SlideShare a Scribd company logo
1 of 16
Colegiul National “Cuza Voda” Husi are doua ramuri: una umanista, iar cea dea doua,
realista.
Ramura umanista este constituita de profilurile:
-Filologie;
-Stiinte sociale
Ramura realista este formata din profilurile:
-Matematica-Informatica
-Stiinte ale naturii
Muzeul viticol
A fost înfiinţat, în 1966, primul Muzeu Viticol din ţară. Tot la
Huşi a fost fondată prima vinotecă şcolară din ţară, încă din anul
1909, printre fondatori numărându-se ministrul instrucţiei
publice de atunci, Spiru Haret. Primul director a fost ing. Gh.
Gheorghiu (1908-1915). În 1918 a fost director Constantin Hogaş,
absolvent al Facultăţii de Agronomie Iaşi, cu specializare viticolă
în Italia şi Franţa.
Un director remarcabil, dar şi un eminent profesor, ing. Gheorghe
Bălţatu, vine ca profesor în 1939. Şcoala a fost condusă apoi de dr.
ing. Tudose, urmat de dr. ing. Teodor Botezatu, fost elev al
al şcolii, un om destoinic, la înălţimea înaintaşilor săi, astazi la conducere aflandu-se profesor doctor ing.
Irimia Artene. Impresionant este Muzeul Vitivinicol al Huşilor, un aşezământ în care sunt concentrate
munca, priceperea, meşteşugul tradiţional şi dragostea podgorenilor de pe aceste meleaguri. Alături de
sala cu 500 de vestigii vitivinicole a introdus în zestrea muzeului o sală de 150 figuri zoomorfe şi
antropomorfe din butuci naturali de viţă-de-vie „sculptaţi de natură“. Mai există o sală a biruinţei şi
recunoştinţei sau „Sala înaintaşilor şi urmaşilor“, pe al cărui fronton tronează, lângă „cheile de promoţie“,
portretele „Marilor înaintaşi din Şcoala şi Podgoria Huşi“.
Multe personalităţi române şi străine şi-au exprimat în Cartea de aur a şcolii admiraţia pentru Muzeul
Viticol şi „Vinoteca Liceului“, fondate în 1909. Şcoala de Viticultură din Huşi, azi Colegiul de Viticultură
"Dimitrie Cantemir", deţine una dintre cele mai importante vinoteci din România. Prin anii 1960, Mihai
Ralea, care era om politic, a dat dispoziţie ca la Huşi să fie trimise eşantioane de vin din toate zonele
României. Aşa a devenit vinoteca aceasta "prima vinotecă naţională" din ţară. Acum, are circa 25.000 de
sticle la care "nu se umblă". E o lege internaţională la care nu-ţi dă voie "să umbli" la vinotecă.
Casa de Cultura “Alexandru Giugaru” Husi
Theodor Codreanu
Theodor Codreanu s-a nascut la 1 aprilie 1945
in localitatea Sârbi, comuna Banca, județul
Vaslui. Este un critic și istoric literar, prozator
și scriitor român. Este cunoscut ca un reputat
eminescolog, fiind laureat a trei premii
naționale „Mihai Eminescu” pentru cel mai
bun volum de exegeză eminesciană publicat
într-un an.
Liceul Tehnologic "Ioan Corivan" Husi
Este situat în municipiul Huşi din judeţul Vaslui şi
deserveşte o zonă de aproximativ 50 de kilometri pătraţi.
Unitatea de învăţământ a fost înfiinţată în anul 1912
ca Şcoala practică de meserii şi şi-a pastrat de-a lungul
timpului profilul tehnologic, asigurând pregătirea profesională
a tinerilor din zona Huşi în conformitate cu dezvoltarea
economică a zonei, prin şcolă de meserii, şcoală profesională
şi de ucenici, şcoală de arte şi meserii, liceu tehnologic.
În anul şcolar 2015-2016, la Liceul Tehnologic „Ioan
Corivan” Husi sunt înscrişi 550 de elevi cu vârste între 14
şi19 ani care frecventează cursurile învăţămâtului tehnologic,
cursuri de zi, în domeniile Mecanică, Industrie textilă şi
pielărie, Comert, Turism şi alimentaţie, liceu tehnologic,
şcoală profesională.
Proiect realizat de elevii:
• Arsene Elena-Andreea
• Lăzăscu Maria

More Related Content

Similar to Valorile locale ale municipiului husi (6)

Emil Racovita
Emil RacovitaEmil Racovita
Emil Racovita
 
Stundiu De Caz V
Stundiu De Caz VStundiu De Caz V
Stundiu De Caz V
 
Buiucani
BuiucaniBuiucani
Buiucani
 
Moara violattos
Moara violattosMoara violattos
Moara violattos
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 

More from scmargineni

More from scmargineni (20)

Metodologia inscrierii in_ invatamant primar_ 2019_monitor (2)
Metodologia  inscrierii in_         invatamant primar_  2019_monitor (2)Metodologia  inscrierii in_         invatamant primar_  2019_monitor (2)
Metodologia inscrierii in_ invatamant primar_ 2019_monitor (2)
 
Rezultate concurs olimpiada satelor editia a ii (1)
Rezultate concurs olimpiada satelor  editia a ii (1)Rezultate concurs olimpiada satelor  editia a ii (1)
Rezultate concurs olimpiada satelor editia a ii (1)
 
11021695 2016 raei
11021695 2016 raei11021695 2016 raei
11021695 2016 raei
 
Diploma
DiplomaDiploma
Diploma
 
Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VI (acord)
Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VI (acord)Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VI (acord)
Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VI (acord)
 
Invitatie participare Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VI
Invitatie participare Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VIInvitatie participare Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VI
Invitatie participare Proiect Diversitate si interculturalitate - editia VI
 
Diversitate sc barcanesti
Diversitate   sc barcanestiDiversitate   sc barcanesti
Diversitate sc barcanesti
 
Diversitate si-interculturalitate-in-orasul-husi
Diversitate si-interculturalitate-in-orasul-husiDiversitate si-interculturalitate-in-orasul-husi
Diversitate si-interculturalitate-in-orasul-husi
 
Oameni de cultura din Prejmer
Oameni de cultura din PrejmerOameni de cultura din Prejmer
Oameni de cultura din Prejmer
 
Ioan grigorescu
Ioan grigorescuIoan grigorescu
Ioan grigorescu
 
Olimpiada satelor
Olimpiada satelorOlimpiada satelor
Olimpiada satelor
 
Raei 2014 2015 (2)
Raei 2014 2015 (2)Raei 2014 2015 (2)
Raei 2014 2015 (2)
 
Raport de autoevaluare ceac 2014 2015
Raport de autoevaluare ceac 2014 2015Raport de autoevaluare ceac 2014 2015
Raport de autoevaluare ceac 2014 2015
 
Raei 2014 2015 (1)
Raei 2014 2015 (1)Raei 2014 2015 (1)
Raei 2014 2015 (1)
 
Regulament
RegulamentRegulament
Regulament
 
Plan de-imbunatatire-ceac-pentru-2015-2016-raei-
Plan de-imbunatatire-ceac-pentru-2015-2016-raei-Plan de-imbunatatire-ceac-pentru-2015-2016-raei-
Plan de-imbunatatire-ceac-pentru-2015-2016-raei-
 
Strategia ceac -
Strategia ceac -Strategia ceac -
Strategia ceac -
 
Plan de imbunatatire ceac 2014 2015
Plan de imbunatatire ceac 2014 2015Plan de imbunatatire ceac 2014 2015
Plan de imbunatatire ceac 2014 2015
 
Lista organismelor abilitate
Lista organismelor abilitateLista organismelor abilitate
Lista organismelor abilitate
 
Asigurarea actului decizional
Asigurarea actului decizionalAsigurarea actului decizional
Asigurarea actului decizional
 

Valorile locale ale municipiului husi

  • 1.
  • 2.
  • 3.
  • 4. Colegiul National “Cuza Voda” Husi are doua ramuri: una umanista, iar cea dea doua, realista. Ramura umanista este constituita de profilurile: -Filologie; -Stiinte sociale Ramura realista este formata din profilurile: -Matematica-Informatica -Stiinte ale naturii
  • 5.
  • 6. Muzeul viticol A fost înfiinţat, în 1966, primul Muzeu Viticol din ţară. Tot la Huşi a fost fondată prima vinotecă şcolară din ţară, încă din anul 1909, printre fondatori numărându-se ministrul instrucţiei publice de atunci, Spiru Haret. Primul director a fost ing. Gh. Gheorghiu (1908-1915). În 1918 a fost director Constantin Hogaş, absolvent al Facultăţii de Agronomie Iaşi, cu specializare viticolă în Italia şi Franţa. Un director remarcabil, dar şi un eminent profesor, ing. Gheorghe Bălţatu, vine ca profesor în 1939. Şcoala a fost condusă apoi de dr. ing. Tudose, urmat de dr. ing. Teodor Botezatu, fost elev al al şcolii, un om destoinic, la înălţimea înaintaşilor săi, astazi la conducere aflandu-se profesor doctor ing. Irimia Artene. Impresionant este Muzeul Vitivinicol al Huşilor, un aşezământ în care sunt concentrate munca, priceperea, meşteşugul tradiţional şi dragostea podgorenilor de pe aceste meleaguri. Alături de sala cu 500 de vestigii vitivinicole a introdus în zestrea muzeului o sală de 150 figuri zoomorfe şi antropomorfe din butuci naturali de viţă-de-vie „sculptaţi de natură“. Mai există o sală a biruinţei şi recunoştinţei sau „Sala înaintaşilor şi urmaşilor“, pe al cărui fronton tronează, lângă „cheile de promoţie“, portretele „Marilor înaintaşi din Şcoala şi Podgoria Huşi“. Multe personalităţi române şi străine şi-au exprimat în Cartea de aur a şcolii admiraţia pentru Muzeul Viticol şi „Vinoteca Liceului“, fondate în 1909. Şcoala de Viticultură din Huşi, azi Colegiul de Viticultură "Dimitrie Cantemir", deţine una dintre cele mai importante vinoteci din România. Prin anii 1960, Mihai Ralea, care era om politic, a dat dispoziţie ca la Huşi să fie trimise eşantioane de vin din toate zonele României. Aşa a devenit vinoteca aceasta "prima vinotecă naţională" din ţară. Acum, are circa 25.000 de sticle la care "nu se umblă". E o lege internaţională la care nu-ţi dă voie "să umbli" la vinotecă.
  • 7.
  • 8.
  • 9.
  • 10. Casa de Cultura “Alexandru Giugaru” Husi
  • 11.
  • 12. Theodor Codreanu Theodor Codreanu s-a nascut la 1 aprilie 1945 in localitatea Sârbi, comuna Banca, județul Vaslui. Este un critic și istoric literar, prozator și scriitor român. Este cunoscut ca un reputat eminescolog, fiind laureat a trei premii naționale „Mihai Eminescu” pentru cel mai bun volum de exegeză eminesciană publicat într-un an.
  • 13. Liceul Tehnologic "Ioan Corivan" Husi Este situat în municipiul Huşi din judeţul Vaslui şi deserveşte o zonă de aproximativ 50 de kilometri pătraţi. Unitatea de învăţământ a fost înfiinţată în anul 1912 ca Şcoala practică de meserii şi şi-a pastrat de-a lungul timpului profilul tehnologic, asigurând pregătirea profesională a tinerilor din zona Huşi în conformitate cu dezvoltarea economică a zonei, prin şcolă de meserii, şcoală profesională şi de ucenici, şcoală de arte şi meserii, liceu tehnologic. În anul şcolar 2015-2016, la Liceul Tehnologic „Ioan Corivan” Husi sunt înscrişi 550 de elevi cu vârste între 14 şi19 ani care frecventează cursurile învăţămâtului tehnologic, cursuri de zi, în domeniile Mecanică, Industrie textilă şi pielărie, Comert, Turism şi alimentaţie, liceu tehnologic, şcoală profesională.
  • 14.
  • 15.
  • 16. Proiect realizat de elevii: • Arsene Elena-Andreea • Lăzăscu Maria