Ciki Piki

1. UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DREPT
CURSUL:
Drept Fiscal
Lucru individual:
Executarea silită a obligației fiscale aspect de drept comparat cu UE
Lectorul Universitar: Vlad Vlaicu
Studentul: Ursu Mihail
Specialitatea: Drept
Anul III, Grupa 2005

2. Potrivit normelor constituţionale şi prevederilor Codului fiscal al Republicii Moldova
şi Codului de procedură fiscală a României sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi
taxelor, altor venituri ale bugetului public, naţional, a principiilor, formelor şi metodelor de
stabilire, modificare şi anulare a acestora, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea
lor.
Conform art.58 alin. (1) din Constituţia RM şi art.56 alin. (1) din Constituţia României,
cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Impozitele şi
taxele, percepute în conformitate cu legislaţia fiscală reprezintă condiţia indispensabilă pentru
existenţa statului, de aceea obligaţia de a plăti impozitele şi taxele, fixată în Constituţia RM şi
cea a României, se extinde asupra tuturor contribuabililor, ca o modalitate de revendicare
necondiţionată de către stat, a drepturilor sale. Deci urmărirea contribuţiilor financiare nu poate
fi calificată ca fiind o lipsire a proprietarului de bunuri în mod spontan, dar reprezintă o
constrîngere necondiţionată de exercitare a plăţilor ce derivă dintr-o obligaţie constituţional-
publică. Creanţa fiscală a contribuabilului şi dezideratul organului fiscal rezultă nu dintr-o
convenţie sau înţelegere, dar exclusiv din lege şi, ca urmare, raportul privind neexecutarea
creanţei fiscale ţine de dreptul public. De aici decurge abilitarea organului fiscal cu dreptul de
a proceda autoritar în raporturile fiscal-patrimoniale, ceea ce nu suprimă şi nu reduce drepturile
şi libertăţile cetăţeanului.
Analizînd prevederile art.193 Cod Fiscal al RM şi art.141 Cod de procedură fiscală al
României cu privire la condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale observăm că
condiţiile se aseamănă, cu excepţia uneia, că în România este obligatorie prezenţa titlului
executoriu al creanţei bugetare, pe cînd în RM se face în temeiul unei hotărîri emise de
conducerea organului fiscal pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de
Stat.
Declanşarea şi desfăşurarea procedurii executării silite a creanţelor bugetare restante potrivit
legislaţiei române este condiţionată de întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
 Existenţa titlului executoriu al creanţei bugetare;
 Creanţa fiscală să fie exigibilă;
 Pornirea executării silite înainte de împlinirea termenului de prescripţie a obligaţiei
bugetare restante;
 Îndeplinirea actelor procedurale premergătoare executării silite.

3. Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale potrivit art.193 Cod Fiscal al RM sînt:
 existenţa restanţei, ţinîndu-se cont de prevederile;
 neexpirarea termenelor de prescripţie stabilite în prezentul cod;
 necontestarea faptului de existenţă a restanţei şi mărimii ei;
 contribuabilul nu se află în proces de lichidare (dizolvare) sau de aplicare a
procedurilor de depăşire a insolvabilităţii, conform legislaţiei.
Modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale potrivit legislaţiei fiscale a RM şi a
României sunt diferite, astfel potrivit art.194 Cod fiscal al RM acestea sunt:
a) încasare a mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia celor
de pe conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea
sau majorarea capitalului social);
b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;
c) urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la lit. a) şi b);
d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalităţile prevăzute la lit. a), b) şi
c).
Codul de Procedură Fiscală a României prevede următoarele modalităţi de executare silită a
obligaţiei fiscale:
a) poprirea;
b) urmărirea bunurilor mobiliare;
c) urmărirea bunurilor imobiliare;
d) urmărire a altor bunuri.
Organul fiscal este în drept să aplice una sau mai multe modalităţi de executare silită a
obligaţiei fiscale. Organele fiscale din România care administrează creanţe fiscale sunt abilitate
să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
Organele sus menţionate sunt denumite organe de executare silită. Pentru efectuarea procedurii
de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc
bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent. În cazul
în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de
către organul de executare coordonator.

4. Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul
executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o
prezinte în exercitarea activităţii. Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a
terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită. În
Republica Moldova executarea silită a obligaţiei fiscale o efectuează: organul fiscal prin
intermediul executorilor fiscali; Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,
dispunînd de drepturile organului fiscal, efectuează executarea silită a obligaţiei fiscale
calculate de organele sale; serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul
primăriilor în limitele competenţei sale.
Codul de procedură fiscală al României prevede următoarele modalităţi de executare
silită a obligaţiilor fiscale:
a) poprirea
b) urmărirea bunurilor mobiliare
c) urmărirea bunurilor imobiliare
d) urmărirea altor bunuri.
Poprirea. Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând
venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile
necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe
care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii
internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin
poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării
silite. În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt
autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului
de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă. Sumele ce reprezintă
venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel,
precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în
condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Poprirea asupra veniturilor debitorilor
persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare, printr-o
adresă care va fi comunicată terţului poprit. Totodată, va fi înştiinţat şi debitorul despre
înfiinţarea popririi. Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin
comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea

5. despre aceasta a debitorului. Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de
înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua,
cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.
După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
a) să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma
reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare;
b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul
de executare.
Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare va
înştiinţa de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizării
conturilor şi reţinerilor. În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi,
băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
Urmărirea bunurilor mobile. Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale
debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege. În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse
executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională,
precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent,
inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele,
îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi
obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se
ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei,
socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale altele decât Codul de Procedură
Fiscală.
Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt
exceptate de la executare silită. Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea
şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un

6. proces-verbal. Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asigurătorie nu este
necesară o nouă sechestrare.
Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile
anterior sechestrate se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau
degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la
verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei. Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin
valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării silite. Bunurile mobile
sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane
desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi
depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei
persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire ori de
degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor. În cazul în care bunurile
sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale
preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun, cel
târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate. Cel care primeşte bunurile în custodie va
semna procesul-verbal de sechestru. În cazul în care custodele este o altă persoană decât
debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama
de activitatea depusă.
Urmărirea bunurilor imobile. Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate
a debitorului. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane,
executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului
judiciar, respectiv asupra sultei. Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra
bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi
urmărite decât odată cu imobilul. În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus
executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele
legale în vigoare. Cele menţionate nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face
pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni. La instituirea
sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-
sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a
chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru
apărarea în litigii privind imobilul respectiv. Administrator-sechestru poate fi numit creditorul,
debitorul ori altă persoană fizică sau juridică. Administratorulsechestru va consemna veniturile

7. încasate la unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare. Când
administratorsechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de
executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
Urmărirea altor bunuri. Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de
rădăcini. Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale
debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile
imobile. Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile
prezentului cod privind bunurile mobile. Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea
fructelor neculese sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.
Potrivit art.194 Cod fiscal al RM modalităţile de executare a obligaţiei fiscale sunt:
a) încasare a mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia celor
de pe conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea
sau majorarea capitalului social);
b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;
c) urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la lit. a) şi b);
d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalităţile prevăzute la lit. a), b) c).
Încasarea de mijloace băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului. Începînd
cu ziua următoare celei în care a apărut restanţa sau în care s-a aflat despre apariţia ei, organul
fiscal este în drept să înainteze ordine incaso trezoreriale la conturile bancare (cu excepţia
contului de împrumut, a contului provizoriu (de acumulare a mijloacelor financiare pentru
formarea sau majorarea capitalului social), precum şi a conturilor persoanelor fizice care nu
sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător) ale contribuabilului dacă acesta dispune de ele şi
dacă organul fiscal le cunoaşte. În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar
mijloace băneşti, instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) este obligată să execute, în
limita acestor mijloace, ordinul incaso trezorerială a organului fiscal în decursul zilei
operaţionale în care a fost primită. În cazul în care contribuabilul nu deţine la contul său bancar
mijloace băneşti pentru a stinge, total sau parţial, obligaţia fiscală, instituţia financiară
(sucursala sau filiala acesteia) remite organului fiscal, în ziua primirii, ordinul incaso
trezorerială, făcînd pe ea menţiunea despre lipsa, totală sau parţială, a mijloacelor. În cazul
suspendării operaţiunilor la contul bancar pentru nestingerea obligaţiei fiscale, instituţia
financiară (sucursala sau filiala acesteia) informează imediat organul fiscal despre înscrierea în

8. contul contribuabilului a mijloacelor băneşti. Procedura încasării incontestabile a mijloacelor
de la conturile bancare se stabileşte prin lege. Prevederile menţionate nu se aplică în cazul în
care în contul bancar al contribuabilului sînt înscrise mijloace băneşti încasate de la
comercializarea bunurilor gajate, în limita sumelor direcţionate spre plata cheltuielilor aferente
vînzării bunului gajat şi în limita creanţelor care se plătesc din produsul vînzării bunului gajat.
Ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar. Executarea silită a
obligaţiei fiscale prin ridicarea de mijloace băneşti în numerar este aplicată contribuabilului
persoană juridică sau persoană fizică subiect al activităţii de întreprinzător. Pentru ridicarea de
la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină, funcţionarul fiscal
controlează locurile şi localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, precum şi reţeaua
lui comercială. Funcţionarul fiscal predă mijloacele băneşti ridicate instituţiei financiare
(sucursalei sau filialei acesteia) proxime, care este obligată să le primească şi să le transfere la
bugetele respective pentru stingerea restanţelor. Valuta străină se predă la cursul stabilit de
Banca Naţională a Moldovei în ziua predării. Dacă depunerea mijloacelor băneşti în numerar
la instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) în ziua ridicării lor este imposibilă, ele
vor fi predate casieriei organului fiscal pentru ca aceasta să le transmită instituţiei financiare în
următoarea zi lucrătoare.
Urmărirea bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate mai sus. În acest
sens art.199 Cod fiscal prevede regulile generale de sechestrare a bunurilor. Îndeplinirea
hotărîrii organului fiscal de sechestrare a bunurilor contribuabilului se efectuează, dacă
legislaţia nu prevede altfel, în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a
persoanei lui cu funcţie de răspundere, iar în cazul în care contribuabilul este persoană fizică
neînregistrată ca subiect al activităţii de întreprinzător - a unui membru major al familiei lui.
Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se
eschivează de a fi prezenţi la sechestrarea bunurilor, aceasta se efectuează fără consimţămîntul
sau în absenţa lor. Deschiderea fără consimţămîntul contribuabilului (reprezentantului
acestuia), al persoanei lui cu funcţie de răspundere ori în lipsa acestora a încăperilor şi a altor
locuri în care se află bunurile, precum şi sechestrarea lor, se efectuează în prezenţa a doi martori
asistenţi. Dacă bunurile contribuabilului se află la domiciliul sau la reşedinţa lui sau a unor alte
persoane, sechestrarea bunurilor se va face numai cu consimţămîntul contribuabilului sau al
persoanei căreia îi aparţine domiciliul sau reşedinţa. Dacă persoana fizică nu permite accesul
în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile, funcţionarul fiscal

9. consemnează faptul într-un act. În astfel de cazuri, organul fiscal va intenta o acţiune în justiţie.
După ce instanţa judecătorească emite o hotărîre de executare silită a obligaţiei fiscale, aceasta
este îndeplinită în conformitate cu legislaţia de procedură civilă. Dacă contribuabilul nu şi-a
stins obligaţia fiscală şi dacă acţiunile de sechestrare a bunurilor nu au fost atacate în decursul
a 30 zile lucrătoare din data sechestrării, organul fiscal este în drept să comercializeze bunurile
sechestrate. În cazul cînd acţiunile organului fiscal sînt contestate, comercializarea bunurilor
menţionate în contestaţie sau în cererea de chemare în judecată se suspendă pînă la soluţionarea
cauzei. În cazul în care, în urma examinării contestaţiei sau a cererii de chemare în judecată,
de pe unele bunuri a fost ridicat sechestrul, organul fiscal este în drept să sechestreze alte bunuri
ale contribuabilului. Bunurile sechestrate de organul fiscal nu se urmăresc de alte autorităţi
publice, nici chiar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.
Urmărirea datoriei debitoare. Urmărirea datoriei debitoare de la persoane care au sediu
în Republica Moldova se face în baza listei debitorilor, prezentate de contribuabil, sau a altor
informaţii de care dispune organul fiscal. În conformitate cu tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte, pot fi urmărite datoriile debitoare de la persoane din străinătate,
precum şi de la debitorii autohtoni în beneficiul contribuabililor străini. Urmărirea datoriei
debitoare se efectuează şi atunci cînd însuşi debitorul are restanţe. Pentru urmărirea datoriei
debitoare, contribuabilul este obligat să prezinte organului fiscal lista debitorilor, semnată de
el (de reprezentantul său), de persoana sa cu funcţie de răspundere. La cererea organului fiscal,
datele din listă sînt confirmate documentar.
Lista debitorilor trebuie să conţină, după caz:
a) denumirea (numele, prenumele) debitorului, sediul (adresa), codul fiscal, informaţia de
contact;
b) conturile bancare ale debitorului, denumirea, sediul şi codul instituţiilor financiare
(sucursalelor sau filialelor acestora) în care sînt deschise conturile;
c) data apariţiei datoriilor debitoare, suma totală şi scadenţa lor;
d) măsurile întreprinse de contribuabil pentru a i se plăti datoria debitoare;
e) data ultimei verificări reciproce.

10. Executarea silită a obligaţiei fiscale se consideră imposibilă dacă:
a) persoana lichidată nu are succesor;
b) persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător este declarată insolvabilă şi nu dispune
de bunuri;
c) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător nu posedă bunuri care ar
putea fi sechestrate conform prezentului capitol;
d) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător şi-a părăsit domiciliul, nu
poate fi găsită şi nu are bunuri care ar putea fi sechestrate conform prezentului capitol;
e) persoana fizică a decedat şi nu există alte persoane obligate prin lege să-i stingă obligaţia
fiscală.
Suma obligaţiei fiscale a cărei executare silită este imposibilă, precum şi suma
obligaţiilor fiscale stinse prin scădere sînt luate la o evidenţă specială, în modul stabilit de
Guvern, pînă la expirarea termenului de prescripţie.

11. Aplicarea legii fiscale în Regatul Unit:
 Cum verifică organul fiscal respectarea legislației fiscale și asigură plata la timp a
impozitelor? Care este procedura tipică pentru care autoritatea fiscală
examinează o declarație fiscală și cât durează examinarea?
Sistemul fiscal din Regatul Unit este în principiu un sistem de autoevaluare: în general,
persoanele fizice și companiile sunt obligate să își autoevalueze obligația de impozitare și să
depună o declarație la HMRC în care să își precizeze obligațiile fiscale pentru perioada
respectivă. HMRC este autoritatea fiscală, de plăți și vamală din Regatul Unit ce are ca scop
vital: colectarea banilor care plătesc serviciile publice din Regatul Unit și ajutarea familiilor și
persoanelor cu sprijin financiar precaut.
HMRC poate deschide o anchetă cu privire la o declarație de autoevaluare în termen de 12
luni de la depunerea acestuia. HMRC poate deschide o astfel de anchetă fără a oferi nicio
justificare pentru a face acest lucru, iar ancheta poate fi în orice aspect al returnării. La
deschiderea unei anchete, HMRC stabilește de obicei problemele specifice pe care dorește să
le investigheze. HMRC nu este legat de conținutul notificării inițiale de anchetă și poate
restrânge sau extinde domeniul de aplicare a anchetei sale în orice moment.
Nu există un termen legislativ până la care HMRC trebuie să finalizeze ancheta, dar, în cazul
în care o anchetă durează nejustificat, contribuabilii pot solicita unui tribunal o direcție conform
căreia HMRC închide ancheta.
Odată ce HMRC închide o anchetă (folosind o notificare de închidere), jurisprudența
recentă sugerează că aspectele care pot fi apoi contestate în legătură cu returnarea particulară
sunt limitate la ceea ce este menționat în notificarea de închidere.
HMRC nu investighează fiecare declarație de autoevaluare pe care o primește, ci alege ce
declarații pentru a investiga pe baza factorilor de risc, cum ar fi dimensiunea contribuabilului,
înregistrarea conformității, utilizarea schemelor de evitare a impozitelor și implicarea în
tranzacții transfrontaliere. În orice caz, contribuabilul însuși are obligația de a păstra toate
înregistrările și documentele care au fost necesare pentru a produce o declarație fiscală
completă și exactă pentru, cel puțin șase ani.

12.  Ce tipuri de informații poate solicita organul fiscal de la contribuabili? Poate
autoritatea fiscală să intervieveze contribuabilul sau angajații contribuabilului?
Dacă da, există restricții?
HMRC are competențe oficiale de a solicita informații de la contribuabili, dar, de obicei,
solicită informații în mod informal. În mod oficial, sub rezerva restricțiilor în cazul
informațiilor sau documentelor care fac obiectul privilegiului profesional juridic (LPP) și a
unui drept limitat de a face apel, HMRC are puterea de a solicita unui contribuabil să furnizeze
informații sau să prezinte un document dacă informațiile sau documentul sunt solicitate în mod
rezonabil de către HMRC în scopul verificării poziției fiscale a contribuabilului. HMRC poate
solicita unei terțe părți să furnizeze informații sau să producă documente în legătură cu afacerile
fiscale ale unui contribuabil, dacă aceste informații sau document sunt necesare în mod
rezonabil pentru a verifica poziția fiscală a contribuabilului. În ambele cazuri, HMRC nu poate
cere nimănui să prezinte un document care nu este în posesia sau puterea.
HMRC poate inspecta, de asemenea, sediul comercial și alte proprietăți ale unui contribuabil
în exercitarea funcțiilor sale.
Deși competențele formale ale HMRC de a intervieva contribuabilii și angajații
contribuabililor sunt în general declanșate numai în cazuri de fraudă sau investigații penale, în
practică, este destul de comun ca HMRC să solicite în mod informal astfel de interviuri.
 Ce măsuri pot întreprinde agențiile dacă contribuabilul nu furnizează informațiile
solicitate?
Nerespectarea unei cereri oficiale de informații din partea HMRC poate duce la penalități.
Consecințele penale pot apărea în cazuri de ascundere a informațiilor sau fraudă.
Luarea de posesiuni pentru a acoperi datoria. Există reguli foarte stricte cu privire la ce
bunuri pot fi vândute pentru a plăti datoriile. Procesul se numește atașament.
Există trei tipuri de atașament:
- un atașament provizoriu;
- un atașament;
- un atașament excepțional.
Atașamentele provizorii și atașamentele nu pot fi folosite pentru sechestrarea bunurilor din
locuința debitorului; acest lucru se poate face numai dacă s-a dat o comandă excepțională. Cu
toate acestea, articolele adăpostite într-un garaj exterior sau într-o magazie pot fi luate de
ofițerul șeriful. Există restricții cu privire la ceea ce poate fi luat în temeiul unui ordin de

13. sechestru provizoriu sau al unui ordin de sechestru, cu anumite elemente scutite. Aceste
excepții includ:
Următoarele articole sunt exceptate de la luare:
- o casă mobilă - dacă este reședința contribuabilului unică sau principală;
- instrumente ale meseriei - inclusiv cărți și alte echipamente de care aveți nevoie în mod
rezonabil pentru comerțul, profesia sau afacerea dvs., până la valoarea de 1.000 GBP;
- instrumentele necesare în mod rezonabil pentru menținerea grădinii în ordine;
- un vehicul în valoare de până la 3.000 GBP - dacă puteți demonstra că aveți nevoie de
el;
- haine și jucării - aceasta înseamnă că majoritatea bunurilor și jucăriilor personale ale
unui copil ar trebui să fie scutite de a fi luate;
- mobilier, lenjerie de pat, aragaz, computer - și alte bunuri de uz casnic care sunt
necesare în mod rezonabil.
Atașamentele excepționale sunt ușor diferite și îi oferă ofițerului mai multă putere atunci
când vine vorba de a lua bunurile. Spre deosebire de un atașament provizoriu sau un atașament,
cu un atașament excepțional, bunurile pot fi confiscate din locuința dumneavoastră. Ofițerii au
dreptul să deschidă orice locuri care sunt încuiate sau închise și să scoată bunurile pe care le
găsesc. Rețineți că articolele scutite enumerate mai sus se aplică în continuare cu atașamente
excepționale, ceea ce înseamnă că majoritatea bunurilor contribuabilului de uz casnic de bază,
astfel încât să rămână neatinse.
În ciuda puterii sporite pe care o oferă atașamentele excepționale, ofițerii nu au dreptul
să forțeze intrarea în proprietatea contribuabilului pentru a recupera aceste bunuri și trebuie să
existe în casă cineva care să aibă cel puțin 16 ani și să înțeleagă ce se întâmplă și de ce. Aceasta
înseamnă că un ofițer nu poate intra în clădire dacă persoana care răspunde la ușă nu vorbește
engleză sau are o dizabilitate fizică sau psihică care o împiedică să înțeleagă situația.
Acest lucru se poate face doar între orele 8:00 și 20:00 și nu poate avea loc într-o duminică sau
într-o sărbătoare legală. Contribuabilul va fi anunțat în prealabil că ofițerul va vizita
proprietatea și va informa ce se va întâmpla în timpul acestei vizite.
Dacă contribuabilul a primit un ordin de atașament, trebuie să contacteze consilierea locală
pentru cetățeni, care va putea oferi informațiile și îndrumările de specialitate de care e nevoie
pentru a înțelege situația în care se află și cea mai bună modalitate de a o rezolva.

14.  Etape de executare, taxe și taxe pentru mandatele de control
- Există alte costuri asociate cu emiterea unui mandat al Înaltei Curți în afară de taxele ofițerului
de executare a Înaltei Curți?
Există o taxă de judecată de 66 de lire sterline pentru transferul unei hotărâri a Curții
Județene către Înalta Curte pentru executare. Această taxă este plătită inițial de către creditor
către instanță direct înainte de instruirea unui ofițer de executare a Înaltei Curți. Atunci când
ofițerul de executare a Înaltei Curți recuperează cu succes datoria și taxele de la persoana care
datorează datoria, această taxă este recuperată integral și rambursată creditorului.
- Când și cum sunt colectate taxele de executare?
Acestea vor fi încasate de către executorul de la Înalta Curte odată cu suma care se
datorează asupra hotărârii judecătorești și cu dobânda aferentă acesteia. Taxele relevante vor fi
specificate în mod clar în notificările formale pe care le primește debitorul de la un ofițer de
executare a Înaltei Curți.
- Se aplică taxele chiar dacă datoria este plătită direct către creditor?
Da. Odată ce o datorie a fost transmisă unui ofițer de executare a instanței de judecată,
legea prevede că aceste taxe trebuie plătite. Acestea se aplică chiar dacă debitorul plătește în
mod direct creditorul (persoana sau organizația care datora banii). Se aplică taxe pentru fiecare
etapă de executare. Nu numărul de scrisori pe care le primiți sau vizitele stabilește taxele. Etapa
în care se desfășoară aceste activități este cea care stabilește taxele. Dacă debitorul plătește
datoria direct creditorului, creditorul trebuie să încaseze și taxele, în caz contrar, creditorul
devine obligat să plătească taxele.
- Debitorul plătește fiecare etapă de taxă sau doar taxa pentru etapa în care acceptă să
ramburseze datoria?
Debitorul plătește fiecare etapă relevantă a taxei. De exemplu, dacă debitorul
rambursează datoria doar la prima etapă de executare, atunci va trebui să plătească taxa de
conformitate de 75 GBP, precum și taxa de executare în prima etapă. Aceasta este în plus față
de datoria inițială, orice dobândă și orice taxe judiciare relevante.
- Ce se întâmplă cu taxele dacă sunt executate mai multe ordine în același timp?
Dacă există mai multe hotărâri judecătorești care sunt executate în același timp, ofițerul
de executare al Înaltei Curți trebuie să aplice taxe de conformare pentru fiecare. În acest caz,

15. taxele pentru alte etape de executare vor depinde de momentul în care un agent de executare
primește instrucțiuni de a acționa și dacă poate executa în mod rezonabil mai multe hotărâri
judecătorești în același timp (de exemplu, preluarea controlului asupra bunurilor în legătură cu
mai multe hotărâri judecătorești la în același timp, cu excepția cazului în care nu este practic
să faci asta).
- Ofițerul de executare al Înaltei Curți poate percepe cheltuieli în plus față de aceste taxe?
Numai pentru activități specifice, cum ar fi costul angajării unui lăcătuș, depozitarea
bunurilor, bunurilor sau bunurilor sau vânzării de bunuri, bunuri sau bunuri. Dacă există și alte
cheltuieli suplimentare, o instanță trebuie să accepte adăugarea de taxe pentru acestea.
- Cine plătește taxele de judecată și de executare atunci când ofițerul de executare a Înaltei
Curți reușește să recupereze creanța?
Creditorul nu plătește nicio taxă judiciară sau de executare atunci când ofițerul de
executare al Înaltei Curți recuperează cu succes întreaga datorie și taxele aferente. Datoria
inițială, orice dobândă și toate taxele judiciare și de executare sunt plătite integral de persoana
care datorează datoria.
- Cine plătește taxele de judecată și de executare dacă ofițerul de executare a Înaltei Curți
recuperează doar o parte din creanță?
Taxele sunt deduse din banii plătiți ca o parte din ceea ce a fost plătit în majoritatea
cazurilor. Orice bani colectați sunt împărțiți proporțional între creditor și ofițerul de executare
al Înaltei Curți.
- Cine plătește taxele de judecată și de executare dacă ofițerul de executare a Înaltei Curți nu
reușește să recupereze creanța?
Dacă acesta este cazul, atunci singurele plăți pe care creditorul va trebui să le facă sunt
a) taxa inițială de judecată de 66 GBP care este plătită direct instanței (taxa de la Înalta Curte
pentru emiterea unui mandat) și b) taxa de 75 GBP pentru etapa de conformitate. care se
plătește ofițerului de executare a Înaltei Curți.
Singurele excepții de la aceasta sunt dacă, în calitate de creditor, ați instruit ofițerul de
executare a Înaltei Curți să ia măsuri care au implicat unele costuri suplimentare care trebuie
recuperate.

16. Bibliografia:
 Constituţia Republicii Moldova;
 Constituţia României;
 Codul fiscal al Republicii Moldova;
 Codul de procedură fiscală a României;
 Șaguna Dan Drosu, Drept financiar şi fiscal, ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997;
 www.fisc.md.