1. MÂNĂSTIREA NĂMĂIEŞTI – MIT ŞI REALITATE
Mânăstirea Nămăieşti se află, în comuna Valea Mare Pravăţ, la 5 km de oraşul Câmpulung, într-o
zonă cu străvechi urme istorice şi de un pitoresc deosebit, ascunsă într-o stâncă, la altitudinea de 765 m.
Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din moşi-
strămoşi, în satul Nămăieşti pomenesc şi numele domnitorului Negru Vodă, acelaşi cu cel care a poruncit
construirea mânăstirii din balada Meşterul Manole (Curtea de Argeş). Potrivit acestor legende, trei ciobani
au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi mânăstirea. Înnoptând în aceste locuri, au avut toţi trei acelaşi
vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a
spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat
al Maicii Domnului. Dimineaţa, trezindu-se, şi-au spus unul altuia
visul avut, s-au înfricoşat şi au hotărât să se mute pe un versant
alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li
s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume şi le-a
arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaş de închinare acolo
unde vor găsi icoana. Hramurile alese de ei au fost al Intrării în
Biserică a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie) şi al Izvorului
Tămăduirii (în prima vineri de după Sf. Paşti). Se crede că tot atunci le-a
spus Maica Domnului ca numărul vieţuitorilor din mânăstirea ce
se va întemeia aici să fie întotdeauna 33 (anii trăiţi de Mântuitorul
Iisus pe pământ).
Icoana despre care se spune că a fost găsită în stâncă de cei
trei ciobani se pare că este una dintre cele mai vechi din toată
creştinătatea. Se crede că este una dintre cele 12 icoane pictate de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca la dorinţa
Maicii Domnului, care le-a destinat celor 12 Apostoli ce urmau să plece la propovăduirea Evangheliei. Pe
aceste locuri, icoana a fost adusă de Sf. Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea şi a plecat apoi spre
Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei,
care crezuse că în grotă trăieşte un slujitor al zeului, pe care-l
va creştina, nu găseşte pe nimeni în grotă şi s-ar fi adresat celor
cu care călătorea: Nemo est (Nu este nimeni), de unde numele
Nămăieşti. Apostolul a coborât în grotă şi a lăsat icoana în
partea de nord, aproximativ pe acelaşi loc în care se află acum
în biserica mânăstirii.
În timpul primului război mondial (1916-1918, pentru
România), biserica, stăreţia şi o parte din chilii au luat foc din
cauza bombelor căzute în zonă. Sergentul Ion Mustaţă a fost
acela care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu
puţine cărţi şi odoare bisericeşti. A mărturisit mai târziu că s-a
trudit o noapte întreagă să stingă focul, dar spre dimineaţă, flăcările s-au stins dintr-o dată când au ajuns
lângă icoană.
În urmă cu două-trei decenii, călugăriţele de la Nămăieşti lucrau covoare, care în cea mai mare parte
erau exportate. În prezent, din generaţia vârstnică nu mai este decât Maica Cornelia Colţea, care trăieşte aici
de la vârsta de trei ani, când au luat-o la mânăstire surorile mamei sale, şi care este ghidul mânăstirii.
Mãnãstirea Corbii de Piatrã
Începuturile vieţii monahale la Corbii de Piatră sunt mai puţin cunoscute. Cele mai multe aşezări
monahale au apărut în locul altora mai vechi coborând pe firul istoriei până în vremuri imemoriale. Aşa vor
fi stat lucrurile şi cu mănăstirea de la Corbi, aşezată în inima unei misterioase şi extrem de timpurii vetre
ascetice româneşti. Cu siguranţă prima atestare documentară, 23 Iunie 1512, nu este şi data înfiinţării
mănăstirii existând informaţii certe conform cărora sfântul locaş ar fi existat şi înainte de această dată.
Biserica rupestră de la Corbi derivă tipologic din bisericile sală, cu două altare dedicate unui hram
dublu şi caracteristice lumii bizantine din sec. X. Ea se înrudeşte tipologic cu grupul de biserici rupestre din

2. Capadocia, dar particularitatea altarului dublu racordat la o singură navă este unică la noi in ţară. Ea poate fi
regăsită numai în Bulgaria.Caracteristicile stilistice, calitatea picturii, însoţite în exclusivitate de inscripţii
greceşti, coroborate cu ştirile documentare, permit datarea cu certitudine a ansamblului la începutul sec.
XIV. Ansamblul rupestru de la Corbii de Piatră constitue dovada concretă a existenţei unor nuclee
monastice în Ţara Românească încă înainte de organizarea bisericii muntene din sec. XIV.
La 23 Iunie 1512, monahia Magdalina (în mirenie Musa, fiică şi soţie de boier, proprietara ereditară
a moşiei de la Corbi) reînfiinţează mănăstirea de la Corbii de
Piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, pe care o
închina domnitorului Neagoe Basarab, mănăstirea căpătând
astfel încă de la reînfiinţarea ei statutul de mănăstire
domnească. Este şi prima mănăstire de calugăriţe atestată
documentar la noi în ţară. Cum s-a redeschis mănăstirea ne
spune diaconul Paul de Alep, care în 1658, însoţindu-l pe
patriarhul Macarie al Antiohiei în Ţara Românească, vizitează
şi biserica din piatră de la Corbi despre care spune că este "o
biserică mică dar foarte frumoasă în care se mai pot încă vedea
pe pereţi urmele vechii zugraveli şi care a fost redeschisă în
urma viziunii pe care a avut-o un eremit sfânt". După doar trei
ani, probabil din cauza condiţiilor vitrege de vieţuire, la Corbi
sunt aduşi calugări, maicile fiind mutate la mănăstirea Cornetu, unde după moartea domnitorului se va
calugări şi doamna Despina, sub numele de Platonida
monahia.
În prima jumătate a sec. XVIII mănăstirea devine
biserică de mir, ca urmare a aşezării în jurul ei a unei puternice
colonii de români veniţi din motive de prigoană religioasă din
Jina Sibiului, iar la începutul secolului următor, biserica este
modificată, luând înfăţişarea pe care o are şi astăzi. Deasupra
bisericii, încastrată în stancă, se află crucea de piatră de la
1700, iar în faţa bisericii este paraclisul de lemn cu clopotniţa
construit în 1890.
În ultimul timp, în bisercă se slujea rar, o dată pe an, de
Sf. Ap. Petru şi
Pavel, praznic care a fost preluat în mod eronat de evlavia
localnicilor ca hram al bisericii. Hramul mănăstirii de la
întemeierea ei a fost Adormirea Maicii Domnului, aşa cum
apare şi în toate documentele ulterioare. Cum se explică
mutarea lui de la 15 August la 29 Iunie? După trecerea la cele
veşnice a noului ctitor, voevodul Neagoe Basarab, s-a preluat
şi s-a perpetuat tradiţia ca de 29 Iunie să se facă parastasul
ctitorului aşa cum el însuşi a cerut în actul de la 17 Iunie 1517,
ca după moartea lui să i se facă parastas o data în an, în orice
zi. Şi pentru că de 29 Iunie mergeau călugării să ia dania
anuală a domnitorului, s-a menţinut această zi şi ca pomenire
după moartea lui. Şi, cu timpul, nemaislujindu-se în biserică decât la 29 Iunie, pentru tradiţia parastasului, s-
a adoptat acest praznic şi ca hram al bisericii.
Astăzi, la Corbii de Piatră, prin purtarea de grijă a Prea Sfinţiei Sale P.S. Calinic Argeşanul, de la 23
martie 2003 s-a reînnodat firul vieţii monahale întrerupt acum mai bine de 200 de ani, scopul acestui demers
fiind acela de a demara lucrările pentru construirea unui complex chinovial alcătuit din corp de chilii,
paraclis şi clădiri anexe, precum şi pentru începerea operei de restaurare a picturii, lucrari prin care vestitul
locaş de cult să-şi recapete, pe cât va fi cu putinţă, strălucirea de odinioară.
Prof. Rizoaica Mihaela – Şcoala „Liviu Rebreanu”