SlideShare a Scribd company logo
1 of 5
Download to read offline
1
Biblioteca pe placul tuturor
Alla Andrieş,
Specialist principal
Serviciul Dezvoltare în biblioteconomie, BNRM
Sistemul de biblioteci din Finlanda, este considerat unul dintre cele mai bune din lume.
Principalul factor care contribuie la dezvoltarea acestora este interesul statului în furnizarea
serviciilor de bibliotecă de înaltă calitate pe întreg teritoriul ţării si fiecare localitate separat.
“Populaţie civilizată” - acesta este scopul urmărit de bibliotecile finlandeze din secolul al
19-lea până în prezent. Putem spune că obiectivul este atins, pentru că finlandezii sunt astăzi una
dintre naţiunile cele mai instruite din lume. Serviciile de bibliotecă sunt finanţate de
municipalităţi, furnizate gratuit şi garantate prin lege. Doriți să numerizaţi discuri sau casete, să
împrumutaţi pentru un timp o maşină de cusut sau o operă de artă? Toate acestea şi multe alte
noi servicii oferă bibliotecile utilizatorilor din Finlanda.
Iniţial, construite pentru îmbunătăţirea nivelului de educaţie a cetăţenilor, bibliotecile
îndeplinesc rolul de saloane cu echipamente multimedia şi chiar organizatori de evenimente în
aer liber. Conform datelor statistice din 2011, în medie finlandezii vizitează biblioteca de zece
ori pe an şi împrumută 18 cărţi. Cu toate acestea, cifrele nu spun nimic despre ceea ce face
biblioteca pentru a ţine pasul cu ritmul societăţii moderne.
Să facem cunoştinţă cu o bibliotecă
despre care utilizatorii spun că „o altă
bibliotecă mai bună pentru lectură,
documentare, mai plăcută pentru recreere” ei
nu cunosc şi, pe bună dreptate, o numesc
„inima oraşului”.
În 2013 Biblioteca oraşului Turku a
sărbătorit aniversarea a 150 de ani. După un
incendiu devastator în 1827, Turku a fost ars
aproape totalmente, şi a fost necesar de o
lungă perioadă de timp pentru a fi reconstruit.
Biblioteca oraşului a reluat existenţa doar în
1860. Complexul Bibliotecii centrale din
Turku este format din noua clădire, finalizată în anul 2007, clădirea bibliotecii vechi, ridicată în
1903, precum şi clădirile fostei cancelariei guberniale construite în 1818. Obiectivul arhitecţilor
era nu numai de a moderniza biblioteca dar, deasemenea, pentru a crea o armonie cu situl vechi
cu o istorie de 100 de ani. Ca urmare, în 2007, apare o nouă clădire a bibliotecii cu cafenea şi o
terasă, care este folosită ca o zonă de recreere şi un loc pentru concerte de muzică.
Biblioteca centrală structural este împărţită pe secţii tematice.Toate materialele: cărţi,
reviste, discuri CD şi DVD, care se referă la o anumită temă, se regăsesc într-o secţie,
independent de forma publicaţiei şi modul de utilizare. În fiecare secţie activează personalul
specializat în domeniul dat. Biblioteca serveşte un număr foarte mare de utilizatori pe tot
parcursul anului. Împrumutul de carte constituie circa 2 mln. anual. În plus, ea găzduieşte în mod
regulat expoziţii şi conferinţe. Biblioteca dispune de mii de periodice, atât finlandeze cât şi
internaţionale. Ea oferă utilizatorilor calculatoare cu versiuni electronice ale cărţilor şi
posibilitatea de accesare a Internetului. Dreptul cetăţeanului privind accesul la informaţie
predomină când se decide problema privind livrarea documentelor pe diferiţi purtători: cărţi
audio, video, multimedia CD si DVD, casete cu jocuri etc. Împrumutul documentelor de
bibliotecă pentru un utilizator poate enumera până la 40 de unităţi, dar nu mai mult de 5 Play
Station, BlueRay şi DVD. Termenul de împrumut este de obicei de 4 săptămâni. Perioadă de
împrumut a documentelor audio-video poate fi mai scurtă. Împrumutând materialele de
bibliotecă este necesar de verificat data de restituire. În caz că documentele sunt restituite ceva
2
mai târziu, biblioteca va incasa o taxă de întârziere. Prelungirea termenului de împrumut ale
documentelor prin intermediul Internetului este un serviciu gratuit. Pentru finlandezi este firesc
de a împrumuta la bibliotecă filme şi opere muzicale, pentru că adesea, un film bazat pe o operă
literară, creează dorinţa de lectură. Serialele de televiziune şi spectacolele de teatru pot influenţa
în acelaşi mod. Bookreader-ile se împrumută pe o săptămână, gratuit şi fără garanţie. Sunt
promovate sursele de unde poate fi descărcată literatura accesibilă publicului. Deasemenea,
gratuit pot fi împrumutate şi instrumentele muzicale, o operă de artă pentru o anumită perioadă
de timp. Operele de artă sunt oferite de către muzee pentru dezvoltarea estetică şi pentru
promovarea colecţiilor sale. Trebuie de menţionat, că dezvoltarea estetică ocupă un loc important
în activitatea de bibliotecă. Bibliotecarii organizează excursii educaţionale pentru copii şi adulţi
în istoria culturii, efectuate în frumoasa zonă centrală din Turku.
Bibliotecile, în activitatea cu tineretul, pun accentul pe utilizarea muzicii şi în afara
zidurilor, având în vedere că acest lucru este atât de apreciat. De aici şi apariţia camerelor-studii,
bine izolate, unde tinerii pot monta filme de amatori, audia propriile înregistrări, asculta
înregistrarile din concerte etc. Secţia de arte conţine 40 000 de înregistrări muzicale, cărţi şi
160 000 alte materiale. În camera de muzică utilizatorii exersează la instrumente muzicale,
audiează noile înregistrări fără a deranja pe alţi utilizatori ai bibliotecii. Este necesar ca
bibliotecile moderne (iar biblioteca Finlandeză este un model) să dezvolte acest tip de activitate,
să ofere oportunităţi pentru autorealizare. Pentru utilizatori sunt prevăzute zone destinate pentru
diferite jocuri, cum ar fi jocul de şah şi
jocurile care au loc în zone speciale şi la
anumite ore. Jocurile sunt percepute ca un
suport în educaţie.
Pentru copii, este organizată secţia
Saga, plină de machete planetare şi nave
spaţiale. Impresionează ideile realizate în
aranjarea sălilor unde copiii fericiţi aleargă
de la camera de jocuri spre rafturile cu cărţi.
O mulţime de copii mici aşezaţi la mese
mici, răsfoiesc cărţile ilustrate, târâind-use
lângă rafturi sau sub mese, într-un cuvânt,
petrec timpul în linişte în timp ce părinţii
3
citesc sau primesc informaţii. Cred că anume aşa se creează o naţiune cititoare.
Finlanda poate fi numită, probabil, ţara
cu cel mai înalt nivel de lectură din lume. Deşi
bibliotecile încă nu lucrează non-stop, dar dis
de dimineaţă pot fi restituite cărţile şi primite
cele comandate. Sălile de lectură sunt deschise
până seara târziu. În Finlanda nu sunt locuri
mai populare decât sălile de lectură.
Principalul document cu care se operează
în spaţiul bibliotecii este cardul de utilizator,
care se eliberează pe viaţă, în cazul pierderii
acestuia un alt card se eliberează contra cost.
În toate secţiile ale bibliotecii
împrumutul documentelor şi restituirea acestora
se efectuează în mod automat, folosind numai cardul de bibliotecă şi PIN-codul. Utilizând
monitorul senzorial, utilizatorul desinestătător îndeplineşte operaţiunile necesare. După
finalizarea operaţiunilor el obţine un cec, care conţine informaţii privind operaţiunile efectuate,
precum şi existenţa datoriilor. Resursele de bibliotecă pot fi restituite utilizând automatele situate
la intrarea în bibliotecă. Aici materialele se clasifică după tematică şi se trimit în secţii. În situaţii
dificile se poate adresa la masa de informaţii.Tot acolo pot fi primite materialele comandate.
Comanda electronică a cărţilor în biblioteca
oraşului Turku, Finlanda
Informaţiile suplimentare, deasemenea pot fi găsite în ghidul de utilizare a bibliotecii.
Specialiştii acordând ajutor niciodată nu se aşează vis-a-vis de utilizator ci doar alături pentru a
sublinia caracterul prietenos al comunicării şi instruirii, precum şi pentru a avea posibilitatea de a
observa greşelile utilizatorului.
Majoritatea serviciilor în bibliotecă sunt gratuite. Serviciile speciale sunt contra cost.
Biblioteca dispune suficient de spaţiu pentru diferite activităţi,
expoziţii şi conferinţe, precum şi locuri pentru lectură, deasemenea
ea este dotată cu zone de lectură retrase. „Spaţiul de noutăţi”vă oferă
posibilitatea de a citi ziare în format tradiţional şi online din diferite
ţări. În sala de lectură, aşezându-vă cât mai comod în fotoliu, puteţi
să vă scufundaţi în lectura unui roman, iar în „Salonul poetic” vă
delectaţi cu poezii. Biblioteca nu are scopul să-i facă cititori pe toţi,
chiar dacă acest lucru este foarte prestigios. Principalul lucru este de
al face pe utilizator să meargă la bibliotecă pentru a-şi rezolva
problemele (inclusiv problema de a petrece timpul liber, hobby-ul).
Biblioteca este un garant că cetăţenii vor putea să-şi exercite
drepturile. Şi nu este vorba doar despre dreptul de acces la
informaţiile furnizate prin accesul gratuit la CP cu Internet, dar, de
asemenea, dreptul la creaţie. De exemplu, deja există biblioteci, care
4
oferă gratuit pentru câteva ore, cu programare prealabilă, studioul de înregistrari bine echipat.
În secţia de literatură ştiinţifică activează punctul informaţional al Uniunii Europene
pentru sud-vestul Finlandei unde sunt expuse materiale tematice de ultima oră. Pentru utilizatori
în bibliotecă pretutindeni sunt organizate locuri pentru a lucra la calculatoare conectate la
Internet, o parte din ele pot fi rezervate din timp. Reţeaua fără fir SparkNet lucrează pe tot spaţiul
bibliotecii. Utilizatorii pot folosi reţeaua SparkNet la computerul staţionar al bibliotecii sau la
lăptop-ul personal. În clădirea fostei cancelarii guberniale lucrează cafeneaua „Sirius” oferind
vizitatorilor dulciuri şi băuturi răcoritoare. În perioada de vară în curtea bibliotecii este deschisă
terasa. Curtea bibliotecii prezintă o oază culturală, unde anul împrejur sunt oferite diverse
programe, inclusiv muzicale, expoziţii, se organizează vânzare de carte.
Interesantă este şi poziţia bibliotecarilor expusă în sloganul: „Pănă alţii fac proiecte, noi
deja lucrăm”. Obiectivul bibliotecarilor finlandezi privind utilizatorii este: „Informaţie plus
bucurie”. Motto-ul bibliotecilor : "Biblioteca trebuie să sporească plăcerea utilizatorului de la
viaţă".
Succesul bibliotecilor finlandeze constă într-o perfectă politică socială, iar digitiizarea
unui număr atât de impunător de documente pentru asigurarea accesului liber la informaţie este
una dintre principalele priorităţi ale Guvernului în domeniul politicii de bibliotecă. În această
ţară bibliotecile publice reprezintă principalul segment de-iure şi de-facto în sistemul naţional de
biblioteci, deoarece de serviciile acestora se bucură 80 procente din populaţia ţării. Bibliotecile
publice au căpătat un respect deosebit punând în aplicare principiul egalităţii proclamat de
Constituţia Finlandei. Acest lucru este resimţit de utilizatori chiar din momentul trecerii
pragulului bibliotecii unde îi întâmpină inscripţia „ Zonă liberă de discriminare”.
Trebuie de menţionat că salariile bibliotecarilor nu sunt mari ( 1,5-2 mii euro), iar
utilizarea raţională a banilor de către biblioteci oferă resurse suficiente pentru susţinerea
activităţii bibliotecilor: achiziţii, tehnologii informaţionale (inclusiv costul de autsorsing - firmei,
care asigură primirea automată de la utilizatori a documentelor de bibliotecă şi selectarea
acestora), pentru tehnologiile de organizare a timpului liber şi educaţie.
Bibliotecile publice sunt conduse de către autorităţile locale, care stabilesc, de
asemenea, volumul serviciilor oferite. Sistemul de finanţare şi evaluare a activităţii bibliotecilor
este unul dintre instrumentele de management. O parte importantă a sistemului finlandez de
finanţare a bibliotecilor constituie programul granturilor de stat. Această finanţare se oferă
bibliotecilor centrale pentru a acoperi cheltuielele serviciilor de bibliotecă, mărimea cărora
depinde de la calcularea per capita de locuitor şi „generozitatea” municipalităţilor – cu căt e mai
mare finanţarea oferită bibliotecilor cu atât e mai mare volumul de subvenţii primite. Granturile
se oferă bibliotecilor în scopul realizării proiectelor şi sunt direcţionate pentru dezvoltarea
inovaţională şi elaborarea serviciilor online. Din aceste resurse se achiziţionează biblioteci
mobile, deasemenea, anual, în 4-5 municipalităţi se construiesc sau se renovează biblioteci.
Granturile se oferă şi bibliotecilor publice şi celor regionale prin intermediul bibliotecilor
centrale pentru îndeplinirea funcţiilor stabilite de stat. Deasemenea, există un program de sprijin
pentru achiziţii în bibliotecile publice, când statul nu oferă subsidii, dar anual achiziţionează
literatură de calitate, cu un tiraj mic, transmisă în bibliotecile publice.
Tot, ce este mai bun, frumos şi efectiv în societate este transferat în biblioteci. Si cel
mai important, că bibliotecile sunt parte integrantă a societăţii. Biblioteca are o imagine atractivă
la populaţie şi autorităţile oraşului conştientizează rolul şi importanţa acesteia în Societatea
Informaţională şi Societatea bazată pe cunoaştere, iar mediul cultural, creat în bibliotecă,
contribuie la dezvoltarea acestuia.
Turku - Capitala Europeană a Culturii în 2011, unul dintre cele mai vechi oraşe,
(oficial a fost fondat în 1229) situat în sud-vestul Finlandei. Construirea oraşului a fost începută
de suedezi, care l-au numit Abo. 500 de ani Turku a fost capitala regiunii, în timp ce împăratul
rus a decis să se mute capitala la Helsinki, mai aproape de Rusia ( din 1809—1917 Finlanda a
fost parte componentă a Imperiului Rus). Hotarele de influenţă suedeză şi rusă s-au schimbat de
mai multe ori de-a lungul secolelor. În anii 1710 şi 1743, Suedia a pierdut partea de sud-est a
5
Finlandei, iar în 1808-1809 şi restul teritoriului finlandez. Influenţa culturală venea nu numai de
la Sankt Petersburg şi Stockholm, dar, de asemenea, din Germania (ştiinţă şi educaţie), Franţa
(artă şi literatură), Anglia (comerţul şi ideiile liberale). Finlanda a obţinut independenţa după
Revoluţia din Octombrie.
Oraşul Turcu este cunoscut ca un centru ştiinţific şi cultural: in secolul al XIII-lea deja
existau două şcoli, iar în 1640 a fost fondată prima universitate din Finlanda şi prima tipografie.
În 1772 în Turku a început să se editeze primul ziar din Finlanda. În prezent în oraş se
concentrează aproximativ 50% din producţia de biotehnologie şi aproape 60% din industria de
diagnostică.
Tradiţional, Turku este considerat "Oraşul Crăciunului", unde se plasează principalul
pom de Crăciun al ţării. De aici, din Marea Piaţă veche (Vanha Suurtori), inima oraşului, începe
sărbătoarea de Crăciun în întreaga Finlandă, după ce de pe balconul Brinkkala se declară pacea
de Crăciun.

More Related Content

What's hot (6)

Zilele Bibliotecarului
Zilele BibliotecaruluiZilele Bibliotecarului
Zilele Bibliotecarului
 
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
 
Lectura
LecturaLectura
Lectura
 
Metode moderne de promovare a colectiilor
Metode moderne de promovare a colectiilorMetode moderne de promovare a colectiilor
Metode moderne de promovare a colectiilor
 
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
 
Factorul X şi bibliotecile publice
Factorul X şi bibliotecile publiceFactorul X şi bibliotecile publice
Factorul X şi bibliotecile publice
 

Similar to Biblioteca pe placul tuturor. Alla Andrieș

Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaDIB ULIM
 
Biblioteca ULBS - prezentare 2020
Biblioteca ULBS - prezentare 2020Biblioteca ULBS - prezentare 2020
Biblioteca ULBS - prezentare 2020ioan_visa
 
Prezentare Biblioteca municipală Codlea
Prezentare Biblioteca  municipală CodleaPrezentare Biblioteca  municipală Codlea
Prezentare Biblioteca municipală CodleaClaudia Popescu
 
Uniunea bibliotecarilor maghiari
Uniunea bibliotecarilor maghiariUniunea bibliotecarilor maghiari
Uniunea bibliotecarilor maghiariBiblioteci Bihorene
 
Ghid pentru servicii
Ghid pentru serviciiGhid pentru servicii
Ghid pentru serviciiDIB ULIM
 
Biblioteca de Stiinte Reims
Biblioteca de Stiinte ReimsBiblioteca de Stiinte Reims
Biblioteca de Stiinte ReimsJC Brochard
 
Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...
Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...
Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 

Similar to Biblioteca pe placul tuturor. Alla Andrieș (20)

Szonda Szabolcs
Szonda SzabolcsSzonda Szabolcs
Szonda Szabolcs
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
 
Norvegia BN.docx
Norvegia BN.docxNorvegia BN.docx
Norvegia BN.docx
 
Biblioteca ULBS - prezentare 2020
Biblioteca ULBS - prezentare 2020Biblioteca ULBS - prezentare 2020
Biblioteca ULBS - prezentare 2020
 
Prezentare Biblioteca municipală Codlea
Prezentare Biblioteca  municipală CodleaPrezentare Biblioteca  municipală Codlea
Prezentare Biblioteca municipală Codlea
 
Uniunea bibliotecarilor maghiari
Uniunea bibliotecarilor maghiariUniunea bibliotecarilor maghiari
Uniunea bibliotecarilor maghiari
 
Ghid pentru servicii
Ghid pentru serviciiGhid pentru servicii
Ghid pentru servicii
 
NAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografiei
NAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografieiNAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografiei
NAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografiei
 
D I G I T R O M A N
D I G I T  R O M A ND I G I T  R O M A N
D I G I T R O M A N
 
Digit Roman
Digit RomanDigit Roman
Digit Roman
 
Digit Roman
Digit RomanDigit Roman
Digit Roman
 
Ala Lîsîi. Cartea electronică în perceperea utilizatorilor: studiu de caz
Ala Lîsîi. Cartea electronică în perceperea utilizatorilor: studiu de caz Ala Lîsîi. Cartea electronică în perceperea utilizatorilor: studiu de caz
Ala Lîsîi. Cartea electronică în perceperea utilizatorilor: studiu de caz
 
Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...
Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...
Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...
 
Biblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitateBiblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitate
 
Ghidul bibliotecii Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati
Ghidul bibliotecii Universitatii "Dunarea de Jos" din GalatiGhidul bibliotecii Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati
Ghidul bibliotecii Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati
 
Biblioteca de Stiinte Reims
Biblioteca de Stiinte ReimsBiblioteca de Stiinte Reims
Biblioteca de Stiinte Reims
 
Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...
Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...
Bibliotecile Naționale și impactul asupra Sistemului Național de Biblioteci -...
 
Ghidul CDI
Ghidul CDIGhidul CDI
Ghidul CDI
 
Valentina Topalo. Asigurarea informaţională a procesului de cercetare la Uni...
Valentina Topalo. Asigurarea informaţională a procesului de cercetare  la Uni...Valentina Topalo. Asigurarea informaţională a procesului de cercetare  la Uni...
Valentina Topalo. Asigurarea informaţională a procesului de cercetare la Uni...
 
Valentina Topalo. Contribuţii internaţionale în asigurarea informaţională a p...
Valentina Topalo. Contribuţii internaţionale în asigurarea informaţională a p...Valentina Topalo. Contribuţii internaţionale în asigurarea informaţională a p...
Valentina Topalo. Contribuţii internaţionale în asigurarea informaţională a p...
 

More from Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияПриоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияBiblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 

More from Biblioteca Națională a Republicii Moldova (20)

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
 
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
 
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric EcaterinaCarte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
 
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
 
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionaleDmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
 
Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări
Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizăriProgramul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări
Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări
 
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
 
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
 
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияПриоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
 
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
 
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
 
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
 

Recently uploaded

ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 

Recently uploaded (6)

ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 

Biblioteca pe placul tuturor. Alla Andrieș

  • 1. 1 Biblioteca pe placul tuturor Alla Andrieş, Specialist principal Serviciul Dezvoltare în biblioteconomie, BNRM Sistemul de biblioteci din Finlanda, este considerat unul dintre cele mai bune din lume. Principalul factor care contribuie la dezvoltarea acestora este interesul statului în furnizarea serviciilor de bibliotecă de înaltă calitate pe întreg teritoriul ţării si fiecare localitate separat. “Populaţie civilizată” - acesta este scopul urmărit de bibliotecile finlandeze din secolul al 19-lea până în prezent. Putem spune că obiectivul este atins, pentru că finlandezii sunt astăzi una dintre naţiunile cele mai instruite din lume. Serviciile de bibliotecă sunt finanţate de municipalităţi, furnizate gratuit şi garantate prin lege. Doriți să numerizaţi discuri sau casete, să împrumutaţi pentru un timp o maşină de cusut sau o operă de artă? Toate acestea şi multe alte noi servicii oferă bibliotecile utilizatorilor din Finlanda. Iniţial, construite pentru îmbunătăţirea nivelului de educaţie a cetăţenilor, bibliotecile îndeplinesc rolul de saloane cu echipamente multimedia şi chiar organizatori de evenimente în aer liber. Conform datelor statistice din 2011, în medie finlandezii vizitează biblioteca de zece ori pe an şi împrumută 18 cărţi. Cu toate acestea, cifrele nu spun nimic despre ceea ce face biblioteca pentru a ţine pasul cu ritmul societăţii moderne. Să facem cunoştinţă cu o bibliotecă despre care utilizatorii spun că „o altă bibliotecă mai bună pentru lectură, documentare, mai plăcută pentru recreere” ei nu cunosc şi, pe bună dreptate, o numesc „inima oraşului”. În 2013 Biblioteca oraşului Turku a sărbătorit aniversarea a 150 de ani. După un incendiu devastator în 1827, Turku a fost ars aproape totalmente, şi a fost necesar de o lungă perioadă de timp pentru a fi reconstruit. Biblioteca oraşului a reluat existenţa doar în 1860. Complexul Bibliotecii centrale din Turku este format din noua clădire, finalizată în anul 2007, clădirea bibliotecii vechi, ridicată în 1903, precum şi clădirile fostei cancelariei guberniale construite în 1818. Obiectivul arhitecţilor era nu numai de a moderniza biblioteca dar, deasemenea, pentru a crea o armonie cu situl vechi cu o istorie de 100 de ani. Ca urmare, în 2007, apare o nouă clădire a bibliotecii cu cafenea şi o terasă, care este folosită ca o zonă de recreere şi un loc pentru concerte de muzică. Biblioteca centrală structural este împărţită pe secţii tematice.Toate materialele: cărţi, reviste, discuri CD şi DVD, care se referă la o anumită temă, se regăsesc într-o secţie, independent de forma publicaţiei şi modul de utilizare. În fiecare secţie activează personalul specializat în domeniul dat. Biblioteca serveşte un număr foarte mare de utilizatori pe tot parcursul anului. Împrumutul de carte constituie circa 2 mln. anual. În plus, ea găzduieşte în mod regulat expoziţii şi conferinţe. Biblioteca dispune de mii de periodice, atât finlandeze cât şi internaţionale. Ea oferă utilizatorilor calculatoare cu versiuni electronice ale cărţilor şi posibilitatea de accesare a Internetului. Dreptul cetăţeanului privind accesul la informaţie predomină când se decide problema privind livrarea documentelor pe diferiţi purtători: cărţi audio, video, multimedia CD si DVD, casete cu jocuri etc. Împrumutul documentelor de bibliotecă pentru un utilizator poate enumera până la 40 de unităţi, dar nu mai mult de 5 Play Station, BlueRay şi DVD. Termenul de împrumut este de obicei de 4 săptămâni. Perioadă de împrumut a documentelor audio-video poate fi mai scurtă. Împrumutând materialele de bibliotecă este necesar de verificat data de restituire. În caz că documentele sunt restituite ceva
  • 2. 2 mai târziu, biblioteca va incasa o taxă de întârziere. Prelungirea termenului de împrumut ale documentelor prin intermediul Internetului este un serviciu gratuit. Pentru finlandezi este firesc de a împrumuta la bibliotecă filme şi opere muzicale, pentru că adesea, un film bazat pe o operă literară, creează dorinţa de lectură. Serialele de televiziune şi spectacolele de teatru pot influenţa în acelaşi mod. Bookreader-ile se împrumută pe o săptămână, gratuit şi fără garanţie. Sunt promovate sursele de unde poate fi descărcată literatura accesibilă publicului. Deasemenea, gratuit pot fi împrumutate şi instrumentele muzicale, o operă de artă pentru o anumită perioadă de timp. Operele de artă sunt oferite de către muzee pentru dezvoltarea estetică şi pentru promovarea colecţiilor sale. Trebuie de menţionat, că dezvoltarea estetică ocupă un loc important în activitatea de bibliotecă. Bibliotecarii organizează excursii educaţionale pentru copii şi adulţi în istoria culturii, efectuate în frumoasa zonă centrală din Turku. Bibliotecile, în activitatea cu tineretul, pun accentul pe utilizarea muzicii şi în afara zidurilor, având în vedere că acest lucru este atât de apreciat. De aici şi apariţia camerelor-studii, bine izolate, unde tinerii pot monta filme de amatori, audia propriile înregistrări, asculta înregistrarile din concerte etc. Secţia de arte conţine 40 000 de înregistrări muzicale, cărţi şi 160 000 alte materiale. În camera de muzică utilizatorii exersează la instrumente muzicale, audiează noile înregistrări fără a deranja pe alţi utilizatori ai bibliotecii. Este necesar ca bibliotecile moderne (iar biblioteca Finlandeză este un model) să dezvolte acest tip de activitate, să ofere oportunităţi pentru autorealizare. Pentru utilizatori sunt prevăzute zone destinate pentru diferite jocuri, cum ar fi jocul de şah şi jocurile care au loc în zone speciale şi la anumite ore. Jocurile sunt percepute ca un suport în educaţie. Pentru copii, este organizată secţia Saga, plină de machete planetare şi nave spaţiale. Impresionează ideile realizate în aranjarea sălilor unde copiii fericiţi aleargă de la camera de jocuri spre rafturile cu cărţi. O mulţime de copii mici aşezaţi la mese mici, răsfoiesc cărţile ilustrate, târâind-use lângă rafturi sau sub mese, într-un cuvânt, petrec timpul în linişte în timp ce părinţii
  • 3. 3 citesc sau primesc informaţii. Cred că anume aşa se creează o naţiune cititoare. Finlanda poate fi numită, probabil, ţara cu cel mai înalt nivel de lectură din lume. Deşi bibliotecile încă nu lucrează non-stop, dar dis de dimineaţă pot fi restituite cărţile şi primite cele comandate. Sălile de lectură sunt deschise până seara târziu. În Finlanda nu sunt locuri mai populare decât sălile de lectură. Principalul document cu care se operează în spaţiul bibliotecii este cardul de utilizator, care se eliberează pe viaţă, în cazul pierderii acestuia un alt card se eliberează contra cost. În toate secţiile ale bibliotecii împrumutul documentelor şi restituirea acestora se efectuează în mod automat, folosind numai cardul de bibliotecă şi PIN-codul. Utilizând monitorul senzorial, utilizatorul desinestătător îndeplineşte operaţiunile necesare. După finalizarea operaţiunilor el obţine un cec, care conţine informaţii privind operaţiunile efectuate, precum şi existenţa datoriilor. Resursele de bibliotecă pot fi restituite utilizând automatele situate la intrarea în bibliotecă. Aici materialele se clasifică după tematică şi se trimit în secţii. În situaţii dificile se poate adresa la masa de informaţii.Tot acolo pot fi primite materialele comandate. Comanda electronică a cărţilor în biblioteca oraşului Turku, Finlanda Informaţiile suplimentare, deasemenea pot fi găsite în ghidul de utilizare a bibliotecii. Specialiştii acordând ajutor niciodată nu se aşează vis-a-vis de utilizator ci doar alături pentru a sublinia caracterul prietenos al comunicării şi instruirii, precum şi pentru a avea posibilitatea de a observa greşelile utilizatorului. Majoritatea serviciilor în bibliotecă sunt gratuite. Serviciile speciale sunt contra cost. Biblioteca dispune suficient de spaţiu pentru diferite activităţi, expoziţii şi conferinţe, precum şi locuri pentru lectură, deasemenea ea este dotată cu zone de lectură retrase. „Spaţiul de noutăţi”vă oferă posibilitatea de a citi ziare în format tradiţional şi online din diferite ţări. În sala de lectură, aşezându-vă cât mai comod în fotoliu, puteţi să vă scufundaţi în lectura unui roman, iar în „Salonul poetic” vă delectaţi cu poezii. Biblioteca nu are scopul să-i facă cititori pe toţi, chiar dacă acest lucru este foarte prestigios. Principalul lucru este de al face pe utilizator să meargă la bibliotecă pentru a-şi rezolva problemele (inclusiv problema de a petrece timpul liber, hobby-ul). Biblioteca este un garant că cetăţenii vor putea să-şi exercite drepturile. Şi nu este vorba doar despre dreptul de acces la informaţiile furnizate prin accesul gratuit la CP cu Internet, dar, de asemenea, dreptul la creaţie. De exemplu, deja există biblioteci, care
  • 4. 4 oferă gratuit pentru câteva ore, cu programare prealabilă, studioul de înregistrari bine echipat. În secţia de literatură ştiinţifică activează punctul informaţional al Uniunii Europene pentru sud-vestul Finlandei unde sunt expuse materiale tematice de ultima oră. Pentru utilizatori în bibliotecă pretutindeni sunt organizate locuri pentru a lucra la calculatoare conectate la Internet, o parte din ele pot fi rezervate din timp. Reţeaua fără fir SparkNet lucrează pe tot spaţiul bibliotecii. Utilizatorii pot folosi reţeaua SparkNet la computerul staţionar al bibliotecii sau la lăptop-ul personal. În clădirea fostei cancelarii guberniale lucrează cafeneaua „Sirius” oferind vizitatorilor dulciuri şi băuturi răcoritoare. În perioada de vară în curtea bibliotecii este deschisă terasa. Curtea bibliotecii prezintă o oază culturală, unde anul împrejur sunt oferite diverse programe, inclusiv muzicale, expoziţii, se organizează vânzare de carte. Interesantă este şi poziţia bibliotecarilor expusă în sloganul: „Pănă alţii fac proiecte, noi deja lucrăm”. Obiectivul bibliotecarilor finlandezi privind utilizatorii este: „Informaţie plus bucurie”. Motto-ul bibliotecilor : "Biblioteca trebuie să sporească plăcerea utilizatorului de la viaţă". Succesul bibliotecilor finlandeze constă într-o perfectă politică socială, iar digitiizarea unui număr atât de impunător de documente pentru asigurarea accesului liber la informaţie este una dintre principalele priorităţi ale Guvernului în domeniul politicii de bibliotecă. În această ţară bibliotecile publice reprezintă principalul segment de-iure şi de-facto în sistemul naţional de biblioteci, deoarece de serviciile acestora se bucură 80 procente din populaţia ţării. Bibliotecile publice au căpătat un respect deosebit punând în aplicare principiul egalităţii proclamat de Constituţia Finlandei. Acest lucru este resimţit de utilizatori chiar din momentul trecerii pragulului bibliotecii unde îi întâmpină inscripţia „ Zonă liberă de discriminare”. Trebuie de menţionat că salariile bibliotecarilor nu sunt mari ( 1,5-2 mii euro), iar utilizarea raţională a banilor de către biblioteci oferă resurse suficiente pentru susţinerea activităţii bibliotecilor: achiziţii, tehnologii informaţionale (inclusiv costul de autsorsing - firmei, care asigură primirea automată de la utilizatori a documentelor de bibliotecă şi selectarea acestora), pentru tehnologiile de organizare a timpului liber şi educaţie. Bibliotecile publice sunt conduse de către autorităţile locale, care stabilesc, de asemenea, volumul serviciilor oferite. Sistemul de finanţare şi evaluare a activităţii bibliotecilor este unul dintre instrumentele de management. O parte importantă a sistemului finlandez de finanţare a bibliotecilor constituie programul granturilor de stat. Această finanţare se oferă bibliotecilor centrale pentru a acoperi cheltuielele serviciilor de bibliotecă, mărimea cărora depinde de la calcularea per capita de locuitor şi „generozitatea” municipalităţilor – cu căt e mai mare finanţarea oferită bibliotecilor cu atât e mai mare volumul de subvenţii primite. Granturile se oferă bibliotecilor în scopul realizării proiectelor şi sunt direcţionate pentru dezvoltarea inovaţională şi elaborarea serviciilor online. Din aceste resurse se achiziţionează biblioteci mobile, deasemenea, anual, în 4-5 municipalităţi se construiesc sau se renovează biblioteci. Granturile se oferă şi bibliotecilor publice şi celor regionale prin intermediul bibliotecilor centrale pentru îndeplinirea funcţiilor stabilite de stat. Deasemenea, există un program de sprijin pentru achiziţii în bibliotecile publice, când statul nu oferă subsidii, dar anual achiziţionează literatură de calitate, cu un tiraj mic, transmisă în bibliotecile publice. Tot, ce este mai bun, frumos şi efectiv în societate este transferat în biblioteci. Si cel mai important, că bibliotecile sunt parte integrantă a societăţii. Biblioteca are o imagine atractivă la populaţie şi autorităţile oraşului conştientizează rolul şi importanţa acesteia în Societatea Informaţională şi Societatea bazată pe cunoaştere, iar mediul cultural, creat în bibliotecă, contribuie la dezvoltarea acestuia. Turku - Capitala Europeană a Culturii în 2011, unul dintre cele mai vechi oraşe, (oficial a fost fondat în 1229) situat în sud-vestul Finlandei. Construirea oraşului a fost începută de suedezi, care l-au numit Abo. 500 de ani Turku a fost capitala regiunii, în timp ce împăratul rus a decis să se mute capitala la Helsinki, mai aproape de Rusia ( din 1809—1917 Finlanda a fost parte componentă a Imperiului Rus). Hotarele de influenţă suedeză şi rusă s-au schimbat de mai multe ori de-a lungul secolelor. În anii 1710 şi 1743, Suedia a pierdut partea de sud-est a
  • 5. 5 Finlandei, iar în 1808-1809 şi restul teritoriului finlandez. Influenţa culturală venea nu numai de la Sankt Petersburg şi Stockholm, dar, de asemenea, din Germania (ştiinţă şi educaţie), Franţa (artă şi literatură), Anglia (comerţul şi ideiile liberale). Finlanda a obţinut independenţa după Revoluţia din Octombrie. Oraşul Turcu este cunoscut ca un centru ştiinţific şi cultural: in secolul al XIII-lea deja existau două şcoli, iar în 1640 a fost fondată prima universitate din Finlanda şi prima tipografie. În 1772 în Turku a început să se editeze primul ziar din Finlanda. În prezent în oraş se concentrează aproximativ 50% din producţia de biotehnologie şi aproape 60% din industria de diagnostică. Tradiţional, Turku este considerat "Oraşul Crăciunului", unde se plasează principalul pom de Crăciun al ţării. De aici, din Marea Piaţă veche (Vanha Suurtori), inima oraşului, începe sărbătoarea de Crăciun în întreaga Finlandă, după ce de pe balconul Brinkkala se declară pacea de Crăciun.