4. ◦ Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai
important artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene.
◦ Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și
arhitectură.
◦ A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.
5. SCULPTURA
„Fiecare bucată de piatră are o statuie înăuntru și e treaba sculptorului să o descopere.” – Michelangelo
6. ◦ Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. Atunci când
era mic, artistul a fost lăsat în grija unei doici.
◦ Aceasta, fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea
pentru marmură.
◦ Această pasiune timpurie l-a determinat să părăsească școala, deși părinții lui și-
ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste.
7. ◦ Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu
mult de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte
tânără, cu trăsături imaculate.
◦ Suferința ei înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul
ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o
undă de pe genunchii ei.
◦ Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut
imediat geniul artistului.
8. ◦ Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal
al Florenței.
◦ David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și
privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un
bloc de marmură, având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța.
◦ A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul
Florenței. În anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul a fost mutat în
interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piață fiind ocupat de o
copie.
9. Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt:
◦ Moise (în biserica San Pietro in Vincoli, Roma);
◦ Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzuți pentru mausoleul papei Iuliu al II-lea, în prezent în
Muzeul Luvru di Paris);
◦ grupul statuar Ziua și Noaptea, Amurgul și Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici;
◦ Il Pensioroso (Gânditorul) reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul;
◦ grupul de sclavi (așa zișii Giganți), sculpturi neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florența.
11. ◦ Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă
pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din
Florența aparținând lui Domenico Ghirlandaio.
◦ În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, executa frescele din
biserica Santa Maria Novella.
12. ◦ Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale artistului
- Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco - este La Sacra
Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni
(Tondo în limba italiană derivă din rotondo, însemnând rotund; un tondo este pictat în
cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată).
◦ În tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratați în manieră sculpturală și se
diferențiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele
sunt realizate mai puțin plastic și culorile sunt estompate.
◦ Artistul conferă tabloului trăsături specifice artei antice, revoluționând iconografia
respectivei scene religioase tradiționale.
◦ Raportarea la antichitate este caracteristică Renașterii, fascinată de vechea cultură
greco-romană.
13. ”Poți să citești toate tratatele despre frumusețea sublimă, și tot nu vei
înțelege această noțiune. Intră însă în Capela Sixtină și rotește-ți
privirea: aici vei descoperi frumusețea în esența ei pură.”
(E. Castelar y Ripoll, 1872).
14. ◦ Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafață de
aproape 500 de metri pătrați, depunând un efort istovitor. În cea mai mare parte lucrează singur.
◦ Frescele Capelei Sixtine au fost sfințite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Giorgio
Vasari povestește: „Aflând că vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească
picturile, rămânând cu toții muți de încântare.”
◦ Partea centrală, pe axa bolții, cuprinde nouă scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de întuneric,
Crearea aștrilor, Dumnezeu desparte apele de pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar și
Izgonirea din rai, Jertfa adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul și Beția lui Noe.
◦ De ambele părți ale acestor picturi sunt înfățișate sibile și prooroci. Michelangelo folosește culori
strălucitoare care, după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, își recăpătă în întregime
prospețimea.
15. ◦ Decorarea pereților altarului din Capela Sixtină - o suprafață măsurând 17 metri în lungime și 13
metri în lățime - reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează primele schițe în anul 1534 și se
apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina fresca în toamna anului 1541.
◦ Actul final al istoriei omenirii este înfățișat ca o înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea
apare disperată și îndurerată, cutremurată de perspectiva condamnării veșnice.
◦ Vreme de mulți ani, această operă va fi umbrită de prejudecățile puritane ale epocei. În anul 1564,
papa Pius al IV-lea a poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor.
◦ Creația lui Michelangelo a rămas neînțeleasă vreme de două secole și adesea a fost acuzată ca
fiind „perversă” sau că „încalcă conveniențele".
17. ◦ Ca Olofern în Capela Sixtină.
◦ Autoportret ca profetul Ieremia în Capela Sixtină (Vatican)
◦ Autoportret ca Nicodim în sculptura "Pietà Bandini" (Florenţa)
◦ Personajul cu turban albastru din tabloul „Crucificarea apostolului Petru în Roma” din “Cappella
Paolina” (Vatican)
◦ Apostolul Bartolomeu ținând în mână propria sa piele cu autoportretul lui Michelangelo pe fresca
"Judecata de Apoi" din Capela Sixtină (Vatican)
19. ◦ În 1535, lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al palatului papal”.
◦ Michelangelo a făcut primii pași ca arhitect la Florența. Aici, pe lângă alte sarcini despre care s-a
vorbt deja, artistul a avut o comandă importantă de la Papa Clement al VII-lea Medici, respectiv
proiectarea Bibliotecii lui Lorenzo, tot în complexul San Lorenzo. S-a ocupat de acest proiect
începând cu anul 1524, dar lucrările au rămas neterminate.
◦ Printre operele arhitecturale ale lui Michelangelo se numără: Capela familiei de Medici și
Biblioteca Laurentină din Florența, Palatul Farnese, cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma,
după modelul cupolei Domului din Florența realizată de arhitectul Filippo Brunelleschi și biserica
Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând
Băilor lui Diocletian.
20. ◦ În ultimii săi ani de viață, între 1560 și 1564, Buonarroti primește de la Pius al IV-
lea sarcina de a proiecta - în capătul Via Pia (astăzi Via „20 settembre”)
construită din voința aceluiași papă - o poartă, în scopul celebrării acestuia: Porta
Pia.
◦ Poarta, la care Michelangelo a utilizat elemente la vedere, reamintind de tradiția
de construcție din Roma antică, este terminată după moartea artistului.
22. ◦ Genialitatea lui Michelangelo reflectată în artele plastice își găsește corespondența și în creația literară.
◦ Sentimentele, trăsăturile profunde și gândurile maestrului Michelangelo și-au găsit expresia, de-a lungul lungii sale vieții,
într-o serie de compoziții lirice și în multe scrisori adresate familiei și prietenilor. Fără a fi un literat prin definiție și fără a
avea intenția de a-și publica poeziile, Buonarroti a lăsat în urmă multe compoziții în versuri.
◦ Versurile lui Michelangelo nu sunt nici armonioase, nici plăcute auzului, în comparație cu versurile poeților care-l imitau pe
Petrarca, opera lirică a lui Michelangelo fiind marcată de asprime formală și conceptuală, obscuritate și duritate, care au
adus la receptarea negativă a operei sale poetice de către critcii și consumatorii de poezie ai vremii.
◦ În versurile sale se întâlnesc, deseori, considerații artistice și estetice, referiri la propria sa meserie, pe care o descria ca
obositoare și solitară. Totuși, uneori știa să fie autoironic, așa cum reiese din poemele în care artistul se descrie lucrând la
frescele Capelei Sixtine, imagine ilustrată și într-un autoportret schițat pe marginea unei scrisori, cu culorile care i se lipeau
de ochi:
„Cu fața spre cer, îmi simt memoria
într-o casetă, ia pieptul de harpie,
și pensula deasupra feței
îmi creează, în joc, un paviment bogat.”
23. ◦ Există multe versuri de dragoste, printre care
cele scrise pentru Tommaso Cavalieri, tânărul de
o frumusețe rară, iubit de maestru, care i-a servit
drept muză pentru multe versuri cenzurate în
anticele ediții ale „Rimelor” lui Michelangelo.
Odată cu trecerea timpului, versurile maestrului
devin din ce în ce mai neliniștite și tensionate,
pentru ca, în cele scrise la maturiate, el să atingă
momentele cle mai înălțătoare și emoționante ale
liricii sale, ca, de exemplu, în sonetul alăturat.
◦ Au fost publicate în 1623 de strănepotul său,
Michelangelo cel Tânăr, într-o formă deformată:
toate pronumele masculine schimbate în formă
feminină, spre a ascunde aspectul homoerotic al
poemelor. Abia în 1893 au fost restaurate în
forma lor originală și traduse în limba engleză de
John Addington Symonds.
„Împovărat de ani și de păcate plin,
cu o puternică tristețe înrădăcinată,
vecină-mi este moartea care mă veghează
și-n inimă nutresc venin.
Nu mai am forțele-mi de care am nevoie
să schimb această viață, dragostea,
vestimentația sau soarta,
fără prezențele tale divine și clare,
a fiecărui drum înșelător.
Dragul meu domn, nu e de-ajuns
să mă dorești și să aspiri spre cer
doar pentru că sufletul ar fi,
nu ca prima dată, creat din nimic.
Mai mult decât atât, privezi,
dezbrăcând sufletul de moarte,
mă rog primește-mi înaltul drum,
să poată fi mai sigură și mai vizibilă
întoarcerea.”
25. ◦ Valoarea și celebritatea operei lui Michelangelo a pus în umbră viața sa personală. Cercetări mai recente au dezvăluit și
aspecte obscure ale existenței sale. Deși nu era sărac, avea un mod de viață auster și solitar, asemeni unui călugăr.
Adeseori lucra fără pauză chiar și în timpul nopții, uitând să mănânce sau să se odihnească.
◦ Prezența a numeroase nuduri masculine în opera sa a făcut pe mulți comentatori să creadă că marele artist era
homosexual, deși acesta nu a recunoscut niciodată. Astfel, cu Gherardo Perini, tânăr utilizat ca model în lucrările sale,
maestrul a avut o relație de opt ani. Dar cea mai mare afecțiune a avut-o față de Tommaso dei Cavalieri, care avea 23 de
ani pe când l-a întâlnit Michelangelo (care pe atunci avea 57 de ani) și căruia i-a dedicat peste 300 de sonete și madrigale.
◦ Michelangelo a avut o relație platonică cu marchiza Vittoria Colonna de Pescara, care era cu 15 ani mai tânără și căreia i-a
dedicat mai multe sonete.
◦ Către sfârșitul vieții, relația sa cu Biserica Catolică a fost încordată și aceasta deoarece artistul a criticat fastul și opulența
instituției religioase. Mai mult, după unii autori, mesajul ascuns al operelor sale sugerează că omul poate ajunge la
divinitate numai grației inteligenței sale, fără a avea nevoie de intermediari.
