Proiectul "Diversitate si interculturalitate" - Implementat de Scoala Gimnaziala Marginenii de Jos

1. ŞCOALA GIMNAZIALĂ „PETRE TUDOSE” MĂLURENI
COMUNA MĂLURENI, JUDEŢUL ARGEŞ
PRIETENIA ESTE UN MOD DE VIAŢĂ
~RELAŢIA „ROMÂN-ŢIGAN” VĂZUTĂ PRIN OCHI DE COPIL~
Viaţa noastră oscilează între două contradicţii: datoria de a spune adevărul şi necesitatea de a-l
ascunde. Este greu să ne acceptăm originile,dar şi mai greu să ne acceptăm unii pe alţii ! Oare
capacitatea sufletului nostru nu ne lasă să vedem adevărul în ceilalţi, sau raţiunea ne îndepărtează de ei,
făcându-ne să judecăm după aparenţe? Dacă sufletul fiecăruia dintre noi ar avea glas ar striga atât de
tare :,,Noi toţi suntem oameni si ne iubim!,, ,încât am asurzi cu toţii!
Să dispreţuieşti un om pentru că nu are cultură, sau e prost îmbrăcat, sau de altă culoare este o
crimă, nu discriminare. Trupul este mormântul sufletului şi uneori are atât de multă putere, încât poate
trece peste dragoste şi chiar peste conştiinţă. Oare este atât de greu să ne acceptăm unii pe alţii, nu
înţelegem că dacă nu spui adevărul despre tine însuţi, nu-l poţi spune nici despre alţii! Prietenia este
egalitate armonioasă, iar omul a fost clădit pe baza prieteniei, ea este pretutindeni, dar nu o recunoaşte
decât acela care o caută.
Prietenia, libertatea şi virtutea, singurele trei lucruri pentru care merită să trăieşti au devenit atât
de rare, este atât de greu să ne recunoaştem unii pe alţii, dar mai ales ne este extrem de greu să ne
acceptăm! Să uitam visele oamenilor mici? Să lăsăm vieţi să se piardă în lume? Dacă eu aş fi Dumnezeu
aş sorta lumea aceasta, aş face atât de multă ordine şi le-aş arăta tuturor că încăpem toţi în lume. Inimile
care nu iubesc sunt goale, raţiunea se află in antiteză cu sufletul, dar noi? Noi ca oameni, nu ne putem
depăşi condiţia? Nu ne putem accepta unii pe alţii, sau nu vrem?
Oamenii încep prin dragoste, ajung la ură şi adesea nu se potolesc decât atunci când mor. Este
in firea lucrurilor ca oamenii să se înţeleagă, dar mulţi şi-au pierdut de mult ,,firea,,. Îmi este greu să cred
că lumea este împărţită, că noi nu ne putem accepta unii pe alţii, doar pentru că avem altă culoare, sau alt
grad de cultură, îmi este greu să cred că nu ne putem contrazice principiile bolnave.......De ce oamenii nu
ştiu să fie nici pe deplin răi, nici pe deplin buni? Trăim într-o lume în care avem toate posibilităţile, toate
căile sunt deschise spre evoluare, dar nu o apreciem.......Pentru a iubi ceva este suficient să-ţi închipui că
l-ai putea pierde. Nu toţi avem conştiinţă? Nu împărţim aceeaşi lume? Conştiinţa este vocea sufletului,
lumina inteligenţei care într-un final reuşeşte să ne încheie faptele rele cu un ,,happy end,, la fel ca şi în
filmele de mare succes. Înainte să-i critici pe ceilalţi, fă bine şi cunoaşte-te pe tine însuţi, nu răspândiţi
răul, călcaţi-l în picioare cu raţiunea lui cu tot!
Gândiţi-vă că cei ce ne spun numai cuvinte rele, au un caracter bun! Fiecare faţă a fost pictată
încă de la conceperea ei cu zâmbet. Dacă ne-am arunca câte un zâmbet unul-altuia, fără să ţinem cont de
aparenţe, lumea ar fi mai bună, dar suntem oameni şi nu ne dorim ceea ce încă nu cunoaştem! Adevărata
prietenie seamănă cu fantomele, toată lumea vorbeşte despre ea, dar foarte puţini o simt, pentru că ea
este simţită cu inima, nu cu raţiunea, însă ne este greu să găsim prietenia în inimă, dar nu înţelegem că
este imposibil să o găsim aiurea.
Niciodată nu va fi fericit cel ce are un ideal căruia-şi închină viaţa, dar pentru totdeauna va fi
fericit cel care a simţit prietenia şi a privit dincolo de trup, dincolo de aparenţele care înşeală şi a reuşit
să-şi accepte semenii. Cel mai greu lucru din lume este să treci peste ceea ce toţi ceilalţi nu trec. Noi nu
suntem niciodată atât de nenorociţi pe cât credem, nici atât de fericiţi pe cât am spera, dar nici măcar nu
încercăm să ne depăşim condiţia, vom rămâne întotdeauna aşa pentru că toţi suntem oameni, dar

2. discriminările dintre noi au devenit pentru unii mai folositoare ca aerul.......Sărăcia nu va înjosi niciodată
sufletele mari, nici bogăţia nu le poate înălţa pe cele josnice, pentru că gloria şi meritul omului în sine nu
se vor găsi niciodată în bunuri materiale.
Într-o societate bine împărţită, cei buni ar trebui să servească drept model, iar cei răi drept
exemplu. Trăim în societatea în care tragediile altora sunt întotdeauna de o banalitate exasperantă, dar e
vina noastră? Nu, pentru că noi vom fi mereu aceeaşi ,indiferent de circumstanţe. Sunt puţini aceia ce
trec peste aparenţe, dar există şi vor exista în continuare!
Ochii noştri se privesc diferit, se ignoră, ba chiar au ajuns să se resemneze, îşi acceptă cu mândrie titlul
de ,, ţigani”. Ei nu-şi vor şti niciodată adevăratele drepturi doar pentru că noi nu îi putem accepta? Nu-şi
vor putea clădi niciodată o familie ,,stabilă”, în care părinţii să-i poată oferi copilului şansa spre
dezvoltare? Vor rămâne mereu izolaţi de noi ceilalţi-
,, românii”? Nu vor avea niciodată şansa să-şi deschidă drumurile spre o viaţă mai bună?
<<Oare eu nu voi avea nicioadată un
ştrand sau măcar un râu în care să mă
scald? Voi fi nevoit să împart pentru
totdeauna gârla cu purceii satului?>>
Cheia lor către acele drumuri se află în noi, iar noi
prin simplul fapt că-i putem accepta, le putem oferi,,
viaţa”.
Eu mi-am clădit o lume a mea, lumea mea mă
clădeşte pe mine ca pe o valoare a societăţii mele,
dar ei? Vor umbla mereu desculţi? Vor trăi mereu in
condiţii improprii? Ei-,, ţiganii”- nu vor avea
niciodată şansa mea? Ei vor pleca mereu în ţări
străine şi se vor întoarce mereu şi mereu aici, în ţara
drumurilor închise, dispreţuind fiecare pas pe care îl
fac în comunitatea noastră, plătiţi de ,, binefăcătorii străini să se întoarcă ,,acasă”. Ei nu s-au resemnat,
nu se vor resemna niciodată, doar că sunt nevoiţi să o facă. Sunt nevoiţi să accepte batjocura,, altora”, dar
sunt obişnuiţi să accepte batjocura noastră.
Idealul lor este să termine opt clase, să-şi întemeieze o familie,, aiurea”. Se cred excluşi, au principii
diferite de ale noastre, chiar dacă trăim în aceeaşi comunitate, împărţim aceleaşi drepturi. Convieţuim
împreună, dar nu ne dăm seama că s-au format clase sociale separate, pentru ei noi nu suntem la fel,
pentru că noi suntem cei care îi discriminează, cu sau fără a ne da seama. Nu toţi sunt la fel, alţii sunt
bogaţi, alţii nici măcar săraci nu mai sunt, dar toţi au nevoie de ,, acceptare”……
În comunitatea mea, oamenii se acceptă,, fals”, se acceptă, e un început, dar de aici şi până să
convieţuieşti cu ,,ţiganii’ , în adevăratul sens al cuvântului, e cale lungă. Vom lega totul cu voinţă, vom
scurta şi cele mai lungi drumuri, vom clădi o societate stabilă, înainte ca societatea să ne înăbuşe cu
suspinele tuturor acelora care îi sunt victime, dar mai ales discriminării……….
Eu judec ceea ce văd, comunitatea mi-e mamă şi prietenă, iar ei îmi sunt fraţi, aşa că tot ce sper să
clădesc prin vorbe va deveni realitate, pentru că toţi ,, suntem oameni şi ne iubim”!
Anghelina Diana clasa a VII-a
Îndrumător, prof. Miţaru Veronica