SlideShare a Scribd company logo
1 of 10
COOPERARE PENTRU DEZVOLTARE
Conceptul programului de
dezvoltare a capacităților
Consiliului Regional de Dezvoltare
12 iulie 2013
Danil BOGDEA, specialist PSP
Necesitatea elaborării programului
• CRD este un organ decizional în regiune,
dar la moment nu este suficient de activ;
• CRD trebuie să-şi cunoască bine şi să
exercite atribuțiile stabilite prin lege;
• CRD dorește să își dezvolte capacitățile
(în cadrul sondajului efectuat de GIZ, 95%
din respondenți au confirmat acest
interes).
Obiectivele programului
Obiectivul general:
Sporirea simţului de proprietate a CRD asupra procesului de
dezvoltare regională în Republica Moldova.
Obiective specifice:
• Identificarea unor idei de îmbunătăţire a activităţii CRD şi a
mecanismului de conlucrare cu ADR.
• Consolidarea CRD ca echipă.
• Implicarea CRD în elaborarea documentelor de politici la nivel
de regiune, în monitorizarea și evaluarea acestora, inclusiv în
elaborarea planurilor anuale ale ADR.
Structura programului
Etapa 1. Analiza situaţiei curente
3 ateliere regionale – câte 1 pentru fiecare CRD
Etapa 2. Identificarea măsurilor de îmbunătăţire
4 ateliere la nivel național – câte 1 pentru fiecare categorie
de membri CRD: APL I, APL II, ONG, sectorul privat
Etapa 3. Pregătirea deciziilor CRD
3 ateliere regionale – câte 1 pentru fiecare CRD
Etapa 4. Evaluarea şi asigurarea continuităţii
3 ateliere regionale – câte 1 pentru fiecare CRD
Etapa 1. Analiza situaţiei curente
Activităţi ulterioare:
• facilitatorul întocmeşte o listă de puncte forte şi slabe,
oportunităţi şi ameninţări ale activităţii CRD identificate
de participanţi, cu explicaţiile respective;
• facilitatorul trimtie lista dată membrilor CRD;
• câte un membru CRD din fiecare categorie (sectorul
privat, ONG, APL I şi APL II) se pregăteşte să facă o
prezentare în baza acestei liste la atelierul din etapa 2.
Produs:
• analiza SWOT a activităţii CRD.
Etapa 2. Identificarea măsurilor de
îmbunătăţire
Activităţi ulterioare:
• facilitatorul intocmeşte o listă de propuneri pentru îmbunătăţirea
activităţii CRD, cu explicaţiile respective;
• facilitatorul trimitie lista dată membrilor CRD;
• câte un membru CRD din fiecare categorie (sectorul privat, ONG,
APL I şi APL II) se pregăteşte să facă o prezentare în baza acestei
liste la atelierul din etapa 3;
• Facilitatorul compilează o listă de propuneri pentru modificarea
legislaţiei şi o transmite expertului juridic;
• Expertul juridic prelucrează propunerile colectate şi elaborează
textul proiectului de lege (propuneri de modificare a legii actuale).
Produs:
• Listă de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii CRD;
• Proiectul de lege elaborat.
Etapa 3. Pregătirea deciziilor CRD
Activităţi ulterioare:
• Secretarul CRD pregăteşte proiecte de decizii ale CRD
în baza listei de propuneri agreate;
• Expertul juridic modifică proiectul de lege şi îl remite
celor trei CRD;
• CRD remite proiectul de lege la MDRC, CNCDR şi
CALM.
Produs:
• Proiecte de decizii ale CRD;
• Proiectul de lege consultat cu CRD.
Etapa 4. Evaluarea şi asigurarea
continuităţii
Activităţi ulterioare:
• Secretarul consiliului pregăteşte proiecte de
decizii ale CRD în baza propunerilor agreate.
Produs:
• Proiecte de decizii ale CRD.
Rezultate scontate
Rezultate şi indicatori
Valoarea
ţintă
Rezultat 1. CRD participă activ la planificarea activităţilor ADR
Indicator: Nr. de propuneri făcute de CRD la elaborarea planului
anual al ADR
6 (2 pe
regiune)
Rezultat 2. Conlucrarea între CRD şi ADR este îmbunătăţită
Indicator: Nr. de decizii CRD făcute în baza ideilor identificate în
cadrul programului de dezvoltare a capacităţilor CRD
6 (2 pe
regiune)
Indicator: Nr. de propuneri de modificare a cadrului legislativ
colectate de la membrii CRD
3 (pe ţară)
Rezultat 3. Membrii CRD sunt consolidaţi ca echipă
Indicator: Nr. de întruniri cu caracter neformal organizate, în care
membrii CRD discută şi rezolvă sarcini comune
9 (pe toată
ţara)
CONTACTE
AGENŢIA DE DEZVOLTARE
REGIONALĂ CENTRU
MD-6801 or. Ialoveni,
str. Alexandru cel Bun, 33
Tel/Fax: (+373) 268 22692
Email: office@adrcentru.md
web: www.adrcentru.md

More Related Content

Similar to Conceptul programului de consolidare a capacităților CRD Centru (2013-2014)

Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...
Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...
Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...Programul Operational Regional
 
Raport anualt ADR Nord / 2012
Raport anualt ADR Nord / 2012Raport anualt ADR Nord / 2012
Raport anualt ADR Nord / 2012ADR Nord
 
Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012
Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012
Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012ADR Nord
 
Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...
Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...
Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...GIZ Moldova
 
Prezentare raport CRD Nord
Prezentare raport CRD NordPrezentare raport CRD Nord
Prezentare raport CRD NordADR Nord
 
Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013
Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013 Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013
Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013 ADR Nord
 
Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...
Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...
Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...ADR Nord
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Natalia Munteanu
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Natalia Munteanu
 
Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru
Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru  Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru
Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru GIZ Moldova
 
Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016
Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016
Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016Luminita Netedu
 
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD NordModernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD NordADR Nord
 
Plan de activitate ADR Centru 2013
Plan de activitate ADR Centru 2013Plan de activitate ADR Centru 2013
Plan de activitate ADR Centru 2013Natalia Munteanu
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012ADR Nord
 
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...ADR Nord
 
Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...
Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...
Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...GIZ Moldova
 
Ședința Comitetului de Monitorizare
Ședința Comitetului de MonitorizareȘedința Comitetului de Monitorizare
Ședința Comitetului de MonitorizareGIZ Moldova
 
Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...
Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...
Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...ADR Nord
 
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Lilia Țurcan
 
Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea obiectivelor (1)
Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea     obiectivelor (1)Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea     obiectivelor (1)
Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea obiectivelor (1)Anișoara Gonța
 

Similar to Conceptul programului de consolidare a capacităților CRD Centru (2013-2014) (20)

Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...
Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...
Informare privind activitățile desfășurate în grupurile de lucru subsecvente ...
 
Raport anualt ADR Nord / 2012
Raport anualt ADR Nord / 2012Raport anualt ADR Nord / 2012
Raport anualt ADR Nord / 2012
 
Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012
Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012
Raportul de activitate al ADR Nord pentru semestrul 1 din 2012
 
Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...
Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...
Alexandr Muravschi, consultant senior GIZ - Planificarea sectorială regională...
 
Prezentare raport CRD Nord
Prezentare raport CRD NordPrezentare raport CRD Nord
Prezentare raport CRD Nord
 
Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013
Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013 Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013
Planul de Activitate al ADR Nord pentru anul 2013
 
Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...
Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...
Cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Strategiei de ...
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012
 
Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru
Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru  Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru
Planificare strategică şi programare - Tudor Meşina, director, ADR Centru
 
Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016
Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016
Plan de implementare a sdr sud pentru anul 2016
 
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD NordModernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
 
Plan de activitate ADR Centru 2013
Plan de activitate ADR Centru 2013Plan de activitate ADR Centru 2013
Plan de activitate ADR Centru 2013
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012
 
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
 
Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...
Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...
Dezvoltarea regională: rezultate, provocări şi perspective - Igor Malai, Şefu...
 
Ședința Comitetului de Monitorizare
Ședința Comitetului de MonitorizareȘedința Comitetului de Monitorizare
Ședința Comitetului de Monitorizare
 
Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...
Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...
Informaţii despre actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi ela...
 
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
 
Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea obiectivelor (1)
Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea     obiectivelor (1)Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea     obiectivelor (1)
Rolul și atribuțiile crd sud în realizarea obiectivelor (1)
 

More from Lilia Țurcan

Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...
Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...
Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...Lilia Țurcan
 
Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...
Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...
Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...Lilia Țurcan
 
PRS turism 2017 Regiunea Centru
PRS turism 2017 Regiunea CentruPRS turism 2017 Regiunea Centru
PRS turism 2017 Regiunea CentruLilia Țurcan
 
Cererea de-finantare-et-ii 2016
Cererea de-finantare-et-ii 2016Cererea de-finantare-et-ii 2016
Cererea de-finantare-et-ii 2016Lilia Țurcan
 
Rolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelor
Rolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelorRolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelor
Rolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelorLilia Țurcan
 
Prezentare generală
Prezentare generalăPrezentare generală
Prezentare generalăLilia Țurcan
 
SDR Centru 2016 2020 proiect
SDR Centru 2016 2020 proiectSDR Centru 2016 2020 proiect
SDR Centru 2016 2020 proiectLilia Țurcan
 
Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020
Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020
Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020Lilia Țurcan
 
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2Lilia Țurcan
 
Analiza se a rdc proiect pentru consultare
Analiza  se a rdc proiect pentru consultareAnaliza  se a rdc proiect pentru consultare
Analiza se a rdc proiect pentru consultareLilia Țurcan
 
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...Lilia Țurcan
 
Prezentare proiect 1550 2
Prezentare proiect 1550 2Prezentare proiect 1550 2
Prezentare proiect 1550 2Lilia Țurcan
 
Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015
Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015
Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015Lilia Țurcan
 
Dezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategic
Dezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategicDezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategic
Dezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategicLilia Țurcan
 

More from Lilia Țurcan (16)

Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...
Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...
Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a aface...
 
Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...
Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...
Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Sprijin în Afac...
 
PRS turism 2017 Regiunea Centru
PRS turism 2017 Regiunea CentruPRS turism 2017 Regiunea Centru
PRS turism 2017 Regiunea Centru
 
Cererea de-finantare-et-ii 2016
Cererea de-finantare-et-ii 2016Cererea de-finantare-et-ii 2016
Cererea de-finantare-et-ii 2016
 
Prezentare apa san
Prezentare apa sanPrezentare apa san
Prezentare apa san
 
Rolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelor
Rolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelorRolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelor
Rolul și responsabilitățile actorilor implicați în implementarea proiectelor
 
Prezentare generală
Prezentare generalăPrezentare generală
Prezentare generală
 
SDR Centru 2016 2020 proiect
SDR Centru 2016 2020 proiectSDR Centru 2016 2020 proiect
SDR Centru 2016 2020 proiect
 
Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020
Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020
Proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2020
 
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
 
Analiza se a rdc proiect pentru consultare
Analiza  se a rdc proiect pentru consultareAnaliza  se a rdc proiect pentru consultare
Analiza se a rdc proiect pentru consultare
 
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumuril...
 
Prezentare proiect 1550 2
Prezentare proiect 1550 2Prezentare proiect 1550 2
Prezentare proiect 1550 2
 
Buletin iulie
Buletin iulieBuletin iulie
Buletin iulie
 
Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015
Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015
Proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015
 
Dezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategic
Dezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategicDezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategic
Dezvoltarea regională în Republica Moldova - cadrul legal și strategic
 

Conceptul programului de consolidare a capacităților CRD Centru (2013-2014)

  • 1. COOPERARE PENTRU DEZVOLTARE Conceptul programului de dezvoltare a capacităților Consiliului Regional de Dezvoltare 12 iulie 2013 Danil BOGDEA, specialist PSP
  • 2. Necesitatea elaborării programului • CRD este un organ decizional în regiune, dar la moment nu este suficient de activ; • CRD trebuie să-şi cunoască bine şi să exercite atribuțiile stabilite prin lege; • CRD dorește să își dezvolte capacitățile (în cadrul sondajului efectuat de GIZ, 95% din respondenți au confirmat acest interes).
  • 3. Obiectivele programului Obiectivul general: Sporirea simţului de proprietate a CRD asupra procesului de dezvoltare regională în Republica Moldova. Obiective specifice: • Identificarea unor idei de îmbunătăţire a activităţii CRD şi a mecanismului de conlucrare cu ADR. • Consolidarea CRD ca echipă. • Implicarea CRD în elaborarea documentelor de politici la nivel de regiune, în monitorizarea și evaluarea acestora, inclusiv în elaborarea planurilor anuale ale ADR.
  • 4. Structura programului Etapa 1. Analiza situaţiei curente 3 ateliere regionale – câte 1 pentru fiecare CRD Etapa 2. Identificarea măsurilor de îmbunătăţire 4 ateliere la nivel național – câte 1 pentru fiecare categorie de membri CRD: APL I, APL II, ONG, sectorul privat Etapa 3. Pregătirea deciziilor CRD 3 ateliere regionale – câte 1 pentru fiecare CRD Etapa 4. Evaluarea şi asigurarea continuităţii 3 ateliere regionale – câte 1 pentru fiecare CRD
  • 5. Etapa 1. Analiza situaţiei curente Activităţi ulterioare: • facilitatorul întocmeşte o listă de puncte forte şi slabe, oportunităţi şi ameninţări ale activităţii CRD identificate de participanţi, cu explicaţiile respective; • facilitatorul trimtie lista dată membrilor CRD; • câte un membru CRD din fiecare categorie (sectorul privat, ONG, APL I şi APL II) se pregăteşte să facă o prezentare în baza acestei liste la atelierul din etapa 2. Produs: • analiza SWOT a activităţii CRD.
  • 6. Etapa 2. Identificarea măsurilor de îmbunătăţire Activităţi ulterioare: • facilitatorul intocmeşte o listă de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii CRD, cu explicaţiile respective; • facilitatorul trimitie lista dată membrilor CRD; • câte un membru CRD din fiecare categorie (sectorul privat, ONG, APL I şi APL II) se pregăteşte să facă o prezentare în baza acestei liste la atelierul din etapa 3; • Facilitatorul compilează o listă de propuneri pentru modificarea legislaţiei şi o transmite expertului juridic; • Expertul juridic prelucrează propunerile colectate şi elaborează textul proiectului de lege (propuneri de modificare a legii actuale). Produs: • Listă de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii CRD; • Proiectul de lege elaborat.
  • 7. Etapa 3. Pregătirea deciziilor CRD Activităţi ulterioare: • Secretarul CRD pregăteşte proiecte de decizii ale CRD în baza listei de propuneri agreate; • Expertul juridic modifică proiectul de lege şi îl remite celor trei CRD; • CRD remite proiectul de lege la MDRC, CNCDR şi CALM. Produs: • Proiecte de decizii ale CRD; • Proiectul de lege consultat cu CRD.
  • 8. Etapa 4. Evaluarea şi asigurarea continuităţii Activităţi ulterioare: • Secretarul consiliului pregăteşte proiecte de decizii ale CRD în baza propunerilor agreate. Produs: • Proiecte de decizii ale CRD.
  • 9. Rezultate scontate Rezultate şi indicatori Valoarea ţintă Rezultat 1. CRD participă activ la planificarea activităţilor ADR Indicator: Nr. de propuneri făcute de CRD la elaborarea planului anual al ADR 6 (2 pe regiune) Rezultat 2. Conlucrarea între CRD şi ADR este îmbunătăţită Indicator: Nr. de decizii CRD făcute în baza ideilor identificate în cadrul programului de dezvoltare a capacităţilor CRD 6 (2 pe regiune) Indicator: Nr. de propuneri de modificare a cadrului legislativ colectate de la membrii CRD 3 (pe ţară) Rezultat 3. Membrii CRD sunt consolidaţi ca echipă Indicator: Nr. de întruniri cu caracter neformal organizate, în care membrii CRD discută şi rezolvă sarcini comune 9 (pe toată ţara)
  • 10. CONTACTE AGENŢIA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ CENTRU MD-6801 or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun, 33 Tel/Fax: (+373) 268 22692 Email: office@adrcentru.md web: www.adrcentru.md