SlideShare a Scribd company logo
1 of 15
Scriitorul american şi laureatul Premiului Nobel pentru
Literatură, William Faulkner la data de 6 iulie, a decedat, lăsând
literaturii universale o comoară impresionantă de romane, eseuri,
piese de teatru, poezie şi povestiri. În memoria şi cu scopul de a
comemora trecerea în eternitate a acestui scriitor, am organizat o
expoziţie virtulă prin care dorim să promovăm opera faulkneriană şi
să vă îndemnăm la lecturarea acesteia.
Născut în statul Mississipi, Faulkner îşi bazează
întreaga sa operă de ficţiune în acest teritoriu, creând chiar o
localitate imaginară, Yoknapatawpha, localitate în care o mulţime de
scrieri ale sale au loc.
Faulkner este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai
literaturii americane, care s-a specializat de-a lungul activităţii sale
scriitoriceşti pe problemele şi viaţa din sudul Americii. Fiind
necunoscut de la începutul carierei sale, Faulkner devine renumit o
dată cu primirea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949.
De asemenea, scriitorul a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru
Ficţiune pentru romanele O fabulă (1955) şi Hoţomanii (1964).
Astăzi, William Faulkner este considerat un
reprezentant de vază a literaturii americane, fiind inclus într-o
mulţime de liste şi top-uri de importante, ca de exemplu: Cele mai
bune 100 de romane a sec. XX scrise în engleză şi alte
clasamente similare.
Faulkner, William. Absalom, Absalom! /
Bucureşti : Editura Univers, 1999. - 360 p.
O carte carte îţi ţine respiraţia de la prima pagină
şi până la ultimul cuvânt. Romanul povesteşte
viaţa a trei familii din sudul Americii, înainte, pe
timul şi după Războiul Civil American, petrecut
între anii 1861-1865. În special, povestea se axează
pe viaţa lui Thomas Sutpen, care născut şi crescut
în sărăcie, vine în statul Mississippi pentru a se
îmbogăţi şi pentru a-şi crea un nume.
Faulkner, William. Gambitul calului /
Bucureşti : Editura Univers, 1993. - 224 p.
O realitate transferată în planul imaginar, un
imaginar corectând planul realului - o formulă
interesantă pentru această culegere de povestiri
detective, povestiri care, nu se opresc doar la
elucidarea unor violente încălcări ale umanului,
ci duc investigaţia mai departe asupra puterii
scrisului, în scopul de a restabili ceea ce e
imaginar în uman şi ceea ce e uman în imaginar.
Faulkner, William. Hoţomanii / Bucureşti :
RAO, 2011. - 322 p.
Opera lui Faulkner, Hoţomanii povesteşte despre
trei furturi de maşini din statului Mississippi.
Istoria porneşte din momentul în care Boon
Hogganbeck îl convinge pe Lucius Priest, un
puşti de 11 ani, să fure maşina bunicului acestuia
şi să evadeze într-o călătorie spre Memphis.
Această călătorie îl va învăţa pe Lucius despre
trădare şi onoare, corupţie şi demnitate, gelozie şi
moralitate, rasism, sexism şi respect de sine şi de
alţii.
Faulkner, William. Lumină de august / Iaşi:
Polirom, 2005. - 528 p.
Acţiunea romanului, însoţită de scene de violenţă
şi cruzime, care şi ele joacă un rol important în
desfăşurarea acţiunii, indică evenimente şi
întâmplări a diverselor personaje cu o proprie
istorie şi viaţă, care intersectându-se în
totalitatea acestor situaţii, se influenţează
reciproc.
Faulkner, William. Neînfrânţii / Bucureşti :
RAO International Publishing Company, 2009. -
288 p.
Un bildungsroman despre Bayard Sartoris, care
trăieşte în timpul Războiului Civil în sudul
Americii. Povestea este relatată din punctul de
vedere a a lui Bayard, şi cuprinde detalii şi
evenimente nu numai din viaţa sa, dar şi din viaţa
prietenului său Ringo, bunica protagonistului,
verişoara sa şi alte personaje întâlnite în roman.
Faulkner, William. Nuvele regăsite / Bucureşti
: RAO International Publishing Company, 2007. -
576 p.
Cele 20 de nuvele cuprinse în acest volum, includ
nu numai unele dintre cele mai bune opere
faulkneriene, ci şi scrieri care au stat la baza unor
romane majore ca Neînfrânţii, Cătunul, Codrul
mare, Casa cu coloane şi Pogoară-te, Moise!
Unele din povestiri sunt chiar identice cu capitole
a romanelor care erau destinate să devină opere
importante a literaturii americane. Chiar şi în
carte, istorioarele sunt divizate în mai multe
părţi, numite după romanele care aveau să apară
ulterior.
Faulkner, William. Pe patul de moarte /
Bucureşti : Editura Cartea românească, 1972. -
240 p.
Romanul este construit pe baza monologului
interior al personajelor, care conturate cu atenţie
şi iscusime, fac din acest roman faulknerian o
scriere puternică şi tristă. Povestirea începe de la
moartea personajului Addie Bundren, care-şi
spune ultima dorinţă de a fi înmormântată în
pământului strămoşilor săi, de aici pornind
periculoasa călătorie a întregii familii.
Faulkner, William. Pogoară-te, Moise /
Bucureşti : Editura Univers, 1991. - 320 p.
Cartea reprezintă o culegere de povestiri şi
istorioare, şapte la număr, care au loc în
localitatea imaginară a lui Faulkner, pe care se
bazează în multe lucrări ale sale, numită
Yoknapatawpha. În aceste scrieri, Faulkner atinge
mai multe teme ca incestul, sclavia, rasismul,
realaţiile dintre om şi natură, scoţând la iveală
natura umană şi evidenţiind moralitatea, sau
lipsa acesteia.
Faulkner, William. Povestiri inedite /
Bucureşti : RAO International Publishing
Company, 2009. - 576 p.
Geniul lui Faulkner luminează şi în aceste
Povestiri inedite care nu au reuşit să fie vreodată
publicate sau să apară în vreun alt volum, ivindu-
se pentru prima oară chiar în această culegere. De
asemenea, cartea conţine note şi date biografice
din viaţa lui William Faulkner.
Faulkner, William. Recviem pentru o
călugăriţă / Bucureşti : RAO, 2010. - 258 p.
Această operă experimentală a lui Faulkner este
scrisă pe jumătate ca roman şi ca piesă de teatru,
fiind împărţită chiar în acte şi scene. Povestea, ca
şi majoritatea operelor lui Faulkner, este o scriere
violentă şi puternică despre viaţa unei mame, pe
nume Temple Drake, căreia îi este omorât copilul
chiar de guvernantă. Temple este pusă în faţa
unei încercări, fiind nevoită să aleagă execuţia
femeii care i-a omorât copilul sau să se sinucidă,
din căinţa pentru faptele sale.
Faulkner, William. Victorie / Bucureşti :
Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1976. -
528 p.
Această cărţulie cuprinde mai multe povestiri
faulkneriene în ea: Septembrie secetos, Un
trandafir pentru Emily, Frunze însângerate, Un
cârmuitor şi Victorie. Lucrările ating temele, cele
mai des întâlnite la Faulkner, şi anume degate de
discriminare, rasism, diferenţierea păturilor
sociale şi viaţa în jurul perioadei Războiului Civil
American.
Faulkner, William. Cătunul / Bucureşti : Editura Orizonturi, s.a. - 448 p.
Cătunul reprezintă primul roman din trilogia lui Faulkner despre destinele familiei Snopes. În volumul de faţă este înfăţişat
momentul stabilirii acestei familii în “Rîpa francezului” şi ascensiunea ei în cătunul întemeiat pe ruinele unei foste uriaşie
plantaţii.
Faulkner, William. Oraşul / Bucureşti : Editura Orizonturi, s.a. - 464 p.
Cel de-al doilea volum din trilogie, Oraşul continuă povestea familiei Snopes - simbol al elementului destructiv şi rapace din sudul
Americii postbelice. Cartea prezintă lupta crâncenă dusă de Flem Snopes pentru preluarea conducerii oraşului Jefferson din
Mississippi.
Faulkner, William. Conacul / Bucureşti : Editura Orizonturi, s.a. - 496 p.
Ultima parte a trilogiei este considerat de critici cel mai bun roman din seria celor trei şi de unii, ca fiind chiar creaţia de vârf a
întregii activităţi literare a lui Faulkner.
Lectură frumoasă!
Material realizat de Biblioteca Târgu-Mureş, Chişinău

More Related Content

Similar to William Faulkner: expoziţie virtuală

Romantismul european - ghitescu andreea
Romantismul european - ghitescu andreeaRomantismul european - ghitescu andreea
Romantismul european - ghitescu andreeaAndie Smile
 
Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015Alba Iulia
 
Modele epice in romanul interbelic
Modele epice in romanul interbelicModele epice in romanul interbelic
Modele epice in romanul interbelicNina Sulea
 
Polonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străiniPolonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străiniBibliotecaMickiewicz
 
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceubaltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceuCoziniaCristinaRadut
 
Thomas mann tonio kroger - povestiri 1
Thomas mann   tonio kroger - povestiri 1Thomas mann   tonio kroger - povestiri 1
Thomas mann tonio kroger - povestiri 1Robin Cruise Jr.
 
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeScriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeBibliotecaMickiewicz
 
Hobana, ion un fel de spatiu - ctrl
Hobana, ion   un fel de spatiu - ctrlHobana, ion   un fel de spatiu - ctrl
Hobana, ion un fel de spatiu - ctrlGeorge Cazan
 
Mari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romaneMari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romaneOlesea_Moldovan
 
îN absenţa stăpânilor
îN absenţa stăpânilorîN absenţa stăpânilor
îN absenţa stăpânilorCutesi Oana
 
Olga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptx
Olga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptxOlga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptx
Olga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptxBibliotecaMickiewicz
 
Sub semnul palosului
Sub semnul palosuluiSub semnul palosului
Sub semnul palosuluispartacus505
 
Ion roman realist
Ion roman realistIon roman realist
Ion roman realistviobar
 
Ion roman realist
Ion roman realistIon roman realist
Ion roman realistviobar
 

Similar to William Faulkner: expoziţie virtuală (20)

Romantismul european - ghitescu andreea
Romantismul european - ghitescu andreeaRomantismul european - ghitescu andreea
Romantismul european - ghitescu andreea
 
Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015Batalia cartilor 2015
Batalia cartilor 2015
 
Modele epice in romanul interbelic
Modele epice in romanul interbelicModele epice in romanul interbelic
Modele epice in romanul interbelic
 
Polonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străiniPolonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străini
 
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceubaltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
 
Basmul
BasmulBasmul
Basmul
 
Thomas mann tonio kroger - povestiri 1
Thomas mann   tonio kroger - povestiri 1Thomas mann   tonio kroger - povestiri 1
Thomas mann tonio kroger - povestiri 1
 
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeScriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
 
Hobana, ion un fel de spatiu - ctrl
Hobana, ion   un fel de spatiu - ctrlHobana, ion   un fel de spatiu - ctrl
Hobana, ion un fel de spatiu - ctrl
 
11.doc
11.doc11.doc
11.doc
 
Mari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romaneMari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romane
 
Romane poloneze celebre
Romane poloneze celebreRomane poloneze celebre
Romane poloneze celebre
 
îN absenţa stăpânilor
îN absenţa stăpânilorîN absenţa stăpânilor
îN absenţa stăpânilor
 
Cărți jubiliare
Cărți jubiliareCărți jubiliare
Cărți jubiliare
 
Olga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptx
Olga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptxOlga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptx
Olga Tokarczuk - scriitoare poloneză de succes.pptx
 
RAY BRADBURY Fahrenheit 451
RAY BRADBURY Fahrenheit 451RAY BRADBURY Fahrenheit 451
RAY BRADBURY Fahrenheit 451
 
Paul Goma
Paul GomaPaul Goma
Paul Goma
 
Sub semnul palosului
Sub semnul palosuluiSub semnul palosului
Sub semnul palosului
 
Ion roman realist
Ion roman realistIon roman realist
Ion roman realist
 
Ion roman realist
Ion roman realistIon roman realist
Ion roman realist
 

William Faulkner: expoziţie virtuală

  • 1.
  • 2. Scriitorul american şi laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, William Faulkner la data de 6 iulie, a decedat, lăsând literaturii universale o comoară impresionantă de romane, eseuri, piese de teatru, poezie şi povestiri. În memoria şi cu scopul de a comemora trecerea în eternitate a acestui scriitor, am organizat o expoziţie virtulă prin care dorim să promovăm opera faulkneriană şi să vă îndemnăm la lecturarea acesteia. Născut în statul Mississipi, Faulkner îşi bazează întreaga sa operă de ficţiune în acest teritoriu, creând chiar o localitate imaginară, Yoknapatawpha, localitate în care o mulţime de scrieri ale sale au loc. Faulkner este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii americane, care s-a specializat de-a lungul activităţii sale scriitoriceşti pe problemele şi viaţa din sudul Americii. Fiind necunoscut de la începutul carierei sale, Faulkner devine renumit o dată cu primirea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949. De asemenea, scriitorul a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru Ficţiune pentru romanele O fabulă (1955) şi Hoţomanii (1964). Astăzi, William Faulkner este considerat un reprezentant de vază a literaturii americane, fiind inclus într-o mulţime de liste şi top-uri de importante, ca de exemplu: Cele mai bune 100 de romane a sec. XX scrise în engleză şi alte clasamente similare.
  • 3. Faulkner, William. Absalom, Absalom! / Bucureşti : Editura Univers, 1999. - 360 p. O carte carte îţi ţine respiraţia de la prima pagină şi până la ultimul cuvânt. Romanul povesteşte viaţa a trei familii din sudul Americii, înainte, pe timul şi după Războiul Civil American, petrecut între anii 1861-1865. În special, povestea se axează pe viaţa lui Thomas Sutpen, care născut şi crescut în sărăcie, vine în statul Mississippi pentru a se îmbogăţi şi pentru a-şi crea un nume.
  • 4. Faulkner, William. Gambitul calului / Bucureşti : Editura Univers, 1993. - 224 p. O realitate transferată în planul imaginar, un imaginar corectând planul realului - o formulă interesantă pentru această culegere de povestiri detective, povestiri care, nu se opresc doar la elucidarea unor violente încălcări ale umanului, ci duc investigaţia mai departe asupra puterii scrisului, în scopul de a restabili ceea ce e imaginar în uman şi ceea ce e uman în imaginar.
  • 5. Faulkner, William. Hoţomanii / Bucureşti : RAO, 2011. - 322 p. Opera lui Faulkner, Hoţomanii povesteşte despre trei furturi de maşini din statului Mississippi. Istoria porneşte din momentul în care Boon Hogganbeck îl convinge pe Lucius Priest, un puşti de 11 ani, să fure maşina bunicului acestuia şi să evadeze într-o călătorie spre Memphis. Această călătorie îl va învăţa pe Lucius despre trădare şi onoare, corupţie şi demnitate, gelozie şi moralitate, rasism, sexism şi respect de sine şi de alţii.
  • 6. Faulkner, William. Lumină de august / Iaşi: Polirom, 2005. - 528 p. Acţiunea romanului, însoţită de scene de violenţă şi cruzime, care şi ele joacă un rol important în desfăşurarea acţiunii, indică evenimente şi întâmplări a diverselor personaje cu o proprie istorie şi viaţă, care intersectându-se în totalitatea acestor situaţii, se influenţează reciproc.
  • 7. Faulkner, William. Neînfrânţii / Bucureşti : RAO International Publishing Company, 2009. - 288 p. Un bildungsroman despre Bayard Sartoris, care trăieşte în timpul Războiului Civil în sudul Americii. Povestea este relatată din punctul de vedere a a lui Bayard, şi cuprinde detalii şi evenimente nu numai din viaţa sa, dar şi din viaţa prietenului său Ringo, bunica protagonistului, verişoara sa şi alte personaje întâlnite în roman.
  • 8. Faulkner, William. Nuvele regăsite / Bucureşti : RAO International Publishing Company, 2007. - 576 p. Cele 20 de nuvele cuprinse în acest volum, includ nu numai unele dintre cele mai bune opere faulkneriene, ci şi scrieri care au stat la baza unor romane majore ca Neînfrânţii, Cătunul, Codrul mare, Casa cu coloane şi Pogoară-te, Moise! Unele din povestiri sunt chiar identice cu capitole a romanelor care erau destinate să devină opere importante a literaturii americane. Chiar şi în carte, istorioarele sunt divizate în mai multe părţi, numite după romanele care aveau să apară ulterior.
  • 9. Faulkner, William. Pe patul de moarte / Bucureşti : Editura Cartea românească, 1972. - 240 p. Romanul este construit pe baza monologului interior al personajelor, care conturate cu atenţie şi iscusime, fac din acest roman faulknerian o scriere puternică şi tristă. Povestirea începe de la moartea personajului Addie Bundren, care-şi spune ultima dorinţă de a fi înmormântată în pământului strămoşilor săi, de aici pornind periculoasa călătorie a întregii familii.
  • 10. Faulkner, William. Pogoară-te, Moise / Bucureşti : Editura Univers, 1991. - 320 p. Cartea reprezintă o culegere de povestiri şi istorioare, şapte la număr, care au loc în localitatea imaginară a lui Faulkner, pe care se bazează în multe lucrări ale sale, numită Yoknapatawpha. În aceste scrieri, Faulkner atinge mai multe teme ca incestul, sclavia, rasismul, realaţiile dintre om şi natură, scoţând la iveală natura umană şi evidenţiind moralitatea, sau lipsa acesteia.
  • 11. Faulkner, William. Povestiri inedite / Bucureşti : RAO International Publishing Company, 2009. - 576 p. Geniul lui Faulkner luminează şi în aceste Povestiri inedite care nu au reuşit să fie vreodată publicate sau să apară în vreun alt volum, ivindu- se pentru prima oară chiar în această culegere. De asemenea, cartea conţine note şi date biografice din viaţa lui William Faulkner.
  • 12. Faulkner, William. Recviem pentru o călugăriţă / Bucureşti : RAO, 2010. - 258 p. Această operă experimentală a lui Faulkner este scrisă pe jumătate ca roman şi ca piesă de teatru, fiind împărţită chiar în acte şi scene. Povestea, ca şi majoritatea operelor lui Faulkner, este o scriere violentă şi puternică despre viaţa unei mame, pe nume Temple Drake, căreia îi este omorât copilul chiar de guvernantă. Temple este pusă în faţa unei încercări, fiind nevoită să aleagă execuţia femeii care i-a omorât copilul sau să se sinucidă, din căinţa pentru faptele sale.
  • 13. Faulkner, William. Victorie / Bucureşti : Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1976. - 528 p. Această cărţulie cuprinde mai multe povestiri faulkneriene în ea: Septembrie secetos, Un trandafir pentru Emily, Frunze însângerate, Un cârmuitor şi Victorie. Lucrările ating temele, cele mai des întâlnite la Faulkner, şi anume degate de discriminare, rasism, diferenţierea păturilor sociale şi viaţa în jurul perioadei Războiului Civil American.
  • 14. Faulkner, William. Cătunul / Bucureşti : Editura Orizonturi, s.a. - 448 p. Cătunul reprezintă primul roman din trilogia lui Faulkner despre destinele familiei Snopes. În volumul de faţă este înfăţişat momentul stabilirii acestei familii în “Rîpa francezului” şi ascensiunea ei în cătunul întemeiat pe ruinele unei foste uriaşie plantaţii. Faulkner, William. Oraşul / Bucureşti : Editura Orizonturi, s.a. - 464 p. Cel de-al doilea volum din trilogie, Oraşul continuă povestea familiei Snopes - simbol al elementului destructiv şi rapace din sudul Americii postbelice. Cartea prezintă lupta crâncenă dusă de Flem Snopes pentru preluarea conducerii oraşului Jefferson din Mississippi. Faulkner, William. Conacul / Bucureşti : Editura Orizonturi, s.a. - 496 p. Ultima parte a trilogiei este considerat de critici cel mai bun roman din seria celor trei şi de unii, ca fiind chiar creaţia de vârf a întregii activităţi literare a lui Faulkner.
  • 15. Lectură frumoasă! Material realizat de Biblioteca Târgu-Mureş, Chişinău