Vanatorul si pescarul Roman

www.agvps.ro
PESCARUL
VÂNĂTORUL
ROMÂN
ȘI
ROMÂN
ȘI
PESCARUL
VÂNĂTORUL
Somni la
gura Șontei
34
ANUL MMXIV • NR. 24
DECEMBRIE
Așteptând rațele
înainte de Gerar
10
Racul, offset-ul
și bibanul
30
Reuniunea Comitetului
Director al FACE
5

REDACȚIA
Director general
Dr. Ing. Neculai Șelaru
Redactor-șef
arh. Mugurel Ionescu
Redactor
Alin-Codru Manu
Redactor corespondent
prof. Bianca Ioriatti
Art Director
Aurel Neagu
Layout/Design
CREA
Difuzare
Ing. Mariana Cristache
CONSILIUL ȘTIINȚIFIC
Acad. Dr. Dan Munteanu
Acad. Dr. Atilla Kelemen
Dr. Ing. Nicolae Goicea
Dr. Ing. Vladimir Talpeș
Redacția și administrația
București - Calea Moșilor nr. 128,
Sector 2, Cod 020882
Tel: 021-313.33.63
E-mail: revistavpr@yahoo.com
www.agvps.ro
ISSN 1582 - 9650
Manuscrisele destinate tipăririi vor fi de preferință în
format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază
colaboratorilor. Articolele publicate nu angajează
decât responsabilitatea autorilor lor și nu reflectă în
mod necesar opinia radacției. Reproducerea oricărui
material fără acordul redacției este interzisă.
Nr. 24 /DECEMBRIE 2014
ANUL MMXIV • Serie nouă
FONDATĂÎN ANUL 1919
REVISTANAȚIONALĂ DE
VÂNĂTOARE ȘI PESCUITSPORTIV
15 34
10 32
CUPRINS
Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintă
Președinte: Mugur Constantin Isărescu, Director General: Neculai Șelaru; Vicepreședinți:
Florin Iordache (Olt, Dolj); Atilla Kelemen (Bistrița, Harghita, Mureș), Teodor Bentu
(Giurgiu, Asociații de pescari sportivi); Membri: Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara),
ilip Georgescu (Argeș, Teleoman), Gabriel Surdu (Bacău, Iași, Vaslui), Teodor Giurgiu
(Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoșani,
Neamț, Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galați, Vrancea),
Ion Vasilescu (București), Florică Stan (Buzău, Dâmbovița, Prahova), Ilie Sârbu (Caraș
Severin, Timiș), Valentin Jerca (Călărași, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duță
(Gorj, Mehedinți), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița), Gheorghe Iaciu (Ilfov).
VÂNĂTOARE
3 EDITORIAL
Trasul cu pușca în scopuri
nevinovate
5 EVENIMENT
Reuniunea Comitetului Director
al FACE
8 ETIC~
Tuși
9 ANOMALIE
Excepție la Capreolus Capreolus
10 DE SEZON
Așteptând rațele înainte de Gerar
12 ETOLOGIE
Comportamentul iepurelui
15 EXAMEN
Întrebări pentru examenul de vânător
16 RESTITUIRI
Cu tolba plină
18 MUNI}IE
Noi gloanțe de carabină fără plumb
19 CULTUR~ CINEGETIC~
Cerbul sfânt al Sfântului Hubertus
20 DIN TEREN
Vânătorii bihoreni, buni gospodari
22 DIN TEREN
Început de sezon cu satisfacții
vânătorești
24 ADVERTORIAL
Fenomenul CZ
26 CHINOLOGIE
Instinctul natural al aportului
27 FLORA
Arnica
28 Noutăți de prin magazine
PESCUIT
30 SPINNING
Racul, offset-ul și bibanul
32 DE SEZON
Căutând știucile la început de iarnă
34 PESCUIT |N DELT~
Somni la gura Șontei
36 PESCUIT LA R~PITOR
Năluci „nervoase” cu evoluții
deosebite
38 PESCUIT LA MUSC~ ARTIFICIAL~
Periplu marmațian și muscărit
cu muște artificiale
40 Noutăți de prin magazine
41 MICA PUBLICITATE
Solunare - Rebus

P
rintre acestea, ne reamintim cu
nostalgie despre trasul cu pușca
la semn și la ținte mișcătoare,
pentru perfecționarea tirului și inițierea
ucenicilor, pentru cunoașterea calități-
lor armelor, pentru demonstrarea abili-
tăților în competiții organizate ad-hoc
etc. Ne reamintim, de asemenea, des-
pre îngroparea anilor trecuți, cu focuri
de armă, la revelion, când întotdeauna,
fix la ora 24 a zilei de 31 decembrie, se
auzeau dubleuri răzlețe de la casele vâ-
nătorilor. Nici „botezul” vânătorilor,
nici nunțile unora dintre ei și nici ple-
carea pentru totdeauna de acasă ori lă-
sarea acestora în liniștea veșnică din
groapă, nu se făceau, de obicei, fără ra-
fale sau focuri repetate de armă.
DECEMBRIE 2014 | 3
EDITORIAL
VÅN~TOARE
Editorial 3
Reuniune FACE 5
Așteptând rațele 10
Comportamentul iepurelui 12
Cu tolba plină 16
Fenomenul CZ 24
decembrie
Trasul cu pușca
în scopuri nevinovate
N. ȘELARU
În trecutul nu foarte
îndepărtat, până prin anul
2004, arma de vânătoare
putea fi folosită ocazional,
fără a contraveni legii, și în
scopuri „nevinovate”,
altele decât împușcarea
speciilor admise la
vânătoare.
Foto: ALIN-CODRU MANU

Așa erau obiceiurile moștenite din
tată în fiu și nimeni nu se gândea să
renunțe, pe atunci, la tradiție. Fiindcă
obiceiurile erau agreate, așteptate
și/sau apreciate de societatea în care
trăiau vânătorii, nicidecum conside-
rate infracțiuni grave, precum în pre-
zent, motivate de închipuite pericole
sociale care ar pândi vânătorii și con-
cetățenii vânătorilor contemporani.
Inițierea ucenicilor (candidaților,
stagiarilor) într-ale vânătorii, cunoaș-
terea armelor, perfecționarea tirului
și „trasul în sus” în ocazii aparte din
viața vânătorilor sau ale societății, cu
cartușe adevărate sau încărcate cu ful-
tuială în loc de alice, nu a prezentat
nici un pericol în condițiile de atunci,
când armele erau mânuite de vânători
pregătiți și responsabili.
Nu-mi aduc aminte, de când mă
știu, să se fi întâmplat vreun accident
în astfel de ocazii. Din contră, acci-
dentele cu arme de vânătoare sunt tot
mai frecvente în zilele noastre, când
s-a impus, prin forța legii, renunțarea
la astfel de activități formative tradi-
ționale. Explicații pentru această si-
tuație (constatare) neplăcută, de in-
terdicție totală a folosirii armelor de
vânătoare în scopuri nevinovate, al-
tele decât recoltarea vânatului și tra-
gerea în poligoane autorizate, s-au
mai dat. Iar aranjamentele, recente și
de actualitate din spatele interdicției,
sunt îndeobște cunoscute. Printre ele,
avantajarea firmelor căpușă, de ini-
țiere în domeniul mânuiri armelor de
foc, al celor de import și comerciali-
zare de artificii, al celor de import și
comercializare de arme și echipament
auxiliar, uneori nepotrivit ori interzis
la vânătoare etc. Iar repercursiunile
acestei stări de fapt se văd deja în
creșterea alarmantă a numărului de
accidente produse cu arma de vână-
toare, datorate tocmai lipsei de ini-
țiere serioasă și instruire ulterioară
asemenea, prin care să instaureze res-
ponsabilitatea de altă dată în privința
alegerii, procurării, păstrării și folosi-
rii - mânuirii armelor de vânătoare,
inclusiv în scopuri nevinovate.
După cum se poate constata, nu
am adus în discuție, în nici un fel, ac-
cidentele mult mai frecvente, produse
cu alte tipuri de arme letale, inclusiv
cu arme de pază cu glonț, cu arme ne-
letale, cu artificii autorizate etc.
În contextul expus, te întrebi, pe
bună dreptate, care o fi fost logica in-
terzicerii, prin lege, a folosirii armelor
de vânătoare în scopuri nevinovate,
altele decât vânarea speciilor cinege-
tice și exersarea tirului în poligoane
autorizate? De asemenea, cum se mai
pot împușca legal câinii sălbăticiți de
prin păduri și de pe câmpuri și cum se
mai poate trage cu arma de vânătoare
în goană, în scop de auto apărare sau
pentru împingerea vânatului mare
spre linia de ștanduri, fără încălcarea
actualei legi?
Vrând, nevrând, trebuie să recu-
noaștem că nu avem cea mai bună
lege în materie și că actuala lege, ex-
cesiv de stufoasă și neinspirată din
multe alte puncte de vedere, a îngro-
pat anumite obiceiuri vânătorești, de-
venite tradiționale, care țineau,
într-un anume fel, de latura formativă
și spirituală a activității de vânătoare.
În aceste condiții, de sărăcire pe zi
ce trece a tradiției și spiritualității vâ-
nătorești, revenim la aceeași între-
bare, devenită probabil plictisitoare:
Vânătoarea încotro?
4 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
Trasulcupușca
înscopurinevinovate
Foto: ALIN-CODRU MANU

R
euniunea s-a desfășurat în
două etape ce au cuprins Lu-
crările Comitetului Director al
FACE, în 21 noiembrie, și o partidă de
vânătoare cu oaspeții participanți, în
22 noiembrie, după încheierea dezba-
terilor. Lucrările comitetului și cazarea
oaspeților au avut loc în condițiile ex-
celente, oferite de Casa Capșa din Bu-
curești.
Lucrările Comitetului Director au
fost conduse de Președintele acestuia,
baronul/dl. Gilbert de Turckheim,
asistat de Secretarul General, dl.
Filippo Segato. La reuniune au parti-
cipat membri din Belgia, Danemarca,
Finlanda, Franța, Germania, Grecia,
Irlanda, Italia, Marea Britanie, Slove-
nia și, bineînțeles, din România, dele-
gați ce reprezintă, în același timp, și
principalele regiuni geografice ale Co-
munității Europene.
A.G.V.P.S. din România, gazda
acestei reuniuni, este membră a FACE
din anul 2000 și s-a implicat activ în
activitatea Federației participând, atât
în cadrul sesiunilor de dezbateri, cât și
la cele de consultare a membrilor fe-
derației, pe teme tehnice privind Con-
servarea vânatului, Directiva păsări și
habitate, Carnivorele mari, Conserva-
rea naturii, Armele și muniția și Me-
tode de vânătoare și Cultură.
Participarea reprezentantului
A.G.V.P.S., dl. dr. Attila Kelemen, care
reprezintă totodată și interesele aso-
ciațiilor de vânători din Bugaria, Ma-
cedonia, Albania, Serbia, Muntenegru,
Bosnia-Herțegovina și Moldova, la
dezbaterile și proiectele FACE, asigură
reprezentarea opiniei și a poziției vâ-
nătorilor din România, precum și din
țările precizate și, prin acesta, par-
ticiparea și implicarea acestora în dez-
baterile ce conduc la elaborarea
materialelor ce urmează a fi prezen-
tate și susținute în fața Comisiei Euro-
pene.
Alegerea României, prin persoana
A.G.V.P.S., pentru a fi gazda lucrărilor
Comitetului Director, în luna decem-
brie, se înscrie pe linia întăririi legătu-
rilor de cooperare și conlucrare a
FACE cu țările membre. Desfășurarea
lucrărilor Comitetului Director la Bu-
curești reprezintă, în același timp, o
recunoaștere a contribuției A.G.V.P.S.
la eforturile FACE, de a repezenta in-
teresele vânătorimii europene, consti-
tuind totodată și un prilej de
consolidare a relațiilor bilaterale și de
cunoaștere mai bună a realităților cu
care se confruntă vânătorii din Româ-
nia.
Din agenda de lucru a reuniunii,
au făcut parte Raportul Președintelui
FACE, baronul/dl. Gilbert de
Turckheim, raportul Trezorierului Ge-
neral, dl. Swift John, raportul Secre-
tarului general, dl. Filippo Segato,
precum și aducerea la zi a programu-
lui de lucru al FACE pentru principa-
lele direcții și proiecte pe anul 2014 și
cele de perspectivă, pentru anul 2015.
Au fost prezentate aspecte privind
Conferința pe tema Directivei „Păsări”
și „Habitate”, din 23 septembrie 2014
din Bruxell, regulamentul pentru spe-
ciile străine invazive și activitatea In-
tergrupului parlamentar pentru
biodiversitatea speciilor de păsări și
animale de interes cinegetic și vână-
toare.
Discuțiile au fost deschise de baro-
nul/dl. Gilbert de Turckheim, care a
ținut să sublinieze faptul că Directiva
„Păsări” este satisfăcătoare în forma
actulă, subliniind, ca o recomandare,
faptul că trebuie aplicată la nivel local
cu mai multă flexibilitate, în funcție de
condițiile concrete specifice, nu modi-
ficată. De asemenea, a menționat că,
în sprijinul vânătorimii și a tradițiilor
DECEMBRIE 2014 | 5
În zilele de 21 și 22 noiembrie s-a reunit la București,
pentru prima dată în Romania, Comitetul Director al
Federației Asociațiilor de Vânători și Protecționiști ai
Vânatului din Comunitatea Europeană - FACE, pentru a
dezbate probleme actuale, de importanță și interes major
pentru cei peste 7. 000.000 de vânători din această
comunitate.
Reuniunea Comitetului
Director al FACE
ALIN-CODRU MANU
LA ZIEveniment

ei, trebuie îmbunătățită comunicarea,
nu numai la nivelul politicienilor, dar
și la nivelul societății civile.
În cadrul discuțiilor au fost dezbă-
tue și alte aspecte:
• importanța rapoartelor fiecărei
țări pentru menținerea speciilor per-
mise la vânat și evitarea trecerii unora
dintre acestea pe lista celor nepermise
la vânătoare; combaterea ideei că bra-
conajul este vânătoare, aspect folosit
de unele organizații pentru a contura
o imagine negativă asupra vânătorii și
a managementului de vânătoare – dl.
Papadodimas Nikolas, Grecia;
• pregătirea cu argumente foarte
bine fundamentate a materialelor pen-
tru susținerea vânătorilor în scopul
menținerii sprijinului Comisiei Euro-
pene – Dl. John Swift, Marea Britanie;
• accentuarea curentului de opinie
împotriva vânătorii în Europa și faptul
că deciziile referitoare la vânătoare se
iau la nivel politic; în România, 78%
din populație trăiește în mediul rural
și are o atitudine favorabilă vânătorii;
necesitatea stabilirii unei strategii co-
mune pentru apărarea vânătorii, sta-
tegie cu care FACE să se poată
prezenta în fața Comisiei Europene,
căreia să-i fie prezentată o poziție pro-
vânătoare unitară, solidă – dl. dr. Ke-
lemen Attila;
• eforturile trebuie concentrate,
pentru a explica mai bine noțiunea de
vânătoare ca o tradiție, pentru a în-
tâmpina atitudinea ușor rigidă a Comi-
siei Europene vis-à-vis de acest aspect;
abordarea cu atenție și clarificarea as-
pectelor inițiativei de rediscutare a Di-
rectivelor „Păsări” și „Habitate”, pentru
a evita pierderea aspectelor pozitive
privind vânătoarea, cuprinse în textul
actual al celor două directive - dl.
Filippo Segato, Italia;
• propunerea stabilirii unei reu-
niuni anuale la Bruxelles cu reprezen-
tanții asociațiilor naționale de vânători
ale țărilor membre, pentru a reitera
activitatea FACE, modul de gospodă-
rire a fondurilor și pentru a demonstra
și sublinia importanța și beneficiile,
pentru vânătorii din țările membre, a
inițiativelor și proiectelor FACE; ac-
tualizarea situației privind carnivorele
mari (introducerea șacalului auriu pe
lista acestora), vânătoarea la speciile
de pasaj, muniția din plumb și neto-
xică, precum și politica europeană a
armelor, inclusiv cele de vânătoare –
baronul/dl. Gilbert de Turckheim,
Franța.
La finalul discuțiilor, dl. dr. Kele-
men Attila a readus în atenție pro-
blema expansiunii arealului șacalului
auriu, subliniind că pagubele și efec-
tele negative produse de acesta asupra
vânatului impun necesitatea introdu-
cerii acestuia pe lista carnivorelor
mari, pentru a primi atenția necesară
în vederea stabilirii măsurilor necesare
de intervenție și management.
Lucrările Comitetului Director au
fost încheiate de Președintele, dl. de
Turckheim, care a subliniat atmosfera
productivă de lucru, importanța as-
pectelor discutate și a activității vii-
toare a FACE, bazată pe concluziile
întâlnirii. Cu deosebită considerație a
mulțumit gazdelor, în mod direct dlui.
director general Neculai Șelaru, pen-
tru organizarea impecabilă a întâlnirii,
pentru condițiile excelente oferite, în
cadrul elegant, select și, mai ales, os-
pitalier al Casei Capșa, subliniind, ca
o concluzie, faptul că întâlnirea de la
București, prin grija și sprijinul
A.G.V.P.S., a fost o ocazie specială de
a cunoaște personal tradiția vânătorii
românești, iar reuniunea de lucru a
constituit un real success.
După încheierea lucrărilor, oaspe-
ții au fost ivitați să participle la o cină
festivă, pregătită în elegantul Salon al
Casei Capșa, ocazie cu care au fost ser-
vite preparate tradiționale românești,
alături de preparate alese din vânat.
Vizita oaspeților la sediul AGVPS
În după-amiaza zilei de 21 noiem-
brie, după finalizarea lucrărilor Consi-
liului Director al FACE, participanții la
reuniune au vizitat sediul A.G.V.P.S.,
unde arhitectura și interiorul reame-
najat al clădirii au creat o impresie de-
osebită, fiind apreciate, fără rezerve,
de toți vizitatorii. În centrul atenției
s-a situat și colecția de trofee de vână-
toare, invitații admirând varietatea
trofeelor românești expuse – de cerb
carpatin, cerb lopătar, căprior, capră
neagră, mistreț și urs – precum și va-
Reuniunea
ComitetuluiDirector
alFACE

loarea locului I, record mondial la tro-
feu de capră neagră și a locului I, re-
cord național la trofeu de căprior.
Discuțiile libere, purtate pe tema
istoriei, valorii și diversității trofeelor
de vânat dobândite și rămase în Ro-
mânia, prezentate, în timp, la nenu-
mărate expoziții internaționale și
mondiale de vânătoare, precum și
despre problemele actuale privind
gestionarea vânatului, s-au desfășurat
într-o atmosferă de profesionalism și
colegialitate. Invitații au remarcat
faptul că trofeele expuse, de fapt, re-
prezintă rezultatul muncii și profesio-
nalismului personalului responsabil și
al dedicației vânătorilor, depuse de-a
lungul timpului, pentru punerea în
practică a unui mamagement cinege-
tic echilibrat și eficient. Oaspeții și-au
exprimat admirația deschisă și față de
eforturile făcute, eforturi în vederea
strângerii acestor trofee la un loc, pre-
cum și a expunerii și conservării lor,
într-o colecție atât de valoroasă, care
reliefează doar un fragment dintr-o is-
torie de vârf a cinegeticii din Româ-
nia. O parte din impresiile lăsate au
fost consemnate în Cartea de Onoare
a A.G.V.P.S., în care invitații au sem-
nat în timpul vizitei.
Partida de vânătoare la mistreți
Conform programului anunțat, în
ziua de 22 noiembrie, oaspeții s-au de-
plasat pe Fondul de vânătoare nr. 20
Frumușani, din județul Călărași, fond
gestionat de A.V.P.S. București, unde
a fost organizată o vânătoare la mis-
treț, vulpe și șacal. După instructajul
făcut și informațiile primite înaintea
începerii partidei de vânătoare, invita-
ții, conduși de personalul asociației,
s-au deplasat spre standuri. La prima
goană au fost dobândiți trei mistreți și
două vulpi, oaspeții fiind impresionați
de numărul de exemplare și varietatea
de specii de vânat pe care le-au văzut.
După a doua goană, cu rezultate simi-
lare, a fost servită, direct în teren, o
gustare vânătorească, din care nu au
lipsit tradiționalele preparate româ-
nești, apreciate și savurate, cum se cu-
vine, de oaspeți.
În cea de a treia goană, vânatul
ieșit a copleșit pur și simplu așteptările,
astfel că, la încheierea partidei, fiecare
invitat s-a putut mândri cu cel puțin
câte o piesă împușcată/dobândită. Fi-
nalul vânătorii a fost animat de discu-
țiile entuziaste ale oaspeților, privind
bogăția, calitatea și sălbăticia vânatu-
lui văzut, al numărului de exemplare
ieșite în cele trei goane, fapt ce reflectă
munca și eforturile depuse de persona-
lul și membrii vânători ai A.V.P.S. Bu-
curești, pentru gestionarea cu adevărat
durabilă și rațională a faunei cinege-
tice din terenul vizitat. Partida de vâ-
nătoare s-a încheiat cu un frumos
tablou de vânătoare, format din 11
mistreți și 4 vulpi, vânat dobândit în
exclusivitate de oaspeți. A urmat foto-
grafia tabloului final al vânatului do-
bândit, admirat încă odată de invitații
participanți, care au adresat mulțumiri
și cuvinte de laudă sincere organizato-
rilor. La încheierea zilei de vânătoare
a fost servită o cină vânătorească, cu
preparate tradiționale românești și
preparate din vânat, apreciate pentru
gustul și măiestria pregătirii lor.
Discuțiile purtate cu ocazia cinei
tradiționale au evidențiat succesul lu-
crărilor Comitetului Director al FACE
la București și impresiile, deosebit de
apreciative ale invitaților, referitoare la
primirea călduroasă din partea priete-
nilor români, care s-au străduit și au
reușit să creeze o atmosferă cu adevă-
rat propice pentru desfășurarea reu-
niunii.
La despărțire, Președintele FACE,
baronul/dl. Gilbert de Turckheim, a
mulțumit încă odată pentru excelenta
organizare a întregului program prin
grija conducerii A.G.V.P.S., și a conclu-
zionat, în stil francez, întreaga expe-
riență ocazionată de această vizită în
România, cu un singur cuvânt: „Mag-
nifique!”
DECEMBRIE 2014 | 7

T
uși era o copoaică din rasa,
acum stinsă, a „copoilor arde-
lenești”. Mai mici de stat, cu
trupul în linii fine, cu haină roșcat-
gălbuie de aceeași nuanță, din care
ieșea la iveală gulerul alb, fruntea cu
dungă albă și manșetele albe deasu-
pra labelor din față. Într-o carte a mea
am încercat să înfațișez… „biografia”
acestei cățelușe. Desprind din ea un
moment, trebuitor pentru a se înțe-
lege cum ajunge Tuși în pomelnicul
spovedaniei mele.
Vânam, într-o zi de iarnă geroasă,
în pădurea Meteheia de lângă Blaj.
Seara, Tuși n-a venit la sanie, n-am mai
putut-o aștepta. N-a venit nici acasă,
decât a cincea zi, mai mult moartă, cu
laba dreaptă din față, neagră, cangre-
nată. Sigur că a dat într-un fier de lupi,
pus de vreun braconier și s-a chinuit
zile întregi până să-și scoată piciorul,
cu laba numai oase prinse în zdrențe
de piele și de tendoane înnegrite.
Un doctor, prieten, a operat-o, i-a
amputat piciorul din sus de labă. În
vreo două luni s-a vindecat. Apoi i-am
pus proteză. Adică o mănușă din pă-
nură groasă, cu periniță moale în ea,
cu talpă de piele subțire. Nu a încercat
niciodată să și-o sfâșie și a învățat să
umble, punând cu nădejde în pământ
și piciorul beteag. Și am mai vânat cu
Tuși. Nu mai alerga sprintenă, nu se
mai răsucea năpraznic în salt, după
cotitura mincinoasă a iepurelui, nu
mai era în capul haitei, își facea însă
datoria vrednic, mânând încet,
domol, cu înțelepciune parcă. În
unele dimineți, când plecam la vână-
toare, stăteam nehotărât dacă să o
duc și pe Tuși cu ceilalți copoi. Cred
că îmi ghicea gândul, venea să se gu-
dure în fața mea, scâncea plângător,
apoi se alătura celorlalți copoi, care
erau deja în legătoare. „Nu te las
acasă, Tuși. Vino și tu!”
Când ne-am mutat, Tunși a venit
eu noi în orașul mare. A îmbătrânit,
s-a îngrășat, s-a îngreunat. Aveam în-
spre munte un paznic de omenie, pe
Petrea Coreheș, din Săcelul Ierii. I-am
încredințat-o, să o țină și să o îngri-
jească cu bunătate, făcând eu, pe
seama cățelușei, o pensie, din care
paznicul o putea hrăni bine. Petrea a
luat-o cu el, în autobuzul închis, care
facea peste patruzeci de kilometri
până în satul lui, iar de acolo încă vreo
doi până la așezarea lui de paznic.
A doua zi, Tuși a fost acasă la
mine, la Cluj. Mi-a spus Petrea că Tuși
și-a ros legătura, a stat, în mijlocul
curții, dezorientată, s-a întors și a pri-
vit pe rând în toate părțile, apoi a ple-
cat glonț spre Cluj. Nu pe drumul pe
care a fost adusă, ci peste munte, fară
ocoliș, cum zboară pasărea. Petrea
n-a putut-o prinde.
Paznicul a dus-o din nou. După o
lună, m-a vestit că Tuși a murit. „Să mă
crezi, domnule dragă, că de supărare a
murit. Doar mâncare i-am dat bună,
după cum mi-ați poruncit, și i-am făcut
și cotlon bun, îi întindeam mâncarea,
ea numai cât o atingea. Scheuna și se
tot uita spre calea muntelui. Lănțugul
o ținea în loc. Zău lui Dumnezeu,
numai de supărare a murit!”
Așa suntem noi, oamenii. După ce
m-a slujit atâția ani și mi-a prilejuit
atâtea zile de vânătoare frumoase,
când nu mi-a mai fost de folos bun,
am lepădat-o în străinătate.
Păcatul acesta, al meu, nu-i mânjit
de sânge și, totuși, e păcat greu. Ata-
șamentul, de ce nu „dragostea” unui
câine, n-a fost primit de inima mea
împietrită.
Nu are rost să o fac, e poate de râs
și, totuși, zic acum, din aceeași inimă:
„Tuși dragă, m-ai putut ierta?”
RESTITUIRI
Etică vânătorească
Odinioară, la iepuri și la vulpi, vânam cu copoi. Mi s-au
perindat sub mână mulți dintre acești vrednici ajutători
ai vânătorilor, până ce o legislație… „modernă” a socotit
să scrie, în pravila vânătoarei că… „copoii nu sunt
socotiți între câinii de vânătoare”, deci e oprit să se
vâneze eu ei. Mi s-au perindat mulți copoi, unii excelenți
în meseria lor, de care îmi amintesc cu plăcere: Tambur,
Dudaș, Codru, Frunză. Niciunul nu mi-a rămas legat de
amintire și de inimă ca Tuși.
Tuși
IONEL POP

DECEMBRIE 2014 | 9
O
asemenea excepție o semna-
lez și eu, prin imaginea alătu-
rată, apreciind că este
interesant de a fi cunoscută.
Am primit, pentru naturalizare,
„trofeul bizar” al unei femele de că-
prior, care, după elementele de apre-
ciere a vârstei, avea cca. 6 ani, iar în
anul curent nu a avut pui. Exemplarul
a fost recoltat pe un fond de vână-
toare din județul Olt, în luna septem-
brie 2014.
„Trofeul” femelei de căprior avea
coarnele cu 6 vârfuri (5 vârfuri pe
stânga și un vârf pe dreapta), acope-
rite cu piele, această femelă fiind ușor
de confundat cu „mascul cu perucă”,
exemlar care ar fi trebuit extras, cât
mai curând, prin selecție.
Cu multi anii în urmă, probabil în
anul 1980, eu însumi am vânat un
asemenea exemplar, despre care am
scris un articol în revista Vânătorul și
Pescarul Sportiv, sub titlul „Căprior
de selecție”. De remarcat, însă, că
acea femelă a avut pui.
– Inginer silvic pensionar,
Teodor Fleșaru, Râmnicu Vâlcea
„Apariția coarnelor la femela de căprior este o
rară excepție”, reliefată de Vasile Cotta și Mihai
Bodea în cartea de referință „Vânatul României”
(Editura Agrosilvică 1969).
Excepție la
Capreolus Capreolus
TEODOR FLEȘARU
Anomalie CURIOZIT~}I

D
acă apele îngheață pe supra-
fețe întinse, rațele, pentru că
pe ele le căutăm în special la
acest timp din an, se concentrează în
zonele unde apa este încă liberă de
gheață. Pe râu, de obicei malurile în-
gheață, iar mijlocul apei rămâne des-
chis din cauza curentului care
împiedică formarea gheții. Aici am
putea găsi câteva rațe înotând liber
dar, din cauza deschiderii largi este de
regulă greu să ne apropiem. În plus,
dacă viteza curentului este prea mare,
rațele nu vor zăbovi prea mult, deoa-
rece trebuie să facă efort continuu pen-
tru a nu fi luate de apă și duse la vale.
Adăpost și camuflaj
Va trebui să căutăm o zonă unde
malurile sunt acoperite de vegetație.
Fie că este vorba de sălcii cu vegetație
lemnoasă arbustivă sau porțiuni cu stuf
și papură, aceste porțiuni ne pot adă-
posti de privirile agere ale suratelor ari-
pate. Dacă vom găsi o deschidere mai
largă, unde râul scapă practic de strân-
soarea gheții de la maluri și se lățește,
iar curentul apei se domolește simțitor,
rațele vor găsi un loc prielnic pentru a
mai ciuguli câte ceva din vegetația ac-
vatică rămasă, fără a fi nevoite să facă
prea mult efort pentru a se menține pe
poziție. Aici vom putea folosi avantajul
vegetației malurilor pentru a ne apro-
pia și a ne crea un loc de pândă bine
camuflat. La fel se întâmplă și la cotu-
rile râului, unde apa se rotește în
ochiuri largi împiedicând formarea po-
dului de gheață dintr-un mal în altul.
Aici rațele găsesc liniște și adăpost, mai
ales dacă și malul râului este ceva mai
înalt decât restul terenului.
Atenție la detalii
Dacă vegetația malurilor oferă, cât
de cât, adăpost, apropierea este relativ
mai ușoară, dar trebuie să fim atenți,
pentru că adesea, una sau două „cer-
cetașe”, ies din umbra malului în susul
sau în josul apei pentru a observa ce se
mai întâmplă prinprejur. Uneori găsim
rațele gata așezate, iar dacă se întâm-
plă să ne deconspirăm prezență, toate
își iau zborul până să apucăm să epo-
lăm. Dacă avem răbdare și ne așezăm
bine camuflați putem avea plăcuta sur-
priză ca rațele să se întoarcă după
scurt timp. Dacă apar, vor face câteva
ocoale prin aer pentru a se asigura că
este totul în ordine. Rezistați tentației
și lăsați-le pe primele să se așeze. Vor
veni și altele, atrase de prezența înain-
tașelor, iar atunci șansele tirului la
zbor vor spori, avându-le în cătare atât
pe cele ce vin, cât și pe cele ce vor în-
cerca să se ridice de pe apă.
Atracția atrapelor
Dacă avem șansa să găsim un loc
deschis, cu apă liberă de gheață,
DE SEZON
Când frigul pune pod de gheață peste ape, este semn că
iarna și-a intrat serios în drepturi, iar vânătoarea la
malul apei își schimbă oarecum regulile, căpătând un
farmec aparte.
Așteptând rațele
înainte de Gerar
Text și fotografie MAC
Vânătoare la rațe sălbatice

DECEMBRIE 2014 | 11
putem instala câteva atrape. Schema
de poziționare trebuie să includă câ-
teva siluete chiar în marginea apei, în
apropierea malului, și nu mai mult de
două, trei mai departe de grup, în
amonte și în aval, așa cum, de altfel,
am avut ocazia să le observăm în ieși-
rile pentru observații dinaintea des-
chiderii sezonului de vânătoare.
Important este să alegem un loc care,
pe lângă camuflaj, să ne ofere și o po-
ziție cât mai confortabilă de tragere.
Dacă rațele dau doar târcoale, fără a
se hotărâ, chemătoarea pe care am
protejat-o de frig, în buzunar, poate
face diferența și întoarce din drumul
de plecare un stol curios, care va re-
veni să vadă „cine” le cheamă cu atâta
ardoare. Pe lângă echipamentul de
camuflaj și măiestria mânuirii chemă-
torii, răbdarea este acum elementul
principal și poate constitui cheia suc-
cesului partidei. Dacă ne-am făcut
„lecțiile” din timp și am cercetat cu
atenție terenul, putem avea acum câ-
teva locuri, numai de noi știute, unde
putem petrece momente de neuitat,
așteptând rațele, înainte de Gerar...!
RAȚĂ LA CUPTOR CU SOS DE
PORTOCALE ȘI ROZMARIN
Gastronomie vânătorească
NANA NINA
Ingrediente: o rață sălbatică cură-
țatășităiatăînpatru,100mlsucdepor-
tocale, unt, o porocală întreagă tăiată
cuburi, un pahar de vin alb sec, patru-
cinci căței de usturoi, o lingură de miere
și o lingură de oțet balsamic, cimbru, câ-
teva fire de rozmarin, sare și piper.
Prepararea sosului: se amestecă
sucul de portocale cu bucățile de porto-
cală și se pune la foc mic, într-o crăti-
cioară. Când dă în fiert, se adaugă vinul
alb și se lasă la fiert timp de 15 minute.
Adăugăm apoi usturoiul tocat mărunt și
cimbrul, cu o lingură de oțet balsamic și
o lingură de miere și lăsăm să fiarbă
timp de 10 mimute.
Preparare: condimentăm rața cu
amestecul de sare, piper și cimbru, o
ungem cu unt și o dăm la cuptor, la circa
200°C, până se rumenește uniform pe
toate părțile, timp în care o ungem cu
sosul de portocală, gata preparat.
Servim pieptul sau pulpele pe o far-
furie în care care am pus anterior bucăți
de portocală și peste care adăugăm, din
belșug, sosul rămas. Ornăm cu câteva
fire de rozmarin. Un pahar de vin roșu,
sec-demisec,cabernet-shiraz,vaadăuga
un plus de savoare bucatelor. Pofă
bună!
Sezonul la rațe s-a deschis de ceva vreme, iar musafirii
invitați la masă vor fi bucuroși să guste din preparatele de
sezon. Gătită cu grijă și pricepere, rața sălbatică a făcut
dintotdeauna deliciul unui prânz alături de oaspeți.

O
zi din viața unui vătui, ori „șol-
dan”, adică a unui pui de ie-
pure, primul termen folosit și
pentru un ied de căprior, dar nu până
la vârsta de un an, cum îl prezintă dic-
ționarele, deoarece vătuiul ori șolda-
nul, atingând vârsta de 4 - 5 luni,
devine independent, vârstă la care se
petrece dispersia juvenilă în teritoriu și
la care devine matur din punct de ve-
dere sexual. Este și vârsta la care pără-
sește cuibul, locul în care s-a născut și
părăsește acest teritoriu „parental”,
pentru a se stabili undeva și a-și duce
viața pe cont propriu. Cam repede, dar
precocitatea aceasta este rezultatul
unei îndelungate evoluții și adaptări.
Dar, până atunci, să vedem ce face vă-
tuiul.
Începutul. Apărut pe lume într-o
mică și superficială adâncitură în sol,
fără niciun fel de protecție specială, în
afară de blănița cu care se naște, puiul
de iepure cântărește cca.120 grame.
Imediat după ce a văzut lumina zilei, la
propriu, pentru că se naște și cu simțul
văzului perfect funcțional, nu are alt-
ceva de făcut decât să rămână complet
nemișcat timp de câteva zile, alături de
cei doi frați ai săi. Ar fi putut să aibă
doar unul sau trei frați, dar… a avut
doi. După acest răstimp, potrivit „in-
struirii” sale genetice, puii se depăr-
tează la 10 - 20 m de cuibul natal,
fiecare în altă direcție, mărindu-și astfel
șansele de supraviețuire, la această vâr-
stă, față de potențialii răpitori. Mai ales
că blănița lui, impregnată cu un miros
specific, i-ar putea trăda prezența. Dar,
fiind într-o culoare „de camuflaj”, îm-
preună cu adoptarea unei nemișcări
absolute, devin singurele sale arme de
apărare. Așadar, puii sunt fătați în ace-
lași cuib, iar ideea că iepuroaica i-ar
făta pe fiecare în locuri diferite, spre a
le mări șansele de supraviețuire, este
deocamdată numai o presupunere in-
suficient fundamentată. Cert este faptul
că, după o primă repriză de alăptare a
puilor abia fătați, iepuroaica se depăr-
tează de cuib, urmând să revină a doua
zi, cam în preajma amiezii, pentru o
altă repriză de alăptare. După cele câ-
teva zile de ședere în cuibul natal, cum
spuneam, puii se împrăștie prin apro-
piere, dar se reunesc zilnic, de această
dată către înserare, pentru a primi o
nouă porție de lapte, pus la dispoziția
lor, timp de 3 - 5 minute, prin cele trei
perechi de mamele ale iepuroaicei.
Acest ritm de alăptare va fi păstrat cca.
4 - 5 săptămâni, până la înțărcare,
după care urmează o emancipare com-
pletă. Înainte de sevraj, vătuiul se obiș-
nuiește treptat cu vegetalele din lista sa
de hrană ca adult. Să nu se creadă că
ETOLOGIE
Vorbind despre cea mai populară specie de vânat, nu
numai de la noi, ci cam în majoritatea țărilor europene.
S-ar putea crede că nu ar mai fi nimic de adăugat pentru
cunoașterea sa, mai ales în privința comportamentului.
Dar, sperăm că se vor găsi și cititori, poate mai tineri,
care vor întâlni în aceste câteva rânduri, alături de cele
știute, și câteva lucruri pe care le știau mai puțin sau
poate deloc. Și cum cu toții aflăm mereu câte ceva, poate
așa va fi și cu mica sălbăticiune despre care încercăm să
povestim acum. Un mic adaus de cunoaștere poate aduce
și un mic adaus de respect. Pentru această mică
sălbăticiune, dar și pentru altele…
Comportamentul
iepurelui
MITICĂ GEORGESCU, dr. GEORGE CRISTIAN GEORGESCU

femela, părăsindu-și temporar puii, ar
fi lipsită de un puternic instinct matern,
dar acest comportament este rezultatul
unui lung proces de evoluție și adap-
tare. Se mai poate adăuga și observația,
mai rară, dar confirmată de unii cerce-
tători, în care iepuroaica își poate muta
la nevoie, în caz de pericol, puii aflați
în primele zile de viață, ținându-i între
dinți, asemănător cu pisica, de exem-
plu. Laptele iepuroaicei este foarte hră-
nitor, ceeace determină o creștere
rapidă a puilor în greutate, atingând la
vârsta de două luni cca. 1,8 kg, iar la 9
luni, cca. 4 kg. Deci „activitatea” de o
zi a unui vătui se rezumă la așteptarea
într-un cuib, de fapt într-o mică scobi-
tură în sol, a timpului în care trebuie să
se prezinte la alăptare.
O zi din viața unui iepure adult.
Adică a unui iepure care a atins vârsta
de cca. 4 - 5 luni. Vom încerca, în con-
tinuare, să aflăm desfășurarea activită-
ții sale, într-o zi obișnuită, înafara unor
anume „etape” sau „evenimente”, cum
ar fi stadiul juvenil - ca „etapă”, ori
epoca de împerechere - ca „eveni-
ment”. Și vom începe cu răstimpul din
preajma asfințitului, în care iepurele își
începe activitatea de căutare a hranei,
căreia îi va consacra cea mai mare
parte din timp sau noaptea întreagă, în
funcție de durata acesteia. Deplasarea
în acest scop, de regulă, nu depășește
câteva sute de metri față de punctul de
plecare, adică acel culcuș pe care vână-
torii îl numesc „covru” și în care iepu-
rele nostru a stat pe tot parcursul zilei.
Culcușul, cum spuneam, este simplu, o
mică scobitură în sol, orientată întot-
deauna spre direcția din care bate vân-
tul, ușor adâncit în această parte, asfel
că iepurele se află mereu „cu nasul în
vânt”, încât să preia auditiv și chiar și
olfactiv orice „informație” purtată de
vreo adiere.
Distanța pe care se deplasează nu
este mare, deoarece el are culcușul,
dacă nu în chiar o tarla cultivată, într-o
arătură cu brazde mari, ori eventual în
liziera vreunei păduri, în ambele situa-
ții foarte aproape de locul în care își va
petrece, tot timpul nopții, hrănindu-se.
Și pentru că a venit vorba de hrană,
precizăm că iepurele este strict vegeta-
rian, sub toate cele trei forme ale aces-
tui regim, ierbivor, granivor și frugivor,
adică, în funcție de ceeace găsește, con-
sumă ierburi felurite, sălbatice și culti-
vate, cu preferințe pentru părțile
fragede, muguri și lujeri, varză etc.,
graminee de toamnă, dar și diverse
grăunțe și semințe, iar dacă are ocazia
și fructe și rădăcinoase accesibile, mor-
covi și sfeclă. Spre deosebire de multe
rozătoare, în rândul cărora a fost o
vreme încorporat, în timp ce se hră-
nește, iepurele nu-și folosește niciodată
membrele anterioare pentru accesarea
hranei, ci numai incisivii. Aceștia au
creștere continuă și sunt dublați,
înapoia lor, de câte unul mai mic pen-
tru fiecare. Odată ajunse în cavitatea
bucală, fragmentele vegetale sunt înde-
lung mestecate, proces favorizat de o
mișcare mai amplă a maxilarelor în
plan orizontal, apoi înghițite. După o
primă și incompletă digestie, sunt eli-
minate rectal, sub forma unor tablete
ușor aplatizate, moi, colorate în brun
închis și acoperite cu un mucus, numite
cecotrofe, care sunt reînghițite și dige-
rate din nou, după care, sunt eliminate
sub forma cunoscută, tot ca tablete
ronde, dar uscate și deschise la culoare.
Prin acest proces, numit cecotrofie, ie-
purele beneficiază de reținerea și folo-
sirea unor vitamine importante,
nepreluate în prima digestie. În timp ce
se află la locurile de hrănire, este foarte
posibil să-și întâlnească și congeneri,
preocupați de aceeași îndelenicire, dar
acest fapt nu-i provoacă niciun fel de
reacție de teritorialism sau de concu-
rență comensuală.
După trecerea timpului alocat pen-
tru hrănire, iepurele se întoarce în co-
vrul său, unde își petrece toată ziua di-
gerându-și hrana, odihnindu-se și des-
fășurând o amănunțită toaletare a
corpului. Începe prin a-și freca botul,
urechile, apoi întreg corpul, folosind,
după caz, membrele anterioare, apoi
cele posterioare, pe rând. În timpul
acestei toaletări, preia de la glandele
aflate la comisura buzelor secreția odo-
rantă a acestora, pe care o împrăștie pe
suprafața corpului, imprimând blănii
mirosul, specific fiecărui individ. În
timpul staționării în culcuș, iepurele se
află într-o permanentă stare de veghe,
cu urechile lăsate pe spate, dar gata ori-
când să preia un zgomot vestitor de un
potențial pericol. Este știut că ține ochii
deschiși, chiar și când doarme, dar nu
din pricina explicată, printr-o glumă,
care circulă printre vânători! Este greu
ca un iepure să fie surprins nepregătit
să fugă. Dacă este deranjat de aproape,
deci adesea suportă apropierea omului,
țâșnește cu un salt și se așterne într-o
fugă cu cca. 60 km/oră, în linie
dreaptă. La nevoie, face o schimbare de
direcție în unghi drept, în plină viteză,
lucru rar la alte sălbăticiuni. În timpul
unei goane, face scurte opriri „de orien-
tare”, înălțat pe membrele posterioare
și cu urechile înălțate, pe care le poate
DECEMBRIE 2014 | 13
Apetitul sexual al iepurelui, a făcut să fie asociat cu zeița fertilității -
Venus, la romani, Ostara în țările germanice și Baster în Marea Britanie, dar
și asociat cu Eros, zeul dragostei în mitologia greacă și Cupidon, zeul dragos-
tei în mitologia romană. În schimb, mitologia chineză îi conferă un simbol
mai diferit, acela al virtuții și prudenței. Mai mult chiar, era considerat „sem-
nul împăratului” și pentru că era socotit și „animal solar”, deoarece repre-
zenta simbolul longevității.
După ce în mitologia unor popoare europene a fost considerat un animal
de rău augur, iar Biblia l-a socotit necurat, apare metaforic, într-o altă va-
riantă, în asocierea Sfintelor Paște, cu ouă vopsite, care s-ar explica astfel:
iepurele care păzește un cuib - un coș, în care se află un ou roșu, simbolizează
moartea, iar oul, mormântul Domnului Isus, într-o grădină cu verdeață. Cu
timpul, această metaforă s-a diluat și s-a transformat, iar prezența iepurelui,
alături de oul pascal, a devenit un simbol al reînvierii și al bucuriei. Și în mi-
tologia românească este prezent în ipostaze ambivalente. Dăm doar un
exemplu, cel al jocului tradițional „Călușarii”, în care, într-o blană de iepure,
sunt ascunse mai multe sfori de diferite lungimi care, în contextual jocului,
ar simboliza „puterea iepurelui asupra vieții”...!
PU}IN~ MITOLOGIE

roti la 190°, independent una de alta.
Urechile sale au și un rol de reglare a
temperaturii corporale. Oricum, o
vulpe nu-l poate prinde, înafara situa-
ției în care iepurele ar avea vreo sufe-
rință. Urmărit intens, este capabil să
facă alte salturi și să își schimbe direc-
ția, revenind pe propriile urme. Pe
această constatare se baza, odinioară,
vânătoarea cu copoi, când câinele ur-
măritor aducea iepurele către vânăto-
rul așezat undeva, pe traseul făcut de
urmele acestuia.
Comportamentul la împerechere.
Pe cât a fost de liniștit în derularea pro-
gramului său zilnic și monoton, odată
ajuns la „majorat” și deci dobândind
maturitatea sexual, la vârsta de 4 - 5
luni, iepurele este pradă unei agitații zi
și noapte. Această stare cuprinde am-
bele sexe, mai ales primăvara și
toamna și este pusă în legătură cu mo-
dificarea balanței lumină - întuneric,
care, acționând asupra unor centri ner-
voși din creier, determină intrarea în
activitate a glandelor hormonale. Încep
cunoscutele alaiuri iepurești, în care
pot fi văzuți 3-7 iepuri în alergare, al-
ternată cu scurte opriri, cu salturi pe
care nu le-ai fi bănuit și cu înfruntări
dure. În fruntea acestui alai se află fe-
mela, urmărită de pretendenți, iar într-
una din staționări mai poate avea loc o
luptă între masculi, care se încheie cu
un învingător și cu mai mulți învinși,
dar și cu răniri, urechi zdrențuite, blana
codiței smulsă, sau chiar cea de pe
corp, jumulită. Odată ce se profilează
învingătorul, acesta se apropie de fe-
mela ce părea neinteresată de conflic-
tele din jurul ei și, bot la bot, își fac
cunoscute secrețiile odorante de la co-
misura buzelor, stabilind astfel un prim
contact necesar pentru finalizarea îm-
perecherii. Dar, nimic mai mult de-
ocamdată, în sensul că cei doi parteneri
nu se ating, în afara situației în care
masculul, nerăbdător, își devoalează
intențiile poziționându-se îndărătul fe-
melei, iar dacă aceasta nu este pregă-
tită, îi aplică lovituri cu labele
anterioare. Ritualul continuă, masculul
ridicându-se pe labele posterioare, și le
vântură pe cele din față, într-o rapidă
pedalare. Femela face același lucru,
arătând astfel că se află în excitație se-
xuală, însă probabil nu îndeajuns, de-
oarece la o altă încercare a masculului
de a se acupla, primește din nou lovi-
turi. Apoi, la un moment dat, femela o
ia la fugă, cu tot alaiul de masculi după
ea. De această dată, când învingătorul
o ajunge, începe la rândul lui să o „păl-
muiască”, lovind-o cu labele anterioare
și se încinge o scurtă luptă între cei doi
parteneri. Iepuroaica nu cedează decât
atunci când se află în ovulație, iar acu-
plarea durează puțin, cam o jumătate
de minut. După cum se vede, activita-
tea iepurilor în perioada împerecherii
nu este chiar simplă, iar femela este cea
care „dă tonul”. Odată fecundată, fe-
mela va împlini o gestație de cca. 42
zile, dar cu câteva zile înainte de ter-
men, se poate împerechea încă odată,
astfel că poate avea în uter două sarcini
diferite, prin însușirea numită superfe-
tație. Din primăvară până în toamnă,
iepuroaica se poate împerechea de mai
multe ori (de cca. 4 - 5 ori), iar dacă so-
cotim o medie a fătărilor cu câte 2 - 4
pui, ar rezulta, în medie anuală, 10 - 15
pui. Dar procentul de supraviețuire este
de cca. 25 %, pentru juvenili, datorită
numeroaselor cauze: prădători cu păr
și prădători cu pene, intemperii în
exces, mai ales pentru prima generație,
la care se adaugă încărcătura parazi-
tară și cortegiul de agenți virali și bac-
terieni, (Michel Vallance, 2007,
director Cercetare în cadrul ONCF).
Glasul. Iepurele este un animal
tăcut, dar se face auzit printr-un țipăt
ascuțit, doar în situația în care este
prins. Când este în alertă, emite un
zgomot ușor, produs de scrâșnetul din-
ților, iar în timpul luptelor în alaiul
nupțial scoate mici zgomote, asemănă-
toare unui mormăit.
Simțuri. Cel mai dezvoltat este cel
al auzului, urmat de cel olfactiv. Cu
toate că poziția ochilor îi conferă un
mare unghi vizual, are două unghiuri
„moarte”, înainte și în spate. Vederea îi
este adaptată pentru condițiile de lumi-
nozitate scăzută, potrivit perioadei de
24 de ore în care își desfășoară activi-
tatea cea mai intensă.
Comportamentul
iepurelui
Alaiul de nuntire
Luptă corp la corp Competiția pentru iepuroaică

DECEMBRIE 2014 | 15
EXAMEN
C
um altfel s-ar putea aprecia,
de exemplu, răspunsul consi-
derat bun de la întrebarea nr.
206 din setul publicat în Monitorul
Oficial nr. 301bis/24.04.2014?
Eu îmi permit să susțin că nici un răs-
puns nu este corect formulat, chiar dacă
cel considerat bun a fost preluat dintr-o
lucrare de prestigiu în specialitate. Fiin-
dcă eu, care am avut curiozitatea să cân-
tăresc un stomac de lup capital, umplut
doldora, am ajuns la concluzia că, în nici
un caz, un lup nu poate ingera odată mai
mult de 3 - 4,5 kg de carne.
O fi rezistând el o săptămână ne-
mâncat, deși nu este cazul în natura
noastră antropizată, dar o cantitate de
10-15 kg de carne, echivalentul greu-
tății... unei vătui întregi, este imposibil
să încapă în stomacul său, al cărui
volum interior, dilatat la maximum, nu
poate avea o capacitate mai mare de
3-4 litri.
Orice candidat la examenul de vână-
tor, care nu cunoaște afirmația greșită
din lucrarea bibliografică de referință,
poate evita răspunsul ridicol de la lit. a),
considerat bun. Fiindcă nu-și poate ima-
gina cum un lup de 25-45 kg poate
pierde, prin flămânzire, 10-15 kg din
greutate. Ce ar mai rămâne din el?
Această situație imposibilă este sus-
ținută totuși de anonimii autori ai tes-
telor, care, cu certitudine, nu au avut
ocazia să vadă vreodată un lup împuș-
cat sau vreunul viu în sălbăticie. Poate
doar la grădina zoologică, ori îl „cu-
nosc” numai din cărți.
Dar nu acest lucru este grav, ci pre-
tenția sau ambiția și inconștiența de a
transmite cunoștințe formative secun-
dare și eronate candidaților la calitatea
de vânător, din dorința de a lăsa altora,
poate și lor însăși, impresia de specia-
liști în cinegetică.
Din păcate atât noi, cât și candida-
ții, suntem obligați deocamdată, prin
forța reglementărilor ministeriale im-
puse peste lege, să acceptăm impos-
tura în cinegetică, datorată distribuirii,
cu condamnabilă ușurință, în ultima
perioadă, a diplomelor de licență și
doctorat în cinegetică.
Ce mai putem face noi, când im-
postura este ridicată la grad de vir-
tute, decât să atragem atenția asupra
situației dezonorante în care ne aflăm
și să sperăm la vremuri viitoare mai
bune.
Deschizând la întâmplare „Setul de întrebări și răspunsuri privind examenul de vânător”, în
parte plagiat și în parte conceput de anonimi funcționari publici ai Departamentului
pentru Ape, Păduri și Piscicultură, nu poți rămâne decât contrariat în fața multitudinii
de întrebări și răspunsuri neinspirate ori greșite, non-formative pentru candidați. Dacă
le și analizezi, ajungi la concluzia că se vor fi simțit ei, funcționarii publici, obligați
moral să facă ceva pentru retribuția primită, dar în loc să facă ce trebuie, și aveau, har
Domnului, ce să facă, s-au apucat de un lucru prea dificil pentru pregătirea lor generală
și profesională. La rangul lor ministerial, nu poți să nu le constați lipsa de
responsabilitate, reliefată în conceperea și impunerea, peste lege, a testelor
non-formative criticate, cu efect contrar celui de pregătire serioasă a candidaților,
în materie de vânătoare competentă și responsabilă.
Întrebări pentru
examenul de vânător
N. ȘELARU
206. Cât timp rezistă nemâncat
lupul?
a. rezistă și o săptămână, dar când
ajunge la pradă mănâncă 10-15 kg;
b. rezistă doar 1-2 zile întrucât nu
poate mânca mult odată;
c. rezistă și 3 săptămâni dacă a
mâncat o cantitate mare de hrană.

V
ânătorul privește în tolba
plină: atâtea culori câte are
curcubeul, atâtea sunete ne-
deslușite ale naturii, atâtea cânturi de
paseri și glăsuiri de animale, și lătră-
turi vesele de câini, atâtea urme în no-
roiul proaspăt, în neaua așternută,
pleoscăitul apei, zbaterea aripilor, ră-
sunetul coarnelor, susurul pâraielor,
fuga ciurdelor, râsul și hărmălaia adu-
nărilor vânătorești… Pe toate le
scoate cu grijă, să nu le piardă parcă,
și le așeză spre păstrare în mintea și
sufletul său. Pe măsură ce le descope-
rea, le retrăia pe toate aievea: mirosul
crud al câmpurilor înrourate, siluetele
tufelor golașe, profilate în culorile vio-
lete ale răsăritului de soare, foșnetul
spicelor de orz și ovăz ce-i însoțesc
pașii, zborul năzdrăvan al păsărelelor
printre petalele diafane ale florilor de
mac, rădăcinile împletite ale maluri-
lor abrupte ce stăpânesc apele repezi,
imaginea sălciilor mișcătoare ce îm-
brățișează albia râului, șoaptele stu-
fului ce se unduie de-a lungul
canalelor. Apoi, pădurea de cristal, în
care copacii cu trupurile lor înghețate,
scâncesc la fiecare adiere de vânt, co-
vorul moale și luminos al zăpezii
proaspăt așezată, nerăscolită de pasul
omului, crivățul ascuțit ce-i îmbujo-
rează obrajii și îi acoperă privirea,
scârțâitul zăpezii sub greutatea pași-
lor, zgomotul sloiurilor amenință-
toare de gheață, ce coboară, purtate
de apele învolburate ale râului, tere-
nul mocirlos ce îl prindea în strânsa-i
încleștare, stropii de ploaie ce pătrun-
deau până la piele, ceața urâcioasă
care acoperă totul. Și, din ceața duș-
mănoasă, aude un lătrat prietenos…
Recunoaște în el glasul câinilor de
vânătoare, chemarea acestora, de fie-
care dată diferită. Ei nu știu să cu-
vânte, dar glasul lor îi dă de știre dacă
sunt nerăbdători sau plictisiți, dacă au
găsit vânatul căzut, dacă au dat de el,
în cautarea lor prin lăstărișuri și stuf,
dacă sunt răniți, dacă s-au pierdut. Ei
îl strigă și îi vorbesc, trebuie doar să-i
asculte. Se uita la ei cu drag, cum stau
cuminți culcați la pasajul de seară,
ciulind urechile și dându-i de știre de
unde se apropie, în zbor, stolul de
rațe, cum execută aportul, cum răsco-
lesc desișurile, cum se aruncă în apa
învolburată a râului pentru a aduce
rațe. Îi recunoaște și alături de copii
și familie, calzi și iubitori, geloși și po-
sesivi, încăpățânați și neobosiți, veșnic
în căutarea prezenței celor dragi, veș-
nic veseli și plini de recunoștință…
Privind prin tolbă, se întâlni cu
frumoșii căpriori de selecție: fiecare
căprior are povestea sa, fiecare are
frumusețea lui stranie, ieșită din ti-
pare, irepetabilă. Unele coarne se
înalță asemeni unor sulițe, alteori se
deschid, asemenea unor lalele, alteori
se lasă, ca niște peruci, peste creștetul
animalului sau au forme total neregu-
late. Indiferent dacă sunt exemplare
de trofeu sau de selecție, fiecare în
parte are povestea și frumusețea lui.
Și tare mult îi place să privească
exemplarele cele mai frumoase, aler-
gând liniștite peste întinderea câmpu-
lui, ferite de cătarea puștii.
La sfârșit de anRESTITUIRI
Asemeni orelor dintr-o zi, s-au scurs și lunile anului ce tocmai se sfârșește. Zile de pasaj,
de pândă, zile petrecute în poligon sau alături de câine la baltă, toate s-au scurs pe
nesimțite, umplând tolba vânătorului cu snoave, pățanii, învățăminte, cu lucruri demne de
laudă sau de dojană. Neobositul vânător, ce a mai adunat un an de experiență, a căpătat
parcă și mai mare drag de natură, de vânat, de câine și de camarazii săi. El își prețuiește
experiențele trecute și face loc, în tolba sa, pentru cele pe care le va trăi în Noul An.
Cu tolba plină
Text și fotografie MARIA SĂVULESCU

Și toate bucuriile și întâmplările
sunt împărtășite și trăite în compania
camarazilor din grupă. Ratările co-
mice, dubleurile reușite, recuperările
dificile din apele involburate sau din
tufele înspinate, descoperirea unei
urme, toate aceste clipe, fiecare
unică, poate irepetabilă, sunt trăite și
împărtășite cu bucurie de toți cei din
grupă și retrăite în jurul focului încins
la sfărșitul vânătorii. În aromele bu-
nătăților, gătite iscusit de fiecare, se
împletesc povești de vânătoare și de
viață. O vorbă bună, un sfat, o snoavă,
o poveste, o încercare a vieții, o tris-
tețe, o bucurie, toate pe rând, dar
toate împreună, își fac loc în jurul fo-
cului, în atenția tuturor. Este o bucu-
rie pentru vânător să poată trăi astfel
de momente, să poată visa la cele vii-
toare, de fiecare dată, când merge la
vănătoare cu grupa sa…
Încet, încet, vânătorul goli tolba și
o pregătii pentru Noul An ce bate la
ușă. Își puse în gând o dorință: să fie
sănătoși, el, camarazii săi, câinele său,
ca să poată umple tolba și la anul. Își
mai dori ca necuvântătoarele să
treacă cu bine peste iarna grea, pen-
tru a se putea înmulți și îmbogăți te-
renul, își dori ca Noul An să fie unul
cu belșug, fără secetă și fără inundații,
ca animalele să aibă hrană și adăpost.
Și se mai rugă ca omul să aibă minte,
ca să prețuiască toate aceste daruri
oferite, an, după an, după an!
PUBLICITATE

GlonțMUNI}IE
F
irma R.W.S. a lansat noul
model de glonț netoxic HIT
(High Impact Technology) la
IWA 2014. Acesta este un glonț cu
deformare parțială și baza solidă, din
cupru placat cu nichel. Vârful lui este
acoperit cu TC-Tip (Twin-Compres-
sion-Tip), (Fig. 1), o coafă din poli-
mer, de formă ogivală, ce determină
traiectoria razantă, și are două ca-
mere laterale care inițiază deformarea
la impactul cu vânatul. Coafa este în-
fiptă în spațiul numit ACC (Active-
Crater-Cavity), (Fig. 2), ce asigură
deformarea rapidă a jumătății ante-
rioare a glonțului, care „înflorește”
treptat când pătrunde în corp, fără
schije, provocând șocul hidrodina-
mic. Deformarea încetează când
ajunge la primul din cele două inele
aflate în relief, iar glonțul înaintează,
păstrând 99% din greutatea inițială.
În final, el dă orificiu de ieșire. Baza
sa are o formă tronconică (boat-tai l),
asigurându-i glonțului o bună preci-
zie și stabilitatea pe traiectoria ae-
riană. În Fig. 3 vedem glonțul HIT
întreg, în secțiune longitudinală. Ca-
talogul Frankonia 2014/2015 pre-
zintă primele calibre HIT. Calibrele
oferite inițial sunt următoarele: 7mm
Rem.Mag.,7x64, 7x65 R., .308 Win.,
.30-06 Sprf.,.300 Win.Mag.. Datele
balistice nu sunt decât parțiale (lip-
sesc viteza și traiectoria), ca atare
vom reveni cu alt prilej.
Firma Blaser a lansat, tot la târgul
IWA 2014,noul glonț netoxic numit
CDC (Controlled Deformation Cop-
per). Are corpul din cupru, cu inele în
relief și o cavernă de expansiune sub
coafa din polimer cu vârf ascuțit. Au
fost produse 12 calibre, de la 7x64 la
9,3x62, în cutii cu 20 de cartușe
(Fig. 4). În Catalogul Frankonia
2014/2015, găsim tabelul cu date
balistice, prezentat simplificat de noi.
Vom prezenta, în alt material, noi
calibre sau noi greutăți la gloanțele
netoxice, deja existente.
Noi gloanțe de carabină
fără plumb
MATEI TĂLPEANU
TABEL. Datele balistice ale gloanțelor netoxice Blaser CDC. În dreapta, traiectoria în cm, la 100-200-300 m.
Calibrul Greutate (g) V0m/s V100 V200 V300 E0(J) E100 E200 E300 DRO 100 m200 m300 m
7x64 9,4 880 806 735 668 3641 3052 2541 2100 180 +4,0 -2,7 -27,6
7x65 R 9,4 860 787 717 651 3478 2910 2418 1994 175 +4,0 -3,5 -30,2
.308 Win. 10,4 820 751 685 623 3498 2934 2445 2021 167 +40 -5,1 -35,1
.30-06 Spr. 10,4 855 784 717 653 3803 3200 2675 2220 175 +4,0 -3,6 -30,3
.300 W.M. 10,4 950 872 798 728 4695 3953 3311 2755 196 +4,0 -0,5 -20,2
8x57 IS 11,0 850 775 703 635 3975 3301 2720 2222 173 +4,0 -4,0 -31,8
8x68 S 11,0 925 845 770 699 4717 3939 3269 2693 189 +4,0 -1,3 -23,3
9,3x62 16,2 770 706 645 587 4805 4039 3372 2794 151 +4,0 -7,4 -42,4
1
2
3
Înlocuirea plumbului cu metale netoxice, în
gloanțele de carabină, continuă într-un ritm
alert. Mari firme producătoare de muniție,
constatând că mulți vânători preferă aceste
noi gloanțe omogene, întâmpină cererea
pieții, producând noi modele în Europa și în
SUA. Prezentăm mai jos asemenea noi
produse, apărute în acest an la firme din
Germania.
4

A
bia după 16 ani de la trecerea
la cele veșnice a sfântului, a
fost redactată prima biografie a
Sfântului Hubertus, însă aceasta, fiind
dispărută, este considerată ca și pier-
dută. În anul 1643, la Bruxelles, în Bel-
gia, într-o culegere despre viața și
munca sfinților, sunt reconstituite da-
tele de bază despre Sfântul Hubertus.
Conform unei legende, Francisc
Hubert s-a născut în familia herțogului
Berntram Hyen, ca descendent de viță
nobilă; a locuit la început în palatul
regal al lui Teodorich al IlI-lea, iar după
asasinarea episcopului Lambert de
Liege, în anul 709, a fost desemnat
drept succesorul acestuia.
Hubert a fost un vânător fanatic în
pasiunile sale și, până a deveni călu-
găr, își petrecea tot timpul liber în pă-
dure, cu câini de vânătoare de mărimi
impunătoare, ce erau dresați pentru a
urmări vânatul mare. Și iată că,
odată, într-o dimineață de Vinere
Sfântă a Patimilor, pe când gonea un
cerb masiv, acesta s-a întors brusc
spre Hubert, moment în care vânăto-
rul a văzut Sfânta Cruce între coar-
nele acestuia și a auzit Glasul
Domnului, care 1-a îndemnat să se
lase de viața mireană și să-și ispă-
șească păcatele în fața Naturii prin
slujire Domnului. Un medalion de mai
târziu consemnează scena de vână-
toare, când cânii au înconjurat cerbul,
iar vânătorul a sărit de pe cal, gata să
omoare vânatul cu sulița. Pe cornul
de vânătoare stă falnic un șoim. Doar
vocea divină a salvat animalul, la fel
cum s-a întâmplat altă dată, în le-
genda asemănătoare a lui Eustațiu
Plachide, devenit sfânt ocrotitor al vâ-
nătorilor creștini ortodocși.
În anul 1621 a fost publicată, cu ti-
tlul „Istoria lui Hubert”, biografia sa
completă, ce descrie pe larg miracolul
botezului său, ce pornește de la arăta-
rea oraculară a cerbului alb cu o cruce
înroșită între coarne.
Legenda spune că Sfântul Beregis,
ajutorul Sfântului Hubertus, a con-
struit, în secolul al VIII-lea, o mânăstire
în localitatea Audiu (Andagimim), pe
dealurile împădurite ale Ardenului.
Prin anii 800, după mai multe distru-
geri, mănăstirea este refăcută și, la 3
noiembrie 817, aici sunt strămutate,
din Liege, rămășițele Sfântului Huber-
tus, care au fost bine păstrate. De
atunci, acest loc îi poartă numele, iar
mânăstirea a fost pusă sub protecția re-
gilor francezi. Hubert a decedat la 3
noiembrie 727, fiind episcop.
Și încă un detaliu ce ar prezenta
interes aparte. Frăția catolică a înlo-
cuit vechile sărbători vânătorești de
pe timpurile celților, la 3 noiembrie
fiind sărbătorit Sfântul Hubertus. Dat
fiind dragostea lui Hubert pentru câi-
nii de vânătoare, călugării de la mâ-
năstirea în cauză se ocupau și de
creșterea și dresarea câinilor de vână-
toare (chiens noirs și chiens blancs).
Prin tradiție, regii francezi, ca protec-
tori ai acestei mânăstiri, primeau de
aici, la deschiderea sezonului de vâ-
nătoare de toamnă, șapte câini negri
și câte un șoim de vânătoare. Din se-
colul al X-lea încoace, pe tot spațiul
catolicismului din Europa, au loc, de
ziua Sfântului Hubertus, partide de
vânătoare festive și mari ceremonii ci-
negetice cu demonstrații rituale.
Și o ultimă informație interesantă.
Câinii de vânătoare cu urechi lungi,
prezenți întotdeauna în iconografia de-
dicată Sfântului Hubertus, au dat naș-
tere, cu timpul, unei specii, numite
câinii Sfântului Hubertus, iar ulterior
au devenit cei mai buni pentru a lucra
pe urma de sânge a vânatului rănit.
Acești câini au stat la baza genetică a
unei specii renumite și în prezent,
bloodhaund.
DECEMBRIE 2014 | 19
Cultură cinegetică RESTITUIRI
Vânătorii catolici îl au, ca patron al vânătorii, pe Sfântul Hubertus. Este foarte venerat
în Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Belgia, Franța, Olanda și în alte țări occidentale.
Imaginea cerbului alb, cu simbolul crucii între coarne, este purtată cu pietate, ca
însemn al protectorului și sfântului ce aduce noroc la vânătoare. Cocardele și
vestimentația vânătorilor, paznicilor de vânătoare, cinegeticienilor, evidențiază, în mod
obligatoriu, prin insigne, medalioane etc., chipul sfântului ocrotitor.
Sfinții protectori
ai vânătorii (II)
CERBUL SFÂNT AL SFÂNTULUI HUBERTUS
Dr. TUDOR COLAC

D
ar fazanul este și specia ce
trebuie ajutată și stabilizată în
teren, prin combaterea duș-
manilor săi, căci are destui. Astfel, cio-
rile grive, coțofenele, câinii și pisicile
hoinare, iar, de câțiva ani, înmulțirea
pisicilor metis, prin extinderea urbană
în fondurile de vânătoare, dar și mis-
treții, mari amatori de ouă și pui de fa-
zani, sunt factori ce trebuie controlați
prin toate metodele și tehnicile de
care dispunem.
Să nu omitem, din programul de
susținere a speciei, hrănirea în vre-
muri de restriște, iar cele câteva pun-
guțe de porumb pe care noi, cei mai
vechi, le răspândeam sub tufele de
măceșe, chiar în standuri, trebuie să
rămână un bun obicei, ca tradiție și
gest de respect.
O măsură deosebit de importantă
pentru stabilizarea speciei în teren
este lansarea, dacă se poate anuală, a
puilor de fazani, la vârsta la care se
vor adapta rapid în noul habitat, pe-
rioadă în care prezența gestionarului
în teren este obligatorie.
O astfel de acțiune, salutată de toți
vânătorii bihoreni, a fost lansarea, în
fondurile gestionate de AJVPS Bihor,
a unui număr de 6.000 fazani aduși
din Ungaria, acțiune în care dl. ing.
Sorin Bronț, directorul asociației, s-a
implicat și a coordonat direct acțiu-
nea.
Este regretabil că fazaneriile din
țară au fost distruse, cu bună știință,
iar cele rămase practică prețuri nejus-
tificate și nici nu dispun de logistica
necesară transportului, fără pierderi,
la distanțe mai mari.
Salut și apeciez acest efort, aștep-
tat de ani de zile de vânătorii bihoreni,
efort la care ne vom alătura prin buna
gospodărire a fondurilor.
RepopulăriDIN TEREN
Vânătorii bihoreni,
buni gospodari
TITUS PINTEA
Fazanul este specia care
oferă palpitante partide de
vânătoare, mult apreciate
de adepții Sfântului
Hubertus, iar clipele în
care minunata pasăre se
ridică din culcușul său, în
zgomotos zbârnâit de aripi,
este momentul în care,
vânat și pușcaș, au șanse
egale.

C
âteva ieșiri în teren, în pe-
rioada lui Brumar, m-au pur-
tat acolo unde, pe luciul unui
lac de peste 1.000 ha, vin an de an, de
la mii de kilometri depărtare, gâștele
sălbatice călătoare.
Pasajul, eterna pasiune
Cu preponderență, gârlița mare și
gâsca de semănătură. Nu lipsește nici
gâsca sălbatică cu cioc scurt și gât
roșu, aceasta fiind protejată, în Româ-
nia, prin Directiva „Păsări” a U.E. și
atent monitorizată.
Din păcate, nici un ONG nu a ca-
tadicsit să avertizeze vânătorul, prin
panouri adecvate, despre involuția
populațiilor acestei specii și despre
consecințele pe care le-ar suporta vâ-
nătorii, în cazul în care iresponsabili-
tatea le-ar întuneca rațiunea, sau ar
acționa din posibila necunoaștere, îm-
pușcând gâște cu gât roșu.
Este lăudabilă inițiativa AJVPS
Buzău, care gestionează fondul de vâ-
nătoare care înglobează aceste lacuri
din zona Amara și Balta-Albă, fiindcă
a găsit modalitatea firească de infor-
mare, anexând la fiecare autorizație
de vânătoare la pasaj eliberată și un
regulament referitor la zona protejată.
Tocmai din Maramureș!
Pe la orele șase ale dimineții, lacul
ne întâmpină cu un vânticel tăios, în-
soțit de umezeală persistentă, tocmai
potrivite scopului propus.
În drumul spre locul de pasaj, ob-
servăm un alt grup de vânători care
aveau aceleași intenții ca și noi.
Curând am aflat că veniseră spe-
cial pentru o vânătoare la pasaj, toc-
mai de unde „se agață harta-n cui”.
Doi dintre ei erau la prima lor vână-
toare la pasaj la gâscă și „furau” cu in-
teres din mulțimea de sfaturi primite
de la cei din jur. Dacă le va surâde no-
rocul, cu puțină îndemânare, dar și cu
ceva cunoștințe despre comportamen-
tul acestor păsări, vor avea șansa unui
binemeritat „botez”.
I-am încurajat și mi-am pregătit,
gospodărește, standul camuflat, ales
lângă un smoc de stuf. La orizont, lu-
mina firavă a dimineții ridica voalul
nopții și dădea contur celor mai apro-
piate forme de relief, ușor de identifi-
cat cu ochiul liber. Pe întinderea cu
apă și stuf se lăsase o liniște apăsă-
toare, probă a încordării și a concen-
trării care ne stăpânea. Și gâștele au
început să vină. A fost un pasaj reușit
și, în plus, cu o izbândă pe măsură:
cei doi începători au reușit să doboare
primele lor gâște, cerând să le fie „naș
de botez” cel mai… devreme născut
dintre vânători, adică subsemnatul.
Acasă vor avea ce povesti, iar prietenii
de grup vor fi gata de a istorisi, ori-
când, amintirile plăcute cu care s-au
îmbogățit aici, pe meleagurile buzo-
iene.
O altă partidă de vânătoare
Îmi amintesc și alte partide de vâ-
nătoare, care au făcut deliciul trecu-
telor zile, în care eroul principal a
fost, pe nedrept poreclit, „fricosul”.
Numai că acesta ne-a încurcat în
nenumărate rânduri calculele, tocmai
DIN TEREN
Început de sezon
cu satisfacții
vânătorești
Text și fotografie CONSTANTIN RĂDAN
Pentru mine, vânătoarea la pasaj și cea colectivă, la
iepure, rămân întotdeauna o mare ispită și, cum este
firesc, aștept de fiecare dată participarea la astfel de
întâlniri vânătorești, convins fiind că, an de an, mirifica
natură îți va oferi alte și alte satisfacții, unice în felul lor.

datorită șiretlicurilor lui, și surprinde-
rii noastre pe... picior greșit.
Anul acesta, sezonul la iepure a
debutat, atât pentru inițiați și începă-
tori, cât și pentru cei aflați în anul de
ucenicie, cu satisfacții vânătorești pro-
mițătoare, pe fondurile de vânătoare
aparținând Clubului Râmnicu Sărat al
AJVPS Buzău.
Numărul participanților, prezenți
la prima oră a dimineții, s-a diminuat
surprinzător în câmp, către orele
prânzului, unii fiind preocupați de
alte „fițe” extravânătorești, total lipsiți
de spiritul de breaslă. Am constatat că
s-au dus și acele vremuri în care, la o
primă înaintare a gonacilor, iepurii se
ridicau din culcuș și apăreau, în fața
vânătorilor aflați la ținută, câte 8-10
urechiați deodată. Asta este! Erau alte
vremuri, o altfel de agricultură, mai
mult vânat, dar și vânători mai puțini,
dar dedicați pasiunii comune.
Vizibil s-a împuținat și numărul
împătimiților profesioniști, discipli-
nați, serioși, de la care aveai ce învăța.
Pentru că ei făceau din vânătoare o
artă, nu un moft!
Darnicele ogoare cu brazde
adânci
Așadar, am rămas pe la amiază
mai puțini vânători, care ne-am bucu-
rat totuși de soarele zilei și de salturile
neprevăzute ale vânatului căutat.
Acesta avea amenajate culcușurile
mai ales printre brazdele adânci, bo-
lovănite, ale ogoarelor cu arătură mai
veche, cele mai darnice în această
partidă.
Cu mijlocul de deplasare, utilul
tractor cu remorcă, am reușit să cu-
prindem toate parcelele planificate de
organizator. Desigur că am luat și cu-
venitul repaus pentru a ne consuma
merindele din tolbă, apoi, la sfârșit,
am organizat și nelipsita amintire de
grup, tabloul de vânătoare.
Deci, se poate, cu răbdare, price-
pere și pasiune, să se încheie, în mod
cât se poate de plăcut, și o partidă
normală de vânătoare colectivă la ie-
puri.
DECEMBRIE 2014 | 23
CE VÂNĂM ÎN DECEMBRIE
Mamifere: bizam, căprior (femelă), cerb comun (mascul de selecție,
femelă și vițel), cerb lopătar (femelă și vițel), câine enot, dihor comun,
hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreț, nevăstuică,
șacal, viezure, vulpe; până la 15 decembrie: capră neagră (exemplar de
trofeu și exemplar de selecție), cerb lopătar(mascul de selecție), muflon.
Păsări: becațină comună, becațină mică, cioară grivă, cioară grivă su-
dică, cioară neagră, cioară-de-semănătură, cocoșar, coțofană, fazan,
gaiță, găinușă-de-baltă, gâscă-de-vară, gâscă-de-semănătură, gârliță
mare, graur, graur dobrogean, guguștiuc, lișiță, porumbel gulerat, po-
rumbel-de-scorbură, potârniche, prepeliță, rață mare, rață mică, rață
fluierătoare, rață-cu-cap-castaniu, rață moțată, rață pestriță, rață su-
nătoare, rață lingurar, rață sulițar, rață cârâitoare, rață-cu-cap-negru,
sitar-de-pădure, stăncuță, sturz-de-vâsc, sturz cântător, sturzul-viilor,
turturică; până la 15 decembrie: ieruncă.

U
na dintre cele mai mari din
spațiul est european, fabrica
din Uhersky Brod, Cehia, a fost
prima fabrică de profil din domeniul
armelor, privatizată de statul ceh încă
de la începutul deceniului al IX-lea.
Prin pierderea privilegiilor din dome-
niul strategic de care s-a bucurat atunci
când industria de armament era mono-
pol de stat, noua firmă a fost nevoită să
se adapteze cerințelor economiei de
piață, legilor impuse de piața liberă și
să depașească rapid o perioadă de tran-
ziție dificilă. Bucurându-se de un ma-
nagement competent și responsabil,
fabrica s-a dezvoltat într-un ritm extra-
ordinar, impulsionată fiind și de adera-
rea țării la NATO, în 1999.
Susținută de dezvoltarea puternică
a industriei grele, a industriei metalur-
gice și de prelucrare a metalelor, bene-
ficiind, cu siguranță, și de pe urma
așezării geografice, ce-i asigură accesul
la resurse naturale, fabricarea de arme
se bucură aici de o tradiție îndelungată.
Istoria ei începe în 1916, când ar-
mata preia controlul asupra firmelor
străine ce fabricau arme pe teritoriul
Cehoslovaciei și le include în „Fabricile
de Stat de Inginerie și Armament”,
grup care, după un an, își schimbă de-
numirea în „Fabricile Cehoslovace de
Arme ale Statului”. Înainte de 1924,
această firmă era însărcinată cu fabri-
carea de componente și montarea ar-
melor Mauser Model 98. Tot ei au
produs renumitul Mauser „Persan”,
considerat unul din cele mai bune ca-
rabine Mauser fabricate vreodată.
În 1924, numele a fost încă odată
schimbat, în Cehoslovenska Zbrojovka
A.Z. (Fabrica de arme Cehoslovacă
S.R.L.). Cunoscut pe scurt ca CZ, a fa-
bricat armele Mauser VZ-24 pentru ar-
mata cehă, dar și carabine M-98 pentru
alte țări, inclusiv cele folosite de armata
germana în al II-lea razboi mondial.
În 1936, la Uhersky Brod, un mic
orășel din Moravia - Cehoslovacia, ac-
tualmente Republica Cehă, la numai 20
de kilometri de actuala graniță cu Slova-
cia, se înființează firma CZUB ca ramură
a fabricii de arme Ceska Zbrojovska din
Strakonice. Decizia de a construi o fa-
brică de arme la Uherski Brod s-a luat la
mijlocul anului 1936. După negocieri de
scurtă durată, dar ferme, dintre Ministe-
rul Apărării Naționale cu un grup de
companii, din rațiuni strategice, se hotă-
răște transferul fabricilor de arme în cen-
trul țării, mai departe de granițele cu
Germania. În discuțiile privind transferul
unor importante programe militare,
agenda negocierilor conținea probleme
referitoare la fabrica Ceska Zbrojovka
din Strakonice, locul unde se fabricau
mitralierele antiaeriene LK 30, pistoale
de semnalizare și alte pistoale.
Pe 22 iulie 1936, consiliul orășe-
nesc din Uhersky Brod aprobă construi-
rea fabricii, în conformitate cu
condițiile stabilite la discuțiile cu Ceska
Zbrojovka din Strakonice, iar pe 28
iulie încep, în mod oficial, lucrările.
Încă de la 1 iulie 1936, Ceska Zbro-
jovka din Strakonice începuse deja
transferul de tehnologie, utilaje și echi-
pamente de producție de fabricație au-
tohtonă și străină către noua fabrică.
Astfel, printr-un teribil efort, dublat de
investițiile corespunzatoare, pe 28 no-
iembrie 1936 noua fabrică începea să
producă. Se poate afirma că fabrica în
care lucrau încă de la început 1.000 de
angajați a fost construită în numai 16
săptămâni. O performanță într-adevar
uimitoare.
După al II-lea Razboi Mondial,
toate fabricile de arme erau conduse
de o singură agenție centrală, a cărei
cerință a fost ca fiecare armă exportată
să poarte inscripțiile BRNO. Acesta
este și motivul pentru care, multe arme
CZUB, poarta marcaje BRNO.
În perioada războiului rece, CZUB,
pe lângă producția de arme militare
(inclusiv arma de asalt Sa VZ. 58,
Skorpion VZ. 61), fabrica și o mare va-
rietate de arme destinate pieței civile,
puști și pistoale de calibrul .22 LR pen-
tru antrenament și competiție, binecu-
noscuta familie de pistoale CZ 75, arme
cu alice și carabine pentru vânătoare.
După căderea comunismului, dato-
rată „Revoluției de Catifea”, CZUB a
fost prima firmă din Cehia care a înce-
put să evolueze în economia de piață,
făcându-și simțită prezența prin ar-
mele exportate în peste 60 de țări din
toată lumea. În 1997, firma își impune
definitiv prezența pe continentul ame-
rican prin înființarea CZ-USA, de unde
începe să se extindă, pe piața armelor
de mâna din lumea întreagă, cu arme
pentru uz militar, poliție, apărare,
sport și agrement, de vânătoare
(www.czub.cz).
În fabrica CZUB lucrează, în acest
moment, 2.000 de angajați, ingineri
lucrători și personal administrativ, fă-
când din aceasta una din cele mai mari
firme producătoare de arme din lume.
Astfel, având în vedere dinamica dez-
voltării acestei fabrici și evoluția spec-
taculoasă pe piața armelor civile și
militare, putem afirma că discutăm
despre un fenomen. Subiectul este
foarte vast și greu de acoperit, astfel că
ne vom limita la o simplă enumerare a
carabinelor pentru vânătoare din
oferta CZ, urmând ca, în viitor, să re-
venim cu detalii.
Toată această introducere s-a dorit
a fi o justificare pentru afirmația că ar-
mele CZ reprezintă cel mai bun raport
preț-calitate pe piața armelor de vână-
toare. Din lista de produse a fabricii,
Fenomenul CZ
VILI STANCU
Este unul din cele mai cunoscute brend-uri din lume și,
probabil, cel mai cunoscut din România. CZ, este probabil,
cea mai vândută carabină de pe la noi, iar varietatea de
modele acoperă toate necesitățile și pretențiile pe care un
vânător le poate avea. Firma Material Group din Oradea
este distribuitorul oficial, în România, al acesteia.
Arme de vânătoareADVERTORIAL
27.06.1936-FondareaČeská
ZbrojovkalaUherskýBrodca
fabricăsubsidiarăaČeská
Zbrojovkaa.s.dinStrakonice
01.01.1950–Fondareala
UherskyBrodaCompanieide
statdeMașinișiUneltede
Preciziecasub-diviziea
companieidinPraga.
01.04.1958–Firmaeste
integratăîncompaniadestat
RevoluțiadinOctombrie,din
Vsetín,ca„FabricaNo.05
UherskýBrod”
reintegratăînmanagementul
generalalVHJZbrojovkaBrno
cașiCompaniadeMașini-
UneltedePrecizieUherskýBrod
integratăînAgrozetBrno
Group,subdenumirea–Divizia
Agrozet,UherskýBrod
01.07.1988–Sefondeazăcompaniadestat
ČeskáZbrojovkaUherskýBrod
01.05.1992–efondează
ČeskáZbrojovkaa.s.
(Societatepeacțiuni),UherskýBrod

PUBLICITATE
clasa carabinelor de vânătoare este cea
mai bine reprezentată, atât ca varietate
de produse, cât și ca volum de vânzări
și sunt livrate de S.C. Material Group
din Oradea, unic distribuitor pentru
România (www.huntershop.ro).
Modelele 527 și 550 se bucură de
aprecieri unanime chiar din partea
profesioniștilor. Sistemele Mauser per-
fecționate asigură o închidere suficient
de robusta pentru a aborda calibre cu
adevărat mari, cum ar fi .300 H&H
Mag, .404Jeffry, .500 Jeffry sau .505
Gibbs., iar țevile, forjate la rece, le asi-
gură o precizie demnă de oricare altă
marcă de renume.
Pentru că ne referim la armele pen-
tru vânătoare, le vom clasifica în patru
categorii.
Little cuprinde armele de calibre
ușoare: 22 Hornet (16”); .222 Rem.
(14”); .223 Rem. (9”); .22 Hornet
(16”); .204Ruger (12”); .17 Hornet
(9”); 7,62x39 (9,4”). Stil european tra-
dițional, cu pat bavarian. Zăvorârea
este asigurată de închizătorul sistem
Mauser perfecționat, redus la scară.
Culata este frezată cu prisme de 16
mm, pentru montarea sistemelor de
ochire optice.
Modele: CZ 527 Exclusive-Ebony
Edition; CZ 527 Lux; CZ 527 LH Lux;
CZ 527 American; CZ 527 LH Ameri-
can; CZ 527 Carbine; CZ 527 FS; CZ
527 Varmint; CZ 527 Varmint Lamina-
ted; CZ 527 Synthetic.
Medium cuprinde armele de calibre
medii: 243Win.(10„); .308 Win. (12”);
.270 Win. (10”); .308Win.(12”); 7x64
(8,7”); 6.5x55 SE (8,7”); .30-06 Sprg.
(10”); 8x57 IS (9,4”); .300 Win. Mag.
(10”); 7 mmRem. Mag. (9,5”); 9,3x62
(14,2”). Este cea mai reprezentativă și
diversificată linie de produse, bine rea-
lizate atât din punct de vedere funcțio-
nal cât și ergonomic și estetic, o paletă
largă adaptată la toate cerințele. În
funcție de model, paturile sunt fabricate
din lemn de nuc de diverse categorii sau
lemn de fag. Țevile sunt forjate la rece,
sistemele de declanșare diferă în funcție
de model, cu sau fără schneller, cu po-
sibilități largi de reglaj. Culatele au fre-
zate prisme de 19 mm, pentru
montarea sistemelor de ochire optice
dar, tot în funcție de model, sunt dotate
și cu sisteme de ochire mecanice.
Modele: CZ 557 Carbine; CZ 557
Lux; CZ 557 Sporter; CZ 550 Exclu-
sive-Ebony Edition; CZ 550 Lux;
CZ550Medium Lux; CZ550Standard;
CZ550FS; CZ550American; CZ550Pre-
dator; CZ550Varmint; CZ HA550 Hun-
ter; CZ550 Varmint Laminated.
Magnum cuprinde armele cu cali-
bre magnum: .375 H&H Mag. (12”);
.416 Rigby (16,5”); .458 Win. Mag.
(14”), proiectate special pentru utiliza-
rea calibrelor grele și în condiții clima-
tice extreme.
Modele: CZ 550 Magnum Lux; CZ
550 Magnum Standard.
Brno Rifles cuprinde armele bas-
culante cu țevi ghintuite în calibrele:
6,5x57 R (8,6”); .243 Win. (10”); .308
Win. (12”); 8x57JRS (9,4”); 7x65R
(8,7”); se adresează vânătorilor care
preferă o vânătoare calmă, etică. Au
un design grațios, elegant, cu finisări
excelente și ușoare gravuri executate
pe mașină. Folosesc oțeluri de cea mai
bună calitate, iar pentru paturi, lemn
de nuc selecționat. Mecanismul de de-
clanșare se armează la deschidere.
Modele: Brno Combo; Brno Efect;
Brno Efect FS; Brno Efect Lux.
Ca și concluzie, CZ reprezintă o ca-
rabină clasică, robustă, rezistentă, fia-
bilă, precisă și, nu în ultimul rând,
frumoasă și elegantă, toate aceste ca-
lități livrate la pachet cu un preț de-
cent, accesibil chiar și atunci când este
încărcat cu accize.

Prietenul lui de încredere. Înainte
de a putea învăța tânărul cățel, trebuie
să stabilim o legătură de prietenie și,
mai ales, de încredere cu el. Trebuie să
devenim cel mai bun prieten al lui,
dar și cel care conduce, leader-ul în re-
lația cu el. Trebuie să petrecem cât
mai mult timp alături de el, în fiecare
zi, să-l hrănim și să-i fim mereu în
preajmă. La plimbare pe stradă, la
cumpărături, în parc, în lesă bineînțe-
les, să cunoască alți oameni, să întâl-
nească alți câini, pe teren, la câmp
sau la pădure, acolo unde va urma să
iasă la vânătoare. Toate acestea îl vor
ajuta să devină flexibil și ușor adapta-
bil la noile situații pe care le va întâlni
în viață.
Paralel cu aceasta, trebuie să fim
„cel ce conduce”, care are inițiativa,
pentru a exclude de la început va-
rianta ca tânărul patruped să devină,
„el”, cel ce „dictează”. Pentru aceasta,
trebuie fermitate și consecvență, tre-
buie să fim siguri că va învăța să nu
tragă în lesă, să nu sară cu labele pe
noi și să învețe corect ce înseamnă
„Nu!”, „Șezi!”, și așa mai departe….
Jucăria preferată. Poate că cea mai
mare greșală a noastră este aceea de a
forța tânărul cățel să ia în gură mingea,
batonul de cauciuc sau bățul, să le
numim generic „jucării”, pentru a le
aduce drept „aport”. Chiar dacă a apor-
tat la primul stăpân, de unde l-am luat,
probabil nu va aporta, de prima dată, și
cu noi. Are nevoie de un timp pentru a
se obișnui, a căpăta încredere și a se
atașa de noul stăpân. La primele încer-
cări, probabil se va duce și va studia
obiectul, s-ar putea să-l ia și să plece cu
el sau îl va ignora complet. Nu trebuie
să ne impacientăm. Cu răbdare, îl vom
lăsa „să-și facă numărul” apoi îl punem
în lesă, în poziția „Șezi” și îi oferim ju-
căria cea nouă. Dacă o păstreză, putem
face câțiva pași cu el, dar tot în lesă și
mereu aproape de noi, mângâindu-l
după fiecare exercițiu efectuat corect.
Dacă nu, va trebui cu răbdare, să re-
luăm pașii, până vom obține rezultatul
dorit, iar noul obiect va deveni jucăria
preferată!
Primul aport. Odată ce i-am câști-
gat atenția, iar jucăria a devenit ceva fa-
miliar, căreia îi acordă atenție și cu care
dorește să se joace, putem trece la ur-
mătorul pas. Ținându-l aproape, îl
putem incita, aruncând obiectul la o
distanță nu mai mare de câțiva pași. Va
merge după el, dar nu este sigur că îl va
și aduce. Vom merge noi la el și, cu
blândețe, îi vom lua jucăria. Dacă o re-
ține, insistăm, dar cu atenție, și apoi re-
petăm etapele. Putem mări apoi
distanța la care aruncăm obiectul,
având grijă, ca de fiecare dată, cățelul
să aducă jucăria la noi. Trei, patru re-
petiții, sunt suficiente pentru o sesiune,
altfel riscăm ca partenerul să-și piardă
interesul și să nu mai fie atent. Este im-
portant să înțeleagă că, în acest joc,
sunteți împreună și că va primi jucăria
din nou, după ce ne-o va lăsa din pro-
prie inițiativă. Este un progres semnifi-
cativ și, chiar dacă de aici până la
aportul propriu zis, cu vânat, mai sunt
câțiva pași, reușita este pe drumul cel
bun!
AntrenamentCHINOLOGIE
Chiar dacă sunteți relativ noi în „lumea aportului”, cu siguranță ați auzit de ceea ce
numim instinctul natural al aportului. Este greu de spus, și mai ales de stabilit, de la
început, dacă noul nostru partener patruped posedă sau nu această calitate. Ceea ce cu
siguranță există, este un instinct, să-l numim „egoist”, dar fără nuanță peiorativă, de a se
servi pe sine însuși, de a prinde și păstra tot ceea ce găsește la îndemână. Cu acest instinct
s-a născut, i-a fost transmis genetic de la părinții săi și, cu răbdare și antrenamentul
adecvat, îl putem transforma în aptitudinea de a aporta. Este nevoie de câțiva pași!
Instinctul natural
al aportului
Text și fotografie ALECSANDRU CODRIN

DECEMBRIE 2014 | 27
Alte denumiri populare sunt carul-
pădurilor, iarba soarelui, cujda sau
carul-zânelor. Planta preferă climatul
umed și răcoros și se găsește pe pajiș-
tile de munte, de regulă cu expuneri
însorite, urcând până la o altitudine
de 2.500 de metri.
Arnica poate crește până la o înăl-
țime de 50-60 cm, iar florile au un
miros plăcut și aromat, cu o culoare
galben-portocalie, strălucitoare, și
apar începând din luna iunie până în
august-septembrie.
În scop terapeutic, dar și cosmetic,
sunt utilizate de regulă florile fără co-
dițe, mai rar rădăcinile sau restul plan-
tei. Florile se pot recolta până la
începutul lunii septembrie, prin tăierea
sau ruperea inflorescențelor, fiind bo-
gate în flavonoide, carotenoizi, acizi or-
ganici, taninuri, fitosteroli și acizi
organici, având în compoziția lor și să-
ruri minerale de siliciu, calciu, taninuri,
camfor, uleiuri volatile, alcooli triterpe-
nici și vitaminele B1, B2, C și E.
Preparatele din arnică sub formă de
cremă, tinctură, infuzie, pulbere, cata-
plasme sau ulei, au proprietăți antisep-
tice, antiinflamatoare, antibacteriene,
antifungice și decongestionate. Astfel,
planta este utilă, mai ales, în tratarea
vânătăilor, a durerilor musculare și în
caz de entorse și reumatism, deoarece
stimulează procesul de regenerare a țe-
suturilor, grăbind vindecarea. Crema
din arnică mai poate calma și durerea
provocată de înțepăturile insectelor.
Înainte însă de a utiliza arnica sau
preparatele din aceasta, sub orice
formă, este recomandată vizita la
medic, iar administrarea acestora să
se facă numai la recomandarea aces-
tuia, întrucât consumul neavizat de
arnică poate cauza iritații, vărsături,
gastroenterite, amețeală, palpitații,
hipertensiune sau chiar paralizia cen-
trilor nervoși. Opinia medicului spe-
cialist este neapărat necesară și se
impune ca o măsură de prevedere și
siguranță.
Plante tămăduitoare FLORA
Arnica (Arnica montana) face parte din familia Asteraceae,
mai cunoscută fiind sub denumirea de potbal de munte.
Datorită efectelor sale calmante și antiinflamatorii, arnica
este cunoscută de sute de ani, fiind folosită ca plantă
medicinală încă din secolul al VI-lea, după cum men-
ționează unele scrieri din vechime.
Arnica
DOCTOR PLANT

noutățide prin magazine
ARROW INTERNATIONAL
Muniție DDupleks Monolit
Un Slug puternic, în greutate de 32 g, cu rezultate de înaltă precizie în zone cu vegetație extrem de densă, arbuști
și iarbă, ideal atunci când utilizarea carabinei este ineficientă. Monolit 32 își păstrează precizia chiar și la întâlnirea
obstacolelor de genul arbuștilor cu diametrul 5-10 cm. Impact deosebit de puternic, iar suprafața frontală plană asigură
transfer de energie complet.
Monolit 32
(calibru 12/70) cutie 5 buc.
• greutate proiectil 32 g
• velocitate 430 m/s
• energie: 2.960 J
Monolit 32 Magnum
• greutate proiectil: 32 g
• velocitate: 480 m/s
Monolit 25
• greutate proiectil: 25 g
• velocitate: 425 m/s
Sunt proiectoare
profesionale de
mână, de mare pu-
tere, având ca aplica-
ție o gamă largă de
activități (disponibile
în 3 dimensiuni).
Toate proiectoarele sunt dotate cu
un sistem de focalizare reglabil și lentilă
Lexan Polycarbonate, permițându-vă
un flux de lumină concentrat sau o
zonă luminată extinsă doar printr-o
simplă rotire a carcasei reflectorului.
Carcasă cu design ergonomic, un
mâner texturat, deget conturat pentru
a se așeza în siguranță în mâna utiliza-
torilor și rezistent la intemperii. Tracer
Sport Light sunt bine echilibrate și con-
fortabil de utilizat, dispunând de cablu
de adaptare pentru priza de mașină.
Se comandă atât modelele Sport
Light 12V, cu variator de intensitatea flu-
xului luminos, precum și modelele Re-
mote Sport Lights și Sport Light Roof Bar,
ce pot fi montate pe mașină. Opțional, se
pot comanda separat filtrele de lumină
pe diferite spectre de culoare.
PROIECTOARELE
DE MÂNĂ TRACER
SPORT LIGHT 12V
VB.65802
Monopod
înălțime
reglabilă
84-165 cm
VB.65804
Bipod
înălțime
reglabilă
61-157 cm
VB.65805
Tripod
înălțime
reglabilă
46-96 cm
VB.65807
Tripod
înălțime
reglabilă
61-157 cm
Suporți pentru armă Primos
Se reglează la înălțimea dorită și sunt ușor de
transportat. Trigger Stick® sunt suporți de armă ușori,
care se poate adapta și pentru montarea instrumen-
telor optice, cu înălțimea reglabilă la poziția perfectă,
în genunchi sau în picioare. Cu o singură mână se apasă pe pârghia de blo-
care și puteți regla Primos® Trigger Stick® până la înălțimea dorită.
Sunt echipați cu un suport V detașabil. Se potrivește cu filetele 1/4”-20 și
3/8”-16 pentru asigurarea fixării rapide a dispozitivelor diferite. Este perfect
pentru aparate foto, lunete, binocluri, dispozitive optice cu laser, telemetre și
aproape orice alt „mono”, „bi” și „tripod” dispozitiv montabil. Au strat de aco-
perire pentru manipulare silențioasă și includ curea de mână.

PESCUIT
Racul, offset-ul și bibanul 30
Căutând știucile 32
Somni la gura Șontei 34
Năluci „nervoase” 36
Periplu marmațian 38
Foto:MUGURELIONESCU
decembrie
DECEMBRIE 2014 | 29
Ultima lună a anului, caracterizată prin temperaturi
foarte scăzute și precipitatații abundente, sub formă de
lapoviță și ninsoare, așterne liniștea peste lumea apelor.
Cel puțin la suprafață, pentru că, în adâncuri, viața con-
tinuă, chiar dacă la o intensitate mai scăzută. Apele
s-au răcit, influențând comportamentul peștilor. Este
vremea pentru pescuitul știucii și bibanului, dar și
ceilalți răpitori răspund la provocarea nălucilor. Pes-
cuitul la copcă este cel mai practicat, acolo unde condiți-
ile o permit.
În zilele însorite putem avea și partide reușite de
staționar, la caras, babușcă, plătică și roșioară.
În apele de munte, pescuitul salmonidelor este, în
continuare, intezis.
CE PESCUIM ÎN DECEMBRIE

U
neori, se întâmplă oricărui
pescar să prindă câte un
biban mare, în timp ce pescu-
iește după șalău, pe lacurile din jurul
Bucureștiului (fără a discuta cazul
aparte al Deltei). Dar ca să prinzi 5 bi-
bani mari și să aduni din lungimile lor
140 de cm, într-un concurs de pescuit,
pe durata unei manșe de 7 ore, nu vă
închipuiți cât de dificil poate fi. Însă
dacă reușești o asemenea perfor-
manță, se cheamă că ai găsit un „pat-
tern” sau tipar perfect. Asemenea
tipar poate fi valabil o perioadă limi-
tată de timp și depinde, în mod direct,
de un cumul de condiții din mediul
acvatic, dar și din cel de „deasupra
apei”, deci trebuie să profiți, pe mo-
ment, de… moment. E ceea ce un
mare pescar de bass american, Mike
„Ike” Iaconelli, numește „fishing the
moment”.
Capturi, capturi…
În manșa a doua a unui concurs de
pescuit, compus dintr-o zi la știucă și
una la biban, cu cei mai mari 5 pești
punctând în fiecare zi, eu și partene-
rul meu de competiție, Sorin Lazea,
ne chinuiam să acumulăm o medie
cât mai mare. Ziua începuse cu bibani
de 20 - 22 de cm, câțiva de 24 și, pro-
babil, unul de 25. În condițiile în care
pescuiam pe năluci destul de clasice -
shad-uri de 3 - 4 cm, micro-voblere și
tot așa.
Modele prinzăroare
În trecut, prinsesem foarte bine pe
alte lacuri, precum Gostilele, biban la
năluci de tipul „racilor” sau „răcușori-
lor”, cum le diminutivăm, din cauza
Pescuit la răpitoriSPINNING
Nu, nu este titlul unei fabule, așa cum poate părea la o
primă privire, ci tiparul personal, descoperit și aplicat cu
succes la pescuitul bibanului de talie mare, de 28-30 de
centimetri lungime sau chiar mai mult.
Racul, offset-ul și bibanul
Text și fotografie ANDREI ZABET

dimensiunilor adaptate la talia biba-
nilor. Printre nălucile folosite, cu pre-
dilecție, se numărau Jackall Cover
Craw și Ecogear Bug Ants, ambele
modele de 5 cm.
Mediul în care pescuiam în con-
curs era destul de ticsit cu agățături,
iar Cover Craw-ul nu putea fi pescuit
pe cârlig offset. Însă Ecogear Bug
Ants, mergea cu siguranță și datorită
corpului mai alungit.
Aveam două plicuri la mine, am
scos un „răcușor”, l-am montat pe un
cârlig offset de 2, cu lest mobil de 4
grame, și i-am zis lui Sorin să ne apro-
piem de mal.
Cum pescuim
Am început să tatonez malul,
metru cu metru, cu lanseuri scurte, pe
sub mână, ceea ce americanii numesc
„pitching” și îl practică exclusiv cu
echipament de baitcasting. În cazul
nostru, foloseam echipament de bait fi-
nesse, un concept de baitcasting inven-
tat de japonezi și compus din lansete
și mulinete capabile să lanseze greutăți
Ultra-Light, de 2 - 3 grame, folosind
fire textile sau fluor carbon foarte sub-
țiri. Eu aveam un Sunline Super PE, de
6 lbs., cel mai subțire din gamă.
Suficient de spus că, o jumătate de
oră mai târziu, făcusem „upgrade” la
toți bibanii măsurați deja și săltasem
media la 25 cm de biban. Cu toate
acestea, știam că nu era deajuns, dacă
voiam să ne menținem pe podium. Ne
trebuiau bibani mai mari, de 28 - 30
cm. Însă găsisem, pattern-ul câștigă-
tor, fiindcă, dacă după primul sau al
doilea biban, puteai invoca norocul
ori întâmplarea, după 8 sau 10 bucăți
prinse, în aproximativ o oră, tiparul
devenise o certitudine.
Așa că am continuat să folosim
„răcușori”, pe cârlige offset de mici di-
mensiuni, lestate mobil cu câteva
grame, în apa mică de la mal. Așa am
reușit să capturăm doi bibani de 28
cm, unul de 29 și unul de 30, totali-
zând 140 de cm din 5 pești. Finalul a
fost chiar dramatic, deoarece ultimul
biban mare a fost prins de Sorin, în ul-
timele 10 minute de concurs, dar cu
atât mai frumos a fost locul pe care
l-am ocupat pe podiumul concursului.
Atenție, bibani!
Nu de puține ori, am observat ape-
tența bibanilor pentru „raci”, atât în
plin sezon cât, mai ales, în perioada
rece, când peștișorii-pradă dispar, iar
acești răpitori minunați ai apelor
noastre trebuie să se hrănească pen-
tru a supraviețui. Data viitoare, când
mergeți la biban, nu uitați să acordați
atenție unor „răcușori”, s-ar putea să
vă facă ziua mai frumoasă!
DECEMBRIE 2014 | 31

A
șa se face că știucile, chiar
dacă sunt un pic mai do-
moale, continuă să atace peș-
tișorii pradă ce le trec prin apropiere.
Cum ar putea să refuze așa ceva pe ul-
timii metri ai sezonului, când fiecare
gram de hrană aduce un plus de ener-
gie, sporind rezervele pentru timpul
iernii lungi ce urmează.
Locuri ce promit
Încă mai avem șanse să pescuim
știuci, la linguri și chiar la twistere, bi-
neînțeles, dacă știm unde să le căutăm
și cum să le facem să iasă din începu-
tul de amorțeală generat de răcirea
apei. Acum, mai mult ca oricând, le
vom căuta la marginea stufului, unde
stau la adăpost și de unde atacă selec-
tiv, momeli ce nu trec la mai mult de
câțiva centimetri distanță.
Regula „dințoaselor” pare a fi ur-
mătoarea: efort minim, captură ma-
ximă. De aceea vor prefera prăzile
mai mari, care pot compensa energia
consumată pentru a se deplasa și a o
prinde. Vor ieși din adăpostul de unde
pândesc, mai degrabă pentru o pradă
ce se mișcă mai încet și care, în con-
secință, necesită un efort mai mic. În
aceste condiții trebuie să pescuitm cu
linguri relativ mari, dar nu foarte
grele, și care oscilează foarte bine pe
cădere. Vom lansa cât mai aproape de
linia stufului și vom lăsa lingura să co-
boare liber, pe cât posibil, pe verti-
cală. Atacul, de cele mai multe ori,
survine pe cădere și nu în timpul re-
Pescuit la răpitorDE SEZON
Chiar dacă filele calendarului ne arată că este deja timpul iernii, vremea de afară încă
mai permite ieșiri pe malul apei. Și cum noiembrie ne-a tratat cu temperaturi ce
aminteau mai degrabă de vremea primăverii, apele au mai păstrat câteva grade,
permițând peștilor să-și prelungească perioada de hrănire. În plus, ploile abudente de
la începutul lui decembrie au menținut nivelul apelor destul de ridicat, poate chiar prea
ridicat pentru această prioadă a anului.
Căutând știucile
la început de iarnă
Text și fotografie MAC

cuperării. Să nu uităm, acum știuca
pândește și atacă doar pe o distanță
foarte scurtă, fără a mai urmări prada
mai departe de locul în care pândește.
Va trebui să insistăm cu lansările și să
batem, practic, fiecare metru de mar-
gine de stuf, până vom reuși să pla-
săm lingura la nasul suratei.
Năluci tentante
Același lucru este valabil și pentru
twistere. Va trebui să alegem modele
care bat bine pe cădere, pentru că, în
timpul recuperării, șansele unei urmă-
riri și a unui atac scad considerabil în
această perioadă. Lingurile oscilante
argintii sunt recomandate pentru zi-
lele mohorâte, dar pot da rezultate și
pe vreme senină, la fel ca și cele aurii
sau de culoarea cuprului. Ochiul roșu,
bine conturat pe lingură sau „codița”
din plastic, tot de culoare roșie, de
lângă ancoră pot face diferența în
anumite situații. Twisterele pot fi de
7 - 9 și chiar 11 cm, de culoare albă
cu roșu sau portocaliu cu „gliter”,
montate pe capete cu greutate în
funcție de condițiile în care pescuim.
Indiferent de năluca pe care o veți fo-
losi, nu uitați de struna suficient de
lungă pentru a vă proteja firul. Cu cât
va fi mai fină, cu atât va influența mai
puțin jocul pe care doriți să îl impri-
mați nălucii. Pentru fir puteți folosi
atât monofilament, cât și fir textil, ale-
gerea fiind, de acum, o chestiune de
preferință personală. Firul textil vă va
scoate din încurcăturile posibile dato-
rate agățărilor, dar monofilamentul
va răspunde mai bine mușcăturii mai
puțin ferme a știucii, așa cum se în-
tâmplă în această perioadă de timp.
Cât despre lansete, fibra de sticlă pare
să fi recucerit recunoașterea unanimă.
Flexibilitatea acesteia, opusă rigidită-
ții grafitului, poate fi cheia succesului
în această perioadă a anului, pentru
că avem mai mult de-a face cu un pes-
cuit de finețe decât cu unul în forță.
Și, chiar dacă este iarnă, o nălucă bine
lansată și mai ales bine controlată va
reuși să scoată din amorțeală chiar și
cea mai leneșă și pretențioasă din-
țoasă!
DECEMBRIE 2014 | 33

Vanatorul si pescarul Roman

Recommended

Recommended

More Related Content

Featured

Featured (20)

Vanatorul si pescarul Roman