analiza

1. Cum negociem cu Ucraina ?
În istoria Ucrainei se încheie, în aceste zile, o etapă, să îi spunem etapa oranj, etapă în
care au fost cântărite șansele tării la accederea la un nou statut.
După acordul economic recent încheiat între Rusia și Ucraina putem trage două
concluzii.
1. UE a evitat o greșeală strategică majoră în negocierea cu Ucraina. A făcut bine că
nu a acceptat să plătească Ucrainei prețul dependenței sale energetice de Moscova.
Acesta a fost planul comun al Kievului și Kremlinului stabilit înainte de Vilnius,
președintele ucrainian să ceară bani pentru o economie muribundă iar Putin să spună
că acceptă ca Ucraina să facă jumate de drum spre UE și jumate de drum spre Rusia,
adică o simplă momeală pentru Bruxelles care se credea că speră să obțină măcar un
deget de la Kiev cu speranță că va primi toată mâna. Acum Rusia a trebuit să bage
mâna în buzunar și să plătească efectele negative ale propriei politici energetice. Și-a
subdezvoltat programatic ani de zile un posibil aliat major care acum se târăște ca și
Belarusul spre subdezvoltare și protectorat rus. Pe termen lung Rusia se înhamă la un
efort economic major. Cei doi lideri slavi au sperat să dea o țeapă la Bruxelles, dar nu
au reușit.
2. Pe fondul poziției consecvente, UE începe să realizeze două aspecte.
2.1 Primo, că Moldova, și în mai mică măsură, Georgia, au fost și au rămas până la
sfârșit adevăratele povești de succes ale Politicii estice. Mai mult, că nu este bine să
pui în balanță 2 povești de succes cu o singură controversă, Ucraina. Faptul că UE
impune echilibru în condițiile în care opoziția din Ucraina mai mult creează probleme
(vezi rezoluția recentă a Maidanului cu eliberarea Iuliei Timoșenko în contextul în
care chiar Iulia a declarat public că nu vrea eliberarea) este un semnal că nici opoziția
din Ucraina nu ajută Bruxelles-ul.

2. 2.2. Parteneriatul Estic nu va mai putea fi o colecție de cazuri independente, ar trebui
să treacă la un nivel la care să se poată proteja ca proiect comun. În primul rând
Parteneriatul nu trebuie să devină subiect de dezbatere la viitorul Summit UE-Rusia.
UE ar trebuie chiar să dea un semnal clar în acest sens la umătorul Consiliu
European. Moscova poate fi informată dar cam atât. În al doilea rând, trebuie
rezolvată dualitatea politicilor UE față de Europa de Est. Concret, avem două
structuri și doi comisari care se ocupă de Europa de Est: Stefan Fule- comisarul
european pentru extindere și politica de vecinătate și care nu are în subordine o
strutură specializată pentru Parteneriatul Estic ci doar una dedicată strategiei
extinderii și Catherine Ashton - înalt reprezentat pentru afaceri externe și politica de
securitate, responsabil care are în subordine o structură ”Rusia, Parteneriatul Estic
Asia Centrală, Cooperare Regională și OSCE”. Undeva paralelismul acesta
influențează politicile UE față de întreg Parteneriatul.