Your SlideShare is downloading. ×
Revista siamanto final ff
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×

Introducing the official SlideShare app

Stunning, full-screen experience for iPhone and Android

Text the download link to your phone

Standard text messaging rates apply

Revista siamanto final ff

228
views

Published on

Published in: Education

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
228
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
3
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. 3Armenii- Un popor menit sătrăiascăUrartuul, teritoriul pe care s-adezvoltat ulterior poporul armean, aînsemnat o comunitate de popoare,fiind, în secolul VIII î. Hr., cea maiimportantă putere din Asia apusea-nă, care stăpânea pământurile cu-prinse între Lacul Van şi Lacul Ur-mia, extinzându-şi supremaţia înnord spre Transcaucazia, iar în sud,spre Siria.Primele menţiuni despre Hayas-sa (socotit ca desemnând viitorul nu-me al Armeniei, Hayastan), dateazădin secolul al XIV-lea î. Hr., cândacest mic regat era amintit în ta-bletele hitite descoperite la Bo-ghazkői. În secolul al XIII-lea, regeleSalmanaser I al Asiriei menţioneazăcă a învins provinciile din Uruatri,răsculate împotriva sa. În analele asi-riene ale secolului următor îi regăsimdin nou pe locuitorii acestor pro-vincii ca fiind înfrânţi de către regeleasirian Tukulti-Ninurta I (1255-1218î. Hr.), pentru ca, o sută de ani maitârziu, Tiglatpalassar să conducă do-uă expediţii împotriva acestora, cu-noscuţi acum sub numele de poporulNairi.Odată cu reînvierea puterii a-sirienilor, în secolul IX î. Hr., regelelor Assurbanipal distruge sute de ce-tăţi din Nairi, care se întindeau pânăîn ţinutul Urartu menţionat pentruprima dată sub această denumire, ca-re înseamnă „ţinutul muntos”. Urar-tienii, un trib din Nairi de des-cendenţă uriană, au reunit triburilede aceeaşi origine sub conducerea luiAramu (cca 880 î. Hr.), fiind apoisuccesiv învinşi de regii asirieniSalmanassar III, Sarduri şi Tiglat-palassar III. Cu toate acestea, urar-tienii erau buni meşteşugari şi ne-gustori, produsele lor având căutareîn Frigia, Grecia, ba chiar şi înîndepărtata Italie. De la urartienine-au rămas scuturi, coifuri, tolbe debronz, pumnale, săgeţi împodobitecu reliefuri care denotă o civilizaţieînrudită cu cea asiriană, însă supe-rioară acesteia. Urartienii trăiau încetăţi precum: Sagunia, Tuspa, Arin-Berd, aveau temple fastuoase şi o
  • 2. 4arhitectură de tipul celei asiriene, darstilizată.Urartuul, teritoriul pe care s-adezvoltat ulterior poporul armean, aînsemnat o comunitate de popoare,fiind, în secolul VIII î. Hr., cea maiimportantă putere din Asia apu-seană, care stăpânea pământurile cu-prinse între Lacul Van şi Lacul Ur-mia, extizându-şi supremaţia în nordspre Transcaucazia, iar în sud, spreSiria. Ultimul rege cunoscut al urar-tienilor a fost Rusa III (610-583), re-gatul lor fiind apoi absorbit de cătreimperiul mezilor. Mai multe veacuride uitare au coborât peste urartieni.Armenii erau, potrivit „părin-telui istoriei”, Herodot, fraţi buni cufrigienii, pe al căror teritoriu s-au sta-bilit ulterior. Perşii, popor ce domi-na Urartuu, numesc la un momentdat poporul acestui stat „Armina”.Astfel, într-o inscripţie a regelui Da-rius din anul 520 î. Hr., textul babi-lonian pomeneşte de Urartu, iar celpersan, de Armina; cu toate acestea,nu s-a putut demonstra ştiinţificlegătura între Urartu şi Armenia. Laprăbuşirea Urartuului a contribuit,alături de mezi şi perşi, şi uniunea detriburi Armini-Supria. În 612 î. Hr.,regele Paruir este recunoscut de cătremezi drept şeful celei dintâi forme destat autonom armean, pomenit deprofetul Ieremia. Independenţa nou-lui stat armean nu a fost păstratămult timp, întrucât, între anii 546-334 î. Hr., armenii vor fi înglobaţiîntr-o satrapie a puternicului Im-periu Persan. Ţinuturile locuite dearmeni erau străbătute de „drumulregal”, care lega Susa de apusul A-siei Mici, de-a lungul căruia armeniiau construit hanuri, fiind renumiţinegustori.Ultima dinastie persană, cea aAhemenizilor, s-a sfârşit odată cuinvazia macedonană. În 331 î. Hr., caurmare a bătăliei de la Arbela, Ale-xandru Macedon învinge ImperiulPersan, iar armenii intră, pentru pu-ţin timp, în componenţa celui mai în-tins imperiu al antichităţii: ImperiulMacedonean. Moartea lui Alexandruîi va aduce pe armeni în regatul ele-nistic al seleucizilor. Pe vremea di-nastiei seleucide, Armenia s-a îm-părţit în mai multe regate şi prin-
  • 3. 5cipate; noul titlu al regilor este cel de„strateg”. Un asemenea „strateg” afost Artaxias (Artases) I, rege între190-159 î. Hr., care a întemeiat dinas-tia Artasizilor, cea mai importantădinastie armeană. Datorită mărimiistăpânirii sale, teritoriul stăpânit deacesta poate fi numit, pe drept cu-vânt, Armenia Mare.Unul dintre descendenţii luiArtases a fost Tigran al II-lea celMare (95-55 î. Hr.). Încă de la înce-puturile domniei, el a încercat să-şiextindă regatul. Patru regi vecini i-audevenit vasali, apoi a anexat nordulMesopotamiei, Siria, Palestina, astfelîncât stăpânirea armeană se întindeade la Marea Caspică la MareaMediterană şi din Mesopotamia pâ-nă în Alpii Pontici.În sudul Turciei, Tigran şi-aclădit o nouă capitală, Tigranoterka,pe care a populat-o cu evrei şi ca-padocieni, asirieni, arabi, cilicieni şigreci, neamuri care, potrivit lui Lu-cullus, trăiau în deplină armonie. Altreilea fiu al lui Tigran, care îi râvneaputerea, ajutat de generalul romanPompei, l-a înfrânt în anul 66 î. Hr.Însă Pompei, cu flerul său depolitician roman, a preferat să-l men-ţină pe tronul Armeniei pe bătrânulTigran, devenit vasal al Romei. Dupămoartea bătrânului, tronul i-a revenitcelui de-al doilea său fiu, ArtavazdII, omorât, împreună cu soţia şi ceidoi copii, în torturi îngrozitoareporuncite de regina Egiptului, Cleo-patra. Ultimului Artaxid, Tigran IV-lea, i-a urmat, în perioada primeijumătăţi de secol al noii ere creştine,o dinastie georgiană.Regele Perşilor, Vologases I,l-a înscăunat pe fratele său, Trdat I,rege al Armeniei, astfel întemein-du-se dinastia Arsacizilor (care adomnit până în 428), în timpul căreiaarmenii s-au reîntors la civilizaţiaorientală. Împăratul roman Traian
  • 4. 6(98-117) a transformat Armenia înprovincie romană.Prin pacea de la Acilisene (387),împăratul Teodosie şi regele persanSapur III împart Armenia în douăregiuni: cea de influenţă persană (decinci ori mai mare decât cealaltă),numită Persarmenia, şi cea de influ-enţă bizantină. Nobilii armeni dinPersarmenia cerură abolirea proprieilor monarhii, astfel încât, începânddin 428, vreme de patru veacuri,Armenia a fost scindată între trei-zecişipatru de familii nobiliare pre-cum Mamikomian, Bagratid, Kam-sarakan, care şi-au fabricat genea-logii spectaculoase, afirmând că des-cind din David (regele Iudeii) saudin neamul împăraţilor Chinei. PrinEdictul dat de Persia în 449, oricearmean care se opunea mazdeis-mului urma să fie ucis, iar soţia şicopiii săi, exilaţi. Strigătul de ajutoradresat Bizanţului a rămas fărărezultat. Cu toate acestea, în anul485, Sassanizii au acordat armenilorlibertatea de cult.Deși sub domnia împăratuluiJustinian (527-565) al Imperiului Bi-zantin, Armenia ar fi trebuit să cu-noască vremuri mai bune (generalulNarses fiind armean de origine), abiala următorul împărat, Mauriciu (582-602) fiind şi el de origine armeană,prin Tratatul din 578 aduce hotarulimperiului până la lacurile Van şi Se-van. Armenii au fost deportaţi înmasă întrucât, aşa precum îi scriaMauriciu regelui persan: „Armeniiconstituie o naţie neascultătoare şi ti-căloasă..., de vor rămâne în proprialor ţară, nu va exista linişte pentrunoi”.Între timp, Islamul devenise omare putere, cucerind teritorii şi de-venind o forță căreia Bizanţul şi Per-sia nu-i mai puteau face faţă. În-cepând din 640, sarazinii şi-au înce-put incursiunile pe teritoriul armean,iar Armenia a fost recunoscută castat independent, tributar arabilor.Armenilor li se propunea însă şi tre-cerea la mahomedanism, în timp cese revărsau invaziile kazarilor şi hu-nilor, de aceea armenii s-au retras înBizanţ în număr din ce în ce în ce
  • 5. 7mai mare; din rândurile acestoras-au ridicat numeroşi generali şi îm-păraţi.Familiile Ardsruni şi Bagra-tuni, rămase pe loc, au dobândittitlul de prinţ al Armeniei şi au datregi precum Aşot I şi Sambat I, alecăror domnii au rămas în amintire cao epocă de prosperitate, în care„înşiși păstorii porniseră să se îm-brace cu straie de mătase”.Armenia a cunoscut o mareînflorire în secolul X, însă renaştereainteresului bizantin pentru aceastăregiune, bandele dalaimiţilor veniţidin Azerbaidjan şi turcii selgiucizi aufăcut ca oraşe populate să devină„sălaşul fiarelor, iar câmpiile din jurpăşune pentru vânat. Palate cu bolţiînalte, spaţioase şi mult râvniteajunseră locuinţe şi magazii alesatirilor” (scria cronicarul Aristakesdin Lastivert).De dezastrul armean au profi-tat turcii, care şi-au impus stăpânireaasupra teritoriului locuit de armenivreme de aproape o mie de ani. Doarregiunea cuprinsă între Munţii Tau-rus şi Antitaurus, numită Cilicia Ar-menească, se va bucura de o oarecareautonomie, reuşind să stăpânească şicetăţile Malatia, Maras, Edessa şi An-tichia. În timpul cruciadelor, cavaleriapuseni s-au căsătorit cu fiice alemarilor nobili armeni, astfel încâtlegăturile matrimoniale, iscusinţapolitică şi priceperea în afaceri aadus acestui regat al Ciliciei o recu-noaştere generală. În timpul cru-ciadelor, acest stat a fost organizatdupă model francez, iar importanţacomercială a crescut datorită nenu-maratelor sale oraşe-porturi şi a legă-turilor comerciale cu genovezii şiveneţienii.Regele Hetum I (1226-1269) afost cel dintâi suveran străin care, în1253, la Karakorum, a făcut o vizităcurţii mongole. Turcii au pătrunsînsă în Cilicia în 1266, iar până lasfârşitul secolului al XIV-lea le-auluat armenilor orice independenţă.Titlul de rege al Armeniei afost moştenit de Casa Lusignan alCiprului, apoi a fost preluat de Casade Savoy. Deşi Melikii, regi ai dis-trictului Karabag din Armenia Cau-caziană au păstrat acest titlu până în
  • 6. 81805, istoria Armeniei se sfârşisedefinitiv.Secolele XIV-XVIII au însem-nat o perioadă nefastă a istoriei ar-menilor.Doar Biserica armeană a păs-trat anumite drepturi de proprietateasupra pământurilor sale, precum şiunele atribute de autoritate. Datorităunor catolicoşi patrioţi, s-au pututpăstra legăturile cu armenii din dias-pora şi unele centre de cultură, astfelîncât Biserica a devenit singura re-prezentantă a naţiunii armene şi sin-gura instituţie naţională unanim re-cunoscută.Poporul armean a supravie-ţuit în absenţa unui stat propriupână în 1918, când, în urma uneibătălii decisive cu armata otomanăsoldată cu deportări, exiluri și miide schingiuri, s-a constituit RepublicaArmeană independentă, cu o exis-tenţă de doar de doi ani şi jumătate.În 1920 Armata Roşie a trans-format-o în Republică Sovietică pen-tru ca, pe 23 august 1990, Parlamen-tul armean să adopte Declaraţia deindependenţă a ţării, iar la 23 sep-tembrie 1991 să se proclame Repu-blica Armenia, stat independent alnaţiunii armene. Aceasta se află si-tuată pe vechiul teritoriu al Armeni-ei răsăritene, ocupând doar a zeceaHarta a deportărilor1915 - 1918
  • 7. 9parte din suprafaţa de peste 300.000km Armeniei istorice.Armenii sunt primul poporcreştin al omenirii, adoptând creşti-nismul ca religie oficială în anul 301.Din această cauză, ei au avut de su-portat exterminările, persecuţiile şipresiunile vecinilor de alte credinţe(perşi, romani, bizantini, arabi, sel-ciucizi, mongoli, tătari, otomani).În zilele noastre, armenii suntprintre cele mai vechi popoare caretrăiesc pe Glob. Invaziile nimicitoareperpetue, conflictele dintre nobilii ar-meni, factorii naturali (desele cutre-mure şi chiar o motivaţie pozitivă,precum legăturile economice şi co-merciale cu străinătatea) au condusla formarea unei puternice diaspo-re armeneşti. Preocupările diasporeis-au îndreptat spre comerţ şi cultură.Oriunde s-au stabilit, armenii auînălţat mai întâi o biserică, au clădit oşcoală şi au înfiinţat publicaţii, pen-tru a-şi păstra credinţa, limba şi, im-plicit, conştiinţa naţională.Prima carte tipărită în limbaarmeană a fost editată la Veneţia(1512), iar primul ziar armenesc aapărut la Madras. Astăzi, diasporaarmenească numără peste 3 milioanede armeni, răspândiţi în 70 de ţări,reprezentând cam jumătate din na-ţiunea armeană.Prezenţa armenilor în Europarăsăriteană se leagă de exodurile dinsecolele XI-XIV, după prăbuşirea Re-gatului Armeniei Mari. Astfel, în1064, armenii au emigrat spre Cilicia,Crimeea şi Polonia. A urmat al doi-lea val de migraţie, după 1239, cândarmenii s-au aşezat în Polonia şiMoldova, iar după 1299 au întemeiato colonie în Crimeea, stabilind le-gături comerciale cu Moldova. Cu-tremurul din anul 1319 şi invaziamongolilor în Vestul Armeniei aufost urmate de alte exoduri.Dintre coloniştii aşezați în Cri-meea, mulţi au plecat spre Galiţia,Moldova, Polonia, Moravia, formândgrupuri etnice distincte.Cea mai veche dovadă a pre-zenţei armenilor în spaţiul românesco constituie inscripţia de la CetateaAlbă din anul 967 (416, după calen-darul armean). Cronicarii Simon de
  • 8. 10Keza şi Thurogzi afirmă că, în timpullui Geza (972-997) şi al regelui Ştefan,în Transilvania s-au stabilit polonezi,greci, spanioli şi armeni, cărora lis-au acordat privilegii şi titluri nobi-liare. Istoricul Ghevond afirmă căarmenii ar fi fost prezenţi, în secolulal XIII-lea, în oastea celor şaptetriburi ale ungurilor, luând parte lacucerirea unor teritorii din răsăritulEuropei. Este posibil ca armenii să fivenit din Transilvania în Balcaniodată cu oştirile împăraţilor bizan-tini Mauriciu şi Focas (secolele VI-VII), iar în secolul al X-lea, odată cupaulicienii, duşi în Bulgaria.În secolele XI-XII, în Galiţia,Polonia şi Moldova au venit negus-tori, meşteşugari şi nobili, care auobţinut privilegii şi au contribuit ladezvoltarea comerţului şi meşteşu-gurilor. Între Carpaţi şi Dunăre, ar-menii s-au aşezat mai târziu, în seco-lul al XIV-lea, venind din Armenia şiCrimeea. Astfel, în prima parte a se-colului al XV-lea, izvoarele istorice îipomenesc pe armenii din Bucureşti,Piteşti (în acest oraş, veniţi din Bul-garia), Giurgiu, Târgovişte (unde e-xistau importante colonii de armeni),Craiova. Noi emigranţi s-au stabilitîn Muntenia şi în secolele al XVI-leaşi al XVII-lea. Pe teritoriul Dobrogei,armenii sunt semnalaţi abia dupăanul 1500.Dacă în secolele al XIV-lea şial XV-lea mii de armeni se aşezaserăîn Moldova, iar în 1848 în Transil-vania locuiau 20.000 de armeni, în1932, pe întreg teritoriul Românieiîntregite trăiau aproximativ 25.000.În a doua jumătate a secolului al XX-lea, din cauza regimului comunist, eis-au repatriat ori au emigrat în Oc-cident, ajungând astăzi în Româniala o cifră incertă (circa 2.000). Scă-derea gradată şi progresivă a nu-mărului de armeni reprezintă un fac-tor negativ atât pentru comunitateaarmeană, cât şi pentru societatearomânească în ansamblul său. Efec-tul dispariţiei negustorimii armene s-a resimţit mai ales pe plan economic.Asimilarea armenilor din Ro-mânia s-a produs, în mod paradoxal,tocmai datorită factorilor care aumenţinut vie naţiunea armeană, greuîncercată şi traumatizată în decursul
  • 9. 11istoriei: religia şi limba. În ceea cepriveşte religia, integrarea era inevi-tabilă din cauza similitudinii cu orto-doxismul românesc, în timp ce limbaromână a început a fi preferată dearmeni în locul limbii strămoşesti înperioada interbelică.Armenii care au trăit pe teri-toriul românesc şi în oricare alt locdin lume au ştiut să se integrezepretutindeni. Iată de ce marele istorical neamului românesc, Nicolae Iorga,afirma, într-o conferinţă ţinută în1929, că: „armenii din România cu-nosc maniera, grea şi delicată, de areuni două datorii: datoria faţă dereligia şi rasa lor, pe care nu le-auuitat niciodată şi datoria faţă de ţaraunde ei înşişi şi strămoşii lor s-austabilit de atâta vreme. Ei suntpentru noi fraţi, buni fraţi, rămânândpentru vechea lor patrie buni fii. Or,nu cunosc un elogiu mai frumos cares-ar putea face unei mari naţii nefe-ricite care, păstrând întreaga sa co-moară morală, nu poate recrea şiînălţa patria sa la înălţimea de care arfi capabilă”.Mai aproape de noi, aceeaşiidee este exprimată de V. Bănăţanu:„Armenii sunt datori să-şi păstrezetradiţiile, să fie mândri de vechimealor ca popor şi de istoria lor glo-rioasă. Îmi vine greu să cred în asi-milarea lor. Dacă în ciuda atacurilorşi persecuţiilor din cursul istoriei lorzbuciumate au ştiut să se menţină capopor, înseamnă că sunt de o rarăvitalitate, un popor menit să tră-iască”.Prof. dr. Doina CalistruProf. Aurel RusuColegiul Naţional „M. Eminescu”, IaşiDiaspora armeană, carepercusiune a unui genocidnesancţionatCeea ce avea să fie calificatdrept primul genocid al secolului XXurma să aibă pentru istoria armeanăconsecinţe nefaste mult mai ample şide durată decât plănuiseră iniţiatoriişi făptuitorii lui.Menţionarea genocidului în le-gătură cu evenimentele din 1915-1918 în Imperiul Otoman nu relevă
  • 10. 12decât o parte a tragediei armene, şianume - cea referitoare la anihilareafizică. Al doilea aspect al aneantizăriiîntreprinse în acei ani îl constituienegarea genocidului. Cele două eta-pe ale programului de exterminarecare ar fi trebuit să ducă la dispariţiatotală a armenilor din Asia Mică depe propriul lor teritoriu istoric aufost: mai întâi, eliminarea fizică şieradicarea materială a prezenţelorarmeneşti din estul imperiului, iarapoi, negarea sistematică a geno-cidului comis. Nu s-a aflat, însă, înintenţia Junilor Turci supravieţuirea,fie şi parţială, a celor pe care ei îicondamnaseră la o decimare totală.Ca rezultat al politicii de ni-micire a populaţiei armene din AsiaMică, a apărut o nouă diasporă, com-pusă din cei care supravieţuiseră ma-sacrelor şi deportărilor. Dacă arme-nocidul n-a reuşit să extermine totalo etnie, el s-a completat cu un ge-nocid alb, prin asimilarea diasporeiarmene în naţiunile străine care-igăzduiesc. Genocidul exemplar, inte-gral, ca etnocid continuat în deceniilede după consumarea evenimentelorpropriu-zise, va fi avut loc atuncicând armenii din diasporă nu vormai fi supravieţuind decât printrupurile lor, când memoria originiilor va fi rămas ruptă de realitate,când ei se vor fi înecat în valorileideologiilor dominante în străinătăţi,când unii vor fi crezut că prin banisau prin carieră ar putea zăgăzuimormanele de cadavre ignorate, iaralţii se vor fi dedicat unui cultanacronic şi steril al lumii defun-cţilor, în sfârşit - când noile gene-raţii, din cauza aculturalizării, nu vorfi ştiut să aprecieze valorile pro-priului lor neam.*Genocidului armean i-au pre-mers deportarea şi masacrarea gre-
  • 11. 13cilor în 1914. Liderii otomani au fostîncurajaţi de succesul obţinut în ex-pulzarea populaţiei greceşti, încât audecis să aplice aceeaşi metodă tu-turor celorlalte naţionalităţi din im-periu. Turcizarea Anatoliei, plănuităde Junii Turci, avea să se facă prinpurificare etnică, vizând toate naţi-unile creştine şi neturcice din im-periu: armeni, greci, bulgari, mace-donieni, albanezi, bosniaci, cretani,kurzi, circasieni. Modificarea compo-ziţiei etnice a populaţiei prin stră-mutări de grupuri naţionale a cul-minat cu deportarea şi decimareaarmenilor.Organizarea genocidului armeana fost facilitată, în plus, de contextulprimului război mondial, care permi-tea turcizarea Anatoliei fără impedi-mente. De mai mulţi ani, cei mai fa-natici dintre panturcişti îşi exprimaudorinţa de a se debarasa de armeni,afirmând că războiul le-ar permite-ofără să rişte represalii din partea pu-terilor europene. Şi astfel, planul ela-borat în cel mai strict secret este pusîn aplicare. Decizia de exterminare aarmenilor a fost luată la începutul a-nului 1915, proiectul legii de li-chidare a armenilor fiind semnat la15 februarie de trei dintre capii Ju-nilor Turci de curând veniţi la putereîn Imperiul Otoman - Talaat, Şakir şiNaazım.
  • 12. 14Comitetul Central al Ittihadului(Partidul Unire şi Progres al JunilorTurci, cu denumirea originală com-pletă Ittihad ve Terakki Teşkilati) stabi-lea ca debarasarea de elementul ar-mean să se facă, spre deosebire demasacrele anarhice anterioare, prin-tr-o centralizare birocratică planifi-cată, iar executarea operaţiilor, pusăsub un control exclusiv, să se facătotal, curat, discret, cu minime ris-curi şi cu minime cheltuieli. În pri-vinţa datei, ea depindea de răgazulpentru aplicarea structurilor pe carele cerea planul general de extermi-nare şi de evenimentele care puteaufi exploatate ca pretext. În funcţie deacest plan, s-a prevăzut ca, în fiecareprovincie şi conform unei cronologiiprealabil definite în raport cu datelegeografice, procedura să aibă urmă-toarea succesiune: dezarmarea solda-ţilor armeni şi regruparea lor înbatalioane de muncă; rechiziţionareaarmelor; deportarea armenilor.Taberele de deportare aveau săfie doar un pretext pentru masacrare,dovadă - decretul adresat de Talaatvaliilor în septembrie 1915: „Dreptularmenilor de a trăi şi de a munci peteritoriul Turciei este total abolit.Guvernul, asumându-şi toate respon-sabilităţile în această privinţă, a ordonatsă nu fie cruţaţi nici măcar pruncii dinleagăne“. Valiii şi responsabilii localiai Ittihadului sunt informaţi oral sauprin telegrame asupra misiunii pecare o au. Executarea programuluieste încredinţată jandarmilor şibandelor din Organizaţia Specială.Este instituită o Comisie a deportă-rilor, cu sediul în Constantinopol,sub direcţia lui Mithat Şükrü, se-cretar general al Comitetului Centralal Ittihadului, avându-şi centrul ope-rativ în Alep, unde se afla sub di-recţia generală.
  • 13. 15Marea inovaţie a genocidului oconstituie deportarea, întrucât pânăatunci armenii erau masacraţi la lo-curile lor de domiciliu, unde supra-vieţuitorii aveau apoi posibilitateasă-şi reconstruiască viaţa. Deporta-rea trebuia să soluţioneze definitivChestiunea armeană. Dezrădăcinaţişi alungaţi, armenii aveau să disparăîn cursul exilului. Pretextul furnizatde război este îndepărtarea de front apopulaţiei suspecte, în fapt - cetăţeniinocenţi şi inofensivi, loiali impe-riului. După declararea războiului, înianuarie-februarie 1915, soldaţii ar-meni sunt acuzaţi de spionaj şi de-zertare, brutarii armeni sunt sus-pectaţi că otrăvesc alimentele, iar să-tenii sunt învinuiţi că procură hranăşi îmbrăcăminte soldaţilor ruşi.La începutul lui februarie, auto-rităţile îi dezarmează pe soldaţii şi pejandarmii armeni, grupându-i în ba-talioane de muncă de câte 50-100 depersoane, după care, la scurtă vre-me, aceştia sunt exterminaţi. Circa300.000 de bărbaţi valizi recrutaţi înArmata Otomană sunt dezarmaţi şilichidaţi, ceea ce va face imposibilărezistenta armată a armenilor, cumse întâmpla în trecut. Simultan, func-ţionarii armeni sunt concediaţi, iardocumentele care le permit arme-nilor să se deplaseze în interiorul ţă-rii sunt anulate. Cenzura militară vaasigura discreţia şi va bloca infor-maţiile.Contrar aşteptării armenilor, noulsistem otoman de recrutare militarăuniversală nu numai că nu a ame-liorat situaţia armenilor din imperiu,
  • 14. 16dar, în conjunctura războiului, i-afurnizat în masă pe aceştia anihilăriiprin exterminare.Executarea a zeci de mii desoldaţi armeni de către colegii lor dinarmata aceluiaşi stat, care avea mi-siunea de a-şi apăra cetăţenii, esteun act criminal rareori întâlnit înistoria mondială. S-a făcut evidentăexistenţa unui plan de eradicare a în-tregului grup etnic căruia îi apar-ţineau militarii, căci eliminarea băr-baţilor recrutaţi facilita considerabilîndeplinirea programului.*Când, la sfârşitul lui martie 1915,flota aliată, care ajunsese la Dar-danele, se retrage pentru a se pregătide debarcare lângă Gallipoli, Itti-hadul se vede liber să lichidezeChestiunea armeană.Sâmbătă 24 aprilie 1915, în Con-stantinopol, o razie vastă se soldeazăcu arestarea intelectualilor şi a nota-bililor armeni, echivalentă cu decapi-tarea comunităţii armene private ast-fel de liderii săi. Ea începe la redacţi-a publicaţiei „Azadamard“, organulpartidului naţionalist Federaţia Re-voluţionară Armeană, şi se continuăla şcoli, la biserici, la PatriarhiaArmeană. În noaptea de 23 spre 24aprilie, 235 de oameni politici, clerici,savanţi, profesori, avocaţi, medici,scriitori etc., dintre care mulţi erauprieteni ai Junilor Turci, sunt ridicaţi,apoi deportaţi şi, în cursul lunilor
  • 15. 17următoare, asasinaţi. Operaţia conti-nuă câteva zile, timp în care numărulcelor arestaţi şi deportaţi urcă la pes-te 600. Numai celor doi deputaţi dinParlamentul Otoman, Vartkes Seren-ghiulian şi Krikor Zohrab (un repu-tat prozator), datorită legăturii lor deamiciţie cu conducătorii Junilor Turcili se amână cu câteva săptămânisoarta, însă când vor fi duşi spreDiyarbakır pentru a fi judecaţi chi-purile de un consiliu de război, îna-inte de a ajunge la destinaţie, chiar adoua zi de la plecare, în apropiere deAlep, sunt ucişi cu bestialitate.Planul arestării intelectualilorarmeni din Constantinopol fuseseelaborat de şeful poliţiei, Bedri Bey,şi de adjuncţii săi, Canpolat Bey şiReşad Bey, cu concursul comisarilorde poliţie din cartierele Üsküdar şiPera. El a fost, însă, rezultatul de-ciziei luate de membrii ComitetuluiUnire şi Progres la 21 aprilie, de aextermina populaţia armeană. La 24aprilie, însuşi Guvernul Otoman varecunoaşte că 235 de intelectuali şioameni politici armeni din Con-stantinopol au fost arestaţi în modabuziv.Ministrul de interne Talaat,capul Junilor Turci, va declara diplo-maţilor germani: „Desigur, dintre de-portaţi, mulţi sunt cu totul nevinovaţi“.*Cabinetul Marelui Vizir (prim-ministru) Said Halim a aprobat, înmai 1915, proiectul Legii temporarede deportare, care-i fusese trimis la13 mai, Halim aprobându-l la 16 mai,cu o zi înainte de acceptul guver-nului său. Talaat n-a aşteptat forma-lităţile oficiale: încă la 14 mai, presaanunţa promulgarea legii, iar proce-dura deportărilor demarase cu săp-tămâni în urmă, devenind un faptîmplinit înainte de a fi fost auten-
  • 16. 18tificată. Talaat ataşase un memo-randum secret la propunerea safăcută la 13 mai Marelui Vizir pentrua soluţiona Chestiunea orientală prinexterminarea armenilor. În acel text,el formulase sintagma soluţie radi-cală, care apărea pentru prima oarăîntr-un document oficial, ca un eufe-mism pentru exterminare: „Este nece-sară o soluţie radicală pentru a încheia şia şterge complet problema“. Pretinzândcă armenii nu sunt demni de în-credere şi l-ar putea ajuta şi susţinepe inamic, întrucât se află într-o starede iminentă rebeliune generalizată,Talaat ordonă deportarea acestoradin zonele de război în deşerturileSiriei şi Mesopotamiei.În perioada mai-iulie, armeniidin vilayetele răsăritene, adică circa1,2 milioane de persoane, aveau sădispară de pe un teritoriu care fusesecentrul Armeniei Mari istorice. Tea-trul de operaţii acoperă îndeosebitrei vilayete: Erzurum, Van, Bitlis.Deplasarea de populaţie este o so-luţie extremă în caz de război, darstrategică. S-ar putea crede că auto-rităţile militare au cerut evacuareapopulaţiei armene din zonele de ope-raţii şi transferarea ei în interiorulţării pentru a asigura securitatealiniilor de comunicaţii şi pentru apreveni divulgarea planurilor şi amişcărilor de trupe. Dar, dacă s-aradmite că armenii, care reprezentauun pericol militar în timp de război,trebuiau îndepărtaţi de teatrul de o-peraţii, se pune întrebarea de ce au
  • 17. 19fost ei deportaţi din zone aflate a-dânc în spatele liniilor frontului, maimult - au fost trimşi în interiorul zo-nelor de luptă, foarte aproape de Ar-mata a 6-a Otomană, din Deir ez-Zor,sau în spatele Armatei a 4-a, dinHawrān. O asemenea deplasare, pede altă parte, necesita luarea de mă-suri pentru ca populaţia să nu sufereprejudicii. Însă nu au fost asiguratecondiţiile minime necesare unei exis-tenţe decente fie pe drum, fie la des-tinaţie, iar asistenţa oferită de statestrăine şi de organizaţii inter-naţionale a fost refuzată. Faptele con-trazic presupusa intenţie a auto-rităţilor şi fac evident adevărul cădeportarea a fost pretextul în spatelecăruia se ascundea o operaţie de ex-terminare minuţios pregătită şi sis-tematic executată. Deportările au în-ceput în februarie 1915, ca măsuri derăzboi locale, în Cilicia.O telegramă dispunea ca „niciunsingur armean să nu rămână în regi-unea Erzin“ şi „armenii din Dörtyol săfie trimişi la Osmaniye, la Adana şi laCeyhan“. Pretextul l-a constituit spio-najul britanic din zonă. Tineri armeniau fost trimişi la lucrările de dru-muri, dar curând a sosit ştirea că eifuseseră ucişi de colegii lor mu-sulmani. A urmat, în martie, depor-tarea locuitorilor din Zeytun care, laînceputul lui aprilie, au fost expe-diaţi spre interiorul Anatoliei, iarapoi - împinşi spre deşertul Deirez-Zor.Guvernul decretează depose-darea armenilor de proprietăţile lorconsiderate abandonate şi ordonăbăncilor transferarea valorilor arme-
  • 18. 20neşti către comisiile de lichidare in-stituite de stat. Ordinul din 1 ia-nuarie 1916 al Ministerului comer-ţului către bănci dovedeşte incon-sistenţa teoriei turceşti că deportărileau fost temporare. Mai mult, direc-tivele din telegramele lui Talaat dis-puneau ca aşezările, munţii, râurileetc. preluate de musulmani în pro-vinciile armeneşti „curăţate“ de pre-zenţa autohtonilor să fie rebotezatedacă aveau nume armeneşti sau îngeneral creştine.Operaţia se desfăşoară, aşadar,în două etape: asasinarea bărbaţilorvalizi şi deportarea restului popu-laţiei. Deportarea este doar a douafază, în care cei exilaţi pornesc pe jos,uneori în căruţe, cu un minim debagaje. Unele convoaie sunt nimicitechiar la ieşirile din localităţi, cei carecontinuă drumul urmând a fi deci-maţi pe parcurs. Jandarmii puşi săescorteze convoaiele fac, adesea, eiînşişi această operaţie. În regiunilepopulate de kurzi, grupuri de no-mazi îi atacă pe armeni, jefuindu-işi răpind femei şi copii.Bandele Organizaţiei Specialeînfiinţate ad-hoc şi formate din per-soane declasate şi infractori, la rân-dul lor, masacrează convoaie întregi.Cei din convoaie nu primesc hranădupă ce li se termină proviziile luatecu ei. Selecţia naturală completeazăopera criminalilor şi a tâlharilor. Bol-navi şi epuizaţi, unii dintre depor-taţi se opresc fără a mai putea conti-nua drumul şi sunt ucişi de jan-darmi. Treptat, populaţia supravie-
  • 19. 21ţuitoare se scurge spre sud, desti-naţia teoretică a deportărilor, în carecei mai mulţi dintre cei ajunşi acoloîşi vor lăsa oasele în deşert.Măsurile de deportare trebuiausă acopere o suprafaţă de 880.000km2: Armenia apuseană, Kurdistan,Asia Mică, Siria de Nord, Meso-potamia. Ele nu puteau avea, deci,cauze întâmplătoare, care să fi scăpatde sub control. În Imperiul Otoman,elementele etnice şi religioase autrăit împreună în pace vreme deveacuri. Abia la sfârşitul secoluluiXIX metoda de guvernare a sulta-nilor – divide et impera – a reduspopulaţia la un sfert, iar la începutulsecolului XX, măsurile luate de Gu-vernul Otoman au depopulat şi maimult imperiul, dar nu prin aţâţareareciprocă a etniilor, ci pe cale admi-nistrativă. Nu poate fi acuzată po-pulaţia musulmană de a-i fi masacratpe concetăţenii armeni, ba chiar auexistat cazuri disparate ale unorfamilii de turci care au ascuns şisalvat armeni sortiţi deportării. Deşiau existat bande şi grupuri de cri-minali organizate, asmuţite împo-triva deportaţilor, marea majoritate avictimelor trebuie puse în seamaguvernanţilor, a jandarmilor şi a mi-liţiilor otomane.*Supravieţuitorii genocidului,fie ei adulţi sau orfani, s-au refugiatşi au găsit adăpost în alte ţări. Idealulotoman de a suprima întreaga naţi-une armeană pentru a se facilita jonc-ţiunea panturanică spre est cu cele-lalte neamuri musulmane asiaticeeşuase, în ciuda masei mari de vic-time rezultate din acţiunea geno-cidară întreprinsă de Junii Turci.Naţiunii armene urgisite de soartă
  • 20. 22i-a fost însă refuzată o evoluţieistorică firească şi clivajul produs degenocid a fost fatal pentru viitorulsău. Dizlocarea populaţiei de pe teri-toriul propriei sale patrii a definitivatacapararea unei ţări şi implicit dis-trugerea civilizaţiei autohtone decătre o hoardă nomadă. Diasporaarmeană rezultată din golirea Arme-niei istorice de locuitorii săi milenaris-a edificat, în mare parte, cu preţul aun milion şi jumătate de jertfe.O parte dintre armenii scăpaţidin masacre şi din deportări autrecut în Armenia răsăriteană, aflatăsub dominaţie rusească şi în care, în1918, avea să fie proclamată oRepublică Armeană independentă,cu o existenţă efemeră de numai doiani şi jumătate, urmând bolşevizareaacelui stat devenit apoi o republicăsovietică în componenţa URSS. Cei-lalţi supravieţuitori s-au stabilit, prinforţa împrejurărilor sau prin con-junctura faptelor, în ţări învecinatedin Orientul Mijlociu-Liban, Siria,Iordania, Irak, Iran etc., ori au ajuns,prin diferite mijloace, în Europa, înSUA şi chiar în Africa - în state caEgipt şi Etiopia. Astfel s-a format odiasporă armeană comparabilă camărime şi ca răspândire cu cea evre-iască, acoperind circa 70 de state.În fapt, existenţa diasporei ar-mene se întinde mult în urmă faţă deînceputul de veac XX. Începuturileacesteia datează din anul 368, cândregele pers Şapur II, ocupând Arme-nia, a deportat câteva mii de armeniîn Persia. Etapa următoare în istoriadiasporei armene, cea a emigrării înBizanţ, a fost determinată de pri-goana continuată de aceiaşi perşisasanizi, dar şi de strămutările făcutede bizantini în Balcani.Serviciul militar în armata bi-zantină staţionată în Africa de nord
  • 21. 23şi în Levant, stăpânirea arabă în Ar-menia cu consecinţele ei (războaie,jafuri, biruri, convertiri religioase),incursiunile selgiucizilor - toate aces-tea au dus la difuzia populaţiei ar-mene în alte regiuni ale Mediteraneişi ale Rusiei kieviene.Odată cu întemeierea Arme-niei Mici Ciliciene, în secolul XI, areloc stabilirea armenilor în aceastăzonă nord-estic mediteraneană (sauîn sud-estul Asiei Mici), iar cădereaacestui ultim regat armean, în 1375,va duce la răspândirea populaţiei cuprecădere în Italia şi în Franţa. La în-ceputul secolului XVI, o nouă depor-tare comisă de un şah pers, de dataaceasta Abbas I, prin care Armeniarăsăriteană şi o parte din Armeniaapuseană se depopulau, a făcut săapară pe hartă o nouă localitate per-sană, Noua Djulfa, curând prosperădatorită comerţului armean. La fel,un veac mai târziu, armenii din Mol-dova, stabiliţi acolo încă din secolulXI, după căderea capitalei Ani aArmeniei Mari, emigrând în Transil-vania în urma prigoanei dezlănţuitede domnitorul Ştefan Rareş aveau săîntemeieze în noul lor ţinut dereşedinţă două localităţi, Armeno-polis (actuala Gherla) şi Elisabetopol(Dumbrăvenii de azi), în care auînflorit meşteşugurile şi negoţul.Ultimul mare exod al arme-nilor din propria lor ţară ocupată deotomani a fost determinat de geno-cidul comis în 1915-1918. Generaţiileactuale din comunităţile diasporeiarmene sunt descendenţii celor careau scăpat cu viaţă ori au fugit încursul masacrelor perpetuate încădin 1895. Există, în primul rând, oaşa-zisă „diasporă internă“, cea dinfostele republici sovietice şi în spe-cial din Rusia, unde armenii s-au
  • 22. 24stabilit vieţuind, în definitiv, în ace-laşi stat, dar unde continuă să ră-mână, ba chiar să emigreze şi astăzi,din cauza condiţiilor social-econo-mice precare din patria lor acumindependentă.Un aflux nedorit din Armenia,diminuând populaţia de puţin pestetrei milioane a ţării, se produce înzilele noastre înspre statele occiden-tale, unde creşte astfel ponderea di-asporei. Comunitatea cea mai puter-nică nu doar numeric, de circa unmilion de suflete, o constituie cea dinSUA, care s-a întărit cu precădere peseama emigrării din alte ţări şi în-deosebi din Orientul Mijlociu, înurma destabilizării situaţiei politicedin această regiune intens populatăde armeni. Alte două state americanecu importante comunităţi armenesunt Canada şi Argentina, iar înEuropa, cei mai mulţi cetăţeni deorigine armeană, în număr de peste400.000, trăiesc în Franţa.Se cuvine spus că există orelaţie patrie-diasporă de cooperareşi de reciprocă ajutorare. Este semni-ficativ că în Armenia a fost înfiinţatun Minister al diasporei, după cum econcludent că oameni de afaceri ar-meni din diasporă investesc sumemari în proiecte importante de ame-liorare a infrastructurii, de ridicare anivelului de trai şi altele în Armenia.Transferul mutual de valori materia-le şi spirituale între patrie şi diasporăe menit să ducă la propăşirea acelu-iaşi unic neam risipit pe o întindereplanetară.
  • 23. 25Diaspora armeană şi-a asumatdintotdeauna o vocaţie culturală carea contribuit hotărâtor la supravie-ţuirea unei naţiuni lipsite de sta-talitate vreme de cinci secole şi jumă-tate. Oriunde în lume s-au stabilit,armenii mai întâi au înălţat un lăcaşreligios, apoi au clădit o şcoală şi auînfiinţat o publicaţie - premise pen-tru conservarea identităţii naţionale,a limbii şi implicit a conştiinţei deneam.Primul ziar în limba armeanăavea să apară în India, la Madras, în1794, după cum prima carte tipărităîn armeneşte a fost editată în 1512la Veneţia, acolo unde fiinţa şi acti-va congregaţia călugărilor catolici ar-meni mkhitarieni, cea care, vreme desecole, în condiţiile absenţei unui statarmean a îndeplinit cu succes rolulde ferment cultural pentru păstrareaşi continuarea valorilor spiritualearmeneşti.Problema diasporei este, însă,alta şi este cea a oricărei diaspore deorice etnie. Este problema inevi-tabilei asimilări a unei comunităţialogene în masa populaţiei locale încadrul căreia aceasta vieţuieşte. Înfuncţie de mărimea acelei comu-nităţi, dar mai ales de conştiinţa ei desine, asimilarea se produce variabilîn timp, mai rapid sau mai lent, însăare ca punct final un singur rezultat -anihilarea. Pierderea limbii materne,adoptarea valorilor străine, renun-ţarea la cutumele populare, ignora-rea propriei istorii naţionale sunt totatâţia factori care duc la metamor-fozarea din persoane cu o identitateetnică precisă în elemente incertetolerate într-o societate deschisă unuimulticulturalism amorf. Nu altfel seîntâmplă cu diaspora armeană, înre-gistrându-se consecinţe diversificatede la o comunitate la alta. Astfel, în
  • 24. 26ţările de cult musulman din OrientulMijlociu, armenii trăiesc – în modcivic adaptaţi – nu neapărat ca în-tr-un ghetto, însă concentraţi pe viaţalor comunitară datorită apartenenţeilor la creştinism, de aceea fără a fiasimilaţi în restul populaţiei.În ţările creştine din Europa şidin cele două Americi, asimilarea seproduce în mod natural prin căsă-torii mixte şi depinde doar de mări-mea comunităţii pentru ca aceastăasimilare să nu fie recepţionată cafenomen diasporan sau de conştiinţaindividuală pentru ca ea – la modulideal – pur şi simplu să nu aibă loc.În unele ţări, cum e Australia, s-aformat o diasporă a diasporei, adicăo comunitate de armeni imigraţi dinalte ţări în care anterior fie ei, fieascendenţii lor imigraseră din patriastrăbună; lipsa de vechime şi lipsade coeziune ale unei astfel de comu-nităţi o fac vulnerabilă unei asimilărimult mai facile decât la alte comu-nităţi care dăinuiesc de veacuri şi auo unitate structurală rezistentă ladestrămarea lor.Există, în sfârşit, un aspectcare ţine de multiplul paradox ar-mean. În acest caz, paradoxul genoci-dului pune în discuţie efectul... be-nefic al armenocidului. Fără a ig-nora sau a diminua câtuşi de puţincaracterul monstruos al ororilor pe-trecute în anii 1915-1918 pe teritoriulotoman, se poate afirma că diasporarezultată ca o consecinţă a acelor de-portări şi masacre este utilă şi efi-cientă pentru progresul naţiunii ar-mene, deci are un atribut pozitiv.
  • 25. 27Lăsând de-o parte realitatea a-mară a unei vieţi de apatrid şi luândîn considerare ipoteza menţinerii va-lorilor naţionale în cadrul comunitar,se pot consemna atât succese indi-viduale sau colective care, în con-diţiile ofertante pentru realizarea lor,impun pe plan internaţional noţi-unea de armenitate, cât şi valo-rificarea în folosul Armeniei a unoroportunităţi de ordin politic, eco-nomic, ştiinţific, cultural etc. Di-asporanul armean poate deveni, ast-fel, un mesager în străinătate al pa-triei sale virtuale, acţionând dupăpropriile puteri în pentru prospe-ritatea întregii lui naţiuni.În definitiv, trei comanda-mente ar trebui să călăuzească exis-tenţa oricărui armean din diasporă:să conserve limba maternă ca ele-ment fundamental şi decisiv în păs-trarea identităţii naţionale, să pro-page valorile armeneşti de orice felîn interiorul societăţii în care trăieştepentru a face cunoscute în acest felstrăinilor istoria şi civilizaţia armea-nă, să ajute pe orice cale Armenia înefortul acesteia de a se redresa dinstarea sa precară. A te naşte armeane simplu; a rămâne armean e dificil.Dar merită.Sergiu SelianNicolae Iorga, clarvăzător algenocidului armeanApreciat de Andrei Pippidi ca fiindun mare „istoric căruia i-a fost dat sădovedească acel har profetic cu caresunt îndeobşte înzestraţi poeţii”,istoricul Nicolae Iorga avusese când-va premoniţia de a da un verdict tul-burător şi unic în privinţa armenilor:„Când a dispărut cel din urmă Statarmenesc, armenii ar fi rămas numaiun nisip omenesc la îndemâna oricui,dacă nu ar fi fost această admirabilă
  • 26. 28solidaritate din întreaga lor aşezare,veche şi nouă, dacă nu ar fi avut acellucru care poate înlocui până şiStatul: religia, şi literatura pe careaceasta o inspiră. Dar, atâta vremecât o naţiune păstrează un elementmoral în jurul căruia se poate aduna,această naţiune trăieşte mai multdecât alte naţiuni cu teritorii multmai întinse, din care însă lipseşte acelelement sufletesc capabil de a înlocuipe celelalte şi, la ceasul cuvenit, a lecrea din nou”. Credinţa creştină afost motiv de persecuţie în patriamamă, dar şi liant pentru armeniicare şi-au găsit refugiul în ţări carenu le aparţineau, dar care i-auadoptat şi în care s-au integrat fărăprobleme. „Armenia a fost primanaţiune care a îmbrăţişat creştinis-mul în mod oficial”. Citim acestecuvinte în The Oxford Dictionary ofthe Christian Church, cap. ArmenianChristianity, dar aceeaşi idee o regă-sim în orice enciclopedie sau dicţio-nar de teologie care vorbeşte desprecreştinismul din Armenia. Armeniiau rămas credincioşi bisericii creş-tine. Armenii pot fi consideraţi nunumai „primul popor care a devenitcreştin în mod oficial, dar şi primulpopor creştin care a făcut din cre-dinţa sa axa identităţii şi temeiul su-pravieţuirii”, amintea Victor Opaschicu ocazia vizitei în România aSanctităţii Sale KAREKIN al II-lea,Catolicosul şi Patriarhul Suprem alTuturor Armenilor. „Multe eveni-mente petrecute în Armenia şi-auavut corespondentul lor tardiv înspaţiul creştinismului bizantin saueuropean”, afirmă Daniel BUDA.„Nu ar fi pentru prima dată cândistoria poporului armean ar sluji ca şitermen de comparaţie”, ne spune şiNicolae Iorga, în cunoscuta sa comu-nicare din 1913 la Academia Ro-mână, intitulată „Armenii şi românii:o paralelă istorică”. Marele nostruistoric a fost fără îndoială spiritulromânesc cel mai vast şi mai profundce s-a aplecat asupra feno-menuluiarmean. Nicolae Iorga a fost luminăcălăuzitoare pentru H. Dj. Siruni caremărturisea că la vârsta de 32 de ani,în calitate de secretar general alscriitorilor şi artiştilor armeni dinBolis/Constantinopol, „trecând prin
  • 27. 29România, îl vizitasem pe NicolaeIorga pentru a-i înmâna diploma deonoare din partea Casei CulturaleArmene din Constantinopol. El m-areţinut aici şi de atunci m-am stabilitaici.” Familia lui Siruni n-avea să fiesingura familie supravieţuitoare agenocidului, care și-a găsit în Ro-mânia o a doua patrie. Interesul pecare ilustrul Iorga l-a manifestat faţăde armeni nu era numai de naturăacademică.Primul contact cu comunitateaarmeană al marelui istoric şi scriitorse petrecea în 1880 la Botoşani, iarimpactul a fost copleşitor. Nepotulde pe mamă al lui Iorga, scriitorulAndrei Pippidi, avea să afirme că„amintirile din copilărie l-au urmăritîntreaga viaţă, păstrând intactă ima-ginea caselor primitoare, albe, încon-jurate de grădini, în care, în oraşulsău natal, se adăpostea această co-munitate, veche cât începuturile aşe-zării urbane […]”. Ulterior, studiilepe care Iorga le-a întreprins la Paris,cursuri consacrate cruciatei târzii (se-colele XIV-XV), l-au făcut să se ocupede regatul franco-armean din Cicilia.Armenia, patria considerată de Iorgaca fiind „o vatră a succesivelor valuride diasporă”, l-a făcut să se apropiede comunitatea armeană cu prilejullucrărilor realizate între anii 1905-1918. Bun cunoscător al istoriei ar-menilor din România, Nicolae Iorgaafirma în Choses dart arméniennesen Roumanie (1935): „S-a constatatprin documente existenţa armenilordin Moldova de prin secolul al XIV-lea. Ei erau aici înainte chiar de în-temeierea principatului. Cum prin-cipatul Moldovei a fost în realitatecreat pe calea comerţului, acei cari auurmat această cale a comerţului audevenit colaboratori la crearea sta-
  • 28. 30tului naţional în Moldova. Aşa încâtarmenii sunt oarecum părinţii Mol-dovei."Tot el afirma categoric: „Armeniisunt ca şi noi urmaşi ai tracilor”. Peaceşti strămoşi comuni Herodot îiconsidera cei mai numeroşi după lo-cuitorii Indiei şi credea că ar putea ficei mai puternici din lume, dacă arreuşi să fie uniţi. Pentru orice româncare meditează la destinele celor do-uă popoare, acest paralelism apareimpresionant deşi un popor este aşe-zat în Europa, iar celălalt la poalelemuntelui Ararat. Amândouă au avutparte de încercări asemănătoare, s-auconfruntat cu uriaşe forţe ce şi-audisputat stăpânirea asupra lor, au re-curs la soluţii adesea identice spresalvarea fiinţei naţionale, în condi-ţiile în care a trebuit să vieţuiască substăpâniri străine, şi au experimentatcrunte dezamăgiri cu privire la cei încare şi-au pus speranţele de ajutor.Însă asemănarea încetează când estevorba de tragismul istoriei armeni-lor.Relatările controversatului am-basador Morgenthau, scenele sânge-roase pe care le-a văzut în Constan-tinopol, cruzimi ce erau săvârşiteasupra armenilor, l-au făcut pe Nico-lae Iorga să îşi schimbe decisiv pers-pectivele despre „Junii turci”. Her-bert Adams, autorul cărţii clasice„The Blackest Page of Modern His-tory: Events in Armenia”, din pers-pectiva de martor la masacrele dinAdana, i-a pus la dispoziţie istori-cului român o operă unică şi au-tentică referitoare la evenimentelepetrecute în acea perioadă, docu-ment ce joacă un rol important înistoria armenilor, fiind una dintreatestările masacrelor şi holocaustuluipropriu-zis.
  • 29. 31Armenii au fost alungaţi de pepământul unde şi-au dus existenţa şis-au afirmat în istoria şi cultura uni-versală. Ei au reuşit să-şi creeze un aldoilea stat, Armenia Mică sau Cili-ciană, pe malurile Mediteranei, în A-sia Mică, dar şi acesta a fost des-fiinţat în 1375 de musulmanii dinEgipt. Valurile celor porniţi în beje-nie au atins ţărmurile nordice aleMării Negre, unde a fost creată un felde „Armenie din Crimeea”, cum onumea în 1934 Nicolae Iorga într-oconferinţă. Aceasta, cu centrul la Caf-fa, existând pe pământ străin şi substăpânire străină, a fost la rându-ilichidată de turcii otomani în 1475 şiatunci a rămas numai ceea ce totIorga numeşte „A patra Armenie” -aceea care a luat naştere prin refu-giaţii din regatul Polon şi din Mol-dova. Celor din urmă, Alexandru celBun le acorda, în iulie 1401, printr-unact solemn, o episcopie proprie şi în-treaga sa protecţie. „Creştinismul afost şi pentru armeni şi pentru ro-mâni elementul hotărâtor în defi-nirea identităţii etnice şi spirituale”,subliniază acelaşi Victor Opaschi,punându-şi pecetea pe toată istorialor şi conferindu-le un merit specialîn istoria umanităţii. Desprinzândmarea lecţie a istoriei poporului ar-mean, Nicolae Iorga punea în lumi-nă, importanţa gestului lui Alexan-dru cel Bun. În formulări categoriceşi totodată pline de simţul solida-rităţii cu cei goniţi din ţara lor, darpurtând în suflet această putere in-vincibilă, domnul Moldovei le crea,de fapt, nu numai o episcopie ci şi onouă patrie, mai la adăpost de fur-tunile îndurate până atunci. Când şiMoldova, în secolul al XVII-lea, va fipustiită de războaiele turco-polone,cea mai mare parte din armenii deaici vor trece munţii în Transilvania,rămânând astfel tot pe pământ româ-nesc şi păstrând neatinsă legătura desuflet cu neamul românesc. În 23ianuarie 1929, la Uniunea Armeană
  • 30. 32din Paris, în cadrul conferinţei de-spre Armenii din România, acelaşiNicolae Iorga ţinea să accentuezefaptul că între români şi armeni ,,n-aexistat decât un singur moment deintoleranţă religioasă, către mijloculsecolului al XVI-lea, şi el este datoratunui domn pe jumătate nebun, care aşi fost omorât câteva luni după aceeade către boieri”. În cadrul unei con-ferinţe ţinute la Bucureşti, NicolaeIorga arată că poporul armean a fostnevoit să-şi caute noua sa patrie,când au venit zilele de groază, pen-tru că „niciodată un popor nu a re-zistat la atâtea nedreptăţi şi nu asuferit atâta cruzime, ca poporul ar-mean”. Istoricul conchide: „trebuiesă adaug, pentru ca să termin, că Ar-menii din România cunosc greaua şidelicata artă de a uni două îndatoriri.O datorie faţă de religia şi naţiunealor pe care n-au uitat-o deloc, și odatorie faţă de acea ţară în care ei şistrămoşii lor sau stabilit din timpurifoarte îndepărtate. Pentru noi ei nesunt fraţi, fraţi nobili, fiind în acelaşitimp copii aleşi ai vechii lor patrii.Deci, nu este o mai mare laudă ce săse poată aduce unui popor mare şinefericit, care, păstrând întreaga sacomoară morală, este în neputinţă dea creea din nou şi de a ridica patriasa la o aşa înălţime la care rasa ar fifost în stare”. Aşa cum prooroceaIorga, poporul armean a reuşit sădevină un exemplu rar de supra-vieţuire în condiţiile pierderii inde-pendenţei de stat şi a ocupării teri-toriului de către imperii expan-sioniste.Vorbind despre cel care i-a ser-vit drept model, Siruni afirmă că „astudiat poporul armean şi a găsit înel un popor care chemase în Orientgândirea Occidentului şi dusese înOccident mistica Orientului, care atins spre adevăr, care găsise frumo-sul şi-l împletise în cântece şi poeziinemuritoare, pe pergamente şi peturle. El a găsit în Armeni acest po-por şi l-a iubit din suflet, l-a iubit cuplăcere, fără ca cineva să cerşeascăde la el milă, fără să aştepte uncuvânt de gratitudine.” Chiar dacăs-au scurs mulţi ani de la recunoaş-terea oficială şi solemnă a împletiriidestinelor românilor şi armenilor, cu
  • 31. 33beneficii pentru ambele părţi, gene-raţia noastră are bucuria de a trăi îm-plinirea a ceea ce spunea Nicolae Ior-ga, cu aproape trei sferturi de veac înurmă: „Un popor nefericit, un poporcare a suferit mult, are mult deaşteptat de la viitor. Dorim pentrupoporul armenesc despăgubirea lacare are dreptul, şi pentru partea pecare a dat-o civilizaţiei omeneşti”. În1981 preşedintele SUA, Ronald Rea-gan, a semnat o proclamaţie în caregenocidul armenilor era menţionatprintre crimele împotriva umanităţii.În iunie 1987 Parlamentul Europeande la Strasbourg a adoptat o rezo-luţie de recunoaştere a genociduluiarmean. În octombrie 2009 Armeniaşi Turcia au semnat un acord pentrustabilirea de relaţii diplomatice şiredeschiderea graniţei comune, careîncă n-a fost ratificat. Aşadar, înultimii 20 de ani s-au făcut paşi, uniifermi, alţii şovăielnici, pentru recu-noaşterea internaţională a chinului(Marele Rău - Medz Yeghern) princare au trecut milioane de armenipentru a-şi păstra identitatea naţio-nală.Aceşti paşi, oricât de mici şioricât de târziu ar fi făcuţi, stau măr-turie că vizionarul Iorga a avut drep-tate când afirma că „şi în sufletuloricăruia dintre ascultătorii cari nu a-parţin naţiunii armeneşti s-a deş-teptat aceeaşi dorinţă: ca dreptateacare începe să se întindă asupra tutu-ror popoarelor şi asupra acelora carepoate nu erau vrednice de dânsa, săse coboare în sfârşit şi asupra popo-rului care o cere de două mii de ani”.Patricia BăndălăuMiracolul salvăriiNoi, românii, ştim puţine lu-cruri despre armenii din ţara noastrăşi încă mai puţine despre poporul ar-mean. În România sunt puţini pre-oţi şi puţine comunităţi armene, în-
  • 32. 34tru-cât, după război, numărul arme-nilor a scăzut dramatic. La nivel in-ternaţional, numărul armenilor estede aproape opt milioane, dintre caredoar trei milioane mai sunt astăzi înArmenia. Migraţiile către Românias-au produs în mai multe valuri, ulti-mele petrecându-se la sfârşitul seco-lului al XIX-lea şi începutul secoluluiXX. Biserica armeană este o bisericăcreştină veche, autonomă şi autoce-fală, naţională prin limbă, rit şi sis-tem ierarhic propriu, arhitectură şiartă specifice. Ea a fost simbolul pa-triei pierdute pentru poporul ar-mean, căci el s-a păstrat unitar în ju-rul ei, lipsit fiind secole la rând de unstat independent. Biserică de rit orto-dox, este considerată ca având ori-gine apostolică nemijlocită, întrucâtcreştinismul a fost introdus, propo-văduit şi răspândit în Armenia decătre apostolii Tadeu şi Bartolomeu.Având astfel de rădăcini, ipoteza căautonomia propriu-zisă a acestei bi-serici începe abia după anul 301, du-pă încreştinarea oficială din acest an,odată cu cel dintâi Patriarh armean,Grigor Lusavorici, Luminătorul, esterespinsă de armeni, şi, din acest mo-tiv, şi eticheta de gregoriană. În cărţilede istorie bisericească creştine esteenumerată printre bisericile vechi o-rientale, alături de biserica coptă, ceasiriană, cea abisiniană şi cea mala-bară. Puţini dintre noi ştim că rup-tura bisericii armene de cea bizantinăa fost determinată de cauze doc-trinare dar şi politice. Şi mai puţinicunoaştem că secole întregi, armeniiau fost nevoiţi să combată o acuzaţieveche de erezie, acuzaţie ce i-ar sepa-ra de doctrina creştină corectă cuprivire la persoana Fiului lui Dum-nezeu întrupat ca om. Este vorba deSinodul ecumenic de la Calcedon(451), care a respins erezia lui Euti-chie, când armenii, neparticipând cureprezentanţi, biserica lor a fost eti-chetată pe nedrept monofizită, decieretică. Iată, de fapt, care au fost îm-prejurările istorice: „Biserica armeanăse afla în acei ani într-o încordare extre-mă pentru apărarea prin luptă armatăîmpotriva religiei lui Zoroastru din Per-sia. Ea nu a avut timp să îşi stabilească
  • 33. 35poziţia, urmărind îndeaproape disputelehristologice ce aveau loc în Imperiul Ro-man. În timpurile acelea, Biserica creş-tină era de fapt împărţită în trei mari ca-tegorii, cu trei definiţii diferite ale cre-dinţei: Învăţătura sinodului de la Calce-don prima în Roma şi în tot Vestul,monofizitismul în spiritul Henoticon-ului împăratului roman Zenon (474-475, 476-491) trona în Bizanţ, iar nesto-rianismul în Persia.”Monofozitismul, una din erezi-ile primelor secole privitoare la per-soana lui Iisus Hristos, susţinea cădupă întruparea Lui ca om, n-a mairămas decât natura divină, iar ceaumană era doar o aparenţă. Teologiimoderni ai bisericii armene au fost înmăsură să restabilească adevărul is-toric conform căruia, încă de la si-nodul particular de la Aştişat, (435),cu 16 ani înainte de Calcedon, bise-rica armeană recunoscuse cele douănaturi ale lui Iisus prin formularea:„Unul născut, Fiul lui Dumnezeu, aprimit natura umană de la Fecioara şis-a făcut om adevărat şi fiu de om”.Explicând sensul suferinţei penedrept a acestui neam, din acestpunct de vedere, exegeţi ai istorieiarmenilor afirmă că ambiţia acestorade a-şi păstra biserica i-a lăsat fărăaliaţi, în schimb le-a asigurat su-pravieţuirea politică, deoarece, subdominaţiile sasanidă şi arabă, cândcreştinismul armean era ameninţatcu apostazia, neidentificarea BisericiiArmene cu Biserica Bizantină i-a de-terminat pe adversari să renunţe latentativa lor de convertire la maz-deism sau musulmanism. Totuşi, în1177, Patriarhul din Constantinopola recunoscut într-o scrisoare adresatăpatriarhului armean Grigor IV Ta-gha, ortodoxia armeană, numindu-ipe armeni prin cuvintele „ortodocşişi fraţi”.Ca un alt semn al unui destincreştin vitregit de adevăr, armenii,împreună cu turcii sunt zugrăviţi pe
  • 34. 36peretele vestic al Mănăstirii Voroneţ,în iad. Totuşi, între cele două po-poare, român şi armean, relaţiile aufost mereu, excelente. Într-un sinoddin 1891 al Bisericii Române s-a cali-ficat acuzaţia de monofizitism adusăarmenilor drept o invenţie izvorâtă dinură. În prezent, bisericile armeană şiromânească întreţin legături per-manente, legături care s-au dezvoltatprin vizite reciproce, prin schimburide profesori şi studenţi etc. Astfel,patriarhul Iustinian a vizitat Patri-arhia armeano-gregoriană din Eci-miadzin, în 1958 şi 1966, iar pa-triarhul suprem şi catolicosul tuturorarmenilor, Vasken I, originar din Ro-mânia, a vizitat România de câtevaori.Recunoscut de statul românîn 1928, cultul armean îşi înfiinţeazăpropria eparhie după câţiva ani. A-ceastă eparhie stă sub autoritateadogmatică şi canonică din Ecimiad-zin (Armenia), dar are şi un grad deautonomie conform legislaţiei româ-neşti. Episcopia armeană este con-dusă de un Arhiepiscop, iar organulcolectiv de conducere este CongresulEparhial.Ortodoxia armeană s-a remarcatprin lupta ei cu totul aparte cu istoriaşi cu vitregiile acesteia, la fel caortodoxia română din Transilvania(de altfel, de-a lungul istoriei, şi ar-menii aşezaţi în Transilvania, încădin sec. al XI-lea, ca şi românii, s-auunit cu Roma). Momentele acestorlupte sunt, însă, tot atâtea victorii înistoria religiei creştine şi în istoriaspirituală şi culturală a umanităţii.De exemplu, inventarea alfabetuluiarmean în 406, a fost o necesitate decult, căci în Armenia, slujbele reli-gioase erau oficiate în limbile greacăşi sisiană. Pentru ca poporul să fiededicat cu tot sufletul însuşiriiînvăţăturilor creştine, şi pentru a
  • 35. 37combate rămăşiţele păgânătăţii, Sf.Messrop a inventat alfabetul armean.Armenii socotesc un semn al desti-nului îmblânzit faptul că prima pro-poziţie tradusă în limba armeană cualfabet armean a fost prima propo-ziţie din Pildele lui Solomon: „Pen-tru a învăţa înţelepciunea şi instruirea,şi pentru a înţelege cuvintele iscusite”(Luther 1, 2). Poporul armean, supra-vieţuitor mai ales prin credinţa sa,ca şi poporul român, aduce astăzi, înfaţa fraţilor săi creştini din toată lu-mea, roadele muncii, ale inteligenţeişi ale religiozităţii sale remarcabile:unme de mari personalităţi date o-menirii, momentul cultural unic altraducerii Bibliei în alfabet armean,traducerea în limba armeană a uneimari părţi din literatura teologică debază, precum şi opere literare origi-nale din diferite domenii: teologie,exegeză, morală, apologetică, istorie.Ortodoxia armeană este o rea-litate inatacabilă şi totuşi ea pare a fişi un liman, un vis, un dor, un dreptcerut perpetuu. Cultul ei, prin exce-lenţă ortodox, cuprinde sărbători co-mune cu ortodocşii, aceleaşi SfinteTaine, un semn al crucii identic, cin-stirea icoanelor, o Sf. Liturghie ase-mănătoare rămasă de la aceiaşi SfinţiIerarhi. Sf. Liturghie armeană, un-mită Patarag, este, ca şi la ortodocşi,slujba dedicată administrării Sf.Împărtăşanii. Ea foloseşte, însă, azi-mă (pâine nedospită) şi vin nea-mestecat cu apă. Într-un altar armeannu se poate săvârşi decât o singurăLiturghie pe zi. După Împărtăşanie,celor care nu s-au împărtăşit, seîmparte maslul, bucăţi mici de pâinenedospită. Ca şi la ortodocşi, aceastaeste o amintire a agapei ce se obiş-nuia în primele veacuri după Litur-ghie, dar şi un simbol al comuniuniiîn Hristos. Cele câteva deosebiri deformă şi nu de fond au motivaţia loristorică şi nu ne despart. Tainele înBiserica Armeană sunt aceleaşi, ca şila noi, 7 (şapte): Botezul, Mirunge-rea, Spovedania, Împărtăşania, Cu-
  • 36. 38nunia, Hirotonia, Maslul. Sf. Maslunu se mai practică astăzi în BisericaArmeană. Doar Trisaghionul conţineun adaos, ceea ce îl face să fieîndreptat ca o laudă pentru bună-tatea Fiului faţă de oameni: „SfinteDumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără demoarte, care ai fost răstignit pentru noi,miluieştene pe noi!”. Şi acest adaoseste motivat complet, prin înţele-gerea vitregiilor vremurilor trecute,de exegeţi.Astăzi, românii armeni dinmai multe generaţii caută să ajungăla rădăcini, se autodescoperă, ni seprezintă şi sunt demni de admiraţiepentru tot ceea ce fac. Prin zelul lor,pasionaţii de teologie sau de istoriedintre noi, ceilalţi români, vom afla,vom cunoaşte şi vom fi, astfel, maibogaţi. Biserica Armeană, cum e şifiresc într-o societate modernă, sefereşte de uitare şi, ca să o alunge seadresează în zilele noastre tot maimult către ea însăşi, iar comunitateatânără armeană este iubitoare defraţi, căci astăzi devine pentru noi totmai clar că ni se adresează, alungânddin noi ignoranţa, o ignoranță pe carenu o putem stăpâni de cele mai multe ori.Prof. dr. Lucia CîmpeanuȘcoala „Ion Creangă”, IașiDestine frânte sub cupolaimperiului otomanAn de an tragem cu nădejdea,că sângeroasele episoade ale armeno-cidului îşi vor găsi în întreaga lumesuportul şi recunoaşterea de care aunevoie. De multe ori ne întrebămdupă un masacru, care este conso-larea poporului asuprit şi dacă s-arputea crede oare că cele 1,5 milioa-ne de victime ale barbarului genocidşi-ar putea găsi răscumpărarea vreo-dată.Anul acesta, la 98 de ani de lamasacrul Genocidului Armean din1915, aducem în atenţia cititorilor nunumai aspectele istorice, ci şi detaliiprivind factorii biologici şi traumelece şi-au pus amprenta la nivelpsihologic.
  • 37. 39Astfel putem cerceta îndea-proape traumatismele ce au rămas înurma evenimentelor ce se desprindcu greu din cartea de istorie.Cauzele principale ce au avutca drept efect producerea armeno-cidului ţin de aspiraţia popoarelorcaucaziene de extindere în Asia Micăşi de anexare a Armeniei Orientale laImperiul Rus. Datorită poziţiei salegeografice în Eurasia, Armenia tot-deauna a fost văzută ca o piedică aTurciei şi a Germaniei de extindere ateritoriilor. La acestea se mai adaugăşi prosperitatea economică de care sebucurau armenii la acea vreme. Juniiturci aveau la bază ca ideologiepanturcismul şi turanismul, privind„elementul armean” ca pe un pericolintern ce trebuia combătut, astfel e-xecutând naționaliști armeni și de-portând o parte din populația ar-menească din Anatolia. Genociduls-a soldat cu peste 1,5 milioane devictime care au murit de foame, boliși extenuare. Nimeni nu a fost scăpatde ochii nemiloşi ai turcilor, indi-ferent de poziţia socială, politică saureligioasă. Genocidul propriu-zis aconstituit dezmembrarea în masa aunui popor, ca într-un puzzle, ale că-rui piese au fost aruncate în toată lu-mea.Drama trăita în astfel de cir-cumstanţe îşi pune amprenta la nivelpsihologic, fiind indispensabilă cer-cetărilor în domeniu, ca un trata-ment supravegheat de un medic spe-cialist. Este de la sine înţeles că su-pravieţuitorii au rămas profund mar-caţi de atrocităţile genocidului, la ni-vel emoţional. Psihicul lui KomitasVardaped, important călugar şi fi-gură emblematică a muzicii clasicearmeneşti, a fost profund afectat, odată cu începerea persecuţiilor, pedata de 24 aprilie 1915, când a fost
  • 38. 40arestat alături de alte personalităţi deseamă ale intelectualităţii armeneştiautohtone, fapt ce s-a soldat cu de-portarea acestora în nordul Anato-liei. Deşi a fost deţinut numai cinci-sprezece zile, acesta a fost ulterioreliberat datorită ambasadorului Sta-telor Unite ale Americii, Henry Mor-genthau şi prietenului său, poetulturc Mehmet Emin Yurdakul.Durerea şi atrocităţile la care afost martor ocular i-au schimbat via-ţa lui Komitas, dovadă stă faptul că atrecut în lumea spectrelor într-unspital psihic din Paris, în 1935.Efectele covârşitoare ale genoci-dului armean nu l-au ocolit nici peartistul Arshile Gorky, pictor de fac-tură expresionistă. Sub identitateanumelui rus şi sub masca cromaticăa pânzei, ascunzând drame puter-nice, Manung Adoyan pe numelesău de origine armeană, adoptă artaabstractă ca unic refugiu. Împreunăcu cele trei surori şi mama lor, iaucalea emigrării în Rusia, fapt soldatcu moartea fiinţei dragi răpusă detifos, una din bolile permanente aleacestei perioade. Mult timp, artistul afost criticat de societatea vremii cadând dovadă de dezrădăcinare, ne-gându-şi originile de teama peri-colului, dar de fapt aceste vorbe auramas simple pledoarii de epocă.Anxietatea sa a fost pro-ductivă întrucât drama acestuia sereflectă perfect în pictura abstractă,făcând din Arshile Gorky, unul dincei mai apreciaţi artişti de originearmeană. Acesta a căutat refugiul înarta abstractă a vremii şi a „îngră-mădit” în operele sale drama unuipopor încercat de genocid. Tragediapierderii mamei a transpus-o în pic-tura sa cea mai celebră, portretizân-d-o pe aceasta cu privirea pierdută înneant, fapt ce demonstrează pluri-perspectivismul de care a dat do-vadă.
  • 39. 41Periodicul The New York Timesa continuat să menţioneze în rubricavremii că „drumurile şi râul Eufratsunt presărate cu cadavrele exilaţilor,iar cei care au supravieţuit sunt con-damnaţi morţii. Este un plan pentrua extermina toată populaţia armea-nă.”Una din tehnicile trupelor oto-mane de exterminare în masă a ar-menilor consta nu numai în a lăsa pealţii să fure de la armeni, să-i omoaresau să-i violeze, ci chiar ei înşişi par-ticipau în activităţile respective. Pă-răsiţi în deşertul nemilos, lipsiţi dehrană şi de vestimentaţie corespun-zătoare, mii de armeni au păşit întranscendenţă.Printre alte cauze ale genoci-dului putem evidenţia înfometareaşi tifosul, boală fatală al cărui singurantidot era vaccinul anti-tifos. Dato-rită resurselor financiare precare, ar-menii nu puteau procura vaccinul,drept pentru care erau condamnaţi lapieire. Subnutriţia, afecţiunile der-matologice sau incapacitatea locomo-torie erau de asemenea des întâlniteîn rândul victimelor armenocidului.Repercursiunile genocidului sunt vi-zibile, supravieţuitorii rămânând in-valizi sau cu răni profunde. Medi-cina era un sector problematic dincauza lipsei instrumentelor şi a apa-raturii necesare, la care se mai a-daugă carenţele de medicamente in-dispensabile. O intervenţie de ampu-tare de membre ar fi fost cu nepu-tinţă datorită resurselor medicale li-mitate. Din cauza condiţiilor finan-ciare precare, era utilizată medicinamercantilă, medicii refuzând să acor-de ajutor victimelor, deoarece aces-tea nu-şi permiteau achitarea contra-valorii intervenţiei.
  • 40. 42O supravieţuitoare a teribi-lului masacru, afirma pentru docu-mentarul realizat de BBC: „Mergeamprintre cadavre, flămânzi şi însetaţi;nu mai aveam puterea de a gândi,mergeam unde ne duceau ei. Neluau ca pe o turma de oi şi ne duceauînspre munţi, pentru ca mai apoi săne omoare.” Locotenentul armateiotomane Hasan Maruf, descrie cumpopulaţia unui întreg sat din apro-pierea provinciei Bitlis, a fost arsă devie.Metoda implementată este unadintre cele mai des utilizate pentrudistrugerea în masă a oamenilor.Prizonierii turci, martori ai a-cestor scene, au fost îngroziţi şi auîn-nebunit. S-a raportat mai târziuruşilor că mirosul de carne arsă a ră-mas în aer pentru multe zile dupăaceea.Dr. Saib, un controversat doctorde la acea vreme, a provocat moarteaa numeroşi copii prin injectarea cumorfină. O altă metodă machiavelicăaplicată micuţilor armeni, era baia deaburi. De asemenea, dr. Ziya Fuad şidr. Adnan au utilizat clădirile a douăşcoli, pentru a închide copiii la me-zanin, locaţie în care aceştia şi-au gă-sit sfârşitul, fiind sufocaţi cu gaz to-xic. Copiii de origine armeană otră-viţi în timpul masacrelor au fost lă-saţi să moară în chinuri groaznice,ulterior fiind puşi în coşuri şi a-runcaţi în mare.
  • 41. 43Machiavelismul organelor depoliţie întrece orice limite: în Deir-ez-Zor, aproape 2000 de copii armeni aufost înecaţi, din ordinul şefului depoliţie. În aceeaşi localitate, o mareparte din comunitate a fost exter-minată prin metoda aplicată la Bitlis:incinerarea. Copiii din orfelinat aufost duşi într-o localitate apropiată,unde au fost stropiţi cu petrol şi li s-adat foc.Ca o consecinţă a tuturor aces-tor evenimente, copiii ce au supra-vieţuit barbarelor masacre au rămasfie orfani, fie au fost convertiţi la is-lam. De-a lungul anilor soarta aces-tor orfani „s-a jucat” între jugul tur-cesc, cultura kurdă şi poporul arab.Mulţi ani mai târziu, în urma peti-ţiilor şi luptelor politice, mii dintre eiau avut norocul de a fi salvaţi de or-ganizaţii internaţionale şi persoaneinfluente.Dramele psihologice prin carea trecut acest popor şi traumele su-pravieţuitorilor, sunt mărturia clarăa existenţei atrocitaţilor comise îm-potriva acestora. Mutilările, schin-giuirile şi apoi moartea în cele maicrunte moduri a lăsat în spatele is-toriei Armeniei una din cele mai im-portante file. Chiar şi după deceniiîntregi, aceasta pierdere rămâne ca odurere surdă pe fundalul paginilorde istorie.Elena Magdalena ChirilăMargherita AndideroReconstituirea unui trecutcovârșitorCuvintele turcilor:„Oriunde păşesc ar trebui sățâşnească sânge. În palmele mele,primăvara şi toamna ar trebui să fieturnuri. Dacă am aşeza piatră pestepiatră, casa mea ar fi o ruină. Moar-
  • 42. 44tea este singura mea mulţumire, ar-ma va fi înţelepciunea mea, iar ci-vilizaţia mea înseamnă a distruge.Dreptatea e tăişul săbiei mele, iar ci-vilizaţia pe potcoavele calului. Şi voidistruge totul în drumul meu spreTuran, astfel încât oricine vede săştie că turcii au fost aici.”Cu asemenea cuvinte năvă-leau turcii peste teritoriul Armenieiîn timpul Primului Razboi Mondial.Hotărâţi înspre distrugerea şi anihi-larea tuturor elementelor potrivnicearmeneşti, cu acest moment se redes-chid filele istoriei universale. 24 a-prilie 1915, o duminică însângerată,este o zi neagră în calendarul po-porului armean şi cu timpul a deve-nit zi de doliu, căci atunci, 600 deintelectuali armeni au fost arestaţi laConstantinopol. Aceștia au fost luaţide Haydar Paşa şi duşi în stră-fundurile Anatoliei. Printre cei în-chişi s-au numărat Komitas, TiranKelekian, Grigori Palakian, Aknuni,doctorul Mikael. Grigor Zohrap, im-portant scriitor, personalitate emble-matică a vremii, avocat şi membrual Parlamentului turc a numit aceastăexperienţă a oamenilor „hovarda”,grecii i-au spus „Palicharia“, iarturcii -… Junii turci şi-au manifestatanimozitatea faţă de talentul ora-toric, faţă de inteligenţa vie a luiZohrap, faţă de calităţile lui denecontestat.Zohrap:Revolta scriitorului armean facetrimitere la beneficiile de pe urmacărora turcii au profitat în privinţaserviciilor medicale, apelând la me-dicii armeni pentru care răsplata ne-cuvenită a acestora din urmă a fostschingiuirea: „Nu moartea mea măîndurerează, căci ea va veni oricumîntr-o zi, e doar păcat că ne-am înşe-lat în priviința acestora… Doctorul
  • 43. 45Mikael a vindecat atâţia turci şi a fostde atâtea ori chemat la Istanbul pen-tru a-i ajuta pe generalii armatei tur-cești, încât, drept răsplată i-au legatmâinile şi le-au ars, mâinile cu care asalvat mii de vieţi turceşti.“Doctorul Mikael:La rândul său, doctorul Mika-el, confuz şi depăşit de convulsiaevenimentelor, caută răspunsul laDivinitate. Dar apoi renunţă a se în-treba retoric, întrucât moartea sa eramult prea aproape: „De ce, Doam-ne...? Nu mai e nevoie să căutămsensul...“Date fiind circumstanţele teri-bilului armenocid, este aproape im-posibil ca psihicul şi latura emo-ţional-afectivă să nu fie dezechi-librate. Şocul măcelului nu ocoleştepe nimeni. Marele compozitor ar-mean Komitas începuse să se com-porte straniu deoarece compara co-pacii cu niște posibili duşmani, iarîntr-o zi a început să cânte melan-colic „Mulţumescu-Ţi Ție, Doamne“(„Ter Voghormea”).Pretutindeni era teroare şi eraimposibil să mai dai timpul înapoi.Slujba religioasă oficiată de Komitasîn timpul persecuţiilor se desfăşuraîntr-o tăcere gravă şi toţi ochii erauaţintiţi spre călugăr, care, palid, făceaun ultim apel, fără speranţă, cătreDumnezeu, să-i salveze pe enoriaşi.
  • 44. 46Recviem pentru Tumanyan:„M-am trezit pentru a citi ulti-ma rugăciune pentru nefericitele vic-time ale neamului meu. Sate şi oraşe,munţi şi câmpii, de la o mare la altasunt moarte şi risipite. “Fiind un popor creştin, primuldin lume care a adoptat creştinismulîn 301, armenii îşi deplâng morţiicare zăceau oriunde vedeai cu ochii.Un masacru fără sens, două milioanede oameni crucificaţi, două milioanede cruci care nu pot fi aşezate pemorminte. Şi responsabilii genocidu-lui susţin că nu există o cauză ar-meană, pentru că nu există niciunarmean.Mai târziu, după drama arme-nocidului, importanţi lideri turci im-plicaţi în genocid, şi-au găsit sfârşitulîntr-o succesiune de confruntări con-form următorului tabel cronologic: 16 aprilie 1921, la Berlin, So-ghomon Tehlerian îl ucide peTalat Paşa. 19 iulie 1921, la Constan-tinopol, Misak Tarlakian îl u-cide pe Jivanshir, organiza-torul masacrului de la Baku. 6 decembrie 1921, la Roma,tineri neidentificaţi l-au ucispe Sayid Halim Paşa, cel carefusese Primul Ministru al Tur-ciei în timpul genocidului. 17 aprilie 1922, la Berlin, A-ram Yerkanian îi ucide pe Be-haedin Shakir şi Jemal Azmir,implicaţi în armenocid. 25 iulie 1922, la Tibilisi, JemalPaşa este ucis de Petros Ter-Pwghosian şi Artashes Gevor-gian. 4 august 1922, în Asia Cen-trală a fost ucis Enver Paşa, decătre Hakob Melkumov, gene-ral al Armatei Roşii.
  • 45. 47Alte mărturii…Henry Morgenthau, ambasa-dor al Statelor Unite ale Americii înTurcia a reuşit salvarea călugăruluiKomitas. Acesta aruncă o pată ru-şinoasă asupra medicilor turci, fă-când trimitere la nenorocirile cauzatede înşişi oamenii care trebuiau să-ivindece pe răniţi.„Vă voi povesti despre ceea ceau făcut reprezentanţii celei mai u-maniste profesii, medicii turci.“Doctorul Ali Sayib Bey a ucisprin sufocare copii şi sugari. Pe alţiii-a otrăvit, lăsându-i să moară în chi-nuri cumplite, apoi i-a pus în coşuri,ca pe câini, şi i-a aruncat în mare.Numeroşi copiii armeni au fostviolați și schingiuiți, fapt soldat cumoartea acestora în timp ce-și strigaumamele. Un copil a fost crucificat,apoi i s-au tăiat mâinile, picioarele şii s-au scos ochii, spunându-i-se „Săvină acum Hristos al tău să te salve-ze“. Doctori turci au testat pe copiiiarmeni vaccinuri care le-au produsacestora chinuri cumplite.Cei care au asistat indiferenţila toate aceste atrocităţi atunci, sau leignoră acum, devin martori ai arme-nocidului, indiferent câtă lume l-arnega. Există, însă, şi martori oneşti,care fac auzită strigarea unei naţiuniîn suferinţă. Neamul meu le mulţu-meşte cu recunoştinţă acestora.Haik HarutyunyanAmintiri tulburătoare a uneipagini de istorieMasacrul armenilor a începutchiar în țara celor care l-au comis. O-rașul Van era cel mai mare oraș ar-menesc din Turcia. Populația aces-tuia era una dintre cele mai civilízate
  • 46. 48și muncitoroare, din acea parte a ță-rii. De aici, armenii au fost deportațiîn alte orașe, activitățile economicedesfășurate de aceștia aducând pros-peritate metropolelor.Populația atacată era suspec-tată, că ar avea arme. Din acest mo-tiv, erau chemați la poliție pentru a ledepune. Cei care ascultau ordinele șise prezentau, erau aruncați în în-chisori, iar cei care nu o făceau erausupuși unor torturi groaznice.Altă cale de ucidere a arme-nilor a fost deportarea acestora însud, în zone aride și secetoase. Pedrum, dacă nu erau supuși auto-rităților, riscau să fie pedepsiți în celemai cumplite moduri. Torturile de-portaților puteau începe în fiecaremoment, pe unele dintre cele maiabsurde motive. Apa și hrana lip-seau cu desăvârșire, fiind lasăți să sestingă cât mai repede într-un modcât mai dureros.Această „călătorie" era mai multun drum al morții, pe parcursul că-reia, oricare dintre deportați, indife-rent de vârstă sau suferințe, putea săse stingă din viață. Cauza putea filipsa de hrană, de apă, extenuareasau chiar torturile de neimaginat aleturcilor prin care oricine era nevoitsa treacă. Vârsta celor masacrați eradiversificată, aceasta ajungând să numai reprezinte nici măcar un semnalde atenție asupra atacatorilor. Aceș-tia considerau suferința un lucru e-sențial în ucideri, cât mai lent și câtmai dureros posibil. Adesea preferausă fie torturați atât fizic, cât și psihic,uciderea oricăruia, făcându-se în fațarudelor. Nimeni nu și-ar fi închipuitcă o țară atât de pașnică și bine-voitoare ca Armenia ar putea ajungevictima unui genocid atât de sân-geros.
  • 47. 49Armenia a avut și are o istorietragică și un genocid care a înju-mătățit populația acesteia. Trecutuleste unul plin de lacrimi și regrete.Nimeni nu poate spune cu încrederecă genocidul a fost recunoscut, iarfiecare armean își plânge în fiecare zistrămoșii pierduți într-un... „genocidîndelung ignorat”!Tigran RaduComemorarea GenociduluiArmeanComemorea Genocidului Armean înţările hispano-americaneImportanța genocidului armeandevine o dată cu trecerea timpuluiuna dintre cele mai controversate te-me de abordat pentru comunitățilearmene de pretutindeni. Data de 24aprilie a fost înscrisă în calendar ca zide omagiu adus tututor armenilor ceau trecut în lumea spectrelor o datăcu masacrul din anul 1915. Astfel a-mintirea genocidului armean rămâneîn sufletul armenilor din patria ma-mă, cât și din diaspora ca o flacărăîncă nestinsă. An de an la data de 24aprilie comunitățile armene de pe în-tregul glob aduc un omagiu sufle-telor sacrificate în urma tragiculuimasacru, acest gest devenind o for-mă prin care aceștia își transpun du-rerea în fapte.În ziua de 24 aprilie, zi în-chinată comemorării tragicului ma-sacru, comunitatea armeană din Ar-
  • 48. 50gentina a organizat un marș aseme-nea „drumului deportării” în semnde solidaritate față de patria mamă.Solidaritatea trece granițeleArmeniei, ajungând și în RepublicaUruguay. Prin astfel de gesturi locui-torii acestei țări își manifestă com-pasiunea față de poporul armean.Tinerii din Venezuela dorescsă aducă un omagiu miilor de ar-meni ce au pierit în urma geno-cidului, fapt ce demonstrează încă odată sprijinul moral și solidaritateade care aceștia dau dovadă.Republica Chile sprijină popo-rul armean în demersul recunoașteriiacestuia pe plan internațional, lup-tând cot la cot cu armenii din patriamamă pentru a face cunoscut acestfapt istoric, și mai mult decât atât,pentru a-l conștientiza.
  • 49. 51Columbia sprijină poporul ar-mean în momentele de cumpănă aleacestuia, trecând peste frontierelepoliticului, socialului, atingând doarnivelul spiritual al acestui eveni-ment.Nu în ultimul rând, Peru, oferăsprijin necondiționat fraților armenide pretutindeni, în semn de respectși de solidaritate.Franz Edwin Julca RavichaguaTraducere: Patricia BostanComemorarea Genocidului Armean înRusiaComunitatea armeană din Rusiaa organizat diverse manifestații pri-vind comemorarea genocidului însemn de solidaritate față de miile desuflete care și-au pierdut viața în tra-gicele masacre.Comemorarea Genocidului Armean înTurciaPentru prima dată în istoriapoporului turc, membrilor comuni-tății armene le-a fost permis să îșicomemoreze victimele ce au murit înurma genocidului.
  • 50. 52Comemorarea Genocidului Armean înCanadaArmenii din Canada au orga-nizat un marș în memoria celor peste1 500 000 de armeni care au murit înurma tragicelor masacre.Comemorarea Genocidului Armean înAmericaComunitatea armeană din A-merica a organizat o manifestație însemn de solidaritate față de strămoșiice și-au găsit sfârșitul în anul 1915 întimpul guvernării Junilor turci.Comemorarea Genocidului Armean înFranţaArmenii din Franța, în semnde solidaritate față de patria mamă,organizează anual diferite manifes-tații privind comemorarea armeno-cidului.Comemorarea Genocidului Armean înAustraliaComunitatea armeană din A-ustralia își comemorează strămoșiian de an adunându-se în fața amba-sadei Armeniei în semn de compa-siune pentru patria mamă.
  • 51. 53Comemorarea Genocidului Armean înGreciaÎn semn de solidaritate față decomunitatea armeană din Grecia, ande an se organizează diferite mani-festații aducând un omagiu miilor desuflete sacrificate în timpul genoci-dului.Comemorarea Genocidului Armean înBelgiaComunitatea armeană dinBelgia comemorează genocidul ar-mean, pe de o parte menționând par-tea istorică a tragicului masacru, pede altă parte din punct de vederereligios întrucât an de an se oficiazăslujbe în memoria strămoșilor ar-meni.Comemorarea Genocidului Armean înSpaniaArmenii din Spania organi-zează anual diferite manifestații înmemoria armenilor decedați în urmamasacrului din anul 1915.Comemorarea Genocidului Armean înGeorgiaÎn Georgia, an de an se come-morează tragicele evenimente de la1915, în semn de solidaritate față depoporul armean.
  • 52. 54Comemorarea Genocidului Armean înBulgariaComunitatea armeană din Bul-garia comemorează genocidul ar-mean an de an în semn de solida-ritate și compasiune față de armeniidin diaspora.Simona Elena MineaComemorarea genociduluiarmean în patria-mamăIntitulat „Adana” – recitalulmarelui tenor american, Daniel Dec-ker, are în vedere realizarea uneicălătorii inedite devenite paralelism;pe de o parte amintindu-ne de tra-gica pagină de istorie a poporului ar-mean, pe de altă parte introducân-du-ne în lumea muzicii de operă.Reci-talul său amintește de tragicelema-sacre din anul 1915, dar lăsându-ne cuprinși de ritmul interpretărilorsa-le, începem să privim conturulunui univers nou, epoca contempo-rană, moment concretizat prin însășiprezența marelui artist în Armenia.Trecând de la un moment ar-tistic, de o valoare inestimabilă, launul de factură istorică, statistică,putem aprecia numărul de oameni cealcătuiesc acele convoaie nesfârșiteprecum cele întâlnite de-a lungul is-toriei pe drumul deportării. Armeniidin patria mamă, în semn de so-lidaritate față de strămoși, aduc un
  • 53. 55omagiu an de an celor 1.500.000 desuflete care au trecut în lumea spec-trelor o dată cu suzeranitatea impe-rialismului turc.Amintirea eternă a victimelorgenocidului armean este simbolizatăde flacăra care arde neîncetat în cen-trul Muzeului Genocidului și, în ju-rul căreia, se desfășoară cele mai im-portante momente ale comemorăriimilioanelor de armeni uciși în primaparte a secolului al XX-lea.Robert ȘuchComemorarea GenociduluiArmean în comunităţile dinRomâniaComemorarea Genocidului Armean laBucureștiComunitatea armeană din Bucu-rești a organizat o manifestație pen-tru comemorarea genocidului ar-mean. Scopul activității a fost con-știentizarea actului istoric propriu-zis și repercusiunile pe care acestale-a avut de-a lungul timpului în di-aspora.
  • 54. 56Comemorarea Genocidului Armean laCluj-NapocaComunitatea armeană din Cluj-Napoca aduce an de an la data de 24aprilie un omagiu strămoșilor care aumurit în urma tragicelor evenimente dela 1915. La Casa de Cultură a Stu-denţilor Cluj-Napoca a avut loc omanifestare consacrată comemorăriigenocidului armean, eveniment ce adebutat cu o dezbatere despre con-troversata istorie a poporului armeande-a lungul perioadei 1915-1918. Ul-terior a fost vizionat filmul „Fermaciocîrliilor” în regia lui Paolo şi Vit-torio Taviani.Comemorarea Genocidului Armean laConstanţaUniunea Armenilor din Con-stanţa a adus un omagiu miilor dearmeni care și-au găsit sfârșitul înteribilul masacru din anul 1915, or-ganizând o conferință pe tema isto-riei controversate a genocidului laCasa de Cultură a Sindicatelor.Comemorarea Genocidului Armean laBacău și Târgu OcnaUniunea Armenilor din Bacău amobilizat membrii comunității loca-le pentru a participa la slujba decomemorare a celor ce și-au pierdutviața în cadrul armenocidului. Aceș-tia s-au îndreptat spre meleagurile ceduc la Biserica „Sfânta Maria” dinTârgu Ocna unde a fost oficiată sluj-ba.Georgiana Calancea
  • 55. 57Comemorarea GenociduluiArmean la IașiComunitatea armeană din Iașieste activă pe scena culturală ieșeanăîn fiecare an, printr-un calendar deactivități culturale bine stabilit de că-tre membrii săi. Programul cultu-ral anual cuprinde atât evenimenteadresate comunității noastre, cât șievenimente ce au ca grup țintă cele-lalte minorități ieșene. Un loc specialîn cadrul programului cultural al fili-alei Iași este destinat „GenociduluiArmean”, un moment istoric dure-ros , ce a devenit în timp dovada cla-ră a efectelor intoleranței dintre na-țiuni.Prin organizarea de activitățiculturale ce au ca scop conștienti-zarea opiniei publice despre atroci-tățile împotriva poporului armean,se dorește o informare cât mai exactăasupra evenimentelor petrecute șitransformarea comemorării genoci-dului armean într-un liant cultural alminorităților ieșene.Printre activitățile cele mai recen-te organizate de Uniunea Armenilordin România – filiala Iaşi ce au catema principală acest moment negrudin istoria armenilor se numără Con-ferința „97 de ani de la GenocidulArmean" din 24 aprilie 2012 și reci-talul extraordinar „Rezonanţe arme-neşti în jazz” susținut de Harry Tavi-tian la Teatrul Luceafărul din Iași.La ambele evenimente au par-ticipat atât membrii comunității ar-mene din Iași, cât și ai celorlate mi-norități: greacă, ucraineană, lipovea-nă, italiană etc.
  • 56. 58Pentru anul 2013, filiala Iașiși-a propus organizarea unei acti-vități deosebite pe data de 24 apriliecare să marcheze acest eveniment, șianume lansarea Revistei „Siamanto”nr. 2/ 2013, cât și semnarea unui pro-tocol de colaborare între toate mino-ritățile din Iași, punându-se astfel ba-zele Grupului Minorităților Ieșene,proiect ce are ca scop o mai bună re-prezentare a intereselor comunită-ților din zona Moldovei.Daria TănăsucăTragedia de a fi armean pepământul tău natal: 1915-1923Închid ochii şi văd, în 1923, untânăr care coboară dintr-un vapor laConstanţa, venind de undeva undes-a produs un masacru inuman, deneînchipuit: copii, femei, bătrâni,bărbaţi ucişi fără altă vină decâtsimplul fapt că erau armeni, trăiaupe pământul lor râvnit de alţii, undedomina numai vocea interesului şi abanului. Tânărul care cobora din va-por era tatăl meu, Ohanic Horenian.Tatăl lui Ohanic, Rafael Horenian,medic în Tocat, lângă Sivas, pe po-dişul Armeniei, care azi e în Turcia,fusese spânzurat, sora lui mai mare,ucisă împreună cu soţul ei. Despremamă, Ohanic n-a putut afla nimic,foarte probabil a murit în drumulspre deşertul sirian, iar fratele maimic Garabet, copil fiind a fost vân-dut şi turcit. N-a fost găsit niciodată.Din toată familia, au supravieţuitgenocidului, tatăl meu şi sora lui maimică, Ahavni.Tatăl meu a scăpat cu viaţafiind la Samsun, la un colegiu al unormisionari americani.Populaţia creştină a fost fieucisă pe loc, arsă în biserici, aruncatăîn prăpăstii, ucisă cu topoare, cio-mege, înecată în mare sau în fluviulEufrat, fie forţată să facă marşuri
  • 57. 59spre deşertul Deir el Zor din Siria, fă-ră asigurarea hranei, a apei, a mijloa-celor de transport sau asistenţei me-dicale, ceea ce a condus la moarteprin epuizare şi boală, metodă care aucis sute de mii de persoane. Numă-rul total al victimelor anilor 1915-1923 se cifrează între 1 000 000 şi2 000 000 de persoane. Puţinii cares-au salvat au fugit peste hotare.Copii mici au fost confiscaţi, duşi înorfelinate turceşti şi turciţi: li s-aspus că „părinţii voştrii au fost turcidar au fost omorâţi de armeni !”.O lume întreagă ştia, MarilePuteri, ţările vecine, ţări îndepărtatedar încă n-a fost recunoscut de Tur-cia, că armenii au suferit un genocid,primul genocid din secolul XX. Cu-vântul genocid, clericul Rafael Lem-kin îl foloseşte în 1946 , deci după cese consumaseră deja două genoci-duri.Sute de fotografii stau mărturie,care arată şiruri lungi de oameni chi-nuiţi, mărşăluind spre deşert, hăituiţide nişte fiinţe inumane, care poatenici nu şi-au dat seama că săvârşescun păcat de neuitat. Sute de mii demorţi, nevinovaţi care nu ştiau ce a-cuzaţie li se aduce.De ce această acţiune a fostcondusă în special împotriva arme-nilor? Armenii erau creştini, harnicişi bogaţi, reprezentau cel mai marepericol pentru ideea „junilor turci”de purificare etnică. Armenii eraunumeroşi (câteva milioane), locuiaupe un teritoriu pe care se născuserădin timpuri imemoriale, fiind stăpâ-nii de drept gentilic ai locurilor şiceea ce era şi mai neliniştitor, aveau
  • 58. 60o intelectualitate puternică şi activă,în stare să formuleze cereri revendi-cative justificate în faţa instanţelorinternaţionale. Exterminarea lor de-venise o urgenţă pentru „junii turci”,partidul la guvernare care a orga-nizat genocidul. Trebuia doar un pri-lej, iar primul război mondial a fosttocmai ocazia aşteptată.Armenii nu cer decât recu-noaşterea adevărului. Experienţa is-torică arată că nesancţionarea răului,a unor fapte reprobabile, cum este şigenocidul, duce invariabil la repe-tarea lor. Aşa s-a întâmplat în cel deal doilea război mondial. Hitler adeclanşat operaţiuni genocidare, or-ganizate pe scară largă, tot secrete,declarând la consfătuirea secretă dela Obersalzburg (1939), că nimeni nua pedepsit masacrarea armenilor.Astăzi nimeni nu este la adă-post de reapariţia acestui flagel inter-naţional, care alături de terorismulde grup ameninţă lumea civilizată.Instaurarea unui climat de colabora-re, dacă nu chiar de cooperare, întreţările vecine pot face, cu timpul, să seestompeze umbrele sângeroase aletrecutului şi să se deschidă un noudrum pe calea păcii. Dar pentru astaeste necesar un gest, un gest foartemic, dar foarte important: guvernan-ţii turci să reflecteze la gestul luiWilly Brandt, care a cerut scuze înnumele Germaniei, comunităţii evre-ieşti, pentru holocaustul din al doilearăzboi mondial.În memoria acelor armeni careau fost ucişi pentru că au încercat sărămână armeni, în memoria victi-melor tuturor Genocidurilor din is-toria omenirii, să păstrăm un mo-ment de reculegere.Azaduhi Varduca-HorenianPreședinte U.A.R.- filiala Cluj-NapocaMuzeului Genocidului dinErevan (Armenia)Oameni pentru care istoria săconteze la fel de mult ca pentru ar-meni, nu întâlneşti oriunde pe acestpământ. Istoria neamului şi istoriaBisericii lor nu a cunoscut drumuriseparate, fiind elementul de coeziuneal unui neam lipsit de ţară. „Copacii
  • 59. 61uriaşi, cum ar fi cedrii Libanului,crescând, trag pământul după ei, îlfixează şi îl ridică. Aşa cum s-auridicat oraşele, ancorate de copaculcel mare care e biserica.”Acasă la acest popor, în Ar-menia, pătrunzând în inima Ereva-nului, începi să îl admiri, să îl iubeştişi să îl respecţi. Un loc în care poţipătrunde în inima istoriei poporuluiarmean este Tsitsernakaberd, Muze-ul genocidului armean.Construcţia acestui edificiu aînceput în anul 1966, deschizându-şiuşile pentru turişti abia în 1995. Mu-zeul este ridicat pe o colină, de undeai o perspectivă superbă asupra ora-şului, iar muntele Ararat, dominăzarea.Motivul pentru care muzeul afost ridicat au fost numeroasele ma-nifestaţii ce au avut loc timp de 24 deore, cu ocazia aniversării a 50 de anide la armenocid.Muzeul şi Monumentul Geno-cidului sunt două construcţii austerededicate celor aproape două milioa-ne de armeni torturaţi şi ucişi de tru-pele turceşti la începutul secoluluitrecut, Genocidului pe care Turcia,dar şi alte ţări ale lumii nu îlrecunosc încă.
  • 60. 62Muzeul are trei elemente: Me-morialul, o statuie de 40 m înălţime,flancată de 12 pietre, reprezentândcele 12 provincii ale Armeniei isto-rice cedate de Lenin lui Ataturk, cuun foc etern în centru – loc de pele-rinaj pentru armenii de pretutindeni,o pădurice de arbori plantaţi de li-deri politici din întreaga lume şi mu-zeul propriu-zis.Clădirea, impresionantă ca mă-rime, este construită direct în coastacolinei care îl găzduieşte, parcă toc-mai pentru a nu distrage atenţia dela prezenţa impunătoare a Monu-mentului Genocidului.Primul nivel al muzeului gaz-duieşte birourile administrative, deinginerie şi tehnică de întreţinere,precum şi Komitas Hall, cu o capa-citate de 170 de persoane. Tot la acestnivel se află camerele de depozitarepentru obiecte de muzeu şi obiecteştiinţifice, dar şi o bibliotecă şi o salăde lectură.Exponatele Muzeului se găsescla nivelul al doilea, într-un spaţiu demai bine de 1000 mp, care cuprindetrei săli de expoziţie de interior şi ogalerie exterioară cu sală proprie.Republica Armenia a inclusvizitarea Muzeului Genocidului ar-mean în protocolul oficial de stat,astfel că membrii multor delegaţiistrăine l-au vizitat deja. Printre aceş-tia se numără Papa Ioan Paul al II-lea, Vladimir Putin, în calitate depreşedinte al Federaţiei Ruse, Jac-ques Chiraque, preşedinte al Repu-blicii Franceze.Muzeul oferă excursii cu ghidîn limbile armeană, germană, rusă,franceză şi engleză.Menirea Muzeului Genociduluiîşi are rădăcinile în ideea că înţe-legerea Genocidului Armean este unpas important în prevenirea unei alte
  • 61. 63asemenea tragedii, întrucât cei careuită istoria sunt condamnaţi să oretrăiască.Patricia BăndălăuSiamanto – sub semnulrezistenţeiSiamanto, pe numele său realAtom Yorjanian, a fost un pionier înpoezia armeană. Născut în 1878 pemalul Eufratului în oraşul Akn, scri-itorul armean personifică idealul po-etului erou. A rămas în conştiinţa ur-maşilor drept un activist ardent şi unpoet respectat şi aclamat de critică.A primit o educaţie aleasă, stu-diind la Istambul şi Paris şi a cutre-ierat multe ţări, printre care Elveţia,Egipt, Anglia, Austria. În Elveţia, laGeneva, a lucrat pentru ziarul Jur-nalul Droshak în care şi-a publicat oparte dintre poeziile sale. Cu multăsensibilitate, poetul condamna prinversurile sale autorităţile turceşti, în-cercând să atragă atenţia forurilor in-ternaţionale asupra calvarului la careeste supus poporul armean. Vocea salirică cerea drepturi egale pentru ar-meni şi exprima speranţa în existenţaunei Armenii libere.După instaurarea unui nouguvern în Turcia şi adoptarea con-stituţiei, în 1908, Siamanto se în-toarce la Istanbul, eliberat de teamapersecuţiei. Cu toate acestea, masa-crul Adana din 1909 vine să con-sfinţească faptul că Turcia nu este unpământ sigur pe care pot convieţuiarmenii alături de turci. Profundafectat de vărsarea de sânge nevi-novat, va scrie Știri sângeroase de laprietenul meu, o lucrare în versuri ca-re reflectă durerea poetului faţă deconaţionalii săi exterminaţi.Poet cosmopolit, Siamanto rămâ-ne unul dintre cei mai umanişti poeţi
  • 62. 64armeni. Stilul său este nou şi unic înpeisajul literar al începutului de secolal XX-lea. Temele predilecte au fostmarcate de soarta nedreaptă a con-fraţilor săi – moartea, tortura, mi-zeria, tristeţea. Poetul prezintă su-ferinţa conaţionalilor săi, imaginândscene terifiante care prezintă masa-cre, execuţii prin spânzurare, străziînsângerate, sate jefuite. În acest felel doreşte să–şi înăbuşe durerea şi săprezinte drama unor oameni oneşticărora li s-a luat şansa de a-şi trăiviaţa şi care au tremurat ca o frunzăpurtată de o tornadă devastatoare,neputându-se apăra de condamnări-le necruţătoare.Având în vedere ideile şi sen-timentele pe care le transmite în moddirect cititorului, am putea aprecia căopera sa lirică se înscrie pe douăcoordonate – mobilizarea conştiinţe-lor şi răzbunarea - care au un scopunic - afirmarea drepturilor armeni-lor şi recunoaşterea acestora atât peplan local, cât şi internaţional. Caorice poet revoluţionar, Siamanto aevoluat de-a lungul anilor în înţele-gerea statutului poporului său, reu-şind să se tranforme într-o trâmbiţăde alarmă care demonstra tinerei ge-neraţii armene un adevăr de necon-testat: indiferenţa şi lipsa de acţiunea membrilor acestei comunităţi nuaveau cum să îi salveze.Preocupat intens de rolul săude poet revoluţionar, Siamanto nu ascris prea mult despre sine, despreviaţa personală cu bucuriile sau ne-reuşitele sale. Totuşi poemele sale nuexprimă doar durerea, ci şi speranţaîntr-un viitor mai bun pentru întrea-ga comunitate pe care o reprezenta.Dotat cu o imaginaţie debor-dantă, el a deprins cu uşurinţă tehni-ca simbolistă în vogă în epocă, rea-lizând o poezie profundă, figurativăşi impresionantă care îi asigură înposterioritate un loc de cinste înistoria literaturii armene.
  • 63. 65Poet marcant al generaţiei sa-le, Atom Yorjanian a fost omorât înanul 1915 de aceleaşi autorităţi tira-nice turceşti condamnate cu atâta ve-hemenţă în poeziile sale şi care aupus în practică una dintre cele maiteribile exterminări în masă din itoriaomenirii: genocidul armean declanşatla 24 aprilie 1915.Prof. Loreta MahaluȘcoala „Ion Creangă”, IașiCartea Șoaptelor... un strigăt prinnegura istoriei„Nu ne putem construi viitorulfără a vindeca rănile trecutului.”Cartea Şoaptelor, care marchea-ză debutul lui Varujan Vosganian caromancier, te ia pe nepregătite, spul-berând orice reticenţe. Te găseşti de-zarmat în faţa unor pagini încărcatede sensuri, de imprevizibil şi de ne-cunoscut. E firesc să fi stârnit pasiuniatât în rândul celor care au contes-tat-o, dar, mai ales între cei pe carei-a încântat, fie că au citit-o mânaţide un interes pentru istorie, fie că aucăutat-o în demersul lor de cunoaş-tere a unei minorităţi tăcute a Româ-niei.Romanul, publicat în limba ro-mână în anul 2009, „nu este o cartede memorii”, după cum declară în-suşi autorul. „Aducerile aminte dinpaginile ei nu sunt amintirile mele, emai degrabă biografia secolului aldouăzecilea povestită de trăitorii ei.Găsim în Cartea Şoaptelor mai toatemaladiile secolului aceluia: războa-iele mondiale, genocidul, totalitaris-mul, exodul şi căutarea zadarnică desine. Secolul XX a inventat moarteanenumărabilă şi gropile comune.”
  • 64. 66Autorul îndulceşte cadrul în carene vor fi istorisite poveşti fabuloase,fapte neliniştitoare, dar adevărate.Ne găsim în Focşaniul anilor ’50 aisecolului trecut, pe o străduţă arme-nească, printre aburii cafelei proas-păt prăjite şi miresmele din cămarabunicii Armenuhi, printre bucoav-nele şi fotografiile bunicului Ga-rabet. „Bătrânii armeni ai copilăriei”lui Vosganian nu au de istorisit în-tâmplări delectabile, povestind, eiîncearcă să se despovăreze de o tra-umă, a lor şi a predecesorilor.Istoriaconvoaielor nesfârşite de surghiuniţiîn Cercurile Morţii, în deşertul Deir-ez-Zor, istoria genocidului din 1915asupra armenilor, istoria armenilorcare au luat drumului exilului estezugrăvită în paginile Cărţii Şoapte-lor într-un mod cu totul răvăşitor.Din naraţiune nu răzbate un aerde ostilitate faţă de poporul turc şistrămoşii acestuia, cum poate s-ar fiaşteptat cititorul neavizat. VarujanVosganian vrea să înţelegem că exis-tă o legătură între trecut şi viitor, cătrecutul nu aparţine doar trecutuluişi că morţii îşi cer dreptul de a fimăcar amintiţi atunci când e preatârziu ca să mai fie înmormântaţicreştineşte. Sunt morţi neştiuţi doarde ai lor, nemângâiaţi vreodată decompasiune, care aşteaptă încă, subnisipurile pustiului unde zac uitaţi,dreptatea istoriei indiferente. „A-mintirile poporului armean trăiesc şiîn prezent, nu numai în trecut. Înacelaşi timp trăim în două lumiparalele: reală şi imaginară, care tre-buie unite, legate. Iar Genocidul Ar-mean este cel care va uni cele douălumi. Aşadar, noi trebuie să avem nunumai o carte a tragediei ci şi una aidentităţii”, a adăugat autorul. Existătrei moduri de a reglementa o astfelde situaţie: a uita faptele, a le răz-buna sau a ierta. În viziunea luiVarujan Vosganian, uitarea ar în-semna o crimă pentru naţiunea ar-meană, „un fel de suicid”. Răzbu-narea ar continua la nesfârşit, produ-când noi victime. „Trebuie să înţele-gem că nu ne putem reduce durereape seama durerii altora. Iar în cazuliertării trebuie să fim siguri de faptulcă nu se va mai repeta toată istoriadin nou.” Cartea Şoaptelor este do-
  • 65. 67vada că răzbunarea nu este cea maibună soluţie, cultura fiind un in-strument de luptă mai puternic decâtdiscursurile politice. „Pentru iertareeste necesar un dialog. Noi încă nuputem să iertăm, pentru că cel dinfaţa noastră este orb şi surd.”„Cartea îndeamnă generaţiileviitoare de armeni să rămână fideliideilor noastre naţionale”, spuneaArtsrun Avakyan, decanul Facultăţiide Filologie din cadrul Universităţiide Stat din Erevan.După ediţia în limba română,Cartea Şoaptelor a fost tradusă în ita-liană, spaniolă şi ebraică. În anul2012 Cartea Şoaptelor a fost pu-blicată şi în limba armeană – Shshu-gneru Madian, prima ediţie fiindlansată în cadrul evenimentelor pri-lejuite de numirea oraşului ErevanCapitală mondială a cărţii, iar în lunanoiembrie apărând o a doua ediţie,revizuită. În cadrul acestui din urmăeveniment, s-a anunţat că romanulva sta la baza unui documentar rea-lizat de Televiziunea Română despre„eroi adevăraţi şi viaţa lor”. Sunt aş-teptate să apară şi ediţii în limbile a-rabă, persană, engleză, rusă, germa-nă, bulgară, suedeză şi franceză, po-trivit revistei Ararat. Dincolo de la-ude sau critici, Cartea Şoaptelorrămâne o modalitate de a afla po-vestea Genocidului Armean. „În ceeace priveşte cartea, ea descrie soartapoporului armean şi evreu din se-colului XX, viaţa tuturor acelor oa-meni, care s-au chinuit, au suferit,supunându-se istoriei, şi nu despreaceia care au trăit istoria”, afirmăînsuşi autorul. Este o chemare adre-sată celor care poate şi-au uitat mor-ţii, pentru că „noi nu ne deosebimprin ceea ce suntem, ci prin morţii pecare fiecare îi plânge”. Este o povestedespre cei ce nu-şi trăiau viaţa con-form unor proceduri, ci în mijloculunor rânduieli şi mărturiseşte noble-ţea armenilor şi înrădăcinarea lor,
  • 66. 68căci „toată lumea are strămoşi, nobilînsă este doar cel care şi-i aminteşte”,după cum spunea un aristocrat fran-cez.Romanul nu are sfârşit, nici con-cluzie. Această concluzie trebuie să otragă cititorul, care, până la urmă, vafi „judecătorul” lui.Patricia BăndălăuTranspunerea armenociduluiîn artăDupă cum s-a stabilit în repe-tate rânduri, în urma evenimente-lor armenocidului din 1915, cei maimulți armeni au trăit în afara Repu-blicii Armenia. În articolul acesta nevom referi în repetate rânduri la ar-tiștii de origine armeană care și-audesăvârșit cariera în alte țări decât înpatria mamă.Arta post-genocidului gravi-tează în jurul a trei elemente cheie:mișcarea crucii - cum este aceasta u-tilizată, unde este implementată șicum își schimbă semnificația în pic-turile diverșilor artiști. Un alt simboleste portretizarea victimelor. Se în-cearcă a se afla răspunsurile la urmă-toarele probleme: cine sunt ei, undesunt și ce exprimă chipurile lor? Bamai mult, arta post-genocidului ana-lizează dintr-o altă pespectivă por-tretizarea asupritorului, făcând refe-rire la identitatea sa, ce face și cumeste redat de către artist.Numărul celor care au trans-pus pe pânză sentimentele lor deregret și jale față de masacrul de la1915 nu a întârziat să apară. Picturalui Varkes Soureniants (1860-1921)poartă amprenta efectelor ce au de-rivat din politica aspră a ImperiuluiOtoman împotriva Armeniei. Picturasa exprimă regretul față de pierdereabogățiilor aparținând moștenirii cul-turale populare armene.
  • 67. 69Kevork Bashinjaghian (1857-1925) a început să picteze peisaje dinArmenia încă dinaintea ca persecu-țiile să înceapă oficial. Practic, acesteasupriri erau în creștere în numărularmenilor. În arta acestuia își fac sim-țită prezența crucile, ce creează unfundal atât de familiar artei geno-cidului. Totuși, Bashinjaghian stre-coară în „arta fără de cuvinte” ideeaunei posibile iertări a asupritoruluipentru cele comise împotriva Arme-niei.Armiss (Armenak Missirian)(1901-1977) se numără printe repre-zentanții de seamă ai acestei perioa-de, în special pentru faptul că el afost martor ocular al tuturor eveni-mentelor.Artistul, personalitate com-plexă, ce a activat atât ca pastor,poet, compozitor și pictor, a fost unnorocos supraviețuitor al genocidu-lui armean și al marșului din deșertulDeir-ez-Zor. Elementul crucii estedeosebit de important în pictura sa,deoarece toate victimele necunos-cute se identifică cu aceasta cruce, cefuncționează pe post de simbol u-niversal. Tablourile sale în creionsunt expresive , la fel ca și poemulcompus de acesta. Ambele se bucurăde o bogăție de imagini senzoriale,vizuale și olfactive, și de simboluri.
  • 68. 70Paul Guirrogossian (1926-1993) se face cunoscut în artă cu ra-portare la genocidul armean reali-zând o pictură ce înfățișează armenisub imperialismul otoman.În pictura sa, acest artist îșiare meritul de a fi transformat cruceadin martor sau simbol al identitățiiîntr-o parte integrală din tragedia în-săși. Hagop Khoubesserian (n. 1931)reprezintă în cerneală și creion mul-tiple viziuni ale crucificării apelândla armonie, calm, serenitate, în com-parație cu Guirrogossian care înfă-țișează această crucificare sub formaunei nuanțe înspăimântătoare.Jansem (n. 1920), „pictorul celorsăraci și suferinzi” este cunoscut înspecial pentru preferința sa de a por-tretiza aspecte cotiene din viața lip-sită de importanță a oamenilor pre-cari. Frustrarea artistului forțat decircumstanțe să se maturizeze pre-timpuriu se reflectă în pictură, gă-sind în aceasta un refugiu în care sepoate abstrage ori de câte ori esteîncercat de destin.
  • 69. 71Victor Grigoryan (n. 1955) aîmbinat în pictura sa nu numai tra-gicul masacru, ci și alte evenimentenefaste care au lovit poporul armean:pogromul de la Sumgait sau cu-tremurul din 1988, care a lăsat înurma sa 25 de mii de victime și 500de mii de oameni fără un adăpost.Picturile artistului Gregoryan au fostrealizate într-o perioadă de declinpolitico-economic,când oamenii erauîn căutare de noi sensuri existențiale.Același artist afirma că a făcut uz demituri biblice pentru a-și puteaexprima starea emoțională la aceavreme.Artistul dă contur operei sale,dă viață unor personaje transpuse pepânză. Arta este în esență ceamai profundă expresie a creativitățiiumane. Pe cât de dificil este de de-finit, pe atât de greu de evaluat. Artaînsăși este o îndemnare în lumeaimaginarului artistic în care oricecadru poate fi transpus într-o formăplasticizată pe pânză.Elena Magdalena ChirilăȘtefana AgopReprezentarea genocidului înpictură – Jean Jansem„Ei au căzut, spre a intra în noaptea,Eternă a timpului, la capătul curajuluilorMoartea i-a lovit, fără a-i întreba devârstă,Pentru că purtau vina de a fi copiiiArmeniei.”(Versuri de Charles Aznavour,traduse din limba franceză de A.Sahag)
  • 70. 72(Autoportret)Hovhannes Semerdjian, cunos-cut sub numele de Jean Jansem sauSemerjian Jean este este una dintrefigurile cele mai remarcabile din artafranceză modernă. Născut în anul1920 în Selez, în apropiere de Brusa,Turcia de azi, în Armenia răsăriteanăAsia Minor, a migrat cu familia înGrecia, de teama execuţiilor, în 1922.A plecat în Franţa în 1931, unde astudiat la Ecole des Arts Decoratifs.Operele de artă ale lui Jansem suntcunoscute pe plan internaţional şi facparte din colecţii muzeale în toatăFranţa şi în Statele Unite aleAmericii.În 1973 Jansem a vizitat Ar-menia pentru prima dată. Se va în-toarce acolo în 2001, la invitaţia pre-şedintelui Republicii Armenia şi do-nează Muzeului şi Institutului Geno-cidului Armean colecţia de 34 pânzeintitulată „Genocid”.Inspirat de artişti ca Bruegel şiGoya, Jansem pictează personaje co-pleşitoare, dar care nu-şi pierd nicioclipă demnitatea. Picturile sale tim-purii au fost dedicate problemelorpur naţionale, tema sa de creaţie a-vându-şi rădăcinile în amintiri dincopilărie, imagini ale marii neno-rociri a naţiunii sale. „Actul de pic-tură dezvăluie cine suntem. Suntemtrădaţi de ceea ce ne place.” (declaraartistul)Jean Jansem este unul dintre ceimai mari pictori ai vremurilor noas-tre, pentru că este singurul care ştiesă traducă prin trăsătură şi culoare,prin privire, prin atitudine şi lim-bajul trupului personajelor sale, ceeace numai gândirea pură poate atinge.„Jansem este tabernaculul în ca-re s-a refugiat Spiritul”, afirmă exta-ziat Christian Blanc. În străfundul
  • 71. 73personajelor sale răsună glasul su-fletelor transfigurate de suferinţă,strigându-şi durerea nesfârşită. În-şiruirea sufletelor este precedată decea a conştiinţelor care astăzi reînvieîn cea a artistului. Asta ne arată Jan-sem prin seria de picturi dedicatemasacrului armenilor.Genocidul pictat de Jansem de-păşeşte graniţele picturii, este punc-tul în care sensibilitatea umană seuneşte cu Divinitatea.(Requiem)La antipod faţă de vizionarulcare prevede viitorul, Jansem este o-glinda care ne arată o altă viaţă, tre-cută, lumea celor care au plecat printortură şi a căror amintire are dreptulla recunoaştere, în locul argumen-telor deşarte despre „manifestărilerevoluţionare ale armenilor” sau des-pre „îndepărtarea lor din zoneleoperaţiunilor militare cu intenţiaprotejării vieţii lor”.„Cât de greu este să simţi osabie despicând o burtă... un iatagancre decapitează... o flacără înnegrindpielea!”, spune criticul de artă Chris-tian Blanc, vorbind despre Genociduldescris de Jansem. Apoi continuă:„Dar până şi Martirul are aceeşi da-torie: de a depune mărturie.” Ima-ginea pe care o transmit pânzele Ge-nocidului este terifiantă, pentru căteribilă a fost şi tragedia armenilor.Cadavrele moleşite, agăţate-susţinute de o frânghie pe un stâlp,atârnă, abandonate ca nişte ramuridesfrunzite. Viorile morţii, cu sune-tele lor stridente, acompaniază cor-puri care se dizolvă în aerul dimi-neţii care începe.(Deportation)
  • 72. 74Într-un vals imaginar, apar şi-ruri nesfârşite de armeni, într-unmarş infernal către propria înmor-mântare. Procesiunile defilează pe oscenă de o teatralitate picturală.Trupuri lipsite de vlagă, pieleacare aproape părăseşte oasele, capetecare se desprind şi se rostogolesc,formând o piramidă sângerândă înfaţa pictorului nemişcat, ca lovit detrăznet, fulgerat de oroarea viziuniisale.(Commes des fleurs coupées)Tabloul înfricoşător al MareluiRău prinde contur, este acolo, trans-pus pe pânză: privirea îngheţată, o-chiul privind pierdut, acesta esteaspectul său fizic.(Les Emmigrants)Adevăratul Jansem este maipresus de clipă. Înglobează în el o în-treagă epocă de suferinţe şi medi-taţie, care se propagă peste secole.Este în afara timpului şi spaţiului,este ceea ce nu putem nici să vedemnici să atingem, este spiritul durerii.Jansem este glasul victimelor geno-cidului, bărbaţi, bătrâni, femei, preamândri ca să le dea satisfacţie călăi-lor lor, chiar şi cu un singur geamăt.Se prăbuşesc cu gura închisă, scrâş-nind dinţii, se contopesc cu pămân-tul patriei, Armenia.
  • 73. 75(Massacre bleu)Strigătele lor, chiar dacă toateau fost ţinute înăuntrul, nu au fostmai puţin puternice. „Un strigătmut” răsună îndelung pe câmpiile şiîn munţii Anatoliei, strigătul pe careurechile nu-l aud, dar pe care ultimasuflare îl emite. Este sufletul unuiinocent care îşi ia zborul. Este undape care o zăreşti în privire. Este o-chiul larg deschis care nu vede ni-mic, ocupat să-şi strige frica şi su-ferinţa. Ochii sunt singura voce caremai poate ieşi din toracele secătuit,este povestea durerii unui popor, pecare Jansem o spune prin pânzelesale. Privirea este ultimul strigăt alvieţii, fie că este una rugătoare aunui copil, una plină de suferinţă aunei mame căreia i-a fost luatpruncul, fie că este privirea mută,pierdută a unei tinere care a în-nebunit sau privirea goală şi acu-zatoare a unui bătrân, privirea exta-ziată în rugăciune sau cea încă plinăde dragoste a unui cuplu condamnat.Sunt bătrâni înainte de a fiîmbătrânit şi sunt singuri pe lume înaceastă mare de chinuri, privind spreînăuntru, cu pleoapele închise, pe ju-mătate trecuţi în lumea de dincolo.Orbitele goale, oribile găuri negre,fără fund, cavaleri morţi, îi bântuie-devastează pe cei vii cu zăngănituloaselor lor uscate, priviri fantomaticecare străpung ectoplasma. Şi apoideodată, o privire care le estompezăpe toate celelalte, impunătoare, întă-rită de credinţa în Dumnezeu, careparcă le spune călăilor: iertăm în nu-mele Lui, El este Dumnezeul Drep-tăţii şi voi aţi împiedicat împlinireaCuvântului Lui: „înmulţiţi-vă, creş-teţi şi prosperaţi pe pământ!”. Sin-gura speranţă pentru urmaşii aceşticondamnaţi cărora li s-a refuzatdreptul de a se naşte, este de a prin-de viaţă, spectre vii, pe pânza încăneatinsă pe care pictorul a aşezat-ope şevalet. Flacăra care a mistuitşirurile de prizonieri va deveni fla-
  • 74. 76căra creatoare care iluminează operaacestui artist.Dureri imense îşi găsesc glasulîn imnuri ale căror autori nu suntnici vii nici morţi, nu s-au născut, iarurmaşii lor au fost îngiţiţi de neant.Suflete sortite pierzaniei şi-au găsitazilul la pictorul-poet. El, artistul,aruncă pe pânzele sale ceea ce ochiilumii n-au putu să vadă, dar osensibilitate ieşită din tiparele co-mune, în afara timpului şi spaţiului,a bucuriei şi tristeţii, poate capta. Darmânia este acolo, furia îndreptăţită asupravieţuitorilor care se ridică şiînfruntă pe cei slabi, fricoşi, laşi-frica,slăbiciunea, laşitatea. Artistul, la rân-dul său, îşi strigă motivul proprieimânii şi scuipă pe faţa pământuluimulţimea-hoarda de cavaleri aimorţii şi victimele lor.(Soleil rouge)Masacru – bărbaţi, femei, copii,o lume de umbre, spectre sortitemorţii, slabe, uscate, pentru că maiîntâi le-au distrus proviziile. I-au silitsă meargă şi să meargă continuu şipentru totdeauna, întrucât sub im-periul oboselii, al foamei şi setei,mersul devine un automatism, în a-fara timpului. Până în momentul încare epuizarea care intensifică soa-rele greu al zilei şi frigul nopţii, ceimai mulţi se prăbuşesc, având caunic veşmânt funerar praful dru-mului, care le albeşte trupurile în lu-mina stelelor, rămân acolo, hranăpentru câini şi şobolani.Jansem a cules plânsetele lor,lacrimile lor sărate au fost solvent pepânza lui, a simţit durerea lor. Afăcut mai mult decât să ne aratedeportarea, a simţit-o în trupul său,in inima sa, cu forţa care umpleopera sa şi se transmite mai departe,hrănită cu toate aceste suferinţe.
  • 75. 77(Deposition)Pe pânza lui sunt slabi şi uscaţi-fără vlagă, sunt copiii morţilor carenu se pot naşte decât prin spirit, carenu vor gusta roadele pământului Ar-meniei, al grădinilor plantate destrămoşii lor şi pe care le vor culegefiii călăilor lor.Jansem a pătruns în lumeaspectrelor şi s-a pus umil în slujbalor, ca să ne spună, în limbajul lui deartist fără frontiere, ceea ce morţii numai pot să ne spună.Fiecare lucrare, fiecare părticicădin opera lui este o amintire pe careo culege din aer, purtată tot mai de-parte de vîntul Armeniei, repetată lanesfîrşit, ca într-un vârtej. MunteleArarat, lacul Val sunt în doliu, mun-tele retrimite ecoul plânsetelor ale că-ror lacrimi vor îngroşa-vor umfla a-pele lacului.Jansem a retrăit suferinţa, neno-rocirea o trăieşte încă, uitarea ar în-semna un fel de sinucidere a nea-mului armenesc, cu o forţă atât demare încât forţa vieţii se contopeştecu cea a uraganului morţii şi face cascheletele acuzatoare să se ridiceprintre cei care agonizează. Nu exis-tă barieră între viaţă şi moarte, toţiurmează acelaşi drum către nefiinţă.(Scene de massacre)Tablou nesfârşit, care anuleazălimitele vizibilului, pentru că du-rerea celor care erau în căutarea uneivieţi care le-a fost refuzată nu arelimite.Tablou fără borne, impetuos,care are ca orizont întreg Universulşi Eternitatea ca moment.Pentru aceste cadavre cu carneatânară înnegrită de durere ziua demâine nu mai este scrisă în CarteaVieţii. Au suferit, dar călăii lor nici
  • 76. 78măcar nu vor să le recunoască exis-tenţa cadavrelor. „Nici măcar nu audreptul de a fi existat” remarcă ace-laşi Christian Blanc. Era imperiospentru Jansem să îi facă vizibili.Umanitatea uită repede. Drept do-vadă, Hitler spunea, atunci cândexplica „necesitatea” exterminării e-vreimii europene: „Cine-şi mai amin-teşte azi de lichidarea armenilor?”,după cum aminteşte Vladimir Tis-măneanu în articolul Genocidul ar-mean – o crimă absolută. Un motivîn plus pentru artist ca să îi rechemela viaţă. Iar ceea ce ne arată el esteînspăimântător, cu atât mai mult cucât nu se găseşte la adăpostul unuimormânt unde cei vii să poată venica să se reculeagă.(Dernier sommeil)Pictura şi desenul coabitează înarta pe care o pune în serviciul unuihumanism atemporal şi în acelaşitimp permanent. Alătură modelelorobservate în viaţa de zi cu zi o fan-tezie care se datorează atât com-poziţiei pe care o stăpâneşte graţieechilibrului dintre acţiuni şi sen-timente, în lumină care întruchipezăforma şi transcende culoarea.(L’enfant mort)Linia este elementul semnifica-tiv şi mediul sensibil prin care pic-tura atinge adevărul. Uleiul, lucrat a-proape transparent, tinde să aboleas-că ideea de materie pentru o spiri-tualitate care stă mărturie meditaţieilui Jansem asupra a ceea ce a văzut şicare îl inspiră să picteze. Linia, văzu-tă, experimentată ca undă se pliază,se îndoaie, se rupe. De fiecare datămai liberă, cucereşte suprafaţa plană.
  • 77. 79(Violence I)Animată de un lirism mişcător,este elementul semnificativ şi expre-sia sensibilă prin care desenul atingeadevărul. Culoarea, care dă spaţiu şilumină, acţionează ca întrupareacărnii prin material pictural. Lumealui Jansem este locuită de un adevărcare se întruchipează pe deplin, prinlimbajul lui vizual, ridicat la nivelulde stil.(Trois femmes)Între observare şi invenţie, pic-tura îşi impune legile sale, iar Jansemeste magicianul cel mai elocvent.Tinereţe, maturitate, viaţa şimoartea, toate sunt schiţate pe pânzăşi se transformă în poezie prin inter-mediul pictorului, devin culori, volu-me şi contururi.Jansem traduce vibraţiile aeru-lui şi le transpune într-o melodie alecărei ritmuri sunt culorile. Fumul setransformă într-o ceaţă gri, prin carerăzbate o lumină care deschide pân-za. Fiecare tonalitate este un geamătascuns al celor sacrificaţi, care setransmite din aproape în aproapeprin marea de cadavre. Acoperă ta-bloul şi se intersectează într-un stri-găt al durerii.(Violence VII)
  • 78. 80Hrănit astfel din timpuri stră-vechi-luându-şi hrana, penelul picto-rului trasează liniile în interiorul că-rora mâna pictorului manevrează vo-lumele şi conduce o inimă care a fostvie, a trăit demult - în vremuri dealtădată, către o alta aflată înafaralui, către un alt corp, într-un alt timp.Este miracolul creaţiei, minunea sen-sibilităţii artistului, care, pentru acrea, se sacrifică pentru a trăi foculexperienţei altora.Adolescenţi, tinere, femei ma-ture, bărbaţi şi bătrâni, modelele luiJean Jansem se nasc din explozii cos-mice şi respiră. Personajele sale păs-trează în ele un trecut bătrân ca unsecol şi totuşi scurt cât o clipă, „viaţaunei flori răsărită dimineaţa şi culea-să la prânz.”(Homme, femme et enfant)Imaginea strămoşilor care aumurit, martiri nerecunoscuţi, fără aavea dreptul la un mormânt, la oamintire, ne duce cu gândul la scenadin filmul Ararat, în care marelepictor Arshile Gorky, schiţează cele-brul portret „The Artist and HisMother”(1926-1936).Gorky doreşte să transpună i-maginea mamei sale pe pânză, păs-trând astfel vie imaginea fiinţei iu-bite, aşa cum armenii păstrează vieîn suflet amintirea patriei-mamă. Cuocazia celei de a 90-a aniversări, JeanJansem a primit Ordinul de Onoaredin partea Preşedintelui RepubliciiArmenia. Artistul a declarat atuncică deşi a locuit în Franţa, „cu inimaşi mintea a fost mereu în Armenia” şică acesta este unul din motivele pen-tru care plânge de fiecare dată cândse întoarce acolo. Familia şi iden-titatea naţională sunt până la urmă
  • 79. 81bunurile cele mai de preţ ale unuiom.Adevărata moarte este uitarea.Cu penelul său, Jansem îi reînvie,trecându-i în eternitate. Prin el, ma-teria transcende, devine sentiment şiva trăi pentru totdeauna în sufletelecelor care privesc. Trebuie să vezi, săsimţi ceea ce Jansem transmite-expri-mă, într-un limbaj universal, uniculcapabil să pătrundă în suflete şi să letransforme. „Cultura trebuie să fieinstrumentul cel mai important deluptă”, spunea şi scriitorul VarujanVosganian, un alt artist care ple-dează pentru dreptul victimelor ge-nocidului armean de a fi recunos-cute.Mai mult decât, mai mult decâtun poem limitat de limbaj, Jansemcreează o muzică vizuală obsedantă.Corpuri suspendate care-şi dau ulti-ma suflare, martiri pentru ca naţia sănu dispară, deoarece cu preţul vieţiilor au refuzat să fie dizolvaţi într-unalt popor, să adopte o religie care nuera a lor.Ar mai fi multe moduri pentrua descrie Genocidul. Pânzele lui Jan-sem găsesc în fiecare suflet resorturiascunse, personajele lui cer să li sefacă dreptate, să li se dea dreptul laodihna veşnică.Jansem a întreprins acest pele-rinaj printre martirii de ieri pentru cacei vii de azi să nu îi dea uitării,pentru ca Metz Yeghern, „MareleRău” să nu rămână Genocidul negat.„Prin el, timpul s-a oprit şi s-a cris-talizat într-un punct pe care pensulasa îl aşează pe o pânză albă întinsăpe un cadru de lemn. Albă ca giul-giul pe care personajele lui îl poartăpentru a reînvia în toate conştiinţele.Numai aşa, lacrimile mulţimii se a-dună într-un ocean, peste care su-fletul-suflul morţilor stârneşte fur-tuna, pentru a obţine ceea ce au ce-rut: Iertarea.”Să arăţi ceea ce vezi prin graficăşi fotografie este uşor, dar ca să tra-duci trăiri e nevoie de o sensibilitateexacerbată şi un talent ce ţine desublim. Jansem este unic pentru căeste înzestrat cu acest dar Divin.Această idee o regăsim şi la istoriculşi criticul de artă Lydia Haramburg:„Într-o provocare constantă, mâna
  • 80. 82lui capturează forma, surprinde rit-mul. Ca o forţă, ele atrag privireanoastră, forţând pe de-a întregul cla-ritatea percepţiei.”„Opera lui Jansem este unică,dincolo de privire, el trece dincolo dematerie şi pictează sentimente.”Lumea pânzelor lui Jansemdeschide o mie de căi ochiului şiminţii. Tot ce trebuie să faci este săpriveşti.„Iată-mă, eu sunt Armeanul E-tern, de strajă între Genocid şi Cutre-mur, cu ochii însângeraţi aţintiţi spreMasisDar eu nu încetez să exist,Căci eu sunt Armenia şi nu esteposibil să fiu ucis, căci eu sunt totul,pretutindeni, nemuritor”.(David Hovhannes - Armeanul Etern)Patricia BăndălăuBiografia unui artist controversatArshile Gorky, pictor expresio-nist de origine armeană, persona-litate emblematică a comunității ar-mene din America, s-a născut inKhorkom, în apropierea lacului Van.De-a lungul istoriei descoperimpașii nemiloși ai junilor turci ce și-aulăsat amprenta asupra poporului ar-mean. Viața lui Arshile Gorky esteilustrată în mai multe etape evo-lutive ca individ în societate. Amin-tirile nefaste ale Genocidului Ar-mean (1915) și deportările ce s-auperpetuat până în anul 1922, l-aufăcut pe artist să emigreze împreunăcu cele trei surori și mama sa pe te-ritoriul Rusiei. O dată cu trecereatimpului și cu inaintarea în vârstă,
  • 81. 83datorită medicației necorespunză-toare, mama sa răpusă de boala tifosa pășit în lumea spectrelor. Destinulîl duce pe artist în America unde îșireîntâlnește tatăl după o perioadă în-delungată de timp. Astfel acesta areocazia sa își manifeste talentul ar-tistic. Operele sale conferă o imaginede ansamblu asupra carierei acestuiafiind socotită și până în prezent ca unadevărat cumul de valori și frămân-tări general-umane. În anul 1922, du-pă o perioadă petrecută pe „tărâmulfăgăduinței”, Arshile Gorky se în-scrie la New School of Design dinBoston. În anul 1933 visul lui devinerealitate fiind unul dintre primiiartiști angajați de întreprinderea,,Works Progress Administration Fe-deral Art Project”. Putem defini viațaartistului în patru cuvinte: dezrădă-cinare, trauma, identitate și memo-rie. Dezrădăcinarea reprezintă pă-răsirea locului natal, soldat cu pro-cesul de responzabilizare de asuma-re a propriei conștiinte. Actul în sineimplică integrarea individului în re-alitatea contingentă și în societateamercantilă a vieții autohtone, încer-când să se afirme prin artă. Traumaneînțeleasă a artistului se manifestăla nivel psihologic printr-un șoc e-moținal violent provocat de geno-cidul propiu-zis și pierderea mameisale.Procesul de dezrădăcinare seproiectează în planul psihologico-a-fectiv al artistului fapt ce contureazăo identitate propie a acestuia. Iden-titatea, pe de o parte presupune unprincipiu fundamental al gândirii ceimpune ca forme logice menținereavalorilor și normelor morale, pe dealtă parte, fiind o formă de iden-tificare a eului cu mediul înconju-rător la nivel social, politic, admi-
  • 82. 84nistrativ, juridic, religios, conceptual,principial, moral și spiritual. Aceastăformă de identificare a propiei per-soane reprezintă nivelul spiritual, câtși cel al unei educații instituționa-lizate. Dualitatea, privită ca mijloc deidentificare a individului cu planulpsihologico-afectiv, pe de o parte șicu realitatea contingentă colectivă pede altă parte, presupune și formareaunei memorii de factură individualăși colectivă. Memoria individuală sti-mulează amintirile și trăirile ar-tistului refugiat în propria artă. Pro-iecția memoriei individuale se regă-sește în memoria colectivă, lucruldemonstrat de normele societățiiautohtone. Memoria colectivă presu-pune intersectarea cu un cumul sin-cretic (literatura, muzica, pictura, co-regrafia, sculptura, cinematografia,fotografia) utilizată ca mijloc de au-tocunoaștere, autoanaliză, autoper-fecționare, autodescoperire prin plăs-muirea eului cu opera de artă.Opera de artă stârnește curi-ozitatea ființei (receptorului) de adescoperi ceea ce este dincolo de re-prezentarea fizică, dorind să pătrun-dă în esența obiectului (arta propiu-zisă). Artistul doborât de traume serefugiază în arta abstractă pentru auita de propriul destin. Astfel, ima-ginile covârșitoare ale genociduluiși-au lăsat amprenta pe plan psi-hologic făcându-l pe artist să se de-dice „frumosului”. În ciuda vicisitu-dinilor prin care a trecut de-a lungultimpului, putem afirma ca maestrulnu a avut o copilărie ca ceilalți, deoa-rece cumulul de traume a avut o in-fluența nefastă asupra copilului deodinioară, fapt soldat cu maturizareaprematură a acestuia și intersecțiaacestuia cu arta abtractă.Abstragerea de societatea mer-cantilă l-a determinat pe artist săschițeze autoportretul ,,The artist andhis mother (1926-1936), dorind să o-fere publicului larg viziunea savis-à-vis de imaginea mamei sale,care va dăinui pe pânză. Arta oferăcreatorului o mască ce are puterea dea crea ambiguitate, mister, punândastfel sub semnul incertitudinii ori-ginea artistului.
  • 83. 85Originar armean din Khorkom(localitate aflată în apropierea laculuiVan) și încercat de destin ajunge ast-fel în Rusia, schimbându-și numeledin Manung Adoyan în Arshile Gor-ky, dând o primă impresie de negarea rădăcinilor, dar, păstrunzând înviață de odinioară, reîntorcându-nela început de secol XX putem des-coperi o personalitate complexă, ne-voită să răzbată din cauza circum-stanțelor nefavorabile ce poartă am-prenta armenocidului.Imaginea mamei transpusă pepânză reprezintă unul dintre celemai dureroase și puternice portreteale artistului . Chiar și fără să fim ini-țiați în misterioasa poveste a artis-tului ne dăm seama și conștientizămfaptul că trauma își lasă amprentenefaste în plan psihologico-afectivevidențiind pierderea ființei iubite.Comparând imaginea reală cu ceatranspusă pe pânză, observăm faptulcă Gorky a plasticizat chipul mameisale conferindu-i o mască (cioplită înpiatră) ca semn al controlului absolutal artei, dar și ca modalitate de mas-care a propriilor trăiri. Cromatica uti-lizată în opera sa dezvăluie dramaartistului prin prisma picturii, astfelpot afirma că Arshile Gorky este opersonalitate complexă, dar și dualăîn același timp, întrucât are capaci-tatea de a se abstrage realității con-tingente cu scopul pătrunderii în u-niversul ,,frumosului”. Culoarea ves-timentației purtată de mama artis-tului face trimitere la un anotimp detranziție (toamna) prezentată ca oentelehie sau planeitate a corpului eipe pânză, ca permanentizare a sfâr-
  • 84. 86șitului într-un nou început. Un deta-liu important în opera lui Gorky estedistanța dintre artist și mama sa,acesta stătea oarecum îndepărtat caîntr-o poziție distantă, vestimentațiasa trimițându-ne la un regim formal.În același timp, chipul său sugereazăcumulul de suferințe ce l-au afectatîn planul psihologico-afectiv, vesti-mentația marcând poziția artistuluiîn societate, demonstrând verticalita-te, dar în același timp și de respon-sabilizare vis-à-vis de viitorul său.Fundalul misterios sugerează o loca-ție imperceptibilă, pictura fiind o me-ditație, o reprezentare a unei foto-grafii făcută la un studio din Van,înainte de primul război mondial.Inspirația artistului intervine în mo-mentul în care acesta surprinde foto-grafia în casa tatălui său din StateleUnite ale Americii, astfel acest tabloureprezintă o mărturie clară a faptuluică pierderea mamei este implacabilăpentru orice copil.Transfigurarea imaginii în plancubistic, de cromatică rece, accen-tuează o reacție incertă și complexă aartistului vis-à-vis de fotografie a-cesta conferindu-i dinamism și ani-mație. Singurul regret cu care artista-ul rămâne după realizarea tabloului(1936) este pierderea mamei. Proce-sul de realizare a tabloului se mani-festă în patru etape: etapa inițială-acesta privește fotografia și recurgela arta abstractă pentru a transpuneimaginea reală, demonstrând pute-rea creatoare a ființei comune; etapaintermediară - transpunerea artei pepânză din planul psihologic prinprisma afectivă și etapa final - finali-zarea portretului după fotografia re-alizată la studioul din Van, dorind
  • 85. 87să evidențieze complexitatea ființeiumane prin prisma creatoare. Gorkypictează un pătrat maro în spatelechipului mamei sale dând impresiade o fereastră (opacă), demonstrândastfel ostracizarea ființei iubite, re-flectarea acesteia în artă, ca o „steacăzătoare”, sugerând astfel pierdereainestimabilă a mamei.Arshile Gorky de-a lungul tim-pului și-a lăsat amprenta pe una din-tre filele cărții de istorie, marcând pa-tru salturi temporale și patru ipos-taze ale acestuia în cadrul evoluției lanivel ontologic. Prima ipostază a ar-tistului o regăsim între anii 1902-1915, perioadă în care acesta își de-finitivează caracterul prin căpătareaexperiențelor nemijlocite datorită ar-menocidului. A doua etapă se petre-ce între anii 1915-1920/1925, iposta-ză definitorie datorită pierderii ma-mei sale, soldată cu refugiul acestuiaîn arta abstractă. Cea de-a treia eta-pă, 1926-1936, constituie realizareaportretului și transpunerea ipostazeifeminine în pictura de factură expre-sionistă, mascând astfel propriile con-cepții și principii vis-à-vis de rea-litatea cotidiană. O ultimă etapă avieții artistului (1937-1948) reprezin-tă etapa de maturizare a ființei crea-toare prin artă, evoluția acesteia lanivel ontologic și spiritual. Anul 1948este anul curmării suferințelor adu-nate de-a lungul vieții, artistul pringestul său dorind să acceadă întranscendență.„Opera de artă are o viață pro-prie” (Mihai Eminescu), întrucât des-chide noi orizonturi de cunoaștere,conferă siguranță și stabilitate dez-voltării sincretice a eului prin pluri-perspectivism. O dată ce a fost defi-nitivată, opera de artă capată pro-priul destin prin ochii receptorului,ghidat de apetența acestuia pentruartă, fiind închisă în marginile ei debiografia unui creator ce i-a dat viață.Ștefana AgopAmprenta armenocidului dintr-operspectivă contemporanăPersonalitate emblematică con-temporană, Azaduhi Varduca-Hore-nian este o reprezentantă activă a
  • 86. 88Uniunii Armenilor din România și odesăvârșită artistă dedicată branșeipicturii. În palmaresul său se numărăpeste 600 de lucrări publice și pri-vate, care au extrapolat teritoriuluiRomâniei și și-au găsit aprecierea înțări precum Armenia, Anglia, Belgia,Germania, Italia, Grecia, Suedia Un-garia.Deși este născută pe teritoriulromânesc, în vechea citadelă cultu-rală Armenopolis, Gherla de astăzi,numele și trecutul său o recunoscdrept armeancă pură. Strămoșii șipărinții săi au fost victime ale bine-cunoscutului armenocid din 1915.Patriotismul și regretul față de ceicare au pierit, au determinat-o pe ar-tistă să le aducă un omagiu prin in-termediul „artei fără grai”- pictura.Cu peste 18 expoziții personale laactiv, artista este apreciată de criticidatorită „exploziilor senzoriale” pecare aceasta reușește să le creeze. Maimult decât atât, pendularea între cu-lorile şi senzațiile ușoare, lejere, „cade șoaptă” culminează cu grafica vi-guroasă și hotărâtă, pe unele alocuri.În 2012, artista de origine ar-meană expune două picturi ce factrimitere la toposul sacral, la întoar-cerea spre origini și la promovareapermanentă a genocidului armean învederea recunoașterii acestuia. Ta-bloul se intitulează „Bunica pe dru-mul morții, 1915, imperiul otoman”.Pornind de la titlul tabloului,nu se știe cu siguranță dacă în-tr-adevăr intenția artistei a fost aceeade a-și portretiza propria bunică sautitlul a fost destinat tuturor celor ce
  • 87. 89și-au pierdut bunica în timpul masa-crelor de la 1915. De ce bunica? De-oarece este simbolul maternității și alfertilității, indiferent cum ai inter-preta.Pictura înfățișează imaginea sim-plă a femeii îngenunchiate de su-ferință, rostind probabil o rugă înă-bușită, ținând în mâinile sale untalisman al creștinismului: crucea.Având o cromatică specială încomparație cu restul tabloului, auracrucii reprezintă credința armenilorși focul nestins al creștinității care vaarde pururea în memoria celor de-cedați. Se poate asocia aura crucii cucea a muntelui ce se înalță trufaș șipe care orice cunoscător îl identificădrept muntele Ararat.Simbolistica muntelui face tri-mitere la toposul sacru, la întoar-cerea spre origini. Un munte și o cru-ce reprezintă aspirația aproape per-fectă a umanității la Divinitate. Esteruga neîncetată a unei națiuni ce afost asuprită și îi deplânge pe ar-meni.Existența masacrului din 1915este evidențiată în pictura artisteiprin prezența craniilor ce o încon-joară pe bunica. La acestea se maiadaugă prezența craniului ce ar sta labaza plecăciunii femeii, fapt ce întă-rește convingerea că cel mai probabilbunica jelește pe cineva drag.Un alt element de o deosebităimportanță în interpretarea tablouluieste biserica ce se înfățișează în de-părtare. O posibilă interpretare a a-cestui simbol identifică lăcașul decult cu o biserică armeană a căreicruce a fost doborâtă. Acea cruce esteînsăși cea pe care o strânge întremâini bunica. Simbolul bisericii fărăcruce este acela al bisericii crești-ne armenești înfrânte. De asemenea,dintr-o dublă perspectivă, aceeași bi-serică creștină, o dată cu „dezgoli-rea” de cruce, arată și se transformăîntr-o adevarată moschee. De fapt, șiforma cu bolta a lăcașului aminteștemai degrabă de o moschee. Este vic-toria islamismului asupra creștinis-mului, a turcilor asupra armenilor.În ceea ce privește reprezen-tarea cromatică, tabloul se caracteri-zează ca fiind monocrom, predomi-nant albastru. Culoarea amintește de
  • 88. 90durerea și sentimentele de frustrarece caracterizează pictura. Nicio cu-loare n-ar fi fost mai potrivită pentrua evidenția pierderile materiale, o-menești și spirituale. Totodată suntutilizate într-un mod strategic dife-rite nuanțe de albastru, nuanțe calde,care nu resping privitorul în ciudatematicii picturii. Mișcarea pensuleitrasează și se joacă pe pânză în culorice plac ochiului, inserând și nuanțeușor calde de verde. Toate acestemișcări leve, ca adierile de vânt, dausenzația că pornesc din partea dreptăși merg spre stânga tabloului, ca dela est la vest, de la răsărit la apus,înspre cer, fapt ce face trimitere latrecerea ireversibilă a timpului și laadâncirea ființei în neant, deoarecetotul sfârșeste prin a se ridica la ce-ruri, spre apus.Fără îndoială cel de-al doileatablou, „Copiii armeni, supraviețui-tori ai genocidului armean”, ne adu-ce aminte de prima pictură datoritămișcării circulare a pensulei ce îi în-văluie ca un nor de praf pe pro-tagoniștii picturii.Realizat în tonuri vizbil maireci decât primul tablou, tonurile deviolet, verde viu și albastru închissunt cele care compun portretele ce-lor cinci personaje.Artista redă în prim-plan ima-ginea unei familii din care au mai ră-mas doar trei membri: tatăl, mama șifiul. Cu privirile pierdute și vizibilconfuzi, cromatica vestimentației seînfățișează într-un plăcut joc de cu-lori compus din nuanțe de verde câtse poate de viu, violet și tonuri difu-ze de albastru. De remarcat este fap-tul că imaginea femeii este cea maiintens proiectată, cu tonurile cele maiputernice ale întregii picturi. Cu unpăr negru ca abanosul, vestimentațiasa reliefează puterea supraviețuirii șisprijinul moral al familiei. Astfel, se
  • 89. 91observă cu succes o oarecare gradațieși descreștere în rândul cromaticii dela stânga la drepta, de la femeie pânăla membrul cel mai mic al familiei,fiul, care este înfățișat cu tonuri reciși stinse, evidențiind vulnerabilita-tea și „neîmplinirea”acestuia. Pozițiamâinilor și a capului tatălui exprimăumilire și supunere,acestea fiind con-secințele dramei prin care au trecut.În plan secund, tabloul oferăimaginea a doi copii,poziționată stra-tegic între familia armeană supra-viețuitoare și biserica. Dând impresiaunei apropieri ostile, micuții par a fimusulmani turci care au intervenitîntre poporul armean și biserica lor,impunându-le astfel islamismul careligie. Dovadă a acestui fapt stă labază multitudinea armenilor din di-asporă și numeroasele lăcașuri decult zidite de aceștia. În ceea ce pri-vește biserica din fundal, aceasta estepoziționată în colțul drept simboli-zând aspirația spre Divinitate. Dupăcum se poate observa, artista redănumai partea superioară a biseri-cii cu vârful și crucea înălțându-sedrept, ceea ce ne trimite cu gândul latranscendența spre Divinitate. Fărăîndoială că fragmentul lăcașului decult pictat de artista reprezintă pro-iecția catedralei de la Echmiadzin.Catedrala adăpostește scaunul patri-arhal al Catolicosului bisericii apos-tolice ortodoxe armene din ziua deastăzi. Crucea strălucitoare, aura dinjurul acesteia, dispusă ca o luminădifuză și alegerea de a reda imagineacatedralei, sunt evident ingredientelepe care artista le-a selecționat atent învederea întăririi convingerii că popo-rul armean rămâne un popor „ales”.Simbolul religios al bisericii arme-nești este singurul făgaș de a scăpade propriile drame.Aducând o viziune proaspătă șicontemporană a modului de a ma-nevra pensula,pictorița Azaduhi-Ho-renian Varduca își câștigă meritul dea fi aportat o altă perspectivă în artacu privire la evenimentele genoci-dului armean. Cu o cromatică rece,compusă din nuanțe de albastru,violet, verde, umbrele de culoare seperindă pe tabloul creațiilor sale ca oadiere de vânt, ca o „șoaptă”. Estefără îndoială o viziune nouă de a ve-
  • 90. 92dea armenocidul „în culori”. Dramaaceasta a fost imaginată de Jensenși Armiss doar în creion, alb-negru,pentru că, suferința nu îmbracă cro-matică. Însă artista contemporană deorigine armeană aduce o notă desperanță prin pictura sa, o speranțăreînnoită an de an o dată cu come-morarea celor întâmplate.Elena Magdalena ChirilăMesajul de dincolo de faţadăPamela Hill, sub pseudonimulDzaet, personalitate controversată aartei secolului XXI, provoacă o revo-luție la nivel conceptual și cromatic.Aceasta traspune drama unui întregpopor într-un tablou de o valoareinestimabilă „Genocidul Armean din1915, în memoria bunicilor mei, Ni-shan și Nazli”, punând astfel în evi-dență drama propriei familii, ca într-o poveste perpetuă.Prin cromatica pastelată ni seatrage atenția asupra atrocităților or-ganizate împotriva armenilor, dar curepercursiuni asupra unei întregi u-manități. Drama reprezentată în ta-bloul menționat anterior subliniazărefugiul unei artiste în prag de plinădeznădejde. Contrar afirmației spusestă la bază cromatica pală, ce trans-mite sentimente vagi, nedefinite, în-trucât artista privește prin prisma ar-tei dincolo de negație, speranța, pro-misiunea, onoarea, dreptatea, ade-vărul, spiritualitatea, generozitatea șiumanitatea, îmbrățișând astfel for-mele pozitive ale unui viitor artisticde neegalat.
  • 91. 93Interpretarea propriu-zisă a ta-bloului poate fi privită din mai multeperspective: pe de o parte pentru aevidenția masacrul în sine, dar pe dealtă parte de a rescrie prin artă pa-gina de istorie a unui popor bine-cuvântat. Poporul armean a fost bi-ruitor prin credința, cultura și tra-diția sa, menținându-se astfel de-alungul a numeroase secole. Tabloulsurprinde un cadru melancolic, sur-prinzând în fundal muntele Ararat,ceea ce semnifică faptul că armeniijoacă un rol important în menținereacreștinismului. Muntele Ararat esteconsiderat un topos sacru întrucâteste consemnat într-un episod biblic,și anume cel al potopului, moment încare Moise conform Sfintei Scripturiar fi poposit cu arca.Astfel putem afirma cu ajuto-rul celor menționate anterior că exis-tența armenilor se datorează în pri-mul rând credinței. Cromatica accen-tuează personajele „anonime” repre-zentate prin oamenii acoperiți cu a-cea manta opacă (care subliniază as-cunderea identității) și încorsetați deexistența unei sfori, fapt ce sugereazădefapt impunerea religiei islamice șiconvertirea la acest cult religios.Totodată misterul apare o da-tă cu prezența altor personaje ase-meni în fundal, dar care de aceastădată nefiind constrânse de guver-narea turcilor. Cel mai probabil aceș-tia stau mărturie a mii de atrocitățipe care otomanii le-au săvârșit împo-triva armenilor. Criteriile de selecțienu țineau de vârstă, proveniență, do-meniul de activitate, ci de faptul caaceștia erau însetați după putere șiaceastă sete disperată a condus laasuprirea unui popor nevinovat, ladecesul a peste 1.500.000 de armeniși la refuzul unei națiuni de a recu-noaște fapta comisă. Drept urmarerămân în viață doar o mică parte apoporului armean, reprezentat prin
  • 92. 94cele două personaje prezente în primplan. Aceștia sunt de înălțimea unuicopil, dar sunt conturați print-unchip vârstnic. Copii din pictură re-prezintă puritatea distrusă de ima-ginile cutremurătoare ale armenoci-dului pe de o parte, și sufletul zbu-ciumat al unui vârstnic în prag deizolare.Această tehnică este rar utilizatăde tinerii artiști, întrucât arta, de-alungul evoluției ei își pierde patineletrecutului. Înălțimea de copil suge-rează vârsta fragedă pe care supra-viețuitorii o aveau la momentul ma-sacrului, iar chipul cu ajutorul căruiaaceștia sunt conturați semnifică tre-cerea timpului, și o dată cu acestaîngroparea unui trecut „îndelung ig-norat”. De asemenea putem surprin-de fragmente de roci erodate, fapt cesugerează duritatea actului în sine,dar și durerea sufletelor rămase pus-tii în urma teribilului masacru.Din punct de vedere artistic,cromatica are o semnificație impor-tantă în alcătuirea picturii. Culoareapredominantă a tabloului este unmaro-visiniu ceea ce poate sugerafaptul că pământul era îmbibat cusângele victimelor, marcând astfel opagină de istorie a unui trecut negat.Toate aceste fapte sunt ascunsedupă un penson și o cromatică încănedeslușită. Trebuie doar să dezle-găm misterul ce este redat de artistăîn propria operă.Adina ArnăutuGenocidul armean sub amprentaregizorală a lu Atom Egoian„Este genul de film pe care îlpoţi face doar odată în viaţă” afirmăAtom Egoian despre filmul Ararat.Descris de regizorul drept un „mo-zaic ambiţios”, declaraţiile sale sebazează pe faptul că pelicula esteconcepută pe fundamentul a trei axetemporale.De fapt, producţia de lung me-traj este o scurtă reconstituire a eve-nimentelor armenocidului din tim-pul Primului Război Mondial, dez-voltând situaţia Armeniei sub stăpâ-nirea imperialismului otoman. Ast-
  • 93. 95fel rezultatul final al recompuneriifaptelor concentrează un studiu isto-ric minuţios, la care se adaugă „stra-tegii artistice comprimate într-o fic-ţiune de două ore”(Todd McCarthy).Filmul promovează cu succestehnica povestirii în ramă, inserânddouă planuri distincte: planul evocatal trecutului istoric şi cel prezent, almomentului producerii acţiunii. To-nul narării este empatizant şi emo-ţionant adaptat dramei armenocidu-lui. Cele trei salturi temporale factrimitere fără îndoială la cele trei mo-mente principale din viaţa omului:naşterea, viaţa şi moartea. Astfel pe-licula debutează cu imaginea mun-telui, similară cu cea a Araratului,făcând trimitere la întoarcerea spreorigini şi sacralizarea toposului.Analizând semnificaţia mun-telui Ararat dintr-o perspectivă reli-gioasă, legenda spune că Arca luiNoe n-ar mai fi înaintat de acolo, du-pă încetarea potopului şi retragereaapelor. Muntele reprezintă simbolulfigurat al salvării. Astfel, în interpre-tarea acestei metafore vizuale, ima-ginea muntelui, misterios şi obscurcum apare iniţial, ascunde cheia eli-berării şi mântuirii poporului ar-mean din „întuneric”. Întreg filmulpenduleaza între prezent şi trecut,un permanent „du-te-vino”, de aceeacursul scenelor aparţinând genocidu-lui sunt des întrerupte de scenetriviale cotidiene, cum ar fi scenelede familie sau verificarea bagajelorîn aeroport.Brusc, filmul proiectează rece-ptorul în planul trecutului într-o ma-nieră retrospectivă. Ca reprezentantde seamă a periodei armenocidului,pelicula îl aduce în atenţia audienţeipe pictorul expresionist Arshile Gor-ky, portretizând-o pe mama sa încelebrul tablou „The Artist and HisMother” (1926-1936).
  • 94. 96Învăluit în mister, filmul dez-văluie identitatea unui pictor de ori-gine armeană.Dorinţa artistului este de aimortaliza într-o pictură pe pânzăimaginea celei care i-a dat viaţa şicare s-a stins din cauza bolii de tifosdin timpul persecuţiilor. Fiind unfilm pe jumătate istoric, evenimen-tele ce se derulează de-a lungul pe-liculei au fost organizate atent într-ocronologie secvenţiala şi sincronizatăcu faptelor istorice de necontestat.Astfel, Edward Saroyan împleteşte înacţiunea filmului scene din viaţa co-tidiană, cu momentele de suferinţăde odinioară ale armenilor, lăsândimpresia şi sugerând în mod indirecto crimă premeditată.Noţiunile spaţio-temporale suntelemente-cheie ale dramei, dat fiindfaptul că de cele mai multe ori aces-tea ascund simboluri importante îndesluşirea firului narativ al filmului.Climaxul planului prezent îl consti-tuie aspiraţia unui adolescent de aieşi din anonimat, pornind pe urmelereconstituirii genocidului din 1915.Astfel, acesta include în mod stra-tegic şi intenţionat în reportajul săuimaginea Munţilor Anatoliei, ca sim-bol al implicării directe a Junilorturci în crimele săvârşite împotrivapoporului său şi ca atestare docu-
  • 95. 97mentară a masacrelor din timpulsultanului Abdul Hamid.De asemenea, o altă tânără searată interesată de acelaşi subiect, învederea descoperirii modului de dis-pariţie a persoanei iubite. Vieţile a-cestor doi sunt urmărite în paralel cucea a unei conferenţiare, care dedi-cându-se artei, istoriei şi în specialstudiului genocidului armean, cautăo modalitate de a uita de istoriasângeroasa a poporului său.S-ar părea că esenţa filmului dez-bate descoperirea adevărului desprecele ce s-au intamplat în timpul ma-sacrelor şi recunoaşterea acestor fap-te. Toate personajele peliculei sunt încautare de informatie, cercetând ca-zuri şi afirmând adevăruri. La aces-tea se mai adaugă faptul că produc-ţia urmăreşte şi transpunerea adevă-rului în arta contemporană, eviden-ţiind din nou evenimentele din 1915.Un episod semnificativ din film îl re-prezintă momentul când tânărul esteoprit şi cercetat în aeroport, fiindacuzat că transportă droguri în case-tele de film, în Canada. La o priviremai atentă, se descoperă printrecasetele sale un documentar realizatde acesta în apropierea lacului Van,aducând la lumina imaginile vechi-lor sanctuare bisericeşti de la Ani.Totodata nu trebuie să omi-tem nici basoreliefurile ce reprezen-
  • 96. 98tau figurile emblematice ale sfinţilorde origine armeană. Fără îndoială, e-lementele religioase inserate în peli-culă confirmă afirmaţia conform că-reia „poporul armean este un poporales”.Astfel, această permanentă pen-dulare între trecut şi prezent are cascop adunarea pieselor de puzzle ca-re constituie istoria Armeniei şi re-darea sa în secvenţe semnificative,cum sunt cele ale deportării şi masa-crării poporului.Finalul filmului se caracte-rizează prin sincronizarea succesuluide care ambii, tânărul şi conferen-ţiara, s-au bucurat. „Povestea lui Sa-royan” a fost apreciată de public, iarprezentarea conferenţiarei a avut e-couri pozitive. Finalul propriu-zis alfilmului o înfăţisează pe mama luiGorky, simbol al armeanului împo-vărat.Morala filmului captează unspectru larg de sentimente: de frus-trare, pentru cele întamplate şi nepu-tinţa împiedicării; de însetare de ade-văr – în vederea recunoaşterii drameiarmenocidului; de durere şi pierde-re - văzută din prisma pictorului Ar-shile Gorky care şi-a pierdut mamaca urmare a epidemiei de tifos; depatriotism armean şi de umanizare,înţeleasă ca asumare a responsabili-tăţilor şi luarea de atitudini în faţanedreptăţilor. Mesajul emoţional alregizorului Atom Egoian face referi-re la „flacăra încă nestinsă” care vaarde pururea în inimile armenilorpentru memoria victimelor.Elena Magdalena Chirilă