Lucrare finala elaborată în cadrul cursului e-learning „Învăţăm Democraţia prin Dezbateri” pe platforma de colaborare internaționala www.civicportal.org (1.XI-20.XII.2012). Moderator – Valeriu Gorincioi, director, Liceul Teoretic “Mihai l Sadoveanu” din Călăraşi.

1. Dezbatere (din engleză – debate) este o discuţie, o
polemică în contradictoriu a unei chestiuni, urmându-se
formarea unei gândiri critice şi logice pentru însuşirea şi
exersarea dialogului democratic. Această metodă este
un cadru destinat unei discuţii structurate a unor
tematici variate.
Dezbaterile sunt un sport al minţii – un sport de echipă
şi unul competitiv. Te învaţă cum să analizezi o temă de
discuţie, să cercetezi datele şi în final să tragi concluzii
şi să argumentezi în favoarea sau îmoptriva lor.

2. Abordarea istorică a tradiţiei
dezbaterilor în educaţie
Dezbaterea este atât de veche precum este şi omul. Sistemul actual de dezbateri se bazează pe tradiţiileomului din cele mai
vechi timpuri. Divergenţe de opinii între oameni a existat tot timpul, începând cuconsiliile bătrânilor şi până la parlamentele
actuale.
Antichitate
Sistemul democratic grecesc s-a bazat pe o experienţă multimilenară. În Atena pentru alua o hotărâre trebuiau să participe în
discuţii mai mulţi oameni. Dezbaterile pe problemele deinteres general durau mai multe ore şi chiar zile, unde puteau lua cuvântul
toţi cetăţenii autorizaţide Adunare pentru a face propuneri şi aşi susţine punctul său de vedere. În Academia sau Liceul atenian
elevii erau familiarizaţi cu arta dezbaterilor şi tehnica argumentării, îndrumaţi pentru aavea succese în viaţa socială. Ei erau
învăţaţi să se contrazică pentru a li se demonstra că nu ştiau ceea ce au aflat. Marii gânditori ai antichităţii – Socrat, Platon,
Aristotel şi alţii auîntemeiat dialogurile filosofice prin care se căuta calea adevărului şi a virtuţii. Romanii au continuat tradiţia
dezbaterilor începută de greci., organizând discursurirucurae în ena orumuri i amieare.
Evul mediu
Deşi odată cu trecerea la orânduirea aristocratică în Europa dezbaterile şi-ai pierdut rolul de altădată, educaţia includea şi
tehnici de prezentare a discursurilor în public Ele, deregulă, erau susţinute în limba latină, cunoscute sub numele de retorică.
Discipolii exersautehnicile retoricii de susţinere a ideilor lor prin argumente şi criticarea punctelor de vedereopuse. Elevii susţineau
prezentări în public şi răspundeau la întrebările profesorilor.Cu timpul au început să se cristalizeze discursuri despre rolul omului în
societate, despre semnificaţiile credinţei şi ale raţionalismului, precum şi altele.
Epoca modernă
Dezbaterile au fost redescoperite şi practicate de englezi, francezi, olandezi şi alte popoare, înlocuind tot mai mult limba latină
cu cea vorbită de popor. În şcoli învăţarea era mai structurată şi mai aproape de realitate.În 1858 au ănceput un şir de dezbateri
între S. Douglas şi A. Lincoln, având ca subiect principal problema sclaviei. În secolul al XIX-lea în universităţiledin S.U.A. s-au
creat primele societăţi de dezbateri, unde participanţii îşi pregăteau discursurile
Epoca contemporană
În S.U.A. în anii 20 ai secolului al XX-lea auditoriul a fost înlocuit cu echipe de arbitri. În anul 1960, în timpul alegerilor
prezidenţiale, primele dezbateri publice televizate dintre F. Kennedy şi R. Nixon au popularizat această activitate.
În Europa, la sfârşitul secolului al XX-lea, continuând experienţa americană, în licee,colegii şi universităţi, s-au înfiinţat zeci şi
sute de cluburi, unde elevii şi studenţii au început săcunoască valoarea, frumuseţea şi utilitatea dezbaterior.
În Moldova şi în România programul de dezbateri a fost iniţiat în 1994, implementat în şcoli şi licee de către Fundaţia Soros
pentru o sociatate deschisă. Începând cu anul 1996 programul de dezbateri s-a extins şi în mediul universitar prin organizarea
unui curs de iniţiere. În Moldova în 1998 programul obţine statutul de organizaţie nonguvernamentală înregistrată sub numele de
Liga de Dezbateri. Actualmente dezbaterile se susţin în mai multe limbi. Pe lângăromâna şi engleza, se practică dezbateri în limbile
rusă, găgăuză şi bulgară. Cei care au deja oexerienţă în dezbateri din Chişinău, Edineţ, Leova, Bălţi, Cimişlia, Drochia, Tiraspol şi
altelocalităţi, sunt în speranţa unei extinderi mai largi de cluburi şi activităţi în instituţiile preuniversitare şi universitare, devenind
un program educaţional necesar pentru elevii şi studenţii.

3. Scopul şi elementele de bază a
jocului de dezbateri
 Scopul dezbaterilor este de a convinge o tertă persoană neutră, numită arbitru,
că argumentele dumneavoastră sînt mai juste decît cele ale oponentului
dumneavoastră. Deşi scopul este simplu, strategiile şi tehnicile de realizare
necesare pentru a-l atinge pot fi complexe. Elementele de bază ale dezbaterilor
sunt: moţiunea, echipa afirmatoare, echipa negatoare, argumentele, probele,
chestionarea reciprocă şi decizia.
 Moţiunea- o propoziţie, o temă ce poate servi ca bază pentru dezbateri;
 Echipa afirmatoare, trebuie să sprigine o moţiune, iar cealaltă – echipa negatoare,
trebuie să o infirme, să aducă argumente prin care va demonstra că nu există
motive pentru adoptarea unei moţiuni;
 Argumentul- este o concluzie bazată pe cîteva premize;
 Proba- dovezi pe care trebuie să le prezinte participantii la dezbateri arbitrului
pentru a spijini raţionamentele sale;
 Chestionarea reciprocă- ocazia de a răspunde la întrebări din partea vorbitorului
oponent. Întrebarile pot fi puse pentru a limpezi o poziţie ori pentru a sugera fisuri
potenţiale în cazul prezentat de oponent;
 Decizia- după ce va consulta fişa de desfăşurare a dezbaterii - completată pe
baza ascultării în prealabil a argumentelor avansate de ambele părţi pentru
moţiunea respectivă- arbitrul va indica pe o fişă de arbitraj care dintre echipe
deţine poziţia preferabilă, adevărată sau corectă privitoare la moţiune.

4. Stiluri de dezbateri
Cu toate că există unanimitate în ceea
ce priveşte scopul fiecărei dezbateri -
anume acela de a convinge pe arbitru că
punctul dumneavoastră de vedere
asupra moţiunii este cel just - există, de
fapt, diferite tipuri de dezbateri care
necesită diferite abordări. În paginile
următoare sînt prezentate cele trei tipuri
principale de dezbateri folosite în Statele
Unite - toate uşor de adaptat la competiţii
de nivel internaţional.

5. Dezbaterea Lincoln-Douglas
Inspirată de celebrele dezbateri dintre Abraham Lincoln
şi Stephen Douglas, acest tip de dezbatere mai este
cunoscut şi sub numele de dezbatere de "valori". Participanţii
îşi propun examinarea unor valori care îşi dispută intîietatea
şi care se află incluse în moţiune. Iată doua exemple: “În
sistemul juridic penal, pedeapsa este mai importantă decît
reabilitarea" sau “Păstrarea diversităţii culturale este mai
importantă decît crearea unei culturi comune”. Participanţii
au datoria de a se înfrunta pe baza principiilor care se află la
baza acelei părţi din moţiune pe care o au de susţinut; astfel
ştiind lucrările, participanţilor nu le revine răspunderea de a
discuta şi modalităţile transpunerii în practică a pozitiei lor. De
exemplu, dacă echipa afirmatoare are de susţinut că
"guvernul ar trebui să găsească resurse pentru necesităţile
săracilor", ea nu are de demostrat eficienţa vreunui program
guvernamental anume, ci faptul că răspunderea pentru
crearea unui astfel de program ar trebui să revină guvernului.
În general, dezbaterea Lincoln-Douglas îşi propune să
examineze ideile, valorile şi spiritul “ce guverneaza ideile
noastre politice, economice, sociale, morale şi estetice”.

6. Dezbaterea de strategie
Dezbaterea de strategie ia în discuţie punerea în practică a unei
anumite poziţii. De exemplu: "Guvernul ar trebui să asigure
şomerilor locuri de muncă în domeniul lucrărilor publice" sau
"Imigrarea ar trebui să fie drastic limitată". Deşi aceste moţiuni
implică o serie de valori, accentul se pune acum pe motivele de
natură practică pentru adoptarea unei anumite strategii. În general,
echipa afirmatoare avansează un plan anumit, care să asigure cît
mai multe şanse atingerii scopului descris de moţiune şi care să
demonstreze că poate să facă acest lucru de o maniera mai
eficientă decît orice alt plan. În cazul primei moţiuni, de exemplu,
echipa afirmatoare poate să propună un program de lucru destinat
întreţinerii drumurilor. Echipa negatoare are mai multe posibilităţi de
a replica:
 Poate susţine că nu se impune vreo schimbare, adică starea de
lucruri prezentă este suficientă pentru a rezolva problema.
 Poate susţine că planul propus este ineficient, arătînd că
dezavantajele care decurg din aplicarea sa depasesc avantajele.
 Poate propune un plan mai bun pentru a rezolva problema.
 În ce priveşte dovezile, dacă în dezbaterea de tip Lincoln-Douglas
ele sînt de natură filosofică şi literară, în dezbaterea de strategie ele
sînt de natură practică şi statistică.

7. Dezbaterea de tip parlamentar
Dezbaterea de tip parlamentar este inspirată de procedura
parlamentară folosită în parlamentul englez. O echipă reprezintă
guvernul, iar cealaltă opoziţia loiala a Majestatii sale. Preşedintele
Camerei Comunelor conduce lucrările şi arbitrează. Toţi participanţii
la dezbatere trebuie să i se adreseze numai lui sau ei cu apelativul
"Domnule Presedinte" sau "Doamna Presedinte". Fiecare echipă
este formată din doi participanţi. Echipa guvernului include pe primul
ministru şi un membru al guvernului (numit uneori şi ministru al
Coroanei). Echipa opoziţiei include un lider al opoziţiei şi un membru
al opoziţiei. Echipei guvernului îi revine răspunderea fundamentală
de a defini termenii moţiunii. Între definiţii şi moţiune trebuie să
existe o legatură logică clară. În general, participanţii la dezbaterile
de tip parlamentar au multă libertate în a avansa atît argumentele
filosofice, cît şi de ordin practic în numele poziţiei pe care o
reprezintă (o combinaţie între dezbaterile de tip Lincoln-Douglas şi
cele de strategie). În afară de pledoariile constructive şi
reconstructive, participanţii au de asemenea dreptul să invoce
chestiunea de procedură, de privilegiu şi pe cea de informare.
Aceste trei chestiuni sînt întreruperi menite să atragă atenţia asupra
unor afirmaţii eronate şi/sau asupra unor încălcări ale etichetei.

8. Programul de dezbateri Karl
Popper
Programul de dezbateri Karl Popper reprezinta o
combinatie intre dezbaterile de tip Lincoln-Douglas si
cele de strategie. Alcatuit pentru a promova munca in
echipa, acest tip de dezbateri "trei-contra-trei"
incurajeaza elevii sa conlucreze, atit la pregatirea
activitatii, cit si pe parcursul desfasurarii ei. Programul a
debutat propunindu-si sa puna accentul pe predarea
felului cum se construiesc rationamentele si se
formeaza deprinderile de rationare critica. De atunci,
programul si-a gasit o identitate proprie, conturindu-se
drept un tip de dezbateri in stilul celor de strategie, prin
care elevii invata cum sa elaboreze solutii la problemele
pe care le discuta. Prin deplasarea accentului, de pe
simpla luare in discutie a unor probleme, pe gasirea
unor solutii viabile pentru acestea, programul de
dezbateri Karl Popper isi va atinge scopul de a contribui
la procesul schimbarii democratice.