SlideShare a Scribd company logo
Adrian Drăgan
Agata şi profetul
I-am zis „Profetul” dintr-o întâmplare. În ziua în care l-am cumpărat am
bătut mult străzile din vechile târguri unde puteai găsi orice dar numai ceva
folositor nu, căutând un cadou pentru Agata, fetiţa prietenilor mei care
împlinea în acea zi 4 ani. Habar nu aveam ce i-ar plăcea, ce s-ar cuveni…
Jocuri menite a-i dezvolta intelectul şi creativitatea îi lua destule taică-său, cu
păpuşi, ursuleţi, căţei şi pisicuţe de pluş o inundau mătuşile, farfurii şi
tacâmuri de jucărie avea suficiente cât să hrănească un regiment… Aşa că mă
întrebam dacă mi-a mai rămas şi mie ceva. Din fericire, am o părere mult prea
bună despre copii ca să cred că îi face fericiţi doar ceea ce credem noi. Şi,
gândindu-mă mai atent la fetiţa prietenilor mei, la tăcerea cu care întâmpina
lumea (căci micuţa era foarte zgârcită la vorbă, poate ştia ea de ce), m-am
hotărât să îi găsesc un tovarăş de joacă. Ştiind însă că un câine sau o pisică ar
fi putut fi văzuţi că două surse de microbi şi boli, mă uitam după fluturi,
libelule, flamingi, palmieri pitici… Văzusem întregi grădini zoologice de astfel de
vieţuitoare prin vechiul târg şi niciuna nu mă convinsese că ar fi fost cel mai
nimerit tovarăş de joacă al Agatei, când, de pe o tarabă ruginită, m-am trezit
interpelat de un canar de o sobrietate de-a dreptul simpatică. „Caută şi vei
găsi” cârâia el grav, iar eu m-am oprit aşteptând parcă alte sfaturi duhovniceşti
de la acel predicator original. În spatele său, impasibil şi parcă şiret, un tip la
vreo 50 de ani clătina din cap apropbator, ca un profesor mulţumit de elevul
său. Tipul avea ceva de profet în el, un profet urban, însă, ciudat amestec între
un stareţ şi un vagabond. O barbă dintre cele caracterizate de intelectuali ca
„patriarhale” sau „tolstoiene”, o barbă magnifică, cenuşie, îi cădea în valuri pe
pieptul învelit într-un veston militar din primul război mondial (puteai vedea în
pulpana lui chiar urma scurtei vizite a unui glonţ calibrul 7,65) care mai
degrabă decât barba merita epitetul de „patriarhal”. Mai interesanţi îi erau însă
ochii care priveau, fiecare, parcă pe furiş, în părţi diferite şi, în acelaşi timp,
amândoi deodată ţintuiau limpede drept înainte. Aşa că mă simţeam învăluit ca
de o oaste de privirea bărbosului, care pe părţi aluneca asemenea unor fuioare
de fum în jurul meu, iar frontal mă scotoceau ca mâna unui hoţ. „Vorbeşte”,
am îngăimat ca să spun ceva, arătând cu fruntea spre canarul care, acum
visător, închisese pe jumătate ochii. „Spune fiecăruia ce i se cuvine”, răspunse
cam de sus bărbosul, „şi în plus nu spune niciodată de două ori acelaşi lucru”.
Cum nu mai ştiam ce să zic, clătinam din cap oarecum admirativ, când
„profetul” de la tarabă îşi împinse barba spre mine şi şuiera „ai multe de învăţat
de la el pe doar treizeci de piaştri”. În timp ce mă scotoceam prin buzunare, cu
un brusc şi sfâşietor aer de tristeţe, bărbosul luă micuţa pasăre pe degetele
sale groase şi îi şopti ca unei iubite sau ca unui cal favorit: „Oh bietul meu, o să
te închidă în colivii, o să te pună să le distrezi musafirii, o să se zgâiască la tine
şi o să râdă de adevărurile pe care o să le dăruieşti, fără să le înţeleagă…”
Întristat prin simpatie şi puţin iritat, l-am interogat uşor brutal de ce îl mai
vinde în cazul în care îi plânge de milă atât de sfâşietor. Revenind la morga
glacială, bărbosul mi-a spus că nu-i treaba mea, apoi capul i s-a prăbuşit în
piept şi a murmurat, abia auzit, că „nu poate fi altfel”. Apoi l-a înşfăcat (într-
adevăr, nu îl ţinea în colivie) şi mi l-a întins. Cum stăteam cu canarul în mână,
neştiind ce sa fac cu el, bărbosul a clătinat din cap, a emis un retoric „vezi?!” şi
mi-a întins un joben prăfuit. „Ţine-l aici până acasă, m-a consiliat el, are fund
dublu.”
Astfel, cu canarul în joben, am pornit spre casa prietenilor mei. În
tramvai am constatat că, mai mult decât de obicei, eram centrul atenţiei
amuzate a tovarăşilor de drum, anomalie pe care mi-am explicat-o prin
prezenţa jenată a jobenului în mâna mea. Neştiind ce să fac, mi l-am pus pe
cap cu cel mai natural aer posibil. Ca să scap de atenţia celorlalţi, am încercat
să nu îi mai acord atenţie şi am început să privesc foarte preocupat pe geamul
prăfuit casele, copacii şi trecătorii. Nu apucasem încă să mă bucur de acea
linişte a uitării, ca o voce m-a mustrat în cap: „Închină-te, păcătosule, când
treci pe lângă sfânta biserică”. Fără să înţeleg, m-am uitat pe geam mai atent:
nici o biserică. „Pe partea cealaltă’ a explicat plictisită vocea, şi am întors capul
spre dreapta: între două case vechi, o bisericuţă. M-am închinat, uimit şi vocea
s-a făcut iarăşi auzită: „La prima cobori.” Era o voce ca toate vocile, nicidecum
acea voce neauzită a sinelui – şi atunci am înţeles: nu în cap îmi răsuna ea, ci
în joben! Canarul, care va să zică… dar de unde ştie…
Tramvaiul a frânat brusc în staţie, şi o dată cu el, gândurile mele. Am
coborât buimăcit, cu jobenul pe cap, şi am pornit cu pas grăbit spre casa unde
eram invitat, convins că în răcoarea ei voi scăpa de festele insolaţiei. Aici am
prestat în faţa micuţei Agata singurul număr de magie din viaţa mea: din
jobenul gol acum o clipă am scos un canar care, indiscret, i-a spus noului
stăpân „vai, ce frumuseţe de aripi aveţi”, după care a adăugat ca un cunoscător
„trebuie să aveţi mare grijă de ele, domnişoară”. Am râs cu toţii, după care eu
am povestit cum şi de la cine l-am cumpărat. Atunci, din câte ţin eu minte,
amuzată de povestirea mea, mama Agatei i-a spus pentru prima dată „Profetul”,
şi aşa avea să îi rămână numele.
Timpul a continuat să treacă de atunci, zilele să zboare ca pasările spre
alte zări din care însă nu se vor mai întoarce vreodată, purtându-mă şi pe mine
prin locuri şi întâmplări ce m-au făcut să uit de-a binelea de ziua aceea din târg
şi de cadoul pe care l-am luat într-o vară unei fetiţe care învăţa să vorbească.
Când după multă vreme m-am reîntors în oraş, nu doar numele străzilor şi
străzile însele erau altele, ci şi oamenii, câţi mai erau din vechii mei cunoscuţi,
aşa că pe la casa în care am dus cândva un canar într-un joben nu am mai
ajuns. Într-o seară însă, fiind într-un restaurant cu câţiva foşti elevi, o tânără
femeie m-a abordat timidă: „Domnul Mille?”.
Era (cândva micuţa) Agata, fetiţa căreia de mult îi dăruisem un canar,
acum o tânără doamnă care avea la rândul său copii… „dar canarul, dacă nu
ştiţi ce s-a întâmplat cu „Profetul„, trebuie să vă spun.”
Astfel am dezgropat din acest veritabil şantier arheologic care este
memoria o zi de august atât de îndepărtată încât lumina ei nu mai răzbătea
până la mine. „Da, „Profetul„, am spus, îl ţin minte… Ei bine, ce s-a întâmplat
cu el, a profeţit ceva până la urmă?”
De fapt, acum, nu ştiu dacă pot numi profeţie ce am aflat de la Agata.
Faptele sunt destul de simple. O vreme – care se întinde pe câţiva ani, dar mai
cuminte ar fi să nu măsurăm timpul copilăriei – „Profetul” a fost un canar cu
adevărat fericit. Agata îi asculta cu luare aminte frazele grave, smulse parcă din
glasul vechilor prooroci, învăţând astfel o groază de cuvinte noi cu care, mai
târziu, avea să îşi uimească învăţătorii şi colegii, putem zice chiar că era unul –
dacă nu cumva singurul – canar ascultat cu sfinţenie. Şi nu doar atât: Agata
interzisese ferm părinţilor săi încarcerarea bunului ei prieten în colivie,
rugăminte cât se poate de rezonabilă dacă avem în vedere exemplarea
cuminţenie a păsării care şedea cât e ziua de lungă pe umărul drept al copilei,
şoptindu-i la ureche misterioase mesaje pe care fata le asculta atentă şi cărora
uneori le răspundea într-o limbă misterioasă, neînţeleasă de nimeni, dar care,
după câte mi-a mărturisit, ar fi fost aramaica, deprinsă binişor de la „Profet”.
Aceasta nu era însă singura ispravă a canarului. Căci Profetul se deda uneori la
adevărate recitaluri profetice pe care însă doar Agata le lua în serios. Astfel, a
dezvăluit o dată că vecinul cutare va zbura deasupra unei mari întinderi de
ape, ştire la care toată lumea a râs, lumea aceea care avea să primească
surprinsă peste câteva săptămâni o vedere din America chiar de la numitul
cutare. Altădată, Agata a aflat prima că de Paşte va ninge, dar când a spus asta
părinţilor, ei au dat din umeri, nu însă şi atunci când în ziua de Paşte a acelui
an, din cer, peste lumânările credincioşilor cădea ca o amintire zăpada mieilor.
Asemenea întâmplări au fost multe în acea vreme, îşi aminteşte acum Agata, şi
recunoaşte că nu şi le mai aminteşte decât pe cele mai puţin semnificative, căci
Profetul îi destăinuia şi alte lucruri, atât de stranii şi de mari încât acum
mintea ei nu le mai poate ridica la suprafaţă din adâncul orbitor al uitării. A
fost o vreme fericită, ca să spunem aşa, operând cu grosolanele iluzii ale
maturităţii în grădina perfectă a copilăriei, o vreme din care doamna din faţa
mea nu mai ţinea minte mare lucru, fără ca asta să o împiedice să spună cu
tărie – şi cu dreptate – că erau fericite. Era vremea de dinaintea descoperirii
lumii pentru bunul motiv că nu exista nevoia acesteia, altceva – dar ce?
— Îi ţinea loc, ceva mult mai frumos şi cu adevărat nesfârşit. În această
grădină secretă a trăit fata cu pasărea ei, dar timpul n-are leac, şi a venit
timpul ca Agata să meargă la şcoală, pentru a învăţa acele lucruri de care
fericirea ei nu avea deloc nevoie, pentru a înlocui o ştiinţă cu alta, şi Dumnezeu
ştie care e mai adevărată… Nu a vrut să se despartă de profetul ei, dar
rugăminţile, ameninţările şi lacrimile au fost zadarnice, fără milă, pasărea i-a
fost smulsă de pe umăr şi, pentru că alt loc nu i s-a găsit, a fost aşezată într-o
colivie pusă şi aceasta în rând cu grădina zoologică de pluş a fetiţei. Copilul a
plâns o vreme, apoi, vreme de câteva luni, când se întorcea de la şcoală stătea
ore în şir în faţa coliviei vorbind în misterioasa limbă moartă pe care, încet-
încet, începuse să o uite în ciuda eforturilor disperate şi sincere de a o păstra la
fel de vie, cu pasărea ce devenea, la rândul ei, tot mai tristă şi mai tăcută. În
cele din urmă, „Profetul” s-a închis într-o tăcere de piatră, din care implorările
Agatei nu l-au putut smulge, şi ea ştia că nu poate să se supere pe el din cauza
asta, pentru că rugăminţile cu care îl copleşea nu mai păstrau nici măcar o
vorbă din aramaica atât de familiară cândva. Era limpede: „Profetul” nu o mai
înţelegea, după cum nici ea nu îl mai putea înţelege. Şi, cu vremea, l-a uitat
între jucăriile prăfuite de pluş. Apoi, într-o bună zi, când s-a întors de la şcoala,
a văzut în lumina blândă a camerei plutind, asemenea unei ninsori aurii de
basm, fulgi strălucitori, un nor care se destrăma încet-încet. „Profetul”! A
fulgerat-o un gând, şi a alergat în colţul unde îşi amintea că lăsase colivia. Dar
colivia, deşi închisă, era goală: nici urmă de profet înăuntru, doar un pumn de
pene şi fulgi…
„Uneori, îl visez şi îmi vine să îl caut, şi îl caut – în vis – peste tot, dar nici
urmă de el”, şi-a încheiat fata istorisirea, iar eu nu am găsit nimic de spus în
afara unor vorbe venite de undeva de tare de mult: „Vai, ce aripi frumoase
aveaţi, domnişoară!”
SFÂRŞIT

More Related Content

What's hot

N3subiect
N3subiectN3subiect
Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__
Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__
Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__
liviuciubara
 
Harriet lummis smith secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3
Harriet lummis smith   secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3Harriet lummis smith   secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3
Harriet lummis smith secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3Simona Sasu
 
Povesti cu-talc-incredibil
Povesti cu-talc-incredibilPovesti cu-talc-incredibil
Povesti cu-talc-incredibil
Claudiu Nemes
 
Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3
Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3
Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3
Alina Ioana
 
Zelazny, roger nemuritorul
Zelazny, roger   nemuritorulZelazny, roger   nemuritorul
Zelazny, roger nemuritorul
marin barbu
 
The Exotic Legacy
The Exotic LegacyThe Exotic Legacy
The Exotic LegacyThetys08
 
Christina Lauren- Expertul_seducator
Christina Lauren- Expertul_seducatorChristina Lauren- Expertul_seducator
Christina Lauren- Expertul_seducator
Alina Ioana
 
Din iubire l a scos din iad
Din iubire l a scos din iadDin iubire l a scos din iad
Din iubire l a scos din iad
Suciu Lucretia
 
Adrian buzdugan rotoghila
Adrian buzdugan   rotoghilaAdrian buzdugan   rotoghila
Adrian buzdugan rotoghila
liviuciubara
 
Genevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons   marea evadareGenevieve lyons   marea evadare
Genevieve lyons marea evadareSimona Sasu
 
Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei
Erasmus din Rotterdam  - Elogiul nebunieiErasmus din Rotterdam  - Elogiul nebuniei
Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei
Ioan M.
 
What's hot (17)

N3subiect
N3subiectN3subiect
N3subiect
 
Superb
SuperbSuperb
Superb
 
Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__
Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__
Anita nandris cudla-20_de_ani_in_siberia_06__
 
Harriet lummis smith secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3
Harriet lummis smith   secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3Harriet lummis smith   secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3
Harriet lummis smith secretul multumirii (pollyanna) 1, 2 , 3
 
Povesti cu-talc-incredibil
Povesti cu-talc-incredibilPovesti cu-talc-incredibil
Povesti cu-talc-incredibil
 
6
66
6
 
Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3
Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3
Anna Carey Razvratirea, Eve, Vol. 3
 
Zelazny, roger nemuritorul
Zelazny, roger   nemuritorulZelazny, roger   nemuritorul
Zelazny, roger nemuritorul
 
The Exotic Legacy
The Exotic LegacyThe Exotic Legacy
The Exotic Legacy
 
Freud vis si telepatie
Freud   vis si telepatieFreud   vis si telepatie
Freud vis si telepatie
 
8
88
8
 
Christina Lauren- Expertul_seducator
Christina Lauren- Expertul_seducatorChristina Lauren- Expertul_seducator
Christina Lauren- Expertul_seducator
 
Ateliere metodice
Ateliere metodiceAteliere metodice
Ateliere metodice
 
Din iubire l a scos din iad
Din iubire l a scos din iadDin iubire l a scos din iad
Din iubire l a scos din iad
 
Adrian buzdugan rotoghila
Adrian buzdugan   rotoghilaAdrian buzdugan   rotoghila
Adrian buzdugan rotoghila
 
Genevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons   marea evadareGenevieve lyons   marea evadare
Genevieve lyons marea evadare
 
Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei
Erasmus din Rotterdam  - Elogiul nebunieiErasmus din Rotterdam  - Elogiul nebuniei
Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei
 
Viewers also liked

Licencias creativemmons
Licencias creativemmonsLicencias creativemmons
Licencias creativemmonsOsmar Ruiz
 
A Blank Sheet
A Blank SheetA Blank Sheet
A Blank Sheet
Kaarina Stiff
 
Osmar ruiz ludeña
Osmar ruiz ludeñaOsmar ruiz ludeña
Osmar ruiz ludeñaOsmar Ruiz
 
Entrevista
EntrevistaEntrevista
Entrevista
sdneirf65349
 
Proyecto inf grupo5
Proyecto inf grupo5Proyecto inf grupo5
Proyecto inf grupo5
Felipe Valencia
 
MUNDO BODYLITEX
MUNDO BODYLITEXMUNDO BODYLITEX
MUNDO BODYLITEX
JORGE GAMA
 
Viewers also liked (10)

Radiant Communications
Radiant CommunicationsRadiant Communications
Radiant Communications
 
1003.1B
1003.1B1003.1B
1003.1B
 
Licencias creativemmons
Licencias creativemmonsLicencias creativemmons
Licencias creativemmons
 
A Blank Sheet
A Blank SheetA Blank Sheet
A Blank Sheet
 
Diploma
DiplomaDiploma
Diploma
 
Osmar ruiz ludeña
Osmar ruiz ludeñaOsmar ruiz ludeña
Osmar ruiz ludeña
 
Anos 90 (2)
Anos 90 (2)Anos 90 (2)
Anos 90 (2)
 
Entrevista
EntrevistaEntrevista
Entrevista
 
Proyecto inf grupo5
Proyecto inf grupo5Proyecto inf grupo5
Proyecto inf grupo5
 
MUNDO BODYLITEX
MUNDO BODYLITEXMUNDO BODYLITEX
MUNDO BODYLITEX
 
Similar to Adrian dragan agata-si_profetul_09__

Aspiratii nr 7
Aspiratii nr 7 Aspiratii nr 7
Aspiratii nr 7
Fedorovici Mihai
 
234684728 dd-book
234684728 dd-book234684728 dd-book
234684728 dd-book
homeworkping3
 
Managementul_invatarii.pdf
Managementul_invatarii.pdfManagementul_invatarii.pdf
Managementul_invatarii.pdf
ssuserffcce8
 
01. cum m am trezit pe lume
01. cum m am trezit pe lume01. cum m am trezit pe lume
01. cum m am trezit pe lumeAlexandraDobre91
 
34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă
34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă
34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă
lcosteiu2005
 
Maitreyi Devi - Dragostea nu moare
Maitreyi Devi - Dragostea nu moareMaitreyi Devi - Dragostea nu moare
Maitreyi Devi - Dragostea nu moare
Alexandra Spatariu
 
Calatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povesti
Calatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povestiCalatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povesti
Calatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povesti
Grupa Razelor de Soare
 
Antoine de Saint-Exupery-Micul print.pdf
Antoine de Saint-Exupery-Micul print.pdfAntoine de Saint-Exupery-Micul print.pdf
Antoine de Saint-Exupery-Micul print.pdf
JoshuaGutierrez29
 
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
hcb500
 
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
hcb500
 
0scufitarosie (1)
0scufitarosie (1)0scufitarosie (1)
0scufitarosie (1)
Negrea Sorin Lucian
 
Nameless Legacy : (Base Game) - Prologue
Nameless Legacy : (Base Game) - PrologueNameless Legacy : (Base Game) - Prologue
Nameless Legacy : (Base Game) - PrologueThetys08
 
Asimov fundatia 3 - fundatia si imperiul
Asimov   fundatia 3 - fundatia si imperiulAsimov   fundatia 3 - fundatia si imperiul
Asimov fundatia 3 - fundatia si imperiulMemnonrodosicus
 
Glasul din prapastie
Glasul din prapastieGlasul din prapastie
Glasul din prapastie
adeadina
 
Yukio mishima templul de aur
Yukio mishima   templul de aurYukio mishima   templul de aur
Yukio mishima templul de aur
Madalina Stancu
 
Soarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintitSoarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintit
Oly Oly
 
Soarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintitSoarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintit
Oly Oly
 
My Pseudo Story : Chapter 2
My Pseudo Story : Chapter 2My Pseudo Story : Chapter 2
My Pseudo Story : Chapter 2Thetys08
 
Similar to Adrian dragan agata-si_profetul_09__ (20)

1
11
1
 
Aspiratii nr 7
Aspiratii nr 7 Aspiratii nr 7
Aspiratii nr 7
 
234684728 dd-book
234684728 dd-book234684728 dd-book
234684728 dd-book
 
Managementul_invatarii.pdf
Managementul_invatarii.pdfManagementul_invatarii.pdf
Managementul_invatarii.pdf
 
Alba.ca.zapada
Alba.ca.zapadaAlba.ca.zapada
Alba.ca.zapada
 
01. cum m am trezit pe lume
01. cum m am trezit pe lume01. cum m am trezit pe lume
01. cum m am trezit pe lume
 
34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă
34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă
34729995 fata-babei-şi-fata-moşneagului-ion-creangă
 
Maitreyi Devi - Dragostea nu moare
Maitreyi Devi - Dragostea nu moareMaitreyi Devi - Dragostea nu moare
Maitreyi Devi - Dragostea nu moare
 
Calatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povesti
Calatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povestiCalatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povesti
Calatorie in-lumea-sentimentelor-culegere-de-povesti
 
Antoine de Saint-Exupery-Micul print.pdf
Antoine de Saint-Exupery-Micul print.pdfAntoine de Saint-Exupery-Micul print.pdf
Antoine de Saint-Exupery-Micul print.pdf
 
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
 
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
4 aspecte pe_care_nu_le_poti_recupera
 
0scufitarosie (1)
0scufitarosie (1)0scufitarosie (1)
0scufitarosie (1)
 
Nameless Legacy : (Base Game) - Prologue
Nameless Legacy : (Base Game) - PrologueNameless Legacy : (Base Game) - Prologue
Nameless Legacy : (Base Game) - Prologue
 
Asimov fundatia 3 - fundatia si imperiul
Asimov   fundatia 3 - fundatia si imperiulAsimov   fundatia 3 - fundatia si imperiul
Asimov fundatia 3 - fundatia si imperiul
 
Glasul din prapastie
Glasul din prapastieGlasul din prapastie
Glasul din prapastie
 
Yukio mishima templul de aur
Yukio mishima   templul de aurYukio mishima   templul de aur
Yukio mishima templul de aur
 
Soarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintitSoarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintit
 
Soarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintitSoarele rasare n asfintit
Soarele rasare n asfintit
 
My Pseudo Story : Chapter 2
My Pseudo Story : Chapter 2My Pseudo Story : Chapter 2
My Pseudo Story : Chapter 2
 
More from liviuciubara

Evaluarea si stabilizarea pacientului traumatizat la locul accidentului
Evaluarea si stabilizarea pacientului traumatizat la locul accidentuluiEvaluarea si stabilizarea pacientului traumatizat la locul accidentului

Aforisme ...din romania
Aforisme ...din romaniaAforisme ...din romania
Aforisme ...din romania
liviuciubara
 
Dictionar de opere majore ale filozofiei=denis huisman
Dictionar de opere majore ale filozofiei=denis huismanDictionar de opere majore ale filozofiei=denis huisman
Dictionar de opere majore ale filozofiei=denis huisman
liviuciubara
 
Al.rosetti=istoria limbii romane de la origini pina la inceputul sec. al 17 l...
Al.rosetti=istoria limbii romane de la origini pina la inceputul sec. al 17 l...Al.rosetti=istoria limbii romane de la origini pina la inceputul sec. al 17 l...
Al.rosetti=istoria limbii romane de la origini pina la inceputul sec. al 17 l...
liviuciubara
 
Anton dumitriu=istoria logicii
Anton dumitriu=istoria logiciiAnton dumitriu=istoria logicii
Anton dumitriu=istoria logicii
liviuciubara
 
Anne tyler lectii de respiratie [ibuc.info]
Anne tyler   lectii de respiratie [ibuc.info]Anne tyler   lectii de respiratie [ibuc.info]
Anne tyler lectii de respiratie [ibuc.info]
liviuciubara
 
Andy szekely invatarea accelerata [ibuc.info]
Andy szekely   invatarea accelerata [ibuc.info]Andy szekely   invatarea accelerata [ibuc.info]
Andy szekely invatarea accelerata [ibuc.info]
liviuciubara
 
Adina mutar dosarele-x_ale_elenei_ceausescu_10__
Adina mutar dosarele-x_ale_elenei_ceausescu_10__Adina mutar dosarele-x_ale_elenei_ceausescu_10__
Adina mutar dosarele-x_ale_elenei_ceausescu_10__
liviuciubara
 
Adrian dorie muzeu-apocaliptic_04__
Adrian dorie muzeu-apocaliptic_04__Adrian dorie muzeu-apocaliptic_04__
Adrian dorie muzeu-apocaliptic_04__
liviuciubara
 
Adrian dragan viata-lui_ivan_ilici_09__
Adrian dragan viata-lui_ivan_ilici_09__Adrian dragan viata-lui_ivan_ilici_09__
Adrian dragan viata-lui_ivan_ilici_09__
liviuciubara
 
A. lang __r._lehmann-printesa_tarakanova_1.0__
A. lang __r._lehmann-printesa_tarakanova_1.0__A. lang __r._lehmann-printesa_tarakanova_1.0__
A. lang __r._lehmann-printesa_tarakanova_1.0__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-marturisirea_10__
A. e. van_vogt-marturisirea_10__A. e. van_vogt-marturisirea_10__
A. e. van_vogt-marturisirea_10__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-invadatorii_10__
A. e. van_vogt-invadatorii_10__A. e. van_vogt-invadatorii_10__
A. e. van_vogt-invadatorii_10__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-imperiul_marelui_judecator_10__
A. e. van_vogt-imperiul_marelui_judecator_10__A. e. van_vogt-imperiul_marelui_judecator_10__
A. e. van_vogt-imperiul_marelui_judecator_10__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-imperiul_atomului_10__
A. e. van_vogt-imperiul_atomului_10__A. e. van_vogt-imperiul_atomului_10__
A. e. van_vogt-imperiul_atomului_10__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-computer_world_1.0__
A. e. van_vogt-computer_world_1.0__A. e. van_vogt-computer_world_1.0__
A. e. van_vogt-computer_world_1.0__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-casa_vesniciei_1.0__
A. e. van_vogt-casa_vesniciei_1.0__A. e. van_vogt-casa_vesniciei_1.0__
A. e. van_vogt-casa_vesniciei_1.0__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-cartea_lui_van_vogt_1.0__
A. e. van_vogt-cartea_lui_van_vogt_1.0__A. e. van_vogt-cartea_lui_van_vogt_1.0__
A. e. van_vogt-cartea_lui_van_vogt_1.0__
liviuciubara
 
A. e. van_vogt-bestia_1.0_10__
A. e. van_vogt-bestia_1.0_10__A. e. van_vogt-bestia_1.0_10__
A. e. van_vogt-bestia_1.0_10__
liviuciubara
 
More from liviuciubara (20)

Adrian dragan agata-si_profetul_09__

  • 1. Adrian Drăgan Agata şi profetul I-am zis „Profetul” dintr-o întâmplare. În ziua în care l-am cumpărat am bătut mult străzile din vechile târguri unde puteai găsi orice dar numai ceva folositor nu, căutând un cadou pentru Agata, fetiţa prietenilor mei care împlinea în acea zi 4 ani. Habar nu aveam ce i-ar plăcea, ce s-ar cuveni… Jocuri menite a-i dezvolta intelectul şi creativitatea îi lua destule taică-său, cu păpuşi, ursuleţi, căţei şi pisicuţe de pluş o inundau mătuşile, farfurii şi tacâmuri de jucărie avea suficiente cât să hrănească un regiment… Aşa că mă întrebam dacă mi-a mai rămas şi mie ceva. Din fericire, am o părere mult prea bună despre copii ca să cred că îi face fericiţi doar ceea ce credem noi. Şi, gândindu-mă mai atent la fetiţa prietenilor mei, la tăcerea cu care întâmpina lumea (căci micuţa era foarte zgârcită la vorbă, poate ştia ea de ce), m-am hotărât să îi găsesc un tovarăş de joacă. Ştiind însă că un câine sau o pisică ar fi putut fi văzuţi că două surse de microbi şi boli, mă uitam după fluturi, libelule, flamingi, palmieri pitici… Văzusem întregi grădini zoologice de astfel de vieţuitoare prin vechiul târg şi niciuna nu mă convinsese că ar fi fost cel mai nimerit tovarăş de joacă al Agatei, când, de pe o tarabă ruginită, m-am trezit interpelat de un canar de o sobrietate de-a dreptul simpatică. „Caută şi vei găsi” cârâia el grav, iar eu m-am oprit aşteptând parcă alte sfaturi duhovniceşti de la acel predicator original. În spatele său, impasibil şi parcă şiret, un tip la vreo 50 de ani clătina din cap apropbator, ca un profesor mulţumit de elevul său. Tipul avea ceva de profet în el, un profet urban, însă, ciudat amestec între un stareţ şi un vagabond. O barbă dintre cele caracterizate de intelectuali ca „patriarhale” sau „tolstoiene”, o barbă magnifică, cenuşie, îi cădea în valuri pe pieptul învelit într-un veston militar din primul război mondial (puteai vedea în pulpana lui chiar urma scurtei vizite a unui glonţ calibrul 7,65) care mai degrabă decât barba merita epitetul de „patriarhal”. Mai interesanţi îi erau însă ochii care priveau, fiecare, parcă pe furiş, în părţi diferite şi, în acelaşi timp, amândoi deodată ţintuiau limpede drept înainte. Aşa că mă simţeam învăluit ca de o oaste de privirea bărbosului, care pe părţi aluneca asemenea unor fuioare de fum în jurul meu, iar frontal mă scotoceau ca mâna unui hoţ. „Vorbeşte”, am îngăimat ca să spun ceva, arătând cu fruntea spre canarul care, acum visător, închisese pe jumătate ochii. „Spune fiecăruia ce i se cuvine”, răspunse cam de sus bărbosul, „şi în plus nu spune niciodată de două ori acelaşi lucru”.
  • 2. Cum nu mai ştiam ce să zic, clătinam din cap oarecum admirativ, când „profetul” de la tarabă îşi împinse barba spre mine şi şuiera „ai multe de învăţat de la el pe doar treizeci de piaştri”. În timp ce mă scotoceam prin buzunare, cu un brusc şi sfâşietor aer de tristeţe, bărbosul luă micuţa pasăre pe degetele sale groase şi îi şopti ca unei iubite sau ca unui cal favorit: „Oh bietul meu, o să te închidă în colivii, o să te pună să le distrezi musafirii, o să se zgâiască la tine şi o să râdă de adevărurile pe care o să le dăruieşti, fără să le înţeleagă…” Întristat prin simpatie şi puţin iritat, l-am interogat uşor brutal de ce îl mai vinde în cazul în care îi plânge de milă atât de sfâşietor. Revenind la morga glacială, bărbosul mi-a spus că nu-i treaba mea, apoi capul i s-a prăbuşit în piept şi a murmurat, abia auzit, că „nu poate fi altfel”. Apoi l-a înşfăcat (într- adevăr, nu îl ţinea în colivie) şi mi l-a întins. Cum stăteam cu canarul în mână, neştiind ce sa fac cu el, bărbosul a clătinat din cap, a emis un retoric „vezi?!” şi mi-a întins un joben prăfuit. „Ţine-l aici până acasă, m-a consiliat el, are fund dublu.” Astfel, cu canarul în joben, am pornit spre casa prietenilor mei. În tramvai am constatat că, mai mult decât de obicei, eram centrul atenţiei amuzate a tovarăşilor de drum, anomalie pe care mi-am explicat-o prin prezenţa jenată a jobenului în mâna mea. Neştiind ce să fac, mi l-am pus pe cap cu cel mai natural aer posibil. Ca să scap de atenţia celorlalţi, am încercat să nu îi mai acord atenţie şi am început să privesc foarte preocupat pe geamul prăfuit casele, copacii şi trecătorii. Nu apucasem încă să mă bucur de acea linişte a uitării, ca o voce m-a mustrat în cap: „Închină-te, păcătosule, când treci pe lângă sfânta biserică”. Fără să înţeleg, m-am uitat pe geam mai atent: nici o biserică. „Pe partea cealaltă’ a explicat plictisită vocea, şi am întors capul spre dreapta: între două case vechi, o bisericuţă. M-am închinat, uimit şi vocea s-a făcut iarăşi auzită: „La prima cobori.” Era o voce ca toate vocile, nicidecum acea voce neauzită a sinelui – şi atunci am înţeles: nu în cap îmi răsuna ea, ci în joben! Canarul, care va să zică… dar de unde ştie… Tramvaiul a frânat brusc în staţie, şi o dată cu el, gândurile mele. Am coborât buimăcit, cu jobenul pe cap, şi am pornit cu pas grăbit spre casa unde eram invitat, convins că în răcoarea ei voi scăpa de festele insolaţiei. Aici am prestat în faţa micuţei Agata singurul număr de magie din viaţa mea: din jobenul gol acum o clipă am scos un canar care, indiscret, i-a spus noului stăpân „vai, ce frumuseţe de aripi aveţi”, după care a adăugat ca un cunoscător „trebuie să aveţi mare grijă de ele, domnişoară”. Am râs cu toţii, după care eu am povestit cum şi de la cine l-am cumpărat. Atunci, din câte ţin eu minte, amuzată de povestirea mea, mama Agatei i-a spus pentru prima dată „Profetul”, şi aşa avea să îi rămână numele. Timpul a continuat să treacă de atunci, zilele să zboare ca pasările spre alte zări din care însă nu se vor mai întoarce vreodată, purtându-mă şi pe mine prin locuri şi întâmplări ce m-au făcut să uit de-a binelea de ziua aceea din târg şi de cadoul pe care l-am luat într-o vară unei fetiţe care învăţa să vorbească. Când după multă vreme m-am reîntors în oraş, nu doar numele străzilor şi străzile însele erau altele, ci şi oamenii, câţi mai erau din vechii mei cunoscuţi, aşa că pe la casa în care am dus cândva un canar într-un joben nu am mai
  • 3. ajuns. Într-o seară însă, fiind într-un restaurant cu câţiva foşti elevi, o tânără femeie m-a abordat timidă: „Domnul Mille?”. Era (cândva micuţa) Agata, fetiţa căreia de mult îi dăruisem un canar, acum o tânără doamnă care avea la rândul său copii… „dar canarul, dacă nu ştiţi ce s-a întâmplat cu „Profetul„, trebuie să vă spun.” Astfel am dezgropat din acest veritabil şantier arheologic care este memoria o zi de august atât de îndepărtată încât lumina ei nu mai răzbătea până la mine. „Da, „Profetul„, am spus, îl ţin minte… Ei bine, ce s-a întâmplat cu el, a profeţit ceva până la urmă?” De fapt, acum, nu ştiu dacă pot numi profeţie ce am aflat de la Agata. Faptele sunt destul de simple. O vreme – care se întinde pe câţiva ani, dar mai cuminte ar fi să nu măsurăm timpul copilăriei – „Profetul” a fost un canar cu adevărat fericit. Agata îi asculta cu luare aminte frazele grave, smulse parcă din glasul vechilor prooroci, învăţând astfel o groază de cuvinte noi cu care, mai târziu, avea să îşi uimească învăţătorii şi colegii, putem zice chiar că era unul – dacă nu cumva singurul – canar ascultat cu sfinţenie. Şi nu doar atât: Agata interzisese ferm părinţilor săi încarcerarea bunului ei prieten în colivie, rugăminte cât se poate de rezonabilă dacă avem în vedere exemplarea cuminţenie a păsării care şedea cât e ziua de lungă pe umărul drept al copilei, şoptindu-i la ureche misterioase mesaje pe care fata le asculta atentă şi cărora uneori le răspundea într-o limbă misterioasă, neînţeleasă de nimeni, dar care, după câte mi-a mărturisit, ar fi fost aramaica, deprinsă binişor de la „Profet”. Aceasta nu era însă singura ispravă a canarului. Căci Profetul se deda uneori la adevărate recitaluri profetice pe care însă doar Agata le lua în serios. Astfel, a dezvăluit o dată că vecinul cutare va zbura deasupra unei mari întinderi de ape, ştire la care toată lumea a râs, lumea aceea care avea să primească surprinsă peste câteva săptămâni o vedere din America chiar de la numitul cutare. Altădată, Agata a aflat prima că de Paşte va ninge, dar când a spus asta părinţilor, ei au dat din umeri, nu însă şi atunci când în ziua de Paşte a acelui an, din cer, peste lumânările credincioşilor cădea ca o amintire zăpada mieilor. Asemenea întâmplări au fost multe în acea vreme, îşi aminteşte acum Agata, şi recunoaşte că nu şi le mai aminteşte decât pe cele mai puţin semnificative, căci Profetul îi destăinuia şi alte lucruri, atât de stranii şi de mari încât acum mintea ei nu le mai poate ridica la suprafaţă din adâncul orbitor al uitării. A fost o vreme fericită, ca să spunem aşa, operând cu grosolanele iluzii ale maturităţii în grădina perfectă a copilăriei, o vreme din care doamna din faţa mea nu mai ţinea minte mare lucru, fără ca asta să o împiedice să spună cu tărie – şi cu dreptate – că erau fericite. Era vremea de dinaintea descoperirii lumii pentru bunul motiv că nu exista nevoia acesteia, altceva – dar ce? — Îi ţinea loc, ceva mult mai frumos şi cu adevărat nesfârşit. În această grădină secretă a trăit fata cu pasărea ei, dar timpul n-are leac, şi a venit timpul ca Agata să meargă la şcoală, pentru a învăţa acele lucruri de care fericirea ei nu avea deloc nevoie, pentru a înlocui o ştiinţă cu alta, şi Dumnezeu ştie care e mai adevărată… Nu a vrut să se despartă de profetul ei, dar rugăminţile, ameninţările şi lacrimile au fost zadarnice, fără milă, pasărea i-a fost smulsă de pe umăr şi, pentru că alt loc nu i s-a găsit, a fost aşezată într-o
  • 4. colivie pusă şi aceasta în rând cu grădina zoologică de pluş a fetiţei. Copilul a plâns o vreme, apoi, vreme de câteva luni, când se întorcea de la şcoală stătea ore în şir în faţa coliviei vorbind în misterioasa limbă moartă pe care, încet- încet, începuse să o uite în ciuda eforturilor disperate şi sincere de a o păstra la fel de vie, cu pasărea ce devenea, la rândul ei, tot mai tristă şi mai tăcută. În cele din urmă, „Profetul” s-a închis într-o tăcere de piatră, din care implorările Agatei nu l-au putut smulge, şi ea ştia că nu poate să se supere pe el din cauza asta, pentru că rugăminţile cu care îl copleşea nu mai păstrau nici măcar o vorbă din aramaica atât de familiară cândva. Era limpede: „Profetul” nu o mai înţelegea, după cum nici ea nu îl mai putea înţelege. Şi, cu vremea, l-a uitat între jucăriile prăfuite de pluş. Apoi, într-o bună zi, când s-a întors de la şcoala, a văzut în lumina blândă a camerei plutind, asemenea unei ninsori aurii de basm, fulgi strălucitori, un nor care se destrăma încet-încet. „Profetul”! A fulgerat-o un gând, şi a alergat în colţul unde îşi amintea că lăsase colivia. Dar colivia, deşi închisă, era goală: nici urmă de profet înăuntru, doar un pumn de pene şi fulgi… „Uneori, îl visez şi îmi vine să îl caut, şi îl caut – în vis – peste tot, dar nici urmă de el”, şi-a încheiat fata istorisirea, iar eu nu am găsit nimic de spus în afara unor vorbe venite de undeva de tare de mult: „Vai, ce aripi frumoase aveaţi, domnişoară!” SFÂRŞIT