2. Noțiunea de stat musulman
Care stat este considerat un stat musulman?
-statul care se definește prin denumirea oficială? Ex. Republica
Islamică Pakistan, Republica Islamică Iran, Republica Islamică
Mauritania
-statul care se definește astfel prin Constituție? Ex. Marocul,
Arabia Saudită
-statul a cărei religie oficială este islamul? Siria, Afganistan?
-statul în care majoritatea populației este musulmană?
-statul care este moștenitorul civilizației musulmane, a culturii
sau a patrimoniului musulman?
3. Stat musulman este acel stat care face parte din
Organizaţia Conferinţei Islamice
Articolul 8 al cartei OCI : orice stat islamic are dreptul de a deveni membru
Organizație internațională formată din 57 de state membre răspândite pe 4 continente(25
septembrie 1969), cuprinzând 1,5 miliarde de persoane
- sporirea și consolidarea legăturilor de fraternitate și solidaritate dintre statele membre;
- protejarea intereselor comune și susținerea cauzelor legitime ale statelor membre,
- coordonarea și unirea eforturilor statelor membre în vederea depășirii provocărilor ce apar
în lumea islamică, în particular, și comunitatea internațională, în general;
- respectarea suveranității naționale, independenței și integrității teritoriale a fiecărui stat
membru, precum și susținerea neimplicării în politicile interne ale membrilor;
- asigurarea participării active active a membrilor în stabilirea și implementarea
obiectivelor politice și economice globale pentru îndeplinirea intereselor comune;
- reafirmarea și susținerea drepturilor omului așa cum sunt stipulate în Carta ONU privind
Drepturile Omului și în dreptul internațional.
4. OCI propune trei criterii de definire: criteriul cantitativ,
criteriul constituțional şi criteriul personal.
criteriul cantitativ - stat musulman este statul în care cel puţin 50 % din populaţie este
musulmană. 42 state. Etiopia și Nigeria nu sunt state musulmane deși îndeplinesc acest
criteriu
criteriul constituţional - stat musulman este statul care este definit astfel de constituţia sa,
sau care proclamă islamul drept religie de stat. Sunt laice Turcia, Senegal, Burkina Faso
criteriul personal – acest criteriu este mai puţin important dar el este reţinut de OCI pentru
a răspunde la solicitările particulare care veneau din partea statelor care nu îndeplineau
primele două condiţii dar în care şefii de stat erau sau au devenit persoane de religie
musulmană: Uganda, Gabon.
Arabia Saudită, Pakistan-populație majoritară musulmană
Gabon 2%, Camerun 2% -sunt state musulmane
Maldivele cu 103 000 locuitori sau Guineea Bisau cu 35 000 locuitori sunt membri ale OCI
India cu 100 milioane sau China cu 10 milioane nu sunt state musulmane
5. Islamul și Constituția
a) Ostilitate absolută a ideologiei religioase faţă de constituţie, aceasta este cea abordată de Fraţii
Musulmani şi de numeroasele grupări extremiste. Sloganul lor este – Nici un fel de Constituţie în
afară de Coran. Aceasta a fost atitudinea Arabiei Saudite până în 1992 când aici a fost adoptată
legea supremă. Însă chiar în ziua adoptării regele Fahd a declarat – Constituţia noastră în Arabia
Saudită este sfânta carte a lui Dumnezeu şi Suna profetului.
b) A doua atitudine este cea a subordonării Constituţiei religiei. Aici constituţia nu este legea
supremă, ea nu are supremaţie în raport cu religia. Este cazul Iranului şi Pakistanului. În Iran,
articolul 4 al Constituţiei supune toate regulile juridice ale ţării normelor islamice. În Pakistan,
articolul 277 al Constituţiei afirmă superioritatea prescripţiilor islamului asupra legilor pozitive.
c) A treia atitudine constă în introducerea dogmei în Constituţie astfel încât statul să fie angajat prin
religie şi ca acţiunile guvernanţilor să nu fie rupte de religia statului-islamul. Şariatul este
principalul izvor al legislaţiei. Constituţia este astfel recuperată pentru a deveni un instrument de
exprimare a unei politici religioase şi chiar a ideologiei religioase. Cum n-ar sta lucrurile
constituţiile în statele musulmane stabilesc o legătură între ele şi islam. Este de remarcat că astăzi
nu toate statele musulmane dispun de o Constituţie, adică de un statut scris al puterii.
6. Raporturile între islam şi stat
Statul care are o populaţie musulmană poate depăşi islamul?
Dacă islamul este religia de stat, este el oare impus tuturor cetăţenilor?
Care este soarta altor cetăţeni străini în cadrul unui stat musulman?
Conform unor experţi ai ONU, declararea islamului religie de stat ar
însemna declararea oficială a intoleranţei.
Totodată Comitetul Drepturilor Omului al acestei organizaţii a declarat :
stabilirea unei religii de stat nu aduce atingere libertăţii religiei şi nu este
incompatibilă cu interzicerea discriminării fondată pe religie sau
convingere.
7. Diferite atitudini ale statului
Statele care au depăşit islamul Turcia, Burkina Faso, Camerun, Guineea, Mali,
Niger şi Senegal
această categorie de state poate fi de asemeni divizată în trei categorii
a) Mai întâi regăsim statele care nu-i acordă islamului un statut constituţional,
fără totuşi a proclama principiul laicităţii însă care admit libertatea credinței
și convingerii. Este cazul Guineei şi Indoneziei.
b) Apoi regăsim statele care proclamă separaţia statului de religie recunoscând
libertatea credinţei şi convingerii. Este cazul Nigeriei unde articolul 9 al
Constituţiei dispune: Nici o religie, nici o credinţă nu poate să-şi supună
puterea politică, nici să se amestece în treburile statului.
c) Apoi regăsim statele care se proclamă laice ca Burkina Faso, Camerun şi
Turcia.
8. Statele care sunt subordonate religiei
Puterea statului nu se justifică decât prin puterea religiei, nu există altă supremaţie decât cea religioasă.
Statul este acaparat de religie, el este statul religiei. Legătura dintre individ şi stat este cea religioasă.
Intră în această categorie Sudan, Pakistan, Bahrein dar în deosebi Iran şi Arabia Saudită. În Iran, articolul
1 al Constituţiei Iraniene afirmă - credinţa poporului iranian în guvernarea dreptului şi a justiţiei
prevăzute de Coran. Iar articolul 4 adaugă - Este necesar ca toate legile de ordin civil, penal,
financiar, economic, administrativ, militar, politic sau altul să fie stabilite în baza normelor
islamice. Acest articol 4 este dotat cu o valoare supraconstituţională care îi permite să prevaleze în mod
absolut asupra tuturor articolelor Constituţiei şi asupra totalităţii regulilor dreptului pozitiv. Din toate
acestea, stabilirea islamului ca religie de stat seamănă a fi de prisos. Constituţia nu recunoaşte real
libertatea religioasă. Ea se mulţumeşte prin a însărcina guvernul şi totalitatea de musulmani de a trata ne
musulmanii într-un mod bun, în baza echităţii şi justiţiei islamice şi ţinând cont de drepturile lor
umane.
Din 1992 Arabia Saudită este guvernată de un text întitulat Statutul fundamental al puterii. Articolul 7 al
acestui text dispune că puterea îşi inspiră autoritatea din cartea sfântă a Domnului şi din Suna profetului,
cărui rămân şi sunt subordonate toate regulile statului: acesta din urmă are în general sarcina de a
proteja credinţa musulmană, să aplice Şariatul, să ordoneze Binele şi să interzică Răul.
9. Statele stăpâne ale religiei.
Constituţiile statelor musulmane nu stabilesc întotdeauna relaţia dintre stat şi islam.
Anume statul recuperează acel islam pe care îl doresc şi pe care el îl poate invoca pentru
a combate toate sectele, toate devierile şi toţi extremiştii. Statul îi acordă islamului
cîmpul de aplicare pe care îl doreşte, el îl menţine doar la sfera individului ţinându-l la o
parte de sfera politicului. Logica statului direcţionează islamul şi îi delimitează sfera sa
de influenţă. Exemplu:.
Egipt, Irak, Iordania, Marocul Mauritania, Tunis
Recunoaşterea legăturii islam-stat nu este la fel admisă în acelaşi fel şi cu aceiaşi
intensitate. În Tunis islamul este proclamat religie de stat, dar fără o insistenţă
particulară. Acelaşi lucru în Catar, Algeria, Egipt. În Maroc islamul este religia de stat
după Constituţie care garantează tuturor libertatea exercitării cultelor, regele fiind
conducătorul credincioşilor.
10. Organizarea statului
Iran. Religia este prezentă peste tot în organizarea puterii. Regăsim aici şi cele trei
puteri clasice: Puterea legislativă care aparţine Consiliului National al poporului,
puterea executivă care aparţine preşedintelui, primului ministru şi guvernului şi
puterea judiciară care trebuie să funcţioneze conform legilor islamice.
Arabia Saudită. Experienţa acestei ţări este radical diferită de cea a Iranului. Aici
domină o monarhie ereditară succesiunea căreia este reglementată de Statutul din 1992.
Regele trebuie să ducă o politică conform Islamului şi să vegheze la aplicarea şariatului.
Regele este stăpânul legislativului şi executivului deoarece Consiliul consultativ n-are
împuternicire decât doar dacă vrea regele. Regele rezolvă diferendele între guvern şi
consiliul consultativ. Puterea judecătorească este exercitată de judecători numiţi şi
revocaţi liber de rege.
12. Arabia Saudită
Regele-persoana importantă
Comitetul marilor ULEMI-Înțelepți asigură conducerea politică și religioasă
Statutul Organic al Arabiei Saudite
13. Unitatea dreptului musulman
Credința în puterea divină unică
Aplicarea șariatului
Rugaciunea
Renașterea și dezvoltarea căilor islamului
protecția locurilor sfinte
Îmbunătățirea societății
Apărarea religiei
Apărarea patriei și statului
Scopul-garantarea ordinii morale în societate
Melanj dintre prescripțiile juridice, religioase și morale
14. State laice-Turcia, Tunisia
1956 –independența
Constituția art.1. Tunisia este un stat liber, independent și suveran. Religia sa
este islamul, limba este araba.
Parlamentul poate legifera liber.
1957-Legea cu privire la statutul personal, care reglementează dreptul
familiei.
Modernizarea dreptului islamic însă nu ruptura totală cu religia islamică
15. Adaptarea dreptului musulman la lumea modernă
După unii autori imixtiunea legislativă modernistă în dreptul musulman a început cu
introducerea legii musulmane cu privire la drepturile familiale din 1917 şi acest proces a
continuat în mai multe ţări musulmane.
În paralel cu această modernizare în ultimul timp se dezvoltă mişcarea politică care
vizează reislamizarea dreptului şi a instituţiilor. Ea are două curente
a) Un curent reformist care proclamă întoarcerea la origini, instalarea şariatului şi
redeschiderea idjtihadului.
b) Un curent conservator sau fundamentalist sau integrist care refuză idjtihadul.
Ambele curente sunt favorabile pentru ideea instaurării statelor islamice însă au
divergenţe privitor la metodele pentru a ajunge la aceasta: unii preconizează violenţa
(Gamaat în Egipt, Hamas în Palestina, GIA în Algeria), alţii preconizează educaţia şi
acţiunea politică ( Fraţii musulani în Egipt etc.).
16. Metodele de adaptare a dreptului islamic
Cutuma.
Cu toate că ea nu este considerată oficial un izvor de drept, cutuma mai guvernează o
serie de aspecte ale vieţii musulmanilor. Evident, cutuma nu este integrată în dreptul
musulman deoarece dreptul musulman în calitate de revelaţie divină trebuie să fie
uniform pentru toţi credincioşii. Anumită acestei atitudini conciliatoare dreptul
musulman s-a propagat foarte uşor în state absolut diferite unul de altul. Multitudinea de
cutume care sunt admise vin să completeze dreptul musulman, de ex. cu privire la plata
datoriei, cu privire la utilizarea apelor, la comerţ etc. În concluzie putem spune că
cutumele nu autorizează un comportament interzis şi nu pot interzice un comportament
obligatoriu. Dar cutuma poate prin forţa ei să ordoneze lucruri care în conformitate cu
dreptul musulman sunt doar recomandate sau permise.
17. Acordul (convenţia)
Dreptul musulman lasă un larg câmp de acţiune iniţiativei şi libertăţii umane. O regulă
islamică spune. Nu este nici o crimă de a face un acord asupra ceea ce legea nu prescrie. Datorită
acestor acorduri, se poate fără a fi infidel islamului de a aduce schimbări foarte importante
regulilor propuse dar care nu încalcă dreptul musulman.
De ex. În cazul căsătoriei soţii pot conveni că soţia poate să se repudieze ea singură în caz de
poligamie. Astfel, statutul căsătoriei poate fi profund modificat (Siria).
Stratagemele juridice
Pentru a evita soluţiile arhaice se poate recurge la stratageme juridice. Şariatul fiind foarte
formalist cere ca litera legii sau chiar spiritul ei să fie respectat. În consecinţă, cu toate că regulile
de drept pot fi private de efectul lor, ele trebuie să nu fie direct încălcate. De ex. pentru a descuraja
poligamia se pot prevedea prin lege plăţi compensatorii ale prejudiciului foarte înalte.
Acelaşi lucru în caz de repudiere. Tot aşa cu privire la împrumutul cu dobândă care este
interzis de Coran. Pentru a salva situaţia se poate introduce dubla vânzarea sau cedarea bunului
către creditor cu titlu de siguranţă etc.
18. a) Intervenţia legislatorului
Pentru adaptarea dreptului musulman la lumea modernă cel
mau uşor este de a face apel la persoana care deţine puterea în
societate.
După dreptul musulman suveranul nu este stăpânul dar
servitorul dreptului. În principiu, el nu poate legifera sau
modifica dreptul. Dar aşa cum el trebuie să vegheze la asigurarea
justiţiei el are o anumită putere de reglementare. Anume această
cale a fost folosită de legislator. Astfel a fost impusă adoptarea
aplicării unei soluţii impuse de un rit anume, aplicarea regulilor
de procedură judiciară etc.
19. Dreptul contemporan al ţărilor musulmane
1) Occidendalizarea dreptului.
Dreptul musulman întotdeauna a recunoscut autorităţilor prerogativa de a emite anumite dispoziţii cu
privire la ordinea în societate. Această împuternicire a fost intens folosită astfel încât au apărut noi ramuri de
drept. Această intervenţie a avut loc fie pe calea legilor votate fie pe calea redactării codurilor. În unele
domenii dreptul musulman a încetat de a mai fi folosit în beneficiul regulilor împrumutate din SRG sau
Common Law. Astfel au apărut dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul
comercial.
1) Codificarea statutului personal. Cu toate că guvernanţii nu au dreptul de a modifica regulile impuse de Coran,
ei pot în acelaşi timp să le integreze şi să le aplice în coduri. Astfel, mai multe ţări au admis codificarea
dreptului familiei şi a succesiunilor: Iran în 1927, Siria, Tunisia, Maroc, Egipt Algeria MAI TÎRZIU.
2) Decăderea jurisdicţiilor tradiţionale. Organe jurisdicţionale moderne au înlocuit instanţele vechi, în Turcia
1924 În prezentm pentru aplicarea regulii de drept lumea se adresează juriştilor formaţi în Occident. Aceasta
devine o ameninţare reală pentru dreptul musulman. Dar chiar şi statele care proclamă fundamentalismul şi
revenirea la şariat nu pot face abstracţie de dezvoltarea relaţiilor internaţionale, de mondializarea economiei,
de liberalizarea schimbului de mărfuri, de progresele ştiinţei. Dreptul musulman suferă o asimilare, adică
islamizarea instituţiilor utile preluate din Occident.
21. Izvoarele originare
Coranul (570-632)
6219 versete,
Versete juridcce-10%
10 versete –reguli de drept public
25-drept internațional privat
13 –procedura judiciară
Drept penal, drept de procedura penală, dreptul familiei
22. Școlile importante
Hanafită-Turcia, Iordania, Siria, Pakistan
Malekită-Egipt, Sudan, Kuweit, Katar
Șafiită-Indonezia, Palestina, Ceylon, India
Hanbalită-Arabia Saudită, Irak, Siria
Dolosesc raționamentul prin analogie pentru situațiile nereglementate de
Coran
23. II Izvor originar -Sunna
Ansamblu de tradiții cu privire la actele profetului- HADITHS
Alte izvoare: Idjtihad, Idjma, Quias
