Metodologia 1 2014

Metodologia cercetării şi
managementul proiectelor
Prof. univ.dr.,Victor Şontea
Masterat 2014
Curs 1

Obiectivele de formare în cadrul disciplinei:
la nivelul de cunoaştere şi întelegere:
 Dimensiunea teoretică şi cea practică a cercetării
ştiinţifice;
 Etape de efectuare, moduri de prezentare a
rezultatelor ştiinţifice;
 Metode de evaluarea calităţii produselor;
la nivel de aplicare şi integrare masterandul
trebuie să fie capabil:
 Prezentarea şi susţinerea lucrărilor ştiinţifice;
 Metode de determinarea parametrilor calităţii şi
fiabilităţii produselor;
 Organizarea certificării produsului;

Obiectiv:
Cursul urmăreşte să ofere cunoştinţe şi să
dezvolte deprinderi pentru:
 Accesarea cu succes a finanţării pentru
cercetare,
la nivel naţional si internaţional;
 Derularea unui grant/contract pentru
îndeplinirea tuturor obiectivelor;
 Valorificarea rezultatelor unui grant /
proiect.

Bibliografia de bază:
1.Rădulescu M. St. Metodologia cercetării ştiinţifice.
Editura Didactica şi Pedagogică Bucureşti, 2006.
2. Florescu M.S. Managementul cercetării ştiinţifice.
Editura ASE. Bucureşti, 2006.
3.Radu Victor Managementul proiectelor,Editura
Universitară, Romînia 2008

Integrarea în spaţiul european al învăţamântului şi cercetării
reclamă accelerarea procesului de reformă a învăţamântului
şi cercetării din Republica Moldova în acord cu obiectivele
UE în privinţa criteriilor şi normelor de calitate a
infrastructurii, ale transferului tehnologic şi cognitiv, pentru
creşterea ponderii şi vizibilităţii sistemului de cercetare —
dezvoltare — inovare din R.Moldova.
ExigenţeIe integrării învaţământului şi cercetării din
R.Moldova în spaţiul european al învaţământului superior şi
cercetării, trecerea la o economie bazată pe
cunoaştere, inovare şi dezvoltare impun trecerea la o fază
calitativă în procesul de reformă a învăţământului şi
cercetării

Ştiinţa – caracteristici şi
tendinţe actuale
Dintr-o activitate căreia i se comandau serviciile, ştiinţa a
devenit în prezent o activitate care anticipează nevoile
producţiei şi ale societăţii, în ansamblu.
Procesele desfăşurate în interiorul ştiinţei au generat integrarea ei
verticală cu producţia, apropiindu-se considerabil de practică.
Teoria ştiinţifică acumulată şi-a sporit astfel contribuţia la
soluţionarea problemelor economice şi sociale şi a devenit o ramură
economică de importanţă vitală.
În numeroase ţări ştiinţei i se acordă fonduri sporite, se crează noi
baze de cercetare, institute şi academii de ştiinţă; este în plin avânt
procesul de industrializare a ştiinţei care îşi accentuează
contribuţia determinantă la progresul tehnologic, economic şi
social.(EU -2%,RM-2%)

Cercetător
 “om de ştiinţă ,care se dedică cercetării”
CERCETARE
"...investigare originală realizată pentru a
câstiga cunoştinţe si inţelegere."

 Un proces de cercetare
reprezintă, adesea, un proces complicat
care se compune din multe
încercări, observaţii, ipoteze.
”Ştiinţa este o uşă a cărei cheie este
cercetarea„
A. Pann

NU este cercetare
 Testare si analiza de rutină pentru menţinerea
standardelor naţionale, dezvoltarea de noi tehnici
analitice
 Dezvoltarea de material didactic, care nu include
cercetare originala

 Standardizarea sau testarea de rutină;
 Studii de fezabilitate (exceptand cele in proiecte de
cercetare si dezv.exp.);
 Aspectele comerciale, legale si administrative a
activtatilor de patentare, copyright sau licentiere;
 Programarea pe calculator de rutina, intretinere
software si hardware (exceptand cercetare si
dezvoltarea experimentala in aplicatii
software, limbaje de programare noi si sisteme de
operare noi)

Activitati care pot fi considerate
activitate de cercetare
 Oferirea de suport profesional, tehnic, administrativ si/sau
asistenta personalului angajat direct in cercetare si
dezvoltare experimentala
 Managementul personalului care este fie direct implicat in
cercetare si dezvoltare experimentala, fie ofera suport
profesional, tehnic
 Activtatile studentilor care sunt legate de cursurile de
cercetare post-licenta;
 Dezvoltarea de cursuri de cercetare post-licenta;
 Supervizarea studentilor care urmeaza cursuri de cercetare
post-licenta.

 Pregatirea
cursurilor, seminariilor, laboratoarelor;
 Activităţi literare si artistice precum scrierea
creativa;
 Servicii de informare stiintifica si tehnica;
 Colectarea de date cu scop general sau de
rutina;

Clasificare prin tipul de activitate
 Cercetare fundamentală pură (pure
basic)
 Cercetare fundamentală strategică
 Cercetare aplicativă
 Dezvoltare experimentală

Cercetare fundamentală pură
 Este activitatea teoretică si experimentală realizată
pentru a dobîndi cunoştinţe noi fără a ţinti
beneficii pe termen lung altele decât
avansarea cunoaşterii
 Acest tip de activitate este adesea pur teoretic cu
intenţia de a creşte inţelegerea unor anumite
fenomene sau comportări dar nu cauta să rezolve
sau să trateze aceste probleme

Cercetare ştiinţifică fundamentală –
activitate teoretică sau experimentală
care are ca scop acumularea de noi
cunoştinţe privind aspectele
fundamentale ale fenomenelor şi
faptelor observabile, fără a se avea în
vedere o aplicaţie deosebită sau
specifică. În cadrul cercetării
fundamentale, cercetarea fundamentală
experimentală joacă un rol aparte;

Cercetare fundamentală
strategică
 Este activitatea teoretică si experimentală
realizată pentru a obţine cunostinţe noi
direcţionate spre domenii vaste specifice
în aşteptarea unor descoperiri utile
 Ofera o baza largă de cunoştinţe necesare
pentru soluţia unor probleme practice
recunoscute.

Cercetare si dezvoltare experimentală
- include munca creativă realizată pe o bază
sistematică pentru a creşte cantitatea de
cunoştinţe, incluzând cunoştinţele despre
omenire, cultură, societate, şi utilizarea
acestui stoc de cunoştinţe pentru a inventa
noi aplicaţii.

Dezvoltarea experimentală
 Este activitatea sistematică ce utilizează
cunoaşterea existentă castigată din
experienţa de cercetare sau practică, care
este direcţionată pentru a produce
materiale, produse sau dispozitive
noi, pentru a instala procese, sisteme sau
servicii noi, sau pentru a imbunatăţi
substanţial cele deja produse sau instalate.

 Actul de creaţie şi cercetarea ştiinţifică
reprezintă o activitate
omogenă, nediferenţiată, specifică
persoanelor dotate nativ cu abilităţi de
creativitate (har ştiinţific) şi care posedă o
instruire ştiinţifică corespunzătoare.
 Activitatea de cercetarte ştiinţifică poate fi
definită ca un concept nou sub numele de
cercetare – dezvoltare (C-D): ―activitate
sistematică şi creatoare, menită să
sporească volumul de
cunoştinţe, inclusiv cunoştinţe despre
om, cultură, şi utilizarea acestor
cunoştinţe pentru noi aplicaţii”.

Orice activitate clasificată ca cercetare si
dezvoltare experimentală este caracterizată
prin originalitate;
Investigarea ca obiectiv primar:
potential de a produce rezultate care sunt
suficient de generale pentru stocul de
cunoştinţe (teoretic si/sau practic) ca sa fie
recunoscute ca aducând o crestere.

Cercetarea ştiinţifică aplicativă –
activitate de investigare, teoretică sau
practică orientată în scopul acumulării de
noi cunoştinţe într-un domeniu practic
specific.
În general, cercetarea aplicativă foloseşte
rezultatele cercetării fundamentale şi
ale dezvoltării experimentale, inclusiv
cunoştinţe empirice acumulate în practică în
vederea convertirii lor în tehnici şi tehnologii
concrete;

Dezvoltarea experimentală (cercetare şi
dezvoltare)
– activitate sistematică care utilizează
rezultatele cercetării fundamentale şi
a celei aplicative pentru obţinerea
unor soluţii noi pentru
proiectarea, executarea şi
experimentarea de
tehnici, aparatură, procese
tehnologice etc. Activitatea de dezvoltare
experimentală se desfăşoară în două etape:
 proiectarea mentală a activităţii, şi
 realizarea proiectelor, manual sau cu
diferite mijloace tehnice.

Cercetarea fundamentală şi
dezvoltarea economică
 Pare un paradox a încerca o corelare între
cercetarea fundamentală si dezvoltarea
economică.
 Probabil mulţi cred că aceasta din urmă este
rezultatul cercetării aplicative, cercetarea
fundamentală fiind doar preocuparea unor
oameni de ştiinţa curioşi, ambiţioşi sau
dornici de afirmare.

 Nu este greu de constatat ca tarile cele mai
dezvoltate economic se afla si în fruntea listei cu cele
mai numeroase contributii la fluxul principal al stiintei
ei (W.W. Gibbs, Scientific American 1995, august, p.
76-83), de exemplu, SUA cu 30,8% din productia
stiintifica mondiala (masurata în numar de
publicatii în reviste stiintifice "din prima
linie"), Japonia cu 8,2%, Anglia cu
7,9%, Germania cu 7,2%, Franta cu
5,6%, Canada cu 4,3% etc. Tarile cu dezvoltare
economica modesta se afla în zona invizibila a
spectrului care reda contributia lor la fluxul principal
al stiintei, si din pacate, în aceasta zona se afla si
România (I. Haiduc, Revista 22, nr.16, aprilie 1997).

 Se pune întrebarea daca paralelismul dintre
dezvoltarea economica si nivelul cercetarii
fundamentale este întâmplator sau se bazeaza
pe o relatie de cauzalitate?
 Ori, daca nivelul avansat al cercetarii
fundamentale în unele tari este datorat
dezvoltarii lor economice sau
invers, dezvoltarea economica are la baza un
nivel ridicat al cercetarii fundamentale.

Cercetarea aplicativă
 Este activitatea originală realizată pentru a
obţine noi cunoştinţe având in vedere o
aplicaţie specifică
 Este efectuată pentru
 a determina utilizările posibile ale rezultatelor
cercetarii de bază,
 pentru a determina noi căi de a atinge anumite
obiective specifice si predeterminate

 Se stie ca stiinţa modernă s-a născut din
curiozitatea unor cercetători, care începând din
secolul XVIII, au pus bazele cunoaşterii
stiintifice si temelia a ceea ce avea sa devină
ştiinţa vremurilor noastre.
 Nu poate fi negat faptul că industrializarea în
secolul XIX s-a produs treptat tocmai în ţările
în care exista şi o preocupare continua şi
intensă pentru ştiinţă.

 Ţările în care descoperiri stiintifice majore au
fost izolate (de ex. Rusia) au rămas în urma
dezvoltării acelor ţări în care ştiinţa a cunoscut
o dezvoltare extensivă.
 Aproape pe neobservate, cunoştinţele
ştiinţifice s-au transformat în valori utilizabile
şi au stat la baza unor industrii.

Laureaţi premiul Nobel 800
 SUA 160
 Germania 93
 Rusia 21
 Regatul Unit 70
 Franţa 38
 Elveția 24
 Suedia 22

 Puterea stiintei a fost însa demonstrata în cel
de-al doilea razboi mondial, când victoria
aliatilor s-a bazat tocmai pe utilizarea intensa
a unor descoperiri din fizica si chimia moderna
(radarul, bomba atomica, antibioticele etc).
 Ca urmare, dupa razboi, în Statele Unite mai
ales, dar si în tarile vest europene, stiinta a
intrat în atentia publicului si prin intermediul
politicienilor s-a bucurat nu numai de
recunoastere oficiala, ci si de finantari
generoase, care au dus la dezvoltarea
cunoscuta.

 Ştiinţa a devenit din ce în ce mai
complexă, aparatura folosită din ce în ce mai
sofisticată si deci mai costisitoare.
 De aceea, finanţarea ştiintei din bani publici a
început sa fie pusă sub semnul întrebării si
s-au auzit voci care cereau justificarea
cheltuielilor.

 Prin glasul politicienilor, publicul a început să
ceara rezultate palpabile în schimbul banilor
investiţi în cercetare, iar ca rezultat în mai
multe ţări avansate s-a cerut din ce în ce mai
des ca cercetarea stiinţifică să aibă relevanţa
socială, sa fie utilă, sa aducă foloase imediate
societăţii.

 Bineînteles ca o serie de oameni de
stiinta, printre care si laureati ai Premiului
Nobel, au reactionat, demonstrând nevoia de
cercetare fundamentala subliniind ca daca
"toata cercetarea este orientata (spre
aplicatii) aceasta va fi lipsita de libertatea
intelectuala a explorarii, atractivitatea
cercetarii va scadea în ochii tinerilor
cercetatori si îi va îndeparta de urmarea unei
cariere în cercetare sau academice.

 Cine are dreptate?
 Ce înseamnă cercetare fundamenatală
si care este contribuţia acesteia la
dezvoltarea economică, deci la
bunăstarea societăţii, dacă există o
asemenea contribuţie.

Cercetarea fundamentala este rezultatul
curiozitatii stiintifice ("curiosity - driven") si
produce cunostinte noi.
Acestea sunt publicate în reviste stiintifice
de specialitate, care umplu kilometri de
rafturi ai bibliotecilor moderne.
O mare parte a lucrarilor stiintifice
publicate nu sunt citite de nimeni si cu atât
mai putin citate sau folosite de cineva.

 Dar, unele dintre aceste rezultate ale cercetarii
"pure" dau nastere la aplicatii spectaculoase,
cu mare succes comercial si care contribuie
esential la calitatea vietii moderne.
Computerele, masele plastice si numeroase
alte exemple pot demonstra ca investigatii
pornite din simpla curiozitate a unor
cercetatori, au parcurs drumul, adeseori
anevoios, care cuprinde etapele:
 cercetare fundamentala –
 cercetare aplicativa –
 proiectare - inginerie - produs comercial, cu
mare succes economic.

În concluzie, cercetarea fundamentală este în
primul rând sursa de cunostinţe. Cunostintele
stiintifice devin în parte cunostinte utile, care se
transforma în aplicatii si acestea duc la dezvoltarea
industriala. Desigur, numai o mica parte din
cunostintele stiintifice se finalizeaza în succese
comerciale.
Asa cum însa, pentru a gasi un graunte de aur
sau un diamant trebuie sa prelucreze o mare
cantitate de minereu, trebuie un volum deloc
neglijabil de cercetare fundamentala pentru ca
o parte sa devina în viitor, nu se stie când si
cum, utila pentru societate.

 Cercetarea fundamentala creeaza deci baza de
date pentru viitor, din care vor rezulta
aplicatiile viitoare.
 Fenomenul este deosebit de evident în tarile in
care tehnologiile cele mai avansate sunt
cultivate în firme adeseori mici si
mijlocii, create în imediata vecinatate a marilor
universitati, pe baza ultimelor descoperiri
stiintifice ale acestora.
 Exemple ofera mai ales
biotehnologia, informatica, electronica si
alte domenii de vârf.

 În al doilea rând, cercetarea fundamentala
este o scoala.
 Specialistii de înalta calificare se formeaza mai
ales în cadrul doctoratului si studiilor post-
doctorale care se bazeaza pe cercetare
fundamentala.
 În tarile avansate industria preia o mare parte
din acesti specialisti.

 Nu exista scoala mai buna decât cercetarea
fundamentala, în care viitorul specialist sa vina
în contact cu cele mai recente preocupari si
realizari ale stiintei, sa înteleaga în profunzime
fenomenele fizice, chimice, biologice dupa
caz, sa învete tehnicile de informare si
documentare, sa cunoasca posibilitatile si
mânuirea aparaturii celei mai avansate, sa
câstige experienta în solutionarea
problemelor, organizarea, interpretarea si
prezentarea datelor.
 Toate aceste cunostinte pot fi de o mare
valoare nu numai pentru specialistul care va
urma o cariera universitara sau în cercetare

 Daca transpunem valoarea acestor cunostinte
de la individ la colectivitatile mai mari, de
exemplu, la nivelul unor tari, se constata ca
absorbtia tehnologiilor avansate este daca nu
imposibila, dificila si putin eficienta în tarile în
care lipseste o baza de cercetare
fundamentala.
 Un studiu al specialistilor japonezi (Y.
Kunio, J. Sci. Soc. Thailand 1995, v. 21, p.
131-136) a aratat ca dintre tarile Asiei de est
au reusit sa treaca barierele tehnologice numai
cele care au promovat si cercetarea
fundamentala. Se citeaza o comparatie între
Coreea de Sud si Thailanda

 Prima, dezvoltând cercetarea fundamentala, a
reusit sa absoarba tehnologiile avansate si sa
le transforme într-un succes industrial prin
forte proprii.
 Thailanda a ales calea liberalizarii investitiilor
externe, exporturile sale de produse electrice
si electronice fiind rezultatul activitatii unor
firme straine. Rezultatul a fost ca produsul
national brut al Thailandei este de trei ori mai
mic decât al Coreei de Sud, desi în anii 1960 îl
depasea.

 Explicatia este ca în general companiile
straine nu sunt interesate în a trece dincolo
de simpla asamblare a unor echipamente din
piese importate, valoarea adaugata la
produsele de export fiind deci mica (în cazul
Thailandei) în timp ce dezvoltarea unor
capacitati tehnologice proprii (cazul Coreei de
Sud) a permis unor tari sa nu mai fie la
cheremul investitorilor straini si sa lanseze pe
piata mondiala produse noi, bazate pe
tehnologii proprii.

 În al treilea rând, cercetarea fundamentala
este o sursa de prestigiu nu numai pentru
indivizi, ci si pentru comunitatile sau tarile care
o cultiva.
 Chiar subiectiv judecând, nu este indiferent pe
ce pozitie se afla o tara în ordinea (citata mai
sus) a statisticilor care reflecta contributia unei
tari la fluxul principal al stiintei.

Care este deci concluzia finala?
Se pare ca solutia este un echilibru între
cercetarea fundamentala si cercetarea
aplicativa.
Costul cercetarii fundamentale este suportat
din bani publici, deci cei implicati trebuie sa
ofere ceva în schimbul societatii: o pregatire
de calitate a specialistilor si rezultate valoroase
în cercetare.
Cei care practica cercetarea fundamentala
au dreptul la o finantare adecvata, dar si
obligatii fata de societate.

Metodologie - totalitatea metodelor de cercetare
dintr-o ştiinţă; metoda cea mai generală de
cunoaştere. Este totodată o parte a logicii care se
ocupă de analiza teoretică a metodelor folosite în
diferite domenii ale cercetării ştiinţifice. Ea
constituie obiectul epistemiologiei, ca abordare
istorică şi descriptivă a metodelor de
cunoaştere, ca reflexie asupra ştiinţelor.
Metodologia este o interpretare a modalităţilor
prin care se poate generaliza
cercetarea, pentru atingerea scopului propus
(nu doar descoperire, în sensul de noutate
absolută).

Metodă - (grec. meto = spre şi odos - cale, drum) mod
sistematic de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a
realităţii obiective.
Metoda este un ansamblu coerent de procedee şi tehnici
prin care se realizează un mod determinat de acţiune
ca atare.
In logică sunt cunoscute două metode generale de gândire
sau două procedee prin care se poate ajunge la adevăr:
deducţia (drumul de la general la particular) şi inducţia
(calea de la particular la general).
Analiza (studiul detaliilor unui ansamblu) şi sinteza
(reconstituirea ansamblului din elementele sale componente)
sunt şi ele procedee (metode) prin care gândirea şi
acţiunea practică pot ajunge la realizarea demersului
ştiinţific, la o descoperire sau la un anumit rezultat în
cercetare.

Procedeu - mijloc folosit pentru a se ajunge la un anumit rezultat. Conceptul
este utilizat deseori ca substitut pentru metodă. Practic, acest termen
acoperă un sens mai precis al modalităţii de a realiza o
acţiune, încadrându-se într-o dimensiune concretă a metodologiei
Procedeele de cercetare reprezintă componentele concrete ale metodei
prin care se realizează acţiunea propriu-zisă, directă asupra
obiectului (culegerea, prelucrarea, analiza şi interpretarea).
Tehnica - totalitatea procedeelor întrebuinţate într-o ştiinţă, modul de a
acţiona prin combinarea activităţii omului cu
tehnologii, echipamente, etc, cu rol auxiliar şi ajutător.
Adesea noţiunea de tehnică se confundă cu noţiunea de metoda, mai ales
în cazul studiilor şi cercetărilor având caracter experimental şi aplicativ.
Noţiunea de „tehnică" se asociază cu elementele tehnice ale acţiunii (de
exemplu, tehnica de lucru poate fi prelucrarea electronică a datelor;
tehnica avansată este cea care foloseşte echipamente de ultimă
generaţie, performante; tehnica depăşită foloseşte echipamente
vechi, depăşite, uzate fizic şi moral). In funcţie de domeniul de lucru, acest
termen este asociat şi cu alte elemente metodologice cu dimensiuni şi
forme concrete (de exemplu, tehnica grafică oferă suport vizual, grafic în
acţiunea de cercetare).

Metodologia de cercetare sau strategia
experimentală, cuprinzând
programarea
experimentelor, proiectarea şi
realizarea experienţelor şi analiza
datelor experimentale, reprezintă o
modalitate de creştere a eficienţei
cercetării, de obţinere a unui volum maxim
de informaţii cu un efort minim.

In cazul cercetării unui fenomen, a unui proces
sau a unei operaţii, problema care se pune este
de a stabili condiţiile operaţionale de
observare şi măsurare experimentală
pentru ca răspunsul să fie afectat de un
număr minim de erori. La acestea se adaugă
şi metodele matematice aplicate pentru a se
obţine un maxim de informaţii din prelucrarea
rezultatelor.

Euristica (euretica, sau ars inveniendi) - denumirea unei
materii de studiu, nu foarte clar delimitate, aparţinând
logicii, filozofiei sau psihologiei.
Scopul euristicii constă în a studia metodele şi regulile
cercetării, ale descoperirii şi ale invenţiei. Primele
studii de euristică se întâlnesc la Euclid, Pappus, dar cele
mai cunoscute încercări de a construi un sistem de euristică
se datoresc lui Descartes şi lui Leibniz, amândoi mari
matematicieni şi filozofi.
Ca adjectiv, „euristic" are înţelesul „ servind la
descoperire".
Euristica modernă caută să înţeleagă procesul tipic de
rezolvare a problemelor, metodele lor de
rezolvare, în special operaţiile mentale tipice, utile în acest
proces.

Caracteristicile cercetării ştiinţifice:
1. îşi are originea într-o întrebare sau o problemă;
2. necesită o precizare clară a scopului urmărit;
3. urmează un plan specific;
4. divide problema principală în subprobleme cu care
se manevrează mai uşor;
5. se ghidează după o problemă specifică, o
întrebare sau o ipoteză;
6. acceptă o serie de presupuneri critice;
7. necesită colectarea şi interpretarea unor date
experimentale, în încercarea de a rezolva
problema iniţiatoare a cercetării;
8. prin natura sa, este ciclică sau mai
exact, elicoidală.
(Popa L. Elemente de metodologia cercetarii stiintifice in domeniul farmaceutic, Ed. Printech,
Bucuresti, 2005)

1.Cercetarea îşi are originea într-o întrebare sau
o problemă.
Lumea înconjurătoare abundă în probleme
nerezolvate, întrebări încă fără răspuns.
Acestea ne provoacă la speculaţii, la
formularea de ipoteze, presupuneri, ceea ce
constituie iniţierea unei adevărate „reacţii în
lanţ" care se finalizează prin procesul de
cercetare.
Fixarea problemei de cercetat -
reprezintă punctul de plecare al
cercetării.

2. Cercetarea necesită o precizare clară a
scopului urmărit
Care este problema care urmează a se rezolva ?
Fixarea cât mai clară şi fără ambiguităţi a
scopului cercetării este punctul critic al acestui
proces de cercetare şi o etapă esenţială pentru
asigurarea succesului.

3. Cercetarea urmează un plan specific
Cercetarea nu reprezintă o incursiune oarbă în
necunoscut, în speranţa găsirii datelor necesare
pentru a răspunde întrebărilor puse. Cercetarea
susţinută:
 explicit planificată,
 proiectată logic şi raţional,
 poate achiziţiona datele relevante pentru scopul
urmărit.
In plus, trebuie precizat modul cum se poate
atinge acest scop; în funcţie de specificitatea
problemei, sunt adecvate anumite planuri de
experimentare sau anumite metode.

4. Cercetarea divide de obicei problema
principală în subprobleme cu care se
manevrează mai uşor
Se împarte problema principală într-o serie de
subprobleme, care odată rezolvate, pot
conduce, treptat, şi la rezolvarea problemei
principale.
Este o practică des utilizată şi în viaţa de toate
zilele, ca modalitate eficientă de depăşire a
inerentelor obstacole.

5. Cercetarea se ghidează după o problemă specifică, o
întrebare sau o ipoteză
Dupa identificarea problemei şi principalelor sale
subprobleme, cercetătorul formulează, de obicei, una
sau mai multe ipoteze.
Ipoteza - o supoziţie logică, o presupunere
rezonabilă; poate furniza o tentativă de explicare
pentru un anumit fenomen de investigat.
Ipoteza poate direcţiona modul de evaluare către
posibilele surse de informaţii care vor ajuta la
rezolvarea uneia sau a mai multor subprobleme şi, în
cadrul procesului, la rezolvarea principalei probleme
de cercetat.

Ipotezele - modul natural de lucru al minţii umane
- nu sunt caracteristice numai procesului de
cercetare, ci sunt comune vieţii de zi cu zi.
 Dacă ceva se întâmplă, imediat se caută cauza
evenimentului prin construirea unei serii de
supoziţii rezonabile - se construieşte o ipoteză.
 In cercetare, ipotezele pot fi sau nu, sprijinite de
rezultate.
 Când datele experimentale sunt contrare unei
anumite ipoteze, cercetătorul respinge acea
ipoteză şi se îndreaptă spre altele care par a fi
adecvate pentru explicarea fenomenului avut în
vedere.

Pe măsură ce anumite ipoteze sunt sprijinite pe un
volum tot mai mare de rezultate
experimentale, aceste ipoteze evoluează în teorii.
Teoria-un ansamblu organizat de concepte şi principii
în intenţia de a explica un fenomen particular.
Asemenea ipotezelor, teoriile sunt explicaţii
provizorii pe care noile date le vor sprijini sau
nu; în cazul în care noile date contrazic o anumită
teorie, cercetătorul fie o va modifica, în sensul unei
mai bune cuprinderi a datelor experimentale, fie o va
respinge, în favoarea unei explicaţii alternative.
Calea comună de testare a teoriilor este aceea de a
face prezumţii (ipoteze) asupra a ceea ce ar trebui să
se petreacă dacă teoria ar fi o explicaţie viabilă
asupra fenomenului în studiu.

6. Cercetarea acceptă anumite presupuneri
critice
In cercetare, presupunerile sunt echivalente cu
axiomele din geometrie - adevăruri
evidente, ale cercetării.
Presupunerile trebuie să fie validate, altfel
cercetarea este fără conţinut.
Cercetătorii experimentaţi îşi fixează un regim
al presupunerilor în cadrul căruia trebuie să se
încadreze.
Este fundamental ca toti membrii echipei să
cunoască şi să înţeleagă ce presupuneri se fac
în legătură cu proiectul respectiv.

7. Cercetarea necesită colectarea şi interpretarea
datelor, în încercarea de a rezolva problema care
iniţiază studiul
După parcurgerea etapelor:
 identificarea problemei
 divizarea în subprobleme adecvate,
 punerea întrebărilor corespunzătoare,
 stabilirea ipotezelor de lucru
 formularea presupunerilor care sunt baza întregului
demers, urmează
 etapa de colectare a datelor experimentale.
Semnificaţia datelor si observatiilor depinde de felul în care
cercetătorul extrage înţelesul din acestea.
In cercetare datele neinterpretate de mintea umană sunt
fără valoare. Doar elementele care trec prin filtrul gândirii umane
şi sunt procesate aici pot ajuta la găsirea răspunsului la întrebările
care s-au pus.

8. Cercetarea este prin natura sa ciclică sau mai exact elicoidală
Procesul de cercetare urmează un ciclu care începe simplu şi se continuă cu
etape logice de dezvoltare:
 o minte cercetătoare observă o situaţie şi se întreabă: De ce? Care este
cauza? Cum se produce? (originea subiectului cercetării);
 o anume întrebare devine în mod formal o problemă (începutul
observabil al unei cercetări);
 se colectează datele relevante pentru problema de cercetat;
 datele par a puncta o soluţie provizorie a problemei. Se face o
presupunere, o ipoteză de conjunctură sau se formulează o întrebare
ţintă;
 cercetarea altor date adiacente;
 ansamblul de date este procesat şi interpretat;
 se face o descoperire şi se ajunge la o concluzie.
 ipoteza provizorie este sprijinită de datele experimentale sau nu; se
răspunde (parţial sau complet) sau nu se răspunde la întrebare; se
angajează alte probleme;
 Rezolvarea unei probleme sau tentativa de a răspunde la o întrebare
completează ciclul.

(Leedy DP, Practical research, Planning and Design, 7th edition Merrill Prentice Hall-Inc, New Jersey,
Ohio, 2001)

Legislaţia
C O D U L
cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii
Moldova
nr. 259-XV din 15.07.2004

Domeniul reglementării
Prezentul cod reglementează raporturile juridice
ce ţin de elaborarea şi promovarea politicii de
stat în sfera ştiinţei şi inovării, de activitatea
de cercetare ştiinţifică, inovare şi transfer
tehnologic, de informaţiile ştiinţifico-
tehnologice, de acreditarea organizaţiilor în
sfera ştiinţei şi inovării, de atestarea cadrelor
ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de înaltă
calificare, de protecţia proprietăţii
intelectuale, de statutul juridic al subiectelor
din sfera ştiinţei şi inovării

Cadrul juridic al sferei ştiinţei şi
inovării
 Activitatea în sfera ştiinţei şi inovării este reglementată
de prezentul cod, de alte acte legislative, de ordonanţe
ale Guvernului, de acte normative subordonate
legii, care reglementează raporturile juridice prevăzute la
art.1 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia
Republicii Moldova.
 (2) Actele normative subordonate legii se aplică la
reglementarea raporturilor juridice din sfera ştiinţei şi
inovării doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii
şi nu contravin ei.
 (3) Dacă prin tratatul internaţional la care Republica
Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele
prevăzute în prezentul cod, se vor aplica dispoziţiile
tratatului internaţional.

Membri instituţionali ai
Academiei de Ştiinţe
Membri instituţionali ai Academiei de
Ştiinţe - organizaţii de drept public din
sfera ştiinţei şi inovării acreditate care
funcţionează în cadrul Academiei de
Ştiinţe şi sînt finanţate integral de la
bugetul de stat.

Membri de profil ai Academiei de
Ştiinţe
Membri de profil ai Academiei de Ştiinţe -
organizaţii de drept public din sfera ştiinţei şi
inovării acreditate, cu subordonare metodico-
ştiinţifică Academiei de Ştiinţe, finanţate
integral de la bugetul de stat, prin
concurs, pentru cercetări fundamentale. De la
bugetul de stat se finanţează prin concurs şi
cercetările aplicate, acordîndu-se prioritate
proiectelor care vor avea o pondere mai mare
de cofinanţare din mijloacele speciale ale
acestor organizaţii

Infrastructură a sferei ştiinţei şi
inovării
Infrastructură a sferei ştiinţei şi inovării -
totalitate a organizaţiilor care contribuie la
desfăşurarea activităţii ştiinţifice şi de
inovare: Academia de Ştiinţe, alte organizaţii
din sfera ştiinţei şi inovării, instituţii
financiare, fonduri şi agenţii de susţinere a
activităţii în domeniu, business-
incubatoare, parcuri de inovare
(ştiinţifice, tehnico-ştiinţifice şi
tehnologice), întreprinderi şi alte organizaţii
specializate.

Membri afiliaţi ai Academiei de
Ştiinţe
Membri afiliaţi ai Academiei de Ştiinţe -
organizaţii de drept privat din sfera ştiinţei şi
inovării acreditate şi organizaţii (asociaţii)
obşteşti din această sferă acreditate, alăturate
Academiei de Ştiinţe în baza unor raporturi de
subordonare şi/sau de colaborare, care
beneficiază, prin concurs, de dreptul la finanţare
de la bugetul de stat în proporţie de pînă la 40%
din costul proiectului din sfera ştiinţei şi
inovării, cu condiţia cofinanţării.

Cercetător ştiinţific
 Cercetător ştiinţific - persoană cu studii superioare
care aplică cu profesionalism în activităţile din sfera
ştiinţei şi inovării calificarea, abilităţile şi cunoştinţele
în domeniul ştiinţific respectiv.
 Atestare a cercetătorului ştiinţific - apreciere a
nivelului ştiinţific şi a calităţii investigaţiilor
cercetătorului ştiinţific, precum şi evaluarea calificării
lui ştiinţifice şi/sau a calificării ştiinţifico-didactice în
raport cu funcţia deţinută

. Obiect al proprietăţii intelectuale
Obiect al proprietăţii intelectuale - rezultate ale
activităţii intelectuale, confirmate prin drepturile
respective ale titularilor asupra utilizării lor, ce includ:
obiectele de proprietate industrială (invenţii, modele
de utilitate, soiuri de plante, topografii ale circuitelor
integrate, denumiri de origine ale produselor, mărci
de produse şi mărci de servicii, desene şi modele
industriale), obiectele dreptului de autor şi ale
drepturilor conexe (opere literare, de artă, de ştiinţă
etc., inclusiv programe pentru calculator şi baze de
date), secretul comercial (know-how) etc.

Autor (coautor) de informaţie
ştiinţifico-tehnologică
Autor (coautor) de informaţie
ştiinţifico-tehnologică - persoană fizică
sau persoană juridică prin a cărei
activitate intelectuală a fost creată
informaţia ştiinţifico-tehnologică.

POLITICA DE STAT ÎN SFERA
ŞTIINŢEI ŞI INOVĂRII
 Susţinerea cercetării-dezvoltării, stimularea unui climat inovaţional stabil
reprezintă o prioritate strategică în dezvoltarea social-economică a Republicii
Moldova.
 Politica de stat în sfera ştiinţei şi inovării, parte componentă a politicii social-
economice a Republicii Moldova, stabileşte obiectivele, principiile şi mecanismul
activităţii statului în această sferă.
 Statul elaborează, împreună cu comunitatea ştiinţifică, politica în sfera ştiinţei şi
inovării şi o promovează asigurînd baza ei normativă, instituţional-organizatorică
şi social-economică, contribuind prin măsuri şi mijloace la desfăşurarea activităţii
în sfera ştiinţei şi inovării.
 Statul determină scopul, principiile şi mecanismele activităţii în sfera ştiinţei şi
inovării, modul de atragere a investitorilor, asigurînd baza ei instituţional-
organizatorică şi social-economică.
 Statul stimulează activitatea în sfera ştiinţei şi inovării, asigură susţinerea ei
tehnico-materială şi financiară, creează condiţii favorabile pentru absorbţia
inovaţiilor.
 Politica de stat în sfera ştiinţei şi inovării se realizează de comunitatea ştiinţifică
în persoana Academiei de Ştiinţe, în conformitate cu politica
economică, financiară şi tehnico-ştiinţifică.

. Secţiile Academiei de Ştiinţe
 Naturale și Exacte
 Inginereşti şi Tehnologice
 Medicale
 Agricole
 Sociale şi Economice
 Umanistice şi Arte

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi
Dezvoltare Tehnologică
 organizeaza elaborarea programelor de stat si a programelor
stiintifice si tehnico-stiintifice internationale in sfera stiintei si
inovarii, precum si a mecanismelor de realizare si monitorizare a
acestora;
 coordoneaza si stimuleaza activitatea in domeniul inovare si
transfer tehnologic;
 precizeaza si confirma anual Acordul de parteneriat;
 distribuie, in baza Acordului de parteneriat, alocatiile bugetare
conform directiilor strategice ale sferei stiintei si inovarii;
 prezinta anual Guvernului o informatie despre realizarea
programelor de stat si avize asupra starii cercetarii-dezvoltarii,
precum si recomandari pentru stimularea activitatii din sfera
inovarii si transferului tehnologic;
 organizeaza concursuri de proiecte finantate de la bugetul de
stat;
 organizeaza expertiza in sfera stiintei si inovarii prin Consiliul
consultativ de expertiza si sectiile Academiei de Stiinte, asigura
transparenta acestei expertize;

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi
Dezvoltare Tehnologică
 elaboreaza mecanisme de monitorizare si stimulare a implementarii
rezultatelor programelor de stat in sfera stiintei si inovarii si de formare
a pietelor de produse ale acestei sfere;
 convoaca sesiunile ordinare ale Asambleei si ale Adunarii generale, cu
2/3 din membrii Consiliului Suprem poate initia convocarea sesiunii
extraordinare a acestora;
 examineaza programele, planurile si darile de seama privind activitatea
stiintifica si financiara a subiectelor din sfera stiintei si
inovarii, institutiilor, intreprinderilor si organizatiilor auxiliare ale
Academiei de Stiinte;
 decide asupra reorganizarii sau dizolvarii organizatiei din sfera stiintei
si inovarii, finantate integral de la bugetul de stat, pentru optimizarea
activitatii din sfera stiintei si inovarii, precum si pentru ajustarea acestei
activitati la standardele de acreditare;
 confirma directiile de cercetare ale sectiilor, tematica programelor de
cercetare;

Direcţiile strategice direcţiilor strategice ale activităţii
din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2013–2020
 Materiale, tehnologii şi produse inovative.
 Eficienţă energetică şi valorificare a surselor
regenerabile de energie.
 Sănătate şi biomedicină.
 Biotehnologie.
 Patrimoniu naţional şi dezvoltare a societăţii.
__________
PARLAMENTUL HOTĂRÎRE Nr. 150
din 14.06.2013PARLAMENTUL

ASIGURAREA FINANCIARĂ A
SFEREI ŞTIINŢEI ŞI
INOVĂRII
 0,80% din produsul intern brut în anul
2009;
2010;
2011;
2012.

Consiliul Naţional pentru
Acreditare şi Atestare
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi
Atestare (în continuare – Consiliul
Naţional), cu statut de persoană
juridică, este instituţia administraţiei
publice centrale în domeniul evaluării şi
acreditării organizaţiilor din sfera ştiinţei
şi inovării, precum şi al atestării
cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice
de înaltă calificare.

Cadrul juridic al activităţii
Consiliului Naţional
Consiliul Naţional activează în conformitate cu
Constituţia Republicii Moldova, cu Codul cu
privire la ştiinţă şi inovare al Republicii
Moldova şi cu alte acte legislative ale
Republicii Moldova, cu decretele Preşedintelui
Republicii Moldova, cu hotărîrile şi
ordonanţele Guvernului, cu tratatele
internaţionale în domeniu la care Republica
Moldova este parte.

Activitatea Consiliului Naţional se
bazează pe principiul
 obiectivităţii;
 legalităţii;
 imparţialităţii;
 utilităţii şi disponibilităţii publice;
 confidenţialităţii;
 transparenţei .

Comisia de atestare
,acreditare
 Atestarea cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-
didactice de înaltă calificare se efectuează de
către Comisia de atestare a personalului
ştiinţific şi ştiinţifico-didactic
 Evaluarea şi acreditarea organizaţiilor din
sfera ştiinţei şi inovării se efectuează de
Comisia de acreditare a organizaţiilor din
sfera ştiinţei şi inovării (în continuare –
Comisia de acreditare).

Nomenclatorului specialităţilor
ştiinţifice
 01.04.10 Fizica şi ingineria semiconductorilor. Fizico-
matematice, tehnică.
 05.11.17 Aparate si sisteme medicale. Tehnică, fizico-
matematice
 05.11.16. Aparate, sisteme şi metode de
măsurare, informare. control şi diagnostic (pe ramuri)
Tehnică, fizico-matematice
 05.27.01. Electronica corpului
solid, microelectronică, nanoelectronică
 05.27.05 Dispozitive radioelectronice integrate
 05.27.06 Tehnologia semiconductorilor şi a materialelor
tehnicii electronice

Sustinerea tezelor
 În anul 2009 au fost confirmate 282 teze. (244 teze
de doctor, 38 teze de doctor habilitat)


În anul 2013 au fost elaborate 194 teze.
(168 teze de doctor, 26 teze de doctor
habilitat)
Pedagogie [41]
Medicină [41]
Pedagogie [41]
Drept [30]
Ştiinţe fizico-matematice [14]
Biologie [11]
Chimie [7]
Tehnică [5]

În anul 2012 au fost elaborate 203 teze. (181
teze de doctor, 22 teze de doctor habilitat)
 Medicină [43]
 Economie [34]
 Pedagogie [33]
 Drept [26]
 Ştiinţe fizico-matematice [9]
 Chimie [8]
 Biologie [8]
 Tehnică [8]

 Numărul doctoranzilor la 100 mii de locuitori, un
indicator relevant ce reflectă politicile în domeniul
ştiinţei şi educaţiei la nivel naţional, este cel mai înalt
în ţările nordice, Elveţia, SUA. Republica Moldova are
una dintre cele mai mici valori ale indicatorului (circa
45), de două ori mai puţin decât Franţa, de 3 ori mai
puţin decît Norvegia, de 4 ori mai puţin decât Estonia
şi de peste 7 ori mai puţin decât Finlanda. Conform
numărului gradelor ştiinţifice conferite anual la 100
mii de locuitori în perioada 2004-2011, Republica
Moldova depăşeşte în Europa doar 4 ţări cu aproape
6 grade ştiinţifice, în timp ce majoritatea ţărilor
europene înregistrează valori de peste 15 grade
ştiinţifice, iar Germania, Suedia şi Elveţia – de peste
30.

Agenţia pentru Inovare şi
Transfer Tehnologic (AITT)
 realizează politica de stat în domeniul inovare şi
transfer tehnologic;
 elaborează propuneri de perfecţionare a cadrului
normativ-juridic al sferei inovării şi transferului
tehnologic;
 stabileşte direcţiile strategice ale activităţii de inovare
şi transfer tehnologic, reflectate în programe şi
proiecte de toate nivelurile;
 participă la realizarea parteneriatului între
organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, instituţiile de
învăţămînt superior şi întreprinderile de producţie;

 determină volumul alocaţiilor financiare pentru
susţinerea programelor şi proiectelor de inovare şi
transfer tehnologic, care urmează a fi aprobat de
Consiliul Suprem;
 organizează înregistrarea de stat şi evidenţa
programelor şi proiectelor de inovare şi transfer
tehnologic;
 coordonează procesul de creare a infrastructurii sferei
inovării şi transferului tehnologic;
 acordă asistenţă specializată în sfera inovării şi
transferului tehnologic;
 organizează expoziţii ale realizărilor din sfera inovării
şi transferului tehnologic;
 exercită alte atribuţii stabilite de lege.


Parcuri şrtiinţifico-tehnologice şi
un incubator de inovare:
 Parcul şriinţifico-tehnologic „Academica‖ cu
specializare universală, 27 de rezidenţi;
 Parcul ştiinţifico-tehnologic „Inagro‖
specializat în agricultură intensivă şi
ecologică, 8 rezidenţi;
 Parcul ştiinţifico-tehnologic „Micronanoteh‖
specializat în microelectronică şi
nanotehnologii, este anunţat concursul pentru
selectarea rezidenţilor;
 Incubatorul de inovare „Inovatorul‖ cu
specializare universală, 4 rezidenţi.

AGENTIA DE STAT
PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALA
A REPUBLICII MOLDOVA
 elaboreaza propuneri referitoare la politica de stat si la cadrul
normativ-legislativ privind protectia proprietatii intelectuale;
 organizeaza si gestioneaza sistemul national de protectie a
proprietatii intelectuale;
 elaboreaza propuneri privind dezvoltarea sistemului national de
protectie a proprietatii intelectuale si supravegheaza executarea
si respectarea legislatiei Republicii Moldova si a tratatelor
internationale in domeniu la care Republica Moldova este parte;
 elaboreaza, coordoneaza si executa programele de dezvoltare si
acordurile de colaborare cu alte tari sau organizatii
internationale in domeniul sau de activitate;
 elaboreaza si implementeaza programe de formare teoretica si
practica si de perfectionare a specialistilor in domeniul

 receptioneaza si supune expertizei cererile privind eliberarea
titlurilor de protectie pentru obiectele proprietatii intelectuale;
 gestioneaza registrele nationale de cereri si titluri de protectie
acordate pentru inventii, pentru noi soiuri de plante, pentru
marci de produse si servicii, pentru denumiri de origine ale
produselor, pentru desene si modele industriale, pentru modele
de utilitate, pentru topografii ale circuitelor integrate, pentru alte
obiecte ale proprietatii industriale, registrele nationale ale
contractelor de licenta si cesiune, ale
reprezentantilor, evaluatorilor si consilierilor in domeniul
 examineaza si inregistreaza contractele de licenta, de
cesiune, de gaj si de franchising al drepturilor privind obiectele
proprietatii industriale;
 publica si difuzeaza descrierile brevetelor de inventie;
 elaboreaza, publica si difuzeaza Buletinul Oficial de Proprietate
Industriala, revista de proprietate intelectuala „Intellectus”, alte
publicatii in domeniu;

 organizeaza, certifica si autorizeaza activitatea
reprezentantilor, consilierilor si evaluatorilor in domeniul proprietatii
industriale;
 acorda solicitantilor, la cerere sau in mod planificat, servicii sau
asistenta de specialitate in domeniul proprietatii intelectuale;
 asigura protectia drepturilor si intereselor legitime ale
autorilor, titularilor dreptului de autor si ai drepturilor conexe;
 monitorizeaza activitatea organizatiilor de administrare colectiva a
drepturilor patrimoniale;
 administreaza drepturile patrimoniale ale autorilor, titularilor
dreptului de autor si drepturilor conexe, precum si ale succesorilor
lor de drepturi, care nu au transmis drepturile lor patrimoniale
organizatiilor de gestiune colectiva a drepturilor patrimoniale;
 intocmeste, in conformitate cu legislatia in vigoare, procese-verbale
privind incalcarea drepturilor de autor si/sau conexe;
 elibereaza marcaje de control, conform legislatiei in vigoare.

Metodologia 1 2014

More Related Content

Viewers also liked

Similar to Metodologia 1 2014

Metodologia 1 2014