat de crep negruă ă ă ă pentru împrejurare, care f cea din ea o adev rat p l rieă ă ă ă ă de cioclu, b trînul birjar se ar t încîntat de primireaă ă ă domnului fiicei sale, şi mai veni din cînd în cînd să m nînce supa cu ei. P rul alb de paia pe fa aă ă ţă ţ -i ras şiă puhav , ifosele lui de be ivan maiestuos, respectul peă ţ care-l purta biciului s u, aşezînduă -l şi proptindu-l într-un col sigur cu grija unei doici, îl mişcau mult pe copil; şiţ îndat amîndoi se împrietenir . Intră ă -o zi, cînd ispr veauă de mîncat to i împreun , so ii Hettema venir peţ ă ţ ă neaşteptate. - A! Ierta iţ -ne, sînte i în familie..., zise femeia f cîndţ ă mofturi, şi vorba îl lovi pe Jean în obraz, umilitoare ca o palm .ă Familia lui!... Copilul g sit, care sfor ia cu capul peă ă mas , b trînul ho oman ramolit, cu luleaua în col ul guriiă ă ţ ţ şi glasul cleios, l murind pentru a suta oar c un şfichiă ă ă de zece centime îi inea şase luni şi c , de dou zeci deţ ă ă ani, nu-i schimbase coada!... Familia lui, haida-de!... După cum nu-i era nevast nici Fanny Legrand, îmb trînit şiă ă ă obosit , moleşit , cu coatele pe mas în fumul ig rilor...ă ă ă ţ ă Nici nu se împlineşte anul şi toate acestea vor pieri din via a lui, nedesluşite ca întîlnirile de c l torie şi comeseniiţ ă ă de la hotel. Dar alteori, gîndul plec rii, pentru a se dezvinov i deă ăţ sl biciunea lui, de cum vedea c decade, tras în jos,ă ă gîndul asta, în loc să-l linişteasc şi să ă-l aline, îl f cea să ă simt leg turile de tot felul strînse în jurul s u, şi că ă ă ă plecarea va fi pentru el o sfîşiere, nu o ruptur , ci zeceă 113
- 114. Alphonse Daudet rupturi, şi-lva costa s p r seasc mînu a de copil careă ă ă ă ţ noaptea se l sa întră -a lui. Pîn şi La Balue, grangurul ceă şuiera şi cînta în colivia prea mic , pe care trebuiau s iă ă -o schimbe mereu fiindc îşi încovoia spinarea ca b trînulă ă cardinal în închisoarea de fier, da, chiar La Balue ocupase un col işor din inima lui, şi lţ -ar durea să-l scoat de acolo.ă Totuşi, desp r irea de neînl turat se apropia; şiă ţ ă minunata lun iunie, pe care o s rb torea natura, avea să ă ă ă fie pesemne cea din urm pe care o vor petreceă împreun . Oare de aceea era nervoas şi se sup raă ă ă îndat , sau din pricina educa iei lui Josaph, început cu oă ţ ă neaşteptat înfl c rare, spre marea plictiseal a miculuiă ă ă ă norvandian, care şedea ceasuri întregi înaintea literelor, f r s le vad , nici s le rosteasc , pe frunte cu o cut ceă ă ă ă ă ă ă parc iă -o închidea ca un drug, poarta unei cur i de ferm ?ţ ă Din zi în zi, firea femeii se aprindea furioas , plîngea înă certuri neîncetate, deşi Gaussin se silea s fie îng duitor;ă ă dar era atît de nedreapt , mînia ei împroşca atîta noroi deă r zbunare şi de ur împotriva tinere ii amantului, aă ă ţ educa iei, a familiei lui, a deosebirii pe care via a avea sţ ţ -o adînceasc şi mai mult între soarta fiec ruia, se pricepeaă ă aşa de bine să-l împung undeă -l durea mai tare, încît pînă la urm îl scotea din s rite şiă ă -i r spundea.ă Numai c mînia lui p stra o cump tare, o mil de omă ă ă ă binecrescut, nu d dea unele lovituri, ca fiind prea uşoareă pentru el şi ar fi costat-o prea mult, pe cînd ea spunea vorbe urîte în furia-i de femeie dec zut , f r r spundere,ă ă ă ă ă nici ruşine, întrebuin a orice mijloc, pîndind cu o crudţ ă bucurie pe fa a victimei contractarea de suferin pe careţ ţă i-o pricinuia; apoi deodată-i c dea în bra e, rugînduă ţ -l cu umilin sţă -o ierte. So ii Hettema erau martorii certurilor care izbucneauţ mai totdeauna la mas , în clipa cînd s ridice capaculă ă castronului cu sup ori să ă-şi înfig cu itul în friptur , şiă ţ ă f cea s le zugr veşti expresia. Schimbau peste mas oă ă ă ă privire de spaim caraghioas . Puteaă ă -vor s m nînce, oriă ă 114
- 115. Sapho jigoul avea szboare în gr din , cu blid, cu sos şi cuă ă ă fasole cu tot? - Mai ales f r ceart !... spuneau ei de cîte ori era vă ă ă vorba s se întruneasc , aşa c primir propunerea să ă ă ă ă prînzeasc împreun în p dure, pe care Fanny leă ă ă -o aruncă într-o duminic peste gard... O, nu!... Ast zi nă ă -or s seă certe, era prea frumos afar !... Şi alerg s îmbraceă ă ă copilul şi s umple coşurile.ă Totul era gata, plecau, cînd poştaşul aduse un mandat, iar Gaussin se opri să-l isc leasc . Ajunse din urm ceataă ă ă la intrarea în p dure şi zise încet lui Fanny:ă - E de la unchiul... E încîntat... O recolt minunat ,ă ă vîndut pe butuc... Înapoiaz cei opt mii de franci ai luiă ă Dechelette, cu multe salut ri şi mul umiri nepoatei.ă ţ - Da, nepoată-sa!... În felul gasconilor... Şmecher b trîn, las , las ..., f cu Fanny, care nu mai avea nici oă ă ă ă iluzie despre unchii din Sud; apoi, foarte vesel : Va trebuiă s dau banii cu dobînd ...ă ă El o privi încremenit, fiindc o ştia totdeauna foarteă corect cînd era vorba de bani...ă - Să-i dai cu dobînd ?... Dar nuă -s ai t i...ă - Ascult , de fapt, nu iă ţ -am spus... Şi se înroşi, cu privirea care i se întuneca la cel mai mic neadev r.ă Dechelette, b iat bun, aflînd ce f ceau pentru Joseph, îiă ă scrisese c banii ştia îi vor ajuta s creasc copilul.ă ă ă ă Şi-apoi ştii, dac te sup r , am să ă ă ă-i duc cei opt mii de franci; e la Paris... Glasul so ilor Hettema, care cu discre ie o luaserţ ţ ă înainte, r sun sub copaci:ă ă - La dreapta sau la stînga? - La dreapta, la dreapta... la iazuri!... strig Fanny şi,ă întorcîndu-se c tre Jean: Haide, nă -o s începi iar s teă ă m nînci pentru fleacuri... Sîntem doar o c snicie veche,ă ă ce dracu!... Ea-i cunoştea paloarea buzelor care-i tremurau, c ut tura aruncat copilului, cercetînduă ă ă -l din cap pînă-n 115
- 116. Alphonse Daudet picioare; darde data aceasta n-a fost decît o slabă pornire de gelozie nest pînit . Obişnuin a îl f cea acumaă ă ţ ă laş, era îng duitor numai ca s fie linişte. „Ce nevoie amă ă s m chinuiesc, s p trund în adîncul lucrurilor... Dacă ă ă ă ă copilul e al ei, nimic mai simplu c lă -a luat, ascunzîndu-mi adev rul, dup toate certurile şi interogatoriile la care amă ă supus-o!... Nu-i mai bine s iau lucrurile aşa cum sînt, şiă s ne petrecem în tihn cele cîteva luni care ne maiă ă r mîn?..ă Şi mergea pe potecile povîrnite din p dure, resemnat,ă obosit, cu spatele încovoiat ca un gr dinar b trîn, ducîndă ă prînzul lor cîmpenesc în coşul greu, învelit cu un şervet alb, în timp ce, înaintea lui, mama şi copilul umblau al turi, Josaph g tit de duminic şi stîngaci întră ă ă -un costum de la Belle-Jardini?re care-l împiedica s alerge, ea înă capot de culoare deschis , cu capul şi gîtul gol sub oă umbrel japonez , cu talia îngroşat , mersul moale, iar înă ă ă frumosu-i p r r sucit, o şuvi mare alb pe care nuă ă ţă ă -şi mai d dea osteneala să -o ascund .ă Înainte, pe povîrnişul aleii, coborau so ii Hettema cuţ p l rii de pai uriaşe ca ale cavalerilor tuaregiă ă 21 , îmbr ca iă ţ cu flanele roşii, înc rca i cu merinde, cu plase, cu unelteă ţ de pescuit şi altele de prins raci, iar femeia, ca să-şi uşureze b rbatul, purta vitejeşte deă -a curmezişul pieptului ei de colos cornul de vîn toare, f r de careă ă ă pentru desenator nu era cu putin o plimbare în p dure.ţă ă Şi mergînd, amîndoi cîntau: Îmi place s-aud visla, B tînd seara valul,ă Şi cum se tînguie cerbul... Repertoriul Olympiei cuprindea la nesfîrşit sentimentalit i deăţ -ale str zii; şi cînd te gîndeai unde leă culesese, în ce penumbr ruşinoas de obloane trase şiă ă 21 Popor nomad din Sahara. 116
- 117. Sapho pentru cî ib rba i le mai cîntase, senin tatea so uluiţ ă ţ ă ţ cîntînd vocea a doua lua o neobişnuit m re ie. Vorbaă ă ţ grenadierului de la Waterloo: „Sînt prea mul i...” trebuiaţ s fie şi a filozoficei nep s ri a lui Hettéma.ă ă ă Pe cînd Gaussin, vis tor, privea cum enorma perecheă se afunda într-o vîlcea adînc spre care se îndrepta şi el,ă un scîr îit de ro i urca aleea cu o rev rsare de rîseteţ ţ ă nebune şi de glasuri copil reşti, şi deodat , la cî iva paşiă ă ţ se ivi o îngr m dire de feti e cu panglicile şi p rul în vînt,ă ă ţ ă într-o caret englezeasc tras de un m g ruş pe care oă ă ă ă ă fat tîn r , abia mai în vîrst decît celelalte, îl ducea deă ă ă ă c p stru pe drumul greu.ă ă Era uşor de în eles c Jean f cea parte din ceata cuţ ă ă înf işare ciudat , mai ales cucoana cea groas cu cornulăţ ă ă de vîn toare peste piept, care stîrnise veselia de nepotolită a copilelor; aşa c fata încerc s le linişteasc vreoă ă ă ă cîteva clipe. Dar noua p l rie de tuareg le dezl n ui şiă ă ă ţ mai tare nebunia batjocoritoare, şi trecînd pe dinaintea b rbatului care se d dea la o parte s lase loc miciiă ă ă carete, un zîmbet frumos, cam stingherit, îi cerea iertare şi se mira cu nevinov ie c b trînul gr dinar avea unăţ ă ă ă chip atît de blînd şi de tîn r.ă El salut cu sfial şi se înroşi f r s prea ştie de ce;ă ă ă ă ă m g ruşul se opri sus pe coast la o r scruce de drumuri,ă ă ă ă cu un ciripit de gl scioare care citeau în gura mareă numele de pe stîlpul indicator, pe jum tate şterse deă ploi... Spre iazuri, Stejarul şefului de vîn toare, Popasuriă înşel toare, Spre Velizy... Jean se întoarse s vad cumă ă ă vîrtejul de tinere e b laie, careta fericirii în culorileţ ă prim verii, cu rîsete ce izbucneau sub crengi, se pierdeaă pe aleea verde, înstelat cu soare şi aşternut cu muşchiă ă unde ro ile alergau ca pe catifea.ţ Cornul furios al lui Hettema îl trezi pe neaşteptate din visul s u. Se aşezaser pe malul iazului şi desf ceauă ă ă merindele; iar de departe se z reau r sfrînte în apaă ă limpede fa a de mas alb pe iarba m runt şi bluzele deţ ă ă ă ă 117
- 118. Alphonse Daudet flanel roşiece b teau la ochi în verdea ca nişte vesteă ă ţă de vale i c l ri la vîn toare.ţ ă ă ă - Dar vin’ odat ... homarul e la dumneata! strigaă gr sanul. Şi Fanny, cu glas nervos:ă - Te-a oprit în drum mititica lui Bouchereau?... Jean tres ri la numele lui Bouchereau, careă -l readucea la Castelet, lîng patul mamei sale bolnave.ă - Da, zise desenatorul luîndu-i coşul din mîn ... Cea maiă mare, cea care mîna, e nepoata doctorului... O fat deă -a fratelui s u, pe care a luată -o la el. Vara stau la Velizy... E frumoas .ă - Ei, frumoas !... Pare mai ales îndr znea ...ă ă ţă Şi Fanny, t ind pîinea, îşi pîndea amantul, îngrijorat deă ă privirea lui cu gîndul aiurea. Doamna Hettema, foarte grav , desf cînd şunca,ă ă def ima obiceiul deă -a l sa tinerele fete s cutreiereă ă p durile de capul lor.ă - O să-mi spune i c aşaţ ă -i la englezi şi c asta a fostă crescut la Londra... Oricum, nuă -i de fel cuviincios. - Nu, dar foarte potrivit pentru aventuri! - O! Fanny... - Ierta iţ -m , uitam... Domnul crede în nevinovate...ă - Haide, dac am mînca..., f cu Hettema, care începeaă ă s se sperie.ă Dar ea trebuia s dea drumul la tot ce ştia despreă fetele din lumea bun . Cunoştea frumoase istorii înă privin a aceasta... Şcolile de c lug ri e, pensioanele, ceţ ă ă ţ murd rie... Ieşeau de acolo f r vlag , ofilite, cuă ă ă ă dezgustul de b rbat; nici m car nuă ă -s în stare s facă ă copii. Şi atunci vi le dau vou , droaie de gogomani ceă sînte i!... O naiv !... Parc sţ ă ă -ar mai g si naive; parc oriă ă c sînt, ori c nuă ă -s din lumea bun , toate fetele nu ştiu deă la naştere despre ce-i vorba... Eu cea dintîi, la doisprezece ani, nu mai aveam nimic de înv at... niciăţ dumneata, nu-i aşa Olympe? 118
- 119. Sapho - Fireşte..., zisedoamna Hettema dînd din umeri; dar mai ales o neliniştea soarta prînzului, auzindu-l pe Gaussin c se aprinde şi declar c sînt fete şi fete, şi că ă ă ă se vor mai g si înc prin familii...ă ă - A! Da, familia, i-o t ie amanta lui cu o înf işare deă ăţ dispre , s vorbim de familie... mai ales deţ ă -a ta. - Taci... Nu- i dau voie...ţ - Burghezule! - Stricato!... Din fericire o s se ispr veasc ... Nu maiă ă ă am mult de tr it cu tine...ă - Pleac , pleac , ştergeă ă -o, ce mul umit am s fiu...ţ ă ă Se înjurau de la obraz, înaintea copilului întins cu burta în iarb careă -i privea cu o curiozitate r ut cioas , cînd ună ă ă groaznic sunet de corn, însutit de ecou prin iaz şi prin tot frunzişul p durii povîrnite, le acoperi deodat cearta.ă ă - Ei, v-ajunge... Mai vre i? şi roşu, cu gîtul umflat,ţ gr sanul Hettema, neg sind al chip de aă ă -i face s tac ,ă ă aştepta cu îmbuc tura la buze şi cu pîlnia amenin toare.ă ţă 119
- 120. Alphonse Daudet IX DE OBICEI,SUP R RILE LORĂ Ă nu ineau mult, topite întrţ -un pic de muzic , în alintareaă dezmierd toare a lui Fanny; dar, de data aceasta, îi fuă de-a binelea necaz pe ea şi mai multe zile de-a rîndul p str aceeaşi cut pe frunte, aceeaşi t cere mînioas ,ă ă ă ă ă aşezîndu-se s deseneze îndat dup mas şi nevoind deă ă ă ă loc s ias împreun .ă ă ă Era, deodat , ca ruşinat de mîrş via în care tr ia, seă ă ă temea s nu mai întîlneasc mica şaret urcînd aleea şiă ă ă zîmbetul limpede şi tîn r la care se gîndea mereu. Apoi,ă ca un vis ce se tulbur şi piere, ca un decor care seă desface pentru a schimba vederile dintr-o feerie, apari iaţ ajunse nedesluşit , se pierdu în dep rtarea p durii, şiă ă ă Jean n-o mai v zu. Îi r mase numai o triste e, iar Fannyă ă ţ crezu că-i ştie pricina, şi se hot rî să -o înving .ă - S-a f cut, îi zise ea foarte vesel întră ă -o zi... L-am v zută pe Déchelette... I-am dat banii înapoi... G seşte şi el, caă tine, c aşaă -i mai cuviincios; m întreb de ce,ă intr-adev r... În sfîrşit, acumaă -i gata... Mai tîrziu, cînd voi fi singur , o s se gîndeasc el la copil... Eşti mul umit?...ă ă ă ţ Tot mai eşti sup rat pe mine?ă 120
- 121. Sapho Şi-i povesti vizitaei în strada Roma, mirarea c în loculă caravanseraiului22 zgomotos şi nebun, str b tut de ceteă ă în delir, a g sit o cas burghez liniştit , cu intrareaă ă ă ă straşnic de p zit . Nu mai erau serb ri m re e, nu maiă ă ă ă ţ erau baluri mascate; şi l murirea acestei schimb ri seă ă afla în cuvintele pe care vreun parazit neprimit şi furios le scrisese cu cret pe intrarea cea mic în atelier: Închisă ă pentru colaj. - Şi-i adev rat, dragul meu... La întoarcere, luiă Déchelette i-a pl cut o fat de la skating, Alice Doré; aă ă luat-o de-o lun la el acas şi tr iesc în c snicie. Oă ă ă ă femeiuşc tare dr gu , tare blînd , o frumoas oi ...ă ă ţă ă ă ţă Amîndoi nu prea stau în v zul lumii. Am f g duit c vomă ă ă ă veni să-i vedem; mai schimbau un pic, nu numai corn de vîn toare şi barcarole... Oricum, spune şi tu, filozoful astaă cu teoriile lui... F r urm ri, f r colaj... Ah! Ceă ă ă ă ă -am mai rîs de el! Jean se l s dus la Déchelette, pe care nuă ă -l mai v zuseă de la întîlnirea lor la Madeleine. L-ai fi uimit atunci, spunîndu-i c va ajunge să ă-l frecventeze f r dezgust peă ă cinicul şi dispre uitorul amant al iubitei lui, cţ ă-i va fi aproape prieten. De la întîia vizit , se mira chiar el c seă ă sim ea atît de la largul s u, încîntat de blînde ea acestuiţ ă ţ b rbat cu rîs bun copil resc în barbaă ă -i de cazac şi cu fire senin pe care nă -o tulburau dureroasele crize de ficat ce-i învine eau fa a şi cearc nele ochilor.ţ ţ ă Şi ce bine în elegeai dragostea plin de duioşie pe careţ ă o trezea în Alice Doré, cu mîini lungi, moi şi albe, o blondă obişnuit , pe care o înfrumuse a str lucirea carna iei saleă ţ ă ţ de flamand , tot atît de aurit ca şi numele ei; aur în p r,ă ă ă în ochi, tivind genele, şi sclipind pe piele pîn sub unghii.ă Déchelette o ridicase de pe asfaltul skating-ului, dintre grosol niile, brutalit ile nego ului cu femei şi vârtejurileă ăţ ţ fumului de igar pe care b rbatul îl scuip , o dat cu oţ ă ă ă ă cifr , în sulimanul femeii, iar polite ea acestuia oă ţ 22 În Orient, han mare pentru popasul caravanelor. 121
- 122. Alphonse Daudet înduioşase şio uimise. Din biat prad pentru pl ceri ceă ă ă era, se reg si femeie, şi cînd el voi să ă-i dea drumul diminea a, conform pricipiilor lui, cu un dejun bun şi cî ivaţ ţ ludovici, ea se întrist şiă -i ceru atît de blînd şi atît de dornic: „Mai p strează ă-m ”, încît el nă -avu curajul s nuă primeasc . De atunci, fie c se temea de gura lumii, fieă ă de oboseal , îşi inea uşa închis pentru neaşteptata lună ţ ă ă de miere, pe care şi-o petrecea în r coarea şiă -n liniştea palatului s u de var aşa de bine orînduit ca s fie comodă ă ă şi pl cut; tr iau astfel foarte ferici i, ea de aten iileă ă ţ ţ gingaşe, pe care nu le mai cunoscuse niciodat , el deă fericirea pe care o d dea bietei fiin e şi de naiva eiă ţ recunoştin , sim ind de asemenea, f r sţă ţ ă ă ă-şi dea seama, şi pentru întîia dat , farmecul p trunz tor al intimit iiă ă ă ăţ unei femei şi tainica vraj a vie ii în doi, cînd sînt potrivi iă ţ ţ ca bun tate şi blînde e,ă ţ Pentru Gaussin, atelierul din strada Roma a fost o schimbare fa de mediul josnic şi meschin undeţă -şi tîra via a de mic func ionar tr ind întrţ ţ ă -o pref cut c snicie; îiă ă ă pl cea conversa ia acestui savant cu gusturi de artist, aă ţ filozofului în caftan persan, larg şi uşor ca şi doctrina lui, povestirile de c l torie pe care Dechelette le schi a cu cîtă ă ţ mai pu ine cuvinte, şi atît de la locul lor printre covoareleţ orientale, printre aceşti Buda auri i, himerele de bronz, şiţ în luxul exotic al holului imens unde lumina c deaă dintr-un geamlîc înalt, adev rat lumin din cap tul unuiă ă ă ă parc, în care se leg nau frunzişul sub ire al bambuşilor,ă ţ palmele crestate ale ferigelor arborescente şi frunzele uriaşe de stilingea amestecate cu cele de filodendron, cu ml dieri uşoare de ierburi de ap ce caut umbra şiă ă ă umezeala. Duminica, mai ales, cu fereastra cea larg deschisă ă spre o strad pustie a Parisului de var , cu foşnetulă ă frunzelor şi mirosul de p mînt reav n la r d cinaă ă ă ă plantelor, erai ca la ar şi în p dure aproape tot atîta caţ ă ă la Chaville, mai pu in promiscuitatea şi cornul so ilorţ ţ 122
- 123. Sapho Hettema. Nu veneaniciodat lume; totuşi, o dat Gaussină ă şi iubita lui, sosind la mas , auzir de la intrare mai multeă ă glasuri aprinse. Era pe înserate, luau rachiul în ser şiă discu ia p rea însufle it :ţ ă ţ ă - Eu g sesc c cinci ani la Mazas, numele pierdut, via aă ă ţ sf rîmat înseamn s pl teşti destul de scump oă ă ă ă ă tr snaie a patimei şi a nebuniei... I i voi isc li peti ia,ă ţ ă ţ Dechelette. - E Caoudal..., şopti Fanny, tres rind.ă Cineva r spunse cu asprimea t ioas a unui refuz:ă ă ă - Eu nu isc lesc nimic, nu primesc s fiu solidar cuă ă netrebnicul asta... - La Gournerie, acum... Şi Fanny, strîns lîng amantulă ă ei, murmur : S plec m, dac te plictiseşte să ă ă ă ă-i vezi... - De ce? Ba nicidecum... De fapt nu-şi d dea bine seama de impresia pe careă -ar avea-o g sindu-se înaintea acestor b rba i, dar nu voia să ă ţ ă dea înd r t în fa a încerc rii, dornic poate s ştie gradulă ă ţ ă ă actual al geloziei care-i alc tuise p c toasa iubire.ă ă ă - Haidem! zise el, şi se ar tar în lumina trandafirie deă ă amurg ce se l sa peste cheliile şi b rbile c runte aleă ă ă prietenilor lui Dechelette, trînti i pe divanele joase, înţ jurul unei m su e din Orient, scund ca un sc unel, undeă ţ ă ă tremura în cinci-şase pahare licoarea l ptoas cu anisonă ă pe care tocmai le-o turna Alice. Femeile se s rutar .ă ă - Îi cunoşti pe domnii, Gaussin? Întreb Dechelette,ă leg nînduă -se în fotoliul-balansoar. Dacă-i cunoştea!... Doi, cel pu in, îi erau familiari, deţ atîta ce le privise ore întregi portretele din vitrinele celebrit ilor. Cum îl f cuser s sufere, ce ur sim iseăţ ă ă ă ă ţ împotriva lor, ura de-a fi moştenit aceeaşi femeie, ce turbare, de-i venea s se arunce asupra lor şi să ă-i muşte de obraz cînd îi întîlnea pe strad !... Bine spunea Fannyă c-o s -i treac ; acum erau pentru el chipuri de cunoscu i,ă ă ţ 123
- 124. Alphonse Daudet aproape derude, nişte unchi îndep rta i pe careă ţ -i reg sea.ă - Tot frumos, tinerelul!... zise Caoudal, întins cît era de lung şi inînd un mic evantai deasupra ochilor, sţ ă-i apere de geamlîc. Dar Fanny, ia s vedem!... Se ridic întră ă -un cot, clipi din ochii lui de cunosc tor: Fa a mai ine înc ;ă ţ ţ ă talia îns bine faci că -o strîngi în chingi... În sfîrşit, mîngîie-te, fata mea, La Gournerie e şi mai gros decît tine. Poetul îşi strîmb cu dispre buzele sub iri. Stîndă ţ ţ turceşte pe un morman de perne - de la c l toria lui înă ă Algeria pretindea c nu mai poate sta altfel - enorm,ă buh it, nu mai avea inteligent decît fruntea puternic subă ă o p dure alb , şi privirea aspr de negustor de negri; cuă ă ă Fanny se purta re inut, ca un om de lume, şi din cale-ţ afar de politicos, ca pentru aă -i da o lec ie lui Caoudal.ţ Doi pictori de peisaje, cu capete pîrlite de soare şi rustice, întregeau reuniunea; o cunoşteau şi ei pe iubita lui Jean, iar cel mai tîn r îi zise cînd îi strînse mîna:ă - Dechelette ne-a spus povestea copilului, e tare frumos ce-ai f cut, draga mea.ă - Da, se întoarse Caoudal c tre Gaussin, da, foarte chic,ă adop iunea... Nu miroase de loc a provincie.ţ Ea p rea stînjenit de laudele acestea, cînd cineva seă ă împiedic de o mobil în atelierul întunecos, şi un glasă ă întreb :ă - Nu-i nimeni? Dechelette zise: - Iată-l pe Ezano. Jean nu-l v zuse niciodat ; dar ştia ce loc avusese înă ă via a lui Fanny Legrand boemul, fantezistul asta, azi omţ aşezat, însurat, şef de lucr ri la Belle-Arte; îşi amintea deă un teanc de scrisori p timaşe şi încînt toare. Se ivi ună ă omule sl bit, usc iv, cu mersul eap n, care d dea mînaţ ă ăţ ţ ă ă de departe, inea oamenii la distan , dintrţ ţă -o obişnuinţă de estrad , de figura ie administrativ . P ru foarteă ţ ă ă 124
- 125. Sapho surprins s-o vadpe Fanny, şi mai ales să -o reg seasc totă ă frumoas dup atî ia ani.ă ă ţ - Ia te uit !... Sapho..., şi o roşea trec toare îi maiă ţă ă înveseli obrajii. Numele de Sapho, care o reda trecutului, apropiind-o de to i foştii ei, pricinui oarecare stinghereal .ţ ă - Şi domnul d’Armandy care ne-a adus-o..., ad ug cuă ă vioiciune Dechelette, ca să-l previn pe noul venit.ă Ezano salut . Începur s vorbeasc . Fanny, liniştit ,ă ă ă ă ă v zînd cum lua lucrurile amantul ei, şi mîndr de el, deă ă frumuse ea şi de tinere ea lui, înaintea unor artişti, a unorţ ţ cunosc tori, se ar t foarte vesel , foarte însufle it .ă ă ă ă ţ ă Fiind numai a patimei de ast zi, abia îşi mai amintea deă leg turile ei cu b rba ii aceştia; totuşi dup ani întregi deă ă ţ ă convie uire, deprinderile şi ciud eniile c p tate întrţ ăţ ă ă -o strîns apropiere las urme şiă ă -i supravie uiesc, pîn şiţ ă -n felul cum îşi r sucea Fanny ig rile, pe careă ţ ă -l datora lui Ezano, ca şi obişnuin a cu foi a job şi marylandu121.ţ ţ Jean descoperea f r nici o tulburare acest mică ă am nunt, ce odinioar lă ă -ar fi înt rîtat la culme, şi,ă g sinduă -se atît de liniştit, încerca bucuria unui prizonier care şi-a pilit lan ul şi simte c cea mai slab sfor are îi vaţ ă ă ţ ajunge ca s evadeze.ă - Hei! Biata mea Fanny, zise Caoudal cu glas glume ,ţ ar tînduă -i pe ceilal i... Ce c z turi!... Ce b trîni, ceţ ă ă ă d rîma i mai sînt... Vezi tu, numai noi amîndoi ne inemă ţ ţ bine. Fanny pufni de rîs: - Ba s m ier i, colonele - îi spuneau uneori astfel dină ă ţ pricina must ilor lui - nuăţ -i tocmai acelaşi lucru... eu sînt din alt leat... - Caoudal uit totdeauna că ă-i un str bun, zise Laă Gournerie, şi la mişcare a sculptorului, pe care ştia că-l atinge unde-l doare: Medaliat în 1840, strig el cu glasuă -i ascu it, e o dat , dragul meu!...ţ ă 125
- 126. Alphonse Daudet Între ceidoi foşti prieteni r m sese un ton agresiv, oă ă antipatie în buşit care nuă ă -i desp r ise niciodat , dară ţ ă izbucnea în privirile, în vorbele lor cele mai neînsemnate, şi asta de dou zeci de ani, din ziua cînd poetul r peaă ă metresa sculptorului. Fanny nu mai însemna nimic pentru ei, şi unul şi altul avuseser alte bucurii, alte necazuri; dară r mînea duşm nia ascuns , tot mai adîncit cu cîtă ă ă ă treceau anii. - Ia privi iţ -ne pe amîndoi, şi spune i sincer dac eu sîntţ ă str bunul!... Strîns în vestonul care f cea să ă ă-i reiasă muşchii Caoudal sta seme în picioare, cu pieptul scos înţ afar , scuturînduă -şi coama str lucitoare unde nu se z reaă ă nici un fir alb: Medaliat în 1840... Cincizeci şi opt de ani peste trei luni... Ei şi ce-i cu asta?... Oare vîrsta-i face pe oameni b trîni?... Numai la Comedia Francez şi laă ă Conservator b rba ii se bîlbîie la şaizeci de ani, cl tinîndă ţ ă din cap, şi se tîrîie cu spatele încovoiat, picioarele moi şi cu manifest ri senile. La şaizeci de ani, ce naiba! mergiă mai drept decît la treizeci, c te supraveghezi; şi femeiaă te mai iubeşte, numai inima să- i r mîn tîn r , sţ ă ă ă ă ă înfierbînte şi s reînsufle easc toat cheresteaua...ă ţ ă ă - Aşa crezi? f cu La Gournerie, care se uita la Fannyă rînjind. Iar Déchelette, cu zîmbetul s u bun:ă - Totuşi, spui mereu c tinere eaă ţ -i totul, ne-ai îm- puiat urechile... - Micu a Cousinard mţ -a f cut să ă-mi schimb p rerea...ă Cousinard, noul meu model... Optsprezece ani, durdulie, toat numai gropi e, un Clodionă ţ 23 ..., Şi aşa de treab , fată ă din popor, din Parisul halei, unde mamă-sa vinie p s ri...ă ă Uneori î i spune cîte una boac n , deţ ă ă - i vine sţ -o s ru i nuă ţ alta, nişte vorbe... Deun zi, g seşte în atelier un romană ă de-al lui Dejoie, se uit la titlu: Thérsse, şiă -l d deoparte,ă 23 Clodion (Claude-Michel, zis) sculptor francez (1738-1814). A modelat statuete gra ioase, adesea reproduse în ceramic , şi. aţ ă executat portrete. 126
- 127. Sapho cu o mutrişoardr g laş : „Dac iă ă ă ă ă -ar fi zis Biata Thérsse, l-aş fi citit toat noaptea!.. V spun că ă ă-s nebun dup ea.ă - Şi acum iată-te iar încurcat!... Dar peste şase luni, altă ruptur , lacrimi cît pumnul, dezgustat de lucru, te înfuriiă de i-ai omorî pe to i. '..ţ Caoudal se întunec la fa :ă ţă - Ce-i drept, nimic nu ine... Ne încurc m, ne p r sim...ţ ă ă ă - Atunci de ce s ne mai încurc m?ă ă - Ei, dar tu?... Crezi oare c-ai luat-o pe via peţă flamanda ta?... - O! la noi, doar nu-i o leg tur ... nuă ă -i aşa, Alice? - Desigur, r spunse cu glas blînd şi dus pe gînduriă ă tîn ra femeie, care se suise pe un scaun şi culegea glicineă şi frunze pentru un buchet de pus pe mas . Décheletteă urm :ă - Între noi n-are s fie o ruptur , ci abia o desp r ire...ă ă ă ţ Ne-am în eles s ne petrecem dou luni împreun ; înţ ă ă ă ultima zi o s plec m f r dezn dejde şi f ră ă ă ă ă ă ă surprindere... Eu o s m înapoiez la Ispahan - miă ă -am şi oprit un sleeping - iar Alice o s se întoarc în micul eiă ă apartament din strada La Bruyere, pe care l-a p strat.ă - La etajul al treilea, nu se poate mai potrivit ca s teă arunci pe fereastr .ă Zicînd acestea, femeia zîmbea, roşcat şi luminoas , înă ă amurgul ce se l sa, cu ciorchina grea de flori liliachii înă mîn ; dar glasuă -i era atît de adînc, atît de grav, încît nimeni nu r spunse. Vîntul se r corea, casele din faă ă ţă p reau mai înalte.ă - Hai s st m la mas ! strig colonelul... Şi s spunemă ă ă ă ă nebunii... - Da, ai dreptate, gaudeamus igitur... s petrecem cîtă sîntem tineri, nu-i aşa, Caoudal?... zise La Gournerie, cu un rîs pref cut.ă Dup cîteva zile, Jean trecu iar pe strada Roma, şi g siă ă atelierul închis, storul cel mare de doc dat în jos,. o t cereă mohorît de la pivni şi pîn la acoperişul cu teras .ă ţă ă ă 127
- 128. Alphonse Daudet Déchelette plecasela ceasul hot rît, cînd se ispr viseă ă în elegerea. Şi gîndea: „Frumos lucru s faci ce vrei înţ ă via , sţă ă- i st pîneşti judecata şi inima... Aveaţ ă -voi şi eu vreodat curajul asta?...”ă O mîn i se l s pe um r:ă ă ă ă - Bun ziua, Gaussin!...ă Déchelette, cu înf işarea obosit , mai galben şi maiăţ ă zbîrcit ca de obicei, îl l muri c nu pleac înc , fiindă ă ă ă re inut la Paris de cîteva afaceri, şi c locuieşte la Grand-ţ ă Hotel, fiindu-i groaz de atelier de cînd cu înfior toareaă ă întîmplare... - Ce întîmplare? - Adev rat, nu ştii... Alice a murit... S-a omorît...ă Aşteaptă-m , s v d dac nă ă ă ă -am scrisori... Se întoarse aproape îndat , şiă -n timp ce rupea benzile ziarelor cu un deget nervos, vorbea în buşit, ca ună somnambul, f r s se uite la Gaussin care mergea lîngă ă ă ă el: - Da, s-a omorît, s-a aruncat pe fereastr , cum spuseseă în seara cînd erai la mine... Ce vrei?... Eu nu ştiam, nu puteam s b nuiesc... În ziua cînd trebuia s plec, miă ă ă -a spus foarte liniştit: „Ia-m cu tine, Déchelette.. i Nu mă ă l sa singur ... N-am s mai pot tr i f r tine.. Eu rîdeam.ă ă ă ă ă ă M vezi cu o femeie acolo, la kurzi... Deşertul, frigurile,ă nop ile în bivuac... La mas îmi mai zise: „N-am s teţ ă ă stingheresc de loc, ai s vezi ce dr gu voi fi...” Apoi,ă ă ţă sim ind c m mâhneşte, nţ ă ă -a mai st ruit... Pe urm amă ă fost la Variétés într-o loj de jos... Totul fusese hot rît deă ă mai înainte... P rea mul umit , îmi inea întră ţ ă ţ -una mîna şi murmura: „Mi-e bine...” Cum era noapte, am dus-o la ea cu tr sura; dar eram trişti amîndoi şi nu vorbeam. Niciă m car nu miă -a mul umit pentru un pache el pe care i lţ ţ -am strecurat în buzunar, cu ce s tr iasc în tihn un ană ă ă ă -doi. Ajunşi în strada La Bruyere, îmi cere s m urc... Nuă ă voiam. „Te rog... numai pîn la uş .” Dar acolo mă ă -am inut tare şi nţ -am intrat. Locul mi-era oprit, geamantanul 128
- 129. Sapho f cut, şiapoi prea spusesem c plec... Coborînd cu inimaă ă grea, auzeam că-mi strig ceva, cam „mai repede decîtă tine.. dar n-am în eles decît jos, în strad ... Vai!...ţ ă Se opri, cu ochii în p mînt, înaintea groaznicei vedeniiă pe care trotuarul i-o înf işa acum la tot pasul, gr madaăţ ă nemişcat şi neagr ce horc ia...ă ă ă - A murit dup dou ceasuri, f r un cuvînt, f r ună ă ă ă ă ă vaiet, pironindu-şi asupra mea luminile de aur ale ochilor. Suferea? M-a recunoscut? M-au ajutat s-o culc pe patul ei, îmbr cat şi cu capul acoperit întră ă -o parte cu o broboadă mare de dantel ca să ă-i ascund rana. Foarte palid , cuă ă pu in sînge la tîmpl , mai era înc frumoas şi atît deţ ă ă ă blînd ... Dar cînd mă -am aplecat să-i şterg pic tura deă sînge care ieşea mereu, nesecat , mi să -a p rut c privireaă ă ei ia o expresie indignat şi cumplit ... Blestemul mut peă ă care biata fat miă -l arunca... Parc ce era dac maiă ă r mîneam cîtva timp sau o luam cu mine, pe fata astaă gata la orice şi atît de pu in sup r toare?... Nu, orgoliul,ţ ă ă înd r tnicia unui cuvînt spus... Ei bine, nu mă ă -am l sat, şiă ea a murit, a murit din pricina mea, care totuşi o iubeam... Se aprindea, vorbea tare, f r s bage de seam c seă ă ă ă ă mirau oamenii pe care-i ghiontea coborînd pe strada Amsterdam; iar Gaussin, trecînd pe dinaintea fostei lui locuin e, şi z rinduţ ă -i balconul şi veranda, îşi amintea de Fanny, de propria lor poveste, şi sim ea cţ ă-l trec fiori, în timp ce Déchelette urma: - Am dus-o la Montparnasse, f r prieteni, f r familie...ă ă ă ă Am vrut ca numai eu s m îngrijesc de ea... Şi de atunciă ă sînt aici, m gîndesc mereu la acelaşi lucru, nu m potă ă hot rî s plec cu obsesia asta, şi fug din casa, mea, undeă ă am petrecut dou luni atît de fericite ling ea... Nu ştiu peă ă ce lume sînt, alerg, încerc s uit, s scap de ochiulă ă moartei care m învinov eşte sub un firicel de sînge...ă ăţ 129
- 130. Alphonse Daudet Se opri,înd r tnicinduă ă -se în remuşcarea lui, cu două lacrimi mari ce-i lunecau pe nasul cîrn, atît de bun şi atît de dornic de via , şi zise:ţă - Uite, prietene, doar nu-s om r u... Oricum preaă -i îngrozitor ce-am f cut...ă Jean c uta să ă-l mîngîie, aruncînd totul asupra întîmpl rii, a soartei nenorocite; dar Déchelette repeta,ă cl tinînd din cap şi cu din ii strînşi:ă ţ - Nu, nu... N-am s miă -o iert niciodat ... Aş vrea s mă ă ă pedepsesc... Dorin a aceasta de isp şire nu încet sţ ă ă ă-l chinuiasc , oă spunea tuturor prietenilor, şi lui Gaussin, pe care venea să-l ia la ieşirea de la birou... - Du-te, Déchelette... C l toreşte, lucreaz , o să ă ă ă- iţ schimbi gîndurile..., îi ziceau într-una Caoudal şi ceilal i,ţ cam îngrijora i de aceast idee fix şi de înverşunarea cuţ ă ă care-i punea să-i repete c nuă -i om r u. În sfîrşit, întră -o sear , fie c ar fi vrut să ă ă-şi revad atelierul înainte deă plecare, fie c un plan bine hot rît să ă -o sfîrşeasc odat cuă ă chinul s u lă -ar fi adus acolo, se întoarse acas , şi,ă diminea a, cî iva lucr tori coborînd din mahalale la muncţ ţ ă ă îl ridicar , cu capul cr pat în dou , de pe trotuarul dină ă ă fa a uşii lui, mort de aceeaşi moarte ca şi femeia, cuţ aceeaşi groaznic tortur şi aceeaşi dezn dejde careă ă ă -i azvîrlise şi-i sf rîmase pe strad .ă ă Lumina slab din atelier se îngr m dea o mareă ă ă mul ime de artişti, de modele, de artiste de teatru, to iţ ţ dansatorii şi comesenii ultimelor serb ri. Era un trop it,ă ă un şopot, un vuiet în buşit de capel , sub flac ra scurt aă ă ă ă lumin rilor. Priveau cu to ii printre liane şi prin frunzişă ţ trupul întins de-a lungul, acoperit cu o m tase cu flori deă aur, capul înf şurat întră -un turban ca să-i ascundă îngrozitoarea ran , mîinile albe l sate înainte, ce v dea laă ă ă renun area şi dezlegarea din urm , pe divanul scund,ţ ă umbrit de glicine, unde Gaussin şi iubita lui se cunoscuser în noaptea balului.ă 130
- 131. Sapho X VA S ZIC, MAI ŞI MORI CÎ-Ă Ă teodat din rupturile acestea!... Acum, cînd se certau,ă Jean nu mai îndr znea s vorbeasc de plecare, nu maiă ă ă striga, scos din s rite: „Noroc c se ispr veşte”. Ea nă ă ă -ar fi avut decît să-i r spund : „Bine, duă ă -te... am s m omor,ă ă am s fac şi eu ca cealalt ...” Şi amenin area aceasta, peă ă ţ care i se p rea că -o ghiceşte în melancolia privirilor, a cîntecelor şi-n visarea t cerilor ei, îl tulburaă însp imîntînduă -l. Totuşi îşi trecuse examenul de clasificare cu care se încheia stagiul la minister al ataşa ilor consulari; ieşitţ printre cei dintîi, avea s fie desemnat pentru unul dină primele posturi libere, era vorba de cîteva s pt mîni,ă ă chiar de cîteva zile!... Şi-n jurul lor, în sfîrşitul de toamn ,ă cu soare din ce în ce mai pu in, toate se gr beau, deţ ă asemenea, spre schimb rile iernii. Intră -o diminea cu ceaţă dintîi cea , Fanny, deschizînd fereastra, strig :ţă ă - Uite c să -au dus rîndunelele... Una dup alta, casele burgheze din sat îşi închideauă obloanele; pe drumul spre Versailles se perindau camioane de mutat, omnibuzuri mari de ar ticsite cuţ ă baloturi, cu panaşul plantelor verzi pe platform , în timpă ce vîrtejuri de frunze se rostogoleau, ca norii ce aleargă pe cerul întunecat, şi stogurile se în l au pe cîmpiileă ţ 131
- 132. Alphonse Daudet pustii. Înspatele livezii despuiate, parc micşorat deă ă cînd îi lipsea frunzişul, c su ele închise şi usc toriileă ţ ă sp l toriilor cu acoperişuri roşii se adunau întră ă -o privelişte trist , iar de cealalt parte a casei, calea ferat , scoas laă ă ă ă iveal , îşi desf şura deă ă -a lungul p durilor cenuşii dungaă neagr c l toare.ă ă ă Ce cruzime s-o lase aici singur , în aceast triste e aă ă ţ lucrurilor! Sim ea de pe acum c nţ ă -o s -l rabde inima:ă niciodat nu va avea curajul să ă-şi ia r mas bun. Tocmaiă pe asta se bizuia şi Fanny, aşteptîndu-l în clipa hot rîtoare, iar pîn atunci sta liniştit , nu vorbea deă ă ă nimic, credincioas f g duielii c nu va pune piediciă ă ă ă plec rii prev zute dintotdeauna la care se învoiser .ă ă ă Într-o zi, el se întoarse cu vestea: - Sînt numit... - A!... Şi unde?... întreba nep s toare, dar cu buzele şi ochii f r culoare,ă ă ă ă cu fa a atît de crispat , încît nţ ă -o f cu s aştepte mai mult:ă ă - Nu, nu... înc nu... Am l sat rîndul meu lui Hedouin...ă ă Aşa c mai avem cel pu in şase luni.ă ţ A fost o dezl n uire de lacrimi, de rîsete, de s rut riă ţ ă ă nebune care îng imau:ă - Mul umesc, mul umesc... Ce via pl cut am sţ ţ ţă ă ă ă- i facţ acum!... Vezi tu, gîndul plec rii m înr ia,..ă ă ă Avea s se preg teasc mai bine, s se resemnezeă ă ă ă încetul cu încetul. Şi apoi, peste şase luni, n-o s mai fieă toamn , cu groz via celor dou mor i.ă ă ă ţ Se inu de cuvînt. F r nervi, f r certuri; ba chiar, caţ ă ă ă ă s înl ture neajunsurile pricinuite de copil, se hot rî să ă ă ă-l dea la un pension din Versailles. Nu ieşea decît duminica, şi dac noul sistem de educa ie nuă ţ -i schimbase înc fireaă nesupus şi s lbatic , cel pu in îl înv a f rnicia. Tr iauă ă ă ţ ăţ ăţă ă în linişte, mesele cu so ii Hettema le luau foarte pl cut,ţ ă f r furtun , şi pianul sta redeschis pentru cîntecele careă ă ă le pl ceau mai mult. Dar, de fapt, Jean era mai tulburat,ă mai nedumerit ca niciodat , întrebînduă -se unde o să-l 132
- 133. Sapho duc sl biciunealui, gîndinduă ă -se uneori s renun e laă ţ consulate şi s treac la serviciul birourilor.ă ă Însemna s r mîn la Paris, cu contractul c snicieiă ă ă ă reînnoit la nesfîrşit; dar tot visul tinere ii lui la p mînt, aiţ ă lui dezn d jdui i, cearta sigur cu tat l s u, care nu iă ă ţ ă ă ă -ar ierta niciodat renun area aceasta, mai ales cînd îi va aflaă ţ pricina. Şi pentru cine?... Pentru o fiin îmb trînit , ofilit , peţă ă ă ă care n-o mai iubea, şi dovada o avusese în fa a aman ilorţ ţ ei... Oare ce farmece îl mai ineau legat de via a asta înţ ţ doi? Într-o diminea din ultimele zile de octombrie, cînd seţă suia în vagon, privirea unei fete ridicat spre el îi amintiă deodat întîlnirea din p dure, str lucitoarea ging şie aă ă ă ă femeii-copil , a c rei amintire îl urm rise luni întregi.ă ă ă Purta aceeaşi rochie de culoare deschis peste careă soarele arunca aşa de frumos pete luminoase sub crengi, dar acum acoperit cu o hain larg de c l torie; iar înă ă ă ă ă vagon, c r i, o geant de drum, un buchet de trestii lungiă ţ ă şi cele din urm flori V deau întoarcerea la Paris, sfîrşitulă ă vilegiaturii. Şi ea-l recunoscuse, cu un zîmbet uşor ce-i tremura în ochii de-o limpezime de izvor; şi, o clip , celeă dou fiin e în eleser acelaşi gînd nerostit.ă ţ ţ ă - Cum îi mai este mamei dumitale, domnule d’Armandy? Întreb pe neaşteptate b trînul Bouchereau,ă ă pe care la început Jean, z p cit, nici nuă ă -l z rise ghemuit înă col ul s u şi citind cu fa aţ ă ţ -i palid aplecat .ă ă Jean d du veşti, foarte emo ionat că ţ ă-şi amintea de-ai lui şi de el, înc şi mai înduioşat cînd tîn ra se interes deă ă ă cele dou mici gemene care trimiseser unchiului ei oă ă scrisoare atît de dr gu pentru aă ţă -i mul umi de îngrijirileţ date mamei lor... Le cunoştea!... şi se bucur nespus;ă apoi, cum era, se vede, deosebit de sim itor în diminea aţ ţ aceea, se întrist îndat aflînd c se întorc la Paris, undeă ă ă Bouchereau o să-şi reia cursul semestrial la facultatea de medicin . N-o s mai aib norocul să ă ă -o întîlneasc ... Şiă 133
- 134. Alphonse Daudet cîmpiile cealergau la ferestre, minunate adineauri, i se p reau acum jalnice, ca întră -o lumin de eclips .ă ă Trenul fluier lung; soseau. El salut şiă ă -i pierdu, dar la ieşirea din gar se reg sir , şi, în larma mul imii,ă ă ă ţ Bouchereau îl înştiin c începînd cu joia viitoare va staţă ă acas , în pia a Vendome... şi dac ar dori o ceaşc deă ţ ă ă ceai... Fata d dea bra ul unchiului, şi lui Jean i se p ru că ţ ă ă ea-l pofteşte, f r s spun nimic.ă ă ă ă Dup ce se hot rî de mai multe ori s se duc laă ă ă ă Bouchereau, şi apoi s nu se mai duc - fiindc la ce bună ă ă să-şi fac singur zadarnice p reri de r u? - preveni totuşiă ă ă acas c în curînd va fi la minister o mare serat , la careă ă ă va trebui s ia parte. Fanny îi cercet fracul, puse s i seă ă ă calce cravatele albe; dar, deodat , joi seara nu mai avuă nici un chef s ias . Ea îns c ut să ă ă ă ă ă-l încredin eze cţ ă-i o corvad necesar , mustrînduă ă -se c pîn acum îl inuseă ă ţ prea strîns, p strînduă -l numai pentru ea ca o egoist , şiă -l hot rî. Ispr vea să ă ă-l ajute la îmbr cat cu dr g stoaseă ă ă alint ri, îi îndrepta nodul cravatei, cuta p rului, rîdeaă ă fiindc degeteleă -i miroseau a igara pe care în fiece clipţ ă o punea şi o relua de pe c min, iar dansatoarele or să ă strîmbe din nas. V zîndă -o foarte vesel şi foarte bun , seă ă c ia de minciuna lui şi ar fi r mas bucuros lîng dînsa, laă ă ă gura sobei, dac Fanny nu lă -ar fi silit: „Vreau... trebuie”, împingîndu-l cu ging şie afar , în noaptea drumului.ă ă Cînd se întoarse era tîrziu; ea dormea, şi lampa aprinsă peste somnul obosit îi aminti o întoarcere la fel, de acum trei ani, dup groaznicele dest inuiri care abia i seă ă f cuser . Ce laş se ar tase atunci! Prin ce absurditateă ă ă ceea ce ar fi trebuit să-i sf rîme lan ul iă ţ -l înt rise şi maiă mult! I se f cu scîrb . Odaia, patul, femeia îl dezgustauă ă deopotriv ; lu lampa şi o duse încetişor în înc perea deă ă ă al turi. Dorea atîta s fie singur, ca s se gîndeasc laă ă ă ă ceea ce i se întîmpla... o! nimic, aproape nimic... Iubea! 134
- 135. Sapho În unele cuvintepe care le întrebuin m zilnic este oţă putere ascuns deodat le dezv luie pîn în adînc şi leă ă ă ă l mureşte în elesul lor excep ional; apoi cuvîntul seă ţ ţ strînge la loc, îşi reia forma banal şi se amestec din nouă ă în vorbire, neînsemnat, tocit prin obişnuin a maşinal .ţ ă Iubirea e un astfel de cuvînt: cei pentru care lumina lui a lucit vreodat întreag vor în elege fermec toareaă ă ţ ă nelinişte în care tr ia Jean de un ceas, f r ca la începută ă ă să-şi dea bine seama de ceea ce sim ea.ţ Acolo, în pia a Vendome, în col ul salonului undeţ ţ şezuser mult de vorb amîndoi, nu încerca decît o mareă ă linişte, un farmec dulce care-l înv luia.ă Abia cînd se g si afar , şi uşa se închise dup el, fuă ă ă cuprins de-o bucurie nebun , şi apoi deă -o sl biciune ca şiă cum i s-ar fi deschis toate vinele: „Doamne, ce am!...” Şi Parisul pe care-l str b tea la întoarcere i se p rea cuă ă ă totul nou, feeric, l rgit, str lucitor.ă ă Da, la ceasul cînd bestiile nop ii umbl în voie, cîndţ ă scursorile canalurilor se ridic , se întind şi mişun subă ă gazul g lbui, el, amantul lui Sapho, v zuse Parisul cu ochiiă ă unei fete ce se întoarce de la bal în g tealaă -i alb , cuă capul plin de valsuri pe care le murmur şi stelelor,ă Parisul cast, sc ldat de lumina limpede a lunei ceă deschide sufletele neprih nite, Parisul acesta îl v zuse!...ă ă Şi deodat , cum urca scara larg a g rii, atît de aproapeă ă ă de întoarcerea la casa primejdioas , se pomeni spunîndă cu glas tare: - Dar o iubesc... o iubesc..., şi astfel o aflase. - Eşti acolo, Jean?... Da’ ce faci? Fanny se trezeşte brusc, speriat c nuă ă -l simte lîng ea.ă Trebuie s se duc să ă -o s rute, s mint , povestinduă ă ă -i balul de la minister, să-i spun dac erau toalete frumoase şiă ă cu cine a dansat; dar ca s scape de inchizi ie, şi mai alesă ţ de dezmierd rile de care se teme, p truns de amintireaă ă celeilalte, n scoceşte o lucrare gr bit , desenele luiă ă ă Hettema. 135
- 136. Alphonse Daudet - S-astins focul şi-o s - i fie frig.ă ţ - Nu, nu... - Cel pu in las uşa deschis , sţ ă ă ă- i v d lampa...ţ ă Trebuie să-şi duc minciuna pîn la cap t, s aşezeă ă ă ă masa, planurile; apoi stînd jos, nemişcat, inînduţ -şi r suă - flarea, se gîndeşte, amintindu-şi, iar pentru a-şi fixa visul, ii povesteşte lui Césaire intr-o scrisoare lung , în timp ceă vîntul nop ii leag n crengile ce trosnesc f r foşnetulţ ă ă ă ă frunzelor, trenurile se perind vuind pe rînd, iar La Balue,ă tulburat de lumin , se zbucium în colivioara lui, s rindă ă ă de pe o stinghie pe alta, şi ip şov itor.ţ ă ă Jean spune tot, întîlnirea din p dure, cea din vagon,ă deosebita lui emo ie cînd intrase în saloanele pe care leţ v zuse aşa de mohorîte şi de tragice în ziua consulta iei,ă ţ cu şuşoteli tainice pe la uşi, priviri triste schimbate de la un scaun la altul, şi care astă-sear se deschideauă însufle ite şi zgomotoase întrţ -un şir lung şi luminat. Însuşi Bouchereau nu mai avea înf işarea lui aspr , ochiulăţ ă negru iscoditor ce te descump nea sub sprînceneleă -i stufoase de cîl i, ci o expresie odihnit şi p rinteasc deţ ă ă ă om bun care se învoieşte s se petreac în casa lui.ă ă „Deodat ea veni spre mine, şi nă -am mai v zut nimic...ă Dragul meu, o cheam Irene, e frumoas , cu chipul blînd,ă ă p rul brun aurit ca al englezoaicelor, o gur de copilă ă mereu gata s rîd ... O! nu rîsul f r voioşie, care te sîcîieă ă ă ă la atîtea femei, ci o adev rat izbucnire de tinere e şi deă ă ţ fericire... S-a n scut la Londra, dar tat l ei era francez şiă ă n-are de loc accent str in, numai un fel încînt tor deă ă -a rosti unele cuvinte, de a spune unchiu’, care, de fiecare dat , parc dezmiard ochii b trînului Bouchereau. Aă ă ă ă luat-o la el s mai uşureze numeroasa familie a frateluiă s u şi să -o înlocuiasc pe sora Irenei, cea mai mare,ă m ritat de doi ani cu şeful clinicii lui. Dar uite c ea nuă ă ă prea se în elege cu medicii... Ce haz am mai f cut deţ ă prostia tîn rului savant care ceruse logodnicei sale,ă înainte de orice, un angajament formal şi solemn do a-şi 136
- 137. Sapho dona trupurile Societii de antropologie!... Ea e o pas reăţ ă c l toare. Îi plac cor biile, marea; ii salt inima cînd vedeă ă ă ă un catarg îndreptat spre larg... Mi le spunea pe toate f ră ă nici o stinghereal , ca unui camarad, c ci cu tot farmeculă ă ei parizian, e foarte miss în purtare, şi o ascultam încîntat de glasul, de rîsul ei, de potrivirea gusturilor noastre, de adînca încredin are c fericirea vie ii mele era acolo, lîngţ ă ţ ă mîna mea, şi c nă -aveam decît s-o prind şi s-o duc departe, foarte departe, unde m va trimite cariera meaă aventuroas .”ă - Dar vin’ odat s te culci, dragule...ă ă El tresare, se opreşte şi, f r voie, ascunde paginile peă ă care le scrie: - Îndat ... Dormi, dormi...ă Vorbeşte cu mînie, aşteptîndu-se la ceart , şi ascultă ă cum somnul cuprinde din nou r suflarea femeii, c sîntă ă foarte aproape unul de altul, şi atît de departe! „... Orice s-ar întîmpla, întîlnirea şi dragostea aceasta vor fi pentru mine izb virea. Cunoşti via a mea; ai în eles,ă ţ ţ f r s vorbim vreodat , că ă ă ă ă-i aceeaşi ca mai înainte, că n-am putut s scap. Dar ceea ce nu ştii, este c eramă ă gata să-mi jertfesc averea, viitorul, totul, nenorocitei obişnuin e în care m înglodam tot mai mult pe fiece zi.ţ ă Acuma am g sit t ria, punctul de reazem ceă ă -mi lipsea; şi pentru a-mi st pîni sl biciunea, miă ă -am jurat s nu m maiă ă întorc acolo decît liber şi desp r it... Pe mîine evadarea...”ă ţ N-a fost nici a doua zi, nici în zilele urm toare. Trebuiaă un mijloc pentru a putea evada, o pricin , sfîrşitul uneiă certe cînd strigi: „Plec”, pentru ca s nu te mai întorci;ă dar Fanny se ar ta blind şi vesel ca la începutul plin deă ă ă iluzii al leg turii lor.ă Să-i scrie „s-a sfîrşit”, f r nici o explica ie?... Dară ă ţ furioasa asta nu s-ar resemna uşor, l-ar urm ri, să -ar înverşuna pîn la uşa hotelului sau a biroului s u. Nu, maiă ă bine ar fi s-o atace deschis, s-o încredin eze c ruptura eţ ă 137
- 138. Alphonse Daudet de neînlturat şi definitiv , apoi, f r mînie ca şi f r mil ,ă ă ă ă ă ă ă să-i înşire pricinile. Dar o dat cu gîndurile acestea îl cuprinse din nou fricaă de sinuciderea Alicei Doré. În fa a casei lor, de cealaltţ ă parte a drumului, era o ulicioar povîrnit , închis cu oă ă ă barier ce ducea la şinele c ii ferate; vecinii o luau peă ă acolo, cînd se gr beau, mergînd pe linie pîn la gar .ă ă ă Închipuirea meridionalului îşi vedea amanta, dup scenaă rupturii, zbughind-o pe drum, apucînd pe scurt tur şiă ă aruncîndu-se sub ro ile trenului care o tira. Teamaţ aceasta îl st pînea pîn întră ă -atîta, încît numai gîndul la bariera deschis , între dou ziduri acoperite cu ieder , îlă ă ă f cea s amîne explica ia.ă ă ţ Cel pu in deţ -ar fi avut acolo un prieten, cineva care s-o p zeasc , să ă -o sprijine în prima criz ; dar, piti i ca nişteă ţ cîrti e în leg tura lor, nu cunoşteau pe nimeni, iar pe so iiţ ă ţ Hettema, groaznic de egoişti, plesnind de gr sime şiă lucioşi, înc şi mai îndobitoci i de apropierea iernatului loră ţ de eschimoşi, nici pe ei nu i-ar fi putut chema nenorocita s-o ajute în dezn dejdea şiă -n p r sirea ei.ă ă Totuşi trebuia s rup , şi s rup repede. Cu toată ă ă ă ă f g duiala dat lui însuşi, Jean se mai întoarse de vreoă ă ă două-trei ori în pia a Vendâme, din ce în ce maiţ îndr gostit; şi deşi nu spusese înc nimic, primirea cuă ă bra ele deschise a b trînului Bouchereau, purtareaţ ă rezervat a Irenei, în care se îmbinau ging şia, îng duin aă ă ă ţ şi aşteptarea emo ionat a declara iei, totul îl vestea sţ ă ţ ă nu mai întîrzie. Apoi chinul c min ea, pretextele pe careă ţ le n scocea pentru Fanny, şi oarecum pîng rirea deă ă -a trece de la s rut rile lui Sapho la curtea sfioas şiă ă ă îng imat ...ă ă 138
- 139. Sapho XI ÎN TOIUL ACESTORNEHOT -Ă rîri, g si la minister, pe masa lui, cartea de vizit a unuiă ă domn, care mai venise de dou ori diminea a, spuneaă ţ uşierul, cu oarecare respect pentru titlurile urm toare:ă C. GAUSSIN D'ARMANDY Preşedintele submersioniştiior din valea Ronului, Membru în Comitetul central de studiu şi de vigilen ,ţă Delegat departamental etc. etc. Unchiul Césaire la Paris!... Fénat delegat, membru într-un comitet de vigilen !... Mai era încremenit, cîndţă unchiul se ar t , tot brun ca o gogoaş de pin, cu ochiiă ă ă nebunatici, rîsul ce-i încre ea col ul tîmplelor şi barbaţ ţ -i de pe vremea Ligii; dar în locul veşnicei veste de barhet v rgat , o redingot de postav nou îi strîngea burta, dîndă ă ă omule ului o m re ie întrţ ă ţ -adev r preziden ial .ă ţ ă Ce-l aducea la Paris? Cump rarea unei maşini elevatoriiă pentru submersiunea noilor sale vii - rostea cuvîntul „elevatorii” cu o convingere ce-i ridica în propriii s i ochi -ă apoi mai avea să-şi comande bustul pe care colegii i-l cereau pentru a împodobi sala consiliului. - Ai v zut, ad ug el cu modestie, mă ă ă -au numit preşedinte... Ideea mea cu submersiunea z p ceşte toată ă ă 139
- 140. Alphonse Daudet Proven a...Şi cînd te gîndeşti c eu, Fenat, sînt pe cale sţ ă ă scap vinurile Fran ei!... Vezi tu, numai icni ii...ţ ţ ţ Dar scopul de c petenie al c l toriei lui era ruptura cuă ă ă Fanny. În elegînd c lucrurile se t r g neaz , venea sţ ă ă ă ă ă ă-i dea o min de ajutor.ă - Ştii doar c m pricep în deă ă -alde astea... Cînd Courtebaisse şi-a p r sit-o peă ă -a lui ca s se însoare...ă Înainte de a-şi începe povestea, se opri şi, descheindu-şi redingota, scoase un mic-portofoliu doldora de bani: Întîi uşurează-m de ştia... Ei, da! Bani... liberareaă ă teritoriului... La mişcarea nepotului, se înşel , crezînd că ă nu primeşte din discre ie: Da’ iaţ -i odat ! Iaă -i!... E mîndria mea c pot înapoia fiului pu in din ceea ce tat l a f cută ţ ă ă pentru mine... De altfel, aşa vrea Divonne. Cunoaşte afacerea, şi-i aşa de mul umit c te gîndeşti s te însori,ţ ă ă ă s scapi de scaiul cel b trîn!ă ă În gura lui Cesaire, dup binele pe care iă -l f cuseă amanta lui, Jean g si „scaiul cel b trîn” cam nedrept, şiă ă r spunse cu un pic de am r ciune:ă ă ă - Ia- i portofoliul înapoi, unchiule... doar ştii mai bineţ decît oricare altul c Fanny nu ine la lucrurile astea.ă ţ - Da, era fat bun ..., zise unchiul ca întră ă -un discurs de înmormîntare şi ad ug , strîngînduă ă -şi ochii: Oricum, tu p streaz banii... Cu ispitele Parisului, mai bine să ă ă-i ştiu în mîinile tale decît intr-ale mele; şi apoi, trebuie bani pentru rupturi, ca şi pentru dueluri... Pe urm se ridic , spunînd c moare de foame şi că ă ă ă chestia asta însemnat se putea discuta mai bine cuă furculi a în mîn , la prînz. Mereu aceeaşi uşurin plin deţ ă ţă ă zeflemea a meridionalului, cînd trateaz afacerile deă femei. - Între noi, piciule... Şedeau la mas întră -un restaurant din strada Bourgogne, şi unchiul se înveselea, cu şervetul sub b rbie, pe cînd Jean ron ia f r poft , cu inimaă ţă ă ă ă strîns ... G sesc c iei lucrurile prea în tragic. Ştiu bine că ă ă ă întîia lovitur e grea, explica ia plicticoas ; dar, dac teă ţ ă ă 140
- 141. Sapho cost prea mult,taci din gur şi f ca amiculă ă ă Courtebaisse. Pîn în diminea a nun ii, Mornasa nă ţ ţ -a aflat nimic. Seara, ieşind de la logodnica lui, se ducea s-o ia pe cînt rea de la şantan şi o înso ea pîn acas la ea. Aiă ţă ţ ă ă să-mi spui c nuă -i prea moral şi nici prea cinstit. Dar cînd nu- i plac certurile, mai ales cu femei groaznice ca Paolaţ Mornas!... De aproape zece ani, b iatul asta înalt şiă frumos tremura în fa a ig ncuşei celeia. Ca s seţ ţ ă ă descotoroseasc , trebuia s umbli cu şiretlicuri şi să ă ă unelteşti... Uite cum s-a descurcat. În ajunul nun ii, la 15 august, ziua s rb toririi, Cesaireţ ă ă propuse fetei s mearg la pescuit în Yvetta.ă ă Courtebaisse avea s vin şi el la cin ; şi se vor întoarceă ă ă tustrei a doua zi seara, cînd Parisul îşi va fi risipit mirosul de praf, de artificii şi de ulei din lampioane. S-a f cut! Şiă iată-i pe amîndoi lungi i în iarb la marginea rîule uluiţ ă ţ care se zbucium neastîmp rat, sclipind între malurileă ă -i joase, şi face cîmpiile atît de verzi, iar s lciile atît deă stufoase. Dup pescuit, sc ldatul. Nu era întîia dat cîndă ă ă se întîmpla ca Paola şi el s înoate împreun ca nişteă ă camarazi; dar în ziua aceea, mica Mornas, cu bra ele şiţ picioarele goale, cu trupu-i de ig ncuş bine f cut şiţ ă ă ă ă costumul de baie ud lipit peste tot... Poate şi gîndul că Courtebaisse îi d duse depline puteri... Ah! dr coaica...ă ă Se întoarse, îl privi drept în ochi, apoi cu asprime: „Ascult , Cesaire, s nu mai încerci!”ă ă El nu st rui, de fric s nuă ă ă -şi strice treaba, zicîndu-şi: „S-o las pe după-mas ”.ă Foarte vesel masa, pe balconul de lemn al hanului,ă între cele dou steaguri pe care patronul le în l ase înă ă ţ cinstea lui 15 august. Era cald, fînul mirosea frumos şi se auzeau tobele, plesnitorile şi cîntecele corurilor ce treceau pe str zi.ă „Plicticos mai e şi Courtebaisse asta c vine abia mîine,ă spunea Mornasa, care-şi întindea bra ele cu ochiiţ 141
- 142. Alphonse Daudet împ ienjenii de şampanie... şi ce chef mai am s petrecă ţ ă ast -sear .”ă ă „D-apoi eu!” El venise s se rezeme de balustrada balconului, încă ă fierbinte de soarele de peste zi, şi pe furiş, ca un şmecher, îşi strecur bra ul pe dup mijlocul ei:ă ţ ă „Ah! Paola... Paola...” De data aceasta, în loc s se supere, cînt rea a se puseă ă ţ pe rîs, dar atît de tare şi din toat inima, c pîn la urmă ă ă ă rîse şi el. Aceeaşi încercare, respins în acelaşi fel, seara,ă la întoarcerea de la serbarea cu dans şi tragere la int înţ ă turti e de migdale; şi cum od ile lor erau vecine, eaţ ă -i cînta dincolo de peretele sub ire: Eşti prea mic, eşti preaţ mic... cu tot felul de compara ii nepl cute întreţ ă Courtebaisse şi el. Aşa c deă -abia se st pînea s nuă ă -i r spund , zicînduă ă -i v duva Mornas; dar era înc preaă ă devreme. A doua zi îns , aşezînduă -se în fa a unui prînzţ bun, pe cînd Paola îşi pierdea r bdarea şi se îngrijora că ă nu-şi mai vede sosind omul, el îşi scoase, cu oarecare mul umire ceasul şi zise solemn: „Dou sprezece, sţ ă -a f cut...”ă „S-a însurat.” „Cine?” I „Courtebaisse.” Pleosc!. - Ah! dragul meu, ce mai palm ... În toate aventurileă mele galante n-am primit niciodat una la fel. Şi, îndat ,ă ă iat-o c vrea s plece… Dar nu era nici un tren înainte deă ă ora patru... Şi-n timpul asta, necredinciosul zbura ca vîntul cu nevastă-sa pe şinele P.L.M.24 spre Italia. Atunci Mornasa, furioas , sare iar la mine, m loveşte, m zgîrîieă ă ă - ce mai noroc!... şi eu care tocmai încuiasem cu cheia - apoi sparge farfuriile şi, pîn la urm , o apuc o criz deă ă ă ă nervi însp imînt toare. Cinci oameni o duc în patul ei şi oă ă in, pe cînd eu, zgîriat de parc ieşisem dintrţ ă -un tufiş de spini, alerg dup doctorul din Orsay... În treburile astea,ă ca şi pe teren la dueluri, ar trebui totdeauna s ai ună doctor cu tine. M vezi pe drumuri, fl mînd, şi era ună ă 24 Paris - Lyon - Mediterranee. 142
- 143. Sapho soare!... Se înnoptasecînd l-am adus... Deodat ,ă apropiindu-ne de han, un vuiet de mul ime şi o mareţ adun tur sub fereşti... Vai! Dumnezeule, să ă -a sinucis? A omorît pe cineva? Cu Mornasa, aceasta p rea mai cuă putin . M reped, şi ce s v d? Balconul plin deţă ă ă ă lampioane vene iene, şi cînt rea a în picioare, împ catţ ă ţ ă ă şi m rea , înf şurat întră ţă ă ă -unul din steaguri şi zbierînd Marseillaise, în plin serbare imperial , deasupraă ă poporului care aclama. - Şi iat , piciule, cum să -a sfîrşit leg tura luiă Courtebaisse; n-am să- i spun c totul sţ ă -a ispr vit dintră -o dat . Dup zece ani de lan uri, trebuie totdeauna s teă ă ţ ă mai bizui şi pe oarecare supraveghere. Dar, oricum, ce-a fost mai greu a trecut asupra mea; şi, dac vrei, aş primiă bucuros tot atîta de la a ta. - Ah, unchiule, Fanny e altfel de femeie! - Haida-de, zise Cesaire, deschizînd o cutie de ig ri deţ ă foi pe care o apropia de ureche s se încredin eze c erauă ţ ă uscate, nu eşti tu cel dintîi care o p r seşte...ă ă - Asta-i adev rat...ă Jean se ag fericit de acest cuvînt, care cu cîteva luniăţă mai înainte l-ar fi mîhnit. De fapt, unchiul şi povestea lui hazlie îl mai linişteau pu in, dar ceea ce nu îng duia eraţ ă minciuna luni de zile, în amîndou p r ile, pref c toria,ă ă ţ ă ă împ r eala aceasta; nă ţ -ar putea niciodat s se hot rască ă ă ă la aşa ceva, şi aşteptase prea mult. - Atunci, cum vrei s faci?...ă Pe cînd tîn rul se zb tea nehot rît, membrul în consiliulă ă ă de vigilen îşi netezea barba, încerca s zîmbeasc înţă ă ă mai multe feluri, c uta atitudini cu capul, apoi, întră -un chip nep s tor:ă ă - St departe de aici?ă - Cine? - Artistul cela, Caoudal, de care mi-ai vorbit pentru bustul meu... Cît sîntem împreun , neă -am putea duce să vedem cît cere... 143
- 144. Alphonse Daudet Caoudal, deşiera celebru şi mînca banii cu lingura, locuia tot pe strada Assas, în atelierul primelor lui succese. Pe drum, Cesaire se informa de valoarea lui artistic ; fireşte nu se va tocmi, dar domnii din comitet ină ţ la o oper de mîna întîi.ă - A! Fii f r grij , unchiule, dac primeşte Caoudal să ă ă ă ă-şi ia îns rcinarea,..ă Şi-i înşir titlurile sculptorului, membru al Institutului,ă comandor al Legiunii de onoare şi al unui mare num r deă ordine str ine. F nat f cu ochi mari.ă ă - Şi sînte i prieteni?ţ - Foarte prieteni., - Ce iţ -e şi cu Parisul asta!... Frumoase cunoştin e maiţ faci în el. Totuşi, Gaussin s-ar fi cam ruşinat să-i m rturisească ă acum c sculptorul era un fost amant deă -al lui Fanny, şi c eaă -i pusese în leg tur . Dar ai fi zis c Cesaire tocmaiă ă ă la asta se gîndea: - El e autorul acelei Sapho pe care o avem la Castelet?... Atunci î i cunoaşte iubita, şi ar putea s teţ ă ajute la ruptur . Institutul, Legiunea de onoareă impresioneaz totdeauna o femeie...ă Jean nu r spunse, gîndind poate şi el s se folosească ă ă de înrîurirea întîiului amant. Unchiul urm cu rîsul lui bun:ă - Şi fiindc veni vorba, ştii, bronzul nu mai e în biroulă tat lui t u... Cînd Divonne a aflat, cînd din nenorocireă ă i-am spus c-o înf işa pe iubita ta, năţ -a mai vrut să-l lase acolo... Dar cu obişnuin ele consulului, cu împotrivirile luiţ la cea mai mic schimbare, nu era lucru uşor, mai alesă f r ca s se b nuiasc pricina... Ah! femeile... a întorsă ă ă ă ă -o aşa de bine, încît acum domnul Thiers prezideaz peă c min la tat l t u, iar pe biata Sapho o roade praful înă ă ă odaia vîntului, împreun cu vechile v traie şi mobile careă ă nu se mai întrebuin eaz ; ba chiar a primit şi o loviturţ ă ă 144
- 145. Sapho grozav la transport,cocul stricat şi lira i să -a desprins. F r îndoial c sup rarea Divonnei iă ă ă ă ă -a fost piaz rea.ă Ajungeau în strada Assas. Dat fiind înf işarea modestăţ ă şi muncitoreasc a cet ii de artişti şiă ăţ -a atelierelor cu por i ca de şur numerotate, deschizînduţ ă -se de fiecare parte a unei cur i lungi, înfundat de cl dirile obişnuiteţ ă ă ale unei şcoli comunale, cu veşnicele melopei ale cetirii, preşedintele submersioniştiior se îndoi iar de talentul unui om cu locuin aşa de simpl ; dar de cum intr la Caoudalţă ă ă în elese cu cine are a face.ţ - Nici pentru o sut de mii de franci, nici pentru ună milion!... url sculptorul la cea din ii vorb a lui Gaussin;ă ţ ă şi ridicîndu-şi treptat trupul mare de pe divanul unde se lungea în neorînduiala şi-n p r sirea atelierului: Ună ă bust!... Ei asta-i... Dar ia privi i colo mormanul de ghips înţ mii de buc ele... lucrarea mea pentru Salonul viitor, peăţ care am sf rîmată -o cu ciocanul... Iat ce caz fac eu deă sculptur , şi oricît de ispititoare ar fi mutra domnului...ă - Gaussin d’Armandy... preşedintele... Unchiul îşi aduna toate titlurile, dar erau prea multe şi Caoudal îl întrerupse, apoi, întorcîndu-se c tre tîn r:ă ă - Te ui i la mine, Gaussin... M g seşti îmb trînit?...ţ ă ă ă Ce-i drept că-şi ar ta întră -adev r vîrsta, la luminaă venit de sus peste t ieturile, scofîlciturile şi vîn t ileă ă ă ă capului s u ostenit de chefliu, peste coamaă -i de leu, jerpelit ca un covor vechi, peste obrajii c zu i şi fleşc i i,ă ă ţ ă ţ şi musta a cu tonuri de metal despoleit pe care nuţ -şi mai d dea osteneala să -o încre easc , nici sţ ă -o c neasc ... Laă ă ce bun?... Cousinard, micul model, plecase. - Da, dragul meu, cu turn torul meu, un s lbatic, oă ă bestie, dar dou zeci de ani!...ă Cu glas furios şi ironic umbla încoace şi încolo prin atelier, împingînd cu piciorul sc unelul ceă -i sta în cale. Deodat , oprinduă -se în fa a oglinzii cu ghirl nzi de aramţ ă ă de deasupra divanului, se privi cu o strîmb tură ă îngrozitoare: 145
- 146. Alphonse Daudet - Slutmai sînt şi ce d rîmat, ia te uit ce coarde, şi cumă ă îmi atîrn pielea sub b rbie, ca la o vac b trîn !... Seă ă ă ă ă apuc de gît cu toat mîna, apoi, cu voce jalnic şiă ă ă caraghioas , o, prevedere de b rbat frumos îmb trînit,ă ă ă care se plînge: Şi cînd te gîndeşti c la anul o să ă-mi pară r u dup astea!...ă ă Unchiul r mase însp imîntat. Academicianul careă ă -şi scotea limba şi povestea dragostele-i josnice! Va s zică ă erau icni i pretutindeni, pîn şi la Institut; şi admira ia luiţ ţ ă ţ pentru marele om se micşora, cu cît îi creştea simpatia pe care o sim ea pentru sl biciunile lui.ţ ă - Ce mai face Fanny?... Sînteti tot la Chaville?... Întrebă Caoudal, potolit f r veste şi venind s se aşeze lîngă ă ă ă Gaussin, pe care-l b tea prietenos pe um r.ă ă - Ah, biata Fanny, nu mai avem mult de tr ită împreun ....ă - Pleci? - Da, în curînd... şi înainte m însor... Trebuie să -o p r sesc.ă ă Sculptorul izbucni într-un rîs s lbatic:ă - Bravo! Sînt mul umit... R zbunţ ă ă-ne, piciule, r zbună ă-ne pe tic loasele astea. P r seşteă ă ă -le, înşeală-le, şi s plîng , nemernicele! N-o s le faci niciodat atîta r uă ă ă ă ă cît au f cut ele altora.ă Unchiul Césaire triumfa: - Vezi, domnul nu ia ca tine lucrurile atît de tragic... În elege i c pe naivul asta... Îl opreşte s plece teama cţ ţ ă ă ă se omoar !ă Jean m rturisi pe fa ce mult îl mişcase sinucidereaă ţă Alicei Doré. - Dar nu-i acelaşi lucru, r spunse Caoudal cuă vioiciune... Aceea era o fat trist şi moale, cu mîini ceă ă -i atîrnau de-a lungul trupului... O biat p puş umplut cuă ă ă ă prea pu in t rî ... Déchelette sţ ă ă ţă -a înşelat crezînd c-a murit pentru el. O sinucidere din oboseala şi sila de a tr i.ă Pe cînd Sapho... Ei aş! iŢ -ai g sit s se omoare ea... Îiă ă 146
- 147. Sapho place prea multdragostea şi o s ard pîn la cap t, pînă ă ă ă ă la sfeşnic. E din rasa primilor amorezi, care nu-şi schimbă niciodat rolul, şi sfîrşesc f r din i, f r gene, tot înă ă ă ţ ă ă pielea lor de tineri amorezi... Ia uita iţ -v la mine... Oareă m omor?... Cu toate că ă-s tare mîhnit, ştiu bine c după ă ce a plecat asta, o s iau alta, şi că ă-mi va trebui mereu una... Amanta dumitale va face ca mine, cum a mai şi f cut... Dar nu mai e tîn r şi o să ă ă ă-i fie mai greu. Unchiul nu contenea s triumfe:ă - Ei, te-ai liniştit acum? Jean nu spunea nimic, dar scrupulele-i erau biruite şi hot rîrea luat . Tocmai plecau, cînd sculptorul îi chemă ă ă s le arate o fotografie luat din colbul de pe mas şi peă ă ă care o ştergea cu dosul mînecii. - Uita iţ -v , iată -o!... Ce frumoasă-i ştreng ri a... să ţ ă îngenunchezi înaintea ei... Ce picioare, ce piept! Şi era îngrozitor contrastul dintre ochii înfoca i, dintreţ glasul plin de patim şi tremurul b trînesc al degeteloră ă groase şi p trate, între care dîrdîia chipul zîmbitor, cuă farmecul plin de gropi e, al micului model Cousinard.ţ 147
- 148. Alphonse Daudet XII - TUEŞTI!... CE DEVREME te întorci!... Fanny venea din fundul gr dinii, cu poala plin de mereă ă c zute şi urca repede treptele dinaintea casei, camă neliniştit de înf işarea stingherit şi totodat hot rît aă ăţ ă ă ă ă iubitului ei. - Oare ce-i? - Nimic, nimic... Vremea asta, soarele... Am vrut să folosesc cea din urm zi frumoas ca s facem o plimbareă ă ă prin p dure, amîndoi... Vrei?ă Fanny scoase strig tul ei de ştrengar al str zii careă ă -i sc pa de cîte ori era mul umit :ă ţ ă - Vai, ce noroc!... Mai mult de-o lun de cînd nu ieşiser din cas , opri iă ă ă ţ de ploi şi de volburile din noiembrie. Nu petreci totdeauna la ar : parc ai tr i cu dobitoacele lui Noe... Mai avea deţ ă ă ă spus cîte ceva la buc t rie, din pricina so ilor Hettemaă ă ţ pofti i la mas ; şi pe cînd o aştepta afar pe Caldarîmulţ ă ă Paznicilor, Jean privea c su a înc lzit de lumina dulce aă ţ ă ă toamnei pe sfîrşite, uli a de ar cu lespezi late n p diteţ ţ ă ă ă de muşchi, cu un r mas bun al ochilor cuprinz tor şiă ă înzestrat cu memorie pentru locurile pe care le vom p r si.ă ă 148
- 149. Sapho Pe fereastra largdeschis a sufrageriei se auzeau peă rînd şuieratul grangurului şi ordinele lui Fanny date femeii de serviciu: - Mai cu seam nu uita c mînc m la şase şi jum tate...ă ă ă ă O s serveşti întîi pichirea... A! să ă- i las fa a de mas şiţ ţ ă şervetele... Glasu-i suna limpede, fericit printre sfîrîiturile din buc t rie şi ipetele uşoare ale p s ruicei care ciripeaă ă ţ ă ă lung la soare. Iar eh ştiind c gospod ria lor nu mai aveaă ă decît dou ceasuri de tr it, sim ea c i se strînge inima laă ă ţ ă preg tirile petrecerii.ă Îi venea s se întoarc să ă ă-i spun tot, acolo, dintră -o dat ; dar se temu de r cnetele ei, de cearta îngrozitoareă ă pe care-ar auzi-o to i vecinii, de un scandal ceţ -ar aduna tot satul Chaville de Sus şi de Jos. Ştia c , odată ă dezl n uit , nu mai inea seam de nimic, şi r mase laă ţ ă ţ ă ă gîndul de-a o duce în p dure.ă - Iată-m ... sînt gata...ă Uşoar , îi lu bra ul, zicînduă ă ţ -i s vorbeasc încet şi să ă ă mearg iute prin fa a casei vecinilor, de fric s nu vrea şiă ţ ă ă Olympe să-i înso easc şi s le strice plimbarea. Nu seţ ă ă linişti decît numai dup ce trecur de drum şi de bolta c iiă ă ă ferate, cînd cotir la stînga în p dure.ă ă Era o vreme blînd , str lucitoare, un soare cernută ă printr-o cea argintie şi plutitoare, ce sc lda tot v zduhulţă ă ă se ag a prin desişuri, unde cî iva copaci, printre frunzeleăţ ţ aurite ce se mai ineau înc , p strau cuiburi de co ofanţ ă ă ţ ă şi m nunchiuri de vîsc verde la mari în l imi. Se auzea ună ă ţ ip t de pas re, neîncetat ca un zgomot de pil , şiţ ă ă ă loviturile cu ciocul pe lemn ce r spund p durarului cîndă ă taie copaci. Mergeau încet, l sînduă -şi urmele paşilor pe p mîntulă muiat de ploile toamnei. Gr binduă -se atîta, ea se înc lzise, cu obrajii aprinşi, ochii str lucitori, şi se opriă ă să-şi scoat broboada mare de dantel alb , un dar ală ă ă Rosei, cu care-şi acoperise capul la plecare, o r m şiă ă ţă 149
- 150. Alphonse Daudet delicat şiscump din m re iile trecute. Rochia pe care oă ă ă ţ purta, o biat rochie de m tase neagr , plesnit laă ă ă ă subsuoar şi la talie, Jean iă -o cunoştea de trei ani; iar cînd şi-o ridica, trecînd înaintea lui, la vreo b ltoac , îi vedea şiă ă tocurile scîlciate. Cu ce drag inim primise via a aceasta de lipsuri, f ră ă ţ ă ă p reri de r u, nici plîngeri, cu gîndul numai să ă ă-i fie lui bine, niciodat mai fericit decît atunci cînd se lipea de el,ă ă cu amîndou mîinile încrucişate pe bra ul lui. Şi Jean seă ţ întreba privind-o, cu totul întinerit de întoarcereaă soarelui şi a dragostei, cît sev era întră ă -o astfel de fiin ,ţă ce minunat putere de uitare şi de iertare, pentru aă p stra atîta veselie, atîta nep sare, dup o via deă ă ă ţă pasiuni, de necazuri şi de lacrimi, care toate-şi l saseră ă urmele pe fa a ei, dar se ştergeau la cea mai micţ ă înveselire. - E o ciuperc bun de mîncat, î i spun eu că ă ţ ă-i bun ...ă Intra sub copaci, se afunda pîn la genunchi în frunzeleă moarte, se întorcea ciufulit de tot, cu rochia ag at deă ăţ ă m r cini, şiă ă -i ar ta piciorul ciupercii es tura uşoar careă ţ ă ă o deosebeşte pe cea bun de cea veninoas : „Vezi, oă ă are!...” Şi triumfa. Cu gîndul aiurea, el nu asculta, zicîndu-şi: „Oare acuma-i clipa?... Trebuie?”... Dar îi lipsea curajul - ea rîdea prea mult, sau locul nu era potrivit, şi o tîra mereu tot mai departe, ca un asasin care-şi pl nuieşte lovitura.ă Tocmai se hot rîse, cînd, la cotitura unei alei, se ivi şiă -i stingheri Hochecorne, paznicul acestei p r i de p dure,ă ţ ă pe care-l întîlneau cîteodat . Bietul om îşi pierduse peă rînd în c su a forestier a statului, de pe malul iazului, doiă ţ ă copii, apoi nevasta, şi totdeauna din pricina aceloraşi friguri primejdioase. De la cel dintîi deces, medicul declarase locuin a insalubr , prea aproape de ap şi deţ ă ă miasmele ei; dar cu toate certificatele şi rezolu iile puseţ pe peti ii, îl l saser acolo doiţ ă ă -trei ani, atîta vreme cît să-i vad murind pe to i ai lui, afar deă ţ ă -o feti cu care, înţă 150
- 151. Sapho sfîrşit, abia semutase într-o locuin nou , la intrarea înţă ă p dure.ă Hochecorne, cu fa aţ -i de breton înd r tnic, cu ochiiă ă limpezi şi curajoşi, fruntea teşit sub şapca de uniform ,ă ă adev rat tip de om credincios şi supus pîn la eresă ă tuturor poruncilor de paz , avea pe un um r cureauaă ă puştii, iar pe cel lalt capul adormit al copilului s u peă ă care-l ducea în bra e.ţ - Cum îi mai este? Întreb Fanny zîmbind feti ei deă ţ patru ani, galben şi sl bit de friguri, care se trezea,ă ă ă deschizînd ochii mari cu cearc ne trandafirii. Pazniculă oft :ă - Nu-i e bine... Degeaba o iau pretutindeni cu mine... Uite c nu mai m nînc , şi nă ă ă -are chef de nimic; cred c-am schimbat locul prea tîrziu, dup ce a c p tat r ul... Iaă ă ă ă uita iţ -v , doamn , ce uşoară ă ă-i parc -i o frunz ... Intră ă -o zi o s se duc şi ea ca ceilal i... Of, Doamne!...ă ă ţ Acest „of, Doamne”, şoptit în musta , era toatţă ă r zvr tirea lui împotriva birourilor şi a hîr oagelor.ă ă ţ - Tremur , parcă ă-i e frig. - Are friguri, doamn .ă - Stai, s-o înc lzim... Fanny lu broboada careă ă -i atîrna pe bra şi înf şur copila: Ba da, ba da, ia las ... o sţ ă ă ă ă-i fie v lul de mireas , mai tîrziu...ă ă Tat l zîmbi îndurerat şi, mişcînd mînu a feti ei vîn t caă ţ ţ ă ă o mic moart în tot albul acesta şi gata s adoarm dină ă ă ă nou, o punea s mul umeasc doamnei, apoi se îndep rtă ţ ă ă ă cu un alt „of, Doamne”, pierdut în trosnetul crengilor de sub picioarele lui. Fanny nu mai era vesel , strîns lîng Jean cuă ă ă dragostea fricoas a femeii pe care emo ia, triste ea sauă ţ ţ bucuria o apropie de iubitul ei. El îşi zicea: „Ce fată bun !...” dar f r s sl beasc în hot rîrea lui, baă ă ă ă ă ă ă dimpotriv , înt rit, c ci pe povîrnişul aleii unde intrau seă ă ă ridica chipul Irenei, amintirea str lucitorului zîmbet întîlnită acolo şi care-l cucerise îndat , înainte chiar de aă -i fi 151
- 152. Alphonse Daudet cunoscut farmeculadînc, izvorul l untric de blînde eă ţ inteligent . Se gîndi c aşteptase pînă ă ă-n cea din urmă clip şi c ast zi era joi... Haide, trebuie... şi, z rind oă ă ă ă r spîntie ceva mai înainte, îşi hot rî s nu mearg maiă ă ă ă departe şi să-i vorbeasc acolo.ă Un luminiş într-un parchet de p dure în t iere, copaciă ă culca i printre usc turi, sîngeroase r m şi e de scoar , şiţ ă ă ă ţ ţă gropi de f cut c rbuni... Pu in mai la vale se vedea iazulă ă ţ din care se urca un abur albicios, iar pe mai c su aă ţ p r sit , cu acoperişul ce c dea, ferestrele sparte şiă ă ă ă deschise, lazaretul familiei Hochecorne. Pe urm , p dureaă ă urca din nou spre Velizy, o coast mare, acoperit deă ă frunzişuri ruginii, de copaci b trîni, trişti şi deşi... El seă opri deodat :ă - Dac neă -am odihni un pic? Se aşezar pe o grind lung aruncat pe jos, un fostă ă ă ă stejar cu crengi ce se num rau dup r nile l sate deă ă ă ă topor. Locul era c ldu , înveselit de o slab r sfrîngereă ţ ă ă luminoas şi deă -o mireasm de toporaşi ascunşi.ă - Ce bine-i!... zise ea, moieşit pe um rul lui şiă ă c utînduă -i pe gît locul unei s rut ri.ă ă El se trase înd r t şiă ă -i lu mina. Atunci, înainteaă expresiei lui în sprite pe neaşteptate, ea se sperie:ă - Ce este? Ce s-a întîmplat? - O veste proast , draga mea... Hedouin, ştii, cel care aă plecat în locul meu... Vorbea anevoie, r guşit şi cu un sunet ceă -i mira chiar pe el, dar care se liniştea spre sfîrşitul poveştii preg titeă de mai înainte... Hedouin s-a îmboln vit sosind la post, şiă el a fost, desemnat din oficiu s plece pentru aă -l înlocui... G sise c era mai uşor de spus, mai pu in crud decîtă ă ţ adev rul. Ea îl ascult pîn la cap t, f r să ă ă ă ă ă ă-l întrerup , cuă fa a de o paloare cenuşie şi cu ochii pierdu i.ţ ţ - Cînd pleci? Întreb , tr gînduă ă -şi mîna. 152
- 153. Sapho - Chiar desear... la noapte.. Şi cu glas pref cut şiă ă tînguitor, ad ug : Socot s stau dou zeci şi patru de oreă ă ă ă la Castelet, şi apoi s m îmbarc la Marsilia...ă ă - Ajunge, nu mai min i! strig ea întrţ ă -o izbucnire cumplit ceă -o ridic în picioare. Nu mai min i, c nu ştii!...ă ţ ă Adev ruă -i c te însori... Destul vreme de cînd familia î iă ă ţ tot bate capul... Mi-e atît de fric s nu te opresc, s nu teă ă ă împiedic s pleci, s nu cape i tifos ori friguri galbene... Înă ă ţ sfîrşit, iată-i mul umi i... Domnişoaraţ ţ -i pe placul t u,ă cred... Şi cînd m gîndesc la nodurile de cravat pe care iă ă ţ le f ceam joia!... Proast mai eram, nuă ă -i aşa? Un rîs dureros şi crunt îi strîmba gura, ar tînd golul peă care-l f cea întră -o parte ruptura unui dinte, de curînd pesemne, fiindc el nă -o v zuse înc , unul din frumoşii eiă ă din i de sidef de care era atît de mîndr ; şi dintele lips înţ ă ă fa a p mîntie, scofîlcit şi tulburat , îl mîhni îngrozitor.ţ ă ă ă - Ascult , zise Gaussin, aşezîndă -o cu sila iar lîng el...ă Ei, da, m însor... Tat l meu o dorea, ştii prea bine; dară ă ce- i pas ie, dac tot trebuie s plec?...ţ ă ţ ă ă Ea se desprinse, vrînd s r mîn tot atît de mînioas :ă ă ă ă - Şi ca să-mi spui asta m-ai purtat o poşt prin p dure...ă ă iŢ -ai zis: Cel pu in nţ -are s-o aud nimeni dac ip ... Nu,ă ă ţ ă vezi... nici un strig t, nici o lacrim . Mai întîi, sînt s tulă ă ă ă pînă-n gît de b iatul frumos care eşti... Po i s pleci, c nuă ţ ă ă eu am s te chem înapoi... Fugi dar în insule cuă nevastă-ta, cu mititica ta, cum se spune la voi... Halal de-aşa mititic ... slut foc sau cu burta la gur ... Fiindcă ă ă ă eşti tot atît de neghiob ca şi cei care iţ -au ales-o. Dezl n uit întră ţ ă -o rev rsare de injurii şi de tic loşii, nuă ă se mai înfrîna, încît pîn la urm nu mai putea bîlbîi decîtă ă cuvintele „laş... mincinos... laş… în obrazul lui, ca o sfidare, aşa cum ar i pumnul.ăţ Era rîndul lui Jean s-o asculte f r s scoat o vorb ,ă ă ă ă ă f r nici o sfor are să ă ţ -o opreasc . Ii pl cea mai mult astfel,ă ă batjocoritoare, mîrşav , adev rat fiic a tatei Legrand;ă ă ă ă desp r irea va fi mai pu in crud ... Oareă ţ ţ ă -şi d du eaă 153
- 154. Alphonse Daudet seama? Dart cu deodat şi c zu cu capul şi cu pieptulă ă ă înainte pe genunchii amantului ei, cu un mare hohot de plîns ce o scutura toat şi din care ieşea un vaietă întret iat:ă - Iartă-m , fieă - i mil ... Te iubesc, nu te am decît peţ ă tine... Dragostea mea, via a mea, nu f asta... nu mţ ă ă p r si... ce vrei să ă -ajung? Îl cuprindea emo ia... O! iat de ce se temuse...ţ ă Lacrimile se urcau de le ea la el, şi-şi l sa capul pe spateă ca s şi le in în ochii plini, încercînd să ţ ă -o potoleasc prină cuvinte prosteşti şi mereu acelaşi argument cuminte: - Dar de vreme ce trebuia s plec...ă Ea se ridic deodat , cu strig tul careă ă ă -i dezv luia toată ă speran a:ţ - Ei, n-ai fi plecat. iŢ -aş fi zis: aşteapt , lasă ă-m s teă ă mai iubesc înc ... Crezi tu c se mai g seşte vreodat oă ă ă ă iubire ca iubirea mea?... Ai vreme s te însori, eşti atît deă tîn r... Eu, în curînd, o s fiu d rîmat ... nă ă ă ă -o s mai potă iubi, şi atunci ne vom desp r i foarte firesc.ă ţ El voi s se scoale şi avu curajul să ă-i spun c tot ceă ă f cea era zadarnic; dar, ag înduă ăţ -se de dînsul, tîrîndu-se în genunchi prin noroiul r mas pe fundul vîlcelei, îl siliă să-şi reia locul şi, înaintea lui, între genunchii lui, cu suflarea buzelor, cu voluptuoasa îmbr işare a ochilor ei,ăţ şi prin dezmierd ri copil reşti, cu mîinileă ă -i trecute peste fa a care se încorda, cu degetele prin p rul, pe gura lui,ţ ă ea încerca s a î e cenuşa rece a dragostei lor, şoptinduă ţ ţ -i încet desf t rile trecute, deştept rile f r putere,ă ă ă ă ă îmbr iş rile istovitoare ale dupăţ ă ă-amiezelor de duminic .ă Toate acestea nu erau nimic pe lîng ce avea să ă-i mai dea înc ; mai ştia şi alte s rut ri, alte be ii ale sim urilor, şi oă ă ă ţ ţ s mai n scoceasc pentru el...ă ă ă Şi-n timp ce-i şoptea cuvinte pe care b rba ii le aud laă ţ uşa bordeielor, îi curgeau lacrimi mari pe chipul de agonie şi de groaz , se zb tea, striga cu glas de vis: „Vai! S nuă ă ă se întîmple... Spune-mi c nuă -i adev rat c mă ă ă 154
- 155. Sapho p r seşti...”Şi alte hohote de plîns, alte gemete, chem riă ă ă în ajutor, ca şi cum l-ar fi v zut cu un cu it în mîn .ă ţ ă C l ul nu era mai viteaz decît victima. Nu se temea niciă ă de mînia, nici de dezmierd rile ei; dar r mînea f ră ă ă ă ap rare împotriva acestei dezn dejdi, a zbier tului, aă ă ă tânguirii care umplea p durea şi se stingea pe apaă moart ce d dea friguri, unde cobora un soare trist şiă ă roşu... Se gîndea el c-o s sufere, dar nu chiar atît deă cumplit; şi-i trebuia toat orbirea noii lui dragoste ca să ă se poat opri s nă ă -o ridice cu amîndou mîinile,ă spunîndu-i: R mîn, taci, r mîn...ă ă De cît vreme se istoveau astfel amîndoi?... Soarele nuă mai era decît o dung tot mai îngust la asfin it; iazul seă ă ţ f cuse cenuşiu ca de ardezie, şi ai fi zis c aburul s uă ă ă v t m tor cotropea şesul, p durea şi dealurile din fa . Înă ă ă ă ţă umbra ce-i împresura, nu mai vedea decît fa a palid ,ţ ă ridicat spre el, gura deschis , strigînduă ă -şi acelaşi vaiet neistovit. Peste pu in, cînd se l sa noaptea, ipetele seţ ă ţ potolir . Acum era un zgomot de lacrimi curgînd în valuriă nesecate, o ploaie lung ce se porneşte dup bubuitulă ă puternic al furtunii, şi din cînd în cînd un „Vai!..adînc şi în buşit ca în fa a unui lucru îngrozitor pe careă ţ -l alunga şi-l revedea mereu. Pe urm , nimic. S-a sfîrşit, vita a murit... Un vînt rece seă ridic , leag n crengile, aducînd ecoul unui ceasă ă ă îndep rtat.ă - Haide, vino, n-o s r mîi aici.ă ă Ridicînd-o încetişor, o simte în mîinile lui, supus ca ună copil şi cutremurat de suspine adînci. Parc iă ă -a r mas oă fric , un respect pentru b rbatul care să ă -a ar tat atît deă tare. Merge lîng el, în acelaşi pas, dar cu sfial , f r să ă ă ă ă-i dea bra ul; şi v zînduţ ă -i, şov itori şi posomori i peă ţ drumeagurile unde-i c l uzeşte r sfrîngerea galben aă ă ă ă p mîntului, ai fi zis că ă-s o pereche de rani, care seţă întorc istovi i deţ -o lung oboseal la munca cîmpului.ă ă 155
- 156. Alphonse Daudet La margineap durii se iveşte o lic rire, uşa deschis aă ă ă lui Hochecorne luminînd dou umbre de oameni opri i înă ţ loc: - Dumneata eşti, Gaussin? Întreab glasul lui Hettema,ă care se apropie cu paznicul. începeau s se nelinişteasc v zînd c nu se mai întorcă ă ă ă şi auzind gemetele care str b teau p durea. Hochecorneă ă ă era să-şi ia puşca şi s porneasc în c utarea lor.ă ă ă - Bun seara, domnule, bun seara, doamn ... Ceă ă ă mul umitţ ă-i mititica de broboada ei... A trebuit s-o culc cu ea... Cea din urm fapt a lor împreun , milostenia deă ă ă adineauri, mîinile lor unite pentru cea din urm oar înă ă jurul trupuşorului muribund. - R mas bun, r mas bun, moş Hochecorne.ă ă Şi se gr besc tustrei spre cas , Hettema tot foarteă ă nedumerit de ipetele prelungite care umpleau p durea.ţ ă Se în l au, coborau, ai fi zis c înjunghie cineva o vit ...ă ţ ă ă - Dar cum de n-a i auzit nimic?ţ Nici unul, nici altul nu r spund.ă în col , la Caldarîmul Paznicilor, Jean şov ie.ţ ă - R mîi la mas ..., îi zice ea încet, rug toare Trenul t uă ă ă ă a trecut... o să-l iei pe cel de nou .ă Se întoarce cu ei. De ce s-ar mai teme? Nu se face de dou ori asemenea scen , şi cel pu in să ă ţ ă-i dea această mic mîngîiere.ă În sufragerie e cald, lampa lumineaz pl cut, şiă ă zgomotul paşilor pe scurt tur a înştiin ată ă ţ -o pe servitoare, care aduce supa la mas .ă - În sfîrşit, iată-v ..., zise Olympe gata aşezat , cuă ă şervetul ridicat sub bra eleţ -i scurte. Scoate capacul castronului, dar se opreşte deodat , strigînd:ă Dumnezeule, ce ai, drag ?...ă Galben , cu zece ani mai b trîn , cu pleoapele umflateă ă ă şi înroşite, cu noroi pe rochie şi pînă-n p r, în neorînduialaă însp imîntat a unei femei de strad care scap dintră ă ă ă -o 156
- 157. Sapho razie a poliiei, e Fanny. R sufl o clip , bie ii ei ochi arşiţ ă ă ă ţ clipesc la lumin , şi, încetul cu încetul, c ldura c su ei,ă ă ă ţ masa voios aşezat îi amintesc zilele bune, stîrninduă -i alte lacrimi, în care se desluşesc vorbele: - M p r seşte... Se însoar .ă ă ă ă Hettema, nevastă-sa, ranca ceţă -i serveşte se privesc între ei, îl privesc pe Gaussin. - Hei, oricum, s mînc m, zise gr sanul, pe careă ă ă -l sim iţ furios; şi zgomotul lingurilor lacome se amestec cuă şiroirea apei din odaia de al turi, unde Fanny îşi ştergeă obrazul cu buretele. Cînd se întoarce, în lb strit de pudr , întră ă ă ă -un capot alb de lîn , so ii Hettema o pîndesc nelinişti i,ă ţ ţ aşteptîndu-se la vreo nou izbucnire, şi sînt foarte mira iă ţ c-o v d aruncînduă -se h mesit , f r nici un cuvînt, peă ă ă ă felurile de bucate, ca un naufragiat, umplîndu-şi golul mîhnirii şi pr pastia ipetelor cu tot ceă ţ -i cade sub mîn ,ă pîinea, varza, o arip de pichere, mere. Şi m nînc ,ă ă ă m nînc ...ă ă Întîi vorbesc anevoie, apoi mai liber şi, cum so iiţ Hettema nu spun decît lucruri anoste şi gospod reşti,ă cum se g tesc cl titele cu dulcea , sau dacă ă ţă ă-i mai bine s dormi pe p r de cal sau pe puf, ajung f r piedici laă ă ă ă cafea, pe care perechea cea gras o îndulceşte cu oă buc ic de zah r ars, sorbindăţ ă ă -o cu nesa pe îndelete, cuţ coatele pe mas .ă iŢ -e mai mare dragul s vezi privirea bun ,ă ă încrez toare şi liniştit pe care o schimb greoii tovar şiă ă ă ă de iesle şi de aşternut. ştia nĂ -au chef s se p r seasc .ă ă ă ă Jean z reşte c ut tura lor, şi în sufrageria prietenoas ,ă ă ă ă plin de amintiri, de obişnuin e pitite în toate ungherele, îlă ţ cuprinde o toropeal de trud , de digestie şi de tihn .ă ă ă Fanny, care-l supravegheaz , şiă -a apropiat binişor scaunul, şi-a lipit picioarele de ale lui, strecurîndu-şi bra ul sub al s u.ţ ă 157
- 158. Alphonse Daudet - Ascult, zice el deodat ... Ora nou ... Repede, adio...ă ă ă Am să- i scriu.ţ E afar în picioare; dup ceă ă -a trecut uli a, dibuie prinţ umbr s deschid bariera trec torii. Dou bra e îl strîngă ă ă ă ă ţ cu putere: - M car s rută ă ă-m ...ă E înv luit de capotul deschis în careă -i goal ; îl p trundeă ă mirosul, c ldura c rnii de femeie şiă ă -l tulbur s rutarea deă ă adio ce-i las în gur un gust de friguri şi de lacrimi, iară ă ea, sim induţ -l c sl beşte, îi murmur încet:ă ă ă - Înc o noapte, numai una...ă Un semnal pe cale... E trenul!... Cum de-avu puterea s se desprind , s alerge pîn laă ă ă ă gara cu felinare ce luceau printre crengile despuiate? Se mai mira şi acum, gîfîind într-un col al vagonului, pîndindţ pe geam ferestrele luminate ale c su ei şi o form albă ţ ă ă lîng barier ... „Adio! Adio!..Iar strig tul asta îl linişti după ă ă ă groaza t cut pe care o tr sese la cotitura şinelor,ă ă ă z rinduă -şi amanta chiar la locul ar tat de visul s u deă ă moarte. Cu capul afar , vedea fugind, micşorînduă -se şi rostogolindu-se ca într-o înghemuire a terenurilor micul lor pavilion, ce abia mai lucea ca o stea r t cit . Deodată ă ă ă sim i o bucurie, o uşurare nespus . Cum r sufla de voios,ţ ă ă ce frumoas era toat valea de la Meudon şi dealurileă ă înalte, negre, desf şurînd în dep rtare un triunghiă ă scînteietor de-o puzderie de lumini, înl n uite spre Senaă ţ în şiruri drepte! Ir?ne îl aştepta acolo, şi venea spre ea cu toat iu eala trenului, cu toat dorin a lui de îndr gostit,ă ţ ă ţ ă cu tot avîntul c tre o via tîn r şi cinstit ...ă ţă ă ă ă Paris!... Opri o tr sur să ă ă-l duc în pia a Vendâme. Dar,ă ţ sub gazul felinarului îşi v zu hainele şi ghetele pline deă noroi, un noroi greu, cleios, tot trecutul s u careă -l mai inea înc , ap s tor şi murdar. „O! Nu, nu astţ ă ă ă ă-sear ...” Şiă se întoarse la vechiul lui hotel, din strada Jacob, unde Fénat îi rezervase o camer lîng a sa.ă ă 158
- 159. Sapho XIII A DOUA ZI,CÉSAIRE, CARE-ŞI luase anevoioasa îns rcinare deă -a se duce la Chaville s ia lucrurile şiă c r ile nepotului s u, des vîrşind ruptura prin mutare, seă ţ ă ă întoarse foarte tîrziu, cînd Gaussin începea s obosească ă de tot felul de presupuneri nebune sau înfior toare. Înă sfîrşit, o birj cu galerie sus pentru bagaje, greoaie ca ună dric, înc rcat cu l zi legate cu frînghii, şi cu un cuf ră ă ă ă mare pe care-l recunoscu drept al s u, coti la col ul str ziiă ţ ă Jacob, şi unchiul coborî misterios şi mîhnit: - Am întîrziat ca s strîng totul dintră -o singur dat şi să ă ă nu mai fiu silit s m întorc... Apoi, ar tînd l zile pe careă ă ă ă doi b ie i de la hotel le aşezau prin camer : Aici sîntă ţ ă rufele şi hainele, colo hîrtiile şi c r ile... Nu lipsesc decîtă ţ scrisorile tale; m-a rugat din suflet s i le mai las ca s leă ă reciteasc , s mai aib ceva de la tine... M-am gîndit că ă ă ă nu-i nici o primejdie... e o fat aşa de bun ...ă ă Stînd pe cuf r, r sufl îndelung, ştergînduă ă ă -şi fruntea cu batista-i de m tase, mare cît un şervet. Jean nu îndr zneaă ă s întrebe am nunte şi în ce stare sufleteasc o g sise;ă ă ă ă cel lalt nu le d dea de fric s nuă ă ă ă -l întristeze. Şi umplură t cerea ap s toare, grea de lucruri negr ite, cuă ă ă ă observa ii despre vremea ce se r cise pe neaşteptate dinţ ă 159
- 160. Alphonse Daudet ajun, desprejalnicele privelişti din acele împrejurimi ale Parisului, pustii şi despuiate, pres rate cu coşurileă uzinelor şi cu uriaşii cilindri de font , rezervatoareleă zarzavagiilor. Apoi, dup un timp:ă - Nu iţ -a dat nimic pentru mine, unchiule? - Nu... po i fi liniştit... N-o s te plictiseasc , sţ ă ă -a resemnat cu mult hot rîre şi demnitate...ă ă De ce v zu Jean în pu ineleă ţ -i cuvinte un gînd de dojan ,ă parc iă -ar fi b nuit asprimea?ă - Orice-ar fi, corvad pentru corvad , relu unchiul, dară ă ă tot mai mult îmi pl ceau ghearele Mornasei decîtă dezn dejdea acestei nenorocite.ă - A plîns mult? - Ah! Dragul meu... Şi atît de tare, şi din toat inima, că ă şi eu plîngeam în hohote în fa a ei, f r putere sţ ă ă -o... Se scutur , îşi alung înduioşarea, smucinduă ă -şi capul ca o capr b trîn : În sfîrşit, ce vrei? Nuă ă ă -i vina ta... Nu puteai să- i petreci toat via a acolo... Lucrurile sţ ă ţ -au f cut foarteă cuviincios, îi laşi bani, mobil ... Şi acuma, înainte cuă dragostea! Cearc s faci repede nunta... Dar, vezi,ă ă astea-s afaceri prea serioase pentru mine... Va trebui să se amestece consulul... Eu sînt pentru lichid rile de mînaă sting ... Şi, deodat , cuprins iar de melancolie, cu frunteaă ă lipit de geam şi privind cerul noros care şiroia întreă acoperişuri: Oricum, lumea-i tot mai trist ... Pe vremeaă mea te desp r eai mai cu voioşie decît acuma.ă ţ Dup ce plec Fénat, urmat de maşina elevatoare,ă ă Jean, lipsit de firea lui vioaie şi vorb rea , avu oă ţă s pt mîn întreag o impresie de gol şi de singur tate,ă ă ă ă ă toat neagra descump nire a unei v duvii. În asemeneaă ă ă împrejur ri, chiar dac nuă ă - i pare r u dup o pasiune, î iţ ă ă ţ cau i perechea ceţ - i lipseşte; c ci via a în doi, mereuţ ă ţ împreun la mas şi în pat, z misleşte o es tur deă ă ă ţ ă ă leg turi nev zute şi m runte, a c rei tr inicie nu se arată ă ă ă ă ă decît la durerea şi la sfor area rupturii. Înrîurireaţ apropierii de cineva şi a obişnuin ei e atît de miraculos deţ 160
- 161. Sapho p trunz toare,încît dou fiin e care tr iesc aceeaşi viaă ă ă ţ ă ţă ajung s şi semene una cu alta.ă Cei cinci ani petrecu i cu Sapho nuţ -l putuser încă ă schimba pîn întră -atîta; dar trupul lui p stra totuşiă semnele lan ului şi îndura greoaia deprindere. Şi dupţ ă cum, de mai multe ori, la ieşirea de la birou, chiar numai paşii lui l-ar fi dus la Chaville, i se întîmpla diminea a sţ ă caute lîng el, pe pern , p rul negru desprins dină ă ă pieptene şi rev rsat în valuri mari, undeă -i c dea cea dintîiă s rutare.ă Serile mai ales îi p reau nesfîrşite, în camera de hotelă ce-i amintea primele timpuri ale leg turii lor, prezen aă ţ altei iubite, gingaş şi t cut , a c rei micu carte deă ă ă ă ţă vizit înmiresma oglinda cu un parfum de alcov şi cuă taina numelui ei: Fanny Legrand. Atunci pleca s seă oboseasc , s umble, s se ame easc de cupletele şi deă ă ă ţ ă luminile vreunui mic teatru, pîn în clipa cînd b trînulă ă Bouchereau îi d du dreptul să ă-şi petreac trei seri peă s pt mîn lîng logodnica lui.ă ă ă ă În sfîrşit se în eleseser . Irene îl iubea, unchiuţ ă consim ea la c s toria hot rît pentru începutul luiţ ă ă ă ă aprilie, la sfîrşitul cursurilor. Trei luni de iarn ca s seă ă vad , s se cunoasc mai bine, s se doreasc , tr ind dină ă ă ă ă ă plin vremea dr g stoas şi încînt toare de dup întîiaă ă ă ă ă privire, care leag sufletele, şi întîia m rturisire, care leă ă tulbur .ă în seara logodnei, întorcîndu-se la el f r nici un chef să ă ă doarm , Jean sim i dorin a să ţ ţ ă-şi fac o rînduială ă am nun it în odaie, din instinctul firesc de a ne potriviă ţ ă via a cu gîndurile noastre. Îşi aşez masa şi c r ile încţ ă ă ţ ă nedespachetate, îngr m dite în fundul uneia din l zileă ă ă f cute în grab , cu codurile între un teanc de batiste şi oă ă vest de gr din . Dintră ă ă -un dic ionar de Drept comercialţ întredeschis, pe care-l r sfoia mai des, c zu atunci oă ă scrisoare f r plic, de mîna amantei lui.ă ă 161
- 162. Alphonse Daudet Fanny oîncredin ase întîmpl rii unor lucr ri viitoare,ţ ă ă neavînd încredere în prea scurta înduioşare a lui Césaire şi socotind c astfel va ajunge mai sigur. La început nuă -şi îng dui s desp tureasc foaia, dar se înduplec după ă ă ă ă ă cele dintîi cuvinte, foarte blînde, foarte cumin i, a c rorţ ă fr mîntare se cunoştea numai dup tremurareaă ă condeiului şi rîndurile neegale. Nu-i cerea decît un hatîr, unul singur, s mai vin să ă -o vad din cînd în cînd. Nuă -i va spune nimic, nu se va plînge de nimic, nici de c s torie,ă ă nici de desp r irea pe care o ştia neap rat şi definitiv .ă ţ ă ă ă Dar să-l vad !...ă „Gîndeşte-te c pentru mine e o lovitur îngrozitoare şiă ă atît de neaşteptat , atît de brusc ... Sînt ca dup oă ă ă moarte sau un foc, neştiind de ce s m ag . Plîng,ă ă ăţ aştept, privesc locul fericirii mele. Numai tu ai putea să m deprinzi cu noua mea situa ie... E o poman , vino să ţ ă ă m vezi, s nu m simt aşa de singur ... Miă ă ă ă -e fric deă mine...” Vaietele, chemarea rug toare se r spîndeau în toată ă ă scrisoarea şi repetau mereu acelaşi cuvînt: „Vino, vino.. Putea s se mai cread în poiana din mijlocul p durii, subă ă ă cenuşa viorie a înser rii, cu Fanny la picioarele lui, cuă biata fa ridicat spre el, pr p dit , sc ldat în lacrimi, şiţă ă ă ă ă ă ă gura deschis care se umple de umbr , ipînd. Iat ceă ă ţ ă -i urm ri toat noaptea, tulburînduă ă -i somnul, şi nu fericita be ie pe care o adusese de dincolo. Revedea fa aţ ţ îmb trînit , ofilit , cu toate c se str duia s pun între elă ă ă ă ă ă ă şi ea chipul cu tr s turi pure, rumen ca o garoaf înflorit ,ă ă ă ă pe care m rturisirea dragostei îl lumina cu mici fl c riă ă ă trandafirii sub ochi. Scrisoarea avea data veche de o s pt mîn ; oă ă ă s pt mîn de cînd nenorocita aştepta un cuvînt sau oă ă ă vizit , o îmb rb tare pe care o cerea pentru resemnareaă ă ă ei. Dar cum de nu mai scrisese nimic de atunci? Poate că era bolnav ; şi vechile temeri îl apucau din nou. Se gîndiă c Hettema ar putea să ă-i dea ştiri şi, încrez tor înă 162
- 163. Sapho obiceiurile lui, totdeaunaaceleaşi, îl aştept înainteaă Comitetului de artilerie. Cea din urm b taie a orei zece suna la Saint-Thomasă ă d’Aquin, cînd gr sanul coti col ul pie ei mici, cu gulerulă ţ ţ ridicat şi cu luleaua în gur , inîndă ţ -o cu amîndou mîinileă ca să-şi înc lzeasc degetele. Jean îl privea de departeă ă cum venea, foarte mişcat de tot ce-i amintea; dar Hettema îl întîmpin cu o nemul umire abia în buşit :ă ţ ă ă - Iată-te!... Nu mai ştiu dac nu teă -am blestemat s pt mîn asta!... noi care neă ă ă -am dus la ar s tr imţ ă ă ă linişti i...ţ Şi la uş , ispr vinduă ă -şi luleaua, îi povesti c duminicaă trecut au poftită -o pe Fanny seara la mas cu copilul, careă avea zi de ieşire, ca s mai uite pu in de gîndurile eiă ţ negre, într-adev r, au mîncat destul de veseli, ba chiar eaă le-a cîntat ceva la desert; pe urm să -au desp r it pe laă ţ zece, şi tocmai se preg teau s se culce cu desf tare,ă ă ă cînd deodat bate cineva în obloane şi micul Joseph strigă ă speriat: - Veni i iute c mama vrea s se otr veasc ...ţ ă ă ă ă Hettéma se repede, ajunge la timp ca să-i smulg cuă sila sticlu a de laudanum. A fost nevoit s se bat , sţ ă ă -o apuce în bra e, sţ -o st pîneasc şi s se apere, că ă ă ă-l lovea cu capul şi cu pieptenii, zgîriindu-i fa a. În lupt , sticlu aţ ă ţ s-a spart, otrava s-a r spîndit peste tot, şi să -au ales doar cu hainele p tate şi împu ite de laudanum.ă ţ - Dar în elegi bine c asemenea scene, toat dramaţ ă ă asta de „fapte diverse”, pentru oameni paşnici ca noi... Aşa c să -a sfîrşit, am înştiin at c m mut, şi luna viitoareţ ă ă plec... îşi aşez luleaua în toc şi, cu un r mas bun foarte rece,ă ă se pierdu sub arcadele joase dintr-o curte mic , l sînduă ă -l pe Gaussin foarte zdruncinat de tot ce aflase. îşi închipuia scena din odaia care fusese odaia lor, groaza copilului strigînd ajutor, lupta brutal cu gr sanul,ă ă şi parc sim ea gustul de opiu şi am reala adormitoareă ţ ă 163
- 164. Alphonse Daudet de laudanumr spîndit. Spaima îi r mase toat ziua,ă ă ă sporit de grija singur t ii în care Fanny avea s r mîn .ă ă ăţ ă ă ă So ii Hettéma pleca i, cineţ ţ -i va opri mîna la o nouă încercare? O scrisoare veni să-l mai linişteasc . Îi mul umea c nuă ţ ă era chiar aşa de aspru pe cît voia s par , de vreme ce seă ă interesa întrucîtva de biata p r sit : „ iă ă ă Ţ -a spus, nu-i aşa?... Am vrut s mor... M sim eam atît de singur !...ă ă ţ ă Am încercat, n-am putut, m-au împiedicat, poate că-mi tremura mîna... frica s nu suf r, s nu r mîn urît ... Ah!ă ă ă ă ă mica Doré cum de-a avut curajul?... Dup întîia ruşine că ă n-am izbutit, m-a bucurat gîndul că- i voi putea scrie, sţ ă te iubesc de departe, s te mai v d înc , fiindc nu pierdă ă ă ă n dejdea c vei veni odat , cum vii la o prietenă ă ă ă nenorocit sau întră -o cas în doliu, de mil , numai deă ă mil ”.ă De atunci sosi la două-trei zile, de la Chaville, o coresponden ciudat , lung ori scurt , un jurnal alţă ă ă ă durerii pe care el n-avu puterea s iă -l înapoieze şi m ri înă inima-i sim itoare locul nevindecat al milei f r dragoste,ţ ă ă nu pentru amant , ci pentru fiin a omeneasc ce sufereaă ţ ă din pricina lui. Într-o zi era vorba de plecarea vecinilor, martorii fericirii ei trecute, care-i luau atîtea amintiri. Acum nu mai aveau s i le aduc aminte decît mobilele, pere ii c su eiă ă ţ ă ţ lor şi slujnica, un biet animal s lbatic, tot atît de pu ină ţ interesat de orice ca şi grangurul, înfrigurat de iarn ,ă ă zbîrlit şi posomorit într-un col al coliviei.ţ În alt zi, o raz palid înveselinduă ă ă -i geamul, se deştepta foarte vesel , cu încredin area: Ast zi o să ţ ă ă vin !... De ce?... Nimic, un gînd... Îndat se punea s facă ă ă ă odaia frumoas şi pe femeia cochet , cu rochia deă ă duminic şi piept n tura ceă ă ă -i pl cea lui, apoi, pîn seara,ă ă pîn la cea din urm pic tur de lumin , num ra trenurileă ă ă ă ă ă pe fereastra sufrageriei şi asculta dac nu vine peă Caldarîmul Paznicilor... Ce nebun !ă 164
- 165. Sapho Uneori, numai unrînd: „Plou , e întuneric... Sînt singură ă şi plîng de dorul t u...” Sau se mul umea s pun întră ţ ă ă -un plic o biat floare jilav şi rebegit de brum , cea dină ă ă ă urm din gr dini a lor. Mai mult decît toate tânguirile,ă ă ţ floarea culeas sub z pad istorisea iarna, singur tatea,ă ă ă ă p r sirea; el vedea locul, la cap tul aleii şi lîng straturi oă ă ă ă fust ud pîn la tiv, umblînd încoace şi încolo întră ă ă -o plimbare singuratic .ă Mila aceasta care-i îngrijora sufletul îl f cea s tr iască ă ă ă mai departe cu Fanny, cu toat ruptura. Se gîndea la ea,ă şi-o închipuia în fiecare or ; dar printră -o ciudat sl biciuneă ă a memoriei lui, deşi nu erau mai mult de cinci-şase s pt mîni de la desp r irea lor, iar cele mai miciă ă ă ţ am nunte ale casei îi erau înc vii în minte, de la coliviaă ă lui La Balue în fa a unui ceas cu cuc de lemn, cîştigat la oţ serbare de ar , pîn la crengile alunului care, la cel maiţ ă ă mic vînt, b teau în geamul od i ei de toalet , femeiaă ă ţ ă îns şi nu i se ar ta limpede. O vedea îndep rtat ca prină ă ă ă cea , cu un singur am nunt al fe ei mai însemnat şi maiţă ă ţ dureros, gura deformat şi zîmbetul g urit de dinteleă ă care-i lipsea. Îmb trînit astfel, ce avea s ajung biata fiin lîngă ă ă ă ţă ă care dormise atîta vreme? Cînd se vor ispr vi banii ceă -i l sase, unde se va duce, pîn spre care josnicie? Şiă ă deodat îşi aminti de nenorocita ce se anina de b rba i,ă ă ţ pe care o întîlnise seara într-o tavern englezeasc ,ă ă murind de sete înaintea unei felii de peşte afumat. Aşa avea s ajung şi cea careă ă -l îngrijise atîta vreme şi-i d duse o dragoste p timaş şi credincioas . Gîndul asta îlă ă ă ă dezn d jduia... Totuşi, ce s fac ? Fiindc avuseseă ă ă ă ă nenorocirea s întîlneasc femeia aceasta şi s tr iască ă ă ă ă un timp cu ea, era oare osîndit s-o in totdeauna şi sţ ă ă-i jertfeasc fericirea lui? De ce el şi nu ceilal i? În numeleă ţ c rei drept i?ă ăţ Deşi se hot rîse s nă ă -o mai vad , totuşi îi scria; dar înă scrisorile lui, înadins realiste şi reci, i se ghicea emo iaţ 165
- 166. Alphonse Daudet sub sfaturide în elepciune şi de potolire. O îndemna sţ ă-l scoat pe Joseph din pension şi să ă-l ia din nou lîng ea, caă să-i aib grija şi să ă-şi mai întoarne gîndurile; dar Fanny nu voia. La ce bun s pun copilul în fa a durerii şi aă ă ţ descuraj rii ei? Destul c duminica mititelul se învîrtea deă ă pe un scaun pe altul, r t cea din sufragerie în gr din ,ă ă ă ă ghicind c o mare nenorocire întristase casa, şi nu maiă îndr znea s întrebe de „t ticu’ Jean”, de cînd i seă ă ă spusese, cu suspine, c-a plecat şi n-o s se mai întoarc .ă ă - Atunci to i t ticii mei pleac !ţ ă ă Vorba micului p r sit, c zînd dintră ă ă -o scrisoare sfîşietoare, îi sta pe inim . Curînd, gîndul deă -a o şti la Chaville ajunse atît de ap s tor, încît Gaussin o sf tui să ă ă ă se întoarc la Paris, s mai vad lume. Cu trista eiă ă ă experien a b rba ilor şi a rupturilor, Fanny nu g si înţă ă ţ ă propunerea lui decît un groaznic egoism, dorin a s scapeţ ă de ea pentru totdeauna printr-o dragoste neaşteptat ,ă cum i se mai întîmplase, şi-l l muri cu sinceritate:ă „Ştii ce iţ -am spus alt dat ... Oriceă ă -ar fi, voi r mîneă femeia ta iubitoare şi credincioas . C su a noastr îmiă ă ţ ă aminteşte de tine, şi n-aş vrea s-o p r sesc pentru nimică ă în lume... Ce-aş face la Paris? Mi-e scîrb de trecutul meu,ă care mi te îndep rteaz ; şi apoi gîndeşteă ă -te la ce ne expui... Te crezi dar atît de tare? Atunci, vino, r ut ciosule... o dat , numai o dat ...”ă ă ă ă Nu se duse; dar într-o duminic , singur şi lucrînd, auziă dou b t i în uş . Tres ri şi recunoscu felul ei vioi de aă ă ă ă ă -şi vesti sosirea, ca odinioar . Temînduă -se s nu g sească ă ă jos vreun consemn, se suise într-un suflet, f r s maiă ă ă întrebe nimic. El se apropie, cu paşi în buşi i pe covor, şiă ţ -i auzi r suflarea prin cr p tura uşii:ă ă ă - Jean, eşti acolo?... O! Glasul umilit şi frînt... Înc o dat , nu prea tare:ă ă - Jean!... apoi un oftat, foşnetul unei scrisori şi dezmierdarea s rut rii de adio aruncat spre el.ă ă ă 166
- 167. Sapho Cobora scara încet,treapt cu treapt , ca şi cum ar fiă ă aşteptat s-o cheme înapoi. Abia atunci Jean ridică scrisoarea şi o deschise. Înmormîntaser diminea a peă ţ feti a lui Hochecorne la cimitirul spitalului de copii. Veniseţ cu tat l şi cîteva persoane din Chaville, şi nu se putuseă opri s nu urce să ă-l vad sau să ă-i lase rîndurile acestea scrise de mai înainte. „... Cînd î i spuneam!... Dac aş staţ ă la Paris, numai pe mine m-ai vedea pe scara ta... Adio, dragule, m întorc iar la noi..ă Şi citind, cu ochii împ ienjeni i de lacrimi, îşi aminteaă ţ aceeaşi scen din strada Arcade, durerea amantuluiă alungat, scrisoarea strecurat sub uş şi rîsul crud al luiă ă Fanny. Il iubea dar mai mult decît o iubea el pe Ir?ne! Sau poate c b rbatul, mai amestecat decît femeia în luptaă ă afacerilor şi a vie ii, nu se gîndeşte ca ea numai laţ dragoste, uitînd cu nep sare tot ce nuă -i pasiunea ei absorbitoare şi unic .ă Tortura lui, mila de care suferea nu se potolea decît lîng Irene. Numai aici chinul sl bea, se topea sub dulceaă ă raz albastr a ochilor ei. Nuă ă -i r mînea decît o mareă oboseal , ispita să ă-şi lase capul pe um rul ei şi s steaă ă astfel, f r s se mişte, la ad post.ă ă ă ă - Ce ai? îÎntreba ea... Nu eşti fericit? Ba da, foarte fericit. Dar de ce fericirea lui era alc tuită ă din atîtea întrist ri şi lacrimi? Uneori ar fi vrut să ă-i spună tot, vreo unei prietene deştepte şi bune; nu se gîndea, bietul nebun, la tulburarea pe care asemenea m rturisiriă o isc în sufletele foarte tinere, şi cum pot r ni f r leacă ă ă ă încrederea în iubire. Ah! dac ar fi putut să -o ia, s fug cuă ă ea! Sim ea c ar fi sfîrşitul chinurilor; dar b trînulţ ă ă Bouchereau nu voia s le scurteze nici m car cu un ceasă ă vremea hot rît : „Sînt b trîn, sînt bolnav... N-o să ă ă ă-mi mai v d copila, nu m lipsi i de zilele acestea din urm ...”ă ă ţ ă Sub înf işareaăţ -i aspr , omul asta mare era cel mai bună dintre oameni. Condamnat f r sc pare de boala lui deă ă ă inim , pe careă -o urm rea, constatînduă -i el însuşi 167
- 168. Alphonse Daudet progresele, vorbeade ea cu un minunat sînge rece, îşi inea cursurile, sufocînduţ -se, d dea consulta ii unoră ţ bolnavi mai pu in atinşi decît el. În spiritul s u larg, oţ ă singur sl biciune ceă ă -i v dea obîrşia r neasc dină ţă ă ă Turena: respectul pentru titluri şi noble e. Iar amintireaţ turnule elor din Castelet, cît şi vechiul nume d’Armandyţ ajutaser mult la uşurin a cu careă ţ -l primise pe Jean ca b rbat al nepoatei lui.ă Nunta avea s se fac la conacul de la ar , scutind deă ă ţ ă c l torie pe biata mam care, o dat pe s pt mîn ,ă ă ă ă ă ă ă trimitea viitoarei ei fiice o scrisoare cald , foarteă iubitoare, dictat Divonnei sau uneia din cele două ă gemene. Iar pentru Jean era o dulce bucurie s vorbească ă Irenei de ai s i, s reg seasc c minul din Castelet înă ă ă ă ă pia a Vendome, toate dragostele lui strînse în jurulţ scumpei lui logodnice. Dar se speria sim induţ -se atît de b trîn, atît de obosită fa de ea, v zînd cţă ă ă-i pl ceau copil reşte lucruri ce nuă ă -l mai înveseleau, bucurii ale vie ii casnice pe care leţ pierduse prea de timpuriu. Astfel, într-o sear , f cînd listaă ă de tot ce trebuiau s ia cu ei la Consulat, mobile, stofe deă ales, se opri cu condeiul şov itor, însp imîntat că ă ă-şi amintea instalarea din strada Amsterdam şi c reîncepeaă atîtea luminoase fericiri istovite, sfîrşite în cei cinci ani lîng o femeie, întră -o parodie de c snicie şi deă gospod rie.ă 168
- 169. Sapho XIV - DA, DRAGULMEU, A MURIT astă-noapte în bra ele Rosei... L-am dus chiar acum laţ împ iat.ă De Potter, muzicianul, pe care Jean îl întîlnise ieşind dintr-o pr v lie din strada Bac, se ag de el cu nevoiaă ă ăţă de a-şi împ rt şi sentimentele, ce nu se potriveau cuă ă tr s turile fe ei lui reci şi aspre de om de afaceri, şiă ă ţ -i povesti martiriul bietului Bichito, ucis de iarna parizian ,ă rebegit de frig cu toate tampoanele de vat şi fitilul cuă spirt aprins de dou luni sub micul s u culcuş, cum seă ă face pentru copiii n scu i înainte de vreme. Nimic nuă ţ -l putuse împiedica s tremure şi, cu o noapte mai înainte,ă pe cînd erau cu to ii în jurul lui, un ultim fior îl scuturaseţ din cap pînă-n coad , şi murise ca un bun creştin,ă mul umit valurilor de aghiazm pe care mama Pilar, cuţ ă ă ochii la cer şi zicînd: Dios ierte lui, le r spîndea pesteă pielea-i zgrun uroas , unde via a se stingea în culoriţ ă ţ schimb toare, ca trecute prin prism .ă ă - Rîd, dar oricum sînt foarte sup rat, mai ales cînd mă ă gîndesc la mîhnirea bietei mele Rosa, pe care am l sată -o plîngînd... Noroc c Fanny era lîng ea...ă ă - Fanny? - Da, n-o mai v zusem de un car de ani... A venită azi-diminea , tocmai în toiul dramei, şi, fat bun cumţă ă ă este, a r mas să ă-şi mîngîie prietena. Adaug , f r s bageă ă ă ă 169
- 170. Alphonse Daudet de seamimpresia pricinuit de vorbele lui: Va s zic să ă ă ă -a ispr vit? Nu mai sînte i împreun ?... Î i aminteştiă ţ ă ţ convorbirea noastr de la lacul Enghien? Cel pu ină ţ dumneata foloseşti lec iile care i se dau...ţ ţ Şi-n încuviin area lui r zbea un pic de invidie.ţ ă Gaussin, cu fruntea încruntat , se sim ea cu adev rată ţ ă neliniştit, la gîndul c Fanny se întorsese la Rosario, dară se nec jea de sl biciunea lui, nemaiavînd, la urma urmei,ă ă nici drept, nici r spundere asupra vie ii ei.ă ţ în fa a unei case din strada Beaune în care intraser , oţ ă strad foarte veche din Parisul aristocratic de alt dat , deă ă ă Potter se opri. Acolo locuia sau era socotit c locuieşte,ă pentru buna cuviin şi de ochii lumii, c , de fapt, îşiţă ă petrecea vremea în calea Villiers sau la Enghien, iar la domiciliul conjugal se ar ta numai pentru ca nevastă ă-sa şi copilul s nu par prea p r si i.ă ă ă ă ţ Jean voia să-şi vad de drum, încercînd chiar să ă-şi ia r mas bun, dar cel lalt îi inu mîna în mîinile lui lungi şiă ă ţ puternice care frîngeau clapele pianului şi, f r cea maiă ă mic încurc tur , ca un om pe care patima lui nuă ă ă -l mai stinghereşte: - Fă-mi te rog un bine... Vino cu mine sus. Ast ziă trebuia s iau masa la nevastă ă-mea, dar, z u, nu pot să -o las pe biata mea Rosa singur şi dezn d jduit ... O să ă ă ă ă-mi slujeşti de pretext ca s pot pleca, şi s m scapi deă ă ă -o explica ie plicticoas .ţ ă În biroul muzicianului, dintr-un m re şi receă ţ apartament burghez de la etajul al doilea, se sim eaţ p r sirea înc perii în care nu se lucreaz . Toate erau preaă ă ă ă la locul lor, f r nimic din neorînduiala, din uşoaraă ă înfrigurare activ ce cuprindea obiectele şi mobilele... Niciă o carte nici o foaie de hîrtie pe masa cu o c limară ă maiestuoas de bronz, f r cerneal şi str lucitoare caă ă ă ă ă într-o vitrin ; nici urm de partitur pe pianul vechi, înă ă ă form de clavecin, unde se inspiraser primele opere. Ună ă bust de marmur alb al unei tinere femei cu tr s turiă ă ă ă 170
- 171. Sapho delicate şi oexpresie blînd , bust palid în amurgul ce seă l sa, f cea şi mai rece c minul f r foc, împodobit cu oă ă ă ă ă draperie, şi parc privea cu triste e pere ii tixi i deă ţ ţ ţ coroane aurite cu panglici, de medalii, de cadre comemorative, r m şi e glorioase şi trufaşe, l sate cuă ă ţ ă m rinimie nevestei ca o compensa ie, şi pe care ea leă ţ îngrijea ca pe ornamentele de mormînt ale fericirii ei. Abia intraser , cînd uşa biroului se deschise din nou şiă doamna de Potter se ivi: - Tu eşti, Gustave? Îl credea singur şi, cu v dit îngrijorare, se opri înainteaă ă figurii necunoscute. Elegant şi frumoas , îmbr cat cuă ă ă ă mult gust, p rea mai fin decît bustul ei, cu blîndaă ă -i faţă schimbat întră -o hot rîre îndr znea şi nervoas . Înă ă ţă ă lume, p rerile erau împ r ite asupra acestei firi deă ă ţ femeie. Unii o def imau c . rabd dispre ul f iş ală ă ă ţ ăţ b rbatului ei şi leg tura binecunoscut din oraş; al ii,ă ă ă ţ dimpotriv , îi admirau t cuta resemnare. Iar opiniaă ă public o socoteau drept o persoan liniştit , inînd laă ă ă ţ tihn mai mult decît la orice şi g sind destul r splată ă ă ă ă pentru v duvia ei în dezmierd rile unui copil frumos şiă ă -n bucuria de-a purta numele unui om mare. Muzicianul îşi prezent înso itorul şi îndrug o minciună ţ ă ă oarecare ca s scape de masa în familie, iar după ă tres rirea obrazului tîn r, dup privirea a intit care nuă ă ă ţ ă mai vedea, nu mai asculta, ca absorbit de suferin , Jeană ţă putea să-şi dea seama c sub înf işarea v zut de lumeă ăţ ă ă se îngropa de vie o mare durere. Ea nu se împotrivi vorbelor lui, pe care nu le credea; se mul umi s spun cuţ ă ă blînde e:ţ - Raymond o s plîng , îi f g duisem că ă ă ă -o s mînc mă ă lîng patul lui.ă - Cum îi mai este? Întreb de Potter, cu gîndul aiurea şiă ner bd tor.ă ă - E mai bine, dar tot tuşeşte... Nu vii să-l vezi? 171
- 172. Alphonse Daudet El îngim cîteva cuvinte în musta , pref cînduă ă ţă ă -se că tocmai caut ceva prin odaie:ă - Acuma nu... Sînt foarte gr bit... Am întîlnire la club, laă şase... Se ferea s r mîn singur cu ea.ă ă ă - Atunci, adio, zise tîn ra femeie potolit dintră ă -o dat ;ă chipul i se destinse, iar ea r mase închis ca o apă ă ă limpede pe care o piatr a tulburată -o pîn str funduri.ă ă Salut şi ieşi.ă - S-o ştergem!... Şi de Potter, liberat, îl lu cu sine pe Gaussin, careă privea cum coboar înaintea lui, eap n şi corect înă ţ ă pardesiul lung, strîns pe talie, de croial englezeasc ,ă ă înfior torul p timaş, atît de emo ionat cînd ducea laă ă ţ împ iat cameleonul amantei lui, dar plecînd f r să ă ă ă-şi s rute copilul bolnav.ă - Toate acestea, dragul meu, f cu muzicianul ca ună r spuns la gîndul prietenului s u, sînt numai din vinaă ă celor care m-au însurat. Halal de binele pe care mi l-au f cut mie şi bietei femei!... Ce nebunie că -au vrut să scoat din mine un so şi un tat !... Eram amantul Rosei,ă ţ ă aşa am r mas, şi am s r mîn pîn ce unul din noi doi oă ă ă ă s crape... De o patim rea care teă ă -a apucat în clipa potrivit , şi te st pîneşte puternic, oare crezi c mai po iă ă ă ţ sc pa vreodat ?... Şi chiar dumneata, eşti sigur c dacă ă ă ă Fanny ar fi vrut?... Chem o birj goal care trecea şi,ă ă ă urcîndu-se: Fiindc veni vorba de Fanny, ştii noutatea?...ă Flamant e gra iat şi a ieşit de la Mazas... Datorit peti ieiţ ă ţ lui Déchelette. Bietul Déchelette! Va fi f cut bine chiar şiă dup moarte.ă Neclintit, cu o poft nebun deă ă -a alerga, de-a ajunge ro ile care huruiau în goana mare pe strada întunecoas ,ţ ă unde se aprindeau felinarele, Gaussin se mira c se simteă atît de mişcat. „Flamant gra iat... ieşit de la Mazas”...ţ Repeta încet cuvintele acestea, în elegînd din ele pricinaţ t cerii lui Fanny de cîteva zile, a tînguirilor deodată ă 172
- 173. Sapho întrerupte, în buşitesub dezmierd rile celui care oă ă mîngîia; fiindc cel dintîi gînd al tic losului, în sfîrşit liber,ă ă trebuie s fi fost pentru ea.ă Îşi amintea de coresponden a amoroas din închisoare,ţ ă înd r tnicia amantei lui de aă ă -l ap ra numai pe el, pe cîndă de ceilal i nici nuţ -i p sa; şi în loc s se bucure deă ă -o întîmplare care logic îl scutea de orice grij şi de oriceă remuşcare, o nelinişte nel murit îl inu treaz şi înfrigurată ă ţ o parte din noapte. De ce? N-o mai iubea; dar se gîndea la scrisorile lui r mase în mîinile acestei femei, care poateă le va citi celuilalt, şi - mai ştii? - sub o înrîurire rea, ar putea s le foloseasc întră ă -o zi ca să-i tulbure liniştea şi fericirea. Adev rat sau nu, ori ascunzînd, f r să ă ă ă ă-şi dea seama, alt grij , preocuparea scrisorilor îl hot rî s fac ună ă ă ă ă demers nesocotit, un drum la Chaville, la care se împotrivise mereu cu înverşunare. Dar cui s încredin ezeă ţ o misiune atît de intim şi de delicat ?... Intră ă -o dimineaţă de februar, lu trenul de zece, st pîn pe mintea şi inimaă ă lui, temîndu-se numai s nu g seasc cumva casaă ă ă închis , iar pe femeie disp rut dup banditul ei.ă ă ă ă Chiar la cotitura trenului, obloanele deschise şi perdelele de la ferestrele pavilionului îl liniştir ; şiă amjntindu-şi emo ia cînd vedea c se îndep rteaz înţ ă ă ă urma lui lumini a casei ce lic rea în întuneric, rîdea de elţ ă însuşi şi de impresiile-i neîntemeiate. Acum nu mai trecea pe acolo acelaşi b rbat, şi cu siguran c nu va mai g siă ţă ă ă nici aceeaşi femeie. Totuşi nu erau decît dou luni deă atunci. P durile deă -a lungul c rora gonea trenul nă -aveau înc frunze noi, p strînd aceeaşi lepr ruginie ca în ziuaă ă ă rupturii şi a ipetelor ei prelungite de ecouri.ţ La sta ie, numai el coborî în cea a p trunz toare şiţ ţ ă ă rece, apuc pe drumeagul de ar , lunecos de z padă ţ ă ă ă înghe at , şi pe sub bolta c ii ferate; nu întîlni pe nimeniţ ă ă pîn la Caldarîmul Paznicilor, dar la cotitur se ivir ună ă ă 173
- 174. Alphonse Daudet b rbatşi un copil, urma i de un slujbaş al g rii ceă ţ ă -şi împingea roaba plin de cufere.ă Copilul, înfofolit cu un fular şi cu şapca peste urechi, îşi st pîni un strig t, trecînd pe lîng el.’”Dar e Joseph...” işiă ă ă zise Jean, cum mirat şi trist de lipsa de recunoştin aţă copilului; şi, uitîndu-se înd r t, întîlni privirea b rbatuluiă ă ă care inea micu ul de mîn . Fa a inteligent şi fin ,ţ ţ ă ţ ă ă îng lbenit de închisoare, hainele cump rate de gata dină ă ă ajun, barba b laie abia r s rit care nă ă ă ă -avusese cînd să creasc dup Mazas... Flamant, vezi bine! Şi Joseph eraă ă fiul s u...ă A fost o dezv luire întră -o str fulgerare. Rev zu, pricepuă ă tot, de la scrisoarea din cuf raş, cînd frumosul gravoră încredin a amantei lui un copil pe careţ -l avea în provincie, pîn la sosirea misterioas a micu ului şi înf işareaă ă ţ ăţ stingherit a lui Hettema cînd vorbea de înfiere, şi laă privirile lui Fanny spre Olympe; c ci se în eleseser cuă ţ ă to ii sţ ă-l fac s hr neasc pe fiul falsificatorului. O! ceă ă ă ă nerod, şi cum vor mai fi rîs de el... Îl cuprinse un dezgust de tot trecutul asta ruşinos, o mare dorin s fugţă ă ă departe; dar îl tulburau lucruri pe care ar fi vrut s leă ştie... B rbatul şi copilul pleca i, de ce r m sese ea? Şiă ţ ă ă apoi scrisorile, îi trebuiau scrisorile, s nu lase nimic deă -al s u în col ul asta murdar şi p c tos.ă ţ ă ă - Doamn ?... A venit domnul!...ă - Care domn?... Întreb naiv un glas din fundul od ii.ă ă - Eu... Se auzi un strig t, o s ritur gr bit , apoi:ă ă ă ă ă - Aşteapt , m scol... vin îndat ...ă ă ă înc în pat, la dou sprezece trecute! Jean b nuia de ce,ă ă ă cunoştea pricina dimine ilor zdrobite, frînte de oboseal ;ţ ă şi pe cînd o aştepta în sufrageria cu cele mai mici lucruri atît de cunoscute, fluierul trenului ce urca, beh itulă tremur tor al unei capre dintră -o gr dini vecin ,ă ţă ă tacîmurile împr ştiate pe mas îi aminteau dimine ile deă ă ţ alt dat , micul dejun luat în grab înainte de plecare.ă ă ă 174
- 175. Sapho Fanny intr cuavînt spre el, apoi, oprinduă -se înaintea r celii lui, r maser o clip mira i, şov itori, ca totdeaunaă ă ă ă ţ ă cînd dup ruptura unei strînse leg turi, amîndoi seă ă reg sesc la fiecare cap t al unui pod sf rîmat, cu, între ei,ă ă ă dep rtarea de la un mai la altul şi spa iul imens ală ţ valurilor ce se rostogolesc, gata să-i înghit .ă - Bun ziua..., zise ea încet, f r s se mişte.ă ă ă ă I se p rea schimbat, mai palid. El se mira că -o revedea atît de tîn r , numai ceva mai gras , mai mic decît şiă ă ă ă -o închipuia, dar sc ldat în radierea deosebit , cu fa a şiă ă ă ţ ochii str lucitori şi catifelarea de pajişte fraged pe careă ă i-o l sau nop ile de dezmierd ri p timaşe. Va s zică ţ ă ă ă ă r m sese în p dure, în fundul rîpei plin de frunzeă ă ă ă moarte, cea a c rei amintire îi rodea de mil ...ă ă - Tîrziu se mai scoal lumea la ar ..., f cu el înă ţ ă ă batjocur .ă Ea se dezvinov i căţ -o doare capul şi întrebuin a ca elţ forme impersonale, neştiind s spun nici tu, niciă ă dumneata: apoi la întrebarea mut careă -i ar ta masaă nestrîns :ă - Copilul... a mîncat acolo azi-diminea înainte sţă ă plece... - S plece?... Unde oare?ă Se pref cea cu totul nep s tor şi vorbea din vîrfulă ă ă buzelor, dar fulgerul din ochi îl tr da. Şi Fanny:ă - Tat l a reap rut... A venit să ă ă-l ia... - Ieşind de la Mazas, nu-i aşa? Ea tres ri, totuşi nu încerc s mint .ă ă ă ă - Ei bine, da... F g duisem, şi mă ă -am inut de cuvînt...ţ De atîtea ori îmi venea să- i spun tot, dar nu îndr zneam,ţ ă m temeam s nuă ă -l alungi pe bietul copil... Şi ad ugă ă sfioas : Erai aşa de gelos...ă El rîse mîndru, cu dispre . Gelos, el, pe ocnaşul asta...ţ Haida-de!... Şi, sim ind c începe s se mînie, curmţ ă ă ă vorba şi spuse repede ce-i aducea. Scrisorile!... De ce nu 175
- 176. Alphonse Daudet le dduse lui Cesaire, c iă ă -ar fi scutit de-o întîlnire dureroas pentru amîndoi.ă - Adev rat, r spunse ea, mereu foarte blînd , dar i leă ă ă ţ voi înapoia, sînt acolo... Jean o urm în odaie, z ri patul desf cut, cele două ă ă ă perne acoperite în grab , respir mirosul de igară ă ţ ă amestecat cu parfumurile femeii, pe care le recunoştea, ca şi cuf raşul încrustat cu sidef de pe mas . Şi acelaşiă ă gînd venindu-le la amîndoi: - Nu-s prea multe, zise ea deschizînd cutia..., n-ar fi nici o primejdie s d m foc...ă ă El t cea, tulburat, cu gura uscat , şov ind dac s seă ă ă ă ă apropie de patul r v şit, înaintea c ruia Fanny r sfoiaă ă ă ă scrisorile pentru cea din urm dat , cu capul plecat, cuă ă ceafa tare şi alb sub p rul ridicat şi r sucit, cu taliaă ă ă îngroşat şi moale, l sat în voie în haina larg de lîn ...ă ă ă ă ă - Iat -le!... Sînt toate.ă Dup ce lu pachetul, vîrînduă ă -l repede în buzunar, c ciă acum preocup rile lui se schimbaser , Jean întreb :ă ă ă - Atunci, şi-a luat copilul?... Şi unde se duc?... - În Morvan, pe meleagurile lui, s se ascund şi să ă ă-şi fac gravura pe care o va trimite la Paris sub alt nume.ă - Şi tu?... Soco i s r mîi aici?...ţ ă ă Ea-şi întoarse privirea ca să-i scape, îng imînd că -ar fi tare trist. Aşa c se gîndea... Va pleca poate în curînd... oă mic c l torie.ă ă ă - În Morvan, f r îndoial ?... În familie!... Şi dînd drumulă ă ă furiei lui geloase: Da’ spune odat că -ai s te duci după ă ho ul t u, s tr i i împreun ... De atîta vreme iţ ă ă ă ţ ă ţ -e poft ...ă Haide! Întoarce-te la cote ul t u... O femeie de strad şiţ ă ă un falsificator se potrivesc numai bine, eram prea bun cînd voiam s te scot din noroiul asta.ă Ea sta mut , o lic rire de izbînd strecurînduă ă ă -se printre genele-i plecate. Şi, cu cît o biciuia mai tare cu o ironie s lbatic şi batjocoritoare, cu atîta p rea mai mîndr şi seă ă ă ă desluşea mai bine fiorul din col ul gurii. Acum vorbea deţ 176
- 177. Sapho fericirea lui, dragosteatîn r şi cinstit , singura dragoste.ă ă ă O! ce dulce pern de dormit e inima unei femei cinstite...ă Apoi, deodat , cu glasul sc zut, parcă ă ă-i era ruşine: - L-am întîlnit adineauri pe Flamant al t u. A r mas aiciă ă peste noapte? - Da, era tîrziu, ningea... I s-a f cut patul pe divan.ă - Min i, sţ -a culcat aici... E de ajuns s te ui i la pat şi laă ţ tine. - Ei şi? Îşi apropia obrazul de-al lui, cu ochii mari, cenuşii, lumina i de scîntei desfrînate... De unde s ştiuţ ă eu c-ai s te întorci?... Şi dac tu erai pierdut pentruă ă mine, nu-mi mai p sa de nimic! Eram trist , singur ,ă ă ă dezgustat ...ă - Şi apoi mirosul de ocn !... De atîta vreme de cîndă tr iai cu un om cinstit... iă ţ -a pl cut, hai?... Ce v ve i maiă ă ţ fi îndr gostit... Ah! Spurc ciune!... Na!...ă ă Ea v zu venind lovitura, dar nu se feri, o primi drept înă obraz, apoi, cu un mîrîit în buşit de durere, de bucurie şiă de victorie, se arunc asupra lui şiă -l apuc în bra e:ă ţ - Dragule, dragule... tot m mai iubeşti..., şi seă rostogolir împreun pe pat.ă ă Un expres care trecea cu mare zgomot îl trezi n prasnic, spre sear ; cu ochii deschişi, r mase cîtevaă ă ă clipe buim cit, singur în fundul patului larg, undeă membrele lui, frînte ca dup un mers istovitor, p reauă ă aşezate unele lîng altele, f r nici o leg tur şi nici oă ă ă ă ă putere. Dup -amiaz ninsese din belşug. În t cerea deă ă ă pustiu se auzea cum se topea z pada, şiroind deă -a lungul zidurilor şi al geamurilor, scurgîndu-se de pe coama acoperişului şi, uneori, picurînd pe focul de cocs din c min.ă Unde era? Ce c uta aici? Încetul cu încetul, înă r sfrîngerea gr dini ei, odaia i se ar t alb de tot,ă ă ţ ă ă ă luminat de jos, cu portretul cel mare al lui Fanny ce se,ă ridica înaintea lui şi, f r cea mai mic mirare, îşi amintiă ă ă c derea sa. De cum intrase, în fa a acestui pat se sim iseă ţ ţ 177
- 178. Alphonse Daudet prins dinnou şi pierdut; cearşafurile îl atr geau ca oă pr pastie şi îşi spunea: „De cumva cad, e pentruă totdeauna, f r putin de iertare”. S-a ispr vit; şi subă ă ţă ă tristul dezgust al mişeliei lui, parcă-l alina gîndul c nă -o să mai ias din noroiul asta, şi jalnica tihn a r nitului care,ă ă ă pierzîndu-şi sîngele, tîrîndu-şi rana, s-a întins pe un morman de gunoi s moar şi, obosit de suferin e, deă ă ţ lupt , cu toate vinele deschise, se afund cu nesa înă ă ţ c ldura moale şi duhnitoare.ă Ce-i r mînea acum de f cut era cumplit, dar foarteă ă simplu. S se întoarc la Ir?ne, dup tr darea aceasta, să ă ă ă ă încerce o c snicie ca a lui de Potter?... Oricît de jos ar fiă c zut, nu ajunsese înc pîn acolo... Are să ă ă ă-i scrie lui Bouchereau, marele fiziolog, care cel dintîi a studiat şi descris bolile voin ei, supunînduţ -i un caz îngrozitor, povestea vie ii lui, de la cea dintîi întîlnire cu femeiaţ aceasta, cînd îşi l sase mîna pe bra ul lui, pînă ţ ă-n ziua în care, crezîndu-se sc pat, în plin fericire, în plină ă ă încîntare, ea punea iar st pînire pe el prin vrajaă trecutului, îngrozitorul trecut unde iubirea inea aşa deţ pu in loc, ci numai laşa obişnuin şi viciul p truns pînţ ţă ă ă-n m duva oaselor...ă Uşa se deschise. Fanny umbla încetişor prin odaie, să nu-l trezeasc . Printre pleoapele strînse, o privea,ă sprinten şi puternic , întinerit , înc lzinduă ă ă ă -şi la c mină picioarele ude de z pada din gr din ; din cînd în cînd seă ă ă întorcea spre el, cu zîmbetul uşor pe care-l avea diminea a, în timpul certei. Veni sţ ă-şi ia pachetul de maryland de la locul obişnuit, îşi f cu o igar şi pleca, dară ţ ă el o chem .ă - Nu mai dormi? - Nu... Şezi colea... şi s vorbim.ă Ea r mase pe marginea patului, cam surprins deă ă gravitatea lui. - Fanny... O s plec m.ă ă 178
- 179. Sapho La început crezuc glumeşte, ca să -o încerce. Dar după am nuntele foarte precise pe care i le d dea, pricepu că ă ă se înşelase. Era un post vacant la Arica şi-l va cere. Treab de dou s pt mîni, numai bine ca să ă ă ă ă-şi preg teasc cuierele...ă ă - Şi c s toria ta?ă ă - Nici un cuvînt în privin a aceasta... Ceţ -am f cut nu seă poate îndrepta... V d bine c să ă -a sfîrşit, nu voi putea să m mai despart de tine.ă - Bietul copilaş! zise ea cu o blînde e trist , camţ ă dispre uitoare. Apoi, dup ce trase douţ ă ă-trei fumuri: E departe ara de care vorbeşti?ţ - Arica?... Foarte departe, în Peru... Şi în şoapt :ă „Flamant n-o s te mai poat ajunge...”ă ă Ea r mase gînditoare şi misterioas în noruă ă -i de tutun. El, inînduţ -i mereu mîna, îi atingea uşor bra ul gol şi,ţ leg nat de picurarea apei în jurul c su ei, închidea ochii,ă ă ţ afundîndu-se încetişor în n mol.ă 179
- 180. Alphonse Daudet XV NERVOS, FRA ASTÎMP R, PEĂ Ă picior de duc , aproape pornit cum sînt to i cei care seă ţ preg tesc de plecare, Gaussin e de dou zile la Marsilia,ă ă unde Fanny trebuie să-l ajung din urm şi s se îmbarceă ă ă cu el. Totul e gata, locurile oprite, dou cabine de clasaă întîi pentru vice-consulul din Arica şi cumnata lui, cu care c l toreşte; şi iată ă ă-l c se plimb încoace şi încolo peă ă lespezile sp l cite din camera de hotel, aşteptînd cuă ă îndoit înfrigurare amanta şi plecarea vaporului.ă Trebuie s umble şi s se fr mînte pe loc, fiindc nuă ă ă ă îndr zneşte s ias . Strada îl stinghereşte ca pe ună ă ă ucigaş, ca pe un dezertor, strada marsiliez amestecat şiă ă forfotind de lume, unde i se pare c la fiecare cotitură ă tat l s u şi b trînul Bouchereau or s se iveasc , să ă ă ă ă ă-i pun mîna pe um r ca să ă ă-l reia şi să-l duc înapoi.ă St închis în camer , m nînc acolo f r s coboareă ă ă ă ă ă ă nici m car la restaurantul hotelului, citeşte f r să ă ă ă-şi poat pironi ochii, se arunc pe pat, mai luînduă ă -se în neîmplinitu-i somn de după-amiaz cuă Naufragiul cor bieiă Perouse şi Moartea c pitanului Cookă , atîrnate pe pere i,ţ murd rite de muşte, şi ceasuri întregi st cu coatele peă ă 180
- 181. Sapho balconul de lemnputred, ap rat de un stor galben, cîrpită ca pînza unei b rci de pescuit.ă Hotelul s u, Hotelulă Tîn rului Anacarsisă , ales la întîmplare în Bottin, numele lui ispitindu-l cînd se în elegea cu Fanny asupra întîlnirii lor, e un han vechi,ţ f r lux, ba chiar nici prea curat, dar care d în port,ă ă ă drept în largul priveliştii marine cu plecarea vapoarelor. Sub ferestre, papagali, cacatoeşi25 , p s ri din insule,ă ă ciripind dulce şi neîncetat, toat taraba în aer liber a unuiă vînz tor de p s ri, cu colivii puse una peste alta ce salută ă ă ă zorile cu o zarv de p dure virgin , acoperit şi st pînit ,ă ă ă ă ă ă pe m sur ce se face ziu , de muncile zgomotoase dină ă ă port, rînduite dup clopotul cel mare de la Notre-Dame deă la Garde. E un amestec de înjur turi în toate limbile, de strig teă ă de luntraşi, de hamali, de vînz tori de scoici, printreă boc neala ciocanelor din bazinul de repara ii, scîr îitulă ţ ţ macaralelor, ciocnirea r sun toare a cîntarelor romaneă ă s ltînd pe caldarîm, printre clopote de bord, fluier turi deă ă maşini, zgomote ritmate de pompe, de scripe i, de apeţ rev rsate din fundul vapoarelor, de aburi care îşnescă ţ iuind; tot vuietul acesta n prasnic e înc mai m rit şiţ ă ă ă purtat de valurile m rii vecine, de unde se ridic din cîndă ă în cînd mugetul r guşit, r suflarea de monstru marin aă ă unui mare transatlantic pornind spre larg. De asemenea, şi mirosurile amintesc ri îndep rtate,ţă ă cheiuri mai însorite şi mai calde; lemnul de santal, de Campeş26 care se descarc , l mîile, portocalele, fisticurile.ă ă bobul, arahidele, cu mireasm acr ce se r spîndeşte,ă ă ă urc în vîrtejuri de praf exotic în v zduhul îmbîcsit de apă ă ă s lcie, de ierburi arse şi de gr simile ce fumeg pe Cook-ă ă ă house. 25 Cuvînt malaez, p s ri din Australia, din familia psitacidelor.ă ă 26 Oraş în Mexic, ce a dat numele unui lemn tare, bogat în tanin, din care se extrage o materie colorant .ă 181
- 182. Alphonse Daudet Cînd seînsereaz , larma se potoleşte, mirosurile greleă se las şi se risipesc; şiă -n timp ce Jean, liniştit de întuneric, cu storul ridicat, priveşte portul adormit şi negru, sub încrucişarea în rînduri întret iate a catargelor,ă a vergelelor, de vîntrele, a bompresurilor27 , cînd t cereaă nu-i tulburat decît de plesc itul vreunei vîsle sau deă ă l tratul îndep rtat al unui cîine de pe bord, departe înă ă larg, farul din Planier arunc învîrtinduă -se o flac r lung ,ă ă ă roşie sau alb , care sfîşie bezna şi arat întră ă -o str fulgerare umbre de insule, de forturi şi de stînci. Iară privirea aceasta luminoas ce c l uzeşte mii de vie i laă ă ă ţ orizont e tot c l toria careă ă -l îmbie şi-i face semn, îl cheam cu glasul vîntului, al vijeliei valurilor din larg sauă cu vuietul r guşit al unui steamboat ce horc ie şi r suflă ă ă ă totdeauna în vreo parte a radei. Înc dou zeci şi patru de ore de aşteptare; Fanny nă ă -o s vin decît duminic . Cele trei zile dinaintea întîlniriiă ă ă trebuia s le petreac lîng ai s i, s le dea celor scumpiă ă ă ă ă pe care nu-i va mai vedea ani de zile, şi poate nici nu-i va mai g si la întoarcere; totuşi, chiar în seara sosirii lui laă Castelet, cînd tat l s u afl c stricase logodna şiă ă ă ă -i ghici pricina, avu loc o explica ie furtunoas şi îngrozitoare.ţ ă Ce sîntem noi, ce sînt afec iunile cele mai duioase, celeţ mai apropiate de inima noastr , dac o mînie care treceă ă între dou fiin e din aceeaşi carne, din acelaşi sînge,ă ţ smulge, r suceşte şi ia cu sine dragostea lor,ă sentimentele fireşti cu r d cini atît de adînci şi de curate,ă ă cu furia oarb , de neînfrînat, a unui taifun din m rileă ă Chinei despre care cei mai c li i marinari nu îndr znescă ţ ă să-şi aminteasc şi spun îng lbeninduă ă -se: „S nu vorbimă de asta...” Nu va vorbi niciodat , dar îşi va aminti toat via a deă ă ţ cumplita scen de pe terasa din Castelet, unde şiă -a petrecut fericita copil rie, înaintea orizontului m re şiă ă ţ liniştit, fa de pinii, de mir ii şi de chiparoşii care seţă ţ 27 Termen marin - catarg înclinat, aşezat la prora unei cor bii.ă 182
- 183. Sapho strîngeau neclinti işi înfiora i în jurul blestemuluiţ ţ p rintesc. Îl va revedea mereu pe b trînul înalt, cu obrajiiă ă tremur tori, venind asupra lui cu gura şi ochii plini de ur ,ă ă rostind cuvinte care nu se iart , goninduă -l din cas ca peă un dezonorat: - Pleac , duă -te cu tîrfa ta, eşti mort pentru noi!... Şi micile gemene ipînd, tîrînduţ -se în genunchi pe teras , cerînd îndurare pentru fratele cel mare, şi fa aă ţ palid a Divonnei, f r nici o privire, f r nici un r masă ă ă ă ă ă bun, pe cînd sus, dup geam, chipul blînd şi îngrijorat ală bolnavei întreba de ce era atîta zgomot şi Jean al ei pleca aşa de repede şi f r să ă -o s rute.ă Gîndul c nuă -şi s rutase mama îl f cu s se întoarc deă ă ă ă la jum tatea drumului spre Avignon; îl l s pe Cesaire cuă ă ă tr sura în vale şi, luîndă -o de-a curmezişul, p trunse laă Castelet prin vie, ca un ho . Noaptea era întunecoas ;ţ ă paşii i se împiedicau de vi a moart şi, pîn la urm , niciţ ă ă ă nu mai ştia încotro s-apuce, c utînduă -şi casa prin întuneric, str in la el. În sfîrşit, zidurile albe v ruite îlă ă c l uzir cu o nedesluşit r sfrîngere; dar uşa din fa eraă ă ă ă ă ţă închis , nici un geam luminat. S sune, s cheme? Nuă ă ă îndr znea, de frica tat lui s u. De două ă ă ă-trei ori f cuă înconjurul casei, n d jduind s dea peste vreun oblon r uă ă ă ă închis. Pretutindeni îns trecuse, caă -n fiecare sear ,ă felinarul Divonnei; dup o lung privire spre odaia mameiă ă lui şi un r mas bun din toat inima spre casa copil rieiă ă ă care şi ea îl respingea, fugi dezn d jduit, cu o remuşcareă ă ce nu-l mai p r seşte.ă ă De obicei, pentru absen ele acestea îndelungate şiţ c l toriile pe ap cu primejdioase întîmpl ri, în voia m riiă ă ă ă ă şi a vîntului, p rin ii şi prietenii prelungesc clipaă ţ desp r irii pîn la îmbarcare; ziua din urm o petrecă ţ ă ă împreun , viziteaz vaporul, cabina celui care pleac ,ă ă ă pentru a-l urm ri mai bine în drumul lui. De mai multe oriă pe zi, Jean vede trecînd pe dinaintea hotelului astfel de afectuoase înso iri, uneori numeroase şi însufle ite; darţ ţ 183
- 184. Alphonse Daudet mai alesîl mişc o familie de la etajul de sub al s u. Ună ă b trîn şi o b trîn , de la ar , ce par oameni cuprinşi, înă ă ă ţ ă vest de postav şiă -n pînza de Cambrai28 galben , au venită să-şi petreac b iatul, şi r mîn cu el pîn la plecareaă ă ă ă pachebotului; apleca i la fereastra lor, f r treab şiţ ă ă ă -n aşteptare, îi vede pe tustrei, inînduţ -se de bra , cuţ marinarul la mijloc, bina, strînşi unul de altul. Nu vorbesc, se îmbr işeaz .ăţ ă Privindu-i, Jean se gîndeşte la frumoasa plecare pe care ar fi avut-o. Tat l s u, surioarele şi, rezemînduă ă -se de el cu o dulce mîn frem t toare, cea cu minte vioaie şi sufletă ă ă aventuros care se înfl c ra v zînd catargele din larg...ă ă ă Zadarnice p reri de r u. Crima e s vîrşit , soarta lui eă ă ă ă plecarea, n-are decît s plece şi s uite...ă ă Ce lungi şi crude i se p rur ceasurile nop ii din urm !ă ă ţ ă Se învîrtea şi se zvîrcolea în patul de han, pîndea ziua pe geam dup descreşterea înceat de la negru la cenuşiu,ă ă iar apoi dup albul zorilor pe care farul îl mai în epa cuă ţ cîte o scînteie roşie, ştears de r s ritul soarelui.ă ă ă Abia atunci adormi, deşteptat deodat de n vala înă ă odaie a luminii, a ciripitului din coliviile vînz torului deă p s ri, laolalt cu puzderia dang telor de clopote dină ă ă ă duminica Marsiliei, r sunînd peste cheiurile l rgite, cuă ă toate maşinile în repaos şi cu flamurile fîlfîind pe catarge... Ora zece! Şi expresul din Paris soseşte la dou sprezece; se îmbrac repede, s ias înainteaă ă ă ă amantei lui; vor prinzi în fa a m rii, apoi li se vor duceţ ă bagajele pe bord, şi la cinci, semnalul de plecare. O zi minunat , un cer adînc unde pesc ruşii zboar caă ă ă nişte pete albe, marea de un albastru mai închis, de un albastru mineral, pe care se v d pînă ă-n zare pînze şi dîre de fum, totul se oglindeşte, totul joac ; şi parcă -ar fi cîntecul firesc al rmurilor acestea însorite, cu aer şi apeţă str vezii, cîteva harpe de sub ferestrele hotelului încep oă 28 Oraş din nordul Fran ei, pe rîul Escaut, cu industrie textil şiţ ă alimentar .ă 184
- 185. Sapho arie italian deă-o simplitate divin , dar melodia ei, prinsă ă şi t r g nat pe coarde, î i mişc dureros nervii. E maiă ă ă ă ţ ă mult decît o muzic , e traducerea înaripat a veseliiloră ă din Sud, via a şi dragostea deplin rev rsînduţ ă ă -se în lacrimi. Şi amintirea Irenei trece prin melodie, vibrînd şi plîngînd. Ce departe-i!... Ce frumoas ar pierdut , ceă ţ ă ă neîncetat p rere de r u dup lucrurile sf rîmate, deă ă ă ă ă neputin de îndreptat!ţă Haide! Ieşind, Jean întîlneşte în prag un chelner: - O scrisoare pentru domnul Consul... A sosit azi- diminea , dar domnul Consul dormea atît de adînc!ţă C l torii de vaz sînt rari la Hotelul Tîn rului Anacarsie;ă ă ă ă aşa c bravii marsiliezi trîmbi eaz în fiece clip titlulă ţ ă ă clientului lor... „Cine poate să-i scrie? Nimeni nu-i cunoaşte adresa, afar numai dac Fanny...” Şi,ă ă uitîndu-se mai bine la plic, se însp imînt , a în eles.ă ă ţ „Ei bine, nu! nu plec; e o prea mare nebunie, de care nu m simt în stare. Pentru asemenea lovituri, bietul meuă prieten, trebuie tinere ea pe care nţ -o mai am, sau orbirea unei patimi nebune, ce ne lipseşte şi unuia şi altuia. Acum cinci ani, în zilele frumoase, un semn al t u mă -ar fi f cută s te urmez la cap tul p mîntului, fiindc nu po i t g duiă ă ă ă ţ ă ă c teă -am iubit cu patim ... iă Ţ -am dat tot ce aveam; şi cînd a trebuit s m smulg de lîng tine, am suferit caă ă ă niciodat pentru vreun alt b rbat. Dar, vezi tu, teă ă pr p deşte o astfel de dragoste... S te simt atît deă ă ă frumos, atît de tîn r, s tremur mereu, să ă ă-mi ap r atîteaă lucruri!... Acuma nu mai pot, m-ai f cut s tr iesc preaă ă ă mult, s suf r prea mult, sînt istovit .ă ă ă În starea aceasta, m sperie gîndul la c l toria astaă ă ă mare şi la schimbarea de via . Iar mieţă -mi place atîta să nu m mişc, şi nă -am fost niciodat mai departe de Saint-ă Germain, gîndeşte şi tu! Şi apoi femeile îmb trînesc preaă repede la soare, şi n-o s ai înc treizeci de ani, cînd euă ă voi fi galben şi zbîrcit ca mama Pilar; atunci iă ă ţ -ar fi 185
- 186. Alphonse Daudet necaz pemine pentru jertfa pe care-ai f cută -o, şi biata Fanny ar pl ti pentru toat lumea. Ascult , este o ar înă ă ă ţ ă Orient - am citit cîndva într-un num r din înconjurul lumiiă - unde, cînd o femeie îşi înşal b rbatul, e cusut de vieă ă ă cu o pisic întră -o piele proasp t de animal, apoi balotul eă ă l sat pe plaj la soare, unde url şi sare în sus. Femeiaă ă ă miorl ie, pisica zgîrie şi se sfîşie una pe alta, pe cîndă pielea se învîrtoşeaz şi se strînge pe îngrozitoarea luptă ă a osînditelor, pîn la cea din urm horc ial , pîn la ceaă ă ă ă ă din urm zvîcnire a sacului. E aproape cazna care neă aştepta pe amîndoi…” Jean se opri cîteva clipe, doborît, n ucit. Cît z reai cuă ă ochii, albastrul m rii str lucea. Adio... cîntau harpele laă ă care se unise un glas cald şi p timaş ca şi ele... Adio... Şiă nimicnicia vie ii lui sf rîmate, pustiite, toat numai cioburiţ ă ă şi lacrimi, i se ar t , cu cîmpul gol, recoltele strînseă ă pentru totdeauna, numai pentru femeia aceasta care-i sc pa...ă „Ar fi trebuit s iă ţ -o spun mai devreme, dar nu îndr zneam, v zînduă ă -te atît de pornit, atît de hot rît.ă Înfl c rarea ta m cuprindea şi pe mine; apoi trufiaă ă ă femeii, mîndria fireasc deă -a te fi recuterit dup ruptur .ă ă Dar în adîncul sufletului sim eam c nu mai era acelaşiţ ă lucru: ceva sfîrşit, frînt. Ce vrei? Dup asemenea lovituri...ă Şi nu cumva să- i închipui cţ ă-i din pricina nenorocitului de Flamant. Pentru el, ca şi pentru tine şi pentru to i ceilal i,ţ ţ s-a ispr vit, inima mea e moart ; dar r mîne copilul, deă ă ă care nu m mai pot lipsi, şi el m aduce din nou lîngă ă ă tat l s u, biet om ce să ă -a nenorocit din dragoste şi mi s-a întors de la Mazas tot atît de înfocat şi de duios ca la întîia noastr întîlnire. Închipuieşteă - i c atunci cînd neţ ă -am rev zut, a petrecut toat noaptea plîngînd pe um rul,ă ă ă meu; vezi bine c nu era de ce s te înverşunezi atîta...ă ă iŢ -am mai spus-o, scumpul meu copil, am iubit prea mult, sînt istovit . Acuma am nevoie ca, la rîndul meu, să ă fiu iubit , s fiu alintat , şi admirat , şi leg nat . Acela oă ă ă ă ă ă 186
- 187. Sapho să-mi stea lapicioare, n-o s -mi vad niciodat zbîrcituri,ă ă ă nici p r alb; şi dac m ia în c s torie, dup cum are deă ă ă ă ă ă gînd, eu îi voi face un hatîr. Compar ... Mai ales f ră ă ă nebunii. Am luat toate m surile ca s nu m mai po iă ă ă ţ g si. Din cafeneaua cea mic a g rii de undeă ă ă - i scriu, v dţ ă printre copaci casa în care am tr it clipe atît de bune şiă atît de crude, şi tabla de pe uş , în b taia vîntului,ă ă aşteptînd al i oaspe i... Iatţ ţ ă-te liber, n-o s mai auziă niciodat vorbinduă -se de mine... Adio, o s rutare, cea dină urm , pe gît... dragule...”ă ---- Sfîrşit ---- 187