SlideShare a Scribd company logo
1 of 78
PRE ZENTAREA COMUNEI
       BĂLEŞTI

  ASPECTE – LUCRĂRI DE
       INVESTIŢII
Mă numesc Aristică Paicu, sunt primarul Comunei BĂLEŞTI,
    Judeţul GORJ, de profesie inginer minier, şi tocmai am intrat
    în mandatul al treilea de conducere a acestei comunităţi.
        Câteva date despre comună:
   Băleştiul este situat la 7 km Vest de Municipiul Târgu Jiu, de
    o parte şi de alta a D.N. 67, Târgu Jiu – Drobeta Turnu
    Severin. Are o populaţie de 7500 de locuitori, repartizaţi în 10
    sate. Relieful este mixt: având zonă colinară şi zonă de
    câmpie.
   Predomină cultura mare, cereale porumb, legumicultura şi
    pomicultura.
       Înainte de a vă prezenta proiectele mele, eu consider că
    este necesar a vă spune că acestea derivă din cel mai
    important proiect al meu, care s-a numit ”Proiecţia unei
    gândiri strategice care să conducă comuna Băleşti spre o
    comunitate dezvoltată durabil (C.D.D.).”
La prima incursiune a mea în toate satele, am constatat
    că oamenii acţionează diferit, întrucât au interese diferite.
         În aceste condiţii, rolul meu ca lider, primar şi manager
    fiind acela de a dirija aceste interese spre o rezultantă
    comună R care să conducă spre o comunitate dezvoltată
    durabil (C.D.D.), care înseamnă:
   asigurarea condiţiilor minime pentru un trai decent;
   asigurarea unui sector economic şi agrar competitiv;
   putere financiară pentru atragerea fondurilor externe;
   o bună gospodărire a acestora.
De aceea PRINCIPALELE MELE OBIECTIVE au fost
  următoarele:
 Formarea G.L.C. (grupurilor locale comunitare) pe fiecare
  sat, şi analiza T.S.O.A. (puncte tari, slabe, oportunităţi şi
  ameninţări), a tuturor problemelor cu care se confruntă
  localitatea respectivă.
       Scopul: Pentru a vedea:
              - unde suntem? (Analiza diagnostic T.S.O.A.)
              - unde vrem să ajungem? (S.D.D.)
              - cum ajungem? (prin implementarea S.D.D.)
              - am ajuns. (prin Control-Evaluare C. Ev.)
 Îndeplinirea cerinţelor Uniunii Europene:
              - If (infrastructura fizică): drumuri, apă,
                       canalizare, energie, gaze, etc.
              - Iu (infrastructura umană): obiceiuri, datini,
                       folclor, educaţie, etc.
 Implementarea unui sistem de colectare selectivă a
  deşeurilor menajere.
Pentru a-mi atinge aceste obiective, am avut în vedere că :
   - DEZVOLTAREA TREBUIE SĂ FIE UN PROCES VIZIBIL
     ECONOMIC, NEVĂTĂMĂTOR PENTRU MEDIUL
     ÎNCONJURĂTOR, ECHITABIL SOCIAL.
   - DEZVOLTAREA TREBUIE SĂ FIE REZULTATUL
     PARTICIPĂRII COMUNITĂŢII LA ELABORAREA ŞI
     IMPLEMENTAREA S.D.D.
   - DEZVOLTAREA TREBUIE SĂ FIE REZULTATUL
     APLICĂRII UNUI MANAGEMENT PRIN OBIECTIVE
     (M.O.), care presupune:
          stabilirea programului de lucrări pentru atingerea
          obiectivelor;
          calendarul de termene şi responsabilităţi;
          stabilirea surselor de finanţare;
          metode şi tehnici de management folosite
          (Managementul Participativ);
Am fost conştient că: Durabilitate fără Calitatea Vieţii,
 (D – CV) nu are sens, precum nici Calitatea Vieţii
 fără Durabilitate, (CV – D) nu are perspectivă.
ÎNAINTE DE PREZENTAREA PROIECTELOR CU CARE M-
 AM ÎNSCRIS LA ACEST CONCURS, VREAU SĂ VĂ REDAU
  ÎN CELE CE URMEAZĂ CÂTEVA ASPECTE DIN COMUNA
               BĂLEŞTI, JUDEŢUL GORJ:
INTRARE – VEST COMUNA B ĂLEŞTI
ILUMINAT STRADAL ORNAMENTAL DE
SĂRBĂTORI
ŞCOALA GENERALĂ CORNEŞTII NOI
BISERICA CORNEŞTII NOI
LOCUINŢE CORNEŞTII NOI
MONUMENT SAT GĂVĂNEŞTI
MONUMENT ISTORIC – BISERICA DE LEMN SAT STOLOJANI
ŞCOALA GENERALĂ
CEAURU
BISERICA SATUL CEAURU
BISERICA SATUL TĂMĂŞEŞTI
BISERICA SATUL BĂLEŞTI
SEDIUL PRIMĂRIEI BĂLEŞTI
ZILELE COMUNEI BĂLEŞTI
ZILELE COMUNEI BĂLEŞTI
ZILELE COMUNEI BĂLEŞTI
BALASTĂRI SATUL
CEAURU
PREOCUPĂRI PENTRU CANALE DE IRIGAŢII
ÎNLOCUIRE TUBURI PODEŢE LINIA A II-A SATUL BĂLEŞTI
CONSOLIDARE VERSANT SATUL RASOVA
ALUNECARE DRUM SATUL RASOVA
AUTOGUNOIERĂ COMPACTOARE – PROIECT PHARE CES 2006
DISTRIBUIRE EUROPUBELE CĂTRE CETĂŢENI
CAMPANIE CONŞTIENTIZARE CETĂŢENI PRIVIND COLECTAREA SELECTI
ZIARUL LOCAL ”MONITORUL DE B ĂLEŞTI”
DEPUNERE COROANE FUNERARE
   ZIUA EROILOR NEAMULUI
MONUMENT SATUL CEAURU
LANSARE DE CARTE
ANSAMBLUL FOLCLORIC ”BRÂULEŢUL”
ANSAMBLUL FOLCLORIC ”BRÂULEŢUL”
PROIECTE PE DOMENII,
PARTICIPANTE LA CONCURSUL:
  “Cele bune să se adune!”
Domeniul: Utilităţi publice
Proiectul: Canalizare apă menajeră Satele Ceauru - Băleşti
Domeniul: Ordine publică
Proiectul: Înfiinţarea Serviciului de Poliţie Locală Băleşti şi
             sistem monitorizare Camere video
Domeniul: Edilitar – urban
         Proiectul: Dotare S.C. Util Local S.R.L. cu utilaje

            DOTARE CU UTILAJE TERASIERE:

1   excavator pe pneuri - MH-5 (cupă 1,2 mc);
1   buldoexcavator CASSE;
1   rabă (autobasculantă 26 tone - tip MERCEDES cu 4 axe);
1   rabă (autobasculantă 16 tone);
1   autogreder pentru nivelat AG 180;
1   cilindru compactor;
4   motocositori;
1   cisternă apă 5 tone;
2   tractoare U-650;
2   remorci 5 tone;
PARCUL AUTO DISPONIBIL
PARCUL AUTO
DISPONIBIL
AUTOBASCULANTA MERCEDES-BENZ 26 TONE
Domeniul: Mediu
Proiectul: Înfiinţare parc în zona centrală a Comunei Băleşti
Domeniul: Servicii Sociale
Proiectul: Co-participant la înfiinţare centru îngrijire bătrâni
Domeniul: Educaţie
roiectul: Reabilitare Şcoala Generală Băleşti şi dotare cu calculatoare
Domeniul: Sănătate
Proiectul: Asigurat sediu nou Dispensar Medical
Domeniul: Activităţi administrative
Proiectul: Cosirea permanentă a spaţiului verde
Domeniul: Cultură / Artă
Proiectul: Reabilitare Cămin Cultural
Domeniul: Sport / Tineret
Proiectul: Înfiinţare echipă de fotbal şi modernizare bază sportivă
Domeniul: Activităţi recreative
Proiectul: Programul BIBLIONET deschis şi dotarea cu aparatură IT
Domeniul: IT / Comunicare
Proiectul: Dotarea cu aparatură IT şi centrală telefonică proprie
Domeniul: Dezvoltare locală şi mediul de afaceri
    Proiectul: Constituirea GAL Alpin – zona centru Judeţul Gorj

          Suntem membrii ai acestui Grup de Acţiune Locală “ALPIN”.
    - Scopul: Mobilizarea tuturor actorilor locali de jos în sus şi constituirea de
    parteneriate public-privat la nivel local
          cu posibilităţi multiple de a asigura dezvoltarea locală prin proiecte de
    valoare mai mică şi uşor de accesat, având în vedere că selecţia acestor
    proiecte nu se va mai face la nivel de minister, ci la nivel local de către
    Consiliul de Administraţie al Grupului de Acţiune Locală ALPIN.
          - Documentaţia de constituire este trimisă la minister şi se
    aşteaptă selecţia acestuia.
          Avem în viziune o dezvoltare locală bazată pe servicii:
   Servicii pentru agricultură;
   Servicii sociale;
   Servicii pentru întreprinzătorii locali;
   Servicii de construcţii şi întreţinere;
   Servicii comunale, etc.

More Related Content

Viewers also liked

When does a company need to be PCI compliant
When does a company need to be PCI compliantWhen does a company need to be PCI compliant

Divya Kothari
 
窮得只剩下錢1
窮得只剩下錢1窮得只剩下錢1
窮得只剩下錢1
bbbilly
 
C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009
C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009
C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009
Mihaiela Fazacas
 
Nitesh Mishra Short Cut Key
Nitesh Mishra Short Cut KeyNitesh Mishra Short Cut Key
Nitesh Mishra Short Cut Key
Nitesh Mishra
 
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASESCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE

Lupu Andreea
 
Viewers also liked (14)

When does a company need to be PCI compliant
When does a company need to be PCI compliantWhen does a company need to be PCI compliant
When does a company need to be PCI compliant
 
窮得只剩下錢1
窮得只剩下錢1窮得只剩下錢1
窮得只剩下錢1
 
Mamifere
MamifereMamifere
Mamifere
 
жумаш айжан+услуги+идея
жумаш айжан+услуги+идеяжумаш айжан+услуги+идея
жумаш айжан+услуги+идея
 
дидактический материал
дидактический материал дидактический материал
дидактический материал
 
C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009
C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009
C. SpâNu Fabry.Cong.Balcanic.2009
 
eNest_Portfolio
eNest_PortfolioeNest_Portfolio
eNest_Portfolio
 
Winning the Online Marketplace IV - 'Building a Sustainable Growth Engine'
Winning the Online Marketplace IV - 'Building a Sustainable Growth Engine'Winning the Online Marketplace IV - 'Building a Sustainable Growth Engine'
Winning the Online Marketplace IV - 'Building a Sustainable Growth Engine'
 
Nitesh Mishra Short Cut Key
Nitesh Mishra Short Cut KeyNitesh Mishra Short Cut Key
Nitesh Mishra Short Cut Key
 
Scrisoare de recomandare supervisor (1)
Scrisoare de recomandare supervisor (1)Scrisoare de recomandare supervisor (1)
Scrisoare de recomandare supervisor (1)
 
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASESCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
 
El grupo de discusión
El grupo de discusiónEl grupo de discusión
El grupo de discusión
 
Ghid de buna practica competenta digitala
Ghid de buna practica   competenta digitalaGhid de buna practica   competenta digitala
Ghid de buna practica competenta digitala
 
Create folder in start Menu in Windows 7
Create folder in start Menu in Windows 7Create folder in start Menu in Windows 7
Create folder in start Menu in Windows 7
 
Similar to Comuna balesti

Probleme Solutii Finantatori
Probleme Solutii FinantatoriProbleme Solutii Finantatori
Probleme Solutii Finantatori
adrcentru
 
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...

ADR HABITAT
 
Proiecte de CSR in vederea ocrotirii patrimoniului cultural
Proiecte de CSR in vederea ocrotirii patrimoniului culturalProiecte de CSR in vederea ocrotirii patrimoniului cultural

Tunde Szentes
 
Sisteme culturale teritoriale - protecţia peisajului cultural prin planificar...
Sisteme culturale teritoriale - protecţia peisajului cultural prin planificar...Sisteme culturale teritoriale - protecţia peisajului cultural prin planificar...

VIVA_EAST
 
Instrumente de planificare pentru dezvoltare urbana - Romania
Instrumente de planificare pentru dezvoltare urbana - RomaniaInstrumente de planificare pentru dezvoltare urbana - Romania

Rezultatele ADR Nord în semestrul I din 2011
Rezultatele ADR Nord în semestrul I din 2011Rezultatele ADR Nord în semestrul I din 2011

ADR Nord
 
Proces verbal adr centru evaluare
Proces verbal adr centru evaluareProces verbal adr centru evaluare
Proces verbal adr centru evaluare
Natalia Munteanu
 
Similar to Comuna balesti (20)

Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
 
Probleme Solutii Finantatori
Probleme Solutii FinantatoriProbleme Solutii Finantatori
Probleme Solutii Finantatori
 
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participareFii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
 
Proiecte de CSR in vederea ocrotirii patrimoniului cultural
Proiecte de CSR in vederea ocrotirii patrimoniului culturalProiecte de CSR in vederea ocrotirii patrimoniului cultural
Proiecte de CSR in vederea ocrotirii patrimoniului cultural
 
Alegem să participăm!
Alegem să participăm! Alegem să participăm!
Alegem să participăm!
 
Sisteme culturale teritoriale - protecţia peisajului cultural prin planificar...
Sisteme culturale teritoriale - protecţia peisajului cultural prin planificar...Sisteme culturale teritoriale - protecţia peisajului cultural prin planificar...
Sisteme culturale teritoriale - protecţia peisajului cultural prin planificar...
 
Tineret pregătit şi motivat spaţiu rural dezvoltat
Tineret pregătit şi motivat   spaţiu rural dezvoltatTineret pregătit şi motivat   spaţiu rural dezvoltat
Tineret pregătit şi motivat spaţiu rural dezvoltat
 
Raport studiu de referinţă
Raport studiu de referinţăRaport studiu de referinţă
Raport studiu de referinţă
 
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
 
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!”, Buletin informativ al Clubului p...
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!”, Buletin informativ al Clubului p...”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!”, Buletin informativ al Clubului p...
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!”, Buletin informativ al Clubului p...
 
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
 
Istorii nistrene: schimbările care ne schimbă (2012-2015)
Istorii nistrene: schimbările care ne schimbă (2012-2015)Istorii nistrene: schimbările care ne schimbă (2012-2015)
Istorii nistrene: schimbările care ne schimbă (2012-2015)
 
Instrumente de planificare pentru dezvoltare urbana - Romania
Instrumente de planificare pentru dezvoltare urbana - RomaniaInstrumente de planificare pentru dezvoltare urbana - Romania
Instrumente de planificare pentru dezvoltare urbana - Romania
 
Rezultatele ADR Nord în semestrul I din 2011
Rezultatele ADR Nord în semestrul I din 2011Rezultatele ADR Nord în semestrul I din 2011
Rezultatele ADR Nord în semestrul I din 2011
 
1 1 dezvoltare locala gorj platform local development net work 2020
1 1 dezvoltare locala gorj platform local development net work 20201 1 dezvoltare locala gorj platform local development net work 2020
1 1 dezvoltare locala gorj platform local development net work 2020
 
Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...
Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...
Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...
 
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
 
Proces verbal adr centru evaluare
Proces verbal adr centru evaluareProces verbal adr centru evaluare
Proces verbal adr centru evaluare
 
ADR Nord (2011)
ADR Nord (2011)ADR Nord (2011)
ADR Nord (2011)
 
More from rrapl

Extinderea reţelei de canalizare în oraşul Mioveni, cartierul Colibaşi
Extinderea reţelei de canalizare în oraşul Mioveni, cartierul ColibaşiExtinderea reţelei de canalizare în oraşul Mioveni, cartierul Colibaşi

rrapl
 
FUNCȚIONAREA GRUPURILOR DE ACȚIUNE LOCALĂ, DOBÂNDIREA DE COMPETENȚE ȘI ANIMAR...
FUNCȚIONAREA GRUPURILOR DE ACȚIUNE LOCALĂ, DOBÂNDIREA DE COMPETENȚE ȘI ANIMAR...FUNCȚIONAREA GRUPURILOR DE ACȚIUNE LOCALĂ, DOBÂNDIREA DE COMPETENȚE ȘI ANIMAR...

Acţiuni de Regenerare a Comunităţii Armene (O colecţie muzeală organizată în ...
Acţiuni de Regenerare a Comunităţii Armene (O colecţie muzeală organizată în ...Acţiuni de Regenerare a Comunităţii Armene (O colecţie muzeală organizată în ...

“Schimbarea destinaţiei din Pavilion interne şi pediatrie în locuinţe sociale...
“Schimbarea destinaţiei din Pavilion interne şi pediatrie în locuinţe sociale...“Schimbarea destinaţiei din Pavilion interne şi pediatrie în locuinţe sociale...

“Îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale la Cantina Socială din cadr...
“Îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale la Cantina Socială din cadr...“Îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale la Cantina Socială din cadr...

Proiect demonsatrativ de utilizare a rumeguşului ȋn sat Taşca judeţul Neamţ-R...
Proiect demonsatrativ de utilizare a rumeguşului ȋn sat Taşca judeţul Neamţ-R...Proiect demonsatrativ de utilizare a rumeguşului ȋn sat Taşca judeţul Neamţ-R...

Layout prezentare proiecte primaria comunei cumpana 1
Layout prezentare proiecte primaria comunei cumpana 1Layout prezentare proiecte primaria comunei cumpana 1

Distribuție gaze naturale, înființarea rețelelor de distribuție pentru gazel...
Distribuție gaze naturale, înființarea  rețelelor de distribuție pentru gazel...Distribuție gaze naturale, înființarea  rețelelor de distribuție pentru gazel...

Layout prezentare proiecte complexul pentru activităţi recreative şi educaţie...
Layout prezentare proiecte complexul pentru activităţi recreative şi educaţie...Layout prezentare proiecte complexul pentru activităţi recreative şi educaţie...

More from rrapl (20)

CALIFICARE PENTRU TURISMUL ROMÂNESC
CALIFICARE PENTRU TURISMUL ROMÂNESCCALIFICARE PENTRU TURISMUL ROMÂNESC
CALIFICARE PENTRU TURISMUL ROMÂNESC
 
„O şansă pentru fiecare”
„O şansă pentru fiecare” „O şansă pentru fiecare”
„O şansă pentru fiecare”
 
Campus şcolar „Grup şcolar Cumpăna”
Campus şcolar „Grup şcolar Cumpăna”Campus şcolar „Grup şcolar Cumpăna”
Campus şcolar „Grup şcolar Cumpăna”
 
DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE IN COMUNITATI RURALE
DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE IN COMUNITATI RURALEDEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE IN COMUNITATI RURALE
DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE IN COMUNITATI RURALE
 
“Îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale la Cantina Socială din cadr...
“Îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale la Cantina Socială din cadr...“Îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale la Cantina Socială din cadr...
“Îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale la Cantina Socială din cadr...
 
DEZVOLTAREA ŞI DOTAREA SERVICIILOR PROFESIONISTE PENTRU INTERVENŢII ÎN
DEZVOLTAREA  ŞI  DOTAREA  SERVICIILOR  PROFESIONISTE   PENTRU  INTERVENŢII  ÎN  DEZVOLTAREA  ŞI  DOTAREA  SERVICIILOR  PROFESIONISTE   PENTRU  INTERVENŢII  ÎN
DEZVOLTAREA ŞI DOTAREA SERVICIILOR PROFESIONISTE PENTRU INTERVENŢII ÎN
 
Proiect demonsatrativ de utilizare a rumeguşului ȋn sat Taşca judeţul Neamţ-R...
Proiect demonsatrativ de utilizare a rumeguşului ȋn sat Taşca judeţul Neamţ-R...Proiect demonsatrativ de utilizare a rumeguşului ȋn sat Taşca judeţul Neamţ-R...
Proiect demonsatrativ de utilizare a rumeguşului ȋn sat Taşca judeţul Neamţ-R...
 
Layout prezentare proiecte primaria comunei cumpana 1
Layout prezentare proiecte primaria comunei cumpana 1Layout prezentare proiecte primaria comunei cumpana 1
Layout prezentare proiecte primaria comunei cumpana 1
 
Distribuție gaze naturale, înființarea rețelelor de distribuție pentru gazel...
Distribuție gaze naturale, înființarea  rețelelor de distribuție pentru gazel...Distribuție gaze naturale, înființarea  rețelelor de distribuție pentru gazel...
Distribuție gaze naturale, înființarea rețelelor de distribuție pentru gazel...
 
Ialomiţa dintodeauna, pentru totdeauna
Ialomiţa dintodeauna, pentru totdeaunaIalomiţa dintodeauna, pentru totdeauna
Ialomiţa dintodeauna, pentru totdeauna
 
Layout prezentare proiecte complexul pentru activităţi recreative şi educaţie...
Layout prezentare proiecte complexul pentru activităţi recreative şi educaţie...Layout prezentare proiecte complexul pentru activităţi recreative şi educaţie...
Layout prezentare proiecte complexul pentru activităţi recreative şi educaţie...
 
Amplasarea Camerelor Sistemului de Supraveghere Video
Amplasarea Camerelor Sistemului de Supraveghere VideoAmplasarea Camerelor Sistemului de Supraveghere Video
Amplasarea Camerelor Sistemului de Supraveghere Video
 
Restaurarea Casei Ventura din Municipiul Botoşani
Restaurarea Casei Ventura din Municipiul Botoşani Restaurarea Casei Ventura din Municipiul Botoşani
Restaurarea Casei Ventura din Municipiul Botoşani
 
Primăria Comunei Izbiceni
Primăria Comunei IzbiceniPrimăria Comunei Izbiceni
Primăria Comunei Izbiceni
 
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ZALĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ZALĂU  PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ZALĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ZALĂU
 
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROŞIORII DE VEDE
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROŞIORII DE VEDE  PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROŞIORII DE VEDE
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROŞIORII DE VEDE
 
Comuna balesti