2. În Europa, freelancerii sunt una din patru persoane care lucrează.
La nivelul Uniunii Europene sunt înregistrați peste 30 milioane de freelanceri. Prin
comparație, în SUA, sunt înregistrați peste 34 de milioane.
În România, potrivit Eurostat, la finalul anului 2015 erau peste 1.600.000 freelanceri
(incluzand profesiile liberale).
Totodată, freelancerii reprezintă segmentul forței de muncă cu cel mai rapid
ritm de creștere, atât în Uniunea Europeană, cât și la nivel mondial. Se estimează
că până în anul 2020, procentul persoanelor care lucrează pe cont propriu va ajunge la
40% din totalul forței de muncă, atât în Europa, cât și în SUA sau Australia.
Adică, peste patru ani, aproape fiecare al doilea om va fi freelancer!
FENOMENUL FREELANCINGULUI
3. 1. Nu este doar un mod de viață frumos, ci și un business.
Și ca orice business, atrage propriile cheltuieli.
REALITĂȚILE FREELANCINGULUI
4. Organizație non profit care sprijină și promovează interesele freelancerilor din România.
O voce și un sprijin pentru cei care au ales deja drumul freelancing-ului și o sursă de
inspirație și de “uite că se poate!” pentru cei care cochetează cu ideea de a face trecerea
spre antreprenoriat.
Pe plan European, facem deja parte din Forumul European al Profesioniștilor Independenți
care reunește asociații similare din peste 10 țări europene, printre care Marea Britanie,
Franța, Italia, Germania, Olanda, Belgia, Polonia, Croația.
3 zone mari de acțiune: Beneficii pentru membri, Empowerment (lobby si dezvoltare
personala), Business (networking si evenimente).
ASOCIAȚIA FREELANCERILOR
5. 1. Nu este doar un mod de viață frumos, ci și un business.
Și ca orice business, atrage propriile cheltuieli.
2. Vei lucra singur (mult).
Freelancing-ul înseamnă independență, nu izolare. Dar riscul izolării este foarte mare.
REALITĂȚILE FREELANCINGULUI
7. 1. Nu este doar un mod de viață frumos, ci și un business.
Și ca orice business, atrage propriile cheltuieli.
2. Vei lucra singur (mult).
Freelancing-ul înseamnă independență, nu izolare. Dar riscul izolării este foarte mare.
3. Vei lucra mult (singur).
Ești, dintr-o dată, cumulul tuturor departamentelor care, în vremea când erai angajat, ți-
au sprijinit activitatea.
REALITĂȚILE FREELANCINGULUI
9. 1. Percepția prețului.
“Freelancerii sunt mai ieftini decât agențiile de PR.”
2. Așteptările clientului.
“Bine, repede și ieftin.”
REALITĂȚILE FREELANCINGULUI IN PR
10. 1. Percepția prețului.
“Freelancerii sunt mai ieftini decât agențiile de PR.”
2. Așteptările clientului.
“Bine, repede și ieftin.”
3. Teoria lucrului bine făcut și gradul mare de responsabilizare.
Nu prea există <<a 2-a șansă>>. Schimbarea omului de pe cont = pierderea clientului.
Reputația = principalul generator de new business
REALITĂȚILE FREELANCINGULUI IN PR
11. 1. Percepția prețului.
“Freelancerii sunt mai ieftini decât agențiile de PR.”
2. Așteptările clientului.
“Bine, repede și ieftin.”
3. Teoria lucrului bine făcut și gradul mare de responsabilizare.
Nu prea există <<a 2-a șansă>>. Schimbarea omului de pe cont = pierderea clientului.
Reputația = principalul generator de new business
4. CONs
<<Adio>> bonusuri, măriri salariale și predictibilitate financiară. <<Hello>> probleme
administrative, legale, țepe. Mai multă muncă. Mai mult stres.
REALITĂȚILE FREELANCINGULUI IN PR
12. Pentru această libertate de a alege clienții cu care să lucrez și proiectele în care să
mă implic, libertatea - chiar dacă uneori utopică - de a putea lucra oricând și de
orinde, varietatea clienților și proiectelor - nicio zi nu seamănă cu alta, satisfacția
financiară, și, nu în ultimul rând, bucuria fiecărui proiect finalizat.
ȘI TOTUȘI, DE CE FREELANCING?