SlideShare a Scribd company logo
1 of 8
Konrad Adenauer și ideea de
unitate europeană
Pîslari Radu, RISE – II
2021
Viața și cariera
Născut la Köln la 5 ianuarie 1876,
Konrad Adenauer s-a căsătorit cu fiica
unei familii influente din Köln. Această
căsătorie l-a determinat să se implice
în viața politică. După ce și-a pus în
valoare talentul politic în cadrul
partidului catolic „Zentrum”, cariera sa
a luat avânt, devenind primar al
orașului Köln, în 1917.
Începând cu sfârșitul anilor ’20, Partidul Național-
Socialist (partidul nazist) a demarat o campanie de
defăimare a lui Adenauer. În 1933, după ce naziștii
au preluat puterea, acesta a refuzat să decoreze
orașul cu zvastici cu ocazia unei vizite pe care urma
să o facă Hitler. Ca urmare a acestui fapt, a fost
demis din funcție, iar conturile bancare i-au fost
înghețate. După tentativa eșuată de asasinare a lui
Hitler în 1944, Adenauer a fost încarcerat în
cunoscuta închisoare Gestapo-ului din Köln,
Brauweiler.
După război, s-a dedicat creării Uniunii Creștin-
Democrate (CDU), în cadrul căreia spera să îi
unească pe germanii protestanți și catolici. În 1949,
a devenit primul cancelar al Republicii Federale
Germania (Germania de Vest).
Idei și convingeri
În calitate de cancelar, Adenauer s-a opus ideilor socialiste şi
a respins noţiunea de egalitarism. Tema sa politică principală
era promovarea individualismului sub domnia legii. Avea
credinţa nestrămutată că statul trebuie să creeze şi să
garanteze cetăţenilor săi condiţii de dezvoltare economică şi
intelectuală independentă, precum şi absolută protecţie, sub
domnia legii. Dar platforma politică a UCD mergea mai
departe decât ideile lui Adenauer, promovând unele
programe de sorginte socialistă. Adenauer a reacţionat
pragmatic, manifestându-şi dorinţa de cooperare şi
compromis în ce priveşte programele de politică internă, faţă
de care avea o poziţie critică, astfel încât să fie asigurată
unitatea ţării şi să-i confere Germaniei un loc important în
cadrul comunităţii europene.
Adenauer și unitatea europeană
Experienţele trăite în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial l-au transformat
pe Adenauer într-un susținător al
realismului politic. Opiniile sale cu
privire la rolul Germaniei în Europa au
fost puternic influenţate de cele două
războaie mondiale şi de secolul de
ostilitate dintre Germania şi Franţa.
Prin urmare, și-a îndreptat atenţia
asupra promovării ideii de cooperare
paneuropeană.
Adenauer a fost un mare promotor al Comunităţii
Europene a Cărbunelui şi Oţelului, a cărei creare a fost
propusă prin intermediul Declaraţiei Schuman din 9 mai
1950, precum și al tratatului instituind Comunitatea
Economică Europeană, din martie 1957.
Opiniile lui Adenauer cu privire la Europa s-au bazat pe
ideea că o Europă unită este esenţială pentru
instaurarea stabilităţii şi a unei păci durabile. Din acest
motiv, a lucrat neîncetat la reconcilierea Germaniei cu
foştii săi duşmani, în special cu Franţa. Mai târziu, în
1963, Tratatul de la Élysée, cunoscut și sub numele de
Tratatul de prietenie, a pecetluit reconcilierea. Odată cu
aceasta, Germania şi Franţa au pus bazele unor relaţii
care au marcat sfârşitul câtorva secole de rivalitate.
Datorită talentului său politic, determinării, pragmatismului
şi viziunii clare asupra rolului Germaniei într-o Europă
unită, Adenauer a făcut tot posibilul pentru ca Germania să
devină şi să rămână o societate liberă şi democratică.
Acest lucru nu numai că nu este pus la îndoială, ci este
profund integrat în spiritul societăţii germane moderne.
Konrad Adenauer este una dintre figurile cele mai
remarcabile din istoria europeană. Pentru el, o Europă
unită nu însemna doar pace, ci și o modalitate de
reintegrare a Germaniei post-naziste în viaţa
internaţională. Europa, aşa cum o ştim astăzi, nu ar fi fost
posibilă fără încrederea pe care Adenauer le-a insuflat-o şi
altor state europene prin practicarea unei politici externe
consecvente. Iar realizările sale continuă să fie
recunoscute de către germani având în vedere că, în 2003,
Konrad Adenauer a fost votat drept „cea mai mare
personalitate germană a tuturor timpurilor”.
Bibliografie:
https://www.historia.r
o/sectiune/portret/arti
col/konrad-adenauer-
primul-cancelar-al-
republicii-federale-
germania
https://european-
union.europa.eu/princi
ples-countries-
history/history-eu/eu-
pioneers/konrad-
adenauer_ro

More Related Content

Featured

Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Kurio // The Social Media Age(ncy)
 
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them wellGood Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Saba Software
 
Introduction to C Programming Language
Introduction to C Programming LanguageIntroduction to C Programming Language
Introduction to C Programming Language
Simplilearn
 

Featured (20)

How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
 
12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work
 
ChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slidesChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slides
 
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike RoutesMore than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
 
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
 
Barbie - Brand Strategy Presentation
Barbie - Brand Strategy PresentationBarbie - Brand Strategy Presentation
Barbie - Brand Strategy Presentation
 
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them wellGood Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
 
Introduction to C Programming Language
Introduction to C Programming LanguageIntroduction to C Programming Language
Introduction to C Programming Language
 

Adenauer și unitatea europeană.pptx

  • 1. Konrad Adenauer și ideea de unitate europeană Pîslari Radu, RISE – II 2021
  • 2. Viața și cariera Născut la Köln la 5 ianuarie 1876, Konrad Adenauer s-a căsătorit cu fiica unei familii influente din Köln. Această căsătorie l-a determinat să se implice în viața politică. După ce și-a pus în valoare talentul politic în cadrul partidului catolic „Zentrum”, cariera sa a luat avânt, devenind primar al orașului Köln, în 1917.
  • 3. Începând cu sfârșitul anilor ’20, Partidul Național- Socialist (partidul nazist) a demarat o campanie de defăimare a lui Adenauer. În 1933, după ce naziștii au preluat puterea, acesta a refuzat să decoreze orașul cu zvastici cu ocazia unei vizite pe care urma să o facă Hitler. Ca urmare a acestui fapt, a fost demis din funcție, iar conturile bancare i-au fost înghețate. După tentativa eșuată de asasinare a lui Hitler în 1944, Adenauer a fost încarcerat în cunoscuta închisoare Gestapo-ului din Köln, Brauweiler. După război, s-a dedicat creării Uniunii Creștin- Democrate (CDU), în cadrul căreia spera să îi unească pe germanii protestanți și catolici. În 1949, a devenit primul cancelar al Republicii Federale Germania (Germania de Vest).
  • 4. Idei și convingeri În calitate de cancelar, Adenauer s-a opus ideilor socialiste şi a respins noţiunea de egalitarism. Tema sa politică principală era promovarea individualismului sub domnia legii. Avea credinţa nestrămutată că statul trebuie să creeze şi să garanteze cetăţenilor săi condiţii de dezvoltare economică şi intelectuală independentă, precum şi absolută protecţie, sub domnia legii. Dar platforma politică a UCD mergea mai departe decât ideile lui Adenauer, promovând unele programe de sorginte socialistă. Adenauer a reacţionat pragmatic, manifestându-şi dorinţa de cooperare şi compromis în ce priveşte programele de politică internă, faţă de care avea o poziţie critică, astfel încât să fie asigurată unitatea ţării şi să-i confere Germaniei un loc important în cadrul comunităţii europene.
  • 5. Adenauer și unitatea europeană Experienţele trăite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au transformat pe Adenauer într-un susținător al realismului politic. Opiniile sale cu privire la rolul Germaniei în Europa au fost puternic influenţate de cele două războaie mondiale şi de secolul de ostilitate dintre Germania şi Franţa. Prin urmare, și-a îndreptat atenţia asupra promovării ideii de cooperare paneuropeană.
  • 6. Adenauer a fost un mare promotor al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, a cărei creare a fost propusă prin intermediul Declaraţiei Schuman din 9 mai 1950, precum și al tratatului instituind Comunitatea Economică Europeană, din martie 1957. Opiniile lui Adenauer cu privire la Europa s-au bazat pe ideea că o Europă unită este esenţială pentru instaurarea stabilităţii şi a unei păci durabile. Din acest motiv, a lucrat neîncetat la reconcilierea Germaniei cu foştii săi duşmani, în special cu Franţa. Mai târziu, în 1963, Tratatul de la Élysée, cunoscut și sub numele de Tratatul de prietenie, a pecetluit reconcilierea. Odată cu aceasta, Germania şi Franţa au pus bazele unor relaţii care au marcat sfârşitul câtorva secole de rivalitate.
  • 7. Datorită talentului său politic, determinării, pragmatismului şi viziunii clare asupra rolului Germaniei într-o Europă unită, Adenauer a făcut tot posibilul pentru ca Germania să devină şi să rămână o societate liberă şi democratică. Acest lucru nu numai că nu este pus la îndoială, ci este profund integrat în spiritul societăţii germane moderne. Konrad Adenauer este una dintre figurile cele mai remarcabile din istoria europeană. Pentru el, o Europă unită nu însemna doar pace, ci și o modalitate de reintegrare a Germaniei post-naziste în viaţa internaţională. Europa, aşa cum o ştim astăzi, nu ar fi fost posibilă fără încrederea pe care Adenauer le-a insuflat-o şi altor state europene prin practicarea unei politici externe consecvente. Iar realizările sale continuă să fie recunoscute de către germani având în vedere că, în 2003, Konrad Adenauer a fost votat drept „cea mai mare personalitate germană a tuturor timpurilor”.