tipuri de inteligenta

1. INOVAREA
STRATEGIILOR
CURRICULARE
AUTOR MONICA MAIER
SUPORT DE CURS

2. CURS
Abordarea integrată din
perspectiva inteligențelor
multiple

3. 1. Abordarea integrată din perspectiva inteligențelor multiple
OBIECTVUL GENERAL AL CURSULUI
Dezvoltarea capacității de a aborda integrat un
conținut, ținând cont de Teoria inteligențelor
multiple (H. Gardner).

4. OBIECTIVE OPERAȚIONALE
1. Să analizeze procesul de învățământ, ca parte integrantă a sistemului de învățământ, oferind răspunsuri la
întrebările specifice activității de predare-învățare-evaluare.
2. Să analizeze componentele procesului de învățământ oferind câte un exemplu pentru fiecare în ceea ce privește
locul și rolul în derularea întregului proces.
3. Să analizeze relațiile existente între componentele procesului de învățământ în cadrul unei activități didactice.

5. CONȚINUTUL
CURSULUI
1. Teoria inteligențelor multiple – analiza tipurilor de inteligență și a corelațiilor
dintre ele
2. Strategii specifice abordării integrate
3. Aplicații
4. Bibliografie
5. Întrebări de evaluare

6. GLOSAR DE TERMENI
Abordare integrată – concepție pedagogică/curriculară nouă și modalitate de integrare a disciplinelor de învățământ, care pornește
de la premisa că realitatea înconjurătoare se prezintă ca o unitate intrinsecă, iar știința și apoi educația trebuie să reflecte această
unitate specifică și nu diversitatea domeniilor de studiu; abordarea integrată a conținuturilor curriculare valorizează obiectivele,
conținuturile și demersurile necesare pentru a transcede divergențele de abordare, de limbaj sau de formă ale diferitelor științe (M
Bocoș, V. Chiș, 2013).
Abordare interacționistă și constructivistă a cunoștințelor – abordare didactică ce promovează interacțiunile, interrelațiile și schimburile intelectuale,
verbale, socio-emoționale și afective dintre elevi-colegi-profesor și conținuturile curriculare, descoperirea noului de către elevi și construirea noii
cunoașteri de către aceștia; această abordare este o expresie a concepției actuale asupra dezvoltării cognitive a individului (din perspectiva teoriilor
cognitiviste și constructiviste); dimensiunea socială joacă un rol pozitiv asupra învățării, procesele interpersonale dintre elevi, ca și cele dintre elevi și
profesor, influențând semnificativ pozitiv procesele interpersonale ale construcției cunoștințelor și ale înțelegerii, inițiild și o activitate reflexivă asupra
propriilor cunoștințe (E Joița, 2006).
Abordare interdisciplinară – idee directoare în pedagogia modernă, potrivit căreia este necesar ca analizarea științifică a fenomenului educațional, a
procesului de formare și modelare a personalității să se realizeze sistemic, din puncte de vedere diferite și interrelaționate: pedagogic, psihologic,
biologic, sociologic, filosofic, etic, axiologic etc., respectiv în manieră interdisciplinară; această abordare are următoarele avantaje: asigură investigarea
complexă și în profunzime a fenomenului educațional și înțelegerea științifică a acestuia, datorită cooperării dintre diferitele științe și realizării transferului
cognitiv (de achiziții, limbaje specializate, strategii, modele d lucru, metode, tehnici, instrumente etc.) între acestea (M Bocoș, 2016).

7. GLOSAR DE TERMENI
Inteligență – funcție psihologică sau ansamblu de funcții datorită cărora organismul se adaptează la mediu elaborând combinații originale ale
conduitelor, achiziționează și folosește cunoștințe noi și, eventual raționează și rezolvă probleme conform regulilor degajate prin formalizările logicii;
inteligența, prin tradiție, este opusă instinctului, care înzestrează animalul cu conduite adaptative foarte bune, dar fără originalitate, ele înscriindu-se în
ereditatea speciei; inteligența se opune, pe de altă parte, automatismului, deși în mod necesar se sprijină pe acesta, iar ceea ce ea transformă în formă
inedită trece mai departe în repertoriul rutinei, prin exercițiu ( R. Doron, F. Parot, 1999); este o abilitate de a rezolva probleme sau de acrea produse care
au valoare într-o anumită cultură (H Gardner, 1993); este un mecanism de procesare de bază, împreună cu procersori specifici care se ocupă de
gândirea propozițională și de funcționarea vizuală și spațială (Anderson, 1992); este o corelație între mecanismele interne de procesare a informațiilor,
experiența individului în anumite sarcini sau situații și adaptarea la mediu (Sternberg, 1996); implică numeroase potențiale cognitive cu bază biologică,
dar expresia lor depinde de cunoștințele pe care un individ le-a adunat într-un anumit domeniu ( S. Ceci, 1990)
Inteligența lingvistică – capacitatea de a vorbi, împreună cu mecanismele dedicate fonologiei (sunetele vorbirii), sintaxa
(gramatica), semnatica (sensul) și pragmatica (implicațiile și utilizările limbajului în diferite situații) (H. Gardner, 1996).
Inteligența muzicală – aptitudinea de a crea, comunica și înțelege sensul sunetelor și a mecanismelor dedicate creării înălțimi
sunetului, ritmului și timbrului (calitatea sunetului) (H Gardner, 1996).
Inteligența logico-matematică – aptitudinea de a folosi și evalua relațiile în absența acțiunii sau a obiectelor - și astfel, angajarea și
gândirea abstractă (H Gardner, 1996).

8. GLOSAR DE TERMENI
Inteligența spațială - aptitudinea de a percepe informații vizuale sau spațiale, de a le modifica și de a recrea imagini vizuale fără referire la stimulul
inițial; include capacitatea de a construi imagini tridimensionale și de a deplasa și roti aceste imagini (H Gardner, 1996).
Inteligența corporal-kinestetică - aptitudinea de a folosi o parte sau întreg corpul pentru a rezolva probleme sau a adapta
produse, include controlul asupra metodelor de acțiune rafinate și brute și aptitudinea de a manipula obiecte externe (H Gardner,
1996).
Inteligența intrapersonală - aptitudinea de a face distincția dintre propriile sentimente, intenții, motivații (H Gardner, 1996).
Inteligența interpersonală – aptitudinea de a recunoaște și a face distincții între sentimentele, credințele și intențiile persoanelor (H
Gardner, 1996).
Diferențe în inteligență – rezultă din diferențele induse de mecanismul de procesare de bază ce implementează gândirea, care, la
rândul ei, produce cunoașterea; indivizii diferă prin viteza cu care realizează procesele de bază (o persoană cu un mecanism de
procesare mai lent este predispusă la mai multe dificultăți în dobândirea cunoștințelor decât o persoană cu un mecanism de
procesare mai rapid); mecanismul lent de procesare produce o inteligență generală scăzută (M Anderson, 1992).
Procese de bază/elementare – unitate elementară a funcționării mentale care, conform unui anumit model, este susceptibilă să se
asocieze cu altele, pentru a da naștere unei unități de ordin superior; nu există o listă exhaustivă și indiscutabilă a proceselor
psihologice elementare, dar printre acestea se numără: activarea, codarea, recuperarea din memorie, accesul la o unitate mnezică,

9. GLOSAR DE TERMENI
Învățarea – o schimbare relativ permanentă în comportament, care apare ca rezultat ale experienței (E.
Smith, S.N. Hoeksema, B. Fredrickson, G. Loftus, 2005); schimbare în comportamentul unui organism ca
urmare a unei interacțiuni cu mediul, care se traduce printr-o creștere a repertoriului său (( R. Doron, F.
Parot, 1999); în științele educației, învățarea înseamnă modalitatea de achiziție a cunoștințelor,
competenețelor sau aptitudinilor (LAROUSEE, 2006).
Stil de învățare – modul în care sunt abordate o serie de sarcini (H Gardner, 1996); se poate vorbi despre
stiluri de învățare pentru a evoca următoarele fapte: indivizi diferiți pot reacționa în mod diferit la condiții de
învățare identice; pot utiliza strategii de învățare diferite; pot realiza achiziții diferite în aceeași situație de
învățare (de exemplu, în învățarea unei sarcini simple, precum determinarea unei anumite litere într-un
text, subiecții cei mai introvertiți învață mai bine dacă lucrează izolat, iar cei mai extravertiți învață mai bine
dacă lucrează în grup); într-un mod mai general, unele proceduri didactice nu sunt neparat aceleași
pentru toți indivizii (LAROUSEE, 2006).

10. GLOSAR DE TERMENI
Habituarea – stil de învățare non-asociativă care se caracterizează printr-un răspuns comportamental caracteristic
unui stimul inofensiv (E. Smith, S.N. Hoeksema, B. Fredrickson, G. Loftus, 2005).
Sensibilizarea – stil de învățare non-asociativă în care apare o amplificare a răspunsului comportamental la nivelul
unui stimul intens; apare de obicei atunci când un organism vine în contact cu stimuli care îl sperie sau care sunt
periculoși (E. Smith, S.N. Hoeksema, B. Fredrickson, G. Loftus, 2005).
Condiționarea clasică – stil de învățare asociativ care implică formarea de asociații; învățarea faptului că anumite
evenimente se produc împreună; în condiționarea clasică, un organism învață că un eveniment vine după altul (E.
Smith, S.N. Hoeksema, B. Fredrickson, G. Loftus, 2005).
Condiționarea instrumentală – stil de învățare asociativ care implică formarea de asociații; învățarea faptului că
anumite evenimente se produc împreună; în condiționarea instrumentală, un organism învață că o reacție a sa va fi
urmată de o anumită consecință (E. Smith, S.N. Hoeksema, B. Fredrickson, G. Loftus, 2005).
Învățarea complexă - stil de învățare asociativ care implică formarea de asociații complexe (E. Smith, S.N.
Hoeksema, B. Fredrickson, G. Loftus, 2005).

11. CUVINTE CHEIE
Intelligență
Abordare integrată
Abordare interacționistă
Abordare interdisciplinară
Strategie didactică

12. Reactualizarea unor cunoștințe ancoră
Tipuri de
învățare
Învățarea
non-
asociativă
Habituarea
Sensibilizarea
Învățarea
asociativ
ă
Condiționarea
clasică
Condiționarea
instrumentală
Învățarea
complexă
Sunetul unui corn vă poate speria dacă îl auziți pentru prima oară, dar
dacă se repeată la un interval scurt, sperietura se reduce progresiv.
Sperietura la la auzul sunetului unui corn se amplifică foarte mult dacă
dacă intrați pe o alee întunecoasă înainte de a auzi sunetul puternic.
Un bebeluș învață că imaginea sânului va fi urmată de gustul laptelui.
Un copil mic învață că dacă își bate fratele va urma dezaprobarea părinților.
Învățarea traseului de acasă la școală

13. Condiții prealabile pentru inteligență ca și competență intelectuală
Competență
intelectuală =
inteligență=
ansamblu de
abilități care
permite
individului
Să creeze
un produs
eficient
Să
descopere
sau să
creeze
probleme
Să rezolve
probleme
sau
dificultăți
reale
Rezultă noi cunoștințe

15. 1. Teoria inteligențelor multiple – analiza tipurilor de inteligență și a corelațiilor dintre ele.
Perspective ale minții
Inteligența
lingvistică
Inteligența
muzicală
Inteligența
logico-
matematică
Inteligența
spațială
Inteligența
fizico-
chinestezic
ă
Inteligența
interpersonal
ă
Inteligența
interapersonal
ă

17. Inteligența lingvistică
Semantică =
semnificații sau
conotații ale
cuvintelor,
examinarea
sensului acestora
Fonologie =
sunetele cuvintelor și
interacțiunile
muzicale dintre ele;
sensibilitate auditivă
privind sunetele,
ritmul și metrica
cuvintelor
Sintaxă =
stăpânirea reguilor
care guvernează
ordonarea
cuvintelor și
inflexiunile lor, a
regulilor de
construcție a
frazelor.
Pragmatică=
utilizarea limbajului,
conștientizarea scopului
unui act de comunicare;
diferențierea între
franchețea unui ordin și
subtilitatea unei
rugăminți

18. pragmatica
semantic
a
fonologia
sintaxa
Afazia este o afecțiune care îngreunează comunicarea.
Poate afecta atât vorbirea și înțelegerea mesajelor vocale,
cât și scrierea și citirea.
Emisfera
stângă Emisfera
dreaptă

19. OPERAȚIILE DE
BAZĂ ALE
LIMBAJULUI:
 aspectul retoric al limbajului – capacitatea de a folosi limbajul pentru
a convinge alți indivizi să urmeze un anumit curs de acțiune (o deține orice
avocat dar și copilul care dorește încă o felie de tort);
 aspectul mnemonic al limbajului – capacitatea de a ne aminti
cuvinte/expresii = informații/cunoștințe;
 aspectul explicativ al limbajului – predarea și învățarea are loc prin
limbaj, în principal prin instrucțiuni orale , folosind versuri, explicații simple,
dar și prin explicații/ cuvinte scrise; limbajul furnizează metafore care sunt
esențiale pentru inițierea și explicarea unui nou progres științific;
 metalimbajul – abilitatea de a folosi limbajul pentru a reflecta asupra
limbajului ; potențialul limbajului de a-și explica propriile activități, de a face
analize metalingvistice (ex: Ai vrut să spui X sau Y? – îl determini pe
interlocutor să reflecteze asupra utilizării anterioare a limbajului).

20. DEZVOLTAREA
ABILITĂȚILOR
LINGVISTICE
Produc figuri de stil, scurte povestiri despre propriile aventuri, își
modifică registru vorbirii în raport cu adresanții; se implică în
dezbateri metalingvistice (De ce nu ai spus X dacă te referi la Y?)
Corectează micile greșeli sintactice din propoziții și vor
putea vorbi cu o fluență considerabilă, în moduri strâns
înrudite cu sintaxa unui adult
Propoziții mai complexe și formularea de întrebări
Concatenarea unor perechi de cuvinte în propoziții
cu înțeles
Rostirea pe silabe a unor cuvinte individuale
Gânguritul copilului

21. Diferențe în
achiziția
limbajului
Copiii obișnuiți și majoritatea celor cu retard
deprind limbajul printr-un proces care
durează câțiva ani
Rapiditatea și
priceperea cu care
copiii stăpânesc
aspectele centrale
ale limbajului (unii
mai devreme, alți
copii mai tâtziu)
Tipurile de cuvinte pe
care copiii le rostesc
mai întâi (unii emit
prima data nume de
obiecte, alții preferă
exclamațiile)
Gradul în care copiii
imită semnalele
emise de adulți (unii
imită, alții nu imită
aproape deloc)

22. Dezvoltarea
scriitorului: limbajul
scris poartă în cârcă
limbajul oral, în sensul
că nu putem citi
normal dacă ne-au
fost distruse zonele
limbajului oral-auditiv.
Poeți, eseiști și romancieri
Scriitorii vorbesc despre îndemânarea lor ca despre un mușchi care necesită antrenament zilnic.
Cadrul potrivit în
care să-și exprime
cuvintele și ideile
Abilitățile tehnice ale
limbajului
Memoria desăvârșită
a trăirilor

23. Interferența
inteligenței
lingvistice cu alte
tipuri de
inteligență Semantica
Inteligența
logico-
matematică
Inteligența
personală
Sintactica
Fonologia
Pragmatica
Intelgența
lingvistică

24. Metode didactice specifice dezvoltării limbajului
Obiectiv:
- dezvoltarea
sensibilității auditive
- propuneți 3 metode
Metode pentru
dezvoltarea
fonologiei
Obiectiv:
- cunoașterea și
utilizarea regulilor de
construcție a frazelor
- propuneți 3 metode
Metode pentru
dezvoltarea
sintaxei
Obiectiv:
- explicarea sensurilor
unor
cuvinte/expresii/fraze;
- propuneți trei metode
Obiectiv:
- interpretarea unui
text /crearea unui
text
- propuneți 3
metode
Metode pentru
dezvoltarea
semanticii
Metode pentru
dezvoltarea
pragmaticii

25. Exerciții de
discriminare și
emitere a unor
sunete
Memorizare
Exerciții pentru
asocierea de
cuvinte; cuvinte-
imagini, cuvinte-
simboluri
(numere)
Jurnalul
cu dublă
intrare
Povestirea
(realizată de
elev)
Cvintetul
Metode specifice dezvoltării limbajului
Rebusul
Mima
Duelul
verbal
Concursul
oratoric
Jocuri de
cuvinte
Jocul de
rol

26. SARCINI DE LUCRU
1. Identificați în programa disciplinei Limbă și comunicare (sau
curriculum pentru învățământul preșcolar - domeniul Limbă și
comunicare) competențele specifice asociate celor patru
componente ale inteligenței lingvistice.
2. Formulați câteva obiective operaționale pentru fiecare
componentă a inteligenței lingvistice.
3. Propuneți o strategie didactică adecvată pentru un copil cu
deficiențe de limbaj, luând în considerare neuroplasticitatea.