SlideShare a Scribd company logo
PROIECT FINANŢAT DE CĂTRE UNIUNEA EUROPEANĂ
PRIN PROGRAMUL ERASMUS +
DOMENIUL EDUCAŢIE ŞCOLARĂ, PROIECTE DE SCHIMB INTERŞCOLAR
NUMĂR DE REFERINŢĂ: 2018-1-RO01-KA229-049131_1
Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă
responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile
pentru modul în care vor fi folosite informaţiile conţinute.
RAPORT DE ACTIVITATE
DECEMBRIE, 2019
S-au desfășurat lecții tematice, interdisciplinare, în cadrul cursului opțional ”Copiii și Marea”
Organizarea unor activități de informare şi documentare a elevilor
cu privire la legendele şi poveştile despre Marea Neagră
Derularea concursului creație literară a
antrenat un număr apreciabil de elevi care,
dovedind multă imaginație şi talent creativ,
au scris câteva frumoase legende şi poveşti
despre mare, evaluate de un juriu format din
profesorii de limba și literatura română
ai școlii.
Cele mai bune creații au fost incluse într-o
broşură, ulterior tiparită şi dăruită fiecăruia
dintre cei 26 de elevi declarați câștigători.
Ilustrarea de către elevi prin desene a unor legende şi poveşti despre mare,
scrise de colegii lor
Au fost redactate atât în limba română cât și în limba engleză
e-book-uri şi broşuri în format letric cu cele mai bune creații ale elevilor
participanți la concurs, la nivelul școlii dar și al parteneriatului.
https://read.bookcreator.com/cqXWobKOlYfV3wGXPHQOnjtmYMV2/TmtmpuCwRmu1-qGKbeYVnQ
https://read.bookcreator.com/cqXWobKOlYfV3wGXPHQOnjtmYMV2/YhK413n7RaOFEGWfMsoJOg
PROMOVAREA PROIECTULUI ȘI DISEMINAREA ACTIVITĂȚILOR
PRIN PUBLICAREA UNUI ARTICOL ÎN REVISTA ȘCOLII
https://www.slideshare.net/emiliaciocan/labirint-copilariei-nr-18

More Related Content

Similar to 4. decembrie 2019

Copiii si marea (curs optional)
Copiii si marea (curs optional)Copiii si marea (curs optional)
Copiii si marea (curs optional)
emiliaciocan
 
4. decembrie 2018
4. decembrie 20184. decembrie 2018
4. decembrie 2018
emiliaciocan
 
5. ianuarie 2020
5. ianuarie 20205. ianuarie 2020
5. ianuarie 2020
emiliaciocan
 
2. octombrie 2019
2. octombrie 20192. octombrie 2019
2. octombrie 2019
emiliaciocan
 
6. Raport de activitate - Februarie 2019
6. Raport de activitate - Februarie 20196. Raport de activitate - Februarie 2019

Georgiana Vrinceanu
 
1. septembrie 2019
1. septembrie 20191. septembrie 2019
1. septembrie 2019
emiliaciocan
 
9. mai 2019
9. mai 20199. mai 2019
9. mai 2019
Georgiana Vrinceanu
 
1. septembrie 2018
1. septembrie 20181. septembrie 2018
1. septembrie 2018
emiliaciocan
 
Raport de activitate 2018 - 2019 proiect Erasmus+
Raport de activitate 2018 - 2019 proiect Erasmus+Raport de activitate 2018 - 2019 proiect Erasmus+

Proiect Life by the Water
Proiect Life by the WaterProiect Life by the Water
Proiect Life by the Water
Iolanda1504
 
7. martie 2020
7. martie 20207. martie 2020
7. martie 2020
emiliaciocan
 
10. iunie 2019
10. iunie 201910. iunie 2019
10. iunie 2019
Georgiana Vrinceanu
 
Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai 2019
Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai  2019Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai  2019
Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai 2019
emiliaciocan
 
Afis Comenius
Afis ComeniusAfis Comenius
Afis Comenius
Mariana Radulescu
 
Disemniare Comenius Rusu Viorica
Disemniare  Comenius Rusu VioricaDisemniare  Comenius Rusu Viorica
Disemniare Comenius Rusu Viorica
Viorica Rusu
 
Erdkinder - Montessori for Adolescents - reuniune de proiect Erasmus+ în Rom...
Erdkinder - Montessori for Adolescents -  reuniune de proiect Erasmus+ în Rom...Erdkinder - Montessori for Adolescents -  reuniune de proiect Erasmus+ în Rom...

Lăcrămioara Băcanu
 
Our differences are our rich
Our differences are our richOur differences are our rich
Our differences are our rich
worked as: time traveller
 
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinaParteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinabudur eleonora
 
Europa se lansează la apă!
Europa se lansează la apă!Europa se lansează la apă!
Europa se lansează la apă!
Corina Cristina Atofanei
 
Active citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritageActive citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritage
worked as: time traveller
 
Similar to 4. decembrie 2019 (20)

Copiii si marea (curs optional)
Copiii si marea (curs optional)Copiii si marea (curs optional)
Copiii si marea (curs optional)
 
4. decembrie 2018
4. decembrie 20184. decembrie 2018
4. decembrie 2018
 
5. ianuarie 2020
5. ianuarie 20205. ianuarie 2020
5. ianuarie 2020
 
2. octombrie 2019
2. octombrie 20192. octombrie 2019
2. octombrie 2019
 
6. Raport de activitate - Februarie 2019
6. Raport de activitate - Februarie 20196. Raport de activitate - Februarie 2019
6. Raport de activitate - Februarie 2019
 
1. septembrie 2019
1. septembrie 20191. septembrie 2019
1. septembrie 2019
 
9. mai 2019
9. mai 20199. mai 2019
9. mai 2019
 
1. septembrie 2018
1. septembrie 20181. septembrie 2018
1. septembrie 2018
 
Raport de activitate 2018 - 2019 proiect Erasmus+
Raport de activitate 2018 - 2019 proiect Erasmus+Raport de activitate 2018 - 2019 proiect Erasmus+
Raport de activitate 2018 - 2019 proiect Erasmus+
 
Proiect Life by the Water
Proiect Life by the WaterProiect Life by the Water
Proiect Life by the Water
 
7. martie 2020
7. martie 20207. martie 2020
7. martie 2020
 
10. iunie 2019
10. iunie 201910. iunie 2019
10. iunie 2019
 
Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai 2019
Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai  2019Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai  2019
Raport LTT Medgidia, Romania 13 -16 mai 2019
 
Afis Comenius
Afis ComeniusAfis Comenius
Afis Comenius
 
Disemniare Comenius Rusu Viorica
Disemniare  Comenius Rusu VioricaDisemniare  Comenius Rusu Viorica
Disemniare Comenius Rusu Viorica
 
Erdkinder - Montessori for Adolescents - reuniune de proiect Erasmus+ în Rom...
Erdkinder - Montessori for Adolescents -  reuniune de proiect Erasmus+ în Rom...Erdkinder - Montessori for Adolescents -  reuniune de proiect Erasmus+ în Rom...
Erdkinder - Montessori for Adolescents - reuniune de proiect Erasmus+ în Rom...
 
Our differences are our rich
Our differences are our richOur differences are our rich
Our differences are our rich
 
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinaParteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
 
Europa se lansează la apă!
Europa se lansează la apă!Europa se lansează la apă!
Europa se lansează la apă!
 
Active citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritageActive citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritage
 
More from emiliaciocan

April - 2020
April - 2020April - 2020
April - 2020
emiliaciocan
 
Travelling with ulysses
Travelling with ulyssesTravelling with ulysses
Travelling with ulysses
emiliaciocan
 
Italy - Activity Report September 2019 - June 2020
Italy - Activity Report September 2019 - June 2020Italy - Activity Report September 2019 - June 2020

Spain - activity report - January - 2020
Spain - activity report - January - 2020Spain - activity report - January - 2020

Spain - activity report - December 2019
Spain - activity report - December  2019Spain - activity report - December  2019
Spain - activity report - December 2019
emiliaciocan
 
Spain - activity report - November - 2019
Spain - activity report - November - 2019Spain - activity report - November - 2019

Spain- activity report - October - 2019
Spain- activity report - October - 2019Spain- activity report - October - 2019
Spain- activity report - October - 2019
emiliaciocan
 
Spain - activity report - September - 2019
Spain - activity report - September - 2019Spain - activity report - September - 2019

Spain - activity report-March-2020
Spain - activity report-March-2020Spain - activity report-March-2020
Spain - activity report-March-2020
emiliaciocan
 
Spain - activity report - February - 2020
Spain  - activity report - February - 2020Spain  - activity report - February - 2020

Ziua Europei
Ziua EuropeiZiua Europei
Ziua Europei
emiliaciocan
 
Aspecte activitate - 5 mai 2020
Aspecte activitate - 5 mai 2020Aspecte activitate - 5 mai 2020
Aspecte activitate - 5 mai 2020
emiliaciocan
 
Aspecte activitate Scoala Altfel - Scoala Gimnaziala ”Lucian Grigorescu” Med...
Aspecte activitate Scoala Altfel  - Scoala Gimnaziala ”Lucian Grigorescu” Med...Aspecte activitate Scoala Altfel  - Scoala Gimnaziala ”Lucian Grigorescu” Med...

Aspecte derulare activitate online SCOALA ALTFEL - 4 mai 2020
Aspecte derulare activitate online SCOALA ALTFEL -  4 mai 2020Aspecte derulare activitate online SCOALA ALTFEL -  4 mai 2020

Apa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiApa, esenta vietii
Apa, esenta vietii
emiliaciocan
 
Water, essence of life
Water, essence of lifeWater, essence of life
Water, essence of life
emiliaciocan
 
Activity report - February 2020
Activity report - February   2020Activity report - February   2020
Activity report - February 2020
emiliaciocan
 
The sea from legend to art
The sea   from legend to artThe sea   from legend to art
The sea from legend to art
emiliaciocan
 
Children and the sea
Children and the sea Children and the sea
Children and the sea
emiliaciocan
 
Lumea din adancuri (miniatlas)
Lumea din adancuri (miniatlas)Lumea din adancuri (miniatlas)
Lumea din adancuri (miniatlas)
emiliaciocan
 
More from emiliaciocan (20)

Recently uploaded

Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx

AureliaTertereanu
 
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf

savinioana
 
Accelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptxAccelerator de particule elementare.pptx

SimiSasu
 
Proiect de specialitate pentru certificarea competențelor profesionale
Proiect de specialitate pentru certificarea competențelor profesionaleProiect de specialitate pentru certificarea competențelor profesionale

Carmen513513
 
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptxProiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx

AlexandrinaCn
 
Prezentare Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă
Prezentare Povestea lui Harap Alb de Ion CreangăPrezentare Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă

stanalun54
 
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptxProiect Mihai Eminescu poet national .pptx

EuSimina
 
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIAPARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA

FlorinaTrofin
 
Căutarea binară într-un vector proiect informatica
Căutarea binară într-un vector proiect informaticaCăutarea binară într-un vector proiect informatica

MarioButnaru
 
Recently uploaded (9)

4. decembrie 2019

  • 1. PROIECT FINANŢAT DE CĂTRE UNIUNEA EUROPEANĂ PRIN PROGRAMUL ERASMUS + DOMENIUL EDUCAŢIE ŞCOLARĂ, PROIECTE DE SCHIMB INTERŞCOLAR NUMĂR DE REFERINŢĂ: 2018-1-RO01-KA229-049131_1 Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care vor fi folosite informaţiile conţinute. RAPORT DE ACTIVITATE DECEMBRIE, 2019
  • 2. S-au desfășurat lecții tematice, interdisciplinare, în cadrul cursului opțional ”Copiii și Marea”
  • 3. Organizarea unor activități de informare şi documentare a elevilor cu privire la legendele şi poveştile despre Marea Neagră
  • 4. Derularea concursului creație literară a antrenat un număr apreciabil de elevi care, dovedind multă imaginație şi talent creativ, au scris câteva frumoase legende şi poveşti despre mare, evaluate de un juriu format din profesorii de limba și literatura română ai școlii.
  • 5. Cele mai bune creații au fost incluse într-o broşură, ulterior tiparită şi dăruită fiecăruia dintre cei 26 de elevi declarați câștigători.
  • 6. Ilustrarea de către elevi prin desene a unor legende şi poveşti despre mare, scrise de colegii lor
  • 7. Au fost redactate atât în limba română cât și în limba engleză e-book-uri şi broşuri în format letric cu cele mai bune creații ale elevilor participanți la concurs, la nivelul școlii dar și al parteneriatului. https://read.bookcreator.com/cqXWobKOlYfV3wGXPHQOnjtmYMV2/TmtmpuCwRmu1-qGKbeYVnQ
  • 9. PROMOVAREA PROIECTULUI ȘI DISEMINAREA ACTIVITĂȚILOR PRIN PUBLICAREA UNUI ARTICOL ÎN REVISTA ȘCOLII https://www.slideshare.net/emiliaciocan/labirint-copilariei-nr-18