Prezintă faptele de eroism ale aviatorului Alexandu Șerbănescu în al doilea război mondial.

1. ALEXANDRU ŞERBĂNESCU – un erou al neamului românesc
S-a născut la 17 mai 1912 în comuna Coloneşti, jud. Olt, a făcut şcoala primară în localitate, gimnaziul la
Iaşi, după care a urmat cursurile Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealul. În 1931 s -a
înscris la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie „Principele Carol” Sibiu, fiind absolvent în 1933, avansat
la gradul de sublocotenent şi repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte. În perioada 1935-1936
urmează şcoala de Infanterie Aplicaţie Instrucţie, arma Vânători de Munte, iar în 1938 frecventează
Institutul Militar de Educaţie Fizică; În perioada 1 februarie 1939-31 iulie 1939 urmează cursurile şcolii de
observatori aerieni de la Otopeni, apoi între 1939-1940 face Şcoala de ofiţeri de aviaţie „Regele Carol al
II-lea” .În august 1940 a fost numit comandantul Secţiei I din Escadrila 1 de elevi ai Şcolii Militare de
ofiţeri de aviaţie.În toamna anului 1940 a început Şcoala de pilotaj împreună cu seria de elevi din anul 1
pe aerodromul Otopeni şi a absolvit faza a I-a pe avioanele de la şcoală Feet 10-G. La data de 31
octombrie 1940 a obţinut brevetul de pilot de vânătoare, după care s-a specializat în arta pilotajului la
Ziliştea – Buzău şi la Şcoala de Perfecţionare a Pilotajului de la Ghimbav-Braşov, unde a făcut pregătirea
pentru a deveni pilot de vânătoare pe avionul Nardi 305, terminând specializarea la Roşiorii de Vede pe
avionul de vânătoare IAR 80.În aprilie 1941 a continuat şcoala de pilotaj tot împreună cu seria de elevi -
ofiţeri anul I la Turnu Severin şi a absolvit faza a II-a pe avionul şcoală IAR-27.
După absolvirea şcolii de perfecţionare a fost repartizat la Flotila 2 Vânătoare Turda, fiind însărcinat cu
instruirea recruţilor, după care a fost mutat la Flotila 1 Vânătoare şi este repartizat la Grupul 9 Vânătoare,
sub comanda lt.comandor Borcescu, grup nou înfiinţat cu avioane IAR 80. Septembrie 1942 cere să fie
transferat la Grupul 7 Vânătoare pentru a pleca pe front.
Alexandru Şerbănescu – de la elev la asul aşilor
Copilul Alexandru Şerbănescu, a iubit învăţătura. A privit mereu înainte ! N-a avut nici răgazul, nici
trebuinţa să piardă timpul fără rost. Erau atât de angajate resorturile simţirii lui,încât a făcut totul pentru
reuşita în viaţă.
La gimnaziu,elevul Alexandru Şerbănescu s-a impus atenţiei profesorilor şi colegilor de clasă, mereu
aşezat în fruntea tuturora. În jurul figurii sale se ivesc nimbii aureolei, aşezată prin munca fără de odihnă,
la care au contribuit în mare parte dascălii săi. Elevul Şerbănescu s-a impus de la sine, fără să caute
gloria premiantului. I-au plăcut disciplinele exacte: matematica, fizica, chimia, fiind aproape tot atât de

2. silitor şi la limba română, geografie sau istorie. Sigur pe el, pe cunoştinţele dobândite în anii de şcoală, în
anul l927 a dat examen de admitere la Liceul Militar „Nicolae Filipescu “,de la Mănăstirea Dealu,un
important locaş al spiritului şi culturii româneşti care avea o istorie deosebită. A reuşit printre primii şi n-a
regratat niciodată pasul făcut. Acolo, la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu a înţeles că numai prin
muncă şi studiu, va avea acces la viitor.
În vara anului 1931 a absolvit Liceul Militar obţinând o medie bună la bacalaureat. S-a înscris la Şcoala
de Ofiţeri de Infanterie nr.2 ,, Principele Carol” din Sibiu,fiind admis elev activ, prin Ordinul de Zi nr.442/
din 20 septembrie 1931. În anul II de studii a fost avansat, la 1 februarie ,prin Ordinul de Zi nr.3/1932 la
gradul de caporal. Printr-un efort deosebit a ajuns în fruntea plutonului celor mai buni elevi-ofiţeri, datorită
capacităţii sale intelectuale, a muncii intense.
Sublocotenentul Alexandru Şerbănescu, comandant de pluton la Vânătorii de Munte, a fost notat la 31
octombrie 1933 de şeful său ierarhic ,comandantul Batalionului III Vânători de munte, lt. colonelul Gh.
Constantinescu, astfel: „ Sublocotenentul Şerbănescu face parte din noua promoţie,1 iulie 1933.
Prezentat la corp la 1 august 1933 şi repartizat la Compania a 3-a. Am constatat că este un bun element,
cu tendiţă spre mai bine …Posedă bune cunoştinţe profesionale, cunoaşte bine regulamentul armei şi le
aplică în mod judicios. Aplecat la studii, are tendinţa de a se manifesta lăudabil în această direcţie…”
După absolvirea Şcolii militare de infanterie, sublocotenentul Alexandru Şerbănescu a urmat, în perioada
1 septembrie- 31 octombrie 1935, cursurile Şcolii de Aplicaţie a Infanteriei. A fost un cursant model,
aplecat spre studiu,astfel că la terminarea lui, colonelul Emil Bârzotescu, comandantul şcolii, a notat
următoarele în Foia calificativă a cursantului: „ În acest timp ofiţerul a dovedit frumoasă putere de muncă
şi interes pentru pregătirea sa profesională“. În perioada 1 mai-15 iulie 1936 a urmat cursul practic de
specializare pe armă în cadrul Centrului de Instrucţie al Infanteriei, generalul Vladimir
Stavrescu,comandantul Centrului de Instrucţie al Infanterie, făcea următoarele aprecieri asupra
cunoştinţelor profesionale şi aptitudinilor militare ale sublocotenentului Alexandru Şerbănescu:
„Cunoştinţe profesionale bune aptitudini de instructor bune. Conduce bine plutonul şi compania. In
concluzie: Bine pregătit” Chemarea înălţimilor albastre a fost mai puternică decât urcatul pe potecile de
munte, părăsind arma pe care a iubit-o pentru o altă specialitate pentru care se simţea atras şi avea
vocaţie- aviaţia militară. In perioada 1 februarie-31 iulie 1939 a fost detaşat la Şcoala de observatori
aerieni ,,obţinând media de absolvire 6,99, clasificat al 29-lea din 76 de elevi- ofiţeri. A fost brevetat
observator aerian. Poate fi întrebuinţat în misiuni de război cu rezultate bune…“
Între 1 noiembrie 1939-1 aprilie 1940 a urmat Cursul tehnic complementar de aviaţie, obţinând medii
foarte bune. Comandantul Şcolii de ofiţeri de aviaţie „ Regele Carol II ” îl în nota astfel: „ Frecvenţă
regulată, ţinută îngrijită. A depus interes pentru cursuri. Element necesar armei în care a intrat”.
În toate notările de serviciu, începând cu anul 1933 şi terminând cu 1944, se află înscrise cuvintele: „
Posedă cunoştinţe profesionale suficiente,pe care caută a le îmbogăţi continuu cu toate noutăţile inerente
perfecţionării armei aeronautice.”
Ajuns pilot de vânătoare şi comandant de escadrilă, apoi de grup aerian, s-a remarcat ca un şef lucid,
fiind un exemplu pentru camarazii săi. În Extrasul după Foaia calificativă pe anul 1941/1942 ,

3. comandantul Flotile 2 Vânătoare, căpitan comandorul av. Constantin Tănăsescu nota: ,,Încadrat ca
subaltern în Escadrila 57 vânătoare,intră operativ sub comanda Flotilei 2 vânătoare. După câteva zile de
la sosirea pe front i se încredinţează comanda Escadrilei 57 vânătoare. In această funcţie dezvălue
calităţi de bun comandant. Continuu în fruntea formaţiunilor se dovedeşte bun navigator,bun luptător
aerian şi cu foarte mult spirit combativ. Capătă repede ascendent moral şi profesional asupra
subalternilor pe care reuşeşte să-i instruiască bine”
Angajarea aviaţiei naţionale pe Frontul de Est în anul 1942 a cuprins, în principal două mari perioade de
activitate: 1) acţiunile militare din Caucaz şi Stepa Kalmucă, cu fazele: 6 -august-16 septembrie 1942; 2)
acţiunile militare din zona Stalingradului şi Cotul Donului, cu fazele: 1-16 septembrie 1942; 16
septembrie-20 decembrie 1942; 21-31 decembrie 1942. Această segmentare a fost legată în primul rând
de organizarea comandamentelor şi distribuţia forţelor în funcţie de necesităţile operative, în intervalele
respective de timp.
La începutul lunii septembrie 1942, Grupul 7 Vânătoare a primit ordinul să se deplaseze pe frontul de la
Stalingrad. Cu efectivele completate în personal navigant, specialişti şi trupă, grupul avea 37 de avioane
şi cadre complete pentru toate unităţile din subordine.
Cele trei escadrile de vânătoare subordonate grupului erau comandate ,după cum urmează: 56 de
căpitanul av. Tiberiu Stătescu, 57 de căpitanul av. Alexandru Manoliu şi 58 de căpitanul av.Dan Scurtu. În
completarea corpului de ofiţeri au venit, atunci, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu şi locotenentul av.
Dinu Pistol, ambii foşti ofiţeri de elită la vânătorii de munte, confirmaţi în aviaţie după obţinerea brevetelor
de piloţi de vânătoare şi după trecerea pe avionul modern Me.109 E 7. În prezenţa generalului Gheorghe
Jienescu, subsecretar de stat al Aerului, al generalilor Ramiro Enescu, şeful de stat major al Aerului
,Constantin Celăreanu, a comandorului av. Mihail Romanescu, comandantul Flotilei 1 Vt., plecarea spre
noul obiectiv s-a desfăşurat în formaţii strânse, pe escadrile şi patrule. De la Pipera, avioanele Grupului 7
Vt. au pus cap- compas 90 de grade,zburând cu 500 km/ oră. Aviatorii au urmat itinerarul: Galaţi-
Nikolaev-Melitopol-Rostov-Tuzov, toate parcurse cu realimentare. După două etape, personalul navigant
şi tehnic a ajuns la Rostov pe Don, la marginea stepei Nogai,iar aviatorii Grupului 7 Vt. au aterizat în
condiţii normale pe aerodromul de la Tuzov. Abia sosit pe front, în ziua de 12 septembrie 1942,
cpt.av.Alexandru Manoliu aflat la bordul avionului Me.109 E,nr.16, a fost doborât într-o luptă aeriană,
piezându-şi viaţa. Pentru scurt timp, comanda a fost preluată de căpitanul av. Alexandru
Şerbănescu,viitorul as al aviaţiei române. Luând comanda escadrilei, primul lucru a fost să inspecteze
cantonamentul trupei. Nu întâmplător s-a interesat de condiţiile de viaţă şi nevoilor ostaşilor. Îi punea la
muncă,dar îi preţuia şi-i respecta. Datorită felului său de a fi exigent dar omenos, a fost iubit de cei din jur.
În ziua de 14 septembrie 1942 ,o patrulă de Me.109 E din Grupul 7 Vt., a însoţit o formaţie de
bombardiere germane şi româneşti care operau asupra Stalingradului. Misiunile aviatorilor din Grupul 7
Vt. au continuat, cu toate că timpul începea să fie nefavorabil, iarna rusească se pregătea să vină. În
acelaşi timp, aerodromul de la Tuzov a început să fie „ vizitat” noaptea de avioanele inamice care lansau
bombe în speranţa producerii unor impoartante pagube.

4. Grupul 7 Vânătoare urma să ierneze pe baza aeriană de la Karpovka, localitate aflată la 48 km vest de
Stalingrad, personalul navigant parcursese în două luni de front un drum lung şi greu. Unitatea avusese
formaţii complete încadrate cu ofiţeri şi subofiţeri bine pregătiţi ca piloţi şi luptători aerieni,dar rândurile lor
s-au subţiat rapid în urma luptelor aeriene dure. A fost întărit din nou, şi din nou a plătit cu vieţi şi avioane
distruse. Cu răni în inimi şi răni în trupuri.
Pe aerodromul de la Karpovka iarna a venit devreme, căzând deja, în octombrie, prima zăpadă. S-au luat
măsuri pentru construirea unor bordee îngropate în pământ, fiecare escadrilă şi-a săpat propriul bordei,
folosindu-se materialul lemnos adunat de la periferia Stalingradului unde se găsea din abundenţă. Până
şi popota era îngropată în pământ. Toate aceste lucrări au durat două săptămâni. La 1 noiembrie, prin
Ordinul de zi nr.535/1942, căpitanul. av. Alexandru Şerbănescu predă comanda escadrilei căpitanului av.
Ioan Bocşan, fiind numit şeful Biroului de informaţii şi operaţiuni de luptă al Grupului 7 Vânătoare.
Presiunea sovieticilor pentru a restrânge zona încercuită devenise atât de puternică,încât personalul
românesc de pe baza aeriană de la Karpovka auzea ziua şi noapte tragerile artileriei grele şi zăngănitul
şenilelor tancurilor inamice. Gerul făcea ca schimburile de santinelă să fie numai de un ceas şi se
dublase numărul lor. Oamenii erau nedormiţi,la fel şi piloţii care mai trebuiau să şi zboare,atât pentru a se
opune cât de cât presiunii ruseşti, cât şi pentru a cunoaşte exact linia acestui front interior care se
restrângea cu fiecare ceas.
În faţa celei mai dramatice situaţii de până atunci, căpitanul av.Grigore Crihană, a clacat psihic ,comanda
grupului a fost preluată de căpitanul av. Alexandru Şerbănescu. Era singurul ofiţer aviator capabil să
domine situaţia, să ia măsuri în situaţii disperate, dar posibile. Pregătirea lui dobândită în Şcoala de
Aplicaţii a Infanteriei şi activitatea desfăşurată ca vânător de munte îi erau de mare folos în organizarea
apărării bazei aeriene. I-a convocat pe toţi ofiţerii şi le-a vorbit despre despre situaţia critică în care se
aflau, sublinind că aerodromul putea fi cucerit de sovieticii în orice moment. Le-a explicat că trebuiau să
se aştepte la două lucruri: în cazul în care era posibilă decolarea echipajelor să fie lăsată pe aerodrom o
trupă care trebuia să reziste cât mai mult atacurilor inamicului. Nu se punea problema ca un ofiţer să fie
luat prizonier.
Nu era nimic teatral în atitudinea lui şi în timp ce le vorbea, a dat dovadă de mult calm şi stăpânire de
sine. Prin atitudinea lui hotărâtă le-a inspirat tuturor tărie şi toţi au simţit sprijinul lui. La sfârşitul întâlnirii
le-a spus următoarele: „Domnilor ofiţeri, noi nu putem cădea prizonieri pentru că luptăm pe front de
armată şi aveam mai multe informaţii strategice decât un comandant de armată terestră, care luptă pe un
teren restrâns. Noi ştim metodele prin care am fi interogaţi în caz de prizonierat şi ce am putea dezvălui.

5. Ordon: ofiţerii să nu tragă ultimul glonţ pentru că şi-l vor păstra pentru ei. Subofiţerii sunt liberi să accepte
prizonieratul”.
Noul comandant al grupului, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu a hotărât împreună cu locotenenţii
Şerbu şi Apostolescu, ofiţerii care comandau cele două baterii de artilerie antiaeriană Vickers de 75 mm
şi Rheinmetall de 37 mm, să treacă la măsuri de apărare, îndreptând ţevile tunurilor pentru tirul terestru,
spre latura de sud. La fiecare avion urma să rămână numai pilotul, mecanicul şi armurierul, care să
pregătească avioanele pentru a decola în caz de necesitate.
Escadrila 57 Vt. şi staţia de radio, au fost mutate de pe latura de sud a aerodromului pe cea de est
împreună cu celalte două escadrile: 56 şi 58. De asemenea ,comandantul Alexandru Şerbănescu a
ordonat să se dubleze numărul santinelelor şi patrulelor comandate de ofiţeri pe latura de sud. S-a
hotărât să se ceară prin radio aprobarea de evacuare a aerodromului cu ajutorul a patru avioane de
transport pentru oameni şi, dacă vremea permitea să decoleze cu cele 30 de avioane care mai erau
disponibile. Telegrama n-a mai fost expediată din cauza întreruperii convorbirilor radio.
Frontul ajunsese lângă aerodromul de la Karpovka şi sovieticii nu bănuiau că aici se aflau unităţi ale
aviaţiei de vânătoare româneşti .Credeau că sunt numai avioane de transport care aveau misiunea să
aprovizioneze trupele româno-germane încercuite la Stalingrad, amănunt important pe care aviatorii
români l-au aflat de la prizonierii sovietici. Apoi a venit noaptea şi cu ea adevărurile tragice. În zorii zilei
de 22 noiembrie 1942 ,baza aeriană de la Karpovka a fost înconjurată de 40-50 de tancuri T-34 ruseşti
însoţite de trupe de infanterie; toţi românii au crezut, la început, că soarta se hotărâse să-şi încheie
socotelile cu viaţa lor. Ofiţerii noştri au organizat un consiliu şi s-a hotărât la propunerea căpitanului
av.Alexandru Şerbănescu ca soldaţii şi mecanicii să urce coada avioanelor pe butoaiele de ulei goale,
pentru a putea trage la orizontală cu tunurile de bord. Fiecare pilot se instala în cabina avionului său şi la
ordin deschidea focul cu tunurile de bord, întrucât mitralierele fiind sincronizate funcţionau numai cu
motorul pornit. Focul urma să fie deschis numai la ordinul noului comandant al grupului .
La orele 22.00, atacul sovietic s-a repetat şi zeci de proiectile au lovit baza aeriană de la Karpovka,
producând victime printre apărătorii aerodromului. La ordinul căpitanului av. Alexandru Şerbănescu piloţii
au deschis focul şi râuri de proiectile trasoare s-au abătut asupra blindatelor inamice. A început un
adevărat infern şi pentru a doua oară, suferind pierderi importrante mai ales în oameni, sovieticii s-au
retras dincolo de calea ferată surprinşi total de intensitatea focului. Nu ştiau ce forţe au în faţă,iar potopul
de foc care se abătuse peste ei ,i-a descumpănit pe moment. După un timp, de dincolo de calea ferată,
blindatele sovietice au deschis din nou un tir ucigător, proiectilele inamice au căzut peste tot pe cuprinsul
aerodromului, făcând numeroase victime. Avioane distruse sau incendiate,zeci de morţi. Aviatorii,
mecanicii şi soldaţii nu mai pridideau să care morţii şi răniţii în bordee. Toţi erau plini de sânge, de fum şi
funingine.
Căpitanul av. Alexandru Şerbănescu a dat ordin, ca în dimineaţa zilei de 23 noiembrie 1942 , să decoleze
toate avioanele disponibile, fiecare pilot urma să mai ia în carlingă un mecanic sau un pilot care nu mai
avea avion. Cu dalta şi ciocanul a început demontarea instalaţiilor de oxigen şi radio de pe avioane,
plăcile de blindaj de pe scaunele piloţilor, uşurând avioanele şi a crea un spaţiu minim pentru a lua la

6. bord a doua persoană. Avionul Me.109 E era monoloc şi cabina era mică, tot spaţiul era ocupat cu
aparatele de bord şi de alte agregate şi instalaţii necesare funcţionării acestuia. Erau momente de mare
tensiune şi nimeni nu se mai gândea la altceva decât să scape din încercuirea inamicului.
Adjutantul av. Tiberiu Vinca l-a luat în carlingă pe maistrul militar Asanache Baciu din Escadrila 57,
locotenentul Tudor Greceanu pe adjutanul av. Zaverdeanu. Adjutantul Ion Panaite,deşi rănit serios la un
picior a hotărât să zboare singur şi să-şi salveze avionul.
Avioanele au fost pregătite pentru zbor, cozilelor fuseseră date jos de pe butoaie şi mecanicii aşteptau cu
nerăbdare ordinul căpitanului av. Alexandru Şerbănescu pentru pornirea motoarelor şi decolarea spre
noile baze aeriene.
După o noapte chinuitoare şi geroasă din cauza măsurilor de apărare,nimeni n-a putut să se odihnească
măcar câteva minute;obuzele trase de tancurile T.34 ruseşti căzuseră peste tot, făcând zeci de victime.
În dimineaţa zilei de 23 noiembrie 1942,fiind încă întuneric, s-au pornit motoarele. Abia atunci tanchiştii
inamici sovietici şi-au dat seama că se aflau în faţa unui aerodrom şi au deschis din nou un foc infernal. „
La racheta trasă de căpitanul Şerbănescu-nota în memoriile sale adjutantul şef av. Nicolae Burileanu-,
am început să decolăm fiecare cum am putut. Era o adevărată nebunie, nu se mai ţinea cont de vânt şi
vizibilitatea era zero. Am decolat printre două avioane care ardeau, nu mai judecam, executam totul
automat şi undeva în subconştient eram sigur că trebuie să mă ridic unde mă aflam, pierdusem orice
noţiune de orientare în cerul cenuşiu sub plafon jos. M-am dezmeticit repede,aveam prea multe ore de
zbor şi zeci de misiuni la inamic. M-am orientat după hartă şi m-am îndreptat spre aerodoromul de la
Morozovskai “.
La Karpovka, pe terenul de zbor,infernul se instalase la el acasă. Zeci de obuze loveau acum adăposturi
şi magazii cu materiale, numeroase incendii luminau totul în jur ca ziua. Un proiectil tras de un tanc a lovit
în plin avionul adjutantului av. Nicolae Iolu,care îl aşezase pe scaunul său pe locotenentul mecanic
Gheorghe Simoneta, iar el pilota pe genunchii acestuia. Explozia l-a ucis pe loc pe Simoneta, iar pilotul a
fost grav rănit. În acest vacarm de nedescris , au decolat : căpitanul av. Alexandru Şerbănescu care a
luat în fuzelajul avionului un mecanic, locotenentul av. Tudor Greceanu l-a luat pe adjutantul Zaverdeanu
iar sublocotenentul Hariton Duşescu,care scosese staţia de emisie-redepţie a avionului îl băgase în acel
mic spaţiu pe un alt mecanic. Adjutanţii Moldoveanu, Mălăcescu, Ioan Panaite au reuşit să decoleze la
timp, în timp ce, în urma lor, exploziile obuzelor tancurilor ruseşti făceau ravagii printre apărători.
Toate avioanele decolate aveau muniţie la bord şi piloţii noştri au trecut pe deasupra tancurilor inamice
trăgând asupra lor toate proiectilele de tun. Era un pericol să aterizeze cineva cu muniţie la bord, care
putea exploda în cazul unei aterizări forţate.
„ Când am decolat, imaginea pe care am avut-o-, nota lt.av. Tudor Greceanu-, a fost aceea a lt.
Apostolescu, care dezbrăcat de veston, în cămaşă albă, trăgea continuu cu tunul în tancurile ruseşti care
intraseră pe aerodrom”. Aviatorii Grupului 7 Vt. se aflau în aer pe un ger cumplit, nici un reper, doar o
busolă magnetică care arăta ce vrea ea. Totuşi, cu ceasul de bord, şi cu simţul navigaţiei, au ajuns ,unii

7. la Tacinskaia, alţii la Morozovskaia. De notat că, în general, şi chiar în instrucţiuni, avionul Messerschmitt
109 E.7 nu era echipat pentru zbor de noapte şi nici pentru navigaţie radio în zbor fără vizibilitate.
Căpitanul av. Alexandru Şerbănescu a aterizat pe aerodromul de la Tacinskaia şi prin telefon i-a solicitat
generalului Ermil Gheorghiu sprijinul pentru a pleca cu primul avion de transport la Karpovka, întrucât
dorea să fie alături de camarazii săi, rămaşi acolo şi să-i scoată din încercuire.
Locotenentul av. Tiberiu (Rică) Stătescu, nota în memoriile sale inedite ,, Amintiri despre aviaţie şi
aviatori“: ,, …Pe Karpovka se instalase haosul, căpitanul Crihană, comandantul grupului, aflat într-o
stare apropiată cu nebunia dădea ordine prosteşti. Noroc că a dispărut, pur şi simplu. A fugit fiind de
negăsit. Nimeni n-a aflat cum a reuşit să fugă şi să scape din încercuire…
În acele momente dramatice, printre puţinii ofiţeri-,poate chiar a fost singurul-,care nu şi-a pierdut
cumpătul a fost căpitanul Şerbănescu Alexandru. Un om cu un caracter ferm, călit cu eforturile mari şi
greutăţile. Era la origine vânător de munte, dar şi un talentat zburător. Nu se sfia să execute o misiune
aeriană periculoasă. Puţin cam dur, dar foarte bun organizator, energic şi corect cu camarazii săi. A
preluat comanda grupului şi toţi aveam încredere în judecata lui. Ne-a îmbărbătat şi a găsit soluţii bune
pentru a ne apăra pe moment de asaltul ruşilor . Meritul ieşirii din încercuire i se datorează cu prisosinţă
lui Alecu Şerbănescu”. Datorită organizării apărării sub comanda căpitanului av. Alexandru Şerbănescu şi
a lt. av. Constantin Rozariu, a eroismului de care au dat dovadă ostaşii români, sovieticii au cucerit baza
aeriană de la Karpovka abia după trei săptămâni. În toată această luptă disperată de a salva oamenii şi
materialele atât de necesare grupului,fiecare şi-a adus câte o contribuţie. Comandantul german al fabricii
de reparat material volant de la Stalino, când a văzut fuzelajele avioanelor cu care aviatorii Grupului 7
Vânătoare ieşiseră din încercuire şi în care fuseseră transportaţi oameni, a rămas uimit. Auzise ceva în
acest sens, da nu crezuse nimic, mintea lui organizată de neamţ refuza să creadă că era posibil ca un
Me.109 E să mai ia la bord încă un om şi să zboare noaptea. Dar când a aflat că românii au reuşit
performanţa să ia la bord chiar doi oameni în afară de pilot, a făcut un şoc. Zile în şir repeta cuvintele :
,,Messerschmitt-ul nu poate zbura noaptea şi nici să mai ia un alt om la bord în afară de pilot. Nu se
poate, nu se poate!”.
Când trupele sovietice au ocupat Karpovka, acestea au capturat 12 avioane Me.109 din care şapte erau
indisponibile, iar cinci aveau avarii ca urmare a decolării din ziua de 23 noiembrie. Sovieticii au găsit în
magazii circa 6860 de proiectile de tun de 20 mm, 341.500 de cartuşe de 7,92 mm, 1785 bombe de
diferite tipuri, şi calibre, 3940 de grenade, numeroase alte materiale care n-au putut fi evacuate. Această
performanţă unică în analele celui de-al doilea război mondial a fost realizată de cavalerii cerului
românesc comandaţi de un adevărat as, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu. Faptele extraordinare
înfăptuite de personalul navigant şi tehnic al Grupului 7 Vânătoare au fost aduse la cunoştinţa
mareşalului av. Hermann Goring care i-a decorat pe toţi zburătorii români ieşiţi din înceruirea de la
Karpovka, cu o înaltă decoraţie: „Crucea de Fier” clasa I-a, ordonând ca aviatorii Grupului 7 Vt. să
primească 40 de avioane noi Me 109 G .

8. În Jurnalul de Operaţii al G.A.L din 23 noiembrie 1942, s-a consemnat : ,, Grupul 7 Vt. în noaptea de
22/23 noiembrie, prin luptă terestră a rezistat contraatacurilor inamice repetate asupra terenului de la
Karpovka, date cu C.L (care de luptă) ,infanterie şi aruncătoare. În zorii zilei de 23 noiembrie a început
evacuarea terenului sub focul inamic ,reuşindu-se să se salveze o mare parte din materialul volant şi
personal. Sunt pierderi a căror situaţie precisă nu se cunoaşte”.
Grupul 7 Vânătoare, retras iniţial la Morozovskaia, s-a deplasat la 28 noiembrie 1942 pe aerodromul de la
Novocercask, ulterior,două escadrile au aterizat pe aerodromul de la Melitopol pentru refacere. A treia
escadrilă, cu avioane noi primite de la germani, a rămas pe terenul de la Rostov. De menţionat faptul că
,în perioada 28 decembrie 1942 până la 11 februarie 1943, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu a
executat peste 50 de misiuni de luptă însoţind formaţiile româneşti de bombardiere He. 111 şi S.M-79 .
Fiecare misune şi-a încheiat-o prin atacuri la sol, acţiuni soldate cu distrugerea mai multor baterii inamice
de A.C.A şi incendierea câtorva zeci de autovehicule şi pierderea din partea inamicului a câtorva sute de
sănii care transportau trupe în zona Kostantinovka, Skaia, Bagavskaia şi Maniciskaia; el personal cât şi
escadrila sa, înscriind o gamă întreagă de succese. Extrasul după Foaia calificativă pe anul 1942/1943 a
căpitanului av.Alexandru Şerbănescu conţine următoarele aprecieri ale căpitan comandorului
av.Constantin Tănăsescu, comandantul Flotilei 2 Vânătoare: „ Campania 1942 contra U.R.S.S. Încadrat
ca subaltern în Escadrila 57 Vt. din Grupul 7 Vt.,intră operativ sub comanda Flotilei 2 Vânătoare. După
câteva zile dela sosirea pe front i se încredinţează comanda Escadrilei 57 Vt. În această funcţie desvăluie
calităţi de bun comandant. Continuu în fruntea formaţiilor,se dovedeşte bun navigator,bun luptător aerian,
temerar şi cu foarte mult spirit combativ. Capătă repede ascendent moral şi profesional asupra
subalternilor pe care reuşeşte să-i instruiască bine. Având timpul necesar, cred că s-ar ocupa în aceeaşi
măsură şi în celelalte compartimente.
Pe aerodromul Karpovka s-a ocupat îndeaproape de construcţia bordeelor pentru trupă şi personal.
Execută peste 30 de misiuni de război în luptele de la Stalingrad şi obţine o victorie aeriană. Calcă sigur
pe pământ, are simţul realităţii şi este dotat cu calităţi de militar şi zburător care simt o chezăşie că va
face carieră strălucită. Este un element care se face repede remarcat şi prin înfăţişare şi prin activitate. Îl
calific: Foarte bun zburător. Foarte bun ofiţer” . La rubrica „Notele şefilor ierarhici superiori”, generalul av.
Ermil Gheorghiu,comandantul Corpului Aerian Român,notează: „Ofiţerul se afirmă prin calităţi
excepţionale de luptător aerian. Îl apreciez ca fiind un element foarte bun şi de multă nădejde” .
În pofida unei ierni geroase, foarte aspre, piloţii de vânătoare din Grupul 7, cei care mai aveau avioane în
stare de funcţionare, au executat misiuni de însoţire protejând bombardierele româno-germane în

9. misiunile lor din zona Rostov- Donul mijlociu. La începutul lunii martie 1943, personalul navigant al
Grupului 7 Vt., a fost trecut în refacere mai întâi pe baza aeriană de la Melitopol, apoi au plecat la odihnă,
în ţară.
La nici o săptămână de la sosirea în ţară, piloţii de vânătoare din fostului Grup 7, circa 30 de ofiţeri şi
subofiţeri au fost convocaţi de generalul comandant Gheorghe Jienescu. Comunicarea subsecretarului de
stat al Aerului a fost scurtă: având în vedere aprecierile elogioase ale Comandamentului Flotei a 4-a
Aeriene Germane privind vitejia în luptă a piloţilor români din Grupul 7 Vânătoare, fapte de armele
comunicate la Berlin celor mai înalte foruri militare, mareşalul Goring, aflând că dispariţia de pe front a
unităţii se datora lipsei de avioane şi materiale, a propus aviatorilor care luptaseră în acest grup, şi prin
aceasta Armatei Române, onoarea de a-i încadra în cea mai de elită şi de tradiţie unitate a aviaţiei de
vânătoare – Flotila Udet.
La 30 august 1943,căpitanul av.Alexandru Şerbănescu a primit cea mai înaltă distincţie militară română-
Ordinul ,,Mihail Viteazul” clasa III-a.
La 24 septembrie 1943 generalul de escadră aeriană Ermil Gheorghiu a predat comanda Corpului 1
Aerian Român generalului de escadră aeriană Emanoil Ionescu. Bătălia terestră şi aeriană continua cu
intensitate, producând jertfe de ambele părţi. Luptele grele purtate de escadrilele româneşti sunt oglindite
în rapoartele operative .
Prilej de distincţie nouă îl conferă cpt. av. Alexandru Şerbănescu misiunea din 10 octombrie 1943, când
apără o formaţie de bombardiere româneşti de atacul avioanelor de vânătoare Yak sovietice şi le trece
liniile la vest de limanul Molotnoje-Melitopol. Lupta a fost aprigă şi avionul slt. av. Liviu Mureşan a fost
grav avariat, încât n-a mai avut timp să-l redreseze. Căpitanului av.Alexandru Şerbănescu a dus tot greul
luptei, fiind atacat de 8-10 avioane, piloţii inamici au căutat cu disperare să-i dea lovitura de graţie. O
rafală i-a lovit în plin avionul şi Me-ul luă foc. Se afla încă deasupra teritoriului inamic.Nu s-a salvat cu
paraşuta ca să nu cadă prizonier, ci, urmat de acea trenă înspăimântătoare de foc şi fum, a aterizat forţat
între liniile frontului, în dreptul Diviziei 4 Vânători de Munte. După şase ore era din nou pe aerodrom.
Merge la Comandamentul Diviziei 24 Infanterie română, de unde, cu o maşină, vine pe terenul de la
Genistesk ,se urcă într-un alt avion, pleacă din nou în zbor la inamic, găsindu-şi liniştea tot într-o luptă
aeriană, tot inegală, însă de data aceasta cu mai mult noroc pentru el, reuşind să doboare un vânător
inamic. Serviciul de propagandă sovietic a transmis prin radio doborârea celor trei piloţi români comandaţi
de căpitanul av.Alexandru Şerbănescu. In ziua următoare, un pilot din Grupul 7 Vânătoare s-a strecurat
până la cel mai apropiat aerodrom inamic, lansând un mesaj lestat prin care aviatorii sovietici erau invitaţi
să se convingă de existenţa Grupului 7 ,iar comandantul Alexandru Şerbănescu îi aşteaptă oricând la un
duel aerian. N-a venit nici un zburător sovietic să se confrunte cu marele as român-căpitanul av.
Alexandru Şerbănescu, care va totaliza 47 victorii aeriene până la 15 august 1944.
Statul Major al Aerului, luând în consideraţie pierderile suferite pe Frontul de Est şi uzura fizică a
personalului navigant din Grupul 7 Vânătoare, datorită îndeplinirii unui mare număr de misiuni în condiţiile
grele de luptă ,a hotărât trimiterea lui în ţară pentru refacere. A fost înlocuit de Grupul 9 Vt., piloţii care se
antrenaseră pe Me.109 G la Tirasopol erau în măsură să îndeplinească misiuni de luptă.

10. În conformitate cu Ordinul de Zi nr.671/1943 al Comandamentului Corpului Aerian Român, un număr de
14 piloţi din Grupul 7 Vânătoare : cpt.av. Alexandru Şerbănescu, cpt.av. Constantin
Cantacuzino,lt.av.Tudor Greceanu, slt. av.Hariton Duşescu, ofiţerul de echipaj Ioan Milu, adjt.şef av.
Nicolae Burileanu,adjt. av. Ioan Mucenica, adjt.av. Cristea Chirvăsuţă, adjt.av. Ioan Mălăcescu, adjt.av.
Constantin Lungulescu, adjt. av. Romeo Neacşu, adjt.av. Constantin Ursachi,adjt. av. Ion Vancă şi
adjt.av. Ion Catană, au rămas să-i instruiască pe noii veniţi cu specificul frontului. Căpitanul av.Alexandru
Şerbănescu a strălucit şi în cadrul acestui grup care a devenit faimos prin curajul nebun şi frumos al celor
care îl compuneau.
În ziua de 4 ianuarie 1944, căpitan comandorul av. Ioan Negrescu, comandantul Grupurilor 7 şi 9
Vânătoare, a trimis Comandamentului Corpului Aerian Regal Român, următorul raport special pentru
avansarea la excepţional a căpitanului av. Alexandru Şerbănescu la gradul de locotenent comandor: „
Raport special pentru căpitanul av. Şerbănescu Alexandru din Flotila 1 Vânătoare. Ofiţer admirabil, cu o
ţinută demnă, plin de patriotism, curaj şi simţ al datoriei, ia parte cu Grupul 7 Vt ,, Alexandru
Popişteanu”,la toate operaţiunile cu începere dela 2 septembrie 1942 şi până în prezent, când continuă a
rămâne pe front, detaşat în Grupul 9 vt., ca un exemplu şi impuls necesare pentru piloţii de vânătoare, noi
veniţi pe front.
Ofiţer cu o cultură aleasă, conştient, devotat şi cu simţul răspunderii, este elementul de elită ce s-a
afirmat zi de zi, ca un şef şi conducător desăvârşit a unităţii sale din toate punctele de vedere.
Totdeauna în fruntea formaţiunilor aeriene de vânătoare, la Stalingrad, Rostov, Doneţ- Mius, Melitopol,
Zaporoje, Nikopol şi Kerson, a fost nelipsit din compunerea formaţiunilor cu însărcinări grele şi speciale,
totalizând un număr de: 368 misiuni la inamic,126 lupte aeriene,32 de victorii aeriene din care 26 cu
martori şi 6 fără martori; misiuni speciale din care 34 atacuri la sol, 3 recunoaşteri şi aruncări de mesaje la
trupele încercuite. Câteva din numeroasele fapte de arme săvârşite:
a ) În încercuirea de la Stalingrad execută peste 73 misiuni, iar la evacuare,ia la bord în avionul său
Me.109 şi un maestru mecanic pe care-l aduce pe noul teren;
b) Pe Mius, când lupta era aprigă iar inamicul presa cu forţe superioare, revine în luptă de 6 (şase) ori în
aceeaşi zi ,reuşind a doborî în lupte crâncene un număr de 4 (patru) avioane inamice.
c) Pe Doneţ, îşi ia ca coechipier un adjutant pentru a-l iniţia în lupta aeriană reală. Întâlnind cinci avioane
ruseşti îşi face atent coechipierul, îi arată modul de apropiere, după care, fără ezitare se aruncă în luptă
atacând plin de avânt şi ordonând coechipierului „ să-l urmeze”. Deşi adversarul era mult superior, prin
manevre abile, reuşeşte a doborî un avion şi pune pe fugă restul, după care revine la bază. Tânărul
adjutant era deja format, fiind de atunci unul din cei mai buni şi temerari vânători. La fel a procedat
căpitanul av. Şerbănescu Alexandru cu toţi cei noi veniţi pe front.
d) La Melitopol, după executarea cu succes a măiestriei încredinţate de a însoţi şi proteja o formaţiune de
bombardament, revenind în sector este surprins de o formaţiune mult superioară inamică şi lovit foarte
grav în motor care încetează de a mai funcţiona, scoţând fum, vapori de apă ,ulei şi glicol care îi

11. împiedica complet vederea. Totuşi, cu un sânge rece remarcabil sub loviturile continuie ale inamicilor, nu-
şi pierde cumpătul şi reuşeşte a-şi aduce avionul foarte grav avariat în linii, salvându-şi viaţa.
Revenit după cinci ore la bază şi văzând consternarea camarazilor, după doborârea şefului lor,cel mai de
temut, nu pregetă nici o clipă, ia un alt avion şi porneşte din nou la luptă restabilind încrederea şi dând un
şi mai mare avânt zburătorilor săi ,prin insuflarea unui spirit de revanşă. În aceste condiţiuni se poate
afirma cu certitudine că numărul impresionant de victorii aeriene obţinut de Grupul 7 vânătoare şi apoi de
Grupul 9 Vânătoare,în timpul de la 2 septembrie 1942 până în prezent se datoreşte impulsului dat de
căpitanul av. Şerbănescu Alexandru.
În urma strălucitelor fapte de arme ce a săvârşit, a fost distins, între altele şi cu Ordinul „Mihai Viteazul „
clasa III-a şi „ Crucea de Fier” germană clasa I-a.
Este ofiţerul aviator, cu cele mai multe misiuni, cele mai multe lupte aeriene şi cele mai multe victorii
dintre toţi piloţii români.
Activitatea şi priceperea de care a dat dovadă în conducerea unităţii sale pe câmpul de luptă, precum şi
imboldul şi curajul ce a insuflat subalternilor săi în luptă,prin autoritatea ce a căpătat odată cu exemplul
ce totdeauna a dat, fiind în fruntea zburătorilor, ori de câte ori lupta a fost mai grea, îl impun la comanda
de grup de vânătoare operativ, comandă ce nu a putut lua din cauza vechimii în grad.
Având în vedere, meritele excepţionale obţinute, precum şi capacitatea de conducere autoritară, de care
a dat dovadă pe câmpul de luptă,şi făcând aplicarea Ordinului General nr.60 din 1943 prin care se
absolvă stagiul în grad ofiţerii decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”;
Am onoarea a propune şi rog a se aproba înălţarea la gradul de locotenent comandor aviator ,în mod
excepţional, pentru fapte de arme a căpitanului Şerbănescu Alexandru din Flotila 1 Vânătoare” .
Raportul a fost avizat favorabil de generalul de escadră aeriană av. Emanoil Ionescu şi înaintat şefilor
ierarhici superiori care urmau să ia o decizie .
La 13 februarie 1944 , la Nikolaev, cpt. Av. Alexandru Şerbănescu este numit oficial la comanda
Grupului 9 Vânătoare care a avut o faimă de neegalat dar şi pierderi dată fiind slaba dotare cu
avione şi numărul tot mai mic de aviatori. În luna februarie 1944, personalul navigant din Grupul 9
Vânătoare a desfăşurat o activitate intensă ,cu tot timpul nefavorabil. S-au executat 197 ieşiri- avion care
au cuprins: 3 misiuni de acoperire aerodrom, 26 de misiuni de vânătoare liberă, 3 misiuni de protecţie a
aviaţiei de asalt şi bombardament. În urma celor 12 lupte aeriene susţinute, piloţii grupului au obţinut 11
victorii aeriene, pierzându-l pe adjutantul Vladimir Botnar .
În ziua de 13 martie 1944, pe o vreme ceţoasă, o patrulă comandată de căpitanul av. Alexandru
Şerbănescu a plecat într-o misiune de recunoaştere. Îl avea coechipier pe adjutantul (r) av. Tiberiu Vinca.
Vânătorii noştri au întâlnit o formaţie de bombardiere germane He.111 şi s-au apropiat de ea pentru
identificare. Ajungând foarte aproape de bimotoarele germane, echipajul unui bombadrier a deschis focul

12. şi l-a doborât în flăcări pe subofiţerul pilot Tiberiu Vinca, învăţător în viaţa civilă ,originar din Huneadoara.
Era un as cu 13 victorii aeriene şi îndeplinise 248 de misiuni. În acea zi nefastă, piloţii din Grupul 9 Vt. l-
au văzut pentru prima dată pe comandantul grupului cum plângea ca un copil pentru moartea năpraznică
a tânărului aviator pe care îl apreciase enorm. Îi fusese coechipier în numeroase misiuni grele şi
periculoase şi aceasta din 13 martie a fost ultima…Cavaler al Ordinului „ Virtutea Aeronautică” clasa
Crucea de Aur şi al „Crucii de Fier” clasa I-a, Tiberiu Vinca a fost avansat post- mortem la gradul de
sublocotenent în rezervă. La sfârşitul lunii martie 1944, trupele sovietice erau deja în Basarabia,
Comandamentul Corpului Aerian Român şi unităţile subordonate se aflau pe aerodrumul de la Odessa.,
urmând să se deplaseze în ţară.
Luna aprilie 1944 a debutat cu situaţii dramatice, privind retragerea unităţilor de aviaţie de la Odessa şi
amplasarea lor, în ţară, sub presiunea ofensivei sovietice.
Armatele 3 şi 4 române în cooperare cu Grupul de armate germane „Wohler”, au reuşit pentru un timp
foarte scurt să oprească ofensiva sovietică pe aliniamentul Storojineţ- Rădăuţi-Suceava- Fălticeni- Tg.
Neamţ- Paşcani-Iaşi- Orhei- Dubăsari. Şi în continuare, pe cursul inferior al Nistrului până la Marea
Neagră, cu preţul unor imense eforturi şi sacrificii în oameni şi tehnică de luptă.
Această zonă a devenit şi câmpul de luptă al escadrilelor Corpului Aerian Român, care începând cu 5
aprilie 1944 au fost dislocate pe aerodromurile din Moldova, cel de la Tecuci devenind foarte important.
Aici au aterizat escadrilele de vânătoare ale Grupului 9, cele ale Grupului 8 Asalt ,precum şi bimotoarele
JU.88 ale Grupului 5 Bombardament greu.
Luptele terestre şi aeriene se duceau acum pe teritoriul naţional şi aviatorii noştri aveau sufletele
îndurerate . Dacă sovieticii atacau din nord-est, din sud, a venit uraganul de foc al bombardierelor
americane, care au început seria atacurilor aeriene asupra teritoriului naţional, în principal fiind vizate
centrele economice, căile de comunicaţii ,porturile şi în mod special zona petrolieră din jurul Ploieştiului
dar şi zonele populate de civili. Eram prinşi într-un cleşte ucigător şi forţele noastre terestre şi aeriene se
împuţinau cu fiecare zi de luptă. La 6 aprilie 1944 Grupul 9 Vânătoare se afla pe aerodromul de la Bacău,
unde personalul navigat a executat misiuni în sectorul Iaşi-Ripiceni. În acelaşi timp,din ordinul
Comandamentului Corpului Aerian Român ,grupul a pregătit o celulă gata în orice moment să decoleze în
cazul unui atac în sector al avioanelor americane.

13. Plecat într-o misiune de vânătoare liberă, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu ,avându-l coechipier pe lt.
av.Ioan Dobran, a deschis focul asupra unor avioane sovietice de vânătoare Aircobra, fără rezultat, piloţii
inamici n-au insistat să prelungească lupta, retrăgându-se peste Prut.
Aflat într-o în fruntea unei patrule care executa o misiune de vânătoare liberă, în ziua de 15 aprilie 1944,
în zona Hârlău-Tg.Frumos, căpitanul av.Alexandru Şerbănescu n-a putut să intervină în lupta cu
avioanele inamice datorită unei întâmplări neaşteptate: o barză i-a lovit profundorul care s-a îndoit . În
această situaţie, Me-ul 109 G nr.1 a suferit un accident şi nu mai era echilibrat, încât comandantul
grupului a trebuit să se întoarcă la aerodrom. Totuşi, misiunea s-a încheiat cu două victorii aeriene
obţinute de lt. av. Ion Dobran şi ofiţerul de echipaj av.Ioan Milu.
În ziua de 16 aprilie 1944, de Sfintele Paşti sărbătorit de români, din Italia au decolat 100 de bombadriere
escortate din grupurile 449 şi 450, aceleaşi care au bombardat Bucureştiul la 4 aprilie. Sudul ţării a fost
martorul unei intense activităţi aeriene inamice, însă obiectivul americanilor a fost distrugerea uzinei
I.A.R-Braşov. În timp ce americanii bombardau Braşovul, 9 avioane sovietice au atacat oraşul Bacău,
înregistrându-se 15 morţi. Căpitanul av. Alexandru Şerbănescu a decolat în fruntea unei formaţii de cinci
Me.109 G şi ajungndu-i din urmă pe atacanţii roşii la nord de Iaşi, a încins o aprigă luptă aeriană cu
avioanele inamice care asiguraseră protecţia avioanelor de bombardament.Un Yak-7 a trecut pe lângă el
,executând un semi-tonou rotunjit.
Comandantul Alexandru Şerbănescu a deschis focul asupra unui avion inamic care a trecut prin faţa lui.
Urmat de alte două avioane, a executat o ,,lumânare” perfect dreaptă şi cu nasul ridicat spre cer…. O
clipă de înfrigurare şi nelinişte…pierderea de viteză nu s-a făcut simţită. « Trecu pe spate, apoi în poziţie
normală şi degajă. Un şir de proiectile trecură aproape de capota Me-ului109 nr.1. Prinse un moment
favorabil şi Yak-ul acoperi tot colimatorul ,,Revi” . Deschise focul cu tunul şi mitralierele de bord care-l
asurzi pe moment, proiectilele explodară , dansând pe masa neagră din colimator. Apoi, o adevărată
erupţie de flăcări şi fum au ţâşnit din Yak -ul lovit de moarte. O apăsare pe manşă, un rapid plonjon în
fumul acela, apoi din nou oglindirea cerului în parbrizul acoperit de funingine unsuroasă »
Adjutantul av. Alexandru Economu a incendiat şi el un avion sovietic, astfel că grupul a obţinut în acea zi
două victorii aeriene preţioase. În cursul lunii aprilie 1944 aviatorii din Grupul 9 Vt au executat 42 de
misiuni de vânătoare liberă cu 162 avioane- ieşite,13 alarme la aerodrom cu 37 avioane, 35 de misiuni de
însoţire a avioanelor de asalt cu 92 de avioane-ieşite, 30 de protecţii pentru avioanele de bombardament
greu cu 143 avioane-ieşite. În total au ieşit 462 de avioane, ducând 20 de lupte aeriene în care s-au
obţinut 15 victorii. Grupul 9 Vt. a executat misiuni la mijlocul lunii mai 1944 în sectorul de front Tg.
Frumos- Iaşi şi Grigoriopol- Dubăsari folosind toate avioanele disponibile. În urma luptelor aeriene,
căpitanul av. Popescu Ciocănel a doborât în ziua de 20 mai 1944 un Yak,adjutantul Ioan Panaite a
doborât un bimotor de bombardament Pe-2 şi un Yak. Pentru vitejia dovedită în luptă, căpitanul av.
Alexandru Şerbănescu a fost citat prin Ordinul de Zi pe Aeronautică nr.1181/ C-1944,care are următorul
conţinut: „ Având în vedere raportul asupra operaţiunilor aeriene din ziua de 22 mai 1944 prin care se
face cunoscut cea de a 40-a victorie a căpitanului av. Şerbănescu Alexandru. Având în vedere calităţile
de ostaş neînfricat şi înalt spirit de patriotism,exemplul cel mai viu pentru tinerele generaţii de zburători şi
expresia cea mai puternică a virtuţilor acestui neam;

14. Avînd în vedere faptele de arme ale acestui ofiţer care înscrie pagini de glorie nepieritoare pentru
onoarea Patriei şi Istoria Aripilor Româneşti;
Ordon:
Citarea prin Ordin de Zi pe Aeronautică a căpitanului av. Şerbănescu Alexandru, comandantul Grupului 9
vânătoare. Subsecretar de Stat al Aerului, general Comandant av. Jienescu Gheorghe“.
Grupul 9 Vt., a acţionat în perioada 22-30 mai 1944 cu 116 avioane-ieşite, aviatorii noştri purtând mai
multe lupte aeriene Aviaţia sovietică urmărea să cuprindă întreg sistemul de comunicaţii din Moldova şi
Basarabia,fiind vizate oraşele Roman, Bacău, Tecuci, Focşani, Galaţi şi localităţile din sudul Basarabiei.
Aviaţia noastră a fotografiat aerodromurile inamice aflate în ,localităţile Crăciuneni ,Bivolari şi
Mănăstrirea, pe terenurile de zbor au fost semnalate numeroase avioane de bombardament şi vânătoare.
La 31 mai 1944 căpitanul av. Alexandru Şerbănescu aefectuat 3 misiuni. Mai întâi a decolat în fruntea
unei patrule formată din locotenentul av. Ion Dobran, adjutantul şef av.Andrei Rădulescu, adjutantul major
av.Ioan Mucenica, adjutantul av. C-tin Lungulescu având misiunea să protejeze bombardierele JU.88. În
timpul desfăşurării misiunii,comandantul Grupului 9 Vt., a doborât două avioane sovietice.
Pentru eroismul dovedit în luptă cu agresorii americani şi sovietici şi pentru nunărul mare de victorii
aeriene obţinute în nici doi ani de front, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu a fost propus de generalul
comandant av.Emanoil Ionescu pentru a fi decorat cu Ordinul ,, Mihai Viteazul ” clasa II-a. Iată motivul :
,,Pentru glorioasa şi splendida sa comportare în luptă cu inamicul timp de 23 de luni neîntrerupte dând
cel mai înălţător exemplu de vitejie,abnegaţie, devotament pentru armă şi camarazii săi şi de om
inegalabil,spirit de jertfă,fiind întotdeauna primul la îndeplinirea celor mai grele misiuni,reuşind prin
aceasta să-şi câştige încrederea tuturor camarazilor săi de zbor,pe care încrezător în dreptatea cauzei
noastre sfinte i-a dus cu sine la gigantica « Bătălie a Stalingradului » până astăzi când apărarea şi
izgonirea cotropitorilor bolşevici de pe pământul strămoşesc,căpitanul aviator Şerbănescu Alexandru să-i
poarte din victorie în victorie, pentru ca în aceste clipe, el ca şi ai săi să fie printre cei mai buni şi mai aleşi
fii ai Aripilor şi culorilor româneşti.
Acţiunile de la Karpovka,Rostov, Stalingrad, Izium şi Mius l-au confirmat pe drept ca cel mai temerar şi
cel mai bun vânător aerian pe care poporul român a putut să-l aibă până în prezent. Tot aici, valoarea lui
de comandant,dragostea pentru zburători şi grija părintească pentru toţi subordonaţii săi a făcut din
căpitanul av. Şerbănescu Alexandru un şef şi un adevărat camarad care, împreună cu şi fără a precupeţi
ceva, ştie să lupte şi e gata oricând să moară pentru a-şi îndeplini datoria sa afântă şi unică de a şti din
nou Ţara şi pământul ei din nou liniştit,din nou în floare recunoscută,respectată de toată lumea civilizată.
Pentru aceasta a înfruntat cu îndârjire de eroi cântaţi în legende,pe inamic la peste 560 misiuni,care deşi
totdeauna copleşitor numeric, nu a reuşit niciodată să-l scoată din luptă definitiv ; o singură dată,la 10
octombrie 1943 la sud -est de Melitopol,căpitanul Şerbănescu Alexandru îşi apără cu preţul vieţii sale
camarazii în formaţii de bombardament românesc,pentru că având avionul distrus în aer şi totul numai
flăcări să nu se arunce cu paraşuta la inamic, ci aducându-şi aparatul arzând numai prin sustentaţie

15. datorită înălţimii, să-l pună pe pământ în primele noastre linii ale vânătorilor Diviziei 4 Munte şi pentru că
odată salvat şi revenit la bază după 6 ore, să plece din nou şi cu o furie greu stăpânită caută şi găseşte
inamicul, căruia tot în aer îi incendiază un avion de vânătoare din care nu s-a mai slavat nimeni.
În toate aceste peste 560 de misiuni la inamic ,căpitanul av. Şerbănescu Alexandru datorită hotărârilor
sale prompte,avântului său vulturesc, sigur de victorie, cât şi spiritului său de jertfă şi fanatic luptător a
reuşit să doboare un număr de peste 50 de avioane inamice, dintre care 47 cu martori şi sunt sigur
omologate în peste 200 de lupte aeriene, fiindu-i un postament de nezdruncinat,funcţia sa de comandant
de Grup de Vânătoare românesc, situat în vârful piramidei zburătorilor români ”.
Supus presiunilor de tot felul şi nedreptelor acuze ale generalului Gh.Vasiliu rostogolite mizerabil la
adresa grupului în ziua de 17 august 1944, precum şi ale altui comandant care i-a cerut căpitanului av.
Alexandru Şerbănescu să decoleze la alarmă, dar să nu angajeze luptă cu inamicul, au fost de
neacceptat pentru comandantul Grupului 9 Vânătoare. Această idee l-a afectat nespus de mult pe asul
aviaţiei noastre. Ţinea prea mult la onoarea sa de ofiţer aviator şi nu admitea compromisiuri şi fuga din
faţa inamicului.
În dimineaţa zilei de 18 august 1944 pe aerodromul Tecuci,poziţia asului aviaţiei naţionale, căpitanul av.
Alexandru Şerbănescu,în faţa camarazilor săi, a fost următoarea :
,, Domnilor aţi auzit ordinul şi ca militari suntem datori a ne supune. Deci, în calitate de comandant vă
ordon să executaţi ordinele întocmai… eu personal mă înscriu în insubordonare şi declar în faţa domnului
comandor… că nu execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe ! Rog însă pe domnul
comandor… să amâie consecinţele până la terminarea acestei epopei. Nu înţeleg ca un inamic,oricât de
mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiiască.
Ordinul ne absolvă de legea marţială, recomandându-ne să fugim din faţa inamicului. Recunosc şi mă
înclin în faţa bunelor intenţii şi a legitimităţii lui absolute şi pentru aceasta,în numele meu şi al
dumneavostră, mulţumim domnului Ministru. Dar, eu voi continua să lupt, de va fi nevoie singur, până
când sau cad, sau nu se va putea spune că în România n-a ieşit nici un român în faţa americanilor, chiar
dacă pierdem bătălia …”
Viaţa acestui mare aviator Alexandru Şerbănescu n-a fost deloc uşoară. A învins cele mai multe din
încercările dure şi obstacolele întâlnite cu o motivaţie întemeiată atât pe uimitorul curaj, ambiţie şi talent
pentru zbor,cât şi pe o tenacitate şi inteligenţă ieşite din comun; a reuşit să biruiască obstacolele cu
proverbiala lui înflăcărare şi spirit de dreptate, cu dorinţa de a se perfecţiona continuu în arta pilotajului,
de a sfida noi provocări, de a răzbate în cele mai grele încercări, pentru gloria Aripilor româneşti. Cpt.av.
Alexandru Şerbănescu a salvat onoarea aviaţiei în acea zi de 18 a acelui august 1944, fatidică pentru el
dar şi pentru ţară.Ce s-ar fi consemnat în registrul istoriei la data de 18 august 1944 dacă aceşti bravi
aviatori nu s-ar fi înălţat pe cerul patriei?
Iată menţiunea lapidară din Jurnalul Forţei a 15-a americane de la Foggia pentru ziua de 18 august 1944:
„Ploesti was hit again the next day 18 with a dying gasp, the defenders sent up 35 Me.109 G 6 to

16. intercept bombers, but the excort promptly sent nine of them flaming back to the ground” (Ploieştiul a fost
lovit din nou ziua următoare-18 şi cu ultima suflare apărătorii au ridicat 35 Me. 109 G.6 ca să intercepteze
bombardierele,dar escorta, prompt a trimis 9 din ei înapoi în flăcări la pământ-2 din 9 Vânătoare).
La 18 august 1944 cpt.av.Alexandru Şerbănescu a căzut eroic la datorie , fiind doborât în aer de aviaţia
americană la Ruşavăţ -Vipereşti ,Buzău într-o luptă aprigă inegală tehnic şi numeric.
ŞERBĂNESCU A STRĂLUCIT CA UN LUCEAFĂR
AL BĂRBĂŢIEI ŞI VREDNICIEI ROMÂNEŞTI
Revista „Aripi Româneşti” nr.2-3/august 1944, în articolul intitulat „Luceafărul“, nota: Eroul zburător
Şerbănescu a cărui pierdere însemna mai mult decât o mare durere pentru Ţară şi aviaţia română- a fost
nu numai zburătorul de elită, bravul bravilor şi admirabilul comandant al unui Grup de vânătoare! El
reprezintă- şi va continua să rămână în inima şi amintirea tuturor-tipul caracteristic al zburătorilor noştri,
aşa precum sunt ei: cavaleri în luptă, dârji în fapte, luminoşi în suflet!
Cincizeci de victorii omologate şi o permanentă prezenţă pe front înseamnă un strălucit stat de serviciu,
la auzul căruia va trebui oricine să se încline cu smerenie şi admiraţiune! Căci nu sunt fapte de om de
rând vitejiile zburătorilor noştri; iar printre ei Şerbănescu a strălucit ca un luceafăr al bărbăţiei şi vredniciei
româneşti.
Îndrăzneţ, iscoditor, fără astâmpăr, sub privirea lui blajină, Şerbănescu a intrat în aviaţia de vânătoare
împins de marea credinţă ce a învolburat întotdeauna pe zburătorii români.Vesel, plin de viaţă şi copilăros
la pământ, Şerbănescu era în aer,închis, dârz şi neînblânzit în dorinţele lui de a învinge! Sub privirea
mută a crucilor sfinte; sub lespedea rece,aşezată în semn de amintire; sub brazde neştiute şi uitate sub
ţărâna celor pulverizaţi în aer „ pentru care nu au plâns nicodată clopotele” dorm de veci mulţi zburători
români, legaţi întru acelaşi avânt curat şi mândru, aceeaşi credinţă, aceeaşi speranţă! Rămăşiţele lor
glorioase stau acum de strajă în toate unghiurile ţării şi până peste hotare!
Printre aceşti sfinţi martiri căzuţi la datorie- precum le-a fost porunca- fulgeraţi de glonţ sau coborâţi în
torţă,dar învăluiţi în nimbul strălucitor al gloriei eterne, căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, rămâne
de-a pururi simbolul umilei şi totalei jertfe de sine,în faţa oarbei şi neclintitei datorii!.

17. ( Fragmente din volumul ” Cavalerul cerului-Alexandru Şerbănescu – Asul aşilor”, autor istoric,
prof.univ.dr. Valeriu Avram . Volumul este sub tipar şi va fi lansat la data de 30 mai 2012,Cercul Militar
Naţional – Bucureşti).
A consemnat
Eleonora ARBĂNAŞ
preşedintele Fundaţiei Erou Cpt.Av. Alexandru Şerbănescu.