Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Ebook free: 50 de opinii despre dragoste si iubire;

5,112 views

Published on

50 de femei de la 5 la 54 de ani si experienta lor de viata in citeva paragrafe. O radiografie emotionanta a perceptiei asupra ceea ce inseamna iubire/dragoste de-a lungul unei jumatati de secol

Published in: Education
  • Be the first to comment

Ebook free: 50 de opinii despre dragoste si iubire;

  1. 1. Volumul 1: FEMEILE
  2. 2. Când am întrebat 50 de fete/femei ce înseamnă iubirea și dragostea pentru ele, m-am gândit că e frumos să putem vedea un parcurs – subiectiv, desigur – al percepției și, implicit, al evoluției pe scara sentimentelor într-o jumătate de secol de viață. Când am citit rezultatul, mi-am dat seama că nu e doar o radiografie emoțională pentru o viață de femeie, ci și un îndreptar despre cum să te întorci la a fi curat în iubire. Mulțumesc tuturor celor 50 de tinere doamne sau doamne în devenire care mi-au răspuns la întrebări lăsând deschisă o ușă spre sinele lor. Cristina Bazavan
  3. 3. Iubirea este complicată. De ce? Pentru că unii oameni nu sunt hotărâți dacă să iubească. Iubirea e grea. Cât de grea? Nu știu cât de grea e dar știu că unii oameni spun că iubesc și nu e adevărat și alți oameni plâng când află că de fapt nu e nimic adevărat. Îndrăgostit e când iubești mai mult și mai repede dar îți trece repede, nu durează. Uneori ești îndrăgostit chiar și toată ziua dar apoi îți trece când te culci și te trezești Cât durează o iubire? Când iubești poți să iubești și toată viața. Maria , 5 ANI
  4. 4. Iubirea e de la mama și de la tata. Dragostea? Nu știu. Cătălina, 6 ani
  5. 5. Dragostea este prin mai mulți oameni și iubirea e prin un om. Emma, 7 ani
  6. 6. Iubirea e atunci când mama a stat cu mine la școală pentru că plângeam. Cristina, 8 ani
  7. 7. Iubirea este acelaşi lucru cu dragostea. Ea este o afecţiune pe care o simţi pentru tot ce este în jurul tău: oameni, animale, natură, dar şi pentru cunoaştere sau alte idei. Iubirea înseamnă să ai grijă de ceilalţi, să-i respecţi, să-i ajuţi şi să nu le faci rău. Mara, 9 ani
  8. 8. Iubirea este faptul cānd ai un sentiment puternic despre o persoană anumită. Dragostea este sentimentul āla în care un om te iubeste și se simte bine lângā tine. Câteodată te mai ceartă doar pentru cā te iubește prea mult și nu îti vrea rāul. Alessia, 10 ani
  9. 9. Dragostea: este atunci când un mare beculeț ți se aprinde și simți că poți să explodezi. Iubirea: atunci când simt că pot să mut un munte, doar pentru a ajunge la cineva de care îmi este tare drag. Atunci urci pe o nouă treaptă a vieții tale: iubirea. Andra, 11 ani
  10. 10. Pentru mine Iubirea e ceea ce simți fără să cauți o definiție, iar Dragostea e ce simți pentru sexul opus, în unele cazuri ... nu pentru sexul opus. Ema, 12 ani
  11. 11. Dragostea vine uneori împreună cu frica. Iubirea e liberă. Alina, 13 ani
  12. 12. Te îndrăgostești de câteva ori, dar iubești nelimitat. Iubirea e un hard disk cu terra nelimitat. Cosmina, 14 ani
  13. 13. Am ajuns la concluzia că iubirea este un sentiment atât de puternic încât nu poate exista fără durere. Mi-e greu să definesc iubirea, mai ales că este ceva subiectiv. Fiecare o percepe și o simte așa cum vrea și cum îi place. Lexa, 15 ani
  14. 14. Dragostea și iubirea sunt același lucru. Inima e cea care vorbește cu toți din jurul nostru la fel, dar nu o ascultăm mereu. Auzim “alte voci”. Adina, 16 ani
  15. 15. Când nu e nici dragoste, nici iubire, apare dorul. E într-un cântec în care se zice “e dor și doare”. Cred că la dragoste dorul doare mai mult dar pentru mai puțin timp, la iubire el rămâne în tine pentru totdeauna, cu aceeași intensitate. Monica, 17 ani
  16. 16. Când cineva te iubește capeți mai multă putere și încredere. Când te îndrăgostești începi să le pierzi și atunci ai nevoie de curaj. Dana, 18 ani
  17. 17. Dragostea e exprimată ca o acțiune, e trăită ca un sentiment. E imposibil să o forțezi și totodată este oferită liber. Este o artă în sine pentru mine. Sabrina, 19 ani
  18. 18. Iubirea e ceva ce simți pentru toată lumea, cu căldură pe dinauntru și care te face să –i urmezi, să-i ajuți. Dragostea? Am citit-o prin cărți, nu m-am îndrăgostit încă. Aștept. Raluca, 20 ani
  19. 19. Dragostea, pentru mine, este cel mai înalt punct pe scara fericirii, cea mai naturală și sinceră trăire cât și cel mai înălțător sentiment. Andreea, 21 ani
  20. 20. Dragostea e acel ceva care te face să te simți nemuritor și te poate ucide în acelasi timp într-o secundă. E ceva-ul care demonstrează scepticilor că nu suntem doar carne și oase, ci există ceva magic în fiecare din noi care ne poate transforma în zei: când iubim. Când ne dăruim pe noi însine necondiționat pentru că, de fapt, ne contopim cu ce iubim. Dragostea adevărată e cheia pentru orice, e vindecare, e putere, e nemurire. Dar mai am mult până să o practic cu adevărat și trebuie să învăț să o practic mai întâi cu mine însămi. Dar am gustat din ea și m-am simțit nemuritoare. Sandra, 22 ani
  21. 21. Dragoste este atunci când îți pasă și îți pasă nu pentru că este spre binele tău, ci pentru că este spre binele celuilalt. Dragoste este atunci când înțelegi și accepți fără să ceri explicații, când ierți. Dragostea este ca o gură de aer proaspat. Dragostea este ceva firesc, natural, simplu. De fapt, este atât de natural încât cred că e al saselea simț al omului. Oana, 23 ani
  22. 22. Când iubești nu trebuie să gândești. Când apare dragostea și vrei să păstrezi ce ai, începi să gândești și să analizezi și să faci jocuri. Uneori așa dispare dragostea, alteori așa reînflorește. Pentru că dragostea n-are nicio logică. Irina, 24 ani
  23. 23. N-am "definiție" clară. Probabil pentru că așa ceva nu există. E pur și simplu ceva ce simți că-ți pătrunde-n până-n măduva oaselor, te face mai bun și mai vulnerabil, ți-e dor când n-o ai și îți vine s-o arunci pe geam când te rănește. Intr-un fel sau altul te însoțește psihologic de când te naști și până mori, sub forma dragostei pentru părinți, bunici, iubiți platonici sau reali, căței, pisici, cărți sau reviste de modă, balerinii Chanel, orasul Paris sau Budapesta și te face mai.. uman, nu robot. Raluca, 25 ani
  24. 24. Iubirea este pastila care vindecă orice boală. Dragostea e liniste și căldură. Ioana, 26 ani
  25. 25. Dragostea consumă psihicul și fizicul. Te prinde în mrejele ei și ești un prizonier fără scăpare. Ea nu ține seama de nimic și este cea mai egoistă formă de a te apropia de un om. Din păcate daunele pot să fie pe viață. Iubirea înseamnă libertate. Când iubești poți să construiești alături de cel de lângă tine fără să i te supui și fără să simți că ești la închisoare. Vii și pleci pentru că vrei, în fiecare zi din viata ta. Iubirea este acel sentiment după care alergi mereu și când o găsești în cea mai pură formă a ei, te împlinește. Sabina, 27 ani
  26. 26. Cumva, n-am simțit niciodată că "dragostea" și "iubirea" sunt sinonime. Dragostea, în cea mai pură și mai frumoasă formă a ei, se găsește acasă, în privirile dintre mama și tata și noi; acasă, în pâinea frământată din făină, apă, sare și-un boț de drojdie și coaptă în vatră; acasă, în vorbele spuse și nespuse de când ne naștem și până nu mai suntem. Iubirea e între noi doi, în strângerea de mână dinainte de culcare șin "Bună dimineața" de fiecare zi; în omleta din trei ouă și-n cafeaua cu lapte și miere; în "Te iubesc"-ul pe care îl simțim deși nu e rostit și-n bucuria cu care ne zâmbim; în liniștea cu care împărțim o nouă zi și-n așteptarea copilului pe care ni-l dorim. Oana, 28 ani
  27. 27. Pentru mine, iubirea este un sentiment necondiționat, iubirea înseamnă loialitate... Când iubesc, simt că trăiesc. Iubirea, pentru mine, este bunătate sufletească. Ea nu se poate cumpăra, ci doar câștiga! Iubirea e vesnică și nu o poți uita! Dragostea? Eu cred că dragostea este un sentiment de scurtă durată... Dragostea e adolescentină, euforică, e intensă dar arde repede. Da, ne place euforia dar când se termină... se poate transforma în ură. Diana, 29 ani
  28. 28. Dragostea nu este la fel în toate etapele vieții. Acum, la 30 de ani, cred că dragostea te ajută să trăiești, să te trezești dimineața, să treci mai ușor peste momentele grele și să te bucuri mai intens de cele frumoase. Cred însă că dragostea te face vulnerabil la suferință. Dar așa cum spune și proverbul, mai bine să iubești și să suferi decât să nu știi ce e dragostea, pentru că totul trebuie să fie echilibrat în viață. Nu se aplică doar oamenilor, ci și lucrurilor la care ții. Alexandra, 30 ani
  29. 29. Iubirea e puterea de a te accepta ca să-i poți face loc altcuiva în tine. Ana Maria, 31 ani
  30. 30. Dragostea e când vrei să cucerești; iubirea e când ai deja totul. Nicoleta, 32 ani
  31. 31. Dupa niște ani și niște experiențe, mă gândesc zilnic la niște vorbe ale unui țnțelept: “nu descoperi dragostea adevărată până nu te iubești pe tine”. Credeam că dragostea și iubirea sunt același lucru. Vorbele înțeleptului acesta mă fac să cred că nu. Maria, 33 ani
  32. 32. Iubirea e ca o religie, e însoțită de credință și încredere. Dragostea e ca un răsfăț; vrei mai mult mereu, îi se cere mai mult mereu. Valetina, 34 ani
  33. 33. Pentru mine dragostea e "îndrăgosteală": ai fluturași în stomac, simțurile ți se ascut și cu toate astea esti orb, îl vezi bărbatul perfect; orice "nimic" ce vine de la el te face fericită, te face să plutești și tot orice nimic te face să suferi cumplit... Iubirea este ceea ce s-a format după ce s-a sedimentat dragostea... Apare după ce nu mai ești orb, îi vezi defectele, îl vezi pe de-antregul și îl accepți așa ca pe cealaltă jumătate a ta, care nici ea nu este perfectă. Generic, iubirea este neconditionată, dar întotdeauna reciprocă. Inseamnă echilibru, încredere, speranță, dăruire, pasiune, sacrificiu. Este atunci când dintr-o ceartă nu iese nimeni rănit, ci doar mai bogat... Violeta, 35 ani
  34. 34. Iubirea aduce afecțiunea pe care o arăți pentru cineva. Dragostea aduce mereu, până la cea care devine “recentul, prezentul”, afecțiunea (boala, durererea) cu care râmâi după ce iubești pe cineva. Andreea, 36 ani
  35. 35. Cele mai frumoase lucruri pe care le facem în viață vin din dragoste și iubire. Pentru mine iubirea și dragostea sunt același lucru. Probabil cel mai frumos lucru pe care-l primim și pe care-l dăruim în viață. Cătălina, 37 ani
  36. 36. Dragostea este o cameră curată, simplă și răcoroasă. O cameră cu un pat unde tocmai s-au iubit doi oameni. Este pielea de găină pe corpuri goale, este un sân presat de piept și o mână pusă pe frunte. Dragostea este atunci când te așezi cuminte lângă ea și coapsa ta, atingând ușor coapsa ei, încinge focuri mii care fac vocea să tremure și mâinile să caute. Dragostea este un sărut mic pe umărul meu stâng, primit în fuga unui taxi într- o după amiază de primăvară. Iubirea este o cameră curată, simplă și răcoroasă. O cameră cu un pat unde tocmai s-au iubit doi oameni. Este pielea de găină pe corpuri goale, un sân presat de piept și o mână pusă pe frunte. Este geana de lumenă care a pătruns pentru o secondă în cameră, fix secunda în care urechea poate să jure că a auzit inima. Este un măr mic primit în pragul ușii, nu o dată, ca dar de despărțire. Este întrebarea "ai mâncat ceva azi?". Oana, 38 ani
  37. 37. Întotdeauna am crezut că iubirea e cea mai importantă trăire. Nici anii, nici experiențele rele nu mi-au schimbat părerea. Cred că starea de îndrăgosteală e ca un concediu la 5 stele, fără telefoane, e ca un masaj cu pietre calde pe malul oceanului. Nu vezi, nu auzi nimic altceva, doar simți fiorul. Din păcate, ne punem bariere și vârste limită iubirii așa cum facem și cu altele. O facultate o faci până la 30 de ani, deci o iubire la 60 e penibilă în ochii multora. Dar viața ne arată că greșim, greșim mereu. Cred că iubirea adevărată e atunci când nu spui de ce iubești pentru că sunt atâtea motive încât îți e teamă să nu scapi ceva. Îndrăgosteala e chimie pură. Nu ai pic de explicație logică. Nu ai prejudecată. Ai doar o pereche mare de ochelari roz și ești într-o buclă zen din care nu ai mai vrea să ieși niciodată. Cristina, 39 ani
  38. 38. Încercați să-i explicați unui străin bine intenționat și foarte răbdător cum stă treaba cu “dragostea” și “iubirea”. Să zicem că ar fi englez sau american. - Îndrăgostiții” sună puternic pentru că e vorba despre dragostea de început, intensă, pasională... - Got it, commitment ruins everything. - Nu chiar everything... Și ”iubiții” au în spate o relație intensă. Pentru commitment avem deja ”soții”... De fapt, iubiții pot să fie și într-un commitment în afara commitmentului... Cum sunt la voi ”spouses” și ”lovers”. - Asta, măcar, e mai simplu de priceput. Deci îndrăgostiții get more action. - Dar cei care se iubesc get more of everything... - More – discutabil. Longer – probabil. - Începi să înțelegi. Nimic nu e carved in stone. Totul e relativ și foarte personal. - Somehow logical in its complete lack of logic. Just like love. Sorana, 40 ani
  39. 39. Iubirea aduce liniște, dragostea energie, adrenalină. Gabriela, 41 ani
  40. 40. Dragostea este ceva frumos, care trece repede. Dragostea mare durează o săptămână și în popor i se mai spune "săptămâna oarbă". De la caz la caz poate să dureze și 3 ani. Cu iubirea este mai ușor: iubirea pentru părinți, bunici, prieteni, foști iubiți ok cu care rămânem prietene, pantofi, cărți, albume sau obiecte preferate. Pe scurt, dragostea = dragoste și iubirea = iubire. Noemi, 42 ani
  41. 41. Dragostea adevărată înseamnă încredere, atenție, prietenie...Este un sentiment pe care îl împarți cu cineva. Iubirea adevărată înseamnă ceva mai mult decât a te îndrăgosti, înseamnă dăruire totală, emoție, tandrețe, respect, este fericirea sufletului pe care nu o poți ascunde. Vivi, 43 ani
  42. 42. Dragostea e o iubire în fugă, o cursă care ți-ai dori să fie un maraton, să dureze toată viața. Iubirea e antrenamentul ca să faci față maratonului. Florentina, 44 ani
  43. 43. Dragostea și iubirea sunt același lucru; le simți cu aceeași căldură și putere, cu aceeași disperare și undeori cu aceeași durere. Diferă doar un punct terminus: în dragoste se termină (sau începe) cu sex. Cosmina, 45 ani
  44. 44. Iubirea e ceea ce –ți dă forța pe care nu o înțelegi astfel încât după o zi grea de muncă să prinzi aripi când copilul tău te îmbrățișează. Dragostea e când te trezești noaptea și-ți vezi soțul cum te privea zâmbind. “Ești și mai frumoasă când visezi frumos” Gina, 46 ani
  45. 45. Dragostea e un sentiment pe care toată lumea îl trăiește sub diverse forme .Este dragostea de mamă față de copilul ei, dragostea unui băiat față de o fată.Dragoste care de multe ori se confundă cu afecțiunea și de aici multe dezamăgiri.Dragostea se aseamănă foarte tare cu iubirea; acea iubire care vine o singură dată în viață la pachet cu fluturi în stomac, bucurii și tristeți.In iubire e bine să te dăruiești necondiționat, însă ce se întâmplă oare când nu poți face asta? Mai e asta iubire? Există oare într-adevăr dragoste în acest caz sau e doar un mod de a te juca pentru a nu fi singur. Dragostea și iubirea –două sentimente care implică multă pasiune, încredere și uneori multe dezamăgiri și ceea ce e important te determină să fii puternic. Atât dragostea cât și iubirea ne fac viața mai frumoasă, ne ajută să învingem orice obstacol ivit și, mai ales, să descoperim că nimic nu e imposibil având alături persoana iubită. Mihaela, 47 ani
  46. 46. Iubirea e ceea ce rămâne după dragoste; uneori asta înseamnă copiii, alteori e tot pachetul: o familie completă. Doina, 48 ani
  47. 47. Iubirea e dincolo de limitele imaginației când îți ții pentru prima dată copilul în brațe; simți cum și-a găsit loc în tine și-n spații care nu știai că există pe dinăuntru. Dragostea e amestecul de iubire, responsabilitate, zâmbet și spaimă de pe chipul tatălui copilului când te priveste cum îl ții la piept pe cel mic. Paula, 49 ani
  48. 48. I Iubirea e ceva ce ai toată viața, dragostea e întrebarea din iubire pe care ți-o pui toată viața. Simona, 50 ani
  49. 49. Omul fără iubire moare încet încet… devine sec sufletește. Iubirea este multiplă, de sine, de aproapele tău, de tot ce este în jurul nostru – dacă ești o fire optimistă. Poți iubi pe cineva fără să fi fost îndrăgostit de persoana respectivă. Dragostea este acel sentiment pe care mereu dorești să-l împarți cu cineva. Fără o atracție reciprocă - acel "coup de foudre " nu se poate. Dragostea este un sentiment frumos înălțător, mereu pentru doi, în principiu. Oricum fără iubire și dragoste nu se poate trăi. Asta este părerea mea. Nancy, 51 ani
  50. 50. Iubirea înseamnă a simți că nu mai ești singur; când iubești, pare că nu mai există decât iubirea și, în același timp, totul începe să existe cu adevărat; iubirea este ultimul prag al uitării de sine, dar și cea care ne ajută să ne regăsim, să ne vedem interior, ea ne scoală sufletul la lumenă. Iubirea este cea care ne învață ce înseamnă fericirea și ce înseamnă nefericirea. Dragostea și iubirea sunt, cred eu, același lucru și, citez din Marin Preda: "dacă dragoste nu este, nimic nu este." Corina, 52 ani
  51. 51. Iubirea e când te trezești și îți vezi alesul cu ochii umflați de somn. Il vezi cum fuge spre cafea și nu fuge de sentimente. Iubirea e când îți aduni copiii la masă, când beau ceai cu fețele înăcrite, când îi vezi că sufocă pisica sau câinele cu giugiuleli. Dragostea e ceea ce faci, e ceea ce ești. Mergi la muncă cu dragoste de carte, cu dragoste de armonie și fără frustrări. Dragoste e când oferi unui cerșetor un covrig, când ieși de la biserica și vezi oamenii care pleacă mai liniștiți. Vasilica, 53 ani
  52. 52. Iubirea înseamnă libertate, dragostea înseamnă dependență. Iubire înseamnă jertfă, dragostea îi cere celuilalt să se jertfească. Iubirea nu are și nu impune limite, dragostea condiționează. Iubirea îmbrațișează tot ce o înconjoară, dragostea simte doar ce-i lipsește. Iubirea trăiește în veșnicie, dragostea are termen de valabilitate. Iubirea este pentru toți, se revarsă ca o ploaie binecuvântată. Dragostea cere exclusivitate. Iubirea este calmă și profundă, dragostea este tumultuoasă și explozivă. Iubirea este caldă, puternică, conferă siguranță, dragostea este pasională și nebunească. Iubirea este cantecul, dragostea este refrenul… Simona, 54 ani
  53. 53. In curând volumul II Ce cred bărbații despre dragoste și iubire…

×