SlideShare a Scribd company logo
1 of 21
Dragi copii,
Sunt foarte bolnav. Mă
ameninţă din ce în ce mai
multe pericole. Mi se risipesc
bogăţiile. Îmi mor animalele.
Îmi dispar plantele. Oamenii se
îmbolnăvesc sau suferă de
foame. Stratul de aer care mă
apără de razele puternice ale
Soarelui se subţiază. Mă
acoperă gunoaiele. Este atât de
murdar în jur!
Ajutaţi-mă!
Este strigătul de durere al Pământului! Fără cuvinte mari:
planeta Pământ are nevoie de ajutorul nostru! Trebuie să
conştientizăm că politicile de până acum au împins Pământul
la o gravă îmbolnăvire. Acest lucru va înceta numai în măsura
în care vom găsi mijloacele de a convinge cât mai mulţi
oameni că distrugerea Pământului prin poluare trebuie să
înceteze ACUM!
Cine salvează un om, salvează omenirea. Cine salvează un colţ
de lume, un colţ de grădină, salvează Pământul. Trebuie să
înţelegem că Pământul moare şi noi murim o dată cu el!
J. I. Consteau spunea: “Am împrumutat Pământul pentru copiii
noştri şi n-avem dreptul să-i dezmoştenim.” Să nu le lăsăm
Infernul moştenire copiilor noştri! Să le lăsăm VIAŢA!
Cine iubeşte natura, o ocroteşte.
Ocrotind natura, ne ocrotim pe noi înşine.
Să învăţăm să ocrotim
natura,
Să învăţăm că ea înseamnă
mult!
Să învăţăm că viaţă avem
doar una
Şi vrem să dăinuim pe-acest
PĂMÂNT!
NU
POLUAŢI
APELE!
APĂ = VIAŢĂ!
Apa este elementul esenţial al vieţii!
Pădurea este locul unde îşi au casa multe plante şi
un număr mare de animale.
Pădure = Oxigen = Viaţă
Preţuiţi şi ocrotiţi pădurea!
Nu mai tăiaţi copacii cu
atâta cruzime! Lăsaţi-
ne mediul de viaţă! La
fel ca voi, şi noi vrem să
trăim! Nu vrem cuiburi
în cozi de topor!
Oameni, nu
transformaţi
Pământul într-un
câmp de gunoaie! Nu-i
provocaţi răni care
poate nu s-ar vindeca
niciodată! Trăiţi în
armonie! Preţuiţi
Pământul pe care
călcaţi, cu frumuseţile
şi bogăţiile lui! Nu
uitaţi că Pământul
este casa noastră, a
tuturor! O lume
minunată începe cu
fiecare dintre noi!
Reciclează!
Refoloseşte!
Redu consumul!
Pentru a avea o planetă curată,
trebuie să trecem rapid la
colectarea selectivă a
deşeurilor!
încălzirii
globale!
Reciclarea şi
refolosirea unor
deşeuri înseamnă un
Pământ mai curat,
înseamnă respect faţă
de planeta pe care
trăim.
Situaţia este îngrijorătoare! Conform unor cercetări americane, în următoarele
3 secunde: oamenii vor tăia 799 de copaci, populaţia lumii va creşte cu 9%, se vor
arunca 3000 de cutii de conserve, 4 maşini noi vor ieşi din fabrică gata să polueze
aerul. Vă daţi seama câte lucruri rele se întâmplă în doar 3 secunde? Şi asta nu e tot!
În următoarele:
3 minute: oamenii vor mânca 13 000 de porţii de mâncare de la fast-food şi 4 vaci
jumate sub formă de hamburgers, un vânător va împuşca 2 elefanţi în centrul Africii,
se vor cumpăra 176 de garnituri de mobilă şi se vor lua 5 camioane de aspirină;
3 ore: 17 specii de animale sau păsări vor dispărea din pădurile tropicale, 3000 de
animale vor muri în Europa, numai americanii vor folosi hârtie fabricată din 375 000
de copaci, 160 de kilometri de plastic va fi aruncat, europenii vor cumpăra peste
1 000 000 de CD-uri, iar pisicile şi câinii vor mânca 12 000 000 de cutii de conserve.
Într-un an doar o familie va arunca o tonă de gunoi. De ce să procedăm aşa când
putem recicla foarte mult din gunoiul nostru? Aproape toate lucrurile pe care un om
obişnuit le aruncă, sunt reciclabile!
Este un fapt că oamenii sunt
responsabili de exterminarea
speciilor de 1000 de ori mai
repede decât rata naturală
observată în evoluţie. În următorii
ani, această cifră ar putea creşte
la 10 000. Dacă nu avem grijă de
viitor, de vieţile oamenilor ce vor
urma, majoritatea lucrurilor pe
care le avem azi vor putea fi
văzute numai în muzee şi se va
învăţa despre ele la orele de
istorie...
Pentru a salva natura, trebuie să
începem prin a ne schimba
propriul comportament. Iată
câteva lucruri foarte simple pe
care le puteţi face chiar voi, copii!
1. Plantaţi şi îngrijiţi un pom! 2. Pe distanţe mai mici, folosiţi
bicicleta în locul maşinii! Mersul pe
bicicletă este şi sănătos.
3. Economisiţi apa: opriţi
robinetul atunci când vă
periaţi dinţii!
4. Închideţi televizorul atunci
când ieşiţi din cameră, chiar şi
pentru câteva minute!
5. Nu aruncaţi pe jos ambalajele de la
dulciuri! Ţineţi-le în mână sau în buzunar
până găsiţi un coş de gunoi!
6. Reciclaţi hârtia, plasticul, sticla şi
alte deşeuri!
7. Trimiteţi e-felicitări, în
locul celor de hârtie!
8. Folosiţi baterii
reîncărcabile!
Întrucât mediul ne oferă condiţiile de trai de care avem mare nevoie, la nivel
internaţional au fost stabilite unele zile pentru a fi dedicate mediului înconjurător.
Aceste zile formează “calendarul ecologistului”, dar fiecare pământean ar trebui să-şi
amintească , în aceste momente,
importanţa faptului de a trăi într-un
mediu nepoluat, curat şi totodată
să-şi dea seama cât de esenţial este
acest lucru pentru viaţa sa.
• 22 Martie - Ziua mondială a protecţiei apelor
• 27 Martie - Ziua internaţională a apei
• 1 Aprilie – Ziua internaţională a păsărilor
• 15 Aprilie – Ziua pădurii
• 22 Aprilie – Ziua Pământului
• 5 Iunie – Ziua mondială a mediului
• 8 Iunie – Ziua mondială a oceanelor
• 16 Septembrie – Ziua internaţională a ozonului
• 4 Octombrie – Ziua internaţională a protecţiei animalelor
• 6 Octombrie – Ziua mondială a habitatului
SĂPTĂMÂNA MICULUI ECOLOGIST
MARŢI
Din deşeuri şi lipici
Tai aici, lipesc aici.
Azi îmi fac o jucărie:
Un zmeu prietenos
Cu capul din hârtie
Şi desenat frumos.
Are şi funde, iată!
Şi-o coadă colorată.
JOI
Învăţăm despre poluare
Şi ce se-ntâmplă cu peştii
În apele murdare.
Ce important e aerul curat
Şi ce înseamnă teren defrişat.
Şi zgomotul prea mare
Înseamnă poluare !
Să stăm şi să gândim:
Al nostru e pământul,
Haideţi să-l ocrotim !
Să nu rănim planeta,
Mai buni să devenim !
LUNI
Ud florile-n grădină
Şi le îngrijesc.
Au căldură şi lumină,
De aceea cresc.
Toată lumea le admiră,
Iar eu le iubesc.
MIERCURI
Plec în drumeţie
La pădure, cu colegii.
Ah, ce cânt, ce veselie,
Ce jocuri şi ce întreceri !
Când plecăm facem curat,
Codrul trebuie respectat.
Noi nu rupem crengile,
Nu scrijelim trunchiurile !
Muşuroaie de găsim,
Frumos să le ocolim !
Cuiburile păsărilor
Le lăsăm la locul lor.
VINERI
Azi pe un panou mare
Lipeşte fiecare
Un rest de material
Ce-l păstra în zadar:
Sticlă sau plastic să fie,
Metal, polistiren, hârtie ...
Jocul e-aşa: Cu verde să încercuim
Ce putem să refolosim.
Cu roşu să marcăm
Ce trebuie la gunoi să aruncăm !
Copii, ca şi noi aţi aflat
Ce înseamnă un material reciclat ?
Nu e greu deşeuri refolosibile să colectaţi
Şi la centrele din oraş să le predaţi !
Vă imaginaţi ce lume tristă ar fi
Dacă resursele pământului s-ar sfârşi ?
SÂMBĂTĂ
Încă de dimineaţă ne pregătim
Ziua micului ecologist s-o sărbătorim:
Mergem la teatru, muzee vizităm,
Prin parcurile umbroase ne plimbăm.
Sau putem să realizăm colaje,
Să desenăm şi să pictăm peisaje.
DUMINICĂ
Nu uit să mulţumesc:
Că-n armonie cu oamenii
Şi cu natura trăiesc.
Pentru toate descoperirile
Pe care le-am făcut,
Pentru oamenii buni
Pe care i-am cunoscut,
Pentru speranţele, ideile, trăirile
Pe care le-am avut!
(poezia am salvat-o mai demult de pe didactic; nu ştiu cui aparţine sau cine este autorul, dar
mi-a plăcut şi cred că mesajul ei este foarte important pentru copii)
Veniţi, copii, cântaţi cu noi!
Vrem un Pământ plin de flori!
Voi, oameni mari, să nu uitaţi
Pământul curat să ni-l lăsaţi!
Salvarea Pământului de la distrugere stă în puterile noastre!
SĂ NE BUCURĂM DE FRUMUSEŢEA FIECĂRUI ANOTIMP!
ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului

More Related Content

Similar to ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului

Reciclarea hartiei
Reciclarea hartieiReciclarea hartiei
Reciclarea hartieizibo.ro
 
Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!Any Tanase
 
Mediul inconjurator
Mediul inconjuratorMediul inconjurator
Mediul inconjurator1968pop
 
Planeta esti TU!
Planeta esti TU!Planeta esti TU!
Planeta esti TU!elmercer94
 
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST terciu_manuela
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii ecovorbedeverde11
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii ecovorbedeverde11
 
Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!Cata Catalin
 
Pericolul pungilor-de-plastic-2612
Pericolul pungilor-de-plastic-2612Pericolul pungilor-de-plastic-2612
Pericolul pungilor-de-plastic-2612Simona Lazeu
 
Lumea in care_traim-1(ss-08.13)a
Lumea in care_traim-1(ss-08.13)aLumea in care_traim-1(ss-08.13)a
Lumea in care_traim-1(ss-08.13)aBondy Stenzler
 
prezentare_martie_2022.pptx
prezentare_martie_2022.pptxprezentare_martie_2022.pptx
prezentare_martie_2022.pptxGheorghiuRaluca1
 
Pungile
PungilePungile
PungileStriff
 
Pungile De Plastic
Pungile De PlasticPungile De Plastic
Pungile De Plasticvoxvocis
 

Similar to ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului (20)

Reciclarea hartiei
Reciclarea hartieiReciclarea hartiei
Reciclarea hartiei
 
DOMENIUL DE SUPRAVIETUIRE UNIVERSAL
DOMENIUL DE SUPRAVIETUIRE UNIVERSALDOMENIUL DE SUPRAVIETUIRE UNIVERSAL
DOMENIUL DE SUPRAVIETUIRE UNIVERSAL
 
Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!
 
Mozaic nr.22 2013
Mozaic nr.22 2013Mozaic nr.22 2013
Mozaic nr.22 2013
 
Mozaic nr.22 2013
Mozaic nr.22 2013Mozaic nr.22 2013
Mozaic nr.22 2013
 
Mediul inconjurator
Mediul inconjuratorMediul inconjurator
Mediul inconjurator
 
Planeta esti TU!
Planeta esti TU!Planeta esti TU!
Planeta esti TU!
 
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii eco
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii eco
 
Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!
 
Pericolul pungilor-de-plastic-2612
Pericolul pungilor-de-plastic-2612Pericolul pungilor-de-plastic-2612
Pericolul pungilor-de-plastic-2612
 
Lumea in care_traim-1(ss-08.13)a
Lumea in care_traim-1(ss-08.13)aLumea in care_traim-1(ss-08.13)a
Lumea in care_traim-1(ss-08.13)a
 
Reciclare ... ?!
Reciclare ... ?!Reciclare ... ?!
Reciclare ... ?!
 
prezentare_martie_2022.pptx
prezentare_martie_2022.pptxprezentare_martie_2022.pptx
prezentare_martie_2022.pptx
 
protectia mediului
protectia mediuluiprotectia mediului
protectia mediului
 
Pungile
PungilePungile
Pungile
 
Pungile
PungilePungile
Pungile
 
Pungile De Plastic
Pungile De PlasticPungile De Plastic
Pungile De Plastic
 
Sã îngrijim natura!
Sã îngrijim natura!Sã îngrijim natura!
Sã îngrijim natura!
 

ziuapamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului

  • 1.
  • 2. Dragi copii, Sunt foarte bolnav. Mă ameninţă din ce în ce mai multe pericole. Mi se risipesc bogăţiile. Îmi mor animalele. Îmi dispar plantele. Oamenii se îmbolnăvesc sau suferă de foame. Stratul de aer care mă apără de razele puternice ale Soarelui se subţiază. Mă acoperă gunoaiele. Este atât de murdar în jur! Ajutaţi-mă!
  • 3. Este strigătul de durere al Pământului! Fără cuvinte mari: planeta Pământ are nevoie de ajutorul nostru! Trebuie să conştientizăm că politicile de până acum au împins Pământul la o gravă îmbolnăvire. Acest lucru va înceta numai în măsura în care vom găsi mijloacele de a convinge cât mai mulţi oameni că distrugerea Pământului prin poluare trebuie să înceteze ACUM! Cine salvează un om, salvează omenirea. Cine salvează un colţ de lume, un colţ de grădină, salvează Pământul. Trebuie să înţelegem că Pământul moare şi noi murim o dată cu el! J. I. Consteau spunea: “Am împrumutat Pământul pentru copiii noştri şi n-avem dreptul să-i dezmoştenim.” Să nu le lăsăm Infernul moştenire copiilor noştri! Să le lăsăm VIAŢA!
  • 4. Cine iubeşte natura, o ocroteşte. Ocrotind natura, ne ocrotim pe noi înşine. Să învăţăm să ocrotim natura, Să învăţăm că ea înseamnă mult! Să învăţăm că viaţă avem doar una Şi vrem să dăinuim pe-acest PĂMÂNT!
  • 5. NU POLUAŢI APELE! APĂ = VIAŢĂ! Apa este elementul esenţial al vieţii!
  • 6. Pădurea este locul unde îşi au casa multe plante şi un număr mare de animale. Pădure = Oxigen = Viaţă Preţuiţi şi ocrotiţi pădurea!
  • 7. Nu mai tăiaţi copacii cu atâta cruzime! Lăsaţi- ne mediul de viaţă! La fel ca voi, şi noi vrem să trăim! Nu vrem cuiburi în cozi de topor!
  • 8. Oameni, nu transformaţi Pământul într-un câmp de gunoaie! Nu-i provocaţi răni care poate nu s-ar vindeca niciodată! Trăiţi în armonie! Preţuiţi Pământul pe care călcaţi, cu frumuseţile şi bogăţiile lui! Nu uitaţi că Pământul este casa noastră, a tuturor! O lume minunată începe cu fiecare dintre noi!
  • 9. Reciclează! Refoloseşte! Redu consumul! Pentru a avea o planetă curată, trebuie să trecem rapid la colectarea selectivă a deşeurilor!
  • 10. încălzirii globale! Reciclarea şi refolosirea unor deşeuri înseamnă un Pământ mai curat, înseamnă respect faţă de planeta pe care trăim.
  • 11. Situaţia este îngrijorătoare! Conform unor cercetări americane, în următoarele 3 secunde: oamenii vor tăia 799 de copaci, populaţia lumii va creşte cu 9%, se vor arunca 3000 de cutii de conserve, 4 maşini noi vor ieşi din fabrică gata să polueze aerul. Vă daţi seama câte lucruri rele se întâmplă în doar 3 secunde? Şi asta nu e tot! În următoarele: 3 minute: oamenii vor mânca 13 000 de porţii de mâncare de la fast-food şi 4 vaci jumate sub formă de hamburgers, un vânător va împuşca 2 elefanţi în centrul Africii, se vor cumpăra 176 de garnituri de mobilă şi se vor lua 5 camioane de aspirină; 3 ore: 17 specii de animale sau păsări vor dispărea din pădurile tropicale, 3000 de animale vor muri în Europa, numai americanii vor folosi hârtie fabricată din 375 000 de copaci, 160 de kilometri de plastic va fi aruncat, europenii vor cumpăra peste 1 000 000 de CD-uri, iar pisicile şi câinii vor mânca 12 000 000 de cutii de conserve. Într-un an doar o familie va arunca o tonă de gunoi. De ce să procedăm aşa când putem recicla foarte mult din gunoiul nostru? Aproape toate lucrurile pe care un om obişnuit le aruncă, sunt reciclabile!
  • 12. Este un fapt că oamenii sunt responsabili de exterminarea speciilor de 1000 de ori mai repede decât rata naturală observată în evoluţie. În următorii ani, această cifră ar putea creşte la 10 000. Dacă nu avem grijă de viitor, de vieţile oamenilor ce vor urma, majoritatea lucrurilor pe care le avem azi vor putea fi văzute numai în muzee şi se va învăţa despre ele la orele de istorie... Pentru a salva natura, trebuie să începem prin a ne schimba propriul comportament. Iată câteva lucruri foarte simple pe care le puteţi face chiar voi, copii!
  • 13. 1. Plantaţi şi îngrijiţi un pom! 2. Pe distanţe mai mici, folosiţi bicicleta în locul maşinii! Mersul pe bicicletă este şi sănătos. 3. Economisiţi apa: opriţi robinetul atunci când vă periaţi dinţii! 4. Închideţi televizorul atunci când ieşiţi din cameră, chiar şi pentru câteva minute!
  • 14. 5. Nu aruncaţi pe jos ambalajele de la dulciuri! Ţineţi-le în mână sau în buzunar până găsiţi un coş de gunoi! 6. Reciclaţi hârtia, plasticul, sticla şi alte deşeuri! 7. Trimiteţi e-felicitări, în locul celor de hârtie! 8. Folosiţi baterii reîncărcabile!
  • 15. Întrucât mediul ne oferă condiţiile de trai de care avem mare nevoie, la nivel internaţional au fost stabilite unele zile pentru a fi dedicate mediului înconjurător. Aceste zile formează “calendarul ecologistului”, dar fiecare pământean ar trebui să-şi amintească , în aceste momente, importanţa faptului de a trăi într-un mediu nepoluat, curat şi totodată să-şi dea seama cât de esenţial este acest lucru pentru viaţa sa. • 22 Martie - Ziua mondială a protecţiei apelor • 27 Martie - Ziua internaţională a apei • 1 Aprilie – Ziua internaţională a păsărilor • 15 Aprilie – Ziua pădurii • 22 Aprilie – Ziua Pământului • 5 Iunie – Ziua mondială a mediului • 8 Iunie – Ziua mondială a oceanelor • 16 Septembrie – Ziua internaţională a ozonului • 4 Octombrie – Ziua internaţională a protecţiei animalelor • 6 Octombrie – Ziua mondială a habitatului
  • 16. SĂPTĂMÂNA MICULUI ECOLOGIST MARŢI Din deşeuri şi lipici Tai aici, lipesc aici. Azi îmi fac o jucărie: Un zmeu prietenos Cu capul din hârtie Şi desenat frumos. Are şi funde, iată! Şi-o coadă colorată. JOI Învăţăm despre poluare Şi ce se-ntâmplă cu peştii În apele murdare. Ce important e aerul curat Şi ce înseamnă teren defrişat. Şi zgomotul prea mare Înseamnă poluare ! Să stăm şi să gândim: Al nostru e pământul, Haideţi să-l ocrotim ! Să nu rănim planeta, Mai buni să devenim ! LUNI Ud florile-n grădină Şi le îngrijesc. Au căldură şi lumină, De aceea cresc. Toată lumea le admiră, Iar eu le iubesc. MIERCURI Plec în drumeţie La pădure, cu colegii. Ah, ce cânt, ce veselie, Ce jocuri şi ce întreceri ! Când plecăm facem curat, Codrul trebuie respectat. Noi nu rupem crengile, Nu scrijelim trunchiurile ! Muşuroaie de găsim, Frumos să le ocolim ! Cuiburile păsărilor Le lăsăm la locul lor.
  • 17. VINERI Azi pe un panou mare Lipeşte fiecare Un rest de material Ce-l păstra în zadar: Sticlă sau plastic să fie, Metal, polistiren, hârtie ... Jocul e-aşa: Cu verde să încercuim Ce putem să refolosim. Cu roşu să marcăm Ce trebuie la gunoi să aruncăm ! Copii, ca şi noi aţi aflat Ce înseamnă un material reciclat ? Nu e greu deşeuri refolosibile să colectaţi Şi la centrele din oraş să le predaţi ! Vă imaginaţi ce lume tristă ar fi Dacă resursele pământului s-ar sfârşi ? SÂMBĂTĂ Încă de dimineaţă ne pregătim Ziua micului ecologist s-o sărbătorim: Mergem la teatru, muzee vizităm, Prin parcurile umbroase ne plimbăm. Sau putem să realizăm colaje, Să desenăm şi să pictăm peisaje. DUMINICĂ Nu uit să mulţumesc: Că-n armonie cu oamenii Şi cu natura trăiesc. Pentru toate descoperirile Pe care le-am făcut, Pentru oamenii buni Pe care i-am cunoscut, Pentru speranţele, ideile, trăirile Pe care le-am avut! (poezia am salvat-o mai demult de pe didactic; nu ştiu cui aparţine sau cine este autorul, dar mi-a plăcut şi cred că mesajul ei este foarte important pentru copii)
  • 18. Veniţi, copii, cântaţi cu noi! Vrem un Pământ plin de flori! Voi, oameni mari, să nu uitaţi Pământul curat să ni-l lăsaţi!
  • 19. Salvarea Pământului de la distrugere stă în puterile noastre!
  • 20. SĂ NE BUCURĂM DE FRUMUSEŢEA FIECĂRUI ANOTIMP!