SlideShare a Scribd company logo
1 of 13
Download to read offline
Să ocrotim Pământul !
În cadrul proiectului “Să
ocrotim Pământul !”, elevii Școlii
Gimnaziale Apold , părinții lor și
autoritățile locale au participat la un
seminar de informare privind protejarea
și ocrotirea Pământului.
Ca metode de protejare a Pământului,
copiii enumeră plantarea de copaci și
flori pentru un aer curat, aruncarea
deșeurilor în spații amenajate și sortarea
lor, folosirea de îngrășămint natural
pentru sol în locul pesticielor care îl
transformă în sol nefertil dar și evitarea
risipei apei.
Reciclarea este una din cele mai
simple metode de a proteja planeta
de poluare.
Principiul e simplu: refolosești
hârtia până te plictisești și nu mai tai
alți copaci.
Reciclare înseamnă colectarea
separată a deșeurilor (sticla, plastic,
hârtie).
.
Elevii Școlii Gimnaziale Apold
au confecționat diverse obiecte
din materiale reciclabile. Au
folosit hartie, carton, pet-uri,
pungi, dopuri de plastic etc
Toate creațiile lor au fost reunite
într-o expoziție la care au fost
invitați dascălii, elevii și părinții.
Cu această expoziție s-a dorit a
se demonstra importanța celor
trei R pentru ocrotirea
Pământului:
REFOLOSIRE
RECONDIȚIONARE
RECICLARE
Să ocrotim Pământul !
Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
Să ocrotim Pământul !
Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
Să ocrotim Pământul !
Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
Să ocrotim Pământul !
Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
Să ocrotim Pământul !
Să ocrotim Pământul !
Să ocrotim Pământul !
Realizat de inv. Naghi Elisabeta Edit

More Related Content

What's hot (6)

Poate nu stiai...despre reciclare
Poate nu stiai...despre reciclarePoate nu stiai...despre reciclare
Poate nu stiai...despre reciclare
 
Reciclarea
ReciclareaReciclarea
Reciclarea
 
Ziua pamantului.pptx
Ziua pamantului.pptxZiua pamantului.pptx
Ziua pamantului.pptx
 
poluarea mediului
poluarea mediuluipoluarea mediului
poluarea mediului
 
Importanța reciclării ambalajelor
Importanța reciclării ambalajelorImportanța reciclării ambalajelor
Importanța reciclării ambalajelor
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii eco
 

Similar to Să ocrotim PĂMÂNTUL !

Micii ecologi în acţiune
Micii ecologi în acţiuneMicii ecologi în acţiune
Micii ecologi în acţiune
Dia Diana
 
Alfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologicaAlfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologica
vorbedeverde11
 
Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator
TiuAni
 
Ecologie la Vetrişoaia
Ecologie  la VetrişoaiaEcologie  la Vetrişoaia
Ecologie la Vetrişoaia
Butuc Carmen
 
Proiecte eco sc.28 2008 MARES CRINA
Proiecte eco sc.28 2008 MARES CRINAProiecte eco sc.28 2008 MARES CRINA
Proiecte eco sc.28 2008 MARES CRINA
Mares Crina
 
Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "
vorbedeverde11
 
Ecologie la Vetrişoaia
Ecologie  la VetrişoaiaEcologie  la Vetrişoaia
Ecologie la Vetrişoaia
Butuc Carmen
 
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
lumy19
 
Grup Scolar Hurmuzesti
Grup Scolar Hurmuzesti Grup Scolar Hurmuzesti
Grup Scolar Hurmuzesti
vorbedeverde11
 
Parcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătateParcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătate
vorbedeverde11
 
ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
Andr808555
 
Parcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureştiParcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureşti
vorbedeverde11
 

Similar to Să ocrotim PĂMÂNTUL ! (20)

Micii ecologi în acţiune
Micii ecologi în acţiuneMicii ecologi în acţiune
Micii ecologi în acţiune
 
Alfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologicaAlfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologica
 
Activitati ECO Scoala 29 Galati
Activitati ECO Scoala 29 GalatiActivitati ECO Scoala 29 Galati
Activitati ECO Scoala 29 Galati
 
Ursuleții călători 2021-2022
Ursuleții călători 2021-2022Ursuleții călători 2021-2022
Ursuleții călători 2021-2022
 
Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator
 
Sos mediul natural
Sos mediul naturalSos mediul natural
Sos mediul natural
 
Ecologie la Vetrişoaia
Ecologie  la VetrişoaiaEcologie  la Vetrişoaia
Ecologie la Vetrişoaia
 
Lectia 1.pdf
Lectia 1.pdfLectia 1.pdf
Lectia 1.pdf
 
Proiecte eco sc.28 2008 MARES CRINA
Proiecte eco sc.28 2008 MARES CRINAProiecte eco sc.28 2008 MARES CRINA
Proiecte eco sc.28 2008 MARES CRINA
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
 
Marian Anamaria Elena Turda Proiect Educatie Ecologica
Marian Anamaria  Elena   Turda  Proiect Educatie EcologicaMarian Anamaria  Elena   Turda  Proiect Educatie Ecologica
Marian Anamaria Elena Turda Proiect Educatie Ecologica
 
Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "
 
Ecologie la Vetrişoaia
Ecologie  la VetrişoaiaEcologie  la Vetrişoaia
Ecologie la Vetrişoaia
 
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
 
Grup Scolar Hurmuzesti
Grup Scolar Hurmuzesti Grup Scolar Hurmuzesti
Grup Scolar Hurmuzesti
 
Scoala Gimnaziala Silvania, Simleu Silvaniei, premiata cu 600 euro in cel mai...
Scoala Gimnaziala Silvania, Simleu Silvaniei, premiata cu 600 euro in cel mai...Scoala Gimnaziala Silvania, Simleu Silvaniei, premiata cu 600 euro in cel mai...
Scoala Gimnaziala Silvania, Simleu Silvaniei, premiata cu 600 euro in cel mai...
 
Parcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătateParcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătate
 
Gandesc verde
Gandesc verdeGandesc verde
Gandesc verde
 
ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Parcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureştiParcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureşti
 

More from Naghi Elisabeta Edit

More from Naghi Elisabeta Edit (12)

Revista Edu scoala-nr.45
Revista Edu scoala-nr.45Revista Edu scoala-nr.45
Revista Edu scoala-nr.45
 
Lectie vaccinare material: Tu esti eroul meu
Lectie vaccinare material: Tu esti eroul meuLectie vaccinare material: Tu esti eroul meu
Lectie vaccinare material: Tu esti eroul meu
 
Portofoliu export Icos
Portofoliu export IcosPortofoliu export Icos
Portofoliu export Icos
 
Raport de activitate -Primar 2165
Raport de  activitate -Primar 2165  Raport de  activitate -Primar 2165
Raport de activitate -Primar 2165
 
Portofoliu personal ICOS
Portofoliu personal ICOSPortofoliu personal ICOS
Portofoliu personal ICOS
 
Impreuna
ImpreunaImpreuna
Impreuna
 
My school
My schoolMy school
My school
 
CELEBRATE DIVERSITY
CELEBRATE DIVERSITYCELEBRATE DIVERSITY
CELEBRATE DIVERSITY
 
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
 
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educațiPOCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
 
PPT ORE GRADUL I
PPT ORE GRADUL IPPT ORE GRADUL I
PPT ORE GRADUL I
 
Lucrare metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I
Lucrare metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului  didactic ILucrare metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului  didactic I
Lucrare metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I
 

Să ocrotim PĂMÂNTUL !

  • 2. În cadrul proiectului “Să ocrotim Pământul !”, elevii Școlii Gimnaziale Apold , părinții lor și autoritățile locale au participat la un seminar de informare privind protejarea și ocrotirea Pământului. Ca metode de protejare a Pământului, copiii enumeră plantarea de copaci și flori pentru un aer curat, aruncarea deșeurilor în spații amenajate și sortarea lor, folosirea de îngrășămint natural pentru sol în locul pesticielor care îl transformă în sol nefertil dar și evitarea risipei apei.
  • 3. Reciclarea este una din cele mai simple metode de a proteja planeta de poluare. Principiul e simplu: refolosești hârtia până te plictisești și nu mai tai alți copaci. Reciclare înseamnă colectarea separată a deșeurilor (sticla, plastic, hârtie). . Elevii Școlii Gimnaziale Apold au confecționat diverse obiecte din materiale reciclabile. Au folosit hartie, carton, pet-uri, pungi, dopuri de plastic etc Toate creațiile lor au fost reunite într-o expoziție la care au fost invitați dascălii, elevii și părinții. Cu această expoziție s-a dorit a se demonstra importanța celor trei R pentru ocrotirea Pământului: REFOLOSIRE RECONDIȚIONARE RECICLARE
  • 4.
  • 5. Să ocrotim Pământul ! Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
  • 6. Să ocrotim Pământul ! Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
  • 7. Să ocrotim Pământul ! Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
  • 8. Să ocrotim Pământul ! Expoziție de lucrări din materiale reciclabile
  • 11.
  • 12.
  • 13. Să ocrotim Pământul ! Realizat de inv. Naghi Elisabeta Edit